doar melcii se iubesc
tăcerea aia care sparge
inima
auzim prin urechea
celuilalt
cum transferăm
ficații
plămânii
și mai ales
sângele
*
fac terapie de tine
de câteva
nopți
să te uit
ori
să mă eutanasiez
*
dincolo
/spuneai/
începe
iubirea
g.goia/ dublin
Kondac 1
Celei mai alese dintre toate neamurile, Preacinstitei Fecioare şi Stăpânei noastre care
izvorăşte milă nemăsurată întregii lumi, cu scrieri de laudă proslăvim minunile Ei şi apariţia
icoanelor făcătoare de minuni. Tu, Pururea Fericită, nu trece cu vederea bucurie nouă, celor
ce te numim:
Bucură –te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Icos 1
Arhistrategul Mihail şi toate Puterile Cereşti te slăvesc pe Tine Stăpână, Ceea ce eşti
mai cinstită decât Heruvimii şi mai cinstită fără de asemănare decât Serafimii, pururea
Născătore de Dumnezeu; şi noi păcătoţii de pe pământ, asemănându-ne Puterilor celor fără
de trup şi bucurându+ne de primul cuvânt al bucuriei adus ţie de Arhanghelul Gavriil şi
dreapt Elisabeta, împreună cu ei, din adâncul inimilor, cântăm Ţie:
Bucură-te binecuvântată!
Bucură-te că Domnul este cu tine!
Bucură-te ceea ce eşti Blagoslovită între femei!
Bucură-te chemarea binecuvântării lui Dumnezeu!
Bucură-te că Duhul Sfânt a coborât peste tine şi puterea Celui de sus te-a umbrit!
Bucură-te că ai zămislit în pântece, L-ai născut pe Fiul şi l-ai numit Iisus!
Bucură-te că cel născut din Tine Sfânt este şi se numeşte Fiul lui Dumnezeu!
Bucură-te că binecuvântat este rodul pântecelui tău!
Bucură-te maica Dumnezeului nostru!
Bucură-te ceea ce ai crezut în săvârşirea celor spuse Ţie de la Dumnezeu!
Bucură-te că auzind aceste prorociri, Duhul Tău s-a bucurat întru Dumnezeu
Mântuitorul Tău!
Bucură-te Preacurată Fecioară , slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 2
Mintea omenească nu poate să înţeleagă cum însuşi Dumnezeu s-a sălăşluit în
pântecele Fecioarei şi cum după naşterea Fiului Tău, Fecioară ai rămas.Plecându-ne înaintea
minunatei taine a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, cu bucurie cântăm Ţie, celei ce i-ai dat
trupul Tău, l-ai hrănit cu lapte şi l-ai purtat pe braţe, cântarea îngerască: Aliluia!
Icos 2
Toate zilele vieţuirii tale pe pământ au fost după,cum a prorocit Ţie dreptul Simeon,
când l-ai întâlnit la biserică: ”iată, prin sufletul tău va trece sabia”.Singura bucurie pe care ai
avut-o în lume după suferinţa care repede a trecut, a fost în dimineaţa primei zile după
sâmbătă, când cu pace ai auzit glasul Îngerului zicându-ţi: „bucură-te Binecuvântată, că Fiul
Tău a înviat a treia zi din mormânt!”. Şi noi împreună cu El, cu bucurie în glas îţi aducem
lauda noastră:
Bucură-te Năsătoarea veşnicului Împărat!
Bucură-te ceea ce ne-ai odrăslit Rodul Vieţii!
Bucură-te credincioasă roabă a lui Dumnezeu!
Bucură-te binecuvântarea tuturor neamurilor!
Bucură-te ceea ce pe toţi ne-ai luat de fii, lângă Crucea Fiului tău!
Bucură-te că întotdeauna ne arăţi iubirea ta de mamă!
Bucură-te conducătoarea credinţei creştine!
Bucură-te ceea ce te rogi pentru noi Fiului Tău Hristos Dumnezeul nostru!
Bucură-te Preabinecuvântată şi Preanevinovată!
Bucură-te ceea ce petreci în slava cerească, împreună cu Dumnezeu!
Bucură-te că prin curăţia Ta străluceşti mai mult decât soarele!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 3
Cum în multe chipuri Tu, Preasfântă Stăpână ai întărit neamul omenesc în credinţa în
Dumnezeu şi Fiul Tău? Câte icoane ale tale făcătoare de minuni ne-ai dăruit nouă! În chip
minunat te-ai arătat în adevăr şi în vise binecinstitorilor ce s-au nevoit! Cum putem descrie
minunile tale? Care glasuri pot înălţa cântari de laudă către tine? Cine nu te înduplecă
Presfântă Fecioară? Care buze vor tăcea, când de Tine se bucură toată suflarea, soborul
îngeresc şi neamul omenesc? Nu vom tăcea nici noi nevrednicii, pururea să vestim puterea
ta, Născătoare de Dumnezeu şi să cântăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3
Sfântul Ignaie de Dumnezeu purtătorul şi Dionisie Areopagitul privindu-te Preasfântă
Stăpână, n-au găsit cuvinte pentru a descrie strălucirea chipului Tău, bunătatea dumnezeiască
şi puterea Ta. Aceştia căzând înainte-ţi, nu s-au zdrobit, căci nu toţi te pot privi, Fecioară
Cerească. Tu, din iubire pentru cei ce cred în Fiul Tău, ai îngăduit Sfântului Aostol şi
Evanghelist Luca să înfăţişeze cinstiutl tău chip alături de Pruncul Dumnezeu şi Fiul Tău, ca
tot genunchiul pământesc să se plece Ţie şi în toate veacurile toţi privindu-Te să-şi înalţe
gândurile spre Tine, Precuvîntată Stăpână.şi noi păcătoşii, Te numim pe Tine, ceea ce esti de
toşi cântată:
Bucură-te că primul tău chip s-a numit:”cu voi este binecuvântarea mea şi puterea va
dăinui!”
Bucură-te că ai fost dăruită ţării noastre Rusia în ţinutul sfântului Vladimir!
Bucură-te ceea ce prin acest chip luminos, veseleşti cel mai slăvit ţinut Moscova!
Bucură+te că prin această icoană, neîncetat se dăruieşte binecuvântare şi milă!
Bucură-te că icona făcătoare de minuni a săvârşit minuni în oraşul Lido!
Bucură-te că văzând minunea, apostolii şi credincioşii s-au uimit!
Bucură+te ceea ce izvorăşti minuni celor ce se închină înaintea acestei icoane!
Bucură-te ceea i-ai învăţat pe apostoli să te numească „Presfântă Născătoare de
Dumnezeu ajută-ne nouă!”
Bucură-te că în vremea vieţuirii tale ai cercetat sfântul munte al Athosului şi ai ales
acest loc bineplăcut Ţie ca fiind al Tău!
Bucură-te că ai trimis-o pe sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii, să luminineze
ţinutul Ivirului!
Bucură-te împlinirea celor prorocite şi lauda apostolilor!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 4
Aducând vrăjmaşului omenesc prigoana asupra creştinilor, chinuind trupurile
credincioşilor, tu ai apărut arătându-te lor, întărindu-i în răbdareşi credinţa în Hristos,
dăruindu-le duhul înţelepciunii. Şi azi, sfintele muceniţe, miresele lui Hristos Ecaterina,
Varvara şi altele, te însoţesc atunci când poposeşti la aleşii lui Dumnezeu de pe pământ şi
cântă cântarea: Aliluia!
Icos 4
Binecredinciosul cneaz Vladimir încredinţându-se, a adus la Hristos poporul rus şi a
întemeiat primul sfânt lăcaş de închinăciune din ţinutul Kievului, în numele preacinstitei
Tale Naşteri, Stăpâna lumii, dăruind a zecea parte din bunurile sale pentru înfrumuseţarea
acestuia. Din acele vremuri şi până astăzi binecuvântările Tale şi marea milă se revarsă peste
popor. Şi ca un dar nepreţuit al bunei tale voiri, de a alege oraşul Kiev ca fiind un colţ al Tău,
ai dăruit chipul tău făcător de minuni „Adormirea Maicii Domnului” şi ai îngăduit înălţarea
bisericii în obştea sfinţilor Antonie şi Teodosie. Cine va putea spune mulţimea oamenilor
care cu lacrimi îşi pleacă genunchii înaintea preacinstitei Tale icoane? Care obşte nu aleargă
la Tine? Cine poate spune toate minunile care se revarsă înaintea icoanei Tale? Nici noi nu
tăinuim binefacerile Tale Preacurată şi cu umilinţă Te numim:
Bucură-te că Fiul tău te-a suit de la pământ la cer!
Bucură-te că înălţându+te spre cele de sus te-ai bucurat de slava dumnezeiască!
Bucură-te că prin apostolul Toma ai întărit mutarea Ta la ceruri!
Bucură-te Prestol dumnezeiesc cel în chipul focului înălţat de pe pământ spre
Împăraţia Cerească!
Bucură-te ceea ce ai descoperit prin vedenie marea Lavră Kievo-Pecerska!
Bucură-te ceea ce ai dăruit maoştele sfinţilor mucenici şi aur pentru zidirea ei!
Bucură-te ceea ce ai înmânat sfinţilor întemeietori Sfânta Ta icoană „Uspenia”!
Bucură-te că ai săvârşit minune pe locul zidirii bisericii Tale curăţindu-l cu foc ceresc!
Bucură-te lauda monahilor şi a cetelor îngereşti!
Bucură-te ceea ce preschimbi suferinţa în celor ce aleargă la tine în minunată bucurie!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 5
Aflându-te Preafericită Maică în locaşurile cereşti împreună cu Fiul Tău şi văzând
suferinţele robilor tăi din ţinutul Kazan, unde credinţa creştină a fost batjocorită de agareni,
ai binebvoit să arăţi icoana ta prin care s-au proslăvit icoanele tale, oamenii iubitori de
Hristos ţi-au ncântat cu credinţă: Aliluia!
Icos 5
Arătând minuni tuturor suferinzilor, năpăstuiţilor, obidiţilor şi rătăciţilor credinţă, ai
dăruit multmilostivă Stăpână, binecuvântările icoanelor tale făcătoare de minuni,
numite:”Bucuria tuturor celor necăjiţi”, „Potoleşte suferinţa mea” şi „Aflarea sufletelor
pierdute”.Cei săraci au vărsat o mare de lacrimi înaintea lor.Care suflet nu a alergat la tine în
această viaţă, căzând înaintea icoanelor tale? Care suferinţe nu le-ai transformat în bucurii?
Celor aflaţi în primejdii dar care se rugau ţie, cui nu i-ai întins mâna spre ajutor? Îţi
mulţumim, ceea ce eşti de toţi cântată, pentru milele pe care le reverşi păcătosului neam
omenesc şi din toată inima îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, „bucuria tuturor celor
necăjiţi”!
Bucură-te maica milostivirii!
Bucură-te grabnic ajutătoare a celor aflaţi în necazuri şi supărări!
Bucură-te bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi potoleşte suferinţa noastră!
Bucură-te că prin mijlocirea ta, nimiceşti necazurile vremelnice!
Bucură-te binecuvântare dăruită în biserică, prin aceste icoane!
Bucură-te că prin ele izgoneşti negura păcatului ca un stâlp de foc!
Bucură-te că s-a proslăvit icoana ta numită „Mângâietoarea” în suferinţă şi întristări!
Bucură-te lauda obştii Athosului şi a ţinutului nostru înaintea icoanei tale ”Bucurie şi
Mângâiere”!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria înteregii lumi!
Kondac 6
Tuturor fiind mângâietoare, credincioşii privesc icoana numită de tine „grabnică
ascultătoare” şi se închină înaintea ei nu numai în obştea din mânăstirea Dochiar, dar şi în alte
ţinuturi unde este numită: bucură-te a tuturor „grabnic ascultătoare”, care împlineşti cererile
cele bune ale celor ce cântă Fiului Tău Hristos Dumnezeul nostru: Aliluia!
Icos 6
Puterea Ceui Preaînalt, umbreşte pe cei ce cu credinţă şi bunăvoire aleargă la
preacinstitul tău Acoperământ Preacurată Stăpână, că din cele mai vechi timpuri şi până
astăzi, Tu acoperi cu sfântul tău omofor întregul neam creştinesc şi ţara noastră Rusia cu tote
obştile ei. Creştinii de pretutindeni, privind la icoana ta în care te arăţi împreună cu Îngerii,
Arhanghelii, cu Înaintemergătorul, cu Teologul şi cu Soborul tuturor sfinţilor, se minunează
de mijlocirea ta înaintea Lui Dumnezeu pe care o arăţi tuturor celor care cu capul şi
genunchii plecaţi te numesc pe tine:
Bucură-te bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Omofor!
Bucură-te Acoperământul şi mântuirea sufletelor obştii!
Bucură-te înfrumuseţarea sfinelor lăcaşe şi altare!
Bucură-te binecuvântarea caselor şi a familiilor celor evlavioase!
Bucură-te înţelepciunea şi ocârmuirea păstorilor Bisericii!
Bucură-te ceea ce sădeşti temerea de Dumnezeu monahilor şi monahiilor!
Bucură-te întărirea celor nevoitori!
Bucură-te ceea ce dăruieşti îneţlepciune celor tăinuiţi în mijlocul lumii!
Bucură-te Acoperământul şi binecuvântarea celor lipsiţi!
Bucură-te Apărătoarea celor prigoniţi pe nedrept!
Bucură-te ajutătoarea neîncetată a celor ce se află în legături şi în temniţă!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 7
Văzând pescarii pe luciul apei icoana ta din Tihvin purtată de o putere nevăzută şi
strălucind mai mult decât soarele, au strigat către Dumnezeu:”dă-ne nouă acest dar
dumnezeiesc, nu ascunde această comoară, căci cu ea nădăjduim să îmbogăţim sărăcia
sufletească, şterge lacrimile şi suspinele noastre!”…ca toţi primind cele trebuincioase, să-ţi
cântăm ţie Preacurată: Bucură-te Stăpână milostivă, Apărătoarea noastră înaintea lui
Dumnezeu, a celor ce cântă Fiului Tău cântarea îngerească: Aliluia!
Icos 7
Care dintere credincioşi vizitând ţinutul Moscova nu se pleacă Născătoare de
Dumnezeu înaintea preacinstitelor tale icoane „Iviriţa” şi „De Dumenezeu Iubită”? Cine nu
se va umili văzând mulţime de oameni care la miez de noapte întâmpină icoana ta „Iviriţa”?
Cine va uita chipul tău „De Dumnezeu Iubită”, din cei care în zilele de sărbătoare se mângâie
cu el? Nu te depărta de la noi în toată vremea vieţii noastre Maică Multmilostivă şi auzi
cântarea ce-ţi aducem:
Bucură-te blajină Apărătoare care ne deschizi uşile raiului!
Bucură-te că locuitorii Moscovei sunt binecuvâântaţi înaintea icoanei tale „Iviriţa”!
Bucură-te că această icoană este purtată ziua şi noaptea în casele celor suferinzi şi
bolnavi!
Bucură-te că ai săvârşit minuni prin această icoană încă de pe drumul din aAthos spre
pământul Rusiei!
Bucură-te că ai poruncit bimnecinstitorului Manuil să răscumpere icoana ta din
mâinile necredincioşilor care împiedicau întoarcerea ei în ţara Rusiei!
Bucură-te că această răscumpărare i s-a înapoiat!
Bucură-te că multe ale tale minuni s-au scris şi s-au proslăvit prin aceasta icoană!
Bucură-te Împărăteasă de Dumnezeu iubită nădeejdea şi limanul nostru!
Bucură-te că descoperindu-te cneazului Andrei i-ai arătat locul în care să zidească
mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”!
Bucură-te ceea ce te arăţi în icoană, alături de sfinţi cuvioşi şi muceniţe!
Bucură-te că prin icoana „De Dumnezeu Iubită” ai săvârşit minuni în oraşele Uglice,
Tule şi altele!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 8
Răsăritu-ne-ai ca zarea luminoasă icoana icoana ta făcătoare de minuni „Bucurie
Neaşteptată” înaintea căreia toţi cei ce se află cufundaţi în păcate, nevoi şi suferinţe îşi pleacă
genunchii zicând: „Bucură-te ceea ce dăruieşti „Bucurie Neaşteptată” celor credincioşi”! Şi
primind mila ta cântă pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8
Binevestitorul tău arhanghel Gavriil, trimis fiind de Dumnezeu şi ivindu-se în chip
minunat pe pământ, ne-a învăţat să te lăudăm precum îngerii, dăruindu-ne această cântare:
”cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cea
pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”. Şi noi aducându-ţi această
cântare, Prealăudată, alăturându-ne cetelor îngereşti, te numim:
Bucură-te ajutătoare milosârdă a creştinilor şi mijlocitoare a celor păcătoşi!
Bucură-te ceea ce esti mai mărită decât Puterile Cereşti!
Bucură-te că prin icoanele tale făcătoare de minuni, ai dăruit sfântului munte Athos,
binecuvântare şi înţelepciune!
Bucură-te că prin icoana ta „Hrănitoarea cu lapte”, s-a împlinit prorocirea sfântului
Sava!
Bucură-te ceea ce pentru rugăciuniile monahilor din Athos aduse înantea icoanei tale
„Înaintevestitoarea”, ai revărsat bisericii untdelemn din belşug!
Bucură-te egumenă a mănăstirii ……că ne-ai arătat nouă icoana ta „Cu trei mâini –
Troeruciţa”!
Bucură-te ceea ce eşti prealăudată înaintea icoanelor tale „Înţelegerea eclesiarhului”şi
„Gherondisa” a căror stareţă eşti!
Bucură-te că stareţului care citea acatistul înaintea icoanei tale „Acatist”, i-ai grăit din
icoană „bucură-te şi tu stareţ al lui Dumnezeu”!
Bucură-te că icoana te „Odighitria” a fost adusă de două ori în chip minunat din
mănăstirea „Vatopedu” în mănăstirea „Xenofont”!
Bucură-te ceea ce în chip de negrăit, ai revărsat minuni în Athos de la icoanele
„Pecetluitoarea” şi „Ctitoriţa”!
Bucură-te hrănitoare milostivă a soţiei împăratului Plachidului, care ai iertat păcatul
acesteia când a călcat pe muntele Athos!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 9
În zilele Sfintelor Paşti, când biserica prăznuieşte cu bucurie Învierea lui Hristos, ne
amintim şi de minunile tale preacurată, pe care le-ai săvârşit prin icoanele „Izvorul
Tămăduirii” şi „Întrezărirea”, iar în chip minunat s-a izbăvit din mâinile necinstitorilor de
Dumnezeu, icoana ta numită „Dulcea Sărutare”. Pentru aceasta, mulţumind Dătătorului de
viaţă, cântăm cu bucurie cântarea: Aliluia!
Icos 9
Retoirii cei mult vorbitori nu se pricep cum să te numească Preacurată Stăpână. Şi noi
aducem ţie aceste cântări de laudă înaintea icoanelor tale şi cu bucurie te numim:
Bucură-te „Lumină Nepieritoare” şi „Cer Binecuvântat”!
Bucucră-te „Pântece Fericit” şi „Stea prealuminoasă”!
Bucură-te „Bucuria Îngerilor” şi „Trei Bucurii”!
Bucură-te milostivă şi „Miluitoarea”!
Bucură-te „Ochiul care nu doarme” şi „Sporirea minţii”!
Bucură-te „Chemarea la smerenie” şi „Chia Înţelepciunii”!
Bucură-te „Îmblânzirea Inimilor Învrăjbite” şi „Scăparea de la înnec”!
Bucură-te „Fecioară Nenuntită” şi „Ajutor în naşteri”!
Bucură-te „Călăuzitoarea Păcătoşilor” şi „Tămăduitoarea”!
Bucură-te „Cuvântul ce s-a întrupat” şi „Ceea ce înainte şi după naştere, Fecioară te-ai
aflat”!
Bucură-te „Bunătatea Tuturor” şi „Semistrelnaia”-cu şapte săgeţi!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 10
Propovăduieşte Navgorodul proslăvita ta apărare, preacurată Stăpnă, aucându-şi
aminte de zilele de demult în care au năvălit duşmanii puternici şi înarmaţi, iar de la icoana
ta „Semnul”s-a arătat ajutor binecuvântat lumii, căci aceştia cuprinşi de frică s-au risipit, iar
ţinutul tău ocrotit fiind, s-a păstrat întreg şi toţi cu mulţumire cântă ţie: Bucură-te Stăpână
ceea ce ne-ai arătat „Semnul milei tale” şi Mântuitorului cântăm: Aliluia!
Icos 10
Stăpână Preabună, puterea de foc a Celui Preaînalt înfrumuseţează sfânta ta icoană
„Rugul Aprins” prin care ai săvârşit multe minuni peste tot locul. Căci mintea omenească nu
poate cuprinde toate binecuvântările ce izvorăsc din icoanele tale făcătoare de minuni, care sau
săvârşit pe muntele Poceaevo, în Censtohov şi în Ahtârko prin icoanele
„Feodorovskaia”,„Tolgskaia” şi altele, neajungând anii pentru pomenirea lor. Nu tăinuim
nici noi binefacerile tale Preabinecuvântată şi cu bucurie în inimă îţi cântăm aceste cântări de
laudă:
Bucură-te Binecuvântat „Rug Aprins” care ne izbăveşti de aprinderea focului!
Bucură-te Lauda Poceaevolui, nădejdea şi liniştea noastră!
Bucură-te Maica Domnului, mijlocitoare şi apărătoare sârguincioasă ce ne-ai dăruit
icoana din „Obnora”!
Bucură-te Sofie, ceea ce eşti Înţelepciunea Dumnezeiască, făcundu-se astfel biserici în
oraşele Kiev, Novgorod şi altele!
Bucură-te că ai săvârşit în chip minunat pisania icoanei „Semnul din Obştea SerafimPonetaev”!
Bucură-te că icoana ta din obştea Kievo-Bratski a venit în acest loc şi a rămas până în
zilele noastre!
Bucură-te că obştea monahilor s-a adunat în jurul icoanei tale din Kozelşan!
Buucră-te că prin icoana ta din Kasperov ai dăruit linişte oraşelor Odessa şi Herson!
Bucură-te ceea ce ai sfinţit oraşul Vilnios prin icoana ta „Ostrabramskia”, că înaintea
acesteia toţi binecinstitorii îşi pleacă genunchii!
Bucură-te „Zid de Nesurpat” şi „Sporitoarea Grânelor”!
Bucură-te „Cântătoarea” şi „Plângătoarea”!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 11
Preacuvoşii păstori şi toţi credincioşii, întreaga săptămână te laudă Preacinstită, ca pe
„Odighitria”’-Călăuzitoarea şi nimeni nu poate să numere icoaneleTale din toate ţările
creştine. Mai ales te laudă minunatul ţinut din Smolensk pe care l-ai salvat de sub jugul tătar, 15
cu glasul tău poruncindu-i ostaşului Mercurie să lupte cu vrăjmaşul. Pentru aceasta, toată
suflarea te numeşte:
Bucură-te Preabună Odighitrie, minunea şi ascultătoarea lumii, şi cântă fiului
tău:Aliluia!
Icos 11
Ce glas poate să descrie bucuria aleşilor lui Dumnezeu, când Tu cu iubire te arăţi lor
pe pământ întărindu-i, liniştindu-i şi povăţuindu-i. În ceasul acela cerul se uneşte cu
pământul şi lumina străluceşte mai mult decât soarele, în chiliile preacuvioşilor. Şi noi
păcătoşii amintindu-ne de aceasta şi împărtăşindu-ne cu bucuria cerească a bineplăcuţilor lui
Dumnezeu, cu smerenie îţi cântăm:
Bucură-te că ai poruncit sfântului Grigore al Neocezareei să propovăduiască învăţătura
Sfintei Treimi!
Bucură-te ceea ce pe Dositei Preacuviosul l-ai aşezat să petreacă în post şi rugăciune
în Ghetsimani şi l-ai adus la monahism!
Bucură-te că l-ai salvat pe ucenicul lui Pavel de muncile iadului, arătându-te de două
ori Preacuviosului şi învăţându-l rugăciunea pentru cei adormiţi!
Bucură-te ceea ce l-ai fericit pe cosma din Maiuma spunându-i ce plăcută îţi este
cântarea de laudă: „ceea ce esti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare
decât Serafimii”!
Bucură-te că împreună cu Apostolii Petru şi Ioan, te-ai arătat vizitându-l pe
Preacuviosul Serghie din Rodonej şi ucenicul său Mihei!
Bucură-te ceea ce de multe ori te-ai arătat preacuviosului serafim de Sarov spunându-i
să împlinească ultima poruncă, pe pământ, aceea de a construi obştea Serafimo-Diveevo!
Bucură-te că în ziua BuneiVestiri pe acesta l-ai vizitat împreună cu Apostolul Ioan, cu
Înaintemergătorul şi cu douăsprezece fecioare muceniţe, înştiinţându-l de mutarea la cele
veşnice!
Bucură-te că ai binecuvântat-o şi pe smerita monahie Eupraxia!
Bucură-te ceea ce în chip minunat te-ai arătat în vedenie sfinţilor: Chiril al
Alexandriei, Petru din Athos şi Roman Dulcecuvântătorul şi altor sfinţi preacuvioşi!
Bucură-te că prin glasul tău ce iesea din sfânta Ta icoană „Edesskia”, l-ai condus în
biserică pe Alexie, omul lui Dumnezeu!
Bucură-te ceea ce cu acelaşi glas ai îndreptat-o pe drumul pocăinţei pe Maria
Egipteanca!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 12
Adâncă binecuvântare reverşi Preacurată din icoana ta „Înduioşătoarea”, care se află în
obştea mănăstirii Serafimo-Diveevo. Înaintea ei, alesul lui Dumnezeu şi al tău, înaintestătător
pe pământul Rus-Preacuviosul Serafim, rugându-se Te numea „Bucuria tuturor Bucuriilor”
si-ţii cânta fiind zăvorât în Pustie, cantecul său: „Slava întregii lumi…”
Şi noi impreună cu el Te lăudăm Preacurată Stăpână şi aducem Lui Dumnezeu cântarea
îngereasca: Aliluia!
Icos 12
Cântând nenumăratele tale milostiviri, minunile şi apariţiile pe care le-ai dăruit întregii
lumi, cu inima umilită cădem înaintea ta Stăpană, multumindu-ţi, lăudându-te şi preamărind
prea sfânt numele Tău. Nu–ţi întoarce faţa de la noi, cei ce pierim în păcate, apără-ne şi
împacă viata noastră, pe cei rătaciţi întoarce-i, pe prunci îi hrăneşte cu duhul buneicuviinţe,
pe cârmuitorii noştrii întăreşte-i şi păstrează-ne în credinţă curată, ca întotdeauna să Te
lăudăm pe Tine, Ceea ce eşti mai presus de ceruri şi mai curată decât strălucirea soarelui:
Bucura-te Fecioară nenuntită şi Împărăteasa Împăraţilor!
Bucură-te Chivot Ceresc, ceea ce pe Dumnezeu -Cuvântul L-ai purtat!
Bucura-te trâmbiţă bine glăsuitoare şi porumbiţă tăcută!
Bucură-te adânc nemăsurat şi taina cea negrăită!
Bucură-te izvor nesecat de sfinţenie şi minuni!
Bucură-te curăţia fecioarelor şi veselia liniştită a mamelor!
Bucură-te hrănitoarea pruncilor şi apărătoarea văduvelor!
Bucură-te însănătoşire a celor bolnavi şi izbăvirea celor aflaţi în legaturi şi în temniţe!
Bucură-te odihna celor trudiţi şi nădejdea celor deznădăjduiţi!
Bucură-te nădejdea noastră în viaţa aceasta şi în cea veşnica!
Bucură-te ceea ce eşti Ocrotitoare la trecerea noastră prin vămile văzduhului şi Apărătoare la
înfricoşata judecată a Lui Hristos!
Bucură-te Preacurată Feciară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 13
O, Preacurată Fecioară, Stăpâna cerului şi a pământului, priveşte aceste cântări de
laudă pe care le aducem din sufletele noastre învredniceşte-ne pe noi păcătoşii să Te putem
vedea în locaşurile cereşti, ceea ce eşti slava şi bucuria tuturor bucuriilor, cântându-ţi şi
lăudându-te împreună cu Dumnezeu cel în Treime slăvit, cântarea îngerească: Aliluia!
(acest Kondac se citeşte de trei ori)
Apoi se citeşte din nou Icosul 1: „Arhistrategul Mihail şi toate puterile cereşti…” şi
Kondac 1: „Celei mai alese din toate neamurile, Preacinstitei Fecioare…”
După aceea, se citeşte această rugăcine:
Rugăciunea Maicii Domnului
O, Preasfântă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea şi Acoperămîntul celor
ce aleargă la Tine!
Vezi-mă din înălţimea cea sfântă a cerului şi coboară-ţi privirea asupra mea, a păcătosului
care cade înaintea Preacuratuilui Tau Chip. Auzi calda mea rugăciune du-o la Fiul Tau şi
Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Înduplecă-l să lumineze sufletul meu cel întristat de păcate
cu lumina binecuvântarii Sale, să mă izbăvească de toate nevoile, bolile şi suferinţele ce mă
împresoară, să-mi dăruiască pace şi linişte, sănătate trupească şi sufletească să împace inima
mea suferindă tămăduindu-mi rănile pentru a putea face fapte bune, să cureţe minte mea care
este trasă în jos de grijile acestei vieţi, învătându-mă să împlinesc poruncile Sale, să mă
izbăvească de chinurile cele veşnice şi să mă învednicească de Cereasca Sa Împărăţie.
O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Tu eşti „Bucuria tuturor celor necăjăţi”!
Auzi-mă şi pe mine care sunt cuprins de suferinţă, Tu Ceea ce eşti numită „Potoleşte
suferinţa mea”, Tu „Rug Aprins”, ocroteşte lumea şi pe noi pe toţi, de vătămătoarele săgeţi 17
de foc ale vrăjmaşilor noştrii, Tu, „Aflarea Sufletelor Pierdute”, nu mă lăsa să pier în bezna
păcatelor mele. După Dumnezeu, în Tine îmi este toată nădejdea şi încrederea mea eşti Tu.
Fii mie Apărătoare în această vremelnică viaţă iar în viaţa veşnică, fii mijlocitoare
pentru mine înaintea iubitului Tău Fiu, Iisus Hristos Dumnezeul nostru!
Pe Tine, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, Preabinecuvântată Fecioară Maria, Te voi
cânta cu bunăvoire până la sfârsitul zilelor mele. Amin.
De întuneric sunt furat, de negru sunt acoperit peste corp. Lumina dinspre lampa îmi arde faţa. Strălucesc fără voie. Jocul de fotbal din boabe de struguri a rămas abandonat pe biroul imprimat cu rămăşiţe de gânduri, de proiecte, de înjurături, de lacrimi şi de visuri.
Dacă mi-aş pune capul pe birou poate aş adormi în lumină şi nu aş mai avea coşmaruri.
Mi-ar trebui un cor bizantin să mă ridice uşor, uşor de la viaţă la visare, de la v la V mare. Doar o mână mică de cadână neatinsă să mă poarte prin ploaie, să îmi cânte cânt de prunc şi să mă farmece cu zbor de voal străvechi arăbesc purtat pe şolduri ce râd viclean la soare. Îmi place să fug cu tine habibi! Turme de elefanţi deshidrataţi şi slăbănogi merg pe lângă noi călare unul peste altul. În curând se vor scufunda în mare. Marea din deşert nu are nici 2 metri, dar sunt suficienţi cât să înece 50 de elefanţi nebuni şi însetaţi din timpuri mitice. Ce nenorocit poate fi instinctul… din salvator în fatidic! Ce genial poate fi omul de la aripi la prăpăstii!
În oraşul ce se naşte cu ţipete şi plânsete din pântecele aspru sunt lumini ce mă atrag: să mergem să petrecem. Mă voi duce fix la magazinul fără oameni, cel mai gol din tot oraşul şi voi cumpăra cât mai multe, după care fug la bere. Ce oraş ciudat! Ce magazin… gol şi straniu. Idee originală cu siguranţă, dar… neobişnuită ca tot ce e original. Magazin în care se vând ARIPI DE ÎNGER. Nici măcar nu se vând: „Magazinul nostru vă oferă o pereche de aripi de înger gratuit. Nu se poate lua decât o pereche de aripi de către fiecare persoană în parte. Aripile se aleg personal pentru a se potrivi cu persoana ce le va purta, putând să vă alegeţi dimensiunile, culoarea şi textura. Perechea este veşnică şi nu se mai poate schimba din momentul în care acestea s-au lipit de spatele dumneavoastră. Nu se acceptă probele.” Toţi trec pe lângă magazin şi parcă nici nu îl văd. Nimeni nu doreşte să care o pereche de aripi după el în miez de noapte. De ce să purtăm aripi când putem să ne îmbrăcăm în aur şi nestemate? Eu am să bat la uşă să îmi aleg o pereche, chiar de va trebui să mai car pe lângă rucsacul veşnic şi 2 aripi mari din pene groase. Deşi… poate mă vor învăţa să zbor.
Boabe de struguri strivite şi fermentate în noapte… vin de vise, licoare de noapte, lumină arzătoare peste pleoape.
Ceva mă doare în spate…
Alexandru Povarnă
Întrucât ne-am plimbat puţin prin ogradă cu Ion Barbu…
Timbru – Ion Barbu
Cimpoiul veşted luncii sau fluierul în drum
Durerea divizată o sună-ncet, mai tare
Dar piatră-n rugăciune şi-a humei despuiare
Şi undă logodită sub cer vor spune, cum?
Ar trebui un cântec încăpător precum
Foşnirea mătăsoasă a marilor, cu sare
Sau laudă grădinii de îngeri, când răsare
Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum
S-a spus despre aceste versuri că ar reprezenta panteism. Acest lucru, dificil de exclus în aparenţă, devine greu de conceput ţinând cont că poezii din acelaşi ciclu exprimă clar apartenenţa lui Ion Barbu la credinţă în sacramentele creştine – a se vedea versul „pe slujite vinuri firimitură-i astru” (în poezia „Poartă”), trimitere clară la liturghia creştină. Dar mai putem adaugă ceva. În multe locuri dificile din punct de vedere hermeneutic, este un ajutor să concepem, dacă poezia are vocaţie mistică, un fapt simplu: părţile din poem care se referă la instrumente, instrumentar sau personaje antagonice sunt fie părţi din trupul uman privite din perspectiva sufletească, fie virtuţi sau chiar familii de virtuţi, aşa cum am văzut, într-un comentariu anterior, că trei ciobani din Mioriţa nu înseamnă niciodată trei fiinţe umane separate, ci omul cărnii, omul pornirilor sufleteşti şi omul spiritual.
În acest sens, al explicaţiei simple dar întregitoare, de vreme ce cântecul propus de poet trebuie să fie încăpător, şi nu oricum, ci acoperind un spectru lichid comparabil cu oceanul, sau vastitatea imnurilor îngereşti care proslăvesc omul în plenitudinea sensurilor lui (un înger poate anticipa despre un om totalitatea tendinţelor lui), putem riscă să susţinem că atât „cimpoiul veşted luncii” cât şi „fluierul în drum” sunt metafore pentru instrumente ale conştiinţei, şi nu orice fel de instrumente, ci cele care ritmează conştiinţa.
Este ridicul să apelăm la explicaţii ţinând de lumea sensibilă pentru expresii evident metaforice. Nu poate fi vorba deci de un cimpoi în sensul literal, ci de un instrument cu atributele cimpoiului faţă de o lunca. Lunca este locul unde apele răului devin molcome, fără agitaţii, fără valuri. Cimpoiul, prin contrast cu fluierul, este un rezervor de aer care întâi este acumulat, apoi presat, şi abia apoi generează ritmuri. Veşted luncii înseamnă extras, îndepărtat, sintetizat (prin oarecare opoziţie) din zona apelor molcome. Fluierul în schimb este un instrument care trebuie ritmat direct cu răsuflarea, fără un rezervor-tampon. Referirea este la fluierul în drum, adică loc uscat, pe unde se merge cu piciorul.
Dar aceste instrumente au un rol minor, ele sună durerea divizată. Putem aici duce deja interpretarea la esenţă: produsul apelor liniştite (creierul, locul înecat în apă al gândirii molcome, generează conştiinţa ritmurilor proprii şi, cu această, gândirea şi fragmentarea lumii că univers al inteligibilelor), precum şi produsul răsuflării sincopate (vorbirea, gândirea care poate fi expusă în cuvinte şi transmisă) sunt atributele prin care omul, singură fiinţă care poate suferi cu sens, modulează universul suferinţei divizate (în cuvinte) – acea suferinţă la care conştiinţele individuale au acces, fie din curgerea vieţii interioare, fie din drumul agitat al faptelor. Cimpoiul, gândirea sintetică, în veştejirea (uscarea de sensuri caduce) a luncii (viaţă meditativă), face o comprimare întru ritmare a apelor vieţii, aşa cum cimpoiul-instrument comprimă aerul, iar acest loc-tampon, acest rezervor în care intră viaţă şi din care ies sensuri, este modulat de gândirea personală. Vorbirea discursivă, fluierul, în schimb, operează pe drum, la vedere, oarecum exoteric, comunicând semenilor deschis sensurile atribuite de noi lumii.
Şi, cu toate acestea, spune poetul, este cu neputinţă că aceste instrumente, deşi operează înţelept, să producă adevărul despre fiinţă în întregime. Piatră-n rugăciune înseamnă conştiinţa care a operat schimbări atât de puternice încât, deşi limitat de materie, sufletul transformă această limitare însăşi în suport al solidităţii rugăciunii, că şi cum sufletul e amplificat de trăirea în trup, că şi cum trupul este un cimpoi din care, departe de a fi sechestrat, sufletul dobândeşte un rezervor de trăiri, realimentabil, care fac ruga să pară tangibilă şi chiar dura, cu sensuri de neclintit, aşa cum chimia pietrei este imuabilă şi, întrucâtva tainică (de ce are atomul de siliciu 4 valenţe şi de ce materia, în general, se organizează aşa cum este organizată, sunt întrebări afundate în mister…)
A humei despuiare: cuvântul, deşi se atinge de materie, aşa cum şi răsuflarea se atinge de fluier, are aptitudinea de a modifică absolut orice, virtual vorbind, în conştiinţele celor care îl ascultă. Deşi sprijinit de material, el pătrunde la încheieturile sufletului, că şi cum s-ar debarasa de materia de care, paradoxal, se serveşte că suport.
Aceste realităţi, pe care poetul doreşte să le indice drept tangibile, deşi subtile, ţinând de obiect (real, de la res, obiect), nu de subiectivitate dezlânată, duc la percepţia ritmurilor celeste oglindite în creatură umană şi, prin această, în tot cosmosul. Este o promisiune (logodnă), umbrită de şederea în trupul trecător. Dar cum să conţină instrumentele superioare (sufletul solidificat în ruga şi cuvântul penetrant până în adâncimile sufletului) anvergură necesară cerului?
Cântecul, spune un ierarh ortodox1, este prima activitate umană care a început să reunească omul cu raiul după cădere. Foşnirea mătăsoasă a marilor cu sare este amplitudinea uriaşă a pocăinţei, apă sărată care udă ochii, răspunzând apei sărate care scaldă creierul, asigurând gândirii mediul ideal de propagare şi sufletului locul de ieşire din coexistenţa cu păcatul, chiar dacă într-o formă care nu desprinde de trup. Lacrimă, deşi finită, conţine un infinit de promisiuni foşnite cerului. Dar nu vorbim de un plâns al depresiei, al frustrării, al ricoşeului prin dezamăgire faţă de lume, ci de lacrimă cântată, foşnetul schimbării minţii, care devine, din loc al tristeţii şi secluziunii, loc al cântecului sărat de lacrimi dar şi sărat de cunoştinţă unde cerul dobândeşte ecou, întristat pentru cădere dar şi cântând comuniunea cu cerul prin apă cunoaşterii în curăţie.
La celălalt capăt, cuvântul care seamănă virtuţi produce în conştiinţa miracolul jertfei. Trunchiul de fum al Evei este mărturisirea (fumul se înalta la cer, adică jertfă se înalta la cele divine) că dumnezeirea încape în făptură umană prin întrupare. Acest proiect, pe care ortodoxia îl mărturiseşte că fiind, de la origine, independent de cădere (Dumnezeu urmă să se întrupeze şi dacă Adam nu ar fi căzut, pentru a odihni îngerii de un etern urcuş) este contrapunctul la pocăinţă, virtutea cunoscătoare a firii umane care a fost desemnată că alternativă odihnitoare pentru arderea veşnică a conştiinţelor îngerilor. Priveliştea că Dumnezeu infinit binevoieşte să încapă în Adam şi Eva, finiţi, este atât prilej de extaz angelic cât şi modalitate de a cunoaşte în întregime cosmosul, fără durerea păcatului şi fără agonia pedepsei. Răul poate fi vindecat, dar nici nu este necesar. Cunoaşterea (gnosis) se identifica, atunci când omul asimilează revelaţia întrupării, cu firea adevărată, desăvârşită, firea natural-divină a omului. Înţelegem că titlul (timbru) este o chemare la identificare prin ritm şi hiatus (ritmul rostirii, ritmul ascultării) la a deveni, prin rezonanţă, solidari cu dumnezeirea, personali în instrumentarea relaţiilor noastre cu lumea, recognoscibili aşa cum o voce este identificată după timbru. Departe de a fi o mărturisire panteistă, poezia trimite mai degrabă la armonia heruvimilor, fiinţe „pline de ochi” (care identifica peste tot armonia, sinergia cu divinul, şi o fac cu maximă exactitate, dar şi dorinţa naturală a fiinţei spre îmbunătăţirea după Dumnezeu, în hiaturile armoniei), arată „ecoul” care ne extrage conştiinţa din lume, atunci când este ecoul Cuvântului din care primim întruparea dumnezeiască.
Dr. Alexandru Amarfei
”De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele ca să păzesc cuvintele Tale”: înțelegem aici expresia lucrătoare a veșniciei pe care omul și-o poate asuma prin Fiul fără să și-o mai facă osândă, care apare și în versete precedente dar în forme mai atenuate. De exemplu, la ”În veac nu voi uita îndreptările, Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne”, această asumare a veșniciei e încă anamnestică, așa cum am consemnat, dar aici vorbim de restaurarea dregătoriilor adamice originare în formă mai bună: i-a dat Dumnezeu grădina raiului lui Adam ca s-o lucreze și s-o păzească, pe când aici îi dă poruncile care prefigurează pe Fiul în legea veche și actualizează harul în legea nouă. Abia aici inocența (nu mai umblăm în căile răului) este posibilă în formă pozitivă, completă, lucrătoare, nu negativă, așa cum, atunci când strălucește soarele, nimeni nu mai are nevoie de lămpi.
Versetele care urmează întăresc contrastul și subliniază îndulcirea sufletului de cele dumnezeiești: ”Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea!”. Calea nedreptății este expusă sufletului în întregul ei – ”Din poruncile Tale m-am făcut priceput, pentru aceasta toată calea nedreaptă am urât”. De marcat că după acest fascicul de versete începe cel care corespunde literei N, nun, figurată la semiți ca un șarpe. Iluminarea strivește șarpele, distruge căile lui și îndulcește sufletul de tainele veșnice scoțându-l pentru veșnicie din influența otrăvii răului. Aici parcurgem a doua etapă după luminarea voinței și restaurarea pazei grădinii veșnice, pregustarea raiului, scăparea de sub consecințele împărtășirii nelegiuite a protopărinților. Psalmul dobândește o mișcare accelerată. Dacă până aici mișcările erau ample ca parcurs al sufletului și totuși smerite ca dimensiune, de aici percepem sufletul într-o alergare spre cele dumnezeiești pe măsură ce devine din ce în ce mai imobil față de cele trecătoare, și nu numai aici ci în toate, de la cele cerești mergând la cele pământești și cele dedesubt. Toiagul lui Aaron făcut șarpe înghite toiegele preoților Egiptului făcute șerpi, Fiul a coboară în mormânt cu trupul transformat în lege și cu legea îmbunătățită cu cele veșnice din suflet până în iad. Șerpuirea apelor îneacă șarpele ca un al doilea potop.
”Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele”. Înțelegem iluminarea ca pe o alergare în calea Domnului și ca pe o însușire în sens trupesc a harului – de aici este în mod tainic dezvoltată fraza cutremurătoarei spălări a picioarelor unde Domnul, invitat de Petru să-i spele și mâinile și capul, spune că cel căruia i-au fost spălate picioarele este curat, simbol pentru aceea că pogorământul dumnezeiesc nu pune ca vină asupra omului decăt încălcarea cu voie a căii Sale, nu păcatele lucrate din slăbiciune (lucrul mâinilor) sau ignoranță (capul). De aici înainte lumina este îndoit percepută de suflet, care devine capabil de discriminări fine și în anticipare, nu numai ca și cum în conlocuirea cu trupul sufletul nu mai simte povara păcatului, ci și pentru căile pe care urmează să fie îndrumat de Domnul. Nu numai simțirea ci și voința întreagă se află sub stăpânire dumnezeiască, încât sufletul știe că nu va mai fi călcător de lege, nu în aceea că împlinește legea ca o faptă de îndreptățire, ci pentru că însușirea jertfei Fiului lucrează toate îndreptățirile și oferă și energia corespunzătoare, ba chiar în prisos ”Juratu-m-am si m-am hotarat sa pazesc judecatile dreptatii Tale”.
Sufletul dobândește asemănarea cu Logosul după har dar și prin experiența umilinței până dincolo de marginile înțelesului lumesc și până la moarte – ”Umilit am fost până în sfârșit : Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău”. E prima dată că sufletul cere îndreptățit de Dumnezeu însăși învierea prin asemănarea cu Logosul, de unde într-un fascicul precedent învierea era un act al milei iar în altele – o lucrare de rob pentru asemănarea prin antitipurile legii. De aceea sufletul poate spune acum Lui Dumnezeu cele mai intime înțelesuri ale sale. Așa cum la prima treaptă sufletul în necunoștință spunea legea doar cu buzele, aici sufletul în accelerată cunoaștere de sine spune ”întru oameni bunăvoire” și prin bună voia de a se asemăna Logosului învață nu doar cele generice ale legii, ci primește învățămintele despre judecată. Învierea vestește sfârșitul lumii în prefigurarea eshatonului. ”Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoiește-le, Doamne, și judecățile Tale mă învață”. Percepem aici alergarea duhovnicească a celor iluminați prin cele dumnezeiești – epocile trec precum clipele, sufletul parcurge tot eonul până la final. Fiind în învățarea personală a judecății, el este în sânul lui Avraam, în anamneza permanenta a legii și în bucuria eternității cu Domnul: „Sufletul meu în mâinile Tale este pururea și legea Ta n-am uitat”.
Despre această fericită stare și însetat să ne-o ofere spune Domnul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia. Acest ”Amin, amin”, dubla asumare a legii și harului, ascultarea și bunăvoirea, natura divină și umană transmise făpturii, fac sufletul imun nu numai la rătăcirile trecutului ci și la orice ispită: ”Pusu-mi-au păcătoșii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit”.
Dr. Alexandru Amarfei
Este ușor, subliniez acest lucru cu oarecare îndrăzneală, să constrângem la tăcere pe adversarii credinței atunci când folosim cunoașterea naturală însuflețită de experiența personală a dogmaticii ortodoxe (cazul celor cu stare îmbunătățită) sau cel puțin reflexia ei intelectuală (cazul majorității).
Despre asemenea întâlniri, în care gândurile smintitoare și fructele lor mai complexe – ideologiile rele – sunt învinse, scrie în abundență Vechiul Testament, întrucât este rar ca vreo bătălie descrisă acolo să nu reprezinte de fapt, simbolic, o luptă lăuntrică, adică un război cu patimile și cu agenții lor, gândurile.
Adăugând o îndrăzneală, aș spune că, față de cea mai subtilă dialectică, dogmatica ortodoxă incită la trăirea Logos-lexis. Ce altceva înseamnă, de exemplu, ”cuvânt bun a răspuns inima mea” (Ps. 44)?
Mai mult, întrucât Vechiul Testament descrie evlavia prin care firea umană face loc întrupării Cuvântului, nu există, adaug a treia îndrăzneală, și, să mă ierte cei care citesc, ultima, vreo filosofie sau formă de gândire care să reziste la această experiență. Nașterea fără sămânță bărbătească e prefigurată în căderea zidurilor Ierihonului. Distrugerea împărățiilor Canaanului prefigurează desfacerea de pe firea umană a oricăror ”logici” sau ”lexicuri” care pot împinge sufletul spre ”lecturi” pătimașe. Așa stând lucrurile, filosofiile lumești triumfă numai contra dreptei credințe știrbite sau întinate, niciodată până la capăt în fața celei autentice.
Dar, cu tot atâta ușurință, emisarii noștri buni, variile arme care dau actualitate acestor arme spirituale, lasă loc celor răi. Învins pe față de armele dreptății, răul încearcă să altereze, dacă nu poate altceva, brațul, inima sau planurile războinicului.
Învingem cu retorica pe un necredincios, pe un blasfemator, pe un răzvrătit. Argumentele înalță forțat rațiunile omului la rațiunile firii și de acolo la ușa unde se întrevăd rațiunile divine. Mare scofală… Ce buni am devenit, ce împreună-lucrători, poate, suntem… Sau nu.
Și romanii, neștiind ce fac, dar posedând rațiuni suficient de puternice de a subjuga lumea, au înălțat doi tâlhari aproape de locul unde Cuvântul suferind putea să mai vorbească. Starea suferindă în care se aflau, însă, nu produce aceleași efecte și cugetul lor nu urmează aceleași căi.
În orice om răzvrătit, Cuvântul se află în forme dintre cele mai suferinde. Chiar constrângând cu argumente de necombătut rătăcirea, nu facem decât să legăm mintea omului de crucea noastră. Cu gânduri, nu cu funii. Cu logici puternice, nu cu piroane. Dar tot se cheamă că legăm și străpungem. Nu va supraviețui cel constrâns la acestea multă vreme la înălțimile Logosului suferind de alături de el. Va spune mărturisirea bună sau, de fapt, ridicându-l acolo, i-am ucis și sufletul?
Dr. Alexandru Amarfei
Mulțumesc 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.