Taina Sfintei Cununii


icoana01Tocmai m-am întors de la Cununia frumosului meu frate, cu o doamna minunată și m-am gândit să vă împărtășesc câteva gânduri despre Căsătorie.

Motto:

„18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el .21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. 22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.” – Fac. (2. 18,21-22)

De la început Dumnezeu a creat omul-colectiv, Eva fiind constitutivă lui Adam – Omul singular. Această intimitate primordială perfectă între Adam și Eva, este refacută prinTaina Sfintei Cununii, in a cărei slujbă se spune:

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi cu femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos si in Biserică” – (Ef. 5,31-32).

Tot de la început, Dumnezeu L-a creat pe Adam ca Împărat, ca Stapân al Creației. La Cununie, pe frunțile mirilor se pun coroane, prin care cei doi redevin Împarat si Împarateasa, dar și încununând nevoința lor, de a-și păstra neîntinata curăția trupească, cununile mai desemnând și cinstea fecioriei și a curăției, semnificație care pentru omul modern și-a piedut din însemnătate. Fiecare familie este, într-adevăr, o împărăţie, o mică biserică, iar inele (verighetele) sunt semnul iubirii și legăturii trainice. Cât de mult prețuiește dragostea dintre bărbat și femeie, uniți și binecuvântați prin Taina Sfintei Cununii, Dumnezeu – Fiul întrupat ne-o arată prin întâia Sa minune, cea de la nunta din Cana Galileii. Dar noi nici măcar nu ne dăm seama că starea de căsătorie este, ca toate ale lumii, o stare decăzută şi deformată şi că ea nu are nevoie să fie simplu binecuvântată și „solemnizată”, ci ea trebuie restaurată în Hristos. Această restaurare în Hristos înseamnă în viaţa, moartea, Învierea şi Înălţarea Sa la cer, în inaugurarea în duhul Rusaliilor a „noului eon”- în Biserică -, ca sacrament al tuturor acestora. Această restaurare transcende total ideea de „familie creştină” şi dă căsătoriei dimensiuni cosmice şi universale. Tocmai aici se află întreaga problemă. Atâta vreme cât privim căsătoria ca ceva care privește doar pe cei căsătoriţi, ca ceva care li se întâmplă doar lor, şi nu întregii Biserici şi, prin urmare, lumii înseşi, nu vom percepe niciodată înţelesul cu adevărat sacramental al căsătoriei: marea taină la care se referă Sfântul Pavel când spune: „iar eu zic în Hristos şi în Biserică”. Conform cuvintelor Sfantului Apostol Pavel. fiecare dintre soți are datoria iubirii si supunerii fața de celalalt. El spune: „Supuneți-va unul altuia întru frica lui Hristos. Femeile să se supună barbaților lor ca Domnului, pentru că barbatul este cap femeii precum si Hristos este cap Bisericii – trupul Sau, al carei mântuitor și este.[…] Barbaților iubiți femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea[…] Așadar, barbații sunt datori să-și iubească femeile, ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubeste femeia sa, pe sine se iubește” (Efeseni 5, 21-28). Responsabilitatea iubirii o au amândoi partenerii, dar fiecare de pe poziția rânduită lui. Deci, nu se poate spune că doar bărbatul este conducator, ci acest lucru il face cu ajutorul femeii, după cum și Hristos nu conduce Biserica fără conlucrarea ei de bunăvoie. Dacă totul a creat Dumnezeu pe pământ doar prin Cuvânt, doar pe om L-a creat cu propriile-I sfinte mâini, ce dovada mai mare de prețuire pentru om, dar și pentru trupul său există? Pentru această înaltă cinstire, omul însă trebuie să-și respecte și el însuși trupul său – templu al Duhului Sfânt – să nu-l întineze în împreunari necuviincioase, care-l coboară din cinstea sa împărătească și-l aseamănă dobitoacelor, supuse doar instinctualității. Dumnezeu nu blamează sexualitatea, doar că o binecuvântează doar între soții cununați în Biserică, în Taina Sfintei Cununii. Actul sexual este un aspect intim şi sfânt al fiecărui cuplu căsătorit şi Dumnezeu respectă intimitatea relaţiei lor. „Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre.” (1 Corinteni 7:3-5)

Dar creştinul adevărat are în inima lui dragostea lui Dumnezeu şi, prin această dragoste, caută totdeauna binele celuilalt. Astfel nu va forţa şi nu va pune presiune asupra partenerului, cerându-i ceva care îi răneşte cugetul sau demnitatea. Biblia conține cântări de o neasemuită frumusețe, care sunt adevarate Imnuri ale dragostei. În această carte din Biblie – „Cântarea Cântărilor” -, este descrisă dragostea romantică a împăratului Solomon cu preaiubita sa Sulamita, dar care – in mod alegoric – reprezintă dragostea dintre Mire si Mireasă, conducând gândul spre sensurile tainice ale unirii dintre Hristos și Biserica Sa. Este înţelept şi necesar pentru orice bărbat căsătorit şi orice femeie căsătorită să citească cu atenţie această carte, din care va învăţa cum să-şi admire și să-și iubeasca partenerul sau partenera şi cum să-i dăruiască dragostea sa, într-un fel vrednic de Dumnezeu. În acest sens profund, sacramentul nunţii cuprinde mai mult decât familia. El este sacramentul iubirii dumnezeieşti, ca taină atotcuprinzătoare a fiinţei înseşi şi din această pricină el priveşte întreaga Biserică şi – prin Biserică – întreaga lume. Dar, adevărata temă a Tainei Sfintei Cununii nu este „familia”, ci dragostea. Familia ca atare, familia în sine poate fi o distorsiune demonică a dragostei  (”Pentru Viaţa lumii – Sacramentele şi Ortodoxia”- Pr.Alexander Schmemann) – şi există cuvinte aspre despre aceasta în Evanghelie: „Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui”(Mt.10, 36). Dar chiar și într-o familie problematică, harul lui Dumnezeu poate face să strălucească lumina Sa sfântă. Părintele Paisie mai spunea: “Dedesubtul nepotrivirii omeneşti ascunde armonia lui Dumnezeu. De exemplu, într-o căsnicie, două personalităţi total diferite pot experimenta armonia. Astfel că femeile, cu bogăţia lor de sentimente, îi pot aduce pe bărbaţi mai aproape de Dumnezeu.

Cele mai frumoase și poetice rânduri despre dragoste le-a scris Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâia către Corinteni : Capitolul 13: Dragostea şi bunurile ei: http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=13

În plan lumesc, o zi obișnuită din viața unui cuplu ar putea arăta așa: (fragment din “Fericirea care durează” a lui Bert Hellinger)

Bărbatul o privește pe femeie, femeia pe bărbat, și chipurile lor se luminează. Se bucură unul de altul. Nu este acesta un început frumos pentru o noua zi într-o relație de cuplu? Expresia cea mai frumoasă a iubirii apare atunci când ne bucurăm de partenerul nostru. Exact așa cum este el. Asta este fericirea, bucuria reciprocă, bucuria pentru celălalt și ceea ce decurge din această bucurie, anume faptul de a da și a primi. Atunci ziua nu va fi îndeajuns de lungă, pentru că în permanență ceva nou și minunat circulă între cei doi. După multe decenii de observații amănunțite, Bert Hellinger a conchis că esența fericirii i s-a dezvăluit în câteva cuvinte:

DA – pentru partener, pentru noi înșine, pentru situația noastră, așa cum este, pentru fericire.

TE ROG – când rănești pe celălalt, a-l privi în ochi și a-i spune: te rog, e deajuns, pentru ca celălalt îl va scuti – cu generozitate – de a-și cere iertare și prin cuvânt.

MULȚUMESC – într-o relație de cuplu există sute de ocazii – zilnic – de a ne bucura de ceva și a spune: “mulțumesc”

Ce îi face pe copii fericiți? – faptul că ambii parinți sunt fericiți prin ei. Acest lucru se întâmplă atunci când – în copil – se descoperă unul pe altul, se iubesc și sunt fericiți unul prin altul.

Când se bucură parinții de copil? Atunci când îl iubesc așa cum este el.

Cum se împlinește relația de cuplu? Cum ajung să se iubească soții?

Dragostea ce-o simt unul pentru altul se adâncește în și prin:

* Relația sexuală: in ea se contopesc iubirea și viața.

* Iubirea inimii: dragostea sexuală se implinește mai bine, atunci când izvoraște din iubirea inimii, când este o împlinire a acesteia.

* Traiul în comun: viața în comun poate exista fără sexualitate și, uneori, chiar fără iubire. Dar traiul în comun este un bun prețios. El trebuie învățat și trăit.

Mai exista o condiție esentială a fericirii personale și de cuplu:

ca cei doi îndrăgostiți să-și respecte părinții – pe-ai lor și pe-ai partenerului.

Orice atingere a lor, prin cuvinte ofensatoare, lovește partenerul chiar în inimă. Și dacă într-o relație autentică este firesc ca cei doi sa-și spună lucruri adevărate, chiar dacă mai puțin plăcute, acestea vor consolida – în ultimă instanță – relația, dar cuvintele ce ating sfințenia sentimentelor filiale, NU!

Cristina Ghenof

Reclame

4 gânduri despre &8222;Taina Sfintei Cununii&8221;

  1. Oh! Un raspuns! Ce ma bucur! Nu credeam vreodata ca voi primi vreun raspuns! Sunt sigura ca imi raspundeti cum se cuvine si cu inima buna. Eu sunt cea care are un stil de exprimare ciudat, desi intentia e alta. Nu stiu de ce imi iese de parca dau cu barda. M-am obisnuit sa provoc reactii opuse intentiei, de aceea am ajuns sa tac si sa caut raspunsuri in „scripte”, dar s-a cam aglomerat tacerea pentru ca a aparut practica…
    Multe din cele ce mi le-ati spus le stiu, le inteleg logic. Insa e ca si cum se petrece ceva ciudat atunci cand scriu, logica se transforma si ia un loc undeva in inima. Dupa ce am scris cele de mai sus si m-am rugat, la concluzia asta am ajuns: trebuie sa ma rog pentru si mai multi.

    E totusi undeva o problema pe care inca trebuie sa o rezolv. Stiu ca pot sa duc multe in spate. Rucsacul e mare, insa e organizat prost, fapt pentru care ma cam doare si spatele. Trebuie sa fac o pauza si sa imi organizez rucsacul, ca acum de ex. primusul e inauntru si hainele pe afara. In plus stiu ca trebuie sa fac alpinism, deci trebuie sa tai multe din lucrurile ce ar intra intr-un rucsac obisnuit de trekking. Si mai stiu si ca se poate muri din alpinism, chiar si fara rucsac. Deci trebuie sa ma pregatesc si pe mine.

    Cred ca o sa fie un an frumos! Va urez cel putin asemenea!

    Apreciază

    • Ce răspuns frumos! Vă mulțumesc! Mult! Potențialul agresiv al unui comentariu cred că este în mintea noastră; necunoscându-ne, neștiindu-ne unii altora intențiile, ne apărăm înainte de a fi atacați :)! Primiți, vă rog, o îmbrățișare și o urare de urcuș duhovnicesc, cu vrednică și înțeleaptă călăuzire, cu aparat de zbor sănătos, dar și cu încăpățânare, pentru a se ridica din nou, în caz de picaj :)! Că se mai întâmplă!

      Apreciază

  2. Nu este vorba despre un caz ideal, ci idealul Tainei Cununiei, de ținta ei! Fac de la început precizarea că nu (vă) judec, doar răspund în termenii propriilor mele repere axiologice! Pentru mine, valabili sunt 2 piloni de susținere: 1. Ochii mari, înainte de căsătorie 2. Rugăciune și iar rugăciune pentru îndreptarea celuilalt! Maica Domnului face minuni, dac-o vom chema neîncetat! Dumnezeu nu alege în locul nostru, dar ne poate conduce spre omul potrivit, dacă-L rugăm! Dacă omul a fost ales de capul nostru, este totuși cu îngăduința lui Dumnezeu și știe El de ce a apărut acel/acea bărbat/femeie în viața noastră. Poate că nu știm, dar avem puterea de a-l atrage pe Calea mântuirii și pe celălalt. Plânsul de mâhnire îl putem sublima în plânsul pentru îmblânzirea inimii lui/ei, îndreptarea spre Dumnezeu, trezirea conștiinței, umplerea inimii de iubire și recunoștință pentru altruismul celuilalt! Fiți sigură că vă răspund cu profund respect și frățească solidaritate și știu ce spun! Dar, ca orice apropiere de ideal, se face cu osârduitor și fără încetare efort și, când veți crede că totul e în zadar și vă veți arunca la pământ, s-ar putea să vedeți soarele răsărind! Doar după opiniile pe care mi le-am format și eu de-a lungul unei vieți implicate în lucrarea tainică a Bisericii lui Hristos, am ajuns la concluzia că piedica în calea fericirii noastre este chiar felul în care ne-o definim. Dacă primim totul ca din mânuța bunului Dumnezeu, care știe El de ce ne-a trimis încercările, care a vrut, poate, să ne adâncească sau sporească simțirea, compasiunea, dragostea, jertfelnicia – înseamnă că a știut că putem duce și putem să ne punem în slujba mântuirii celuilalt. Aceasta nu este de la mine, ci de la Părintele Irineu Curtescu, părinte ce mi-a spus așa: ”sufletul soțului matale se va cere din mâinile matale, iar sufletul matale, din mâinile lui”. Am plâns o săptămână; când eu nu sunt în stare să-mi lucrez propria mântuire, mai trebuie să fac hei-rup și la a lui! Ei, dar Dumnezeu nu lucrează cu hei-rup, ci cu multă delicatețe. Deci, nu priviți lucrurile ca scrise de o femeie romanțioasă și idealistă, ci de o luptătoare de linia întâi, cea de foc, a războiului cu sine și cu egoismul omului căzut care sunt. Căutați să faceți pace în inima dv. și toate se vor îndrepta ca prin farmec! Dv. sunteți acolo ”magicianul”, sufletul casei și-al familiei! Când sunteți mai tristă, faceți (sfat de soră, n-o fac pe deșteapta): https://multumesc.mobi/2014/12/13/acatistul-de-mulțumire-slava-lui-dumnezeu-pentru-toate/
    Ortodoxia nu e masochism, dar, da, e un adevărat scandal: sparge toate tiparele mentale :D!

    Apreciază

  3. Un pic cam idealista aceasta descriere si e normal ca doar imediat dupa un astfel de eveniment al unui apropiat, esti plin de speranta . Cred ca nici 1% din casatorii nu se pot incadra aici.

    Eu as cobora un pic in realitatea zilelor noastre. Ce te faci dupa ce te trezesti si vezi ca peste noapte (adica intr-un timp foarte scurt) persoana de langa tine isi da arama pe fata si arama e in directie opusa aramei tale. Esti legat de acea persoana de acum pana mori, daca vei calca stramb nu faci decat sa gasesti o solutie pe termen scurt si sa te minti pe tine insuti, iar itele vor fi si mai incurcate. Vrei sa faci ce trebuie, dar nu ai cu cine. Sau asta e numai pasul 1: trebuie sa te dregi pe tine si sa ai puterea sa te focusezi numai pe asta si sa mai salvezi ce se poate – de ex. copii?
    Pentru ca eu nu imi dau seama care sunt variantele/ordinea corecta:
    – te focusezi pe tine si pe copii cand nu ai cu cine face echipa;
    – incerci sa gasesti alternative asa incat sa nu incalci Taina Cununiei, dar numai daca e sa iau partea cu supuneti-va barbatului, asta acopera totul pentru ca ar insemna sa sustin minciuna, fatarnicia, ipocrizia, iar asta e deja sinucidere. Si nu in sens de orgoliu. Pentru ca imi vine greu sa cred ca dintr-un om nefixist, deschis la minte, Dumnezeu vrea sa construiasca un om nehotarat, care sa fluture in bataia vantului, incapabil sa discearna sau sa se mai cunoasca pe el insusi. Dumnezeu e si LOGIC.

    Deci, ce faci? Te cobori la un astfel de nivel numai de dragul unei reguli care este data cu prezumptia ca ambii parteneri sunt de buna credinta? Ori se merge pe principiul avem sfaturi numai pentru cazurile ideale, iar dintre cei care nu ne-au urmat sfaturile de dinainte de Casatorie, scapa cine poate?

    Nu mai traim intr-o lume ideala de mult. Stiu ca nu exista o singura solutie, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ramanem numai la exemplul clasic ideal si sa nu incercam sa dam mai multe exemple pentru a ne inspira si a intelege cu Adevarat ce trebuie facut. Pentru ca daca nu ne intelegem rolurile si nu ni le asumam, atunci doar incurcam itele.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s