Deturnarea dragostei în sex, sub influența ideologiei consumeriste (II) – Dependența de sex – Cristina Olaru


4807611

Studiile demonstrează în mod evident că scoaterea sexualităţii din contextul afectiv al relaţiilor maritale îl introduce pe individ în cercul vicios al anxietăţii şi al depresiei, al dependenţei de sex şi al confruntării cu patologii de tot felul[10].

Dependența de pornografie este una dintre acestea și se instalează în etape:

1. Expunerea timpurie: cei mai mulți bărbați încep devreme expunerea la pornografie, văd imagini pornografice când sunt foarte tineri  și acestea pun stăpânire pe imaginația lor.

2. Instalarea dependenței: se intoarce mereu la pornografie, devine o parte regulată a vieții tânărului, care este deja prins și nu mai poate renunța.

3. Accentuarea dependenței: începe să caute imagini și mai sugestive, să folosească ceea ce înainte l-a dezgustat iar actul îl excită. Sexul solitar.

4. Desensibilizarea: începe sa devină  indiferent la imaginile văzute; nu-l mai excită, devine disperat să simtă emoție puternică, dar nu o mai poate simți.

5. Exprimarea din punct de vedere sexual: face saltul la a transpune în realitate imaginile văzute, cu oameni reali, în moduri distructive: viol, sex violent, posturi și tehnici ce ating demnitatea partenerei. Apare o răceală monstruoasă în sufletul lui și, mai mult decât atât, nu mai are satisfacția actului sexual în cuplu. Dragostea se stinge sau chiar se transformă în ură.[11]

Recomand cu căldură excelentul studiu al domnului Nicu Pârlog: ”A 69-a artă” – http://www.descopera.ro/cultura/4181137-a-69-a-arta

Toţi exaltă astăzi viaţa, dar continuă să exalte şi ceea ce distruge viaţa, şi anume sciziunea schizofrenică dintre sex şi sentiment, dintre dragostea sacră şi dragostea profană.”[12]

Cauzele împuținării dragostei ne apar in Icosul I al Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos:

Din pricina păcatelor, dragostea oamenilor s-a răcit și s-au împuținat căile de la inimă la inimă. Dar Tu Însuți, Hristoase, Te faci neîmpuținată Cale ce apropii și unești în iubirea Ta pe toți cei care cu dreaptă slăvire cântă: Iisuse, Calea de la inimă la inimă; Iisuse, Calea de la moarte la Viață; Iisuse, Calea din iadul deznădejdii la raiul smereniei; Iisuse, Puntea peste prăpastia întristării;”

Sex addicted – nou diagnostic în nomenclatorul de afecțiuni al zilelor noastre:

  • Dependența de sex sau adicția sexuală tinde să ajungă un diagnostic al secolului nostru, sub numele de donjuanism și nimfomanie!
  • Jim Pfaus, psiholog la Universitatea Concordia, spune: ”dupa o partidă de sex, crește nivelul  de serotonină, oxitocină, vasopresină și opioizi endogeni (echivalentul anatomic natural al heroinei)”, ceea ce ar explica biochimia adicției.

17264650_1455597091138179_5408819020047168608_n

Adicția sexuală este caracterizată de:

  1. compulsivitate sexuală;
  2. conduce la creșterea preocupărilor legate de sex;
  3. continuă, în ciuda problemelor asociate;
  4. dependentul se implică în diverse aventuri riscante, cu potențial autodistructiv;
  5. sentimente de vină și rușine;
  6. preocuparea pentru sex devine obsesională.
  7. se pierde controlul asupra comportamentului respectiv;
  8. se diminuează capacitatea de a se atașa de partenerul sexual,
  9. nevoia de sex capătă amploare, deși satisfacția este din ce în ce mai greu de atins;
  10. apar consecințe medicale, legale, interpersonale severe;
  11. încercările de a stopa comportamentul sexual compulsiv sunt de obicei eșuate;
  12. apar schimbări severe de dispozitie; depresie sau euforie,
  13. comportamentul sexual ajunge să interfereze cu cel social, ocupațional sau recreațional.[13]

O echipă de cercetători de la Universitatea din California a stabilit o listă de criterii pe baza cărora poate fi definită „tulburarea hipersexuală” ca boală mentală. Printre simptomele clasificate de psihologi se numără fanteziile sexuale şi dorinţele arzătoare, dacă aceste tipuri de comportament durează mai mult de şase luni, atunci când nu sunt provocate de consumul de substanţe specifice.
Mai mult, cei diagnosticaţi cu dependenţă de sex trebuie să prezinte o activitate sexuală ca răspuns la stres sau stări depresive.

CARACTERISTICILE DEPENDENȚEI DE SEX ȘI DRAGOSTE
©1990 Frăția Augustină, Sex and Love Addicts Anonymous (Dependenții de Sex și de Dragoste)
1. Având limite fragile, ne implicăm sexual și/sau emoțional cu persoane pe care nu le cunoaștem.
2. De teama abandonului și a singurătății, rămânem sau ne întoarcem în relații distrugătoare, dureroase, ascunzându-ne nevoile adictive de noi înșine și de alții și devenind mai izolați de prieteni, de persoanele dragi, de noi înşine și de Dumnezeu.
3. De teama privării sexuale sau emoționale, în mod incontrolabil căutăm și ne implicăm într-o serie de relații, având uneori mai multe relații emoționale sau sexuale concomitent.
4. Confundăm dragostea cu dorința, atracția fizică și sexuală, mila și/sau nevoia de a salva sau de a fi salvat.
5. Când rămânem singuri, ne simțim pustii și incompleți. Căutăm întruna relații și contacte sexuale, deși ne este teamă de intimitate și de angajament.
6. Sexualizăm stresul, vinovăția, singurătatea, furia, rușinea, teama și invidia. Folosim sexul sau dependența emoțională ca înlocuitori pentru grijă și sprijin.
7. Folosim sexul sau implicarea emoțională pentru a-i manipula / controla pe alții.
8. Obsesiile și fanteziile sexuale ne amorțesc sau ne distrag complet.
9. Evităm să ne asumăm răspunderea pentru noi înșine, legându-ne de persoane indisponibile emoțional.
10. Devenim sclavii dependenței emoționale, ai intrigii romantice și ai activității sexuale compulsive.
11. Pentru a evita vulnerabilitatea, este posibil să ne retragem din orice forma de intimitate, făcând confuzie între anorexia emoționala și sexuală și recuperare.
12. Le atribuim celorlati calități magice, îi idealizăm și îi urmăm, apoi îi învinovățim deoarece nu îndeplinesc fanteziile și asteptările noastre.

Perversiunile sexuale: sunt tulburări psihice care se manifestă prin deviații  ale comportamentului sexual;

  1. referitoare la obiectul sexual – homosexualitatea, pedofilia, zoofilia,etc.;
  2. la condițiile în care are loc satisfacerea sexuală – fetisismul, travestismul, voyeurismul, exhibitionismul, sado-masochismul.

Vă recomand să citiți excelentul studiu pe tema Dependenței de Sex al Maicii Siluana:

http://www.sfintiiarhangheli.ro/sunt-dependent-de-sex

Și, de ce nu (nu va afla nimeni, decât dv. 🙂 )

TEST DE AUTO-IDENTIFICARE A DEPENDENȚEI DE SEX

http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1546

Bibliografie:

[11] “Introducere in psihosexologie” – Diana Vasile, Ed. Fundatiei Romania de maine, 2008

[12] (Julius Evola, “Metafizica sexelor”, Editura Humanitas, 1994).

[13] Psihopatologie si orientari psihoterapeutice in psihiatrie – Florin Tudose, Ed. Fundatiei Romania de maine, 2009, pag. 273-276

http://www.aquamarine.ro/dependenta-de-sex-si-iubire.html

Excelentul studiu al domnului Nicu Pârlog: ”A 69-a artă” – http://www.descopera.ro/cultura/4181137-a-69-a-arta

(Va urma)

Cristina Ghenof

Un comentariu la „Deturnarea dragostei în sex, sub influența ideologiei consumeriste (II) – Dependența de sex – Cristina Olaru

Lasă un comentariu