Idealuri și valori ignorate -Victor Marola


10428687_10205319252246390_4340902709272122805_n

Este prima dată când nu mai sunt mândru că sunt român. Pare un sentiment ciudat, criticabil de mulţi, însă aşa simt. Sigur că mă plec în faţă monumentelor unde sunt înscrise numele eroilor, sigur că îi admir pe veteranii din localităţile străbătute, însă consider că nu le-au fost preţuite sacrificiile lor de către contemporanii şi demnitarii dinainte şi de după 1990. Nu recurg la o analiză istorică, ci la o simplă reflecţie accesibilă oricărei persoane.

Ce motive am să fiu mândru, când ştiu că adolescente şi tinere îşi trăiesc zilele dependente, în apropierea capitalelor europene (Madrid, Roma s.a.), vânzându-se?

Cum pot să fiu mândru când peste 1200 de unităţi de producţie, care exportau în anii ’90 au fost lichidate şi ulterior supuse unor acte de distrugere?

Ce mă determină să fiu mândru, atât timp cât aşa zişii investitori (Verestoy Atilla, Omar Hayssam, Schweighhofer s.a.) au făcut ce au dorit cu materia prima din pădurile Harghitei, Sucevei, Buzăului, din judeţele transilvănene, mai nou)?

Ce trăiri patriotice să mai am când Complexul Roşia Montană este predat ca un I.A.S, fără să ţinem seama că în minele şi în spaţiul geomorfic sunt metale rare? Şi-au iubit liderii Ţara, neamul?

Mai pot fi mândru de faptul că sunt român, de vreme ce demnitarii ignoră cu bună ştiinţă semnificaţia noţiunii de ,,demnitate”?

Dacă în anii ’90 s-ar fi aplicat punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara şi s-ar fi aplicat legea lustraţiei, poate că aş fi trăit un sentiment de bucurie că societatea românească a redevenit curată.

Dar aşa…, când cei din eşalonul doi astăzi conduc multe din instituţiile societăţii româneşti, înconjuraţi de „oameni de încredere”, care fac şi desfac, promovează şi îndepărtează pe cine vor, în funcţie de interese personale sau de grup…!

Opinia conform căreia este util să te dai cu cel mai puternic, pentru interesele personale, nu este o noutate: şi în societatea primitivă tot aşa era. Este regulă subzistenţei, însă nu a valorii, nu a principiilor umane şi creştine.

Sunt tineri medici, informaticieni, doctori într-un domeniu cultural-ştiinţific, care locuiesc în cel mai bun caz într-un studio de cămin studenţesc, dacă nu chiar într-o încăpere (pentru bone de la începutul sec. XX) la et. VI în oraşele occidentale, în vreme ce alţii în ţară au deja frâiele (funcţii) de conducere deşi nu pot comunica într-o limba străină la vreun simpozion ştiinţific. Însă, au fost „ascultători”, de-ai noştri, băieţi buni…!

Cum pot să fiu mândru, când cca. 35% din suprafaţă arabilă a României a fost vândută ca pieile de oaie la iarmaroc?

Dacă olimpicii internaţionali ar primi cel puţin un apartament într-un oraş universitar din România, da, aş fi bucuros că li se răsplăteşte efortul lor adolescentin spre educaţie, învăţământ specializat.

Dacă tinerii studenţi inventatori ar avea posibilitatea să preia posturi de conducere dintr-un minister, potrivit specializării lor, da, aş fi fost mândru că preaputernicii factori decizionali respectă muncă şi străduinţă fiecăruia.

Dacă Parlamentul ţării s-ar reduce, aşa cum s-a indicat în câteva rânduri la max. 260 de persoane (130 senatori şi 130 deputaţi) şi ar fi încurajaţi specialiştii să revină, plătiţi după experienţă şi studiile lor, da, aş fi mulţumit.

Dacă Sistemul de Sănătate ar oferi contracte medicilor (chirurgi, anestezişti, nefrologi, ORL-işti, diabetologi, dermatologi, neurologi s.a.) cu salarii de 1000 euro, aş fi deosebit de mulţumit.

Dacă aş vedea că Statul român ar încuraja tinerii ingineri să proiecteze unităţi de producţie în scopul exportului şi diminuării importului, să încurajeze persoanele (stabilite temporar în UE) cu iniţiativa economică, socială, culturală, aş fi de asemenea împăcat că ţară va avea un viitor.

Dacă aş observă că se încurajează natalitatea şi constituirea de noi familii naturale, prin oferirea unui minim spaţiu locativ, aş fi fericit.

Dacă politicienii ar face mai mult, prin măsuri concrete, pentru românii din Morava, Timoc, Cernăuţi şi regiunea Herței, Transnistria, din regiunea din nordul Deltei Dunării, din ţările sud-dunărene, aş fi încântat. Altfel, cu toate ceremoniile şi patriotismul lor, se vor topi în masă populaţiei majoritare din statele vecine.

Cum pot fi mândru că sunt român când pe clădirea Sfatului Ţării din Chişinău nu mai este o placă memorială în limba neamului, cum să fiu bucuros când în Cahul nu este un cotidian de limba română, de vreme ce mai bine de 58% din populaţia oraşului sud moldovean este vorbitoare de limba română?

Pe cine interesează aceste aspecte?

Sunt frumoase şi ceremoniile, însă dacă vom rămâne la dimensiunea orizontală, estetică, a paradelor, ca mentalitate vom rămâne la ,,teoria formelor fără fond” (Titu Maiorescu).

Voi fi mândru de românitatea mea când ne vom îngriji de fraţii pe dincolo de Prut, de cultura, spiritualitatea lor, de bunăstarea lor, astfel încât să-şi dorească în majoritate refacerea unităţii neamului, fără a mai alunecă în plasa nostalgiei vremurilor roşii.

Voi fi mândru că sunt român, când cei care merită îşi vor ocupă posturile lor, când demnitarii nu vor mai fi ştabi, ci oameni respectuoşi, modeşti, cu principii sănătoase şi cu înţelegere faţă de cei încorsetaţi de nevoi.

Victor Marola 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s