Botezurile (II) – Dr. Alexandru Amarfei


Aşa cum, în curgerea vremurilor până la Mântuitorul, s-au arătat şapte feluri de botez încununate de al optulea, cel al Său, avem şi în lucrarea de la prima venire la eshaton şapte feluri de botez încununate pentru cei vrednici de înscrierea în cartea vieţii şi cetăţenia Ierusalimului celui nou.

Botezul după ritul văzut şi nevăzut.

Botezul obişnuit (din apă şi duh) este cel pe care îl obţinem majoritatea creştinilor şi el este plăcut Lui Dumnezeu, mai ales în aceea că nu implică jertfe sângeroase, prigoană, suferinţe, dimpotrivă, el îndepărtează de la om necazurile produse de moartea dintâi (păcatul adamic) şi deschide calea scăpării din moartea a doua (judecata finală).

Botezul sângelui este al martirilor.

Mântuitorul spune: ”Pentru cel care Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui”, precum şi ”Nu este iubire mai mare decât să îşi pună cineva viaţa pentru aproapele”. Mărturisirea cu preţul vieţii sau punerea vieţii pentru aproapele sunt echivalentul botezului şi au fost situaţii când mucenici nebotezaţi au fost sfidaţi de prigonitori, crezând aceia că, dacă îi ucid fără să fi primit ritul creştin obişnuit (botezul cu apă), vor rămâne fără roadele muceniciei, însă Dumnezeu a făcut minuni văzute că să întărească pe toţi în credinţă că mucenicia este ea însăşi botez, făcând să plouă deasupra capului unui mucenic înainte de a primi martiriul şi arătând cu aceasta botezul.
Botezul mărturisirii.

Nu ştim ca Petru să fi fost botezat formal, însă Mântuitorul de fapt îl botează răspunzând mărturisirii sale – ”Tu eşti Petru” şi, când Petru face pocăinţă pentru lepădare prin întreita mărturisire a iubirii, îl restaurează în dregătorie (însă mai întâi numindu-l cu numele din legea veche şi după trup, ”Simone, fiul lui Iona”, ca să arate că fusese decăzut din botez prin propria lepădare). În acelaşi fel, Ioan Teologul, pentru patimile vedeniei Apocalipsei, Maica Domnului, pentru pătimirea vederii morţii Fiului său, şi alți drepți, mergând până la dreptul Lot (care ”chinuia sufletul sau cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite”, zice Apostolul Petru, vorbind de nelegiuirile Sodomei şi Gomorei), au dobândit prin aceasta botez din nevăzute. Acest botez, în locul unei cufundări exterioare în apă, cufundă cele lăuntrice în paharul amărăciunii băut de Însuşi Mântuitorul pentru neamul omenesc – pentru aceasta şi întreabă pe apostoli – ”paharul pe care îl beau Eu îl puteţi bea, şi cu botezul cu care Mă botez Eu va puteţi boteza?” El este o mucenicie repetată, pentru care Apostolul Pavel spune ”mor în fiecare zi”.
Botezul lepădării de sine.

Acesta ar putea fi numit şi botezul ascezei, dar nu orice asceză aduce botez, ci completa lepădare a tuturor semnificaţiilor veacului prezent şi asumarea interioară a chipului Lui Hristos. Un exemplu este Melchisedec, care a fost numit de Apostolul Pavel: ”rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii / Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea.”, Apostolul tâlcuind evreilor că atât de mare a fost jertfa lui lăuntrică, încât îl ridică peste cea a lui Avraam, adică peste făgăduinţa tăierii împrejur – „fără îndoială cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare”. Melchisedec este chipul preoției ascunse a Lui Hristos, care a fost lăsată pentru ca în creștinism să nu triumfe ritualismul – adică cei care au primit de la Dumnezeu să se nască într-o familie creștină să se poată mântui prin botezul obișnuit, iar ceilalți – nu. Dimpotrivă, cei care au primit naștere între creștini, botez și propovăduire creștină sunt datori să se lepede de sine la măsuri mai mari decât cei care, neprimind acestea, au lepădat totuși ceea ce ținea de lumescul și aparența lor egoistă în lumesc. Melchisedec este naturalețea ortodoxiei lăuntrice, care este, cum s-a spus ”firea adevărată a omului” și îndeamnă pe cei care au apartenență văzută la biserică să ia seama că au de purtat un dialog permanent cu apartenența nevăzută. Pe de altă parte lepădarea de sine nu este cu putință la scară universală. Nu se pot lepăda de sine copiii mici, neputincioșii, cei împovărați peste măsură de greutatea unor încercări peste puterile lor – aceștia au drept chip pe Iov, cel care, drept fiind, dar încercat de necazuri, nu înțelegea lepădarea de sine până Dumnezeu Însuși nu i-a descoperit-o. De aceea preoția lui Melchisedec rămâne excepția pentru aleși și nu trebuie să devină pretext ca vreun fel de cugete rătăcite să îndemne la încălcarea deliberată a ritului pentru ca ne socotim aleși și liberi de orice constrângeri prin propria putere.
Botezul smereniei.

Acesta este diferit de lepădarea de sine în aceea că smerenia este încă mai mare decât orice jertfă. Putem spune aceasta despre fiinţe precum Maica Domnului, care nu s-a socotit pe sine vrednică în vreun fel nici cu un gând, deşi era mai presus de toţi îngerii, sau Ioan Botezătorul, care spunea că nu este vrednic să dezlege curelele de la sandalele Mântuitorului, deşi Mântuitorul îl numeşte ”cel mai mare dintre cei născuţi din femeie” şi ”prietenul Mirelui” iar evanghelia îi atribuie profeția de la Maleahi și Isaia care-l numește înger.
Botezul pocăinţei.

Acesta este arătat de numeroasele ocazii când Mântuitorul primeşte pocăinţa cuiva şi îi spune că ea însăşi i-a agonisit mântuirea – exemplul cel mai clar fiind Zaheu vameşul, pentru a cărui mărturisire nu numai că iartă păcatele lui, ci dăruieşte mântuire întregii familii – ”astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” şi primeşte sufletul celui pocăit în rândurile drepţilor – ”căci şi acesta este fiu al lui Avraam”.
Botezul prin alegere.

Există suflete legate de Dumnezeu prin taine adânci şi aceşti aleşi, uneori cunoscut oamenilor, alteori necunoscut, primesc Duhul Sfânt în forme îndeobște inaccesibile oamenilor aflaţi sub păcat. În general, botezul acesta pare să se refere la cei feciorelnici cu duhul, la proorocii mari, la ”aleşii între aleşi”. Ioan Botezătorul, din pântecele dreptei Elisabeta, s-a umplut de Duh Sfânt şi a arătat că Îl recunoaşte pe Mesia Mântuitorul deşi El era încă în pântecele Fecioarei.
Putem vedea că unii sfinţi s-au învrednicit nu de una ci de numeroase forme de botez, acumulând har peste har – ”merge-vor din putere în putere”. Înţelegem şi din aceasta şi din tradiţie că botezul nu este un simplu ritual care funcţionează automat, ci o stare care se actualizează şi se îmbunătăţeşte permanent în cei vrednici.
Însă aceste forme de botez sunt, toate, deschideri de drum pentru botezul final, despre care spune Ioan Botezătorul, vorbind de Iisus Hristos: Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Iar Mântuitorul spune apostolilor: ”Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare”. Iar în Apocalipsa sunt descrise cele şapte daruri care vor fi date celor care se învrednicesc de naşterea din nou înaintea Judecăţii:

”Celui care va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii” (către îngerul bisericii din Efes);

”Cel ce biruiește nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua” (către îngerul bisericii din Smirna);

”Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă şi-i voi da lui o pietricica albă şi pe pietricica scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie, decât primitorul” (către îngerul bisericii din Pergam);

”Celui ce biruiește şi celui ce păzeşte până la capăt faptele Mele îi voi da lui stăpânire peste neamuri / şi le va păstori pe ele cu toiag de fier şi ca pe vasele olarului le va sfărâma, precum şi eu am luat putere de la Tatăl Meu. / Şi-i voi da lui steaua cea de dimineaţă. (către îngerul bisericii din Tiatira)”;

”Cel ce biruiește va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din Cartea Vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui (către îngerul bisericii din Sardes)”;

”Pe cel ce biruiește îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, – al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu – şi numele Meu cel nou” (către îngerul bisericii din Filadelfia);

”Celui ce biruiește îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui” (către îngerul bisericii din Laodiceea).

Aceste fructe ale zilei a opta dăruite biruitorilor sunt într-adevăr botezul desăvârşit, al celor vrednici de Ierusalimul ceresc.

Dr. Alexandru Amarfei

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s