Argintul fictiv și chinul real (I)


”Doamne, oare nu cumva sunt eu?”

Grozăvia epocii contemporane nu este trădarea simplă, ci trădarea pentru ficțiuni jalnice. Iuda a trădat pentru 30 de arginți nefolositori, de care a și vrut să se lepede, dar măcar a primit ceva concret în termenii lumii acesteia.
Acum am ajuns să trăim într-o lume în care toată agitația vieții și, culmea nenorocirii, toată voința dăruită religiei, culturii, exprimării și reactualizării de sine sunt bazate pe promisiunea unor ficțiuni penibile.
Avuția națională. Veniți să vedeți o anti-minune! Goethe, în Faust, expune ideologia mefistofelică a bancnotei-hârtie, care oferă o aparentă comoditate a comerțului și o eliberare de povara capitalismului ”metalist”, dar aduce imediat cu sine demonul luptei pentru ce va urma să vină, apăsarea viitorului incert mai dură cu ordine de mărime decât a prezentului.
”Să știe toți: biletu-acesta are/O mie de coroane ca valoare!/Drept chezășie stau, nenumărate/Averile în solul țării îngropate! (Goethe, Faust, trad. Șt. Aug. Doinaș)
Cu această vrăjitorie sinistră omul, de la nobil la ultimul sărac, este aruncat într-o oală comună în care grija pentru fluctuația monedei-ficțiune apasă pe toți. Orice amenințare, fie și imaginară, sau mai ales imaginară, la adresa ”conținutului de avuție națională” al monedei-hârtie este casus belli. Evreul, compatriotul trădător, conspirația mondială, vecinul de alături, guvernul, oculta, boierii, reptilienii, mama, firma concurentă, occidentul corupt – you name them. Toți sunt vinovați de tot. În clipa următoare, mai contează un singur lucru: câtă propagandă poți face virtuții tale de a apăra ”sfântul” conținut de avuție reală al monedei-minciună. Uitați-vă câți ”creștini de elită” se revendică de la sfintele sfintelor… pentru că și-au luat obicei să piardă ore, zile, luni și ani în șir puricând lumea de pericolele care amenință… ”sfânta” avere, pe care nu au văzut-o și, de fapt, nu o dețin, de pericolele pe care nu le-au văzut, dar le sunt descrise de niște patrioți adevărați, demni de crezare. Un mercenar cere bani ca să lupte. Un asemenea om își va urî, defăima, considera demn de orice suspiciune și până la urmă va ucide senin aproapele, culmea ororii, convins că face o jertfă plăcută Lui Dumnezeu, pentru ca… un trust de presă spune minciuni ”bine” construite despre cum acela amenință ficțiunea care consolidează banii fictivi. Nu de acum. Nu de ieri. Și nu pentru azi sau mâine. Am ajuns ca dreptul lui X de pe stradă asupra avuției să meargă la strămoșii glorioși și să se extindă (o, cruntă ironie…) până la urmașii urmașilor, în veacul vecilor… deși același X țipă ca acum-acum vine apocalipsa… Credeți că e vorba de discursul vibrant al lui Ștefan închipuit de Delavrancea? Ete, na. Ștefan vorbea de Moldova concretă și de Moldova cerească. Noi vorbim de balivernele lui Mefisto despre câte drepturi avem de la Ștefan asupra unui… combinat al lui Ceaușescu, care nu funcționa bine, nu mai funcționează, dar transmite drepturi copiilor copiilor pe care încă nu-i avem, deși mâine se termină cu noi toți.

Alexandru Amarfei

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s