”Ora de religie în şcoli, opţională, este adecvată unui stat laic şi total lipsit de riscuri. Cu cât se estompează efectele comunismului, devenim mai îngăduitori unii cu alţii şi acceptăm diversitatea fără aerul scandalizat pe care-l afişam prin anii ’90”, afirmă Teodor Baconschi, doctor în antropologie religioasă şi istoria comparată a religiilor la Universitatea Paris IV (Sorbona).

Într-un interviu acordat Ziare.com, Teodor Baconschi a admis că manualele de religie au un aspect cam prăfuit, cu bățoșenii naţionaliste şi probe jenante de şovinism confesional, dar consideră că argumentul „terorii Iadului, dezlănţuită asupra micuţilor inocenţi” este ipocrit.

Teodor Baconschi a arătat şi cum au rezolvat alte state problema educaţiei religioase în şcoli şi a avertizat că singură ţară europeană unde religia a fost oficial abolită a fost Albania.
Aşa cum este ea organizată acum, este ora de religie adecvată unui stat laic?

Categoric: ai libertatea de a nu face aceste ore. E total lipsit de riscuri! Laicitatea radicală ar vrea să elimine religia din viaţă publică: aşa ceva nici comunismul nu a reuşit. Cred că libertatea religioasă e un drept al omului şi deci o marca a democraţiei funcţionale. Cu cât se estompează efectele comunismului, devenim mai îngăduitori unii cu alţii şi acceptăm diversitatea fără aerul scandalizat pe care-l afişam prin anii ’90.

Fiind vorba despre un curs de religie ortodoxă, nu despre un curs de educaţie religioasă sau de istorie a religiilor, sunt voci care acuză că aceste ore ar reprezenta o formă de îndoctrinare. Nu ar fi mai potrivită o ora de educaţie religioasă?

Există abordări ştiinţifice ale faptului religios: antropologia religioasă, istoria comparată a religiilor, sociologia, psihologia religiei. Fireşte că nici acestea nu sunt ştiinţe „tari” precum fizica sau chimia: ca şi restul disciplinelor umanistice, ele nu se pot obiectiva complet.

Chiar şi un istoric agnostic sau ateu al religiilor are o „teză”, o cauza, o presupoziţie filozofică. Nu sesisez vreo antiteză între ora de religie şi educaţia religioasă. Ce înseamnă un om educat sub raport religios? E acel (fost elev, student) care poate încadra faptul religios într-un context socio-cultural, spiritual şi psihologic pertinent.

Nu văd în asta o formă de îndoctrinare, chiar dacă religia presupune o „geografie imaginară”, o reţea de simboluri şi nu o baza empirică de tip fizic. În definitiv, crezul niceo-constantinopolitan poate fi comparat cu un set de axiome, aşa cum întâlnim în orice alt discurs organizat.

Se preda doar religie ortodoxă. Nu este o formă de discriminare a altor culte?

Avem o structura confesională majoritar ortodoxă, dar adversarii religiei în şcoală nu sunt catolici, protestanţi sau musulmani, ci atei militanţi, agnostici, anarho-libertarieni, activişti LGBT. De ce să inventăm o discriminare ale cărei presupuse victime nu se plâng?

O altă nemulţumire legată de acest curs constă în faptul că este predat în principal de preoţi, în orice caz de persoane care depind de o hârtie din partea BOR. Nu ar fi mai corect să avem şi pentru această disciplină cadre didactice independente de BOR?

E ca şi cum ai angaja un DJ pe post de cofetar sau un urs panda în funcţia de stareţ. Cum să predai religia fără să ai o legătură spirituală, intelectuală, morală cu Biserica a cărei învăţătură şi istorie o difuzezi?

Sunt părinţi care s-au plâns că manualele sunt inadecvate, punând prea mare accent pe inducerea fricii copiilor.

Aici s-ar putea să aveţi dreptate. Dacă manualele nu sunt atractive, deschise spre modernitate, ştiinţele tari, respectul democratic al pluralităţii şi noile tehnologii, e clar că elevii vor dezerta. Istoria sacră – şi textul biblic – se cer traduse în limbajul cultural contemporan.

Din ce am văzut, multe manuale au un aspect cam prăfuit, cu bățoșenii naţionaliste şi probe jenante de şovinism confesional. Aşteptăm ceva progrese în această privinţă!

Pe de altă parte, e cam ipocrită chestia cu teroarea Iadului, dezlănţuită asupra micuţilor inocenţi. Poveştile lumii şi jocurile video sunt cu mult mai violente, în formă şi fond, decât descrierea teologică a Iadului: locul fără Dumnezeu, fără dragoste, fără viaţă veşnică…

BOR a organizat o campanie mediatică de susţinere a înscrierii la aceste cursuri folosindu-se de vectori de imagine, precum actriţa Manuela Hărăbor. Este o strategie adecvată pentru Biserica?

De-a lungul campaniei publice, pro şi contra, fiecare tabăra a aruncat în joc diferite argumente şi tehnici de comunicare. Mi-e greu să cred că personalităţile publice declarat favorabile religiei în şcoală au fost constrânse să adopte o asemenea poziţie prin tortură sau ameninţarea cu excomunicarea.

Cum este rezolvată problema educaţiei religioase în alte ţări europene?

Nordul protestant e mai secularizat decât sudul catolic. Fireşte că situaţia variază mult de la un stat membru la altul: Cehia, jumătate agnostică, Polonia, covârşitor catolică… Există învăţământ organizat de Biserica şi stipendiat de stat, până şi în Franţa!

Oricum, singură ţară europeană unde religia a fost oficial abolită (pe durata regimului comunist) a fost Albania. Un record singular şi sinistru, pe care nicio democraţie modernă nu pare să-l imite.

De ce credeţi că această tema a stârnit o asemenea pasiune în dezbaterea publică?

Se ştie că, la noi, toţi se pricep la orice. Era o tema cu aere epocale, cruciale, cruciate… S-au aruncat în lupta varii categorii de combatanţi: cei care dau cu barda-n Dumnezeu, erudiţii de cafenea, analiştii politici reconvertiţi, fundamentaliştii anxioşi… Până la urmă, dezbaterea e bună, pentru că tot scoate la suprafaţă nişte argumente sau informaţii menite să ascută inteligenţa colectivă.