Paraclisul Cuviosului Dionisie Exiguul – 1 Septembrie

Rugăciunile începătoare

Troparul

Ca o rază strălucitoare ce luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce al socotit curgerea timpului după Nașterea lui Hristos și ai făcut cunoscute rânduielile Sfinților Părinți. Pentru aceasta îți cântăm cu bucurie: Slavă Celui ce ți-a dat ție înțelepciune; Slavă Celui ce te-a binecuvântat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine sfințirea vieții noastre.

Slava… Si acum… asemenea:


Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Cuviosului Dionisie cel smerit
Cântarea I
Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea mea cea neputincioasă cum va putea scrie ție ca un condei pe tăblița inimii cuvinte de laudă, Sfinte Dionisie, cel ce ai strălucit cu înțelepciunea mai mult decât cei din vremea ta ?

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul Dobrogei te-a odrăslit pe tine, mlădiță de Dumnezeu binecuvântată, și rod mult de înțelepciune și de faptele milostivirii ai adus spre întărirea Bisericii lui Hristos, pe Care Îl roagă acum și pentru mântuirea sufletelor noastre.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Numărarea anilor o ai socotit de la nașterea Mântuitorului, a Celui Ce trup omenesc a luat ca să ne nască pe noi întru Duhul spre mântuirea sufletelor noastre .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Din pântecele Tău a răsărit Cel fără de ani, pe Care Îl roagă să ne ajute pe noi a pune începutul cel bun al pocăinței.

Cântarea a III-a

,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limbile greacă și latină foarte bine stăpânindu-le, ai dăruit Bisericii multe traduceri spre luminarea sufletelor celor însetați de mântuire.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Caută cu blândețe din înălțime Sfinte, spre cei ce te cinstesc pe tine și ne trimite nouă vălul rugăciunilor tale spre a dobândi și acoperământul milostivirii dumnezeiești.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu smerenia te-ai acoperit Sfinte, ca și cu un veșmânt, și ai mers pe calea desăvârșirii, slujind lui Hristos cu inimă curată.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Către acoperământul Tău alergăm noi, nevrednicii, cerând a ta părintească ocrotire, ca să ne izbăvești de ispitele acestui veac tulburat de multe primejdii.

Apoi aceste stihiri:
Cărțile tale comoară sunt în vistieria Bisericii, pentru care și acum te roagă să fie păzită de mulțimea multor eresuri ucigătoare de suflete.

Maica Vieții, Ceea ce ai purtat în brațe pe Cel Ce ne poartă pe noi deasupra valurilor patimilor, nu înceta a mijloci nouă iertare și mare milă .

Sedealna
Cu înțelepciunea cea de sus fiind umbrit, adu-ți aminte de cei ce te cinstesc pe tine și roagă-te să dobândim noi pocăința cea plăcută Domnului.

Cântarea a IV-a
,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viața Sfântului Pahomie cel Mare și a Sfintei Taisia o ai tradus spre folosul monahilor, iar noi ne mângâiem cu ale tale rugăciuni spre dobândirea mântuirii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ocrotitor celor ce se ostenesc pe calea înțelepciunii ești, Sfinte Dionisie, și celor din primejdii grabnic rugător.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cuvintele Sfinților Părinți ai dăruit nouă, ca după învățăturile lor povățuindu-ne, să ajungem și noi a vedea ziua cea neînserată a Împărăției lui Hristos.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Inima mea cea primejduită de multe răutăți o înconjoară cu stâlpii rugăciunii Tale, Preacurată Stăpână.

Cântarea a V-a

,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mare pricepere având de la Hristos, numărarea anilor o ai pus de la nașterea Lui, a Celui Ce toate le-a zidit întru înțelepciune.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tabel cu datele de prăznuire a Paștilor ai alcătuit sub insuflarea Duhului, Celui Ce toate le lucrează spre mântuirea sufletelor omenești.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu înțelepciunea mai mult decât cu alte virtuți strălucind, ai dat Bisericii cu dragoste roadele ostenelilor tale.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pe marea vieții primejduindu-mă, alerg la acoperământul Tău, ca să mă izbăvești din cursele celui rău .

Cântarea a VI-a

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cu totul luminat de smerenie, întru lumina ei ai lucrat faptele înțelepciunii, care și mai mult se vor vădi la judecata lui Hristos, la care să ne fii nouă apărător, Sfinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cheia rugăciunii tale deschide-mi mie porțile înțelepciunii, ca să mă izbăvesc de povara multei neștiințe.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Ocrotitor statisticienilor fiind, păzește-mă și pe mine, ca în tainele științei să pătrund cu adâncă smerenie pentru nepriceperea minții mele.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Păzește-mă Preacurată, de năvala patimilor celor ce caută să tragă mintea mea de la slujirea rugăciunii.

Apoi aceste stihiri:
Pe mine, cel greu cufundat în marea grijilor lumești, păzește-mă Sfinte, de furia celui rău, ca să nu fiu eu înghițit de valurile ispitelor.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul
Din Dobrogea strămoșească ai pornit spre Apus ca un apostol, pe Hristos propovăduind și următor Sfinților Părinți făcându-te, Sfinte Cuvioase Dionisie. Lumina ta, Părinte înțelepte, laudă Dumnezeirea cea întreit strălucitoare; pentru aceasta cu dragoste prăznuim sfântă pomenirea ta.

Prochimenul :

Evanghelia

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…

Slavă… glas 2:

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Pe Hristos ai mărturisit prin viață smerită, măcar că erai plin de mireasma înțelepciunii, cu care alungă mirosul cel greu al patimilor mele.

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor 👎, a caror pomenire o savarsim, ale Cuviosului Dionisie Exiguul, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cântarea a VII-a

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu darul înțelepciunii fiind luminat, tainele cele înalte le-ai tâlcuit celor străini de adevărul dreptei credințe.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubind înfrânarea și înțelepciunea cea desăvârșită, cu puterea lui Hristos ai înaintat în viața cea duhovnicească, în care ajută-ne să punem și noi începutul cel bun.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Viețile Sfinților mult ai iubit, Cuvioase Dionisie, și asemenea lor ai viețuit întru înfrânare și întru iubirea de Dumnezeu, pe Care Îl roagă pentru mântuirea celor ce te cinstesc pe tine.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Risipește toate uneltirile celui rău, Preacurată, ca să nu cădem noi cumplit, ci să ne ridicăm la pocăință, mărind ajutorul Tău grabnic.

Cântarea a VIII-a
,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strâns razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu legătura dragostei te-ai încins, urmând Păstorului Celui iubitor de oameni, pe Care roagă-L să surpe din inimile noastre toate cuiburile gândurilor rele și neiubitoare de frați.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înțelepciunea Duhului ți s-a dat ție pentru smerenia și curăția inimii tale; ajută-mă și pe mine a-mi păzi inima de toate cugetele cele rele, care se pronesc asupra mea ca niște săgeți.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Carte de Dumnezeu scrisă ai fost, Cuvioase Dionisie, cel ce mult te-ai ostenit a lucra în via Domnului faptele virtuților mântuitoare.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Din pântecele Tău a răsărit Soarele dreptății, Cel Ce luminează pe toți cu strălucirile înțelepciunii Sale nemărginite.

Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scoate din primejdii pe cei ce aleargă către tine în rugăciunile lor, mijlocind de la Hristos vreme de pocăință poporului celui afundat în marea păcatelor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spinii eresurilor îi smulge Sfinte din pământul inimilor înțelenite în păcat și pe toți către pământul mântuirii ne îndreptează.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu curgerile rugăciunii tale spală și fereastra inimii mele ca să văd strălucind pe Soarele Cel mai înainte de soare.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Munte înalt pe Tine Proorocii Te-au numit, Preacurată, Ceea Ce pe noi, cei căzuți în osânda cea mare, ne-ai ridicat la înălțimea pocăinței.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Bucură-te, dascălul înțeleptelor învățături, cunoscătorul tainelor timpului, vasul cel de mare preț din cămara Cuvântului, cu ale tale învățături nu înceta a ne călăuzi pe noi, nevăzut, la hotarele Împărăției cerurilor.
Ca o carte de Dumnezeu scrisă, te-ai deschis spre primirea tainelor înțelepciunii, cu care luminează și sufletele noastre cele adâncite în întunericul multor păcate.
Condeiul Cuvântului, vasul cel plin de mirul smereniei, rază propovăduitoare a Soarelui dreptății, Sfinte Dionisie, următorule în înțelepciune al marelui Dionisie Areopagitul, nu înceta a te ruga pentru luminarea și mântuirea celor ce te cinstesc pe tine.
Nu ai iubit deșertăciunile acestei lumi, măcar că erai cinstit de toți, ci cu gând smerit ai căzut în cămara inimii, strigând lui Hristos cu adâncă umilință: ”Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă !” .
În cărările mântuirii ne îndreptează, Sfinte Dionisie, care cu dragoste ai slujit Dătătorului a toată înțelepciunea și ai moștenit cămările îngerești.
Ca un soare ai slobozit razele înțelepciunii, luminând pe cei din întunericul neștiinței și aducându-i la Hristos, Soarele Cel neapus.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…

Pomenște pururea poporul din care ai răsărit și îl izbăvește de dreapta mânie a lui Dumnezeu, prin ale tale stăruitoare, sfinte și bineprimite rugăciuni, Sfinte Dionisie, vlăstarule cel mult roditor al pământului nostru .

Dobrogea se laudă întru prăznuirea ta, Sfinte, căci aici punând început vieții călugărești, la Constantinopol și Roma te-ai desăvârșit, făcându-te tuturor călăuzitor către tainele credinței.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău. See less

Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghi­na

DSC_3256a

Preotul face începutul obișnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru;
strana: Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfânta Treime, Tatăl nostru;
preotul: Că a Ta este împărăția;
strana: Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă, Și acum, Veniți să ne închinăm (de 3 ori),
apoi

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață, întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

și iarăși

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Duhul Tău Cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

Slavă, Și acum, Aliluia (de trei ori) și Dumnezeu este Domnul (de trei ori); apoi

Troparele, glasul al 4-lea. «Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce»

La făcătorul de minuni preaslăvite, la ierarhul lui Hristos credincioșii cu cuget de smerenie căzând să-i strigăm: Părinte Nectarie, cu harul tău cel prea-dulce, pe toți izbăvește-ne de nevoi și necazuri, și toată boala vindec-o degrab, de la Stapânul iertare cerându-ne.

Slavă,

Dumnezeiescul har, Părinte, avându-l de-a vindeca tot beteșugul și boala, degrabă, ierarhule, rugând pe Hristos, vindecă, rugămu-ne, de întristarea cumplită, de boală, de patimă și amara durere pe credincioșii care îți cinstesc sfintele moaște, Sfințite Nectarie.

Și acum, al Născătoarei de Dumnezeu

Niciodată nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, a vesti noi nevrednicii puterile tale; că de nu ai fi stătut înainte, rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi?; de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi izbăvești din toate nevoile.

apoi Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule și

CANONUL

Cântarea 1-a. Glas 8. «Apa trecând-o ca pe uscat»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Rănit de săgeata vrăjmașului,la tine, Părinte, cu credință m-adăpostesc. Împacă-mi viața, Ierarhe, tamăduindu-mi și trupul și sufletul.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Viață-n sfințenie petrecând, sfințești totdeauna și de rele îi izbăvești, de-Dumnezeu-purtătorule Părinte, pe cei ce vin la cinstită icoana ta.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Lucrând cu puterea minunilor, alungă, Părinte, de la cei care te chemăm îndată durerea cea trupească, cu harul tău, Ierarhe Nectarie.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ca Maica Preabunului Dumnezeu, preabună Stăpână, și de mine îndură-te și toată cumplita bântuială a nevăzutului șarpe alungă-o.

Cântarea a 3-a. «Doamne, Cela ce-ai înalțat bolta cea cerească»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De dureri felurite-și întristări și nevoi și de uneltirea ascunsă și năvălirile începătorului răutății păzește-i, Părinte Nectarie, pe cei ce te laudă.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Tuturor izvorăște dumnezeiescul tău cap înțelegătoarea dulceață a harului ce îl ai de Ia Hristos Dumnezeu, care ne-alungă, Părinte, amăreala patimii din suflete pururea.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

În ispite și chinuri și în cumplite dureri, Sfinte, petrecându-mi viața, la tine m-adăpostesc; să nu mă lepezi, dar, ci cu a ta cercetare dintru toată patima degrab izbăvește-mă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Adăpostire zidirii și sprijinire fiind, cu-har-dăruită Fecioară, pe cei care caută adăpostirea ta, de vicleanul balaur îi păzește pururea și de toată sminteala lui.
Izbăvește de tot necazul și vătămarea pe cei care cer mijlocirea ta, de-Dumnezeu-purtătorule Sfinte Ierarhe Nectarie.

Caută cu milostivire, de-Dumnezeu-Născătoare prealăudată, spre necazul meu cel cumplit al trupului și vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, și pomenește pe cei pentru care se face paraclisul;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori), ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; apoi

Sedealna, glasul al 2-lea. «Rugătoare fierbinte»

Izvor îmbelșugat de tămăduiri întru Duhul s-a arătat, Înțelepte, racla moaștelor tale, că vindecă pe cei ce pătimesc și sănătate și tărie dăruiește celor ce vin cu credință, Preasfinte Părinte Nectarie.

Cântarea a 4-a. «Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Obștea ta, Ierarhe, neînvăluită pururi păzește-o de ispitele vrăjmașului și de tulburările acestuia.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Tuturor care suferă și îți cer ajutorul, Sfinte Nectarie, vindecare dăruiește-le risipind îndată întristarea lor.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Vindecarea cea după duh și cea după trup, slăvite Nectarie, dăruiește-le cu harul tău celor ce te laudă cu dragoste.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Preacurată, îndreaptă-mă la a pocăinței cărare pururea și năravul rău al patimii de Ia mine alungă-l cu puterea ta.

Cântarea a 5-a. «Luminează-ne pe noi»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cald ajutător te-a aflat ostrovul Eghinei, pentru aceea, către tine venind, se izbăvește de tot necazul și patima.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Dă-ne tuturor a trăi viață pașnică și de năvala vrăjmașului pururi netulburată, lerarhe Nectarie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cald apărător credincioșii tăi avându-te întru ispite, Părinte Nectarie, cu ajutorul cel de Ia tine se laudă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ceea ce-ai născut negrăit pe Ziditorul tău, de vătămare și toată primejdia pururi păzește-i pe cei care te laudă.

Cântarea a 6-a. «Rugăciune voi vărsa către Domnul»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Durerea cea sufletească, Părinte, și cea trupească degrabă alin-o celor ce-ți cerem a ta rugăciune, de bucurie umplându-ne inima și ceața grelei întristări de Ia noi, ca un bun, risipindu-o.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Părinte, de încercări de tot felul și a vrăjmașului cumplită sminteaIă, de strâmtorări și nevoi și ispite, Mântuitorului pururea roagă-te să-i apere pe cei ce vin cu credință și cer mijlocirea ta.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu milă a cerceta totdeauna și-a păzi nu’nceta, Ierarhe, de-Dumnezeu-purtătorule Sfinte, pe credincioșii tăi care au dobândit comoară de neprețuit racla moaștelor tale, Nectarie.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Fecioară, ce-ai zămislit de Ia Duhul pe Hristos lubitorul-de-oameni, cu ocrotirea ta grabnic mă scapă de tirania vicleană a răului, și binele a-l săvârși întărește-mi, Stăpâna mea, sufletul.

Izbăvește de tot necazul și vătămarea pe cei care cer mijlocirea ta, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Ierarhe Nectarie.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Preotul pomenește iarăși așa cum s-a arătat după Cântarea a 3-a; ecfonisul Că milostiv, și îndată

Condacul, glasul al 2-lea. «Păzitoarea creștinilor»

Arătatu-te-ai celor căzuți ridicare și tărie, de Dumnezeu purtătorule, întru vremile de pe urmă, prin harul cel de sus, pentru aceasta și pe noi nevătămați păzește-ne de ispita vrăjmașului, trupului sănătate și sufletului iertare neîncetat de Ia Hristos, Ierarhe, cerându-ne.

Prochimenul, glasul al 4-lea. Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate și Cuvioșii Tăi se vor bucura.

stih: Răsădit în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru va înflori.

Evanghelia.

Diaconul zice Înțelepciune drepți….

Din Sfânta Evanghelie de Ia loan citire (X, 9-16)

Zis-a Domnul: Eu sunt ușa; de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pașune va afla. FuruI nu vine decât numai să fure și să junghie și să piardă; Eu am venit ca oile Mele viață să aibă și din belșug să o aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul său pentru oi. Iar cel năimit și care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și Iasă oile și fuge, și lupul le răpește și le risipește. Dar cel năimit fuge, pentru că este năimit și nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și cunosc pe ale Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine; precum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl; și sufletul Îmi pun pentru oi. Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu; și va fi o turmă și un păstor.

Slavă, glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile lerarhului Tău, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curațește mulțimea greșalelor noastre.

Stihira, glasul aI 6-lea. «Toată nădejdea»

stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Nouă stea te-ai arătat în anii cei de pe urmă Bisericii lui Hristos prin curăția vieții strălucind, Cuvioase, cu lumina harului celui dintru tine luminându-ne sufletul și gonind pururea, cu a vindecărilor străluciri, și negura vrajmașilor și întunecările bolilor; deci strigăm către tine: Nu înceta să ne izbăvești de tulburarea vicleanului și de asuprirea lui.

Preotul zice: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori); ecfonis: Cu mila;

și celelalte cântări ale Canonului:

Cântarea a 7-a. «Feciorii lui Israel, strămutați din Iudeea în Babilon»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De dureri și ispite, de primejdii și oameni gâlcevitori și nevoi de moartea fără veste și toată-mpresurarea, Ierarhe Nectarie, pe toți cei care cinstesc icoana ta păzește-i.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Arătatu-te-ai, Sfinte Ierarhe, preagrabnic ajutător tuturor, în anii de pe urmă, și bolile cumplite vindecând celor care vin și cu credință cinstesc racla moaștelor tale.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Dumnezeiască podoabă și cunună preanouă te-a arătat Hristos ostrovului Eghinei; ci pururea aleargă căutând mijlocirea ta, și-agonisește mereu roada dragostei tale.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

La cărarea cea strâmtă a poruncilor Fiului tău întoarce-mă, Stăpână, ridicându-mi din poftele deșarte ticăloasa mea inimă, ca, mântuit cu harul tău, de-a pururi să te laud.

Cântarea a 8-a. «Pe Împăratul Ceresc»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Râul răutății care-mi cuprinde cu totul ale inimii brazde usucă-l, Părinte, cu puterea rugăciunii tale.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

A toată boala vindecător cunoscându-te, alergăm toți Ia moaștele tale și cu-a ta putere luăm tămăduire.

stih: Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Pururi păzește obștea aceasta, Părinte, cu a ta rugăciune preacaldă, dându-i, lerarhe, și darurile tale.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Tămăduiește sufletul meu, Preacurată de a șarpelui rea bântuiaIă, a nepătimirii lumină dăruindu-mi.

stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-l și preaînălțându-L pe El întru toți vecii.
«Pe Împăratul Ceresc pe Care ÎI laudă oștile» Îngerești, lăudați-L și preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. «Adevărată de Dumnezeu Născătoare»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Păzește-ne, Părinte, de toată tulburarea care ne face vrăjmașul cel nevăzut și de primejdia morții, Sfinte Nectarie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Alungă, lerarhe, durerea sufletească și cea din trup suferință, cu harul tău, pe care-l ai de Ia Domnul, Părinte Nectarie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

La Domnul, lubitorul de oameni, mijlocește pentru ostrovul Eghinei neîncetat și pentru țara aceasta, Sfinte Nectarie.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Cu toții lăudându-ți harul tău, Fecioară: neîncetat, ca o maică cu dragoste de fii, pe fiecare ne-acoperi, ne mângâi și ne hrănești.

apoi Cuvine-se cu adevărat

și megalinariile:

Pe luminătorul bunei-cinstiri și noua făclie a Bisericii lui Hristos, pe ocrotitorul fierbinte al Eghinei să îl cinstim cu toții, pe Sfântul Nectarie.

Bucură-te, râul nou izvorât prin dumnezeiască revărsare Bisericii, care-adăpi și vindeci cu harul cel predulce pe cei ce ți se roagă, Părinte Nectarie.

De pe înalțimea virtuților luminezi, Părinte, întru cele din urmă vremi, precum o făclie de Dumnezeu aprinsă, simțirea minții noastre, Sfinte Nectarie.

Bucură-te, grabnic izbăvitor de toată-ntristarea și vrăjmașii cei nevăzuți tămăduitorul bolilor celor care moaștelor tale sfinte se închină cu dragoste.

Bucură-te, Sfinte Nectarie, comoara Eghinei, făcătorule de minuni, lauda cea nouă, scutul Ortodoxiei, podoaba cea aleasă a cetei lerarhilor.

Sfinte lerarhe Nectarie, caută cu milă către cei care te cinstim și dă-ne, Părinte, iertare de greșale de Ia Mântuitorul cu mijlocirea ta.

A ta ocrotire n-o depărta, Sfinte lerarhe, de Ia obștea robilor tăi și plinește grabnic cererea celor care iți săvârșesc cu râvnă mereu pomenirea ta.

și aceste două tropare ale Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

Din tine, Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul întrupându-Se negrăit, covârșești, Fecioară, Oștirea cea Cerească; ție, dar, îți aducem cântare de laudă.

Cu toate oștirile Îngerești, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviți și cu tot soborul Sfinților, Preacurată, Fiului tău te roagă toți să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este Împărăția; apoi

Troparul Sfântului, glas întâi. «Locuitor pustiei»

Pe vlăstarul Silivriei și al Eghinei ocrotitor, ce s-a arătat în anii de pe urmă virtuții prieten adevărat, pe Nectarie să-l cinstim credincioșii, al lui Hristos dumnezeiesc slujitor, că izvorăște vindecări de tot felul celor ce cu evlavie strigă: slavă lui Hristos, Celui ce te-a slăvit pe tine, slavă Celui ce te-a făcut minunat, slavă Celuia ce lucrează prin tine tămăduiri tuturor.

Preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească…,

strana: Doamne miluiește (de 40 ori),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

iar preotul zice ecfonisul: Că milostiv; apoi face otpustul cel mic,

fără însă a zice Pentru rugăciunile; dupa care zicem acest

Tropar, glasul al 2-lea. «Când de pe lemn»

Tuturor ajutor întru nevoi și ocrotitor în necazuri fă-te, Nectarie, celor ce la tine cu credință vin și dumnezeieștile tale moaște, Părinte, ți le cinstesc pururea, pe care le-a slăvit Hristos cu darul minunilor, care ne alungă durerea și pace dăruiesc tuturora, și de sus iertare greșalelor.

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalț, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

și acest tropar, glas întâi

Pentru rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi, ca un singur Îndurat.

și preotul încheie, zicând: Pentru rugăciunile.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.

 

Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros – 4 Ianuarie

89722028_2956341534428696_8689218688101908480_n

Preotul binecuvântează: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…

Iar dacă nu este preot se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri…

Apoi

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

 Doamne miluiește de 12 oriSlavă… Și acum…

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 142:
 
„Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viață mea o călca în picioare; facutu-m-a să locuiesc în întuneric că morții cei din veacuri.
 
Mâhnit e duhul în mine și inimă mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu că un pământ însetoșat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineața milă Ta, că la Tine mi-i nădejdea.
 
Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scăpa-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. Amin”

Apoi aceste Tropare, glasul al 4-lea:

Cel Ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui protivnic; având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţă.

Cu bărbătească cugetare ca și Iov ai răbdat lepra trupului tău, Nichifore pătimitorule, curățindu-ți astfel în chip strălucit îmbrăcămintea sufletului tău; și suind pe scara virtuților, ai ajuns, prin înfrânare, la petrecerea Îngerilor, neîncetat cântând lui Dumnezeu: Ție slavă Se cuvine, Treime deoființă.

Slavă… tot acesta, Și acum… a Născătoarei de Dumnezeu:

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumne­zeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stătut tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

l. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Cântarea 1

Glasul al 8-lea: „Apa trecând-o”

Pe vasul cel curat al harismelor Duhului, pe cel mai alb decât zăpada cu sufletul, veniți toți pe Nichifor cel lepros în cântări curate să-l mărim.

Cu sfințita pecete a dragostei, calea credinței cu bărbăție săvârșind-o, în nădejdea dobândirii Împărăției celei de sus, acum pe Nichifor cel lepros îl fericim.

Slavă…

Cu sudorile nevoințelor tale, Părinte Nichifore, sufletul tău cel dumnezeiesc aur preacurat ți l-ai făcut, în mâinile Dumnezeului tău încredințându-l.

Și acum…

Cuvintele cele nespuse ale lui Gavriil cu credință ascultându-le, Fecioară, pe Dumnezeu L-ai născut lumii, neascultarea Evei îndreptând.

Cântarea a 3-a

„Doamne, Cel ce ai făcut”

Din Creta răsărind ca un soare strălucitor, toată lumea ai luminat cu petrecerea ta, și împodobindu-te cu bună cuviință, fiule al luminii, Nichifore strălucite, întunericul patimilor îl risipești de la noi.

Înțelepțește sihăstrind, calea cea strâmtă ai străbătut, cu multă înfrânare petrecând, preafericite, și cetele celor fără de trup ai ajuns în trup fiind, Nichifore Cuvioase; pentru aceasta cu adevărat ai fost cinstit asemenea Îngerilor.

Slavă…

Cel ce are noian nesfârșit de tămăduiri, Cel ce îi pedepsește cu neputința pe cei pe care îi primește ca fii adevărați, Hristos, ți-a dat ție, Nichifore, lepra trupului, spre încredințarea dragostei Sale.

Și acum…

Fecioară Curată, Stăpâna a toată lumea, sufletul meu cel robit de greșeale, cu rugăciunile tale de maică arată-l mai presus de patimi și la slava cea dintâi iarăși mă ridică.

Apoi aceste tropare:

Tămăduiește patimile noastre cu rugăciunile tale, Părinte Nichifore, cel ce ai răbdat lepra trupului tău cu măsura desăvârșită a răbdării.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durarea sufletului meu.

Sedealna, glasul al 2-lea

„Ceea ce ești folositoare caldă”

Durerea îndelungată a leprei ai răbdat cu suflet viteaz și cuget bărbătesc, lui Dumnezeu cântând, Nichifore fericite, cântare de bucurie și cu buze curate slăvind neîncetat dumnezeiasca bunătate.

Cântarea a 4-a

Auzit-am, Doamne…

Plăcerile trupului tău le-ai omorât, toată înfrânarea uneltind, Nichifore Cuvioase, și sufletul dumnezeiește ți l-ai înviat.

Răspunzând chemării cerești, fericit te-ai făcut, Părinte Nichifore, biruind toate cetele făcătorului de rele.

Slavă…

Vătămarea ochilor tăi pătimind, Nichifore văzătorule de Dumnezeu, vedeai înlăuntrul tău strălucirile Dumnezeiescului Duh și razele strălucitoare ale luminii celei neapropiate.

Și acum…

Graiurile Proorocilor întru tine s-au împlinit, Preacurată, căci neispitită de bărbat ai purtat în pântece pe Cel ce de demult prin ei a grăit.

Cântarea a 5-a:

Luminează-ne pe noi, Doamne…

Pusu-ți-ai mintea pe piatra Domnului tău, Nichifore înțelepte, pentru aceasta ai rămas tare ca diamantul, neînfricoșându-te de dureri.

Lepra trupului ca și Iov o a suferit, Părinte Nichifore, pentru aceasta strălucești cu sufletul ca aurul și ca argintul cel de mult preț.

Slavă…

Pusu-ți-ai nădejdea, Nichifore fericite, în Dumnezeu, Apărătorul orfanilor și al văduvelor, Părintele milostivirilor, de la Care ai aflat ocrotire.

Și acum…

Turn întărit împotriva vrăjmașilor ești, Stăpână, risipind meșteșugirile lor, ca ceea ce ai născut pe Cel nemăsurat întru putere.

Cântarea a 6-a:

„Rugăciunea mea voi vărsa”.

Întărit fiind de Harul lui Dumnezeu, ai primit slăbănogirea trupului ca pe un dar al milostivirii Lui, Care dorește mântuirea muritorilor pentru nemăsurata Sa milă.

Ca o făclie a Treimii te cunoaștem, Nichifore, deasupra muntelui așezată, care răspândești tuturor lumina și strălucirea Duhului în ceața întunecată a patimilor, luminând peste întinderea pământului.

Slavă…

Biruit-ai înălțimile vrăjmașului cu dumnezeiasca ta smerenie, Părinte Nichifore, căci cu suflet recunoscător ai primit suferințele și defăimările, și te-ai făcut cu adevărat cu neasemănare mai alb decât zăpada.

Și acum…

Pântecele tău cel sfințit s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile, Mariam, căci Dumnezeu în el a încăput, pe Care nu-L încap cerurile. Pe Acesta înduplecă-L cu rugăciunile tale de maică să mă izbăvească de strâmtorarea patimilor.

Și iarăși:

Tămăduiește patimile noastre cu rugăciunile tale, Părinte Nichifore, cel ce ai răbdat lepra trupului tău cu măsura desăvârșită a răbdării.

Curată, ceea ce în zilele din urmă prin cuvânt pe Cuvântul în chip de negrăit L-ai născut, nu a înceta a te ruga, ca ceea ce ai îndrăznire de maică.

Condacul, glasul al 2-lea

„Ceea ce ești păzitoarea creștinilor”.

Pe calea cea strâmtă a bolii ai călătorit, Nichifore fericite, și din toată inima L-ai urmat pe Stăpânul, ca un fiu supus și vrednic; jugul Său cel bun și povara cea ușoară pe umeri ridicând, pentru care ai intrat în slava cea veșnică, în veselia nesfârșită, unde neîncetat te veselești.

Prochimenul

Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui

Stih:

Răbdând voi aștepta pe Domnul si va lua aminte la mine.

Evanghelia de la Matei

(Cap. 11, 27-30)

Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.Căci jugul Meu este bun şi povara Mea uşoară este.

Slavă…

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Nichifor, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Și acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre.

Glasul al 8-lea.

Scara cerească a virtuților cu cuget dumnezeiesc și suflet tare ai suit-o, Nichifore cugetătorule de Dumnezeu; căci suferind ca Iov lepra trupului și vătămarea ochilor tăi, răni și toată reaua pătimire a mădularelor, la înălțime te-ai ridicat și frumusețea și slava celor cerești le-ai văzut, pe care Domnul Dumnezeu le-a gătit celor ce săvârșesc poruncile Sale.

Cântarea a 7-a

„Tinerii cei ce au mers din Iudeea”

Avut-ai în viață rugăciunea neîncetată ca pe o lucrare desăvârșită, prin care ai vorbit cu Dumnezeu, petrecerea Îngerilor urmând, Nichifore cugetătorule de cele cerești, și strigând: Dumnezeul Părinților binecuvântat ești.

Povățuit fiind, fericite, de Antim vestitul, ai săvârșit alergarea nevoinței în Hios și ai pus trofee mari de biruință, Nichifore biruitorule. Pentru aceea, cununi ai primit de la mâna cea purtătoare de viață.

Slavă…

Aducând Domnului dumnezeieștile tale rugăciuni cele de la miezul nopții, Nichifore, te-ai ridicat de la pământ, uimindu-l pe ucenicul tău, Eumenie, care te-a văzut și împreună cu care aduci laudă lui Dumnezeu în veci.

Și acum…

Năstrapa cu mană te-a închipuit cu adevărat, Maică Fecioară Curată, căci în pântecele tău ai păzit Pâinea vieții celui veșnice, pe Hristos Cel ce hrănește în chip de negrăit sufletele credincioșilor.

Cântarea a 8-a

„Pe Împăratul ceresc”

Dumnezeieștile tale cuvinte și înțeleptele tale sfaturi dulceață și mângâiere pricinuiesc sufletelor îndurerate, Cuvioase Nichifore.

Neagoniseala a fost vistieria ta, Părinte Nichifore, și făcându-te sărac cu inima, mult te-ai îmbogățit, fericite.

Slavă…

Lucrurile îndepărtate aproape le vedeai cu ochii sufletului, Nichifore fericite, pentru că ai fost împodobit cu dumnezeiasca înainte-vedere.

Și acum…

Împodobită fiind cu dumnezeiasca slavă, Fecioară, de-a dreapta Împăratului ceresc ai fost așezată, ca o Stăpână a lumii.

Cântarea a 9-a

„Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu”

Cu lesnire a ridicat povara cea grea a leprei, biruitorule Nichifore, și te-ai mutat în cetatea lui Dumnezeu cea slobodă, cu ușurință zburând.

Sămânța Evangheliei în pământul cel bun al inimii tale primind-o, Nichifore milostive, a făcut rod de spice însutit.

Candela sufletului tău, înțelepte Nichifore, umplând-o cu untdelemnul răbdării, Mirele Hristos împreună cu fecioarele cele înțelepte te-a numărat.

Slavă…

Racla Moaștelor tale, Părinte Nichifore, izvorăște Harul Mângâietorului, mireasmă de viață, credincioșilor care se închină ei.

Și acum…

Ca o lună mult strălucitoare ai răsărit lumii Lumina cea neapropiată, Născătoare de Dumnezeu, ca ceea ce ai născut pe Soarele cel mare al slavei.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără strică­ciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Mărimuri

Pentru ca să te facă părtaș al veșnicei bucurii din ceruri, Stăpânul, biciuirile și durerile leprei ți le-a dat în viață, ca un Părinte mult-milostiv.

Dreptar de acrivie, pildă de înfrânare și de smerenie, stâlp de priveghere, lucrător al răbdării și mare dascăl al rugăciunii te cunoaștem pe tine, Nichifore.

Pătimit-ai ca și Iov cu multă răbdare durerile, pătimitorule Nichifore, pentru care, ca și acela, te veselești veșnic, întru nespusa vedere de Dumnezeu.

Veniți dumnezeiasca mulțime a iubitorilor de Hristos, pe prietenul lui Hristos, pe Nichifor cel lepros, cu vrednicie în cântări să-l lăudăm ca pe un desăvârșit luptător.

Ca un ciorchine copt ai fost zdrobit în linurile dureroasei lepre, Nichifore minunate, și ai dat vinul cel dumnezeiesc al virtuților, care veselește inimile celor ce te laudă pe tine.

Având drept sprijin tare toiagul puterii lui Dumnezeu, Nichifore, ai alergat cu multă stăruință pe calea cea strâmtă a vieții și ai ajuns la lărgimea dumnezeieștilor locașuri.

Ca o nicovală a răbdării, neînduplecat te-ai arătat în chinuri, Nichifore pătimitorule, și în cuptorul durerilor fiind încercat, mai strălucitor ca aurul te-ai arătat.

Astăzi puterile îngerești se bucură văzând dumnezeiescul tău suflet stând împreună cu ei la Tronul Stăpânului, cu slava curăției strălucind.

Toate oştile îngereşti, Înaintemergă­to­rul Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi Sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciuni ca să ne mân­tuiască pe noi.

Apoi:

Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… și aceste

Tropare, glasul al 6-lea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dum­nezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum…

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, căci tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Preotul rostește Ectenia, după care face Apolisul. În timp ce credincioșii sărută icoana Sfântului, iar Preotul miruiește, psalții cântă troparele acestea, glasul al 2-lea: „Când de pe Lemn”:

Bucură-te, nevoitorule al răbdării, sfeșnicul mângâierii, dumnezeiască icoană a nădejdii, pecetea credinței, plinirea dragostei, învățător rugăciunii, dreptarul înfrânării, bogăție mult-îndrăgită a curăției, cel pedepsit în cuptorul leprei, strălucești neîncetat în lume, Nichifore cuvioase, mai minunat decât aurul.

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi de toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne sub sfânt Acoperământul tău.

Tropar, glasul 1

„Locuitor pustiului”

Nevoințele și bărbăția în asceză ale Cuviosului Nichifor cel lepros i-au mirat pe Îngeri, căci ca un alt Iov a răbdat durerile slăvind pe Dumnezeu. Iar acum este încununat cu slavă de Acela spre săvârșirea de minuni. Bucură-te, povățuitorule al monahilor; bucură-te, stâlp luminos; bucură-te, mireasmă pricinuitoare de veselie, care se revarsă din Moaștele tale.

 În anul 2012 Patriarhia Ecumenică a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor Leprosul, cu zi de prăznuire pe 4 ianuarie, ziua adormirii sale.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F372596606189905%2Fvideos%2F1536120509872998%2F&show_text=0&width=560

Paraclis la năvălirea neamurilor

Maica-Domnului-2zs3dm54xtkatunebfn7cw

Începutul obişnuit.

Apoi troparele Paraclisului Maicii Domnului (pe forma glasului 2):

Către Născătoarea de Dumnezeu, a­cum cu osârdie să alergăm noi, pă­cătoșii și smeriții, și să cădem cu pocăință, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbește că pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi în de­șert, că pe tine, singură nădejde te-am câș­ti­gat.

Slavă…, Și acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dum­nezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că, de nu ai fi stat tu îna­inte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbă­vești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50.

CANONUL, Glasul al 2-lea

Cântarea 1

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Preacurată Maică-Fecioară, ceea ce de proroci ai fost cântată şi de Moisi văzută în rugul ce ardea fără de ardere, cu mâna ta cu care ai ţinut pe Cel Prea-Puternic biruieşte pe vrăjmaşii ce se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu şi se oştesc asupra noastră.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce pe faraon în mare l-ai cufundat şi întru adânc ai aşternut carele şi călăreţii lui, Hristoase, Împăratul cel Nebiruit, scoală-Te şi acum spre ajutorul nostru pentru rugăciunile celei ce Te-a născut, Iisuse, Cel ce eşti una cu Tatăl.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Preasfântă Pârgă a Sionului drept-credincios, precum ai zdrobit cu putere nevăzută toată oastea cea fără-de-Dumnezeu, aşa şi acum ajută nouă, şi cu slava cu care eşti mai slăvită decât serafimii, fulgeră şi risipeşte pe cei ce hulesc asupra Domnului şi ne urăsc pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, Cuvântule al Tatălui şi Unsul lui Dumnezeu, Cel ce eşti dinainte de Veac, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut sub ani, fii Apărătorul nostru, al celor răscumpăraţi de Tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

O, voivodeasă a credincioşilor, ceea ce porţi diadema celei mai înalte sfinţenii, pe tine te chemăm să mijloceşti la Dumnezeu iertare, căci pentru păcatele noastre suntem asupriţi, şi cu milostivirile tale, Preacurată, îndură-L pe Ziditorul şi Împăratul a-toate să dea prin noi slavă Numelui Său.

Cântarea a treia

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Adunatu-s-au mai marii pământului împotriva Domnului şi a Unsului Său,nădăjduind întru puterea lor, dar noi întru Numele Domnului nădăjduind şi ajutorul tău chemând, cu credinţa puterii dumnezeieşti mărim puterile tale, Maică a Celui Preaînalt.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Cel ce dai tărie şi putere celor slabi şi înalţi fruntea robilor Tăi, dă acum tărie oştii Tale celei credincioase asupra hulitorilor vrăjmaşi, şi înalţă slava Ta închizând gurile lor, pentru rugăciunile Ceea ce Te-a născut pe Tine, Dumnezeul părinţilor noştri.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Pe oastea urâtorilor de Dumnezeu şi pe căpeteniile lor ce însetează de ucideri şi de junghieri, o, tu care eşti a Duhului Sfânt preaputernică Stăpână, străjuieşte şi ajută robilor tăi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti plină de Dar şi ai surpat meşteşugirea diavolului, zdrobeşte şi acum puterea viclenilor ce se uneltesc împotriva aleşilor Fiului Tău, şi ocroteşte cu rugăciunea ta inimile ce tind către tine, o, Preasfântă Fecioară.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

În chipul Crucii asupra moştenitorilor credinţei punându-şi mâinile Iacov cel ce s-a numit întâiul Israil, aşa şi acum, ceea ce eşti mai sfântă decât toţi sfinţii, cu puterea Crucii prin care Dumnezeu a răscumpărat neamul omenesc, biruieşte, Maică-Fecioară şi Împărăteasa noastră, pe cei ce gândesc să surpe slava robilor tăi.

Cântarea 4

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Ceea ce prin curăţia ta ai nimicit tot gândul celui necurat, varsă sabia Duhului cea cu două ascuţişuri împotriva cugetelor necuvioşilor, şi cu farul dreptei credinţe întoarce sufletele noastre la pocăinţă izbăvitoare.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Ceea ce şezi de-a dreapta Împăratului veacurilor ca o Împărăteasă a milostivirilor de El dăruite, plineşte rugăciunea împăratului David şi întoarce-i deodată înfruntaţi şi ruşinaţi pe vrăjmaşii care se oştesc asupra Sfinţilor, şi iscuseşte-ne întru poruncile dumnezeieşti.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Arată-te şi acum Apărătoare Doamnă şi vor cunoaşte toate neamurile, Stăpână, că n-ai lăsat pe vrăjmaşii Fiului Tău să se bucure de sângele Sfinţilor Lui, nici n-ai dat pe cei cuvioşi ai Lui spre mâncare celor mândri, ci de-a pururea eşti Acoperământul cinstitorilor de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Ceea ce eşti plină de dar, Marie, numai tu împreună cu voirea ai şi puterea, ceea ce ai născut pe Cel ce toate ţi le plineşte, Mireasă Nenuntită a Celui Preaînalt.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

Întru uimirea sprijinirii tale la tine năzuim: vino degrab să ne izbăveşti de năvala războinicilor celor silnici, şi de stăpânirea fricii Tale nu-şi vor mai afla inimile, o, ceea ce prin inima ta ai răbdat sabie spre mântuirea lumii.

Cântarea 5

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Doamnă a Biruinţei, risipeşte-i pe craii cei tirani ai ţărilor barbare împotriva turmei Tale care cu mânie sălbatică răcnesc asupra ta, şi auzi, Preacurată, lacrima poporului ce te preamăreşte.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Ceea ce ai născut pe Fiul lui Dumnezeu, care stăpâneşte gânditor peste puterile cele cereşti, trimite-ne spre ajutor îngeri apărători, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Doamna bucuriei noastre.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Lacrimi şi mâhnire ne-au împresurat, şi potop de gânduri rele săgetează împotriva inimilor robilor tăi, ci tu, Stăpână, ca o grabnic izbăvitoare, milostiveşte-te şi surpă pe vrăjmaşii cei fără de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Să nu dai în mâinile celor rău-cugetători moştenirea ta, Curată, ca nu cumva să zică: unde este Născătoarea de Dumnezeu întru care au nădăjduit?, ci neatinşi păzeşte pe cei iubitori de tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

Toate împărăţiile pământului să cunoască stăpânirea Ta, să se tulbure neamurile de tăria Ta cea nebiruită şi să se cutremure popoarele ce nu ştiu puterea Ta, Iisuse, Judecătorul tuturor.

Cântarea 6

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Arc de aramă fă braţele poporului tău celui credincios şi-l întăreşte cu putere dumnezeiască, tu cea cu totul fără prihană, din cer dăruindu-i luminare şi ştiinţă spre lauda ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Pe noi cei ce credem că eşti cinstită întru numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului şi ne închinăm naşterii Tale minunate, să nu ne dai vrăjmaşilor noştri, ci până în sfârşit risipeşte-i, să cunoască tăria ta, Maică-Fecioară.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Suspinând plecăm genunchii şi strigăm: Greşit-am înaintea lui Dumnezeu, Stăpână, ci tu, cu mijlocirea ta de Maică milostiveşte-L, să nu ne pedepsească rău-cugetătorii pentru cugetele noastre nepocăite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Dumnezeul părinţilor noştri şi Dumnezeul veacurilor, Dumnezeule cel mai presus de veacuri, vino şi acum la poporul ce Te iubeşte şi ne ridică din prăpastia depărtării de Tine, şi ne adună întru Tine, Iubitorule de oameni, Iisuse.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

Lăsat-au trupurile robilor Tăi şi nu era cine să le îngroape, aruncat-au rămăşiţele celor aleşi ai Tăi şi nu era cine să-i cunoască, şters-au pomenirea sfinţilor Tăi şi nu era cine să-i cinstească. Dumnezeule şi Tatăl nostru, vino şi apără pe Sfinţii Tăi!

Prochimen, glasul al 4-lea:

Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace.

Stih: Lumină spre descoperirea neamurilor.

Apostolul (Evr. VII,7-17)

Diaconul: Înțelepciune. Preotul: Pace ție. Cântărețul: Și duhului tău.

Evanghelia (Luca I, 39-49, 56)

 

Slavă…,glasul al 2-lea:

Părinte, Cuvinte și Duhule, Treime Sfântă, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dum­ne­zeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

 

Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărăde­legile noastre.

Stihirile Paraclisului, glasul al 6-lea

Podobie: Toată nădejdea…

Ajutorului omenesc nu ne încredința pe noi, Preasfântă Stăpână, ci primește rugăciunea robilor tăi, că necazurile ne cuprind și nu putem răbda săgetările diavolilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoșii, pururea fiind biruiți; mângâ­iere nu avem afară de tine, stăpâna lumii. Nă­dejdea și folositoarea credincioșilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.

Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese rușinat, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; ci, cerând dar bun, primește dăruirea către cere­rea cea de folos.

Prefacerea celor necăjiți, izbăvirea celor neputincioși fiind, izbăvește pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pacea celor din războaie, liniștea celor înviforați, singura folosi­toare a credincioșilor.

 

Preotul: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta…

Strana: Doamne miluiește (de 12 ori),

Preotul: Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni…

Cântarea 7

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Nu am întins mâinile noastre, Stăpâne, către alt Dumnezeu, chiar dacă am greşit, dar nu ne-am depărtat de la Tine şi la nimeni nu năzuim afară de Tine, pentru acesta miluieşte-ne pe noi pentru rugăciunile Maicii Tale.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Câini mulţi ne-au înconjurat, tauri graşi ne-au cuprins, clătinat-au capul, zis-au cine ne va izbăvi pe noi din mâinile lor. Dar tu, Stăpână, Curată, cu toiagul Dumnezeului tău ajutor goneşte-i departe.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Împărăteasă Prealăudată, ceea ce ai născut pe Mântuitorul lumii Hristos, Împăratul împăraţilor, păzeşte cetatea aceasta, şi de amara luare de robire, de pradă, de năvălirea vrăjmaşilor izbăveşte-o.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

De războiul cel dintre noi şi de reaua întovărăşire, de tulburarea şi bântuirea cea ascunsă a vrăjmaşilor şi de vânzarea vicleanului, izbăveşte, ceea ce eşti cu totul fără prihană, Maică-Fecioară, cetăţile tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

Zid nesurpat şi turn de tărie pe tine te-am agonisit întru năvălirile şi năpădirile barbarilor neamuri celor ce se bucură de sângiuiri rele şi la tine scăpând, Curată, ne mântuim.

Cântarea 8

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Ca pe o turmă fiara cea cu multe capete a necredinţei i-a înconjurat pe mieii Tăi cei cuvântători; ci întâmpină-i Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, cu acoperământul tău.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Limba cea semeaţă şi trufaşă s-a făcut iubitoare de război, şi ca nişte urâtori de bine, război neîmpăcat a ridicat asupra noastră, ci întâmpină-i, Împărăteasa celor blânzi şi smeriţi cu inima.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Cu tabără gândită a oştii celei cereşti, înconjoară şi îngrădeşte cetatea ta, iar cu strălucirea cercetării tale supărările vrăjmaşilor fă-le deşarte; ci întâmpină-i, Fecioară Sfântă, de Dumnezeu Născătoare.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Precum odinioară au urât pe proroci aşa şi acum pe sfinţi, că Unuia Dumnezeu au slujit şi prorocii şi sfinţii; ci întâmpină-i pe fiii întunericului cu fulgerele mâniei tale sfinte, Crăiasa celor cu inima curată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Sârguieşte, Maică a lui Dumnezeu, într-ajutorul nostru, că de nu vei mijloci tu, cum vom dobândi iertare de la Împăratul cel Ceresc, căci numai rugăciunile tale, Preasfântă, ne izbăvesc pe noi din dreapta Sa mânie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

Ceea ce ai zdrobit iară şi iară silnicia celor necinstitori, vino şi acum, Preasfântă Fecioară, şi nimiceşte uneltirile asupra sufletelor noastre, căci în tine nădăjduim, milostivă Stăpână.

Cântarea 9

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Ceea ce eşti cununa virtuţilor, virtute, bărbăţie şi înţelepciune dăruieşte poporului Tău, risipind pâlcurile celor potrivnici, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Ceea ce eşti zid nesurpat şi turn neînvăluit al creştinilor, întărâtările celor cumpliţi şi fără de Dumnezeu, năvălirea tiranilor şi îngrozirea barbarilor risipeşte-le, Fecioară Preacurată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Îngerul de demult apărându-l pe Ghedeon, oştile potrivnice de tot le-a pierdut. Şi acum trimite, Stăpână, înger puternic şi înger de bun sfat, ca să zdrobească pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ce ne luptă pe noi.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Se biruieşte rânduiala firii unde voieşte Dumnezeu, Acela ce toate cu iubire le lucrează. Fecioară-Maică, ceea ce mai presus de fire L-ai născut, izgoneşte pe cei ce voiesc să piardă grădina ta şi florile sfinţeniei Fiului tău.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!

Auzi-ne, Curată, tânguirea şi pocăinţa din inimă, şi îmblânzeşte urgia lui Dumnezeu ce vine asupra noastră prin neamurile care nu te cinstesc şi fă cunoscut numele şi tăria ta tuturor marginilor lumii, Marie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Cuvântul lui Dumnezeu Cel ce ai legat prin Cruce puterea diavolului şi ai unit cu pământul pe cele cereşti prin Născătoarea de Dumnezeu, zdrobeşte şi acum, Împărate, războiul de asupra robilor Tăi, şi împacă-ne pe noi cu Tatăl.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

Întinde-ţi acoperământul tău, Stăpână, ca pe nor luminos, şi acoperă cetatea ta şi cu braţele tale întru care ai îmbrăţişat pe Domnul Hristos, îmbrăţişând-o pe aceasta nesurpată, păzeşte-o, căci cu numele Tău pururea se făleşte.

Toată nădejdea spre Tine o punem Maica lui Dumnezeu, păzeşte-ne sub sfânt acoperământul Tău. Nu ne încredinţa pe noi ajutorului omenesc, Preasfântă Stăpână.

Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi, surpă-i cu dreapta Ta cea stăpânitoare şi atotputernică şi celor ce sunt în scârbe le ajută, pe cei asupriţi îi mângâie şi-i dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ţie, că toate le poţi câte le voieşti.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea-nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 Rugăciune la năvălirea neamurilor

Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, Ţie ne închinăm şi pe Tine Te rugăm noi, păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, ca să cauţi spre cererile noastre, a păcătoşilor şi netrebnicilor robilor Tăi şi să ne miluieşti, Stăpâne, că fărădelegile şi păcatele noastre ne-au covârşit; făcutu-ne-am ocară neamurilor, defăimare şi batjocură celor fără de Dumnezeu, şi ne-am smerit până la moarte.

Cine nu ne va plânge şi cine va tângui această robie a noastră, că acestea toate au venit asupra noastră pentru păcatele şi fărădelegile şi hulele noastre; pentru aceasta fiii Sionului cei cinstiţi acum suntem socotiţi ca nişte vase de lut, că s-a înnegrit aurul credinţei, s-a schimbat argintul cel bun; noi, nazireii Sionului cei ce am strălucit mai mult decât zăpada, ne-am făcut ca nişte orbi; cei ce ne-am înnălbit mai mult decât laptele, mai mult decât cerneala ne-am întunecat; cei ce ne-am hrănit cu Pâinea cerească acum ne-am îmbrăcat cu grozăvie, şi s-au mărit fărădelegile noastre mai mult decât fărădelegile sodomenilor, iar din fii ai luminii, ne-am făcut fii ai întunericului, din fii ai împărăţiei ne-am făcut robi ai vrăjmaşilor celor fără de lege şi ai neamurilor celor necredincioase; am greşit, am făcut fărădelegi, am nedreptăţit călcând poruncile Domnului Dumnezeului nostru!

Să nu ne dai pe noi lor până în sfârşit pentru Numele Tău, Doamne, şi să nu strici aşezământul Tău şi să nu depărtezi mila Ta de la noi, pentru îndurările Tale, Părintele nostru Cel din ceruri, şi pentru milostivirile Unuia-Născut Fiul Tău şi pentru mila Sfântului Tău Duh, să nu pomeneşti fărădelegile şi păcatele noastre, ci degrabă să ne ajungă pe noi îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte; ajută-ne nouă Dumnezeule, Mântuitorul nostru, celor ce dăm slavă numelui Tău!

Primeşte mărturisirea noastră, a păcătoşilor şi a nevrednicilor robilor Tăi, pentru Sângele cel scump şi sfânt al Fiului Tău, al Domnului nostru Iisus Hristos, care pentru viaţa lumii s-a vărsat, pentru Sfinţii Lui Apostoli şi mucenici care s-au nevoit pentru numele Lui a-şi vărsa sângele lor, pentru sfinţii prooroci, părinţi şi patriarhi care s-au nevoit bine a plăcea sfântului Tău Nume.

Doamne, să nu treci cu vederea cererile noastre, nici să ne părăseşti, pentru că nu întru dreptăţile noastre nădăjduim, ci spre milele Tale prin care neamul nostru se mântuieşte. Deci ne rugăm şi ne cucerim bunătăţii Tale: să nu ne lepezi de la faţa Ta, nici să te îngreţoşezi de nevrednicia noastră, ci ne miluieşte după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, trece cu vederea fărădelegile şi păcatele noastre!

Stăpâne Atotputernice, auzi glasul rugăciunii noastre, a păcătoşilor şi ascultă poporul Tău; întăreşte oastea în vreme de război şi o împuterniceşte şi-i dă virtute precum ai dat lui Iisus al lui Navi şi lui David, proorocul Tău, asupra potrivnicilor. Aşa Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru întăreşte şi ajută poporul Tău, cei numiţi cu sfântul Tău Nume, că afară de Tine alt Dumnezeu nu ştim. Numele Tău numim, Hristoase, că Tu eşti Cel ce lucrezi toate.

Caută din cer, Doamne şi priveşte din locaşul Tău cel sfânt al slavei Tale, unde este râvna Ta şi tăria Ta, unde este mulţimea milei şi îndurărilor Tale, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi numele Tău este peste noi. Întoarce-Te, Doamne, pentru robii Tăi, pentru sfântă biserica Ta, pentru toţi sfinţii Tăi din veac, pentru că potrivnicii noştri au călcat sfinţenia Ta. Noi, robii Tăi, ne-am făcut ca din început, când nu ne-ai stăpânit pe noi, ca nişte necuraţi noi toţi ne-am făcut, ca o cârpă lepădată este toată dreptatea noastră şi am căzut ca frunzele pentru fărădelegile noastre şi nu este cel ce cheamă Numele Tău şi-şi aduce aminte de Tine, şi după dreptate, Stăpâne, Ţi-ai întors faţa Ta dinspre noi şi pentru păcatele noastre ne-ai dat vrăjmaşilor celor trufaşi, mândri, şi neamurilor necredincioase. Doamne, Dumnezeul nostru, să nu Te mânii până în sfârşit, că de vei deschide cerul, cutremur vor lua de la Tine munţii şi se vor topi şi va arde focul pe vrăjmaşii noştri cei potrivnici şi fără de Dumnezeu şi înfricoşat va fi numele Tău potrivnicilor Tăi.

Caută cu îndurare, că din veac n-au privit ochii noştri către Dumnezeu străin, iar acum, Stăpâne, caută din cer şi ne miluieşte pe noi pentru numele Tău cel sfânt şi ne izbăveşte de vrăjmaşii noştri cei fără de Dumnezeu şi ne slobozeşte de meşteşugurile şi măiestriile şi cursele lor. Să nu depărtezi de la noi ajutorul Tău cel tare, că noi nu suntem harnici să biruim cele ce ni se întâmplă împotrivă. Tu, Doamne, puternic eşti să ne mântuieşti pe noi de vrăjmaşii noştri potrivnici şi necredincioşi.

Întăreşte poporul Tău şi oastea noastră o îngrădeşte şi o împuterniceşte, o îmbărbătează în vreme de război. Surpă şi zdrobeşte şi pierde pe barbarii cei fără de Dumnezeu şi necredincioşi şi pe agareni şi dă slavă numelui Tău celui Sfânt, ca nu cumva să zică neamurile: Unde este Dumnezeul lor?

Pentru rugăciunile prea-binecuvântatei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, şi pentru solirile tuturor sfinţilor Tăi, Tu eşti Dumnezeu, ajutorul şi tăria noastră şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui celui fără-de-început şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului şi de Viaţă făcătorului Duhului Tău, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

 

Rugăciunea Sfântului Macarie Filadelful la venirea asupra noastră a altor neamuri

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, puternic în milă şi bun întru tărie ca să ne întărească şi să ne mântuiască pe noi pe toţi? Nu tăcea, nici nu te îmblânzi, Dumnezeule, spre răsplătirea celor mândri, că iată vrăjmaşii Tăi s-au întărâtat şi cei ce Te urăsc pe Tine s-au înălţat. Până când întorci faţa Ta dinspre noi? Până când se vor făli păcătoşii? Până când călcătorii de lege vor avea stăpânire? Până când se va înălţa toiagul nelegiuiţilor peste soarta sfinţilor?

Vai, că s-a umplut smerenia noastră şi ne-am micşorat decât toate neamurile. Vai, că cei ce ne mâhnesc pe noi foarte s-au întărit şi rana tare nouă s-a făcut. Plânge-voi cu amar pentru zdrobirea mea ca si Ieremia; că ne-am scuturat ca frunza printre neamuri, pentru nelegiuirile noastre, şi cu morţii cei din iad ne-am socotit. Dar nădăjdui-voi iarăşi ca Zaharia spre Tine, Doamne, cel ce eşti voitorul milei si Dumnezeul îndurător, cel ce risipeşti sfaturile celor tari şi primeşti rugăciunile celor smeriţi.

Vai, că ne-am făcut ocară celor de-aproape şi celor de departe, care s-au abătut din calea cea dreaptă spre stricarea dogmelor şi s-au lepădat cu totul întru fără de lege. Neştiind ei cuvântul cel preaînţelept al proniei Tale, cercetarea noastră părăsire o socotesc, căci se cădea a auzi din sfintele cuvinte că, certându-ne Dumnezeu, ne înţelepţim ca să nu ne osândim împreună cu lumea. Că nu cei morţi se învrednicesc silinţei tămăduirii, ci cei ce viază în boală dobândesc cercetarea doctorilor si cât de târziu este să înţeleagă că această rană a toată lumea în bucurie mai presus de lume se va preface. Dar n-au cunoscut, nici nu au înţeles şi pentru aceasta suntem ocărâţi.

Nădăjduirea ce avem spre Tine, Dumnezeul nostru cel adevărat, milă o numesc şi pentru că propovăduindu-te pe Tine Unul-născut din Tatăl cel fără de început, Fiu deofiinţă cu Părintele Tău cel de o fire şi cu Preasfântul Tău Duh, o Singură Fire şi o Singură Fiinţă şi o Singură Putere, şi pentru că noi Unuia Dumnezeu ne închinăm, ei de aceea socotesc că pătimim acestea. Rana robiei nu o socotesc că ne este pedeapsă pentru greşeli, ci pedepsire pentru păgânătate şi de a Ta răbdare râzând, hulesc dumnezeirea Ta şi batjocoresc purtarea Ta de grijă cea de lume mântuitoare.

Lasă Doamne, lasă, Preaiubitorule de oameni Dumnezeule îndurate, Preaîndurate şi milostive Stăpâne şi nu ne mustra pe noi mai mult cu mânia Ta ca să nu pierim, nici cu urgia Ta să ne cerţi pe noi ca să nu ne facem ca din început pe când nu eram ai Tăi. Fii cu noi tare în războaie, că nu este peste putinţă Ţie a mântui pe mulţi.

Întăreşte-ne pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, că spre Tine am nădăjduit şi întru numele Tău am îndrăznit şi să se întărească acum cuvântul Tău, Doamne, care ai grăit spre noi că eşti cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Să se înalţe capul creştinilor şi să se ruşineze cei ce ne prigonesc, să se înspăimânteze cei ce ne îngrozesc şi să se întoarcă înapoi, să se strice tăria lor şi stăpânirea lor să nu fie.

Să cunoască toţi că Domnul este numele Tău, Tu Însuţi înălţat peste tot pământul şi a Ta este împărăţia şi puterea şi slava. Ţie se cuvine a ne închina, adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru, împreună cu Părintele Tău cel fără de început şi Preasfântului Duh, făcătorul de viaţă Duhul Tău, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

 

Rugăciunea Sfântului patriarh Calist la primejdia poporului

Doamne şi Dumnezeule al milei, a toată bunătatea Dătătorule şi Dumnezeule al minunilor, Părintele îndurărilor, limanul milostivirii, izvorul cel nedeşertat al iubirii de oameni, Cela ce cu înţelepciunea pe toate le cârmuieşti, Cela ce smereşti şi iarăşi înalţi, Cela ce mândrilor le stai împotrivă, iar smeriţilor le dai dar, cu stăpânirea Ta se ţine toată zidirea gândită şi simţită.

Judecăţile Tale sunt adânc nepătruns şi căile neurmate. Cu Duhul Tău toate se rânduiesc şi în mâna Ta este suflarea tuturor celor vii. Ţie se pleacă stelele şi toate Ţi se supun. Ţie slujeşte toată zidirea si toate puterile cereşti se cutremură si cu neîncetate slavoslovii Te cinstesc. Toate făpturile cu glasuri negrăite Te laudă. Deci, Tu, Soare gândit al dreptăţii, Dumnezeule adevărate care pe toate le faci şi le prefaci cu singură voia Ta, cu blând şi milostiv ochi caută spre poporul Tău cel păcătos şi deznădăjduit şi trimite peste dânsul milele Tale cele bogate.

Cruţă moştenirea Ta, cruţă poporul Tău, cruţă via pe care a zidit-o dreapta Ta; având bunătatea Ta cea firească, mijlocind pentru noi. Binecuvântarea cea părintească cu socoteală nebunească s-a tăgăduit şi diavolului au afierosit-o. Dar Tu, Stăpâne, opreşte toiagul păcătoşilor ce se năpusteşte asupra sorţii drepţilor; să nu ne dai uitării până în sfârşit pentru Numele Tău cel sfânt şi pentru mila cea negrăită ce se varsă din bunătatea Ta. Dăruieşte ca întru adâncă linişte ca să petreacă neamul Tău cel sfânt şi toată tulburarea şi bântuiala ce se ridică asupra lui, cu dreapta Ta cea nebiruită risipeşte-le. Amin.

Altă rugăciune a aceluiaşi Patriarh

Împărate fără de început, Nevăzut, Neurmat, Neajuns şi Netâlcuit, Cel ce cuprinzi cu mâna toată zidirea şi o păzeşti, stăpânind-o şi cârmuind-o cu cuvânt negrăit, cel ce suferi fărădelegile ninivitenilor, iar apoi pocăinţa şi întoarcerea lor ai primit, iertându-i pentru nemărginita bunătate şi îndelungă-răbdarea Ta, toate fărădelegile şi greşelile după obişnuinţă şi nespusă iubirea Ta de oameni, primeşte şi rugăciunile noastre precum pocăinţa ninivitenilor, primeşte lacrimile şi suspinurile. Cererea noastră cea smerită, că nicidecum nu putem, după ce am păcătuit, să căutăm către Tine, Cel Singur fără de păcat. Primeşte strigările cele ce dintru adânc, ca nişte tămâie adusă Ţie, Stăpânului; primeşte rugăciunile ticălosului popor; biruiască adâncul milostivirii Tale mulţimea păcatelor noastre şi dă poporului Tău izbăvire şi slobozire de ispite şi cumpăna morţii.

Aşa, Doamne Dumnezeul nostru, ascultă-mă în ceasul acesta pe poporul Tău şi pe mine, păcătosul, şi opreşte braţul păcătoşilor ce se ridică peste soarta drepţilor pe care Tu Singur îi păzeşti şi eşti cunoscut de dânşii, ca şi prin noi, netrebnicii robii Tăi, să se slăvească Preasfântul Tău nume, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în veciii vecilor. Amin.

Altă rugăciune a aceluiaşi

Preabunule Doamne, Ziditorul totului, a Cărui milă este nemăsurată şi iubire de oameni neasemănată, Cel ce ai ridicat toate fărădelegile noastre şi le-ai pironit pe Cruce, ca să ne sfinţeşti pe noi, Tu Doamne, Cel Unul fără de păcat, neprimitor de toată întinăciunea, pe Tine ne bizuim, la Tine tindem cu rugăminte la noianul iubirii Tale de oameni celei negrăite şi nemăsurate, şi strigăm către Tine, Doamne cel lesne de împăcat, mântuieşte-ne pe noi!

Nu aducem cântările şi laudele noastre ca ale fariseului, ci ca ale vameşului, şi nu ca tâlharul cel necunoscător, ci ca cel binecunoscător, şi cu mulţumire strigăm: pomeneşte-ne pe noi, Doamne, după mare Mila Ta!

Biruiască mila Ta cea bogată fărădelegile noastre, chiar dacă nu ne-am pocăit după cuviinţă şi nu ne-am întors cu totul din păcat, ci covârşeşte spre noi mărimea iubirii Tale de oameni, îndură-te şi împacă-Te, ca Unul ce eşti îndelung-răbdător asupra poporului Tău. Opreşte secera morţii ca să nu vină peste noi, opreşte tăierea ei cea grabnică şi fără de vreme; opreşte stricăciunea şi toată boala cea pierzătoare.

Ţie Unuia am greşit, dar la Tine Unul gândim aşa, Doamne: ascultă-ne pe noi, păcătoşii şi netrebnicii robii Tăi, şi să nu lepezi cererile noastre în ceasul acesta. Treci cu vederea greşelile noastre cele de voie si cele fără de voie, cele întru cunoştinţă si întru necunoştinţă, ca să se slăvească şi întru noi sfântul Tău nume, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Altă rugăciune a aceluiaşi Patriarh

Lesne-Iertătorule, Doamne şi mult-Milostive, Dătătorule a toată zidirea cea cuvântătoare şi gândită, Cel ce pe fiinţă dintre cele ce nu sunt tuturor dăruieşte, şi pre bine a fi cu înţelepciune nouă ne-ai dăruit, să nu ne treci cu vederea, cei ce cu slavoslovii şi cu cântări mulţumitoare cădem la neasemănata bunătatea Ta. Să nu lepezi rugăciunile şi cererile noastre cele curăţitoare. Binevoieşte din sfânt lăcaşul Tău şi vezi şi cercetează viţa aceasta şi o desăvârşeşte pe dânsa, pe care a sădit-o dreapta Ta. Şi ne scoate pe noi dintru această cumplită şi pierzătoare boală şi de tăria morţii sufleteşti şi trupeşti, că înfricoşată şi această neaşteptată primejdie ne ameninţă nu numai trupurile, ci şi sufletele desăvârşit le despărţeste, fară de pocăinţă aflându-ne noi, păcătoşii, ne închinăm Ţie şi ne rugăm să auzi rugăciunea şi cererea poporului Tău şi să-Ţi întorci mânia Ta de la noi.

Aşa, Doamne Sfinte, să nu te mânii asupra noastră până în veci, nici să ne întâmpini cu dreapta urgia Ta, că nimeni nu poate să stea înaintea Ta sau să îndrăznească; nici un om trăind, nicidecum nu se va îndrepta înaintea Ta. Că toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată, aceea ce îi curge sânge după cum zice marele glăsuitor Isaia, pentru că munţii şi dealurile de frica Ta ţinute fiind, se clatină si se înfricoşează.

Doamne, încetează urgia Ta de la noi, scapă-ne din robia celor necredincioşi şi de robia cea făcută în mintea noastră prin întreita învăluire şi prin furtuna ispitelor de faraon cel gândit. Că nici putem cu amândouă greşind, să-Ţi cântăm Ţie cântare de mulţumire pe pământ străin. Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru mila Ta şi îndurările Tale şi trimite-ne nouă înger credincios păzitor căruia încredinţează viaţa noastră ca să ne scoată din înfricoşata urgie a morţii şi din sabia aceasta nenădăjduită. Ca prin izbăvirea acesta şi răsuflare, să te slăvim pe Tine, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, pe Dumnezeirea Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.

NOTĂ: rugăciunile sunt din Molitfelnic, rediortosite şi uşor editate, iar canonul l-am rescris integral – maica Neonila, 28 august 2015, Petru Vodă

Sursa: http://manastirea.petru-voda.ro/2015/08/28/paraclis-la-navalirea-neamurilor/

Al doilea paraclis către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

531024_551623248202239_690562809_n

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Acest Paraclis se cîntă la vreme de întristare sufletească şi la orice întâmplare grea, fiind foarte folositor pentru tot creştinul.

Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Visţierul bunătaţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh  –  Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

PreaSfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
 Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Stih:    Sfinţit-a locaşul Său cel preaînalt; Dumnezeu este în mijlocul ei şi nu se va clinti.
Ceea ce eşti mai cinstită, Maică prealăudată, nu ne pricepem noi păcătoşii a te lăuda cum se cuvine, însă nepricepându-ne, strigăm ţie: Bucură-te Maica Soarelui Celui neapus, a ziditorului tuturor.

Stih: Și va pofti Împăratul frumusețea ta, că El este Domnul tău.

Ne rugăm ţie, ceea ce eşti cu totul lăudată, Stăpână a lumii, să ne izbăveşti pe noi din primejdiile noastre, precum ai izbăvit din surparea casei pe pruncul femeii, celei ce te cinstea pe tine.

Stih:   Pomeni-voi numele Tău în tot neamul şi neamul.

Înviază-mă, Maica lui Dumnezeu, pe mine cel mort pentru fărădelegile mele, precum ai înviat pe pruncul evreicei, celei ce te-a chemat pe tine în ajutor.

Stih:   Ascultă, fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.
Roagă pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, pe Care L-ai născut neştiind de nuntă – pentru o tăină ca aceasta, care s-a săvârşit întru tine, minunându-ne, strigăm: Bucură-te Maică pururea fecioară.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh;  –  Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe unul din Treime, Care S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, pe Acela L-ai născut, Maică Prealăudată, cu nespusă minune, prin umbrirea Sfântului Duh. Pentru aceasta cu glasul lui Gavriil strigăm ţie: Bucură-te cea prin care răsare bucuria, bucură-te cea prin care piere blestemul, Domnul este cu tine.

La

Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă,

Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului.

    se cântă troparele acestea.

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi păcătoşii şi smeriţii şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostiveşte-te spre noi, grăbeşte, că pierim sub mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine singură, nădejde te-am câştigat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh  –  Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi nevrednicii. Că de n-ai fi stătut tu înainte, rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

  1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta,
  2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
  3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte.
  4. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
  5. Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
  6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
  7. Ca iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale Mi-ai arătat mie.
  8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
  9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucură-se-vor oasele mele cele smerite.
  10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le.
  11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
  12. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
  13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Duh Stăpânitor mă întăreşte.
  14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
  15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucură-se-va limba mea de dreptatea Ta.
  16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
  17. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
  18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inimă infrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
  19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
  20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

CANONUL DE RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Cântarea întâia

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Pe moartea ce se sălbăticise de demult, prin naşterea ta, Stăpână, ai surpat-o; pentru aceasta strigăm ţie: bucură-te mântuirea celor robiţi, bucură-te înnoirea tuturor, Stăpână.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!

Noi în tine ne lăudăm şi prin mijlocirea ta scăpăm din cursele cele de multe feluri ale diavolului, pentru aceasta strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu: bucură-te, caderea diavolilor şi întărirea noastră a credincioşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Tatal a binevoit şi Fiul S-a pogorât, prin umbrirea Sfântului Duh, în pântecele Tău, preanevinovată, Stăpână a lumii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Bucură-te, strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti folositoare tuturor celor ce sunt în nevoi şi a tuturor celor ce scapă sub acoperământul Tău, Stăpână.

Cântarea a treia

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Moisi proorocul de demult te-a închipuit pe tine, zicând: Rug însufleţit şi nears eşti, Fecioară, ceea ce ai în pântece Focul Dumnezeirii.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Fiul Tău ascultând rugăciunea ta, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, se milostiveşte spre sufletele noastre, ca un iubitor de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe unul din Treime ai născut, Maică prealăudată, cu nespusă minune, pe Care L-a lăudat adunarea pruncilor strigând: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ştiindu-te pe tine a fi Maică lui Dumnezeu, ne rugăm ţie să ne izbăveşti pe noi de greşelile noastre cele de voie şi cele fără de voie.

Cântarea a patra

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Cu strigare fără încetare, striga către tine bolnavul cel slăbănogit în boala cea fără de vindecare, pe care auzindu-l, l-ai vindecat, preanevinovată Stăpână.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Zapisul boierului celui ce scrisese cu sângele său, l-ai scos din mâna diavolului cu puterea ta cea Atot Stăpânitoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Auzind puterea ta cu care ai izbăvit pe mulţi din primejdii, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, strigăm către tine: Ceea ce ai născut pe Cel Slăvit în Treime, roagă-te să ne mântuiasca de partea cea de-a stânga.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu adevarat, Născătoare de Dumnezeu, tu eşti scăparea noastră din amărâtul păcat al lui Adam cel întâi zidit.

Cântarea a cincea

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte-mă, Maica lui Dumnezeu, precum ai miluit pe femeia aceea, căreia i se umflase tot trupul, că nu am altă nădejde sau ajutor afară de tine.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

S ă ştii, Doamna mea, că pentru păcatele mele te supăr şi pentru că s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu în tine şi pentru noi făcându-Se om, pentru aceea am năzuit la tine, eu, ticălosul, să mă miluieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stăpâna îngerilor, Maica săracilor şi ajutorul celor străini, la cunoştinţa ta, la ajutorul Tău şi la acoperământul Tău scap, ca să mă miluieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Milostiveşte-te spre mine, Maica lui Dumnezeu, precum te-ai milostivit spre cele două fecioare curate, trimiţându-le lor cununi din cer.

Cântarea a şasea

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te ceea ce eşti plină de bucurie, Marie, Domnul este cu tine, a strigat Aglaida şi a izgonit pe diavolul, care-i făcea supărare în tot ceasul.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Cu deadinsul strig către tine, Maica lui Dumnezeu, să mă miluieşti şi să mă acoperi sub acoperământul Tău, cand va şedea Fiul Tău pe scaunul cel înfricoşător.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cântări întreite strigăm ţie: Bucură-te ceea ce ai născut Lumina lumii, bucură-te ceea ce ne mântuieşti de primejdiile noastre; bucură-te Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cum te vom lăuda, Maica lui Dumnezeu şi cu ce buze te vom săruta, sau cu ce ochi vom căuta la chipul Tău cel zugrăvit, fiind împilaţi cu necurăţeniile noastre, ci numai strigăm ţie: Miluieşte-ne, Maica milostivirii.

Condac

Partenie, pustnicul, cel ce mergea la muntele Sinai de se închina Sfântului Rug, aducându-şi aminte de minunea naşterii tale cea întru tot lăudată, striga către tine: bucură-te minunea cea de îngeri mult lăudată, Maica Făcătorului tuturor.

Icos

Spre nevoinţă să ne sârguim şi dezmierdările lumeşti toate să le urâm şi la Domnul pururea să ne gândim şi de Dânsul să ne lipim, ca să ne deschidă nouă uşa milostivirii Sale, precum a făcut demult şi cu alţi păcătoşi: a dat iertare tuturor păcatelor lor, slăbănogului pe care l-a vindecat sufleteşte şi trupeşte, vameşului căruia i-a dat iertare de păcate şi altora mulţi. Deci, să ne sârguim şi noi să-I aducem lacrimi vrednice de pocăinţă şi să-I strigăm Lui: Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, care se roagă pentru noi, pe care o laudă îngerii în cer, şi noi pe pământ cu buze de tină strigăm către Dansa: Bucură-te minunea cea de îngeri mult lăudată, Maica Făcătorului tuturor.

Stihiri

Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi, Preasfânta Stăpână, ci primeşte rugăciunea robilor tăi, că scârbele ne cuprind şi nu putem răbda săgetările diavolilor, acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoşii, pururea fiind biruiţi, mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii. Nădejdea şi ajutătoarea credincioşilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.

Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ci, cerând dar bun, primeşte dăruirea către cererea cea de folos.

Prefacerea celor scârbiţi, izbăvirea celor neputincioşi fiind, izbăveşte pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi, singura folositoare a creştinilor.

Cântarea a şaptea

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Pe Mângâietorul tuturor născând, Maică prealăudată, curată ai rămas ca şi înainte de naştere, pentru aceasta strigăm: bucură-te Maică, care nu ştii de mire, pe tine te binecuvântăm întru toţi vecii.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Fecioară ai fost mai înainte de naştere şi în naştere iarăşi ai fost fecioară şi după naştere iarăşi fecioară ai rămas; pentru aceasta te binecuvântăm întru toţi vecii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învăluindu-ne în această lume şi căzând în noroiul păcatelor noastre, scăpând către tine, Stăpână, strigăm ţie: vino degrabă şi ne scoate pe noi din adâncul răutăţilor noastre, că pe tine te binecuvântăm întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

La tine este scăparea noastră şi în tine ne-am pus nădejdea, tu ne ajută nouă, că poţi toate câte le voieşti, Maica Făcătorului tuturor.

Cântarea a opta

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Pe Împărateasa cerului şi a pământului, care a născut neispitită de nuntă pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, şi pe care o laudă oştile îngereşti, lăudaţi-o şi preaînălţaţi-o întru toţi vecii.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Daniil proorocul de demult a închipuit naşterea ta Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că ai purtat în pântecele Tău pe Făcătorul cerului şi al pământului, pe Care născându-L ai rămas nestricată, pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care S-a pogorât în pântecele Tău prin umbrirea Sfântului Duh, L-ai născut fără de stricăciune, pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine, Maica lui Dumnezeu, folositoare te-am câştigat, ajutătoare te avem în primejdiile noastre pe tine, şi mântuire desăvârşită sufletelor, pe tine te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a noua

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Isaia, de demult, dănţuind a strigat: iată Fecioara în pântece va lua şi va naşte Fiu. Pentru aceasta strigăm ţie: bucură-te ceea ce ai purtat în pântecele Tău pe Cel mai înainte de toţi vecii, pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Prea-Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Proorocul David te-a lăudat oarecând în cartea Psalmilor, arătându-te Maică Făcătorului tuturor, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ce limbă omenească te va lăuda pe tine după vrednicie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii? Pentru aceasta cu guri şi fără de tăcere strigăm ţie: Bucură-te ceea ce de îngeri eşti mult lăudată, Domnul este cu tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Roagă-te cu deadinsul către Milostivul Dumnezeu pentru noi păcătoşii, care greşim în tot ceasul, ca să ne fie nouă milostiv în ziua judecăţii.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvantul L-ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Svetlina

S-a rugat, de demult către tine, Preacurată, Maria Egipteanca, pe care auzind-o ai învrednicit-o a vedea şi a săruta crucea Fiului Tău, pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ca să Se milostivească spre noi, să nu ne osândească după păcatele noastre, ci să ne miluiască pe noi, ca un iubitor de oameni ( de 3 ori ).

Stihiri

Cu ce cununi de laudă vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, Care s-a arătat scaun cerescului Împărat, care se roagă pentru noi către Milostivul Dumnezeu şi ne izbăveşte din fărădelegile noastre? Deci către dânsa să strigăm: Bucură-te, Preacurată, că prin tine a fost cu noi Domnul puterilor, roagă-te cu dinadinsul să se mântuiasca sufletele noastre.

Cu ce podoabe de cântări vom lăuda pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce s-a învrednicit a fi împărăteasa a toate, care s-a arătat mai înaltă decât cerurile şi mai sfântă decât toţi sfinţii? Deci, către dânsa să strigăm: Roagă-te, Preacurată, cu toţi sfinţii, să se mântuiască sufletele noastre.

Cu ce flori duhovniceşti vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a arătat scară cerească, prin care am aflat lesne suire către Dumnezeu? Deci, toţi să ne adunăm şi să o lăudăm strigând: Bucură-te, Preacurată, prin care am aflat har, bucură-te, că prin tine s-a dat bucuria, bucură-te nădejdea sufletelor noastre, prin care noi toţi ne mântuim.

Cu ce mângâietoare cântări vom încununa pe Maica lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii din ceruri cu cântări, fără încetare strigând: Bucură-te mărirea noastră, bucură-te mântuirea pământenilor, bucură-te ceea ce eşti scaun Împăratului nostru? Deci şi noi păcătoşii, să strigăm: roagă-te, Preacurată, către Cel pe care L-ai născut fără stricăciune, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh  –  Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi toţi pamântenii să facem prăznuire Maicii lui Dumnezeu, cea care ne izbăveşte pe noi din mâinile diavolului, cel ce urăşte binele, precum a izbavit pe femeia care se ruga ei şi a înviat-o de şi-a spovedit păcatul. Vezi, dar, suflete al meu, pentru ce te leneveşti şi nu strigi către Maica lui Dumnezeu: Doamnă atot-stăpânitoare, ceea ce ai născut cu nespusă minune pe Domnul cel iubitor de oameni, pe Acela roaga-L să ne miluiască pe noi.

RUGĂCIUNE CĂTRE PREACURATA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

O, Preamilostivă Stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeşte această puţină rugăciune a mea, din buzele mele cele întinate şi o du Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră. Care pentru noi păcătoşii S-a răstignit şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi. Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuşi tâlharii şi desfrânaţii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi dau îndrăznire, şi cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar şi pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul Tău? Milostiveşte-te deci şi spre mine, Doamna mea, că poţi toate câte le voieşti, iar pe cele ce le ceri de la Fiul Tău le şi iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creştinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm şi te preaînălţăm în vecii vecilor. Amin.

Sursa: http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?cID=cat-rugaciuni-paraclise&rID=00002-AL_DOILEA_PARACLIS_CATRE_MAICA_DOMNULUI

Imagine: Icoana Maicii Domnului Odighitria de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, Egipt