Vis Roz absurd – Alexandru Povarnă

tumblr_m3g7gvvG1r1qhttpto4_500

Pisica roz de pe perete vorbește chinezește

Păpușa ta cu părul roz nici nu-mi mai clipește

Bocancii negri cu talpa roz dansează în baia rece

Toți fluturii au scăpat și…

zborul este ademenitor și agresiv

nu trebuie să strigi

nu vine nici un ajutor

nu trebuie să închizi ochii

La-la-la La-la-la-la!

Naiul încălzește atmosfera pentru…

Atac la pisică

cu aripi de fluturi roz

cap de fostă păpușă vopsită în roz

limbi de ceas ruginit

buldozer distrugător

din vată de zahăr cu gust de căpșuni

lacrimi de fostă iubire devenită

mortal-roz.

Șampanie!

 Alexandru Povarnă

Despre DATORIA creștinilor de a lupta pentru aproapele/frații lor – Croșeul de dreapta

Christians_peshmerga1
B_68L34WUAECu8N

Zice unu: ”Nu știam ca creștini sunt chemați la arme. Dacă Dumnezeu vroia un soldat, să trimită un soldat, în schimb El a trimis un Mântuitor.

Mesajul e clar, RĂSPÂNDIȚI EVANGHELII PANA LA CAPĂTUL PĂMÂNTULUI. Cu gura nu cu pumnii”


Repostez răspunsul către el, că-i plin Facebook-ul de creștini stângiști:
Da, MESAJUL E CLAR, ia vezi tu și următoarele:

”…cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere”
”Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace”
”cel ce scoate sabia, de sabie va pieri”

(cine a scos sabia in tot conflictul asta? evreii cumva? creștinii cumva? să-și asume sălbaticii și repercursiunile, iar voi nu mai fiți cârpe și înțelegeți cuvintele Bibliei cum trebuie, nu doar hippie style make love not war)
”nu este dragoste mai mare decat să-și puna cineva sufletul (să-și dea viața) pentru prietenii/frații sai”

(Mâna pe armă bă! E o DATORIE de la care abdicați prin tertipuri sofistice. Repet: NU MAI FIȚI CÂRPE când semenii voștri MOR! Mor, bă, MOR!!! Puteți pricepe tragedia asta?! Violuri, torturi, arderi de vii, crucificări, decapitări, copii uciși doar pentru că sunt evrei sau creștini, copile violate doar pentru ca sunt sub-oameni în fata lui Allah cel Preamilostiv!)
Îmi vine să vă înjur rău de tot. Sunteți primii responsabili, voi, creștinii care vă sustrageți de la datoria de a sări în ajutorul celor oropsiți și duși ”la tăiere”, pentru că ar trebui să știți mai bine care vă e misiunea în lume.
IMITATIO CHRISTI e despre abnegatie, sacrificiu PERSONAL voluntar, punerea sufletului (a vieții) pentru celalalt, NU despre incrucișarea brațelor pentru a privi cu conștiința liniștită a neintervenționismului ”creștin” SACRIFICAREA CELUILALT de lângă noi, NU pentru a privi cum răul pune stăpânire pe viețile semenilor și pentru a filosofa despre pacea în lume și iubirea hipsterească a ticăloșiei criminale, NU pentru a tolera intoleranții.
Cu voi piere creștinismul, lași și dezertori. Dar lasă, bine că-și cunosc misiunea și sunt devotați ei musulmanii, doar e dreptul lor, e libertatea de credință!
Sărmani nebuni.

Autor: Croșeul de dreapta: https://www.facebook.com/CroseuldeDreapta?fref=ts

Imaginile sunt din articolul: 600 Christians with MARK OF GOD on foreheads join Peshmerga fight against Muslims with Mark of Beast Read more: http://therightscoop.com/600-christians-with-mark-of-god-on-foreheads-join-peshmerga-fight-against-muslims-with-mark-of-beast/#ixzz3Uc9cW8DN

Forțele creștine irakiene își arată abilitățile în timpul ceremoniei de absolvire în orașul nord-vestul Fishkhabur, în apropierea granițelor cu Siria și Turcia, la 12 martie 2015 © Safin Hamed (AFP)

Șase sute de creștini asirieni – prima brigadă creștină a forțelor regulate – tocmai au absolvit și vor lupta împotriva Peshmerga ISIS pentru a-și relua orașe și sate ale comunității, ce au fost furate statului Irak de către acești islamo-naziști: Noua Brigadă va răspunde chemării guvernului regiunii autonome kurde din Irak, ai cărei luptători Peshmerga joacă un rol de lider în războiul împotriva jihadiștilor.

Ei au semnul lui Dumnezeu în formă de Cruce pe frunte.

Zece Psalmi cu efecte terapeutice particulare

images (5)

http://bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/65/Psalmi

S-a constatat că citirea consecventă a unor texte biblice îmbunătăţeşte climatul psihic, făcându-l favorabil restabilirii sănătăţii. Am auzit despre medici care şi-au selectat un „repertoriu” de texte biblice, pe care le rostesc atât pentru spiritualizarea actului medical clasic, cât şi ca terapie autonomă. De exemplu, ştiu că un medic foloseşte sistematic Psalmul pentru echilibrare endocrină.

Lectura Psalmilor se recomandă şi în profilaxia degenerative. Iată motive pentru care propunem să se facă o corelaţie între Psalmi şi vindecare. Un Psalm care a fost selectat pentru o trebuinţă psiho-somatica va fi citit, cel puţin în şapte zile la rând, fie de către terapeut (care cunoaşte modul adecvat de citire sau de asociere cu practica sa medicală), fie de pacient sau de penitent.

Însuşi citirea lui se face într-o stare de destindere, de linişte lăuntrică, cu uitare de sine, traind profund fiecare cuvânt al Psalmului.

Din cei 150 de Psalmi, am ales 10 ca prioritari în împrospătarea forţelor şi refacerea sănătăţii. Pe aceştia i-am împărţit în patru categorii:

1. Psalmi care se citesc în caz de boală, poticnire, stres, depresie anagapica, dizarmonie;

2. Psalmii profilaxiei, sau păstrătorii vieţii;

3. Psalmii penitenţei, sau ai purificării;

4. Psalmii perfectiunii, pentru cei care, după însănătoşire, caută iluminarea.

 Psalmii însănătoşirii: 22 şi 102

Psalmul 22 (în unele Biblii, este numerotat ca Psalmul 23) începe cu versetul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi” („Domnul este păstorul meu”). Se citeşte pentru orice fel de „poticnire” maladivă, psihică sau somatică. Este un Psalm al însănătoşirii dinspre spirit spre trup. Puterea lui constă nu doar în sugestie, ci în activarea arhetipului Tatălui protector şi dătător de viaţă. Tatăl care biruieşte „valea umbrei morţii” stimulând resursele vieţii, neutralizând potrivnicii sau tăietorii vieţii. „Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat…”: lovirea sorții este resimţită ca operaţie psihică de întărire. Psalmul acesta este construit în întregime pe arhetipul renaşterii şi pe simbolul salvării: începând cu salvarea fizică (hrană, apă), continuând cu cea energetică („… Sufletul meu l-a întors”) şi terminând cu cea pontificală („ca să locuiesc în casa Domnului…”). Efectul medical şi atitudinea mentală imunogenă decurg din identificarea cu realitatea Duhului.

Psalmul 22
1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.
5. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.
6. Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.
7. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Psalmul 102 (103) care începe cu „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul…”. Acesta conţine sugestii puternice, care creează un bine mental — condiţia restabilirii sănătăţii. Pacientul e întărit în redescoperirea legii revelate. Este prin excelenţă un psalm al regenerării, al întineririi.

Psalmul 102
1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11. Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18. Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19. Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Psalmii profilactici: 6 şi 38

Psalmul 6, care începe cu „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi…”. Este un Psalm care evidenţiază relaţia între păcat şi boala. Eroarea, contrazicerea legii, păcatul, au ca urmare o îmbolnăvire somatică sau psihică. Boala psihică apare mai întâi ca o îngustare a minţii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie. Psalmul 6 nu lăsa păcatul să se încuibeze pâna ajunge boala, ci-l stopează. Trebuie spus că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la păcat. Nu concepem un Dumnezeu pedepsitor. El a plantat în om, în fiecare celulă a corpului omenesc, legea Sa. Când legea este încălcată sau contrazisă, se manifestă durerea şi boala — nu întru pedeapsă, însa, ci întru restabilirea legii.

Psalmul 6
1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
2. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;
3. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?
4. Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.
5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?
6. Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.
7. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei.
8. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.
10. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab.

Psalmul 38 (39) care începe cu „Zis-am: Pazi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea…” („Zis-am; Voi veghea asupra căilor mele…”). Este un Psalm care ne îndeamnă la luarea de cunostinta a condiţiei noastre de trecători, de pelerini pe acest pământ. Amintirea morţii nu naşte tristeţe, ci o valorizare corectă a vieţii. Este aici conţinut şi mesajul din Ecleziast: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens în acest univers…

Psalmul 38
1. Zis-am: „Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea;
2. Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea”.
3. Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit şi durerea mea s-a înnoit.
4. Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc.
5. Grăit-am cu limba mea: „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,
6. Şi numărul zilelor mele care este, ca să ştiu ce-mi lipseşte”.
7. Iată, cu palma ai măsurat zilele mele şi statul meu ca nimic înaintea Ta.
8. Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază.
9. Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.
10. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele.
11. Şi acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Şi statul meu de la Tine este.
12. De toate fărădelegile mele izbăveşte-mă; ocară celui fără de minte nu mă da.
13. Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.
14. De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârşit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om
15. Şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul.
16. Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,
17. Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei.
18. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.

În alt Psalm găsim o idee care ar părea şocantă prin paradoxul ei: „minciuna sunt fiii oamenilor“, ca o traumă de trezire spre Duh, spre salvare spirituală.

Psalmii penitenţei sau ai purificării: 21, 31, 50,141

Însănătoşirea presupune două etape: arderea negativităţii ancestrale sau achiziţionate şi restabilirea comuniunii cu armonia divină.

Psalmul 21 (22), care începe cu „Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit ?” („Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit…”) Ştim că Iisus, pe cruce, făcea rugăciunea Sa, rostind chiar acest Psalm: „Eli, Eli! Lama sabahtani ?” (Mat. 27: 46). Nu-i vorbă, deci, de o poticnire sau o deznădejde a Sa, ci de penitenta pentru neamul omenesc. Iisus rosteşte acest Psalm, căci în acel moment EI îi împlineşte profeţia; în acest Psalm se spune: „… Strapuns-au mâinile mele şi picioarele mele (…) şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi”. Penitenţa Lui arde păcatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizam penitenţa lui Hristos însuşi.

Psalmul 21
1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele.
2. Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine.
3. Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, lauda lui Israel.
4. În Tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduit-au în Tine şi i-ai izbăvit pe ei.
5. Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat.
6. Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului.
7. Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:
8. „Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el”.
9. Că Tu eşti Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.
10. Spre Tine m-am aruncat de la naştere, din pântecele maicii mele Dumnezeul meu eşti Tu.
11. Nu Te depărta de la mine, că necazul este aproape, şi nu este cine să-mi ajute.
12. Înconjuratu-m-au viţei mulţi, tauri graşi m-au împresurat.
13. Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte.
14. Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele.
15. Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu.
16. Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai coborât.
17. Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.
18. Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.
19. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine.
20. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.
21. Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
22. Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea.
23. Izbăveşte-mă din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea.
24. Spune-voi numele Tău fraţilor mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda, zicând:
25. Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L pe El, toată seminţia lui Iacob slăviţi-L pe El!
26. Să se teamă de Dânsul toată seminţia lui Israel.
27. Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului,
28. Nici n-a întors fala Lui de la mine şi când am strigat către Dânsul, m-a auzit.
29. De la Tine este lauda mea în adunare mare, rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El.
30. Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului.
31. Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului.
32. Şi se vor închina înaintea Lui toate seminţiile neamurilor.
33. Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri.
34. Mâncat-au şi s-au închinat toţi graşii pământului, înaintea Lui vor cădea toţi cei ce se coboară în pământ.
35. Şi sufletul meu în El viază, şi seminţia mea va sluji Lui.
36. Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. Şi vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naşte şi ce a făcut Domnul.

Psalmul 31 (32). „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug…” („Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seama Domnul nelegiuirea! Ferice de omul căruia Domnul nu-i socoteste greșeala”).

Psalmul 31
1. Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
2. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
3. Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
4. Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea.
5. Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
6. Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
9. Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
12. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.

Este un Psalm cu putere de întărire. Apare însa întrebarea: există oare greşeli care nu sunt „socotite”? Greşeli pentru care nu plăteşti prin boală sau moarte? Există greşeli pe care Dumnezeu le-ar trece cu vederea? Răspunsul, (afirmativ), rezultă şi din acest psalm, dar şi din observarea unei cazuistici a penitenţei universale, însoţit însa de următoarea explicaţie: prin greşeală, te micşorezi. Poţi trăi şi micşorat, suportând însa toate inconvenienţele micşorării tale: marginalizare, mediocritate… Poţi trăi micşorat şi sănătos (!), cu condiţia să nu ieşi de sub binecuvântare, că micşorarea să nu devină nimicire.

Psalmul 50 (51). „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mila Ta (…) întoarce faţa Ta de la păcatele mele…”. Este cel mai important Psalm al penitenţei. Uneori duhovnicii impun drept canon copierea zilnică a acestui psalm, timp de 21 de zile. El conţine şi sugestia arderii păcatului, dar şi imperativul iertării, ca ultimă şansă a purificării.

Psalmul 50
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Psalmul 141 (142). „Cu glasul meu către Domnul am strigăt, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.” („Cu glasul meu strig către Domnul…”) Este Psalmul asumării sacrificiului de sine, spre ridicare celor părăsiţi şi spre transformarea singurătăţii în şansă.

Psalmul 141
1. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
2. Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
3. Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
4. Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
5. Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: „Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii”.
6. Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
7. Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău, Doamne. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

Psalmii desăvârşirii: 45 şi 118. Litania Legii

Psalmul 45 (46). „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.” („Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru…”) Este un Psalm al practicii spirituale. Adevarata sănătate nu este o problemă medicală, ci sufletească. De aici reiese şi importanţa acestui Psalm al ascezei, unde găsim scris: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi ca Eu sunt Dumnezeu…” („Opreşte-te şi cunoaşte …”) (45: 10) Unii autori filocalici (Isaia Pustnicul, de exemplu) au dezvoltat acest verset, vorbind despre cele 6 opriri ale realizării.

Psalmul 45
1. Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
2. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor.
3. Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria lui.
4. Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui.
5. Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă.
6. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
7. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
8. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.
9. Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde.
10. Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ.
11. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.

Psalmul 118 (119). „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.” („Ferice de cei fără prihană în calea lor…”). Psalmul acesta îi „încununează” pe toţi ceilalţi. Este un tratat de medicină, de înţelepciune, de mistică. El reaminteşte secretul restaurării omului: interiorizarea Legii revelate; şi cauza bolilor: încălcarea legilor universale.

Psalmul 118
1. Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.
2. Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor,
3. Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.
4. Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte.
5. O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale!
6. Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale.
7. Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăţ judecăţile dreptăţii Tale.
8. Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit.
9. Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.
10. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.
11. În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc ţie.
12. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
13. Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale.
14. În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca de toată bogăţia.
15. La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale.
16. La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale.
17. Răsplăteşte robului Tău! Voi trăi şi voi păzi poruncile Tale.
18. Deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta.
19. Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale.
20. Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor Tale, în toată vremea.
21. Certat-ai pe cai mândri; blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale.
22. Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am păzit.
23. Pentru că au şezut căpeteniile şi pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale.
24. Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndreptările Tale, sfatul meu.
25. Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă, după cuvântul Tău.
26. Vestit-am căile mele şi m-ai auzit; învaţă-mă îndreptările Tale.
27. Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale.
28. Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întăreşte-mă întru cuvintele Tale.
29. Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte.
30. Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale nu le-am uitat.
31. Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi.
32. Pe calea poruncilor Tale am alergat când ai lărgit inima mea.
33. Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale şi o voi păzi pururea.
34. Înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea.
35. Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit.
36. Pleacă inima mea la mărturiile Tale şi nu la lăcomie.
37. Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă.
38. Împlineşte robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine.
39. Îndepărtează ocara, de care mă tem, căci judecăţile Tale sunt bune.
40. Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază-mă.
41. Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău,
42. Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale.
43. Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit,
44. Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului.
45. Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.
46. Am vorbit despre mărturiile Tale, înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat.
47. Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte.
48. Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit şi am cugetat la îndreptările Tale.
49. Adu-Ţi aminte de cuvântul Tău, către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde.
50. Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, că cuvântul Tău m-a viat.
51. Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m-am abătut.
52. Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mângâiat.
53. Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoşilor, care părăsesc legea Ta.
54. Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribegiei mele.
55. Adusu-mi-am aminte de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.
56. Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat.
57. Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.
58. Rugatu-m-am feţei Tale, din toată inima mea, miluieşte-mă după cuvântul Tău.
59. Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.
60. Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale.
61. Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, dar legea Ta n-am uitat.
62. La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale.
63. Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale.
64. De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învaţă.
65. Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău.
66. Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.
67. Mai înainte de a fi umilit, am greşit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit.
68. Bun eşti Tu, Doamne, şi întru bunătatea Ta, învaţă-mă îndreptările Tale.
69. Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale.
70. Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat.
71. Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale.
72. Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint.
73. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale.
74. Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că în cuvintele Tale am nădăjduit.
75. Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit.
76. Facă-se dar, mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău, către robul Tău.
77. Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi, că legea Ta cugetarea mea este.
78. Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept m-au nedreptăţit; iar eu voi cugeta la poruncile Tale.
79. Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale.
80. Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez.
81. Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit.
82. Sfârşitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: „Când mă vei mângâia?”
83. Că m-am făcut ca un foale la fum, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.
84. Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc?
85. Spusu-mi-au călcătorii de lege deşertăciuni, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne.
86. Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă!
87. Puţin a fost de nu m-am sfârşit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale.
88. După mila Ta viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii mele.
89. În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer;
90. În neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne.
91. După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare ţie.
92. De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit intru necazul meu.
93. În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne.
94. Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că îndreptările Tale am căutat.
95. Pe mine m-au aşteptat păcătoşii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput.
96. La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără de sfârşit.
97. Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este.
98. Mai mult decât pe vrăjmaşii mei mai înţelepţit cu porunca Ta, că în veac a mea este.
99. Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este.
100. Mai mult decât bătrânii am înţeles, că poruncile Tale am căutat.
101. De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale.
102. De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege.
103. Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea!
104. Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii.
105. Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele.
106. Juratu-m-am şi m-am hotărât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale.
107. Umilit am fost până în sfârşit: Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău.
108. Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoieşte-le Doamne, şi judecăţile Tale mă învaţă.
109. Sufletul meu în mâinile Tale este pururea şi legea Ta n-am uitat.
110. Pusu-mi-au păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit.
111. Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele.
112. Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire.
113. Pe călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.
114. Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tău am nădăjduit.
115. Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu.
116. Apără-mă, după cuvântul Tău, şi mă viază şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea.
117. Ajută-mă şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale, pururea.
118. Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor.
119. Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea.
120. Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut.
121. Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate.
122. Primeşte pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri.
123. Sfârşitu-sau ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale.
124. Fă cu robul Tău, după mila Ta, şi îndreptările Tale mă învaţă.
125. Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale.
126. Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta.
127. Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul şi topazul.
128. Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât.
129. Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cercetat pe ele sufletul meu.
130. Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci.
131. Gura mea am deschis şi am aflat, că de poruncile Tale am dorit.
132. Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău.
133. Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău, şi să nu mă stăpânească nici o fărădelege.
134. Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale.
135. Faţa Ta arat-o robului Tău şi mă învaţă poruncile Tale.
136. Izvoare de apă s-au coborât din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta.
137. Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.
138. Poruncit-ai cu dreptate mărturiile Tale şi cu tot adevărul.
139. Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei.
140. Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte şi robul Tău l-a iubit pe el.
141. Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.
142. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta adevărul.
143. Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea.
144. Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înţelepţeşte-mă şi voi fi viu.
145. Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă, Doamne! Îndreptările Tale voi căuta.
146. Strigat-am către Tine, mântuieşte-mă, şi voi păzi mărturiile Tale.
147. Din zori m-am sculat şi am strigat; intru cuvintele Tale am nădăjduit.
148. Deschis-am ochii mei dis-de-dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale.
149. Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază.
150. Apropiatu-s-au cei ce mă prigonesc cu fărădelege, dar de la legea Ta s-au îndepărtat.
151. Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul.
152. Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.
153. Vezi smerenia mea şi mă scoate, că legea Ta n-am uitat.
154. Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă-mă viu.
155. Departe de păcătoşi este mântuirea, că îndreptările Tale n-au căutat.
156. Îndurările Tale multe sunt Doamne; după judecata Ta mă viază.
157. Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut.
158. Văzut-am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam, că n-au păzit cuvintele Tale.
159. Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază.
160. Începutul cuvintelor Tale este adevărul şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale.
161. Căpeteniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea.
162. Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare.
163. Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit.
164. De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale.
165. Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc.
166. Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit.
167. Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte.
168. Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne.
169. Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înţelepţeşte.
170. Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăveşte.
171. Să răspândească buzele mele laudă, că m-ai învăţat îndreptările Tale.
172. Rosti-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte.
173. Mina Ta să mă izbăvească, că poruncile Tale am ales.
174. Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este.
175. Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie.
176. Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat.

Cele mai importante legi universale pe care le încălca omul sunt iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semen. Această încălcare se numeşte: agresivitate, egoism, mândrie, furie,  vanitate, osândirea aproapelui şi neputinţa iertării.

Psihologia numeşte această serie de erori, structurate în caracter, „complexul Cain”: tendința omului de a-şi elimina   semenul.   Această   tendinţă – adesea   tradusă   în   practică   —   are   ca   urmare   şi   ca   avertisment o îmbolnăvire. Blestemul, blasfemia, ura, osândirea, au ca primă urmare o cefalee, o dereglare endocrină sau circulatorie, o scădere energetică. Nu ca să te pedepsească, ci ca să te oprească de la încălcarea legii universale.

Psalmul 118 ne trezeşte în memorie detaliile legii, rememorarea lor continuă, întru deplină sănătate a trupului şi întru iluminarea minţii.

Se înţelege că nu numai Psalmii selectaţi de noi aici, ci şi toţi ceilalţi, au o acțiune benefică salvării noastre.

Scrierile revelate conţin coduri puternice, dar adesea enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni Regăsirea lor cere un travaliu ascetic, de fiecare dată răsplătit.

Sursa: Psihoterapie isihasta. Editura: Paralela 45. Anul de aparitie: 2010

Sursa: http://ortodox.md/articole/zece-psalmi-cu-efecte-terapeutice-particulare/

„Ca și cum ai angaja un DJ pe post de cofetar sau un urs panda ca stareț” – Interviu cu Teodor Baconschi despre ora de religie

Teodor-Baconschi (1)

”Ora de religie în şcoli, opţională, este adecvată unui stat laic şi total lipsit de riscuri. Cu cât se estompează efectele comunismului, devenim mai îngăduitori unii cu alţii şi acceptăm diversitatea fără aerul scandalizat pe care-l afişam prin anii ’90”, afirmă Teodor Baconschi, doctor în antropologie religioasă şi istoria comparată a religiilor la Universitatea Paris IV (Sorbona).

Într-un interviu acordat Ziare.com, Teodor Baconschi a admis că manualele de religie au un aspect cam prăfuit, cu bățoșenii naţionaliste şi probe jenante de şovinism confesional, dar consideră că argumentul „terorii Iadului, dezlănţuită asupra micuţilor inocenţi” este ipocrit.

Teodor Baconschi a arătat şi cum au rezolvat alte state problema educaţiei religioase în şcoli şi a avertizat că singură ţară europeană unde religia a fost oficial abolită a fost Albania.
Aşa cum este ea organizată acum, este ora de religie adecvată unui stat laic?

Categoric: ai libertatea de a nu face aceste ore. E total lipsit de riscuri! Laicitatea radicală ar vrea să elimine religia din viaţă publică: aşa ceva nici comunismul nu a reuşit. Cred că libertatea religioasă e un drept al omului şi deci o marca a democraţiei funcţionale. Cu cât se estompează efectele comunismului, devenim mai îngăduitori unii cu alţii şi acceptăm diversitatea fără aerul scandalizat pe care-l afişam prin anii ’90.

Fiind vorba despre un curs de religie ortodoxă, nu despre un curs de educaţie religioasă sau de istorie a religiilor, sunt voci care acuză că aceste ore ar reprezenta o formă de îndoctrinare. Nu ar fi mai potrivită o ora de educaţie religioasă?

Există abordări ştiinţifice ale faptului religios: antropologia religioasă, istoria comparată a religiilor, sociologia, psihologia religiei. Fireşte că nici acestea nu sunt ştiinţe „tari” precum fizica sau chimia: ca şi restul disciplinelor umanistice, ele nu se pot obiectiva complet.

Chiar şi un istoric agnostic sau ateu al religiilor are o „teză”, o cauza, o presupoziţie filozofică. Nu sesisez vreo antiteză între ora de religie şi educaţia religioasă. Ce înseamnă un om educat sub raport religios? E acel (fost elev, student) care poate încadra faptul religios într-un context socio-cultural, spiritual şi psihologic pertinent.

Nu văd în asta o formă de îndoctrinare, chiar dacă religia presupune o „geografie imaginară”, o reţea de simboluri şi nu o baza empirică de tip fizic. În definitiv, crezul niceo-constantinopolitan poate fi comparat cu un set de axiome, aşa cum întâlnim în orice alt discurs organizat.

Se preda doar religie ortodoxă. Nu este o formă de discriminare a altor culte?

Avem o structura confesională majoritar ortodoxă, dar adversarii religiei în şcoală nu sunt catolici, protestanţi sau musulmani, ci atei militanţi, agnostici, anarho-libertarieni, activişti LGBT. De ce să inventăm o discriminare ale cărei presupuse victime nu se plâng?

O altă nemulţumire legată de acest curs constă în faptul că este predat în principal de preoţi, în orice caz de persoane care depind de o hârtie din partea BOR. Nu ar fi mai corect să avem şi pentru această disciplină cadre didactice independente de BOR?

E ca şi cum ai angaja un DJ pe post de cofetar sau un urs panda în funcţia de stareţ. Cum să predai religia fără să ai o legătură spirituală, intelectuală, morală cu Biserica a cărei învăţătură şi istorie o difuzezi?

Sunt părinţi care s-au plâns că manualele sunt inadecvate, punând prea mare accent pe inducerea fricii copiilor.

Aici s-ar putea să aveţi dreptate. Dacă manualele nu sunt atractive, deschise spre modernitate, ştiinţele tari, respectul democratic al pluralităţii şi noile tehnologii, e clar că elevii vor dezerta. Istoria sacră – şi textul biblic – se cer traduse în limbajul cultural contemporan.

Din ce am văzut, multe manuale au un aspect cam prăfuit, cu bățoșenii naţionaliste şi probe jenante de şovinism confesional. Aşteptăm ceva progrese în această privinţă!

Pe de altă parte, e cam ipocrită chestia cu teroarea Iadului, dezlănţuită asupra micuţilor inocenţi. Poveştile lumii şi jocurile video sunt cu mult mai violente, în formă şi fond, decât descrierea teologică a Iadului: locul fără Dumnezeu, fără dragoste, fără viaţă veşnică…

BOR a organizat o campanie mediatică de susţinere a înscrierii la aceste cursuri folosindu-se de vectori de imagine, precum actriţa Manuela Hărăbor. Este o strategie adecvată pentru Biserica?

De-a lungul campaniei publice, pro şi contra, fiecare tabăra a aruncat în joc diferite argumente şi tehnici de comunicare. Mi-e greu să cred că personalităţile publice declarat favorabile religiei în şcoală au fost constrânse să adopte o asemenea poziţie prin tortură sau ameninţarea cu excomunicarea.

Cum este rezolvată problema educaţiei religioase în alte ţări europene?

Nordul protestant e mai secularizat decât sudul catolic. Fireşte că situaţia variază mult de la un stat membru la altul: Cehia, jumătate agnostică, Polonia, covârşitor catolică… Există învăţământ organizat de Biserica şi stipendiat de stat, până şi în Franţa!

Oricum, singură ţară europeană unde religia a fost oficial abolită (pe durata regimului comunist) a fost Albania. Un record singular şi sinistru, pe care nicio democraţie modernă nu pare să-l imite.

De ce credeţi că această tema a stârnit o asemenea pasiune în dezbaterea publică?

Se ştie că, la noi, toţi se pricep la orice. Era o tema cu aere epocale, cruciale, cruciate… S-au aruncat în lupta varii categorii de combatanţi: cei care dau cu barda-n Dumnezeu, erudiţii de cafenea, analiştii politici reconvertiţi, fundamentaliştii anxioşi… Până la urmă, dezbaterea e bună, pentru că tot scoate la suprafaţă nişte argumente sau informaţii menite să ascută inteligenţa colectivă.

Sursa: Ziare.com
Autor: Ioana Ene Dogioiu

O, Doamnă Preasfântă!

081 (1)

O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicul tău acoperământ şi sprijinire. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere, pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu strică-l, celor ce se află în nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de ispite, sminteli şi pierzare scapă-i; de toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce călătoresc, împreună călătoreşte; celor din lipsuri şi din foamete, fii hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost, fii acoperământ şi scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi sprijineală; pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă, îndreptează-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie şi sănătate cu îndelungare de zile.

Pe cei mutaţi întru dreapta credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, roagă-L pe Fiul tău, milostiv să le fie şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Cel de o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Imaginea: Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Sava – Alexandria, Egipt.

 

Rugăciune împotriva gândurilor de curvie şi a patimii trupeşti, către Domnul Iisus Hristos

72966

Doamne Dumnezeul dreptăţii, întărirea şi ajutorul meu şi scăparea mea în ziua cea rea! Tu mântuieşti în vremea necazului: mântuieşte-mă şi pe mine, că s-au suit ape la inima mea, cufundatu-m-am în adânc şi nu pot ţine piept vrăjmaşului care mă sileşte, că a prigonit duhul meu, călcat-a la pământ viaţa mea, în toate zilele m-a luptat necăjindu-mă. Binevoieşte, Doamne, să mă izbăveşti din mâ­na cea fărădelege şi asupritoare, ca să nu pă­cătuiesc înaintea Ta, pentru că s-a abătut asu­pra mea frica morţii şi m-a acoperit întunericul. Până când voi striga, Doamne, şi nu vei auzi? Striga-voi către Tine în necazul meu şi mă mântuieşte. Caută din cer, Doamne, şi vezi din locaşul cel sfânt al Tău şi al slavei Tale, după mulţimea îndurărilor Tale, după mila Ta, că ne-ai suferit pe noi. Judecă-i, Doamne, pe cei ce mă necăjesc; nu fi ca un om care doarme şi ca un bărbat ce nu poate să mântuiască, că Milostiv şi Iubitor de oameni eşti, şi Ție slavă îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Preotesei Olga Michael, tămăduitoarea celor răniți și abuzați

St matushka Olga

După ce se citesc rugăciunile începătoare:
400197193_303809169251928_2426286723436836743_n

Condacul 1

Dumnezeul nostru, care făureşte perdeaua mişcătoare a Aurorei Boreale, te-a făcut ca pe o lumină vie, strălucind în nordul îndepărtat, şi luminându-i pe cei necăjiţi cu marea Lui frumuseţe. Privind această strălucire, noi, copiii tăi, îţi înălţăm cântarea: Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Icosul 1

Ai lucrat în nordul îndepărtat ca o nouă Tabită, făcând haine care să-i apere pe cei săraci de frig şi încălzindu-le sufletele cu dragostea ta. Şi noi, cei care îndurăm vânturile îngheţate ale acestui veac, ne găsim adăpost în mijlocirea ta cerească şi îţi aducem laudele acestea:
Bucură-te, ceea ce ai dăruit cizme şi pufoaice pentru trupurile celor în nevoie!
Bucură-te, ceea ce ceri mila Domnului pentru sufletele celor chinuiţi!
Bucură-te, că prin munca ta neobosită i-ai îmbrăcat pe mulţi oameni din satul tău!
Bucură-te, că minunatele tale laude sunt cântate de mulţi oameni din întreaga lume!
Bucură-te, mângâiere puternică de pace a văduvelor şi orfanilor!
Bucură-te, turn neclătinat de apărare pentru cei striviţi şi lipsiţi de nădejde!
Bucură-te, oază de pace în lumea aceasta pătimaşă!
Bucură-te, martoră tăcută a vieţii veşnice!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 2

Născută fiind în micul sat Yup’ik din Kwethluk, ai păşit cu umilinţă alături de Dumnezeul Tău, înfăptuind dreptatea şi iubind bunătatea, şi te-ai arătat tuturor ca un om adevărat. Acum, când Domnul tău te-a ridicat la înălţimi cereşti, auzi din Biserica ta de pe pământ cântarea: Aliluia!Icosul 2

În tinereţe, te-ai căsătorit cu şeful poştei şi prăvăliei din sat, ajutându-l prin rugăciunile tale să ajungă protopop. Ca preoteasă, ai fost o adevărată mamă pentru toţi cei pe care i-ai cunoscut, şi noi, copiii tăi, cu bucurie alergăm la tine să-ţi aducem aceste cântări:
Bucură-te, ceea ce ne alini durerile cu îmbrăţişarea ta de mamă!
Bucură-te, ceea ce cu nesecata ta putere ne umpli de nădejde nouă!
Bucură-te, că ne ştergi lacrimile ca o mamă iubitoare!
Bucură-te, că vii la noi cu puterea Tatălui ceresc!
Bucură-te, ceea ce ai cusut veşmintele preoţeşti ale soţului tău, ca să stea în frumuseţe înaintea lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce ne îmbraci şi pe noi cu adevărata sfinţenie, ca să putem sta în Împărăţie fără să ne fie ruşine !
Bucură-te, uşă deschisă către mila lui Dumnezeu!
Bucură-te, zid înalt de apărare împotriva atacurilor vrăjmaşului!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 3

Ca roabă a Domnului, I-ai ascultat prima poruncă, şi te-ai înmulţit cu rodnicie, purtând în pântece treisprezece copii, iubindu-i pe toţi şi plângându-i pe cei care au murit. Acum, când stai în Rai alături de ei, primeşte de la noi, copiii tăi care vieţuim încă pe pământ, cântarea: Aliluia!Icosul 3

Încă din timpul vieţii tale pământeşti, ai fost dătătoare de viaţă, purtând mulţi copii şi umplându-le vieţile de dragostea lui Dumnezeu. Acum, când viaţa ta pământească s-a sfârşit şi cânţi în corul ceresc al sfinţilor, nu încetezi să ne dai nouă viaţă, copiilor tăi duhovniceşti, care îţi dăruim cu mulţumire aceste cântări:
Bucură-te, ceea ce ţi-ai învăţat familia de pe pământ să umble pe căile Domnului!
Bucură-te, ceea ce îţi priveghezi familia duhovnicească cu dragostea lui Hristos!
Bucură-te, ceea ce ai primit pe fiecare din copiii tăi ca pe un dar al lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce ne primeşti pe toţi cei care venim la tine ca pe copiii tăi!
Bucură-te , îmbrăţişare tămăduitoare de mamă pentru cei răniţi!
Bucură-te, dumnezeiască apărare învingătoare împotriva demonilor!
Bucură-te, mângâierea tuturor copiilor tăi celor necăjiţi!
Bucură-te, bucuria tuturor celor ce caută ajutor la tine!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 4

În timpul vieţii tale, ai dat de pomană hainele copiilor tăi şi i-ai învăţat pe ei să păstreze cinstea celor săraci, şi să nu spună nimic când îi vedeau pe ceilalţi putrându-le hainele. Acum, când stai înaintea Domnului îmbrăcată în veşminte de slavă, strigi către El: Aliluia!Icosul 4

Ai muncit fără încetare, Maică Preoteasă Olga, la cizme şi haine tradiţionale, ca să aduni bani pentru nevoiaşii din toată Alaska, astfel încât grija ta de mamă a fost simţită şi de cei care erau departe de tine. Şi noi, cei în nevoi, plângem la tine de la marginile pământului, căutând adăpost în mijlocirea ta de mamă şi aducându-ţi aceste cântări:
Bucură-te, pentru că Domnul te-a acoperit cu mantia bucuriei!
Bucură-te, pentru că Mirele te împodobeşte cu podoabele Împărăţiei Sale!
Bucură-te, ceea ce îmbraci copiii săraci cu dragostea lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce le redai cinstea înaintea ochilor oamenilor!
Bucură-te, haină strălucitoare a apărării noastre pământeşti!
Bucură-te, veşmânt luminos al biruinţei noastre cereşti!
Bucură-te, laudă a văduvelor!
Bucură-te, cântare a orfanilor!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 5

Ca şi Domnul, care a voit să adune copiii Ierusalimului aşa cum îşi adună cloşca puii, aşa şi tu, Preoteasă Olga, ai adăpostit copiii răniţi, care aveau nevoie de îngrijirea ta. Acum, când stai în slavă, ca o puternică mijlocitoare a lor, îi auzi cum strigă: Aliluia!Icosul 5

Cei lipsiţi de apărare, care au suferit abuzuri din mâinile oamenilor, te-au căutat pentru tămăduire,o, binecuvântată Maică Preoteasă, şi nu i-ai dezamăgit niciodată, ci le-ai alinat şi le-ai umplut de nădejde inimile. Şi noi, copiii tăi, care suferim din pricina rănilor noastre în lume, venim la tine cu încredere, zicând:
Bucură-te, ceea ce dai odihnă celor osteniţi şi împovăraţi!
Bucură-te, ceea ce umpli de putere nouă pe cei căzuţi!
Bucură-te, că sfatul tău i-a întărit pe cei loviţi şi deznădăjduiţi!
Bucură-te, că au nădăjduit la tine, şi s-au luminat!
Bucură-te, că ai ridicat de la ei vinovăţia şi ruşinea!
Bucurăte, ceea ce aperi neîncetat pe cei chinuiţi şi răniţi înaintea lui Dumnezeu!
Bucură-te, fortăreaţă de neînvins pentru cei ce caută scăpare!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 6

Deşi copiii tăi şi tovarăşii lor de joacă erau gălăgioşi şi făceau dezordine acasă la tine, nu i-ai certat niciodată, nici nu ţi-ai ridicat vocea cu mânie la ei, ci, prin tăcerea ta, le-ai arătat dragoste şi înţelegere. Minunându-ne înaintea răbdării tale dumnezeieşti, noi, copiii tăi, strigăm către tine: Aliluia!Icosul 6

Niciun om care a suferit de neglijare nu poate să nu găsească ajutor la tine, o, binecuvântată Olga, pentru că, în înţelepciunea ta, ai ştiut cum să-i hrăneşti pe cei flămânzi în timp ce le-ai păstrat stima de sine, care era în scădere. Noi, cei flămânzi şi însetaţi de dreptatea Împărăţiei, căutăm la tine ajutor, strigând:
Bucură-te, că îi saturi pe cei flămânzi cu bunătăţile Împărăţiei!
Bucură-te, că îi saturi pe cei săraci cu pâinea lui Dumnezeu!
Bucură-te, că rugăciunile tale îi dezbină pe cei mândri, şi contenesc asuprirea lor!
Bucură-te, că dragostea ta îi înalţă pe cei umili şi îi ridică pe culmi!
Bucură-te, ceea ce ridici capetele celor ruşinaţi şi bătuţi!
Bucură-te, ceea ce vindeci inimile celor răniţi şi osteniţi!
Bucură-te, belşug nesecat!
Bucură-te, ospăţ nesfârşit!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 7

Ai lucrat ca moaşă, o, binecuvântată Maică Preoteasă, purtând de grijă femeilor din satul tău, şi, prin înainte-vedere, ai ştiut când o femeie era însărcinată în primele săptămâni, chiar dinainte ca ea să ştie. Uimindu-ne de cât de minunat e Dumnezeu întru sfinţii săi, Îi aducem mulţumire cu cântarea: Aliluia!Icosul 7

Cei slabi şi vulnerabili au venit la tine să ceară putere, o, Maică Preoteasă Olga, şi tu i-ai călăuzit prin durerile naşterii la bucurie. Noi, cei care trecem prin această viaţă plină de durere şi căutăm bucuria vieţii viitoare, îţi aducem aceste cântări:
Bucură-te, blândă vindecătoare, care ai lucrat să aduci pe lume mulţi copii nou-născuţi!
Bucură-te, moaşă în Duhul, muncind prin rugăciunile tale până când Hristos se sălăşluieşte în noi!
Bucură-te, că inima ta ştia când Dumnezeu a zămislit în pântecele mamei un copil!
Bucură-te, că mâinile tale au adus mulţi copii la lumină!
Bucură-te, proorociţă ascunsă adânc în sfaturile lui Dumnezeu!
Bucură-te, sfinţenie vădită, mărturisind bunătatea lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce ne-ai umplut de bucurie cu ale tale munci răbdătoare!
Bucură-te, ceea ce, cu ale tale mijlociri neîncetate, îi aduci pe mulţi în Împărăţie!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 8

Cei bătrâni şi bolnavi au găsit pricină să-L laude pe Dumnezeu pentru tine, o, Maică Preoteasă Olga, pentru că i-ai cercetat în neputinţa lor, şi le-ai făcut treburile, când ei nu puteau, slujindu-L în tăcere pe Dumnezeu, prin oamenii Lui. Ştiind că tu Îl slujeşti cu neîncetare pe Dumnezeu prin mijlocirea ta cerească, îţi înălţăm rugăciuni, cântându-ţi cu glas mare: Aliluia!Icosul 8

Ca şi Domnul tău, o, binecuvântată, te-ai încins cu veşmintele luminoase ale umilinţei şi ai spălat picioarele celor împreună slujitori cu tine şi ai moştenit binecuvântarea pe care El a făgăduit-o celor care-L urmează în smerita slujire. Acum, când El te-a înălţat, primeşte laudele noastre înflăcărate:
Bucură-te, ceea ce i-ai cercetat pe orfani şi pe văduve în necazul lor!
Bucură-te, ceea ce te-ai păzit neîntinată de lume!
Bucură-te, ceea ce cu muncile tale, ai înviat inimile celor săraci!
Bucură-te, ceea ce, cu rugăciunile tale, i-ai ridicat până la tronul lui Dumnezeu!
Bucură-te, râvnă neînfrântă, strălucitoare cu Duhul!
Bucură-te, neîncetată mijlocire, slujindu-L pe Domnul!
Bucură-te, că munca ta le-a dat mereu nădejde celor osteniţi!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 9

Dumnezeu te-a făcut pentru Sine, ca să-I mărturiseşti slava, o, binecuvântată Maică Preoteasă, și tu știai pe dinafară toate cuvintele slujbelor din multe zile de sărbătoare, din Săptămâna Luminată și de la Înviere, ca să-I poți înălța neîncetat cântare Domnului tău. Alăturându-ne ție, în cântarea laudelor Lui cele neasemănate, strigăm: Aliluia!Icosul 9

Domnul ți-a deschis buzele, pentru ca gura ta să vestească lauda Lui, şi buzele tale au răspândit lauda Lui, fiindcă, prin Duhul Sfânt, te-a învăţat însuşirile Sale. Caşi Maica Domnului înaintea ta, sufletul tău l-a mărit pe Domnul, iar noi, cei ce ţi-am auzit cântarea, ne bucurăm în Hristos, Mîntuitorul nostru, şi îţi zicem:
Bucură-te, ceea ce locuieşti în curţile Domnului!
Bucură-te, ceea ce cânţi pentru bucuria Dumnezeului celui viu!
Bucură-te, cântare de slavă, care opreşte larma demonilor!
Bucură-te, veşnică melodie, alăturându-te corului ceresc!
Bucură-te, că cuvintele laudelor Bisericii s-au scris în inima ta!
Bucură-te, că cuvintele curate de adorare au ieşit din buzele tale!
Bucură-te, ceea ce ai avut inima plină de cuvântul bun al Domnului!
Bucură-te, ceea ce i-ai adus cântare Împăratului!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 10

Dumnezeu, care-Şi trimite înainte cuvântul şi topeşte gheaţa, a avut grijă de tine chiar şi în moarte, pentru că, deşi ai murit în îngheţata lună a lui Noiembrie, un vânt cald a suflat şi a topit râul, îngăduindu-le multora din prietenii tăi să vină pe neaşteptate la înmormântarea ta şi lăsând ca mormântul să-ţi fie săpat cu uşurinţă. Apoi, după ce au plecat, frigul s-a întors, râul a îngheţat, iar pământul s-a întărit. Văzând grija pe care Domnul o revarsă pentru sfinţii Lui, noi, păcătoşii, înălţăm cântarea: Aliluia!Icosul 10

Când cei îndoliaţi la înmormântarea ta ţi-au dus sfântul trup la cimitir, ei au văzut un stol de păsări de vară zburând deasupra, ca şi cum s-ar fi alăturat alaiului, iar, după praznic, păsările nu s-au mai văzut. Aşa cum ordinea creată se alătură să proslăvească pe sfânta lui Dumnezeu, şi noi alergăm să adăugăm laudele noastre:
Bucură-te, că întreaga ta viaţă a fost o mărturie a dragostei vindecătoare a lui Dumnezeu!
Bucură-te, că, în moarte chiar, ai mărturisit stăpânirea Lui peste lumea creată!
Bucură-te, ceea ce i-ai adunat pe toţi la Domnul prin faptele tale smerite de slujire!
Bucură-te, ceea ce i-ai adunat pe toţi să Îl slăvească la ultima ta înfăţişare pe pământ!
Bucură-te, că rugăciunile tale aduc căldura lui Dumnezeu în sufletele noastre!
Bucură-te, că prezenţa ta alungă fricile îngheţate din inimile noastre!
Bucură-te, foc al iubirii în asprele zăpezi arctice!
Bucură-te, stâlp de lumină în lunga noapte a nordului!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 11

Sătenii care cântau colinde din casă în casă de Naşterea Domnului şi Veşnica pomenire pe la casele celor care muriseră în anul trecut n-au vrut să te lase să dispari din inimile lor, o, binecuvântată Olga, pentru încă douăzeci de ani de la moartea ta, vin să cânte Veşnica pomenire în faţa casei tale goale. Noi, cei care te iubim, ne alăturăm lor în neîncetata lor proslăvire, aducându-ţi cântarea : Aliluia!Icosul 11

Cei ce mergeau cu steaua din casă în casă, luminând noaptea cu colindele lor, încă te poartă în inimă, Maică Preoteasă Olga, stând în cântare în faţa casei pe care tu ai părăsit-o când sufletul tău ne-a lăsat pentru locul din rai. Cum Steaua Nordului străluceşte cu putere printre stelele cerului, aşa stai tu în corul sfinţilor, şi primeşti de la noi aceste cântări:
Bucură-te, ceea ce, cu iubirea tămăduitoare ne legi de tine cu coardele proslăvirii!
Bucură-te, cea a cărei atingere blândă ne liberează din legăturile durerii!
Bucură-te, ceea ce nu-ţi părăseşti niciodată poporul!
Bucură-te, că poporul tău caută întotdeauna ajutor la tine!
Bucură-te, zid de apărare veşnic dăinuind în mijlocul bisericii tale!
Bucură-te, neobosită mijlocitoare înaintea tronului lui Dumnezeu!
Bucură-te, cântare de bucurie în noapte!
Bucură-te, flacără a nădejdii de dimineaţă!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celot răniţi şi abuzaţi!Condacul 12

În dragostea ta de mamă, tu continui să ai grijă de noi, Maică Preoteasă Olga, rugându-te pentru sufletele noastre, şi dăruindu-ne pacea prin sfânta ta icoană. Fiind recunoscători lui Dumnezeu pentru minunile tale dintre noi, îţi aducem doxologie: Aliluia!Icosul 12

Cei abuzaţi în copilărie te cunosc ca pe o mare vindecătoare, o, binecuvântată Maică Preoteasă. I-ai apărut într-un vis unei femei care făcea consiliere pentru abuz, ai condus-o printr-o pădure, alinând-o, ca o moaşă, astfel încât toţi anii ei de traumă dureroasă au ieşit din ea, lăsând-o vindecată şi bucuroasă în duh. Bucurându-ne în iubirea ta vindecătoare, îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, însoţitoare a Maicii Domnului, dăruindu-ne ocrotire de mamă!
Bucură-te, moştenitoare a Sfântului Herman, strălucind din Alaska!
Bucură-te, ceea ce îndrepţi corzile încâlcite ale trecutului întunecat!
Bucură-te, ceea ce le dăruieşti celor răniţi şi căzuţi un viitor luminos!
Bucură-te, că usuci lacrimile copiilor!
Bucură-te, că ne umpli de bucuria lui Hristos!
Bucură-te, pace pentru cei traumatizaţi!
Bucură-te, integritate a celor răniţi!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 13

O, binecuvântată Maică Preoteasă Olga, primeşte aceste cântări ale noastre, celor ce ne încredem în tine, şi cu mila pe care ne-ai arătat-o întotdeauna, scapă-ne din necazuri, dureri şi deznădejde. Umple-ne cu lumina lui Hristos, ca să-I putem cânta lui Dumnezeu împreună cu tine cântarea de biruinţă: Aliluia!(de trei ori; apoi

Icosul 1 şi apoi condacul 1

Rugăciune către Maica Preoteasă Olga

O, binecuvântată Maică Preoteasă Olga, auzi rugăciunea noastră, când ne înălţăm inimile către tine, având încredere în puterea neîncetatei tale mijlociri. Aşa cum răspândeşti căldura iubirii tale de mamă peste sufletele celor în nevoie, abuzaţi sau răniţi, încălzeşte şi sufletele noastre, vindecându-ne durerea şi aducându-ne dragostea lui Dumnezeu. Prin rugăciunile tale, să mergem pe căile păcii, să-L bucurăm pe Domnul, şi să slăvim numele Lui, şi astfel să intrăm în bucuria Împărăţiei Sale veşnice, lăudându-L mereu pe Domnul înaintea tronului Lui: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Depresia din punct de vedere biblic și patristic – Carmen Burichi

11017509_924630484233913_919342486053210531_n

O să încep cu definirea depresiei din punct de vedere psihologic. În mod obişnuit, înţelegem prin depresie starea de tristeţe şi amărăciune, care intervine în mod anormal la nivel mental.
Depresia este o maladie mentală, caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a dispoziţiei, în sensul de tristeţe, suferinţă morală şi încetinirea capacităţilor psihomotorii. Cauza fiziologică a depresiei nu a fost stabilită cu precizie. Studii clinice sugerează că în acest caz se petrec dereglări ale secreției de neurotransmiţători, cum ar fi : serotonină, epinefrină şi dopamină.
Cele mai semnificative simptome ale depresiei sunt: tristeţea, lipsa de speranţa, pierderea interesului sau a plăcerii în efectuarea majorităţii activităţilor din viaţa de zi cu zi. Motivele pentru care nu se adresează unui specialist sunt: frica de stigmatizare socială, orgoliul personal şi ignoranţa. Încă de la începutul secolului al XX-lea s-au făcut multe încercări de a explica această boală. În practica clinică, se pare că explicaţiile lui Freud se potrivesc la 80% dintre pacienţi. Freud a identificat depresia că pe o stare de furie îndreptată spre interior. Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că în prezent circa 10% din populaţia globului suferă de depresie. De aceea, depresia a fost numită “ boala secolului 21”, fiind considerată “regina afecţiunilor psihice”.Chiar şi vînzările de medicamente probează acest adevăr. Această boală poate afecta pe orice om, în orice etapă a vieţii sale, indiferent de ţară, rasă, religie, cultură sau sex, de starea de sănătate, de condiţia socială sau materială. Depresia cuprinde atât trupul cât şi sufletul. Atunci când trupul doare, suferă şi sufletul. După cum şi suferinţele nealinate vreme îndelungată somatizează, pătrund în trup, afectînd diferite organe, acolo unde găsesc vulnerabilitate. Medicina contemporană începe să înţeleagă tot mai bine că o mare parte a bolilor trupeşti se datorează sufletului, stărilor negative ale acestuia. Temerile, neliniştile, supărările, frustrările, neîmplinirile, mustrările de conștiinta, remuşcările, provoacă adânci suferinţe şi asupra trupului. Concepţia bisericii, potrivit căreia “pentru păcate se îmbolnăveşte sufletul şi slăbeşte trupul”, capătă astăzi tot mai mult contur. Experienţă duhovnicească arată că păcatul, că fapt personal şi colectiv, nu rămîne fără urmări asupra vieţii celui ce îl săvîrşeşte. Păcatul este asemeni unui vierme care îşi face cuib în sufletul nostru ,provocînd dezechilibre, lovind în temeliile vieţii trupeşti şi sufleteşti, distrugîndu-le. Boala constituie aşadar,o încercare atît pentru trup cît şi pentru suflet, angajînd atât fiinţa cât şi destinul uman, impunîndu-se în contextul unei trăiri creştine, autentice. Este deci necesară depăşirea acestei încercări, asumarea bolii şi a diferitelor forme de suferinţă care o însoţesc, precum şi găsirea unor soluţii teoretice şi practice. În opinia religiei creştin – ortodoxe, tristeţea este de fapt răsturnarea adevăratei ierarhii a valorilor, răcirea credinţei şi împuţinarea rugăciunii. Sfânta Scriptură ne oferă un tablou pragmatic în scena în care Apostolul Petru, văzându-l pe Mântuitorul Hristos venind noaptea spre ucenicii săi aflaţi pe corabie, prin valurile învolburate, îi cere acestuia să îl cheme la el. În drumul sau spre EL, văzând cum valurile se ridicau înfricoşătoare, Apostolul Petru strigă înspăimântat: “Doamne, scapă-mă!”.

putin_credinciosuleMântuitorul, salvându-l, îl întreabă: “puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit în inima ta?”. Acest episod biblic ne demonstrează faptul că atâta timp cât ne punem încrederea în ajutorul lui Dumnezeu, El ne dă putere să înfruntăm chiar şi cele mai înfricoşătoare valuri ale vieţii, să biruim şi cele mai puternice ispite ale lumii.
În cartea “Psihologia în textele Sfintei Scripturi”, Profesorul universitar Dr. Pavel Chirilă, arată cum astăzi asistăm la inducerea întristării, promovarea stărilor negative de către mass-media, care face un cult special din vestea proastă şi ştirea negativă. Societatea modernă uită de Dumnezeu, nu fiindcă omul nu are nevoie de El, ci pentru că oamenii au ajuns să fie prea preocupaţi de lumea materială. Uitarea de Dumnezeu pricinuieşte delăsare şi nesimţire. Atunci când omul se înstrăinează de Dumnezeu, viaţa nu mai are sens sau are drept singur sens satisfacţia propriilor plăceri. În societatea contemporană în care Dumnezeu este primit în mintea omului, însă asemenea unui tablou atârnat pe perete, acceptă existenţa lui Dumnezeu sub această formă însă, datorită libertăţii şi voinţei cu care divinitatea l-a înzestrat,nu-I mai permite lui Dumnezeu să intervină în viaţă sa. Dumnezeu rămâne un simplu concept, care lipseşte din suflet şi induce astfel starea de depresie. Sufletul are însă nevoie de Dumnezeu, iar singurătatea aduce cu ea nemulţumire şi disperare. Depresia este ca un fel de plictiseală de viaţă. Omul modern este închis ca o pasăre în colivie,fără altă alternativă decât disperarea cauzată de lipsa libertăţii duhovniceşti. Sfântul Ioan Teologul spune că   ”frica dă naştere deznădejdii. Nu este frică în dragoste, ci dragostea cea desăvârşită scoate frică afară !”. Că frica, pedeapsa are, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în dragoste”. Iată un exemplu din Evaghelia după Matei. Un tânăr a îndeplinit toate poruncile vechi testamentare, dar simţea că mai lipseşte ceva. Atuci Iisus i-a spus: “dacă voiești să fii desăvârşit, du-te şi vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer, după aceea vino şi urmează-mă”. Auzind acestea, tîânărul a plecat întristat căci avea multe avuţii (19,16-22). Este un caz tipic de întristare a lumii. Iar “întristarea lumii aduce moarte”(II –  Corinteni 7-10). Părintele Adrian de la Noul Diveevo spune că deprimarea vine în primul rând din slăbiciune sufletească şi din căutarea unei stări de bine în mângîieri trecătoare sau lumeşti. Dacă omul continuă să caute mulţumiri (mîngîieri lumeşti, pămînteşti), va face să sporească durerea deprimării, până ce sufletul ajunge bolnav. Adevăratul său leac este liniştirea de sine, nădejdea împăcată în harul lui Dumnezeu. Astfel devine mai de înţeles îndemnul liturgic : ”Toată grija lumească să o lepădăm”, cântare din Sfânta Liturghie! Sfântul Serafim din Sarov spune că deznădejdea se naşte din laşitate, trândăvie, vorbe deşarte. Tot el spune că veselia nu este un păcat, ea alungă oboseală. În cartea “Terapeutică bolilor mintale”autorul Jean Claude Larchet redă ceea ce au spus câţiva dintre Sfinţii Părinţi. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că “tristeţea este urmarea plăcerii trăite cu simţurile”. Sfântul Ioan Cassian spune că tristeţea este uneori urmarea mâniei. Chiar dacă evenimentele exterioare pot suscita şi motiva tristeţea, trebuie subliniat faptul că, în realitate, nu ele sunt adevăratul izvor, ci doar simple prilejuri de manifestare a ei. Cauza reală se află numai şi numai în sufletul omului, mai précis în atitudinea pe care o adopta omul faţă de întâmplările vieţii, ca şi faţă de sine însuşi. Ceea ce se numeşte astăzi depresie ţine în mare măsură de două boli spirituale: tristeţea şi akedia, care este o patimă descrisă în literatura duhovnicească drept o amorţire şi vlăguire a sufletului, iar pe de altă parte că o zăpăcire şi neorînduială a tuturor puterilor sufletului. Este un fel de paralizie a puterilor sufleteşti. Cel ce se lasă cuprins de duhul akediei greşeşte şi îşi sporeşte boală. Sfântul Ioan Cassian spune că omul trebuie să lupte cu duhul akediei. Experienţa a dovedit că de asaltul neliniştii nu scapi ferindu-te, ci o birui înfruntînd-o. Întrucât pricina acestei boli stă în sufletul său, nu în traiul singuratic. Ca să-şi afle leacul, omul trebuie să se aplece asupra sa, nu să caute în afară. Cel mai adesea, credința că poate primi ajutor de la ceilalţi este deşartă.

Însănătoşirea şi leacul akediei izvorăsc din isihie (tăcere, linişte interioară şi exterioară). Tămăduirea acestei patimi cere mai întâi de toate îndelungă răbdare şi stăruinţă. Înseamnă curajul de a te reîntoarce la Dumnezeu.

Domnul zice : “Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.

Alt leac este nădejdea. Sfântul Prooroc David zice: ”Pentru ce eşti mâhnit suflete al meu şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lauda pe EL; mântuirea feței mele este Dumnezeu”.

Un alt leac este pocăinţa. “De îşi va aduce aminte omul de păcatele sale,Dumnezeu îi va fi ajutor în toate şi va lua (îndepărta) de la el trândăvia.

Vărsarea lacrimilor este iar un mare leac. De acest leac se folosea cu multă înţelepciune proorocul David.

Frica de Dumnezeu este şi ea un leac puternic împotriva acestei patimi”, spune Sfântul Ioan Scărarul.

Printre alte remedii prescrise de Sfinţii Părinţi este lucrul mâinilor. Adică prin muncă, omul alungă plictiseală. Boala depresivă, însoţită de tulburare-maniacală, pare să aibă o etiologie biologică, adică să fie de natură genetică. Cauzele specifice ale bolii sunt încă necunoscute. În timpul fazei depresive, subiectul poate avea dorinţe de sinucidere. Tratament chimic pentru depresie foloseşte la scară largă Carbonatul de Litiu (LiCO3). Psihofarmacologii presupun că acest medicament înlocuieşte un element care lipseşte din biochimia creierului, cu toate că nu există date precise cu privire la această intervenţie. Atunci cînd depresia este însoţită de o tulburare maniacală, această pare să fie de natură organică şi nu psihologică. Intervenţia chimică este necesară mai ales în cazurile grave. În toate situaţiile în care sinuciderea pare să fie o ameninţare reală, tratamentele psihiatrice sunt oarecum folositoare. Biserica Creştin Ortodoxă propovăduieşte ideea conform căreia sănătatea psihică şi mentală se află în echilibru cu sănătatea spirituală. Chiar dacă o boală are rădăcini biologice, activitatea minţii şi exerciţiul spiritual pot readuce la viaţă forţele curative ale corpului însuşi. Rugăciunea, participarea la Sfânta Liturghie, spovedania şi împărtăşirea frecventa pot da minţii şi sufletului acea putere care să acţioneze direct asupra corpului omenesc. Cum putem noi oamenii să-i ajutăm pe cei depresivi? Cel mai important gest pe care îl putem face pentru o persoană aflată în această stare de suferinţă, este să o înconjurăm cu nemărginită dragoste, aşa cum Dumnezeu ne înconjoară pe noi oamenii. Interacţiunea cu un depresiv este dificilă, anevoioasă. Să ne deschidem deci sufletul faţă de cei în nevoie, să le auzim strigătul de ajutor. De cele mai multe ori, acest strigat nu este exprimat în cuvinte. Cuvintele se pare că au fost date omului pentru a ascunde uneori adevărul. Să nu minimalizăm problemele celor aflaţi în depresie şi să nu le întoarcem spatele! Această este lumea lor, imaginea lor, în acest fel se văd ei! Este realitatea lor şi este singură care contează pentru ei. Nu-i contraziceţi în mod făţiş! Depresivii trebuie antrenaţi în activităţi agreabile. Deseori, personalităţile depresive au tendinţa de a respinge acele ocazii care le-ar putea face plăcere. În faţă unui astfel de refuz, este bine să evitaţi atitudini extreme: fie să-i lăsaţi în pace, fapt care le va accentua viziunea negativă asupra vieţii, fie să le impuneţi situaţii care le depăşesc capacităţile de adaptare, iar atunci aceştia vor clacă.

Un proverb spune aşa: “Iubeşte-mă atunci cînd o merit cel mai puţin; atunci am nevoie cel mai mult”. Cu alte cuvinte, atitudinea corectă faţă de o persoană depresivă ar fi una echilibrată, astfel încât bolnavul să nu simtă nici respingere, dar nici faptul că suferinţă lui este banalizată. Pentru vindecarea deprimării trebuie să dăruim dragostea, ca tămăduire a fricii. “În iubire nu este frică” (Ioan 4,18).  Ziditorul tuturor şi doctorul sufletelor este Dumnezeu, singurul care cunoaşte rănile sufletului şi care ne îndeamnă NU să rupem legăturile cu oamenii, ci să tăiem relele găsite în interior. Să dăruim bucurie! Însuşi Mîntuitorul Iisus Hristos dăruieşte bucuria ca pe ceva negrăit. “Bucuria mea să fie în voi, iar bucuria voastră să fie deplină”,spune Sfîntul Ioan Cassian. Să dăruim credinţă, zicînd fiecărui deprimat şi înfricoşat spusele Sfîntului Apostol Marcu: ”Nu te teme, ci crede numai!” Dăruieşte nădejde, sfătuind după spusele Sfîntului Apostol Pavel: ”Bucuraţi-va în nădejde,sau nu va întristaţi că ceilalţi care nu au nădejde.” (Tesaloniceni,13). Dăruieşte rugăciunea şi din rugăciune, încredinţarea de ajutorul dumnezeiesc, zicând şi promiţînd: ”Toate câte veţi cere, rugându-va cu credinţă, veţi primi.”(Matei,21,22). Dăruieşte Duhul Sfînt cu roadele lui care sunt: bucuria, dragostea, pacea, îndelungă răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţă, blândeţea, înfrânarea, curăţia sufletului.”(Galateeni 5,22-33). Dăruieşte harul, milă şi iertarea păcatelor ca leacuri contra sentimentului de vinovăţie şi pentru izbăvirea de greutatea copleşitoare a conştiinţei vinovăţiei. Dăruieşte toate acestea tuturor celor care au pocăinţă, se apropie de Dumnezeu şi de Tainele Sale în biserică, respectiv: Taina Spovedaniei, Taina Împărtăşaniei şi Taină Sfîntului Maslu.

Prima Taină, a Spovedaniei, urmăreşte iertarea păcatelor şi împăcarea omului vinovat cu Dumnezeu.

Taina Sfintei Împărtăşanii este îndreptată spre lăsarea păcatelor şi viaţă de veci în unirea răstignitului Fiu al lui Dumnezeu cu plinătatea vieţii şi a sănătăţii în comuniunea oamenilor singuri cu aproapele, cu toţi fraţii.

Taina Sfântului Maslu este pentru lăsarea păcatelor şi minunata vindecare a fiecărei boli. Ea dăruieşte vindecători, care sunt părinţii duhovniceşti. Aceştia au fost dăruiţi de Dumnezeu, binecuvîntaţi de Acesta, ca să-i vindece pe cei cu suferinţe sufleteşti. Numai că aceştia nu sunt foarte mulţi şi este nevoie să fie căutaţi de către cei bolnavi.

În cele din urmă, cel care tratează din punctul de vedere medical un depresiv, trebuie să se adreseze celui suferind cu răbdare, cu îngăduinţă, asemănându-se, pe cât posibil, preotului duhovnic, care foloseşte acest “tratament” la fiecare suferind care poate fi asociat cu depresivul.

Psiholog Carmen Burichi

Imagine: Conferința organizată la Centrul de Ingrijiri Paliative ”Sfanta Irina” de Prof. Dr. Pavel Chirilă, pe tema Depresiei și Homosexualității; doamna psiholog Carmen Burichi, răspunzând întrebărilor venite din public.

BIBLIOGRAFIE:

Jean Claude Larchet – ”Terapeutica bolilor mintale”

Arhimandrit Spiridonos Logothetis – ”Deprimarea şi tămăduirea ei în învăţătură Bisericii”

Cum să biruim deprimarea – 153 de sfaturi practice din învăţăturile Sfinţilor Părinţi

”Noua Muceniță Maria de Gatacina, tămăduitoarea deprimării”

Ieromanah Benedict Stancu – ”Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde” 

Mitropolit Hierotheos Vlachos – ”Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia Ortodoxă” 

Ovidiu Lăzărescu –  ”Bolile sufletesti si vindecarea lor in scrierile Sfintului Ioan Gura de Aur”

  ”Akedia, faţa duhovnicească a deprimării; cauze şi remedii”

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă – ”Psihologia în textele Sfintei Scripturi”

 

Odă FEMEII – Girel Barbu

10421204_414514835377898_2069039879856315129_n

FEMEIA este Rugăciunea florilor, spusă în zori!

FEMEIA este Imnul soarelui, cântat în văzduh de ciocârlii!

FEMEIA este Scara pe care coboară și urcă îngerii la izvoare pentru a-și umpe cofițele cu apă pentru liturghia din cer!

FEMEIA este Iubirea în carne și oase!

FEMEIA este Casa unde copilăresc toate amintirile lumii!

FEMEIA este Cuptorul unde se rumenește pâinea cuvântului!

FEMEIA este Ușa prin care intră veșnicia în OM!

FEMEIA este Poteca care duce spre Fericire!

FEMEIA este Câmpia unde rodește Surâsul!

FEMEIA este Grădina unde încolțește, răsare, crește, înflorește și rodește
Răbdarea!

FEMEIA este Biserica unde se sfințește lacrima!

FEMEIA este Leagănul din care se aude gânguritul Timpului!

Girel Barbu
Ilustrația aparține autorului.

 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXIII-a)

da511ebfe7ddf1f256482b2fca7c9633

Nădejdea mea Te așteaptă, Doamne.

A Te aștepta pe Tine este singurul conținut și înțeles al zilei mele de Mâine și a zilei de Poimâine.

Iarba așteaptă roua și nu este dezamăgită. Muntele așteaptă tunetul și nu este dezamăgit. Cârtița din pământ își așteaptă hrana și nu este înșelată. Tu împlinești dorințele și așteptările tuturor ființelor.

Eu Te aștept pe Tine și Tu vii să mă întâmpini. Cu aceeași grabă cu care eu mă apropii de Tine și Tu vii către mine.

Ce este Mâine, copii ai pământului, înafară de nădejdea voastră. Dacă voi dezrădăcinați întreaga voastră  nădejde, dorința voastră de a vedea zorile zilei de Mâine va muri.

Nu cârtiți împotriva Cerului, fiindcă El nu vă împlinește toate nădejdile voastre. Bombăniți împotriva voastră fiindcă voi nu știți cum să nădăjduiți. Cerul nu împlinește nădejdi, ci nădejdea. Cerul o împlinește pururea. Nu cârtiți împotriva Cerului fiindcă El nu se preocupă de treburile familiei voastre și nici nu se implică în intrigile țesute de unii împotriva altora. Cerul discerne și este milostiv. El discerne tot ceea ce-i bun în fiecare lucru și e milostiv față de neputința voastră, doar dacă bunăvoința o însoțește.

Nădejdea mea nu este o bănuială, ci o nădejde sigură că Tu vei veni. Tu ai făgăduit, iar eu port pecetea făgăduinței Tale în sufletul meu. Dacă Tu încă nu ai venit, nu e vina Ta, ci a mea. Tu ești bun și milostiv și nu vrei să mă rușinezi în nedestoinicia mea. De aceea, Tu Te apropii încetișor și mereu Îți anunți venirea.

Lipsa nădejdii stă fără de treabă. Dar nădejdea mea curăță și spală încontinuu; ea aerisește și tămâiază locurile unde ea Te va primi. Și ea se neliniștește zi și noapte ca nu cumva să uite ceva care să fie bineplăcut Ție. Și ea pururea îi cercetează pe îngeri și pe sfinți, pe văzătorii de taine, pentru ca aceștia să-i arate cum să-și facă Cer din peșteră.

Nădejdea mea nu are alți asociați. Am alungat de la mine orice alte nădejdi ca pe niște impostori dovediți. Și acum în locul lor încolțește doar o nădejde care Te așteaptă pe Tine.

Când Tu vei veni, îmi vei aduce cele mai bogate daruri. Cu Tine, o, Biruitorule, va veni biruința mea asupra tuturor plictiselilor și necazurilor. Cu Tine va veni lumina și sănătatea, tăria și înțelepciunea și împlinirea deplină a tuturor așteptărilor omenești de la începutul până la sfârșitul vremii.

Cu adevărat, oamenii cu multe nădejdi, care Te îndepărtează, stau pe munte și așteaptă soarele să răsară de la Apus.

Dar eu stau cu fața spre răsărit și eu știu cu siguranță că soarele se va naște în curând. Fiindcă eu văd că zorile devin trandafirii.

Alții plantează bețe uscate în pământ și nădăjduiesc la verdeață și la roade. Dar pe țarina mea eu am sădit sămânță vie, care rodește fructe și roade bogate.

Nădejdea mea în Tine nu este o poveste, ci o certitudine la fel de sigură ca faptul că soarele trebuie să răsară de la răsărit și că sămânța bună, atnci când e pusă în pământ bun, trebuie să încolțească.

Țarina este a Ta și Tu ești semănătorul și sămânța.

Vino, o, Doamne, nădejdea mea Te așteaptă! vinieta

 

 

Din mine răsari Tu – Alexandru Povarnă

1476051_658758580811012_1356766953_n

din păr îți răsar mereu stele

mâna ta ajunge din cer în plămân

zvon de mare sare din balta lucioasă

visele se trăiesc pe cai de mare supradimensionați

și muzică italienească remixată

de un dj cu urechi adânc tăiate

.

din povești răsare luna

viața mea a început cu Tine

acum demult

din cămașă neagră de dantelă în nud nocturn

să devenim statui în piazza

cu un singur bec

.

din joc răsare iubirea

pene de colibri rătăcit în noapte

să alergăm după el până cădem în groapa vie

cu perechi veșnice de Noi

pod cu îngeri peste toți

.

din mine răsari Tu…

Alexandru Povarnă

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXII-a)

lrg-4361-icoane_iisus_hristos_4_m_stavronikita

Credința mea Te vede, Doamne.

 Ea este lumina și vederea departe văzătoare a ochilor mei.

 Ea este simțirea omniprezenței Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ și îmi înalță brațele spre cer.

 Credința mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănțuiască și limba mea să cânte.

 Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanța ei simt sosirea mamei lor.

Credința mea este bucuria mea, căci Tu vii, Maica mea.

Dacă prietenul meu se gândește la mine în timp ce scrie o scrisoare într-un oraș îndepărtat și eu alung alte gânduri și mă gândesc la prietenul meu.

Credința mea este gândirea mea la Tine care Te face, o, Atotștiutorule Doamne, să Te gândești la mine.

Când un leu e despărțit de leoaica sa, ochii leului sunt cuprinși de dor după leoaica sa.

Credința mea este dorul meu după Tine, când Tu ești departe de mine, Frumusețea mea.

Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea.

Credința mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine și mă liniștește.

Ochii mei mi-au spus: ”Noi nu-L vedem pe El”. Dar eu i-am liniștit cu cuvintele: ”Adevărul este că voi n-ați fost creați să-L vedeți pe El, ci să vedeți ceea ce este al Său”.

Urechile mele mi-au spus: ”Noi nu-L auzim pe El”.

Dar eu le-am adus la ordine cu cuvintele: ”Adevărul este că voi n-ați fost create să-L auziți pe El, ci să auziți ceea ce este al Lui”.

Nimic din ceea ce este creat nu-L poate vedea sau auzi pe El, ci doar ceea ce este al Lui. Ceea ce este creat vede și aude ce este creat. Doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate vedea. Și doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate auzi. O picătură nu-l poate vedea pe pictor, dar fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Un clopot nu-l poate auzi pe clopotar, dar fiica clopotarului îl poate auzi pe tatăl ei.

Ochiul nu-L poate vedea fiindcă el n-a fost creat cu scopul de a-L vedea. Urechea nu-L poate auzi, fiindcă ea n-a fost creată cu scopul de a-L putea auzi.

Credința mea Te vede, Doamne, întocmai precum ceea ce este născut îl aude pe cel ce l-a născut.

Dumnezeul din mine Îl vede și-L aude pe Dumnezeul din Tine. Iar Dumnezeu nu este creat, ci născut.

Credința mea este ca o cufundare în străfundurile sufletului meu și ieșirea la suprafață dimpreună cu Tine.

Credința mea este singura mea cunoaștere veritabilă. Orice altceva este asemănător copiilor, care strâng pietricele colorate pe lângă lac.

Credința mea este singurul interes veritabil al vieții mele. Cu adevărat orice altceva este o comedie a simțurilor.

Atunci când spun: ”Dă-mi mai multă credință” – mă gândesc: ”Dă-mi mai mult din Tine, o, Tatăl meu și Dumnezeul meu”.

vinieta

Sensul trezirii somnului e moartea fumului (soresciană cu aplomb) – Alexandru Ivan

inima-9

Cei ce ardeți

Și vă recunoașteți ca atare,

Atunci când vă aprindeți țigara firii,

Apropiați-v-o de urechea stângă,

Ce printr-n paradox al ordinii necesare,

Aude cu timpanul drept al cortexului vostru

Și auziți cu tresărire cordială

Trosnirea ritmică în ardere

A tutunului crescut în haos

Și a hârtiei,

Pe două tonuri diferite, dar complementare.

Și ascultați-o cordial-solar,

În ce vă spune,

Ea, țigara umilă, din pachetul de Carpați din lemn de tisă

Și stejar.

Ce subminare mai sublimă

A egoului

Decât iubirea cu îndrăgostire

A venerei ce-o sfințim

Fără să știm

În isihasm senzitiv,

Decât iubirea cu îndrăgostire

A frumuseții ce i-o vezi

În marea ce-o omoară ea

Prin durerea nașterii sale înspumate?

Că iubirea și îndrăgostirea (la om, cel puțin)

Sunt în mod necesar egoiste,

În sensul că altfel n-ar fi DELOC.

Senzația e totul în lume,

Deci ce derelativizare

Mai completă, mai concretă

Decât aceea ce o faci

Cu mușcătura ritmică, încordată, aprinsă și umedă

A inimii

Din minte…

Mintea inimii e deja Dumnezeu

Ea e simplă și neabstractă ca auzirea

Și nu mai are-ntoarcere

Din trosnirea la viață palpitândă

A ochiului de solară roșeață

Din fruntea propriei dimensiuni

Spațio-temporale.

Ș-atunci e de la sine înțeles că

El își gândește inima prin noi,

Altfel nu ni s-ar mai fi trimis

Să ne sângereze vin fierbinte, pulsatil, neînceput

În venele pocalelor

Din templele tâmplelor noastre.

Ecce homo! Ecce conscientia în sens de împărtășire!

Un noumen făcut nouă fenomen

Cardiac prin minte…

Și atunci, a nu se mai crucifica misterul

Omului ca fiu,

Prin căutarea, sau, mai rău

Așteptarea vreunei judecăți…

E simplu ca privirea frunții și ființa

Și neabstract în nesfârșirea lui

De necuprins, cuprinsă nouă încă…

Alexandru Ivan

Rugăciune puternică pentru momentele grele ale vieţii

admin-ajax (1)
O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele;

O, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.
În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.

Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ……!

Binecuvântarea Domnului Ii sus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine…..!

Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine … !

Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângâi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează.

Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.

La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi……….(se spune o singură dorinţă).

Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primește cu bunătatea Ta rugăciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Trimite Doamne binecuvântarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi….(se spune numele) şi necunoscuţi şi îndreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.

Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.

Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, mă năpăstuiesc, mă descurajează, mă desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu, Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greșesc noua. AMIN!

Culoare (miniatură) – Mihai Gavrilescu

L1070758-459x340

În fiecare
om mare
e un copil mic
cu degetele îmbibate
în acuarelă
care pictează
pe podea, pe pereți și pe tavan
iarbă, curcubee
și mări de smarald.
El îți dă culoare
și dacă nu vrei să fii gri
să nu-l crești
niciodată
mare!

Mihai Gavrilescu

Posted on Dec 16th, 2014 in Miniaturi

Sf. Nicoale Velimirovici : Cântare de lauda către Dreptul Simeon – ocrotitorul copiilor

simeon9 (1)

 Atotputernice Doamne, miluiește și mântuiește,

Ține această mică flăcăruie de viață.

Asemenea luminii unei candele

Este viața acestui copil,

Iar vânturile lumii cumplite sunt,

Chiar și pentru strălucitoarele stele.

Un foc mic se păstrează sub cenușă,

Iar sub mâna Ta, sufletul omului.

O, Doamne, mântuiește-ne, miluiește-ne și ne ușurează

Trecerea prin această viață.

Așa s-a rugat și Prorocul David, deși el era torță strălucitoare.

Păzește sufletul și cugetul copiilor

De toată întinarea cea rea a păcatului.

Sufletul lor ușor ar pieri

Dacă Tu, Doamne, nu l-ai apăra ca un Puternic.

O, Stăpâne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi și acum,

Ține această mică flăcăruie în viață!

Pentru rugăciunile Sfântului Tău, Dreptul Simeon,

Cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus l-a primit.

Amin!

Sursa: doxologia.ro

Izvoarele bunăvoinței – Radu Părpăuță

PortraitÎn lumea Radu-Parputa-150x150operei lui Creangă există răul aşa cum în manuscrisele sale persistau greşeli. Pe acestea din urmă mereu le corecta, mereu le îndrepta. Auzind că i se vor traduce în germană Soacra cu trei nurori şi Harap Alb, autorul îl anunţă pe Titu Maiorescu, aproape cu obrăznicie, că vrea să mai facă unele „îndreptări”,și lungește nepermis de mult termenul de predare a textelor. Vizitatorii bojdeucii îl află nu o dată îmbrăcat în faimosul lui halat cu dungi albastre, cu târâiţii în picioare, corectând şi iar corectând, „cu o mulţime de hârtii, note, caiete, împrăştiate în toate părţile.” Şpalturile la Harap Alb erau umplute cu fel de fel de ştersături, adăugiri, mutări, strămutări, „încât de abia le puteam da de rost”, zice Ioan S. Ionescu, un autor de „amintiri” despre Creangă.

În lumea basmelor, a Amintirilor există fenomene neaşezate, oarbe, instinctuale, care sunt mereu dirijate, corijate, îmbunate. Un meşter bun, asemeni lui Creangă corectându-şi la infinit manuscrisele, intervine mereu să corecteze erorile lumii. Aşa este, bunăoară, fata moşneagului, o meşteriţă care îngrijeşte jivinele Sfintei Duminici: „…însă tare în credinţă şi cu nădejdea în Dumnezeu, fata nu se sparie, ci le ia pe câte una şi le lă şi le îngrijeşte, cât nu se poate mai bine.” Astfel, jivinele, „copiii lăuţi frumos”, ca un text trecut pe curat am zice, se îmbunează, iar Sfînta Duminică, „cititoarea” acestei isprăvi, „s-a umplut de bucurie.” Dar există şi alte lucruri neaşezate, neisprăvite, informe, „în toată lumea”, acolo unde porneşte fata. Ea le „grijeşte” pe toate: căţeluşa cea bolnavă, părul plin de omizi, fântâna mâlită şi părăsită, cuptorul risipit. Odată îndreptate, acestea o vor ajuta pe drumul de întoarcere către casă. Răsplata primită de la ele este importantă, dar nu vitală, căci fata babei nu le „grijeşte”, însă reuşeşte totuşi să se întoarcă acasă, dreptu-i, mai cu opinteli decât fata moşneagului. Mai important este că fata moşneagului a aşezat lucrurile, le-a isprăvit, le-a tocmit, le-a pus în ordinea lumii. Ca o bună creştină, ea nu caută răsplată pentru aceasta. Răsplata însă vine. Cînd vrea Domnul, desigur. Tot aşa cum şi fata babei îşi primeşte „răsplata” când vrea Domnul. Acesta o lasă să treacă pe drumul de întoarcere, dar o pedepseşte în final cu lighioanele ieşite din lada ucigaşă.

Poate că tot Domnul aduce dragostea, care „nu gândește răul”, cum spune Apostolul.   O vorbă tocită și răstocită spune că iubirea îl schimbă pe om. Și îl îmblânzește. „Farmazoanca” fată a Împăratului Roș, vicleană, gata să-i dea pieirii pe Harap Alb și pe năzdrăvanii lui, se îmblânzește în final. La început face multe necazuri eroilor noștri, mai cu seamă lui Ochilă și lui Păsări-Lăți-Lungilă. Apoi însă, pe drumul de întoarcere, cu fata, care era frumoasă de mama focului („cum s-ar mai zice la noi în țărănește”, zice mucalit Humuleșteanul, după ce mai întâi încearcă tot felul de „imagini plastice” orășenești pe seama ei: boboc de trandafir, scăldat în roua dimineții, etc), se petrece ceva: se îndrăgostește de Harap Alb.  Iar sentimentul dragostei incipiente își găsește un maestru în – cine credeți? – „țăranul necioplit” din Humulești, cel care trăia cu „țiitoarea” Tinca și pentru care femeia nu era bună decât pentru muncit în gospodărie și făcut plozi: „Și de-aceea Harap-Alb o prăpădea din ochi de dragă ce-i era. Nu-i vorba, și ea fura cu ochii, din când în când, pe Harap-Alb, și în inima ei parcă se petrecea nu știu ce…poate vreun dor ascuns, care nu-i venea a-l spune. Vorba cântecului:

Fugi de-acole, vină-ncoace!

Șezi binișor, nu-mi da pace!

sau mai știu eu cum să zic, ca să nu greșesc? Dar știu atâta, că ei mergeau fără a simți că merg, părându-li-se calea scurtă și vremea și mai scurtă, ziua ceas și ceasul clipă; dă, cum e omul când merge la drum cu dragostea alăturea”. Dragostea este starea naturală a omului. Prin inițiere erotică fata Împăratului Roș este subsumată culturii. „Farmazoanca” sălbatică, vicleană ajunge să fie educată, cultivată prin dragoste. Na, frate! Îmblânzirea scorpiei, vorba strămoșească! Puterile ei malefice inițiale, magia neagră, ca să spunem așa, se preschimbă în magie albă, izbutind, cu vie și apă moartă, să-l salveze de la moarte pe Harap Alb.

Harap Alb corijează alte rele: pe cei cinci monştri. Fiecare nămetenie în parte este la început „trăitoare în rău”, ca să ne exprimăm biblic. Din cauza lui Gerilă „vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicăreau, pietrele ţipau, vreascurile ţiuiau şi chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. Iară veveriţele, găvozdite una peste alta în scorburi de copaci, suflau în unghii, blestemîndu-şi ceasul în care s-au născut.” Ochilă vede văzute şi nevăzute, „copacii cu vîrful în jos, vitele cu picioarele în sus”, dar vede şi gurile căscate ale celor care îl ascultă, căci personajul e un karaghioz de iarmaroc valah. Privirea lui atotstrăbătătoare nu duce însă la nimic, rămîne o curiozitate şi atît. Ceilalţi sînt mai înspăimîntători, chiar primejduiesc lumea: Flămînzilă „mînca brazdele de pe urma a douăzeci şi patru de pluguri”; Setilă, altă arătare de om, dipsomanul absolut, „băuse apa de pe douăzeci şi patru de iazuri şi o gîrlă, pe care umblau numai cinci sute de mori”; Păsări-Lăţi-Lungilă vînează, fireşte, păsări, „le răsucea gîtul cu ciudă şi apoi le mînca aşa crude cu pene cu tot.” Ciuda aceasta inexplicabilă şi incontrolabilă a lui Păsărilă îi caracterizează, de fapt, pe toţi, vine de undeva din străfunduri (psihanalizabile, desigur, dar nu e treaba noastră) şi e lipsită de noimă. Cei cinci nu-şi află rostul în lume, acţiunile lor sînt anapoda, fără finalitate.

Aceşti ciudaţi şi înciudaţi, aceste pocitănii, bîzdîgănii, arătări, dihănii, schimonosituri, onănii, namile (invenţia lingvistică a lui Creangă în exprimarea informului pare a nu mai avea capăt) intră în slujba lui Harap Alb. Acesta îi domesticeşte, le dă un rost pe lume, punîndu-i în serviciul binelui. Cu ajutorul lor izbuteşte să treacă prin toate probele maleficului împărat Roş. Fiecare îşi găseşte locul său: unul la mîncatul cantităţii uriaşe de alimente (Flămînzilă), altul la băutul unui număr apreciabil de poloboace (Setilă), altul la reglarea căldurii în odaia încinsă, „reglare” ca la cei de la distribuția gazelor (Gerilă), ultimii doi la prinderea fetei de împărat prefăcute în păsărică (Păsărilă şi Ochilă). Cei cinci se completează reciproc, fiecare punînd la bătaie „darul” său în folosul binelui general. Ochilă îi explică lui Harap Alb: „…tot omul are un dar şi un amar; şi unde prisoseşte darul, nu se mai bagă în samă amarul.” „Amarul” este răul. Ochilă vrea să spună că atunci cînd darul, harul, binele este suficient, răul nu mai are nici o capacitate de a se manifesta, e înlăturat de la sine de către bine.

În fapt, Creangă ne insinuează şopîrleşte un gînd, care ajunge pînă la noi dintr-o filosofie străveche: oare nu blîndeţea celor drepţi se răsfrînge asupra celor răi pentru a-i linişti? Şi oare tulburarea celor răi nu are un efect benefic asupra celor drepţi? Nămeteniile sînt perfect conştiente de rolul răului de întăritor al binelui. La despărţirea de Harap Alb, după binele pe care i l-au făcut şi după ce ei înşişi s-au îmbunat, cei cinci spun în felul următor:

„ – Harap Alb, mergi sănătos!

De-am fost răi, tu ni-i ierta,

Căci şi răul cîteodată prinde bine la ceva!”

Împăratul Roş însă nu poate pricepe acest proces. Efortul său de a-i oprima pe ceilalţi nu reuşeşte. Împăratului „îi scînteiau ochii în cap de ciudă”. Cei cinci ciudaţi şi înciudaţi însă s-au lecuit. Acum rîd, glumesc, cum se întîmplă în marea scenă din odaia încinsă. Rîsul înseamnă şi indulgenţă. „Fericiţi cei care ştiu să rîdă, pentru că rîsul este propriu omului”, parafrazează laic marele Rabelais, acest Mesia al rîsului popular, îngăduitor şi catartic. Cel rău însă nu ştie să rîdă, el crîcneşte din măsele, iar ochii îi sticlesc de ciudă.

Dar să ne întoarcem la răul îmbunat. La Creangă răul este umbra binelui ori este refuzul binelui, cum spune undeva Eliphas Lévi. Altfel spus, răul este binele negativ, rezistenţa care întăreşte efortul binelui. Iată de ce răutăţile lui Nică sînt compensate mereu de înzecirea ostenelilor de bunătate ale Smarandei, personajul tutelar al Amintirilor. Iată de ce, la răutăţile mereu crescînde ale boierului hrisohedonic, cocoşul creşte neîncetat, parcă înglobînd în sine toate cele rele. Doar spune Smaranda: „Cele răle să se spele, cele bune să se adune.” După isprava cu pupăza, mătuşa Măriuca a lui moş Andrei, cea înciudată rău, care „scoate mahmurul din om”, este îmbunată de către Smaranda cu un cuptor de alivenci şi cu vorbe de desciudare ca dintr-un tratat de psihanaliză humuleşteană: „Doamne, cumnăţică hăi, cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată, luîndu-se după gurile cele răle! Ia poftim, soro, mai bine să mîncăm ceva din ce-a da Dumnezeu, să cinstim cîte-un pahar de vin în sănătatea gospodarilor noştri (…) Căci dacă ai sta să faci voie rea de toate, zău, ar trebui de la o vreme să apuci cîmpii.” Cine apucă respectivii cîmpi? Cel ne-bun, fireşte. Cei buni mănîncă şi se îmbunează. Prin actul mîncatului, ne spune Mihail Bahtin, cei vechi aveau convingerea că asimilează lumea, o renasc mai bună şi mai curată. Prin actul creştinesc al împătăşaniei se petrece, în definitiv, acelaşi lucru.

Tot o înciudată este şi baba câinoasă la inimă din Punguţa cu doi bani. „Hârca de la bucătărie” îl aruncă pe cocoş în cuptor, după care acesta, „cum vede şi astă mare nedreptate”, varsă apa în cuptor şi iese, „de s-a îndrăcit de ciudă hîrca”. Boierul şi el „crăpa de ciudă”. Cu alte cuvinte, nedreptatea făcută trebuia îndreptată, chiar dacă acţiunea îndreptării provoacă o dezordine pasageră. Apa însă va curge şi cuptorul se va încinge din nou. Doi înciudaţi sînt şi „hojmalăii Nică a lui Costache şi Toader a Catincăi, care îl urmăresc pe Nică, după ce acesta fugise de la şcoală: „au trecut pe lîngă mine vorbind cu mare ciudă.” Nică este convins că motivul pentru care nu au văzut unde se ascunsese a fost ciuda lor mare, pedepsită de Dumnezeu: „se vede că i-a orbit Dumnezeu, de nu m-au putut găbui.”

Ne întrebăm dacă vechiul slav ciudo (monstru), care a dat la noi ciudat, ciudăţenie, este înrudit cu ciudă şi  înciudare, tot slave. Creangă pare să facă această filiaţie. La el monstruozitatea răului este însoţită şi de înciudare.

După acest intermezzo despre ciudă să ne întoarcem la Amintiri. Aici spălarea celor rele și abolirea voii rele, de care vorbește buna Smaranda, sunt preocupări de căpătâi. Cearta dintre tată și mamă pe tema trimiterii lui Nică la școală este soluționată de socrul lui Ștefan a Petrei pe două căi: 1. în numele necesității unei minime științe de carte („să fie cineva de tot bou, încă nu este bine”); 2. Dar mai ales în numele armoniei familiale („-Las, măi Ștefane și Smărănducă, nu vă mai îngrijiți atâta…” După fuga lui Nică de la „procitire”, acesta este îmbunat de chiar părintele Ioan să vină la școală: „s-a înțeles cu tata, m-au luat ei cu binișorul și m-au dus iar la școală.” Îmbunarea lui Nică s-a datorat și unei anume cointeresări, pe care marjează părintele (iar Nică înțelege, nefiind el, nu-i așa, „de tot bou”): „Am o singură fată ș-oi vedea eu pe cine mi-oi alege de ginere.” Așa cum Harap Alb i-a întors de la fapte rele pe cei cinci și a dat un sens pozitiv muncii lor, tot așa Smaranda corijează, de fiecare dată cu bunătate, apucăturile rele ale lui Nică, altfel spus, îl educă: când Nică vine „răbuit” de la Chiorpec ciubotariul, când smântânește hoțește oalele („Se cunoaște el strigoiul care a mâncat smântâna de pe limbă… Urât mi-a fost în viața mea omul viclean și lingău, drept să-ți spun dragul mamei; și să știi de la mine, că Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtișag, fie lucru de purtat, fie de a mâncării, fie orice de ce-a fi”) sau când rămâne fără haine la scăldat. Lupta aceasta de gherilă dintre mamă și fiu, cu învăluiri de bunătate din partea Smarandei pentru îndreptarea fiului nu va fi fost ușoară și se vor fi acumulat tensiuni destul de mari. Dar Smaranda, ca și tiza ei frâncească Esméralda, care îmblânzește sufletul diformului cocoșat, izbutește să îmblânzească și ea „diformitățile” de caracter ale lainicului Nică. Nu mult după isprava cu scăldatul, mama îl laudă pentru hărnicie, iar Nică se detensionează brusc, răbufnind: „Atunci eu pe loc am început a plânge și bucuria mea n-a fost proastă. Și mai multă mustrare am simțit în cugetul meu, decât oricând. Și de m-ar fi izgonit de la casă, ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit, ca atunci când m-a luat cu binișorul.” Apoi, contrazicându-se umoristic, autorul se caracterizează ironic în celebrul pasaj, care se încheie cu „nici frumos până la douăzeci de ani….”, etc. Dincolo însă de mereu invocata sa impenitență, cu Nică se petrece un lent proces de atenuare, de rotunjire a asperităților caracterului. În partea a III-a aAmintirilor Nică devine mai mult un observator, chiar un judecător al „nebuniilor” celorlalți, decât un participant. Atunci când totuși participă și pune „poște”, are grijă să se ascundă. Se adaptează deci la organismul social. Că nu va reuși în totalitate niciodată, asta-i altă chestiune…

O lecție de îmbunare a lumii celei rele o dă și bădița Vasile, dascălul, în cel mai greu moment al vieții lui: când este prins cu arcanul și trimis la oaste. Cu toate acestea, el este convins că binele precovârșește răul, iar omul bun izbândește oriunde: „Las, mamă, că lumea asta nu-i numai câte se vede cu ochii (…) și în oaste trăiește omul bine, dacă este vrednic. Oștean a fost și Sfântul Gheorghe și Sfântul Dimitrie și alți sfinți mucenici cari au pătimit pentru dragostea lui Hristos, măcar de-am fi și noi ca dânșii!” Evident, aceste „profesiuni de credință” ale Smarandei, Sfintei Duminici sau ale lui bădița Vasile, răsărite ici și colo în opera lui Creangă, sunt „mărturisiri de credință”. Chiar dacă în limbaj popular, colorat și hâtru, aceștia vorbesc în numele credinței creștine și al moralei creștine. Dacă zgâriem oleacă (sau „o leacă”, cum scrie cu bună știință Creangă) pojghița anticlericală a diaconului de la Golia, vom da peste un Creangă profund creștin. Au ne înșelăm?

Un alt exemplu de îmbunare din Povestea lui Stan Pățitul. Femeia lui Stan era cât pe ce să altereze binele unei căsnicii prin adulter, fiind ispitită în această direcție de o cotoroanță de babă din panoplia de babe absolute ale lui Creangă. Aici se străvede vechea concepție rurală, care spune clar că femeia nu prețuiește cât bărbatul. Ea este ca o avere mobilă, ca o scoarță sau ca blidarul de pe perete. Trebuie să fie utilă fenomenal, să facă prunci cât încape și să muncească până cade-n genunchi, ca boul. Țăranul tradițional mai este convins că femeia are un exces de pasiune, că poate fi „rea de muscă”. De aceea trebuie domolită, „îndreptată” cu un dos de palmă, cu bătutul în gură, precum coasa, sau cu scoaterea coastei de drac, ca în cazul nostru. Spre deosebire de cazurile de mai sus, această Evă rurală este adusă în făgașul ei îndătinat de… diavol, un diavol bun, desigur, căci și el are rostul său în lume. Chirică împlinește cele neîmplinite, scoțând coasta de drac a femeii și luând cu el la schimb tălpoiul de babă, necesar la perestroika iadului.

De altminteri, procesul cu caracter general este următorul: se pornește de la o neîmplinire și se ajunge în final la împlinire, de la anormalitate la normalitate. Normalul este cheia lumii lui Creangă. Dubitațiile spasmodice, bezmetice, anormalul care uzurpă acut normalul, crizele de tot soiul nu fac parte din lumea lui Creangă. Stan Pățitul, de pildă, apare ca orfan de tată și de mamă, apoi ca „flăcău stătut”, însingurat; deși are ceva avere o tristețe chiftește în sufletul său. Apoi bucuria i se încuibărește în suflet odată cu venirea lui Chirică, iar bucuria crește pe măsura căutării fetei cu care să se însoare. Se împlinește apoi prin căsătorie și prin scoaterea coastei cu pricina. Harap Alb se plânge că mamă-sa l-a făcut într-un ceas rău, vrea să-și curme zilele, nici taică-său nu are încredere în el. Neîmplinirea lui atinge apogeul când devine sluga Spânului. În final se împlinește prin iubirea fetei Împăratului Roș. Fata însăși, cum am văzut, se împlinește prin iubire, căci la început este „mare farmazoană” și caută să-i înșele pe năzdrăvanii eroului. Ivan Turbincă este și el un neîmplinit. După atâția ani de oaste, rămâne fără un scop în viață. Apoi, după ce pedepsește pe draci și își face toate plăcerile în iad și pe seama Morții, capătă nemurirea. Ivan nu pare a fi fericit, ajunge în situația struldbrugilor swiftieni din partea a III-a a Călătoriilor lui Gulliver. Nemurirea este, în fapt, o anormalitate, nu se încadrează în firescul lumii. De aceea Ivan suferă, sătul de guleaiuri peste putință. Dănilă Prepeleac e „nesocotit, nechitit la minte și nechibzuit în trebi” (iată trei ne-împliniri). De aceea la început pierde totul. Apoi se înțelepțește în mod firesc, natural. Nu prin supranatural îl învinge pe drac, ci prin inteligența cea mai naturală, mai normală. În Ioan Roată și Vodă Cuza scuipatul în obraz al boierului (neîmplinirea) este compensat de sărutul lui vodă (împlinirea). Iar în cazul lui Nică lucrurile sunt limpezi ca apa Ozanei: se împlinește încetul cu încetul pe parcursul Amintirilor. Tristețea înstrăinării din final nu înseamnă, de fapt, decât începerea unui nou ciclu de viață. Iar acesta se declanșează după orbecăiala inerentă începutului: „… mergând noi în pasul cailor, din hop în hop, tot înainte prin rătăcăniile de pe ulițile Iașilor, am ajuns într-un târziu, noaptea, în cierul Socolei și am tras cu căruța sub un plop mare…” E noapte deci, dar va urma o dimineață. „Și a fost seară și a fost dimineață” se grăiește în Facerea. Plopul cel mare sub care trag, axis mundi, stă de strajă ca și teiul de pe dealul Humuleștilor întru împlinirea unei noi aventuri. De data aceasta, cea a scrisului.

Cele două femei, nevastă și soacră, din Poveste (Prostia omenească) sunt puțin cam… „ciudate”. Autorul le caracterizează scurt, mușcător, cu răutatea pe care și-o permit numai marii creatori: „Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră.” Pus în fața unei prostii de să te crucești (întâmplarea cu drobul de sare de pe horn, care, pasămite, ar putea să fie trântit de o mâță prezumtivă în capul sugarului, pardon, bebelușului, cum se zice în „fandosita” zilelor noastre, bărbatul își ia câmpii („Mă… duc în toată lumea”), fiindcă nu are ce face. El trebuie să se îmbuneze singur. Apoi, umblând bezmetic prin lume, omul începe să contabilizeze nătărăii, unul mai mare ca celălalt. „Din ce în ce dau peste dobitoci”, se luminează omul nostru. Anormalitatea tonților întâlniți în lume are un fel de rol curativ: îl face să vadă din alt unghi, mai puțin îngust, pe toantele de acasă și să înțeleagă firescul prostiei omenești. Din elementele normalului nu crește carcinomul anormalului, ca-n literatura absurdului, de pildă. Dimpotrivă, anormalul este întors spre firesc.

Lumea lui Creangă stă sub semnul compensării răului cu binele, a anormalului cu normalul, a neîmplinirii cu împlinirea. Sfânta Duminică îi transmite acest mesaj lui Harap Alb, care e musai să îndure răutățile Spânului: „Așa a trebuit să se întâmple și n-ai cui bănui.” Adică nu ai pe cine da vina. Așadar Spânul-diavol, simbolul răului, intră în ordinea lumii. Craiul, tatăl lui Harap Alb, își previne fiul să se ferească de rău, adică de omul roș și de cel spân, dar, totodată, îl asigură de necesitatea răului și binelui în călătoria (inițierea) sa: „Numai ține minte sfatul ce-ți dau, în călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și de buni”. După cum se vede, necesitatea răului este un imperativ. De altminteri, Spânul însuși pare că își cunoaște dinainte rolul său limitat, de ne-împlinit, de ne-isprăvit: „și atâta vreme ai a mă sluji, până când îi muri și iar îi învia.” Într-adevăr, Harap Alb moare (ucis chiar de Spân) și învie apoi cu ajutorul fetei Împăratului Roș. Lucrurile sunt cum nu se poate mai clare. Calul năzdrăvan, care îl slujise și pe tatăl lui Harap Alb, este de asemeni clar-văzător: „Nu te teme, știu eu, năzdrăvănii de ale spânului; și să fi vrut de demult i-aș fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-și mai joace calul. Ce gândești? Și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte…” „Câteodată” zice calul, „câteodată” zic și cei cinci năzdrăvani, dar impresia generală este că răul prinde bine întotdeauna, prinde, altfel zis, fixează binele. Tot ce există, bun ori rău, face parte din această lume. „Așa e lumea asta, – zice Sfânta Duminică – și de-ai face, ce-ai face, rămâne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. Vorba ceea: zi-i lume și te mântuie.” Lumea n-o poți întoarce, n-o poți schimba. Nu trebuie s-o degradezi sau s-o siluiești nu nimic, gândeau cei vechi ecologistic avant la lettre. Nu ai voie să faci acestea. Nu ai voie s-o strici nici c-o furnică, așa cum era să pățească Harap Alb. El însă trece prin apă, nu peste pod, pentru a nu strica o nuntă de furnici. „Dar tot mai bine să dau prin apă, cum a da Dumnezeu, decât să curm viața atâtor gâzulițe nevinovate.” Pentru că s-a îmbunat, își va primi răsplata. Tot așa procedează și cu albinele, căpătându-și răsplata. Dăruind, vei dobândi, nu?

Gândurile urzite până aici ne conduc la ideea că răul absolut, răul ca rău, nu există la Creangă. Importantă nu este penetrarea răului, ci îmbunarea acestuia. Binele și răul îngemănate nu reprezintă altceva decât armonia lumii, acel ordoal strămoșilor latini. De aici o necurmată îngăduință între oameni, o bunăvoință și o bunăvoie infinite. Când pedeapsa sau moartea totuși vin, acestea sunt întrețesute în pânza largă a conciliabilului, a vieții și a morții îngemănate. Să aruncăm aici doar o nadă pentru cititor: Oare moartea soacrei, de pildă, așa cruntă cum e, nu înseamnă o repunere a normalului în toate drepturile sale, un triumf al echilibrului vieții prin abolirea vetusteței și dezechilibrului reprezentate de soacră?

Să rămânem la bunăvoie, care are rol esențial la Creangă. De aici și voia bună, de care face zicere Vladimir Streinu, un profund exeget al operei lui Creangă: „Ne-am obișnuit de prin școli să-i zicem „umor”, dar pentru Creangă e mai potrivită vorba lui însuși, aceea pe care o întrebuințează: „voie bună”(p. 111). Într-o lume normală, împlinită, îmbunată, nu putea să nu apară și râsul liber, „sănătos” (de parcă ar exista și râs bolnav; în lumea lui Creangă în nici un caz). Creangă vine să propovăduiască bunătatea, îngăduința și râsul lumii lui. Sfântul Pavel scria apostolilor săi: Semper gaudite! Fiți mereu veseli! Creangă ar fi putut îndemna și el la fel sau, mai bine, vorbește prin gura popii Buligă Ciucălău: „Din partea mea, tot chef și voie bună să vă dea Domnul, cât a fi și-ți trăi!” Bineînțeles, popa Ciucălău propagă o altă veselie, una cam antipaulinică. Același Vladimir Streinu a intuit perfect esența acestui râs izvorât dintr-o adâncă înțelegere umană: „Rîsul în opera lui Creangă nu pedepsește, nu denunță vicii sau defecte omenești, o anumită profesiune, o manie individuală; rîsul lui e o petrecere pe seama limitelor naturii omenești, care sînt în primul rînd limite proprii ale celui care rîde, și numai în al doilea rînd sînt și ale altora” (118). Ne putem închipui că mai există astăzi un astfel de râs plesnind de sănătate, teafăr, naiv și prostesc de normal?

Radu Părpăuță 

Bibliografie:

Bahtin, M., François Rabelais și cultura populară în Evul Mediu și în Renaștere, În românește de S. Recevshi, Editura Univers, București, 1974.

Dan Grădinaru, Creangă. Monografie, Editura Allfa, 2002.

Vladimir Streinu, Ion Creangă, București, Editura Albatros, 1971.

Acatistul Întâmpinării Domnului – 2 Februarie

 PrezentareaLaTempluiD2

După începutul obișnuit:

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Icosul 1

16472943_640716166136031_4138152477203850346_n

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Condacul al 2-lea

Preasfânta Fecioară pe sine s-a văzut fiind curată după Nașterea lui Iisus și nu i-a trebuit curățire, pentru că Hristos a trecut precum o rază de soare printr-un diamant, nestricând curăția feciorească a Preacuratei Maicii Sale. Totuși, fiind smerită și nemândrindu-se de neprihănirea curăției Sale, atunci când s-au împlinit zilele legiuite de curățire, a plecat de la Betleem, împreună cu Sfântul Iosif, logodnicul, și au adus pe dumnezeiescul Prunc, la Ierusalim, înaintea Domnului și împreună I-au cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Văzându-te pe tine, printre veacuri, Fecioară, că porți în mâinile tale pe Dumnezeu întrupat, Isaia proorocul a glăsuit: „Domnul va ședea pe nor ușor”. Iar tu, o, Maică a lui Dumnezeu, mergând la Ierusalim și purtând dumnezeiescul Prunc în brațele tale, cugetai: „Cum, fiind mamă, am rămas fecioară?”. Totuși, văzând că această naștere a fost mai presus de fire, cu cutremur ai grăit întru sine: „Cum să Te numesc pe Tine, Fiul meu? Dacă Te numesc om, văd că ești mai presus decât omul, fecioria mea păstrând-o nestricată, pentru că zămislirea Ta a fost dumnezeiască. Dacă Te numesc Dumnezeu, văd că întru toate ești asemenea omului, afară de păcat. Pentru aceasta Te propovăduiesc pe Tine Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Noi însă, întâmpinând venirea Ta, Hristoase, pe cea Curată o cinstim cântând așa:
Vino, Curată Fecioară, că ai născut curat pe Curatul Dumnezeu;
Vino, maică fără bărbat a lui Emanuel, care nu a cunoscut nunta;
Vino, ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii, că de a ta curăție s-a minunat Gavriil;
Vino, ceea ce ești mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, că ție ți s-a închinat firea îngerilor;
Vino, țarină nesemănată, că ne-ai răsărit nouă Spicul Vieții;
Vino, rug nears, că întru Naștere nu te-a ars focul dumnezeirii;
Vino, încăpere neîncăpută la care nu pot să privească cei cu câte șase aripi și cei cu ochi mulți;
Vino, masă cu chip de foc, pe care pământenii nu se pricep să te laude după cuviință;
Vino. Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 3-lea

Fiind purtată de putere dumnezeiască ai venit la Sfânta cetate, Ierusalim, Preasfântă Fecioară, ca o zi luminoasă, arătându-L întregii lumi pe Hristos, Soarele Dreptății. Pentru aceasta în chip vădit te-ai arătat prestol de Heruvimi, înălțat prin fecioreasca slavă, căci în mâna ta porți pe Împăratul Slavei, în fața Căruia stau în chip nevăzut Serafimii cei cu câte șase aripi, împreună cu toate puterile cerești cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având Fecioara pântece primitor de Dumnezeu, a venit la biserică, ținând în mâna sa pe dumnezeiescul Prunc Hristos, și, plecând genunchii înaintea Domnului, cu bucurie și cu bună-cuviință a grăit: ,,O, Părinte Preaveșnic, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis să Se întrupeze dintru mine pentru mântuirea oamenilor. Acesta este Rodul pântecelui meu, zămislit întru mine prin Duhul Tău cel Sfânt. Acesta este întâiul meu Născut. Primește Cuvântul Tău cel Întrupat dintru mine, primește de la mine pe Fiul Tău, pe Care Ți-L aduc, ca prin Trupul și Sângele Lui, primit de la mine, să răscumpere neamul omenesc”. Iar noi pricepând această tainică rugăciune, Preacurată, cântăm Fiului Tău și Dumnezeului nostru așa:
Vino, Preadulce Iisuse, pogorând pe pământ blând și smerit precum ploaia pe pământ curat;
Vino, Viață Preadulce, precum picătura ce picură pe pământ, arătându-Te nevăzut în Întruparea Ta;
Vino, Mântuitorule atotmilostiv, să cauți și să mântuiești pe cei pierduți;
Vino, Păstorule preabun, Cel ce ai voit să porți pe umerii Tăi oile rătăcite;
Vino, Doctorul celor fără de nădejde, Cel ce ai binevoit să porți bolile și neputințele noastre;
Vino, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit să iei asupră-Ți toate păcatele lumii;
Vino, Domnul Slavei, purtat pe nor ușor, că ai gonit ademenirile întunericului;
Vino, Împăratul păcii, Cel ce șezi pe tronul lui David, a Cărui împărăție nu este din lumea aceasta;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 4-lea

Având întru sine furtună de gânduri îndoite marele arhiereu al lui Dumnezeu, Zaharia, s-a tulburat văzând pe Sfânta Fecioară cu Pruncul la un loc cu femeile necurate, înaintea ușilor bisericii, cerând curățirea cea după lege; a dus-o în Sfânta Sfintelor și a înțeles cu duhul că această Maică și după naștere este Fecioară Curată. Pentru aceasta a așezat-o în locul fecioarelor, unde femeilor având bărbat nu li se cuvine să stea, și, întâmpinând-o, cu frică și cu bucurie a cântat lui Dumnezeu Cel ce S-a arătat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Zaharia minunatele tale cuvinte în fața lui Dumnezeu, Preacurată, și văzând că așezi copilul tău preaiubit în brațele lui de arhiereu al lui Dumnezeu, precum în înseși mâinile lui Dumnezeu, și împreună cu acesta aduci jertfă, după cum spune legea, doi pui de porumbel, s-a umilit cu inima și cu credință și cu frică a primit pe dumnezeiescul Prunc, zicând așa:
Vino, Cel vechi de zile, Care de demult ai dat lui Moise legea în Sinai;
Vino, Prunc Tânăr, că ai intrat acum în biserică, vrând să împlinești legea;
Vino, că, sălășluire având cerul, ai vrut să umpli biserica pământească de slavă cerească;
Vino, că, întrupându-Te din Fecioară, ai dorit să îndumnezeiești firea omenească;
Vino, că Te-ai coborât până la chipul de rob, ca pe noi, robii păcatului, să ne faci robii Adevărului dumnezeiesc;
Vino, că ești strălucirea Ipostasului Părintesc, ca pe noi să ne arăți fiii Tatălui Ceresc;
Vino, Împlinitorul legii, Care ai adus lui Dumnezeu pui de porumbel, ca noi să zburăm la ceruri mai curați decât aceștia;
Vino, Dătătorule de milostivire, Care milă voiești, iar nu jertfă, ca și noi să Te ungem cu untdelemnul milei;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 5-lea

Steaua cea de Dumnezeu luminată a strălucit, când a venit la biserică Simeon, purtat de Duhul Sfânt. Acestuia, tânăr cu Duhul, dar îmbătrânit cu trupul, fiind drept și credincios trăind în credință și așteptând mângâierea lui Israel, i s-a făgăduit prin Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până când nu va vedea pe Hristos Domnul venind în trup. Acesta, privind pe Preacurata Fecioară și pe Pruncul ținut de dânsa în brațe, a văzut harul lui Dumnezeu și, cunoscând cu Duhul că Acesta este Mesia Cel așteptat, în grabă s-a apropiat de Dânsul și, dând mulțumire lui Dumnezeu, cu frică și cu bucurie I-a cântat din inimă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând bătrânul Simeon în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om, purtat în chip de Prunc, s-a umplut de nespusă bucurie și, uitându-se pe sine, a grăit cu bucurie: Te doresc pe Tine, Dumnezeul părinților și Doamne al milei, la Tine privesc, Cel ce cuprinzi toate cu Cuvântul Tău, pe Tine Te întâmpin, Cel ce stăpânești viața și moartea, pe Tine Te aștept, Cel ce unești cerul și pământul. După Tine flămânzesc morții ce așteaptă învierea. După Tine însetează cei ce pătimesc și așteaptă mângâiere și Ție Îți cântă așa:
Vino, Cel așteptat de toți proorocii, să ne cercetezi cu mântuirea Ta;
Vino, Cel dorit de toate neamurile, să ne luminezi cu învățătura Ta;
Vino, Mântuitorul nostru, ca să izbăvești pe Adam și pe Eva de păcat, de vechiul blestem;
Vino, Cel ce Te-ai arătat pe pământ Mântuitorul nostru, ca să viețuiești cu oamenii și să-i scoți din întuneric și din umbra morții;
Vino, Luminătorul nostru, ca să binevestești anul plăcut Domnului;
Vino, Izbăvitorul nostru, ca să-i și slobozești pe cei zdrobiți cu inima;
Vino, Păstorule și Învățătorule, ca să propovăduiești robilor dezrobirea și celor orbi vederea;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, să vestești celor umiliți mântuire și tuturor oamenilor iertare;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor minunat al venirii lui Hristos s-a arătat purtătorul de Dumnezeu Simeon, când mai ales umplându-se de Duhul Sfânt, primul dintre oameni L-a cunoscut pe Ziditorul său, venit cu trup, și primul a mărturisit dumnezeirea Lui, cântându-I în numele tuturor celor ce trăim pe pământ: „Ție ne închinăm, pentru că Tu ești Dumnezeul nostru; Ție ne rugăm, pentru că Tu ești biserica noastră, Ție Îți slujim, că Tu ești Făcătorul legii. Tu ești Unul Dumnezeu și nu este alt Dumnezeu afară de Tine și alt Fiu deoființă cu Tatăl. Prin Tine noi trăim și ne mișcăm și ființăm; Tu ești mai frumos decât toți fiii oamenilor, pentru că Tu ești Dumnezeu și om”. Pentru aceasta se bucură acum cerul, pentru că a miluit Domnul pe poporul său și saltă temeliile pământului și cei ce se află în iad, că s-a arătat celor morți învierea văzând acum pe Mântuitorul lumii și cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Astăzi a strălucit la toată lumea lumina adevărului, că Preasfânta Fecioară a dat cu preacuratele sale mâini, bătrânului Simeon, pe dumnezeiescul Prunc, ca pe un cărbune făcător de viață, de la jertfelnicul Domnului, zicând: „Primește, cinstite bătrâne, pe Domnul tău, primește vistieria nesecată și puterea cea neajunsă. Spală necurăția și te înnoiește și te luminează de la Soarele Dreptății. Să nu ardă deci focul harului pe domnul meu, ci mai mult să-l lumineze, căci Acesta curăță păcatele și toată fărădelegea ta, ca să fii început al curățirii întregii lumi, și astfel te vei dezbrăca de toate cele vechi, ca să te îmbraci în toate cele noi”. Iar noi, pricepând această vestire milostivă, să-i cântăm Preacuratei unele ca acestea:
Vino, Fecioară, că strălucind de curăție cerească, ne-ai răsărit lumina cea neînserată;
Vino, Împărăteasă a preaminunatei lumi cerești, care ne-ai ridicat pe noi în locașurile cele de sus;
Vino, tainic rug, prin care, din înălțimile cerești, s-a aprins focul Dumnezeirii la toată lumea;
Vino, nor purtător de lumină, prin care dumnezeiescul Prunc Hristos S-a adus spre mântuirea tuturor;
Vino, masă de foc a Nevăzutului Împărat;
Vino, chivot ceresc, care ai încăput pe Hristos;
Vino, palat al Duhului Sfânt;
Vino, mireasă neprihănită a Împăratului cel fără de moarte;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 7-lea

Vrând Sfântul bătrân Simeon să primească o nouă curățire, precum Isaia cel de demult, s-a închinat Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și, atingându-se de dumnezeieștile ei picioare, a zis: „Foc duci, Curată, mă tem să iau în brațe Pruncul Cel ce stăpânește lumea. Tu însă, cu mâinile Tale, precum cu niște aripi îngerești luminează-mă, dându-mi pe Cel ce Heruvimii cei înaripați se înfricoșează să-L poarte”. Astfel Simeon, întinzându-și mâna, L-a primit în cinstitele sale brațe și cu bucurie a cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

O nouă și preaslăvită minune s-a săvârșit astăzi: bătrânul Simeon primește în mâini stricăcioase pe Ziditorul omului, pentru ca Dumnezeu să trăiască cu oamenii, iar omul să devină ceresc. Primind pe Cel dorit și văzând împlinirea făgăduințelor Simeon, precum grâul cel copt, a cerut slobozirea de trup și la apusul viețuirii sale a cântat cu bucurie: „Au văzut ochii mei mântuirea Ta, ca pe o taină ascunsă din veac. Acum însă, slobozește, Stăpâne, pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, de această trupească legătură către viața cea neîntinată și neîmbătrânitoare, ca, plecând de aici, să duc veste de bucurie despre venirea Ta în lume”. Pentru aceasta Îți cântăm:
Vino, Iisuse, Dătătorul vieții, că ai dăruit viață și înviere tuturor credincioșilor Tăi;
Vino, Stăpâne, Biruitorul morții, că ai slobozit din veșnica moarte poporul Tău;
Vino, Împăratul cel fără de moarte, că din întunericul și din umbra morții ai slobozit pe cei legați din veac;
Vino, Preadulce Viață, că porțile raiului iarăși le-ai deschis lui Adam, spre viață veșnică;
Vino, Mire Preadorit, că sufletul meu tânjește și dorește curțile Domnului;
Vino, Lumină Sfântă, că Te-a aflat sufletul meu plângându-și păcatele;
Vino, Dumnezeule Preaveșnic, că aproape este mântuirea Ta pentru cei ce se tem de Tine;
Vino, Mântuitorule Preabun, căci cuvântul Tău a adus pacea mult dorită;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 8-lea

Străine cuvinte auzind de la bătrân, minunatul Iosif și Preacurata Fecioară s-au mirat de cele spuse, l-au văzut pe Simeon proorocind despre Prunc, dar nu ca despre un prunc, ci ca despre Cel vechi de zile, și rugându-se la Dumnezeu, ca la Cel ce are putere asupra vieții și asupra morții și Care poate să-l sloboadă la o altă viață, și punând toate acestea în inima lor, au cântat cu mulțumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind întru Dumnezeu, Sfântul bătrân Simeon s-a umplut de duh proorocesc și a vorbit despre dumnezeiescul Prunc că va ajunge chiar și la iad să dea tuturor celor legați iertare, orbilor vedere și nu va vorbi ca alții. Și, întorcându-se la Maria, Mama lui Iisus, a proorocit: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va ridica împotriviri. Și prin sufletul tău, o, Maică, fără de moarte, va trece sabie, când vei vedea pe Fiul tău bătut în cuie pe cruce, ca să se descopere gândurile din multe inimi, întru iertarea păcatelor lor”. Iar noi, înțelegând această proorocie, îi cântăm Preacuratei:
Vino, Maică și Fecioară, care, întru nașterea ta feciorească, nu ai simțit durerile nașterii;
Vino, Maica Mielului și a Păstorului, care vei suferi dureri înfricoșătoare lângă Crucea Fiului tău;
Vino, bucuria noastră, care, împreună cu Fiul tău pătimind, cu toată lumea te vei bucura de arătarea Slavei Sale;
Vino, mângâiere în necazuri, care fiind încercată precum aurul în foc, ești grabnic ajutătoare celor ce sunt ispitiți;
Vino, cea preaveselă, care ai vrut să o bucuri pe Eva, cea care a adus femeilor mâhnire;
Vino, preaslăvită, care ai dorit ca prin durerile tale să eliberezi lumea de toate durerile;
Vino, Fecioară, mai cinstită decât toată făptura, care prin nașterea ta ai înnoit toată zidirea cea văzută;
Vino, Maică mai sfântă decât toți sfinții, care prin întâmpinarea ta ai unit pe îngeri cu oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerilor s-a minunat de marea coborâre a lui Dumnezeu față de om zicând: minune preaslăvită, neînțeleasă și nespusă vedem astăzi, că Cel ce l-a făcut pe Adam încape în brațele bătrânului. Pline sunt marginile lumii de mila Lui, plină este făptura de lauda Lui, plină este omenirea de îngăduința Lui. Cele cerești, cele pământești și cele de dedesubt sunt pline de bunătatea Lui, sunt pline de darurile și binefacerile Lui. Plin este cerul și pământul de slava Lui! Pentru aceasta, toate neamurile, bateți din palme cântându-I: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Grăitorul și văzătorul de Dumnezeu Simeon, deși a spus multe și a lăudat pe Preanevinovata Maică a lui Dumnezeu, care a născut lumii pe Dumnezeu Omul, Mântuitorul sufletelor noastre, totuși nu a putut să o laude cu vrednicie pe aceea pe care mințile cele mai presus de lume nu se pricep să o cânte. Totuși, cuprins de iubire a slăvit-o zicând: Preasfântă și minunată cămară a lui Dumnezeu, tu ești începutul și sfârșitul prăznuirii noastre. Tu ne-ai răsărit Lumina Soarelui ne-ai deschis izvorul iubirii de oameni a Fiului tău. Pomenirea ta este mai presus de orice cuvânt și mărirea ta întrece neputința noastră. Te rugăm, pomenește-ne neîncetat pe noi, cei ce te lăudăm și îți cântăm:
Vino, bucuria noastră nesfârșită, care ai arătat lumii întregi bucuria lui Hristos;
Vino, dulceața noastră cea pururea fericită, care ții în mâinile tale focul dumnezeirii;
Vino, lumină pururea strălucitoare, care ai luminat biserica lumii vechi cu lumina harului;
Vino, făclie nestinsă, care întru întâmpinarea ta ai luminat sufletele credincioșilor cu lumina lui Hristos;
Vino, că porți cu mâinile Focul Ceresc, ca prin tine să se aprindă în locul cel sfânt frumusețea și sfințenia;
Vino, lumină neînserată, că ai născut în chip nestricat, fiind pururea Fecioară, ca prin tine să se vestească mântuirea până la marginile pământului;
Vino, chivot însuflețit și dumnezeiesc, că prin tine se arată întregii lumi harul cel mare și mântuitor;
Vino, cortul lui Dumnezeu și al oamenilor, că prin tine Dumnezeul dumnezeilor împărățește în Sion peste toți oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 10-lea

Propovăduitoare a mântuirii s-a arătat Ana, cea insuflată de Dumnezeu, că nu se depărta de biserica Domnului, slujind ziua și noaptea în post și în rugăciuni. Aceasta ieșind cu Dreptul Simeon în întâmpinarea Pruncului Iisus, a mărturisit că acesta este Ziditorul cerului și al pământului. Și îmbrățișând pe Hristos, L-a sărutat și Duhul S-a sălășluit întru ea și a grăit: „Tu ești Dumnezeu și Fiul Omului, Fiul împărăției și al umilinței. Tu auzi și taci, vezi și ești nevăzut, ești pretutindeni și ascuns”. Și a grăit și alte proorocii despre Pruncul adus, pentru cei ce așteptau izbăvirea în Ierusalim cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveșnic și Cuvântul lui Dumnezeu, Tu acum în trup Te-ai arătat lumii întregi, ca un Prunc în biserică, purtat în brațe de Fecioara Maria, Maica Ta, ca să petreci cu oamenii și celor ce sunt din Adam să le vestești mântuirea. Adevărul Tău S-a pogorât din cer, mila Ta ne-ai trimis-o nouă și harul Tău împărățește pe pământ pentru că ai venit să cauți și să-i mântuiești pe cei pierduți. Pentru aceasta pe nimeni nu îndepărtezi, de la nimeni nu Te întorci, precum s-a întâmplat cu Uza, de demult, când s-a atins de chivotul Legământului Tău și a fost lovit de moarte. Acum însă desfrânata Îți cade la picioare și devine neprihănită, cea cu scurgerea de sânge se atinge de Tine și se vindecă, vameșii și păcătoșii stau împreună cu Tine și se fac prietenii Tăi, căci ai chemat la Tine pe toți cei trudiți și împovărați. Pentru aceasta cu bucurie și noi Te întâmpinăm și Îți cântăm așa:
Vino, o, Hristoase, împăratul tuturor, și scoală-Te întru întâmpinarea, noastră;
Vino, Iisuse, Doctorul inimilor noastre, și ieși întru ajutorul și mântuirea noastră;
Vino, Păstorul nostru Cel bun, Care Te-ai întrupat să cauți oile pierdute, și caută-ne și pe noi cei rătăciți;
Vino, Mângâietorule bun, Care ai căutat și ai găsit drahma cea pierdută, și află și sufletele oamenilor pierduți;
Vino, Atotbunule și Iubitorule de oameni, și ne primește și pe noi în brațele Tale părintești;
Vino, Atotmilostive și Îndurate, și ne sălășluiește și pe noi în cămările Tale cerești;
Vino, Mângâietorul celor întristați, ca să ne aperi și să ne cârmuiești pe noi, cei ce plutim pe marea acestei vieți deșarte;
Vino, Mântuitorul celor rătăciți, mântuiește-ne și ne scoate pe noi, cei ce ne înecăm în viforul păcatului;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilință au adus arătării Tale, Hristoase, purtătorul de Dumnezeu Simeon și dreapta Ana, arzând cu duhul și propovăduind cu buze de bucurie venirea Ta în lume tuturor celor ce așteptau izbăvirea. Iar cărturarii și fariseii, auzind astfel de mărturisiri despre Prunc, s-au mâniat și mai mult, l-au învinuit pe Zaharia, ca pe un vădit călcător de lege, că pe Maria a așezat-o în locul unde ședeau fecioarele, pentru care îndată l-au și ucis cu pietre. Iar Pruncul Iisus a fost dus în Egipt, din pricina lui Irod, ca și acolo, spre mărturie veșnică, Domnul să fie cunoscut egiptenilor și să I se aducă jertfă, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină spre descoperirea neamurilor ai fost, Hristoase, Soarele dreptății, pe nor purtat, precum Simeon astăzi a proorocit că vei fi începătură de nou har, din Egipt și până la marginile lumii, că Tu ești Izvorul Vieții și Lumina oamenilor, pentru că lumina luminează întru întuneric și întunericul nu o cuprinde. Cu această lumină a dumnezeirii Tale luminează și întunericul sufletelor noastre, pentru ca toți să aprindem în inimă lumina virtuților și împreună cu Simeon și cu Ana să-Ți cântăm Ție și Preasfintei Maicii Tale unele ca acestea:
Vino, Iisuse, Lumina lumii, pentru ca în lumina Sfinților Tăi să ne luminezi pe noi;
Vino, Hristoase Mântuitorule, Care locuiești întru Lumina cea nepătrunsă, pentru ca în lumina Feței Tale să ne îndumnezeim;
Vino, Soarele Dreptății, pentru ca în zilele Tale să strălucească adevărul și pacea pe pământ;
Vino, Lumină Sfântă, pentru ca să ajungă în inimile noastre focul credinței și iubirii Tale;
Vino, Împărate ceresc, pentru ca binecuvântată și prealuminată să fie venirea Ta;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, pentru ca având aprinsă făclia curăției să ieșim întru întâmpinarea Ta;
Vino, Lumină lină și neînserată, pentru ca în liniște și în pace să trăim toate zilele vieții noastre;
Vino, Fiule Unule Născut al lui Dumnezeu și Cuvinte, pentru ca întru bucurie și frică să lucrăm a noastră mântuire;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 12-lea

Vechea biserică a legii cu nou har s-a umplut, când ai intrat într-însa, Hristoase, ca un Prunc purtat în brațe, ca să se plinească proorocia lui Agheu: „Va veni Cel dorit de toate neamurile și voi umple de slavă templul acesta și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi și în locul acesta voi împărți pacea”. Pentru aceasta să se înfrumusețeze cu lumina Ta Dumnezeiască și Biserica noastră ce se gătește să Te primească luminat ca pe un Mire, iar pe noi ne învrednicește în curăție să ieșim întru întâmpinarea Ta și cu veselie să-Ți cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând, o, Maica lui Dumnezeu, venirea întru întâmpinarea ta a întregii lumi în Biserica Domnului, lăudăm nespusa ta curăție feciorească, ne închinăm Soarelui Dreptății, Hristos, Ce a răsărit dintru tine, Îl privim împreună cu Simeon și Îl primim în brațele noastre. Împreună cu Ana mărturisim dumnezeirea Lui, cu Iosif Îi aducem în dar doi pui de porumbel, adică sufletul și trupul nostru, și precum fecioarele înțelepte, luminat înfrumusețăm candelele sufletelor noastre și făclii aprinse de fapte bune lui Hristos, Lumina cea Adevărată, Ce S-a arătat lumii, Îi dăruim, iar astăzi, împletind precum florile coroană de cântări, îți aducem aceste laude:
Vino, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca sub acoperământul Fecioriei Tale să ne păzești pe noi întru curăție și feciorie;
Vino, palat purtător de Lumină al Stăpânului, ca prin darul tău să ne faci pe noi locaș al Duhului Sfânt;
Vino, Fecioară mai luminoasă decât dimineața, ca să fim și noi fii ai zilei până la sfârșitul vieții;
Vino, soare care porți pe Tatăl Luminii, ca și pe noi să ne luminezi cu darul tău;
Vino, sfântă slujitoare a măreței taine, ca să ne înveți a sluji cu sfințenie pe Fiul tău și Dumnezeu;
Vino, bună ajutătoare a toată lumea, ca să ne păzești nevătămați de lume, de trup și de diavol;
Vino, o, Fecioară Marie, ca să luminezi sufletele noastre întunecate de patimi;
Vino, o, pruncă minunată, ca să călăuzești spre mântuire această lume orbită de păcate;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 13-lea

O, întru tot cântată Maică și Fecioară, care ai adus în locul cel sfânt al sfinților pe Cuvântul cel mai presus decât toți sfinții, întru întâmpinarea noastră și pentru mântuirea lumii; primește această rugăciune a noastră, acoperă-ne și ne păzește pe noi de tot necazul și întristarea și ne izbăvește de toate cursele vrăjmașului. Tu, cea fără de prihană, ceea ce ești ușă dumnezeiască, deschide-ne nouă, celor ce dorim mântuirea, ușile cerești, ca, izbăvindu-ne prin tine de veșnica muncă, să cântăm întru Întâmpinarea Domnului în văzduh: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cetele cerești, plecate spre pământ…, Condacul 1: Astăzi aleasa Maică merge acum de la Betleem la Ierusalim…, și aceste rugăciuni:

Rugăciunea întâi, către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost văzut de prooroci, ca prin oglindă, în ghicitură și mai pe urmă, în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria și în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea întregii lumi, Te-ai arătat ca Prunc, purtat în brațele Dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită și de prealuminată este aducerea Ta în brațele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului și Întâmpinarea Ta de către bătrânul Simeon. Astăzi cerurile se veselesc și pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului și Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut să-Ți vadă fața Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai arătat pe Tine Om, strălucind de nespusă dumnezeiască Lumină, ca împreună cu Simeon să Te vedem față către față, să Te pipăim cu mâinile și să Te primim în brațele noastre ca să Te cunoaștem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup. Pentru aceasta proslăvim nespusă coborârea Ta și marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoșii noștri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miluit și iarăși ne-ai deschis locașurile cerești și ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai rușinează pentru neascultare și nici nu se va mai ascunde de la fața Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ți păcatele lui, să-l speli cu sângele Tău și să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei și să-l înfrumusețezi pe el, ca pe un mire. Iar pe noi, pe toți, care prăznuim dumnezeiasca Ta întâmpinare, învrednicește-ne ca împreună cu fecioarele înțelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, cu candelele credinței și curăției aprinse să privim cu ochii credinței dumnezeiasca Ta față, să Te purtăm în inimi, în toate zilele vieții noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu și noi să fim poporul Tău. Iar în slăvita și înfricoșătoarea zi a venirii Tale, când toți sfinții vor ieși în văzduh pentru marea Ta întâmpinare, învrednicește-ne și pe noi să Te vedem, și astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă Împărăției Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule iubitorule de oameni, că a Ta este împărăția și puterea și slava, împreună cu Cel fără de Început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, către Preasfânta Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Fecioară, care strălucești prin curăție cerească, porumbiță preablândă, mielușea neprihănită, ajutătoare bună a lumii, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, tu ești începutul și mijlocul și sfârșitul bucuriei noastre de acum, că dintru tine a strălucit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care L-ai adus în sfintele tale brațe în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea noastră și spre bucuria și mântuirea întregii lumi. Pentru aceasta te fericim și te proslăvim, pentru că tu ești cortul lui Dumnezeu și prin tine S-a sălășluit între noi, pentru ca să fim poporul Lui. Tu ești ușa cerească vestită de Iezechiel, prin care iarăși ni s-a deschis intrarea în locașurile raiului. Tu ești scara cea înaltă văzută de Iacob, prin care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Tu ești pod care duce de pe pământ la cer. Pentru aceasta te rugăm să privești spre noi, ca ceea ce ai intrat în locul cel sfânt purtând pe mâini Focul Dumnezeiesc, binecuvântată. Cu focul rugăciunii tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veșnic al gheenei. În locul cel sfânt ai venit pentru curățirea cea după lege, ție netrebuindu-ți curățire, Fecioară Curată, și prin aceasta învață-ne cumse cuvine a ne păzi în neprihănire și curăție și cum să purtăm nevoința fecioriei, că tu, fiind mai presus decât Heruvimii, ai venit la biserică, laolaltă cu  femeile necurate. Tu, o, Maică Preasfântă, însăți fiind biserica lui Dumnezeu care ai adus la biserica legii pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, învrednicește-ne și pe noi să iubim mai mult în lumea aceasta bisericile Fiului tău, să le cercetăm în toate zilele vieții noastre, acolo să vedem frumusețea Domnului, pentru că mai bine este să petrecem o zi în curțile Domnului, decât să locuim în locașurile păcătoșilor. Dăruiește-ne și nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiți, în brațele inimii noastre, pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, ca să fim părtași pururea Preacuratului Său Trup și Sânge, și ajută-ne să ne păzim în frica lui Dumnezeu și să nu întinăm biserica trupului nostru. Și așa întâmpinând totdeauna, o, Maica lui Dumnezeu, pe Fiul tău în inimile și în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile tale să dobândim și acea întâmpinare în văzduh a Domnului și așa vom slăvi și vom cânta împreună cu toți sfinții pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul.

 

Rugăciune la durere și suferință

reagytre

Doamne, ce să fac? Ce voiești Tu să fac? Orice clipă în care nu simt prezența Ta mi se pare pierdută. De atâtea ori sufăr, și în suferința mea mă comport ca și când nu aș ști că singurul lucru pe care îl am de făcut e să vin la Tine și să îți încredințez Ție povara mea. Cum pot să uit atât de des un lucru atât de bine știut? Oare conștiința lui nu a prins rădăcini destul de adânci în inima mea?

Doamne, dar cum să-Ți dau Ție suferințele mele când Tu ai suferit deja atât de mult? Cum să mai adaug poverile mele mărunte la povara Ta atât de grea? Nu pot decât să Te chem să stai un pic cu mine, să petreci un ceas, două în odaia mea, să Te privesc în ochi și să simt atingerea mâinii Tale calde. Nu trebuie nici măcar să-mi spui vreun cuvânt. Până și tăcerea Ta e un balsam pentru sufletul meu, căci în tăcerea Ta sunt adâncuri de simțământ la care cuvintele nu pot ajunge.

Stai cu mine o oră azi în tăcere. Poate nici eu n-am să spun nimic. Poate doar am să plâng, dar și plânsul meu e altfel când îl auzi Tu. Și lacrimile mele sunt mai limpezi când le privești Tu. Și suspinul meu se schimbă în cântec în prezența Ta. În ochii Tăi e o iubire infinită ce transfigurează orice suferință și o umple de Tine. Chiar de nu vrei să-mi alini setea, măcar lasă-mă să privesc spre izvorul Tău de apă vie, să sorb din ochi ceea ce buzele-mi mistuite nu pot să atingă.

Amin

Ancestral – Mihai Nistor

1173893_594209833950591_1302526294_n

Vezi bine…

Gheața se spulberă și parcă s-ar atinge mării

Grai fără gând

Spic fără vânt

Aduce somnul

Apus de umedă stea

Răsare fulger în privirea mea

Măiastră, uitarea își amintește rostul

Croind vreo șase case

În haine de mătase

Peștele ieșind pe maluri se întreabă

În ce ape înoată lumina?

Mihai Nistor