ACEITUNA, UNA – Daniel Medvedov

 11887987_10204874072707998_5115920445377876926_n

Historias graciosas de un fruto negro que quiso ser rojo

Un día, mi niña de cinco años, me preguntó: ¿Qué es una aceituna?
La ACEITUNA es el punto que Dios pone al final de todas las cosas.- dije.
Es el punto sobre la I de su nombre: en un principio, cuando Dios vio que su I mayúscula no tenía punto, al instante creó la aceituna. Si deseas poner punto final a una cosa, cómete una aceituna.
Ese punto, se lo ha regalado a los humanos en la pupila de los ojos y los gatos se vuelven locos por esas frutas, las aceitunas, o como se llamen. Ella, la aceituna, fue creada al comienzo de los tiempos y su nombre secreto es „luna nueva”. La luna nueva es como una aceituna, toda negra, presente, aunque ausente, allí, en el cielo, durante unos días, o noches, entre estrellas y galaxias. La aceituna es el centro invisible del arco-iris, es tinta china, atramentum, de calígrafos y escritores. Adentro tiene una semilla, un hueso, y entre la carne y el mundo externo hay una película negra, fina, muy fina, cuyo brillo refleja ese mundo. Esa palabra es de origen araméo, la lengua de Cristo:zaytuna, un diminutivo de zayta. El sabio Mohhyddin Ibn Arabi de Murcia, escribe, por los años 1200, es decir hace unos 800 años atrás, lo siguiente, jugando con las palabras „pupila” y „hombre”: (Fusas , pág. 13/49-50): ” Este ser [el „ser comprehensivo”] se llama Hombre y también „lugarteniente” (vicario), jalifa. Se llama Hombre debido a la naturaleza comprehensiva de su constitución, que abarca todas las realidades. Además,[merece ser llamado Hombre, insan, porque] es a Dios lo que la pupila (insan) es al ojo como instrumento de visión o vista. Recibe pues el nombre de insan porque Dios ve a todas Sus criaturas a través del hombre y es Misericordioso con ellas „.
Para la tradición islámica, el olivo es el árbol del Centro, el eje del mundo, imagen del Hombre Universal, el Profeta. Entre los pueblos mediterráneos, sólo el aceite virgen de oliva podía usarse en los ritos religiosos, en medicina, en la iluminación y en los usos domésticos.
En rumano, la aceituna se llama MASLINA y en griego ELAIA, nombre de la aceituna y, a la vez, del olivo silvestre. Tengo que averiguar cómo se dice aceituna en chino: ya está. Su nombre es KAN LAN y el aceite de oliva se llama KAN LAN YOU. El aceite de oliva es el santo olio. Alivia las quemaduras y tomado en el alba trae energía y salud a los débiles. Avicenna decía, en el siglo X, que tomarlo así, un poco en la mañana, en ayunas, elimina las lombrices, combate males hepáticos y evita la caída de los cabellos.

Que el aceite y el romero frito sea bálsamo bendito, lo sabía también Cervantes, cuando escribía eso: . . „Procura que se me dé un poco de aceite, vino, sal y romero para hacer el salutífero balsamo”. . .
En el famoso cuento árabe de 1251, Calila y Dimna, de la colección de fábulas que mandó traducir Alfonso el Sabio, aparece el término árabe záit, aceite.
Alonso de Herrera, en su Obra de Agricultura de 1513, escribe lo siguiente:

Son tantas las excelencias deste árbol, que antes es cierto que para las poder decir me faltarán palabras. ¿Qué despensa hay buena sin aceite?
¿Cuántas medicinas se hacen dél? ¿Cuál ungüento no lo lleva?; ¿En cuantas maneras de guisados entra? ¿Cual TRÍACA es más provechosa contra las ponzoñas? El aceite alumbra las iglesias; toma de la noche, día; lanza las tinieblas. Árbol es de mucha vida. Aunque muchos años lo dexen sin labrar, no peresce. Era antiguamente en tanto tenido que por honrarle, los capitanes hacían coronas dellos en señal de victoria y al que mejor había peleado, coronaban con corona de oliva; y aún también tienen o dan señal de paz, como vemos en el Génesis.

Consagrado por los romanos a Jupiter y a Minerva, el olivo y su verdor perpetuo era entre los griegos el árbol de Atenea. Se preguntarán qué palabra más rara es la tríaca: se trata de un famoso compuesto medieval de tres o más plantas, confección farmacéutica usada en tiempos antiguos, formada por muchos ingredientes, principalmente de opio y empleado contra las mordeduras de animales venenosos. Hoy día, esa palabra que proviene del árabe tiryaq y este del griego theriake, derivado de terrino, fiera, animal feroz, bestia, es nombre de un remedio de todo mal, prevenido con prudencia o sacado del mismo daño, como bien observa el Diccionario de la Real Academia.
De su nombre griego, elaya, proviene el nombre de Eleusis, ciudad del santuario de Demeter, diosa de la abundancia y de la vida eterna. La maza de Hércules era de madera de olivo. Ese árbol es para los griegos una metáfora de la sabiduría y de la fecundidad: en las lámparas de los templos ardía aceite de oliva y en la Odisea, héroes y dioses se frotaban el cuerpo con aceite de oliva para proteger su belleza mortal, e inmortal. El árbol del olivo era emblema de la victoria en los Juegos Olímpicos: una corona de olivo ceñía la frente de los vencedores, imagen de la Paz, pero un olivo tocado por el rayo era un augurio de guerra.
En Japón, el olivo es asociado con la amabilidad y con el éxito en los estudios y en las empresas guerreras.
En la India, es el árbol de la Paz. Si hay peleas en la familia, los amigos vienen de visita con un plato de olivas para apaciguar los ánimos y asimismo se apacigua la furia de la naturaleza, ofreciéndose ramas de olivo a un río que se está desbordando, para retornarlo a su cauce, a un huracán, para desviarlo de una región, o a un terremoto, para ser más suave. Un hombre airado se apacigua con una rama de olivo y comiendo una aceituna. ¿Puedes hacer eso cuando tienes ganas de destrozar lo que te caiga en manos?
El olivo y la aceituna poseen un poder increíble para apaciguar y aminorar todo tipo de problemas que perturban el curso sereno y natural de nuestra existencia.
¿Recuerdas que la cruz de Cristo era de madera de olivo? Ello se debe al sentido de pureza, inmortalidad y resurrección que tiene el olivo para los cristianos. Es la imagen de la Paz: después del diluvio, la paloma le trae a Noé un ramo de olivo, para evocar el fin de la ira divina. Se dice que ese ramo provenía del árbol que creció encima de la tumba de Adán. En Italia, las hojas de olivo benditas el domingo de Ramos y esparcidas en el fuego, protegen los campos de granizo. En Venecia, el olivo aleja el rayo y en España se cuelgan ramos de olivo en el pórtico de las casas para cuidarlas de todo mal. En el sur de España y en Africa del Norte, las aceitunas y el olivo tienen el poder de favorecer la fecundidad y el poder sexual de los hombres. En Alger se cree que las ramas de olivo aumentan la fertilidad de las mujeres y por ello ponen sobre cada vestido doblado, una rama de olivo. En Corsega, si una persona desea saber si se va a casar en el año en curso, arroja hojas de olivo en el fuego: si las hojas se retuercen y saltan, la boda es segura pero, si se queman rápidamente, sin moverse, el presagio es negativo. Las mujeres italianas entienden lo mismo en el comportamiento de una rama de olivo que han recogido desnudas, y luego, han humedecido con su saliva, antes de arrojarla al fuego.
Virgilio dice que el olivo es el Árbol de la Paz: tiene efectos benignos para la serenidad y la calma que deben reinar en los matrimonios. Si eres mujer y tienes un hombre amargado, o si eres hombre y tu mujer es una bruja mandona, mete debajo de su almohada algunas hojas de olivo y entonces, disfrutarás en tu vida conyugal de una amabilidad y dulzura inconcebibles. Las virtudes medicinales del olivo sugieren utilizar sus hojas en casos de fiebre: si el niño está sumido en el calor, debe portar en el cuello una hoja de olivo recogida antes del alba, llevando las siguientes palabras, escritas con atramentum, tinta china: CA, REY, A. También se puede hundir un cuchillo en un sembradío de olivos: así bajará la fiebre.
Las verrugas desaparecerán si se arrojan al viento tantas hojas de olivo como verrugas, tiene, pobre aquél que las tiene.
O, si te place, frota cada excrecencia con una aceituna que proviene de un árbol distinto, para luego enterrarlas una al lado de la otra, en un lugar lejano.
Si muerdes tres veces una aceituna madura y luego la botas en las aguas de un río, se te quitará el dolor de muelas. Si te duele la cabeza, ponte sobre la frente una hoja de olivo sobre la cual escribirás con tinta china, atramentum, la palabra ATENA. Algunos sueñan que están comiendo aceitunas maduras: es signo de alegría en la familia.
Ahora bien, si las aceitunas están verdes aún, no verdes de color, sino simplemente inmaduras, es un augurio de adversidades por venir. Si el que sueña con una aceituna es varón, pues le espera un hecho afortunado y si es mujer joven, un buen matrimonio. Si es una mujer casada, vendrán más hijos, quiéralos o no. Parece que en los años bisiestos, las hojas del olivo se muestran al revés, y por ello son años aciagos, pero los hombres han usado este dato para convencer a sus amantes que „al revés”, también es bueno(!):

Como es año bisiesto Morena, ¿lo ves? Las hojas del olivo Vueltas al revés.

El árbol de olivo no debe estar plantado y cultivado sino por una persona casta, o por un niño o niña, o por Laetitia Casta, dirían los fotógrafos: ese árbol odia la lujuria, tanto que, si una prostituta lo planta con sus propias manos, el árbol, se dice, nunca tendrá aceitunas. Lo dice Alonso López de Corella, en sus Secretos de Philosophia de 1546. Yo digo, al contrario, que si tal mujer lo planta, deja en el instante, de ser puta. Además, ¿Quién tiene derecho de decir que tal o cual mujer es una ramera? El olivo es asociado a los signos de Virgo y Gemini.
Cuando leo y releo todas esas cosas, me pregunto ¿cómo podría explicarle a mi niña de cinco años las virtudes maravillosas de la aceituna?
Con ocasión de haber escrito este texto, he compuesto el siguiente poema, en honor a la aceituna:

UNA, UNA,
ACEITUNA,
Eres PAZ,
Eres la Luna,
Eres SOL,
Eres la CUNA
Del sabor,
De la FORTUNA
Y ninguna
Que reúna
En su cuerpo
Tanta tinta
Puede arreglar problemas
Atramentum
Del que pinta
Ya comí la veintiuna
¿Es así que se ayuna?

En el punto negro mate
Del árbol de la pupila
Los niños encuentran TATE
TATE, TATE,
TATE, TATE,
En calma y quieto-estate
A decir del gran Cervantes,
El que se la come antes
Va a encontrar un hueso,
El perro de Rabelais
Lo esconde con dulzura
Para días más oscuros
Para cuando no hay duros
Hoy yo como sólo Una,
Aceituna,
Paz-eituna.

Pero Gonzalo de Berceo sabe mejor, y en su Vida de Santa Oria, a principios del siglo XIII, escribe:

Vido redor el monte una bella anchura, En ella de olivos una gran espesura, Cargados de olivas mucho sobre mesura Podrie vivir so ellos omne a grant folgura.

Cuidado con las cabras, que su saliva parece que puede secar al olivo.

En el principio, Dios creó aceitunas negras y también rojas. Las negras, al ver a las rojas, dijeron: Nosotros queremos ser esas. ¿CEREZAS? – preguntó Dios. Pues las rojas se llamarán así y ustedes quedarán negras, que bien les queda ese no-color. Para no sentirse huérfanas, crearé también aceitunas verdes, el color de la verdad.
Contempla una aceituna, elévala entre tus dedos a la altura de los ojos, concentra la mente en ese punto negro y luego podrás oír la música de las esferas, la música del Monte de los Olivos.
¿Saben que hay un tipo de aceituna que se llama Aceituna de la Reina, la de mayor tamaño y superior calidad, que se cría en Andalucía? Hay otras, las de verdeo, las aceitunas-dulzal, manzanilla, picudilla, tetuda (esa remata en un pequeño pezón que se te queda entre los dientes), la zapatera, la zorzalera, todas una. Si quieren llegar a las aceitunas, llegarán tarde, como se dice cuando se llega de último a algún convite o función. Yo me conformo con ser un viejo gruñón y aceitón, nombre que se le da a las impurezas que en el fondo de las vasijas va dejando el aceite, en los diferentes trasiegos a que se le somete para purificarlo. ¡Vaya alquimia, ésa!
He vivido en la montaña un año entero, sólo con aceitunas negras guardadas en aceite, higos secos, queso duro, uvas y ciruelas pasas, pan ázimo („pita”, sin levadura, seco y duro), te verde, maní y agua. Las aceitunas son fundamentales para la supervivencia y el ayuno. No obstante, el auténtico ayuno es el de no pensar, y esa tarea es más difícil que el no comer.
Mientrás escribía este texto, recordé que la cama de Odiseo había sido labrada por el propio héroe que dejó el tronco de un bello árbol para formar una de las cuatro patas. ¿Será posible que aquél árbol fuera un olivo? Me dirigí con emoción a mi querido libro y lo abrí al capítulo XXIII, el lugar donde se describe en detalle el encuentro entre Penélope y su esposo, después de largos años de espera: nada menos que veinte. Pero dejemos al poeta que nos deleite con la más bella imagen que la alcoba ha recibido en la literatura.
Penélope prueba con astucia a Odiseo, tendiéndole una trampa: le dice a la esclava Euriclea que arregle la cama „que él mismo ha labrado”, indicándole que la saque al pasillo:

Vamos, Euriclea, prepara el labrado lecho fuera del sólido tálamo, el que construyó él mismo. Y una vez puesto fuera el labrado lecho, disponed la cama – pieles, mantas y resplandecientes colchas”. Así dijo poniendo a prueba a su esposo. Entonces Odiseo se dirigió irritado a su fiel esposa: „Mujer, esta palabra que has dicho es dolorosa para mi corazón.
¿Quién me ha puesto la cama en otro sitio? Sería difícil incluso para uno muy hábil, si no viniera un dios en persona y lo pusiera fácilmente en otro lugar, que de los hombres, ningún mortal viviente, ni aun en la flor de la edad, lo cambiaría fácilmente, pues hay una señal en el labrado lecho, y lo construí yo y nadie más. Había crecido dentro del patio un tronco de OLIVO de extensas hojas, robusto y floreciente, ancho como una columna. Edifiqué el dormitorio en torno a él, hasta acabarlo con piedras espesas, y lo cubrí bien con un techo y le añadí puertas bien ajustadas, habilidosamente trabadas. Fue entonces cuando corté el follaje del OLIVO de extensas hojas, empecé a podar el tronco desde la raíz, lo pulí bien con el bronce y lo igualé habilidosamente con la plomada, convirtiéndolo en pie de la cama, y luego lo taladré todo con el berbiquí. Comenzando por aquí lo pulimenté, hasta acabarlo, lo adorné con oro, plata y marfil y tensé dentro unas correas de piel de buey que brillaban de púrpura. Ésta es la señal que te manifiesto, aunque no sé si mi lecho está todavía intacto, mujer, o si ya lo ha puesto algún hombre en otro sitio, cortando la base del olivo.” Así dijo y a ella se le aflojaron las rodillas y el corazón al reconocer las señales que le había manifestado claramente Odiseo. Corrió llorando hacia él y echo sus brazos alrededor del cuello de Odiseo, besó su cabeza y dijo:
„No te enojes conmigo, Odiseo, que en lo demás eres más sensato que el resto de los hombres. Los dioses nos han enviado el infortunio, ellos, que envidiaban que gozáramos de la juventud y llegáramos al umbral de la vejez uno al lado de otro. Por esto no te irrites ahora conmigo ni te enojes porque al principio, nada más verte, no te acogiera con amor. Pues continuamente mi corazón se estremecía dentro del pecho por temor a que alguno de los mortales se acercase a mí y me engañara con sus palabras, pues muchos conciben proyectos malvados para su provecho. […]
Pero ahora que que me has manifestado claramente las señales de nuestro lecho, que ningún otro mortal había visto sino sólo tú y yo – y una sola sierva, Actorís, la que me dio mi padre al venir yo aquí, la que nos vigilaba las puertas del labrado dormitorio- ya tienes convencido mi corazón, por muy inflexible que sea.” Así habló, y a él se le levantó todavía más el deseo de llorar y lloraba abrazado a su deseada, a su fiel esposa.

Sigue ahora una de las más bellas comparaciones homéricas acerca del encuentro de los amados:

Como cuando la tierra aparece deseable a los ojos de los que nadan (a los que Poseidón ha destruido la bien construida nave en el ponto, impulsada por el viento y el recio oleaje, pocos han conseguido escapar del canoso mar nadando hacia el litoral y – cuajada su piel de costras de sal- consiguen llegar a tierra bienvenidos, después de huir de la desgracia), así de bienvenido era el esposo para Penélope, quien no dejaba de mirarlo y no acababa de soltar del todo sus blancos brazos del cuello.” (Homero, La Odisea, XXIII, 178-240, en la bella traducción de José Luis Calvo, Editora Nacional, Madrid, 1976)

Estoy contento. El árbol de la cama de Odiseo era un OLIVO.
El sentido de este curioso pasaje de la Odisea es ya otro tema, que hoy me lo reservo, al menos que algunos que lean esas palabras me solicite aclararlo.

Daniel Medvedov,
El Hombre enamorado sólo de UNA,
Mujer de nombre ACEITUNA.
Para buscarla,
Estoy dispuesto a ir hasta a la Luna.

ADIVINANZA FÁCIL PARA LOS
NIÑOS Y NIÑAS
Soy Negra,
Soy Verde,
Soy grande,
Menuda,
Una ,
Yo soy.
Toda me quieren comer
Pero yo hueso les doy.
¿Qué soy?

P.D.
Quien desea más información sobre los textos homéricos, puede consultar mi escrito „1000 razones para leer, hoy, la Ilíada”, publicado en Almateria.

 Daniel Medvedov

Măslinuță vreau, doar Una – Daniel Medvedov

• Povestiri amuzante despre fructe negre, care ar putea fi, și ar vrea să fie, de culoare roșie •
1-1431fe8d39
Madrid 2015
Într-o zi, o fetiță de cinci ani m-a întrebat: Ce este o măslină? Măslina este punctul cu care Dumnezeu a pus sfârșitul tuturor lucrurilor, chiar după ce le-a făcut. E ca și cum ar fi spus.- “Am spus!” Acesta este punctul de pe I, la numele său în limba spaniolă, limbă ce iubește nespus. La început, când Dumnezeu a văzut că această literă mare I, nu avea nici-un punct, a creat instantaneu o măslină și măslinul. Dacă doriți să puneți capăt la ceva, păi să mâncați și D-vstră o măslină, dar fără sâmbure, căci sâmburele e de semănat. Acest punct, a fost dat omului în pupila ochiului și pisicile aleargă nebune după o măslină, pentru că aceste fructe, măslinele, au ceva special, și doar pisicile știu asta. Ea, măslina, a fost creată la începutul vremurilor și numele ei secret este „Lună Nouă” – “New Moon” – spun englezii și americanii. Luna nouă este ca o măslină, toată neagră, prezentă, dar în același timp absentă, acolo, în cer, doar pentru câteva zile sau nopți, între stele și galaxii. Măslina este centrul invizibil al curcubeului, este cerneală, atramentum, tuș al caligrafilor și al scriitorilor. În interiorul său are, și ascunde o sămânță, un os, iar între carnea fructului și lumea exterioară există o pieliță neagră, fină, foarte subțire, și a cărei lucie strălucire reflectă această lume. În spaniolă cuvântul “măslină” este de origine aramaică, limba lui Hristos: “Zaytuna”, diminutiv de “zayta”. Înțeleptul Mohhyddin Ibn Arabi din Murcia, a trăit și a scris pe la anii 1200 e.n., ceea ce înseamnă acum aproximativ 800 de ani. În textul unde apare numele, Ibn Arabi face un joc de cuvinte cu cuvintele „discipol” și „om” (Fusas, p 13 / 49-50.) „Acesta fiind [” fiind integral, total, global „] este numit “om” și „locotenent” (Vicar), Khalifa. Se numește “Om” datorită naturii cuprinzătoare a constituției sale, care cuprinde toate nivelele realității. În plus, [el merită să fie numit om], deoarece Dumnezeu face ca elevul (insan) sa fie pentru ochi ca un instrument de viziune, sau de vedere. Dumnezeu vede toate creaturile Sale prin om și Îi este milă de ei toți.” Tradiția islamică consideră măslinul ca fiind centrul lumii, axa lumii. E imaginea Omului Universal. Printre popoarele mediteraneene, în ritualurile religioase doar uleiul de măsline virgin se putea utiliza. E de mare folos în medicină, la iluminat, și se bea ca medicament, căci poate fi și de uz intern. În limba română, am numit-o “măslină” și în greacă MĂSLINA este “Elaia”, atât pentru măsline cât și pentru pomul măslinului sălbatic. Trebuie să caut cum se spune “măslină” în limba chineză: am găsit – numele ei este KAN LAN și uleiul de măsline e numit KAN LAN YOU. Uleiul de măsline este Ulei sfânt. Calmează arsuri și luat în ajun produce energie vitală și aduce sănătate pentru cei slabi. Avicenna a declarat, în secolul al X-lea, că luat puțin dimineața, în ajun, elimină viermii intestinali, e bun la ficat pe care îl ajută în lupta sa de curățenie a toxinelor și previne pierderea părului. Ulei de măsline și rozmarin prăjit este un balsam binecuvântat. Cervantes știa, de asemenea, despre toate astea, atunci când scria următoarele:. . „Încearcă să-mi dai puțin ulei, puțin vin, sare, și rozmarin pentru a face acel balsam care aduce vindecarea.” 3 În faimoasa poveste arabă din 1251 – Kalila și Dimna – o antologie de fabule tradusă de Alfonso el Sabio, apare cuvântul arab “Zait”, ce înseamnă “ulei”. Alonso de Herrera, în lucrarea sa din 1513 – “Despre Agricultură”, scrie: “Deci, e foarte folositor acest copac, în fața căruia rămân ca fără de cuvinte căci e greu de spus tot adevărul despre el. Ce cămară e oare plină de bunuri, fără ulei? Multe medicamente sunt fabricate din uleiul de măsline. Ce unguent nu are oare uleiul de măsline? În câte feluri de mâncăruri lipsește oare uleiul de măsline? Care e oare cel mai puternic antidot împotriva otrăvurilor? Uleiul de măsline se aprinde la biserică; din noapte, face zi: căci alungă întunericul. Copacul are o lungă viață. Chiar dacă nu e îngrijit, după mulți ani pare același. Pe vremi străvechi avea onoarea de a fi folosit pentru coroanele conducătorilor. Cei care au obținut frumoasa victorie și au fost cei mai viteji în luptă, erau încoronați cu coroana de măslin; este de asemenea, un semn de pace, așa cum vom vedea în Geneză. A fost consacrat de romani lui Jupiter și zeiței Minerva, și printre greci, pomul perpetuu verde de măslin era pomul Athenei. Poate vă întrebați care este cel mai ciudat și curios cuvânt pentru un antidot: este un termen medieval celebru și se numește așa un elixir compus din trei sau mai multe ingrediente. E preparat de farmaciști și folosit din cele mai vechi timpuri. E alcătuit din mai multe ingrediente, în special din opiu și e folosit împotriva mușcăturilor animalelor veninoase. Vă veți întreba ce cuvânt straniu este acesta – TRIACA – provine din arabă [tiryaq] și “theriake” e grec, derivat din “Therion”, “feroce”, animale feroce, fiare. Este numit așa după un remediu a tot răul, căci cu înțelepciune și putere previne și alungă toate relele. Din numele grec al măslinei, Elaya, provine numele Eleusis, oraș sanctuar al zeiței Demeter, zeița bogăției și a vieții veșnice. Hercules avea un buzdugan din lemn de măslin. Măslinul este o metaforă pentru înțelepciune și fertilitate, printre greci: în templele lor ard opaițe cu ulei de măsline și în Odisea, eroii și zeii iși freacă corpul cu ulei de măsline pentru ași proteja frumusețea lor mortală și imortală, pentru a deveni nemuritori. Măslinul a fost o emblemă a victoriei la Jocurile Olimpice: o coroană de rămurele de măslin împodobea fruntea învingătorilor. E imaginea Păcii, dar trunchiul unui măslin lovit de fulger e un semn și augur de război. În Japonia, măslinul este asociat cu bunătatea și cu succesul la învățătură, atât la școală cât și în acțiunile și incursiunile militare. În India, este copacul păcii. Dacă există vrajbă în familie, prietenii vin în vizită cu o tavă plină de măsline pentru a domoli furiile naturii, căci așa potolesc setea de răzbunare a geniului unui râu învolburat, care dispare ca prin farmec dacă se oferă ramuri de măslin râului ce se revarsă, care revine așa, la matca lui. La fel la un uragan, pentru a-l îndepărta de o regiune, sau la un cutremur, pentru a-l domoli. Un om furios este potolit brusc cu o ramură de măslin și dacă mănâncă o măslină. Poți face asta, oare, atunci când ai chef, și-ți sare țandăra, să distrugi și să rupi tot ceea ce-ți cade între mâini? Măslinul și măslinele posedă incredibila putere de a calma și de a reduce la zero tot felul de probleme care tulbură cursul senin și natural al lucrurilor în fragilă noastră existență. Vă aduceți aminte că crucea lui Hristos a fost făcută din lemn de măslin? Acest lucru se datorează sentimentului de puritate, nemurire și înviere, pe care îl trezește măslinul printre creștini. Este o imaginea de pace și de speranță: după potop, porumbelul îi aduce lui Noe o ramură de măslin pentru a evoca sfârșitul mâniei lui Dumnezeu. Se spune că această ramură a ajuns la Noe din pomul care a crescut pe mormântul lui Adam. În Italia, frunze de măslin binecuvântate în Duminica Floriilor și împrăștiate prin foc, protejează de grindină câmpurile. În Veneția, măslinul îndepărtează trăsnetul și în Spania ramuri de măslin sunt agățate și atârnă pe veranda casei pentru a avea grijă de casă și de a o păzi de tot răul. În sudul Spaniei și în Africa de Nord, măslinul și măslinele au puterea de a promova fertilitatea și puterea sexuală a bărbaților. În Algeria se crede că ramurile de măslin fac să crească fertilitatea femeilor și, prin urmare, au obiceiul de a pune pe fiecare rochie împăturită, o ramură de măslin. În Corsica, în cazul în care o persoană dorește să știe dacă e vremea să se căsătorească în acel an, aruncă frunze de măslin în foc: în cazul în care frunzele se răsucesc învârtindu-se și ajung sa sară, vine nunta mai mult decât sigur, iar în cazul în care frunzele ard repede, fără a se mișca, e un semn negativ. Femeile italiene înțeleg același lucru în comportamentul unei rămurele de măslin, pe care au adunat- o fiind goale, dezbrăcate, și umezind-o cu salivă înainte de a o arunca în foc. Virgiliu spune că măslinul este Arborele Păcii: are efecte binefăcătoare de liniște și pace, atmosfera care trebuie să existe la căsătorii. Dacă ești femeie și ai un bărbat cam amărât, sau dacă ești bărbat și femeia ta este o vrăjitoare autoritară, îi pui sub pernă câteva frunze de măslin și apoi amândoi vă veți bucura de o viață în căsătorie, plină de o dulce prietenie de neconceput. Virtuțile medicinale ale măslinului sugerează folosirea frunzelor pentru febră: dacă copilul are călduri, deci o mare temperatură, trebuie să poarte la gât o rămurea împletită, ca un colier, plină de frunze de măslin pe care se scrie cu atramentum, sau cerneală, următoarele cuvinte:
CA, ÎMPĂRAT, A.
Ceea ce se mai face e a înfige, de de asemenea, un cuțit într-un câmp semănat cu măslini: astfel se va reduce febra. Negii dispar dacă atâtea frunze de măslin cât numărul negilor – se aruncă în vânt, – biet mai e cel cu negi. Sau, dacă vrei, vei freca fiecare protuberanță cu o măslină care provine de la un copac diferit, iar apoi le îngropi pe toate una lângă alta, într-un loc îndepărtat. Dacă muști de trei ori o măslină coaptă și apoi o arunci în apele unui râu, iți va trece durerea de dinți. Dacă ai o durere de cap, poți sa-ți pui pe frunte o frunză de măslin pe care o să scrii cu cerneală, tuș, sau atramentum, zgură neagra dintr-un ceaun – , cuvântul ATENA. Unii visează că mănâncă măsline coapte: e un semn de bucurie în familie. Acum, în cazul în care măslinele sunt încă verzi, și nu doar cele verzi, fiindcă există și alte tipuri de măsline, este un semn de neplăceri și de probleme care se apropie. Dacă cel care visează cu măsline e un bărbat îl așteaptă un fapt plin de bucurie. În cazul în care e o femeie tânără, o așteaptă o căsătorie bună. Dacă e o femeie căsătorită, vor veni mulți copii, vrând-nevrând. Se pare că, în anii bisecți, frunzele de măsline apar pe dos, deci în sens invers, și sunt, prin urmare, ani grei. Dar bandiții de bărbați au folosit aceste informații din moși strămoși pentru a-și convinge femeile că „cu capul în jos ” este, de asemenea, foarte bine și frumos (!): “Cum e an bisect, frumoaso, [Morena] Vezi? Frunzele de măslin sunt întoarse pe dos, cu susul în jos.”
Măslinul nu ar trebui să fie plantat, nici semănat, nici cultivat decât de o femeie curată și dreaptă, și castă, de o persoană așa, sau de un copil, care e de la sine curat, sau de Laetitia Casta, – ar spune fotografii de reviste de film: se pare că acest copac urăște desfrâul, astfel încât, dacă o așa numită, în limbaj popular -“curvă” – sau prostituată, seamănă cu propriile ei mâini un copac de măslin, se spune că acel pom nu va da măsline. Așa afirma Alonso Lopez de Corella, în cartea sa “Secrete ale Philosophiei”, din 1546. Eu spun că, dimpotrivă, dacă o astfel de femeie bună seamănă sau plantează un măslin, frunzele acestui copac plantat vor fi de aur. În plus, cine oare poate avea dreptul de a spune că asta sau altă cutare femeie, sau cealaltă din colț – este o “prostituată”? Măslinul este asociat cu semnele zodiacului numite Fecioara și Gemenii. După ce am citit și am mai recitit și noi toate acele lucruri, mă întreb cum i-aș putea oare eu explica acestei fetițe de cinci ani, care m-a întrebat cu inocență – “ce e o măslină” – și nu atât cât de minunate virtuți are măslina – ci altceva, mai greu de explicat, – ce este “curvă”? Femeia e ca o măslină, – când e coaptă, e matură. Iar bărbații sunt ca mere pădurețe. Cu ocazia traducerii acestui text, scris în spaniolă, am compus la fel următorul poem în onoarea măslinei:
A, A,
LINA
LINA LINA
Tu MĂSLINA
Ești Umbra,
Și ești LUMINA
Ești SOARE,
Și ești CUNUNA
Aromă ești,
Și FURTUNA
Potolită
Ca Frumoasa Adormită
Sulamită
Ești neagră
Arsă de Soare
Un odor printre odoare
 O eclipsă -ntr -un copac
Un suav surâs opac
Bilă negră de abac
Pentru că ai adunat
În viu corp rotund și mic
Mic și negru polonic
Neagră e Cerneala tare
Zgură neagră
Frunze verzi
Până când nu le mai vezi
Căci ulei se face totul
Căprioara are botul
Negru negru
Un cărbune
Ca și tine
De catran
Negru din Afganistan
Atramentum
Și Pictură
Ai jucat oare Blackjack?
Un cerc negru pot să fac
O ruletă ce se mișcă
Macină și se rotește
Uleiul se înmulțește
Picătura se zărește
O boabă ce se zdrobește
Picătură
Picătură
Picătură
S-a umplut până la gură
Putina mi s-a umplut
Pân-la urmă ce-am făcut?
Am băut ca doctorie
Uleiul
Și pe felie
De pâine eu îl tot pun
Mi se pare extrem de bun
În punctul negru și mat
O măslină
Am mâncat
Una
Una
Eu doar una
Măslinuță
ACEITUNA
Înăuntru
Că la inimă colea
E un țifru
Soarta mea

Dar Gonzalo de Berceo știe încă și mai bine, iar în cartea sa “Viața Sfintei Oria”, scrisă pe la începutul secolului al XIII-lea, scrie următoarele:
“Vido redor [văd împrejurul meu] la munte, o frumoasă vale, cu o pădure de măslini, încărcați toți, plini de măsline. Acolo ar putea trăi mulți oameni fără prea mari griji, Feriți-vă însă de capre, ale cărora bale, pot usca măslinul.”
La începutul lumii, Dumnezeu a creat atât măsline negre cât și roșii. Cele negre, văzând pe cele roșii, au întrebat pe Creator și I-au cerut următoarele: “Vrem să fim și noi așa!” Iar bunul Dumnezeu zise – “Ce credeți că sunt astea, oare?” – CIREȘE? Vreți sa fiți CIREȘE roșii? – Cele roșii să fie numite CIREȘE, și voi, cele negre, negre veți ajunge, dar după multe peripeții, și așa de negre veți ajunge că până și zgura neagră de la ceaune se va speria de voi. Și asta ca să nu vă mai băgați nasul unde nu vă fierbe oala, căci vă vine bine această culoare fără de culoare. Ca să nu vă mai simțiți atât de orfane, o să vă fac verzi, culoarea Adevărului. Privește o măslină, ridic-o între degete la înălțimea ochilor, și concentrează-ți privirea și gândurile în acest punct negru, iar apoi vei putea auzi Verbul, Cuvântul, muzica sferelor, muzica de pe Muntele Măslinilor. Știți că există un fel de măslină numită Oliva de la Reina, – adică Măslina Reginei? E de o mare calitate, mult mai voluminoasă decât măslinele obișnuite. și creste în Andaluzia. Mai sunt și altele, acelea verzi, măslinele dulci, măslinele-mușețel, măslina ascuțită sau cu cioc, care are doua țâțe, ce se termină într-un sfârc mic, care se lipește între dinți, măslina-cizmărița, măslina-zarzana, toate una, cum spun spaniolii – ACEITUNA. Dacă vrei să ajungi la măsline, vei veni târziu, adică vei întârzia, cum se spune în Spania, – “La ora măslinelor” – atunci când ajungi ultimul, la o nunta, sau la vreo serbare populara, sau la vreun spectacol. Fii mulțumit de a fi un bătrân morocănos și Măslinar, nume dat impurităților ce rămân la fundul putinei de ulei trecând uleiul prin diferite rafturi și straturi, fiind supus procesului de purificare. Ce mare alchimie e asta! Am trăit în munți timp de un an întreg, numai pe măsline negre păstrate în ulei, cu smochine uscate, brânza tare, struguri în stafide și prune uscate, pâine nedospită, – pită fără drojdie, uscată și tare, ceai verde chinezesc și un tip de ceai mai amar, cel japonez, și apoi alune și apă de izvor. Măslinele sunt esențiale pentru supraviețuire și post. Cu toate acestea, postul adevărat este a nu gândi, și asta e o sarcină mult mai grea decât a nu se hrăni și a nu mânca. De fapt a face post înseamnă a fi sobru cu mâncarea. În timp ce scriam acest text, mi-am amintit dintr-o dată că patul lui Ulise fusese cioplit de el însuși din trunchiul unui copac frumos, pentru a forma unul dintre cele patru picioare. Sigur că Odiseu a lăsat copacul cu rădăcinile la locul lor și în jurul lui a înălțat palatul. El era împăratul insulei ITACA. Este oare posibil să fi fost un măslin acel copac? M-am dus cu emoție la cartea mea iubită și am deschis-o cătinel, cătinel, căutând informația.Uite că la capitolul XXIII, găsesc locul unde se descrie cu de-amănuntul întâlnirea dintre Penelope și soțul ei, după atâția ani de așteptare: nu mai puțin de douăzeci de ani. Dar să lăsăm poetul să ne încânte cu cea mai frumoasa imagine pe care a avut-o vreodată în literatură iatacul iubiților:
Cu viclenie, îl pune la încercare Penelope pe acela care zicea că e soțul ei și îi întinde lui Ulise o abilă capcană: îi spune sclavei Eurycleia să “scoată patul și să-l așeze în sală, “sau pe coridor”, – acel pat “de neclintit” , “pe care l-a făcut Ulise”, – indicând cu aceasta faptul că acel pat “nu mai e atât de nemișcat și de neclintit din loc” cum se zicea și cum doar ei doi știau, bărbatul soț și femeia soție. “Hai Eurycleia, – hai, pregătește-i oaspetelui patul cioplit din iatacul nostru, acela, cel solid, pe care soțul meu l-a construit odată. Și odată ce vei așeza în sală patul, ai grijă să-i așezi și pături și cearceafuri mirositoare pentru a dormi – blănuri de urs să-i pui pe patul cioplit, pături și plăpumi îmbietoare.” Așa spuse ea, punând la încercare cu viclenie pe acela care era chiar soțul său. Atunci Ulise, se îndreptă iritat către soția lui credincioasă ..” “Femeia lui Dumnezeu, aceste cuvinte ce spui sunt dureroase pentru inima mea. Cine a mutat patul meu în altă parte? Ar fi greu, chiar și pentru cineva foarte priceput, nu spun că s-ar putea să fi venit vreun zeu personal și i-ar fi fost ușor să-l pună într-un alt loc, că oamenii, nici un muritor ce acuma trăiește, chiar dacă e în floarea vârstei, nici așa nu ar putea să schimbe ușor patul, sau să-l miște din loc, deoarece există un semn în acest pat cioplit, și chiar eu l-am pus acolo, eu și nimeni altul nu l-a construit. El a crescut așa în curte, fiindcă e un trunchi al unui mare și gros măslin cu frunze mari, robust și plin de flori înfloritoare, ca o înaltă columnă către cer. Am ridicat și am construit zidurile iatacului unde dormeam – în jurul acestui trunchi, – până când zidurile au fost finisate cu pietre groase, și acoperite cu un acoperiș bine pus și am adăugat uși puternice cu măiestrie cioplite și cu pricepere închise. Asta e, atunci când i-am tăiat ramurile și toată coroana de ramuri ale acestui măslin, am început să-l cioplesc cu artă, am început să tund cu grijă toate crengile, până la rădăcină, l-am lustruit bine și am aplicat vine de bronz și de cupru încrustat în lemnul trunchiului cu pricepere și îndemnare, și așa s-au făcut picioarele patului, iar apoi au fost făcute în spirală ca un melc. Am legat curele de piele de bivol, ca să-l termin și l-am decorat cu aur, argint și curele, cu fildeș și le-am întins în piele de bour, cu strălucitoare curele de o culoare măslinie. Acesta este semnul pe care vreau să mi se arate, eu nu știu dacă patul meu este încă intact, femeie, sau dacă ați pus deja un alt om în locul meu, și așa mi-ai tăiat și retezat rădăcina copacului. Așa a spus Ulise și ea a căzut în genunchi, a cedat, și inima sa a recunoscut semnele care au demonstrat în mod clar că acela era soțul său Odiseu, și plângând, Penelope a alergat la el și i-a aruncat brațele în jurul gâtului, i-a sărutat capul și a spus: „Nu fi supărat pe mine, Odiseu, cine altcineva e mai înțelept decât alți oameni. Zeii ne-au trimis nenorocire, ei ne-au invidiat bucuria noastră de tineri și au ajuns la pragul unei alte vârste. Prin urmare, nu te agita sau înfuria cu mine acum, deoarece la prima vedere nu puteam să te primesc cu dragoste.Căci inima mea tremura continuu în interiorul pieptului meu, de teamă că orice muritor poate să se apropie de mine și să mă înșele cu cuvintele sale, cu o mie de proiecte concepute rău și în avantajul lor. […] Dar acum, că mi-ai arătat semnalele secrete, e clar că patul nostru, care nu a fost văzut de nici un alt muritor, ci doar de tine și de mine, – și de o servitoare [Euryclea], Actoris, pe care tatăl meu mi-a dat-o când am venit aici, care a păzit ușile iatacului forjat – au convins inima mea, – și cu toate acestea, e greu de crezut.
„Deci, așa e” – zise el, și își ridică femeia mult dorită și amândoi îmbrățișați, el și a sa soție credincioasă.”
Urmează acum una dintre cele mai frumoase comparații homerice despre întâlnirea iubiților: Ca atunci când în zare apare pământul atât de dorit în ochii celor care înoată (pe care Poseidon vrea să-i distrugă, pe ei și corăbiile lor bine construite la Pont), valuri eoliene și puternice, de care puțini au reușit să scape de marea gri și acum înoată până a zări coasta – cu cruste de sare pe piele, vine la mal și ajunge după ce a trecut nenorocirea furtunii, – asa de binevenit a fost soțul Penelopei, care îl tot privea și se uita la el, îmbrățișându-l, înlănțuindu-l de gât cu brațele-i albe. „
(Homer, Odiseea, XXIII, 178-240, în frumoasa traducere a lui Jose Luis Calvo, Editora Nacional, Madrid, 1976)
Sunt bucuros. Copacul patului lui Ulise a fost un măslin. Semnificația acestui pasaj curios din Odisea este o problemă rezolvata care astăzi va salva cel puțin îndoielile acelora ce vor citi aceste cuvinte, cei ce doresc și cer să li se limpezească înțelesul acestor fraze ciudate.
Iubesc eu un singur om,
Sunt Femeia
Unitară
Numele l-am obținut
În cariera militară
La pariu, nu la băut
Câștigat și nu pierdut
Mi l-a dat Helmut Cel Mut
Pentru a obține un nume,
Sunt gata să merg acum
La Lună, la Liliput.
Am aici o ghicitoare
Ghicitoarele au tâlc
De nu știu ce să răspund
Eu rămân tăcut
Tac mâlc
Pentru mici copii e bine
Să vadă cine cu cine
Sunt neagră,
Sunt verde,
Sunt mare,
Sunt mică,
Sunt eu,
Soția lui nea Milică
Tot ce vreau eu să mănânc
E un sâmbure cu tâlc.
Ce sunt eu, oare?

P.S.

Cine dorește mai multe informații cu privire la textele homerice, poate să consulte textul meu numit – ‘1000 de motive pentru a citi, în ziua de azi, “Iliada”’, publicat în Almateria.
 Daniel Medvedov