Rugăciune pentru pacea sufletului și pentru lume

APEL LA RUGĂCIUNE PENTRU PACEA LUMII

Preaiubiții mei,

Privim cu îngrijorare la situația din Ucraina şi ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului: „Iar când veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârşitul. Şi se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie, vor fi cutremure pe alocuri şi foamete şi tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor. Luaţi seama la voi înşivă.” (Marcu 13, 7-9)

Vă îndemn, așadar, să înmulțim rugăciunea și trezvia, mai ales acum în pragul Postului Mare și să ne rugăm pentru pacea lumii.

Pe slujitorii sfintelor altare din Episcopia noastră a Europei de Nord îi îndemn să adauge la slujbe ecteniile și rugăciunile speciale din Liturghier pentru astfel de întâmplări nefaste, iar credincioșilor le pun la inimă această rugăciune pe care am consemnat-o și în Cartea de rugăciuni a Episcopiei noastre a Europei de Nord.

Rugăciune pentru pacea sufletului și pentru lume

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce ești izvorul vieții și al păcii în cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lume, în familii și în inimile tuturor oamenilor și mai ales în inimile celor ce Te mărturisim și ne închinăm Ție.

Stinge neînțelegerile și războaiele dintre oameni. Liniștește țara noastră și lumea întreagă. Mângâie inimile întristate. Dă ajutorul Tău celor năpăstuiți, scoate-i din tot necazul și dă pacea Duhului Sfânt în inimile noastre.

Suntem tulburați pentru că nu Te-am ascultat nici în Rai și nu Te ascultăm și nu împlinim Voia Ta nici pe pământ. Suntem în griji pentru că ne cheltuim zilele vieții fără pocăință și fără îndreptare. Îndurerați suntem fiindcă n-am făcut cele ce am făgăduit și conștiința ne mustră pentru timpul pierdut.

Ajută-ne, Doamne, să punem început bun prin Duhul Tău cel Sfânt! Ajută-ne, Mântuitorule bun, să păzim cuvântul Evangheliei Tale. Ajută-ne, Preasfinte Duhule, să începem o viață nouă de rugăciune, de smerenie, de înfrânare și de curăție și de slujire cu dragoste a semenilor noștri, ca să ajungem la liniștirea simțirilor și la pacea inimii, atât de dorită, dar cu anevoie de dobândit.

Dăruiește-ne pacea Ta care covârșește toată mintea, ca să ne bucurăm de viață, să nu ne plângem în suferință și să nu ne temem de moarte. Cu ajutorul Tău cel atotputernic să biruim ispitele diavolului și să dobândim de la Tine tăria statorniciei în bine și în virtute.

Pentru că în inima în care odihnești Tu, Doamne, nu mai este frică, nici neorânduială, ci mângâierea Duhului Sfânt și viață fără de moarte, de care învrednicește-ne pe toți. Că Tu ești Izvorul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm, împreună și Tatălui și Sfântului Duh. Amin.

Al vostru fierbinte rugător și de tot binele voitor,

+Părintele Episcop Macarie

Rugăciune către Domnul Nostru Iisus Hristos – pentru întărirea dragostei sfinte

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Tatălui Ceresc, Te rugăm ai grijă de poporul român şi de noi păcătoşii şi nevrednicii şi adu-ne pe calea cea bună, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, care Te iubeşte nespus de mult.

Înmulţeşte în inimile noastre iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru. Dumnezeu Tatăl şi-a pus în gând să mântuiască neamul omenesc, când a promis că va trimite un Mântuitor Binecuvântat şi Prealăudat, Care din Dragoste Sfântă, se va sălăşlui în pântecele unei Fecioare cu nume Împărătesc, Maria.

Noi cu toţii ne rugăm ca Iubirea Dumnezeiască dintre Domnul Iisus şi Sfânta Fecioară Maria, Maica Sfântă, să ne transforme în vase curate, pline de iubire şi de lumină sfântă şi să ne ridice pe culmile înalte ale sfinţeniei cereşti!

Doamne Iisuse, având Dragoste Sfântă şi Dumnezeiască nu i-ai prăpădit, nici nu i-ai omorât, pe oamenii răi, sfătuiţi în ascuns de duhurile rele, care Te-au prins, Te-au bătut, Te-au supus la chinuri grele, apoi Te-au răstignit pe cruce, împreună cu făcătorii de rele, ci Te-ai rugat Tatălui Ceresc spunând:

Iartă-le lor aceasta, Tată Ceresc, că ei nu ştiu ce fac!

Înţelegând multa Ta Dragoste pentru oameni, Te rugăm nu ne lăsa pe noi în patimi sau pe căile pierzaniei, ci ne îndreaptă pe calea cea bună şi umple inimile noastre de iubire şi ne ocroteşte spre Slava Numelui Tău Sfânt.

Din inimile noastre plecate, cu toată dragostea şi cu toată dorinţa de a împlini în toate Voia Ta, Îţi mulţumim pentru toate darurile şi pentru milostivirea Ta! Doamne Iisuse Hristose, Mântuitorul nostru! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru! Amin!

Rugăciune către Dumnezeu pentru iertare

 Doamne iartă-mă pe mine păcătoasa, că mult Ţi-am greşit! Nu sunt vrednică să-mi ridic fruntea spre Cer din cauza păcatelor cu care Te-am supărat toată viaţa mea! Te rog  să mă ierţi că mult Ţi-am greşit şi Te-am supărat, dar nu Te-am abandonat, Doamne! Mă rog şi pentru copiii mei, pe care Tu, Doamne, mi i-ai dăruit, dar din neştiinţă şi din necredinţă de Tine s-au depărtat! Cum ai lucrat peste mine lucrează şi peste ei! Îndură-Te şi izbăveşte-i de cel viclean, care mereu ne inspiră la rele!

Te iubesc şi-Ţi mulţumesc pentru tot ce-mi dai, Doamne, şi Te rog să fii cu mine în întreaga mea viaţă de aici şi din veşnicie! Te rog, Doamne, iartă-ne pe toţi şi revarsă-Ţi mila şi spre cei care nu ştiu de Tine! Ajută-mă să-mi văd greşelile şi să nu le mai săvârşesc, deoarece doresc să devin un vas curat prin care Tu să poţi lucra şi să se împlinească Voia Ta în tot şi în toate. Iartă-mă, Doamne, că eu Te iubesc!

Ştiu că nu sunt vrednică să priveşti spre mine păcătoasa, dar doresc să mă schimb şi să trăiesc alături de Tine acum şi în fiecare clipă a vieţii mele şi numai Ţie să-Ţi slujesc. Te rog, iartă-mă, ajută-mă şi nu mă părăsi, Doamne!

 Vino, Doamne şi curăţeşte-mă, binecuvintează-mă şi te sălăşluieşte întru mine! Amin!

Acatistul Noului Mucenic și Mărturisitor Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor – 18 Februarie

Noul Mucenic și Mărturisitor Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor

Condacul 1:

Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei a strălucit, luminând ca o candelă din care s-au aprins mănunchiuri de lumânări în întunericul temniţelor, veniţi, iubitorilor de nevoinţe, să îl cinstim ca pe un dascăl al jertfelniciei, al răbdării şi al iubirii aducătoare de roadă, şi să îi cântăm: Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Icosul 1:

A ajuns până la noi propovăduirea ta, alesule mărturisitor: „Vă cheamă Domnul slavei la lumină, vă cheamă mucenicii-n veşnicii; fortificaţi Biserica creştină cu pietre vii, zidite-n temelii.” Şi vrând a urma îndemnului tău, ne rugăm ţie să fii grabnic apărător al nostru, ca să îţi putem cânta într-un glas:
Bucură-te, cunună a Bisericii şi comoară a neamului românesc;
Bucură-te, că eşti bucurie a credincioşilor şi dar dumnezeiesc;
Bucură-te, nou apostol care în temniţe ai propovăduit dreapta credinţă;
Bucură-te, că harismele tale le-ai ascuns sub veşmânt de umilinţă;
Bucură-te, rudenie a mucenicilor din primele veacuri creştine;
Bucură-te, că pământul Basarabiei se slăveşte prin tine;
Bucură-te, că din anii copilăriei ai stat sub cereasca binecuvântare;
Bucură-te, că spre slujirea Domnului şi a aproapelui ai avut chemare;
Bucură-te, că tinereţea ta a fost pecetluită de feciorie şi jertfelnicie;
Bucură-te, că luptându-te cu ispitele ai fost iubitor de curăţie;
Bucură-te, că din curajul tatălui tău ai învăţat să stai tare în necazuri;
Bucură-te, că nu te-ai temut nici de moarte, nici de chinuri;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 2-lea:

Având mare cinstire faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nu te-ai sfiit a spune altora: „Maica Domnului îmi împlineşte rugăciunile”, pentru a spori în ei nădejdea în ocrotirea sa cerească. Iar ea, arătându-ţi-se în temniţă în chip minunat, a răspuns evlaviei tale, zicându-ţi: „Eu sunt dragostea ta! Să nu te temi! Să nu te îndoieşti! Biruinţa va fi a Fiului meu!” Pentru aceasta noi, văzând cum Dumnezeu a rânduit să fii întărit pentru a-ţi duce crucea fără cârtire, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Ai văzut-o pe Preacurata Fecioară, nădejdea celor deznădăjduiţi şi bucuria celor întristaţi, dând mărturie că Hristos a sfinţit închisoarea în care ai pătimit pentru El, împreună cu alţi mucenici, mireni, monahi sau preoţi, pentru ca din jertfa voastră să ia pildă cei de acum şi cei ce vor veni după noi. Cuvintele ei sfinte alungă de la noi orice îndoială în sfinţenia ta, şi pentru aceasta te lăudăm aşa:
Bucură-te, că fiind ocrotit de Maica Domnului temniţa în chilie o ai schimbat;
Bucură-te, a jertfelniciei mireasmă pe care Dumnezeu în lume o a împrăştiat;
Bucură-te, tânăr care ai căutat iubirea cea netrecătoare;
Bucură-te, că virtuţile tale străluceau în faţa celorlalţi ca un soare;
Bucură-te, că Preacurata Fecioară pe calea curăţiei te-a călăuzit;
Bucură-te, că sub sfântul ei acoperământ viaţă cuvioasă ai trăit;
Bucură-te, încredinţarea celor ce aleg calea fecioriei;
Bucură-te, mlădiţă a smereniei şi floare a bucuriei;
Bucură-te, că i-ai cinstit pe sfinţi şi în soborul lor ai intrat;
Bucură-te, chivot peste care Duhul Sfânt S-a revărsat;
Bucură-te, că plângându-ţi păcatele ai cunoscut al umilinţei fior;
Bucură-te, că flacăra inimii tale a fost aprinsă de cerescul dor;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 3-lea:

Învăţător înţelept te-ai arătat, zicând că „orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă; orice cetate se cucereşte cu bărbăţie, cu credinţă, cu îndrăzneală, cu încredere în misiunea dată de Dumnezeu şi mai ales cu rugăciune.” Pentru care noi, hrănindu-ne cu învăţăturile tale, Îi cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a înţelepţit: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Filă de Filocalie scrisă cu sânge şi dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus ai fost, mucenice, arătându-te urmaş tainic al marilor Părinţi din vechime. Ai aflat pacea inimii şi i-ai încurajat şi pe alţii să o caute, zicând: „în luptă cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune”. Iar noi, vrând să mergem pe drumul pe care ai mers şi tu, îţi zicem:
Bucură-te, că prin rugăciunea lui Iisus inima ta a devenit altar;
Bucură-te, că rugându-te neîncetat sufletul tău s-a umplut de har;
Bucură-te, că rugându-te Sfântului Arhanghel Mihail înger în trup ai devenit;
Bucură-te, că de frumuseţile Împărăţiei cerurilor sufletul tău a fost rănit;
Bucură-te, binecuvântare pentru cei împreună-pătimitori cu tine;
Bucură-te, pururea îndemnătorule spre facerea de bine;
Bucură-te, rugătorule pentru cei ce vroiau să se mântuiască;
Bucură-te, că de râvna nemăsurată îi sfătuiai să se ferească;
Bucură-te, că cei ce te cinstesc se minunează de vieţuirea ta;
Bucură-te, că împreună cu cetele îngereşti încep a te lăuda;
Bucură-te, rug aprins de Dumnezeul cel viu în pustia temniţei;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale scăpăm de patima desfrâului şi a mâniei;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 4-lea:

Pentru nevoinţele, pătimirile şi rugăciunile tale ai primit harisma vederii cu duhul, de care lucru s-au bucurat cei ce sufereau împreună cu tine. Şi unuia dintre aceştia i-ai proorocit: „va veni un moment în viaţa ta când inima ta va cânta singură rugăciunea”, iar la împlinirea cuvintelor tale el I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Zăcând pe patul de suferinţă, în noaptea Sfintelor Paşti, ai văzut prin darul lui Dumnezeu la depărtare pe credincioşii care veneau de la schit după slujbă, coborând cu lumânările aprinse. Prin care minune cei închişi cu tine au înţeles măsura sporirii tale, că lanţurile şi zidurile temniţei nu puteau închide sufletul tău curat. Şi pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că Duhul Sfânt în inima ta s-a sălăşluit;
Bucură-te, că Dumnezeu de mari daruri te-a învrednicit;
Bucură-te, că multe din cele viitoare dinainte le-ai cunoscut;
Bucură-te, că ziua trecerii tale la Domnul mai înainte o ai ştiut;
Bucură-te, că cel căruia i-ai destăinuit această taină de sporirea ta s-a încredinţat;
Bucură-te, că la împlinirea proorocirii mărturie despre sfinţenia ta a dat;
Bucură-te, că vestea despre harismele tale în temniţă s-a răspândit;
Bucură-te, că fugind de patima mândriei talanţii primiţi de sus i-ai înmulţit;
Bucură-te, că prin darul primit de la Domnul celor ce se roagă ţie le vii în ajutor;
Bucură-te, că cei ce îţi cer cele de folos cunosc că eşti de minuni făcător;
Bucură-te, că lepădându-te de bucuriile lumeşti ai primit harisme cereşti;
Bucură-te, că acum împreună cu îngerii pe Dumnezeu Îl preamăreşti;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 5-lea:

Celor care te îndemnau, în ultimele zile ale vieţii tale sfinte, să-ţi cruţi puţina vlagă care-ţi rămăsese şi să vorbeşti cât mai puţin, le-ai cerut: „Nu-mi luaţi această bucurie, căci pentru a-L mărturisi pe Hristos trăiesc; şi de trăiesc, prin mila Lui trăiesc, şi fără să vă arăt dragostea pe care v-o port nu ar mai avea rost să trăiesc”. Şi noi, văzând în tine icoana iubirii celei nefăţarnice, Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce a pus inima ta această virtute de mare preţ, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Ai fost pildă pentru cei închişi împreună cu tine, smerindu-te şi punând binele aproapelui înaintea binelui tău. Ai iubit învăţăturile Sfintei Scripturi şi ţi-ai modelat viaţa după cuvintele lui Hristos, jertfindu-te pentru aproapele tău şi urcând pe scara virtuţilor, şi pentru aceasta te lăudăm:
Bucură-te, că dăruind altora, de la Dumnezeu înmulţit ai dobândit;
Bucură-te, că dând haina de pe tine celui lipsit lui Hristos I-ai dăruit;
Bucură-te, că precum cei doi bani ai văduvei pomana ta s-a socotit;
Bucură-te, că cei care au aflat de fapta iubirii tale s-au umilit;
Bucură-te, dătătorule de bună voie care ai primit răsplata dumnezeiască;
Bucură-te, arătătorule al drumului spre Împărăţia cerească;
Bucură-te, că urmând cuvântului Evangheliei te-ai arătat chip al milosteniei;
Bucură-te, că ruşinându-ne de faptele tale fugim de patima lăcomiei;
Bucură-te, ostaş al lui Hristos care pentru dragostea Lui te-ai jertfit;
Bucură-te, sfinte mucenice, că fapta ta în inimile noastre a odrăslit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale inimile noastre împietrite ca ceara se topesc;
Bucură-te, că spre facerea de bine chiar şi cei tari de cerbice se sârguiesc;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 6-lea:

Am auzit sfătuirea ta plină de înţelepciune: „În toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.” Şi vrând să aflăm şi să facem voia dumnezeiască, lepădându-ne de voia noastră şi ferindu-ne de ispitele celui viclean, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Nou Iov fiind, sfinte, cu multă răbdare ai purtat crucea bolii, arătându-ne şi nouă cum trebuie să primim încercările care vin asupra noastră. Din îngăduinţa lui Dumnezeu ai răbdat chinuri muceniceşti când doctorul a tăiat trupul tău fără ca leacul amorţitor să-şi fi făcut lucrarea, de care lucru uimindu-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, că răbdând dureri înfricoşătoare ai cugetat la Cel răstignit;
Bucură-te, că diavolul deznădejdii să te îngenuncheze nu a reuşit;
Bucură-te, leac trimis de Dumnezeu trupului de boală apăsat;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi de boli de nevindecat;
Bucură-te, că de la bolnavii care se roagă ţie nerăbdarea o izgoneşti;
Bucură-te, că pe cei ce îi îngrijesc pe bolnavi îi răsplăteşti;
Bucură-te, nou doctor fără de arginţi care prin rugăciune dai tămăduire;
Bucură-te, că eşti diavolilor prigonitor şi celor îndrăciţi izbăvire;
Bucură-te, că de voia noastră ne-ai sfătuit să ne lepădăm;
Bucură-te, că voia Domnului ne-ai cerut să o îmbrăţişăm;
Bucură-te, că ne îndemni să părăsim toată grija cea lumească;
Bucură-te, că ne întăreşti să facem voia dumnezeiască;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 7-lea:

„Sfârşitul vieţii mele este o ultimă mărturisire ortodoxă. M-aş bucura mult să reveniţi la Biserica cea adevărată”, i-ai zis de pe patul de moarte doctorului înşelat de învăţăturile ereticului Luther şi te-ai rugat pentru venirea sa în Biserica cea adevărată. Voind a ne împărtăşi din râvna ta pentru mântuirea celor ce stau departe de Adevăr, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

„Cine crede fără a fi şi un misionar, acela n-a cunoscut frumuseţea credinţei – ai spus, mucenice, aprinzând în noi focul mărturisirii lui Hristos. Şi ai întărit prin faptele tale aceste cuvinte, căci te-ai jertfit din iubire pentru un pastor evreu, rugându-te ca el să devină fiu al Sfintei Biserici şi dăruindu-i lui medicamentele care ţi-ar fi putut salva viaţa trupească. Pentru această iubire fără de margini îţi cântăm:
Bucură-te, că în ţarina Domnului ai fost neobosit lucrător;
Bucură-te, că în întunericul temniţei ai fost luminător;
Bucură-te, cel ce pastorului evreu i-ai arătat iubire mucenicească;
Bucură-te, că jertfa ta în sufletele noastre a început să rodească;
Bucură-te, păzitor viteaz al predaniilor bisericeşti;
Bucură-te, cel ce învăţăturilor neortodoxe te împotriveşti;
Bucură-te, că iubindu-i pe eretici ai defăimat noianul rătăcirilor;
Bucură-te, că fără teamă ai vădit felurimea minciunilor lor;
Bucură-te, că ascultându-te pe tine unii oameni de păcatele lor s-au pocăit;
Bucură-te, că după ce au crezut propovăduirii tale în nădejdea Învierii au adormit;
Bucură-te, că de osândă şi de chinurile veşnice s-au izbăvit;
Bucură-te, că înaintea lui Dumnezeu despre faptele tale cele bune au mărturisit;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 8-lea:

Valurile vieţii ne aruncă în vâltoarea patimilor, neînfricatule mărturisitor, şi ne este mai uşor să alegem calea cea largă, spre care ne cheamă necuratul diavol. Dar păstrăm în inimile noastre cuvântul tău: „Trebuie să înfrunţi păcatul până la sânge. Aşa te naşti din nou. Nu există cale de compromis”, şi ducând lupta cea bună Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

„Cum vei putea rezista la marile încercări la care suntem supuşi, dacă nu poţi rezista ispitei fumatului?”, l-ai întrebat pe tânărul care nu-şi dădea seama că prin patima sa îndepărta de la el harul dumnezeiesc; şi acesta, smerindu-se în faţa mustrării tale, nu numai că şi-a înţeles greşeala, ci şi-a schimbat întreaga viaţă. Iar noi, luând aminte la îndreptarea lui şi rugându-ne ţie să ne ajuţi să ne izbăvim de toate patimile, te lăudăm aşa:
Bucură-te, că cei ce te cinstesc mintea de gândurile cele rele şi-o păzesc;
Bucură-te, că lepădând înţelepciunea acestui veac se sfinţesc;
Bucură-te, că scriind pentru noi îndreptarul de spovedanie ai vădit hăţişul păcatelor;
Bucură-te, cel ce eşti stavilă în faţa patimilor şi a poftelor;
Bucură-te, că pentru a scăpa de povara păcatelor la scaunul spovedaniei ne-ai îndrumat;
Bucură-te, că pe oameni să facă ascultare de duhovnic i-ai îndemnat;
Bucură-te, că de împărtăşirea cu nevrednicie cu Sfintele Taine ne fereşti;
Bucură-te, că furtuna patimilor noastre prin rugăciune o potoleşti;
Bucură-te, cel ce în vremuri de desfrâu ai fost pildă de curăţie;
Bucură-te, că nelegându-te de bogăţiile lumeşti ai fost iubitor de sărăcie;
Bucură-te, cel ce, fără să fii monah, ai ţinut voturile monahiceşti;
Bucură-te, că ajungând la sfinţenie spre sfinţenie ne călăuzeşti;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 9-lea:

Vrând să ne trezeşti din amorţeala care ne-a cuprins, robule al lui Dumnezeu, ai scris că „păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului; acum Îl scuipă în faţă cei ce sunt botezaţi, acum cununa de spini I-o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palme, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suliţa cei pentru care a suferit batjocoriri şi bătăi şi pentru care Şi-a dat sângele pe Golgota”. Ca să fim feriţi de o astfel de cădere, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

„Creştinii nu pot primi pacea ispititoare a Satanei, creştinii nu vor primi decât pacea lui Hristos, oricât de multe sacrificii li se vor cere”, răsuna în temniţe cuvântul tău, precum al Botezătorului în pustie. O, mucenice, vom şti oare să primim cuvântul tău, când Irozii vremurilor noastre ne vor cere să primim pacea cea mincinoasă prin lepădarea de Hristos? Pentru ca să rămânem tari la vreme de încercare, ne rugăm ţie:
Bucură-te, că pentru pacea cea după Dumnezeu te-ai nevoit;
Bucură-te, că liniştea ta şi pe paznicii temniţei i-a îmblânzit;
Bucură-te, sabie a cuvântului mustrătoare a fărădelegilor;
Bucură-te, adevăr care împrăştie norii minciunilor;
Bucură-te, mângâiere în vremurile de tulburare;
Bucură-te, a făţărniciei pierzătoare de suflet certare;
Bucură-te, dreptar de vieţuire a mirenilor;
Bucură-te, veghetor tainic al mănăstirilor;
Bucură-te, al preoţilor ajutător în propovăduire;
Bucură-te, a ierarhilor râvnitori sprijinire;
Bucură-te, cărare spre Răsăritul răsăriturilor;
Bucură-te, făclie a iubitorilor de adevăr şi ucenic al Adevărului;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 10-lea:

„Sunt fericit că mor pentru Hristos. Totul e o minune. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi”, ai spus în ultima zi a vieţii tale, mărturisind grija ta pentru cei apropiaţi ţie. Iar noi, cugetând la slăvitul tău sfârşit, Îi cântăm Celui ce te-a chemat în Împărăţia Sa: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Fiind prigonit pentru Hristos, ai mărturisit că îl simţi ca prieten al tău pe fiecare suflet care se gândeşte la tine cu iubire creştinească. Oare iubirea şi cinstirea noastră nu le vei primi? Îndrăznind, ne rugăm ţie, sfinte, cerându-ţi să primeşti şi puţinele noastre laude:
Bucură-te, că sufletul tău de frumuseţile veşnice se desfătează;
Bucură-te, prieten al celor care poveţele tale le urmează;
Bucură-te, cel ce împreună cu cetele sfinţilor te rogi pentru noi;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvim din nevoi;
Bucură-te, că în temniţă pe cei şovăitori în credinţă i-ai întărit;
Bucură-te, că pe cei îndărătnici prin răbdare i-ai biruit;
Bucură-te, cel ce nu te-ai scârbit când pe nedrept ai fost defăimat;
Bucură-te, cel ce în faţa prigonitorilor îndrăzneală ai arătat;
Bucură-te, că încă în trup fiind ai pregustat veşnica fericire;
Bucură-te, că văzând sporirea ta, ceilalţi s-au umplut de uimire;
Bucură-te, sămânţă a sfinţeniei sădită pe al temniţei pământ;
Bucură-te, slujitor credincios al Noului Legământ;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 11-lea:

S-a adeverit cuvântul tău, sfinte, că „moartea pentru Hristos aduce fericirea vieţii veşnice”. Căci părăsind tu această lume, unul dintre cei cu care împreună ai pătimit te-a văzut în vis urcând la cer pe un tron luminat, şi aflând apoi de trecerea ta la Domnul, I-a cântat Iubitorului de oameni: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

„Aici va fi într-o zi loc de pelerinaj”, a proorocit Cuviosul Gherasim, cerându-ţi să te rogi pentru el. Şi de la acest slăvit mărturisitor, care de la stăreţia Tismanei a ajuns în temniţa de la Târgu Ocna, fiindu-ţi frate de suferinţă, învăţându-ne a-ţi cere să te rogi şi pentru noi, zicem către tine:
Bucură-te, cel ce cu dreptate sfânt al închisorilor ai fost numit;
Bucură-te, că prin sfinţenia ta marilor mucenici te-ai asemuit;
Bucură-te, că mulţimea pelerinilor care vin la Târgu Ocna a sporit;
Bucură-te, că profeţia Cuviosului Gherasim despre temniţa aceasta s-a împlinit;
Bucură-te, că împreună cu noii mărturisitori din toată lumea pe Hristos Îl slăveşti;
Bucură-te, că de tine se bucură soborul mucenicilor din temniţele româneşti;
Bucură-te, că pe noii mucenici ne-ai îndemnat să-i cinstim;
Bucură-te, că urmând povaţa ta mult folos agonisim;
Bucură-te, prin rugăciune nerăbdarea celor închişi cu tine în răbdare s-a schimbat;
Bucură-te, că pe aceştia precum Sfântul Dimitrie pe Nestor i-ai binecuvântat;
Bucură-te, că împreună cu tine răsplata cea cerească o au primit;
Bucură-te, că întărindu-se în credinţă Adevărul cel veşnic L-au mărturisit;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 12-lea:

Femeii care şi-a riscat viaţa, venind la tine pe ascuns într-o noapte, i-ai cerut: „Vă rog să mărturisiţi oamenilor şi familiei mele dragi că am crezut până la sfârşit, că sunt împăcat, că-mi dau viaţa pentru Hristos şi pentru semeni”. Şi noi, luând îndrăzneala de a mărturisi oamenilor despre pătimirile tale muceniceşti, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Sfinte Mucenice Valeriu, încredinţaţi fiind de sfinţenia ta, ne rugăm lui Dumnezeu ca prin rugăciunile tale să ne dea putere să punem început bun mântuirii noastre. Credem că tu te rogi pentru tot omul ce aleargă la tine cu nădejde, şi pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, crin ales între florile muceniciei;
Bucură-te, că de la tristeţe ai ajuns în Împărăţia bucuriei;
Bucură-te, pentru vremurile de pe urmă far strălucitor;
Bucură-te, mijlocitor pentru noi în faţa Dreptului Judecător;
Bucură-te, mângâiere cerească celor aflaţi în focul ispitelor;
Bucură-te, că vădeşti şi ruşinezi degrabă lucrarea diavolilor;
Bucură-te, pavăză tare la vreme de prigoană a creştinilor;
Bucură-te, cel ce ne îndemni să mergem pe urmele mucenicilor;
Bucură-te, roadă a Evangheliei răsărită în neamul românesc;
Bucură-te, că dreptslăvitorii de alte neamuri cu evlavie te cinstesc;
Bucură-te, că lauda ta în toată Biserica se vesteşte;
Bucură-te, că prin tine Hristos Se preamăreşte;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinte Valeriu, cunună a mucenicilor români din prigoana celui de-al douăzecilea veac, fii apărătorul nostru ceresc! Vezi, sfinte, cursele diavolului cele amăgitoare, vezi patimile care ne împresoară, vezi neputinţa sufletelor noastre. Dar vezi şi nădejdea noastră în ajutorul cel de sus, şi vino şi scoate-ne din focul încercărilor, ca ajungând în Împărăţia cea cerească să Îi cântăm împreună cu tine Dumnezeului celui viu: Aliluia!

(Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul întâi: A ajuns până la noi propovăduirea ta… şi Condacul întâi: Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei…)

Apoi se citeşte această

Rugăciune către Sfântul Valeriu Gafencu

Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţinătatea credinţei noastre, şi nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră. Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi.

Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.

Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, ridică-ne pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele.

Roagă-te să fim feriţi de înşelare şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i prin rugăciunile tale să se pocăiască, aşa cum i-ai ajutat prin cuvânt pe păcătoşii pe care i-ai întâlnit în temniţele prin care ai trecut.

Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Roagă-te pentru ierarhii ortodocşi, să păstorească turma cu frică de Dumnezeu, fără a se teme de mai marii lumii acesteia. Ai grijă, Sfinte Valeriu, de toţi monahii şi de toate monahiile, fiindu-le sprijinitor şi ocrotitor, ca avându-te pe tine împreună rugător să sporească în nevoinţă şi virtute.

Ai grijă, sfinte, de toţi cei prigoniţi pentru Hristos, să rabde cu răbdare mucenicească, fără să cârtească. Şi ai grijă şi de prigonitorii lor, rugându-te pentru ei, aşa cum te-ai rugat şi pentru cei ce te-au prigonit pe tine.

Întăreşte-ne, sfinte, în lupta pe care o ducem pentru mântuirea noastră, ca mulţumindu-ţi ţie să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru proslăvirea noilor mucenici

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, Cel ce i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonitorilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune.

Sădeşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărturisirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc.

Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii celei dreptslăvitoare. Fă ca virtuţile şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noastră, şi să primim această mustrare spre îndreptarea noastră.

Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tău, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-ne Ţie cu nădejdea că ne vei ierta îndrăzneala şi nu vei trece cu vederea cererea noastră: „Doamne, arată-ne nouă locurile în care se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, ca aflându-le să le cinstim cu evlavie”.

Şi dacă din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, Doamne, să nu laşi sfintele moaşte ale robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pentru a primi închinarea cuvenită. Ca închinându-ne cu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvine, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi mucenice. Şi împreună cu ei să Îţi aducem slavă, cinste şi închinăciune Ţie, Dumnezeului cel în Treime lăudat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Fratele nostru, mărturisitorul Valeriu Gafencu, vibrează în sufletele noastre de aproape 60 de ani, de când el a fost martirizat pentru Hristos şi s-a arătat cu adevărat unul din apărătorii şi mărturisitorii vieţii noastre creştine strămoşeşti.
M-aş bucura ca acest imn acatist, închinat martirului nostru Valeriu Gafencu, să fie pe buzele şi în inimile tuturor românilor care vor să-şi dea viaţa pentru Hristos şi aproapele lor.

Domnul să vă primească rugăciunea şi să vi-l trimită pe acest mărturisitor al Ortodoxiei româneşti ocrotitor neadormit în faţa ispitelor acestui veac.

(Părintele Justin Pârvu – Revista Atitudini, nr. 3∕2008)

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Ognevidnaya – 10 Februarie

Icoana Maicii Domnului „Ognevidnaya”

Condacul 1

Sfinții Îngeri cu frică înconjoară cinstită icoana ta, împodobind-o cu cununi de laude pentru mulțimea minunilor tale arătate neamului omenesc, iar noi de mireasma cântărilor duhovnicești umplându-ne, îți cântăm ție cu dragoste: Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Icosul 1

Chipul tău cel de foc ne întâmpină pe calea rugăciunii și ne luminează ca să ne ostenim și noi spre asemănarea cu Adevărul, Care ne-a zidit după chipul Său; pentru aceasta, razele gândurilor noastre le purtăm către tine, strigând:

Bucură-te, nădejdea iubitorilor de sfințenie;

Bucură-te, liniștea celor tulburați de valurile ispitelor;

Bucură-te, acoperământul milostivirii celor greșiți;

Bucură-te, adiere lină a înțelepciunii de sus;

Bucură-te, cântarea cea neîncetată a cetelor cerești;

Bucură-te, poartă a mântuirii celor păcătoși;

Bucură-te, împăcarea noastră cu Părintele ceresc;

Bucură-te, apărătoarea noastră nebiruită la judecata cea de obște;

Bucură-te, cununa nădejdilor noastre de mântuire;

Bucură-te, pecetea mântuirii celor ce se roagă ție;

Bucură-te, carte purtătoare a cuvintelor Vieții;

Bucură-te, povățuitoare luminată spre Împărăția Cerurilor;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 2

Ca un soare strălucești până la marginile lumii cu razele minunilor și risipești întunericul mâhnirii celor care te cheamă în ajutor și cântă Domnului cu mulțumire: Aliluia!

Icosul 2

Stând fără de mijlocire înaintea Celui Slăvit în Treime, Dumnezeul Cel Preaînalt, adu-ți aminte și de noi, cei căzuți în groapa multor patimi, și ne izbăvește de căderea în focul cel veșnic al iadului, ca să aducem ție ca niște făclii de laude mulțumirile acestea:

Bucură-te, foc ce arzi pe demonii cei spurcați;

Bucură-te, flacără ce ne aprinzi dorul de Împărăția Cerurilor;

Bucură-te, lumină ce risipești întunericul neștiinței;

Bucură-te, căldură ce topești gheața împietririi inimilor noastre;

Bucură-te, liniște ce alungi tulburările diavolești;

Bucură-te, pacea celor care întru tine și-au pus nădejdea;

Bucură-te, potolirea lacrimilor Evei celei întristate;

Bucură-te, bucuria mântuirii celor care aleargă la tine;

Bucură-te, adânc nemăsurat al îndurărilor dumnezeiești;

Bucură-te, poartă de aur deschisă cu cheia rugăciunii;

Bucură-te, că ne deschizi cămările cerești cu milostivire;

Bucură-te, că dai darul înțelepciunii celor ce stăruie întru smerenie;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 3

Văzând poporul că icoana ta izvorăște nenumărate minuni, și mai mult s-a întărit în credință, cerând mântuire tuturor celor care cântă Domnului: Aliluia!

Icosul 3

Izvorul minunilor tale nu poate fi oprit de pizma necredincioșilor, iar noi adăpându-ne de la el, ne întărim în credință și aducem ție picături de laude ca acestea:

Bucură-te, izvor nesecat al darurilor duhovnicești;

Bucură-te, râu pururea curgător al rugăciunii;

Bucură-te, rouă ce cureți sufletele cele întinate;

Bucură-te, mare a bunătății negrăite pentru cei căzuți;

Bucură-te, că ne mijlocești pocăință în ceasul căderii;

Bucură-te, că ne ridici cu dragoste la înălțimea umilinței;

Bucură-te, că tai spinii patimilor de pe calea vieții noastre;

Bucură-te, că din prăpastia pierzării ridici pe cei pierduți;

Bucură-te, că potolești marea cea sărată a ispitelor noastre;

Bucură-te, că ne îndemni neîncetat la priveghere și rugăciune;

Bucură-te, că ne scoți din adâncul întristării;

Bucură-te, că ne luminezi cu lumina cunoștinței de Dumnezeu;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 4

Grădină a Raiului pe tine te știm, ceea ce cu florile rugăciunilor tale ai adus în lume mireasma iertării dumnezeiești și ne-ai dăruit nouă a cânta cu bucurie: Aliluia!

Icosul 4

Pe Cel Care a dezlegat blestemul morții care muncea neamul lui Adam L-ai născut întru feciorie și stricăciunea zidirii ai dezlegat, Curată, ca toți să aducă ție mulțumiri ca acestea:

Bucură-te, povățuitoarea fecioarelor înțelepte;

Bucură-te, dezlegarea blestemului strămoșesc;

Bucură-te, împăcarea noastră cu Dumnezeu;

Bucură-te, risipitoarea durerilor celor supuși morții;

Bucură-te, oglinda prin care am văzut mila lui Dumnezeu;

Bucură-te, chezășuitoarea mântuirii celor căzuți;

Bucură-te, toiag al rugăciunii celor orbi;

Bucură-te, carte a tainelor celor mai presus de minte;

Bucură-te, turn neclintit întru apărarea credincioșilor;

Bucură-te, risipirea lacrimilor Evei;

Bucură-te, bucuria mântuirii lui Adam;

Bucură-te, floarea darurilor cerești;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 5

Înaintea icoanei tale ne plecăm și noi genunchii inimilor și cu umilință cerem ție să ne mijlocești iertare păcatelor și risipirea norului celui greu al ispitelor, ca să cântăm ție : Aliluia!

Icosul 5

Întinde acoperământul tău cel luminos și ne păzește pe noi de săgețile celui viclean, căci nădejdea mântuirii noastre întru tine ne-am pus, preabună, și ție îți încredințăm toată viața noastră, ca toate să le rânduiești spre a noastră mântuire și să-ți cântăm așa:

Bucură-te, acoperământul la care aleargă cetele creștinilor;

Bucură-te, lumina călăuzitoare către Adevărul Cel veșnic;

Bucură-te, bucuria celor izbăviți de tine din necazuri;

Bucură-te, înțelepciunea cea tainică a celor smeriți;

Bucură-te, îmbrățișarea gânditoare a celor rătăciți;

Bucură-te, ștergerea lacrimilor celor din cumplite nevoi;

Bucură-te, mulțumirea prisositoare a celor mântuiți;

Bucură-te, grabnică scăpare a celor nedreptățiți;

Bucură-te, stingerea săgeților celui viclean;

Bucură-te, stindard al păcii lui Hristos;

Bucură-te, biserică prea înaltă a Arhiereului Celui Mare;

Bucură-te, pod care ne trece la viața cea luminată;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 6

Valurile ispitelor se năpustesc asupra noastră și nu avem alt liman de scăpare decât numai pe tine, Preacurată, pe care te rugăm să ne păzești de toate cursele celui rău, ca să cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul 6

Înaintea icoanei tale se aduc pururea rugăciuni și lacrimi, căci întru tine toți și-au pus nădejdea, știindu-te Maică a Cuvântului și apărătoare tare a noastră înaintea Fiului tău, pentru care te lăudăm așa:

Bucură-te, primitoarea rugăciunilor celor din nevoi;

Bucură-te, că nu lepezi lacrimile celor întristați;

Bucură-te, că prefaci necazurile noastre în bucurie;

Bucură-te, că te milostivești spre cei nedreptățiți;

Bucură-te, că deschizi ușa iertării celor greșiți;

Bucură-te, că ne păzești de alunecarea în păcat;

Bucură-te, că dai mângâiere celor zdrobiți cu inima;

Bucură-te, că îmblânzești pe cei care ne necăjesc;

Bucură-te, că aduci la pocăință pe cei împietriți;

Bucură-te, fulger care risipești cursele celui rău;

Bucură-te, icoană prea iubită a călătorilor;

Bucură-te, liniștea cea binecuvântată a fecioarelor;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 7

Pe Dătătorul de viață ai adus în lume, ca să zdrobească puterea morții și pe Adam să ridice pe scara iertării la Părintele luminilor, pe Care Îl roagă, Preacurată, să ne trimită nouă lumina Duhului Sfânt, ca să-ți cântăm unele ca acestea: Aliluia!

Icosul 7

Înalță mâinile tale la rugăciune și oprește valurile ispitelor care caută să ne tragă pe noi spre adâncul pierzării și ne dă înțelepciune, ca să aducem ție laude de mulțumire ca acestea:

Bucură-te, rugătoare grabnică pentru cei din primejdii;

Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor ce se luptă împotriva celui rău;

Bucură-te, că ne dai umilință în ceasul pocăinței;

Bucură-te, că primești lacrimile de durere ale celor necăjiți;

Bucură-te, că risipești toate necazurile ce ne împovărează;

Bucură-te, că dai pace sufletelor nedumerite;

Bucură-te, că risipești îndoielile celor încercați;

Bucură-te, că ne ferești de căderea în deznădejde;

Bucură-te, că întărești întru noi iubirea Cuvântului;

Bucură-te, că ne așezi gândurile pe piatra smereniei;

Bucură-te, că ne întorci pe noi din căile pierzării;

Bucură-te, că dai liniște celor tulburați de ispite;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 8

Vas al Luminii și neapropiată frumusețe duhovnicească înfricoșătoare și privirii îngerești pe tine te știm, Preacurată, ceea ce cu darul rugăciunii tale scoți din muncile cele veșnice pe cei care cântă : Aliluia!

Icosul 8

Munte înalt purtător al comorilor duhovnicești ale Cuvântului pe tine te cunoaștem, Mireasă a Duhului, ceea ce pe Golgota ispitelor ne însoțești pe noi, dându-ne putere ca să ne ducem crucea noastră, pentru care îți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, munte al slavei dumnezeiești;

Bucură-te, poartă a cerului deschisă pentru credincioși;

Bucură-te, că ne îndulcești paharul necazurilor;

Bucură-te, că ne porți deasupra grijilor lumești;

Bucură-te, că îndreptezi ochii inimilor spre Lumină;

Bucură-te, că ești scară prin care ne suim la Adevăr;

Bucură-te, că te faci tuturor toate spre mântuire;

Bucură-te, că ne ajuți a purta fără cădere crucea noastră;

Bucură-te, că ne dai răbdare în mijlocul ispitelor;

Bucură-te, că mângâi cu rugăciunea sufletele întristate;

Bucură-te, că iei în mâinile tale durerile noastre;

Bucură-te, că rușinezi pe cei care se ridică împotriva noastră;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 9

Pământ roditor al Spicului vieții Care hrănește toată făptura, tu ești, Prea Milostivă Maică, ceea ce cu pâinea rugăciunii tale întărești sufletele noastre cele slăbite de mulțimea ispitelor, ca să cântăm : Aliluia!

Icosul 9

Cu fărâmiturile laudelor cerești de la masa sfinților hrănește-ne pe noi, Preabinecuvântată, și ne adapă cu izvorul Raiului, ca să izvorască și inima noastră apele înțelepciunii dumnezeiești, aducând ție picături de laude ca acestea:

Bucură-te, că dai hrană neîmpuținată rugătorilor tăi;

Bucură-te, bogăția cea nerăpită a celor săraci;

Bucură-te, că miluiești pe cei bogați în credință;

Bucură-te, că te înduri de cei disprețuiți de cei mândri;

Bucură-te, că ne acoperi cu veșmântul smereniei;

Bucură-te, că ne dai lumina cea bună a credinței;

Bucură-te, că picuri înțelepciune celor neștiutori;

Bucură-te, că nu ne lași să fim biruiți de vrăjmași;

Bucură-te, că iei în mâinile tale mântuirea noastră;

Bucură-te, că legi pe cel rău, ca să nu ne mai tulbure;

Bucură-te, că tai din rădăcină gândurile cele rele;

Bucură-te, că ne ajuți a aduce roadele smereniei;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 10

Pe șarpele care vărsase otrava neascultării în urechile Evei l-ai zdrobit cu smerenia ta cea covârșitoare, pentru care noi cântăm neîncetat: Aliluia!

Icosul 10

În pântecele tău ai purtat pe Focul Cel Nemistuit, cu care aprinde și inimile noastre cele înghețate de viforul gândurilor celor rele, ca să aducem ție laude de bucurie, cântând așa:

Bucură-te, foc ce ne aprinzi cu dorul cel dumnezeiesc;

Bucură-te, făclie ce luminezi întunericul sufletelor;

Bucură-te, lumină ce ne călăuzești spre peștera smereniei;

Bucură-te, rază ce ne călăuzești prin noaptea ispitelor;

Bucură-te, soare al rugăciunii care risipești întunericul neștiinței;

Bucură-te, stea ce împodobește cerul minții noastre;

Bucură-te, zi ce ne cheamă la ziua cea veșnică;

Bucură-te, trâmbiță ce ne trezește din somnul patimilor;

Bucură-te, condei ce ne scrie în cartea Cuvântului;

Bucură-te, izvor ce ne adapă cu rugăciunea curată;

Bucură-te, înfrumusețarea duhovnicească a nevoitorilor;

Bucură-te, nădejdea cea nebiruită a celor din nevoi;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 11

Spre munții faptelor bune îndreptează-mă Preacurată, ceea ce ești munte înțelegător al slavei întru care S-a odihnit Cel Care a sfințit Taborul cu dumnezeieștii Săi pași și Care pe cărările inimii noastre călătorește, lăsându-ne urmele cântărilor de: Aliluia!

Icosul 11

Nor înțelegător din care a ieșit Soarele slavei pe tine te știm, ceea ce cu ploaia rugăciunii tale ai înmuiat pământul inimilor împietrite și l-ai arătat aducător de roadele înțelepciunii, pentru care îți cântăm așa:

Bucură-te, nor plin de lumina Treimii;

Bucură-te, rază ce străpunge inimile smerite;

Bucură-te, fereastră prin care vedem pe Soarele dreptății;

Bucură-te, cămară întru care se descoperă cele nevăzute;

Bucură-te, ploaie ce stinge focul patimilor noastre;

Bucură-te, tunet ce risipește pe vrăjmașii nevăzuți;

Bucură-te, foc prin care se mistuie gândurile rele;

Bucură-te, lumină a înțelepciunii întru care se descoperă tainele cerești;

Bucură-te, ploaie ce ne binecuvântează cu roade duhovnicești;

Bucură-te, acoperământul milei celor săraci de virtute;

Bucură-te, îmbrăcămintea luminată a celor goi de nădejde;

Bucură-te, podoaba cea prea strălucită a preoților;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 12

Nu trece cu vederea, Preabună, pe cei care se închină înaintea cinstitei tale icoane, ci plinește cererile noastre cele bune, ca mântuiți cu ajutorul tău, să-ți strigăm ție unele ca acestea: Aliluia!

Icosul 12

Când ne vom înfățișa înaintea judecății Domnului Hristos, să te milostivești spre noi, Preabună Maică, și să ceri cu stăruință izbăvirea noastră din muncile cele veșnice, ca scăpând de mâhnirea cea veșnică, să aducem ție laude ca acestea:

Bucură-te, apărătoarea noastră cea tare la judecată;

Bucură-te, că ne scoți din focul cel veșnic;

Bucură-te, că nu ne lași în mâinile vrăjmașilor;

Bucură-te, că necazul nostru îl prefaci în bucurie;

Bucură-te, că acoperi multele noastre păcate;

Bucură-te, că ne întinzi toiagul rugăciunii tale;

Bucură-te, că ești făclie înțelepciunii drepților;

Bucură-te, că ne aperi de vrăjmașii nevăzuți în ceasul morții;

Bucură-te, că păzești sufletele noastre de săgețile lor;

Bucură-te, că mijlocești cu osârdie mântuirea noastră;

Bucură-te, că nu ne lași în groapa fărădelegilor;

Bucură-te, că stingi focul gătit nouă cu a ta rugăciune;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 13

O, Maică Preasfântă, singură apărătoare a noastră nebiruită, caută cu milă spre poporul binecredincios care pleacă genunchii sufletului și ai trupului înaintea cinstitei tale icoane, mijlocește nouă iertarea păcatelor și ne scoate pe noi din veșnica moarte, ca să cântăm pururea: Aliluia! (Acest condac de zice de trei ori.)

Apoi iarăși se spun Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Chipul tău cel de foc ne întâmpină pe calea rugăciunii și ne luminează ca să ne ostenim și noi spre asemănarea cu Adevărul, Care ne-a zidit după chipul Său; pentru aceasta, razele gândurilor noastre le purtăm către tine, strigând:

Bucură-te, nădejdea iubitorilor de sfințenie;

Bucură-te, liniștea celor tulburați de valurile ispitelor;

Bucură-te, acoperământul milostivirii celor greșiți;

Bucură-te, adiere lină a înțelepciunii de sus;

Bucură-te, cântarea cea neîncetată a cetelor cerești;

Bucură-te, poartă a mântuirii celor păcătoși;

Bucură-te, împăcarea noastră cu Părintele ceresc;

Bucură-te, apărătoarea noastră nebiruită la judecata cea de obște;

Bucură-te, cununa nădejdilor noastre de mântuire;

Bucură-te, pecetea mântuirii celor ce se roagă ție;

Bucură-te, carte purtătoare a cuvintelor Vieții;

Bucură-te, povățuitoare luminată spre Împărăția Cerurilor;

Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Condacul 1

Sfinții Îngeri cu frică înconjoară cinstită icoana ta, împodobind-o cu cununi de laude pentru mulțimea minunilor tale arătate neamului omenesc, iar noi de mireasma cântărilor duhovnicești umplându-ne, îți cântăm ție cu dragoste: Bucură-te, Maica Cuvântului, cununa mărturisirii noastre!

Gânduri despre bine şi rău – Sfântul Nicolae Velimirovici

Sfântul Nicolae Velimirovici

Când îl jigneşti pe prietenul tău, cine poate şterge această jignire: tu sau prietenul tău? Este limpede că tu nu poţi, ci prietenul tău. Nu numai că tu singur nu poţi şterge jignirea adusă prietenului tău, dar nici toţi oamenii de pe pământ, nici întreaga natură, împreună cu toţi oamenii, nu pot face acest lucru – deoarece prietenul a primit jignirea de la tine şi a luat-o cu sine. Jignirea este, prin urmare, la el şi cu el. Şi numai el o poate slăbi şi şterge.

Fiecare păcat este, în cele din urmă, o jignire adusă lui Dumnezeu. Toate jignirile, toate păcatele pământului, se grăbesc să ajungă la Dumnezeu, strigă la Dumnezeu. El pe toate le primeşte şi pe toate le ţine. Cine le poate smulge, oare, de acolo? Cine le poate şterge, în afară de El?

Când jigneşti un prieten, el a primit jignirea şi a dus-o cu sine. Pentru această jignire, tu poţi posti o sută de ani şi să te cureţi, să te căieşti şi să lucrezi toate virtuţile, nemaijignind pe nimeni – şi toate pot fi zadarnice.

Dacă prietenul tău jignit nu va binevoi să slăbească şi să şteargă jignirea, tu singur nu poţi, în întreaga veşnicie, să te mântuieşti de acel păcat, deoarece nu mai stă în puterea ta, ci în a prietenului tău.

Iar postul tău şi curăţirea, şi pocăinţa, şi virtuţile, şi lucrarea virtuţilor pot doar să-l îndemne pe prietenul tău să-ţi slăbească păcatul, să-l îndepărteze şi să-l şteargă.

Tu, însă, nu ai putere asupra păcatului săvârşit. Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârşit este liber faţă de tine, pe când tu nu eşti liber faţă de el.

Coada de vulpe – Sofia Maria Amarfei

Coada de vulpe fusese luată de vânt

prin multe călătorii și era tristă

Răsuflarea tigrului a trântit-o în praf

Pașii câinelui au tăvălit-o în noroi

Păsările au aruncat-o în apă

Peștii au împins-o înapoi pe uscat

La un moment dat, copilul care o pierduse a regăsit-o

Cheile care ii trebuiau atât de mult erau legate de ea

El nu va uita această zi niciodată.

Sofia Maria Amarfei

Sursa inspirației – în imagine, împreună cu SURSA micuței poete,

dna Daniela Amarfei

și tatăl – poet, dl Alexandru Theodor Amarfei

Rugăciune pentru casă și bunăstarea familiei

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.

Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o a doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm Ţie.

Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.

Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturor faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.

Că Ție Ți se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

„Doamne, binecuvântează intrarea şi ieşirea mea”. 

Rostind cuvintele încet, cu luare-aminte şi din toată fiinţa, evitând orice alt gând. Intensitatea unei asemenea rugăciuni, chiar atunci când avem puţin timp la dispoziţie sau suntem prinşi cu alte activităţi, are efectul de a prelungi starea de rugăciune şi sentimentul prezenţei lui Dumnezeu până la următoarea rostire a rugăciunii.

Sursa: https://locurisacre.ro/pentru-binecuvantarea-casei-si-bunastarea-voastra-spune-asa/

Rugăciune pentru izbăvirea de patima mâniei

Dumnezeule întrutot îndurate, Tu ai zis că cel ce va asupri pe aproapele său se atinge de lumina ochilor Tăi. Iată dar că este cu dreptate să mă pedepseşti pe mine, fiindcă de atâtea ori fiind stăpânit de mânie am amărât şi am supărat pe fratele meu şi puteai să-mi plăteşti mânia cu mânie, căci strigau către Tine lacrimile şi suspinele atâtor nevinovaţi pe care eu i-am nedreptăţit.

Şi ce mi s-ar fi întâmplat dacă ar fi căzut asupra mea numai o mică parte a urgiei Tale, de care toţi se cutremură? Dar fiindcă m-ai îngăduit până acum şi nu mi-ai răsplătit răul cu rău, pedepsindu-mă cum mi se cuvenea, şi eu te rog şi cad înaintea Ta, zicând cu lacrimi:

”Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, arată-mi milostivirea Ta cea obişnuită, pe care şi în vremea când eşti mâniat nu o uiţi”, după cum zice proorocul Avacum: “Întru mânie îţi vei aduce aminte de milă”,

şi să nu-mi pomeneşti toate relele pe care le-am făcut aproapelui meu cu mânia şi izbăveşte-mă de această patimă rea, ca să mă pot bucura de pacea Ta, a aproapelui meu şi a mea, ca deschizând gura mea spre lauda Ta, întru bucuria duhului meu, să slăvesc dreptatea Ta.

Dăruieşte-mi, Doamne, al meu, darurile smereniei şi ale blândeţii pe care Fiul Tău, venind în lume, ne-a poruncit să le învăţăm şi să le urmăm, ca avându-le pe ele să petrec viaţă virtuoasă aici pe pământ, iar în cer să mă învrednicesc părţii celor smeriţi cu duhul şi blânzi cu inima în vecii vecilor. Amin!

https://lataifas.ro/religii-si-credinte/131060/trei-trepte-spre-vindecarea-de-manie/

Cu mulţumiri părintelui Matei de la sfânta mânăstire Lainici

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

Împărăteasa mea preabună, și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor, ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin.

Necazul meu îl știi, ci-l dezleagă precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă ajuți, și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea pentru țară a părintelui Nicolae Grebenea

Pr. Nicolae Grebenea: „Am depășit ura, nu doresc răzbunare și îi iert pe toți cei ce m-au lovit în timpul guvernării comuniste sau înainte. De fapt nu îi iert acum, ci ei au fost iertați de mult. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate.”

Apără, Doamne, poporul și neamul meu, ridică-l și înalță-l spre Lumină, spre Adevăr, spre cunoașterea Ta, să fie pe pământ un mărturisitor al Tău nedezmințit între celelalte neamuri, întărește-l și ține-l sub ocrotirea Ta! Amin.

Biblioteca MĂRTURISITORII: AMINTIRI DIN ÎNTUNERIC (PDF) – 23 de ani de închisoare pentru neam și credință. La pomenirea Părintelui Nicolae Grebenea (+ 2 iulie) – “Dumnezeu e viu în vecii vecilor!”

https://www.fericiticeiprigoniti.net/nicolae-grebenea/332-parintele-nicolae-grebenea

Rugăciune către Sfânta Muceniță Filofteia pentru copii sărmani și cei plecați prematur din această viață

PS Macarie Drăgoi (Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord)

Sfântă Muceniță Filofteia, pentru dragostea de săraci ai fost ucisă, când erai doar o copilă, de necredinciosul și tiranul tău tată.

Pentru aceasta, ești cinstită de toate neamurile și, mai cu seamă, de neamul românesc ce în preafrumoasă ctitorie voievodală se închină sfintelor tale moaște.

Te rugăm pe tine, sfântă copilă martiră, să ai milă de părinții care au pierdut pe copilașii lor și să îi ajuți și să îi mângâi pe ei, împărtășind cu dragoste covârșitoarea lor durere.

Ușurează-le cumplita lor întristare, întărește-le credința și nădejdea și mijlocește înaintea Dumnezeului Celui Viu pentru a-și vedea fiecare copilul pe care l-au îngropat cu lacrimi, ridicat în strălucirea slavei, asemenea îngerilor fără prihană.

Vindecă-i duhovnicește, risipește-le întristarea fără margini care îi copleșește și le întunecă viața, luminează-i și ajută-i să își găsească pacea.

Alină inimile lor sângerânde după această amară încercare.

Te mai rugăm, o Sfântă Muceniță Filofteia, ai milă de toți copiii sărmani care sunt lipsiți de bucuriile sănătoase ale copilăriei, neavând hrană și îmbrăcăminte și mângâieri sufletești.

Ai milă și păzește-i nevătămați pe inocenții care în asuprire petrec, căzând în mâini tiranicești.

Pe toți aceștia rugăciunilor tale îi încredințăm, dar și facerii noastre de bine, pentru care cerem ajutorul tău, ca să fim buni samariteni ai aproapelui nostru aflat în nevoie.

Amin.


Sursă: https://marturieathonita.ro/rugaciune-catre-sfanta-mucenita-filofteia-pentru-copii-sarmani-si-cei-plecati-prematur-din-aceasta-viata/

Rugăciunea către Sfântul Efrem cel Nou a celui care se întristează ori se înfricoşează adeseori

Bunule Părinte Efrem, foarte adesea mintea mea este cuprinsă de întristare şi mi se pare că inima îmi e ca o frunză bătută de vânt, care este cu totul nestatornică. Puţina linişte pe care o am mi se spulberă la cea mai mică frică pe care o întâmpin şi, puţin câte puţin, această simţire se preschimbă în spaimă şi panică. Aceasta cuprinzându-mă, mă paralizează cu totul, iar sufletul meu se simte pierdut şi al nimănui. Doar cuvintele de rugăciune mai domolesc întrucâtva această stare şi îmi îngăduie să răsuflu în întunericul şi spaima ce mă cuprind. Ajută-mi şi mie cu grăbire, Sfinte Părinte Efrem, căci nu ştiu ce să mai fac şi la cine să mai merg. Tu înţelegi mai bine ca oricine starea în care mă aflu, pentru că ţie ţi-a fost înmiit mai greu atunci când te batjocoreau, te schingiuiau şi te ucideau acei oameni cu inimi păgâne. Pune şi în inima mea o picătură din răbdarea şi tăria ta mucenicească şi astfel, tămăduieşte-mă şi întremează sufletul meu cel zdrobit de pătimirea fricii şi a mâhnirii. Deschide-mi şi mie cale senină, spre a împlini în viaţa mea învăţătura Evangheliei, şi mă izbăveşte de toată slăbiciunea şi nestatornicia minţii şi a inimii. Ajută-mă să înţeleg din viaţa şi pătimirile tale care este puterea poruncilor Domnului Hristos, ca şi eu, împlinindu-le după putere, să dobândesc măcar puţin dintru dragostea şi înţelepciunea ta nepieritoare. Pentru marea şi nespusa ta bunătate, fii şi mie prieten, dumnezeiescule Efrem, împreună-călătorind cu mine în răstimpul vieţuirii pământesti, ca, povăţuindu-mă şi luminându-mă în chip tainic, să pot ajunge în Împărăţia cea Veşnică, unde străluceşte de-a pururi cu razele dragostei Preasfânta şi de viaţă făcătoarea Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin.

Rugăciune de pocăință a Cuviosului Părintelui nostru Ghelasie de la Frăsinei

Cuviosul Părintele nostru Ghelasie de la Frăsinei

O, amarnicul de mine, pecetea chipului de Fiu am batjocorit-o şi am distrus-o, pecetea chipului de Sfânt Duh din mine am întunecat-o cu patimile morţii, şi aşa unirea de inimă şi de altar nu am clădit-o în fiinţa mea, unde s-o fac și unde să fie şi binecuvântarea Tatălui Dumnezeu. Fără chipul Preasfintei Treimi dumnezeieşti nu voi putea trece hotarul veşniciei, ci voi trece în inversul morţii şi al întunericului morţii, cel cu chipul desfigurat, fără lumina duhului de adânc şi fără sfinţenia veşnică a Tatălui. Ai milă de mine, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu! Ai milă de mine, Preasfinte Duhule Sfinte! Ai milă de mine, Părinte Dumnezeiesc! Sunt creat din iubirea dumnezeiască, să nu fiu lepădat din iubire. Să biruiască tot păcatul meu iubirea. Iubirea să-l biruiască.

Mulțumim d-lui Florin Caragiu, Director al Editurii Platyter

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Paramon – 29 Noiembrie

Sfântul Mucenic Paramon – 29 Noiembrie

Troparul Sfântului Mucenic Paramon, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Paramon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii cu urme neudate pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Luminile Duhului cele luminătoare, luminează Mucenice Paramon inima mea, celui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi mă întăreşte să stau întru Dumnezeieştile Legi.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogăţitu-te-ai luminat, fericite, cu buna laudă a mucenicilor, încuviinţându-te cu podoabe muceniceşti şi te-ai înfrumuseţat cu răni frumoase, Sfinte Paramon. Pentru aceasta cu credinţă te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind plin de apele cele făcătoare de viaţă ale Duhului, ai răcorit pe cei topiţi de fierbinţeala cea rea a necredinţei şi i-ai îndreptat către apa odihnei, slăvite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În vreme ai născut pe Cel fără de vreme, Curată, făcându-Se Om, pe Care roagă-L neîncetat, ca pe Fiul tău şi Domnul, să vindece patimile sufletului meu cele învechite, Ceea ce eşti fără prihană.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Smerindu-te pentru Hristos, ai surpat înălţarea vrăjmaşului şi taberele lui le-ai tăiat cu sabia răbdării.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Risipit-ai sfatul cel rău asupra credinţei noastre şi ai pătimit tare, răbdătorule de patimi, Sfinte Mucenice Paramon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întăritu-te-ai cu Dumnezeiescul har ca un ostaş tare şi chinurile cele cumplite ca un vis le-ai socotit, Mucenice Paramon.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întăreşte-mi gândul care se răzvrăteşte de multe patimi, Maică a lui Dumnezeu Preacurată, ca după datorie să te măresc pe tine.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi inima întărită cu bărbăţie şi înfierbântată cu îndrăznire, mărite, chinurile cele de multe feluri le-ai socotit ca nişte săgetături de prunci, mucenice al lui Hristos.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând pe luptătorii ucişi din poruncile tiranului, Mucenicul Paramon a luat râvnă Dumnezeiască asemenea cu aceia şi singur de la sine a mers spre patimi.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întins fiind şi cu suliţe fără de milă împuns şi biruind tu meşteşugurile vrăjmaşului, te-a încununat Hristos, Dătătorul de răsplată, Fericite Paramon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mirându-te de răbdarea mucenicilor şi lăudând sfârşitul lor, mărite, te-ai împărtăşit râvnei credinţei lor şi preacinstitei pătimiri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu naşterea ta cea purtătoare de viaţă, Fecioară Marie, ai reîntinerit pe toţi oamenii cei omorâţi pentru călcarea poruncii; pentru aceasta te slăvim şi cu cuviinţă Dumnezeiască te fericim.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dar de mult preţ te-ai adus pe sine Ziditorului tău, pătimind şi biruind rătăcirea, cel ce eşti podoaba mucenicilor.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Statuile şi idolii demonilor le-ai sfărâmat, înţelepte, fiindu-ţi cugetul întărit pe piatra Dumnezeieştii credinţe, Sfinte Paramon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mulţimea demonilor cu bărbăţie ai rănit-o cu rana trupului tău, pătimitorule cel cu gând viteaz. Pentru aceasta te fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind Domnul întocmai la Cinste cu Tatăl şi cu Duhul, S-a Întrupat din Curatele tale sângiuri, făcându-Se Om.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-vol Ţie cu glas…

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu te-ai înconvoiat în vremea luptelor, ci mai mult te-ai ridicat cu tărie către Dumnezeiasca luptă. Pentru aceasta ai luat şi cununile măririi.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Socotitu-te-ai pe tine însuţi în rândul adunării mucenicilor, care s-au săvârşit cu osârdie înaintea pătimirii tale, pururea pomenite şi împreună cu ei te-ai învrednicit de Cămara cea Cerească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sutiţele te-au făcut pe tine următor lui Hristos, cu care rănit fiind, mucenice, ai zburat către El, purtând cunună, omorând pe cei fără de minte cu săbiile răbdării.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăveşte-mă de smintelile vieţii, Preacurată, pe mine, cel cuprins în noaptea nevederii a cugetelor celor necuvioase, fiind întunecat pururea de răutatea vrăjmaşului.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce…

Cu răbdarea Dumnezeieştilor Porunci ţi-ai curăţit sufletul de spurcăciuni şi către săvârşirea pătimirii ai ajuns. Că te-ai lepădat a jertfi idolilor celor înşelători şi urmând lui Hristos, cu suliţa ai fost împus. Dar cu osârdie roagă-te pentru lume, Preafericite Paramon.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Măririi Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogăţindu-te învederat de la Dumnezeu cu harul tămăduirilor şi al minunilor, Înţelepte Mucenice Paramon, vindeci pe cei ce strigă: Binecuvântat eşti în Biserica Măririi Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întinse fiind înaintea ta uneltele de tortură, nu te-ai îngrijorat, fiindu-ţi grija la ceruri, vrednicule de laudă şi strigând: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu focul sângiurilor ai ars toată materia cea rea a necredinţei, mărite, iar cu roua minunilor tale răcoreşti pe cei din arsura necazurilor, Sfinte Paramon.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Ceea ce Singură ai născut oamenilor Bucurie; Bucură-te, Cerule şi Scaun de Heruvimi şi Palat Preaslăvit al Împăratului veacurilor, Stăpână cu totul fără prihană.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel…

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigându-te pe tine păzitor priveghetor al sufletelor, ne-am îmbogăţit, Sfinte Mucenice Paramon, biruitorule în multe lupte; căci tu adormi întotdeauna nălucirile demonilor şi valurile trupului cele rele şi viforul cugetelor celor ce strigă: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu pâraiele sfinţitelor tale sângiuri ţi-ai vopsit ţie porfiră care nicicum nu se învecheşte şi fiind înfrumuseţat luminat, locuieşti întru cele cereşti, strigând, fericite: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Ca un miel curat şi ca o junghiere fără prihană şi ca o ardere de tot sfinţită cu jăratecul luptei, mucenice, te-ai adus Supraveghetorului tău în lupte, pe Hristos, cântând, înţelepte: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Umbrele Legii şi cinstitele propovăduiri ale proorocilor te-au însemnat mai înainte că ai să fii Născătoare Dumnezeului nostru, Curată, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită, căruia toţi cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins; cu virtute încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă strigau: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată că a strălucit pomenire revărsătoare de lumină, a luminatului purtător de lupte, luminând inimile tuturor credincioşilor, prin Dumnezeiescul Duh, celor ce dănţuiesc cu bucurie şi-l fericesc cu credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce eşti cetaş cu zecimea cea înşeptită şi cu suta cea întreită a mucenicilor celor nebiruiţi, cu care dimpreună sălăşluieşte trupul tău, mucenice al lui Hristos, roagă-te cu aceştia să ne mântuim noi.

Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând călătoria cea cu dureri şi plină cu multe feluri de chinuri şi cu strălucire biruind pe acestea, împreună cu Hristos, Cel Ce a biruit lumea, v-aţi încununat şi v-aţi sălăşluit în ceruri, purtând cununile mucenicilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ridicatu-te-ai de pe pământ şi ai luat răsplata luptelor tale; şi acum ne izvorăşti nouă râuri de minuni, celor ce te cinstim şi cu dreaptă credinţă prăznuim pomenirea ta, Sfinte Paramon.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează ochii sufletului meu cei întunecaţi cu nevederea păcatului celui făcător de stricăciune, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, Preacurată, că tu eşti Ajutătoare şi Luminare credincioşilor, Curată.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Muntele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Mucenicul Paramon, nevoindu-se cu tărie, Dumnezeieşte a stins focul multor zei cu râurile sângelui. Pentru aceasta luând harul cel Dumnezeiesc al tămăduirilor alungă demoni şi opreşte boli. Cu rugăciunile lui, Hristoase, mântuieşte sufletele noastre.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Cu toţi să lăudăm astăzi harul Maicii Dumnezeului nostru, că printr-însa a Strălucit Bucuria în lume şi aflând toată firea oamenilor dezlegarea blestemului, bucurându-se, strigă: cu rugăciunile ei, Doamne, izbăveşte-ne pe noi de necazuri.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Dacă ai văzut pe Fiul tău şi Dumnezeu pe Cruce, Fecioară Prealăudată şi Neispitită de nuntă, lăudai lăcrimând şi strigând: Slavă voirii Tale Celei înfricoşate, Cuvinte, că voind ai fost ucis, Viaţa tuturor, ca să mântuieşti lumea din stricăciune, ca un Preabun.

Părintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii

Ceea ce mă impresiona la mama era rugăciunea ei. Mama vorbea cu Dumnezeu aşa cum vorbea cu tata. Spunea: „Doamne, de ce găinile mele nu mai fac ouă? Vreau să hrănesc copiii aceştia!”, sau „De ce vaca nu dă lapte?”, sau „De ce a murit porcul de boală? Păi, Doamne, nu vezi că eu am aici de hrănit nişte guri?”. Am învăţat de la mama această relaţie personală cu Dumnezeu şi am avut-o în închisoare, alături de relaţia cu mama.Mama nu ştia teologie deloc. Dacă o întrebai ce înseamnă Sfânta Treime, nu ştia. Ea ştia numai Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar ce înseamnă Sfânta Treime nu ştia. Dacă poţi să ai o credinţă din aceasta simplă, eşti cel mai fericit! Nu mai ai nevoie de nici o teorie. Nimic nu te va putea sminti, nimic nu va tulbura credinţa ta. Pe mama n-au tulburat-o nici morţile copiilor ei, nici sărăcia, nici bogăţia. Nu a fost ea bogată, dar în orice caz, am avut şi perioade bune. Nici bogăţia n-a trufit-o, nici sărăcia n-a înjosit-o, ci a rămas la fel de fidelă credinţei şi la fel de directă în relaţia cu Dumnezeu.

Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ

sddefault

Părintele Pantelimon Şuşnea

S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească.

“Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”

– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

“Dumnezeu nu trădează niciodată”

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

“Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

– Nemulţumirea faţă de ceea ce ai creează, şi ea, depresie. Cei mai mulţi dintre oameni tânjesc veşnic după altceva. Viaţa lor e mereu în altă parte. De ce nu-şi găsesc locul şi rostul?

– În spatele multor căutări ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate. Oamenii tânjesc după starea de Dumnezeu. Suferă din cauza neputin­ţei lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Dar acest mult mai mult îl transferă în afara lor, în loc să-l acumuleze interior. Tind să aibă în loc să devină. Tind să stăpânească, în loc să dăruiască. Orientată greşit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul.

– Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?

– Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Ma­teria în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acu­mu­late pentru a fi dăruite. Ma­te­ria trebuie transfigurată, tre­buie să capete valoare spiri­tua­lă, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămă­deas­că materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, ace­la de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gân­deşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a pără­sit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

– Am observat la mulţi tineri de azi un fel de masochism al nefericirii. Trăiesc suferinţa cu vo­lup­tate, hrănindu-se parcă din ea. Se cuibăresc în depresie.

– Există o plăcere perversă, melancolică, o durere de sorginte romantică a omului, de a “se îndulci” cu nişte suferinţe, numai pentru că acele suferinţe pun în miş­care ceva dincolo de instincte, îl fac să-şi simtă sufletul viu şi plin de vibraţie. Incapabili să ia calea mân­tuitoare a bucuriei (care presupune lucrarea vir­tu­ţilor), o aleg pe cea comodă a suferinţei nemân­tui­toare, care îi condamnă să nu-şi depăşească în veci condiţia. A resimţi plăcere din durere e o malformaţie su­fletească. Şi e plăcere, nu bucurie! Voluptatea aceas­ta a suferinţei e şi un mod de afirmare al oa­me­nilor slabi. E mult mai uşor să te afirmi distructiv! E o formă de a ieşi din anonimat, o nevoie de compă­ti­mire, o cerşire, inconştientă, a atenţiei.

“Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită”

– Oriîncotro ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde.

– Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic. Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de sem­nificaţie fiecare încercare a vieţii tale. Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu dis­con­fort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului. Gân­dindu-te la câştigul pe care îl obţii, nu mai pri­veşti cu teamă greul şi suferinţa vieţii. Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

– Intrată pe mâna psihologilor, depresia e tratată precum o boală. Se dau chiar metode de ieşire din depresie, în zece paşi… Putem oare depăşi suferinţele sufleteşti după reţetă?

– Nu ai cum să ajungi la starea de bine fără o lucrare spirituală. Bucuria nu vine decât de la izvorul bucuriei, care e Dumnezeu, nu vine decât din trăirea iubirii. Dar pentru asta, trebuie să ne curăţăm ochii şi să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu. Să trecem de negativele lui (căci negativele nu ţin de profun­zimea fiinţei, ci sunt un accident în fiinţa lui) şi să privim mai adânc. Când iu­beşti pe cineva, spunea Părintele Iustin, stareţul Mâ­năstirii Oaşa, eşti ca un scafandru care pătrunde în adâncul oceanelor şi scoate la suprafaţă comorile. Când iubeşti pe cineva îl inspiri, activezi în el puteri de care habar nu avea că le are. Forţe care zac latent în adân­cul oceanului. Deve­nirea noastră ca fiinţe uma­ne este imposibilă fără dra­gostea celorlalţi. Fiecare om revelează în noi un alt mod al nostru de a fi în lume. Putem fi în foarte multe feluri, în funcţie de câte relaţii profunde activăm în noi. Abia prin trăirea relaţiei ne revelăm pe noi înşine şi înaintăm spre chipul nostru adevărat, care e ine­pui­zabil, care e Dumnezeul din noi. Dar din păcate, ac­tivăm unul în celălalt doar 1 % din cât am putea. Tră­im o formă foarte diminuată a noastră. Suntem foarte zgârciţi cu noi, nu ne dăm dreptul la viaţă, la deve­nire. Nu ne iubim îndeajuns.

– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări mi­no­re, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?

– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că via­ţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dis­puşi să vadă şi par­tea lu­minoasă a gre­u­lui din viaţă. De aceea este fun­da­mental să găseşti sen­sul fiecărei în­cercări sau sufe­rin­ţe de care te lo­veşti. Dacă o um­pli de sens, îţi găseşti pu­terea şi senină­tatea de a merge mai de­parte cu frun­tea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial. A­bia în­cer­cările vie­ţii îl fac să gân­dească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stag­nea­ză, trăieşte la su­prafaţa sa, nu tră­ieşte cu toată fi­in­ţa. Nu trebuie să ne fie frică de sufe­rin­ţă. Hristos ne-a în­văţat să ne eli­berăm de ea. A e­xor­­cizat-o în viaţa lui pămân­tească, în­frun­tând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.

“Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi”

– Părinte, trăiţi într-un loc care e raiul pe pă­mânt. La oraş, însă, depresia şi alienarea par mai acasă ca niciodată…

– Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dum­nezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Că­lugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce oră­şenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi rit­murile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii! La oraş, în spatele atâtor interfeţe de comunicare, s-a pierdut frumuseţea vieţii, acea frumuseţe ritualică din com­portament, din gesturi şi din cuvinte, prin care îl cinsteai pe cel de lângă tine. A fost înlocuită de mult tupeu şi de multă îndrăzneală. Ţăranul ştia să încarce totul de frumuseţe şi de sens, până şi hainele pe care le îmbrăca. Fiecare cusătură avea o semnificaţie. Şi unealta îi era înfrumuseţată. Iar dacă se ducea pe câmp, cânta, să-şi facă munca mai plăcută. Azi, omul nici de munca lui nu se mai bucură, fiindcă pentru el e doar mijloc de a strânge bani. Munca nu-i mai adu­ce bucurie, nu mai e mijloc de devenire spirituală. Uti­litarismul acesta, atât de pregnant la oraş, a făcut să se piardă dimensiunea spirituală a vieţii. S-a pier­dut misterul din creaţie, din relaţie, nu mai vedem tai­na celuilalt, îl privim doar din perspectiva efi­cienţei şi a exploatării. Ne exploatăm unii pe alţii şi suntem gata să-l exploatăm şi pe Dumnezeu.

– Ce am putea face să depăşim toate aceste neajun­suri, să ne vindecăm sufleteşte?

– Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie um­plute de pre­zen­ţă, de sens, de mis­ter, de fru­mu­seţe şi de bucurie.

– Se spune că bucuria adevă­ra­tă e profundă şi, cu toa­te astea, se dove­deşte trecă­toa­re. De ce n-o putem fixa, de ce n-o putem opri în loc?

– Nu trebuie să privim bucuria ca pe un drog, care să ne facă să uităm de suferinţa lumii aces­teia, nu tre­buie să o că­utăm ca pe o eva­dare. Nici măcar nu tre­buie să o căutăm! Oamenii cu ade­vărat fericiţi nu ştiu că sunt feri­ciţi, fiindcă îşi mă­soa­ră fericirea în fe­ricirea celorlalţi. Ei sunt ieşiţi din sine şi trăiesc prin celă­lalt. Fericirea vine sin­gură. Şi vine ca un dar pentru cei ca­re ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dum­nezeu. Toate aceste piscuri înăl­ţătoare de fericire, care apar ful­gurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte interme­diare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace “pe care nimeni nu o va lua de la noi”. Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi.

Sursa: ortodoxia.me

Rugăciunea Sfântului Ierarh Patrick, Luminătorul Irlandei – 17 Martie

Sfântul Patrick (sec. V)

Mă ridic astăzi
întru nemărginita putere, chemarea Treimii –
credinţa în Trei, mărturisirea Unuia,
Dumnezeu Atoatefăcătoru

Mă ridic astăzi
întru puterea Naşterii lui Hristos, şi Botezul,
puterea Răstignirii Lui, şi Mormântul,
puterea învierii Lui, şi Înălţarea
puterea Pogorârii Lui la Judecata cea nemitarnică.

Mă ridic astăzi
întru puterea cetelor Serafimilor
în ascultarea îngerilor,
în slujirea Arhanghelilor,
în nădejdea învierii întru răsplată,
în rugăciunile Patriarhilor,
în prorociile Prorocilor,
în propovăduirea Apostolilor,
în credinţa Mărturisitorilor,
în neprihănirea Fecioarelor Sfinte,
în faptele drepţilor.

Mă ridic astăzi
întru puterea cerului,
lumina soarelui,
strălucirea zăpezii,
frumuseţea focului,
iuţeala fulgerului,
sprinteneala vântului,
adâncimea mării,
statornicia pământului,
tăria stâncilor.

Mă ridic astăzi
întru puterea lui Dumnezeu, să mă îndrume,
tăria lui Dumnezeu, să mă ţină,
înţelepciunea lui Dumnezeu, să mă călăuzească,
ochiul lui Dumnezeu, să mă vegheze,
urechea lui Dumnezeu, să mă audă,
cuvântul lui Dumnezeu, să-mi grăiască,
mâna lui Dumnezeu, să mă păzească,
calea lui Dumnezeu, să-mi stea înainte,
pavăza lui Dumnezeu, să mă acopere,
oastea lui Dumnezeu, să mă mântuiască
de cursele dracilor,
de ademenirile păcatelor,
de poftele firii,
de tot cel ce-mi voieşte răul,
fie aproape ori departe,
fie singur ori în mulţime.

Acestea toate le chem astăzi
împotriva a toată puterea vrăjmaşă fără de milă
ce vrea să vie asupra trupului şi sufletului meu:
împotriva descântecelor prorocilor mincinoşi,
împotriva legilor întunecate ale păgânătăţii,
împotriva legilor mincinoase ale ereziei,
împotriva înşelăciunilor închinării la idoli,
împotriva vrăjilor femeilor, magilor şi măiaştrilor,
împotriva a toată cunoştinţa oprită sufletului omenesc.

Hristos să mă păzească astăzi
de toată otrava, de ardere,
de înecare, de rană,
ca să mă învrednicesc de multă răsplată.

Hristos cu mine,
Hristos înainte,
Hristos în urmă,
Hristos în mine,
Hristos dedesubt,
Hristos deasupra,
Hristos la dreapta,
Hristos la stânga,
Hristos când mă culc,
Hristos când şed,
Hristos când mă scol,
Hristos în inima a tot cel ce cugetă la mine,
Hristos în gura a tot cel ce vorbeşte cu mine,
Hristos în tot ochiul ce mă vede,
Hristos în toată urechea ce mă aude.

Mă ridic astăzi
întru nemărginita putere, chemarea Treimii –
credinţa în Trei, mărturisirea Unuia,
Dumnezeu Atoatefăcătorul.

A Domnului este mântuirea,
A Domnului este mântuirea,
A lui Hristos este mântuirea.
Mântuirea Ta, Doamne, fie pururea cu noi.

+ + +

Textul aparţine prin tradiţie Sfîntului Patrick, apostolul Irlandei. A fost tradus în româneşte pentru prima dată de către Laura Mărcean, în volumul Columba al Ionei, Omul îmbrăţişării“, ed. Sophia, 2013. Redăm mai jos textul în limba gaelic (vechea irlandeză), în care a fost păstrat, împreună cu traducerea latină şi cu explicarea fiecărui termen, publicat în anul 1839, în volumul 18 din colecţia “Transactions of the Royal Irish Academy”, în secţiunea Antiquities.

Rugăciune împotriva pecetluirii cu semnul lui antihrist

Rugăciune împotriva lui antihrist

Izbăvește-mă Doamne, de ademenirea mârșavului și vicleanului Antihrist, timpul căruia se apropie, și mă adăpostește de mrejele lui în pustia tainică a mântuirii Tale. Dă-mi tărie și bărbăție neclintită să mărturisesc numele Tău cel Sfânt, să nu mă dau îndărăt de frică diavolească, să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul și Răscumpărătorul meu, de Sfânta Ta Biserică! Doamne, dă-mi rogu-Te, ziua și noaptea, plângere și lacrimi pentru păcatele mele și fii milostiv în ceasul Strașnicei Tale Judecați! Amin!

Ieroschimonahul Anatolie de la Optina

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte-ne de înşelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, şi ne izbăveşte de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe noi şi pe toţi dreptmăritorii creştini de mrejele lui cele viclene, in tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica lui Dumnezeu şi să ne depărtăm de Tine şi de Biserica Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, mai bine să pătimim şi să murim pentru sfânt numele Tău şi Credinţa cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine şi să primim semnul spurcatului Antihrist şi să ne închinăm lui. Dă-ne nouă, zi şi noapte, lacrimi să plângem greşalele noastre şi îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoşătoarei Tale Judecăţi. Amin.

Rugăciunea Stareților de la Optina