Dr. Alexandru Theodor Amarfei
Capitolul II
- Ce’aci, fată?
- Superb de plictisită. Ăsta al meu e la mare să zdrăngăne, nu m-am dus, că am reex la restaurare.
- Eu am paralizat când mi-ai zis. Pici examenul la ce-ți place ție mai mult.
- N-aveai de unde să ştii, eram bolnavă coaptă. Adică n-am picat examenul, m-am bățoşit să-l dau, deşi era clar că nu.
- Da’ ce-ai făcut?
- Cea mai deşteaptă boală pe care putea s-o faca o mega deşteaptă atunci cand umblă ca o giga zăpacită, îmbrăcată prea subțire pe frig – cistită. Superbul meu nu era în zonă să mă care cu maşina, am ajuns udă fleaşcă… două zile mai târziu era să leşin prin sală. Now you know.
- Bine, aia e. Auzi, da’ tu cum l-ai cunoscut pe imposibilul şi insuportabilul ?
- Aoleu, stai ca tu eşti nouă în gaşcă, n-aveai de unde. Unde dreq era să-l cunosc pe dement, la un club de debate informal. I se spunea « Bolovan fără perdea » – avertisment ca e no respect zone.
- Adică?
- E făcut de Țuțuianu, nuş’ dacă-l ştii, a absolvit de ceva timp, peisagistică. Prieten bun cu Mihnea, pe Mihnea îl ştii.
- A, gata, ştiu de cine spui. Ăla diliu.
- Da. Zis Țuțu’ cu căpuțu’. Și la « Bolovan fără perdea » e aşa: înainte de stabilirea temei şi orice altceva, se negociază nivelul de hardship.
- Nivelu’ de ce?
- Stai fată, că-ți spuneam. Bagă nasu’ în cafea şi ascultă, ca e mişto ideea. Nene, ca să nu se plângă nimeni, se negociază la punct şi la virgulă nivelul de ocări, au nişte nume de te strici. Și le schimbă, ceea ce e şi mai mişto, vine Țuțu cu careva şi scriu pe o hârtie.
- Ce, “protocolul”?
- Da. “Nivel grădinile lui Academos” – nu se pronunță nici măcar “bă”. Totul salon. “La mă-ta ne oprim” – adică fără familie sau atac la persoană. Și tot aşa. Ei, din când în când fac un eveniment numit Parolaccia.
- Ceeee…..?
- E un restaurant în Roma, fată. Unde chelnerii te înjură şi alea. Adică, au voie, şi ştii că va fi aşa când te duci. Și… e scump.
- Gata, am înțeles. Adica nici la nivel « sex animalier-religios-familial » nu ne supărăm.
- Exact. Băi, şi vine o tută de la peisagistică – nu mai e, că s-a transferat la Cluj. Stângistă. Soro, mă ştii, mie mi se spune Andra militandra, da’ asta era exagerată rău, treaba fiind că nici nu spunea ceva mişto sau de la ea – clişee, păduchi.
- Da’ care era ideea ?
- Ce vrei să se dezbată dacă vrei scandal – ateism versus religie. Apare asta cu oboseli din alea luate de pe net – « Stalin n-a ucis oameni din cauza ateismului, ateizmu’e doar lipsa credinței ». Ăsta al meu era în sală, fată, recunosc, ne uitam toate la el. I mean…
- Vai de capul meu… gata, înțeleg.
- Nu, nu înțelegi. Aia s-a ales cu o poreclă. «Proasta dracului ce eşti », prescurtat pe-de-ce-e. Deci se ridică leul meu şi ia chitara – adică f-word, nici nu puteai să spui că-i replică ei. Și cântă cu degetele alea lungi şi mişto – improvizație. În stil Ada Milea :
Voooiaaaaam săăă-ți spuuun, proasta-dracului-ce-eşti… asta era refren, şi intercala câte o absurditate. Să-mi bag, fată, până azi ne pare rău ca n-a înregistrat cineva, nu le ținem minte pe toate, da’ basically era cam aşa: « Eram în cartier, în cartier, proasta dracului ce eşti si apare, din vremi nemuritoare, un cruciat! O! Poate fi adevărat? Un cruciat ! Și pentru că am profil revoluționar, nu feudal, proasta dracului ce eşti, s-a pus să mă alerge, eu pe jos, el pe cal… dar nu m-a străpuns el, nu, nu, doar lancea lui, proasta dracului ce eşti, cu doi neuroni puşi în cui, pentru că lanceaaaa, lancea e doar absența cruciatului, eşti din Vaslui ? Poate din Vrancea ?». După care : « La ceee sunt buuuni ateeeeiii, ateeeeiii, proasta dracului ce eşti, dacă ucid cu ateism cu tot ? Ca să faci tu un studiu pilot ? Studiul meu olfactiv şi coercitiv dovedeşte că porți o săptămână acelaşi chilot ». Ceva de genul. - Mamă, mor. Adică a facut-o proastă, nespălată…
- Mă tem să spun că aia cu chilotu’ risca să fie adevărată. Stai, că mai e. Ca să fie ca tot românu’ imparțial, s-a luat şi de popi. Cum ştiii că eşti pedofiiil… doar cu expertiza de la schit – când poate sta în picioare, al dracului copiiil… la spovediiit.
- Mamă, Doamne. Deci el e aşa… şi când nu cântă ?
Uneori… Și nu s-a lăsat băiețaşu’ meu până nu s-a luat şi de Kant. Deci vorbesc serios. A zis ceva gen « atei sau ne-atei, va faceți una mică doar cu catedrala-n jur, de idei, sau de vreo formă de obscur, atei, ne-atei, să fie mare dacă tot e năstruşnică », şi de Kant, oh my, Kant: « v-a spus ca nu puteți şti mai nimic un labagiu obsesional însurat cu o slujnică – dacă e cât un limbric, tot ce n-ajunge la servitoare… eee… devine inscrutabil, prin argumente… nimicitoare ! » Plus alte orori care nu se pot reproduce nici între noi, golancele. Eram rupți. Pentru că, repet, chestia, dacă aia se dădea lovită în aripă, era că i-ar fi răspuns « Debate ? Ce debate, domniță (când vrea să fie bățos le ia cu domniță), eu cânt la pauză, am terminat, reluați. Atei ? A, da, sigur, m-am luat de toată lumea. » Cred că se lua şi de maică-sa, dacă era acolo. - Da, da’ Sandra are simțul umorului.
- Vast. În fine. Deci se termină circul, aia și-a adunat mațele în batistă, hai să plecăm. Și… na, mă ştii. Eram în zona « Ce javră de om – wow ce tip ». Sunt leoaică, fată. Ca şi el, fetițo.
- Mda.
- I am sorry, aşa a fost. Băiatu’ era cu cola în mână şi am intrat de-a dracu’ în el. Am zis « ceva, să mă fac vazută ». A vărsat, evident, aia pe mine, fleoaşc. Scuze, alea. Și-mi dau seama că el, când nu face pe « Viteazu’ fără Mihai », cum îl tachinează mă-sa, e un tip… hai, nu zece, e de nouă cu plus. Când îl întreb de ce e așa drăcos zice « Așa e toată familia ».
- Lasă, zi mai departe.
- Pai și-a cerut scuze, de la scuze am ajuns la bar și după a doua cafea eram căzuți în cap unu’ după altul. Așa căzuți, adică – pardon, eu, așa căzută, știu sigur că acum la Untold face cel puțin o victimă, că are reprize cu draci când face și două-trei… și îl las în pace. Da, fată, nu te uita. Eu, Andramilitandra. Îmi spune mintea « ești proasta cu prinț superb care lasă prințul superb să facă măgării ca să nu-l piardă ». Și, știi ce ? Nu-mi pasă.
- Bine… ai dreptate. În fond, avem douăș’patru…
- Da. I mean – dacă nu acum, noi când ne mai dăm pe derdeluș, dacă tot ne tocim creierii de facultatea interminabilă a peștelui…
- Auzi, și… mi-l dai și mie ?
- Ar trebui să te plesnesc. Răspunsul este : dragă pretenă, decizia stă în mintea și pantalonii zvăpăiatului – n-ai decât. Da’să fii atentă, că pe cursă medie își merită porecla.
- Insuportabilul ?
- Băi, stai să vezi. Ca urmează. Ei nu sunt familie bogată, I mean, nu să dea cu bani de-a dura, Sandra mi-a zis « dragă, suntem high middle class și atât ». Și-mi povestește că domnişorului îi place să aibă artefacte mișto, și din prima lui slujbă, era prin anul doi, ce crezi că face – brățară de perle de Tahiti.
- Am auzit ca sunt scumpe rău.
- Îți spun și cât – sigur ca n-o luase pe a mai scumpă, dar a dat baiatu’ vreo șase sute de euro. I mean, ok, atâta e și-o pereche de pantofi de firmă, dar pentru un amărât… Bun, și urmează o scenă « cum fac Comnea » (că toți fac cam așa, până și Sandra) când vine un neobolșevic și povestește ce nasol e și ce bine era.
- Da, bine, și de ce trebuie luați în seamă.
- Nu mă întreba pe mine, eu de ei îți zic. Deci, fii atentă, era tot la Țuțu la debate și una începe cu clasica problemă – afară sunt oameni care mor de foame now as we speak, stilul ăla de școală americană de debate care, dacă o privești de la noi, e mega plicty, pentru că, și cu trei neuroni prost conectați, după primele cinci minute știi exact ce urmează să spună și mai ales de ce urmează să spună.
- Yeah, ok. Unii din ei cred că merge și la noi… Merge ceva, dar trebuie să fii atent ce spui, că oamenii mai deștepți te citesc printre rânduri. « Da, sigur, ai plătit și tu un curs online ».
- Da. Deci, se duce firoscosu’ la aia, își scoate brățara, și zice ceva lung, întortocheat, că este terminat de empatie după suferința ei. Aştia care-l stiu au înțeles că « suferința ei » era semnal de alarmă la ce urma, că era clar de ce suferă – era cam grasă… și băiatu’ îi oferă perlele.
- Nu făcea mișto ?
- Deloc, adica nu cu perlele. Aia – șocată – nu, că ce legătură are. Fată, a luat nebunu’ o vază de metal de pe acolo, a pus perlele pe masă și le-a făcut praf și pulbere lovind cu curu’ vazei.
- Holy !
- Mi-a zis fra-su că până și ăia care îl ştiau au crezut că something’s wrong. Se întoarce surâzător spre aia, o arată așa, like an object, și zice : În dreptul roman, proprietatea e drept de folosință, uz, abuz. Dacă luai perlele, ți le lăsam. Le-am spart, ca să fie clar. Când apare o duioșenie din asta cu « afară mor copii de foame », de fapt nu mor copii de foame. Tu ai citit pe net sau aiurea că mor de foame, ești fată bună, poate ai fost impresionată până la lacrimi. Dar nu-ți dai seama că pledezi pentru ca cineva să-mi ia dreptul de abuz – să ai perle scumpe, dacă punem alături « copil flămând » pare abuz, right ? Cu asta, ai creat autoritatea care decide ce e aia abuz, după care decidem și uzul, până la urmă și folosința. Ești plină de idei nobile, care au funcționat în societate trei generații și pe cheltuiala familiei mele – confiscări, interdicții, pușcărie, era să fie și moarte. Familia mea, pe care tu o faci vinovată de copilul ploii ăla mort de foame, a dovedit ceva, domniță : de trei generații sistemul tău ne zapcește, ne învinovățește, ne confiscă lucruri, pe străbunica mea au și închis-o… and we are still f-word here. Care e contribuția ta la copilul mort de foame ? Being at the good end of the confiscation, I reckon, și, fată, când a zis asta, a arătat cu degetul la fundu’ ăleia. Și se uita la ea mai nasol decât te uiți la un gunoi.
- Gata, am înțeles. Iartă-mă că am spus ce am spus, nu stau cu așa ceva în casă două zile… doar dacă nu-s consecutive. Auzi, și Sandra ce-a zis?
- I-a zis : Știu că ai avut un motiv. Și el : da, pentru că genul ei, dacă nu marchezi așa, bifează « mamă ce le-am zis-o », chiar dacă i-ai făcut argumentele praf. Așa, o să aibă în calendar o zi de care își amintește că nu vrea să-și amintească, mamă. Cum are familia Comnea zile de care nu vrea, doar că e imposibil să uiți « ziua când m-au băgat la bulău ». Băi, Sandra “soacra-mea”… l-a pupat pe frunte, a zis duios “We are still here, iubitule” și ne-a scos în oraș.
- Wow.
- Da. Am draci și acum că am ratat-o pe asta cu perle sparte în direct, în seara aia eram în altă parte… Stai că sună frate-său, pramatia îl bagă la înaintare ca să întârzie cu vreo fufă… Da. Salve. Da, te aud. Ce… ? Aoleu… Bine, vin. Fată, e de rau.
- Ce s-a întâmplat ?
- Zice ca la Untold a făcut o treabă ciudată, el avea o piesă de-a lui de cântat, și când s-a suit pe podium, în loc de aia, a cântat ceva cu cetatea Histria și nu știu ce greci, părea ca nu e el, și nu-și poate explica episodul. Aia au crezut ca e « prăfuit », au făcut ceva scandal și l-au lăsat în pace, dar dacă știu ceva sigur e că Andrei nu pune gura pe nimic de soiul ăsta, seringă nu mai zic…
- Bine, și ce e atunci ?
- Băi, Sandra zice că să nu fie epilepsie sau tumoră cerebrală.
- Sfinte Dumnezeule…
(Va urma)
Dr. Alexandru – Theodor Amarfei
Mulțumesc 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.