Împotriva judecării cu minte omenească a celor cerești


Glasul este venit și vocea m-a auzit și inima m-a certat și conștiința m-a mustrat și mi-au spus: tu crezi că mila făcută săracului cioplește îngăduințe gurii tale? Iată, ea face sabie să te păzească de necuviințele pe care singur le-ai gătit ție și Domnul va împlini cu aceasta lucrarea Lui. Dar cine este cel care vrea, după ospăț trecător, să rămână singur cu singurătatea săbiilor? Tu crezi că umblatul pe munți molipsește de înălțimile Mele ca strănutul, dar ca de strănut va goli de la tine necuviința ta duhul Meu, Că nu poate molima răspândi sănătatea nici sabia trădătoare blândețea. Ai căutat în cuvintele Mele să vezi vinile altora. Crezut-ai oare că pentru aceasta nu vor citi acolo ochii tăi și fărădelegile tale? De aceea se vor lua de la tine ochii tăi și chiar și aceasta va fi lucrare a milei, ca, greșind, să nu înmulțești fără măsură osânda. Nu ai auz și cunoștința ta este frunză desprinsă de copac și bătută de vânt și totuși ca un cercel voi atârna de urechea ta și ca un inel cu piatra căzută Mă voi ține petrecut pe degetul tău, ca să se vadă lipsurile tale. Cui i-a folosit vreodată ca podoabă la nuntă haina descusută și la ce folosește tivul țesut cu fir de aur celui care e dus la spânzurătoare? Pe care rege l-a slăvit coroana pusă amanet cămătarului și care cinste este aceea să fie el la ospăț și să o poarte pe cap, deși toți știu că ea deja se află în pivnițele aceluia? Și chiar și pentru mâncarea așezată pe masă cel care se numește pe sine stăpânitor va plăti vameșilor dobândă din agonisita săracului! Unde este atunci stăpânirea lui? Spui că asculți glasul Meu și mintea ta nu tace o clipă. Oare va locui veșnicia cuvântului Meu într-o crăpătură din care curge nămol? Am cerut eu ciubăr de la tine pentru apele Mele, sau rădăcinile veșniciei nu au găsit țărână? Și a coborât Cineva la tine să-ți spună: iată, noi, cei de sus, nu avem loc pentru semințele noastre decât la tine în arie? Smerește-te, dacă Eu sunt pentru tine doar pâine sfințită, și închide asupra Mea gura ta, și nu mai numi cuvânt spus de Mine ceea ce singur după cugetul tău poftești a scoate pe gură. Nu mai socoti via mea izvorul beției tale, în ale cărei năluciri te socoți învățat. Iată, sunt prins de mâna ta, dar tu numești cuiul vas și lemnul pat. Care odihnă este aceasta? La mâna ta sunt ca o brățară și tu arăți aici și acolo și spui: iată, aici și acolo este, dar pe tine te arăți stăpân și pe Mine robul tău. Cine pe cine cinstește cu acestea? Când ai purtat tu lumea la mână ca pe o podoabă și veșniciile cine ți le-a țesut tiv hainelor ca să spui că ai privit și ai înțeles căile mele?

Prin ce se deosebește omul nebun de omul prost? Prostul trece pe lângă o buturugă și nu o ia aminte. Nebunul însă se umple de îngâmfare și zice: Dumnezeu mi-a scos-o în cale spre arătare. Și pentru ce trâmbițezi așa? Cunoști căpetenie de oști care pune să i se spună trâmbiței: iată, te vom lua și vom spune lumii cu gura ta acestea și acestea? Știi scriitor care vorbește călimării: din întunericul tău voi scrie acelea și celelalte? A prețuit cineva vreodată pana care spune ea cărturarului: acestea sunt așa și celelalte altminteri? Se răzvrătește lemnul pe iconar spunându-i cum să fie zugrăveala sfintelor chipuri? Ca nisipul din deșert este priceperea ta: nu vor sta două grăunțe una lângă alta lipite, decât dacă pică peste ele cele necurate ale păsărilor cerului sau dacă le încheagă udul vreunei capre. Și tu privești acestea cu trufie și le numești cărămizile casei Mele. A scos priceperea ta ploaie din cer și must din viță laolaltă ca să spui tu altora rosturile Mele? Ai stat cu Mine de vorbă la vreo masă și ți-am descoperit: iată, aceasta este voirea Mea? Și când a căzut genunchiul Meu în tină erai cumva lângă mine ca să Mă ridici? Dar, iată, îți zic: și de un nebun ca tine pot avea milă și Mă smeresc nebuniei tale: ascultă ce-ți cer. Prin ce se va deosebi cu adevărat nebunul de prost? Prostul vede oștirea la lucru pentru război și spune: am văzut oameni mari și tari făcând zgomot și pregătind acestea și acelea. Aude dușmanul și din meșteșugul minții poate pricepe și toată oștirea cade în primejdie. Nebunul însă spune: dacă nu eram eu acolo să le dau sfat, toate acele mari căpetenii n-ar fi știut planul după care să învingă. Aude dușmanul și nu mai știe ce să creadă: este oare nebunie, este vicleșug spus lui cu dinadins sau din mintea nebunului chiar va ieși adevărul? Și se clatină piciorul lui de îndoială și cade în laț și toată trufia lui nu va fi de folos în ceasul cercetării. Fă și aceasta și laudă-te și te voi suferi. Oare nu am smerit Eu pe înțelepți să aibă nevoie de nebuni și pe generalii cei tari în război nu i-am făcut să cadă în fața unei femei ca și cum erau fără minte? Nebunul nu are însă nevoie de acestea.

Numai ascultă și ceva nu mai fă: nu mai spune lumii unde nu sunt și Mie nu îmi mai spune unde ai cugetat tu să nu fiu. Eu sunt Cel care grăiește în ascuns și tot Eu Cel care spune adevărul pe față. Adu gândul tău lângă tăcerea Mea și te voi învăța cu aceea, dacă de cele pe care le spun nu vrei să asculți și nu poate mintea ta să se lipească. Este urât urechilor Mele să audă că oamenii se întreabă unul pe altul cine sunt Și neplăcut ochilor Mei să văd fiii oamenilor stând în ușa casei Mele și măsurându-se dacă pot intra fără să intre și socotind fără socoteală pe cine voi lăsa afară. Când am pus piciorul pe prima treaptă ca să Mă cobor, nu te-am întrebat cine ești, că nimicnicie era numele tău, ci ți-am dat legea nume și rugăciune tăcută ascultarea. Oare M-a născut viu ascultarea ta ca să cunoști unde sunt? Ai socotit tu sau a știut măcar unul din îngeri cât pot cuprinde între mâna Mea stângă și dreapta? Când ai văzut tu măcar spatele Meu ca să poți să te lauzi că știi judecățile feței Mele? Când am suit la cer, era, oare, măsura ta funie pentru măsurat adâncul, ca să spui altora din ce adâncime Mi-am ridicat chipul? Și când oare te-am chemat eu să-Mi faci cu priceperea ta sandale, spunând: iată, ajutor îți cer, că nu pot umbla peste prăpăstii fără acestea? Dar ce este mai nesuferit Mie și cu niciun chip nu ar trebui să faci este aceasta: să vorbească smintitul de harul Meu ca și cum ar fi lucru și de darul Meu de dinainte de a fi lumea ca și cum ar fi dobândă de împrumut. Fă închiderea ochilor tăi jertfă goliciunii Mele, că m-am coborât gol și nevoiaș la sufletul tău și M-am nevoit să sufăr necaz ca tu să faci giulgiului Meu țesătura de goluri. Dar tu numești ruptura vedenie; bătătura prea strânsă, care încrețește pânza, o numești râvnă și petecelor le spui podoabe. Închizi gura săracului cu vorbe potrivite viclean și spui după veșminte cine e vrednic de care cinste. De vreme ce nu ai fost la masa Mea de taină, dacă voi trimite la tine pe casnicii Mei în cămăși albe, toate la fel, vei ști pe cine să pui în cinste mai mare și cui să-i dai podoabe potrivite cu o dregătorie mai mică? Iar dacă voi veni gol la tine, împreună cu alți dezbrăcați, vei ști să deosebești sluga și să vestești în cetate cine nu este împăratul? Când au vestit oamenilor pe împărat dregătoriile din fața tronului spunând: acesta nu este împăratul, nici acesta nu este, nici celălalt; acum căutați și cercetați, oameni, și aflați cine vă stăpânește după cine nu vă stăpânește? De unde este îndrăzneala ta de a Mă numi rămășița celor ce nu sunt ca Mine? Și când am vorbit eu ție spunându-ți cine nu-Mi poate fi de folos? Dacă Eu voi hotărî să ridic și să fac pe cel căzut întâistătător, vei putea întreba de unde fac Eu aceasta? Și dacă voi chema pasărea să fie pește, vei ști să spui cum am pus în firea zburătoarei înotul sub ape? Și dacă voi hotărî să pun aripi chitului, vei putea întreba cum a ajuns să zboare pe nori cel care înota în cele necercetate ale mărilor? Mai bine îți este să închizi gura ta și țesătura tăcerii tale îți va fi tiv la haină ca să nu se destrame. Mai bine este să deschizi gura ta ca pe o ureche a inimii și voi pune în ea carnea vieții spre ascultare și ca un sărut auzului pentru liniștire. Iar dacă ochiul tău întâlnește sminteala, unde vei pune să stea inima ta? Nu Mie trebuie să Mi se înfățișeze acestea? Și dacă urechea ta nu aude, oare ți se cuvine să pui mintea ta în loc de auz și în loc de „stă scris” să spui despre Mine „Domnul mi-a grăit”? Eu am făcut din pământ urechea voce pentru suflet, iar celui credincios – lumina dimineții ochi pentru cele nevăzute. Noaptea se hrănește cu lumină acolo unde hrănește duhul Meu inima, iar credința dreptului scrie drum peste ape lumina stelelor. Vița de vie va odrăsli din cer peste aracul uscat înfipt în pământ sărat, iar celui care se păzește de deșertăciuni chiar și țărâna rătăcită pe acoperișul casei va rodi grâul. Nu va lipsi cerbilor rătăciți în pustie apa, nici rodul de finic; dacă nu vor boncăni în deșert, nu va auzi leul glasul lor, iar celui ce urmărește ciutele pentru puiul rănit ariciul ascuns sub frunze uscate îi va înghimpa talpa. Chiar și cel mai mic care stă ascuns în peșteră tăcând pentru Mine va fi ca o limbă a munților vorbind către cer, iar văduvei căreia nu-i ascultă nimeni nevoia nu i se va împuțina untdelemnul.

Alex Amarfei

Reclame

3 gânduri despre &8222;Împotriva judecării cu minte omenească a celor cerești&8221;

  1. Frumos sentiment de usurare cand ti se clarifica niste lucruri si simti ca intelegi o idee mai aproape de adevar. E ca si cum esti iarna intr-un autobuz cu geamurile aburite, te uiti pe geam ca robotizat, stii in linii mari unde esti, dar vine o materializare a fortei active si iti sterge condensul de pe geam si subit observi ca lucrurile pe care le credeai dincolo nu sunt cele pe care le credeai, sunt mult mai vii.
    Deci mintea omului e fie plina de ignoranta, fie plina de mandrie. Asta ar insemna „mintea” omeneasca pe care o intalnim pe toate drumurile, dar nu e mintea adevarata, ci e un simulacru al naturii mintii (la fel ca lucrurile pe care le vezi printr-un geam aburit). Dar asta nu inseamna ca natura corecta a mintii nu are ignoranta sau gandire plina, vie: ar trebui sa aiba o ignoranta constienta (adica sa fim constienti de limitele noastre), dar si o gandire vie care sa nu fie gandirea patrunsa de noi insine, de importanta pe care ne-o dam singuri. Ci patrunsa de altceva, de o alta Forta.

    [Cineva mi-a spus odata ca gandurile au forma si nu vin de la noi. Yeah, right! Am ras ca o nebuna, eu stiu exact de unde si de ce imi vin gandurile! Apoi timp de 3 saptamani am ars ca o flacara de un gand care nu a venit din logica mea si nu avea un suport emotional izvorat din mine. Nu puteam sa il leg de nimic, dar ma ardea, era viu simteam ca trebuie sa construiesc ceva cu el, pe masura ce trecea timpul pentru ca nu dam curs gandului ma simteam mai sufocata. M-am dus, am cumparat ce trebuia. Ce a iesit de acolo, a fost matematica aplicata ce putea fi verificata lingvistic, etimologic si istoric! Apoi au mai urmat si altele, pentru ca pe Toma necredinciosul nu il lamuresti cu una cu doua. Dar lectiile au fost din ce in ce mai dure. Dar acum stiu, gandurile au o forma, nu ne dam seama, dar nu sunt ale noastre, doar le prindem si sunt vii. E „impietrirea” noastra daca nu le simtim forma sau vietatea. Apoi e simplu, daca nu poti vedea direct acel lucru, te uiti la consecinte: Fiecare pom se cunoaste dupa roadele lui. Daca gandul e bun, e de bine, daca nu… E ca la catararea libera sau alpinismul cu franghia de canepa, cap de coarda. Daca ai un gand care sa iti clatine increderea, kaput!]

    E greu sa definesc acea Forta care sa patrunda gandul, o pot intui doar. Stiu insa ca acel gand arde, iti da aer si caldura, simti pulsatiile din cap pana in picioare. Mai stiu ca Dumnezeu e iubire si cand iubesti ceva din viata nostra de toate zilele, te simti usor, relaxat si expandat, simti inima cum iti bate puternic. Deci daca simti caldura si inima pulsand aerul din jurul tau, aia cu siguranta e de bine, cu conditia sa nu fie legat si inspirat de ceva material, dar sa fie conectat in realitate (greu de exprimat in scris). Si asa cred ca se coboara mintea in inima cu adevarat, dar mintea trebuie ia insasi sa devina inima si inima minte. Insa chiar si asa, cum ar trebui sa fie o minte care sa poata judeca cele ceresti? Pentru ca nici cu mintea devenita inima pentru cateva fractiuni de secunda in care esti mai mult uimit de ce se intampla nu apuci sa iti dai seama ce se intampla, daramite sa le mai si judeci pe cele ceresti. Si in loc sa ne regasim in acele momente sa putem merge mai departe, descarcam pe seama materialului toate acele Forte. Pentru ca desi le avem nu stim ce sa facem cu ele si nici n-avem muschi suficienti. E mai usor sa ridici 70 de kile timp de 3 secunde in mod constient, decat sa avem o minte constienta vie, calda care sa pulseze aerul timp de 3 secunde in mod voit.

    Cat de mici suntem, ce mari ne credem pentru cat de putin facem si uneori cat de multe putem face si pentru ca nu vedem rezultatele credem ca nu avem nici o putere…

    Nu cred ca vom putea evolua corect nici daca subestimam fortele si nici daca le supraestimam.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s