Sexualitatea umană presupune Responsabilitate – personală şi faţă de celalalt şi exercitarea liberului consimţământ al părţilor. Partenerul se alege rugându-L pe Dumnezeu să aducă în cale persoana potrivită şi să pună între cei doi viitori soţi legătura de dragoste reciprocă, trainică şi binecuvântarea Sa în Taina Sfintei Cununii. Nimic din ceea ce avem nu ne aparţine. Totul am primit în dar. Doar voia noastră liberă ne aparţine; pe aceasta i-o putem da Lui Dumnezeu, punându-ne viaţa în mâinile Celui ce ne-a dăruit-o şi  lăsându-ne în Sfânta Sa voie, plini de linişte, pace şi bucurie.

“Este bine să te predai voii lui Dumnezeu. Atunci în suflet este numai Domnul şi nu alte gânduri; şi el se roagă lui Dumnezeu cu minte curată şi simte iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar chinui cu trupul. Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se întristează de nimic, chiar dacă ar fi bolnav, sărac şi prigonit. Sufletul ştie că Domnul poartă grijă de noi cu milostivire. Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi începe să-l călăuzească şi sufletul este învăţat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povăţuit de învăţători şi de Scripturi..”[16]

“Numai în spaţiul iubirii jertfitoare a lui Hristos, libertatea şi responsabilitatea morală a omului rămân în dimensiunile autentice pentru că în acest spaţiu fiecare om este privit ca purtător al chipului veşnic al lui Dumnezeu, pentru care a murit şi înviat Hristos şi cu care el se identifică până la sfârşitul veacurilor. Libertatea şi responsabilitatea ni s-au dăruit de Dumnezeu, ca să fim veghetori şi să lucrăm în istorie în aşa fel încât trebuie să ne întoarcem acasă în cămara de nuntă a împărăţiei sale, dar nu singur, ci împreună cu întregul cosmos, care suspină după mântuire. Creştinul este chemat să trăiască în aceasta perspectivă a libertăţii şi responsabilităţii ceasului de nuntă. Dacă răspunde liber la această chemare timpul nu mai este pentru el „o clepsidră ce-şi curge nisipul, ci un semănător ce-şi leaga snopul”, în aşteptarea binecuvântării finale;

1. Libertatea şi responsabilitatea morală sunt două realităţi esenţiale în viaţa creştină, dăruite omului pentru a continua dinamica întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în istorie şi în acelaşi timp pentru a da un sens dumnezeiesc istoriei.

2. Libertatea şi responsabilitatea presupun recunoaşterea a două voinţe care se caută una pe alta şi se întâlnesc în spaţiul tainic al iubirii, pentru că numai în iubire alegerea este liberă. În iubirea răstignită a lui Hristos se întâlneşte într-un mod teandric voia lui Dumnezeu cu voia omului. Omul simte atunci că împlinind voia lui Dumnezeu se sporeşte pe sine.

3. Prin lucrarea Duhului Sfânt, în comunitatea Bisericii, creştinii primesc harul ca pe o împuternicire spre libertate, iar faptele lor concrete trebuie să reprezinte o realizare a acestei libertăţi şi în acelasi timp o expresie a responsabilităţii morale.

4. În acest sens Biserica este chemată să conştientizeze pe credincioşi că nu poate să existe libertate fără responsabilitate şi  responsabilitate fără libertate. Împlinindu-se în spaţiul iubirii lui Hristos, ele îmbracă pe credincioşi cu maximum de demnitate şi valoare. De aceea ele nu trebuie să rămână realităţi formale şi abstracte, ci trebuie trăite într-un mod plenar în iubirea comunitară a Bisericii, Trupul tainic al Domnului şi templu al Duhului Sfânt.”[17]

5. Resonsabilitatea noastră este însă și o modalitate de a ne proteja viața: a noastră și a partenerului/ei, pentru că riscurile contaminării și transmiterii pe cale sexuală a unei boli grave sau chiar mortale este maxim.

(Va urma)

Cristina Ghenof

Bibliografie:

[16] Sfântul Siluan Athonitul – “Despre voia lui Dumnezeu şi libertate”

[17] Pr. drd. Gheorghe Popa http://www.crestinortodox.ro/morala/libertate-responsabilitate-spatiul-iubirii-crestine-70846.html