
„Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Marie, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, pe cei din necazuri izbăvește-ne, una curată și binecuvântată”.

„Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Marie, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, pe cei din necazuri izbăvește-ne, una curată și binecuvântată”.

Rugăciunile la Sfântul Haralambie fac minuni pentru cei bolnavi.
„Sfinte Mucenice Haralambie, primeşte această rugăciune pe care cu umilinţă ți-o aducem şi ne izbăveşte din toate necazurile!
Deşi suntem bolnavi și nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe şi grele pe care le săvârşim în tot timpul vieţii noastre şi în tot ceasul, totuşi, cunoscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o celor ce te cinstesc şi celor ce se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, îndrăznim cu umilinţă să mărturisim înaintea ta că am greşit.
Fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru izbăvirea noastră de toate bolile şi de toate primejdiile şi pentru întărirea noastră în credinţa cea adevărată. Amin!”

Preaputernice și slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieșți neputințele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, și ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primești smerită mea nevoință și această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuiește-l, Doamne, precum știi, ca un bun și iubitor de oameni, și rânduiește Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioși suntem și nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poți pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potolește-i fierbințeala, alină-i suferința, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieții, spre început bun mântuirii și spre iertarea păcatelor. Și dacă ii e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruiește-i lui răbdare și liniște, alungând de la el toată frică și toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere și să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el milă Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăință și de mulțumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îți sunt păcatele!” Amin.
Sursă Doxologia.ro

Preasfântă, Preacurată și Preaminunată Fecioară și Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) și vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre și pe toți suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile știute și neștiute de noi. Fie ca toți creștinii să Te preamărească și să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt și ceresc. Îți mulțumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eșți scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre și ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptățite. Amin!
Sursa Doxologia.ro

Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălțat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Știu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Știu că prin boala trupului, sufletul se curățește, și că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea și mă depărtează de rugăciune.
De aceea dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulțimea de copii spre bucuria părinților lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasiei, care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei și l-ai tămăduit pe doctorul necredincios.
Știind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viață mea în mâinile tale și mijlocește precum știi mîntuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere și ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputințelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduieșți fără șovăială, noule doctor fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți mulțumesc ție și să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!”
Sursa Doxologia.ro

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Doamne Dumnezeule Cel în Treime, miluiește cu mila Ta cea fără de sfârșit pe bolnavi, pe văduve, pe orfani, pe săraci, pe cei întemnițați, pe cei flămânzi, pe cei însetați, pe cei goi, pe cei călători, pe cei străini, pe cei năpăstuiți, pe cei ocărâți, pe cei prigoniți din pricina Ta, pe cei rătăciți, pe cei căzuți, pe cei părăsiți, pe cei învăluiți în primejdii, pe cei ce Te caută și pe cei ce Te-au găsit, pe cei împietriți, pe cei nepricepuți, pe cei neputincioși, pe cei uitați, pe cei robiți, pe cei lipsiți de răbdare, pe cei deznădăjduiți, pe cei ce plâng, pe cei osteniți, pe cei ce au luat jugul Tău asupra lor, pe cei pierduți, pe cei împovărați, pe cei zdrobiți cu inima, pe cei atacați sau stăpâniți de demoni, pe cei ce sunt pe patul de moarte și pe cei ce ce se însănătoșesc, pe cei descumpăniți, pe cei aflați în îndoială, pe cei ce pun acum început bun vieții lor, pe cei ce se pocăiesc în ceasul acesta, pe cei ce nu pot împărtăși dureri străine, pe cei ce iubesc și pe cei ce nu iubesc zidirea Ta, pe cei ce nu au îndrăzneală în rugăciune, pe cei ispitiți, pe cei purtători de chinuri, pe cei zămlisiți în fărădelegi și născuți în păcate, pe cei obosiți de mâhnire și întristare, pe cei din ceasul nedumeririlor, pe cei osândiți, pe cei goi de fapte bune, pe robii Tăi cei tăinuiți în mijlocul lumii, pe cei izgoniți, pe părinții fără de copii, pe cei ce duc lupta cea bună, pe cei învrăjbiți, pe cei disprețuiți, pe cei ce sunt pe calea înfrânării, pe cei cotropiți, pe cei asupriți în judecăți, pe cei ce sunt căzuți în datorii grele, pe cei ce vin la Tine în întâiul și în al unsprezecelea ceas, pe cei ce tocmai o veste rea au primit, pe cei prădați, pe cei ce iau cununi de martiri, pe cei neînțelepți, pe cei împovărați de griji și de păcate, pe cei ce-și poartă crucea, pe cei ce se căiesc acum în fața Ta, pe cei ce slăbesc în credință, pe cei încercați, pe cei ce sunt la judecata Ta, pe cei ce muncesc, pe cei ce învață, pe cei supărați de farmece sau cuprinși de năluciri, pe cei înviforați, pe cei descumpăniți, pe cei ce înfruntă vremuri de batjocorire a credinței, pe cei din primejdii, pe cei din nevoi, pe cei din războaie, pe cele ce nasc, pe cei ce cântă și Te preaînalță întru toți vecii, pe cei ce sunt în ceasul rugăciunii și în zi de postire, pe cei săraci cu duhul, pe cei ce plâng, pe cei flămânzesc și însetează de dreptate, și pe cei ce pentru dreptate prigoniți, pe cei care nu-i iubește nimeni, pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc pe noi, pe cei rătăciți de la dreapta credință, pe cei ce nu Te-au cunoscut încă.
Asemenea Doamne, miluiește-i și pe cei care-i cercetează și-i miluiesc pe aceștia toți. Întărește-i vindecă-i, ridică-i, ocrotește-i cu puterea Ta, luminează-i cu lumina Sfintei Treimi, binecuvântează-i și pomenește-i întru Împărăția Ta, ca să se slăvească prin ei numele Tău cel Sfânt.
Miluiește-i, binecuvintează-i și-i pomenește întru împărăția Ta și pe vrăjmașii noștri, și îmbunează inima lor, ca să nu răpim prin răutatea noastră prilejul mântuirii lor.
Doamne miluiește și ne binecuvântează pe noi, căci a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita noastră rugăciune și nu ne pierde pe noi, nevrednicii, întru mânia Ta, cu revărsarea ploilor necontenite și cu răscoala mare de ape. Ci poruncește norilor să se împrăștie, și razelor soarelui să strălucească pe pământ, spre înmulțirea și adunarea roadelor acestuia, și spre pacea a toată făptura, ca având noi îndestularea și paza milei Tale, să facem îndreptare vieții noastre și să proslăvim preasfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin


O, fericită maică Matrona, cu sufletul în cer, în fața Tronului lui Dumnezeu stând, iar cu trupul pe pământ odihnind și cu binefacere de sus înzestrată multe minuni săvârșind; coboară ochii tăi milostivi spre noi, păcătoșii, cei ce în scârbe, dureri și păcate viața ne-o petrecem, alină-ne pe noi, cei deznădăjduiți, vindecă-ne de bolile noastre cumplite pe care pentru păcatele noastre de la Dumnezeu le primim; izbăvește-ne de mulțimea necazurilor și a primejdiilor, roagă-L pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne ierte toate păcatele și fărădelegile pe care din tinerețile noastre și până acum le-am săvârșit, ca, primind cu rugăciunile tale binefacere și mare milă, să slăvim pe Dumnezeu Cel Unul în Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
SFÂNTA MATRONA DIN MOSCOVA
Sfânta Matrona (1881-1952) este una dintre cele mai mari Sfinte ale Rusiei contemporane. Ea s-a născut oarbă, iar de la vârsta de 17 ani nu şi-a mai putut folosi picioarele. Ea a ajutat numeroase persoane prin darul înainte-vederii şi prin minunile care au fost săvârşite de Dumnezeu pentru rugăciunile ei. Este cinstita pe 2 mai.

Acesta e motivul, preadulce Iisuse, pentru care magii veniţi în Betleem ţi-au adus Ţie Celui abia născut nu numai aur ca unui împărat şi tămâie ca unui Dumnezeu, ci şi smirnă ca unui mort (Mt. 2, 1-12). Acesta e motivul pentru care sabia va trece prin inima mea, cum a proorocit Simeon (Lc. 2, 35). Acesta e focul pe care ai venit să-l arunci pe pământ, cum ai învăţat Tu Însuţi (Lc. 12, 49). Căci mai arzătoare decât focul este pentru o mamă iubitoare de copii moartea Copilului ei Unul-Născut. Puţin mai lipseşte şi salutul lui Gavriil se ridică împotriva mea, căci acum Domnul nu mai este cu mine, precum mi-a vestit acela (Lc 1, 28), ci Tu acum fără suflare eşti între cei morţi şi cercetezi cele mai dinauntru ale iadului (Rm. 10, 7; 1 Ptr. 4, 6; Ap. 1, 18), iar eu respir aerul şi sunt între cei vii. Şi nu înţeleg pentru care lucru ai fost omorât. Căci virtutea Ta a acoperit cerurile, potrivit lui Avacum (3, 3) şi acum zaci fără chip, Tu Cel frumos între fiii oamenilor (Ps. 84,3) şi eşti îngropat fără slavă în pământ, Tu Cel a Cărui slavă o povestesc cerurile (Ps. 18, 1). Şi un mormânt săpat în piatră Te poartă pe Tine, pe Care Daniel Te-a văzut piatră tăiată din munte fără mână de om (Dn. 2, 34-35). Nepătimitor Te-a arătat naşterea aşa cum în rug (ul nears; Is. 3,2) se arată dumnezeiasca Ta unire cu oamenii, aşa cum în Iosif (Fc. 37,19 sq.) s-a arătat uneltirea iudeilor şi în Isaac (Fc. 22, 1 sq.) asemănarea morţii Tale. Rămâne, aşadar, semnul lui Iona (Mt. 12, 39; 16, 4), Taina Învierii Tale.

Vai mie! Că zaci mort în piatră, Cel ce ridici din pietre pe copiii lui Avraam (Mt. 3, 9). Căci şi atunci când pietrele s-au despicat din pricina patimii Tale mântuitoare (Mt. 27, 51), mulţi n-au crezut în numele Tău. Tu, Care ai spus că n-ai unde să-Ţi pleci capul (Mt. 8, 20) iudeilor pe care i-ai numit vulpi din pricina gândurilor lor viclene, Ţi l-ai plecat murind pe cruce, găsind cu recunoştinţă aşternută ca un pat credinţa tâlharului (Lc. 23, 39-43). „M-a privit soarele”, să-ţi spună cea care cântă (Cânt 1, 6); „Apus-a soarele, încă fiind miezul zilei”, să-mi spună Ieremia (15, 9)! Da, căci mâhnirea a cuprins şi soarele simţit, atunci când a lipsit soarele gândit cu mintea (spiritul). Da, pietrele au suferit despicare (Mt. 27, 51) şi împreună cu ele e în primejdie să se despice şi mintea mea. O, Trup sfânt, care te-ai închegat din sângele meu mai presus de fire; căci vechea mea datorie a fost pe deplin plătită. Pentru aceasta, Stăpâne, ai plecat cerurile şi ca o ploaie ai pogorât pe pământ (Ps. 71, 6) ca să suferi şi moarte. El va scula şi trupurie sfinţilor adormiţi (Mt. 27, 52), dar mă va omorâ pe mine, care Te-am născut. De ce acestea, Copile preadorit? Căci fără vătămare s-au amestecat cele neamestecate şi focul cel nematerial al Dumnezeirii nu a ars măruntaiele mele; dar acum alt foc mistuie înăuntrul meu toate şi vatămă miezul inimii. Peţiri de bucurie am primit odinioară prin înger şi am şters orice lacrimă de pe faţa pământului; dar această durere se îngraşă numai din lacrimile mele. Ştiu că Te-ai pogorât la iad, dezlegând sufletele încuiate acolo, dar smulge împreună cu ele şi sufletul meu de aici, netrecând pe lângă mine pentru că sunt un mort care răsuflă.
O, mortule gol şi Cuvinte al Dumnezeului Celui Viu, de bunăvoie Te-ai lăsat osândit să fii înălţat pe cruce, ca pe toţi să-i atragi la Tine Însuţi (In. 12, 32)! Care oare dintre mădularele trupului Tău a rămas scutit de pătimire?
O, creştet al meu dumnezeiesc, rănit de spini şi pe care i-ai înfipt şi în inima mea!
O, cap sfânt şi împodobit, care odinioară n-aveai unde să te pleci şi să te odihneşti, acuma te-ai plecat numai spre mormânt şi te odihneşti, cum spunea Iacob (Fc. 49, 9), ca un leu!
O, capul meu drag şi iubit, lovit cu trestie (Mt, 27, 30), ca să îndrepţi trestia stricată de cel rău şi ajunsă departe de rai!
O, obraji care aţi primit palme (Mt 26, 67)!
O, gură asemenea unui fagure de miere, deşi ai gustat amărăciunea fierii şi ai băut oţetul cel iute (Mt 27, 34-48)!
O, gură, în care nu s-a găsit vicleşug, chiar dacă un sărut viclean te-a prădat morţii (Mt. 26, 49)!
O, mâini, care l-aţi plăsmuit pe om şi acum sunteţi pironite pe cruce şi întinse-n iad, care atingeţi mâna care s-a atins odinioară de pom (Fc. 3, 1-3) şi sculaţi din cădere pe Adam întreg!
O, coastă străpunsă de suliţă (In. 19, 34), din pricina strămoaşei care a fost plăsmuită din coastă (Fc. 2, 21-25)!
O, picioare, care aţi umblat pe ape ca pe uscat şi aţi sfinţit curat firea curgătoare!
Vai mie, Fiule mai vechi decat Maica Ta! Ce tânguiri funebre şi ce imne de îngropare îţi voi cânta? Numai sunt vasul cu mană, căci mană hrănitoare de suflet s-a vărsat acum în mormânt. Nu mai sunt rugul nears, căci sunt cu totul mistuită de focul gândit cu mintea al îngropării Tale. Nu mai sunt sfeşnicul de aur, căci lumina a fost pusă sub obroc (Mt. 5, 15)! Ce multe sunt lucrurile mari pe care mi le-ai arătat (Lc. 1, 49)! Din toate generaţiile m-ai ales. Ai limpezit pentru mine glasurile prorocilor. Vrând să cobori din cer precum Însuţi ştii, ai aşteptat venirea mea în lume, neavând vas vrednic să primească Dumnezeirea Ta. Numai Ţie, chiar înainte de zămislirea mea, m-au făgăduit mireasă născătorii mei. Am fost adusă la lumina vieţii şi am rămas doar pentru foarte scurtă vreme cu părinţii mei, căci dupa ce am fost înţărcată de la sâni de lapte, am fost înţărcată şi de părinţi, şi am fost adusă întreagă Ţie întreg, şi am fost închinată la templu ca una care aveam să mă fac templu preacurat Ţie. Tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Tu m-ai luat şi m-ai hrănit printr-un înger şi, precum spune David, pâinea îngerilor a mâncat omul (Ps. 77, 25)! Am văzut înger întâi-stătător vorbind cu mine ca şi cu o Doamnă; pe care văzându-l mai înainte Zaharia a surzit şi i s-a împiedicat limba (Lc. 1, 5. 59-63; 3, 2). S-a veselit şi un prunc (Ioan) în pântec şi a răspuns săltând salutării, închinându-se Ţie Celui purtat în pântecul meu (Lc. 1, 41)! Ai dezlegat întru mine legile firii. Te-ai zămislit fără sămânţă, precum ştii, şi după naştere m-ai păzit fecioară. M-ai făcut mamă ce se veseleşte de copilul ei (Ps. 112, 9), potrivit (lui David, a) celui ce este din pricina mea părinte al lui Dumnezeu, şi mai presus decât toate fiicele, cum a proorocit Solomon (Pr. 31, 29). Deşi sunt săracă, împăraţi mi-au dat închinăciune cuvenită din partea unor robi. Mai largă decât cerurile m-ai arătat pe mine, din care a răsărit Soarele slavei. Şi ca sa las de-o parte celelalte lucruri uriaşe din jurul meu, m-ai făcut fericită în toate generaţiile (Lc. 1, 48) şi ai rânduit ca prin mine să se umple lumea de sus. Nu ştiu cum s-au amestecat acestea şi miere mi se face din pelin. Căci acum sunt împinsă să mor şi să mă îngrop împreună cu Tine, şi până la iad să cobor lacrimile. Oare nu pentru mine s-a spus mai dinainte: părăsită va fi fiica Sionului ca un cort în vie (Is. 1, 8). Căci iată zdrobit zace strugurele curat al vieţii, care şi-a golit sângele de-viaţă-purtător ca un vin veselind inimile credincioşilor (Ps. 103, 16). Vai, cum această piatră rece, lovită ca de un fier de braţul Tău tare, trimite scântei gândite cu mintea (spirituale) în inima mea! De ce nu mi se rupe şi pieptul şi să nu-Ţi sap în piatra lui un mormânt mai tainic, ca să te primesc iarăşi în măruntaiele mele şi să Te îngrop în inima mea? Scoică tainică sunt nedesprinsă de stânca care poartă mărgăritarul meu sădit în mine de un fulger luminat de Dumnezeu.
O, ce lucruri văr acum în locul acestora! O stea nouă luminând ca ziua a fost lucrată la naşterea Ta de măreţia Ta, şi cerul Te vestea în ascuns pe Tine Cel Născut, dar azi ai ascuns chiar şi soarele cel simţit, aducând noapte în mijlocul zilei (Mc, 15, 33) şi mustrându-i pe necredincioşi. Steaua a adus acolo nişte perşi care şi-au plecat genunchii înaintea Ta, iar aici frica de ucigaşii de Dumnezeu i-a indepărtat chiar şi pe cunoscuţi şi prieteni. Acolo a fost aducere de daruri şi închinăciune, aici împărţirea hainelor, batjocura şi cununa de ocară. Acum iudeii, care mai înainte ceruseră semn din cer (Lc. 11, 29-32; Mt. 12, 39-41), să vadă un soare întunecat şi lumina ascunsă de cei vrednici de întuneric. Acum şi acel templu neînsufleţit Te plânge după obiceiul iudaicesc; căci aşa cum, atunci când cineva hulea împotriva Lui Dumnezeu, iudeii îşi sfâşiau veşmintele, aşa şi acesta îşi sfâşie ca pe o cămaşă catapeteasma (Mt. 27, 51) văzându-Te maltratat de luptătorii împotriva Lui Dumnezeu. Se zguduie şi pământul cutremurându-se (Mt. 27, 51), pătimind şi el patima Ta. Dar unde e mulţimea de cinci mii de bărbaţi pe care ai hrănit-o în chip minunat (Mc. 6, 44), pentru că singur Iosif a îndrăznit la Pilat şi a cerut trupul Tău ca să nu rămână neîngropat (In. 19, 38). Unde sunt cetele neputincioşilor pe care i-ai vindecat de mulţime de boli sau pe care i-ai sculat chiar din iad, pentru că singur Nicodim (In. 19, 39) a scos piroanele din mâinile şi picioarele Tale şi, coborându-Te întreg de pe lemn, Te-a pus cu durere în braţele mele, care Te-au purtat odinioară cu bucurie, pe când erai Prunc. Căci aceste mâini ale mele, care Ţi-au slujit mai înainte, când erai Prunc, Îţi slujesc şi acum ca unui Îngropat. O, amară îngropare! Pentru ca Tu Cel ce dai morţilor viaţă stai mort înaintea ochilor mei. Şi eu, care odinioară ţi-am slujit cu scutecele prunceşti, acum mă tulbur făcând cele de înmormântare. Te-am spălat cu apă blândă şi acum mă umplu de lacrimi fierbinţi. Te purtam în braţele mele de mamă săltând şi jucându-Te ca pruncii, şi acum Te port pe aceleaşi braţe, dar fără suflare şi zăcând între cei morţi. Odinioară buzele îmi erau rourate de buzele Tale dulci ca mierea şi rourate. Atunci puteam fi numită fericită pentru căm-am arătat născătoarea Făcătorului meu, acum, dimpotrivă, nu pot fi decât nenorocită pentru că mă îngrijesc de îngropăciunea Fiului meu. Acolo am scăpat de dureri la naştere, aici primesc dureri prin îngropare. În chip cuvenit pruncilor, de multe ori Te-am adormit la piept, iar acum dormi tot acolo, în chip cuvenit morţilor. Îl fericesc pe Simeon care din braţele mele Te-a primit în templu; căci dacă prorocii mi-au prorocit cele făcătoare de bucurie şi ale slavei, el singur mi-a prezis cele de mâhnire şi ale întristării (Lc. 2, 25-35)! Cum ai îndurat să fii scuipat, Tu Care ai înnoit ochii prin scuipat (In. 9, 1-41)? Cum ai suportat palme, Tu Care ai biciuit cu funia pe cei ce vindeau cele dumnezeieşti şi ai răsturnat mesele lor (Mt. 21, 12-13)? Cum ai suportat o moarte fără vină, Fiule fără păcat? Ţi-au fost rănite mâinile şi picioarele, dar piroanele Tale le-am cunoscut trimiţând durerile lor în mijlocul sufletului meu. Ţi-a fost împunsă coasta, dar şi inima mea a fost împunsă împreună cu Tine. Am fost împreună răstignită odată cu chinurile Tale, am murit odată cu patima Ta şi mă îngrop odată cu îngroparea Ta. Căci ce mai contează pentru mine viaţa mea dacă nu mai eşti Tu, Făcătorul meu şi Fiul meu dorit?
Dar unde e ceata ucenicilor să plângă împreună cu mine, cea distrusă de suferinţă? Păstorul a fost bătut şi oile s-au risipit (In. 10, 1-30). Dormi, capul meu, şi mâinile şi picioarele Tale rămân nelucrătoare. Şi alţii când mor îşi pleacă capetele lor, dar mai înainte îşi dau duhul. Tu însă, dimpotrivă, Ţi-ai plecat mai întâi capul, apoi, poruncind morţii să vină, Ţi-ai dat duhul (Mt. 27, 50; In 19, 30). De aceea nu Ţi s-au zdrobit fluierele picioarelor (In. 19, 36), pentru că nici odinioară mielului junghiat nu i se zdrobea niciun os (Iş. 12, 46). Închinându-mă patimilor Tale, sărut şi restul trupului Tău. Iau apa care a curs din coasta Ta, prin care mi se întipăreşte baia naşterii din nou. Iau şi sângele care curge împreună, care e icoana botezului prin martiriu (Mc. 10, 38), care l-a sfinţit pe tâlharul cel recunoscător, botezându-l şi pe el prin botezul morţii Tale. O, acea amară gustare a lemnului care a făcut ca din pământ să ne întoarcem iarăşi în pământ. Tu însă deşi n-ai fost plămădit din pământ, n-ai fost creatdin ţărână, nici n-ai făcut vreo neascultare, căci Tu Însuţi eşti Plăsmuitorul, Tu Însuţi eşti Creatorul, Tu Însuţi eşti Cel ce ai dat porunca Ta drept lege făpturii, şi atunci ce este comun între Tine şi moarte? Ce unire este între mormânt şi Viaţa Însăşi? Ce părtăşie este între tronul din cer şi mormântul de pe pământ? Acolo şezi împreună cu Tatăl, aici eşti îngropat împreună cu făptuirea. Generaţia adulteră Ţi-a dat rele în locul celor bune. Acum arunci mărgăritarul înaintea porcilor; acum pui cele sfinte înaintea câinilor (Mt. 7, 6). Acum un lemn este pus în pâinea dumnezeiască (cf. Ir. 11, 19). O, turbarea iubirii de arginţi de care a bolit Iuda, căci n-a câştigat arginţi, ci ură de oameni. Căci dacă era iubitor de arginţi, de ce a mai venit la Cel ce fericeşte pe cei săraci (Mt. 5, 1)? Şi de ce s-a arătat aestecând cele de neamestecat? O, negrăită economia Ta, Stăpâne! Cine Te va lăuda după vrednicie pe Tine? Cine Te va plânge după cuviinţă ca pe un mort? Dar zideşte-Ţi în trei zile, precum ai zis (In. 2, 19), templul (trupul) pe care Tu Însuţi l-ai dărâmat. Acesta e rezumatul cuvintelor, pentru că nu am nici imne vrednice, nici tronuri cuvenite să-Ţi ofer Ţie, măresc faptele Tale, ca Unul care toate întru înţelepciune le-ai făcut (Ps. 103, 25).
Sursa: „Nasterea, Viata si Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieti bizantine”, autori: Sf. Maxim Marturisitorul, Sf. Simeon Metafrastul, Monahul Epifanie; Ed. Deisis, Sibiu 2007

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.
Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău.
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale.
Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale prea-alese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, îmi recunosc şi îmi mărturisesc toate păcatele pe care le-am făcut în toată vremea şi în tot locul! Am greşit umblând după voile păcătoase ale trupului! Te-am mâniat! Te-am scârbit! Te-am supărat! Te-am întristat! Iar Tu, cu bunătatea Ta de multe ori mi-ai întins Sfântul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge, voind să Te uneşti cu mine, dar eu am căzut iar, şi iar, robindu-mă păcatului. Nădăjduiesc la mila şi la bunătatea Ta, care primeşte pe tot sufletul cel necăjit şi întristat! Prin glasul Proorocului David Tu ai spus că: Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi! Adevărate sunt cuvintele Tale, că nu i-ai depărtat pe cei care au venit la Tine cu umilinţă şi cu pocăinţă. De aceea gândindu-mă la înfricoşata Judecată, văzându-mă lipsit de faptele bune, neavând nici un răspuns bun, îmi plec genunchii rugându-Te să mă ierţi, să mă primeşti şi să nu îmi spui că nu mă cunoşti, că amar îmi va fi mie depărtându-mă pentru veşnicie de la Faţa Ta cea plină de strălucire, ca să merg în întunericul cel mai de jos. Te rog dă-mi putere în credinţă, înţelepciune, nădejde şi dragoste, împreună cu toate virtuţiile creştineşti! Întăreşte-mă şi scapă-mă de boli, de necazuri şi de vrăjmaşi, şi pentru rugăciunile Maicii Tale Preacurate, ale Sfinţilor Îngeri şi ale tuturor Sfinţilor mântuieşte-mă de veşnica osândă şi mă fă părtaş Împărăţiei Tale, ca în veşnicie să văd şi să mă bucur de slava Ta, Doamne acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!

O, Preasfântă Preacurată și Preanevinovată dumnezeiască Pruncă și Fecioară Maria, care te-ai născut din părinți drepți și fără prihană, spre bucuria și mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omenești, preafrumoasă și preaînțeleaptă, care din tulpină uscată și neroditoare ai răsărit și care, prin a ta naștere, întristarea preafericiților tăi părinți și a toată lumea ai risipit-o; nu ne lăsa pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care întru întristări și scârbe ne aflăm din pricina păcatelor noastre.
O, roadă preasfințită a rugăciunii și a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioșilor robilor tăi și, cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă și ne învață a ne ruga Lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire și fără de formă.
Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijlocești pentru noi către Dumnezeu, ca să ne cheme cu darul Său la adevărata pocăință. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veselește cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite și cuprinse de întristare. Tu, Maica Luminii, mijlocește la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minților și a inimilor noastre.
Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale să ne curățim de intinăciunea păcatelor noastre, ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însuflețit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfântă și cu totul fără de prihană a Lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem și noi, cei neputincioși, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului și Maica celor întâi-născuți. Tu, căruță Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este strălucitoare celor drepți și sfinți.
Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbrește-ne pe noi de acea fierbințeală a poftelor trupești și de aprinderea mâniei și a iuțimii. Pe tine, ceea ce ești starea fulgerului dumnezeirii și raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău, ca să nu uităm că și noi suntem biserici ale Lui Dumnezeu și să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul Lui Dumnezeu, Care locuiește în noi.
Tu, noian al darurilor celor duhovnicești, ajută-ne să dobândim și noi, nevrednicii, darul Lui Dumnezeu în veacul de acum și în cel viitor. Tu, sălaș al Duhului Sfânt, mijlocește cu darul tău la Dumnezeu, ca inima curată să zidească în noi și cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre.
Pe tine, Maica îndurării și a mângâierii, te rugăm, cu adâncă umilință a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urma al vieții noastre, ca să ne ajuți și să ne mângâi sufletele în vremea despărțirii de acest trup stricăcios și de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiță înțelegătoare cu aripi de aur și cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătorești cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoșătoare ale văzduhului și toată puterea întunericului celui de sub cer.
Pe tine, ușa vieții, a luminii și a bucuriei, te rugăm să ne ajuți să intrăm pe porțile cele sfinte ale Împărăției cerurilor și să ajungem, cu darul prea-sfintelor și preaputernicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate și neapropiate.
Pe tine, Împărăteasa cerului și a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi și care ai născut pe Ziditorul Serafimilor și i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare și înfricoșătoare a Judecății de apoi și să îmblânzești mânia cea sfântă și dreaptă a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre.
Amin.


Nădejdea tuturor marginilor pământului, Preacurată Fecioară, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, mângâierea noastră! Nu te îngreţoşa de noi, păcătoşii, că spre milostivirea ta nădăjduim: stinge văpaia păcatului cea aprinsă în noi şi înrourează cu pocăinţa inimile noastre cele uscate; curăţeşte mintea noastră de gândurile păcătoase; primeşte rugăciunile aduse ţie din inimă cu suspinuri. Fii mijlocitoare pentru noi înaintea Fiului tău şi Dumnezeu, şi abate mânia Lui cu rugăciunile tale de Maică.
Tămăduieşte rănile noastre sufleteşti şi trupeşti, Doamnă de Dumnezeu Născătoare: alină bolile sufletelor şi trupurilor, potoleşte viforul bântuirilor vrăjmaşului, înlătură povara păcatelor noastre, şi nu ne lăsa pe noi să pierim până în sfârşit, şi alină inimile noastre zdrobite, ca să te slăvim până la suflarea noastră cea de pe urmă. Amin.

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.
Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.
Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.
De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.
Sfânta Muceniţă Iustina (2 oct.) este un exemplu de pământ bun pe care au căzut seminţele Cuvântului Lui Hristos. Căci, deşi născută din părinţi păgâni (tatăl său era chiar slujitor idolesc), ajunsă la vârsta maturităţii a auzit din întâmplare un cuvânt de mântuire din gura unui diacon care trecea pe lângă fereastra casei sale, care se numea Prailie, aceste cuvinte fiindu-i suficiente pentru a începe într-însa dezrădăcinarea spinilor necredinţei. Diaconul Prailie grăia despre întruparea Domnului nostru Iisus Hristos „că S-a născut din curata Fecioară Maria şi, multe minuni făcând, a voit a pătimi pentru mântuirea noastră şi a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri şi a stat de-a dreapta Tatălui şi împărăţeşte în veci”.
Iustina voia ca mai mult şi mai desăvârşit să înveţe de la acel diacon, însă nu îndrăznea să-l caute pe el, împiedicând-o feciorelnica ruşine. Însă mergea adeseori, în taină, la biserica lui Hristos, ascultând cuvintele lui Dumnezeu; şi lucrând în inima ei Duhul Sfânt, a crezut în Hristos. Şi în scurtă vreme şi pe maica ei a făcut-o să creadă şi după aceea şi pe batrânul ei tată l-a adus la credinţă.
Şi Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian, cel care înainte fusese vrăjitor, a fost câstigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânza de păianjen le-a sfarâmat. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaias, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se si neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânară, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărti, a crezut în Domnul.
Fecioara obişnuia să înalţe rugăciuni la Dumnezeu în fiecare seară; la ora trei din noapte simţea în timpul rugăciunii un vânt puternic în corpul ei, ca o furtună de porniri carnale, flăcări arzând din Gheenă. Era chinuită de această ispită trupească multă vreme: astfel i-a apărut în gând tânărul Aglaias şi mintea i-a fost învăluită de gânduri desfrânate. Simţea cum fierbe sângele în trup ca în ibric iar fecioara s-a mirat şi s-a ruşinat de ea insăşi, de ceea ce a considerat întotdeauna că este rău. Iustina a înţeles că diavolul a aprins în ea această dorinţă şi imediat a luat arma cea puternică în luptă, semnul sfintei cruci, rugându-se puternic la Dumnezeu şi strigând la Mirele ei Hristos, din adâncul inimii, spunând:
„O, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, uite vrăjmaşii mei cum s-au ridicat împotriva mea pregătind laţuri picioarelor mele! Sufletul mi-e greu dar numele Tău m-a uşurat în noapte. Când m-au împresurat am fugit la Tine, pentru ca vrajmaşii mei să nu se bucure de mine, pentru că Tu ştii, Doamne, că eu sunt roaba Ta. Pentru Tine am păstrat curăţia trupului meu şi sufletul meu l-am închinat Ţie; de aceea, miluieşte pe roaba ta, o bunule Păstor şi nu lăsa duşmanii să mă mănânce, ci ajută-mă să înving aceste rele ispite.”
Rugându-se aşa mai mult timp, sfânta a reuşit să ruşineze pe vrăjmaş. Copleşită de puterea rugăciunii, ispita a fugit din cauza smereniei din trupul ei, iar pacea a cuprins din nou corpul şi inima Iustinei. Flacăra dorinţei a fost stinsă, sângele s-a oprit a mai fierbe şi ea a început să cânte un imn de victorie, dând slavă lui Dumnezeu….
„Nu putem privi”, [diavolul] spune, „la semnul sfintei cruci, ci trebuie să fugim cât mai departe pentru că ne arde ca focul şi ne goneşte.”
Cu ale Preasfintei Maicii Sale si ale sfinţilor rugăciuni, să tămăduiască Domnul şi bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, Amin.

Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Cel Ce nu poți fi văzut, nici atins, Cel pururea nemișcat, dar Care Te miști pentru a Te pogorî la noi, cei ce viețuim în iad! Vino, nume mult dorit și îndelung slăvit, vino, bucurie veșnică, vino, cunună neveștejită! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărțit de toate cele ale lumii și Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea și viața mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava și nesfârșita mea dulceață!

Sfântă Cuvioasă Muceniţă Evdochia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Întunecarea care s-a aşezat asupra mea, din neluare aminte, risipeşte-o, Sfântă Muceniţă Evdochia, cu razele rugăciunilor tale, ca să te laud pe tine. Îmblânzeşte, toată furtuna valurilor sufletului meu, îndepărtându-mă din viforul şi din întreitul val al păcatului.
Bucură-te, preasfântă Evdochia, floarea firii omeneşti, preafrumoasă şi preaînțeleptă, care eşti plină de har şi binecuvântată între femei
Bucurați-vă, Sfinte femei, alături de Sfânta Muceniță Evdochia, căci aţi câștigat Cununa vieţii şi v-aţi făcut stâlpi în templul lui Dumnezeu, aflând şi mărturisind că nu există Dumnezeu în afara de El.
Bucurați-vă, Sfinte femei, alături de Sfânta Muceniță Evdochia, căci căutând şi păzind calea îndreptărilor dumnezeiești, aţi dobândit înțelepciunea cea de sus.
Bucurați-vă, Sfinte femei, alături de Sfânta Muceniță Evdochia, apărătoare ale credinţei, căci lăudând pe Dumnezeu, v-aţi supus Lui, şi împlinind făgăduiala, v-aţi făcut vrednice de îndurarea Lui, fiind luminate de slava Lui cea veşnică.
În numele Tatălui, și-aL Fiului și-aL Sfântului Duh,
Amin!


O, Preasfântă Doamnă, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești mai mărită decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii, Pruncă de Dumnezeu aleasă!
Caută din înălțimea cerurilor cu ochiul tău blând spre noi, nevrednicii robii tăi, care cu umilință și cu lacrimi ne rugăm înaintea preacinstitului tău chip, nu ne lipsi pe noi de ocrotirea ta și de acoperământul tau împărătesc în călătoria noastră pământească plină de scârbe și neliniști.
Mântuiește-ne pe noi cei aflați în pierzare și nevoi, ridică-ne din adâncul păcatelor, luminează mintea noastră întunecată de patimi și tămăduiește rănile sufletelor și trupurilor noastre.
O, Atotmilostivă Maică a Stăpânului celui iubitor de oameni! Revarsă peste noi bogăția milei tale, întărește voința noastră neputincioasă spre îndeplinirea poruncilor lui Hristos, topește împietrirea inimilor noastre cu dragostea către Dumnezeu și aproapele, dăruiește-ne nouă zdrobire inimii și pocăința adevărată, ca, fiind curățiți de scârnăvia păcatelor, să ne învrednicim de sfârșit creștinesc cu pace și de răspuns bun la strașnica și nefățarnica Judecată a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul și de Viață Făcătorul Duh, I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

O, Podoaba cetelor îngereşti şi Lumina celor ce călătoresc în pământul mântuirii, Vasul cel preafrumos plin de mirul tuturor darurilor Duhului, Oglinda sufletelor umilite, Veşmântul celor iubitori de feciorie, Buna Povăţuitoare a maicilor, Biruinţa sihaştrilor, Dorul mucenicilor, Nădejdea neclintită a păcătoşilor, Preasfântă Fecioară şi Maica Cuvântului, adapă-ne pe noi cei însetaţi de mântuire din izvorul minunilor Tale şi cu starea Ta de faţă înaintea tronului Treimii mijloceşte iertarea păcatelor noastre.

Nu avem nici o picătură de umilinţă în vasul sufletelor noastre şi cu totul ne-am cufundat în adâncul nelegiuirilor. Nu avem gând de întoarcere şi în mormântul lenevirii ne-am aşezat. Am lepădat mila Domnului şi cu mulţime de păcate ne-am împovărat. Pentru aceasta, te rugăm, Preacurată Maică a Domnului, să ne fii apărătoare nebiruită la judecată şi mai înainte de a sosi ceasul înfricoşător al morţii să ne soleşti pocăinţă.

Ca Una Ce ai născut pe Cel de pe scaunul heruvimilor, pe noi, cei pierduţi în temniţa păcatelor, ne slobozeşte, apropiindu-Te cu cheia rugăciunii Tale. Nu ne părăsi în vremea primejdiilor, ci ca Una Ce eşti Izvor al milostivirii credincioşilor, adapă-ne cu picăturile îndurărilor Tale.
Surpă toate ispitele vrăjmaşilor nevăzuţi cu mâna Ta cea puternică, ca Una Ce ai ţinut în braţele Tale pe Cel Ce cu mâna Sa a zidit toată făptura şi aşează pe cerul minţilor credincioşilor stele de gânduri dumnezeieşti.
Înţelepţeşte-ne pe noi ca în toată vremea să Îţi aducem jertfe de rugăciuni şi mai ales să-Ţi împletim cununa laudelor, ca să dobândim şi noi cununa mântuire şi viaţa cea veşnică spre slava lui Dumnezeu în veci. Amin.

(Din Psalmii lui David)
Dumnezeule, întru numele Tău mântuiește-mă și întru puterea Ta mă judecă. Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea; pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine și mă ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea și m-am abătut. Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut asupra mea. Temere și cutremur au venit peste mine și întunericul m-a acoperit.
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat și noaptea înaintea Ta. Să ajungă până la Tine rugăciunea mea; că s-a umplut de rele sufletul meu și viața mea de iad s-a apropiat!
Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt! Vindecă-mă, că s-a tulburat foarte sufletul meu. Ostenit-am întru suspinarea mea. În toate nopțile îmi stropesc patul cu lacrimile mele și în ele îmi scald așternutul.
Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește spre Dumnezeu și mă voi mărturisi Lui, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.
Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?
Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea! Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui întru Dânsul: Apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu.
Amin.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.