Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

icoana-de-la-ilisua.329x0-is

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.

Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.

Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.

De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.

xxx

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Dulcea Sărutare – Glykophilousa de la Mănăstirea Filotheu

icoana_maicii_domnului_dulcea_sarutare_glykofilousa

O, Dulcea Sărutare a sufletelor noastre, cu roua rugăciunilor Tale curăţeşte inimile noastre şi le fă izvorâtoare de gânduri dumnezeieşti. Cu razele minunilor Tale împodobit-ai mănăstirea în care eşti cinstită, tuturor închinătorilor dăruindu-le din belşug untdelemnul darurilor Tale. Auzi-ne şi pe noi, cei ce de la marginile lumii cu bătăile rugăciunii căutăm să aflăm deschiderea uşii milostivirii Tale.

Ca şi cu o dulce sărutare cu darul Tău veseleşti sufletele întristate şi ridici povara mâhnirilor noastre. Deci, şi acum, Te rugăm să cauţi cu milostivire spre robii Tăi şi să potoleşti valurile păcatelor. Povăţuieşte-ne pe noi pe cărarea ascultării de Fiul Tău şi cu înfrânarea îngrădeşte mişcările sufletului şi trupului nostru.

Deschide-ne nouă uşa îndurărilor dumnezeieşti, căci din pricina păcatelor noastre am depărtat de la noi pe făcătorii de bine. Rugăciunea paraclisierului Ioanichie ai ascultat-o cu blândeţe şi întăritu-l-ai pe dânsul întru nădejde, ca Una Ce purtai neîncetat grijă de mănăstirea Ta şi de mântuirea sufletului său. Deci, ca O Milostivă Maică a creştinilor, ia în mâinile Tale şi viaţa noastră şi ne povăţuieşte pe calea mântuirii.

Stinge focul ispitelor şi nimiceşte cursele celui rău, care caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii.

Ceea Ce ai primit în braţele Tale pe Cel Necuprins de gând, încinge şi sufletele noastre cu legătura iubirii de oameni şi ne arată vrednici lucrători de fapte bune.

Deschide hambarele darurilor Tale şi ne hrăneşte pe noi din destul, ca să-Ţi aducem pâinea laudelor dumnezeieşti din cuptorul inimii.

Pe noi, cei împovăraţi cu multe răutăţi, ne cheamă la limanul pocăinţei şi cu ploaia rugăciunii Tale stinge focul gheenei cel gătit pentru păcatele noastre. Fii nouă Sprijinitoare în necazuri, căci la Tine alergăm ca la un liman binecuvântat, cerând iertare greşelilor noastre şi mare milă.

Rugăciune puternică către Maica Domnului care se spune doar pe 19 ianuarie

cropped-46506217_10156885351774837_1219774027778752512_n6.jpg

Pentru bucurie, iertare, dezlegare și paza de tot răul,

Amin!

Plec genunchiul meu ţie, Stăpână, eu, ticălosul, şi cer acum dumnezeiescul tău ajutor. Dezleagă chinul sufletului, risipeşte norii deznădejdii cu rugăciunile tale, mângâierea celor întristaţi. Păstrând, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, strălucirea sufletului curată de întinăciunile patimilor, fă-mă pe mine, cel ce te slăvesc pe tine, luminat să privesc la lumina cea dumnezeiască, fără de prihană Fecioară.

Întorcând, cu puterea ta, Stăpână, atacurile, vrăjmaşilor cele asupra noastră, dăruieşte turmei tale pace adâncă, ceea ce eşti dătătoarea dumnezeieştii păci. Izbăveşte-ne pe noi de noroiul patimilor, cu rugăciunile tale către Fiul tău, Curată, dă să păşesc curat pe căile pocăinţei care duc, Mireasa lui Dumnezeu, la veşnica odihnă. Ca pe lumina ochilor păzeşte-mă cu acoperământul tău, rogu-mă Curată, şi la umbra aripilor tale ocroteşte-mă şi mă izbăveşte de răutatea demonilor şi mă mântuieşte. Cu băutura pocăinţei adapă-mă, Născătoare de Dumnezeu, Marie, şi învredniceşte-mă să aduc lacrimi din inimă stingătoare ale văpăii care mă aşteaptă. Frica judecăţii mă tiraniseşte şi hotărârea lui Dumnezeu, dar tu vino mai înainte şi stai lângă mine în ziua judecăţii şi mă izbăveşte, Marie, dumnezeiască Mireasă. Sufletul meu cel întinat de patimi, Preacurată, şi inima mea curăţeşte-le prin mila ta cea curăţitoare şi fă-le templu al dumnezeiescului Duh. Pe mine, cel neîndreptat şi cel singur mă osândesc, Hristoase al meu, mântuieşte-mă, cu rugăciunile Maicii Tale, ca să slăvesc multa şi nemăsurata Ta milă.

Risipeşte, Curată, norii întristărilor din sufletul meu şi luminează-mă cu razele bucuriei, ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiească şi neînserată. Cel ce din ţărână m-ai zidit, Stăpâne, după chipul Tău, şi m-ai învrednicit de înfierea Ta, Iubitorule de oameni, păzeşte-mă ca un îndurat. Aruncat sunt, Curată, în nemăsurate păcate şi în necazurile celor răi, unul după altul, pentru aceea, dăruieşte-mi mie iertare şi izbăveşte-mă din supărări. Izbăveşte-mă pe mine de osânda cea veşnică, Stăpână curată, şi învredniceşte-mă de bucuria cea dumnezeiască şi de desfătarea Raiului cu rugăciunile tale. Pleacă-te la rugăciunile celor ce aleargă acum la tine şi du-le pe acestea la Atotmilostivul Dumnezeu şi plineşte cererile, Marie mult lăudată. Scutură somnul lenevirii mele şi luminează, rogu-mă, Cuvioasă, simţirile mele, dând priveghere şi vrednică pocăinţă. Roagă-te, Fecioară, ca milostiv să-mi fie mie Cel uşor de împăcat şi să mă mântuiască pe mine cel ce cânt cu inima zdrobită: Dumnezeule, bine eşti cuvântat. Mila ta nu este mărginită de timp, căci pururea miluieşti, cu totul fără prihană, şi pe robii tăi şi împarţi celor ce cer harul tău cel nesfârşit. Ceea ce singură ai fost strălucită cu dumnezeiască slavă, fiind Maică a Celui ce te-a slăvit pe tine, roagă-L, Fecioară, pe Cel singur pururea slăvit să dobândesc şi eu slava cea de sus.

Dă iertare, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, şi îndreptare vieţii celor ce aleargă la tine ca neîncetat să te lăudăm pe tine, şi să te preaînălţăm întru toţi vecii. Mai presus decât razele luminoase şi strălucitoare ale soarelui, Stăpână, ajutorul tău, tinzând tuturor razele minunilor, risipeşte negura patimilor şi a bolilor. Întăreşte-ne pe noi, cei bătuţi de necazuri şi de mulţimea supărărilor, cu dumnezeiescul tău ajutor, Marie, Mireasa lui Dumnezeu, pe tăria răbdării şi pe piatra nădejdii tale, ca să te slăvim pe tine. Povara întristărlor covârşeşte, Fecioară fără de prihană, puterea mea şi mă trage în prăpastia fără fund a deznădejdii, de care izbăveşte-mă, ca neîncetat să te măresc pe tine. Căruţă purtătoare de lumină a lui Emanuil te-ai arătat, luminând pe credincioşi, Stăpână curată, pentru aceea luminează sufletul meu cel acoperit acum de întunericul trândăviei şi nimicit de păcate. Tu ai fost ocrotitoarea sufletului meu, Preacuvioasă, Curată, căci întru tine zdrobesc puterea duşmanilor, de tine mi-am atârnat toate simţurile şi mintea, mântuieşte-mă, mântuieşte-mă, ca să te măresc pe tine cu dor. Potoleşte marea chinurilor care împotriva mea se sălbăticeşte, de Dumnezeu slăvită, scăparea preaputernică a tuturor credincioşilor şi călăuzeşte, Curată, către dumnezeiescul ţărm pe ticălosul si nenorocitul robul tău care de iadul pierzaniei deja s-a apropiat şi a ajuns în laţul deznădejdii, Stăpână, nu mă trece cu vederea pe mine, cel ce rău mă primejduiesc şi caut din tot sufletul grabnicul tău ajutor, căci întru tine mi-am pus toată nădejdea mea, de Dumnezeu fericită.

Rugăciune a Părintelui Ilarion Argatu: „Iartă-mă, Doamne!”

hqdefault

Iartă-mă, Doamne:

Pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut!

Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit!

Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit!

Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles!

Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat!manastirea-cernica-1

Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o!

Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o!

Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o!

manastirea-cernica-6Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o!

Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit!

Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă, nu am îndrăznit să pășesc!

Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o!

Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru slava Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine!

Pentru tot ce știu și nu știu că am greșit, pe Tine, Doamne, care ești Compasiunea și Iubirea infinită, Te rog, iartă-mă și mă îmbracă cu nesfârșita Ta Iubire și Lumină!

Iți mulțumesc, Doamne:manastirea-cernica-8

Pentru toată frumusețea pe care am văzut-o izvorând din Tine !

Pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului!

Pentru tot ce am simțit bun și minunat în viața mea!

Pentru tot ce prin Grația Ta am înțeles! !

Pentru lumina pe care am conștientizat-o în adâncul meu!

Pentru iertarea pe care, dăruind-o, mi-a adus pace!

Pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne!

manastirea-cernica-7Pentru toate darurile spirituale care mi-au îmbogățit ființa!

Pentru viața mea, care e a Ta, mică parte a simfoniei existenței!

Pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine!

Pentru necunoscutul în care am pășit plin de curaj, regăsindu-Te!

Pentru iubirea copleșitoare, cu care mă dezmierzi clipă de clipă!

Pentru tot ce am creat prin Tine, bun și frumos, aducând cu umilință laudă Împărăției Tale Divine!

Pentru tot ce știu și nu știu că am primit, Ție, Doamne, Care ești Compasiunea și Iubirea infinită, Îți mulțumesc, dăruindu-Ți inima mea!”

Părintele Ilarion Argatu – Mănăstirea Cernica

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru ieşirea din necazuri

icoana-lacrimi-iisus_w653_h800_q99

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Lui Dumnezeu, nu suntem vrednici de Milele Tale, dar îndrăznim să Te rugăm să primeşti şi puţina noastră rugăciune, precum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei şi să alungi de la noi tulburarea care ne-a cuprins. Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra noastră şi au intrat ape până la sufletele noastre, dar întru Tine este toată nădejdea noastră! Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noastre sunt număraţi. La Tine scăpăm şi pe Tine Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierzător de suflet şi să ne ajuţi să biruim toate ispitele care ne învăluie! Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul nostru, Hristoase Dumnezeule şi Ţie Slavă şi mulţumire pentru toate Îţi înălţăm, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!

Rugăciune pentru eroii patriei

__25

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, eroii Patriei, părinții și frații noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu lucrul, sau cu gândul le-au săvârșit și-i așează pe ei, Doamne, la locuri luminoase, în locuri cu verdeață, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și supărarea și unde cercetarea feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac. Dăruiește-le lor și nouă împărăția Ta și împrtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite. Că Tu esti învierea și odihna adormiților robilor Tăi , Hristoase, Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tau Părinte și Preasfințitului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Rugăciune pentru binefăcătorii noștri

Iisus-3-e1492430577246

Dumnezeule ale dragostei, Ție sunt dator a-Ți mulțumi pentru dulcele sim­țământ al dragostei și ocrotirii, de care mă bucur. O, Cel ce ești iz­vo­rul tutu­ror bunătăților, revarsă bine­cuvân­ta­rea și binefacerile Tale peste aceia pe care inima mea îi cinstește și îi iu­bește, peste robii Tăi (numele).

Apără-i de toate primejdiile ce bân­tuie viața mu­ritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lor întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor și ai su­fe­rințelor din viața lor.

Umple inima lor de bucuria mân­tuirii Tale, povățuiește-le pașii pe căi drepte, în scopul mântuirii și al fericirii. Nu lăsa ca apăsătoarele sufe­rințe să le înnoureze fruntea și să le amărască inima. Nenorocirile să nu facă a li se coborî lacrimi în ochi, inima lor să nu fie jertfă întris­tă­rilor. Fă ca fiecare din zilele lor să fie o frumoasă zi de primăvară, viața lor să se asemene unui râu limpede și lin, ce curge prin grădini înver­zite și pline de flori. Iar dacă vor fi ame­nințați de nenorocire, fii apărătorul și ocrotitorul lor, precum ei sunt apă­rătorii mei.

Ori în ce parte vor merge sau se vor afla, umbrește-i cu bunătatea și apă­­ra­rea Ta. Dă-le, Dumnezeul meu, toate plăcerile și toate bucuriile iertate mu­­­ri­to­rilor care păzesc poruncile Tale și fac bine aproapelui lor. Îngerii Tăi cei buni să-i însoțească și să-i păzească în toate zilele lor și, după o viață lungă, plină de binefaceri și fapte bune, să se învrednicească a dobândi bunătățile Tale cele fără de sfârșit, gătite tuturor celor ce lu­crează virtutea. Amin.

Rugăciuni pentru izbăvirea de cutremur

Mag.Mereutanu1_dumnezeu fiul (1)
Psalmul 103.  Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.  
Împărate Sfinte, Iubitorule de oameni Stăpâne, îndelung‑Răbdătorule, Doamne, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Care toate le chiverniseşti cu cuvântul negrăitei Tale puteri şi singur ai stăpânire asupra vieţii şi a morţii; Cel ce pedepseşti cu dreptate, şi cu iubire de oameni iarăşi vindeci; Care vremelnica noastră viaţă o cârmuieşti cu preaînţeleapta Ta purtare de grijă şi în tot chipul mântuirea noastră bine o întocmeşti.
Ştim că păcatele noastre cele multe au cutremurat pământul şi l‑au tulburat, şi din pricina lor frică şi cutremur au venit asupra noastră de la faţa mâniei Tale, îndelung‑Răbdătorule; inima noastră s‑a tulburat, clătinându‑se pământul, şi frica morţii a căzut asupra noastră, ca nu cumva ca un leu să răpească sufletele noastre, nefiind cine să le izbăvească; ca nu cumva să ne înghită şi să ne acopere stricăciunea, nefiind Cel ce izbăveşte, nici Cel ce mântuieşte.
Pentru aceasta la Tine cu umilinţă cerem şi Te rugăm pe Tine, singurul Stăpân, Care nu ţii minte răul, să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele de demult şi cele de acum, nici să cumpăneşti greutatea păcatelor noastre cu răsplătirea cea cuvenită; că de vei intra în judecată cu neamul nostru acesta, nimeni nu se va îndrepta înaintea Ta, ci va pieri cu totul de pe pământ pomenirea noastră a tuturor.
Adu‑Ţi aminte, îndelung‑Răbdătorule, de îndurările Tale cele din veac şi de milele Tale şi de legământul Tău cel adevărat către părinţii noştri şi să nu ne înghită pe noi adâncul pământului, nici să ne mănânce gura lui, ci milostiveşte‑Te spre noi cei umiliţi şi ne miluieşte pe noi cei smeriţi şi ne cercetează pe noi cei ce ne tulburăm de înfricoşătoarea îngrozire a cutremurului şi suntem cuprinşi de temerea şi frica cea multă.
Şi de sunt undeva între noi unii care se tem de numele Tău şi păzesc poruncile Tale – o parte mică oarecare, aleasă, sămânţă binecuvântată, vistierie ascunsă, pe care Tu unul o ştii şi o păzeşti – ascultă, ca un bun, pe aceştia care cheamă facerea Ta de bine şi mila Ta asupra noastră, şi primeşte rugăciunile lor ce se aduc Ţie, pentru poporul cel ce a greşit, Stăpâne Iubitorule de oameni, precum ai ascultat pe Avraam pentru cei din Sodoma, pe Daniel şi pe Ieremia, dumnezeieştii Tăi prooroci, care au îmblânzit bunătatea Ta asupra robiei lui Israel.
Ca din neam în neam să se slăvească adâncul cel de nepătruns al iubirii Tale de oameni şi al îndelung‑răbdării Tale, şi ca noi să‑Ţi aducem Ţie dar de mulţumire întoarcerea şi pocăinţa noastră, fiind întăriţi cu puternică mâna Ta, pentru rugăciunile şi cererile întru tot preacuratei Maicii Tale, şi ale tuturor sfinţilor, care din veac au bineplăcut Ţie. Amin.
Protosinghel ISAIA
Schitul Sf Ilie Berzunti
PSALMUL 45
Al fiilor lui Core.
1. Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
2. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor.
3. Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria lui.
4. Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui.
5. Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă.
6. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
7. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
8. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.
9. Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde.
10. Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ.
11. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
PSALMUL 59
Al lui David.
1. Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai şi Te-ai milostivit spre noi.
2. Cutremurat-ai pământul şi l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat.
3. Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei.
4. Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la faţa arcului;
5. Ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi.
6. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: „Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi valea Sucot o voi măsura.
7. Al Meu este Galaadul şi al Meu este Manase şi Efraim, tăria capului Meu,
8. Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele.
9. Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus”.
10. Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până la Idumeea?
11. Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi Dumnezeule, cu oştirile noastre?
12. Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la om.
13. Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi.

Rugăciune pentru copii și tineri, alcătuită de PF Patriarh Daniel

doxol_0

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Tatălui Ceresc, Care ai binecuvântat copiii şi ai zis: Lăsați copiii să vină la Mine şi nu-i opriți, Care ai privit cu drag pe tânărul ce Te-a întrebat: Doamne, ce să fac ca să moștenesc viața de veci, Tu Care ai înviat din morți pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe prietenul Tău Lazăr, binecuvântează cu harul şi cu iubirea Ta pe toți copiii şi tinerii din lume; ocrotește pe toți copiii botezați în numele Tău însemnându-se cu semnul Crucii Tale; îndreptează tinerețile şi luminează cu lumina Ta cea sfântă viața tinerilor din Biserica noastră; sporește iubirea copiilor faţă de părinți şi a părinților faţă de copii, înmulțește râvna copiilor şi a tinerilor pentru carte şi respectul şi recunoștința lor faţă de educatorii, învățătorii şi profesorii lor.

Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vindecă mulțimea copiilor şi tinerilor bolnavi în familii, în spitale, în cămine de copii, alină-le suferința şi dăruiește răbdare şi dragoste celor care îngrijesc de ei: părinți, medici, asistente şi asistenţi.

Doamne Iisuse Hristoase, Păstorule mult milostive, mângâie cu Duhul Tău Cel Sfânt, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor sfinților, mulțimea copiilor orfani sau părăsiți de părinții lor, a copiilor întristați şi singuri, săraci şi neajutorați; dăruiește tuturor adulților dragoste părintească pe care să o arate copiilor fără de părinți şi fără de adăpost.

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul lumii, dăruiește speranță şi tărie sufletească tinerilor dezorientați şi fără ideal, descurajați şi fără speranță pentru viitor; dăruiește părinților copiilor, slujitorilor Bisericii, autorităților civile şi tuturor oamenilor de bună credință sporită grijă pentru prezentul şi viitorul copiilor şi tinerilor din țara noastră, ca ei să poată simți că trăiesc sub binecuvântarea Ta, într-o ţară binecuvântată de Tine, într-un popor care poartă numele Tău de la creștinarea sa ca popor nou în lume.

Binecuvântează, Doamne, pe toţi educatorii, învăţătorii şi profesorii care au grijă de copii şi tineri, îi ocrotesc şi îi îndrumă, îi ajută şi îi formează să devină oameni credincioși şi înțelepți, harnici şi darnici, buni şi cinstiți, milostivi şi curajoși spre slava Preasfintei Treimi şi demnitatea poporului nostru. Amin.

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mila Maicii Domnului

Sunt tulburat, mă rog Ţie să mă îmbrăţişezi am nevoie de Tine, dulce Maică. Acoperă-mă de tot răul, şterge lacrima mea, nu întoarce faţa Ta de la mine. Mi-e dor de Tine foarte mult, vreau să te simt în preajma mea mereu. Şterge Maică toată suferinţa, spală-mi faţa mea cu lumina Ta. Te rog, roagă-te pentru mine cu un singur cuvânt Tatălui ceresc. Spune-mi, iubita mea că va trece tot răul şi va răsări lumina în noi toţi.

Cât de mult ai suferit, Maica mea…suferinţa mea nu se compară cu a Ta pentru că Tu ai simţit cum inima îţi este stăpunsă de cuie…

02-maicadomnului

Iar eu, stau aici ca un om păcătos care nu gândesc de multe ori înainte să fac o faptă, şi mă pripesc, iar acum îmi curg lacrimi ca Tu să mă ajuţi. Te rog iartă-mă, iartă-ne şi vino lângă noi, iubita mea, Maică!

De ce eşti atât de bună cu mine? Ce am făcut eu bun înaintea Ta? Ce am făcut de ne iubeşti atât de mult? Aceasta este dragostea adevărată, iubita mea şi eu nu ştiu? Să iubeşti fără să ceri nimic în schimb, să fii blând şi iertător?

Te rog să nu mai plângi pentru noi, pentru că lacrimile Tale sunt mult prea preţioase şi sfinte. Nu am eu cuvinte care să le descrie, şi nici creionul nu ştie să scrie despre ele…

Tu eşti pură, Tu eşti lumină şi cred cu tărie că oricine se roagă Ţie, Tu îi ve răspunde. Poate nu acum, poate nu aici pe pământ pentru că nimeni nu înţelege judecăţile din cer. Dar poate le vei răspunde mai târziu, la vreme potrivită, în lumea cealaltă sau la judecată când toţi avem nevoie de Tine, să ne fii păzitoare.

Vreau să Te simt mai mult în preajma mea. De ce nu ştiu să mă rog Ţie mereu? Tu eşti atât de bună încât mereu Te milostiveşti spre noi, iar eu păcătosul, nu am cuvinte curate pe care să le aştern aici. Scoate-mă din suferinţa mea, ajută-mă să fiu liber şi să am mintea luminată. Nu am cuvinte de laudă pentru că nu-mi permit. Vreau să te iubesc mereu, dar vreau să te iubesc şi mai mult şi mai mult în fiecare zi, să am încredere în Tine că nu vei lăsa nicodată pentru că Tu eşti Maica Domului Iisus.

Maica mea, şterge cu iubirea Ta tot răul din mine şi din noi. Îmbrăţişează-mă pentr că am nevoie cu adevărat. Iubirea Ta este nemăsurată dar mi-e teamă că nu ştiu mereu s-o apreciez. Învaţă-mă să iubesc şi eu şi să fiu puternic în orice moment. Ajută-mă să nu mă ruşinez niciodată pentru că mă închin Ţie, pentru că nu ştiu ce vremuri vor veni. Te rog, ajută-ne Maica noastă să ne salvăm sufletele! Vreau să fii lângă mine mereu şi lângă toţi care se roagă Ţie pentru că ştiu că ne asculţi. Am putea oare să nu mai greşim faţă de Tine?

Măicuţa mea, te rog din tot sufletul să nu întorci faţa Ta de la mine păcătosul, te rog Presfântă Născătoare de Dumnezeu să aduci dragostea Ta în viaţa mea, să luminezi ochii mei cu soarele Tău, te rog să mă ierţi pentru că nu ştiu să mă rog Ţie cum se cuvine şi pentru că nu-ţi mulţumesc pentru iertarea şi bunătatea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu ajută-mă să ies din întunericul păcatului meu, ajută-mă sa fiu din nou eu, om. Vreau să iubesc, dar nu ştiu să am răbdare. Ce aş mai putea să spun decât că îmi doresc să fii mereu în sufletul meu.

Iartă-mă şi iubeşte-mă aşa cum sunt, iar eu îţi mulţumesc, Maica mea pentru tot!

Rugăciune către icoana Maicii Domnului din Vladimir (Vladimirskaia)

Maica-Domnului-din-Vladimir

O, Preaminunată Ocrotitoare cerească a întregii Ortodoxii, primeşte şi razele gândurilor noastre pe care le îndreptăm cu smerenie către Tine. Păzeşte-ne pe noi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi abate norul mâniei lor dinspre noi, ca întru pace să-Ţi dăruim curgerea rugăciunii noastre.
Pe scaunul slavei cereşti ai fost aşezată de Cel Căruia te-ai făcut scaun preaînalt a toată desăvârşirea. De acolo veghezi ca o Împărăteasă asupra poporului tău şi pe îngeri îi trimiţi ca să păzească pe robii tăi de toată vătămarea potrivnicilor noştri.
Sub lumina privirii tale iubitoare de Maică ajută-ne să punem început bun pocăinţei noastre şi să deprindem virtuţile. Pe cei din primejdii îi acoperă cu darul tău, pe cei întristaţi îi povăţuieşte la limanul păcii dumnezeieşti şi pe noi, pe toţi, ne întăreşte întru mărturisirea dreptei credinţe prin cuvânt, dar mai ales prin faptele cele bune izvorâte din inimă smerită şi iubitoare. 
Cu sabia rugăciunii tale taie toate gândurile patimilor noastre şi tulburarea furtunii ispitelor de pe marea vieţii o potoleşte, ca întru pace să petreacă robii tăi în toate zilele în aşteptarea Împărăţiei celei cereşti.
Zdrobeşte cu gânduri smerite pe vrăjmaşii care caută să ne prăbuşească în prăpastia răutăţii.
Ridicând mâinile tale la rugăciune, dobândeşte pentru noi surparea gândurilor întunecate şi străluceşte mintea noastră cu lumina Soarelui înţelepciunii.
Nu avem pocăinţa cea mântuitoare şi nici nu ştim a ne ruga pentru a atrage asupra noastră mila Stăpânului, dar nu ne lăsa pe noi, Maică Preacinstită, ci cu însăşi cheia rugăciunii tale descuie-ne uşa milei dumnezeieşti.
Împacă viaţa noastră şi în ceasul sfârşitului vieţii noastre pământeşti să ne întâmpini cu faţă luminoasă şi cu nădejdea mântuirii, alungând de la noi toată frica, spre a te lăuda cu bucurie în vecii vecilor. Amin.

Imaginea: Icoana Maicii Domnului din Vladimir (Vladimirskaia), pictată de Sfântul Evanghelist Luca

Dedicată lui A – C. V 

La mulți ani!

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru ieşirea din necazuri

manastirea_golia-foto_oana_nechifor_37

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Lui Dumnezeu, nu suntem vrednici de Milele Tale, dar îndrăznim să Te rugăm să primeşti şi puţina noastră rugăciune, precum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei şi să alungi de la noi tulburarea care ne-a cuprins. Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra noastră şi au intrat ape până la sufletele noastre, dar întru Tine este toată nădejdea noastră! Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noastre sunt număraţi. La Tine scăpăm şi pe Tine Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierzător de suflet şi să ne ajuţi să biruim toate ispitele care ne învăluie! Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul nostru, Hristoase Dumnezeule şi Ţie Slavă şi mulţumire pentru toate Îţi înălţăm, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!

Rugăciune pentru răbdare

icoana-lacrimi-iisus_w653_h800_q99

O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferinţe pentru mărirea ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorinţa de a suferi chinuri mai mari!

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

1_038-240x175

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș) – 26 Iulie

icoana-Sfantului-Ioanichie

Sfinte al lui Dumnezeu, Ioanichie, ne rugăm ție ca cel ce ești mijlocitor înaintea Tatălui Ceresc, să ne întărești în dreapta credință, să fim plini de dragoste față de aproapele, să avem în casele noastre binecuvântarea lui Dumnezeu, spor în cele ale noastre, pace și înțelegere. Ție ne rugăm ca fiii noștri să fie înțelepți, cu dragoste față de părinți, ascultători și sprijin în bătrânețile noastre.

Tu, cel ce ai fost sfătuitor al Domnitorilor Țării Românești, să ne dai sfat și ajutor în vreme de ispită, de necaz și boală.

moaste_ionichie_cel_nou

Așa cum pe alții i-ai tămăduit, cu harul ce-l ai de la Dumnezeu, așa tămăduiește-ne și pe noi de neputințe.

În vreme de primejdie ne întărește și ne apără.

Tu, cel ce ai cinstit pe Maica Domnului, apară dimpreună cu Dânsa și casele, familiile, rudeniile, prietenii și cunoscuții noștri.

Minunile tale să le arăți și peste noi așa cum ai făcut de veacuri cu cei ce s-au rugat ție.

Ne încredem în ajutorul tău și-ți cerem să fii mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru ca cererile noastre să-și afle răspunsul.

Sfinte Ioanichie, roagă-te pentru noi. Amin!

Sursa: https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-catre-sfantul-cuvios-ioanichie-cel-nou-de-la-muscel-arges

http://mirelasova.over-blog.com/article-imprietenindu-ne-cu-sfantul-ioanichie-de-la-muscel-26-iulie-105986976.html

Doamne, binecuvântează-ne!

St-Takla-org___Jesus-Coptic-icon-Bibalex

Doamne, binecuvânteaz-o(~ă-l), miluiește-o/l pe (Numele).
Doamne, binecuvintează-i pe toți cei cărora le e greu.
Doamne, potolește viforul gândurilor noastre.
Doamne, ușurează durerile robilor Tăi.
Doamne, binecuvântează copiii care am fost.
Doamne, curațește inimile noastre.
Doamne, binecuvântează bubele noastre, pe cele știute și pe cele de care nu vrem să știm.
Doamne, pune cele bune în inima mea pentru mine.
Doamne, dă-ne să fim în fiecare clipă, prezenți în viața noastră și în Tine.
Doamne, vezi mândria mea, nevoia mea de a părea, de a fi grozavă, perfectă, de a avea toate răspunsurile, de a controla și mă miluiește.
Doamne, vezi minciuna pe care o servesc oamenilor, minciuna cu care mă apăr, nevoia de a mă ascunde când mă descopăr bolnavă, urgența cu care îmi ascund bubele să nu se vadă, să nu se știe, să „scap” și de data asta.
Doamne, vezi-mi durerea, boala și durerea la vederea bubelor mele – și mă miluiește.
Doamne, vezi ura, scârba, neiertarea mea față de mine și mă miluiește!
Doamne, vezi frica mea de durere și mă miluiește.
Doamne, miluiește-i pe cei ce au dureri, răcorește-le inimile și-i umple de Tine.
Doamne, miluiește și ușurează durerile mămicilor și ale bebelușilor care se nasc.
Doamne, miluiește-i pe cei ce pierd pe cineva drag!
Doamne, miluiește-i pe cei ce se chinuie în îndoieli.
Doamne, miluiește-i pe cei ce se ostenesc să învețe.
Doamne, vindecă sufletul meu și mă miluiește.
Doamne, miluiește-ne să nu înmulțim răul și durerea din lume!
Doamne, miluiește și binecuvântează pe toți copiii Tăi!

Păzește-i de toată răutatea, de toată ispita, de tot păcatul! Fii Tu viu în inima și-n conștiința lor! Vindecă durerile lor, trimite-le oameni buni să le ajute pe Cale! Ajută-le să-și asculte și să le fie ascultate durerile! Pune pace pe chipurile lor, pune Pacea Ta în inimioarele lor!
Doamne, miluiește-i și-i luminează, binecuvântează-i și pune cele bune în inima celor cărora le-ai dăruit să fie părinți! Vindecă sufletul lor, dăruiește-le pacea și dragostea Ta, împacă viata lor și-i întoarce cu gânduri bune, cu inima iubitoare spre copiii lor!
Doamne, binecuvântează-ne, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta!
Doamne, ușurează inimile noastre cu Duhul Tău cel Sfânt!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta!

Rugăciune la icoana Maicii Domnului din Ierusalim – Panaghia Ierosolymitissa

image

Icoana Maicii Domnului de la Sfântul ei Mormânt din Ierusalim

panagia

Ceea Ce străluceşti întru slavă neapropiată, sub acoperământul privirii Tale păzeşte-ne pe noi de toate cursele vrăjmaşilor noştri nevăzuţi. Zidul patimilor noastre îl dărâmă cu puterea rugăciunii Tale şi arată-ne pe noi mai râvnitori spre faptele milostivirii. Ceea ce eşti grabnică spre ajutor tuturor creştinilor auzi şi suspinurile rugăciunii noastre şi potoleşte valurile ispitelor celor ce caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii.
În mormânt a fost pus preasfântul Tău trup, dar Izvorul vieţii trebuia să-şi înalţe curgerea spre cele cereşti. Pentru aceasta, legăturile morţii nu te-au putut ţine pe Tine, Cea Care ai născut pe Cel Ce a sfărâmat încuietorile iadului şi a tras pe toţi la viaţă. Pe noi, cei ţinuţi în lanţurile patimilor ne slobozeşte cu puternică mâna Ta şi risipeşte norul ispitelor, Tu, Ceea Ce Te-ai arătat Nor înţelegător al desăvârşirii.
Deschide-mi mie uşile pocăinţei, ca Una Ce Te-ai arătat Uşă a Vieţii luminată de razele iubirii Tatălui şi sfinţită de Duhul. Vezi veşmântul cel întinat al sufletului meu şi curăţeşte-mă în râul rugăciunilor Tale. Mormântul Tău şi acum se arată izvor de minuni, din care adapă-mă şi pe mine, cel însetat, care cu paşii gândurilor alerg către prea cinstită icoana Ta din Ierusalim. De la marginile lumii întinde-mi mână de ajutor prin legătura rugăciunii şi dă-mi mie a-mi agonisi mai înainte de sfârşitul meu viaţă curăţită în focul pocăinţei. Moartea s-a înfricoşat de Tine şi s-a ascuns de la prealuminată faţa ta, dar eu mă tem cumplit de ceasul morţii, ştiindu-mi conştiinţa împovărată cu păcate grozave. Dar în ceasul sfârşitului meu să mă adăpi din paharul pocăinţei şi să-mi dai trecere netulburată către Împăratul vieţii. Atunci mai cu osârdie fă rugăciune stăruitoare, ca Dreptul Judecător să-mi dea iertare nedreptăţilor mele şi să mă primească în odihna Sfinţilor Săi spre a Te lăuda pe tine cu toată mulţumirea sufletului şi a aduce Ziditorului veşnică închinare. Amin.

Rugăciune pentru ceasul în care îți vei vedea păcatul, a Sfântului Ioan din Kronstadt

sfantul_ioan_de_kronstadt_8_0

Doamne, Tu, Cel Care ai pironit pe Cruce păcatele noastre, pironește pe Crucea Ta și acest păcat al meu și mă miluiește după mare mila Ta! Amin!

(Și te însemnezi cu semnul Sfintei Cruci)

Rugăciune pentru vindecarea bolnavilor de cancer

28279634_1836571146376422_4661260550925157422_n

 

Fundația Sfânta Irina ne îndeamnă să rostim zilnic o rugăciune pentru bolnavii de cancer. România are cea mai mare incidență a cancerului dintre toate țările europene.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu Cel Ce ai vindecat și vindeci mulțime de bolnavi, neputincioși și stăpâniți de demoni, întinde dreapta Ta spre vindecarea bolnavilor de cancer din cetatea aceasta și țara aceasta.

Asemenea Proorocului Daniil ne rugăm: „Pleacă, Dumnezeul meu, urechea Ta să auzi, deschide ochii Tăi să vezi mâhnirea noastră adâncă și cetatea asupra căreia se cheamă numele Tău, că nu pentru faptele noastre drepte aducem înaintea Ta rugăciunile noastre cele fierbinți, ci pentru milele Tale cele mari”.

Știm că pentru încercarea, păcatele și trezirea noastră ai îngăduit această molimă asupra poporului Tău, dar și îndelungă-răbdarea și mult milostiva Ta iubire de oameni o cunoaștem.

Pentru aceea, Te rugăm ca oarecând, în vremurile de demult, pogoară-Te întru acest Egipt de patimi și căderi și vezi necazul poporului Tău celui nou, auzi strigarea lui din apăsarea bolii care cumplit, după dreptate, acum îl asuprește.

Descoperă, Doamne, robilor Tăi că Tu ești Stăpânul vieții și al vindecării, Stăpân peste orice trup muritor și peste sufletul cel veșnic, ca să cheme numele Tău spre vindecarea trupească și sufletească, să creadă în Tine și în Biserica Ta.

Învață-i, Doamne, pe robii Tăi să nu otrăvească leagănul creației Tale, să-l păstreze întreg și curat și să trăiască în pace cu toți oamenii, ca să nu fie ei înșiși pricina suferinței lor.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dă-ne putere să-i iubim pe vrăjmașii noștri, ca binecuvântarea și viața să stăpânească în inimile noastre și în toată lumea Ta.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iartă, vindecă și alungă cumplita suferință a cancerului din hotarele acestui popor, spre pocăință, nădejde și mântuire. Amin.

Rugăciuni pentru vindecarea de cancer către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

vindecatpare-de-cancer

Rugăciunea întâi către Maica Domnului

Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua

pantanassa

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Maica Domnului

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.