sunt eu, cel care mă gândesc la tine
şi gândul mi s-a terminat, şi încă sunt
te simt, şi simţul nu mi te aduce
şi nici nu te cuprinde – îl lepăd şi sunt încă
voinţa încetează şi, fără să voiesc, tot sunt
îmi stai în inimă şi nu te pot scoate de-acolo,
că neclintirea ta îşi ia puterea din a mea
scot inima din jurul tău şi inima
îmi spune : încă eşti
deşi e ca şi cum m-am lepădat de mine

am zis atunci că poate voi muri
şi neputinţa de a fi cu tine va fi uitată
a surâs moartea, şi-a dat în lături vălul
puţin, cât să se întrevadă din timpul fără margini
care-i ascute coasa, o cută: lăsată doar de tine
mie, şi nu va muri cât va fi timpul

atunci am înţeles că te iubesc ca primăvara:
tot restul anotimpurilor se repetă ; ea – niciodată

Dr Alexandru – Theodor Amarfei