Rugăciune pentru sănătate – Florin Caragiu

apostolia-12-02

Doamne Iisuse Hristoase, caută spre mine și mă miluiește, că boala m-a cuprins și nu am alt ajutor afară de Tine.

Dăruiește întâi de toate sufletului meu vindecare, ca iubirea Ta să locuiască în mine, copleșind frica de moarte.

Fie spre mântuire toată suferința mea, să ardă în mine patimile cele rele și să se lămurească în foc aurul virtuților.

Treacă de la mine paharul acesta al bolii, dacă este cu putință, dacă nu, facă-se voia Ta. Știu că pe toate le orânduiești spre folosul celor ce se încredințează dragostei Tale.

Totul e descoperit feței Tale, nicio lacrimă nu-i trecută cu vederea.

Ne-ai spus că trupul nostru e un altar, fă ca încercarea prin care trec să fie o jertfă bine plăcută Ție.

Trimite pe Duhul Tău cel sfânt să se roage în mine, ca să învăț rugăciunea curată și să iau deciziile cele mai bune în ce privește tratamentul medical.

Știu că trupul omului e o alcătuire minunată, de care trebuie să avem grijă ca de o icoană a sufletului.

Restaureaz-o cu puterea Ta dumnezeiască, ca să pot săvârși fără împiedicare cele bune și de folos și să se reverse într-însa strălucirea feței Tale.

Dăruiește-mi răbdare, pricepere, nădejde, credință, dragoste, să nu mă tulbur cu sufletul în miezul încercării și să fac voia Ta, care urmărește sfințenia și desăvârșirea noastră după chipul Tău.

Necuprinse de gând sunt lucrările Tale, Doamne, fie mie după cuvântul Tău!

Că binecuvântat și preaslăvit ești, împreună cu Tatăl Cel fără de început și cu Preasfântul și de viață dătătorul Tău Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.

Sursa: https://florincaragiu.blogspot.com/2020/02/rugaciune-pentru-sanatate.html?fbclid=IwAR2jQtF4hyUSwkUVOGmJ-Xc_1bOYNqUa9WppDGhmAR0pXxD55Wl8H3qexYI

Rugăciune – Florin Caragiu

70557878_2850322164998495_1769968340647804928_n

Doamne, miluiește țărișoara noastră,

că suntem adesea naivi, proști și răi, și nu știm ce facem.

iartă-ne pentru avorturile, nedreptățile și vicleniile noastre,

pentru invidia, nepăsarea și indolența noastră,

pentru indiferența față de suferința și sărăcia din jur,

pentru bârfele, vorbele murdare și faptele de rușine,

panicile, devierile și justificările ieftine,

când ne călcăm conștiința, mergând cu curentul.

nu ne lăsa de capul nostru,

scoate-ne din iadul închipuirilor pătimașe,

îndreaptă-ne cu blândețe, liniștește-ne cugetul agitat,

ca să gustăm din fărâmiturile Ospățului Tău

și să simțim fericirea de a Te cunoaște.

fii cu noi și atunci când noi nu suntem cu Tine

și necinstim chipul pe care ni l-ai dat,

ajută-ne să nu cedăm ispitelor și să fim tari în încercări

cu credința, nădejdea și dragostea ce vin de la Tine.

trimite lucrători la seceriș, călăuzitori jertfelnici, verticali,

care să înnoiască acest neam măcinat

de necontenitele trădări ale conducătorilor,

de nesfârșitul exil al copiilor lui,

de lipsa de cuvânt, fapte, gânduri și obiceiuri sfinte,

de suferință, boală și moarte.

readu-ne în suflet bunătatea ce nu caută la fața omului,

ospitalitatea străveche și liturghisirea neîncetată a iubirii Tale,

ce-și răspândește razele peste drepți și nedrepți.

pogoară în noi viața, lumina, învierea Ta,

ca să murim păcatului și să ne veselim cu îngerii și sfinții,

îmbrăcați în veșmânt de slavă, ca fii ai Tăi

întorși acasă, în bucuria Tatălui ceresc.

Florin Caragiu