Este ușor, subliniez acest lucru cu oarecare îndrăzneală, să constrângem la tăcere pe adversarii credinței atunci când folosim cunoașterea naturală însuflețită de experiența personală a dogmaticii ortodoxe (cazul celor cu stare îmbunătățită) sau cel puțin reflexia ei intelectuală (cazul majorității).
Despre asemenea întâlniri, în care gândurile smintitoare și fructele lor mai complexe – ideologiile rele – sunt învinse, scrie în abundență Vechiul Testament, întrucât este rar ca vreo bătălie descrisă acolo să nu reprezinte de fapt, simbolic, o luptă lăuntrică, adică un război cu patimile și cu agenții lor, gândurile.
Adăugând o îndrăzneală, aș spune că, față de cea mai subtilă dialectică, dogmatica ortodoxă incită la trăirea Logos-lexis. Ce altceva înseamnă, de exemplu, ”cuvânt bun a răspuns inima mea” (Ps. 44)?
Mai mult, întrucât Vechiul Testament descrie evlavia prin care firea umană face loc întrupării Cuvântului, nu există, adaug a treia îndrăzneală, și, să mă ierte cei care citesc, ultima, vreo filosofie sau formă de gândire care să reziste la această experiență. Nașterea fără sămânță bărbătească e prefigurată în căderea zidurilor Ierihonului. Distrugerea împărățiilor Canaanului prefigurează desfacerea de pe firea umană a oricăror ”logici” sau ”lexicuri” care pot împinge sufletul spre ”lecturi” pătimașe. Așa stând lucrurile, filosofiile lumești triumfă numai contra dreptei credințe știrbite sau întinate, niciodată până la capăt în fața celei autentice.
Dar, cu tot atâta ușurință, emisarii noștri buni, variile arme care dau actualitate acestor arme spirituale, lasă loc celor răi. Învins pe față de armele dreptății, răul încearcă să altereze, dacă nu poate altceva, brațul, inima sau planurile războinicului.
Învingem cu retorica pe un necredincios, pe un blasfemator, pe un răzvrătit. Argumentele înalță forțat rațiunile omului la rațiunile firii și de acolo la ușa unde se întrevăd rațiunile divine. Mare scofală… Ce buni am devenit, ce împreună-lucrători, poate, suntem… Sau nu.
Și romanii, neștiind ce fac, dar posedând rațiuni suficient de puternice de a subjuga lumea, au înălțat doi tâlhari aproape de locul unde Cuvântul suferind putea să mai vorbească. Starea suferindă în care se aflau, însă, nu produce aceleași efecte și cugetul lor nu urmează aceleași căi.
În orice om răzvrătit, Cuvântul se află în forme dintre cele mai suferinde. Chiar constrângând cu argumente de necombătut rătăcirea, nu facem decât să legăm mintea omului de crucea noastră. Cu gânduri, nu cu funii. Cu logici puternice, nu cu piroane. Dar tot se cheamă că legăm și străpungem. Nu va supraviețui cel constrâns la acestea multă vreme la înălțimile Logosului suferind de alături de el. Va spune mărturisirea bună sau, de fapt, ridicându-l acolo, i-am ucis și sufletul?
Dr. Alexandru Amarfei
Mulțumesc 
I was very pleased to uncover this site. I wanted to thank you for ones time
just for this wonderful read!! I definitely loved every part of it and i also have you saved to
fav to look at new things in your website.
ApreciazăApreciază
This is my first time visit at here and i am actually happy to read all at alone
place.
ApreciazăApreciază
Howdy! I could have sworn I’ve been to this
web site before but after browsing through a few of the posts I realized it’s
new to me. Anyways, I’m certainly pleased I stumbled upon it and I’ll be book-marking it and
checking back frequently!
ApreciazăApreciază
Am aplicat cele de mai sus pe seama mea. Da, am ceva ce unii preoti pot considera ca adversitate. Si pentru ca se vorbeste despre dusmani si constrangere la tacere, voi tacea. Voi vedea ce voi face cu atata tacere… Nu bat insa in retragere, voi citi in continuare. Imi va fi mai greu sa inteleg lucrurile, dar voi gasi o solutie, o alta forma de manifestare pentru a arde aceasta tacere.
Apreciez mult blandetea tonului si faptul ca nu sunt injurata. Eu pot exprima in scris doar o paloare slaba a emotiillor ori sentimentelor pe care le am, pentru ca scrisul imi exprima preponderent gandul/logica. Daca la descifrare am atribuit prea multa incarcatura emotionala mesajului, cer scuze.
Deocamdata nimeni nu lucreaza cu adevarat impreuna, suntem precum copii de 3-4 ani, stam impreuna, dar ne jucam separat si se spune ca ne jucam impreuna. Daca si celalat vrea sa se joace cu aceiasi jucarie, ghinion!, incep plansetele si vaietele. Daca as fi dorit sa „ma joc” cu cineva as fi ales alte cuvinte pentru a-mi transmite mesajul. Se spune ca iubirea aduna oamenii impreuna, iti poti da seama de cate iubire e intr-un loc dupa cum sunt oamenii de impreuna…
Fie ca suntem constienti sau nu, fiecare dintre noi avem gandire, simtire, fapte si vorbe. Fiecare dintre acestea reprezinta un anume fel de funie. Suntem obisnuiti cu funiile subtiri, doar de fapte ori vorbe, dar daca ne trezim cu o funie de 3 ori mai groasa am intrat in panica, ne poate duce la fund pe toti. Ne dam seama sau nu, tot timpul suntem pe nisipuri miscatoare. Fiecare dintre noi arunca aceste funii in jur in speranta ca ne vom ajuta pe noi insine (desi in fapt e vorba de ajutorul dat celorlalti). Dar sunt putini carora le trece prin cap sa traga de funia primita, pentru ca nu se gandesc ca ar putea gasi o bucatica din ce le lipseste, ori poate celalalt e ancorat mai bine. Mai sunt unii care stiu ca trebuie sa traga de funii, dar au asteptari si accepta lucruri numai de un anume fel (fie similare, fie din cele care sa le consume supraplinul). E ca la pescuit: ce bucurie mare daca ai prins un crap si ce senzatie dezamagitoare daca ai dat de o rosioara. Unii cred ca in lac trebuie sa fie numai crapi. Lumea se gandeste numai la carne, dar oasele rosioarei ar fi bune la cusut haine ca-s mai tari. Ori ca in povestea cu drobul de sare: vai, moare copilul, vine pisica si darama drobul. Proactivitate zero.
Ca orice magar, ma intorc inapoi in ceata de unde am venit. Dau funia inapoi pentru a nu tulbura linistea oricui nu ar dori sa fie partas la evolutia unui suflet.
Ar fi frumos daca salvarea cuiva s-ar putea face numai cu ajutorul sau ori al sau impreuna cu Dumnezeu via Isus Cristos si Fecioara Maria. Nimeni nu ar mai pierde vremea aruncand funii in stanga si in dreapta. Dar nu se poate asa! Intreaga lume e un ecosistem. Isus a aruncat funii in toate partile si de toate felurile!
Multumesc mult!
PS Bine inteles, s-ar putea si sa gresesc, si sa fie in fapt vorba de faptul ca sunt pe lumea asta oameni care isi cunosc limitele, barca sa fie prea plina de franghii, caz in care nu poate duce mai mult, iar eu am ajuns prea tarziu.
Atunci: RESPECT!
ApreciazăApreciază