Prin ce se deosebește omul nebun de omul prost? Prostul trece pe lângă o buturugă și nu o ia aminte. Nebunul însă se umple de îngâmfare și zice: Dumnezeu mi-a scos-o în cale spre arătare. Și pentru ce trâmbițezi așa? Cunoști căpetenie de oști care pune să i se spună trâmbiței: iată, te vom lua și vom spune lumii cu gura ta acestea și acestea? Știi scriitor care vorbește călimării: din întunericul tău voi scrie acelea și celelalte? A prețuit cineva vreodată pana care spune ea cărturarului: acestea sunt așa și celelalte altminteri? Se răzvrătește lemnul pe iconar spunându-i cum să fie zugrăveala sfintelor chipuri? Ca nisipul din deșert este priceperea ta: nu vor sta două grăunțe una lângă alta lipite, decât dacă pică peste ele cele necurate ale păsărilor cerului sau dacă le încheagă udul vreunei capre. Și tu privești acestea cu trufie și le numești cărămizile casei Mele. A scos priceperea ta ploaie din cer și must din viță laolaltă ca să spui tu altora rosturile Mele? Ai stat cu Mine de vorbă la vreo masă și ți-am descoperit: iată, aceasta este voirea Mea? Și când a căzut genunchiul Meu în tină erai cumva lângă mine ca să Mă ridici? Dar, iată, îți zic: și de un nebun ca tine pot avea milă și Mă smeresc nebuniei tale: ascultă ce-ți cer. Prin ce se va deosebi cu adevărat nebunul de prost? Prostul vede oștirea la lucru pentru război și spune: am văzut oameni mari și tari făcând zgomot și pregătind acestea și acelea. Aude dușmanul și din meșteșugul minții poate pricepe și toată oștirea cade în primejdie. Nebunul însă spune: dacă nu eram eu acolo să le dau sfat, toate acele mari căpetenii n-ar fi știut planul după care să învingă. Aude dușmanul și nu mai știe ce să creadă: este oare nebunie, este vicleșug spus lui cu dinadins sau din mintea nebunului chiar va ieși adevărul? Și se clatină piciorul lui de îndoială și cade în laț și toată trufia lui nu va fi de folos în ceasul cercetării. Fă și aceasta și laudă-te și te voi suferi. Oare nu am smerit Eu pe înțelepți să aibă nevoie de nebuni și pe generalii cei tari în război nu i-am făcut să cadă în fața unei femei ca și cum erau fără minte? Nebunul nu are însă nevoie de acestea.

Numai ascultă și ceva nu mai fă: nu mai spune lumii unde nu sunt și Mie nu îmi mai spune unde ai cugetat tu să nu fiu. Eu sunt Cel care grăiește în ascuns și tot Eu Cel care spune adevărul pe față. Adu gândul tău lângă tăcerea Mea și te voi învăța cu aceea, dacă de cele pe care le spun nu vrei să asculți și nu poate mintea ta să se lipească. Este urât urechilor Mele să audă că oamenii se întreabă unul pe altul cine sunt Și neplăcut ochilor Mei să văd fiii oamenilor stând în ușa casei Mele și măsurându-se dacă pot intra fără să intre și socotind fără socoteală pe cine voi lăsa afară. Când am pus piciorul pe prima treaptă ca să Mă cobor, nu te-am întrebat cine ești, că nimicnicie era numele tău, ci ți-am dat legea nume și rugăciune tăcută ascultarea. Oare M-a născut viu ascultarea ta ca să cunoști unde sunt? Ai socotit tu sau a știut măcar unul din îngeri cât pot cuprinde între mâna Mea stângă și dreapta? Când ai văzut tu măcar spatele Meu ca să poți să te lauzi că știi judecățile feței Mele? Când am suit la cer, era, oare, măsura ta funie pentru măsurat adâncul, ca să spui altora din ce adâncime Mi-am ridicat chipul? Și când oare te-am chemat eu să-Mi faci cu priceperea ta sandale, spunând: iată, ajutor îți cer, că nu pot umbla peste prăpăstii fără acestea? Dar ce este mai nesuferit Mie și cu niciun chip nu ar trebui să faci este aceasta: să vorbească smintitul de harul Meu ca și cum ar fi lucru și de darul Meu de dinainte de a fi lumea ca și cum ar fi dobândă de împrumut. Fă închiderea ochilor tăi jertfă goliciunii Mele, că m-am coborât gol și nevoiaș la sufletul tău și M-am nevoit să sufăr necaz ca tu să faci giulgiului Meu țesătura de goluri. Dar tu numești ruptura vedenie; bătătura prea strânsă, care încrețește pânza, o numești râvnă și petecelor le spui podoabe. Închizi gura săracului cu vorbe potrivite viclean și spui după veșminte cine e vrednic de care cinste. De vreme ce nu ai fost la masa Mea de taină, dacă voi trimite la tine pe casnicii Mei în cămăși albe, toate la fel, vei ști pe cine să pui în cinste mai mare și cui să-i dai podoabe potrivite cu o dregătorie mai mică? Iar dacă voi veni gol la tine, împreună cu alți dezbrăcați, vei ști să deosebești sluga și să vestești în cetate cine nu este împăratul? Când au vestit oamenilor pe împărat dregătoriile din fața tronului spunând: acesta nu este împăratul, nici acesta nu este, nici celălalt; acum căutați și cercetați, oameni, și aflați cine vă stăpânește după cine nu vă stăpânește? De unde este îndrăzneala ta de a Mă numi rămășița celor ce nu sunt ca Mine? Și când am vorbit eu ție spunându-ți cine nu-Mi poate fi de folos? Dacă Eu voi hotărî să ridic și să fac pe cel căzut întâistătător, vei putea întreba de unde fac Eu aceasta? Și dacă voi chema pasărea să fie pește, vei ști să spui cum am pus în firea zburătoarei înotul sub ape? Și dacă voi hotărî să pun aripi chitului, vei putea întreba cum a ajuns să zboare pe nori cel care înota în cele necercetate ale mărilor? Mai bine îți este să închizi gura ta și țesătura tăcerii tale îți va fi tiv la haină ca să nu se destrame. Mai bine este să deschizi gura ta ca pe o ureche a inimii și voi pune în ea carnea vieții spre ascultare și ca un sărut auzului pentru liniștire. Iar dacă ochiul tău întâlnește sminteala, unde vei pune să stea inima ta? Nu Mie trebuie să Mi se înfățișeze acestea? Și dacă urechea ta nu aude, oare ți se cuvine să pui mintea ta în loc de auz și în loc de „stă scris” să spui despre Mine „Domnul mi-a grăit”? Eu am făcut din pământ urechea voce pentru suflet, iar celui credincios – lumina dimineții ochi pentru cele nevăzute. Noaptea se hrănește cu lumină acolo unde hrănește duhul Meu inima, iar credința dreptului scrie drum peste ape lumina stelelor. Vița de vie va odrăsli din cer peste aracul uscat înfipt în pământ sărat, iar celui care se păzește de deșertăciuni chiar și țărâna rătăcită pe acoperișul casei va rodi grâul. Nu va lipsi cerbilor rătăciți în pustie apa, nici rodul de finic; dacă nu vor boncăni în deșert, nu va auzi leul glasul lor, iar celui ce urmărește ciutele pentru puiul rănit ariciul ascuns sub frunze uscate îi va înghimpa talpa. Chiar și cel mai mic care stă ascuns în peșteră tăcând pentru Mine va fi ca o limbă a munților vorbind către cer, iar văduvei căreia nu-i ascultă nimeni nevoia nu i se va împuțina untdelemnul.