Acatistul Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona – 9 Septembrie

09-09-sf-onufrie-de-la-vorona-icoane5

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Troparul, glasul al 8-lea

Cu ostenelile sihăstriei, la viața cea fără de prihană ai ajuns, fericite, și ca un luceafăr din pământul Rusiei răsărind, întru singurătatea codrilor Moldovei te-ai sălășluit. Monahilor ai fost învățător, făcându-te pildă, prin aspra ta viețuire, Cuvioase Părinte Onufrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Alt tropar, glasul al 4-lea:

Viețuind în rugăciune și tăcere, te-ai suit pe treptele sfințeniei, Cuvioase Părinte Onufrie, chip al blândeții te-ai arătat și tuturor bun sfătuitor te-ai făcut prin pilda vieții tale, căci iubind mai mult pe Dumnezeu, te-ai depărtat de cele lumești și în pustietăți te-ai sălășluit. Roagă-te Domnului pentru sufletele noastre.

Condac 1:

Iubitorului de viață sihăstrească și duhovnicescului povățuitor către mântuire, rugătorului fierbinte și luminător al Sihăstriei Voronei, pilduitorului monahilor și prietenului îngerilor, cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Icos 1:

Făcătorul îngerilor te-a chemat, Cuvioase Părinte, din pruncie să slujești Domnului și să fii candelă luminoasă pentru neamul tău dreptcredincios, căci viață cuvioasă ai arătat, pentru care și noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că din pruncie ai fost ales vas al Duhului Sfânt;
Bucură-te, curată copilărie, plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mintea ți-a fost pururea la Dumnezeu;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în pământul Moldovei;
Bucură-te, că ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că puterea harului te-a umbrit;
Bucură-te, că tinerețea ta Domnului ai închinat-o;
Bucură-te, că prin acestea calea adevărului ai aflat-o;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 2:

Pentru curata-ți viață, înzestrat fiind cu strălucită înțelepciune, ai ajuns, Cuvioase Părinte, să slujești în înalte dregătorii, căutând ca prin acestea să împlinești și datoriile cele lumești, fără a uita însă vreodată de Dumnezeu, Căruia mereu I-ai cântat: Aliluia!

Icos 2:

Auzind, Sfinte Părinte, îndemnul Mântuitorului, Care zice: „cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”, și aflând de viața monahală cu bună rânduială din binecuvântata țară a Moldovei, ai lăsat patria ta și dregătoria lumească și ai venit la Mănăstirea Dragomirna din părțile Sucevei. Pentru aceasta și noi îți cântăm așa:
Bucură-te, doritor al vieții desăvârșite;
Bucură-te, împlinitor al chemării lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-a robit slava omenească;
Bucură-te, că ai căutat viață pustnicească;
Bucură-te, că ai dorit cele netrecătoare;
Bucură-te, că ai urmat calea smereniei;
Bucură-te, că ai găsit liman duhovnicesc;
Bucură-te, că la Mănăstirea Dragomirna ai fost binecuvântat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 3:

Cine nu te va ferici, Părinte Onufrie, pe tine cel care cu înțelepciune ai hotărât să alungi din viața ta toate ispitele măririi deșarte și prin viață neîntinată să te faci plăcut lui Hristos. De aceea, te-ai străduit să fii înger în trup, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icos 3:

Cuviosul Paisie Starețul, venind din Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Dragomirna, te-a aflat, Cuvioase Părinte, și foarte mult s-a folosit de viața ta și de adânca ta smerenie. De aceea, statornică prietenie duhovnicească v-a unit, căci și tu, sfinte, de la el ai deprins alese virtuți monahicești. Iar noi, minunându-ne de aceasta, te lăudăm cântându-ți:
Bucură-te, că pe Starețul Paisie duhovnic l-ai ales;
Bucură-te, că el cu folositoare sfaturi te-a întărit;
Bucură-te, că pentru viața ta aleasă Cuviosul Paisie mult te-a prețuit;
Bucură-te, că și tu sfetnic de nădejde i-ai fost;
Bucură-te, că adesea cu el te-ai sfătuit;
Bucură-te, că împreună ați strălucit prin virtuți;
Bucură-te, că și pe Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului l-ai întâlnit;
Bucură-te, că și cu acesta duhovnicească prietenie ai statornicit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 4:

Vrednic lucru este să te cinstim, Cuvioase Părinte, cel care, cu osârdie, ai căutat monahi cu viață îmbunătățită și de la dânșii ai învățat să biruiești valurile mării învolburate ale acestei vieți. Așa, Sfinte, ai cunoscut pe Cuvioșii Paisie de la Neamț și pe Vasile de la Poiana Mărului și împreună ați lăudat pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icos 4:

Auzind de marii sihaștri din părțile Voronei, Sfinte, și mistuit de dorul păcii duhovnicești, te-ai închinoviat în Mănăstirea Vorona cu sete nestinsă de a spori în cele sfinte. Iar de aici, Cuvioase Părinte, te-ai retras în liniștea codrului din apropiere, unde ai petrecut vreme de un sfert de veac în aspră nevoință și neîncetată rugăciune. Minunându-ne de această neobosită nevoință, cu evlavie îți cântăm:
Bucură-te, podoaba obștii Mănăstirii Vorona;
Bucură-te, lumină a sihăstriei codrilor;
Bucură-te, crin preafrumos sădit în grădina virtuților;
Bucură-te, mult nevoitorule în cele duhovnicești;
Bucură-te, că în liniștea pădurii pe Hristos L-ai găsit;
Bucură-te, sfințitor al locurilor tainice;
Bucură-te, rugător pentru mântuirea multora;
Bucură-te, slujitor al virtuților creștinești;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 5:

În codrii Voronei, candelă luminoasă te-ai arătat, mult nevoitorule părinte, căci, prin pilda vieții și mireasma învățăturilor tale, ai fost vrednic îndreptător multor călugări pe care i-ai călăuzit către viața cea sfântă, pe toți povățuindu-i a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Chemat la sfânta taină a Preoției, cinstitorule de Dumnezeu, te-ai înfricoșat foarte, căci, prin adânca ta smerenie, nevrednic te socoteai. Însă Cunoscătorul inimilor, Dumnezeu, te-a învrednicit cu acest mare dar, pentru care și noi îți zicem așa:
Bucură-te, viețuitor al pustiei;
Bucură-te, rugător fierbinte;
Bucură-te, om duhovnicesc;
Bucură-te, sfătuitor înțelept;
Bucură-te, povățuitor luminat;
Bucură-te, purtător al harului ceresc;
Bucură-te, lumină mare a Voronei;
Bucură-te, candelă a sfințeniei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 6:

Luminându-te cu pilda vieții sfinte a părinților atoniți, ai rânduit și monahilor Mănăstirii Vorona aceeași pravilă de trăire îmbunătățită, îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Viețuire îngerească petrecând, Sfinte Onufrie, icoană vie de rugăciune, post și îndelungi privegheri te-ai făcut ucenicilor tăi și așa te-ai învrednicit a primi schima cea mare de la duhovnicul tău, Starețul Paisie, care te-a chemat la Mănăstirea Dragomirna, unde te-a făcut schivnic. Pentru această sporire duhovnicească, Sfinte, îți cântăm:
Bucură-te, că nimic din cele trecătoare nu ai iubit;
Bucură-te, că pe cele nestricăcioase le-ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai primit cunună nepieritoare;
Bucură-te, că pe Maica Domnului ai avut-o mereu rugătoare;
Bucură-te, prietenul îngerilor;
Bucură-te, luminător al monahilor;
Bucură-te, cunoscător al tainelor sfinte;
Bucură-te, călăuză a nevoitorilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 7:

Vestea viețuirii sfinte și puterea rugăciunilor tale, Cuvioase, în toată Moldova s-a răspândit. De aceea, din locuri îndepărtate mulți credincioși au venit la tine, iar tu, Cuvioase, ca un preabun părinte pe toți cu multă dragoste i-ai primit, dând mângâieri, mijlocind cu rugăciunile și tămăduind prin acestea multe boli ale celor suferinzi. Pentru aceasta, cei care s-au învrednicit de mari daruri prin rugăciunile tale au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Urmând pilda marilor sihaștri din pustia Egiptului, Cuvioase, ai întemeiat obște monahală la Sihăstria Voronei, unde mulțime multă de călugări s-a adunat, toți voind a-ți fi prin preajmă și a te avea ca doctor sufletesc, căci pentru toți ai fost un pilduitor călugăr, duhovnic și stareț. Pentru aceasta cu dragoste cinstim Sfintele tale moaște și zicem:
Bucură-te, întemeietorul obștei de la Sihăstria Voronei;
Bucură-te, viețuitor pilduitor;
Bucură-te, milostiv și blând păstor;
Bucură-te, povățuitor înțelept;
Bucură-te, rugător fierbinte;
Bucură-te, cărturar duhovnicesc;
Bucură-te, cunoscător al Filocaliei;
Bucură-te, ostenitor al răspândirii scrierilor sfinte;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 8:

Către apusul vieții, depărtându-te de tulburările lumești, Cuvioase Onufrie, ai viețuit într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, făcându-ți din ea poartă a cerului, cu alese rugăciuni, te-ai luminat de dorul pentru Hristos până la cel din urmă ceas al vieții tale, cântându-I neîncetat: Aliluia!

Icos 8:

Văzând trăirea ta în netulburata liniște sihăstrească, Sfinte Părinte, cu adevărat înțelegem că viața pustnicilor fericită este. Căci, luminându-te cu dumnezeiescul dor, nerodirea pustiului ai preschimbat-o în grădină de viață duhovnicească. Pentru aceasta și noi zicem:
Bucură-te, că pe diavol cu postul și rugăciunea l-ai rușinat;
Bucură-te, că din învățăturile Sfintei Scripturi te-ai adăpat;
Bucură-te, că ai iubit Sfintele Scripturi;
Bucură-te, că ai cercetat scrierile sfinților;
Bucură-te, că ai urmat sfatul duhovnicilor tăi;
Bucură-te, că de cuvântul lui Hristos te-ai pătruns;
Bucură-te, odorul de mare preț al Voronei;
Bucură-te, rugător fierbinte al Moldovei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 9:

Săvârșind călătoria acestei vieți, Părinte Cuvioase, și cunoscând dinainte ceasul despărțirii sufletului de trup, ai mulțumit Preabunului Dumnezeu pentru darul vieții îndelungate pe care l-ai primit de la El. După ce ai petrecut pe pământ 89 de ani, Hristos a luat în brațele Sale fericitul tău suflet. Pentru aceasta, minunându-ne de viața ta preafrumoasă, Sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Înțelepții cei mult vorbitori nu pot arăta în cuvinte petrecerea ta din această viață. Chiar și firea îngerească s-a minunat de viețuirea ta, Cuvioase, căci, trup având, ai trăit ca un înger. De aceea, mutarea ta din această viață la cea veșnică a fost însoțită de multe minuni. Deci și noi, văzând puterea lui Dumnezeu arătată prin cei ce-L iubesc, îți cântăm așa:
Bucură-te, cunoscător al tainei sfârșitului tău;
Bucură-te, purtător al Sfântului Duh;
Bucură-te, primitor al darurilor cerești;
Bucură-te, luptător duhovnicesc neînfricat;
Bucură-te, sfințitor al codrilor;
Bucură-te, primitor al Euharistiei înainte de ceasul morții;
Bucură-te, viețuitor împreună cu sfinții;
Bucură-te, că așa ai ajuns la liman fericit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 10:

Împăratul David a glăsuit că „minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi”; iar viața ta, Cuvioase, a adeverit întru toate cele grăite de psalmist. Dumnezeu a arătat slava Lui prin tine, Sfinte, care ai mers pe calea cea strâmtă, purtând jugul vieții pustnicești, al neîncetatelor nevoințe, al rugăciunii stăruitoare, și așa, sfinte, suindu-te din putere în putere, te-ai mutat la locașurile cele veșnice cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Lumină din lumina lui Hristos gustând în această lume trecătoare, după moartea ta, Cuvioase Onufrie, ai răsărit ca o lumină strălucitoare prin cinstitele tale moaște din care izvorăsc tămăduiri celor care se roagă ție, zicând:
Bucură-te, sfinte al lui Dumnezeu Cel Preasfânt;
Bucură-te, purtător al darului vindecării;
Bucură-te, făcător de minuni prin harul Sfântului Duh;
Bucură-te, luminător al închinătorilor;
Bucură-te, izvor al alinărilor;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor grele;
Bucură-te, vindecător al celor neputincioși;
Bucură-te, ajutător grabnic al celor suferinzi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 11:

Multe și mari semne au fost la mormântul tău, Sfinte Onufrie, prin ele arătându-ți puterea cea dată ție de la Dumnezeu, ca să întorci pe mulți la adevărata credință, și să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Voievodul Mihail Sturza ajungând la mormântul tău, Cuvioase, a luat un fruct din mărul ce crescuse în apropiere, ca să-l ducă fiicei sale bolnave de epilepsie, iar aceasta, mâncându-l, în chip minunat s-a tămăduit. Atunci domnitorul, mirat de puterea lui Dumnezeu, s-a întors degrabă la Vorona pentru a se închina cu toată familia la mormântul tău. Și îndată sfintele tale moaște, Sfinte Onufrie, au fost strămutate în biserica Mănăstirii Vorona spre cinstire. Pentru aceasta noi îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe fiica domnului Moldovei ai tămăduit-o;
Bucură-te, că te-ai arătat mai iscusit decât toți doctorii;
Bucură-te, că în biserica Mănăstirii Vorona ai fost strămutat;
Bucură-te, că și familia Voievodului ți s-a închinat;
Bucură-te, ocrotitor al ținutului Botoșanilor și al Moldovei;
Bucură-te, ajutător grabnic al credincioșilor;
Bucură-te, viețuitor împreună cu îngerii;
Bucură-te, candelă a Ortodoxiei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 12:

Iubind mai mult sihăstria, te-ai arătat în vis starețului Mănăstirii Vorona, Cuvioase, poruncindu-i să-ți aducă moaștele la schitul Sihăstria Voronei, pe care l-ai întemeiat. Dar starețul, neîmplinind porunca ta, greu s-a îmbolnăvit și, amintindu-și de vedenia avută, a strămutat cinstitele tale moaște la locul de tine mult dorit. Pentru aceasta și noi, slăvind puterea lui Dumnezeu arătată în sfinții Lui, Îi cântăm: Aliluia!

Icos 12:

Lăudând viețuirea ta, te fericim, Cuvioase Părinte Onufrie, ca unul ce ești casnic și prieten al lui Dumnezeu și al nostru ocrotitor, rugându-te să mijlocești neîncetat înaintea lui Dumnezeu ca să ne păzească de necredință și dezbinare, de nevoi și de necazuri. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că toate uneltirile diavolului le-ai biruit;
Bucură-te, sfânt al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitor grabnic al creștinilor;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, schimonah pilduitor;
Bucură-te, luminător al vieții duhovnicești;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor;
Bucură-te, cetățean al raiului ceresc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 13:

Sfinte Făcătorule de minuni, Cuvioase Onufrie, lauda sihaștrilor și podoaba Voronei, primește această cântare a noastră, a celor ce te cinstim, și du rugăciunile noastre smerite înaintea tronului Preasfintei Treimi, rugându-te neîncetat pentru noi ca să ne izbăvim de toată primejdia, de boli și de necazuri, și să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)

Apoi icosul și condacul întâi.

Icos 1:

Făcătorul îngerilor te-a chemat, Cuvioase Părinte, din pruncie să slujești Domnului și să fii candelă luminoasă pentru neamul tău dreptcredincios, căci viață cuvioasă ai arătat, pentru care și noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că din pruncie ai fost ales vas al Duhului Sfânt;
Bucură-te, curată copilărie, plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mintea ți-a fost pururea la Dumnezeu;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în pământul Moldovei;
Bucură-te, că ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că puterea harului te-a umbrit;
Bucură-te, că tinerețea ta Domnului ai închinat-o;
Bucură-te, că prin acestea calea adevărului ai aflat-o;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 1:

Iubitorului de viață sihăstrească și duhovnicescului povățuitor către mântuire, rugătorului fierbinte și luminător al Sihăstriei Voronei, pilduitorului monahilor și prietenului îngerilor, cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona

O, Cuvioase Părinte Onufrie, vas ales al Domnului, iubitor de viață duhovnicească, aprinzându-te cu dumnezeiasca râvnă, ai urmat îndemnul Mântuitorului: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie“; ai lăsat rudeniile, patria și dregătoria cea lumească, venind în țara Moldovei. Vrednic lucru este să te cinstim, Cuvioase Părinte, și să te rugăm: dă-ne răbdarea ta, Sfinte. Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Ajută-ne să dobândim smerenia, pacea și lumina inimii tale curate. Pe tine, cel care viețuiești împreună cu îngerii, te rugăm, cu lacrimi și cu umilință, izbăvește-ne, prin sfintele tale rugăciuni, de mulțimea ispitelor și a necazurilor, de poftele cele vătămătoare ale trupului și de gândurile rele care se abat asupra noastră. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, sădește în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei în credință și a sfințeniei vieții. Ajută-ne cu rugăciunile tale să viețuim, oriunde, ca frații întru Hristos și să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate. Cel ce ai fost mult nevoitor și mult rugător, ajută pe cei ce se nevoiesc în împlinirea poruncilor lui Hristos în mănăstire sau în lume, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea sufletelor. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

maica-domnului-cu-pruncul

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

Rugăciune către Domnul Nostru Iisus Hristos cu multă umilință și cerere a Sfântului Ioan Damaschin

IC HRISTOS 5
Îndurate şi mult milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu, miluieşte-mă înainte de sfârşitul meu, căci ştiu că înfricoşată şi straşnică judecată mă aşteaptă în faţa Întregii zidiri, când toate faptele mele cele necurate şi spurcate vor fi descoperite, pentru că sunt de neiertat şi nevrednice de iertare, covârşind cu mulţimea lor nisipul mării, de aceea nici nu îndrăznesc, Stăpâne, să cer iertarea lor.
Mai mult decât toţi oamenii Ţi-am greşit Ţie.
Mai mult decât curvarul am vieţuit .
Mai mult decât cel dator cu zece mii de talanţi m-am făcut dator Ţie.
Mai mult decât vameşul rău am vămuit Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit.
Mai mult decât ninivitenii fără de pocăinţă am greşit.
Mai mult decât Manase „fărădelegile mele au covârşit capul meu şi ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine” * şi m-am chinuit şi m-am gârbovit până în sfârşit.
Pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâniat.
Poruncile Tale nu le-am ascultat.
Avuţia Ta am risipit-o.
Harul Tău l-am întinat.
Arvuna pe care mi-ai dat-o mie întru fărădelegi am cheltuit-o.
Sufletul meu, cel făcut cu cinste după chipul Tău, l-am spurcat.
Vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăinţă cu vrăjmaşii Tăi am vieţuit-o.
Nici o poruncă a Ta nu am păzit.
Haina cu care m-ai îmbrăcat cu totul am întinat-o.
Făclia cugetării drepte am stins-o.
Faţa mea pe care ai strălucit-o. eu am netrebnicit-o întru păcate.
Ochii mei, pe care i-ai luminat de bunăvoie i-am orbit.
Buzele pe care de multe ori le-ai sfinţit cu dumnezeieştile Tale Taine, cu cuvinte de ruşine le-am spurcat.
Ştiu că voi sta înaintea înfricoşatului Tău scaun ca un osândit eu, preaspurcatul.
Ştiu că atunci toate cele făptuite de mine vor fi vădite şi nimic nu se va ascunde înaintea Ta. De aceea mă rog Ţie, preaîndurate şi multmilostive, iubitorule de oameni, Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
Nu zic şi „să nu mă cerţi, căci cu neputinţă este faţă de faptele mele, ci doar „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine”.
Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu mă vei certa cu mânia Ta, nici cu iuţimea Ta şi nu vei arăta mânie şi iuţime înaintea îngerilor şi a oamenilor, spre ruşinarea şi ocara mea. Doamne, „nu cu mâina Ta să mă mustri pe mine”.
Dacă mânia unui împărat trecător nu o poate nimeni suferi, cu cât mai mult nu voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Domnului meu. Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi”.
Ştiu că tâlharul a cerut şi îndată a dobândit iertarea.
Ştiu că desfrânata din tot sufletul s-a apropiat de Tine şi a fost iertată.
Ştiu că vameşul din adânc a suspinat şi s-a îndreptat.
Iar eu, preaticălosul, pe toţi covârşindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăinţă. Pentru că nu am lacrimi neîncetate, nici mărturisire curată şi adevărată.
Nu am suspin din adâncul inimii.
Nu am suflet curat.
Nu am dragoste după Dumnezeu.
Nu am sărăcie duhovniceasca.
Nu am rugăciune neîncetată.
Nu am înfrânare de patimi în trup .
Nu am curăţenie a gândurilor.
Nu am voinţa plecată lui Dumnezeu.
Deci cu ce chip sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?
Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine”.
De multe ori, în biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar ieşind afară, îndată mă poticnesc în păcate.
De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat.
De câte ori îndelung ai răbdat, iar eu nu m-am intors de la păcat.
De câte ori m-ai ridicat, iar eu, poticnindu-mă, iar am căzut.
De câte ori m-ai ascultat, dar eu nu Te-am ascultat.
De câte ori m-ai chemat, iar eu nu Ţi-am slujit Ţie.
De câte ori m-a i cinstit, iar eu nu Ţi-am mulţumit.
De câte ori, când păcătuiam, m-ai rugat ca un bun Părinte şi ca pe un fiu m-ai sărutat şi braţele deschizându-mi-le, mi-ai strigat:
Scoală-te, nu te teme, stai, vino înapoi, nu te cert, nu mă scârbesc de tine, nu te lepăd, nici nu mă împietresc faţă de zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele şi intru care M-am îmbrăcat, pentru care Mi-am vărsat sângele.”
”Nu Mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare care s-a pierdut, dacă vine la Mine.
Nu pot să nu-i dau vrednicia dintâi.
Nu pot să nu o număr cu cele nouăzeci şi nouă de oi, căci numai pentru ea M-am pogorât pe pământ şi am aprins făclia, adică trupul Meu, şi am măturat casa, şi am chemat puterile cereşti prietene să ne veselim pentru găsirea ei„.

Rugăciune pentru dăruirea răbdării, către Domnul Iisus Hristos

IC HRISTOS 7

Minunatule Ziditor, Stăpâne lubitorule de oameni, Multmilostive Doamne cu inimă înfrântă şi smerită Te rog acestea: nu Te îngreţoşa de ruga mea păcătoasă, nu lepăda lacrimile şi suspinurile mele; auzi-mă ca pe cananeeanca, nu mă trece cu vederea cum n-ai trecut-o pe desfrânată; arată şi asupra mea, a păcătosului, mare mila iubirii Tale de oameni, acoperă-mă, miluieşte-mă şi întăreşte-mă, ca să rabd cu recunoştinţă, întru nădejdea bunătăţilor celor veşnice, toate necazurile şi nevoile trimise de către Tine, iar mai ales prefă întristarea mea în bucurie, ca să nu cad în deznădejde şi să pier eu, ticălosul. Că Tu eşti izvorul milei şi nădejdea cea neruşinată a mântuirii noastre, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm dimpreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tratamentul cu antibiotice

antibiotice22

sursa foto aici

Pentru ce se indică?
Antibioticul este un medicament ce acționează asupra bacteriilor, motiv pentru care se indică doar pentru prevenirea sau tratarea infecțiilor bacteriene (nu virale).
Antibioticele sunt de mai multe feluri și au moduri diferite de acțiune. Nu voi intra în amănunte, dar vă voi spune că:
– unele antibiotice doar stopează înmulțirea bacteriilor ( = antibiotice bacteriostatice), distrugerea bacteriilor fiind făcută de organism, prin mijloacele proprii de apărare.
– unele antibiotice omoară bacteriile( = antibiotice bactericide)
Bacteriostaticele și bactericidele pot fi cu spectru îngust (acțiune asupra unor germeni) sau cu spectru larg ( acțiune pe o gamă mai largă de germeni).
Cine recomandă tratamentul cu antibiotic și în funcție de ce?
DOAR medicul poate recomanda tratament cu antibiotic!
Indicația se face în funcție de:
a) Tipul și gravitatea infecției – respiratorie, digestivă, renală, dentară, ORL, tegumentară etc.
b) Starea organismului – imuntate bună sau scăzută, suferințe hepatce sau renale, alte boli asociate, alte tratamente asociate
c) Vârsta persoanei care necesită un astfel de tratament
d) Antibiogramă*
e) Riscul de apariție a unei infecții (când se prescriu preventiv)
Ce trebuie să știți dumneavoastră?
Dacă sunteți la spital:
– să spuneți medicului din urgență dacă sunteți alergic la vreun antibiotic, medicament sau altceva (praf, polen, ouă etc.)
– că vi se va face testarea la antibioticul recomandat (o înțepătură – floricică – în antebraț)
– că va trebui să respectați recomandările medicului și ale asistentului medical (legate de alimentație, îngrijirea branulei)
– că va trebui să observați și să anunțați imediat dacă apar diverse modificări în timpul tratamentului cu antibiotic (depozite albicioase pe limbă, diaree, scurgeri vaginale albicioase la femei, erupții pe piele sau senzație de sufocare)
Dacă luați tratament oral acasă (cu antibiotice)
Dacă la spital se ocupă medicul și asistentul medical de tratament, când primiți tratament acasa responsabiitatea vă revine dumneavoastră. Așadar, este foarte important să:
1. Spuneți medicului (dacă este cel de familie, știe, dacă nu…) ce alte boli aveți și ce medicamente luați în mod obișnuit și cereți-i să vă explice când să luați celelalte medicamete în raport cu antibioticul pe care vi l-a prescris.
2. Respectați cu strictețe orele și numărul de zile pentru care ați primit tratamentul;
Multe persoane uită să ia câte o doză sau schimbă orarul recomandat sau renunță la a mai lua antibioticul atunci când se simt mai bine. Dacă faceți asta vă expuneți următoarelor riscuri: reapariția bolii (recidivă), instalarea rezistenței germenilor la antibiotic.
3. Întrebați medicul dacă antibioticul se ia înainte de masă sau în timpul mesei și respectați ce vă spune legat de aceasta.
4. Luați antibioticul cu apă și nu asociați niciodată antibioticul cu alcool!
Asocierea alcooluilui duce la suprasolicitarea ficatului și, uneori, la anularea efectului antibioticului sau la formarea unor produși toxici pentru organism.
Nu asociați antibioticul cu laptele, fiindcă laptele formeazaă în stomac o barieră (se brânzește) și, astfel, antibioticul nu se va absorbi când trebuie.
Puteți asocia antibioticul cu lactate – iaurt, sana, chefir – numai dacă medicul vă permite. Chiar dacă s-a împământenit acest obicei, în ideea menținerii bacteriilor bune din intestin, asocierea lor cu unele antibiotice duce la formarea unor compuși care reduc efectul antibioticului. Deci, întrebați!
Dacă puteți consuma lactatele sus menționate, alegeți-le pe cele naturale. Cele superpasteurizate NU vor avea efectul așteptat.
5. NU desfaceți capsulele și nu tăiați comprimatele în ideea că veți înghiți mai ușor. Acele capsule și/sau pelicula fină de pe comprimate au un rol bine determinat în absorbția antibioticului.
6. Pentru mămici, tătici, bunici sau… care trebuie să-și trateze puiul:
Pentru puii mai mari, care primesc tratament cu ”pastile”, respectați ce scrie mai sus. Pentru puii mai mititei, care primesc antibiotic praf de dizovat, aveți grijă la următoarele:
– asigurați-vă că ați înțeles exact cât trebuie să-i dați micuțului (2,5 ml, 5 ml, 10 ml)
– dizolvați praful din flacon (sticla de plastic) cu apă fiartă și răcită (puneți apă până la semnul de pe flacon), apoi agitați până la ompgenizare; puneți în dozatorul din flacon (linguriță, căpăcel) cantitatea prescrisă (există dungi pe linguriță sau căpăcel care indică cantitatea: 2,5 ml, 5 ml, 10 ml) și dați-i copilului
– ! nu puneți doza (cantitatea) în biberon fiindcă riscați să nu sugă tot. Medicamentul nu necesită modificarea gustului fiindcă acesta este deja modificat din fabricație, așadar, dați-i-o direct din dozator și asigurați-vă că a înghițit tot.
– după ce ați administrat prima doză, puneți flaconul în frigider (jos)
– înainte cu o oră de următoarea administrare scoateți flaconul din frigider și lăsați-l la temperatura camerei (nu în bucătărie dacă gătiți)
– chiar înainte de administrarea următoare, agitați din nou flaconul pentru omogenizare
7. Indiferent că sunteți adult sau că administrați copiului, urmăriți cu atenție mucoasa bucală și scurgerile vaginale (femei, fetițe). Dacă apar modificări: limba devine albiciosă, apar afte (bubițe cu lichid, dureroase) sau pe chilot apare o scurgere albiciosă, groasă, adresați-vă medicului. La fel, dacă vă apar ”bube” pe corp, mâncărime (prurit), diaree (fără o altă cauză).
8. Dacă apare senzație de sufocare în timpul tratamentului, nu mai pierdeți timpul să căutați medicul de familie, ci apelați de urgență la 112. Posibil să aveți o reacție alergică gravă la antibiotic.
9. !!! După infecțiile cu streptococ beta-hemolitic (amigdalite, faringo-amigdalite, scarlatină, purtători sănătoși) se indică (la cei care nu sunt alergici) o penicilină injectabilă cu efect prelungit (Moldamin) care se face în fesă și este foarte dureroasă. NU renunțați la acest tratament doar fiindcă este dureros, căci veți face complicații grave!
ATENȚIE
1. Tratamentul cu antibiotic este necesar de multe ori, dar NU îl luați după ureche sau doar la recomandarea farmacistului, ci DOAR după ce sunteți consultați de medic.
2. Pentru infecțiile din gât ale copiilor (și nu numai) este foarte importantă recoltarea exudatului faringian/ nazofaringian (o analiză care se ia din gât și prin care se stabilește ce bacterie a produs infecția) pentru a se depista daca este vorba despre Streptococul beta-hemolitic, un germene care poate da complicații grave (reumatism articular, ”reumatism la inimă”, probleme renale). Fiți atenți dacă vi se recomandă să faceți exudatul și, dacă nu, cereți sau faceți-l la privat!

Note
*antibiogramă = metodă prin care se determină ce antibiotice distrug eficient germenul.
Mihaela CARDIȘ
As. med. licențiat

Mă gândeam – Emil Iulian Sude

Sude-Emilian-e1455215541955

azi mă gândeam
există substituite de rugăciune
oare există există oare
suspinul
bucuria
ramforsare
a rugăciunii

cârpim o spărtură și se năruie altă cîrpeală

împlinim una dintre porunci
și la celelalte porunci
pierdem însemnările
dintre minte și inimă
solicitarea de dumnezeu
în ambele sensuri
cerere
ofertă
câștig
în ambele sensuri

conexiunea ghemuirii
ascunde
la piept creștere
și nu ne vrea proști
și nici pentru El proști nu ne vrea
numai că substituirea e grea

cândva visam vise
ziceam
că sunt în cer
și cu partea fizică a mâinii
chiar atingeam
înțiat numai în vis
și nu așteptam dimineața
să spulbere starea
trăgeam cu dinții o realitate

este și rămâne un timp pentru toate
o perioadă
o rămînere
o angajare

rămînerea în care ești este rămînerea în care nu ești

minte fără de inimă
inimă fără de minte
strici toate cîte sunt

cum mă gîndeam

Emil Iulian Sude

 

Acatistul Sfântului Fanurie – 27 August

sf_fanurie_3

Rugăciunile începătoare, care se citesc înainte de orice acatist:

Condacul 1

Apărătorului credinţei ortodocşilor, marelui Mucenic Fanurie, să-i aducem din inimă mărturisiri de mulţumire toţi, care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Poporul cel credincios cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără de judecată asupra credinţei noastre, cu umilire strigă către tine aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scapărea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutorul celor necăjiţi;
Bucură-te, cel ce întuneci mintea păgânilor;
Bucură-te, cel ce ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul păcatelor;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul legii creştineşti;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

370625994_6658631154204768_8528855345378868993_n

Condacul al 2-lea

Deşi nu avem destulă vrednicie şi pricepere ca să putem lăuda minunile tale, din suflet curat şi din inimă umilită te rugăm să primeşti aceste mărturisiri de la noi, care cântăm cu tine: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Nimeni dintre noi păcătoşii nu se poate lăuda că rugăciunea lui va fi primită la tine cu vrednicie, căci ştii slăbiciunea firii noastre; de aceea te rugăm pentru necazurile noastre a primi cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce fără cunoştinţe filosofice ai biruit pe filosofi;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult preţuită;
Bucură-te, povăţuitorul legiuirilor şi al legiuitorilor celor învăţaţi;
Bucură-te, lauda părinţilor şi a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul ereticilor;
Bucură-te, cel ce ai fost înţelept din pruncie;
Bucură-te, mare şi înţelept învăţător;
Bucură-te, luptătorul pentru lege;
Bucură-te, cel ce şi astăzi ne ajuţi pe noi credincioşii;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea

Împovăraţi de multe păcate şi ispite vătămătoare fiind, altă nădejde nu avem afară de tine, mângâierea celor necăjiţi; deci te rugăm să fii mijlocitor pentru sufletele noastre spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Darul Duhului Sfânt fiind cu tine din tinereţe, te-ai arătat apărător şi de minuni făcător; pentru aceasta îţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucură-te, lauda poporului credincios;
Bucură-te, a bolnavilor tămăduire;
Bucură-te, cel ce te rogi lui Dumnezeu pentru toţi;
Bucură-te, cel ce izbăveşti din primejdii pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor sufleteşti şi al celor trupeşti;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor vechi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, doctor fără plată;
Bucură-te, nădejdea celor necăjiţi;
Bucură-te, acoperământul şi scăpărea tuturor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea

Mucenice mult-milostive, primeşte rugăciunea noastră a păcătoşilor şi mijloceşte către Ziditorul să dăruiască tămăduire şi sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor şi cântă cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Stând înaintea Sfintei tale icoane, noi păcătoşii socotim a fi înaintea ta; şi mărturisind minunile tale, te rugăm, ascultă această puţină rugăciune şi tinde dreapta ta spre ajutorul nostru, ca să-ţi cântăm ţie aşa:
Bucură-te, cel ce eşti împreună slujitor cu îngerii;
Bucură-te, cel ce ai fost cu oamenii petrecător;
Bucură-te, cel ce faci minuni mari;
Bucură-te, lauda pământului Egiptului;
Bucură-te, cel ce eşti în toată lumea vestit;
Bucură-te, cel ce te osteneşti a face bine;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, lauda oamenilor şi a îngerilor;
Bucură-te, umbrirea serafimilor;
Bucură-te, slujitor preamărit al creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea

Aşa precum în Egipt cercetezi şi tămăduieşti neputinţele poporului celui binecredincios care aşteaptă ajutorul tău, îndură-te şi ne izbăveşte de necazurile ce ne-au cuprins, spre a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Totdeauna arăţi marea ta milostivire asupra neamului omenesc şi te faci scăpare a celor ce se învolburează pe marea acestei vieţi; de aceea strigăm către tine aşa:
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiilor învăluite în valuri;
Bucură-te, scapărea înotătorilor deznădăjduiţi;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale risipeşti furtuna;
Bucură-te, că prin mijlocirea ta luminezi negura norilor;
Bucură-te, ajutorul celor spăimântaţi de tunet;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoşaţi de fulger;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi în primejdii, mijlocind către Mântuitorul;
Bucură-te, nădejdea şi scapărea noastră;
Bucură-te, că în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, că ajuţi cu rugăciunile tale tuturor care aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-6-lea

Cinstitorule de Dumnezeu, Fanurie, ascultă această rugăciune a noastră întru acest ceas şi prin Sfintele tale rugăciuni mântuieşte-ne de necazuri şi de supărări, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiţi pe mare, când au chemat ajutorul tău; pentru ca şi noi, ca aceia, să aducem cântare: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Mucenice al lui Hristos, cinstit slujitor al darului, soleşte nouă păcătoşilor mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim a ne împărtăşi de bunătăţile cele făgăduite credincioşilor şi să cântăm ţie aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al lui Hristos;
Bucură-te, cinstit slujitor al darului;
Bucură-te, tămăduitorule al bolilor;
Bucură-te, mir care împrăştii durerea;
Bucură-te, rouă care răcoreşti patimile;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe slăbănogi cu alte tale rugăciuni;
Bucură-te, ajutorul celor din primejdii;
Bucură-te, cel ce rogi pe Domnul pentru cei din patul durerilor;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi şi nouă păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea tuturor durerilor;
Bucură-te, mângâierea cea mare a celor ce pătimesc în dureri;
Bucură-te, sprijinitorul celor neputincioşi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-7-lea

O, Preamilostive şi îndurate Doamne! Nu trece cu vederea lacrimile robilor tăi, ci le ajută şi-i miluieşte după mare mila Ta; izbăvindu-i de asupririle şi de necazurile care i-au cuprins pentru mulţimea păcatelor lor; şi precum pe soacra lui Petru ai ridicăt-o din patul durerilor, aşa ridică-ne şi pe noi din primejdia în care ne aflăm, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Fanurie, ca împreună cu el să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Toate puterile cereşti lăudând credinţa ta cea tare către Dumnezeu, împreună cu tine slujesc Ziditorului celui fără de început; iar noi îţi aducem aceste cuvinte de laudă aşa:
Bucură-te, că prin minuni ai făcut să strălucească credinţa;
Bucură-te, cel ce prin credinţă ai făcut minuni mari;
Bucură-te, că rugăciunile tale totdeauna au fost ascultate;
Bucură-te, înţeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bineprimită înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai scapăt multe suflete necăjite cu rugăciunile tale;
Bucură-te, cel ce pierzi pe cei puternici şi fără de lege;
Bucură-te, ajutătorul cel tare al bine-credincioşilor creştini;
Bucură-te, tăria ţărilor creştineşti;
Bucură-te, cel ce sfărâmi zidurile cetăţilor păgâneşti;
Bucură-te, cel prin care tiranii sunt biruiţi;
Bucură-te, temelia şi fala credinţei noastre;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-8-lea

Toţi creştinii ortodocşi de pe pământ având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu vor fi ruşinati, Mucenice Fanurie, căci tu eşti mare folositor al creştinătăţii. Pentru aceasta nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni şi ne ajută, izbăvindu-ne din toate primejdiile, ca să cântăm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Având puterea darului de la Dumnezeu, ai prefăcut seceta în ploi şi cu Sfintele tale rugăciuni ai oprit mulţimea prea mare, de prisos, a ploilor, scăpând poporul de foametea care îi ameninţa, risipind hambarele strângătorilor de grâu; pentru care noi minunându-ne îţi cântăm aşa:
Bucură-te, scapărea poporului de foamete;
Bucură-te, cel ce ai prefăcut seceta, ca al doilea Ilie, în ploi binefăcătoare;
Bucură-te, cel ce prin rugăciune ai oprit ploile prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea mare a lucrătorului de pământ;
Bucură-te, mulţumirea celor ce seamănă cu credinţă;
Bucură-te, secerisul cel îmbelşugat al secerătorilor;
Bucură-te, comoara cea bogată a săracilor
Bucură-te, ajutorul nostru în vreme de secetă;
Bucură-te, ajutătorul şi chivernisitorul nostru de-a pururea;
Bucură-te, mângâierea celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, lauda cuvioşilor monahi şi a bunilor creştini;
Bucură-te, ograda bine roditoare;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al-9-lea

Făcătorule de minuni, Sfinte Fanurie, după cum în vremea vieţii tale pe pământ ai izbăvit poporul credincios de primejdii şi de foamete prin Sfintele tale rugăciuni, aşa şi acum trimite mila ta asupra noastră, dăruindu-ne timp roditor şi îmbelşugat pentru creşterea şi ajutorul pruncilor sugari şi al sărmanilor, cu care vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-9-lea

Când cereau săracii ajutor de la tine în necazurile lor, nu i-ai depărtat cu vorbe întristătoare, ci i-ai ajutat în tot felul, dându-le blagoslovia ta şi ceea ce le trebuia, scăpându-i din nevoi; pentru aceea aducem ţie acestă laudă aşa:
Bucură-te, împlinirea lipsurilor săracilor;
Bucură-te, chivernisitorul tuturor celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce preschimbi necazurile în bunătăţi;
Bucură-te, cel ce îmblânzeşti fiarele sălbatice;
Bucură-te, cel ce lepezi lucrurile amăgitoare;
Bucură-te, izbăvitorul tuturor celor ce sunt în nevoi;
Bucură-te, cel ce pedepseşti pe neguţătorii cei lacomi;
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale faci lucruri preamuninate;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai renunţat la avuţie şi ai împărţit-o cu cei săraci;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea

Dăruieşte şi nouă ajutorul tău ca acelor săraci, ca să scăpăm de năvălirea şerpilor otrăvitori şi mai ales a balaurului înspăimântător şi de vicleanul înşelător ce se luptă cu noi neîncetat pentru a răpune sufletele noastre; noi însă prin rugăciunile tale nădăjduim să dobândim cele de folos în viaţa aceasta şi în cea viitoare; ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Nu te depărta de la noi, Sfinte Fanurie, şi de la toţi cei ce cheamă Sfânt numele tău, pentru că toţi recunoaştem grelele noastre păcate; şi ne rugăm ţie şi cerem cu credinţă ajutorul tău, cântându-ţi graiurile acestea aşa:
Bucură-te, mântuirea celor ce işi mărturisesc curat păcatele;
Bucură-te, mustrătorul acelora ce ascund păcatele lor;
Bucură-te, cel ce nu suferi pe nelegiuţi;
Bucură-te, folositor mare al celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, mare ajutător al celor ce vieţuiesc în smerenie;
Bucură-te, văzând întoarcerea la Stăpân a lucrurilor furate;
Bucură-te, descoperirea multor taine neştiute;
Bucură-te, cel ce ai adus pe mulţi la Hristos prin minunile tale;
Bucură-te, preaminunate Mucenice, că nu ne laşi şi pe noi;
Bucură-te, cel ce mijloceşti la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre;
Bucură-te, cel ce mângâi pe toţi cu ale tale mari minuni;
Bucură-te, că prin tine şi neamul călugăresc capătă mântuire;
Bucură-te, că şi tot clerul bisericesc prin tine se mântuiesc;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea

Mărgăritarul de mult preţ al lui Dumnezeu care fiind ascuns în ţărână, straluceşte acum în Rhodos ca o comoară de mult preţ şi îmbogăţeşte, desfătează, luminează şi inveseleşte pe toţi cei ce vin la el cu credinţă şi cu dragoste; cu tine împreună cântăm Purtătorului de grijă al tuturor şi Dumnezeul nostru: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Strălucit-a astăzi sărbătoarea plină de veselie şi praznicul luminat al Sfântului Mucenic Fanurie, cel mult pătimitor şi de biruinţă purtător; că Dumnezeu l-a învrednicit de cununa cerească a celor bineplăcuţi Lui şi l-a aşezat laolaltă cu îngerii. Pentru aceasta, lăudând pe Domnul care a făcut minunată voia Sa întru Sfinţii Săi, Sfântului Fanurie să-i grăim:
Bucură-te, că ai stat în faţa idolilor;
Bucură-te, că ai defăimat minciuna lor;
Bucură-te, că ai fost ars cu cărbuni aprinşi;
Bucură-te, că ai stins credinţa în idoli;
Bucură-te, că demonii te-au văzut şi au plâns;
Bucură-te, că îngerii în juru-ţi s-au strâns;
Bucură-te, că iadul adânc s-a cutremurat;
Bucură-te, bărbat viteaz al Bisericii;
Bucură-te, pecete curată a credinţei;
Bucură-te, cel ce eşti pildă luminată pentru noi;
Bucură-te, ostaşule nebiruit al lui Hristos;
Bucură-te, al nostru Mucenic preamărit;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea

Pe cei ce sărutăm Sfânta ta iconă cu credinţă, Mucenice, şi lăudăm vieţuirea ta cea Sfântă, Fanurie preamărite, cu rugăciunile tale arată-ne moştenitori ai împărăţiei celei cereşti şi veşnice, şi părtaşi ai slavei celei de sus; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Minuni străine şi mai presus de înţelegere a făcut Dumnezeu întotdeauna întru Sfinţii Săi; împreună cu care, în timpul din urmă, a arătat ca pe un alt soare strălucind cu minunile pe Minunatul Fanurie, lauda Rhodosului şi a Bisericii. Căruia şi noi, aprinşi de dragoste şi de râvnă, să-i grăim din suflet:
Bucură-te, că ai fost aruncat în cuptor de foc;
Bucură-te, că şi acolo te-ai bucurat;
Bucură-te, că te-ai rugat pentru cei ce te chinuiau;
Bucură-te, cel ce eşti mijlocitor pentru toţi;
Bucură-te, cel ce nu încetezi a ruga pe Hristos pentru noi;
Bucură-te, scump prinos al credincioşilor;
Bucură-te, că ai umilit pe cei ce s-au trufit;
Bucură-te, că ai înălţat pe cel smerit;
Bucură-te, rugătorul nostru către Hristos;
Bucură-te, tăria celui evlavios;
Bucură-te, miluitorul credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru iertarea păcătoşilor;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preaminunate Fanurie, cu lacrimi fierbinţi alergând la a ta ocrotire, ne rugăm ţie: izbăveşte-ne cu rugăciunile tale cele bineplăcute lui Dumnezeu, de toată nevoia şi necazul; îndepărtează de la noi toată durerea şi suferinţa şi ne învredniceşte ca şi în viaţa de veci să fim părtaşi ai împărăţiei veşnice şi împreună cu tine cântare să aducem lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Poporul cel credincios cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără de judecată asupra credinţei noastre, cu umilire strigă către tine aşa:
Bucură-te, mare Mucenice al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scapărea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutorul celor necăjiţi;
Bucură-te, cel ce întuneci mintea păgânilor;
Bucură-te, cel ce ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul păcatelor;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul legii creştineşti;
Bucură-te, cel ce luminezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

Şi Condacul întâi

Apărătorului credinţei ortodocşilor, marelui Mucenic Fanurie, să-i aducem din inimă mărturisiri de mulţumire toţi, care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa şi să-i cântăm:
Bucură-te, Sfinte Fanurie, mare făcător de minuni!

După aceasta se zice această:

Rugăciune

Către tine, Sfinte Mucenice Fanurie, înălţându-ne gândurile, noi păcătoşii cu umilinţă şi cu căldură te rugăm: caută dintru înălţimea cea plină de slavă a cerurilor, unde, prin viaţa ta Sfântă şi prin chinurile tale muceniceşti pentru Hristos, ţi-ai dobândit sălăşluire veşnică, şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, pătimirile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorile noastre. Şi te roagă cu îndrăzneala pe care ai agonisit-o, către Stăpânul tău ceresc şi Dumnezeul nostru, să ne ierte păcatele pe care cu ştiinţă şi cu neştiinţă, pururea, ca nişte robi nevrednici săvârşim, şi să nu se mânie pe noi până în sfârşit, pentru puţinătatea dragostei noastre faţă de El şi faţă de aproapele nostru; ci să fie pururea plin de milostivire faţă de noi şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea, toate patimile şi necazurile, toate amărăciunile şi strâmtorile, zidind în noi cuget curat, ca să putem rupe cu viaţa noastră de păcat de până acum, şi privind la ceruri, să ne înflăcăram de dorul de a deveni şi noi bineplăcuţi lui Dumnezeu. Aşa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povăţuitorul şi îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru ca urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni şi binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; şi trecând dintru această viaţă pământească, să ne bucurăm, laolaltă cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnlui, de împărăţia cea nesfârşită a cerurilor şi de partea celor drepţi, ca împreună cu toţi şi înconjuraţi de cereştii îngeri, să aducem slavă, cinste şi închinăciune lui Dumnezeu Celui slăvit în Treime, în vecii vecilor. Amin!

Fanuropita, prăjitura Sfântului Mucenic Fanurie (27 august)
Fanuropitele se împart şi astăzi, pentru sufletul mamei lui Fanurie. Deşi nicio scriere nu precizează nimic în legătură cu mama Sfântului Fanurie, există o puternică tradiţie în Grecia şi Cipru, legată de „fanuropite”, prăjiturile Sfântului Fanurie, care se dau de pomană pentru sufletul mamei acestuia. Se spune că mama lui era o femeie plină de păcate, care nu a vrut să se pocăiască până la moarte.
În timpul martiriului, Sfântul Fanurie s-a rugat ca „oricine se roagă pentru mântuirea mamei lui Fanurie să fie ajutat”. Prăjiturile se pot face oricând în timpul anului, dar în mod deosebit se coc în ziua de 26 august, fiind aduse apoi la vecernia dinaintea Sfintei Liturghii din data de 27 august, unde sunt binecuvântate şi apoi împărţite. Cei care le oferă, rostesc rugăciuni „pentru mama Sfântului Fanurie”.
Cu toate că s-a încercat stoparea acestei tradiţii a fanuropitelor, ea a fost mai puternică. Chiar şi grecii din diaspora, în ziua de 26 august, pregătesc fanuropite, după diverse reţete.
Redăm aici o reţetă primită de la Biserica Sfântului Fanurie din Rodos:
3 CĂNI ŞI JUMĂTATE – FĂINĂ
1 CANĂ ŞI UN SFERT – ZAHĂR
TREI SFERTURI DE CANĂ – ULEI DE PORUMB
O JUMĂTATE CANĂ – STAFIDE (ţinute înainte în apă călduţă)
O JUMĂTATE CANĂ – NUCI (date prin făină )
O JUMĂTATE CANĂ – CONIAC
O JUMĂTATE CANĂ – SUC DE PORTOCALE
1 LINGURIŢĂ – CUIŞOARE
1 LINGURIŢĂ – COAJĂ RASĂ DE PORTOCALE
1 LINGURIŢĂ – BICARBONAT
1 PRAF DE COPT
Toate ingredientele se mixează. Se unge o tava cu ulei de măsline si puţin zahar si faina. Se toarnă întreaga compoziţie, care se va tăia ulterior. Se coace la foc mijlociu aproximativ o ora.

Fanuropita sau prăjitura Sfântului Fanurie – altă rețetă

Este o prăjitură foarte populară în Grecia, aromată și foarte simplu de făcut. În timpul preparării acestei rețete, se spun rugăciuni către Sfântul Fanurie și pentru mântuirea mamei sale, pe care sfântul a iubit-o foarte mult și care a murit nepocăită pentru păcatele ei. Puteți pregăti oricând această prăjitură, și în special de ziua sfântului, împărțind-o săracilor și făcând milostenie.

Deși există mai multe varietăți cu nuci, stafide și afine uscate, sau cu unt, ouă și coniac, noi am ales să vă oferim următoarea rețetă.

Pentru început, se preîncălzește cuptorul la 350 de grade. Se unge cu puțin ulei o tavă rotundă, se presară puțină făină și se lasă deoparte.

Într-un bol de mărime medie, se amestecă:

– 4 căni de făină
– o linguriță și jumătate de bicarbonat de sodiu
– o linguriță și jumătate de praf de copt
– o linguriță de scorțișoară
– o cană de nuci măcinate și o cană de stafide.

Într-un bol mai mare, se amestecă:

– o cană de suc de portocale

– un sfert de cană coniac sau whisky (sau, dacă este zi de post, înlocuiți cu un sfert de cană de apă sau suc de portocale)

– o cană de zahăr

– amestecați până când zahărul se dizolvă complet, apoi adăugați o cană de ulei (de măsline, ca în rețeta originală grecească, sau de floarea-soarelui).

Se toarnă aluatul puțin câte puțin în preparatul cu suc de portocale, amestecând până la omogenizare. Tradiția spune să se amestece manual timp de 7-9 minute, pentru ca făina să se incorporeze, timp potrivit pentru a mulțumi Sfântului Fanurie pentru ajutorul primit. De asemenea, este și timpul necesar ca reacția chimică să aibă loc în aluat pentru ca prăjitura să crească.

Atenție: Aluatul va fi foarte gros și lipicios.

Se adaugă aluatul în tava pregătită.

Prăjitura se lasă la cuptor până când partea de sus se rumenește – aproximativ 40 de minute. Faceți „testul scobitorii” (introduce-ți o scobitoare în mijlocul prăjiturii și, dacă scobitoarea iese curată, atunci prăjitura este coaptă).

Se scoate prăjitura din cuptor și se lasă 5 minute la răcit în tavă.

Se scoate apoi prăjitura din tavă și se lasă la răcit complet.

Când se răcește, se presară zahăr pudră. Prăjitura se va usca repede, așa că asigurați-vă că o veți pune într-un vas etanș sau acoperit bine cu folie de plastic.

Poftă bună și Sfântul Fanurie să vă răsplătească rugăciunile și milostenia!

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Dulcea Sărutare – Glykofilousa de la Mănăstirea Filotheu

icoana_maicii_domnului_dulcea_sarutare_glykofilousa

O, Dulcea Sărutare a sufletelor noastre, cu roua rugăciunilor Tale curăţeşte inimile noastre şi le fă izvorâtoare de gânduri dumnezeieşti. Cu razele minunilor Tale împodobit-ai mănăstirea în care eşti cinstită, tuturor închinătorilor dăruindu-le din belşug untdelemnul darurilor Tale. Auzi-ne şi pe noi, cei ce de la marginile lumii cu bătăile rugăciunii căutăm să aflăm deschiderea uşii milostivirii Tale.

Ca şi cu o dulce sărutare cu darul Tău veseleşti sufletele întristate şi ridici povara mâhnirilor noastre. Deci, şi acum, Te rugăm să cauţi cu milostivire spre robii Tăi şi să potoleşti valurile păcatelor. Povăţuieşte-ne pe noi pe cărarea ascultării de Fiul Tău şi cu înfrânarea îngrădeşte mişcările sufletului şi trupului nostru.

Deschide-ne nouă uşa îndurărilor dumnezeieşti, căci din pricina păcatelor noastre am depărtat de la noi pe făcătorii de bine. Rugăciunea paraclisierului Ioanichie ai ascultat-o cu blândeţe şi întăritu-l-ai pe dânsul întru nădejde, ca Una Ce purtai neîncetat grijă de mănăstirea Ta şi de mântuirea sufletului său. Deci, ca O Milostivă Maică a creştinilor, ia în mâinile Tale şi viaţa noastră şi ne povăţuieşte pe calea mântuirii.

Stinge focul ispitelor şi nimiceşte cursele celui rău, care caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii.

Ceea Ce ai primit în braţele Tale pe Cel Necuprins de gând, încinge şi sufletele noastre cu legătura iubirii de oameni şi ne arată vrednici lucrători de fapte bune.

Deschide hambarele darurilor Tale şi ne hrăneşte pe noi din destul, ca să-Ţi aducem pâinea laudelor dumnezeieşti din cuptorul inimii.

Pe noi, cei împovăraţi cu multe răutăţi, ne cheamă la limanul pocăinţei şi cu ploaia rugăciunii Tale stinge focul gheenei cel gătit pentru păcatele noastre. Fii nouă Sprijinitoare în necazuri, căci la Tine alergăm ca la un liman binecuvântat, cerând iertare greşelilor noastre şi mare milă.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXVIII-a)

racla_b

Tu faci minuni prin lucrurile create, o, Doamne, în timp ce oamenii au pierdut darul facerii de minuni.

Tu ai focul și apa pentru slujitorii Tăi, în timp ce oamenii refuză să Te slujească.

Lemnului și metalului Tu le dai puterea Ta, devreme ce îți este respinsă, disprețuită de către oameni.

Prin pământ și iarbă Tu le oferi milă aleșilor Tăi, în vreme ce oamenii se fac pe ei înșiși prea necurați spre a mai fi vase ale milei.

racla-sf.-cruce_w1000_h669_q100

Prin țesătură și hârtie strălucește puterea Ta, în vreme ce dorințele trupești umane domină duhul.

Oasele sfinților cheamă numele Tău și prezența Ta, în timp ce limba oamenilor a amuțit din pricina necredinței.

Când generalii au uitat să dobândească biruința, Tu îi faci să pe simplii oșteni biruitori.

Tu ai umplut de foc obiectele moarte ca ele să poată străluci, când întunericul închide ochii stelelor.

osuarulsiicoanamartiriloranticomunisti-aiud

Când nu există niciun soare, feriga și păducelul își asumă datoria de a face lumina.

Când orbii încep să-i călăuzească pe orbi (1), Tu predai oastea cailor și câinilor.

Când bolnavii se socotesc pe ei înșiși tămăduitori ai altor bolnavi, tu faci tămăduitori din oase, moarte și noroi.

34_biserica_sf_spiridon_corfu_-_racla_sfantului_-_foto_bogdan_z_0_0

Când chipul Tău din sufletul omenesc dispare, Tu conferi putere și tărie chipului Tău în lemn.  Cei care până în sfârșit vor plânge cu amar, râd și spun: ”Cum pot obiectele moarte să să lucreze minuni, pe care nici măcar noi nu le putem lucra?”

Nu sunt aceste obiecte vii, dacă Tu le aduci la viață? Și nu sunt oamenii morți, dacă Tu îi părăsești, o, Înfricoșătorul Doamne?

Îngerii Tăi știu, totuși oamenii nu știu că toate puterile sunt ale Tale, întru Tine și din Tine și că Tu le evidențiezi prin vase curate. Ce se întâmplă dacă o piatră e curată, în vreme ce omul e necurat? Nu se va evidenția puterea Domnului prin piatră decât prin oameni?

IMG_8265

Doar omul drept râde cu râsul bucuriei. Râsul omului păcătos înseamnă răutate.

Omul cel drept râde de moaștele sfinților și este covârșit de un râs răutăcios. O, dacă ar ști măcar că moaștele sfinților au mai multă viață decât trupul și sângele său!

Cu adevărat, răutatea este departe de Prea Milostivul Domn, întocmai precum răutatea este pururea îndepărtată de feciorie, raționalitate și sfințenie.

1389848119Cu adevărat, Domnul Cel Logic este gata întotdeauna să lucreze oamenilor prin oameni. Dar când oamenii devin necurați și lipsiți de logică și sfințenie, Cel Atotmilostiv Se grăbește să-i ajute pe oameni prin obiecte moarte.

O, Atotmilostive și Îndelungrăbdătorule Doamne, nu lăsa lumea fără vase ale puterii și milei Tale.

vinieta1

Imagini: http://biserica-sfantulnicolae-izvorultamaduirii.ro/suceava/sfintele-moaste

http://ziarullumina.ro/sfantul-irodion-revine-in-bucurestiul-natal-94656.html

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/schitul-inaltarea-sfintei-cruci-aiud-137236.html

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/locuri-de-pelerinaj/istoricul-moastelor-sfantului-spiridon

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-romanului-bacaului/racla-pentru-moastele-sfintilor-din-catedrala

http://www.pravchelny.ru/all_news/eparhianews/?ID=9899

Aforisme – Alex Enache

13754360_959748470804445_5148501354464131374_n
Cea mai potentă crimă este aceea când ucigşsul îşi omoară propria soartă decadentă, biruind-o neîncetat.

Oamenii sunt nişte hărţi… mereu trebuie explorate cu atenţie, căci poţi găsi locuri sălbatice amestecate cu cele civilizate, unde totul ar fi o himera.

Viaţa este o provocare, dar… adesea trebuie să primești noutatea şi să-ți accepți rădăcinile… să-ți cunoști abilitățile, să ai cugetare fermă în faţa barierelor, cu o desăvârşită eleganţă echilibrată, rafinament inteligent.

Ființele inteligente sunt predispuse la autodistrugere… cu încrâncenare, continuu doresc absolutul, doar pentru sine.

Pământenii sunt niste atomi într-o câmpie cosmică mereu necunoscută…

Iubirea este generatorul ce pulsează neîncetat viața în univers…

Imaginația fără erudiție nu-i decât o spoială efemeră care nu rezistă-n timp…. însă, nici erudiția nu rodește la nesfârșit, dacă nu are o licărire de imaginație.

În viața nu contează așa mult câte bogății și cuceriri personale ai… Dumnezeu te intreabă daca steaua ți-a fost adesea potentă sau nu.

Tehnologia și tehnica nu-s decât ramificații ale propriilor capacități fizice și mintale.

Moartea-i doar o poarta interstelara care ne duce catre alte limane necunoscute noua…

Adesea cugetăm precum iarba… în loc să avem un crez potent pentru care să luptăm în viață, ne aplecăm după cum bate vântul favorabil nouă, ca să vedem oportunitatea din ochii văzduhului.

Dumnezeu este ca dragostea – nu poți vedea, pipăi, gusta, mirosi… trebuie doar să simți și să crezi.

Prietenia este aproape cel mai valoros lucru care ar putea exista în univers…

Familia este globula albă și cea roșie a societății.

Fericirea nu e un miraj… o poți găsi oriunde în jurul tău, pândindu-te la tot pasul, chiar și în iadul cel mai aspru.

Câinele este desăvârșirea devotamentului pe pământ.

Cei care neagă întunericul din ei, tocmai aceia sunt întunecații.

Sufletul este proiecția fiecărei ființe.

Ceea ce omul sădește-n sine și-n jurul lui, cultivă în viață.

Timpul este mașina ce merge pe o autostradă infinită și nu mai poate da înapoi.

Prăpastia dintre cauză și efect se numește decizie.

Daca nu ar exista uitarea, atunci pământul s-ar scufunda zi de zi în bombe atomice.

Bucuria cea mai mare a oriarui individ care se îndeleteniceste cu ceva, e atunci cand își vede roadele muncii sale.

Alex Enache

Rugăciune pentru căsătorie grabnică și binecuvântată

mozaic-iisus-hristos

În mâinile Tale este viaţa mea şi fără Tine nu pot cunoaşte nici împlinirea şi nici bucuria cea adevărată. Ştiind aceasta, având dorinţa de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuţi să găsesc făptură potrivită alături de care să înfrunt marea vieţii acesteia.

Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poţi ajută. De multe ori ispita singurătăţii mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu. De atâta durere inima mea s-a strâns şi nu este nimeni care să îmi aline durerea.

La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vieţii mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcută Ţie, o familie peste care să se reverse mulţimea binecuvântărilor Tale.

Fereşte-mă, Doamne, de tot răul. Fereşte-mă de o alegere greşită. Fereşte-mă de minciuni, de răutate, de desfrâu. Să nu mă însele frumuseţea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumuseţea sufletească. Să nu mă orbească dragostea pătimaşă, nici să nu mă biruie patimile şi poftele.

Tu ştii, Doamne, nepriceperea şi slăbiciunea minţii mele. Izbăveşte-mă prin harul Tău de neputinţele care mă apasă.

Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruieşte-mi înţelepciune şi răbdare. O, grea este crucea răbdării, şi greu îmi este să nu fiu covârşit de ea. Dar în Tine îmi pun nădejdea.

Ajută-mă, Doamne, să iubesc Biserica, să stărui în rugăciune şi să am râvnă pentru împlinirea poruncilor Tale. Să mă spovedesc ori de câte ori umbra păcatului va tulbură mintea mea, mai înainte ca gândul murdar să devină faptă. Dăruieşte-mi ca primind dezlegare de păcate să-mi îndrept viaţa după cum Îţi este bineplăcut Ţie.

Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu caut împlinirea cea înşelătoare cu care mă ademeneşte această lume, ci să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii.

Să îmi fie familia prilej pentru a-Ţi mulţumi în fiecare zi. Şi la vreme potrivită, dăruieşte-mi, Doamne, copii credincioşi şi sănătoşi, care să ducă o viaţă curată şi sfânta.

Rugători aduc pentru mine pe toţi sfinţii, pe mai marii cetelor îngereşti, pe Inaintemergătorul Tău, pe înţelepţii Apostoli şi împreună cu aceştia pe Preacinstita şi Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni primeşte-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu şi pentru mântuirea mea.

Că Tu Însuţi eşti, Bunule, sfinţirea şi luminarea sufletelor noastre şi Ţie după cuviinţă, ca unui Dumnezeu şi Stăpân, toţi slavă Îţi înălţăm, în toate zilele. Amin.

Rugăciune grabnic ajutătoare către Maica Domnului

127702_mozaicuri-bizantine-roma
Ceea ce singură eşti bucuria celor scârbiţi şi părtinitoare celor ce se nedreptăţesc. Mângâierea celor ce plâng şi ajutor celor neajutoraţi. Cercetarea celor neputincioşi şi acoperământ şi sprijin celor ce se chinuiesc. Liman celor înviforaţi, toiag orbilor, povăţuitoare celor rătăciţi şi scăpare tare celor din nevoi, Născătoare a lui Dumnezeu cu totul fără prihană.
Ia aminte la rugăciunea mea cea smerită, pe care o aduc ţie din adâncul inimii şi mă izbăveşte de viforul cel rău al gândurilor. Izbăveşte-mă din somnul cel greu, care mi s-a pricinuit mie din lenevire şi depărtează de la mine nepăsarea şi lenevirea.
Ajută-mă să mă izbăvesc de obiceiul cel rău al păcatelor ca să scap de tiranisirea cea amară a diavolilor.
Şi te rog Stăpână, după cum ştii, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul tău, cel ce spre tine, după Dumnezeu, mi-am pus nădejdea mântuirii mele.
Învredniceşte-mă Preacurată să fac cu osârdie poruncile Fiului tău şi Dumnezeului nostru şi să păzesc întotdeauna aşezămintele cele mântuitoare.
Şi mă învredniceşte să cuget întotdeauna cu minte luminată şi să întâmpin slavosloviile Lui cele bine primite.
Ca spre tine, ceea ce ne dăruieşte toate bunătăţile şi ne eşti grabnic ajutătoare, nădăjduind aduc acesta cerere.
Deci să nu cad din nădejdea care o am către tine prea curată, nici să mă întorc smerit şi ruşinat;
Ci să aflu prin tine de Dumnezeu dăruită Stăpână, degrabă împlinirea cererilor mele.
Ca totdeauna, ca pe o ajutătoare nebiruită a noastră a păcătoşilor, care împlineşti toate cererile noastre bune, să te laud şi să te preamăresc pe tine;
Acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Betleemita

betleemita

Ceea ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai tu ai purtat în pântecele tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L, Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.

Acatistul Sfântului Mărturisitor Ilie Lăcătușu – 22 iulie

Troparul, glasul al 8-lea:

Îndelung patimitorule, de Dumnezeu purtatorule Părinte Ilie, văpaia muncilor cu focul lucrător ai înrourat-o, ruşinând pe vrăjmaşi. Pentru această, părinte, cu hlamida lui Hristos imbracându-te, pe Acesta roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1:

Veniţi, iubitorilor de mucenici, să-l lăudăm cu mare glas pe Părintele Ilie, care, prin pătimirile sale, a luat de la Dumnezeu cununa biruinţei. Căci, iubind Biserica lui Hristos şi neamul românesc, a ales calea cea strâmtă şi cu chinuri, stând fără teamă împotriva duşmanilor dreptei credinţe. Şi pentru aceasta să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Icosul 1:

La tine alergăm, sfinte, la vreme de ispită, având nădejde în mijlocirile tale. Ştim că pe mulţi i-ai chemat în chip minunat la sfintele tale moaşte. Am auzit de femeia pe care ai îndemnat-o, zicându-i în vis: „Vino la mine şi roagă-te ori de câte ori ai nevoie de ajutor”. Şi credem că şi pe noi ne poţi ajută, căci iubirea ta se revarsă peste toţi cei care se roagă ţie cu credinţă, şi pentru aceasta îţi zicem:

Bucură-te, binecuvântare a pământului românesc,
Bucură-te, liman al credincioşilor şi dar ceresc,
Bucură-te, chivot al virtuţilor de Hristos împodobit,
Bucură-te, că iubirea de cele sfinte prin jertfă o ai adeverit,
Bucură-te, veghetor neobosit al celor ce mărturisesc dreapta credinţă,
Bucură-te, că de la tine învăţăm smerenia şi adevărata umilinţă,
Bucură-te, că ai fugit de slava lumească şi pe Dumnezeu L-ai aflat,
Bucură-te, că pentru neamul românesc te-ai rugat neîncetat,
Bucură-te, comoară care pe cei drept-credincioşi îi îndestulezi,
Bucură-te, că pe cei care pornesc pe căi greşite îi îndreptezi,
Bucură-te, că îi chemi la tine pe cei care au nevoie de ajutor,
Bucură-te, că cei care se roagă ţie te cunosc grabnic ocrotitor,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 2-lea:

L-ai slujit pe Hristos din tinereţile tale, fiind icoană a rugăciunii, a smereniei şi a jertfelniciei, şi te-ai arătat pildă pentru noi, cei iubitori de patimi şi slabi în credinţă. Pentru aceasta te rugăm să nu încetezi a te ruga pentru noi, că să-I putem cânta lui Dumnezeu cu inima curată: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Văzând Dumnezeu râvna ta pentru cele sfinte, te-a chemat să-L slujeşti ridicând pe umerii tăi greaua cruce a preoţiei. Iar tu ai răspuns cu vrednicie acestei chemări, vrând să fii păstor de suflete şi slujitor al aproapelui tău, şi pentru această îţi aducem cântări de laudă:

Bucură-te, că pe Sfântul Prooroc Ilie l-ai avut ocrotitor,
Bucură-te, glas proorocesc care ai mustrat rătăcirea apostaţilor,
Bucură-te, odrasla a rugăciunii sfinţilor din veacurile trecute,
Bucură-te, că ai înfruntat cu înţelepciune ale vrăjmaşului ispite,
Bucură-te, că din copilăria ta ai mers cu smerenie pe calea virtuţilor,
Bucură-te, că ţi-ai păzit curăţia tinereţii luptând împotriva patimilor,
Bucură-te, cel ce, mergând pe calea familiei, ai ajuns la sfinţenie,
Bucură-te, că virtuţile tale le-ai acoperit cu smerenie,
Bucură-te, că ai fost propovăduitor şi duhovnic iscusit,
Bucură-te, că mulţime de suflete bolnave ai tămăduit,
Bucură-te, al iubirii de Dumnezeu neostenit propovăduitor,
Bucură-te, dreptar şi pildă aleasă pentru slujitorii altarelor,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 3-lea:

Văzând mulţimea încercărilor prin care trecea neamul românesc, ai vrut să arzi ca o lumânare, necruţând nicio osteneală pentru aceasta. Şi, împreună cu mulţi preoţi şi credincioşi, ai ales să trăieşti sub ocrotirea Sfântului Arhanghel Mihail, luptând cu sabia cuvântului împotriva hulitorilor adevărului şi cântând fără teamă: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Nu te-ai temut nici de suferinţe şi nici de moarte, căci ai purtat în sufletul tău râvna spre mucenicie. Iar Hristos te-a învrednicit să mergi pe urmele mucenicilor din vechime, căci ai fost luat din mijlocul familiei şi al credincioşilor şi ai fost dus în colonii de muncă, unde prin răbdarea şi sfinţenia ta ai adus mângâiere sufletelor deznădăjduite, şi pentru această îţi cântăm:

Bucură-te, că sfinţii închisorilor asupra ta au vegheat,
Bucură-te, că, primindu-te mai apoi în ceata lor, s-au bucurat,
Bucură-te, că, prin curajul tău, în întunericul prigonirilor ai strălucit,
Bucură-te, că în viforul furtunilor pacea sufletească o ai dobândit,
Bucură-te, că în faţă pătimirilor duhul tău nu s-a tulburat,
Bucură-te, piatra de care uneltirile celor rău credincioşi s-au sfărâmat,
Bucură-te, că ai urcat muntele suferinţei călcând pe urmele mucenicilor,
Bucură-te, că ai răbdat fără cârtire batjocurile şi dispreţul prigonitorilor,
Bucură-te, că prin dureri şi suferinţe prigonitorii nu te-au supus,
Bucură-te, că, urmând Stăpânului tău, ca o oaie la junghiere te-ai adus,
Bucură-te, că pe calea mântuirii în chip tainic te-a călăuzit,
Bucură-te, că în fiecare prigoană prin care ai trecut de El ai fost păzit,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 4-lea:

S-a văzut puterea rugăciunilor tale la Periprava, sfinte, când aţi fost puşi să tăiaţi stuf pe o vreme geroasă şi cei care vă păzeau aşteptau moartea voastră. Dar i-ai încurajat pe cei care împreună pătimeau cu tine să-şi pună nădejdea în ajutorul Maicii Domnului şi al Sfinţilor Trei Ierarhi, care erau prăznuiţi în acea zi, şi I-aţi cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

V-aţi asemănat sfinţilor patruzeci de mucenici, aruncaţi de prigonitori în apele iezerului Sevastiei, dar prin rugăciunile tale, părinte, toţi au rămas în viaţă. Că strălucind soarele credinţei în inima ta, a strălucit şi pe cer soarele cel materialnic şi a încălzit pământul, venind în ajutorul vostru. Pentru care te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că Maica Domnului cu sfântul ei acoperământ v-a acoperit,
Bucură-te, că Sfinţii Trei Ierarhi prin rugăciunile lor v-au ocrotit,
Bucură-te, că trupurile voastre pe crucea frigului au fost răstignite,
Bucură-te, că inimile voastre de harul Duhului Sfânt au fost întărite,
Bucură-te, că asemeni sfinţilor patruzeci de mucenici aţi pătimit,
Bucură-te, că vicleanul diavol prin pătimirea voastră a fost biruit,
Bucură-te, că răbdarea voastră pe prigonitori i-a îngenuncheat,
Bucură-te, că dreptatea voastră în chip minunat s-a arătat,
Bucură-te, că pe Sfântul Arhanghel Mihail l-aţi avut sprijinitor,
Bucură-te, că aţi purtat fără să cârtiţi povara pătimirilor,
Bucură-te, că, fiind umiliţi de oameni, Făcătorul lumii v-a binecuvântat,
Bucură-te, că Soarele dreptăţii prin lumina soarelui v-a mângâiat,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 5-lea:

Văzând cele viitoare, ai cunoscut mai înainte şi ziua trecerii tale la Domnul şi anul morţii preotesei tale, şi prin aceasta s-a vădit darul pe care l-ai primit de la Dumnezeu încă din timpul vieţii tale pământeşti, pentru care ne bucurăm şi Îi cântăm cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cine poate spune bucuria celor care au fost de faţă la aflarea sfintelor tale moaşte, părinte? Că trupul tău s-a arătat neatins de trecerea timpului şi nesupus putreziciunii, prin harul Duhului Sfânt. Şi prin această s-a întărit sfinţenia ta, căci Dumnezeu ne-a vorbit prin moaştele tale binemirositoare, îndemnându-ne să-ţi aducem laude ca acestea:

Bucură-te, că sfintele tale moaşte te arată vas ales al lui Hristos,
Bucură-te, că cei ce vin şi se roagă ţie dobândesc mult folos,
Bucură-te, că prin trupul tău neputrezit fără cuvinte le vorbeşti,
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine nu îi părăseşti,
Bucură-te, că pomenirea ta se întipăreşte în sufletele lor,
Bucură-te, apostol al învierii morţilor la sfârşitul veacurilor,
Bucură-te, cel ce evlavia pelerinilor care vin la tine o înmulţeşti,
Bucură-te, că îndoielile le risipeşti şi credinţa o întăreşti,
Bucură-te, cel ce aduci bucurie în sufletele celor care se închină ţie,
Bucură-te, că ne îndemni să cugetăm la moarte şi la veşnicie,
Bucură-te, că, asemenea sfinţilor de demult, bună mireasma răspândeşti,
Bucură-te, că la raclă ta mulţime mare de închinători primeşti,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 6-lea:

Din timpul vieţii tale te-ai arătat făcător de minuni, sfinte, dar după adormirea ta numărul acestora s-a înmulţit. Şi, după aflarea sfintelor tale moaşte, mulţime de credincioşi au venit să ia binecuvântarea ta, rugându-se ţie şi lui Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

În aceste vremuri în care rătăcirile se înmulţesc, te-a arătat Dumnezeu stavilă împotriva necredinţei, căci, auzind despre mulţimea minunilor tale, mulţi vin la sfintele tale moaşte şi, văzându-te ca şi cum ai dormita în raclă, cunosc puterea lui Hristos, Cel ce a biruit moartea. Şi pentru această te laudă, zicând:

Bucură-te, că celor ce aveau nevoie de ajutor te-ai arătat,
Bucură-te, că prin vise şi vedenii la tine i-ai chemat,
Bucură-te, că oamenii vestesc minunile tale nenumărate,
Bucură-te, că facerile tale de bine sunt în tot locul lăudate,
Bucură-te, prieten al celor apăsaţi de povara singurătăţii,
Bucură-te, cel ce alungi ispita deznădejdii şi a sinuciderii,
Bucură-te, că de ispita morţii năprasnice ne izbăveşti,
Bucură-te, cel ce prin mulţimea minunilor ne uimeşti,
Bucură-te, că celor necăjiţi şi întristaţi le ştergi lacrimile,
Bucură-te, că mulţi preoţi şi călugări se roagă înaintea icoanei tale,
Bucură-te, că harismele tale cu multă bucurie le mărturisim,
Bucură-te, că, prin tine, pe Dumnezeul cel adevărat Îl cinstim,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 7-lea:

Au venit la ţine bolnavi pe care doctorii nu i-au putut ajută, lăsându-i pradă deznădejdii, dar tu te-ai arătat doctor ceresc şi ai arătat cu putinţă cele cu neputinţă. Iar bolnavii, aflând tămăduire, au dat mărturie despre mulţimea darurilor tale, cântându-I lui Dumnezeu împreună cu cei de aproape ai lor: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Orice boală şi orice neputinţă îşi află leacul prin rugăciuni către tine, Părinte Ilie, căci Dumnezeu a răsplătit peste măsură suferinţele tale muceniceşti. Şi te-a arătat ceresc doctor fără de arginţi, la care alergând bolnavii îţi zic cu inimile pline de nădejde:

Bucură-te, cel ce împărţi tămăduiri cu îndestulare,
Bucură-te, pentru cei aflaţi pe patul de boală alinare,
Bucură-te, că, prin rugăciunile tale, pe mulţi de operaţii i-ai scăpat,
Bucură-te, că doctorii nu au putut pricepe ce s-a întâmplat,
Bucură-te, că, prin tine, tânărul mut a început să vorbească,
Bucură-te, că minunile tale a început să le mărturisească,
Bucură-te, că bolnavii s-au bucurat aflând vindecare,
Bucură-te, pentru rudeniile lor îndurerate mângâiere,
Bucură-te, ocrotitor al bolnavilor şi sfătuitor al doctorilor,
Bucură-te, că ajuţi doctorii pentru rugăciunile bolnavilor,
Bucură-te, că îi uşurezi pe cei apăsaţi de povara durerii,
Bucură-te, că te rogi pentru cei aflaţi în ceasul morţii,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 8-lea:

Te-ai arătat în vis femeii necăjite şi i-ai cerut să nu se mai plângă din pricina lipsei banilor, căci va avea cele de trebuinţă. Iar ea, primind putere din cuvintele tale, s-a întărit în credinţă şi I-a adus lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Ne aflăm în lipsuri şi necazuri de multe feluri, sfinte, dar credem că nu vei lasă rugăciunea noastră fără răspuns. Că pe săraci i-ai ajutat în fel şi chip, iar pe cei care nu aveau din ce să trăiască i-ai ajutat să îşi găsească de lucru. Şi credem că, precum pe aceştia, şi pe noi ne poţi ajuta, venind în întâmpinarea noastră, pentru care îţi zicem:

Bucură-te, că pe cei flămânzi îi hrăneşti,
Bucură-te, că pe cei lipsiţi îi miluieşti,
Bucură-te, că dai cele de trebuinţă săracilor,
Bucură-te, că vii în întâmpinarea necăjiţilor,
Bucură-te, că pe cei rămaşi fără casă i-ai ajutat,
Bucură-te, că, văzând ajutorul tău, s-au bucurat,
Bucură-te, cel ce eşti părinte iubitor al orfanilor,
Bucură-te, că eşti grabnic sprijinitor al văduvelor,
Bucură-te, că din ispita deznădejdii ne-ai ridicat,
Bucură-te, drept judecător care adevărul l-ai apărat,
Bucură-te, că ţii partea celor pe nedrept prigoniţi,
Bucură-te, că îi încurajezi pe cei dispreţuiţi,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 9-lea:

Mare este tristeţea familiilor care sunt lipsite de prunci, dar noi am auzit că mulţi copii au venit pe lume după ce părinţii lor ţi-au cerut ajutorul. Aşa te rugăm să ai milă de soţii şi soţiile care se roagă ţie, cerându-ţi să te rogi pentru ei ca să aibă copii şi să-I poată cânta împreună lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Părinţii tăi au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu şapte prunci, iar tu şi preoteasa ta aţi avut cinci copii, fiind cu adevărat familia voastră o mică biserică. Iar Hristos ţi-a dat darul de a fi ocrotitor al familiilor creştine şi al celor care se pregătesc să meargă spre mântuire pe calea căsătoriei, şi pentru această îţi cântăm, zicând:
Bucură-te, rugătorule pentru familiile evlavioase,
Bucură-te, că veghezi asupra sufletelor credincioase,
Bucură-te, că părinţii credincioşi te iau ocrotitor,
Bucură-te, că te rogi pentru mântuirea copiilor lor,
Bucură-te, că îi îndrumi să meargă pe calea Bisericii,
Bucură-te, că îi fereşti de prăpastia pierzării,
Bucură-te, că fiii risipitori se întorc la casele părinţilor,
Bucură-te, că, prin tine, pacea ia locul tulburărilor,
Bucură-te, că părinţii fără copii te iau mijlocitor,
Bucură-te, că nu laşi fără răspuns rugăciunile lor,
Bucură-te, că întristarea din inimile lor o izgoneşti,
Bucură-te, că stăruinţa lor în rugăciune o răsplăteşti,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 10-lea:

Au încercat vrăjitoarele să fure o părticică din sfintele tale moaşte, dar tu te-ai arătat fiicei tale şi i-ai descoperit gândul lor diavolesc, stând împotriva vicleniei lor şi risipind răutatea lor. Iar fiica ta s-a bucurat, mulţumindu-I lui Dumnezeu şi zicând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

În vremea de astăzi mulţi îndrăciţi se chinuie amarnic, dar cei care sunt aduşi la sfintele tale moaşte primesc degrabă ajutor. Căci diavolii se tem de puterea rugăciunilor tale, şi pleacă de la cei pe care îi chinuiau. Te rugăm, sfinte, arată-te grabnic ajutător al celor care suferă din pricina diavolilor, din pricina lucrărilor drăceşti sau a farmecelor de tot felul, că simţind ocrotirea ta să îţi cânte împreună cu noi:
Bucură-te, izgonitor al cetelor diavoleşti,
Bucură-te, că puterea farmecelor o risipeşti,
Bucură-te, că pe cei îndrăciţi i-ai izbăvit,
Bucură-te, că aceştia te-au lăudat şi ţi-au mulţumit,
Bucură-te, că ai primit cererile rudeniilor lor,
Bucură-te, că ai ascultat rugăciunile preoţilor,
Bucură-te, cel ce dezlegi legăturile vrăjitorilor,
Bucură-te, cel ce ne scapi din robia patimilor,
Bucură-te, că de duşmanii nevăzuţi tu fereşti poporul,
Bucură-te, că în ceasul încercării îţi cerem ajutorul,
Bucură-te, că văpaia ispitelor o potoleşti,
Bucură-te, că pe calea cea strâmtă ne povăţuieşti,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 11-lea:

Ai fost trimis în vreme de război să faci misiune în pământul românesc de peste Prut, şi multe suflete şi-au găsit alinarea în cuvintele tale. Aşa şi astăzi te rugăm, sfinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru toţi cei care stau departe de calea mântuirii, că schimbându-şi vieţile să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Au venit la sfintele tale moaşte nu doar fii ai Bisericii, ci şi oameni înşelaţi de diferite rătăciri, dar care voiau să vadă dacă trupul tău este cu adevărat neatins de putreziciune. Unii au rămas fără glas, văzând sfintele tale moaşte întregi, şi au căutat să-L cunoască pe Dumnezeul care te-a proslăvit, şi pentru aceasta acum, venind la Biserica cea adevărată, te laudă împreună cu noi:
Bucură-te, candelă aprinsă în întunericul rătăcirilor,
Bucură-te, stâlp de foc călăuzitor în deşertul ispitelor,
Bucură-te, trâmbiţă a cuvintelor dumnezeieşti,
Bucură-te, alăută care ne desfeţi cu cântări cereşti,
Bucură-te, cel ce dai la o parte vălul minciunilor,
Bucură-te, că faci neputincioase cursele ereticilor,
Bucură-te, că pe ritorii cei mincinoşi i-ai biruit,
Bucură-te, că prin ţine viforul pornit de ei s-a domolit,
Bucură-te, că i-ai scăpat pe cei atinşi de molima înşelării,
Bucură-te, că i-ai ridicat la lumina din groapa pierzării,
Bucură-te, că nu i-ai lăsat să îşi piardă sufletele,
Bucură-te, că ei îţi mulţumesc aducându-ţi laude,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 12-lea:

Prin moartea ta te-ai arătat biruitor al morţii, fiind slujitor credincios al Celui Înviat. Şi acum te bucuri în cetele sfinţilor împreună cu toţi cei care au stat împotriva fiarei comuniste, cu mulţimea de mărturisitori, preoţi, călugări şi mireni, cu toţi noii mucenici şi cu mulţimea muceniţelor, care au sfinţit pământul românesc cu sângele şi pătimirea lor, iar acum Îi cânta lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

„Niciun prooroc nu este primit în patria sa”, ne-a spus Mântuitorul Hristos, şi cei care te-au vrăjmăşit în timpul vieţii tale te-au vrăjmăşit şi după trecerea ta la Domnul, iar urmaşii lor batjocoresc şi astăzi pomenirea ta. Dar noi, mulţumindu-ţi pentru mulţimea binefacerilor tale, îţi zicem:
Bucură-te, mustrător al celor ce defăimă dreapta credinţă,
Bucură-te, că pe cei mândri îi întorci spre pocăinţă,
Bucură-te, tainic povăţuitor al preoţilor,
Bucură-te, pavăză de nebiruit a creştinilor,
Bucură-te, dascăl priceput al jertfelniciei,
Bucură-te, învăţătorule neobosit al evlaviei,
Bucură-te, că rugăciuni stăruitoare ai înălţat,
Bucură-te, cel ce pe scara virtuţilor ai urcat,
Bucură-te, că prin iubirea aproapelui te-ai sfinţit,
Bucură-te, că pentru slujirea lui Hristos te-ai nevoit,
Bucură-te, că Dumnezeu cu harul Sau te-a luminat,
Bucură-te, că, prin tine, Hristos la El ne-a chemat,
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilie, făclie luminoasă a soborului noilor mărturisitori!

Condacul al 13-lea:

O, Părinte Ilie, noule mărturisitor al lui Hristos, cădem către tine în rugăciune, ştiind că nimeni din cei ce aleargă la tine nu rămâne fără răspuns. Fii ocrotitor al nostru până în ceasul morţii noastre, ajută-ne să ducem o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, ferindu-ne de cursele vrăjmaşilor mântuirii noastre, ca să Îi cântăm în vecii vecilor Dumnezeului care te-a proslăvit: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul întâi: La ţine alergăm, sfinte, la vreme de ispita… şi Condacul întâi: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să îl lăudăm…)
Apoi se citeşte această

Rugăciune:

O, Sfinte Ilie, mare făcătorule de minuni, la tine alergăm acum, ca la un grabnic ajutător. Vezi puţinătatea credinţei noastre, vezi slăbiciunile şi neputinţele noastre. Nu ne lasă să fim biruiți de lucrarea puterilor drăceşti, care caută să ne piardă în fel şi chip. De la începuturile Bisericii mulţi înaintemergatori ai Antihristului s-au arătat, răspândind rătăcirile lor şi pierzându-i pe cei slabi în credinţă. Iar în vremea noastră numărul lor s-a înmulţit, şi, din pricina lor, bisericile se golesc şi oamenii îşi pierd sufletele, alegând căile pierzării. Avem nevoie de ocrotirea ta, sfinte, să rezistăm ispitelor din fiecare zi. Avem nevoie de mijlocirea ta, sfinte, ca să nu pierdem ajutorul dumnezeiesc.
Roagă-te lui Dumnezeu pentru toate familiile binecredincioase, pentru toţi părinţii creştini şi copiii lor. Roagă-te pentru toţi preoţii Bisericii dreptslăvitoare, să mărturisească adevărul fără teamă. Roagă-te pentru ierarhii de pretutindeni, să păstorească turmele lor cu frică de Dumnezeu. Roagă-te, Sfinte Ilie, pentru toţi monahii şi toate monahiile, să le dăruiască Dumnezeu darurile Sale pentru rugăciunile tale.

Ne rugăm ţie şi tuturor noilor mucenici şi mărturisitori, nu uitaţi în rugăciunile voastre neamul românesc, care este încercat parcă mai mult ca niciodată. Feriţi-l de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, prin darul pe care l-aţi primit de la Dumnezeu. Ajutaţi-ne, sfinţilor, şi acum şi în vremea încercării credinţei noastre. Să nu ne lepădam de Hristos, oricât de grele vor fi încercările prin care vom trece. Iar dacă vom cădea, să ne ridicăm degrabă prin mijlocirile voastre. Şi prin pocăinţă să ne smerim, cerându-I Bunului Dumnezeu să ne schimbe viaţa şi să ne primească la sfârşitul vieţii noastre în împărăţia Sa cea cerească, unde acum Îl lăudaţi împreună cu toţi îngerii şi sfinţii. Amin.

Despre iubirea valida (adică nesupusă circumstanţelor trecătoare) – Alex Amarfei

Despre iubirea valida (adică nesupusă circumstanţelor trecătoare)

Dacă bigoţii şi prietenii lor de o viaţă ateii ar ieşi din monumentul în care s-au încuiat, preţ de tot atâta osteneală cât cheltuie că să îl aplice pe gramsci (e inaplicabil) sau pe caiafa (caiafa era un tip sincer îngrijorat de welfare, dar nu înţelesese că românii erau „şi mai îngrijoraţi”…) poate-poate-poate-poate ar înţelege că:
– iertarea presupune o prezenţa divină. nicio fiinţă vie nu poate anula nici măcar consecinţă unei dare trasă pe pământ, darămite distrugerea unei vieţi
– prezenţa divină nu funcţionează automat de vreme ce nici măcar sexul gangbang nu funcţionează chiar aşa
– iertarea nu anulează în orice condiţii consecinţă lumească a faptei rele (femeia adulterină a fost cruţată de lapidare dar nu îmi amintesc să fi spus Mântuitorul să fie dat jos de pe cruce tălharul din dreapta că gata, şi-a făcut mărturisirea)
– iertarea din postura nesacrificială nu e posibilă, e o minciună şi o abominatie. ierţi ceva ce poţi suferi tu însuţi SAU îţi constaţi neputinţă
– nu eşti scutit, oricât de neputincios, de a face ceea ce totuşi puteai face
– poţi alege să nu te opui răului TU PERSONAL. a impune asta altuia e complicitate la crimă
– capacitatea de a nu judecă vine din obţinerea poziţiei neutre şi ea e cu neputinţă de atins fără prezenţa divină. omul luat că atare nu poate fi neutru nici faţă de o picătură de apă
– iertarea este o realitate personalizată. iertarea impersonală e garanţia perpetuării răului în alte forme.
– răul e iluzoriu („prinţul lumii acesteia nu are în Mine nimic”) dar consecinţele răului sunt reale pentru că schilodesc şi privează de libertate persoană
– iubirea presupune cinci prezente: cei doi care sunt în actul iubirii, produsul (sensul iubirii), Dumnezeu şi un martor neutru. oricare factor lipseşte, va lipsi în până la urmă acea iubire de relevanţă.
Să analizăm acest ultim principiu. Fără doi în actul iubirii, iubirea nu e iubire, ci un raport individual cu principiile mai mult sau mai puţin înalte ale vieţii. Frumos, dar până la urmă egoist. Fără un produs al iubirii (unul cu existenţa certă, dincolo de dubii, chiar dacă, sau mai ales când e vorba de un produs spiritual al iubirii sau de emergenţa unei fiinţe vii), iubirea e o călătorie deşartă în deşert. Rătăcirea lui israel în deşert înseamnă: nu erau capabili să înţeleagă că aveau nevoie de iubire pentru concepţie, nu pentru îndestulare şi atât. Fără dimensiunea divină a iubirii, ea rămâne prizonieră în timp. Ce lucru sau acţiune produse din iubire, oricâtă iubire, am vrea să facem veşnic şi să nu devină pedeapsa prin simplă repetare? Fără un martor neutru, iubirea rămâne fără istorie, şi alţi oameni în nevoie vor fi lipsiţi de istoria ei vie.
Creştinismul este maximalist în aceea că are cea mai completă mărturisire a îngrijirii iubirii. Asta odată.
Creştinismul însă e maximalist mai ales în aceea că, dacă omul este în cea mai lipsită şi necăjită ipostază, singur cu propria suferinţă, Dumnezeu se oferă să umple cu ipostazele Lui celelalte care lipsesc. Pentru tălhar, Dumnezeu Fiul a fost „celălalt”, cu care să dialogheze iubirea, paradisul a fost sensul iar Duhul – martorul. Deci Tatăl Se manifestă că prezent şi înfiază.
Cum adică „nu suntem siguri că deţinem adevărul”? Desigur că nu suntem siguri şi nici nu Îl deţinem. Fără asta creştinismul ar fi doar un alt bla bla frumos, trecător şi până la urmă înlocuibil. Iubirea că monolog sau dialog de surzi e o neputinţă în cazul fericit, şi în cazul nefericit – o năpasta.
Există oameni care au o agitaţie de nepotolit în ei până nu întâlnesc acest fel de a iubi maximalist. Ei sunt „asinii sălbatici” care îşi „potolesc setea” doar în munţi, adică în cele înalte ale spiritului. Pentru ei, iubirea chiar are consecinţe concrete, tangibile, în triada sacrificiu-mărturisire-renaştere. Ei pot primi iertarea majoră şi pot face parte din iertarea majoră celorlalţi. Noi, restul…

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Acatistul Sfintei Mare Mucenițe Marina – 17 Iulie

balinesti-sfanta-marina

Troparul Sfintei Mare Mucenițe Marina

Mielușeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine cântându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condac 1:

Frumoasă floare crescută între spinii idolești și împodobită cu frumuseți sufletești, având aminte cu bună înțelegere și inimă aprinsă de văpaia dragostei dumnezeiești, Sfântă Mare Muceniță Marino, tu vorbeai mereu de Mirele tău Hristos și de veșnica împărăție, așteptând ceasul cu dorire a-ți jertfi viața și a te uni cu El, pentru care îți cântăm: Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Icos 1:

Născută fiind din părinți necredincioși, dar de bun neam, ai rămas orfană de mamă din copilărie, iar tatăl tău Edesie, fiind popă idolesc, te-a dat la o femeie în afara cetății, spre îngrijire, unde ai învățat și te-ai întărit în credința lui Dumnezeu, pentru care îți zicem așa:
Bucură-te, floare aleasă dintre spinii idolești;
Bucură-te, că ai dorit Domnului să-I slujești;
Bucură-te, că 12 ani aveai când în Hristos ai crezut;
Bucură-te, că dulceața învățăturii creștine bine ai cunoscut;
Bucură-te, că de Mirele Hristos dorind fierbinte;
Bucură-te, că ai început să-i urmezi ale lui cuvinte;
Bucură-te, că nimic din cele pământești nu mai cugetai;
Bucură-te, că numai de numele lui Hristos grăiai;
Bucură-te, că dorind viața și veșnica fericire;
Bucură-te, că ai urât deșertăciunea lumii și a ei rătăcire;
Bucură-te, că ai crezut în Cel ce a făcut Cerul și Pământul;
Bucură-te, că aceasta ai mărturisit cu cuvântul;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 2:

Tatăl tău Edesie auzind că ai primit credința cea sfântă a creștinilor, a început că te urască și te socotea ca pe o străină, dar tu punându-ți nădejdea în Dumnezeu, Îl rugai pe Tatăl Ceresc să te ajute și să te întărească pentru a-L putea mărturisi, strigându-I: Aliluia!

Icos 2:

Când ai fost de 15 ani, mergând la câmp să vezi oile tatălui tău, eparhul cetății, mai marele și crudul Olimvrie, a trecut pe acolo și văzându-te s-a rănit la suflet de frumusețea ta, întrebându-te cine ești? Iar tu plină de curaj i-ai răspuns că ești creștină și mireasă a lui Hristos, pentru care-ți zicem așa:
Bucură-te, că pe eparh în cale l-ai întâlnit;
Bucură-te, căci pe Dumnezeu l-ai mărturisit;
Bucură-te, că s-a rănit de frumusețea ta;
Bucură-te, că și numele-ți dorea a afla;
Bucură-te, că ai spus că Marina te numești;
Bucură-te, că pe Domnul Hristos îl mărturisești;
Bucură-te, că închinării la idoli nu te-ai învoit;
Bucură-te, căci cu rugăciunea sufletul ți-ai împodobit;
Bucură-te, că eparhul auzind s-a tulburat;
Bucură-te, că în cetate cu grele chinuri te-a înfricoșat;
Bucură-te, că de munci și de cazne te bucurai.
Bucură-te, că pe tiran cu înțelepte cuvinte îl înfruntai;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 3:

Eparhul cetății scoțându-te la judecată, privea cu plăcere la frumusețea ta și cu glas amăgitor te îndemna să jertfești zeilor spre a-ți cruța tinerețea ta; dar tu, fericită Marina, aveai mintea la Dumnezeul Cel adevărat și cu mare glas ai strigat: Unul este Dumnezeu-Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Dătătorul de Viață Căruia-I cânt: Aliluia!

Icos 3:

Auzind această mărturisire a ta, Sfântă Marina, prin cuvinte înșelătoare Olimvrie te ademenea să-i fii soție, făgăduindu-ți din toate dulcețile lumii, dar tu cu bărbăție l-ai defăimat, iar pe Hristos, Mirele tău L-ai lăudat chemându-L în ajutor, pentru care tărie a ta te lăudăm așa:
Bucură-te, că silnicia tiranului cu tărie ai biruit;
Bucură-te, fecioară, că la necurații idoli n-ai jertfit;
Bucură-te, că sufletul curat l-ai păstrat pentru al tău Mire;
Bucură-te, că pentru aceasta trupul l-ai dat spre chinuire;
Bucură-te, că a te uni cu Hristos ai dorit;
Bucură-te, că pe Sfânta Treime ai mărturisit;
Bucură-te, mireasa lui Hristos cea tare în credință;
Bucură-te, Sfântă Marină, cea grabnică spre ajutorință;
Bucură-te, că respingând pe păgân, el te privea cu cruzime;
Bucură-te, că a dat poruncă să fii dată spre muncire;
Bucură-te, defăimătoarea amăgirilor lumești;
Bucură-te, iubitoare de frumusețile cerești;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 4:

Fiind plin de mânie și ură, tiranul a părăsit amăgita-i dragoste și, fără milă, a poruncit să fii dezbrăcată de hainele tale și bătută cu vergi. Dar tu întărită în credința lui Hristos, cu răbdare în rugăciune cântai: Aliluia!

Icos 4:

Răbdând chinurile grele, pământul se înroșea de sângele tău, iar poporul uimit și plin de jale, privea cum piere frumusețea ta, dar crudul Olimvrie a înmulțit suferința, pironindu-te pe lemn, cu căngi sfâșia trupul, iar tu cu mare bărbăție răbdai, pentru care noi strigăm așa:
Bucură-te, că neclintită ai rămas în chinuire;
Bucură-te, că lui Dumnezeu îi aduceai mulțumire;
Bucură-te, că loviturile vergilor le răbdai;
Bucură-te, că pentru Domnul Hristos pătimeai;
Bucură-te, că puterea dumnezeiască te-a acoperit;
Bucură-te, că prin suferință multă te-ai sfințit;
Bucură-te, că pământul de sângele tău s-a înroșit;
Bucură-te, că prin aceasta pe Satana l-ai zdrobit;
Bucură-te, muceniță ca diamantul răbdătoare;
Bucură-te, pentru noi mare ajutătoare;
Bucură-te, căci prin calde rugăciuni sufletul ți-ai luminat;
Bucură-te, că pentru răbdarea cea multă Hristos te-a încununat;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 5:

Ridicându-ți privirea la cer, te gândeai la patimile de pe Cruce ale Mirelui tău și cu credință Lui te rugai: Vrăjmașii m-au înconjurat, Doamne, caută spre roaba ta și o miluiește pe ea, ca din inimă să-Ți cânt: Aliluia!

Icos 5:

Întărită în credința lui Dumnezeu nimic nu a putut să te despartă de dragostea Mirelui tău Hristos, nici sfaturile poporului, nici viclenele amăgiri, nici asprele amenințări sau sălbăticia tiranilor, ca să slujești idolilor, pentru care tărie a ta noi minunându-ne, îți cântăm așa:
Bucură-te, că de Cerescul Mire nu te-ai despărțit;
Bucură-te, că în cruda chinuire, mai mult L-ai iubit;
Bucură-te, că n-ai voit să slujești idolilor spurcați;
Bucură-te, că nu te-ai supus păgânilor blestemați;
Bucură-te, că ai suferit tăieturile uneltelor de fier;
Bucură-te, că gândind la Hristos, priveai liniștită la cer;
Bucură-te, că uneltirile păgânilor le-ai biruit cu tărie;
Bucură-te, că toate le-ai suferit cu bărbăție;
Bucură-te, că trupul tău a chinuit pe Pământ;
Bucură-te, că sufletul strălucit a mers la Domnul Cel Sfânt;
Bucură-te, de cereasca împărăție râvnitoare;
Bucură-te, muceniță în necazuri ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 6:

Văzând tiranul eparh că nimic nu te poate înspăimânta, a poruncit să fii aruncată în temnița celor osândiți la moarte. Dar tu, Sfântă muceniță Marina, deși aveai oasele goale în urma chinurilor, înălțai rugăciuni fierbinți lui Dumnezeu, ca să te întărească asupra vrăjmașilor, cântându-I: Aliluia!

Icos 6:

Stând singură în temnița întunecoasă, diavolul venind la tine în chip de câine, cu mare îndrăznire te înfricoșa, dar tu, cu multă bărbăție, cu ciocanul ce l-ai găsit, în cap l-ai lovit până ce vedenia cea rea a pierit și rugându-te lui Dumnezeu l-ai biruit, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, muceniță Marino, că multe răni ai răbdat;
Bucură-te, că păgânii în temniță te-au aruncat;
Bucură-te, că satana acolo te-a ispitit;
Bucură-te, căci capul lui cu ciocanul l-ai zdrobit;
Bucură-te, că atunci mare cutremur s-a făcut;
Bucură-te, că rugându-te Satana a dispărut;
Bucură-te, că lumină cerească s-a arătat;
Bucură-te, că acoperișul temniței s-a ridicat;
Bucură-te, că sfânta cruce strălucea în văzduh;
Bucură-te, că Mirele Tău te-a întărit prin Sfântul Duh;
Bucură-te, Sfântă Marina, ajutătoare a celor necăjiți;
Bucură-te, muceniță, întărirea celor ispitiți;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 7:

Deasupra Sfintei Cruci cea plină de lumină zbura o porumbiță albă care cu glas blând zicea: “Bucură-te, Marina, mucenița lui Hristos, căci ai biruit pe satana, vrăjmașul cel rău… și curând vei veni în cămara Mirelui tău”; iar tu bucurându-te de cele văzute cântai Domnului: Aliluia!

Icos 7:

Duhul tău la această vedenie s-a veselit, iar trupul, ca prin minune, de răni s-a tămăduit, dobândind frumusețea cea dintâi, și plină de bucurie mulțumeai lui Dumnezeu, pentru care noi îți cântăm așa:
Bucură-te, muceniță mult răbdătoare;
Bucură-te, către Domnul rugătoare;
Bucură-te, că El în temniță te-a cercetat;
Bucură-te, că rănile cele grele ți-a vindecat;
Bucură-te, că Duhul Sfânt ca o porumbiță a venit;
Bucură-te, că pentru suferință Domnului i-ai mulțumit;
Bucură-te, muceniță, în credință și în nădejde întărită;
Bucură-te, fecioară curată de Domnul Hristos păzită;
Bucură-te, în ispitele noastre ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Marina, a Satanei zdrobitoare;
Bucură-te, că de Mirele Hristos ai fost iubită;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ești ocrotită;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 8:

A doua zi, fiind din nou scoasă la judecată, spre mirarea tuturor, erai deplin sănătoasă și vindecată de rănile trupului, dar ei rătăciți fiind, credeau că zeii te-au ajutat. De aceea tu i-ai înfruntat și cu tărie ai mărturisit puterea lui Hristos cea vindecătoare, cântând cu veselie: Aliluia!

Icos 8:

Olimvrie văzând statornicia, curajul tău și credința în Dumnezeu, a poruncit să-ți ardă spatele și coastele cu făclii aprinse, dar tu mai cu putere te rugai și în tăcere răbdai chinurile grele, pentru care bărbăție te lăudăm așa:
Bucură-te, sfântă Marino, cea vindecată de Domnul;
Bucură-te, că-n suferință ajuți pe tot omul;
Bucură-te, că văzându-te poporul mult s-a minunat;
Bucură-te, că și noi mijlocitoare în cer te-am câștigat;
Bucură-te, căci în suferințe gândul l-aveai sus;
Bucură-te, muceniță că pe tiran l-ai răpus;
Bucură-te, că trupul cu făclii ți-a fost ars;
Bucură-te, mireasa lui Hristos I-ai rămas;
Bucură-te, căci pe Dumnezeu l-ai slăvit în suferință;
Bucură-te, că chinurile te-au întărit în credință;
Bucură-te, căci prin răbdare ai câștigat cununa;
Bucură-te, că în ceruri te mulțumești într-una;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 9:

După ce te-a izbăvit Domnul de la astfel de muncire, ai strigat: “Doamne, m-ai învrednicit a merge prin foc pentru Tine, ajută-mă să trec și prin apa sfântului Botez”. Acestea auzind tiranul, te-a aruncat într-un butoi cu apă, iar tu afundându-te în rugăciuni cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Aruncată fiind de slujitorii idolești în apă, te rugai Domnului Hristos ca această afundare să-ți fie Sfântul Botez pentru a doua naștere în viața veșnică – și o minune – cutremur mare s-a făcut, legăturile s-au desfăcut, slujitorii îngroziți au fugit, iar tu te-ai mântuit, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, muceniță, că-n chinuri ai fost;
Bucură-te, că aruncată în apă, Botez ai cerut lui Hristos;
Bucură-te, că păgânii au vrut să te înece;
Bucură-te, căci credința și voința n-au putut să ți le plece;
Bucură-te, că-n suferință Domnul te-a cercetat;
Bucură-te, că frumoasă vedenie cerească ți-a arătat;
Bucură-te, că răbdarea ți-a fost răsplătită;
Bucură-te, că de toți ești preamărită;
Bucură-te, sfântă fecioară, întărirea celor ce se nevoiesc;
Bucură-te, ajutoarea celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, că celor ce-ți poartă al tău nume le ești ocrotitoare;
Bucură-te, că celor din necazuri le ești izbăvitoare;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 10:

Cei care erau de față, când în apă ai fost aruncată, au văzut din cer o lumină pogorându-se și o porumbiță albă având în cioc o coroniță de aur, ce o atingea de creștetul tău, iar tu bucurându-te cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Vedenia cerească s-a văzut de mulți, cum din cer stâlp de foc venea până la tine, având crucea cu raze luminoase și porumbița cu glas lin s-a auzit zicând: “Pace ție, Marino! mireasa lui Hristos, acum vei primi cununa muceniciei și te vei odihni în ceruri, pentru care noi te lăudăm așa:
Bucură-te, că prin vedenie ai fost întărită;
Bucură-te, căci de Hristos ai fost răsplătită;
Bucură-te, că în ceruri acum locuiești;
Bucură-te, căci cu mucenițele acum te veselești;
Bucură-te, ca din apă, vie ai ieșit botezată;
Bucură-te, că în cer și pe pământ ești lăudată;
Bucură-te, că din ceruri ne trimiți putere;
Bucură-te, că pomenindu-te, Satana pe loc piere;
Bucură-te, muceniță, a fecioarelor tărie;
Bucură-te, sprijinitoarea celor ce se roagă ție;
Bucură-te, că prin tine creștinii s-au întărit;
Bucură-te, că pe Hristos – Mirele tău – mult L-ai iubit;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 11:

Poporul venit la priveliște s-a cutremurat de puterea dumnezeiască, cum din munci ai fost scăpată, iar marele Olimvrie temându-se de întoarcerea lor spre Dumnezeul cel adevărat, a poruncit să fie uciși toți cei care mărturisesc pe Hristos și-i cântă lui: Aliluia!

Icos 11:

După suferirea muncilor, întărită fiind în credința creștină, te-a scos afară din cetate și a poruncit tiranul să fii ucisă cu sabia. Atunci toți s-au înspăimântat, pământul s-a cutremurat, călăului din mână sabia i-a căzut, iar tu plină de curaj așteptai împlinirea poruncii de a-ți jertfi viața, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, sfântă Marina, că de sabie ai fost tăiată;
Bucură-te, că de Hristos la cer ai fost luată;
Bucură-te, că la moartea ta pământul s-a cutremurat;
Bucură-te, că pe Satana l-ai rușinat;
Bucură-te, că prin a ta multă răbdare, capul i-ai zdrobit;
Bucură-te, că pentru Hristos mult ai pătimit;
Bucură-te, de vrăjmași risipitoare;
Bucură-te, de cerești daruri împărțitoare;
Bucură-te, căci cu îngerii în ceruri petreci;
Bucură-te, căci cu Mirele ceresc acum te veselești;
Bucură-te, a noastră ocrotitoare în nevoi;
Bucură-te, rugătoare la Dumnezeu pentru noi;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 12:

Sfântă Muceniță Marina, prin munci grele și chinuri mari, frumoasă ca aurul cel curățit de șapte ori în foc, așa ai trecut hotarul cel îngust al vieții tale, ajungând la Mirele tău Cel fără de moarte, de la care ai primit cununa biruinței, bucurându-te în cămara cea cerească împreună cu fecioarele cele înțelepte cântându-i Lui: Aliluia!

Icos 12:

Paharul cel amar al patimilor l-ai bătut, sfântă Marina, săvârșindu-ți viața prin mucenicie, pentru care ai intrat în dulceața raiului. Iar trupul tău cel mucenicesc a împrăștiat în jurul tău mirosul cel minunat, veselind pe toți creștinii. Și acum din ceruri trimite nouă, celor ce prăznuim pomenirea ta, daruri și ajutor ca să-ți cântăm cu dragoste așa:
Bucură-te, muceniță Marina, a raiului moștenitoare;
Bucură-te, că în veci ești luminată de Cerescul Soare;
Bucură-te, prea frumoasă mireasă lui Hristos;
Bucură-te, că bisericilor le dai mult folos;
Bucură-te, turturea cea dulce glăsuitoare;
Bucură-te, a Sfintei Treimi mărturisitoare;
Bucură-te, și te roagă pentru noi cei oropsiți;
Bucură-te, și ne ajută pe cei ispitiți;
Bucură-te, muceniță răbdătoare pentru credință;
Bucură-te, că ești stâlp și pildă celor din suferință;
Bucură-te, că sfânta ta icoană o sărutăm;
Bucură-te, că prăznuirea ta cu bucurie o lăudăm;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 13:

O, Sfântă Mare Muceniță a lui Hristos Marina, cea care pentru Hristos viața ți-ai jertfit și adevărata credință ai mărturisit, în ceruri acum te veselești lăudând pe Sfânta Treime împreună cu cetele mucenicilor. Roagă-te pentru noi Mirelui tău să ne întărească în credință, de ispite să ne păzească, de vrăjmași să ne mântuiască, de foc, de apă și de necazuri să scăpăm ca pe Dumnezeu, pentru tine, să-L lăudăm cântându-I: Aliluia! (de trei ori).

Apoi Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Născută fiind din părinți necredincioși, dar de bun neam, ai rămas orfană de mamă din copilărie, iar tatăl tău Edesie, fiind popă idolesc, te-a dat la o femeie în afara cetății, spre îngrijire, unde ai învățat și te-ai întărit în credința lui Dumnezeu, pentru care îți zicem așa:
Bucură-te, floare aleasă dintre spinii idolești;
Bucură-te, că ai dorit Domnului să-I slujești;
Bucură-te, că 12 ani aveai când în Hristos ai crezut;
Bucură-te, că dulceața învățăturii creștine bine ai cunoscut;
Bucură-te, că de Mirele Hristos dorind fierbinte;
Bucură-te, că ai început să-i urmezi ale Lui cuvinte;
Bucură-te, că nimic din cele pământești nu mai cugetai;
Bucură-te, că numai de numele lui Hristos grăiai;
Bucură-te, că dorind viața și veșnica fericire;
Bucură-te, că ai urât deșertăciunea lumii și a ei rătăcire;
Bucură-te, că ai crezut în Cel ce a făcut Cerul și Pământul;
Bucură-te, că aceasta ai mărturisit cu cuvântul;
Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Condac 1:

Frumoasă floare crescută între spinii idolești și împodobită cu frumuseți sufletești, având aminte cu bună înțelegere și inimă aprinsă de văpaia dragostei dumnezeiești, Sfântă Mare Muceniță Marino, tu vorbeai mereu de Mirele tău Hristos și de veșnica împărăție, așteptând ceasul cu dorire a-ți jertfi viața și a te uni cu El, pentru care îți cântăm: Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Acatistul Sfinţilor Țari Mucenici Romanov: Nicolae și Alexandra și fiii lor Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei – 17 iulie

 

sf_tari_rusi

Familia Romanov – Sfinţii Mucenici

familia imperiala romanov

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Condacul 1

Aleşilor şi de toată lumea lăudaţi ţari mucenici, mijlocitori ai pământului rusesc şi rugători sfinţi ai poporului rus, dreptcredinciosului ţar Nicolae, ţarinei Alexandra şi copiilor lor Olga, Tatiana, Maria, Anastasia şi Alexei, cântare de laudă să le aducem, cu credinţă şi cu dragoste. Pentru că aveţi îndrăzneală către Domnul, care v-a proslăvit, ocrotiţi-ne de toate relele şi nevoile cu rugăciunile voastre, pentru ca noi să vă cântăm aşa : Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor, Împăratul şi Domnul tuturor făpturilor, care soarta popoarelor şi a împărăţiilor o conduce după voia Sa, a dăruit Rusiei o cununa de ţari binecuvântaţi, alegându-l pe ţarul Nicolae şi pe cei din familia sa ca să-I fie jertfă vie şi bineplăcută. Iar noi, minunându-ne de această purtare de grijă a lui Dumnezeu, cu inima smerită le aducem laudă acestea:
Bucură-te, unsule al Domnului, Nicolae, podoaba tronului împărătesc al Rusiei;
Bucură-te, ţarină Alexandra, frumuseţea şi slava înţeleptelor femei creştine;
Bucură-te, țareviciule Alexie, jertfă nevinovată adusă Domnului;
Bucuraţi-vă, adevărate mirese ale lui Hristos şi mucenițe Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia;
Bucuraţi-vă, că pe Hristos, din toată inima L-aţi iubit;
Bucuraţi-vă, că până la moarte credinţa în Dumnezeu aţi păstrat;
Bucuraţi-vă, că în viaţă voastră multe necazuri aţi îndurat;
Bucuraţi-vă, că din suferinţa lui Hristos cu bărbăţie v-aţi împărtăşit;
Bucuraţi-vă, că în ceruri şi pe pământ de Dumnezeu aţi fost proslăviţi;
Bucuraţi-vă, că cetei sfinţilor noi mucenici v-aţi alăturat;
Bucuraţi-vă că Rusia cu mila voastră ați apărat
Bucuraţi-vă, că tămâia rugăciunii pentru noi lui Dumnezeu aţi adus;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 2

Ştiutorul inimilor, Dumnezeu, văzând dorinţa ta cea tare de a-I sluji cu credinţă şi în adevăr Lui şi poporului credincios, a binevoit să te ungă pe tine, de Dumnezeu unsule ţar Nicolae, peste pământul Rusiei. Iar tu, primind coroana împărătească precum o ascultare dată de Dumnezeu, te-ai străduit mult pentru înflorirea şi întărirea Rusiei, cântându-I Milostivului care ţi-a dat putere şi binecuvântare îngerească: Aliluia!

Icosul 2

Cu minte luminată şi inima curată supunându-te voii lui Dumnezeu, luând ca exemplu bunătatea lui Hristos, ai primit conducerea Rusiei, tarule Nicolae. Ai zidit cu râvnă biserici şi mănăstiri, întărind Biserica Ortodoxă, şi i-ai cinstit pe slujitorii lui Dumnezeu. Pentru această lăudăm străduinţa ta şi îţi cântăm acestea:
Bucură-te, că din tinereţe ţi-ai dăruit inima lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai fost alesul şi unsul Lui;
Bucură-te, cel ce sceptrul împărătesc cu demnitate l-ai purtat;
Bucură-te, că slujirea împărătească cu frică de Dumnezeu ai plinit;
Bucură-te, că puterea şi slava Rusiei ai întărit;
Bucură-te, cel ce în popor dreapta închinare şi bună cinstire ai sădit;
Bucură-te, că de binele poporului te-ai îngrijit;
Bucură-te, că de atunci şi până acum, pentru cei nevoiaşi în faţă Domnului ai mijlocit;
Bucură-te, cel ce cu biserici şi mănăstiri, pământul Rusiei ai împodobit;
Bucură-te, cel ce apărător drept al Bisericii Ortodoxe ai fost;
Bucură-te, că pentru Rusia şi poporul rus sufletul ţi-ai pus;
Bucură-te, cel ce cu coroana împărăţiei de Împăratul Slavei ai fost încoronat;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 3

Cu putere de sus fiind întărit, cu bărbăţie ai slujit Domnului, ţării, nemului tău şi popoarelor ortodoxe, fiind apărătorul lor. Ai condus spre biruinţă oastea rusească pentru salvarea Serbiei şi purtător de biruinţă duşmanilor Rusiei şi a credinţei ortodoxe te-ai arătat. Pentru acesta, cu mulţumire Îi cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul 3

Având în inima ta încrederea nemărginită în ajutorul Atotputernicului Dumnezeu şi dorinţa arzătoare de a sluji Rusiei, ai spus, sfinte patimitorule, că jertfă ta pentru binele ţării este adusă. Învaţă-ne şi pe noi să ne jertfim pentru credinţa nostră, împlinind porunca dragostei, şi cântându-ţi, Sfinte Ţar Nicolae, acestea:
Bucură-te, mare râvnitor al credinţei ortodoxe;
Bucură-te, cel ce ai fost aprig păzitor al legii şi al dreptăţii;
Bucură-te, milostivule şi blândule domnitor;
Bucură-te, podoaba împăraţilor şi a ţarilor;
Bucură-te, bunule slujitor, care de ţara ta ai fost iubit;
Bucură-te, cel ce de mersul ţării cu sârguinţă te-ai îngrijit;
Bucură-te, că sfaturile rele ale duşmanilor Rusiei le-ai dispreţuit;
Bucură-te, cel ce în vremuri de restrişte bărbăţie în hotărâri ai dovedit;
Bucură-te, că ţările şi popoarele ortodoxe le-ai ocrotit;
Bucură-te, că apărător al Rusiei de Domnul ai fost rânduit;
Bucură-te, cel ce împreună cu toţi sfinţii pentru sufletele noastre mijloceşti;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 4

Furtuni de ispite a ridicat tatăl minciunii, diavolul, cu răutatea, cârtirea şi clevetirea celor fără de lege, aducându-i pe cei depărtaţi de Domnul ca să distrugă şi să risipească împărăţia Rusiei. Tu, însă, Dreptcredinciosule Ţar Nicolae, dorind să înlături uciderea între fraţi, ai părăsit puterea şi slava pământească, rugându-L pe Dumnezeu să-i păzească pe cei drepţi, că toţi să-I cânte Lui: Aliluia!

Icosul 4

Auzind şi văzând distrugerea ţării tale, te-ai rugat, sfinte ţar, ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să izbăvească împărăţia Rusiei. S-a arătat Împărăteasa Cerurilor luând sceptrul şi conducerea împărăţiei din mâna împăratului pământesc nedorit de popor, spre marea bucurie a credincioşilor care îţi cântă, sfinte patimitorule:
Bucură-te, că voia ta voii lui Dumnezeu o ai dat;
Bucură-te, că slava pamântescă nepătată o ai păstrat;
Bucură-te, că ai schimbat coroana împărătească pe una de spini;
Bucură-te, că răbdării lui Hristos i-ai urmat;
Bucură-te, că hule şi năpaste fără să cârteşti ai răbdat;
Bucură-te, cel ce asemenea lui Iov multpătimitorul răbdare în suferinţe ai arătat;
Bucură-te, că ocrotirii Maicii Domnului, ţara Rusiei o ai încredinţat;
Bucură-te, că rugăciuni lui Dumnezeu pentru ţară ai adus înflăcărat;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit o ai păstrat;
Bucură-te, că de slavă împărătească în cer şi pe pământ ai fost învrednicit;
Bucură-te, că porfira împărătească cu sângele tău o ai înroşit;
Bucură-te, că, asemenea Domnului, suferinţă de bunăvoie ai primit;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 5

Ca o stea călăuzită de Dumnezeu te-ai arătat slăvită ţarină Alexandra, şi primind credinţa ortodoxă, ai iubit din toată inima rugăciunile, locaşurile Domnului şi întreaga zidire a Tatălui Ceresc. În aceeaşi evlavie ţi-ai educat copiii şi i-ai pregătit ca o jertfă curată şi fără prihană pentru Hristos, cântându-I cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 5

Văzând Domnul tăria credinţei tale şi puterea de a răbda, Sfânta Ţarină Alexandra, ţi-a dat ţie, soţului tău şi copiilor voştri să beţi cupa cea amară a suferinţelor şi moarte de mucenici să primiţi. Tu te-ai asemănat Mielului Hristos şi sufletul tău a cunoscut amară suferinţă, iar noi, amintindu-ne de chinurile tale, îţi cântăm acestea:
Bucură-te, că orfană fiind, de Maica Domnului în grijă ai fost luată;
Bucură-te, că în faţă icoanei Feodorovskaia, Maicii Domnului ai fost închinată;
Bucură-te, cea care cu dragoste şi înţelepciune de Dumnezeu ai fost înzestrată;
Bucură-te, cea care sfinţenia Ortodoxiei o ai preţuit;
Bucură-te, că împreună cu soţul tău în dragoste şi bunăcuviinţă ai trăit;
Bucură-te, că mamă iubitoare copiilor tăi te-ai arătat;
Bucură-te, cea care suferinţele ostaşilor ai uşurat;
Bucură-te, că Celui ce a spălat picioarele ucenicilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că pe mamele Rusiei în întristări le-ai mângâiat;
Bucură-te, că eşti laudă şi bucuria soțiilor din Rusia;
Bucură-te, că în vasul tău, ca pe un mir ai strâns milostenia;
Bucură-te, cea care faţă de ţară şi Ortodoxie până la moarte credincioșia ai păstrat;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 6

Propovăduitori ai slavei lui Dumnezeu şi râvnitori ai bunei-cuviinţe fiind, Sfinţilor Nicolae şi Alexandra, chipul căsătoriei binecuvântate, unită prin dragoste aţi arătat oamenilor credincioşi şi tuturor celor ce vă cinstesc. Mulţumind, să-I cântăm Celui ce v-a proslăvit: Aliluia!

Icosul 6

Aţi strălucit ca stelele în dreptcredincioasa Împărăţie rusească, încununaţi fiind de Dumnezeu, țarule Nicolae şi ţarină Alexandra. Voi aţi avut în viaţa şi lucrarea vostră dragostea, milostenia şi credinţa. V-aţi crescut şi educat copiii în evlavie şi, fiind luaţi prizonieri de cei ce luptau împotriva lui Dumnezeu, împreună v-aţi păstrat credinţa, nădejdea şi dragostea pentru Domnul. Iar sfârşit mucenicesc primind, v-aţi făcut părtaşi împărăţiei Cerurilor. Cei ce sunteţi ocrotitori ai pământului rusesc, rugaţi-L pe Dumnezeu să salveze ţara şi pe toţi cei ce vă pomenesc şi cântă acestea:
Bucuraţi-vă, că aţi arătat chipul adevăratei căsnicii creştine;
Bucuraţi-vă, că dragostea cerească în voi cu adevărat a sporit;
Bucuraţi-vă, că săracilor şi celor din nevoi ocrotitori v-aţi arătat;
Bucuraţi-vă, podoabe ale smereniei creştine;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi fost izgoniţi pentru adevăr, că a voastră este Împărăţia Cerurilor;
Bucuraţi-vă, că plata voastră multă este în Ceruri;
Bucuraţi-vă, cei ce calea îngustă şi anevoioasă aţi urmat;
Bucuraţi-vă, ai bunătăţilor cereşti moştenitori;
Bucuraţi-vă, că îngerii cu voi în cer se bucură;
Bucuraţi-vă, că poporul pe pământ vă slăveşte;
Bucuraţi-vă, cei ce de poporul rus sunteţi proslăviţi;
Bucuraţi-vă, cei ce cu Domnul şi Preacurata Sa Maică veşnic împărăţiţi;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 7

Iubitorul de oameni Dumnezeu a adus bucurie poporului rus, dăruindu-i-l pe ţareviciul Alexei, copil luminat şi minunat mijlocitor şi ocrotitor al său. Acesta, cu inima smerită zicea: „Când voi împăraţi eu, nu vor mai exista nevoiaşi şi săraci.” Multe necazuri, suferinţe şi chiar moartea ai răbdat de la cei fără de Dumnezeu, sfinte mucenice, prin acestea în Împărăţia Cerurilor intrând, iar acolo lăudându-L pe Dumnezeu, cu bucurie ai cântat: Aliluia!

Icosul 7

Un semn nou al bunăvoinţei lui Dumnezeu asupra Rusiei te-a arătat pe tine Domnul, țareviciule Alexei, că rod binecuvântat al rugăciunilor făcătorului de minuni Serafim din Sarov, slava şi nădejdea drept credincioşilor din întreagă Rusie. După voia Domnului, ca un miel fără prihană sfârşit mucenicesc de la necrdincioși ai luat. Acum însă te bucuri, fiind moştenitor al Împărăţiei Cereşti, împodobit cu cununa biruinţei, alături de noii mucenici şi propovăduitori ortodocşi ruşi, iar noi îţi cântăm acestea:
Bucură-te, că lui Alexie, omul lui Dumnezeu cel mult încercat, te-ai asemănat;
Bucură-te, împreună moştenitor cu sfinţii copii de împăraţi;
Bucură-te, fiu vrednic al evlavioşilor părinţi;
Bucură-te, că cel mai tânăr oştean în armata tatălui tău ai fost înscris;
Bucură-te, al smereniei şi al blândeţii chip;
Bucură-te, că eşti podoaba pământului rus;
Bucură-te, cel ce boala grea cu bărbăţie o ai răbdat;
Bucură-te, că mulţumindu-I pentru toate pe Dumnezeu L-ai lăudat;
Bucură-te, cel ce ai fost ca o oaie dusă la înjunghiat;
Bucură-te, jertfă curată adusă Domnului ca ardere de tot;
Bucură-te, cel ce în curăţie copilărească toată viaţă te-ai arătat a fi;
Bucură-te, cel ce în locul împărăţiei pământeşti, pe cea cerească te-ai învrednicit a o primi;
Bucuraţi-vă, sfinţilor ţari mucenici care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni !

Condacul 8

Străin lucru este oamenilor iubitori de Hristos să vadă cum, mergând pe calea suferinţelor şi săvârşind călătoria pământească, fiica ţarului, Olga, asemenea apostolilor, cu bărbăţie s-a dat pe sine la moarte pentru Hristos, Domnul Vieţii. Pentru aceasta, cununa muceniciei ai primit, sfântă pătimitoare Olga, iar acum cu îngerii înaintea Tronului Domnului Hristos stai, cântând cântare de bucurie: Aliluia!

Icosul 8

Toţi slujitorii cerului şi sfinţii pământului rus cu bucurie v-au primit, ţarilor mucenici, căci săvârşind încercata vostră viaţă pământească, în viaţă cea veşnică aţi intrat. Pentru aceasta, Biserica lui Hristos laudă dragostea voastră şi slujirea spre slavă lui Dumnezeu şi a Preacuratei Sale Maici, mijlocitoarea lumii, prin rugăciuni sărbătorind pomenirea voastră şi cântări de laudă aduncâdu-vă:
Bucuraţi-vă, că prin binefaceri cu sfinţii înaintaşi ai voştri v-aţi asemănat;
Bucuraţi-vă, că poporului vostru cu dreptate i-aţi slujit;
Bucuraţi-vă, că pe văduve şi pe orfani i-aţi ocrotit şi hrănit;
Bucuraţi-vă, cei ce pentru oameni milă şi împreună-pătimire aţi arătat;
Bucuraţi-vă, cei ce prin cucernicia creştină v-aţi încununat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu supunere şi răbdare prin voia Domnului, crucea o aţi purtat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu smerenie aţi răbdat prigoniri şi ocări;
Bucuraţi-vă, că Domnul v-a întărit în jertfe şi pătimiri;
Bucuraţi-vă, cei ce pentru credinţă şi iubire de neam, mucenicia aţi primit;
Bucuraţi-vă, că în necazuri şi pătimiri bărbăţie duhovnicească aţi avut;
Bucuraţi-vă, cei ce ne-aţi încălzit cu căldură dragostei voastre;
Bucuraţi-vă, că ne-aţi învăţat să ne purtăm unii altora poverile nostre;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 9

Toată făptura îngerească s-a uimit de răbdarea şi pătimirea ta, Sfântă pătimitoare Tatiana, binefăcătoare numindu-te şi ocrotitoarei tale, Sfintei Mucenițe Tatiana asemănându-te, căci în rugăciuni ţi-ai dat sufletul în mâinile Domnului, şi în Împărăţia Cerurilor intrând, cu îngerii şi cu toţi sfinţii cânţi: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei mult vorbitori nu vor putea lauda slava voastră din ceruri, sfinţilor ţari mucenici, căci împlinindu-se cu bucurie cele prezise de Sfântul Serfim din Sarov că „Domnul îl va proslăvi pe ţarul care îl va proslăvi pe el”, aducem mulţumiri Domnului, cinstind pomenirea vostră şi din toată inima va cântăm acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce întristările voastre Domnului I le-aţi închinat;
Bucuraţi-vă, cei ce porunca dragostei până la capăt aţi ascultat;
Bucuraţi-vă, cei ce sfârşitul în suferinţă cu slavă vi l-aţi dat;
Bucuraţi-vă, că din mâinile vrăjmaşilor fără cârtire moartea aţi luat;
Bucuraţi-vă, că pe Hristos în inimile voastre L-aţi purtat;
Bucuraţi-vă, cei ce moştenitori ai veşnicei Împăraţii a lui Hristos vă numiţi;
Bucuraţi-vă, cei ce minunat de Biserica Ortodoxă sunteţi proslăviţi;
Bucuraţi-vă, cei ce în bucuria Domnului vostru aţi intrat;
Bucuraţi-vă, căci cununi nepieritoare de la El aţi luat;
Bucuraţi-vă, că la viaţa cea veşnică, înainte de vreme, aţi trecut prin moarte;
Bucuraţi-vă, că în Biserica Domnului sunt preamărite suferinţele vostre;
Bucuraţi-vă, că în Sfânta Biserică cu laudă pomenirea vostră se face;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 10

Dorind să-ţi salvezi sufletul, Sfânta Muceniță Maria, ca un miel al Domnului te-ai pregătit pentru moarte şi ţi-ai curăţit sufletul prin căinţă caldă şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, unindu-te cu Hristos, Împăratul Slavei, cântându-I Celui ce le-a dăruit ţarilor care au pătimit pentru credinţă viaţa cea veşnică, cântare de bucurie: Aliluia!

Icosul 10

Ca un zid nesurpat şi ocrotitor v-a dat Domnul pe voi întregii Ruşii, bineplăcuților ai lui Dumnezeu, sfinţilor ţari mucenici, ca să paziți ţara voastră de toţi vrăjmaşii văzuți şi nevăzuți. Pentru aceasta, Tatălui Ceresc, din inimi mulţumire Îi aducem, iar vouă, întâistătătorilor, cântare de laudă vă înălţăm, zicând:
Bucuraţi-vă, cei dăruiţi de Dumnezeu pentru pământul Rusiei apărători;
Bucuraţi-vă, cei ce prin mucenicia voastră tuturor colţurilor Rusiei sunteţi luminători;
Bucuraţi-vă, că bisericilor închinate vouă le sunteţi neobosiţi apărători;
Bucuraţi-vă, cei ce pentru ţară şi popor sunteţi minunaţi rugători;
Bucuraţi-vă, cei ce în nevoi şi necazuri, sunteţi grabnic ajutători;
Bucuraţi-vă, cei ce bolilor trupeşti şi sufleteşti le sunteţi vindecători;
Bucuraţi-vă, că familiilor creştine le sunteţi veghetori;
Bucuraţi-vă, că celor prigoniţi pentru adevăr le sunteţi mângâietori;
Bucuraţi-vă, cei ce înaintea Domnului, pentru noi păcătoşii, sunteţi mijlocitori;
Bucuraţi-va, cei ce pentru toţi creştinii în faţă Domnului sunteţi rugători;
Bucuraţi-va, că veşnica bucurie cerească aţi dobândit;
Bucuraţi-va, că în chip minunat după moartea vostră de multe ori v-aţi arătat;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 11

Sfânta Muceniță Anastasia, ţie şi celor şapte creştini ucişi împreună cu tine, cântări de laudă vă aduce pământul Rusiei, cinstind pătimirea vostră. Pentru aceasta şi noi, cei încercaţi în nevoi şi necazuri, la voi alergăm şi, nădăjduind în mijlocirea voastră, cu o gură şi cu o inimă neîncetat Îi strigăm binefăcătorului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Candele dătătoare de lumina fiind, cu lumina dragostei de Hristos şi cu focul minunilor, pământul rusesc l-aţi luminat. Văzându-vă luminaţi în strălucirea slavei cereşti, vă cântăm şi vă proslăvim în cântări, zicând:
Bucuraţi-vă, candele care cu dragostea lui Dumnezeu ardeţi;
Bucuraţi-vă, cei ce sunteţi luminaţi de razele bunătăţii lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce sunteţi luminaţi cu lumina cerească;
Bucuraţi-vă, cei ce de mirodeniile duhovniceşti aţi fost înmiresmaţi;
Bucuraţi-vă, că în prealuminatul sobor de sfinţi ai poporului rus ca nişte stele străluciţi;
Bucuraţi-vă, cei ce în Rusia, lumina lui Hristos răspândiţi;
Bucuraţi-vă apărători ai celor ce pe nedrept sunt prigoniţi şi asupriţi;
Bucuraţi-vă, cei ce rugăciunile poporului rus la Domnul le duceţi;
Bucuraţi-vă, cei ce de la Domnul ocrotirea ţării o cereţi;
Bucuraţi-vă, stâlpi de lumina care calea spre Împărăţia Cerurilor ne-o arătaţi;
Bucuraţi-vă, cei ce cu lumina nepământească sufletele nostre le luminaţi;
Bucuraţi-vă, că toate cererile voastre bune le împliniţi;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 12

Darul bun dat vouă de Dumnezeu văzând, ţari pătimitori, cereţi, prin rugăciuni Domnului Iisus Hristos, ajutorul şi pacea Rusiei, ajutaţi poporul pe care l-aţi iubit până la jertfă, ca să dobândească bucurie duhovnicească, linişte sufletească, bărbăţie şi tărie în încercări. În credinţă dreaptă şi sfântă, bunăcinstire şi curăţie păstrându-l, împreună cu noi să-I cântaţi Domnului cântare de biruinţă: Aliluia!

Icosul 12

Cântând minunata voastră arătare înaintea Domnului, sfinţilor ţari mucenici: țarule Nicolae, ţarină Alexandra, țareviciule Alexei şi prinţeselor Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia, Îl preamărim pe Împăratul Ceresc cel minunat întru sfinţii Săi. Mulţumindu-vă pentru sfârșitul vostru mucenicesc, vă lăudăm, ştiindu-vă mijlocitori în rugăciune nu numai pentru poporul rusesc, ci şi pentru toţi drept-măritorii creştini. Credem că vi s-a dat puterea de a vindeca pe cei bolnavi, de a apara pe cei ocărâţi, şi că în adevărata credinţă să întăriţi, şi pe calea adevărului să îi îndreptaţi pe toţi cei ce cu dragoste vă cinstesc, zicând:
Bucuraţi-vă, căci cu lumina întreit luminătoare sunteţi luminaţi;
Bucuraţi-vă, cei ce cu Împărăteasa cerului şi a pământului pentru lume vă rugaţi;
Bucuraţi-vă, cei ce în toate vremea, pe Creatorul şi Domnul vostru Îl vedeţi;
Bucuraţi-vă, cei ce împreună cu puterile cereşti pe Domnul Îl preaslăviţi;
Bucuraţi-vă, cei ce prin suferinţele voastre pe ruşi îi întăriţi;
Bucuraţi-vă, apărătorii noştri şi mijlocitori neîncetaţi;
Bucuraţi-vă, ai Domnului pătimitori şi ai diavolului biruitori;
Bucuraţi-vă, ai celor drepţi de răutatea şi înşelăciunea întunericului izbăvitori;
Bucuraţi-vă, candele luminoase care sufletele nostre cu evlavie le-aţi luminat;
Bucuraţi-vă, că tot pământul în Duhul Sfânt prin voi s-a bucurat;
Bucuraţi-vă, flori neofilite şi bine-înmiresmate;
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 13

O, preaminunați sfinţi mucenici, țarule Nicolae, ţarină Alexandra, împreună cu copii voştri, voi cei ce tuturor celor ce vi se roagă cu credinţă le sunteţi grabnic ajutători, primiţi aceste puţine rugăciuni ale nostre, pe care vi le aducem cu laudă. Ocrotiţi ţara, poporul rus, toate ţările şi oraşele creştine de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea străinilor asupra nostră şi de toată întâmplarea cea rea. Rugaţi-L pe Dumnezeu să ne ierte păcatele cele cu voie şi cele fără de voie şi să ne izbăvească de moartea cea veşnică prin rugăciunile voastre, ca noi cu bucurie să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest Condac se zice de 3 ori, apoi se repetă Icosul 1 şi Condacul 1)

Rugăciune către Sfinţii Mucenici Ţări Romanov

O, sfinte şi patimitorule ţar Nicolae! Domnul te-a ales ca uns al Său prin mila şi dragostea Lui, pentru a-i judeca drept pe supuşii tăi şi să fii păzitor al Bisericilor Ortodoxe. Pentru aceasta ai slujit ca ţar şi ai ocrotit sufletele oamenilor cu frică de Dumnezeu, iar Domnul, încercându-te ca pe mult-pătimitorul Iov, a îngăduit asupra ta ponegrirea, chinurile amare, înşelarea şi trădarea celor de lângă tine, înstrăinarea celor apropiaţi şi ca în chinuri sufleteşti să părăseşti împărăţia pământească. Toate acestea, pentru binele Rusiei le-ai răbdat, ca un fiu supus, ca un adevărat rob al lui Hristos, iar prin sfârşitul mucenicesc, la Împăratul Ceresc ai ajuns, unde te îndulceşti de slavă în faţă Tronului Împăratului Împăraţilor, împreună cu sfânta ta soţie, ţarină Alexandra şi cu copiii voştri Alexei, Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia.

Voi cei ce aveţi trecere în faţă lui Hristos Împăratul, rugaţi-L să ierte poporului păcatul lepădării de Dumnezeu şi în orice binefacere să ne întărească, pentru ca să ajungem la smerenie, blândeţe şi dragoste şi să ne învrednicim de Împărăţia cea Cerească, unde, împreună cu voi şi cu toţi sfinţii noi mucenici ruşi, să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

Condacul Praznicului

Celor aleşi de Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor din neamul ţarilor ruşi
Cuvioșilor mucenici, chinuri sufleteşti şi moarte trupească pentru Hristos aţi primit, şi cu cununi cereşti aţi fost încununaţi. Vouă, ca unor ocrotitori milostivi ai noştri, cu dragoste, mulţumindu-vă, vă cântăm:
Bucuraţi-vă sfinţilor ţari mucenici, care pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu sunteţi rugători şi preaslăviţi făcători de minuni!

 

Rugăciune la întristări, spaimă, gânduri şi vise urâte care tulbură pe om

hqdefault

(Din psalmii lui David)

Dumnezeule, întru numele Tău mân­tuiește-mă și întru puterea Ta mă ju­decă. Dumnezeule, ascultă rugă­ciunea mea; pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine și mă ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea și m-am abă­tut. Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut asupra mea. Temere și cutremur au venit peste mine și întunericul m-a acoperit.

Doamne, Dumnezeul mântuirii me­le, ziua am strigat și noaptea înaintea Ta. Să ajungă până la Tine rugă­ciu­nea mea; că s-a umplut de rele sufletul meu și viața mea de iad s-a apropiat!

Miluiește-mă, Doamne, că nepu­tin­­­cios sunt!, Vindecă-mă, că s-a tul­bu­rat foarte sufletul meu. Ostenit-am întru suspinarea mea. În toate nop­țile îmi stropesc patul cu lacrimile mele și în ele îmi scald așternutul.

Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăj­­duiește spre Dumnezeu și mă voi măr­turisi Lui, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.

Domnul este luminarea mea și mân­­tuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?

Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea! Domnul este întărirea mea și scă­pa­rea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui întru Dânsul: Apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu. Amin.

Rugăciune către bunul Dumnezeu cu mijlocirea sfinților

all-saints-in-0

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îngrădeşte-mă cu sfinţii Tăi îngeri, cu rugăciunile Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci, a sfântului mai mare voievod al lui Dumnezeu, Mihail, şi a tuturor celorlalte Cereşti şi netrupești puteri, ale sfântului proroc, Înainte-Mergător şi Botezător al Domnului, Ioan, ale sfântului apostol şi evanghelist Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, a sfinţitului mucenic Ciprian şi ale sfintei mucenițe Iustina, a sfinţilor ierarhi Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Leon, episcopul Cataniei, Nichita al Novgorodului, Ioasaf al Belgorodului, Mitrofan al Voronejului, a cuvioșilor Zosima şi Savatie de la Şolovăţ, Serafim din Sarov, făcătorul de minuni, a sfintelor mucenice Elpis, Pistis şi Agapi şi maicii lor Sofia, a sfântului mucenic Trifon, a sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana şi a tuturor sfinţilor Tăi: ajută-mi mie, nevrednicului robului Tău (numele), izbăveşte-mă de toate bântuirile vrăjmaşului, de tot răul, vrăjitoria, farmecul şi de oamenii cei vicleni, că să nu-mi poată pricinui vreun rău. Doamne, cu lumina strălucirii Tale păzeşte-mă dimineaţă, şi la amiazăzi, şi seară, şi când merg spre somn, şi cu puterea harului Tău abate şi depărtează toată reaua păgânătate, care din insuflarea diavolului se lucrează. Întoarce iarăşi întru cele mai dedesubt tot răul care se unelteşte şi se lucrează, că a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slavă, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.
Amin.

Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului

icons-theotokos.11

Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate iconele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă- mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!