Mă numesc Cristina Ghenof. De foarte tânără mi-am dorit să fiu aproape de vatra in care se ”coace” literatura.  Am detestat întotdeauna deadline-urile si de aceea mi-am dorit să am propria-mi revista literara, pentru a nu mai tremura de emoție că nu termin la timp articolul, că mi se taie din text, că mi se reformuleaza, etc.! Dar am constatat că eu îmi sunt cel mai pisălog șef! Am vorbit de mult cu 2 prieteni: cu Dl. Dr. Alex Amarfei (căruia ii voi consacra un articol separat) si cu: D-na Mihaela Cardiș – o Doamna extraordinara, care m-a susținut puternic și a fost prima ”colegă de redacție”! Apoi, l-am rugat pe fostul meu profesor de Informatică: – Dl. Cristian-Mihai Pomohaci – un Dascal adevarat, iubit de studenti, un Om minunat -, să mă consilieze în vederea lansării unei reviste literare virtuale, aruncându-i și o bombiță, cum c-aș avea nevoie și de exprimarea opiniei unui bărbat, asupra subiectelor pe care mi-am propus să vi le aduc/em la cunoștință! ”Cand incepem?”, m-a întrebat el, propunând și-o dată de lansare a revistei în spațiul virtual, amețitor de apropiată.  Prietenul meu drag – frațiorul meu iubit – Dl. Alexandru Povarnă, posta nevinovat o poezie pe Facebook, moment în care s-a întâlnit  cu Destinul inexorabil, întruchipat de o doamnă, căreia îți este cam greu să i te impotrivești 🙂! S-a lăsat cucerit, fiind la fel de deschis, ca noi toți cei care – pentru dumneavoastra -, vom pune în cuvinte gânduri si sentimente, ce dospesc de multa vreme in mințile și în sufletele noastre! N-aș vrea să stiți cum îmi fac treaba mea de femeie, numai cu gândul la ce subiecte voi mai aborda, cum scriu textele ”in cap” :)! Ca voi toți, am acumulat tot felul de cunoștințe – pe care mi le-am acordat intre ele – și trăiri, in urma carora am tras și eu niște concluzii, pe care doresc să vi le împărtășesc, cu marea dorință ca ele să vă fie de folos. Aș fi vrut ca, la ceasul diferitelor alegeri, facute de mine, să fi fost cineva să-mi spună ceea ce doresc eu să vă dăruiesc acum, in speranța că va vor ușura niste cautari, nu intotdeauna pline de bucurie! Dar, tot ceea ce am trăit, mi-a adâncit simțirea, mi-a deschis unghiul ochelarilor de cal, cu care onor societatea ne dotează și m-a făcut să mă consider o femeie puternică. Iar asta pentru că Motto-urile mele – pe care vi le dăruiesc – de asemenea – sunt: