Rugăciune de mulţumire pentru ajutorul primit de la Sfântul Efrem cel Nou


St. Ephraim the Great Martyr

Sfinte Mare Mucenice Efrem, slabă este credinţa mea, săracă îmi este inima mea, risipită îmi este mintea şi nevrednic sunt de ajutorul tău; dar mare este dragostea ta faţă de tot omul care te cheamă în ajutor. Aşa învrednicindu-mă şi eu de binefacerile tale, cu gând smerit şi cu evlavie cad înaintea ta, mă închin şi cu buze necurate îţi sărut cu recunoştinţă icoana şi îţi mulţumesc, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci, după obicei, te-ai arătat grabnic ajutător.

M-ai ajutat, Sfinte Efrem, când grele încercări şi teamă m-au cuprins, iar acum sfinte primeşte mulţumirea, recunoştinţa şi dragostea mea, ca ale unui rob nevrednic. Aşa cum ai împlinit cererile mele, întăreşte-mă să împlinesc şi eu poruncile lui Dumnezeu. Precum nu ai şovăit a mă izbăvi de necazuri şi a tămădui trupul meu, nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea. Luminează-mă, Sfinte Efrem, cu rugăciunile tale, să nu-mi pun nădejdea în oameni, în mintea mea sau în sănătatea trupului meu, ca să nu fiu ruşinat. Iar pentru că întinat şi robit de patimi sunt eu şi nu am îndrăznire către Dumnezeu, te rog, Sfinte al meu, ca aşa cum m-ai ajutat până acum, să-mi fii mie sprijinitor, cu rugăciunile tale către Hristos Dumnezeu, ori de câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu.

Te rog, ocroteşte cu rugăciunile tale şi pe robii lui Dumnezeu (numele), pe toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pe toţi cei bolnavi, necăjiţi sau ispitiţi, pe toţi cei care au nevoie de ajutorul tău, şi pe tot poporul binecredincios. Amin.

http://ziarullumina.ro/sfantul-efrem-cel-nou-grabnic-ajutator-si-vindecator-101304.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s