Acatistul Nașterii Maicii Domnului – 8 Septembrie

nasterea-maicii-domnului

Troparul, glasul al 4-lea

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.

Condac 1:

72401944_2108016205965887_4706989001968451584_n

Sfanta Ana cu Sfanta Fecioara Maria, Muzeul Istoric de Stat, Kutaisi

Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Icos 1:

459169196_963338322505083_2781381756844882740_n

Soborul îngeresc și neamul omenesc astăzi după cuviință să se veselească, pentru că Eva cea tainică în lume vine și nădejdea așteptării lui Adam se împlinește. Pe care toți lăudând-o, așa să-i zicem:
Bucură-te, că viața și bucuria prin tine lumii se va trimite;
Bucură-te, steaua dimineții cea înțelegătoare;
Bucură-te, steaua darului care vestești venirea în lume a veșnicului Soare;
Bucură-te, dimineață și zori care aduci lumii veșnică nemurire;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor ce de rai s-au înstrăinat;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor pe care șarpele i-a înșelat;
Bucură-te, cămară a tainelor mântuirii neamului omenesc;
Bucură-te, floarea milei și a îndurării Părintelui ceresc;
Bucură-te, odor ales de Dumnezeu și slava fecioriei;
Bucură-te, sălașul cel cuvântător și cămara cea sfântă a bucuriei;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 2:

nasterea-maicii-domnului

Adam și Eva să se veselească împreună cu tot neamul omenesc, căci împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii s-a apropiat și Maica milei la noi a sosit; pentru care, slavă dăm lui Dumnezeu așa: Aliluia!

Icos 2:

Adam, cu taină la început, pe femeie cu numele vieții a numit-o, că la plinirea vremii prin Eva cea tainică și duhovnicească, viața lumii s-a înnoit și bucuria în locul întristării a răsărit; pe care cu credință, din inimă o lăudăm așa:
Bucură-te, răsăritul cel gândit al Soarelui celui neînserat;
Bucură-te, revărsarea bucuriei care ai alungat întristarea;
Bucură-te, roua milostivirii lui Dumnezeu, prin care arșița păcatului se răcorește;
Bucură-te, roua cea de viață aducătoare, prin care roua morții se tămăduiește;
Bucură-te, lăcaș prea sfânt și raiul cel gândit al desfătării;
Bucură-te, fântâna darurilor și izvor al mângâierii;
Bucură-te, stâlparea cea înțelegătoare din rădăcină împărătească;
Bucură-te, floare duhovnicească din sămânță arhierească;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor cea preaaleasă;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor și scară cerească;
Bucură-te, raiule cu totul înflorit;
Bucură-te, raiule cuvântător și prea împodobit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 3:

Bucurie a luat de la Dumnezeu Ana pentru nașterea lui Samuil, dar și mai mare a fost bucuria dumnezeieștilor Părinți pentru nașterea ta, Preasfântă Fecioară. Pentru care, slavă și mulțumită din toată inima au adus lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 3:

După îndelungată vreme de nerodire și de mâhnire a dumnezeiștilor tăi părinți, ca un soare prea frumos ai răsărit și noaptea întristărilor ai risipit-o prin nașterea ta, și bucurie la toată lumea ai vestit. Pentru care cu smerenie și cu umilință te lăudăm așa:
Bucură-te, că nașterea ta îngerul Domnului a vestit-o;
Bucură-te, că numele tău de înger s-a proorocit;
Bucură-te, că la nașterea ta cerul și pământul s-a bucurat;
Bucură-te, că numele de Maria, ca taină de la Dumnezeu ți s-a dat;
Bucură-te, că cele cinci slove ale numelui tău, pe unele din darurile tale le-a arătat;
Bucură-te, că tu cu fecioria și cu proorocia ai covârșit-o pe Maria;
Bucură-te, căci cu milostenia și cu smerenia ai strălucit mai mult ca Abigail;
Bucură-te, că frumusețea Rahilei ai întrecut-o fără de asemănare;
Bucură-te, că frumusețea Rahilei s-a deosebit de a ta, ca a lunii de soare;
Bucură-te, că pe Iudita cea înțeleaptă, cu înțelepciunea ai întrecut-o;
Bucură-te, că pe Ana, mama lui Samuel, ai covârșit-o prin moartea cea gânditoare;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 4:

Să se bucure Isaia Proorocul cu bucurie mare că iată, semnul bucuriei în lume a strălucit și Fecioara Maria, Maica lui Emanuel, la noi a sosit; de a cărui venire, cerul și pământul se bucură și împreună cu noi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Înaintea Soarelui Dreptății, steaua dimineții celei duhovnicești a răsărit și raza zilei celei de taină nouă ne-a strălucit. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și pe dumnezeiasca Pruncă ce s-a născut, cu bucurie mare să o lăudăm așa:
Bucură-te Preasfântă, dumnezeiască Pruncă, și odor prea cinstit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, cea care la noi ai sosit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, pe care mai înainte, cu duhul, proorocii te-au văzut;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ceea ce te-ai născut spre mântuirea lumii;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ceea ce din pântece neroditor ai răsărit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, căci prin a ta naștere a venit în lume mila lui Dumnezeu;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, prin care sosește împăcarea cu Dumnezeu în lume;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, de a cărei naștere se veselește toată lumea;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ceea ce ai izgonit întristarea cea veche din lume;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ceea ce prin nașterea ta ne izbăvești de osândă;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, ce înlături de la ușa Edenului sabia cea de foc păzitoare;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă, cea care ne aduci iarăși desfătarea raiului;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 5:

Nazaretul cel mic și nebăgat în seamă, să se veselească și să se bucure, căci cu slavă și cu cinste s-a îmbrăcat prin nașterea ta, Pruncă a lui Dumnezeu, Maria, pe care toate neamurile te laudă și cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Înflorit și sfințit tâlcuindu-se Nazaretul, cu taină pe tine te-au arătat Fecioară, cea înflorită cu frumusețea fără de asemănare și împodobită cu felurimea darurilor Prea Sfântului Duh. De a ta gândită și simțită frumusețe foarte minunându-ne, cu nevrednicie îndrăznim a te lăuda așa:
Bucură-te, floarea darurilor cea înflorită și frumusețea cea fără asemănare;
Bucură-te, Fecioara cea împodobită cu sfințenia nemuritoare;
Bucură-te, floare care din tulpină uscată ai înflorit;
Bucură-te, ceea ce cu darurile Preasfântului Duh ai înflorit;
Bucură-te, floarea care ai covârșit toate florile raiului cu frumusețea ta;
Bucură-te, floarea darurilor cea prea aleasă;
Bucură-te, Fecioară peste care Duhul lui Dumnezeu s-a odihnit;
Bucură-te, Fecioară preasfântă și preafrumoasă;
Bucură-te, floare duhovnicească, cea care ai împodobit pământul;
Bucură-te, Fecioară care ai fost aleasă de Mirele-Cuvântul;
Bucură-te, floare care cu slavă nemuritoare pururea înflorești;
Bucură-te, Fecioară ceea ce covârșești cu frumusețea cea duhovnicească cerurile;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 6:

Porumbița lui Noe oarecând, semn spre încetarea potopului a adus în corabie, iar tu, porumbiță cuvântătoare născându-te astăzi, semnul milei și al milostivirii lui Dumnezeu îl aduci în lume. Pentru aceasta toți ne bucurăm și pe Dumnezeu Îl lăudăm, cântând: Aliluia!

Icos 6:

Pe tine, porumbița lui Dumnezeu, văzându-te sosind la noi, frica potopului păcatelor ne părăsește, căci toată lumea prin nașterea ta se izbăvește de osândă, pentru care cu bucurie te lăudăm:
Bucură-te, porumbiță a lui Dumnezeu care la noi astăzi ai sosit;
Bucură-te, porumbița darului, care ai vestit încetarea morții păcatului;
Bucură-te, porumbiță de aur cu totul preastrălucită;
Bucură-te, porumbiță duhovnicească și preasfințită;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare și preafrumoasă;
Bucură-te, porumbiță prea sfântă și preaaleasă;
Bucură-te, porumbiță prin care lumea s-a izbăvit de întristare;
Bucură-te, porumbiță prin care ne-am izbăvit de rana morții;
Bucură-te, porumbiță peste care Duhul Sfânt a venit;
Bucură-te, porumbiță pe care puterea Celui Preaînalt te-a umbrit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 7:

Avraam Patriarhul și Sara, s-au slăvit de demult pentru nașterea lui Isaac. Dar, Preacurată Fecioară, cu cât este slava ta mai înaltă decât a lui Isaac, cu cât slava dumnezeieștilor tăi părinți a covârșit pe cea a lui Avraam? Pentru care, slavă se cuvine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Scara lui Iacob, pre tine Preasfântă Fecioară te-a închipuit, căci pe aceea îngerii s-au văzut suindu-se și pogorându-se; iar prin tine, scara cea înțelegătoare, Ziditorul îngerilor până la noi S-a pogorât și firea noastră prin tine s-a suit de-a dreapta Tatălui; pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, scară duhovnicească pe care Dumnezeu până la noi S-a pogorât;
Bucură-te, scară înțelegătoare, prin care cerul și pământul s-au unit;
Bucură-te, scară de taină care de la pământ ne-ai ridicat;
Bucură-te, scara cea tainică care pe cer te-ai rezemat;
Bucură-te, scara lui Dumnezeu cea preaminunată;
Bucură-te, scara cerului cea prea înfricoșată;
Bucură-te, scară gândită a tainelor mântuirii;
Bucură-te, scară gândită spre desăvârșire;
Bucură-te, scară prin care s-a pogorât la noi mila lui Dumnezeu și îndurarea;
Bucură-te, scară prin care noi ne suim la Dumnezeu și luăm iertare;
Bucură-te, scară vie care toate treptele duhovnicești ți le-ai agonisit;
Bucură-te, scara Duhului prin care firea oamenilor până la cer s-a suit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 8:

Preafericiții tăi părinți, Ioachim și Ana, după a lor făgăduință, dar sfânt, cu totul fără prihană te-au adus pre tine lui Dumnezeu și tuturor oamenilor; copilă a darurilor, adusă ai fost Lui în Biserică și ca un serafim ai iubit pe Dumnezeu și ca un înger Îl lăudai pe El, cântând așa: Aliluia!

Icos 8:

Viețuirea ta în Sfânta Sfintelor, Preasfântă Fecioară, a fost asemenea îngerilor lui Dumnezeu, căci tu pururea spre Dumnezeu cu privirile minții erai și în slavoslovia Lui pururea zăboveai; pentru care și noi smeriții te lăudăm:
Bucură-te, căci cu ochii minții de-a pururea înaintea ta pe Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, căci cu vederea slavei Lui pe Moise l-ai întrecut;
Bucură-te, căci gura ta cea de gând spre Domnul pururea o deschideai;
Bucură-te, căci din gura ta cea de gând, pe Duhul Sfânt pururea Îl trăgeai;
Bucură-te, căci prin tăcerea ta cea de gând ai stăruit în luarea aminte;
Bucură-te, căci prin tăcerea ta cea de gând de Duhul Sfânt te-ai luminat;
Bucură-te, căci cu smerenia cea preaînaltă te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că prin smerenia ta, spre tine Domnul a căutat;
Bucură-te, căci prin adâncimea smereniei tale, cu înălțime de slavă și de dar te-ai încununat;
Bucură-te, că în Sfânta Sfintelor, Arhanghelul Gavriil trimis a fost spre a-ți vesti;
Bucură-te, că de la dumnezeiescul Arhanghel ai primit veste de bucurie;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 9:

Prin cuvânt ai zămislit pe Cuvântul și L-ai născut mai presus de firea nașterii. Drept aceea, toate neamurile te fericesc, iar Cuvântul Cel întrupat din tine aude cântare: Aliluia!

Icos 9:

Cortul lui Moise cu meșteșug cercând s-a împodobit, iar tu, Preasfântă Fecioară, cort sfânt și înțelegător spre încăperea lui Dumnezeu Cel necuprins te-ai făcut și întru tine L-ai încăput, pentru care te lăudăm:
Bucură-te, cort al Legii Darului preafrumos lucrat;
Bucură-te, chivot al lui Dumnezeu preaînfrumusețat;
Bucură-te, chivot viu și de mână neîmpletit;
Bucură-te, chivot prea luminat și preasfințit;
Bucură-te, cort pe care Arhiereul arhiereilor l-a sfințit;
Bucură-te, cort pe care slava lui Dumnezeu l-a acoperit;
Bucură-te, cort care ai purtat întru tine pe Dătătorul Legii;
Bucură-te cort întru care Arhiereul Cel Mare a intrat;
Bucură-te, cort care spre sfințirea și mântuirea lumii te-ai făcut;
Bucură-te, cort care pe Dumnezeu în tine L-ai încăput;
Bucură-te, cort cel cu frumusețe duhovnicească împodobit;
Bucură-te, cort viu și înțelegător întru care Cuvântul a locuit;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 10:

Împăratul Solomon, biserică prea frumoasă lui Dumnezeu a zidit, iar Împăratul cerului și al pământului pe tine, Preasfântă Fecioară, biserică vie și înțelegătoare spre a Sa sălășluire te-a pregătit. Pentru care, toate popoarele prin tine Îl lăudăm și-I cântăm laudă: Aliluia!

Icos 10:

Adusu-te-ai pre tine lui Dumnezeu ca o haină de aur cu toată podoaba faptelor bune împodobită și ca o biserică vie și înțelegătoare a cărei frumusețe gândită pe ceruri le-a întrecut; iar cetele îngerilor mult minunându-se, pe tine te laudă:
Bucură-te, biserică mai desfătată decât cerurile;
Bucură-te, biserică preasfântă și înfrumusețată;
Bucură-te, biserică în care a încăput Dumnezeu;
Bucură-te, biserică prea împodobită care pe biserica lui Solomon ai înfrumusețat-o;
Bucură-te, biserică a cărei slavă dinlăuntru strălucește;
Bucură-te, biserică înțelegătoare întru care Dumnezeu se odihnește;
Bucură-te, biserică însuflețită și cuvântătoare;
Bucură-te, biserică întru care pururea luminează neînseratul Soare;
Bucură-te, biserică mai înaltă decât cerurile;
Bucură-te, biserică a Preasfântului Duh, cea prea luminată;
Bucură-te, căci cu darurile Sfântului Duh strălucești foarte;
Bucură-te, biserica milei și a milostivirii, care pe toți îi adăpostești;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 11:

Mai înainte te-a văzut pre tine, Sfântă Fecioară, dumnezeiescul Prooroc Iezechil, ca pe o ușă încuiată și pecetluită cu Duhul, prin care a intrat și a ieșit Hristos-Dumnezeu, nestricând pecețile fecioriei tale, pe Care Îl lăudăm și Îi cântăm : Aliluia!

Icos 11:

Prin tine, ușa vieții celei de taină, a venit în lume Mântuitorul și ușile cerului s-au deschis pentru toți cei ce vor crede în El și pre tine te vor avea mijlocitoare prea bună; pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, ușa lui Dumnezeu prin care Viața a intrat;
Bucură-te, ușa cea înțelegătoare a cerescului Împărat;
Bucură-te, ușă prin care mila și iertarea pentru noi a venit;
Bucură-te, ușa raiului celui prea sfințit;
Bucură-te, ușa luminii și a bucuriei;
Bucură-te, ușa cea pecetluită a fecioriei;
Bucură-te, ușa împărăției cerurilor cea preafrumoasă;
Bucură-te, ușa mântuirii cea prea aleasă;
Bucură-te, ușa vieții și a îndurării;
Bucură-te, ușa milei și a mângâierii;
Bucură-te, ușa gândită a slavei celei nemuritoare;
Bucură-te, ușa darului, prin care a venit în lume Mântuitorul Soare;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 12:

David Proorocul și împăratul, după cuviință să se bucure, că din neamul lui pre pământ vlăstar prea sfânt a răsărit, care Rodul vieții, prin Duhul Sfânt îl va aduce în lume; pe Care îngerii și oamenii Îl laudă și Îi cântă: Aliluia!

Icos 12:

Dumnezeiescul Părinte David, pe tine mai înainte te-a văzut, prin Duhul Cel Sfânt, ca pe o Împărăteasă a cerului și a pământului, stând de-a dreapta lui Dumnezeu, îmbrăcată în haină aurită și împodobită, pe care, noi smeriții robii tăi, cu credință din inimă te lăudăm:
Bucură-te, Împărăteasa cerului și a pământului;
Bucură-te, Împărăteasa cerului cea prea slăvită;
Bucură-te, Împărăteasa cea fără de asemănare, mai slăvită decât Serafimii;
Bucură-te, Împărăteasa îngerilor și a tuturor cetelor celor înțelegătoare;
Bucură-te, Împărăteasă preasfântă și preafrumoasă;
Bucură-te, Împărăteasă prea bună și preaaleasă;
Bucură-te, Împărăteasa cea împodobită cu haină de aur ceresc;
Bucură-te, Împărăteasa cea cu frumusețe duhovnicească împodobită;
Bucură-te, Împărăteasa zilei, care în ziua judecății celei de apoi, vei sta lângă divanul cel de fulger;
Bucură-te, Împărăteasă prea îndurată, care la vremea judecății celei de apoi, mare îndrăzneală către Judecătorul vei avea;
Bucură-te, Împărăteasă preamilostivă și preafolositoare;
Bucură-te, Împărăteasă preamilostivă, nădejdea prea ticălosului meu suflet la judecata cea viitoare;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 13:

O, Preacurată și Preasfântă, dumnezeiască Pruncă Maria, care te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea, ascultă rugăciunile nevrednicilor robilor tăi, care cu credință și cu evlavie, din inimă lăudăm nașterea ta cea prea cinstită și cerem prin tine, de la Dumnezeu, iertare păcatelor noastre, pace și mare milă, cântându-I: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul 1

Icos 1:

Soborul îngeresc și neamul omenesc astăzi după cuviință să se veselească, pentru că Eva cea tainică în lume vine și nădejdea așteptării lui Adam se împlinește. Pe care toți lăudând-o, așa să-i zicem:
Bucură-te, că viața și bucuria prin tine lumii se va trimite;
Bucură-te, steaua dimineții cea înțelegătoare;
Bucură-te, steaua darului care vestești venirea în lume a veșnicului Soare;
Bucură-te, dimineață și zori care aduci lumii veșnică nemurire;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor ce de rai s-au înstrăinat;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor pe care șarpele i-a înșelat;
Bucură-te, cămară a tainelor mântuirii neamului omenesc;
Bucură-te, floarea milei și a îndurării Părintelui ceresc;
Bucură-te, odor ales de Dumnezeu și slava fecioriei;
Bucură-te, sălașul cel cuvântător și cămara cea sfântă a bucuriei;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Condac 1:

Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Preacurată și Preanevinovată dumnezeiască Pruncă și Fecioară Maria, care te-ai născut din părinți drepți și fără prihană, spre bucuria și mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omenești, preafrumoasă și preaînțeleaptă, care din tulpină uscată și neroditoare ai răsărit și care, prin a ta naștere, întristarea preafericiților tăi părinți și a toată lumea ai risipit-o; nu ne lăsa pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care întru întristări și scârbe ne aflăm din pricina păcatelor noastre.

O, roadă preasfințită a rugăciunii și a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioșilor robilor tăi și, cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă și ne învață a ne ruga Lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire și fără de formă.

Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijlocești pentru noi către Dumnezeu, ca să ne cheme cu darul Său la adevărata pocăință. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veselește cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite și cuprinse de întristare. Tu, Maica Luminii, mijlocește la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minților și a inimilor noastre.

Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale să ne curățim de întinăciunea păcatelor noastre, ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însuflețit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfântă și cu totul fără de prihană a Lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem și noi, cei neputincioși, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului și Maica celor întâi-născuți. Tu, căruță Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este strălucitoare celor drepți și sfinți.

Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbrește-ne pe noi de acea fierbințeală a poftelor trupești și de aprinderea mâniei și a iuțimii. Pe tine, ceea ce ești starea fulgerului dumnezeirii și raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău, ca să nu uităm că și noi suntem biserici ale Lui Dumnezeu și să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul Lui Dumnezeu, Care locuiește în noi.

Tu, noian al darurilor celor duhovnicești, ajută-ne să dobândim și noi, nevrednicii, darul Lui Dumnezeu în veacul de acum și în cel viitor. Tu, sălaș al Duhului Sfânt, mijlocește cu darul tău la Dumnezeu, ca inima curată să zidească în noi și cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre.

Pe tine, Maica îndurării și a mângâierii, te rugăm, cu adâncă umilință a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urma al vieții noastre, ca să ne ajuți și să ne mângâi sufletele în vremea despărțirii de acest trup stricăcios și de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiță înțelegătoare cu aripi de aur și cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătorești cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoșătoare ale văzduhului și toată puterea întunericului celui de sub cer.

Pe tine, ușa vieții, a luminii și a bucuriei, te rugăm să ne ajuți să intrăm pe porțile cele sfinte ale Împărăției cerurilor și să ajungem, cu darul prea-sfintelor și preaputernicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate și neapropiate.

Pe tine, Împărăteasa cerului și a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi și care ai născut pe Ziditorul Serafimilor și i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare și înfricoșătoare a Judecății de apoi și să îmblânzești mânia cea sfântă și dreaptă a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre. Amin.

Sursa: http://www.doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-nasterii-maicii-domnului

Continuă lectura

Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului – 11 Aprilie

De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povățuitorule al călugărilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi și făcătorule de minuni, cu nevoințele tale chip de sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veselești; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace și mare milă.

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși și atingerea de racla sfintelor tale moaște sfințește simțirile și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, după datorie, te cinstim pe tine și cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Icosul 1

Adunarea îngerilor și soborul oamenilor cunoscându-te ca pe un vindecător al bolnavilor, ajutător al săracilor și îndreptător al monahilor, cel ce ai dus viață îngerească pe pământ și prin nevoințe și fapte bune te-ai adus jertfă neîntinată lui Hristos, te laudă, o Sfinte Ierarhe Calinic, și cu dragoste zice ție:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu, plăcutul tuturor sfinților, lauda arhanghelilor și bucuria îngerilor;
Bucură-te, veselia pruncilor și mireasma chipului călugăresc;
Bucură-te, scutul și acoperământul Cernicăi, ocrotitorul Bucureștiului, păzirea Frăsineiului și lauda Râmnicului Severin;
Bucură-te, lauda cea mare, că, după darul lui Dumnezeu, cu cuvântul tău ai legat ca parte femeiască la Frăsinei să nu intre;
Bucură-te, că prin pilda vieții tale ești călăuză bună ostenitorilor în viața călugărească;
Bucură-te, că de mari daruri te-ai învrednicit, fiind bolnavilor tămăduire, orbilor vedere, surzilor auzire, muților grăire;
Bucură-te, izbăvitorul celor nedreptățiți, bucuria celor necăjiți și veselia celor ce nădăjduiesc întru tine și te cheamă într-ajutor;
Bucură-te, îndreptătorul celor rătăciți, ridicarea celor căzuți și vistieria faptelor celor bune;
Bucură-te, locașul luminii celei dumnezeiești, organ al Preasfântului Duh și stâlp neclintit al Bisericii;
Bucură-te, bine-luptătorule, cel ce ai fost neînvins de furtuni și de ispite;
Bucură-te, părinte, de trei ori fericite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 2-lea

Căzând noi smeriții pe părinții tăi cucerindu-se și afierosindu-te Domnului și știindu-te noi pe tine, sfinte, că din brațele maicii tale ai avut inima locaș al Preasfântului Duh, prin care te-ai dovedit mare între aleșii lui Dumnezeu, pentru aceea și noi, ca unii ce în Dumnezeu viem, trăim și ne mișcăm, împreună cu părinții tăi aducem Domnului toată slava, lauda, cinstea și închinăciunea, zicând: pe Tine Doamne, Cel ce Te odihnești întru sfinți, binecuvântându-Te, Te adorăm, pe Tine Te lăudăm, Ție Îți mulțumim, Ție ne închinăm, în tot locul stăpânirii Tale, Ție Îți aducem ale Tale dintru ale Tale, de toate și pentru toate, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelegerea viețuirii celei ascunse în Iisus Hristos căutând a o înțelege, ai alergat din tinerețe în ostrovul pustnicesc al celui preacuvios și sfânt părinte Gheorghe, starețul de la Cernica, și viața ți-ai jertfit lui Hristos, făcându-te Biserică Preasfântului și închinatului Său Duh; trupul ți l-ai smerit cu privegherea, postul și rugăciunea, punând tuturor simțirilor povățuitor bun cugetul cel dinăuntru; ochiul ți-a fost ferit de toată vederea cea vicleană și auzul nestrăbătut de cuvinte deșarte, iar limba curată de vorbe necuviincioase; buzele curățate de lauda Domnului; mâinile ferite de faptele rele, lucrând numai cele bineplăcute Domnului; toate mădularele și gândul ți le-ai întărit cu harul Sfântului Duh, bineviețuind în duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării, al ascultării și al dragostei. Drept aceea, acum cu îngerii în ceruri petrecând, primește de la noi laude ca acestea:
Bucură-te, diamantul răbdării în Ostrovul Cernicăi ascuns;
Bucură-te, cel în care lucrează Dumnezeu cel nepătruns;
Bucură-te, porumbelul Domnului, cel cu aripile Duhului mereu desfăcute;
Bucură-te, urmaș iubit și moștenitor în virtute al starețului cuvios Gheorghe;
Bucură-te, cel unit întru Dumnezeu cu duhovnicul tău, Pimen;
Bucură-te, cel pecetluit cu amândoi în pravilele călugărești;
Bucură-te, că de bunăvoia ta venind după Iisus, de tine însuți te-ai lepădat;
Bucură-te, că, luându-ți crucea ta, ai urmat lui Hristos fără întoarcere;
Bucură-te, că râvna asprimii tale celei de canon a uimit pe cârmuitori;
Bucură-te, că ai amuțit pe clevetitori, ajunând prin îndelungate postiri de câte 40 de zile;
Bucură-te, raiul fecioriei, întru care curăția a odrăslit;
Bucură-te, pomul dragostei cerești, că de dorul și de focul dragostei preadulcelui nume al lui Iisus ți s-a mistuit inima;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de sus adumbrindu-ți inima ta, ai dorit, părinte sfinte, pe duhovnicul tău Pimen, precum odinioară Ioasaf pe Varlaam, și luând cu tine daruri de mult preț pentru sfintele lui Dumnezeu locașuri, ai pornit la Sfântul Munte al Atonului în căutarea lui acolo; apoi pierzându-se în tine focul cel netrupesc de râvnă sfântă pentru altarele Domnului, te-ai întors în patria ta, „grădina Maicii Domnului”, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având pe Dumnezeu cel în Treime închinat sălășluit în sufletul tău, mare osârdie dovedit-ai, părinte, în vremea stăreției tale, când cu lacrimi fierbinți către făcătorul de minuni Nicolae ți-ai pus sufletul tău pentru ocrotirea mulțimilor flămânde și înspăimântate ce alergaseră la tine îngrozite de urgia cea păgână, că, încă în priveghere fiind cu toată obștea ta, căruțe cu grâu în grabă și soseau; iar oștile păgâne înțelegând ocrotirea cea de sus și sfințenia ta, s-au întors rușinate, lăsându-ne amintire peste veacuri „fântâna turcului”. Pentru aceasta, împreună cu cei trecuți prin foc și prin apă și aduși la odihnă, cântare de mulțumire înălțăm și cu dragoste zicem:
Bucură-te, asemănare cu Domnul prin iubirea de oameni, care suspină, însetează și aleargă să vindece orice pătimire;
Bucură-te, milostivire de samarinean, ce arde pentru întreaga zidire;
Bucură-te, alinarea suspinului celor ferecați;
Bucură-te, căci cu măreția gloriei brațului tău păzești pe fiii celor apăsați;
Bucură-te, văpaie dornică să ne îndrume;
Bucură-te, revărsare de har peste lume;
Bucură-te, cuibul celor înviforați;
Bucură-te, hrana celor înfometați;
Bucură-te, că ai scăpat de foamete și de boală obștea creștinească din război;
Bucură-te, cel ce asemenea lui Moise te-ai arătat mare ocrotitor în primejdii;
Bucură-te, că și tu ai împlinit faptele făcătorului de minuni Nicolae;
Bucură-te, limanul cel lin al mulțimilor amărâte și oprimate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri despre sfârșitul veacului acestuia tulburându-te, îngeri coborând din înălțimea Tronului Preasfintei Treimi ți s-au înfățișat, descoperindu-ți taine asupra celor ce vor urma; și ție; celui ce iubești oamenii, ți s-au arătat aievea Ierarhul Nicolae și Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, împreună cu preacuviosul și sfântul părinte stareț Gheorghe, poruncindu-ți să zidești slăvit locaș de închinare, liman de mântuire celor păcătoși și sfântă cetate cu viață de obște, după dreapta rânduială, pentru ca să nu se strice chipul călugăresc; de care descoperire încredințându-te, îndată ai și dat ascultare poruncii dumnezeiești, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Urmând poruncii Sfântului Ierarh Nicolae, cu bărbăție ai zidit biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în vreme de cutremure și de răzmerițe, lăsându-ne învățătură, că de nu ne vom izbăvi de lenevire, de uitare și de necredință, nu ne vom putea mântui; la care învățătură luăm aminte, noi, fiii Tăi, cei ce ne rugăm să avem parte și soartă cu toți cei ce se tem de Domnul în adevăr și păzesc poruncile Lui; pentru aceasta îți cântăm cu înțelegere, preaînțelepte, zicând:
Bucură-te, ochi al Bisericii, mai dinainte văzător;
Bucură-te, vifor spulberător de pleava îndoielilor;
Bucură-te, veghetor neadormit sub candelă aprinsă;
Bucură-te, scaun al spovedaniei, ascultător de plângeri;
Bucură-te, duhovnicie aducătoare de îngeri;
Bucură-te, primăvară bine înmiresmată de balsamul rugăciunii înalte și tăcute;
Bucură-te, că ai trecut prin „Raiul iubirii de virtute”;
Bucură-te, bună sporire a casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, podoaba cea cu har a neamului tău;
Bucură-te, că te-ai dovedit destoinic plinind măsura vârstei lui Iisus;
Bucură-te, bărbat împodobit cu slujirile depline;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 5-lea

Împotrivindu-te, părinte, uneltirilor lui faraon cel netrupesc, care voia să te piardă prin otrăvire, și chemând preadulcele nume al lui Iisus, ai învins răutatea aceluia, că glas din ceruri ai auzit întărindu-te și vestindu-ți că nu vei vedea moartea până ce nu vei fi ridicat la vrednicia arhieriei; iar noi, pentru o biruință ca aceasta, aducând doxologia noastră cea după putere, mulțumim împreună cu tine Domnului Celui Unuia, Căruia se pleacă tot genunchiul al celor cerești, al celor pământești și al celor dedesubt, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm, pentru binefacerile cele arătate și cele nearătate care s-au făcut nouă și lăudând măreția cea neajunsă a Dumnezeirii, cu veselie aducem Domnului cântare sfântă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Dumnezeu cel negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind, Cel care a iubit lumea atât de mult, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică, însuși El, Păstorul cel Mare, te-a ales pe tine, în ceruri, să întărești Biserica Olteniei. Drept aceea, și domnitorul țării, cu sfetnicii săi, următori făcându-se sfatului Celui de sus, te-au pus păstor al turmei celei cuvântătoare pe calea mântuirii. Deci și noi, fericiți fiind de alegerea ta, ție aducem laude ca acestea:
Bucură-te, bunule și vrednicule păstor al Olteniei;
Bucură-te, fericit luminător al plaiurilor noastre;
Bucură-te, dreptarul vredniciilor arhierești;
Bucură-te, trimis al Preasfintei Treimi ca să ne păstorești;
Bucură-te, că în Iisus ai aflat adevăr și temei;
Bucură-te, cel ce ai iubit cu dragoste fierbinte pe Domnul;
Bucură-te, că ai aflat tot rostul firilor lui Hristos;
Bucură-te, arhiereu ales și cu bună biruință;
Bucură-te, înger pământesc de aspră nevoință;
Bucură-te, arhanghel izbăvitor din viclene curse împătimite;
Bucură-te, iscusit cârmaci al corăbiei celei înduhovnicite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 6-lea

Auzit-au vestea despre sfințenia vieții tale mulțimile dreptcredincioșilor și, fericit fiind că le vine păstorul cel bun, te-au întâmpinat ca pe un trimis al cerului cu adevărat și împreună cu îngerii înălțau în glas de sărbătoare cântare sfântă: Veniți toți credincioșii să lăudăm pe Ierarhul Calinic, pe arhipăstorul Olteniei; să se bucure făptura și să înflorească ca și crinul; și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Următor Mântuitorului Hristos făcându-te, bunule păstor, te-ai arătat oglindă nepătată, chip al bunătății lui Dumnezeu, strălucire a luminii celei negrăite, mare ocrotitor al celor din nevoi. Pentru aceasta și noi, cei ce tânjim după vrednicia de a rămâne întru desfătarea luminii celei neapropiate, după datorie te cinstim pe tine și luminat te lăudăm zicând:
Bucură-te, că prin iubire și prin curăție, pace și armonie ești asemuit a fi pecete a chipului dumnezeiesc;
Bucură-te, că ești învăluit în strălucire de orbitoarea frumusețe cerească negrăită a Schimbării la Față;
Bucură-te, că n-ai adunat bogății pieritoare;
Bucură-te, că ai urmat sărăciei lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitorul văduvei celei cuminte;
Bucură-te, părinte scump al orfanilor;
Bucură-te, cel ce aduci bucurie acolo unde-i întristare;
Bucură-te, căci chemându-te pe tine, zorile nădejdii se ivesc acolo unde este deznădejde;
Bucură-te, cel ce vestești pacea pe pământ și bunăvoirea între oameni;
Bucură-te, ortodoxie, cu măreție de vis;
Bucură-te, cel ce aprinzi lumină în sufletele întunecate și robite;
Bucură-te, pildă a smereniei și a iubirii de oameni celei negrăite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 7-lea

Alergat-a la tine văduva cea împovărată de nevoi, care se mâhnise de ucenicul cel puțin milostiv; iar tu, părinte, binecunoscând lipsurile ei, ai înduplecat pe ucenic spre milostenie, înțelepțindu-ne și pe noi, că în chipurile săracilor ne poate încerca Însuși Cel ce a plinit toată rânduiala părintească, Hristos Mântuitorul nostru, Care a șters toată lacrima de la toată fața. Pentru aceasta, cu umilință aducem cântare de laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Putere de sus primit-ai, bunule păstor, nu numai a certa pe diavoli spre a elibera făptura omenească, ci și spre a statornici adevărul în obștea creștinească, încă și putere de a preface rămășițele pământești ale celor morți de mulți ani și neputrezite, precum și apă a izvorî în locurile cele secătuite. Pentru aceste alese daruri, cu dragoste, prin noi, fiii tăi, făptura cea îndumnezeită te laudă zicând unele ca acestea:
Bucură-te, fulger ce arzi duhurile înșelăciunii;
Bucură-te, tunet ce risipești sfaturile minciunii;
Bucură-te, carte scrisă de Duhul Sfânt, căci cu darul înțelepciunii, al înțelegerii, al sfatului și al tăriei te-ai înveșmântat;
Bucură-te, că ai sfărâmat prin știință și evlavie și prin temere de Dumnezeu puterile diavolești;
Bucură-te, cel ce ai vindecat în biserică pe femeia cea stăpânită de duhul necurat;
Bucură-te, că ai ridicat din neputință pe tânăra păstoriță cea căzută;
Bucură-te, că de departe ai slobozit de diavolul cel cumplit pe fiul prietenului tău, dulgherul Costache;
Bucură-te, că, fiind pedepsită minciuna celui ce se prefăcuse mort, adevărul s-a statornicit;
Bucură-te, că s-a aflat izvor cu apă răcoritoare la schitul Frăsinei unde ai însemnat stânca;
Bucură-te, că, dezlegând blestemul, ai schimbat în țarină trupul celui mort și neputrezit;
Bucură-te, că din pricina suspinurilor smeritelor tale învățături mulțimile au rămas înmărmurite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 8-lea

Spăimântatu-s-au duhurile necurate numai auzind de numele tău, făcătorule de minuni, părinte Calinic; iar cei străini de cunoștința lui Hristos, cuceriți fiind de virtuțile tale, se luminau botezându-se. Drept aceea, cunoscând că Dumnezeu primește rugăciunea ta precum a primit darurile lui Abel, jertfele lui Noe, arderile cele de tot ale lui Avraam, preoția lui Moise și a lui Aaron, cele de pace ale lui Samuel și precum a primit de la sfinții Săi Apostoli închinarea cea adevărată, cu bucurie zicem: slavă Celui ce te-a preaslăvit, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine, și cu toți cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Aducându-ți pururea aminte de porunca cea mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi, de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea cea de-a dreapta și de cea de a doua și slăvita venire, ai fost Bisericii lui Hristos făclie purtătoare de lumină cât ai trăit pe pământ, Părinte Calinic, iubitorule de oameni. Iar îndrăzneala către Dumnezeu și după moarte ai dovedit-o, vindecând toată neputința și toată boala credincioșilor. Pentru aceasta ia aminte la glasul rugăciunii noastre al celor ce, lucrând cu frică și cu cutremur pentru a noastră mântuire, cu mare cinste, cu adâncă smerenie cântăm și cu dragoste zicem:
Bucură-te, dangăt de clopot, ce ne glăsuiești că toți cei ce urmăm învățăturile divine întreolaltă suntem una și cu Dumnezeu asemenea;
Bucură-te, far călăuzitor, ce ne îndrumi să trăim viața în iubire și pace, curăție și în desăvârșită armonie a Preasfintei Treimi, a Unimii în Treime;
Bucură-te, blândețe și bunătate, cinste și îngăduință;
Bucură-te, dragoste și dreptate, răbdare și recunoștință;
Bucură-te, trandafir al Noului Ierusalim;
Bucură-te, că noi bine ne simțim sub cârja păstoriei tale;
Bucură-te, crinul arhieriei, cel cu plăcută mirosire;
Bucură-te, luceafăr dumnezeiesc, cu prealuminoasă strălucire;
Bucură-te, lumină biruitoare, necuprinsă de întuneric;
Bucură-te, făptură sfântă din creștet până în tălpi;
Bucură-te, cel ce cu nume de bună biruință ești numit;
Bucură-te, vrednicule păstor al Bisericii, de noi pomenit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească se miră, preacuvioase părinte, de râvna ta cea sfântă în a împodobi Biserica, mireasa lui Hristos, cu pravile de sfântă viețuire, cu școli și tiparnițe pentru înmulțirea cărților sfinte, care să fie spre slava lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletelor noastre, întocmai ca niște râuri cu curgerile cu totul de aur, ce veselesc grădinile raiului. Pentru aceasta, uimindu-ne de râvna și de osteneala ta, cântăm lui Dumnezeu, Celui preaslăvit în sfatul sfinților: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu totul te-ai dăruit împodobirii scaunului arhieriei, nu numai cu viața ta cea plină de mireasma sfințeniei, ci și cu râvna zidirii de biserici, de școli, de schituri și mănăstiri, pentru ca noi toți, care ne împărtășim din acelea și Sfinte și nemuritoare Taine, să fim uniți unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Duh Sfânt, ca unii ce am aflat milă și har, împreună cu toți sfinții care din veac au bineplăcut Domnului și cu tot sufletul drept ce s-a săvârșit întru buna credință, mai ales cu preasfânta, preacurata, preabinecuvântata, slăvita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria; pentru care cu bunăvoință te lăudăm, cântând și zicând:
Bucură-te, cel ce în împodobirea Bisericii pe mulți ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta a străbătut dincolo de hotarele țării;
Bucură-te, cel ce te-ai asemănat marilor ierarhi ai lumii;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat de la cetele călugărilor;
Bucură-te, păstorul cel ales, care ai intrat prin ușa oilor în staul;
Bucură-te, cel ce ai adăpat turma cu apa cea vie din izvorul de apă nemuritoare întru viață veșnică săltătoare;
Bucură-te, cel ce înțelepțește te-ai logodit cu numele cel prea dulce al lui Iisus;
Bucură-te, Biserică prea doritoare să se cunune cu Hristos;
Bucură-te, că ostenelile tale au fost jerfite pentru bine, adevăr, frumos și sfânt;
Bucură-te, strigă mănăstirile cele zidite de tine: Cernica și Pasărea, Frăsineiul și Episcopia Râmnicului;
Bucură-te, glăsuiesc cu veselie mulțimile de școli și biserici, de schituri și mănăstiri ctitorite de tine;
Bucură-te, strigă către tine cu recunoștință obștile călugărești de pe întinsul țării, ocrotite de tine;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești turma cea încredințată ție întru păstorirea ta, ai plâns cu lacrimi, părinte preacuvioase, văzând cu duhul înmormântarea părintelui Nicandru, cel rânduit de tine stareț, la plecarea ta de la Lavra Cernicăi. Cunoscând gândurile pentru înălțarea ta ale ucenicilor tăi, i-ai povățuit la smerenie, tăcere, aducându-le aminte de ceasul întrebării de la înfricoșătoarea judecată ce va să fie. Drept aceea, cu înțelepciune luând aminte la darul vederii tale celei duhovnicești, cu tine împreună cântăm în glas de sărbătoare lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nebiruit te-ai arătat Bisericii lui Hristos, preablândule părinte, ridicat la darul proorociei, prin înălțimea înțelepciunii și sfințeniei tale. Pentru aceasta și noi te rugăm să risipești de la noi întunericul înșelăciunii și la primăvara liniștitei odihne cerești să ne aduci cu căldura Duhului Sfânt, ca, încununându-te cu laudele ca și cu niște flori duhovnicești, să te cinstim zicând:
Bucură-te, albina proorociei, cea aducătoare de miere duhovnicească;
Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt, dulce viersuitoare;
Bucură-te, om ceresc și înger pământesc, care pe cele viitoare le vezi ca și cum ar fi de față;
Bucură-te, cărbune duhovnicesc al focului ceresc, dătător de viață;
Bucură-te, că ai prevestit sfârșitul vrajbei și silniciei omenești;
Bucură-te, că ai văzut peste veacuri întronarea în lume a păcii dumnezeiești;
Bucură-te, că ucenicii s-au întărit deplin în credință prin darurile tale;
Bucură-te, luminătorul celor săraci de cunoștință;
Bucură-te, început de vremi, de nădejdi și de înviere;
Bucură-te, înflorire de muguri și primăveri;
Bucură-te, cel prin care sunt risipite taberele tulburătorilor demoni;
Bucură-te, că prin tine s-au mântuit sufletele păstoriților tăi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 11-lea

Spus-ai, ierarhe preaînțelepte, ucenicilor tăi: „Luați aminte de voi înșivă la cele ce cugetați în inimile voastre; să nu gândiți deșertăciuni, pentru că deseori ne învrednicim de soli cerești, Maica Domnului cu sfinții îngeri”. Iar mai-nainte de mutarea ta la cele veșnice, înștiințat fiind de către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu despre ziua și ceasul ieșirii tale din cele vremelnice, ai făgăduit ucenicilor tăi că de vei avea ascultare înaintea lui Dumnezeu, te vei ruga pentru ei. Pentru aceasta, dă-ne și nouă, cu rugăciunile tale cele bineprimite, trecere fără primejdie prin marea vieții, ca, ajungând cu inimi rănite de dor la limanul mântuirii, să înălțăm împreună cu tine lui Dumnezeu sfântă cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Arătatu-ți-s-a însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ierarhe mult-milostive, vestindu-ți sfârșitul; și, fiind înștiințat Mitropolitul Nifon despre plecarea ta din viața aceasta și venind el la tine cu smerită dragoste, ai spus că «și pentru Nifon este nădejde de mântuire» și ai proorocit că la șapte ani când tu vei fi dezgropat, Nifon va intra în mormânt. Aceasta întâmplându-se întocmai, cu smerenie te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce te așezi în soborul celor sfinți;
Bucură-te, că te veselești cu Sfinții Părinți;
Bucură-te, moștenitorul Bisericii celei triumfătoare din cer;
Bucură-te, ajutătorul Bisericii celei luptătoare de pe pământ;
Bucură-te, smirnă cu dumnezeiască mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, că împreună cu tine, toată suflarea și toată făptura laudă măreția cea neajunsă a Dumnezeirii;
Bucură-te, că acum te desfătezi în frumusețile raiului;
Bucură-te, că te bucuri luminat în cămara împărătească;
Bucură-te, cu Vasile, Grigore și Ioan Gură de Aur al Bisericii luminător;
Bucură-te, dulce chemător al împărăției cerești, fluier păstoresc;
Bucură-te, că Cel fără de moarte te-a înveșnicit de lumina cea lină;
Bucură-te, iubit arhiereu al preacuratei și neprihănitei Fecioare, care luminezi pe cele întunecate și aduni pe cele risipite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 12-lea

Minune s-a văzut la trecerea ta din viața aceasta, părinte preacuvioase, că ți s-a prelungit viața, după dorința ta, până la slujirea Sfintei Învieri, în care zi sărbătorim omorârea morții, sfărâmarea iadului, începutul altei vieți veșnice și, rugându-te în paraclisul chiliei tale, ai luat Sfintele Taine; apoi pecetluindu-te cu semnul Sfintei Cruci ai zis: „Sfântă Cruce, ajută-mi!”, și „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, și „Să ne vedem în rai!”. Și dându-ți sufletul pe brațele ucenicilor tăi și Lumina cea negrăită asupra ființei tale strălucind, ai trecut la cele veșnice, împreună cu îngerii cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cel ce prin curăția vieții tale celei îngerești te-ai învrednicit a vedea preafericita față a Treimii Celei de o ființă și nedespărțită și neîncetat te rogi pentru bună sporirea Bisericii lui Hristos, pe care din fragedă vârstă și până la sfârșitul vieții tale cu multe osteneli ai sprijinit-o, făcătorule de bine al sufletelor noastre, ierarhe Calinic de Dumnezeu încununate, primește lacrimile noastre de mulțumire pentru tot darul cel bun și tot darul cel desăvârșit mijlocit nouă de sus de la Părintele luminilor; pentru care cu dragoste te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, cel ce ai aflat comoara din Evanghelie;
Bucură-te, că pe aceasta ai câștigat-o cu osteneli călugărești;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al munților duhovnicești;
Bucură-te, prieten iubit al puterilor îngerești;
Bucură-te, că ai împodobit haina de nuntă, cu virtuțile tale;
Bucură-te, că acum vezi pe Acela de care erai dorit;
Bucură-te, privitorule al celor ce nu se pot rosti în glasuri omenești;
Bucură-te, că acum ai descoperit tainele cele dumnezeiești;
Bucură-te, ogorul cel cu bogată rodire al Semănătorului ceresc;
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru a noastră mântuire;
Bucură-te, comoara virtuților creștinești, la lume împărțită;
Bucură-te, icoana firii omenești celei îndumnezeite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 13-lea

O, prealuminate părinte ierarhe Calinic, primește smerita noastră rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bani ai văduvei, și cere pentru noi dar și putere, ca toate poftele trupești călcând, să viețuim în bună cinstire și curăție, agonisind iertare de păcate și trecere fără primejdie în ceasul morții, și când vom trece noi întru nădejdea Învierii spre viața de veci, pururea să ne desfătăm de preafericita față a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat și slăvit, cântându-I cu toți sfinții: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Adunarea îngerilor…, Condacul 1: Pomenirea ta cea purtătoare de lumină…

Icosul 1

Adunarea îngerilor și soborul oamenilor cunoscându-te ca pe un vindecător al bolnavilor, ajutător al săracilor și îndreptător al monahilor, cel ce ai dus viață îngerească pe pământ și prin nevoințe și fapte bune te-ai adus jertfă neîntinată lui Hristos, te laudă, o Sfinte Ierarhe Calinic, și cu dragoste zice ție:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu, plăcutul tuturor sfinților, lauda arhanghelilor și bucuria îngerilor;
Bucură-te, veselia pruncilor și mireasma chipului călugăresc;
Bucură-te, scutul și acoperământul Cernicăi, ocrotitorul Bucureștiului, păzirea Frăsineiului și lauda Râmnicului Severin;
Bucură-te, lauda cea mare, că, după darul lui Dumnezeu, cu cuvântul tău ai legat ca parte femeiască la Frăsinei să nu intre;
Bucură-te, că prin pilda vieții tale ești călăuză bună ostenitorilor în viața călugărească;
Bucură-te, că de mari daruri te-ai învrednicit, fiind bolnavilor tămăduire, orbilor vedere, surzilor auzire, muților grăire;
Bucură-te, izbăvitorul celor nedreptățiți, bucuria celor necăjiți și veselia celor ce nădăjduiesc întru tine și te cheamă într-ajutor;
Bucură-te, îndreptătorul celor rătăciți, ridicarea celor căzuți și vistieria faptelor celor bune;
Bucură-te, locașul luminii celei dumnezeiești, organ al Preasfântului Duh și stâlp neclintit al Bisericii;
Bucură-te, bine-luptătorule, cel ce ai fost neînvins de furtuni și de ispite;
Bucură-te, părinte, de trei ori fericite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși și atingerea de racla sfintelor tale moaște sfințește simțirile și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, după datorie, te cinstim pe tine și cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

și se face otpustul.

Rugăciune pentru eroii patriei

__25

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, eroii Patriei, părinții și frații noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu lucrul, sau cu gândul le-au săvârșit și-i așează pe ei, Doamne, la locuri luminoase, în locuri cu verdeață, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și supărarea și unde cercetarea feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac. Dăruiește-le lor și nouă împărăția Ta și împrtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite. Că Tu esti învierea și odihna adormiților robilor Tăi , Hristoase, Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tau Părinte și Preasfințitului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Acatistul Sfântului Dionisie din Zakynthos – 17 Decembrie

Saint Dionysius of Zakynthos

Condacul 1

Cu flori de cântări împodobim prea cinstită prăznuirea ta, Sfinte Dionisie, căci din florile gândurilor dumnezeieşti împletindu-ţi cununa înţelepciunii, de alunecarea în păcatul lui Adam te-ai izbăvit şi în raiul înţelegător al inimii ai săltat cu gând smerit în cântări îngereşti de: Aliluia!

Icosul 1

dionysios icon

 

Din pământul cel binecuvântat de rugăciune al familiei tale ai răsărit ca o mlădiţă smerită; fiind adăpat cu apele cele dulci ale înţelepciunii celei de sus, ca un nor înţelegător ai slobozit apa cunoştinţei de Dumnezeu, iar acum veseleşti inimile cele însetate de mântuire, ale celor ce îţi aduc picături de laude ca acestea:

Bucură-te, mlădiţă binecuvântată cu darurile Cuvântului;
Bucură-te, pom duhovnicesc lângă izvoarele Duhului;
Bucură-te, fiu preaiubit hrănit cu înţelepciunea Tatălui;
Bucură-te, porumbel cunoscător al tainelor cereşti;
Bucură-te, stea ce împodobeşte cerul Bisericii cu razele minunilor;
Bucură-te, vas primitor al mierii înţelepciunii din Sfintele Scripturi;
Bucură-te, căci Părinţii Bisericii ţi-au fost prieteni din copilărie;
Bucură-te, căci limbile străine ai învăţat mai înainte de limbile îngereşti;
Bucură-te, că adâncurile teologiei le-ai cercetat cu gând smerit;
Bucură-te, râu minunat plin de apa înţelepciunii de sus;
Bucură-te, că ai fost crescut pe cărările poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, căci în pământul inimii ai ascuns comoara credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 2

Din pruncie fiind învăţat de iscusit dascăl cărările înţelepciunii Cuvântului, ca un cerb ai alergat la izvoarele rugăciunii îndulcindu-te de susurul cântărilor de: Aliluia!

Icosul 2

ceb4ceb9cebfcebdcf8dcf83ceb9cebfcf82-ceb6ceb1cebacf8dcebdceb8cebfcf85_d181d0b2d182-d0b4d0b8d0bed0bdd0b8d181d0b8d0b9-d0b7d0b0d0bad0b8

Dascăli înţelepţi ţi-au deschis uşa Înţelepciunii, iar tu cu minte trează fiind şi dornică de cercetarea adâncimilor celor mai nepătrunse ale Duhului, ţi-ai închis poarta inimii dinspre gândurile deşertăciunii, iar acum ne deschizi nouă cămările laudelor dumnezeieşti:

Bucură-te, căci ca o flacără străluceai întru râvna Înţelepciunii;
Bucură-te, căci te-ai grăbit să intri cu fecioarele înţelepte în cămara Cuvântului;
Bucură-te, căci ai defăimat toată dorirea omenească pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, căci tulburarea veacului acesta ai părăsit pentru liniştea rugăciunii;
Bucură-te, căci dorul desăvârşirii te-a întărit pe calea ispitelor;
Bucură-te, căci luând jugul lui Hristos nu ai mai privit înapoi spre lume;
Bucură-te, căci privirea minţii tale contempla neîncetat icoana Cuvântului;
Bucură-te, căci prin strălucirile rugăciunii te-ai făcut fiu al Luminii;
Bucură-te, căci porţile Înţelepciunii ai deschis cu cheia ascultării;
Bucură-te, că nu te-ai înspăimântat de năvala ispitelor;
Bucură-te, căci ai zdrobit capetele şerpilor nevăzuţi cu arma Crucii;
Bucură-te, căci în corabia rugăciunii ai călătorit pe marea vieţii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 3

Cheia rugăciunii ce se odihnea în adâncurile pământului inimii tale o ai aflat după osteneli duhovniceşti nenumărate şi descuind cămara cea gătită fecioarelor înţelepte cu îngerii cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul 3

Sporind cu vârsta, dar mai ales cu înţelepciunea, ţi-ai gătit aripile nevoinţelor duhovniceşti spre a ajunge pe culmile vieţuirii monahale; lăudând noi înălţimea doririi tale te cinstim cu laude ca acestea:

sfantul_dionisie_din_zakynthos_silviu_cluci_1474_1

Bucură-te, căci ai urmat calea Apostolilor lui Hristos;
Bucură-te, căci dorul de desăvârşire a strălucit în inima ta;
Bucură-te, că ai fost chemat pe Taborul înţelegător al rugăciunii;
Bucură-te, că ai primit în inima ta oglindirea Soarelui dreptăţii;
Bucură-te, că nu te-ai înfricoşat de mulţimea curselor ispititorului;
Bucură-te, căci jugul lui Hristos ai purtat cu toată vrednicia;
Bucură-te, căci pe puntea smereniei ai ajuns la Înţelepciune;
Bucură-te, căci apele sărate ale vieţii ai îndulcit cu rugăciunea;
Bucură-te, moştenitorule al slavei fiilor Luminii;
Bucură-te, căci cu tânguirea pocăinţei te-ai cununat;
Bucură-te, căci suspinurile tale ţi-au împodobit rugăciunea;
Bucură-te, cunoscătorule al celor ascunse ale Duhului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 4

Spre mănăstirea Schimbării la faţă ai alergat ca spre un alt Tabor înţelegător cu paşi însufleţiţi de rugăciune, iar îngerii te însoţeau cu cântări de: Aliluia!

Icosul 4

200px-DionysiosZakynthos

Depărtându-te de rudenii şi prieteni, te-ai retras în mănăstire, unde ţi-ai luat ca însoţitori pe calea mântuirii postul, privegherea şi rugăciunea; noi, nefiind întrarmaţi cu aceste daruri din pricina nepurtării noastre de grijă, te mărim pe tine cu umilinţă:

Bucură-te, căci înstrăinarea ai iubit pentru împrietenirea cu Hristos;
Bucură-te, căci cu sabia postului ai tăiat ispitele neînfrânării;
Bucură-te, căci cu privegherea ai scos din casa sufletului pe vrăjmaşii gândurilor potrivnice mântuirii;
Bucură-te, căci cu aripile rugăciunii ai zburat la tronul Treimii;
Bucură-te, căci te-ai făcut icoană a vieţuirii îngereşti pentru monahi;
Bucură-te, că ai potolit văpaia întristării celor necăjiţi;
Bucură-te, căci pe toţi ai mângâiat cu ostenelile tale;
Bucură-te, cel neadormit întru rugăciune şi fapte bune;
Bucură-te, căci ai lepădat de pe ochii minţii solzii neştiinţei;
Bucură-te, căci slava lumii întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că de rugăciunea văzătoare te-ai îndulcit;
Bucură-te, căci în palatul inimii tale S-a odihnit Împăratul Cel Neîncăput în cer;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 5

Măcar că erai tânăr, cu înţelepciunea ai întrecut şi pe cei mai vârstnici dintre monahi, iar îngerii minunându-se de sporirea ta lăudau pe Dumnezeu cu cântări de: Aliluia!

Icosul 5

Primind şi chipul îngeres48412021_1717893744983748_3501646102958964736_nc, te-ai ostenit a fi icoană a frumuseţii virtuţilor Stăpânului, iar acum cu razele rugăciunilor tale arată şi chipul sufletului nostru luminat de cântări ca acestea:

Bucură-te, că cetele monahilor te-au primit cu bucurie;
Bucură-te, ostaş prea vrednic al Împăratului doririlor;
Bucură-te, căci cu săgeţile rugăciunii ai doborât pe vrăjmaşii nevăzuţi;
Bucură-te, strălucire ce orbeşte ochii duhurilor răutăţii;
Bucură-te, făclie a înţelepciunii ce împodobeşte Biserica lui Hristos;
Bucură-te, căci cu paşii rugăciunii tale ai şters urmele călcării de poruncă a lui Adam;
Bucură-te, căci plânsul ţi s-a făcut scară către bucuria veşnică;
Bucură-te, căci cu cei necăjiţi ai băut din paharul suferinţei;
Bucură-te, căci cu untdelemnul rugăciunii ai vindecat rănile sufletelor umilite;
Bucură-te, carte purtătoare a gândurilor îngereşti;
Bucură-te, hambar plin de roadele faptelor bune;
Bucură-te, căci în cer ţi-ai agonisit comoară veşnică;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 6

Vestea vieţuirii tale îngereşti a umplut inimile credincioşilor din Zakynthos de buna mireasmă a dorului de desăvârşire, rămânând ca o icoană a iertării în sufletele tuturor, căci ai acoperit cu mantia bunătăţii tale pe ucigaşul fratelui tău; fiind ales egumen al unei mănăstiri, cu înţelepciune toate ai chivernisit, cântând neîncetat Domnului cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 6

StDionysios

Fugind de slava acestei lumi nu ai voit a lua nici darul preoţiei, dar păzind calea cea strâmtă a ascultării, ai primit a fi ieromonah şi aducând rod însutit în via Cuvântului, ai plecat inimile noastre a-ţi aduce rod de laude dumnezeieşti:

Bucură-te, căci de Cuvântul ai fost chemat la slujirea preoţească;
Bucură-te, căci de pe căile rătăcirii ai adunat oile cele pierdute;
Bucură-te, că ai slujit întru smerenie desăvârşită;
Bucură-te, căci zi şi noapte ai privegheat întru rugăciune;
Bucură-te, căci ai urmat lui Hristos cu adâncă smerire;
Bucură-te, căci te-ai împărtăşit din paharul iubirii dumnezeieşti;
Bucură-te, căci ochii inimii i-ai înălţat către Soarele dreptăţii;
Bucură-te, că ai slujit cu dragoste Arhiereului Celui Mare;
Bucură-te, vrednic vas al înţelepciunii Cuvântului;
Bucură-te, căci pe calea cea strâmtă a ascultării ai călătorit;
Bucură-te, că ai aflat plată însutită pentru ostenelile duhovniceşti;
Bucură-te, căci nu te-ai lipsit de revărsările binecuvântărilor lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 7

Cel Ce stă cu slavă pe scaunul heruvimilor şi Se odihneşte pe tronul inimilor smerite te-a pus pe tine pe scaunul episcopal al Eghinei, pe care primindu-l cu smerenie şi după multele stăruinţe a arhiepiscopului Nicanor ai cântat lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 7

Izvor de cuvinte dumnezeieşti sfinţit de Duhul şi răsărit cu voia Tatălui spre adăparea celor însetaţi de Cuvânt ai fost văzut în pământul Eghinei, iar noi, minunându-ne de înţelepciunea dată ţie de sus îţi cântăm smerit:

Bucură-te, căci ai întărit cu pâinea cuvântului tău inimile ce flămânzeau de Cuvânt;
Bucură-te, căci pe toţi ai povăţuit în corabia rugăciunii tale la limanurile înţelepciunii;
Bucură-te, căci vălul întristării ai luat de pe chipul sufletelor întunecate;
Bucură-te, că ai dispreţuit slava cea omenească pentru Hristos;
Bucură-te, vultur ce zbori cu aripile rugăciunii la înălţimi nevăzute;
Bucură-te, că fiarele patimilor ai îmblânzit cu rugăciunea neîncetată;
Bucură-te, că ne scoţi pe toţi din groapa deznădăjduirii;
Bucură-te, că ai risipit durerile celor străpunşi de suliţa bolilor;
Bucură-te, că ai mângâiat pe cei împovăraţi de necazuri;
Bucură-te, popas duhovnicesc al celor merg pe calea mântuirii;
Bucură-te, căci pe toţi ai hrănit înţelegător cu darurile Cuvântului ;
Bucură-te, izvor nesecat de înţelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 8

Ca la o vistierie a milei neîmpuţinate a Cuvântului alergau către tine cete de credincioşi din toate părţile Eladei şi aflând din destul mângâiere duhovnicească, neîncetat cântau cu mulţumire Dătătorului a toată bunătatea: Aliluia!

Icosul 8

Ca o făclie mărturisitoare a Ortodoxiei ai fost pus în sfeşnicul Bisericii şi luminând minţile cele întunecate, ca o stea ai povăţuit gândurile tuturor către Răsăritul cel de sus, Care înalţă inimile tuturor spre a-ţi cânta ţie cu bucurie:

Bucură-te, icoană sfinţită a mărturisirii Cuvântului;
Bucură-te, că ai risipit întunericul necunoştinţei de Dumnezeu;
Bucură-te, a Eghinei slăvită cunună de înţelepciune;
Bucură-te, căci ai făcut să învieze în inimi Hristos;
Bucură-te, vistierie nerăpită a celor săraci;
Bucură-te, glasul cel de mulţumire a celor sloboziţi din necazuri;
Bucură-te, căci cu cheia blândeţii ai deschis inimile tuturor;
Bucură-te, căci pace lumii totdeauna soleşti;
Bucură-te, candelă nestinsă a iubirii pentru aproapele;
Bucură-te, căci ai plinit toată legea desăvârşirii;
Bucură-te, slujitor vrednic al poruncilor Cuvântului;
Bucură-te, că ai aflat în cer comoară pentru osteneli;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 9

Temându-te, Sfinte Dionisie, de viermii înţelegători ai slavei deşarte, care caută să strice roadele cele binecuvântate din grădina Cuvântului, ai părăsit mai dinainte scaunul episcopal al Eghinei şi ai cântat celui ce ţi-a ridicat jugul cel greu: Aliluia!

Icosul 9

Cum nu se poate ascunde cetatea aflată în vârful muntelui, aşa nici tu nu te-ai putut ascunde Sfinte Dionisie, de vrednicia arhierească, căci revenind în Zakynthos, patriarhul Constantinopolului te-a numit episcop sufragant, ca să povăţuieşti la calea mântuirii turma care te cinstea aşa:

Bucură-te, lumină strălucind spre slava Soarelui dreptăţii;
Bucură-te, că ai aflat îndrăzneală înaintea Dreptului Judecător;
Bucură-te, că pe toţi ocroteşti sub aripile rugăciunii tale;
Bucură-te, flăcie nestinsă a slujirii arhiereşti;
Bucură-te, izvorul înţelepciunii turmei însetate de Adevăr;
Bucură-te, acoperământ al celor prigoniţi;
Bucură-te, mlădiţă împodobită cu gânduri dumnezeieşti;
Bucură-te, casă cerească întru care se păstrează comorile Duhului;
Bucură-te, cetate plină de slava Cuvântului;
Bucură-te, podoaba cea nepreţuită a Zakynthosului;
Bucură-te, leagăn îngeresc al desăvârşirii;
Bucură-te, oglindă a îngereştilor străluciri;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 10

Prin pizma vrăjmaşului mântuirii, care nu suferea a-ţi întinde lucrarea minuntă de întărire a Bisericii, ai fost îndepărtat de dogele Veneţiei de la slujirea arhierească, dar cu smerenie primind necazul, ai slăvit pe Dumnezeu cu cântări de: Aliluia!

Icosul 10

Minuni preaslăvite s-au lucrat prin tine şi după moarte, moaştele tale nefiind decât pecetea minunilor aşezată în cartea inimilor celor ce cu smerenie se deschideau rugăciunilor tale, aducându-ţi în schimb ofranda laudelor:

Bucură-te, izvor sfinţit de minuni cereşti;
Bucură-te, învierea copilului zămislit prin rugăciunile tale;
Bucură-te, salvarea monahului rugător în timpul cutremurului;
Bucură-te, căci ai alungat lăcustele cu puterea rugăciunii tale;
Bucură-te, că opreşti râurile patimilor noastre;
Bucură-te, dezlegarea mâhnirii femeii celei ce nu avea prunci de parte bărbătească;
Bucură-te, binecuvântarea veşnică a mănăstirii Strofadelor ;
Bucură-te, cel ce ai ajuns pe culmile pocăinţei;
Bucură-te, căci cu picăturile minunilor tale ne veselim;
Bucură-te, vârf al doririlor dumnezeieşti;
Bucură-te, munte ceresc înălţat de dreapta Tatălui;
Bucură-te, că în căruţa virtuţilor ai zburat la cer;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 11

Numele Sfântului Dionisie Areopagitul ai primit la hirotonirea întru episcop, căci viaţă îngerească petrecând, pe cerul minţii ai închipuit prin stele de gânduri dumnezeieşti toate ierarhiile îngereşti şi, ajungând adânc cugetător al înălţimii de înţelepciune a Preasfintei Treimi, ai slăvit cu bucurie pe Făcătorul a toate în cântări de: Aliluia!

Icosul 11

Pe egumenul cel ce se îndoia de sfinţenia ta l-ai încredinţat de adevăr, ca să te primească şi în biserica inimii sale cu cinste, iar pe monahul ispitit l-ai întărit a nu părăsi mănăstirea pentru deşertăciunile lumii; deschide Sfinte, şi uşa inimii noastre cu cheia rugăciunilor tale şi icoana minunilor tale o aşează în biserica sufletului nostru ca să te cinstim cu îngerii neîncetat:

Bucură-te, că de sfinţenia ta nu ne îndoim;
Bucură-te, că ai potolit curgerea gândurilor de necredinţă;
Bucură-te, că seci izvoarele patimilor;
Bucură-te, sănătate nepreţuită împărtăşită bolnavilor;
Bucură-te, că vindeci rănile inimilor mâhnite;
Bucură-te, că risipeşti norii înşelăciunii de pe cerul minţii;
Bucură-te, că alungi furtuna năprasnică a patimilor;
Bucură-te, că tuturor croieşti veşmântul pocăinţei;
Bucură-te, povăţuitorul cel încercat al călugărilor;
Bucură-te, lumina călăuzitoare la limanul mântuirii;
Bucură-te, carte întru care s-a tâlcuit slava Luminii;
Bucură-te, că îndreptezi paşii gândurilor noastre spre Adevăr;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 12

Pe pescarii cei neştiutori însăşi minunea ta i-a mustrat în chipul minunat al blândeţii Mieluşelului lumii, setea monahului ieşit la pescuit a fost adăpată mai presus de înţelegere, dar şi mai mult ai adăpat cu înţelepciunea inimile celor ce cântă Domnului pentru tine: Aliluia!

Icosul 12

Păcatul tăinuit al unui preot l-ai descoperit întru lumina Duhului şi blestemul femeii al cărei trup nu se descompunea după moarte l-ai dezlegat, iar acum mijlocindu-ne nouă pocăinţă ne izbăveşti de blestemul osândirii, ca să-ţi cântăm cu mulţumire:

Bucură-te, căci toate tainele le vedeai lămurit cu ochii minţii;
Bucură-te, binecuvântare ce alungă blestemul celor greşiţi;
Bucură-te, că ne eşti mijlocitor îndrăzneţ la judecată;
Bucură-te, că nerodirea inimilor tămăduieşti cu rugăciunea;
Bucură-te, icoană strălucită a Minţii Celei Dintâi;
Bucură-te, că ai zdrobit capul şarpelui cu arma smereniei;
Bucură-te, că de slava lumii ai fugit, râvnind Împărăţia;
Bucură-te, că în palat veselit de cântări îngereşti te odihneşti;
Bucură-te, că deschizi tuturor porţile iertării Stăpânului;
Bucură-te, că răsplăteşti osteneala celor ce se închină moaştelor tale;
Bucură-te, dar prea bogat strălucind în inima Zakyntosului;
Bucură-te, inimă milostivă în care încape toată zidirea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 13

O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cel ce ca un soare al minunilor străluceşti asupra Zakynthosului, lăsând şi Eghinei moştenire lumina vieţuirii tale îngereşti, mijloceşte către Soarele dreptăţii ca să ne scoată pe noi din întunericul necazurilor şi să ne izbăvească de întunericul veşnic prin rugăciunile tale, ca să-I cântăm cu mulţumire totdeauna: Aliluia! (de trei ori)

Apoi:

Icosul 1

Din pământul cel binecuvântat de rugăciune al familiei tale ai răsărit ca o mlădiţă smerită; fiind adăpat cu apele cele dulci ale înţelepciunii celei de sus, ca un nor înţelegător ai slobozit apa cunoştinţei de Dumnezeu, iar acum veseleşti inimile cele însetate de mântuire, ale celor ce îţi aduc picături de laude ca acestea:

Bucură-te, mlădiţă binecuvântată cu darurile Cuvântului;
Bucură-te, pom duhovnicesc lângă izvoarele Duhului;
Bucură-te, fiu preaiubit hrănit cu înţelepciunea Tatălui;
Bucură-te, porumbel cunoscător al tainelor cereşti;
Bucură-te, stea ce împodobeşte cerul Bisericii cu razele minunilor;
Bucură-te, vas primitor al mierii înţelepciunii din Sfintele Scripturi;
Bucură-te, căci Părinţii Bisericii ţi-au fost prieteni din copilărie;
Bucură-te, căci limbile străine ai învăţat mai înainte de limbile îngereşti;
Bucură-te, că adâncurile teologiei le-ai cercetat cu gând smerit;
Bucură-te, râu minunat plin de apa înţelepciunii de sus;
Bucură-te, că ai fost crescut pe cărările poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, căci în pământul inimii ai ascuns comoara credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 1

Cu flori de cântări împodobim prea cinstită prăznuirea ta Sfinte Dionisie, căci din florile gândurilor dumnezeieşti împletindu-ţi cununa înţelepciunii, de alunecarea în păcatul lui Adam te-ai izbăvit şi în raiul înţelegător al inimii ai săltat cu gând smerit în cântări îngereşti de: Aliluia!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Dionisoe din Zakynthos

O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cel ce te-ai arătat carte a înţelepciunii Cuvântului luminată cu razele smereniei Duhului întru care ochiul Cel Atoatevăzător al Tatălui a văzut toată dorirea de desăvârşire, pe noi, cei întunecaţi la minte ne arată cărţi vestitoare ale milostivirii Preasfintei Treimi, pe Care roag-O să ardă în focul iubirii Sale dumnezeieşti cartea întru care sunt însemnate păcatele noastre.

În toată vremea vieţii ai odihnit pe săraci şi privirea inimii nu ţi-ai întors dinspre cei necăjiţi şi întristaţi, pe toţi chemând la viaţa cea mai bună. Nu ne lipsi nici pe noi de ajutorul tău părintesc, ci cârmuieşte corabia minţii noastre ca să ajungă la limanul Înţelepciunii. Strică toate uneltirile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi şi întinde mână de ajutor celor ce se primejduiesc pe mare, aducându-i în pământul cel bun al credinţei Cuvântului. Din paharul rugăciunilor tale adapă pe cei însetaţi de mântuire şi porţile minţii noastre le închide dinspre năvala gândurilor răutăţii, mai ales în vremea rugăciunii, spre a ne bucura în cămara cea înţelegătoare de nuntă de lumina Preadulcelui Mire Hristos, Cel Ce cheamă pe toţi din adâncul patimilor la limanul desăvârşirii. Ca unul ce ai strălucit cu simplitatea, întrecând pe prunci în nevinovăţie, pe noi, cei ce suntem ca nişte morminte văruite pline de toată necurăţia vicleşugurilor, ne înviază sufleteşte întinzându-ne ca o mână înţelegătoare prea sfinţită rugăciunea ta. Sădeşte în inimile noastre frica de Dumnezeu şi binecuvintează via înţelegătoare a inimii noastre ca să aducă din gânduri dumnezeieşti roade de fapte bune.

Îngrădeşte-ne în toată vremea cu sabia rugăciunii tale şi tulburarea ispitelor o alungă de la noi, ca întru pace să lucrăm poruncile dumnezeieşti. Întăreşte-ne ca, luând învăţătură din pilda vieţuirii tale mai presus de minte, să păzim porunca ascultării de povăţuitorii noştri duhovniceşti şi să aflăm plata mântuirii. Roagă-te ca Mântuitorul Hristos să lumineze pe mai marii noştri, ca bine să lucreze în via Cuvântului şi să aducă în hambarele de sus rod însutit.

O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cununa laudei neîncetate a Zakynthosului şi bucuria credincioşilor celor ce află scăpare la sfintele tale moaşte, caută cu milostivire spre noi, cei pururea tulburaţi de norii cei negri ai ispitelor. Străluceşte-ne lumina pocăinţei mai înainte de sfârşitul nostru şi cu starea ta de faţă la tronul Treimii, opreşte viforul bolilor şi a toată neputinţa, ca întru adierile Duhului să aducem laudă Celui Ce ne revarsă prin tine mare milă. Amin.

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-dionisie-din-zakynthos

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie – 15 Decembrie

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei – 15 Decembrie

biserica-sfantului-elefterie-88

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la moarte, Sfinţite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condacul 1

Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemnător al purtătorilor de chinuri, toţi pe tine te cinstim şi te rugăm, Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toţi care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Icosul 1

moaste1

Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumuseţea arhiereilor şi podoaba purtătorilor de nevoinţe, mare apărător al Bisericii lui Hristos şi al adevărurilor credinţei, ne-am adunat astăzi în Sfântă Biserica ta, ca, după cuviinţă, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstorul neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, luminător nespus al dreptei credinţe;
Bucură-te, putere şi întărire a creştinilor;
Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, pierzător al celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit;
Bucură-te, grai al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, alăută cerească;
Bucură-te, bună mireasmă a creştinătăţii;
Bucură-te, dar dat nouă de Dumnezeu;
Bucură-te, chip al preoţiei celei adevărate;
Bucură-te, apostol al dreptei credinţe;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea

Auzit-am, Sfinte Elefterie, chinurile ce le-ai îndurat pentru mărturisirea lui Hristos în lume şi ne minunăm de tăria ce ai arătat-o întru ele. Dar cunoscând că ţi-a fost dat ţie de sus, se cuvine să-I cântăm lui Dumnezeu, împreună, cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

163A_IV

Auzind Adrian împăratul de minunile pe care tu le făceai, şi cum multe oi adunai în staulul lui Hristos, voind să te întoarcă de la dreapta credinţă, a poruncit să fii adus în faţa lui. Dar tu l-ai întâmpinat cu neînfricată tărie, mărturisind cum se cuvine pe Hristos Cel nemuritor şi Stăpân a toate. El însă, mâniindu-se foarte de purtarea ta, te-a dat pe tine pradă multor chinuri, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost întins pe un pat de aramă înroşit în foc;
Bucură-te, că apoi ai fost aşezat pe un grătar încins;
Bucură-te, cel ce într-un vas fierbinte ai fost aruncat;
Bucură-te, cel ce în chinurile tale întruna te rugai lui Hristos;
Bucură-te, cel ce în ele ai primit dar de nevătămare;
Bucură-te, cel ce din toate aceste nevoinţe teafăr ai ieşit;
Bucură-te, înfricoşată vedere a îngerilor;
Bucură-te, tare nevoitor în chinuri;
Bucură-te, trup sfinţit în chinurile muceniciei;
Bucură-te, că prin ele te-ai făcut plăcut lui Hristos, Mântuitorul tău şi al nostru al tuturor;
Bucură-te, rugător către Dumnezeu pentru turma Lui;
Bucură-te, al nostru neadormit păzitor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea

Lui Hristos I-ai adus, Părinte, turme de credincioşi, ca un păstor plin de zel. Iar sfânta ta maică, văzând trupul tău sfinţit întru mucenicie, căzut la pământ, şi voind a-l săruta, de sabia călăului a fost ucisă. Acum cântarea fiului, alături de cea a maicii sale se înalţă întru miros de bună mireasmă duhovnicească la Tronul slavei, întru plăcută rostire: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Arhanghelii cu îngerii se minunează, Părinte, de credinţa ta cea mare. Apostolii cu proorocii văd în tine şi în Sfânta ta maică, Antimea, pecetea apostoliei lor. Creştinii laolaltă spre tine îşi îndreaptă nădejdile lor glăsuind:
Bucură-te, cel ce încă de pe pământ ai fost înger în trup;
Bucură-te, cel ce acum locuieşti cu îngerii;
Bucură-te, cel ce de la maica ta ai supt învăţătura Apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai supus împărăţia demonilor;
Bucură-te, cel ce, pus fiind într-un cazan cu fierbinte amestecătură, focul ai stins;
Bucură-te, cel ce, legat fiind de un car şi tras de cai sălbatici, de îngeri ai fost slobozit;
Bucură-te, cel ce pe Coremon eparhul pentru Hristos l-ai câştigat;
Bucură-te, cel ce, de Duhul Sfânt fiind purtat, în munţi te-ai sălăşluit, după ce de la chinuri nevătămat ai scăpat;
Bucură-te, cel ce fiarele sălbatice cu dumnezeieşti cuvinte la ascultare le-ai adus;
Bucură-te, cel ce faci minuni de tămăduiri;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale din nevoi pe mulţi îi eliberezi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor necăjiţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea

Eresul prin cuvintele tale înfruntându-l, Sfinte Elefterie, cu pătimirea ta pe urzitorul minciunii l-ai omorât şi cu puterea Celui de Sus punându-l sub picioarele tale, ai ridicat împotriva lui pentru noi, cei ce cădem la a ta mijlocire, semne de biruinţă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca unul ce porţi numele dumnezeieştii eliberări, Sfinte, bărbăteşte ai învăţat dreapta credinţă, fiind nouă pilduitor în toate, iar poveţele tale urmându-le, ne faci să dobândim ale tale binefaceri, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne faci părtaşi harului dumnezeiesc;
Bucură-te, eliberarea noastră de cursele cele viclene;
Bucură-te, slobozire de asuprirea demonilor;
Bucură-te, ridicare spre cele de sus;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, izvorâtor de mirul învăţăturii;
Bucură-te, necurmată rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, aducător de pace şi de linişte în căminele cele bântuite de duhuri rele;
Bucură-te, căruţă încărcată de darurile duhovniceşti;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, izbăvirea celor robiţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea

Cu ploile darurilor tale adapă-ne pe noi, cei ce te cinstim pe tine cu credinţă, Sfinte Mucenice Elefterie, şi săvârşim pomenirea ta cu dragoste, doxologie aducând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cu adevărat locuieşti în lumina cea neînserată, făcându-te lumină mai strălucitoare decât soarele. Iar cei ce se apropie acum cu rugăciunea de tine se simt ei înşişi luminaţi de strălucirile cele înalte şi întru evlavie prealuminată îţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, trup mucenicit;
Bucură-te, lăcaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, smerenie preaînaltă;
Bucură-te, podoaba cerului;
Bucură-te, lauda Iliricului;
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, izvor de sfinţenie;
Bucură-te, sabie a Duhului Sfânt;
Bucură-te, propovăduitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în toată viaţa numai frumuseţea lui Dumnezeu căutai;
Bucură-te, că nu te-a înspăimântat fierbinţeala pornirii fiarelor sălbatice;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 6-lea

Din lumina pătimirii tale ai înflorit ca un pom frumos, podoaba mucenicilor. Iar acum te arăţi nouă floare a raiului, trimiţând pe pământ dumnezeiască bună mirosire, pe care noi o înălţăm Celui Preaînalt, cântând cu tine: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Făcându-te gură a lui Dumnezeu pentru a răpi din gura vrăjmaşului pe credincioşii cei cu cuget isteţ, i-ai arătat pe aceştia moştenitori ai darului Celui de Sus. Iar ei, întru izbăvirea lor, cântare ca aceasta îţi aduc ţie:
Bucură-te, scuturător al lanţurilor satanei;
Bucură-te, surpător al eresurilor;
Bucură-te, libertate preafericită;
Bucură-te, dătător al darului cel dumnezeiesc;
Bucură-te, îndrumător spre cele de sus;
Bucură-te, pierzător al demonilor;
Bucură-te, învăţător al înfrânării;
Bucură-te, vasul luminii;
Bucură-te, pârghie a izbăvirii;
Bucură-te, punte spre Ierusalimul ceresc;
Bucură-te, că altceva nu ştim să grăim decât: Bucură-te!;
Bucură-te, stea a vieţii celei duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 7-lea

Minune dumnezeiască te-ai arătat, Fericite, celor ce aleargă la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule; căci de multe feluri de întristări şi de asupriri i-ai scăpat pe cei ce, după Dumnezeu, spre tine au năzuit cu credinţă, rostind cu buze de tină: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ca cel ce ai îndrăzneală către Hristos, Sfinte Elefterie, căci turma Lui o păzeşti de lupii văzuţi şi nevăzuţi, şi nu te întorci de la cei ce scapă sub acoperământul sfinţeniei tale, dă-ne mână de ajutor şi nouă celor învăluiţi de păcate, spre a te cinsti cu acestea:
Bucură-te, Elefterie, prealăudate;
Bucură-te, cârmuitorule preabune;
Bucură-te, floarea cea aleasă a ogorului duhovnicesc;
Bucură-te, ierarhul Domnului;
Bucură-te, slujitor lui Dumnezeu cu arhanghelii;
Bucură-te, că pe cei ce se roagă ţie îi bucuri cu cele de sus;
Bucură-te, faţă prealuminoasă a sfinţeniei;
Bucură-te, risipitor de furtuni;
Bucură-te, polată a darurilor cereşti;
Bucură-te, curăţitor al sufletelor pioase;
Bucură-te, doctorul sufletelor şi al trupurilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 8-lea

Uitându-te la viaţa cea statornică, prealăudate, cu adevărat te-ai răstignit lumii, şi ca aurul curăţit prin foc, aşa te-ai curăţit şi tu prin chinurile pătimirilor tale, pentru a rosti apoi întru desăvârşită sfinţenie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

De împresurările demonilor îi izbăveşti pe oameni, Sfinte, cu rugăciunile tale, şi de asuprirea cea amară îi scapi pe toţi cu alergarea ta către izvorul bucuriei, pentru a-i adăpa din belşug, ca întru mulţumită să-ţi cânte ţie:
Bucură-te, Elefterie;
Bucură-te, preasfinţite;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciţi;
Bucură-te, izbăvitorul celor întristaţi;
Bucură-te, ruşinarea demonilor;
Bucură-te, că prin tine dobândim uşurarea;
Bucură-te, slujitor al harului;
Bucură-te, cel ce îneci duhurile viclene în marea cea de foc;
Bucură-te, că legi gura celor ce uneltesc rele;
Bucură-te, că dai putere celor osteniţi;
Bucură-te, că îmblânzeşti sfătuirea cea rea;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 9-lea

Nu pricepem de unde vom începe a-ţi aduce laudă, Preasfinte; ce cântare îţi vom cânta sau cu ce cununi te vom încununa? Că de ne vom aduce aminte de pătimirile tale, ne cutremurăm; iar de vorbirea cu fiarele sălbatice, ne minunăm. De aceea împreună să slăvim puterea Celui Preaînalt, cea vădită lumii prin tine, cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos spală şi întinăciunea păcatelor noastre şi cu mulţimea minunilor schimbă cugetele celor ce pândesc sufletele noastre întru răutate, ca întru linişte şi deplină desfătare a slavei celei de sus să ne îndreptăm către tine zicând:
Bucură-te, cel ce alungi nelegiuirea;
Bucură-te, pământ roditor de dreptate;
Bucură-te, mărgăritarul Domnului;
Bucură-te, strajă împotriva relelor uneltiri;
Bucură-te, povăţuitor, de Dumnezeu înţelepţit, al poporului;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, lumină a sfintei măriri;
Bucură-te, gând de întărire a celor necăjiţi;
Bucură-te, dar ceresc biruitor al săgeţilor vicleanului;
Bucură-te, mare apărător al celor ce cheamă numele tău într-ajutor;
Bucură-te, al săracilor miluitor;
Bucură-te, al văduvelor sprijinitor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea

Numele tău mai mult decât oricare dintre sfinţi s-a făcut nouă mângâiere, Preafericite Sfinte Elefterie, căci el însuşi ne vorbeşte de la sine de eliberarea noastră din nevoi; iar aflarea de bunătăţi întru pomenirea lui ne îndeamnă a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Obosiţi de valurile cele rele ce vin asupra noastră şi neputându-ne lupta cu ele fără ajutorul tău, Preafericite, neavând pocăinţă deplină pentru păcatele noastre cele multe, cădem cu tine la milostivirea lui Dumnezeu şi te rugăm să ne izbăveşti de-a pururea cu rugăciunile tale către Domnul. Şi aşa întăriţi întru dragostea cea către Ziditorul nostru, să lăudăm isprăvile tale, zicând:
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, turn de ocrotire;
Bucură-te, pavăză preatare;
Bucură-te, coiful mântuirii;
Bucură-te, ajutător neobosit;
Bucură-te, mucenice, preafolositorule;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, suliţă a puterii Celui de sus;
Bucură-te, muntele de biruinţă a credinţei în Hristos;
Bucură-te, cetate păzitoare a dreptăţii dumnezeieşti;
Bucură-te, scară conducătoare spre cer a celor smeriţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea

Tu eşti Păstorul cel mare, Sfinte, al turmei lui Hristos, pe care ducând-o la păşunea cea duhovnicească, o adapi din izvorul raiului, ca întru desfătarea vederilor celor preaînalte să laude pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Ca un luceafăr ai strălucit în ţinutul Iliricului, întunericul înşelăciunii gonind şi săvârşind pururea tămăduiri; prin tine Dumnezeu S-a preamărit, pentru care auzi de la noi acum acestea:
Bucură-te, prin care Biserica s-a întărit;
Bucură-te, prin care templele idoleşti s-au prăbuşit;
Bucură-te, cel ce vrăjile le-ai spulberat;
Bucură-te, cel ce credinţa lui Hristos luminată ai sădit;
Bucură-te, cel prin a cărui propovăduire lumea s-a mântuit;
Bucură-te, cel ce cu preţul vieţii pe Hristos L-ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce în ceruri vorbeşti acum cu îngerii;
Bucură-te, cel ce vezi pururea faţa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că vrei cu fericirea ta să ne fericeşti şi pe noi;
Bucură-te, ajutătorul celor osteniţi;
Bucură-te, cel ce glăsuieşti lui Dumnezeu dintru sfinţenia ta;
Bucură-te, strajă neadormită a tuturor creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea

Propovăduitor al dreptei credinţe fiind şi lucrător cu dar deplin în via Domnului, te-ai mărturisit pe tine slugă bună şi credincioasă. De aceea, chemat acum la dreapta Părintelui Ceresc, ne ajuţi a-L slăvi împreună cum se cuvine, cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cânţi acum în ceruri, ca mai înainte cu oamenii, veselindu-te, Fericite, cântarea cea întreit sfântă lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei ce te cinstesc pe tine cu acestea:
Bucură-te, locuitor al cerului;
Bucură-te, luminător al celor de pe pământ;
Bucură-te, sprijinitor al celor împovăraţi;
Bucură-te, fierbinte mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, văzător al slavei cereşti;
Bucură-te, izvor de mângâiere;
Bucură-te, toiag înfrunzit al bunelor nădejdi;
Bucură-te, liniştea sufletelor bântuite de duhuri rele;
Bucură-te, sporul muncii cinstite;
Bucură-te, mustrător al bogaţilor nemiloşi;
Bucură-te, cel ce nu te întorci de la nevoile pământenilor;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preasfinte Elefterie, căpetenia Sfinţilor Mucenici, primeşte de la noi aceste laude pe care din tot sufletul le aducem ţie în Sfântă biserica ta, şi căzând către tine cu umilinţă, nădăjduim să te rogi lui Dumnezeu pururea pentru noi, cei ce cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie…, Condacul 1: Ca pe o podoabă a preoţilor…,

Icosul 1

Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumuseţea arhiereilor şi podoaba purtătorilor de nevoinţe, mare apărător al Bisericii lui Hristos şi al adevărurilor credinţei, ne-am adunat astăzi în Sfântă Biserica ta, ca, după cuviinţă, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstorul neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, luminător nespus al dreptei credinţe;
Bucură-te, putere şi întărire a creştinilor;
Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, pierzător al celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit;
Bucură-te, grai al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, alăută cerească;
Bucură-te, bună mireasmă a creştinătăţii;
Bucură-te, dar dat nouă de Dumnezeu;
Bucură-te, chip al preoţiei celei adevărate;
Bucură-te, apostol al dreptei credinţe;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Condacul 1

Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemnător al purtătorilor de chinuri, toţi pe tine te cinstim şi te rugăm, Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toţi care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

şi se face otpustul.

Ce Psalmi se citesc pentru diferite nevoi și trebuințe

Regele_David_3

Iată cât de frumos definea Părintele Arsenie Boca Psaltirea și „efectele” ei binefăcătoare și iluminatoare asupra sufletului oamenilor: Regele David Psalmi „Calea prin care l-a învățat și l-a curățit Dumnezeu pe David, regele-prooroc, ne-a lăsat-o scrisă. E Psaltirea. Toate cuvintele Psaltirii dovedesc cunoștința cea din pățanie, sau învățăturile din durere, singura cale care poate învăța ceva pe oameni. Și așa e toată Psaltirea: o mărturie strălucitoare a bunătății lui Dumnezeu, ținută în mână de David, ca o făclie, mângâind orice suflet zdrobit de pe urma păcatelor. Lumina ei atrage luarea aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vieții omenești, îndeamnă sufletul la ascultare și smerenie, cu care oricine poate birui toate protivniciile (potrivniciile) din calea mântuirii, și poate răbda toate palmele ispitelor.” Psaltirea poate fi folosită ca o armă împotriva ispitelor zilnice, necazurilor, supărărilor, suferințelor, împrejurărilor grele ale vieții și încercărilor de tot felul. Trebuie citită cu binecuvântarea duhovnicului. Psalmi pentru diferite trebuințe Psalmii sunt rugăciuni puternice, care pot fi folosite pentru diferite trebuințe și depășirea problemelor din viața de zi cu zi. Fiecare psalm este bogat în semnificații și mai ales în învățături mântuitoare.

Sporirea înțelepciunii, luminarea minții – psalmul 2

Stingerea certurilor în familie și a necazurilor care tulbură viața – psalmul 3

Izbăvire din primejdii, mâhnire, tristețe, mâniere, somn odihnitor – psalmul 4

Scoaterea ticăloșiilor vătămătoare din inimă (îndepărtarea patimilor) curățirea inimii de păcate– psalmul 5

Boli mintale, tulburare, suferință, cerere de vindecare, primirea iubirii de oameni a lui Dumnezeu – psalmul 6

Nedreptățire, descurajare din cauza răutății oamenilor – psalmul 7

Rugăciunea săracului, încercări și ispite, îndepărtarea duhurilor rele – psalmul 9

Conflicte cu casnicii, un psalm al nădejdii pentru dobândirea încrederii neclintite în Dumnezeu – psalmul 10

Pentru ajutorul celor prigoniți pe nedrept, izbăvirea de oameni vicleni, clevetitori, și de lucruri zadarnice și amăgitoare – psalmul 11

Strigătului unui om care se simte abandonat de Dumnezeu, suferință fizică sau morală – psalmul 12

Dorința de a conviețui în pace cu semenii – psalmul 14

Primejdie, încercări, încercări din partea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți – psalmul 16

Rugăciune în vremea patimilor, suferință sau boală, lăsarea în voia lui Dumnezeu – psalmul 21

Pace interioară, liniștirea sufletului, chemarea milei lui Dumnezeu – psalmul 22

Probleme care par fără rezolvare, deschiderea minții – psalmul 23

Pocăință, singurătate – psalmul 24

Calomniere din partea oamenilor, rugăciunea celui nevinovat, învățarea rugăciunii curate – psalmul 25

Luminarea ochilor minții (a ochilor sufletești), mângâiere în suferințe – psalmul 26

Psalmul omului care trece prin suferințe, întâmplare rea, nenorocire, boală – psalmul 27

Vremea rea, tunete, fulgere, ieșirea sufletului din trup – psalmul 28

Construirea sau înnoirea unei case, vindecarea bolnavului – psalmul 29

Rugăciunea celui vinovat de păcat, care cere iertare de la Dumnezeu, îmbărbătare, curaj – psalmul 20

Sursa: https://lataifas.ro/religii-si-credinte/79310/ce-psalmi-se-citesc-pentru-diferite-nevoi-si-trebuinte/

Rugăciune pentru binefăcătorii noștri

Iisus-3-e1492430577246

Dumnezeule ale dragostei, Ție sunt dator a-Ți mulțumi pentru dulcele sim­țământ al dragostei și ocrotirii, de care mă bucur. O, Cel ce ești iz­vo­rul tutu­ror bunătăților, revarsă bine­cuvân­ta­rea și binefacerile Tale peste aceia pe care inima mea îi cinstește și îi iu­bește, peste robii Tăi (numele).

Apără-i de toate primejdiile ce bân­tuie viața mu­ritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lor întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor și ai su­fe­rințelor din viața lor.

Umple inima lor de bucuria mân­tuirii Tale, povățuiește-le pașii pe căi drepte, în scopul mântuirii și al fericirii. Nu lăsa ca apăsătoarele sufe­rințe să le înnoureze fruntea și să le amărască inima. Nenorocirile să nu facă a li se coborî lacrimi în ochi, inima lor să nu fie jertfă întris­tă­rilor. Fă ca fiecare din zilele lor să fie o frumoasă zi de primăvară, viața lor să se asemene unui râu limpede și lin, ce curge prin grădini înver­zite și pline de flori. Iar dacă vor fi ame­nințați de nenorocire, fii apărătorul și ocrotitorul lor, precum ei sunt apă­rătorii mei.

Ori în ce parte vor merge sau se vor afla, umbrește-i cu bunătatea și apă­­ra­rea Ta. Dă-le, Dumnezeul meu, toate plăcerile și toate bucuriile iertate mu­­­ri­to­rilor care păzesc poruncile Tale și fac bine aproapelui lor. Îngerii Tăi cei buni să-i însoțească și să-i păzească în toate zilele lor și, după o viață lungă, plină de binefaceri și fapte bune, să se învrednicească a dobândi bunătățile Tale cele fără de sfârșit, gătite tuturor celor ce lu­crează virtutea. Amin.

ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE

spovedanie_1

Rugăciune înainte de spovedanie

dsc_6184_oana_nechifor

Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu, Celui închinat în Sfânta Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, înaintea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, înaintea tuturor îngerilor, a tuturor sfinţilor lui Dumnezeu şi înaintea sfinţiei voastre părinte, că eu păcătosul, în toată clipa şi în tot ceasul am greşit înaintea lui Dumnezeu cu păcatele şi răutăţile mele pe care le mărturisesc:

Credinţa

  1. Nu am crezut în Dumnezeu, şi nu m-am raportat la El ca la persoana dumnezeiască, ci ca la o putere extraodinară;
  2. Intentionat am tăgăduit existenţa lui Dumnezeu, declarându-mă ateu;
  3. Mai am îndoială în existenţa Lui, şi în învăţătura bisericii;
  4. M-am împotrivit voit învăţăturii Bisericii cuprinse în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi istorie;
  5. Am refuzat cuvântul lui Dumnezeu, socotind Scriptura invenţie omenească;
  6. N-am vrut să aud vorbindu-se despre Dumnezeu, credintă, religie;
  7. Am negat existenţa sufletului, a îngerilor, susţinând că sunt nascocirile preoţilor;
  8. Am avut gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfinţilor sau a altor lucruri sfinte (trebuiesc spuse gândurile de hula);
  9. Am ţinut calendarul pe stilul vechi, crezând mai mult în calendar decât în învăţătura Bisericii Ortodoxe;
  10. Am fost naş la Botez sau la Cununie la persoane de altă credinţă;
  11. Am participat la slujbe cu cei de alte credinţe şi m-am rugat împreună cu ei, căzând sub afurisenia Bisericii;
  12. M-am lepădat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar şi în scris, trecând la alte confesiuni, religii sau grupări oculte;
  13. M-am lepădat de  Biserica Ortodoxă, trecând la alte credinţe eretice, sectare, schismatice sau filosofi orientale, printr-un ritual de-al lor;
  14. Am practicat yoga, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditaţie transcendentală, zen, budismul şi alte asemenea acestora. Am îndemnat şi pe alţii la aşa ceva.
  15. Am crezut în filosofiile orientale ( Budism, Zen, Hinduism, s.a.) şi în învăţătura lor (reincarnare, karma);
  16. Am avut îndoieli asupra credinţei Ortodoxe în ce priveşte cinstirea Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaşte, a Sfintelor Taine (Botezul, Mirungerea, Pocăinţa sau Spovedania, Împartaşania, Preoţia, Nunta şi Sfântul Maslu) sau a altor învăţături ortodoxe;
  17. Am batjocorit semnul Crucii, facându-l strâmb când m-am închinat;
  18. Nu m-am ruşinat de Dumnezeu când păcătuiam; voit Îl ignoram în mintea mea, ca să nu mă mustre conştiinţa;
  19. Am crezut în spiritism; m-am dus la cei care pretend că vorbesc cu morţii;
  20. Am crezut că există strigoi, vârcolaci, zmei, ozn-uri, fantome, şi alte chipuri de înşelare a satanei;
  21. Am mers la ghicitul viitorului meu sau al altora (deschisul carţii, tarot, cafea, bobi, în palmă, sau alte mijloace de ghicit);
  22. Am descântat sau mi s-a descântat când suferam de dureri de cap sau alte neputinţe;
  23. Am practicat ghicitul pentru mine sau pentru altii;
  24. Am crezut în vise şi vedenii;
  25. Am hipnotizat, am adus oameni în transă, am căutat să prezic lucrurile viitoare, m-am ocupat cu telepatia; am crezut că toate acestea sunt lucruri bune şi folositoare;
  26. Am sfătuit pe alţii să meargă la vrăjitori sau să facă lucruri vrăjitoreşti;
  27. Am facut şi eu însumi farmece, vrăjitorii, am ghicit, am explicat visele, vedeniile, zodiacal; am făcut şi alte lucruri vrăjitoreşti (ce anume?);
  28. Am crezut în noroc, destin (predestinaţie), horoscop, astrologie, etc.
  29. Am crezut în superstiţii (că este semn rău când îţi ţiuie urechea, se zbate ochiul, când îţi iese înainte cu găleata goală, când îţi trece prin faţă pisica neagră sau preotul, am folosit culoarea roşie împotriva deochiului, am purtat amulet şi talismane, etc.);
  30. Am luat parte la discreditarea preoţilor şi a învăţături bisericii, făcând glume pe seama lor;
  31. Am susţinut ideile despre avort, homosexualitate, schimbarea sexului, eutanasia, clonarea, naşterea in vitro şi altele, pe care biserica le condamnă ca păcat;

Nădejdea

  1. Am păcătuit cu premeditare, zicând că Dumnezeu, este milostiv şi mă va ierta, de aceea pot să păcătuiesc mereu;
  2. Mi-am pus în minte să păcătuiesc cât voi putea, amânând pocăinţa (zicând că mă voi pocai la anul, la batrâneţe, pe patul morţii);
  3. Am învinuit pe Dumnezeu pentru nedorinţa mea de îndreptare, zicând că, dacă va voi Dumnezeu eu mă voi mântui, iar dacă nu, mă voi pierde;
  4. M-am deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, crezând că nu mă va ierta, de aceea am păcătuit mereu;
  5. Am stat de vorbă cu gânduri sinucigaşe;
  6. Mi-am pus în minte să mă sinucid şi chiar am încercat să fac aceasta;
  7. Nu am avut încredere în purtarea de grijă al lui Dumnezeu;
  8. Am zis că Dumnezeu ne-a dat uitării, că nu se mai ocupă de noi;
  9. În necaz, ispite, pagube, suferinţe, mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu că mă poate asculta şi ajuta;
  10. Când am păcătuit greu, mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu, zicând ca nu mă va ierta niciodată şi că nu mă pot mântui niciodata;

Dragostea

  1. Am defăimat, jignit, batjocorit, bătut pe părinţii mei trupeşti sau duhovniceşti;
  2. Am silit pe alţii să păcătuiască sau i-am ajutat la păcat (la care anume);
  3. Am purtat numele de creştin, dar cu viaţa am fost mai rău decât un pagân smintind pe cei ce mă cunoşteau;
  4. Am profanat biserici, troiţe sau morminte;
  5. M-am rugat lui Dumnezeu să-mi ajute la păcat;
  6. Am defaimat schiopii, ologii, ciungii, cocoşaţii, urâţii, ş.a, nesocotind ca şi ei sunt oameni şi zidiri ale lui Dumnezeu;
  7. Am iubit mai mult lucrurile şi stările de bine (averea, luxul, deşertăciunile lumeşti jocurile, cântecele, glumele, ş.a.) decât pe oameni şi pe Dumnezeu;
  8. În loc de a mă împăca, am dat în judecată pe aproapele meu;
  9. Nu am avut dragoste să-L cunosc pe Dumnezeu din frumuseţile naturii şi din tot ce ne înconjoară;
  10. Neavând dragoste faţă de aproapele, nu m-am silit cu toata puterea de a mângâia pe cei întristaţi, de a învăţa pe cei neştiutori şi de a apăra pe cei nedreptăţiţi;

Mândria

  1. Am căutat să plac oamenilor şi nu lui Dumnezeu;
  2. Am batjocorit pe alţii că sunt blânzi, răbdători, că merg la biserică, că postesc şi se roagă, că se spovedesc şi se împărtăşesc, păzind poruncile lui Dumnezeu;
  3. Am râs de cei ce nu au mers la jocuri, petreceri, fumat şi beţii;
  4. M-am ruşinat a face semnul Sfintei Cruci când am trecut pe lângă biserici sau troiţe;
  5. Am păcătuit de frica sau ruşinea oamenilor pentru a nu fi luat în râs sau pentru a mă arăta grozav;
  6. Am jurat strâmb la judecată sau în alte împrejurări;
  7. Am pus pe alţii să jure strâmb pentru mine;
  8. Am jurat mincinos cu mâna pe Sf. Cruce, Biblie sau în faţa Sfântului Altar;
  9. Am folosi numele lui Dumnezeu şi al sfinţilor fără de rost, la toate nimicurile, ca un tic verbal;
  10. Nu m-am arătat recunoscător lui Dumnezeu şi semenilor mei pentru binefacerile primite;
  11. M-am mascat, ca să arăt urât sau m-am machiat să arat “mai” frumoasă de cum sunt;
  12. Am făcut vrajbă între mireni / clerici, provocând tulburare;
  13. Am mărturisit strâmb împotriva aproapelui în faţa oamenilor, aducându-i astfel necinste, înjosindu-l, pricinuindu-i păgubire sufletească sau materială, necazuri şi suferinţe;
  14. Am minţit de frică să nu pătimesc ceva rău;
  15. Am minţit pentru a ieşi în evidenţă;
  16. La judecată am mitui cu bani sau alte bunuri pentru ca să ies nevinovat sau să-mi micşoreze pedeapsa;
  17. Am stat la îndoială dacă să spun adevărul;
  18. Am fost nestatornic în cuvântul dat, în credinţă şi făgăduinţă, minţind pe alţii şi păgubindu-mi sufletul;
  19. Am vorbit cu două înţelesuri, fiind duplicitar;
  20. Am fost linguşitor cu oamenii mari;
  21. Am minţit în faţa judecătorilor ca pârât, ca inculpat sau ca martor;
  22. Am minţit la spovedanie, de ruşine, din teamă de a dezvălui unele însuşiri rele ale mele sau unele păcate ruşinoase;
  23. M-am lăudat, m-am înălţat cu gândul;
  24. Sunt mofturos şi din mândrie sau poftă îmi împlinesc mofturile;
  25. Am obiceiuri rele şi din mândrie nu le părăsesc;
  26. Sunt încăpăţânat, nesupus, ambiţios şi mândru în comportament;
  27. Sunt orgolios, nu suport să mi se poruncească, să mi se arate adevărul sau să fiu criticat, deşi recunosc în sinea mea că sunt vinovat;
  28. Mă încredîn foţele mele întelectuale, trupeşti sau sufleteşti;
  29. Mă încred în bunurile lumeşti, în oamenii mari şi mă laud cu acestea;
  30. Sunt îndrazneţ, doritor de a face numai ce doresc eu, sunt batjocoritor, obraznic, fals şi fără de sfială, mă supăr repede;
  31. Sunt încăpăţânat, neascultator, împietrit, aspru şi plin de mine însumi;
  32. Mă mândresc cu podoabele hainelor şi cu frumuseţea lor;
  33. Mă mândresc cu podoabele casei mele, pe care am dat sume mari de bani;
  34. Mă mândresc cu avere străină dobândită pe nedrept, cu prieteni sau cu rudele bogate, cu titluri înalte în societate sau cu starea mea socială;
  35. Mă mândresc cu podoaba părului meu, cu chipul meu frumos, cu sănătatea mea, cu tinereţea sau cu vârsta înaintată pe care am apucat-o, cu tot ce am frumos şi bun, uitând că toate sunt daruri de la Dumnezeu.
  36. Din mândrie şi ca să arăt bine, îmi îngrijesc cu pre multă atenţie părul, tenul, unghiile pe care le las să creascăşi pe care le vopsesc, arătând prin aceasta că, Dumnezeu nu m-a facut aşa cum trebuie;
  37. Am purtat bijuterii, haine scumpe la moda şi extravagante cu dorinţa de a atrage atenţia celor din jurul meu;
  38. M-am îmbrăcat necuviincios arătându-mi în felurite feluri goliciunea trupeasca (prin fuste scurte, rochii decoltate sau mulate,…);
  39. Unde am mers am stat în faţă ca să fiu văzut/ă şi admirat/ă;
  40. M-am împărtăşit îmbracată necuviincios, cu chipul şi buzele vopsite, cu capul descoperit, cu pantaloni strâmţi, arătând lipsa de evlavie;
  41. Am postit cu gând de slavă deşartă, să slăbesc, nu din evlavie spre a dobândii har dumnezeiesc;
  42. Când am întâlnit un preot sau un călugăr pe stradă, am crezut că-mi aduce ghinion;
  43. Din mândrie am râs de păcatele altuia, dispreţuindu-l şi vorbindu-l de rău, iar pe ale mele nu le-am luat în seamă;
  44. Din mândrie am defăimat pe cei săraci, lipsiţi, neştiutori, pe cei ce au greşit cu ceva, pe cei neputincioşi şi pe cei ce au sărăcit din anumite motive sau necazuri, în loc să-i compătimesc şi să mă rog lui Dumnezeu pentru ei;
  45. Din mândrie m-am socotit deştept, înţelept, talentat şi cu multe calităţi;
  46. M-am mândrit şi m-am socotit mai presus decât ceilalţi cu frumusetea, cu ştiinţa, cu felul de a vorbi, cu glasul meu, nesocotind ca aceste daruri nu sunt ale mele, ci ale lui Dumnezeu, Care mi le-a dat, şi  pe care le pot pierde;
  47. M-am mândrit cu sărăcia, cu hainele modeste, cu postul, cu slăbiciunea trupului, cu visele şi vedeniile pe care pretind că le-am avut;
  48. M-am rugat cu glas tare sau am cântat mai tare decât alţii ca să fiu auzit şi laudat;
  49. Am dat milostenii la săraci de văzul lumii, ca să fiu lăudat, mândrindu-mă prin aceasta;
  50. Din mândrie şi slavă deşartă am intrat în Sfântul Altar fără binecuvântare de la preot;
  51. Din mândrie şi curiozitate, am iscodit despre casa şi bogăţia altora;
  52. M-am trufit şi semeţit;
  53. Am fost făţarnic şi mi-a plăcut mult să fiu cinstit şi lăudat de oameni;
  54. Am păcătuit cu: iubirea de sine, cu părerea (uneori bună alteori rea) de sine şi cu trufaşa încredere în sine.
  55. Am deznădăjduit, spunând că nu am încredere în mine, în loc să caut curajul în mine şi încrederea în Dumnezeu;
  56. Mi-a plăcut să umblu după voia mea şi am urât ascultarea;
  57. Am fost stăpânit în toată vremea de duhul mulţumirii de sine, adică am fost mulţumit cu starea şi asezarea mea sufletească, socotind ca nu sunt aşa de rău ca ceilalti oameni;
  58. N-am avut adevarata cunoştinţă de sine, adevărata mustrare de sine spre pocăinţă, fiind stăpânit în toată vremea de îngâmfare şi pretuirea de sine, îndreptăţindu-mă;
  59. Am vrut şi mi-a plăcut să am întotdeauna dreptate, sa nu fiu contrazis;
  60. Mi-a plăcut să vorbesc mult şi să fiu ascultat de ceilalţi;
  61. Am fost stapânit de “trâmbiţarea” de sine, adică am spus altora faptele mele;
  62. Fiind stăpânit de mândrie şi încăpăţânare, m-am contrazis cu cei mai mari ai mei, subliniind importaţa mea;
  63. Fiind mândru şi semet, am urât pe cei ce m-au mustrat şi am iubit pe cei ce m-au laudat;
  64. Având unele bunătăţi duhovniceşti, n-am recunoscut ca le am ca dar de la Dumnezeu, socotindu-mă vrednic de ele, datorită eforturilor mele;
  65. Am defăimat legile canonice şi liturgice pe care le-au rânduit Sfinţii Părinţi în biserică şi nu am voit să mă supun întru toate predaniilor Bisericii, socotindu-le depăşite sau greşite;
  66. Am defăimat, am jignit, am judecat şi clevetit pe alţii;
  67. Am păcătuit înaintea lui Dumnezeu cu gândul de hulă, de necredinţă, de încăpăţânare, de îngâmfare, de neînfrânare, de iubirea de stapânire şi de altele asemenea acestora.
  68. M-am mândrit ca eu aş fi feciorelnic cu trupul, judecând în mintea mea pe cei ce nu mai sunt;
  69. Din cauza mândriei şi a lenevirii mele am devenit nesimtitor şi împietrit la inimă şi n-am stins focul mâniei şi al iuţimii.

Mânia

  1. Am fost iute la mîniei;
  2. Am ucis cu voia sau fara de voia mea;
  3. Am jurat răzbunare la mânie sau la beţie, şi am împlinit jurământul în loc să renunţ la el pentru pace;
  4. M-am jurat să mor, să orbesc, să mă ardă focul, să moară mama, tata, copilul meu etc.;
  5. Am blestemat / m-am blestemat;
  6. Am drăcuit, (naiba),/ m-am drăcuit;
  7. Mi-am dorit moartea;
  8. Am avut gânduri sinucigaşe;
  9. În loc de a mă împăca, am dat în judecată pe aproapele meu;
  10. Am avut gând de răzbunare şi chiar m-am răzbunat asupra vrăjmaşilor mei, dorindu-le necazuri, chiar şi moartea; i-am pizmuit, i-am batut, sau le-am făcut alt rău;
  11. Am fost rău cu aproapelui meu: l-am ocărât, l-am defăimat, făcându-i viata grea prin tot felul de insulte si ponegriri, spunând despre el multe neadevaruri, ucigându-l sufleteste.
  12. Am îndemnat şi pe alţii la bătăi şi ucideri;
  13. Am ucis pe aproapele cu arma, prin junghiere, sufocare, otrăvire…, cu voie sau fără de voie;
  14. Am făcut avort (cu voie sau fără voie);
  15. Am născut copil mort;
  16. Am avut copil care a murit nebotezat;
  17. M-am purtat crud cu animalele, păsările şi alte vieţuitoare, ucigându-le;
  18. M-am iuţit şi m-am mâniat de foarte multe ori în viaţa mea, cu motiv şi fără motiv;
  19. Din cauza mâniei mi-am pierdut răbdarea şi pacea minţii şi a inimii;
  20. Nu m-am împotrivit celor ce au făcut glume pe seama lui Dumnezeu şi a Bisericii lui Hristos;
  21. De multe ori, în timpul rugăciunii, mi-am amintit cu ură şi cu mânie faţa celui care m-a supărat şi am avut în minte gândul de răzbunare;
  22. Am ţinut minte răul făcut de alţii;
  23. Am duşmănie asupra aproapelui meu şi nu pot să-l iert;

Lenevia

  1. Nu mi-am facut pravila de rugăciune şi canonul rânduit de către duhovnic, din lenevie;
  2. Am stat la masă fără a face rugăciune şi m-am ridicat fără a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate câte mi-a dat.
  3. Am fost autor moral, prin nepăsare, la sinuciderea cuiva;
  4. M-am lenevit de a lucra toată fapta bună prin gând, prin cuvânt şi prin lucru, după a mea putere;
  5. M-am lenevit de a mă ruga lui Dumnezeu cât mai des;
  6. Am dormit prea mult amânând rugaciunea sau alte moment importante din zi;
  7. M-am lenevit de a citi Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi;
  8. M-am lenevit de a fi treaz cu mintea (de a nu fi visător) în fiecare clipă, spre a nu fi păcălit de ispitele cele subţiri ale diavolilor;
  9. Din lenevie nu am a făcut semnul Sfintei Cruci, metaniile şi închinăciunile corect;
  10. De multe ori am acoperit lenea mea de a mă ruga lui Dumnezeu, cu unele pricini părute a fi folositoare;
  11. M-am lenevit de a-mi face timp şi a ajuta pe fratele meu căzut în îndoială sau deznădejde;
  12. Seara, din pricina oboselii, m-am culcat fără rugăciune, iar dimineaţa, din pricina grabei, am plecat la activităţile mele fără a-mi face rugăciunea, îndreptăţindu-mă că am această îngăduinţă din pricina împrejurărilor;
  13. M-am lenevit să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate, aşteptând să-mi vină cele de trebuinţă fără a mă ruga şi a mulţumi;
  14. Din lene am lăsat să se strice icoanele şi alte podoabe sfinte;
  15. Mi-a fost lene să-mi cercetez cu de-amănuntul păcatele mele;
  16. M-am lenevit să-mi aprind candela;
  17. Mi-am îndreptăţit lenea zicând, că m-aş ruga mai mult dacă aş fi călugăr, dar aşa, fiind în lume nu este cu putinţă;
  18. M-am lenevit a chema preotul să facă sfeştenie în casă, Sfântul Maslu, sau alte slujbe la vremea potrivită;
  19. Din lene şi nepăsare m-am lenevit de a mă spovedi la vreme de ispită;
  20. Din lene am lăsat să se strice mâncare;
  21. Când am facut păcate grele; am umblat din duhovnic în duhovnic, cautând pe cel mai îngăduitor;
  22. Am putut dar nu am vrut să împiedic pe aproapele de a păcătui (Caz concret);
  23. Nu m-am rugat pentru aproapele şi pentru toată lumea;
  24. Nu am mângâiat pe cei întristaţi;
  25. M-am împărtăşit fiind supărat şi învrăjbit;
  26. Nu am pus cuvânt bun şi de garantie pentru cei care îi stiam vrednici;
  27. Nu am săturat pe cei flamânzi;
  28. Nu am dat să bea celui însetat;
  29. Nu am îmbrăcat pe cel gol;
  30. Nu am cercetat pe cel bolnav, pe cel din închisoare;
  31. Nu am primit pe cel străin;
  32. Nu am îngropat pe cel mort;
  33. Nu m-am ostenit să cunosc dogmele, învăţăturile şi rânduielile de credinţă;
  34. Nu m-am ostenit să învăţ Crezul şi credinţa Ortodoxă;
  35. M-am lenevit de multe ori a merge la biserică;

Lăcomia

  1. Am mâncat şi băut cu lăcomie, peste măsură;
  2. Nu am postit în zilele rânduite de biserică: miercurea, vinerea şi în cele patru posturi de peste an;
  3. M-am lăcomit la mâncare,
  4. M-am îmbătat;
  5. Am mâncat sânge de animale;
  6. Mi-am făcut pântecele dumnezeu, slujindu-i lui şi facându-i totdeauna voia, procurând mâncăruri gustoase, scumpe şi de multe feluri;
  7. Mi-am îngrăşat trupul cu mâncăruri şi băuturi peste măsură, şi am devenit leneş, trândav şi greoi;
  8. Am fost stăpânit de nesăturare, de cârtire şi nemulţumire în timpul mesei;
  9. Fiind rob al pântecelui, am aşteptat să vină Paştile, Crăciunul sau alte praznice mari doar spre a face dezlegare la toate mâncărurile şi băuturile;
  10. Nu am ţinut post miercurea şi vinerea;
  11. Nu am ţinut cele patru posturi de peste an;
  12. Am mâncat carne în săptămâna brânzei;
  13. Deşi am postit posturile am dat la alţii mâncare de dulce;
  14. Din cauza săturării pântecelui, mi-am făcut mintea groasă şi molatică, scăzându-mi trezvia, atenţia
  15. şi memoria;
  16. Am postit cu scopul de a face rău vrăjmaşilor mei;
  17. Am postit după a mea rânduială şi părere, încălcând postul rânduit de biserică;
  18. Am postit numai de mâncare dar nu şi de păcate, fiind duşmănos şi rău;
  19. Am fumat;
  20. Am ajutat pe cei ce fumează oferindu-le ţigări şi chibrite; am oferit ţigări în schimbul unor servicii, facându-mă astfel părtaş la păcatul lor;
  21. Am folosit droguri sub diferite forme şi intensităţi (exemplu);
  22. Am avut dorinţa de îmbogăţire;
  23. Am lucrat Duminica şi în sărbătorile bisericeşti, la mine sau la alţii;
  24. Am făcut duminica lucrurile care puteau fi amânate pentru a doua zi: cumpărături, mâncare, spalat etc.;
  25. M-am lăcomit la avuţii;

Invidia

  1. Am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.
  2. Am vorbit de rău şi ironic, faptele bune ale aproapelui;
  3. Am oprit pe alţii de la faptele cele bune;
  4. Am invidiat pe alţii pentru bunastarea lor şi m-am bucurat uneori pentru necazurile lor;
  5. Nu mi-am reparat greşala, când am nedreptăţit pe aproapele, nici nu mi-am cerut iertare;
  6. Din pricina invidiei nu am răspuns la salut, nici nu am salutat pe cei ce erau mai buni sau mai înzestrati cu daruri decât mine;
  7. Din pricina invidiei mi-am umplut sufletul de patimi şi ciudă, întunecându-l cu multe păcate grele.
  8. Sunt foarte duşmănos şi rău;
  9. Nu am avut recunoştinţă faţă de cei ce-mi fac bine;
  10. Ţin minte raul;
  11. Am batjocorit pe aproapele şi mă bucur când alţii sunt batjocoriţi;

Iubirea de arginţi

  1. Am fost zgârcit şi împietrit cu inima;
  2. Nu m-a interesat sărăcia şi lipsurile altora;
  3. Am fost nesăţios, viclean şi nedrept, însuşindu-mi bunuri straine pentru a mă îmbogăţi;
  4. Am fost grabnic a lua şi zăbavnic a da;
  5. Am dat milostenie cu îndoială şi cu zgârcenie, ocărând uneori pe cei care-mi cereau;
  6. Pentru zgârcenia mea nu am dat milostenie şi slujbe la biserică pentru răposaţii din neamul meu;
  7. Am asuprit pe cei săraci, pe văduve şi pe orfani, pe cerşetori şi pe cei neputincioşi sau lipsiţi;
  8. Am oprit plata celor ce mi-au lucrat, pe motiv ca nu au făcut ceea ce mă aşteptam să facă pe acea plată;
  9. Am făgăduit a da daruri la Biserică, la cei necăjiţi, săracilor, şi nu am dat, calcându-mi făgăduinţa;
  10. Am făcut pariuri;
  11. Am câştigat bani şi averi, cu vicleşug;
  12. Am jucat jocuri de noroc, păgubindu-mă băneşte pe mine sau pe alţii;
  13. Prin viclenia sau falsitatea mea am înşelat statul (făcând şi declaraţii false), pe aproapele sau Biserica;
  14. Am avut de gând să fur sau chiar am furat;
  15. Nu mi-am plătit datoriile cuvenite;
  16. Am vândut marfă falsificată, stricată;
  17. Am înşelat la cântar, nu am spus adevărul la vânzare sau la cumpărare spre a înşela;
  18. Am silit pe alţii să cumpere scump de la mine marfă proastă, să-mi lucreze sau să-mi vândă ieftin;
  19. Am făcut afaceri necurate din care au rămas oameni înşelaţi, pe drumuri sau chiar în temniţă;
  20. Am făcut trafic cu droguri, femei, arme etc.
  21. Am răpit/sechestrat alte personae;
  22. Am luat dobândă;
  23. Am aşteptat mită sau alte daruri;
  24. Am nedreptăţit pe aproapele, ţinând seama de îmbrăcăminte, sau poziţia sa socială, căutând folosul meu;
  25. M-am mâhnit pentru sărăcia mea materială, tulburându-mă foarte tare şi am dorit să mă îmbogăţesc;
  26. Am furat de la cei din familie, de la stat, de unde am lucrat şi nu am întors cele furate;
  27. M-am pornit cu ură împotriva celor ce m-au furat sau păgubit, dându-i în judecată, bătându-i sau facândule alte rele;
  28. Am păgubit pe aproapele de cinste, de merite, de funcţie şi de locul său;
  29. Am găsit lucruri furate şi ştiind ale cui sunt nu le-am înapoiat, păstrându-le pentru mine;
  30. Am tăinuit lucruri împrumutate sau date spre păstrare, neîndurându-mă a le înapoia;
  31. Am păstrat în casă lucruri furate, am cumpărat lucruri de care am ştiut că sunt furate;
  32. Am jefuit averile morţilor din mormintele;
  33. Nu am respectat făgăduinţa dată de a face parastase şi liturghii după moartea părinţilor sau a celor care m-au rugat;
  34. Am luat de la Biserică lucruri, bani, lumânări, untdelemn, icoane etc. şi nu le-am înapoiat;
  35. Am invidiat bisericile şi mănăstirile, zicând că au prea mult;
  36. Am răpit cu sila, cu minciuni, cu jurăminte false sau prin judecată pământul aproapelui meu;
  37. Am sfătuit pe alţii să fure, să facă rău, ajutându-i şi eu la acestea;
  38. Nu mi-am respectat nici contractul, nici făgăduinţa făcută;
  39. Nu am lucrat după puterea mea la locul de muncă, nefăcându-mi datoria;
  40. Având posibilitatea să înlătur pagubele aproapelui, nu l-am ajutat;
  41. Am furat în grupuri, îngrozind lumea;
  42. Am bănuit, am năpăstuit, am pedepsit pe altii pentru pierderea avutului meu;
  43. Am fost risipitor cu mine dar zgârcit cu alţii;

Desfrânarea

  1. Am avut relaţii intime cu fete, nefiind căsătorit (păcatul curviei);
  2. Am săvârşit păcatul malahiei (masturbării);
  3. Am făcut păcatul malahiei cu altcineva;
  4. Mi-am stricat fecioria prin păcatul malahiei;
  5. Am săvârşit păcatul desfrânării cu gândul, păcătuind prin imaginaţie; îmi plănuiam cum am să-l săvârşesc atunci când voi avea ocazia;
  6. Am cârtit împotriva lui Dumnezeu, cerând să mă scutească de războiul desfrânarii, dar eu nu m-am străduit să mă înfrânez;
  7. Am căutat prilej de a păcătui;
  8. Mi-am expus intimitatea la baie sau plajă;
  9. Am păcătuit prin diferite metode (sterilet, prezervativ etc.), în întelegere cu soţia/soţul sau cu cine am avut relaţii intime, sa nu avem copii;
  10. Am păcătuit cu soţia/soţul sau cu altcineva, împotriva firii (perversiuni sexual);
  11. Am avut gânduri şi pofte trupeşti necuviincioase (uneori şi când am privit la icoane); am păstrat în suflet acele gânduri şi nu le-am alungat, îndulcindu-mă de ele;
  12. În loc de a-mi stapâni poftele, am căutat să le aprind şi mai tare prin imagini sau prin imaginaţie;
  13. Am rostit cuvinte şi am făcut gesturi necuviincioase în faţa copiilor şi a celor mai în vârsta;
  14. Am pastrat în casă, tablouri sau poze cu desfrânari; le-am expus pe pereti;
  15. Am cumpărat, am citit, am dat şi altora cărţi, reviste, publicaţii sau filme pornografice;
  16. Am privit fete sau femei căsătorite cu gând de poftă trupească;
  17. Ca femeie am privit băieţă sau bărbaţi căsătoriţi, cu gând de poftă trupească;
  18. Am săvârşit păcatul sodomiei (femeie cu femeie sau bărbat cu bărbat);
  19. Am păcătuit, curvind cu mintea şi cu inima, chiar în vremea rugaciunii;
  20. Am rapit sau violat cu forţa;
  21. Am desfrânat cu rude;
  22. Am curvit cu soţia/soţul înainte de cununia religioasă, dar şi cu alte personae, unele căsătorite la rândul lor;
  23. Am curvit cu animale;
  24. Fiind căsătorit/ă, am preacurvit cu altcineva;
  25. Am trăit trupeşte cu soţia/soţul în zile de post, Duminica şi în sărbători, în timpul perioadelor lunare sau în perioada lăuziei;
  26. Ca părinte am culcat în pat cu mine fete sau baieţi mai marişori, sau i-am pus să doarmă împreună, ignorând faptul că se pot naşte stări desfrânate;
  27. Fiind copil am jucat diferite jocuri desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau băieţi;
  28. Nu am purtat grijă de copiii mei şi le-am îngăduit să privească la filme imorale, chiar şi în prezenţa mea;
  29. Am frecventat case şi locuri pentru curvie sau preacurvie;

Diverse

  1. M-am împărtăşit cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos nefiind spovedit sau nu am primit dezlegare de la duhovnic pentru împărtăşanie;
  2. După spovedanie şi împărtăşanie m-am întors din nou la păcatele vechifără nici o remuşcare, îndreptăţindu-mă că sunt neputincios;
  3. Am scuipat după ce m-am împărtăşit;
  4. Am făcut făgăduinţe bune lui Dumnezeu la vreme de strâmtoare, iar când mi-a fost mai bine le-am calcat;
  5. Nu am mers Duminica şi în sărbători la biserică, din lenevie, dezinteres, sau pentru că mi-am făcut alte planificări;
  6. Uneori, duminica în timpul Liturghiei am stat acasă uitându-mă la slujba de la televizor sau ascultând la radio, fără a avea un motiv binecuvântat;
  7. Am venit la biserică după ce a început slujba şi am plecat înainte de a se termina, asemanându-mă cu Iuda, vânzătorul care a plecat de la Cina de Taina înainte de a se încheia;
  8. Duminica şi în sărbători nu am făcut fapte bune potrivit vredniciei zilei;
  9. Am făcut chefuri la mine acasă, am fost la alţii la chefuri, în discoteci sau cluburi unde m-am dezlănţuit în dans şi băutură;
  10. Mergând la biserica mi-am ales un loc de cinste spre a fi văzut de alţii, uneori, vorbind şi tulburând pe cei din jur;
  11. Ca femeie, fiind în rânduiala firii (perioada lunară), m-am atins de lucruri sfinţite (am sarutat sfintele icoane, am luat anafură, aghiasmă, ulei sfinţit sau m-am împartaşit);
  12. Am luat anafură după ce am mâncat sau băut de dimineaţă, ori când am trăit trupeăte cu soţia/soţul, sau când am avut “scurgeri” în vis;
  13. Nu am ascultat cu toată evlavia şi credinţa slujbele din biserică;
  14. În timpul slujbelor am dormit sau m-am gândit la lucruri desarte;
  15. Am împiedicat pe copiii mei de a merge pe calea credinţei sau să se călugărească, să meargă la biserică, ba i-am şi pedepsit pentru asta;
  16. Ca părinte nu m-am ruşinat de copiii mei, dezbracându-mă în faţa lor;
  17. Ca părinte duhovnicesc (naş) nu am purtat grijă de fiii mei sufleteşti, atât cât mi-a stat în putinţă;
  18. Ca bărbat nu mi-am iubit soţia; am batjocorit-o, am certat-o, am batut-o, am ignorant-o, nu am ajutat-o şi nu m-am străduit să caut şi să găsesc armonia şi pacea în viaţa de familie;
  19. Ca soţie nu am ascultat de soţul meu, ci l-am certat, l-am ocarât, l-am batjocorit, l-am certat, l-am ignorant, nu l-am ajutat şi nu m-am străduit să caut şi să găsesc armonia şi pacea în viaţa de familie;
  20. Am silit pe soţul meu, din pricina mândriei şi a slavei deşarte, să cheltuiască bani pe îmbrăcăminte luxoasă şi la modă, pe plăceri şi deşertăciuni lumeşti;
  21. Nu m-am supus soţului/soţiei la îndatoririle conjugale, motiv pentru care am stricat armonia în familie şi a păcătuit;
  22. M-am despărţit de soţie/soţ fără motiv binecuvântat şi m-am recăsătorit, despărţind familie;
  23. Nu m-am îngrijit de mântuirea copiilor mei; nu i-am dus la spovedanie şi împărtăşanie şi nu le-am dat pildă prin viaţa şi comportarea mea;
  24. Când copiii mei au avut apucături rele nu i-am mustrat, nu i-am pedepsit şi nu i-am oprit de la acestea;
  25. Ca părinte, am îngăduit copiilor mei să trăiască în concubinaj, uneori chiar în casa mea;
  26.  Ca părinte m-am purtat prea aspru şi am pedepsit pe nedrept pe copiii mei;
  27. Am povăţuit pe copiii mei sau pe cei din familia mea să “calce peste toţi” numai să iasă ei deasupra tuturor;
  28. Am purtat ură împotriva părinţilor mei pentru că nu am fost lăsat în voia mea, să fac ceea ce îmi plăcea mie;
  29. Nu am ascultat sfaturile părinţilor mei;
  30. Nu am cinstit pe parinţii mei, şi m-am purtat urât cu ei;
  31. Mi-am blestemat părinţii, i-am batjocorit, i-am batut, le-am spus cuvinte jignitoare, le-am dorit boală, necaz şi chiar moartea;
  32. I-am părăsit la nevoie, la boală şi în neputinţe, neajutându-i;
  33. Am văzut goliciunea părinţilor mei;
  34. Nu am ascultat de cei mai mari ai mei (profesori, conducători, sefi) atunci când m-au învăţat de bine;
  35. Nu am ascultat de părinţii mei duhovniceşti (duhovnic şi naşi), nu m-am rugat pentru ei, i-am batjocorit, i-am vorbit de rău, i-am urât;
  36. Am luat anticoncepţionale pentru a nu rămâne însărcinată sau pentru a avorta; am îndemnat şi pe alte femei să facă la fel, sau le-am ajutat într-un anumit fel;
  37. Am îndemnat/obligat sau am fost de acord ca soţia mea să facă avort;
  38. Am ajutat pe altă femeie (sau pe medic) să facă avort, sau am dat bani pentru a face avort;
  39. Am părăsit de bună voie copiii, lăsându-i în voia soartei;
  40. Mi-am petrecut multă vreme prin cluburi şi discoteci;
  41. Am râs fără de măsură, cu nepăsare faţă de alţii;
  42. Am mers la biserică (ca femeie) în perioada lăuzieii fără a-mi face îmbisericirea;
  43. M-am căsătorit cu rude;
  44. Nu m-am silit să câştig virtuţile dragostei creştine în legătură cu Dumnezeu şi cu aproapele;
  45. Nu am ţinut seama de smerenie şi răbdare, prin care se învinge răul şi se câştigă virtutea;
  46. Din cauza nepăsării mele, m-a stapânit uitarea, lenea, neevlavia şi nefrica de Dumnezeu;
  47. Fiind cuprins de nesimţire, de împietrirea inimii, am pierdut râvna, pocăinţa şi umilinţa, precum şi orice simţire a lui Dumnezeu;
  48. Fiind cuprins de nesimţire pentru păcatele mele, m-am apucat să învăţ pe alţii;
  49. De multe ori, fiind în biserică, atâta nesimţire am avut faţă de acest loc sfânt, încât am stat uneori cu dormitare, la vorbe deşarte şi cu glume;
  50. În toate lucrurile, cuvintele şi gândurile mele nu am cultivat răbdarea şi blândeţea lăsându-mă stăpânit în toată vremea de iuţimea, nerăbdarea, amărăciunea, supărarea, tulburarea, neliniştea, neîngăduinţa, răutatea şi viclenia;
  51. Am fost nemulţumitor şi cârtitor la obligaţiile pe care le aveam;
  52. Nu am fost atent la slăbiciunile şi neputinţele mele, ci la ale altora;
  53. În timpul rugaciunii nu m-am silit sa-mi concentrez atenţia spre a înţelege cele citite cu mintea şi inima;
  54. Uneori stând la rugăciune am avut gânduri spurcate; alteori am pierdut rugăciunea prin răspândirea la planuri nefolositoare;
  55. În vremea rugăciunii am avut uneori cereri nechibzuite către Dumnezeu şi, dacă nu le-am dobândit, m-am întristat şi nu m-am mai rugat;
  56. Am amânat rugăciunea;
  57. În vremea rugăciunii am lăsat mintea să-şi închipuiască pe Dumnezeu sau pe alţi sfinţi, în loc să o menţin atentă la sensul cuvintelor din rugăciune;
  58. Am gândit că sunt sporit duhovniceşte;
  59. În vremea rugăciunii, de multe ori m-am aflat dormitând cu mintea şi chiar cu trupul; alteori stând de vorbă cu gândurile şi imaginile care-mi veneau în minte, luând aminte la ele am râs, sau m-am lăsat tulburat şi de alte patimi;
  60. Când cineva m-a rugat să mă rog pentru el, eu fiind lenes, am pus motivul că sunt nevrednic de această rugăminte, sau doar l-am pus pe pomelnic la biserică, să se roage alţii pentru el;
  61. Alteori m-am rugat pentru alţii, şi dacă Dumnezeu le-a împlinit cererea lor, pentru a lor credinţă, eu m-am mândrit laudându-ma cu lucru strain, ca şi cum, pentru a mea rugaciune s-a facut aceasta;
  62. Am osândit pe alţii şi i-am judecat din ura şi răutate;
  63. Am clevetit (vorbit de rău) omorând cinstea altora prin vorbirea de rău şi prin defăimarea lor;
  64. Am pârât, am ocarât, am defăimat, am certat, am mustrat, am blestemat şi am batjocorit pe alţii;
  65. De multe ori nu mi-am oprit limba de la multe vorbe deşarte (bârfe);
  66. Uneori am avut obiceiul de a mă lăuda şi a spune minciuni spre a fi apreciat;
  67. De multe ori am vorbit cu viclenie şi făţărnicie spre a fi lăudat de oameni;
  68. De multe ori am lăudat lucrurile cele rele ale altora şi am vorbit de rău pe cei buni şi lucrurile lor cele bune;
  69. Am avut obiceiul de a povesti la superlativ (de a lăuda) faptele cele rele ale oamenilor care au fost tâlhari, desfrânaţi, beţivi;
  70. Am vorbit (sau am conceput) de multe ori glume cu, cuvinte sfinte;
  71. Am laudat pe unii în faţă iar cand nu erau de faţă i-am vorbit de rău;
  72. Am vorbit de multe ori cu viclenie şi linguşire pe alţii;
  73. M-am ruşinat de a opri pe alţii (cunoscuţi de ai mei) de la vorbirea de rău, de la clevetire, de la nedreptate şi de la orice fel de păcat; uneori m-am însoţit şi eu cu ei la acestea;
  74. Am jignit pe aproapele;
  75. Am uitarea de Dumnezeu lăsându-mă cuprins de cele cotidiene;
  76. Nu am avut evlavie faţă de cele afiorisite lui Dumnezeu şi de cele sfinte;
  77. Am dispreţuit pe alţii;
  78. Am drăcuit (naiba) neştiind că aceasta este blestem;
  79. Am avut îndoieli faţă de Dumnezeu / biserică / preoţi sau episcopi;
  80. Am fost laş uneori;
  81. Am avut afecţiune pentru cele pământeşti,
  82. Am fost nemulţumitor faţă de Dumnezeu şi de oameni;
  83. Am cârtit;
  84. Am fost obraznic;
  85. Am înşelat pe alţii;
  86. Am fost ironic;
  87. Am blasfemiat;
  88. M-am gândit uneori obsesiv, cum să-mi împlinesc patima;

Toate acestea pe care le-am mărturisit şi altele mai mari decât acestea de care nu-mi aduc acum aminte am făcut şi de care mă căiesc. Voiesc şi mă hotărăsc să nu le mai fac, deşi mă simt neputincios. Îl rog pe Dumnezeu prin sfinţia voastră, să-mi întărească această voinţă şi hotărâre, spre îndreptarea şi mântuirea mea.

Rugăciunea a doua către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Anastasie Sinaitul

46714701_10156885354129837_9072778590692573184_n

Cel ce va zice această rugăciune cu umilință în fiecare seară, de se va întâmpla să vină peste el ceasul cel înfricoșător al morții, se va izbăvi de muncă, cu mila lui Dumnezeu

Îndurate și mult milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu, miluiește-mă pe mine mai înainte de sfârșit.

Căci știu ce judecată înfricoșătoare și strașnică mă așteaptă pe mine, înaintea a toată zidirea, când se vor arăta toate lucrurile mele cele necurate și spurcate.

Și cu adevărat nu sunt vrednic de iertare, căci acestea covârșesc cu mulțimea nisipul mării. Pentru aceasta, Stăpâne, nici îndrăznesc a face cerere de iertarea lor, căci am greșit Ție mai mult decât toți oamenii.

Mai mult decât desfrânatul am trăit în desfrânare.

Mai îndatorat m-am făcut Ție decât cel cu zece mii de talanți.

Mai mult decât vameșul am nedreptățit.

Mai mult decât tâlharul m-am omorât pe mine însumi.

Mai mult decât desfrânata am desfrânat eu, iubitorul de desfrânare.

Mai mult decât ninivitenii am greșit, fără de căință.

Mai mult decât Manase am făcut fărădelege, care au covârșit capul meu și s-au îngreunat peste mine ca o sarcină grea.

Și m-am chinuit și m-am gârbovit până în sfârșit, că am mâhnit Duhul Tău cel Sfânt, că n-am ascultat poruncile Tale, că am risipit bogăția Ta, că am pângărit darul Tău, că am cheltuit în fărădelegi arvuna pe care mi-ai dat-o, că am spurcat sufletul meu cinstit cu chipul Tău, că vremea pe care mi-ai dat-o spre pocăință am petrecut-o împreună cu vrăjmașii Tăi, că n-am păzit nicio poruncă a Ta, că am întinat cu totul haina pe care mi-ai dat-o, că am stins făclia dreptei socoteli, că netrebnică am făcut prin păcate fața mea pe care ai strălucit-o; că ochii mei pe care i-ai luminat i-am orbit de voie, că am spurcat buzele mele, pe care le-ai sfințit de multe ori cu dumnezeieștile Tale taine, prin cuvinte de rușine.

Știu cu adevărat că voi sta înaintea scaunului Tău celui înfricoșător ca un osândit, eu spurcatul, și că toate cele lucrate de mine se vor vădi și nimic nu se va scunde înaintea ta.

Pentru aceasta mă rog Ție, Prea Îndurate și Milostive Doamne, Iubitorule de oameni, ca nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine și nici cu urgia ta să mă cerți.

Nu zic ca să nu mă cerți, căci cu neputință este aceasta din lucrurile mele, dar nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.

Și voi dobândi milă de la Tine, dacă nu cu mânia ta, nici cu urgia Ta, mă vei certa pe mine, nici vei arăta lucrurile mele înaintea îngerilor și a oamenilor, spre rușinea și ocara mea.

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine; dacă mânia vreunui împărat muritor nu o poate suferi nimeni, cum voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Dumnezeului meu?

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți.

Știu pe tâlharul care a cerut și îndată a dobândit iertare de la Tine; știu pe desfrânata care din tot sufletul s-a apropiat de Tine și a fost iertată; știu pe vameșul care a suspinat din adânc și s-a îndreptat.

Iar eu, prea ticălosul, covârșind pe toți cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăința, pentru că nu am lacrimi îndestulate, nici mărturisire curată și adevărată.

Nu am suspin din adâncul inimii, nu am suflet curat, nu am dragoste de Dumnezeu, nu am sărăcie duhovnicească, nu am rugăciune neîncetată, nu am înfrânare a trupului, nu am curăția gândurilor, nu am voință plăcută lui Dumnezeu.

Deci, cu ce față sau cu ce îndrăzneală voi cere eu iertare?

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine!

De multe ori, Stăpâne, am făgăduit să mă pocăiesc. De multe ori, fiind în biserică și umilindu-mă, cad la Tine, dar ieșind afară, îndată mă poticnesc în păcate.

De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat.

De câte ori îndelung ai răbdat, dar eu nu m-am întors.

De câte ori m-ai ridicat iar eu iarăși alunecând, am căzut.

De câte ori m-ai ascultat, iar eu nu Te-am ascultat.

De câte ori m-ai dorit, iar eu nicidecum nu Ți-am slujit Ție.

De câte ori m-ai cinstit, iar eu nu Ți-am mulțumit.

De câte ori, ca un Părinte preabun pe mine, cel ce păcătuiam, m-ai rugat și m-ai sărutat ca pe un fiu și, deschizându-Ți brațele, ai strigat:

Scoală-te, nu te teme, stai, vino iarăși; nu te înfrunt, nu Mă scârbesc, nu te alung, nu îngădui să fie împietrită zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am făcut cu mâinile Mele și întru el m-am îmbrăcat și pentru el mi-am vărsat sângele.

Nu mă întorc de la oaia cea cuvântătoare și pierdută, ce vine către Mine. Nu pot să nu-i dau iarăși cinstea cea dintâi.

Nu pot ca să nu o număr cu cele nouă zeci și nouă de oi, că pentru aceasta și nu numai pentru aceasta m-am pogorât pe pământ, am aprins făclia, trupul Meu, am măturat casa și am chemat pe prieteni, puterile cerești, ca să ne veselim pentru aflarea ei.

Deci, pe toate acestea, ca un preabun și de oameni iubitor mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, iar eu, ticălosul, defăimându-le, m-am dus în țara pierzării cea străină și depărtată.

Ci Tu, Preabunule, mă întorc și iarăși, să nu Te iuțești asupra mea, a ticălosului și nici cu mânia Ta să mă mustri preamilostive, ci mai rabdă-mă și nu Te grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici nu porunci ca să mă secere mai devreme din viața aceasta, ci povățuiește-mă la pocăință.

„Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt”; sunt neputincios cu sufletul, cu gândul, cu socoteala și cu voința, căci a lipsit tăria mea, am pierdut vremea și mi-am risipit în deșertăciuni toate zilele vieții mele și iată a sosit sfârșitul.

Ci deschide, deschide mie, Doamne, celui ce bat cu nevrednicie și nu-mi închide ușa milostivirii Tale. Că de o vei închide Tu, cine mi-o deschide? De nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta? Nimeni altul afară de tine, Cel îndurat și milostiv din fire.

„Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.”

Căci m-a slăbit vrăjmașul și m-a făcut neputincios și zdrobit. Iar cel neputincios și zdrobit nu poate să se scoale singur, nici să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-și ajute luiși.

Deci, „miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt”.

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele.”

S-a tulburat și s-a zdrobit sufletul meu. Iar cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale și să caute doctorul; nu poate să alerge, ca să scape de vrăjmașul.

Tu dar, Stăpâne, caută-mă, Cel ce ai venit să cauți oaia cea pierdută.

Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari, că nu m-a lăsat mort, ci cu totul mort.

Iar cel neputincios zace jos, aruncat ca un stârv ticălos și nu face altceva, ci numai cheamă doctorul, strigă pe vindecătorul și așteaptă, căutând împrejur cu ochii, de va veni să-l cerceteze cel ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima, îndreptează pe cei căzuți și mântuiește pe cei deznădăjduiți.

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.”

  Tulburare trupească și sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că și în patimi sufletești am căzut, făcându-mă și cu trupul, și cu sufletul batjocură diavolilor.

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele”,

care alcătuiesc omul cel lăuntric, credința nădejdea, înțelepciunea, dreptatea, înfrânarea, dreapta cinstire, blândețea, smerita cugetare și milostivirea.

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.”

Văd că a sosit ceasul sfârșitului meu, și sufletul meu s-a tulburat foarte.

Vad calea cea lungă și grea ce duce către cele de dincolo, și pe mine nepregătit pentru a merge, și sufletul meu s-a tulburat foarte.

Văd pe împrumutătorul că-mi cere să-i plătesc și nu am de unde, și sufletul meu s-a tulburat foarte.

Văd mulți pârâși, iar părtinitori niciunul, și sufletul meu s-a tulburat foarte.

Cu totul m-am umplut de tulburare și de întunecare și mă înfricoșez, mă cutremur și mă înfior și mi se rup cele dinlăuntrul meu și nu știu ce să fac.

Cu ce față voi vedea pe Judecătorul meu? Nu mă dumiresc, mă necăjesc, mă întunec, mă tulbur și de aceea sufletul meu s-a tulburat foarte.”

Miluiește-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.”

Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmașii mei nu contenesc a mă lupta, războiul trupului meu mă aprinde totdeauna, iar gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără.

Și, Doamne, până când?

De ce nu te milostivești?

De ce nu izbândești?

De ce nu te grăbești?

De ce nu mă cauți?

De ce mă treci cu vederea, căci trecerea Ta cu vederea mi se face mie pricină de cădere, Preabunule Stăpâne.

Pentru aceasta

„întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu și mă mântuiește pentru mila Ta”.

Miluiește-mă, ca un îndurat, îndură-Te ca un milostiv și mă mântuiește ca un iubitor de oameni, dar pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele, că sunt rele; nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios; nu pentru gândurile sau cuvintele mele, că sunt spurcate și necurate.

Ci pentru mila Ta cea nemărginită mântuiește-mă, Doamne, mult milostive. 

Iar de voiești să Te judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea; eu mărturisesc asupra mea, că sunt vrednic de moarte.

Deci, mântuiește-mă pentru mila Ta, căci numai la iubirea Ta de oameni scap, Stăpâne, și nu am nimic vrednic să-Ți aduc.

Milostenie cer, să nu-mi ceri prețul ei.

Adu-Ți aminte de cuvintele Tale, căci Tu, Doamne, ai zis „că gândul omului se pleacă spre cele rele din tinerețile lui” și „omul deșertăciunii s-a asemănat”; și că „zilele lui ca umbra trec”; și că „nimeni nu este curat de întinăciune”; și cum că „întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea”.

Iar de vei ține seama de păcatele noastre, Doamne, cine va putea suferi?

Pentru aceasta, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele.

Că de vei milui pe cel drept, nu este niciun lucru minunat, ci pe mine mântuiește-mă, pentru mila Ta; spre mine fă minunată mila Ta, Doamne; mie arată-mi milostivirea Ta, Stăpâne; spre mine, păcătosul, mărește iubirea Ta de oameni și arată spre mine Doamne, milele Tale cele dintru început, cel ce mântuiești pe cei drepți și miluiești pe cei păcătoși.

Să nu biruiască răutatea mea bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău. Că de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea neavând ce să grăiască, nici ce să răspundă.

De aceea, să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să mă pedepsești cu îngrozirea Ta, ci întoarce fața Ta de la păcatele mele și șterge toate fărădelegile mele și mă mântuiește, Doamne, pentru mila Ta.

Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, în toate zilele vieții mele pe mine, cel ce rău m-am abătut de la Tine și către păcate am alergat.

Deci, numai aceasta cer: mântuiește-mă pentru mila Ta. Mîntuiește-mă mai înainte de a ajunge la judecata cea de acolo sau mai vârtos adevărul să zic, la muncile cele de acolo, unde nu este mărturisire, nici pocăință.

Că „în iad cine se va mărturisi Ție?”.

Pentru aceasta, mântuiește-mă pentru nemăsurată mila Ta,

„că este în moarte cel ce te pomenește pe Tine”,

nici în iad cel ce se mărturisește.

Că acolo nu este pocăință, nici iertare pentru cei ce aici nu s-au mărturisit, nici nu s-au pocăit.

De aceea, mântuiește-mă pe mine nevrednicul robul Tău, care mă mărturisesc Ție și mă pocăiesc.

Și nu pentru lucrurile mele, ci pentru mila Ta cea nemăsurată, căci Tu, Doamne, ai zis: „Căutați și veți afla”, „bateți și vi se va deschide” și „Oricâte veți cere, crezând, veți lua”.

Pentru aceasta, Stăpâne, Iubitorule de oameni, mântuiește-mă pentru mila Ta, ca și întru mine să se slăvească numele Tău cel sfânt și preaslăvit,

Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine Te-ai făcut ca mine.

Ca și eu numărându-mă împreună cu toți sfinții, să Te slăvesc pe Tine Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu cel preabun și de oameni iubitor, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin

Imaginea:

Icoana

Domnului Nostru Iisus Hristos

din

Catedrala Mântuirii Neamului

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Facere a Preasfinţitului Fotie, Patriarhul Constantinopolului

46506217_10156885351774837_1219774027778752512_n

Miercuri seara

Al căreia acrostih este:

«Cea dintâi rugăciune a lui Fotie către Preacurata Fecioară»

Cântarea 1, glasul 1

Irmosul:

«Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă întru tărie s-a preslăvit. Că aceasta, Nemuritorule, ca o atotputernică, pe potrivnici a zdrobit, făcând israelitenilor cale nouă prin adânc».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi Uşă a luminii celei înţelegătoare, deschide-mi mie uşile pocăinţei şi luminează mintea mea, alungând întunericul cel nepătruns al păcatului şi al patimilor, Preanevinovată.

Izbăveşte sufletul meu, Preabună, de stăpânirea diavolului celui amăgitor, care mă aruncă, prin momelile plăcerilor şi prin înşelarea cea rea, în prăpastia pierzării.

Slavă…

Arătatu-te-ai oamenilor dăruitoare a bunătăţilor celor mai presus de minte, Stăpână fără prihană; aşa şi mie, fii dăruitoare a mântuirii veşnice şi a bucuriei.

Şi acum…

Pe Cel Care cu voia Lui a făcut toate cu puterea dumnezeirii, pe Cuvântul cel veşnic, pe Acesta, Curată, L-ai cuprins în pântecele tău, pe Cel întrupat pentru binefacerea pământenilor.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

«Cel Ce singur ştii neputinţa firii omeneşti şi din milostivire ai îmbrăcat chipul ei, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni».

Acoperământul şi izbăvirea noastră, zidul şi întărirea celor ce te laudă pe tine, Prealăudată, izbăveşte-mă pe mine din tot felul de întristări şi necazuri ale vieţii, ca să te slăvesc pe tine.

Stăpâna lumii cea bună, pe Cel singur milostiv, pe Cel ce singur are noian de milă, pe Cel întrupat din preacuratele tale sângiuri roagă-L să mă miluiască pe mine cel ţinut de răutăţi fără de număr.

Slavă…

Având multă compătimire şi inimă milostivă şi bunătate mai presus de cuget, arată-mi şi mie unele ca acestea, fără prihană, şi dăruieşte-mi mie, celui ce alerg la tine, iertare pentru căderile mele cele fără de număr.

Şi acum…

Pântecele tău a fost văzut cu adevărat mai cuprinzător decât cerurile, Marie pururea Fecioară, cuprinzând pe împăratul şi Făcătorul a toate, pe Cel ce este necuprins de toată zidirea prin puterea dumnezeirii Sale.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

«Ca pe un munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei mai înainte văzători, a proorocit pe Sfântul Iui Israel, Care avea să Se nască din tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră».

Mântuieşte-mă pe mine, Fecioară nenuntită, mântuieşte-mă.

Nu mă trece cu vederea, Preabună, pe mine, cel muncit de chinuri, de plăceri, de patimi, de cugete necurate şi pline de răutate şi de tulburările diavolilor.

Cu rugăciune vin la acoperământul tău, fără prihană, şi strig cu fierbinţeală din adâncul chinuitului meu suflet:

Miluieşte-mă, izbăveşte-mă de focul veşnicei osânde, prin rugăciunile tale cele fără de prihană către Dumnezeu.

Slavă…

Slobozirea trupului meu şi iertarea sufletului, cu puterea tare a ajutorului tău, cuvioasă Stăpână, fă-mă vrednic de acestea, dăruindu-mi vindecare, spre lucrarea dumnezeieştii voiri.

Şi acum…

Marea, preacinstita şi dumnezeiasca taină a voii celei ascunse a lui Dumnezeu întru tine cu adevărat, Curată, s-a arătat: că însuşi Cel prin fire necuprins de toată făptura în pântecele tău a fost cuprins.

 Cântarea a 5-a

Irmosul:

«Cel Ce ai luminat cu strălucirea venirii Tale, Hristoase, şi ai umplut de bucurie cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina dumnezeieştii Tale cunoştinţe inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă».

Sfeşnic de aur care ţii dumnezeiasca făclie, risipind întunericul patimilor mele, aprinde focul dragostei dumnezeieşti în inima mea, de Dumnezeu Născătoare.

Dezleagă, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, meşteşugirile cele încurcate şi uneltirile diavolului celui amăgitor, pe care le născoceşte împotriva robului tău cu viclenie, încercând să mă apuce.

Slavă…

Lipsit fiind de orice ajutor omenesc, ceea ce eşti fără de prihană, alerg cu evlavie la grabnica ta apărare. Tu mă învredniceşte de bunăvoinţa şi ocrotirea ta.

Şi acum…

Umbrele şi chipurile cele din lege oarecând au vestit că vei fi Născătoare de Dumnezeu, Curată şi Preanevinovată, iar noi acum având plinirile acestora cu fapta, neîncetat te lăudăm pe tine.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

«Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel mai de jos şi nu este izbăvitor; socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare».

Palat preasfânt al lui Dumnezeu, cu rugăciunile tale, curăţeşte sufletul meu, trupul şi mintea de faptele necurate şi de cugetele de ruşine şi fă-mă şi pe mine templu al Celui născut din tine.

La liniştea cea înţelegătoare ancorează-mă, potolind furtuna şi tulburarea patimilor mele, Cuvioasă, şi întreitul val al plăcerilor domoleşte-l, ceea ce ai născut dumnezeiasca linişte.

Slavă…

Prin râurile tainice ale rugăciunilor tale, inima mea cea topită de arşiţa păcatelor umple-o şi arat-o roditoare prin cuvintele şi faptele cele iubitoare de Dumnezeu şi bineplăcute Lui.

Şi acum…

Ca una ce eşti curată şi cu totul fără de pată, pe Cuvântul cel nepătat L-ai primit în pântecele tău, Cuvioasă, şi pe Acesta L-ai născut spre izbăvirea pământenilor de blestemul strămoşilor.

Sedealna.

Glasul 1

Mormântul tău, Mântuitorule Fără de sămânţă pe Hristos singură tu L-ai născut, minune mai presus de minte: cum eşti Fecioară şi Maică?

De aceea, închinându-ne, pe tine te slăvim drept Născătoare de Dumnezeu, căci tu ai născut pe împăratul slavei pe Care roagă-L să dăruiască pace lumii şi să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

«Cuptor duhovnicesc te gândim noi, credincioşii, Născătoare de Dumnezeu, că, precum Cel Preaînalt a mântuit pe cei trei tineri, aşa şi pe mine, păcătosul, în pântecele tău m-a înnoit Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preaslăvit».

Cu credinţă multă şi cu dor vin la acoperământul tău cel dumnezeiesc, Cuvioasă, tu fii mie scăpare; tu, altar de împăcare; tu izbăveşte-mă din primejdii şi din necazuri şi din ispite, Născătoare de Dumnezeu, din boli şi din răutate.

Răsărit al soarelui celui înţelegător, Stăpână, ca o milostivă, tu, cu strălucirea cea prealuminoasă a dumnezeieştii tale rugăciuni, luminează răsăritul pocăinţei mele, alungând negura întunecată a patimilor şi căderilor mele.

Slavă…

Pe noi, care te lăudăm pe tine, izbăveşte-ne din tirania vrăjmaşului care caută nebuneşte să ne piardă şi fă deşartă răutatea lui, Preanevinovată, şi cu puterea ta toceşte toată uneltirea lui.

Şi acum…

Tron al lui Dumnezeu şi pat de nuntă însufleţit, Născătoare de Dumnezeu, noi, credincioşii, care te cunoaştem pe tine cu adevărat strigăm ţie cu credinţă:

Mântuieşte pe rugătorii tăi de toată reaua întâmplare, ca pururea să te binecuvântăm, Curată, şi să ne închinăm ţie.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

«In cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: bine­cuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.»

Pe piatra cea tare a iubirii lui Dumnezeu întăreşte sufletul meu şi de năvălirile patimilor păzeşte-mă neclintit, Născătoare de Dumnezeu, ca din inimă tare să te cânt şi să te slăvesc pe tine cu credinţă în veci.

Încordează, Stăpâna mea, Curată, puterea inimii mele, încingân- du-mă cu puterea ta împotriva patimilor, păzindu-mă nevătămat de stăpânirea acestora şi de amara lor tiranie, ca să te slăvesc pe tine cu veselie.

Binecuvântăm pe Tatăl…

O, Fecioară, Stăpână, Curată, sufletul meu s-a lipit de tine. De aceea tinde dreapta ta cea fără de prihană şi apără-mă în toate, acoperindu-mă, păzindu-mă şi de bucuria cea veşnică învrednicindu-mă.

Şi acum…

Cort purtător de lumină al lui Dumnezeu, te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu, palat însufleţit şi preacurat, Cuvioasă, tron de foc al firii dumnezeieşti celei neatinse. De aceea pe tine te cântăm şi te slăvim noi, credincioşii în veci.

Să lăudăm…

Irmosul:

«În cuptor tinerii lui Israel ca într-o topitoare, mai curat decât aurul au strălucit cu podoaba bunei credinţe grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a

Irmosul:

«Închipuirea naşterii tale celei curate a arătat-o rugul cel ce ardea cu foc, dar nu se mistuia. Şi acum te rugăm să stingi văpaia ispitelor cea năpustită asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu».

Strălucire a curăţiei ai fost văzută care covârşeşti toată firea, Preacurată, primeşte-mă pe mine cel spurcat mai presus decât toţi oamenii, cu întinăciunile plăcerilor şi curăţeşte cu rugăciunile tale sufletul şi trupul.

Umblând în căile dumnezeieşti, întoarce sufletul meu la pocăinţă din calea care duce la moarte şi cu adevărat la veşnica pierzanie, Marie, Născătoare de Dumnezeu, altar al împăcării pentru cei păcătoşi.

Slavă…

Pentru ce mă părăseşti, lumina ochilor mei şi bucuria inimii mele? Şi pentru ce ispitele mă înconjoară? Ci milostiveşte-te, Fecioară, şi mă mântuieşte, mângâierea celor întristaţi şi necăjiţi.

Şi acum…

Înainte de Şi acum…, în textul original mai era un tropar, ceea ce este atipic pentru structura cântărilor canoanelor, si îl considerăm o greşeală. De altfel, acelaşi tropar se repetă la Cântarea a 9-a a serii de marţi:

„Munte preasfânt al lui Dumnezeu, pe care l-a lucrat mai dinainte dreapta Domnului, căutându-mă pe mine, cel rătăcit în munţii pierzaniei şi tras în prăpăstii şi în adâncuri, călăuzeşte-mă la muntele virtuţii”.

Laudă cu evlavie aducem naşterii tale celei fără de sămânţă, Stăpână preacurată, şi pe tine neîncetat te slăvim, rugându-te să izbăveşti de osândă pe cei ce te cinstesc pe tine cu dor şi se închină ţie cu dreaptă credinţă.

Prosomii,

Glas 1

Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti Bucură-te, munte gras şi de Dumnezeu umblat; bucură-te minunea cea vestită a îngerilor, tăria mucenicilor; bucură-te, Cuvioasă, strălucirea preoţilor; comoară neprădată a săracilor; bucură-te, vestirea celor ce te cinstesc pe tine.

Bucură-te, putere împărătească şi zid neclintit; bucură-te, slava credincioşilor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, îndreptarea celor căzuţi;

Bucură-te, Curată, căderea diavolului şi a toată deznădejdea, că pe Hristos, nădejdea tuturor ai născut.

Bucură-te, pleiadă, steaua strălucită a Polului, care uneşti ca pe nişte stele pe toţi fiii tăi, pe creştinii ortodocşi şi ca o maică iubitoare îi acoperi ocrotindu-i, învrednicindu-i de sălăşluirea în ceruri.

Cine va putea spune, Fecioară, minunile tale? Căci pe Cel pe Care nu rabdă să îl vadă ceata îngerilor L-ai purtat ca un scaun de heruvimi.

Pe Acesta roagă-L, Preacurată, în ziua aceea înfricoşată ce va să vie, pe toţi să ne izbăvească de osândă.

Amin!

Imaginea:

Icoana Maicii Domnului

din

Catedrala Mântuirii Neamului

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina – 11 Noiembrie

AgiosMinas08

Troparul, glasul al -lea

Mucenicul Tău, Doamne, Mina întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac 1:

Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.

Icos 1:

Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Γεώργιος_Καστροφύλακας_-_Άγιος_Μήνας_7720

Condac 2:

Biruitor grabnic te-ai făcut prigonitorilor celor ce voiesc a răpi munca săracului amărât de soartă și a stinge ființa lui, fiind amenințat de întâmplări; pentru aceasta cântăm: mărire ție mucenice și lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icos 2:

Să nu se învrednicească nelegiuiții a ne supune sub picioarele lor, sfinte, când se pornesc asupra noastră ca valurile mării ce vin spumegând pe aripile vânturilor turbate; ci să cadă ca spicele țarinii de la fața ta și noi să te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, căderea nelegiuiților vrăjmași;
Bucură-te, îngrădirea nesățioaselor fiare;
Bucură-te, înfrânarea mândrilor răpitori;
Bucură-te, că se cutremură cei ce calcă poruncile tale;
Bucură-te, că se ticăloșesc cei ce nu cinstesc minunile tale;
Bucură-te, că se chinuiesc cei ce nu cheamă într-ajutor numele tău;
Bucură-te, că se tulbură cei ce te amărăsc;
Bucură-te, că se laudă cei ce îți mulțumesc ție;
Bucură-te, că de mila ta toată făptura se veselește;
Bucură-te, că de îngrozirea ta toți cei ce au greșit se pocăiesc;
Bucură-te, al umiliților izbăvitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 3:

Dreptatea și pacea având în cugetul tău, ai părăsit tabăra Frigiei, nemaiputând suferi ca să vezi închinarea idolească; pentru aceasta, suindu-te în munte, cu post și cu rugăciuni ți-ai curățit sufletul de păcate și te-ai întărit în credința Domnului nostru Iisus Hristos, cântând: Aliluia!

sf_mina

Icos 3:

Păgânii, nemairăbdând urmă-rile tale cele sfinte, prin care se defăima înșelăciunea lor cea idolească, căci propovăduind credința lui Hristos poporului și dovedind că El este Dumnezeu, Care face mi-nuni, iar nu pietrele și arama, te-au supus chinurilor ce le-ai primit cu dragoste; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu târsâne;
Bucură-te, cel ce ai fost ars pe urmă cu foc;
Bucură-te, cel ce ai răbdat usturimea ciulinilor;
Bucură-te, că ai fost străpuns peste tot cu sule;
Bucură-te, că ai suferit pe tâmplele tale ciocane de fier;
Bucură-te, că și alte chinuri ai suferit cu răbdare;
Bucură-te, că n-ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirea ta;
Bucură-te, că mai ales te-ai luptat cu bucurie împotriva trupului și a sângelui;
Bucură-te, că Alexandria s-a îngrozit de credința ta cea tare;
Bucură-te, că tiranii erau mustrați de cutezarea ta;
Bucură-te, că nemaiavând cu ce te spăimânta, au poruncit de te-a tăiat cu sabia;
Bucură-te, că mulți din privitori te binecuvântau, zicând:
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 4:

Fericita credință a Răsăritului ridicând în sfârșit crucea între popoarele păgânești, după căderea tiranilor vrăjmași ai creștinătății, s-a zidit în Alexandria biserica ta, sfinte, de către un iubitor de Hristos cetățean, în vremea lui Constantin împăratul; și acolo s-au adus rămășițele moaștelor tale, cărora ne închinăm cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Glas ridicând către tine grăim: grăbește, sfinte, a ne apăra; nu ne dezlipi nădejdile de mila ta cea mare; că unde vom năzui afară de tine să ne liniștim, după noianul păcatelor noastre, decât, după Mântuitorul și preacurata Lui Maică, la tine cel ce ai pătimit cu dragoste pentru Hristos și pentru a noastră mântuire; tinde-ți mâna ta spre noi, mucenice, ca să te binecuvântăm cântând:
Bucură-te, aflătorul lucrurilor pierdute;
Bucură-te, aducătorul lor în starea în care au fost;
Bucură-te, lauda cetățenilor cinstiți cu fapta;
Bucură-te, fericirea negustorilor cu bune măsuri;
Bucură-te, păzitorul neadormit al satelor și al orașelor care suferă de pagube;
Bucură-te, scăparea celor amenințați de văpaie și de vifor;
Bucură-te, ușurarea popoarelor ce se amărăsc de năvălirile grozave și de asupririle nedrepte;
Bucură-te, povățuitorul drumeților ce te cer în ajutor;
Bucură-te, izbăvirea oamenilor de moarte năpraznică;
Bucură-te, scăparea corăbiilor cuprinse de vijelie și de furtuni;
Bucură-te, mângâierea a tot sufletul asuprit și amărât;
Bucură-te, și al nostru apărător grabnic în suferință;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

 

sf_victor_sf_minaCondac 5:

Hrană de mântuire vieții noastre trimite-ne nouă de la Dumnezeu, sfinte, ca să nu pierim de mulțimea patimilor ce se îndesesc în noi cu prisosință, că păcătoși suntem; dar care păcat sau ce mulțime de greșeale poate covârși vreodată nemărginita milostivire a lui Dum-nezeu, având rugători cetele muceni-cilor?, cu care dimpreună cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi, zice împăratul și proorocul David. Pentru aceasta, smerindu-ne până la moarte, cădem către tine, Mare Mucenice Mina, să te rogi lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii ca să ne liniștească dure-rile, biruind pe vrăjmașii, care se luptă împotriva legilor Lui. Apropie-te, dar, sfinte, apropie-te de noi cei ce pătimim, ca să mărim minunile tale, cântând:
Bucură-te, mijlocitor fierbinte al celor suferinzi către Dumnezeu;
Bucură-te, stăruitor grabnic către Dânsul;
Bucură-te, ajutor puternic pentru cei ce păzesc poruncile Lui;
Bucură-te, nădejde nerușinată a creștinilor;
Bucură-te, tămâie bineprimită la cer în rugăciune;
Bucură-te, vas ales al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce nu voiești răutățile oamenilor;
Bucură-te, cel ce plângi pentru nepriceperea lor;
Bucură-te, cel ce pururea îi îndemni la fapte bune;
Bucură-te, că îi povățuiești a viețui în unire și dragoste;
Bucură-te, că pe mulți i-ai adus la pocăință;
Bucură-te, că pentru toți te rogi pururea;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 6:

Evreul care era asuprit de creștin, prin tăinuirea banilor ce îi lăsase spre păstrare la el până la întoarcerea sa, s-a botezat văzând minunea, când i-ai descoperit adevărul; iar creștinul, îngrozindu-se de fapta ce făcuse spre vătămarea sufletului pentru iubirea de argint, s-a pocăit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Pe călcătorul de jurământ creștin și vicleanul prieten al iudeului, ieșind din biserica ta, unde măr-turisise neadevărul, că nu are știință de acei bani, l-a răpit calul; și pierzând în cale inelul și o cheiță, cu acelea tu te-ai arătat femeii lui acasă, ca să trimită bărbatului ei aurul iudeului, precum a și urmat și îndată s-a descoperit vicleșugul; de aceea cântăm ție:
Bucură-te, vădirea vicleșugului tăinuit;
Bucură-te, aflarea aurului răpit;
Bucură-te, rușinea faptelor rele;
Bucură-te, amărăciunea urmării lor;
Bucură-te, împlinirea datoriilor creștine;
Bucură-te, creștinătorul iudeului rătăcit;
Bucură-te, pocăința creștinului pier-dut;
Bucură-te, lauda Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, că prin a ta minune s-a arătat puterea darului;
Bucură-te, că prin a ei lucrare două suflete s-au izbăvit;
Bucură-te, a lui Hristos vrednicule lăudător;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 7:

Lanțurile fermecătoare ale diavolului cu care înfășoară su-fletele cele slabe spre a le trage la el, cum s-ar putea sfărâma de nu am avea cugetul lucrător spre mântuire; Acesta dar, întărându-se de către puterea sfinților mucenici aleși de Dumnezeu, risipește negura înșelăciunii și dezleagă legăturile vicleanului prin pocăință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Slavă ție Împărate Sfinte, Dum-nezeule atotputernice, Care din-tre noi oamenii și pentru noi ai ales pe sfinții Tăi mucenici și apostoli, ca să ne izbăvească de cursele vrăjmașului și să ne împărtășească de bunătățile Tale cele nemărginite; ca în acest chip să se preaslăvească numele Tău cel întru tot Sfânt, și să cântăm:
Bucură-te, Mina cel de toți iubit;
Bucură-te, mucenic preafericit;
Bucură-te, luptător neostenit;
Bucură-te, viteaz neobosit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, priveghetor neadormit;
Bucură-te, doctor iscusit;
Bucură-te, judecător nemituit;
Bucură-te, sprijinitor nepărtinitor;
Bucură-te, dar nesfârșit;
Bucură-te, de daruri dătătorule;
Bucură-te, de multe minuni făcătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 8:

Numele tău, mai mult decât oricare altul dintre sfinți, s-a făcut creștinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnică și îndestularea a orice păgubiri suferite de dânșii; pentru care și astăzi pătimind cei ce stau înaintea icoanei tale cu credință, se roagă a te milostivi spre ei, mângâindu-i și îndeplinind cererea lor, ca să-ți aducă laudă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Obosiți de valurile întâmplărilor ce vin asupra noastră, nu ne putem lupta și nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru că pocăință nu avem, adâncindu-ne în gânduri și în fapte urâte; pentru aceasta cădem înaintea ta, să ne izbăvești de ispitele ce ne apasă și să ne întărești în dragostea lui Dum-nezeu, ca să scăpăm de vrăjmași și să-ți cântăm:
Bucură-te, turn de tărie;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, gând întăritor;
Bucură-te, liman izbăvitor;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger ceresc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, al creștinilor apărătorule;
Bucură-te, al săracilor miluitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 9:

Patimile cu care tu ai pătimit să ne fie în ajutorul patimilor noastre și rănile trupului acoperământ durerilor ce ne tulbură toată odihna; dă-ne dar în primejdii, răbdarea ta, sfinte, ca printr-însa să dobândim mântuirea sufletului și întărirea neputințelor noastre spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos, spală înti-năciunea păcatelor noastre, preafericite, și cu mulțimea minunilor schimbă cugetele celor ce ne prigonesc, spre a nu fi osândiți cu nedreptate și să nu întunece adevărul pricinilor, ce avem după a lor plăcere, că tu ești cel ce descoperi toate nelegiuirile și ție se cuvine a cânta:
Bucură-te, mângâierea celor asupriți în judecăți;
Bucură-te, biruința ostașilor ce se luptă pentru credință;
Bucură-te, pământ roditor de fapte bune;
Bucură-te, floare frumoasă din părțile Siriei;
Bucură-te, mărgăritar ales de Dumnezeu;
Bucură-te, trandafir mirositor între spinii idolești;
Bucură-te, piatră scumpă din comorile Egiptului;
Bucură-te, dar prin care s-a împlinit menirea magilor de la Răsărit;
Bucură-te, cedru crescut între cedrii Libanului;
Bucură-te, câmp adăpat de apele Iordanului;
Bucură-te, strajă neadormită mănăs-tirilor din Muntele Sfânt;
Bucură-te, povățuitor osârdnic celor ce merg la mormântul Mântuitorului;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 10:

Rămășițele călătorului omorât de gazda făcătoare de rău, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, tăindu-l bucăți și îngropându-l în grădina sa, tu l-ai dezgropat a doua zi, refăcându-l precum a fost și dându-i viață, de care minune îngrozindu-se ucigașul, a căzut la picioarele tale cu lacrimi rugându-se să nu-l pierzi. Iar călătorul, deșteptat ca din vis după moarte, a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!

Icos 10:

Sârguința vinovatului a fost zadarnică de a putea ascunde uciderea acelui străin, pe care, înnoptând la dânsul, l-a găzduit; că tu, urmându-i nevăzut, pentru dragostea ce avea către tine, te-ai arătat a doua zi ca un ostaș împărătesc, cerând să-ți dea pe călător; despre care tăgăduind că nu ar avea știință, i-ai descoperit fapta și l-ai mustrat cumplit. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, minune mai presus de toate minunile;
Bucură-te, cel care ai primit darul de a reface și a da viață trupului tăiat în bucăți;
Bucură-te, că vinovatul s-a îngrozit de puterea ta;
Bucură-te, că ucisul nu cunoștea de ce este mustrat el, spăimântându-se;
Bucură-te, că fapta aceasta n-ai voit să o descoperi îndată;
Bucură-te, că prin iconomia ta amândoi să găseau uimiți;
Bucură-te, prin care călătorul și-a în-deplinit voința, închinându-se ție;
Bucură-te, că și făgăduinței lui a urmat, aducând în biserica ta mari daruri;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine, mângâietorule;
Bucură-te, al celor ce te cinstesc mărite izbăvitorule;
Bucură-te, al fetelor sărace înzestrătorule;
Bucură-te, al celor căzuți în datorii grele ușurătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule

Condac 11:

Taina aceasta mare a sfintei pronii, care prin tine s-a săvârșit, Mina, putându-se reface trupul cel tăiat în bucăți al călătorului ucis și a se aduce iarăși la viață, este de nepătruns; pentru care, minunându-ne de darul ce ți s-a dat ție de la Dumnezeu, cu credință cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Iubitor de sine Eutropie a făgăduit un vas de argint pentru biserica ta. Și făcând două deopotrivă, acel cu numele tău i s-a părut mai frumos decât acel pentru dânsul; drept care a hotărât să-l oprească pentru sine. Tu însă, nesuferind înșelăciunea aceas-ta, ai luat vasul de la sluga lui când se spăla în corabie și cu dânsul dimpreună l-ai ținut în mare până când s-a mustrat Eutropie însuși de lăcomia sa; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că îndată ai scos pe sluga cu vasul din mare;
Bucură-te, că sluga întreg și nevătămat s-a înfățișat stăpânului său;
Bucură-te, că el, mulțumind lui Dumnezeu, a și dus vasul la biserică;
Bucură-te, mustrătorul lui Eutropie pentru îndrăzneala ce făcuse;
Bucură-te, îndreptătorul purtării sale celei lacome;
Bucură-te, scăparea slugii de la moarte pentru nevinovăția sa;
Bucură-te, că prin aceasta ai vrut să arăți puterea adevăratei credințe;
Bucură-te, că pentru faptă, iar nu pentru lucru ai înfrânt voința cea rea;
Bucură-te, că lui Dumnezeu s-a adus prin aceasta laudă;
Bucură-te, că numele Lui s-a preaslăvit prin facerea minunilor tale;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai pătimit, ca să biruiești cu Dânsul;
Bucură-te, mucenice prea folositorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 12:

Văzându-se Sofia, o femeie oarecare din părțile Fecozaliei, care venea la biserica ta să se închine, amenințată a fi batjocorită pe cale de un oștean, a cerut de la tine ajutor cu glas, și îndată ai izbăvit-o de năvălirea aceluia, vădindu-l cu rușine către mai mulți; după care femeia a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!

Icos 12:

Șchiopul și o femeie mută, care de mult timp stăteau lângă biserica ta cu alți bolnavi așteptând vindecarea, te-au văzut la miezul nopții, zicând: șchiopule, scoală pe femeia aceea și mergi de aici; la care cuvinte, mâhnindu-se șchiopul, pentru că s-a crezut depărtat de tine, nu făcea nici o mișcare; tu însă, repetând porunca, el a trebuit să asculte și îndată s-au văzut amândoi vindecați; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că șchiopul, spăimântându-se, a fugit;
Bucură-te, că muta, spăimântându-se, a vorbit;
Bucură-te, că și alți bolnavi ai tămăduit;
Bucură-te, că pe necredincioși i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, că pe străini i-ai adăpostit;
Bucură-te, că pe flămânzi i-ai hrănit;
Bucură-te, că pe văduve le-ai miluit;
Bucură-te, al celor din primejdii apărătorule;
Bucură-te, al celor prădați îndestulătorule;
Bucură-te, al Sofiei izbăvitorule;
Bucură-te, al asupriților mângâietorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 13:

O, Preafericite Mucenice Mina! Ascultă rugăciunea noastră ce-ți aducem din toată inima, ca să ne izbăvești pe noi de boli și de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta și a mărturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfântului Duh, le faci nouă celor ce cu credință cântăm: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu… și Condacul întâi: Folositor și ajutător…

Icos 1:

Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 1:

Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.

După aceea se citește această

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit sufe-rințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenun-chind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa: https://doxologia.ro

Rugăciuni pentru izbăvirea de cutremur

Mag.Mereutanu1_dumnezeu fiul (1)
Psalmul 103.  Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.  
Împărate Sfinte, Iubitorule de oameni Stăpâne, îndelung‑Răbdătorule, Doamne, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Care toate le chiverniseşti cu cuvântul negrăitei Tale puteri şi singur ai stăpânire asupra vieţii şi a morţii; Cel ce pedepseşti cu dreptate, şi cu iubire de oameni iarăşi vindeci; Care vremelnica noastră viaţă o cârmuieşti cu preaînţeleapta Ta purtare de grijă şi în tot chipul mântuirea noastră bine o întocmeşti.
Ştim că păcatele noastre cele multe au cutremurat pământul şi l‑au tulburat, şi din pricina lor frică şi cutremur au venit asupra noastră de la faţa mâniei Tale, îndelung‑Răbdătorule; inima noastră s‑a tulburat, clătinându‑se pământul, şi frica morţii a căzut asupra noastră, ca nu cumva ca un leu să răpească sufletele noastre, nefiind cine să le izbăvească; ca nu cumva să ne înghită şi să ne acopere stricăciunea, nefiind Cel ce izbăveşte, nici Cel ce mântuieşte.
Pentru aceasta la Tine cu umilinţă cerem şi Te rugăm pe Tine, singurul Stăpân, Care nu ţii minte răul, să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele de demult şi cele de acum, nici să cumpăneşti greutatea păcatelor noastre cu răsplătirea cea cuvenită; că de vei intra în judecată cu neamul nostru acesta, nimeni nu se va îndrepta înaintea Ta, ci va pieri cu totul de pe pământ pomenirea noastră a tuturor.
Adu‑Ţi aminte, îndelung‑Răbdătorule, de îndurările Tale cele din veac şi de milele Tale şi de legământul Tău cel adevărat către părinţii noştri şi să nu ne înghită pe noi adâncul pământului, nici să ne mănânce gura lui, ci milostiveşte‑Te spre noi cei umiliţi şi ne miluieşte pe noi cei smeriţi şi ne cercetează pe noi cei ce ne tulburăm de înfricoşătoarea îngrozire a cutremurului şi suntem cuprinşi de temerea şi frica cea multă.
Şi de sunt undeva între noi unii care se tem de numele Tău şi păzesc poruncile Tale – o parte mică oarecare, aleasă, sămânţă binecuvântată, vistierie ascunsă, pe care Tu unul o ştii şi o păzeşti – ascultă, ca un bun, pe aceştia care cheamă facerea Ta de bine şi mila Ta asupra noastră, şi primeşte rugăciunile lor ce se aduc Ţie, pentru poporul cel ce a greşit, Stăpâne Iubitorule de oameni, precum ai ascultat pe Avraam pentru cei din Sodoma, pe Daniel şi pe Ieremia, dumnezeieştii Tăi prooroci, care au îmblânzit bunătatea Ta asupra robiei lui Israel.
Ca din neam în neam să se slăvească adâncul cel de nepătruns al iubirii Tale de oameni şi al îndelung‑răbdării Tale, şi ca noi să‑Ţi aducem Ţie dar de mulţumire întoarcerea şi pocăinţa noastră, fiind întăriţi cu puternică mâna Ta, pentru rugăciunile şi cererile întru tot preacuratei Maicii Tale, şi ale tuturor sfinţilor, care din veac au bineplăcut Ţie. Amin.
Protosinghel ISAIA
Schitul Sf Ilie Berzunti
PSALMUL 45
Al fiilor lui Core.
1. Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
2. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor.
3. Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria lui.
4. Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui.
5. Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă.
6. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
7. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
8. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.
9. Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde.
10. Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ.
11. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
PSALMUL 59
Al lui David.
1. Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai şi Te-ai milostivit spre noi.
2. Cutremurat-ai pământul şi l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat.
3. Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei.
4. Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la faţa arcului;
5. Ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi.
6. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: „Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi valea Sucot o voi măsura.
7. Al Meu este Galaadul şi al Meu este Manase şi Efraim, tăria capului Meu,
8. Iuda împăratul Meu; Moab vasul nădejdii Mele.
9. Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus”.
10. Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până la Idumeea?
11. Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi Dumnezeule, cu oştirile noastre?
12. Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la om.
13. Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi.

Canonul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Facere a Sfântului Ioan al Euhaitelor, cel numit Mavropos

icoana-maicii-domnului-prodromita

Noul Theotokarion – Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului

Marţi seara

Cântarea 1. Glasul 1
Irmosul:

«Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel ce a făcut
minuni fără de seamă, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israel că S-a preaslăvit».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi
Umple gura mea, Curată, de dumnezeiască laudă, ca să cânt slava ta,
Prealăudată, şi să laud mare cuviinţa celui ce te preamăreşte pe tine cu cinste
toată ziua.

Dăruieşte-mi plânsul cel plin de bucurie şi pricinuitor de dumnezeiască
mângâiere, ceea ce eşti bucuria şi mângâierea ortodocşilor,
Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ai izvorât bucurie şi mântuire
lumii.
Slavă…

Ca un cer nou însufleţit, pe soarele dreptăţii ai răsărit, Fecioară, şi ai
odrăslit, ca un rai de taină şi rai cuvântător, pomul cel de viaţă roditor, din
Care, mâncând, nu gustăm moarte.
Şi acum…

Mai înaltă decât toate făpturile te-ai făcut, Curată, întrupând pe
Dumnezeu; pentru aceea, te rog, din spurcăciunea patimilor ridică-mă şi mă
du la dumnezeiasca înălţime a nepătimirii.

Cântarea a 3-a
Irmosul:

«Cel ce singur ştii slăbiciunea firii omeneşti şi din milostivire ai
îmbrăcat chipul ei, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este
Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei fără prihană, Iubitorule de
oameni».

Ceea ce singură ai îndumnezeit firea muritorilor, Preanevinovată, prin
naşterea ta cea mai presus de fire, cere pentru noi iertare păcatelor şi bucuria
cea veşnică, Preasfântă Fecioară, Prealăudată.

Ţarină care fără de sămânţă ai crescut spicul vieţii şi nearat L-ai
odrăslit, întăreşte sufletul meu cel topit de foamea după dumnezeiasca
hrană, cu pâinea dumnezeieştilor făptuiri, îngrăşând-o cu untdelemnul
virtuţilor.
Slavă…

Din tine ne-a odrăslit floarea cea neveştejită Care bine a înmiresmat
tot neamul omenesc cu dumnezeiescul mir al firii Sale, Cel împreună fără de
început cu Tatăl şi Care S-a născut din tine sub ani, Marie, preanevinovată.
Şi acum…

Chipul frumuseţii tale celei cuvioase este închinat de îngeri, mântuitor
muritorilor şi duhurilor răutăţii înfricoşat, pentru aceasta, cu credinţă
cinstindu-te şi închinându-ne, Născătoare de Dumnezeu, ne luminăm
sufletele.

Cântarea a 4-a
Irmosul:

«Ca pe un munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc privindu-te
Avacum, cu ochii cei mai înainte văzători, a proorocit pe Sfântul lui Israel,
Care avea să se nască din tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră».

Munte netăiat mai de demult te-a văzut pe tine Daniil; munte umbrit,
Avacum; munte închegat David; iar altul, munte sfânt şi luminat; munte
gras, Prealăudată, întru care Dumnezeu a binevoit a Se sălăşlui.

Dumnezeiesc palat al Cuvântului te ştim pe tine, întru care
sălăşluindu-Se cu trupul, ne-a înnoit pe noi, cei stricaţi cu patimile, pentru
aceasta, curată Maică a lui Dumnezeu, pe tine te cinstim, şi pe Cel născut din
tine îl slăvim.
Slavă…

Dumnezeiască oglindă nepătată te gândim pe tine, ceea ce ai primit
strălucirea dumnezeiescului mărgăritar şi pe aceasta ai fulgerat-o cu trupul
tău peste toată lumea, Prealăudată, pentru mântuirea celor ce te laudă pe
tine.
Şi acum…

Templu preacurat al lui Dumnezeu, te cunoaştem pe tine al Celui ce a
făcut cerurile şi al întregii zidiri; pentru aceasta, ţie îţi strigăm: Fă-ne şi pe
noi temple ale dumnezeiescului Duh, pe noi, cei îmbogăţiţi prin rugăciunea
ta cea fierbinte.

Cântarea a 5-a
Irmosul:

«Cel ce ai luminat cu strălucirea venirii Tale, Hristoase, şi, cu Crucea
Ta ai umplut de bucurie marginile lumii, luminează cu lumina dumnezeieştii
Tale cunoştinţe inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă».

Vindecă durerile sufletului meu, Preacurată, ceea ce ai născut pe Cel
ce vindecă bolile noastre cu Patimile Lui cele mântuitoare şi preacinstite, ca
să te mărim pe tine cu credinţă.

Curăţeşte nenorocitul meu suflet, cel spurcat de patimi, cu isopul
dumnezeieştii tale rugăciuni, Născătoare de Dumnezeu, fară de prihană,
dăruind acestuia strălucită haina mântuirii.
Slavă…

Pe tine te-am dobândit ajutor gata spre mântuire; pentru aceasta, cad la
picioarele tale şi strig ţie cu lacrimi, Născătoare de Dumnezeu: Izbăveşte-mă
de săgetările celui de alt neam şi de viitoarea osândă.
Şi acum…

Tu eşti tăria mea; tu eşti lauda şi veselia mea, paza şi apărătoarea mea,
scăpare şi ocrotitoare nebiruită, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; pentru
aceea mântuieşte-mă pe mine, robul tău.

Cântarea a 6-a
Irmosul:

«Înconjuratu-ne-au pe noi adâncul cel mai de jos şi nu este izbăvitor;
socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Mântuieşte pe poporul Tău,
Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare».

Fecioară care cu rugăciunile tale împrăştii cu vânturătoarea Duhului
mulţimea păcatelor mele, curăţeşte pleava inimii mele şi depărtează de ea tot
cugetul care odrăsleşte neghină.

Văzând, Preanevinovată, răutatea în care zace sufletul meu cel ţinut în
Egiptul patimilor şi care face cărămizi din lutul trupului, vino degrabă şi mă
izbăveşte din robia cea de necinste.
Slavă…

Mi se sfâşie inima şi sunt răscolit săvârşindu-se vremea vieţii mele şi
văzându-mă pe mine sporind mereu în cele mai rele lucruri şi adăugând rană
la rană şi pată la pată.
Şi acum…

Acum s-a apropiat sufletul de sfârşit; lasă, dar, suflete, toate faptele
cele grozave ale întunericului şi nopţii şi încinge-te cu armele luminii, ca să
umbli ca ziua, faptuind cele bune.

Sedealna, Glasul 1.
Soborul îngeresc.

Zi de taină te-ai arătat, Fecioară, pe Hristos soarele strălucind tuturor
celor ce stau în întunericul necunoştinţei, Mireasă a lui Dumnezeu. Pentru
aceea, toţi cei luminaţi prin tine te fericim după datorie, ca pricina înnoirii
muritorilor.

Cântarea a 7-a
Irmosul:

«Cuptor duhovnicesc te gândim noi, credincioşii, Născătoare de
Dumnezeu, căci precum Cel Preaînalt a mântuit pe cei trei tineri, aşa şi pe
mine, omul întreg, în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinţilor, Cel
lăudat şi preaslăvit».

Bucură-te, preaminunată, Curată, cămară luminoasă de nuntă a
Stăpânului. Bucură-te, zidul credincioşilor; bucură-te, scară care duci la
dumnezeiasca odihnă pe cei ce cântă naşterii tale: Dumnezeul Părinţilor
noştri, lăudat eşti şi preaslăvit.

Pe Cel pe Care cerurile nu-L cuprind L-ai încăput tu, ca ceea ce eşti
mai cuprinzătoare decât cerurile, Născătoare de Dumnezeu, cer cuvântător şi
însufleţit al Celui care a zidit cerurile cu voia, podoaba Singurului
Dumnezeu al cerului şi al pământului.
Slavă…

Ca să-l facă pe om dumnezeu, din tine S-a întrupat Dumnezeu pe Care
şi roagă-L stăruitor, fără prihană şi cu totul nevinovată Fecioară, să-i
mântuiască pe robii tăi de batjocoririle pierzătorului şi din văpaia cumplită a
gheenei şi din toată întristarea.
Şi acum…

Trândăvia mea, Stăpână, şi somnul cel greu, rogu-mă, alungă-le cu
privegherile şi rugăciunile tale către Dumnezeu, fără prihană, şi
miluieşte-mă pe mine cel ce cânt: Lăudat şi preaslăvit este Dumnezeul
părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a
Irmosul:

«În cuptor tinerii lui Israil, ca într-o topitoare… ».
Ceea ce din rădăcina lui Iesei ai odrăslit, de Dumnezeu Născătoare, ai
născut pe Hristos, floarea cea neveştejită; pentru aceasta, te rog pe tine:
Smulge toate rădăcinile şi spinii patimilor mele şi sădeşte în mine, Fecioară,
frica de Dumnezeu.

Ca pe o minunată, ca pe o preafrumoasă, ca pe o nevinovată, ca pe o
aleasă mireasă şi copilă curată, ca pe o Fecioară fără pată şi sfântă, pe tine te
cântăm şi cu dor ne închinăm ţie, cea binecuvântată întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl…

Pe tine zid şi scăpare, scară care urci la înălţime firea cea omenească,
Fecioară Marie, cunoscându-te, strigăm: Binecuvântaţi toate lucrurile
Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum…

Pământ sfânt şi ales în care nimeni dintre cei pământeşti nu a călcat,
acoperiţi fiind de vălul necredinţei şi de cugete de îndoială, arată mintea mea
mai presus de grijile cele pământeşti şi învredniceşte-mă pe mine de
pământul celor blânzi.
Să lăudăm…

Irmosul.

«În cuptor, tinerii lui Israil, ca într-o topitoare, mai curat decât aurul au
strălucit cu podoaba bunei credinţe, grăind: „Binecuvântaţi toate lucrurile
Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a
Irmosul:

«Închipuirea naşterii tale celei curate a arătat-o rugul cel ce ardea cu
foc, dar nu se mistuia. Şi acum te rugăm să stingi văpaia ispitelor, cea
năpustită asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de
Dumnezeu».

Munte preasfânt al lui Dumnezeu, pe care l-a lucrat mai dinainte
dreapta Domnului, căutându-mă pe mine, cel rătăcit în munţii pierzaniei şi
tras în prăpăstii şi în adâncuri, călăuzeşte-mă la muntele virtuţii.
Iată, cămara de nuntă este gătită şi patul de nuntă este împodobit şi vor
intra cu bucurie cei ce au păzit curăţia lor nestricată. Numai eu, Născătoare
de Dumnezeu, mă voi duce în întuneric.
Slavă…

Legile lui Dumnezeu le-am călcat şi m-am supus pe mine însumi legii
păcatului, iar legii cugetului nu m-am plecat eu, nenorocitul. Ceea ce ai
covârşit legile firii prin sfânta ta naştere, supune legile trupului meu.
Şi acum…

Ca să arăţi adâncul nesfârşit al îndurărilor tale şi milostivirea bunătăţii
Fiului Tău, Prealăudată, dăruieşte-mi şi mie iertare şi sălăşluirea în rai, celui
ce mai mult decât toţi am păcătuit.

Prosomii. Glasul 1.

Prealăudaţilor mucenici.
Bucură-te, cetate însufleţită a lui Dumnezeu; bucură-te, Maică
Fecioară; bucură-te, Mireasă dumnezeiască, Stăpână; bucură-te, rai care ai
odrăslit în mijloc pomul vieţii, pe Hristos Dătătorul de viaţă şi Domnul, pe
Care şi roagă-L, cu rugăciunile tale de maică, să izbăvească din primejdii pe
robii tăi.

Bucură-te, Mireasă nenuntită, munte umbrit al lui Dumnezeu, pe care
l-a văzut Avacum. Bucură-te, frumuseţea cea multdorită, Născătoare de
Dumnezeu; bucură-te, dumnezeiască masă care porţi pâinea cea cerească, pe
Hristos Domnul, pe Care şi roagă-L să izbăvească pe robii tăi din toată
răutatea.

Bucură-te, palat al lui Dumnezeu Cuvântul, Preanevinovată, întru
care, sălăşluindu-Se, pe toate cele stricăcioase le-a înnoit.
Bucură-te, ceea ce ai odrăslit fără de sămânţă spicul vieţii, Născătoare
de Dumnezeu, Prealăudată, pe Care acum roagă-L să hrănească sufletul meu
cu pâinea faptelor virtuţii.

Năvălirile multor chinuri mă înviforează, Mireasa lui Dumnezeu,
felurite întristări şi biciuiri, noian de primejdii acum acoperă pe robul tău,
fără prihană Fecioară, către cine voi scăpa, eu, nenorocitul? Către tine, cea
milostivă. Aşadar, cu mila ta, Stăpână, îndură-te şi mă mântuieşte cu rugăciunile tale.

Dedicat, cu părinteasca dragoste, d-lui Imurluc Bogdan – Nicolae,

cu ocazia aniversării zilei de naștere – 32 de ani 🙂

 

Dragi români, este foarte important pentru țară să ieșiți la vot! – Cristina Olaru

Cei care de ani de zile îmi accesați revista și vă rugați pentru cei dragi și pentru dumneavoastră, vă mulțumesc și vă rog să aveți încredere că nu aș susține un demers necinstit! 

Pe buletinul de vot de la referendumul din 6-7 octombrie 2018 va fi înscrisă următoarea întrebare: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”.

De ce această întrebare şi nu alta?

Legea nr. 3/2000 privind desfășurarea în general a referendumurilor (legea cadru), la capitolul Referendumul pentru revizuirea Constituției precizează, la articolul 7: Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”.

Prin urmare, aceasta este formularea standard impusă de lege pentru întrebarea ce se pune la o revizuire constituțională și e prevăzută ca atare de lege, scrie Doxologia.

Legea la care face referire întrebarea din buletinul de vot

Întrebarea de pe buletinul de vot este perfect legală şi nu are nimic de ascuns, deoarece există o singură lege de revizuire a Constituției care este votată de Parlament.

42572500_10205227644728707_5039393009385340928_n

Legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament la care se va face referire pe buletinul de vot a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 18 septembrie 2018 şi clarifică definiția Căsătoriei între un bărbat și o femeie la articolul 48, aliniatul 1 al Constituției.

„Art. I. –

Alineatul (1) al articolului 48 din Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul național organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003 și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Apoi, se spune clar că:

Art. II. –

Revizuirea Constituției se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Constituția României, republicată.”

și că:

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu respectarea prevederilor art. 151 alin. (1) din Constituția României, republicată.”

Prin urmare, românii cu drept de vot sunt chemați să aprobe sau nu, prin referendum, Legea adoptată de Parlament.

Ce efecte au opţiunile „DA” sau „NU”

Cetăţenii români care vor participa la referendumul din 6-7 octombrie 2018 au dreptul să-şi exprime votul prin „DA” sau „NU”.

buletin_vot_referendum_familie_2018_85628700

Votând „DA” cetăţenii îşi vor da acordul pentru modificarea art. 48 alin. (1) (schimbarea termenului de „soț” cu sintagma „un bărbat și o femeie”). Aceasta este singura modificare care se produce prin alegerea acestei opţiuni.

Votând „NU” vă exprimaţi dezacordul pentru modificarea legii de mai sus. Astfel, termenul de „soț” nu va fi înlocuit cu sintagma „un bărbat și o femeie”.

 

43260387_350420258836507_2704209575334117376_n

Referendumul:
– nu interzice iubirea între persoane de același sex;
– nu restrânge drepturile civile ale homosexualilor;
– nu este al PSD ori al lui Liviu Dragnea;
– nu este anti-Occident;
– nu ne exclude din Uniunea Europeana sau din NATO;
– nu ne aduce mai aproape de Maica Rusie;
– nu instaurează teocrația creștină;
– nu este contrar principiilor creștine;
– nu se adresează numai persoanelor cu convingeri religioase;
– este convocat legal, în baza semnăturilor a aproape 3 milioane de cetățeni ai României de toate convingerile politice și / sau religioase;
– este expresia libertății de asociere, a libertății de exprimare și a libertății de conștiință;
– întărește prevederile existente in Codul Civil;
– întărește definiția constituționala a căsătoriei ca uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie;
– exclude interpretarea politicianistă a judecătorilor CCR: căsătoria este, fără echivoc, o uniune între un bărbat și o femeie;
– asigură că orice viitoare propunere de schimbare a definiției căsătoriei se va supune votului cetățenesc: Constituția se modifică NUMAI cu acordul exprimat prin referendum al cetățenilor cu drept de vot. 

Prezența buna la vot:

– împiedică PSD să își aroge merite politice pe care nu le are;
– reduce la minimum orice tentativa de fraudare;
– întărește legitimitatea democratică a rezultatului primului referendum convocat la cererea cetățenilor români;
– înlesnește drumul spre aprobare pentru orice alt referendum care întrunește condițiile legale: partidele vor constata ca interesul e real și pe viitor vor încerca să susțină inițiativele cetățenești, în loc sa le ignore ori să le pună bețe în roate.

Democrația: 

– dezbină – numai totalitarismul se construiește pe unitate de monolit;
– costă bani, timp și nervi – doar dictatura e ieftină

(via Vlad Modoran)

Lista secţiilor de votare din străinătate – Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei din 6 şi 7 octombrie 2018

Nr.  Secție  Stat  Localitate  Adresa  sediu  secție  de  votare

1. Afganistan Kabul Ambasada României, Baza hotelieră militarizată Green Village, Jalalabad Road, Kabul
2. Afganistan Kabul Baza militară NATO, Hamid Karzai International Airport (HKIA), Kabul
3. Afganistan Kandahar Baza militară NATO, Kandahar Airfield (KAF), în vecinătatea orașului Kandahar, provincia Kandahar
4. Africa de Sud Pretoria Ambasada României, Strada Justice Mahomed nr. 877, Brooklyn, Pretoria 0181
5. Africa de Sud Cape Town Consulatul General al României, Helderberg House, 24 Highwick Drive, Kenilworth, Cape Town 7708
6. Angola Luanda Ambasada României, Rua Ramalho Ortigao nr.30
7. Arabia Saudită Riad Ambasada României, King Fahad Quarter, Amin al Rehany Street, Villa no.8, Riyadh, 11693, PO BOX 94319
8. Argentina Buenos Aires Ambasada României, Calle Arroyo 962-970, C1007AAD
9. Armenia Erevan Ambasada României, Str. Barbusse, nr.15, cartierul Arabkir, Erevan
10. Australia Canberra Ambasada României, 4 Dalman Crescent O Malley, ACT, 2606
11. Australia Sydney Consulatul General al României, Ground Floor/ 83 York Street Suite 4, New South Wales
12. Australia Melbourne Biroul Consular al României, 448 St. Kilda Road, floor 5, suite 5.05-5.06, 3004, Victoria
13. Australia Brisbane 4 Ponderosa Street, Hillcrest 4118, Queensland
14. Australia Adelaide Goodwood Community Center, 32-34 Rosa Street, Goodwood, South Australia
15. Australia Perth Duxton Hotel, 1 St.Georges Terrace, Perth, Western Australia 6000
16. Noua Zeelandă Auckland Europe House, Etajul 16 AUT Building, 56 Wakefield Street, Auckland
17 Azerbaidjan Baku Ambasada României, Blv. Hasan Aliev nr. 125 A (district Narimanov)
18. Belarus Minsk Ambasada României, Str. Kaliningradskii pereulok nr. 12, 220012, Minsk
19. Brazilia Brasilia Ambasada României, SEN Av das Nacoes Lote 6-Asa Norte -DF
20. Brazilia Rio de Janeiro Consulatul General al României, Rua Cosme Velho 526, Bairro Cosme Velho
21. Canada Ottawa Ambasada României, 655 Rideau Street, Ottawa, ON, K1N 6A3
22. Canada Montreal Consulatul General al României, 1010 Sherbrooke Ouest, etaj 6, birou 610, Montreal, QC, H3A 2R7
23. Canada Toronto Consulatul General al României, 789 Don Mills Rd., etaj 5, unit 510, Toronto, ON, M3C 1T9
24. Canada Vancouver Consulatul General al României, 555 Burrard Street, Two Bental Centre, Suite 855, Vancouver, BC, V7X 1M8
25. Columbia Bogota Ambasada României, Carrera 7, Nr 92A-58, Chico, Bogota
26. Republica Populară Democrată Coreeană Phenian Ambasada României, Munhung-dong, Pyongyang
27. Coreea de Sud Seoul Ambasada României, Yongsan-gu, Seoul, 140-809
28. Chile Santiago de Chile Ambasada României, Str. Benjamin 2955
29. Chile Copiapo Str.Vallejos 620, Condominio Villa Scola, Copiapo
30. China Beijing Ambasada României, 2, Ritan East Rd., Chaoyang District, Beijing, 100600
31. China Hong Kong Consulatul General al României, 03A Unit, etajul 21, 148 Electric Road, North Point, Hong Kong
32. China Shanghai Consulatul General al României, 502 Room, Honi International Plaza, 199 Chengdu North Road, Jing An District, 200041
33. Cuba Havana Ambasada României, Avenida 5ta A, nr. 4407, mun. Playa, prov. La Habana
34. Egipt Cairo Ambasada României, str. El Kamel Mohammed nr. 6, Zamalek

35. Emiratele Arabe Unite Abu Dhabi Ambasada României, 2nd Str., Villa no.9, W(14/1) plot no.13 at Al Rodha Area, P.O. Box 70416, Abu Dhabi
36. Emiratele Arabe Unite Dubai Consulatul General al României, Jumeirah 1, Community 332, Str.12B, Villa no.44, P.O.Box 333765
37. Etiopia Addis Abeba Ambasada României, Bole-03-649 street, B98-11
38. Filipine Manila Ambasada României, Str. Legaspi nr.150, G.C. Corporate Plaza, et. 6, Legaspi Village, Makati City, CP 1229
39. Georgia Tbilisi Ambasada României, str. Lvovi, nr. 7, cartier Saburtalo
40. Iordania Amman Ambasada României, Str. Al Madeenah Al Munawarah nr. 35
41. India New Delhi Ambasada României, Vasant Vihar D6/6
42. Republica Indonezia Jakarta Ambasada României, Jl.Teuku Cik Ditiro 42 A, Menteng
43. Islanda Reykjavik Borgartún 24, 105 Reykjavik
44. Irak Bagdad Ambasada României, Arassat Al-Hindia Street, Hay Babel Mahalla 929, Zuqaq 31, Nr. 452/A
45. Irak Erbil Biroul Consular al României, Gulan Street, Ster Tower, 7th Floor, Unit 702
46. Iran Teheran Ambasada României, Str. Shahid Meshki nr. 89
47. Japonia Tokyo Ambasada României, Minato-ku, Nishi-Azabu 3-16-19, 106-0031
48. Kazahstan Astana Ambasada României, Str. Saraișâk, nr.28
49. Kenya Nairobi Ambasada României, Eliud Mathu nr.1119
50. Kuwait Kuwait City Ambasada României, Kaifan, Block 4, Mina Street, villa 34
51. Liban Beirut (Baabda) Ambasada României, Presidential Palace Route, street 68, no 30, sector 3

52. Malaysia Kuala Lumpur Ambasada României, 114 Jalan Damai off Jalan Ampang, cod 55000
53. Maroc Rabat Ambasada României, Ouezzane nr.10, cartier Hassan, 10020
54. Mexic Ciudad de Mexico Ambasada României, Calle Sofocles, no. 311, Colonia Polanco, Delegacion Miguel Hidalgo, C.P. 11560, Ciudad deMexico
55. Nigeria Abuja Ambasada României, 76 Nelson Mandela Street, Asokoro, Abuja
56. Pakistan Islamabad Ambasada României, Casa nr.5, Strada nr.30, sector F-7/1, 44000, Islamabad
57. Palestina Ramallah Oficiul de Reprezentare al României, Clădirea PRICO House, etajul II, Cartier AlMasyoun, Ramallah
58. Peru Lima Ambasada României, Avenida Jorge Basadre, nr. 690, San Isidro
59. Qatar Doha Ambasada României, Str. 953, nr.102, zona 65, Dafna Area, Doha,P.O.Box
22511
60. Senegal Dakar Ambasada României, Point E, Rue A x 9A (Rue A Prolongée), Dakar
61. Singapore Singapore Ambasada României, 1 Claymore Drive # 08-10, Singapore 229594
62. Siria Damasc Ambasada României, Cartier Malki, str.Ibrahim Hanano, nr.8
63. Sri Lanka Colombo Ambasada României, 25/1 Horton Place-Colombo 07
64. Sudan Khartoum Ambasada României, Kafouri Area, Kassala Road 172-173, Khartoum North
65. Thailanda Bangkok Ambasada României, 3388/41 Sirinrat Office Building, 12th Floor, RAMA IV Road, Khlong Toei District, Bangkok 10110
66. Tunisia Tunis Ambasada României, Avenue Taieb Mhiri, nr.108, Gammmarth, La Marsa
67. Turkmenistan Ashgabat Ambasada României, Str. Myati Kosayew, nr. 122, Ashgabat
68. Uruguay Montevideo Ambasada României, Strada Cristobal Echevarriarza 3452, Pocitos, Montevideo
69. Uzbekistan Tașkent Ambasada României, Str. Zanjirbog (fostă Rejametov) nr. 44 A, Taşkent
70. Venezuela Caracas Ambasada României, 4-a Avenida de Altamira, entre 8-a y 9-a Transversal, Quinta Guarda tinajas, no 49-19, Chacao
71. Vietnam Hanoi Ambasada României, 5 Le Hong Phong Street, Hanoi
72. Zimbabwe Harare Ambasada României, 105, Fourth Street/Cnr. Chinamano
73. Albania Tirana Ambasada României, Strada Pandeli Evangjeli, nr.15
74. Algeria Alger Ambasada României, 24, Rue Arezki Abri , Hydra, 16035
75. Austria Viena 1 Ambasada României, Prinz Eugenstrasse 60, 1040 Viena
76. Austria Viena 2 Ambasada României, Prinz Eugenstrasse 60, 1040 Viena
77. Austria Viena 3 Institutul Cultural Român, Argentinierstrasse 39, 1040 Viena
78. Austria Viena 4 Institutul Cultural Român, Argentinierstrasse 39, 1040 Viena
79. Austria Viena 5 Misiunea Permanentă a României, Seilerstätte 17, 1010 Viena
80. Austria Graz Mariatroster Strasse 211, 8044 Graz
81, Austria Salzburg Gaisbergerstrasse 20, 5020 Salzburg
82. Austria Klagenfurt Bahnhofstrasse 7, 9020 Klagenfurt am Wörthersee
83. Belgia Bruxelles 1 Ambasada României, Rue Gabrielle 105, 1180 Uccle, Bruxelles
84. Belgia Bruxelles 2 Ambasada României/ Institutul Cultural, Rue Gabrielle 107, 1180 Uccle, Bruxelles
85. Belgia Bruxelles 3 Secția Consulară a Ambasadei României, Boulevard du Régent 47-48, 1000 Bruxelles
86. Belgia Bruxelles 4 Secția Consulară a Ambasadei României, Boulevard du Régent 47-48, 1000 Bruxelles
87. Belgia Bruxelles 5 Sediul RPUE, Rue Montoyer 12, 1000 Bruxelles
88. Belgia Bruxelles 6 Sediul RPUE, Rue Montoyer 12, 1000 Bruxelles
89. Belgia Anvers/Antwerpen Lange Gasthuisstraat 45, 2000 Anvers
90. Bosnia și Herțegovina Sarajevo Ambasada României, Cobanija, nr.28, 71000 Sarajevo
91. Bulgaria Sofia Ambasada României/ Secția Consulară, Str.Schipchenski Prohod nr.1
92. Republica Cehă Praga Ambasada României, str. Nerudova nr. 5, Praga 1, cod poștal 118 00
93. Republica Cehă Brno Sala Břetislava Bakaly, Žerotínovo nám. 6, Brno, cod poștal 602 00
94. Cipru Nicosia Ambasada României, Strada Piraeos, nr. 27, cartier Strovolos, cod poștal 2023
95. Cipru Limasol sediul Primăriei Municipale (Kitiou Kyprianou 23, Limassol 3036)
96. Croația Zagreb Ambasada României, Mlinarska 43, 10000 Zagreb
97. Danemarca Copenhaga Ambasada României, Strandagervej 27, 2900 Hellerup
98. Danemarca Århus Søren Frichs Vej 39, 8000 Århus C
99. Danemarca Odense 3F- Odense GOPS Skibhusvej 52 B, etaj 2, 5100 Odense C
100. Danemarca Ålborg Hadsundvej 184, 9000 Ålborg
101. Elveția Berna 1 Ambasada României, Kirchenfeldstrasse nr.78, 3005 Berna
102. Elveția Berna 2 Secția Consulară a Ambasadei României, Brunnadernstrasse 20, 3006 Bern
103. Elveția Geneva Misiunea Permanentă a României, Chemin de la Perriere nr. 6, 1223 Cologny,
Geneva
104. Estonia Tallinn Ambasada României, Ravala pst 5, et. 5, 10143 Tallinn
105. Finlanda Helsinki Ambasada României, Stenbackinkatu 24, 00250, Helsinki
106. Franța Paris 1 Ambasada României, 123, Rue Saint-Dominique, 75007 Paris
107. Franța Paris 2 Ambasada României, 123, Rue Saint-Dominique, 75007 Paris
108. Franța Paris 3 Institutul Cultural Român, 3, Rue de l’Exposition, 75007 Paris
109. Franța Paris 4 Secția Consulară a Ambasadei României, 3, Rue de l’Exposition, 75007 Paris
110. Franța Pantin L’Auberge du Cheval Noir, 2, Route de Noisy, 93500 Pantin
111. Franța Montrouge MERCURE PARIS PORTE D’ORLEANS 13, rue François Ory 92120 Montrouge
112. Franța Lille Chambre de Commerce et de l’Industrie Lille – 299, Boulevard de Leeds 59000 Lille
113. Franța Bordeaux 193, Cours de la Marne, 33800 Bordeaux
114. Franța Saint Herblain MJC de la Bouvardière, avenue Alain Gerbault, 44800 Saint Herblain
115. Franța Lyon Consulatul General al României, 29, Rue de Bonnel, 69003, Lyon
116. Franța Marsilia Consulatul General al României, 157 Boulevard Michelet, 13009 Marseillle
117. Franța Nisa 7, Rue Auber, Nice
118. Franța Toulouse Consulat Honoraire, 80, avenue de Lombez, 31300 Toulouse
119. Franța Strasbourg 1 Consulatul General al României, 41 Rue Schweighaeuser, 67000 Strasbourg
120. Franța Strasbourg 2 Consulatul General al României, 41 Rue Schweighaeuser, 67000 Strasbourg
121. Germania Berlin 1 Ambasada României, Dorotheenstrasse 62-66, 10117
122. Germania Berlin 2 Ambasada României, Dorotheenstrasse 62-66, 10117
123. Germania Berlin 3 Ambasada României, Dorotheenstrasse 62-66, 10117
124. Germania Bonn 1 Consulatul General al României, Legionsweg 14, 53117
125. Germania Bonn 2 Consulatul General al României, Legionsweg 14, 53117
126. Germania Bonn 3 Consulatul General al României, Legionsweg 14, 53117
127. Germania Munchen 1 Consulatul General al României, Richard-Strauss-Strasse 149, 81679 München
128. Germania Munchen 2 Consulatul General al României, Richard-Strauss-Strasse 149, 81679 München
129.

Germania Stuttgart 1 Consulatul General al României, Hauptstätterstrasse 68-70, 70178

130. Germania Stuttgart 2 Consulatul General al României, Hauptstätterstrasse 68-70, 70178
131. Germania Leipzig Markgrafenstrasse 2, 04109
132. Germania Hamburg Steinhöft 5, cod postal 20459
133. Germania Trossingen Löhrstr. 22, 78647 Trossingen
134. Germania Nürnberg Petersauracher Str. 47-49, 90449, Nurnberg
135. Grecia Atena Ambasada României, Emmanouil Benaki 7, 15452 Paleo Psychico
136. Grecia Salonic Consulatul General al României, Theagenous Charisi 78, cod poștal 54639
137. Grecia Patra Sala de Consiliu a Baroului din Patra, Filopoimenos 24, et.3, cod postal 26221
138. Irlanda Dublin 1 Ambasada României, 26 Waterloo Road, Dublin 4
139. Irlanda Dublin 2 Centrul de instruire voluntari IrishAid, 8 New Cabra Road Phibsborough Dublin
140. Irlanda Galway The Ardilaun Hotel, Taylors Hill, Galway, H91 H29F
141. Irlanda Limerick CB1, 51a O’Connell Street Limerick
142. Israel Tel Aviv 1 Ambasada României, str. Adam Hacohen, nr. 24
143. Israel Tel Aviv 2 Institutul Cultural Român, str. B-dul Shaul Hamelech nr. 8
144. Israel Ierusalim str. King David nr. 32
145. Israel Haifa Str. Nordau, nr. 10
146. Italia Roma 1 Ambasada României, Via Nicolò Tartaglia n. 36, 00197 Roma
147. Italia Roma 2 Secția Consulară a Ambasadei României, Viale Libano n. 40, 00144 Roma
148. Italia Roma 3 Secția Consulară a Ambasadei României, Viale Libano n. 40, 00144 Roma
149. Italia Roma 4 Institutul Cultural Român, Piazza Jose de San Martin n. 1, 00197 Roma
150. Italia Roma 5 Institutul Cultural Român, Piazza Jose de San Martin n. 1, 00197 Roma
151. Italia Ladispoli Piazza Falcone1, 00055 Ladispoli
152. Italia Napoli Via Vincenzo De Giaxa N. 5, 80144 Napoli
153. Italia Olbia Via Dante, N.1, 07026 Olbia
154. Italia Perugia Via A. Diaz, N. 150, 06128 Perugia
155. Italia Pescara Via Rio Sparto, 80, 65129 Pescara – Centro Polivalente Mons. Gustavo Britti
156. Italia Terni Piazza San Giovanni Paolo Ii, N. 1 05100, Terni
157. Italia Viterbo Piazza Dei Caduti N. 19, 01100 Viterbo
158. Italia Trieste Consulatul General al României, Via Udine, nr.11, Trieste 34132 TS
159. Italia Veneția Institutul Cultural Român, Palazzo Correr (Campo Santa Fosca), Cannaregio 2214, 30121 Venezia (VE)
160. Italia Treviso Via Terraglio, 140
161. Italia Pordenone Piazza della Motta, nr.4 (sediul bibliotecii comunale)
162. Italia Udine Via Pradamano, 21
163 Italia Padova Sala Consiliare, via Guasti 12/c
164. Italia Verona via Don Giacomo Trevisani, 3D
165. Italia Bologna Consulatul General al României, Via Guelfa, nr. 9
166. Italia Ancona Via Scrima, Nr. 19 (Circumscripția 2 Locală)
167. Italia Arezzo Piazza S.Domenico, 4 – 52100 – AR
168. Italia Ferrara Sala Polivalente Grattacielo – Centro Mediazione gestito dalla Coop Camelot – Viale Cavour 189
169. Italia Florența Saloncino Delle Murate, Via Dell’Agnolo, Nr. 1/A
170. Italia Livorno Via Piero Gobetti, 11 (Ex Circoscrizione 1)
171. Italia Piacenza Via Taverna 39
172. Italia Rimini Via Bidente, Nr. 1/P (Zona Villaggio 1’Maggio/
Circumscripția 6 Locală)
173. Italia Grosetto Via Unione Sovietica 44
174. Italia Milano 1 Consulatul General al României, Via Gignese 2, 20148 Milano (MI)
175. Italia Milano 2 Consulatul General al României, Via Gignese 2, 20148 Milano (MI)
176. Italia Milano 3 Consulatul General al României, Via Gignese 2, 20148 Milano (MI)
177. Italia Brescia Via Giovanni Cimabue 16, 25134 Brescia (Bs)
178. Italia Bergamo Largo Guglielmo Rontgen 3/4, 24128 Bergamo (Bg)
179. Italia Como Via Achille Grandi 21, 22100 Como (Co)
180. Italia Cremona Largo Madre Agata Carelli 5, 26100 Cremona (Cr)
181. Italia Mantova Piazza Diaz Armando 38, 46100 Formigosa (Mn)
182. Italia Monza Via Gabriele D’Annunzio 35, 20900 Monza (Mb)
183. Italia Pavia Piazza Del Municipio 2, 27100 Pavia (Pv)
184. Italia Trento Via Marco Pola, 2, 38121 Trento
185. Italia Torino 1 Consulatul General al României, Via Ancona nr. 7, 10152 Torino
186. Italia Torino 2 Consulatul General al României, Via Ancona nr. 7, 10152 Torino
187. Italia Aosta Viale Europa nr. 5
188. Italia Alessandria Via Feruccio Parri nr. 15- Zona Cristo
189. Italia Asti Palazzo Ottolenghi, Corso Alfieri nr. 350, Asti
190. Italia Novara Via Perazzi nr. 5/D, parter, Quartiere San Martino
191. Italia Verbania Centro sociale Via Renco nr. 36, 28923 Verbania
192. Italia Cuneo Via Carlo Sigismondo Leutrum nr. 7, 12100 Cuneo
193. Italia Genova Via Casaregis 50/15, 16129 Genova
194. Italia Sanremo Corso Cavallotti 59, Sala degli Specchi Sanremo
195. Italia La Spezia Centro Civico Nord, Largo Vivaldi, 19122 La Spezia, Fossitermi
196. Italia Vercelli Sala Sport Scuola Rodari Via Borsi, 13100 Vercelli
197. Italia Bari Consulatul General al României, Via Bruno Zaccaro, n.17/19, 70126;
198. Italia Foggia Via Ugo la Malfa, n.8
199. Italia Cosenza Via Roberto Caruso (fosta Via Bengasi), No.1, Biroul Electoral Municipal (Ufficio Elettorale Municipale)
200. Italia Reggio Calabria Via S. Anna II Tronco, Palazzo Ce.Dir. (Sala Versace)
201. Italia Catania Consulatul României, Via Misterbianco, No.1, Catania (Regiune Sicilia)
202. Italia Palermo Piazza Giulio Cesare nr. 52
203. Italia Canicatti Școala de Stat G. Verga (Istituto Comprensivo G. Verga), intrarea din Strada Largo Aosta (prin curte)
204. Lituania Vilnius Ambasada României, Str. Gaono, nr. 6
205. Luxemburg Luxemburg Ambasada României, 2, Rue de Pulvermuhl, L-2356 Luxembourg
206. Macedonia Skopje Ambasada României, Rajko Zinzifov nr. 42, Skopje
207. Malta Sliema Tigne Place, Office M4, Mezzanine Floor, Tigne Street, Sliema, SLM 3173, Malta
208. Republica Moldova Chișinău 1 Ambasada României, str. București nr. 66/1
209. Republica Moldova Chișinău 2 Secția Consulară a Ambasadei României, str. Grigore Ureche nr. 2
210. Republica Moldova Chișinău 3 Secția Consulară a Ambasadei României, str. Grigore Ureche nr. 2
211. Republica Moldova Chișinău 4 Secția Consulară a Ambasadei României, str. Grigore Ureche nr. 2
212. Republica Moldova Chișinău 5 Institutul Cultural Român, str. Vlaicu Pârcălab nr. 39
213 Republica Moldova Chișinău 6 Direcția ÎS ”Calea Ferată din Moldova, str. Vlaicu Pârcălab nr. 48
214. Republica Moldova Chișinău 7 Liceul ”Gheorghe Asachi”, str. București nr. 64
215. Republica Moldova Chișinău 8 Liceul ”Gheorghe Asachi”, str. București nr. 64
216. Republica Moldova Chișinău 9 Universitatea de Stat din Moldova, str. Mihail Kogălniceanu nr. 67/3
217. Republica Moldova Chișinău 10 Universitatea de Stat din Moldova, str. Mihail Kogălniceanu nr. 67/3
218. Republica Moldova Chișinău 11 Liceul Teoretic „Spiru Haret”, str. Maria Cebotari nr.53
219. Republica Moldova Chișinău 12 Liceul Teoretic „Spiru Haret”, str. Maria Cebotari nr.53
220. Republica Moldova Hîncești Primăria Hîncești, str. Mihalcea Hîncu nr. 132
221. Republica Moldova Ialoveni Casa de Cultură, str. Alexandru cel Bun nr. 86
222. Republica Moldova Nisporeni Școala de muzică, str. Ion Vodă nr. 8
223. Republica Moldova Orhei Școala de muzică, str. Chișinăului nr. 9
224. Republica Moldova Căușeni Casa de Cultură, str. Păcii nr. 18
225. Republica Moldova Anenii Noi Casa de Cultură, str. Suvorov 7
226. Republica Moldova Bardar Casa de Cultură, str. Aurel David 70
227. Republica Moldova Călărași Primăria Călărași, str. Mihai Eminescu nr. 19
228. Republica Moldova Cahul Consulatul General al României, str. B.P. Hașdeu nr. 11
229. Republica Moldova Cantemir Casa de Cultură, str. Ștefan Vodă nr. 1
230.. Republica Moldova Cimișlia Casa de Cultură, str. Ion Popușoi nr. 2
231. Republica Moldova Giurgiulești Primărie, str. Independenței nr. 24
232. Republica Moldova Leova Biblioteca Raională Leova, str. Ștefan cel Mare nr. 67
233. Republica Moldova Carabetovca Casa de Cultură, str. Ștefan cel Mare nr. 52
234. Republica Moldova Bălți 1 Consulatul General al României, str. Sf. Nicolae, nr. 51
235. Republica Moldova Bălți 2 Consulatul General al României, str. Sf. Nicolae, nr. 51
236. Republica Moldova Ungheni Biroul Consular al României, str.Mihai Eminescu, nr. 35
237. Republica Moldova Soroca Palatul de Cultură, str. Independenței, nr. 74
238. Republica Moldova Drochia Consiliul Raional Drochia, bd. Independentei, nr. 15
239. Republica Moldova Edineț Primăria Edineț, str. Octavian Cerempei nr.30, Edineț
240. Republica Moldova Florești Casa de Cultură, str. Sperantei nr. 1
241. Republica Moldova Fălești Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”, str. Alexandru Lăpușneanu, nr. 1
242. Republica Moldova Telenești Liceul ”Lucian Blaga”, str. Ciprian Porumbescu, nr. 3
243. Muntenegru Podgorita Ambasada României, Ulica Prve Proleterske, br. 5, 81000
244. Norvegia Oslo Ambasada României, Oscars Gate 51, 0258 Oslo
245. Norvegia Bergen Ambasadă, Nøstegaten 32, 5010 Bergen
246. Olanda Haga 1 Ambasada României, Catsheuvel 55, 2517 KA, Haga
247. Olanda Haga 2 Ambasada României, Catsheuvel 55, 2517 KA, Haga
248. Polonia Varșovia Ambasada României, Ul. Fr.Chopina 10, 00-559 Warszawa
249. Polonia Cracovia Biblioteca Publică Voievodală (camera 53, parter), strada Rajska nr.1, 31-124
250. Polonia Wroclaw Consiliul Județean, Piața Powstancow Warszawy nr.1, cod poştal 50-153, Wrocław
251. Portugalia Lisabona 1 Ambasada României, Rua de Sao Caetano no 5, Lapa, 1200-828 Lisboa
252. Portugalia Lisabona 2 Institutul Cultural Român, Rua do Barão nº 8-10, 1100-072 Lisboa
253. Portugalia Porto Praça General Humberto Delgado, 4049-001 Porto
254. Portugalia Almancil Rua Manuel dos Santos Vaquinhas, 8135-172 Almancil
255 Portugalia Setubal Casa do Largo – Pousada da Juventude, Largo José Afonso 24-25, 2900-650, Setúbal
256. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Londra 1 Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH
257. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Londra 2 Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH
258. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Londra 3 Secția Consulară a Ambasadei României, 344 Kensington High Street, W14 8 NS
259. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Londra 4 Secția Consulară a Ambasadei României, 344 Kensington High Street, W14 8 NS
260. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Londra 5 (Harrow) Harrow Civic Centre, Station Road, Harrow HA1 2XY
261. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Luton Dunstable Town Hall, High St N, LU6 1NF
262. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Edinburgh Consulatul General al României, 7-9 North St David Street, EH2 1AW
263. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Glasgow Renfield Centre, 260 Bath Street, Glasgow, G2 4JP
264. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Aberdeen Committee Room 5, Town House, Broad Street, Aberdeen, AB10 1FY
265. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Swansea Bruce Road, Swansea, SA5 4HS
266. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Birmingham Magnet Centre, Park Approach, Birmingham B23 7SJ
267. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Portsmouth Fratton Community Centre, Trafalgar Place, Fratton Portsmouth PO1 5JJ
268. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Bristol 1 Redland Park, Bristol BS6 6SA
269. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de NordBelfast 1 Stranmillis Embankment, Belfast, BT7 1GB
270. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Insula Jersey Primăria din Saint Helier – 50 York Street, JE4 8PA
271. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Manchester Novotel Manchester Centre Hotel (21 Dickinson Street, Manchester, M1 4LX)
272. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Newcastle Sediul Consiliului Local (Civic Centre, Newcastle upon Tyne, NE99 2BW)
273. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Leeds Sediul Primăriei (Leeds Civic Hall, Portland Crescent Entrance, Calverley Street, Leeds West Yorkshire, LS1 1UR)
274. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord Liverpool Sediul Consiliului Local Liverpool (Venture Place, Sir Thomas St, Liverpool L1 6BW)
275. Federaţia Rusă Moscova Ambasada României, Moscova, str. Mosfilmovskaia nr.64
276. Federaţia Rusă Rostov pe Don Consulatul General al României, Rostov pe Don, str. Sedmaia Linia, nr. 18/39
277. Federaţia Rusă Sankt Petersburg Consulatul General al României, Sankt Petersburg, str. Gorohovaia, nr. 4
278. Serbia Belgrad Ambasada României, Uzicka 10, Belgrad, R. Serbia
279 Serbia Vârșeț Consulatul General al României, Trg Zelene Pijace nr 3A, Varset, R. Serbia
280. Serbia Zajecar Consulatul General al României, Kumanovska nr.45, 19000, Zaječar, R. Serbia
281. Serbia Priștina Biroul de Legătură al României în Kosovo, Azem Jashanica 44-46, Arberia, Pristina, Kosovo, R. Serbia
282. Slovenia Ljubljana Ambasada României, Smrekarjeva ulica 33a, 1107
283. Slovacia Bratislava Ambasada României, Zrinskeho 13, 811 03 Bratislava
284. Spania Madrid 1 Ambasada României, Avda. Alfonso XIII, nr. 157, 28016, Madrid
285. Spania Madrid 2 Ambasada României, Avda. Alfonso XIII, nr. 157, 28016, Madrid
286. Spania Madrid 3 Secția Consulară a Ambasadei României, Av. de la Albufera, nr. 319, 28031, Madrid
287. Spania Madrid 4 Secția Consulară a Ambasadei României, Av. de la Albufera, nr. 319, 28031, Madrid
288. Spania Madrid 5 Institutul Cultural Român, Plaza de la Lealtad, nr. 3 entreplanta dcha. 28014, Madrid
289. Spania Coslada Centro Cultural Margarita Nelken, Av. de los Principes de España s/n, 28821 Coslada
290. Spania Alcala de Henares Junta Municipal del Distrito IV , Calle Octavio Paz, 15
291. Spania Torrejon de Ardoz Colegio „El Buen Gobernador”, Avda. de la Constitución, nr. 9, 28850 Torrejon de Ardoz
292. Spania Arganda del Rey Ciudad deportiva „Príncipe Felipe”, C/ San Sebastian nr.6 şi 8, 28500 Arganda del Rey
293. Spania Mostoles Centro de Participación Ciudadana, C/ San Antonio, no. 2, 28934 Móstoles
294. Spania Fuenlabrada Junta Municipal de Distrito de Loranca, Plaza de las Artes 1
295. Spania Guadalajara Centro Social Municipal, Avenida de Venezuela 7, 19005 Guadalajara
296. Spania Las Palmas Calle Alférez Quintana Suárez 18, Telde, Las Palmas
297. Spania Ciudad Real Consulatul României, Calle Mata, no. 37, 13004 Ciudad Real
298. Spania Tomelloso C/ Juan Antonio López no.2 (Antiguo Hangar de la Estación), 13700 Tomelloso
299. Spania Toledo Centro Social de Santa María de Benquerencia C/ Rio Bullaque, no. 24 45007 Toledo
300. Spania Tarrancon Asociación hispano rumana de la provincia de Cuenca, Plaza Constitución 1, 16400 Tarancón, provincia Cuenca
301. Spania Albacete Centro Social, C/ Alcalde Conangla nr 7, 02006 Albacete
302. Spania Cuenca Asociación Hispano Rumana de Cuenca,
C/ Pedro Almodovar, s/n, 16002, Cuenca
303. Spania Zaragoza 1 Consulatul României, Calle Camino de Las Torres 24, 50008 Zaragoza
304. Spania Zaragoza 2 Consulatul României, Calle Camino de Las Torres 24, 50008 Zaragoza
305. Spania Sevilla Consulatul General al României, Avenida Manuel Siurot nr.30 41013, Sevilla
306. Spania Palos de la Frontera Plaza de Toros, 21810 Palos de la Frontera, Huelva
307. Spania Malaga Centro Ciudadano La Virreina, Etaj 2, Camino de la Virreina nr.7, 29011, Malaga
308. Spania Almendralejo Salón del Edificio municipal “Espacio Integra”, Parque Ramon y Cajal, 06200 Almendralejo (Badajoz)
309. Spania Lepe Alcaldía de Barrio, Calle Sevilla nr.8, 21440 Lepe
310. Spania Castellon de la Plana 1 Consulatul României, Avenida de Valencia nr. 144 (esq. con Rambla de la Viuda), Castellon de la Plana
311. Spania Castellon de la Plana 2 Consulatul României, Avenida de Valencia nr. 144 (esq. con Rambla de la Viuda), Castellon de la Plana
312. Spania Elche Centro Social Pla de San Josep, Calle Manuel Lopez Querer 2, 03204 Elche
313. Spania Almeria Consulatul României, Carretera Huércal de Almería 46, 04009 Almería
314. Spania Roquetas de Mar Universidad de Mayores, C/Victor Palomo,1, CP 04740, Roquetas de Mar
315. Spania Murcia Edificio Paraninfo, Espinardo, Avda. de los Rectores, nr.3, 30100 Murcia
316. Spania Motril C/ Galicia, s/n, Edificio Versalles, bajo 1, 18600, Motril
317. Spania Barcelona Consulatul General al României, Calle San Juan de la Salle 35 bis, 08022 Barcelona
318. Spania Lleida Centro Civico del Centro Historico, Plaça Ereta, s/n, 3era planta, 25002, Lleida
319. Spania Reus Centro Civico Ponent, Avda. dels Paisos Catalans, nr. 106, 43205, Reus
320. Spania Girona Centro Civico PLa de Palau, C/ Saragossa, nr. 27, 17003, Girona
321. Spania Palma de Mallorca Cultural Santa Catalina, C/ dels Sobreposats num. 3, 07014, Palma de Mallorca
322. Spania Tarragona AC Hoteles, Av. de Roma, 8, 43005 Tarragona
323. Spania Bilbao 1 Consulatul General al României, Plaza Circular 4, 48001 Bilbao
324. Spania Bilbao 2 Consulatul General al României, Plaza Circular 4, 48001 Bilbao
325. Spania Logrono 1 Colegio Los Boscos, C/ Doctor Múgica, 9, 26002 Logroño
326. Spania Logrono 2 Colegio Los Boscos, C/ Doctor Múgica, 9, 26002 Logroño
327. Spania Gijon Centro Municipal Integrado de El Llano, C/ Rio de Oro, 37, 33209 Gijón
328. Spania Santiago de Compostela Pazo de Raxoi, s/n, Praza do Obradoiro, 15705 Santiago de Compostela
329. Spania Pamplona C/ General Chinchilla, nr. 4, 31002 Pamplona
330. Spania Burgos Real Monasterio de San Augustín, C/ Madrid 24, 09002 Burgos
331. SUA District of Columbia, Washington Ambasada României, 1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
332. SUA Georgia, Atlanta 132-A Hurricane Shoals Road NE, Lawrenceville, Georgia 30046
333. SUA North Carolina, Hickory Hotel Marriott Courtyard, 1947 13th Avenue Drive SE, Hickory, NC 28602
334. SUA Texas, Houston 19927 Parsons Green Ct., Katy TX 77450
335. SUA Texas, Dallas West Dallas Multipurpose Center, 2828 Fish Trap Road, Dallas, TX 75212
336. SUA Ohio, Cleveland 23250 Chagrin Blvd, Suite 100, Beachwood, OH 44122
337. SUA Norfolk 3126 Racine Ave, Norfolk, VA 23509
338. SUA New York, New York Consulatul General al României, 200 E 38th St., New York, NY 10016
339. SUA Massachusetts, Wakefield 1 Audubont Road, Wakefield, MA 01880 Four Points by Sheraton Wakefield Boston Hotel& Conf. Center
340. SUA Pennsylvania, Philadelphia 1907, Spruce Street, Philadelphia, PA 19103
341. SUA Connecticut, Cromwell 4 Sebethe Drive Cromwell, CT 06416 – Courtyard Marriott Hotel, Connecticut Room
342. SUA New Jersey, Englewood 500 Grand Avenue, etaj 1, Englewood, NJ 07047
343. SUA Ilinois, Chicago 1 Consulatul General al României, 737 N Michigan Ave, Suite 2300, Chicago, IL 60611
344. SUA Ilinois, Chicago 2 6500 N Western Avenue, Chicago, IL 60645
345. SUA Ilinois,Chicago 3 3939 W Irving Park Road, Chicago, IL 60618
346. SUA Michigan, Detroit 31920 Van Dyke Ave, Warren, MI 48093
347. SUA Minnesota, Minneapolis 3030 West River Parkway South, Minneapolis MN 55406
348. SUA Ilinois, Niles 7631 N Caldwell Ave, Niles, IL 60714
349. SUA Illinois, Downers Grove 5003 Chase Ave., Downers Grove, IL 60515
350. SUA Illinois, Wood Dale 945 N Edgewood Ave, Wood Dale, IL 60191
351. SUA Indiana/Merrillville 750 W 61st Ave., Merrillville IN 46410
352. SUA Michigan, Plymouth 110 W Liberty st., Plymouth, MI 48170
353. SUA California, Los Angeles Consulatul General al României, 11766 Wilshire Blvd., #200, Los Angeles, CA 90025
354. SUA California, Sacramento 5306 Walnut Avenue, Building A, Sacramento, CA 95841
355. SUA California, San Francisco 14871 Bancroft Ave, San Leandro, CA 94578
356. SUA Nevada, Las Vegas 1350 Red Rock Street, Las Vegas, NV 89146
357. SUA Arizona, Phoenix Arizona State University – Downtown Phoenix Campus Mercado, 502 E Monroe Street Bldg. C, Room 145, Phoenix, AZ 85004
358. SUA Oregon, Portland 5544 SE 128th Ave, Portland, OR 97236
359. SUA Washington, Seattle 4202 33th Ave W. Seattle, WA 98199
360. SUA Utah, Salt Lake City 4180 Emigration Canyon Road, Salt Lake City, UT 84108
361. SUA Florida, Miami Consulatul General al României, 1101 Brickell Avenue, Suite N 600, Miami, Florida 33131
362. SUA Florida, Hollywood 2026 Scott Street, Hollywood, FL 33020
363. Suedia Stockholm 1 Ambasada României, Ostermalmsgatan 36, Cod 114 26
364. Suedia Stockholm 2 Institutul Cultural Român, Skeppsbron 20, Cod 111 30
365. Suedia Solversborg TREDENBORGSVÄ 16, Cod 29421, Solversborg, Blekinge
366. Suedia Göteborg Norra Hamngatan 14, Cod 411 14, Göteborg
367. Turcia Ankara Ambasada României, Bükres Sokak 4, Çankaya, 06680, Ankara
368. Turcia Izmir Consulatul General al României, 1479 Sokak no. 9, 35220, Alsancak, Izmir
369. Turcia Istanbul 1 Consulatul General al României, Yanarsu sok., Narin Sitesi, nr. 42, Etiler, Beşiktaş, Istanbul
370. Turcia Istanbul 2 Institutul Cultural Român, Sıraselviler Cad. 21, Taksim, Beyoğlu, Istanbul
371. Ucraina Kiev Ambasada României, Kiev, Mihaila Kotsiubinskogo nr. 8, cod 01030, raion Shevcenko
372. Ucraina Cernăuţi Consulatul General al României, Cernăuți, Şkilna nr. 16, cod 58000
373. Ucraina Odesa Consulatul General al României, Odesa, Bazarnaia nr. 31, cod 65011
374. Ucraina Solotvino Consulatul României, Solotvino, Sportivna nr. 112, cod 90575
375. Ungaria Budapesta Ambasada României, 1146 Budapesta, Thököly út 72.
376. Ungaria Szeged Consulatul General al României, 6720 Szeged, Kelemen László utca 5.
377. Ungaria Gyula Consulatul General al României, 5700 Gyula, Munkácsy M. utca 12a

Rugăciune pentru copii și tineri, alcătuită de PF Patriarh Daniel

doxol_0

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Tatălui Ceresc, Care ai binecuvântat copiii şi ai zis: Lăsați copiii să vină la Mine şi nu-i opriți, Care ai privit cu drag pe tânărul ce Te-a întrebat: Doamne, ce să fac ca să moștenesc viața de veci, Tu Care ai înviat din morți pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe prietenul Tău Lazăr, binecuvântează cu harul şi cu iubirea Ta pe toți copiii şi tinerii din lume; ocrotește pe toți copiii botezați în numele Tău însemnându-se cu semnul Crucii Tale; îndreptează tinerețile şi luminează cu lumina Ta cea sfântă viața tinerilor din Biserica noastră; sporește iubirea copiilor faţă de părinți şi a părinților faţă de copii, înmulțește râvna copiilor şi a tinerilor pentru carte şi respectul şi recunoștința lor faţă de educatorii, învățătorii şi profesorii lor.

Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vindecă mulțimea copiilor şi tinerilor bolnavi în familii, în spitale, în cămine de copii, alină-le suferința şi dăruiește răbdare şi dragoste celor care îngrijesc de ei: părinți, medici, asistente şi asistenţi.

Doamne Iisuse Hristoase, Păstorule mult milostive, mângâie cu Duhul Tău Cel Sfânt, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor sfinților, mulțimea copiilor orfani sau părăsiți de părinții lor, a copiilor întristați şi singuri, săraci şi neajutorați; dăruiește tuturor adulților dragoste părintească pe care să o arate copiilor fără de părinți şi fără de adăpost.

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul lumii, dăruiește speranță şi tărie sufletească tinerilor dezorientați şi fără ideal, descurajați şi fără speranță pentru viitor; dăruiește părinților copiilor, slujitorilor Bisericii, autorităților civile şi tuturor oamenilor de bună credință sporită grijă pentru prezentul şi viitorul copiilor şi tinerilor din țara noastră, ca ei să poată simți că trăiesc sub binecuvântarea Ta, într-o ţară binecuvântată de Tine, într-un popor care poartă numele Tău de la creștinarea sa ca popor nou în lume.

Binecuvântează, Doamne, pe toţi educatorii, învăţătorii şi profesorii care au grijă de copii şi tineri, îi ocrotesc şi îi îndrumă, îi ajută şi îi formează să devină oameni credincioși şi înțelepți, harnici şi darnici, buni şi cinstiți, milostivi şi curajoși spre slava Preasfintei Treimi şi demnitatea poporului nostru. Amin.

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mila Maicii Domnului

Sunt tulburat, mă rog Ţie să mă îmbrăţişezi am nevoie de Tine, dulce Maică. Acoperă-mă de tot răul, şterge lacrima mea, nu întoarce faţa Ta de la mine. Mi-e dor de Tine foarte mult, vreau să te simt în preajma mea mereu. Şterge Maică toată suferinţa, spală-mi faţa mea cu lumina Ta. Te rog, roagă-te pentru mine cu un singur cuvânt Tatălui ceresc. Spune-mi, iubita mea că va trece tot răul şi va răsări lumina în noi toţi.

Cât de mult ai suferit, Maica mea…suferinţa mea nu se compară cu a Ta pentru că Tu ai simţit cum inima îţi este stăpunsă de cuie…

02-maicadomnului

Iar eu, stau aici ca un om păcătos care nu gândesc de multe ori înainte să fac o faptă, şi mă pripesc, iar acum îmi curg lacrimi ca Tu să mă ajuţi. Te rog iartă-mă, iartă-ne şi vino lângă noi, iubita mea, Maică!

De ce eşti atât de bună cu mine? Ce am făcut eu bun înaintea Ta? Ce am făcut de ne iubeşti atât de mult? Aceasta este dragostea adevărată, iubita mea şi eu nu ştiu? Să iubeşti fără să ceri nimic în schimb, să fii blând şi iertător?

Te rog să nu mai plângi pentru noi, pentru că lacrimile Tale sunt mult prea preţioase şi sfinte. Nu am eu cuvinte care să le descrie, şi nici creionul nu ştie să scrie despre ele…

Tu eşti pură, Tu eşti lumină şi cred cu tărie că oricine se roagă Ţie, Tu îi ve răspunde. Poate nu acum, poate nu aici pe pământ pentru că nimeni nu înţelege judecăţile din cer. Dar poate le vei răspunde mai târziu, la vreme potrivită, în lumea cealaltă sau la judecată când toţi avem nevoie de Tine, să ne fii păzitoare.

Vreau să Te simt mai mult în preajma mea. De ce nu ştiu să mă rog Ţie mereu? Tu eşti atât de bună încât mereu Te milostiveşti spre noi, iar eu păcătosul, nu am cuvinte curate pe care să le aştern aici. Scoate-mă din suferinţa mea, ajută-mă să fiu liber şi să am mintea luminată. Nu am cuvinte de laudă pentru că nu-mi permit. Vreau să te iubesc mereu, dar vreau să te iubesc şi mai mult şi mai mult în fiecare zi, să am încredere în Tine că nu vei lăsa nicodată pentru că Tu eşti Maica Domului Iisus.

Maica mea, şterge cu iubirea Ta tot răul din mine şi din noi. Îmbrăţişează-mă pentr că am nevoie cu adevărat. Iubirea Ta este nemăsurată dar mi-e teamă că nu ştiu mereu s-o apreciez. Învaţă-mă să iubesc şi eu şi să fiu puternic în orice moment. Ajută-mă să nu mă ruşinez niciodată pentru că mă închin Ţie, pentru că nu ştiu ce vremuri vor veni. Te rog, ajută-ne Maica noastă să ne salvăm sufletele! Vreau să fii lângă mine mereu şi lângă toţi care se roagă Ţie pentru că ştiu că ne asculţi. Am putea oare să nu mai greşim faţă de Tine?

Măicuţa mea, te rog din tot sufletul să nu întorci faţa Ta de la mine păcătosul, te rog Presfântă Născătoare de Dumnezeu să aduci dragostea Ta în viaţa mea, să luminezi ochii mei cu soarele Tău, te rog să mă ierţi pentru că nu ştiu să mă rog Ţie cum se cuvine şi pentru că nu-ţi mulţumesc pentru iertarea şi bunătatea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu ajută-mă să ies din întunericul păcatului meu, ajută-mă sa fiu din nou eu, om. Vreau să iubesc, dar nu ştiu să am răbdare. Ce aş mai putea să spun decât că îmi doresc să fii mereu în sufletul meu.

Iartă-mă şi iubeşte-mă aşa cum sunt, iar eu îţi mulţumesc, Maica mea pentru tot!

Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Fiul, a celui între sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur, pe care o zicea în fiecare zi

icoana-lacrimi-iisus_w653_h800_q99

Doamne, Dumnezeul meu, Cel mare, neajuns și preaslăvit; Făcător a toată zidirea cea văzută și nevăzută; Cel ce păzești așezământul Tău și dai mila Ta celor ce te iubesc pe Tine păzind poruncile Tale; mulțumesc Ție, acum și totdeauna, pentru toate facerile Tale de bine, arătate și nearătate, cele către mine. Te laud și Te slăvesc pentru că ai minunat spre mine milele Tale cele bogate și îndurările Tale cele nespuse, sprijinindu-mă din pântecele maicii mele, întru toate îngrijindu-Te de mine și păzind și ocârmuind cu cuvioșie toate cele ale mele numai pentru bunătatea și iubirea Ta de oameni. Mulțumesc Ție, că nu ai trecut cu vederea smerenia și nevrednicia mea, ci, pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni, mi-ai făcut bine și nu ai încetat a Te îngriji de mine până acum. Nu mă părăsi până la bătrânețe și căruntețe, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, numele cel bun, dulceața, dorirea și nădejdea mea, Cel ce Te-ai făcut om pentru noi și pe toate cu înțelepciune le-ai iconomisit și le-ai întocmit spre mântuirea noastră; mă mărturisesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, din toată inima mea și-mi plec genunchii sufletului și ai trupului meu arătându-Ți, Ție, Dumnezeul meu, păcatele mele. Pleacă-Ți și Tu urechea Ta spre rugăciunea mea și lasă-mi păgânătatea inimii mele.

Am păcătuit, am nelegiuit, am greșit, Te-am întărâtat și Te-am amărât pe tine, Stăpânul meu cel bun, hrănitorul și purtătorul meu de grijă. Și nu este niciun fel de răutate pe care să nu o fi făcut cu lucrul, cu cuvântul, întru cunoștință și întru necunoștință, cu aducerile aminte și cu obiceiurile, păcătuind din destul. Și făgăduindu-mă să mă pocăiesc de multe ori, tot de atâtea ori în aceleași păcate căzând. De aceea mai lesne este a număra picăturile de ploaie, decât mulțimea păcatelor mele, ce au covârșit capul meu și s-au îngreunat ca o sarcină grea peste mine. Că din tinerețile mele și până acum deschizând ușa poftelor celor necuvioase, am lucrat fapte fără de rânduială și am fost stăpânit de porniri neînfrânate, întinându-mi haina Sfântului Botez, cea țesută de sus, pângărindu-mi biserica trupului meu, spurcând cu totul ticălosul meu suflet cu patimile cele necinstite și lucrând toată fărădelegea și nedreptatea, pe care, de voi voi să le pomenesc în parte, nu-mi va ajunge vremea, mărturisindu-le.

Dar fiindcă Tu toate le știi, căci toate sunt descoperite înaintea ochilor Tăi, nu mă pricep ce să grăiesc către Tine, Atotștiutorule. Și mă afund întru adâncul nedumeririi, aducându-mi aminte că neîncetat am păcătuit și nici cât de puțină credință nu am arătat. Iar vremea tăierii este aproape, și sorocul morții stă de față, iar vremea pocăinței, nicăieri. Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu și este plin de durere și de întristare, că este negătit. Și socotind și cercetând cele pentru mine, nu găsesc nimic vrednic de vreun răspuns, nici aflu vreun meșteșug prin care să mă izbăvesc de focul cel veșnic. Că dacă dreptul abia se mântuiește, ce voi face eu, păcătosul? Și dacă prin multe scârbe se câștigă împărăția lui Dumnezeu de către cei vrednici, care au umblat pe calea cea strâmtă și necăjită a vieții, cum mă voi învrednici eu de mântuire, cel ce am petrecut totdeauna în desfătare și neînfrânare? Și dacă toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată, cum se va socoti atâta nedreptate? Și dacă pentru un cuvânt deșart se va cere seamă, ce răspuns voi da pentru atâtea păcate? Vai, suflete! Că au sporit cele rele ale noastre. Scurtă este viața și iute trece, trimițând către moarte. Iar împărăția drepților și munca păcătoșilor sunt veșnice, necurmându-se niciodată cu moarte. Deci, ce voi face? Ce voi lucra? Și în ce beznă voi fi aruncat? Că moartea este înfricoșată și cumplită, cum este scris: „Că moartea păcătoșilor este cumplită”, dar mai înfricoșat lucru este a cădea în mâinile lui Dumnezeu celui viu, din care nimeni nu va putea să iasă.

Și atunci când va veni să se slăvească întru Sfinții Săi și să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui; când scaunele se vor pune și nemitarnicul Judecător în chip înfricoșat va ședea, iar râul cel de foc va curge și se va arăta strălucirea ce gătită drepților; când milioanele de îngeri și toți oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea cea văzută și gândită cu cutremur vor sta de față, ce voi face eu atunci, fiind plin de rușine, mustrat de conștiință și lipsit de orice îndrăzneală sau cuvânt de răspuns? Vai mie! Ce voi plânge mai întâi? Pentru ce voi suspina apoi? Ce voi tângui: lipsirea de bunătăți, chinul durerilor, nesfârșirea muncilor, sau despărțirea de Dumnezeu? Plângi, suflete ticăloase, aducându-ți aminte de acestea, ce te vor întâmpina după ieșire și te vor chinui, și strigă: Dumnezeul puterilor, Dumnezeul cel veșnic, Dumnezeul milei și al îndurărilor, să nu mă părăsești, să nu mă treci cu vederea, să nu depărtezi de la mine mila Ta, ci „ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele”! Că știu milostivirea Stăpânului meu; știu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni și cum că este voitor al milei, Care „nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu” și voiește „ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”, mai ales cei ce se întorc din păcat. Că nu a venit să cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, la pocăință. Și nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei ce rău pătimesc. Și în aceste rele aflându-mă, nu mă abat de la nădejdea cea bună, nici deznădăjduiesc de mântuirea mea, ci eu, cel ce sunt pământ și cenușă, vierme, și nu om, ocară oamenilor și defăimarea poporului, îndrăznesc a grăi către Tine, Domnul meu. Dă-mi cuvânt, ca să deschid gura mea, cel ce dai rugăciune celui ce se roagă! Că de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Tine, Părintele luminilor. Ca să mă rog cum se cuvine, să cer cele de folos și să nu mă întorc smerit și rușinat, ci, dobândind cele ce am nădăjduit, să mă duc bucurându-mă întru adeverirea deplină a inimii.

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu! Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt, Doctorul sufletelor și al trupurilor! Și precum aș sta înaintea scaunului Tău de judecată, căzând la picioarele Tale preacurate, așa mă rog și cer cu inima zdrobită și smerită: Curățește-mă pe mine păcătosul, iarta-mi mie, netrebnicului și smeritului, caută din lăcașul Tău cel sfânt la ticăloșia mea, ascultă dintru înălțime rugăciunea smeritului Tău rob și să nu treci cu vederea ruga mea; slăbește-mă ca să mă odihnesc înainte de a mă duce, de unde nu mă voi mai întoarce. Ca un om am păcătuit, iartă-mă ca un Dumnezeu. Că Tu știi, Stăpâne, alunecarea cea lesnicioasă a firii omenești și cum că „plecat este cugetul omului spre cele rele din tinerețile lui.” Adu-Ți aminte că pământ suntem. Adu-Ți aminte că numai Tu singur ești curat, fără prihană și neîntinat, iar noi toți întru certări și pedepse. Adu-Ți aminte de îndurările tale cele din veac și de mila ta și să nu mă osândești pentru fărădelegile mele, nici nu-mi răsplăti mie pentru păcatele mele. Știu că mare este mulțimea fărădelegilor mele, dar știu că și noianul iubirii Tale de oameni este nemărginit și nebiruit. Că Tu ești Cel ce ridici păcatul lumii, care Te-ai pogorât din cer pe pământ, ca să cauți oaia cea rătăcită și pierdută; Tu ești Păstorul cel bun, care-și pune sufletul pentru oi și ai „venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu”.

Miluiește, Milostive, făptura mâinilor Tale și nu te îngrețoșa de mine, nevrednicul, ci îndură-Te spre noi, Cel ce cruce ai răbdat și răni ai primit, spre vindecarea noastră. Unge rănile mele cu alifia milostivirii Tale și le șterge cu buretele iubirii Tale de oameni, că toate le poți și nimic nu-ți este Ție cu neputință. Dă umilință inimii mele celei împietrite. Ușurează—mi mustrarea conștiinței. Primește lacrimile mele și suspinul meu, cum ai primit pe cele ale desfrânatei și ale lui Petru, verhovnicul apostolilor. Primește această puțină mărturisire și pocăință, Cel ce ai primit cunoștința cea bună a tâlharului pe cruce. Primește rodul buzelor mele, ca o jertfă vie, bine primită, întru miros de bună-mireasmă. Te rog, îmblânzește-Te și Te înduplecă. A păcătuit și Manase împăratul, dar fiindcă s-a căit, nu s-a pierdut. A păcătuit și David mai înainte de acela, dar plângându-și păcatul, a fost miluit. Și multe sunt pildele de acest fel, care potolesc și mângâie mâhnirea mea, alungă deznădăjduirea și hrănesc nădejdea mântuirii mele. Mângâie și Tu, Părinte al îndurărilor și Dumnezeu a toată mângâierea, inima mea. Odihnește-o și fă-i bine cu apele milei Tale. Multe lucruri mari și minunate, slăvite și înfricoșate ai făcut din veac, care nu au număr. Iar dacă pe mine, desfrânatul, mă vei mântui, vei face o mare minune. Că atât de mare este puterea milostivirii și a iubirii Tale de oameni, încât faci din noroi mărgăritar, și din fiu al gheenei, fiu al împărăției.

Și încă voi striga către Domnul meu și mă voi ruga către Dumnezeul meu: Cârmuiește rămășița vieții mele după voia Ta și, pentru mulțimea bunătății Tale, dăruiește-mi sfârșit bun și vrednic de iubirea Ta de oameni. Și caută cu milă și cu bunătate spre oasele și încheieturile mele și spre toată alcătuirea firii mele. Și povățuind sufletul meu cel ticălos, așază-l în loc de odihnă. Că multe locașuri sunt la Tine, pe care le împarți fiecăruia după vrednicia sa.

Și încă mă rog și mă cuceresc Ție, Doamne: Dă-mi dar și pricepere mie, nevrednicului, ca să înțeleg cele plăcute Ție și de folos mie. Și nu numai a le înțelege, ci a le și face, ca să nu lucrez cele necuvioase, ci să mă smeresc cu cei smeriți și să pătimesc împreună cu cei ce pătimesc, ca să nu fiu răpit și dus împreună cu cei răi. Și-mi dă dar, să iert celor ce-mi greșesc, pentru că știu că de nu voi ierta, nu mi se va ierta. Și Te rog: iartă toate celor ce-mi greșesc mie, că nu ei sunt vinovați, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta și nu păzesc poruncile tale. Iar celor ce mă iubesc răsplătește-le cu darurile Tale cele bogate. Pe părinții și frații cei duhovnicești, pe care Tu mi i-ai dat, Milostive, miluiește-i cu iubire de oameni, îndurându-Te de ei. Fă ca graiurile acestea ale rugăciunii mele să mă urmeze pe mine și aici, și după ce voi muri. Iar mărturisirea și lacrimile mele să se îndrepteze ca tămâia înaintea ta. Că eu în fiecare zi aștept moartea cea cu neputință de ocolit, când trupul meu cel ticălos, dându-se îngropării, se va strica, ca să învie nestricăcios în vremea celei de-a doua zidiri, iar sufletul meu în mâinile Tale se va duce.

Odihnește, Stăpâne sfinte, întru lumina viilor și în locașul celor ce se veselesc și pe născătorii mei, și pe strămoșii și frații noștri, robii Tăi cei binecunoscători; pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru ei. Și iartă-i pe toți cei ce s-au săvârșit întru buna credință. Că deși am păcătuit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, nici am întins mâinile noastre către dumnezeu străin, ci numai pe Tine Te-am cunoscut, pe Tine Te-am iubit, întru Tine am crezut, Ție ne rugăm, spre Tine întindem nădejdile mântuirii noastre și Ție ne închinăm, unuia Dumnezeu în Treime. Miluiește-ne pe noi după mare mila Ta și ne sălășluiește întru împărăția Ta cea cerească. Cu adevărat, Doamne al meu, Doamne, să se împlinească acestea întru noi, cei ce nădăjduim întru Tine, întru bunătatea Ta cea multă și covârșitoare și pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni cea negrăită. Și pentru rugăciunile preaslăvitei, prealăudatei, preabinecuvântatei și cu dar dăruitei, Preasfintei stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, ale puterilor celor cerești și pentru ale tuturor sfinților, care din veac au bineplăcut Ție.

Amin. Amin. Amin.

Sursa: Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Fiul, a celui între sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur, pe care o zicea în fiecare zi

Află aici toate detaliile importante despre referendum. Hai la vot! DA!

http://ziarullumina.ro/definitia-clara-a-casatoriei-va-da-directia-educatiei-in-scoli-137553.html