Căiți-vă pentru faptele voastre, locuitori ai pământului. Iată, ochiul Stăpânului lumii privește adânc înlăuntrul vostru.

Nu vă încredeți în ochii voștri ce se  pot înșela, fie ca Ochiul să vă lumineze calea. Ochii voștri sunt perdele peste Ochiul lui Dumnezeu.

Pocăința este recunoașterea căii păcatului. Pocăința deschide o nouă cale. Ochii celui ce se pocăiește sunt deschiși spre două căi: spre calea pe care merge și spre calea pe care ar trebui să meargă.

Sunt mai mulți cei ce se află în stare de simțire a căinței, decât cei ce se îndreaptă spre o nouă cale. Vă spun: penitentul trebuie să aibă două feluri de curaj – el trebuie să aibă  curajul să-și plângă căile cele vechi și trebuie să aibă curajul de a se pregăti pentru o nouă cale.

Ce folos ai să simți doar căința și să pășești încă pe calea cea veche? Ce credeți voi despre o persoană care se îneacă și strigă după ajutor, dar când acesta sosește, nu se apucă de mâna vieții? Asemăn o astfel de persoană cu voi.

Căiți-vă pentru faptul că tânjiți după această lume și după tot ce există într-însa. Fiindcă această lume este cimitirul strămoșilor voștri care stă cu gura căscată și vă așteaptă. Încă puțin și veți fi și voi strămoși, tânjind să auziți cuvântul ”pocăință”, dar nu-l veți auzi.

Întocmai precum vântul începe să bată și alungă ceața dinaintea soarelui, tot astfel moartea vă va alunga de la fața lui Dumnezeu. Pocăința întinerește inima și prelungește durata vieții omului. Lacrimile unui penitent spală întunericul din ochii săi, oferind ochilor acestuia o strălucire pruncească.

Ochiul lacului meu este ca ochiul unei căprioare, totdeauna umed și strălucitor ca un diamant. Cu adevărat, umezeala din ochi seacă mânia din inimă. Sufletul penitentului este ca o lună nouă. O lună plină trebuie să se micșoreze, o lună nouă trebuie să crească.

Cel care se pocăiește curăță buruienile din câmpul sufletului său, iar sămânța binelui începe să crească. Cu adevărat, penitent nu este cel care se vaită, după fapta cea rea ce a comis-o, ci este cel ce plânge pentru toate faptele cele rele pe care le-ar putea comite.

Un moșier înțelept nu numai că taie tufa de spini care l-a înțepat, ci și toate tufele de spini de pe câmp, care-l vor putea înțepa. O, domnul meu, grăbește-Te să-i arăți fiecărui penitent o cale nouă, după ce va arăta dispreț față de calea sa cea veche.

O, Maică Cerească, Mireasă a Duhului Celui Atotsfânt, pleacă-te spre inima noastră atunci când ne căim. Deschide izvorul lacrimilor din noi spre a spăla țărâna cea grea care ne întristează ochii.

O, Duhule Atotsfinte, bate și împrăștie duhoarea necurată din sufletul penitentului, care l-a înăbușit, și condu-l la pocăință. Noi ne plecăm și te rugăm fierbinte, o, dătătorule de viață și Atotputernice Duhule Sfinte!