Canon de rugăciune la Sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născatoare de Dumnezeu – 25 Iulie


Icoana-Bistrita

Tropar la Sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea:

Pe Ceea ce a născut Viaţa în pântece o ai purtat, pe Curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare, Sfântă Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greşeli, pururea Fericită.

unnamed

Cântarea 1, glasul al 4-lea. 

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iertare de greşeli şi izbăvire de rele şi îndreptare vieţii cere pentru mine acum, cel ce laud astăzi a ta de lumină purtătoare pomenire şi dumnezeiască strălucire, Sfântă Ana Prealăudată.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai născut cu dumnezeiască cuviinţă pe cea care a născut Viaţa. Pentru aceasta, la Viaţa Cea pururea Vie te-ai mutat, desfătându-te în bucuria cea de negrăit şi în lumina cea neînserată, Sfântă Ana, de Dumnezeu chemată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Darul cel dumnezeiesc, Sfânta Ana, s-a mutat la bucurie, adică la Hristos, pe Care L-a născut fără de sămânţă fiica ei cea Curată; şi cu multă îndrăzneală stă înaintea Domnului, rugându-se să ne mântuiască pe noi pe toţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine ne-a strălucit nouă Soarele Dreptăţii şi a luminat tot pământul, cu cunoştinţa de Dumnezeu şi a stricat negura necredinţei, Curată, cu totul fără prihană şi Preafericită.

manastirea-bistrita-de-neamt-icoana-facatoare-de-minuni

Cântarea a 3-a. 

Irmosul

Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţelep­ciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zămislit-ai şi ai născut pe Ceea ce a zămislit şi a născut mai presus de cuvânt pe Hristos, Cel Ce ţine împreună toate. Pentru aceasta adormirea ta, Sfântă Ana, o cinstim.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu laude se săvârşeşte slăvită pomenirea ta, că ai născut nouă pe Curata Maica lui Dumnezeu cea mai Înaltă decât laudele, Sfântă Ana, de Dumnezeu chemată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca soarele cu luna împreunându-se cu Sfânta Ana, Sfântul Ioachim Măritul, a născut Raza Fecioriei; prin care a Strălucit Raza Dumnezeirii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine tare Folositoare, Maica lui Dumnezeu, te-am câştigat şi nădejdile spre tine punându-le, ne mântuim; şi la tine scăpând, ne îngrădim.

Cântarea a 4-a. 

Irmos: 

«Cel ce șade întru slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe norul cel ușor a venit Iisus, cel cu totul dumnezeiesc, prin Preacurata Fecioară și a mântuit pe cei ce strigă: Slavă puterii Tale, Hristoase».

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gândind la cele ce scria în Lege, le-ai săvârşit şi Maicii Dătătorului de Lege maică ai fost. Pentru aceasta, acum toată făptura este datoare a săvârşi cu bucurie pomenirea ta.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericit este cu adevărat pântecele tău cel ce a purtat pe Ceea ce a purtat în pântece Lumina lumii; şi sânul tău că a hrănit pe Ceea ce a hrănit cu lapte pe Hristos, Hrănitorul nostru, Sfântă Ana.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vieţuind fără prihană, ai născut pe Fecioara de Dumnezeu Născătoarea, Ceea ce a născut fără prihană pe Cuvântul Tatălui şi la Dânsul cu slavă te-ai deosebit, îndumnezeită fiind cu cinstitele Lui împărtăşiri.

Pântecele Fecioarei ca un Stog în arie cu adevărat s-a arătat, Spic Nearat având, cu Care se hrăneşte toată făptura, grăind: Atotputernice Hristoase, slavă puterii Tale.

Cântarea a 5-a.

Irmos:

Necredincioşii nu vor ve­dea Slava Ta, Hristoase, iar noi pe Tine, Unule-Născut, Strălucirea Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat cer ai născut pe pământ, pe Ceea ce a născut pe Făcătorul cerului, Care te-a mutat astăzi la cele cereşti cu slavă, Sfântă Ana Slăvită.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cetele cele fără de trup împreună dănţuieşti, cu minte fără materie bucurându-te, plină fiind de strălucirea Dătătorului de bogăţie. Ci, pomeneşte-ne şi pe noi, cei ce te lăudăm pe tine cu credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceea ce ai răsărit lămurit din rădăcina lui Iesei, ai odrăslit, slăvită, Toiagul cel bine Înflorit, pe Preacurata, din care a Odrăslit Floarea Cea Neveştejită, Iisus, Izbăvitorul nostru.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

La tine Singur Acoperământul cel Tare al credincioşilor scap şi spre tine îmi pun nădejdea mântuirii mele, Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, nu mă trece cu vederea.

Cântarea a 6-a.

Irmos:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele diavolilor curăţindu-se, cu Sângele Cel curs, prin milostivire, din coasta Ta.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strămoşii Domnului Iisus Dumnezeu, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, cei împodobiţi cu dreptatea, cu cântări după vrednicie să fie lăudaţi astăzi.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate laudele Sfânta Ana le-a covârşit, că a născut pe Ceea ce este mai presus decât toată lauda. Pentru aceasta, în ceata sfinţilor se sălăşluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pomenirea ta de lumină purtătoare este şi plină de strălucirea care trimite în lume raze de mântuire, Înţeleaptă Ana, plină fiind de toate darurile.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din Sfânta Ana te-ai născut, Împărăteasa lumii, Ceea ce ai născut pe Împăratul tuturor şi Fecioară ai rămas după naştere, mai înaltă fiind decât Heruvimii, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

CONDAC, glasul al 2-lea. 

Podobie: 

Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare! Pomenirea strămoşilor lui Hristos să o prăznuim, cerând cu credinţă ajutorul lor, ca să se izbăvească de tot necazul toţi cei ce cântă: Dumnezeul nostru fii cu noi, Cel ce ai preaslăvit pe aceştia precum ai binevoit!

Pomenirea strămoşilor lui Hristos să o prăznuim, cerând cu credinţă ajutorul lor, ca să se izbăvească de tot necazul toţi cei ce cântă: Dumnezeul nostru fii cu noi, Cel Ce ai preaslăvit pe aceştia precum ai binevoit.

Cântarea a 7-a.

Irmos:

Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldeii care fără dreptate vânau pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca una care ai născut pe Maica Vieţii Celei Adevărate, Sfântă Ana, la viaţa cea adevărată te-ai mutat şi la lumină, grăind: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca una care ai fost maică a Maicii Mântuitorului, Sfântă Ana, cu fapte bune împodobită fiind, de pe pământ la cer ai mers lăudând şi grăind: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La viaţa cea fără de sfârşit, la lărgimea cea preadesfătată a dulceţii Raiului, la Lumina Cea Neînserată ai mers, de Dumnezeu Purtătoare, grăind: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împodobită fiind cu frumuseţile bunătăţilor, ai născut pe Cuvântul Cel mai Frumos decât fiii pământeşti, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pe Cel Ce a împodobit cu cuvioase frumuseţi pe cei ce cu cântări te laudă pe tine.

Cântarea a 8-a.

Irmos:

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întu toţi vecii.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce mai înainte era stearpă a ajuns maica Singurei Născătoare de Dumnezeu, iar acum strămoaşa lui Hristos. Precum de haina stârpiciunei aşa şi de omorâre dezbrăcându-se, în latura celor vii cântă: pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos deschizându-ţi ţie Uşile cele de sus, cu bucurie te-a primit, căci ai născut Uşa prin care Însuşi a trecut şi Încuiată o a lăsat după ieşire, de Dumnezeu Înţelepţită, după vrednicie, Minunată Ana. Pentru aceasta, te cinstim întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Ceea ce cu sfinţenie viaţa ţi-ai sfârşit, maică ai fost Sfintei pururea Fecioare, care a născut pe Cuvântul Cel Preasfânt Cel Ce ne-a dat nouă sfinţire şi mântuire, de Dumnezeu Înţelepţită, după vrednicie, Minunată Ana. Pentru aceasta, pe tine te cinstim întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe mine cel cuprins de multe nevoi şi sunt în primejdii din pricina viforului păcatului, îndreptează-mă acum cu suflările Duhului, la limanul cel fără valuri, de Dumnezeu Născătoare Stăpână, tu eşti Limanul creştinilor. Pentru aceasta, te lăudăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: 

Eva adică, prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Pruncul purtat în pântece, ai înflorit lumii Binecuvântare; pentru aceasta toţi pe tine te mărim.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Eva cu adevărat cu neputinţa neascultării blestem a aşezat, iar tu blestemele stârpiciunii le-ai dezlegat, născând pe Maica lui Dumnezeu cea Curată, care a născut Binecuvântarea. Cu care împreună dănţuieşti după vrednicie, Minunată Ana.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pământul pântecelui tău, cu adevărat s-a născut Pământul cel Sfânt, care a Răsărit fără Sămânţă, Spicul Cel Nelucrat, pe Hrănitorul lumii şi Domnul, Care înţelepţeşte te-a mutat pe tine la hrana cea neîmpuţinată, Sfântă Ana.

Stih: Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa cea fără întristare şi fără stricăciune te-a primit pe tine după sfârşit, preamărită. Şi acum eşti părtaşă pomului vieţii, bucurându-te împreună cu adunările drepţilor şi cu dumnezeieştile oşti ale celor fără de trup. Pentru aceasta, pe tine toţi te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pomenirea ta mai luminoasă decât soarele ne-a răsărit nouă astăzi, cu raza bogatelor daruri luminându-ne, preacinstită şi negura patimilor risipind. Deci pe noi, cei ce o săvârşim, păzeşte-ne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară Marie, Doamna tuturor, pe mine cel robit de toate greşelile, tu mă miluieşte; că tu ai născut pe Mântuitorul tuturor, Cel Ce ne-a mântuit pe noi de robia păcatelor, cu dumnezeiasca voinţă.

SEDELNA, glasul al 8-lea. 

Podobie:

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut în chip de netâlcuit pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc ca să mă izbăvesc eu de greşeli, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.

Norul Soarelui Celui Înţelegă­tor, Sfeşnic de aur al Dumneze­ieştii Lumini, Nespurcată, Neîntinată, Stăpână fără prihană, luminează-mi, rogu-mă, sufle­tul cel orbit de patimi, cu Lu­mina Nepătimirii şi inima, fiindu-mi întinată, spal-o cu curge­rile lacrimilor şi cu umilinţa pocăinţei şi mă curăţeşte de spurcăciunea lucrurilor mele, ca să strig cu dragoste către tine: Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască, că nu­mai pe tine te am Nădejde, eu, nevrednicul robul tău.

Maicii Stăpânului şi Făcătorului, maică ai fost Sfântă Ana, Preaslăvită, poruncile Lui neîncetat păzindu-le. Pentru aceasta, murind, la viaţa cea fără de moarte şi la Lumina cea Neînserată te-ai mutat cu adevărat. Pentru aceasta, sfântă şi de lumină purtătoare pomenirea ta săvârşind cu duhul, ne luminăm totdeana şi cu un glas grăim către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

Imaginea: http://mirelasova.over-blog.com/article-icoana-iubita-a-moldovei-a-sfintei-ana-de-la-manastirea-bistrita-neamt-81848942.html

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s