Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai suflat în faţă lui suflare de viaţă şi, binecuvantandu-l, ai zis: creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul, iar la Cana Galileii, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi deci naşterea de fii, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să Te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care ai binevoit să mi-i dăruieşti. Umple-i de înţelepciune şi pricepere. Apară-i de toate cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor tăi ca totdeauna să le fie călăuze şi povăţuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată laudă şi preamări în veci. Amin.
Troparul Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, glasul al 5-lea:
Pe luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină, ca pe un părinte ales să-l slăvim acum noi, ucenicii lui; că înainte-văzător s-a făcut Sfântul Irodion, de boli pe toţi vindecându-i şi duhovnic dumnezeiesc s-a arătat în viaţa sa.
Condacul 1
Pe luceafărul din Lainici, pe Irodion cel cu numele de Apostol, toţi să-l lăudăm; că acesta, ajungând iscusit duhovnic, al Olteniei păstor s-a arătat strălucit, iar în munte a înmulţit pe ucenicii săi, care-i strigă: Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Icosul 1
Marele Ierarh Calinic de la Cernica părinte duhovnic te-a ales pe tine, Cuvioase Irodioane, şi povăţuitor al călugărilor te-a aşezat; că în tinereţea ta a văzut desăvârşirea vieţii tale cuvioase, pentru care îţi strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, luceafărule din Lainici;
Bucură-te, păstorule cel bun;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din potirul veşniciei;
Bucură-te, inimă de părinte şi născător de fii ai luminii;
Bucură-te, fiu al plaiului oltean, primit ca frate la Cernica;
Bucură-te, că în Mănăstirea Lainici mare stareţ ai ajuns;
Bucură-te, că mulţi ucenici ai născut aici în Duhul Sfânt;
Bucură-te, vas al darului înainte vederii;
Bucură-te, purtătorule al crucii cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, sprijin al celor neputincioşi;
Bucură-te, dezlegare prin har a zidirii înrobite;
Bucură-te, cuvânt cu dumnezeiască rodire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 2-lea
Adeseori venea la tine Sfântul Calinic să primească sfat şi dezlegare, cu toate că erai mai tânăr decât el, dar sporirea ta duhovnicească, cu preţ de jertfă câştigată, făcea mai mult decât anii cei îndelungaţi. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Ajungând ierarh în Oltenia, de Dumnezeu purtătorul Ierarh Calinic te-a chemat, Părinte Irodioane, să slujeşti ca stareţ şi te-a numit „Luceafăr al Lainiciului”. Pentru aceasta, împreună cu el îţi cântăm:
Bucură-te, desăvârşire în chipul îngeresc;
Bucură-te, smerenie de om ceresc;
Bucură-te, luminător al credincioşilor cel cu nume de apostol;
Bucură-te, prieten al Mirelui îmbrăcat în haina veacului viitor;
Bucură-te, următor al părinţilor pustiului;
Bucură-te, podoabă a ieromonahilor cu sfinţenie lucrată;
Bucură-te, pământ ce rodeşti însutit sămânţa Cuvântului;
Bucură-te, rod al Pomului Vieţii;
Bucură-te, înţelegere de taină a tainelor Scripturii;
Bucură-te, preoţie cuvioasă şi slujire îngerească;
Bucură-te, jertfă roditoare de înviere;
Bucură-te, făclia cea luminoasă a sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 3-lea
Fiind primit, Cuvioase Irodioane, în obştea Mănăstirii Cernica, stareţul tău, Sfântul Calinic, s-a minunat de viaţa ta îmbunătăţită, căci în osteneli călugăreşti haină de nuntă neîntinată ţi-ai alcătuit şi la Sfânta Liturghie cu cetele îngereşti neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Ca la un izvor de apă alergând fraţii în mănăstirea ta, obşte mare s-a întocmit, Cuvioase, iar tu, Sfinte, privind la ei, mulţumeai lui Dumnezeu, zicând: ,,Iată eu şi pruncii daţi mie de Dumnezeu”. Drept aceea, împreună cu ei strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, trâmbiţa Duhului Sfânt;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina cea neînserată;
Bucură-te, vas ales al Preasfintei Treimi ce porţi Cuvântul cel necuprins;
Bucură-te, vieţuire îngerească într-un duh cu Sfântul Ierarh Calinic;
Bucură-te, chip îndumnezeit de fiu al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în rugăciune ai văzut lumea în dumnezeiasca lumină;
Bucură-te, veşmânt al înfrânării pătruns de razele Schimbării la Faţă;
Bucură-te, liturghisire a prefacerii de taină;
Bucură-te, canon al sihaştrilor, împreună vieţuitor cu îngerii;
Bucură-te, paraclis al mângâierii de sus;
Bucură-te, stăruitor în închinarea duhovnicească;
Bucură-te, zidirea înnoitoare a sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 4-lea
Având darul înaintevederii, n-ai primit, Sfinte Cuvioase, laptele femeii ce dădea celui rău făptura lui Dumnezeu, pentru că darul de jertfă numai cudragoste şi rugăciune curată se cuvine să-l aducem lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Părinte al călugărilor, îndemn şi lumină te arăţi credincioşilor, Cuvioase, şi tuturor celor care vin la tine cu credinţă. Pentru aceasta, închinându-ne icoanei şi sfintelor tale moaşte, primim luminare minţii şi inimii, pentru care strigăm aşa:
Bucură-te, iubitorule al liniştirii duhovniceşti;
Bucură-te, rugătorule neîncetat către Dumnezeu;
Bucură-te, făclia Duhului Sfânt care luminezi pe cei binecredincioşi;
Bucură-te, învăţătorule în tainele Scripturii;
Bucură-te, glăsuitorule al Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, mărgăritarul din ţarină aşezat în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, temelie nesurpată de valurile lumii;
Bucură-te, pace dumnezeiască în vremuri de tulburare;
Bucură-te, proorocie luminată ce îndemni şi zideşti;
Bucură-te, lumină a monahilor evlavioşi;
Bucură-te, bucuria Sfântului Calinic de la Cernica;
Bucură-te, cel sfinţit de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 5-lea
Săracilor te-ai făcut pâine hrănitoare, Preacuvioase, orfanilor tată, celor rătăciţi călăuzire, sărmanilor mângâiere, bolnavilor alinare şi tuturor părinte de Dumnezeu purtător, fericite, pentru aceasta acum împreună cu cetele cereşti cânţi neîncetat Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Smerit păstor şi dulce povăţuitor te-ai arătat în Biserica slavei lui Dumnezeu, Sfinte Cuvioase, fiind ridicat stareţ al monahilor prin chemare de sus şi aşezat în scaunul întâistătătorilor lavrei tale, de către Sfântul Ierarh Calinic. Pentru aceasta toţi, cunoscând viaţa ta asemenea îngerilor, se bucurau cântând unele ca acestea:
Bucură-te, lauda Mănăstirii Lainici;
Bucură-te, slava Olteniei;
Bucură-te, trup făcut altar de jertfă Domnului;
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu şi de oameni;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu şi părinte al oamenilor;
Bucură-te, doctor iscusit al bolilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, ocrotitor neputincioşilor şi săracilor alinare;
Bucură-te, pom cu luminoasă roadă de mântuire;
Bucură-te, om ceresc şi înger pământesc;
Bucură-te, cale nerătăcită spre bucurie veşnică;
Bucură-te, că rugăciunea ta scară de la pământ la cer s-a făcut;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 6-lea
Mare apărător al celor asupriţi de duhurile necurate te-ai făcut, Sfinte Irodioane, căci prin rugăciunile tale pe diavoli numai cu cuvântul îi alungai şi pe cei cuprinşi de mrejele lor cu binecuvântarea îi dezlegai. Pentru aceasta şi noi, cunoscând puterea rugăciunilor tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Binecuvântare şi sfat primind de la tine Sfântul Ierarh Calinic, în drumul spre scaunul episcopal de la Râmnic a văzut mai înainte mutarea stareţului Nicandru. Pentru aceasta, deşi mâhnindu-se de despărţire, se bucura că te avea pe tine blând ajutător, drept aceea şi noi îţi cântăm împreună cu el:
Bucură-te, întărirea ierarhilor;
Bucură-te, dezlegătorule al păcătoşilor;
Bucură-te, mlădiţă a Împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, aleasă alcătuire de pământ şi lumină;
Bucură-te, bărbatul doririlor dumnezeieşti;
Bucură-te, pustnic sfânt ce atragi pe oameni la iubirea lui Hristos;
Bucură-te, că permanent ai unit rugăciunea cu răsuflarea;
Bucură-te, întâmpinare de părinte a fiului risipitor;
Bucură-te, inimă în rugăciune, în care se odihneşte Dumnezeu;
Bucură-te, că sufletul şi inima ţi-au fost cuprinse de lumina negrăită;
Bucură-te, că prin cruce ai odrăslit floarea nestricăciunii;
Bucură-te, fiu iubit al Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 7-lea
De Dumnezeu Născătoarea te-a luminat şi te-a călăuzit în toată viaţa ta, Cuvioase Părinte, că tu pe toate sub Acoperământul ei le aduceai şi, la măsura Părinţilor de demult ajungând, cântai împreună cu Sfinţii lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
În Biserica din ceruri slujind acum, Sfinte Irodioane, Părinte, şi cu vrednicie locuind împreună cu Sfântul Calinic în lumina neînserată, te rugăm cu căldură, mijloceşte la Tatăl cel ceresc pentru sufletele noastre, să aflăm milă şi har în vremea judecăţii, ca să-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, întărirea celor slabi în credinţă;
Bucură-te, stâlp de foc şi nor luminos pe calea mântuirii;
Bucură-te, armă asupra duhurilor rele în viaţa sihăstrească;
Bucură-te, luminarea celor întunecaţi de patimi;
Bucură-te, curăţirea celor afundaţi în păcate;
Bucură-te, purtătorule al darurilor tainice;
Bucură-te, că reverşi daruri dumnezeieşti peste zidire;
Bucură-te, liman de mântuire al credincioşilor;
Bucură-te, măslin roditor care miluieşti pe cei ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, rai al virtuţilor şi călăuză spre Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor ce se nevoiesc cu smerenie;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 8-lea
În chip de taină, proorocul David dumnezeiasca lege cu privegheri şi post a primit-o, iar tu, Cuvioase Irodioane, cu Trupul şi Sângele MântuitoruluiHristos împărtăşindu-te, darul proorocesc al Duhului l-ai primit; pentru aceasta cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Viaţa cea îmbunătăţită având din pruncie, Sfinte Cuvioase, duhovnic iscusit te-ai arătat şi cu credinţă şi evlavie Sfântului Calinic ai urmat. Drept aceea, fii nouă ajutător şi mijlocitor către Domnul, ca să aflăm de la El milă şi har şi cu veselie să-ţi cântăm:
Bucură-te, duhovnic binecuvântat sub candelă aprinsă;
Bucură-te, Părinte al celor ce caută înfierea dumnezeiască;
Bucură-te, vedere cu duhul a tainelor Împărăţiei;
Bucură-te, conştiinţă a descoperirilor minunate;
Bucură-te, închinare neîncetată, poartă către cer;
Bucură-te, făclie purtătoare de lumină a Bisericii;
Bucură-te, ajutător al preoţilor lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitor al monahilor şi monahiilor în ispite şi prigoane;
Bucură-te, făclie aprinsă pentru cei credincioşi;
Bucură-te, că în smerenie ai ajuns la asemănarea Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că în alergarea ta ai ajuns la răsplata chemării de sus;
Bucură-te, jertfă primită şi bineplăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 9-lea
Vrednic fiind, Părinte, să stai înaintea Tronului dumnezeirii, te rugăm: revarsă har din cer peste noi, ca prin cuvântul tău Însuşi Dumnezeu să vorbească şi cu bucurie să strigăm: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ca o stea ai luminat pe sihaştri şi cu faptele credinţei ai strălucit pe pământ, petrecând împreună cu îngerii, Părinte. Şi pentru credinţa Evangheliei pe toţi într-un duh i-ai adunat, sfătuindu-i să vieţuiască în chip vrednic, Cuvioase. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, floarea ostenelilor sihăstreşti;
Bucură-te, îmbărbătare spre nevoinţă a mirenilor;
Bucură-te, priveghere în rugăciune cu cetele călugărilor;
Bucură-te, mulţumire adusă în numele Domnului cu soborul preoţilor;
Bucură-te, cunoaştere a iubirii lui Dumnezeu cea mai presus de cunoştinţă;
Bucură-te, ascultare de ucenic înaintea arhiereilor;
Bucură-te, că ţi-ai răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele;
Bucură-te, că te-ai asemănat în Duhul cu marii Părinţi ai Bisericii;
Bucură-te, că împreună cu ei ai dobândit răsplata vieţii cereşti;
Bucură-te, fiu şi moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte, prin care Hristos ia chip în cei chemaţi de El;
Bucură-te, primire prin credinţă a făgăduinţei Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 10-lea
Prin post şi rugăciune ai alungat, Părinte, lucrarea vrăjmaşă din sufletul şi din trupul tău, luând de la Dumnezeu cuvânt cu putere multă. Drept aceea, mulţimile de oameni, primind vindecare de la harul tău, cu mulţumire strigau: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Înger în trup arătându-te, ai primit să trăieşti ca sihastru în Mănăstirea Lainici, fericite Părinte. Şi cu puterea credinţei biruind patimile, mulţime de credincioşi ai adunat în jurul tău, care slăveau pe Dumnezeu, cântând:
Bucură-te, cuvântătorule cu putere Duhului Sfânt;
Bucură-te, mângâiere a dragostei şi păcii celei de Sus;
Bucură-te, că îmbrăţişezi pe toţi cu îmbrăţişare sfântă;
Bucură-te, gând roditor spre ascultarea lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai îmbogăţit cu sărăcia Fiului lui Dumnezeu înomenit;
Bucură-te, pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău;
Bucură-te, făptură nouă în Domnul;
Bucură-te, curăţie a dragostei duhovniceşti;
Bucură-te, purtătorule în trup a răstignirii lui Hristos;
Bucură-te, trup în care s-a arătat viaţa Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, suflet stăpânit de dragostea Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că te-ai înnoit duhovniceşte, urcând din treaptă în treaptă;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 11-lea
Simţindu-ţi sfârşitul aproape, fraţii s-au strâns să asculte îndemnul tău cel din urmă. Deci văzând în duh cele de pe urmă ale lor, le-ai zis: „Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte la sfânta jertfă, pe care în pace să o aducem, cântând: Aliluia!”.
Icosul al 11-lea
Fericite Irodioane, sufletul tău suindu-se la cer împreună cu îngerii, trupul însă ni l-ai lăsat comoară nestricată în veac, pentru tămăduirea sufletelor şi trupurilor noastre. Drept aceea toţi credincioşii îţi cântă:
Bucură-te, văzătorule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, mângâiere a monahilor şi a creştinilor;
Bucură-te, tăiere împrejur a inimii, în duh;
Bucură-te, roadă spre sfinţire;
Bucură-te, slujire întru înnoirea Duhului;
Bucură-te, împreună pătimire cu Hristos;
Bucură-te, preamărire împreună cu El;
Bucură-te, altar al numelui lui Iisus;
Bucură-te, biruitorule împotriva răului cu faptele bune;
Bucură-te, că te-ai liniştit în împlinirea voii dumnezeieşti;
Bucură-te, cuvântătorule în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt;
Bucură-te, împreună lucrător cu Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 12-lea
Maicii Domnului rugându-te, ai ţinut la piept Crucea Mântuitorului Hristos şi duhul ţi-ai dat în mâinile Stăpânului, iar nouă ne-ai lăsat trupul tău plin de sfinţenie care tămăduieşte bolile şi dezleagă legăturile nedezlegate, spre împărtăşirea celor ce cântă: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Astăzi, toată obştea sihaştrilor la harul de sus se adună şi la ospăţul Stăpânului pe Sfântul Irodion prăznuieşte, mărind cinstită adormirea sa şi cu veselie cântând:
Bucură-te, intrare întru bucuria Domnului;
Bucură-te, lăcaş al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, trup îmbrăcat în nemurire;
Bucură-te, prefacere din slavă în slavă;
Bucură-te, iubire desăvârşită care alungi frica;
Bucură-te, părtaş al dumnezeieştii firi;
Bucură-te, împărtăşire din sfinţenia Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, păzire fără de prihană întru venirea Domnului;
Bucură-te, milostivire spre lumea deznădăjduită;
Bucură-te, nume scris în cartea vieţii;
Bucură-te, fericită odihnire în duh de isihie;
Bucură-te, chip făcut icoană, de pururi închinare;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 13-lea
O, Cuvioase Părinte Irodioane, mare slujitor al harului lui Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină rugăciune şi o du la Tronul Preasfintei Treimi, ca izbăvindu-ne din toate necazurile şi suferinţele să-ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice Icosul I şi Condacul 1:
Icosul 1
Marele Ierarh Calinic de la Cernica părinte duhovnic te-a ales pe tine, Cuvioase Irodioane, şi povăţuitor al călugărilor te-a aşezat; că în tinereţea ta a văzut desăvârşirea vieţii tale cuvioase, pentru care îţi strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, luceafărule din Lainici;
Bucură-te, păstorule cel bun;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din potirul veşniciei;
Bucură-te, inimă de părinte şi născător de fii ai luminii;
Bucură-te, fiu al plaiului oltean, primit ca frate la Cernica;
Bucură-te, că în Mănăstirea Lainici mare stareţ ai ajuns;
Bucură-te, că mulţi ucenici ai născut aici în Duhul Sfânt;
Bucură-te, vas al darului înainte vederii;
Bucură-te, purtătorule al crucii cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, sprijin al celor neputincioşi;
Bucură-te, dezlegare prin har a zidirii înrobite;
Bucură-te, cuvânt cu dumnezeiască rodire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
Condacul 1
Pe luceafărul din Lainici, pe Irodion cel cu numele de Apostol, toţi să-l lăudăm; că acesta, ajungând iscusit duhovnic, al Olteniei păstor s-a arătat strălucit, iar în munte a înmulţit pe ucenicii săi, care-i strigă: Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!
E noapte, mi-am terminat treburile, mi-am luat cățelușul bolnăvior cu mine în dormitor ca să-l supraveghez, dar și pentru că așa se va simți iubit și ocrotit. Motanul fiicei mele tronează în mijlocul patului. M-am băgat în plapumă, după toaleta de seară, iar el s-a cuibărit în brațele mele, așa cum stau pe burtă, cu laptopul în față, încât trebuie să-i dau uneori coada la o parte, ca să scriu.
Am fost în seara asta la Ovidiu Brăzdău, la Cursul de Conștientizare. Îmi place omul ăsta, înțeleg ceea ce spune, pentru că accesează mai mereu ceva ce și eu am parcurs; mă interesează cursul, dar simt o apăsare și disconfort în timpul lui. Sunt un om care vorbește, comentează, are păreri, dar cumva mi se pare că sunt din alt film aici. Am lipsit de câteva ori, iar ieri am ajuns cu greu, pe o ploaie torențială.
Doar încăpățânarea mea berbecească mă face să duc până la capăt ceva ce mă face să sufăr, inclusiv fizic. Am mereu sentimentul că privirea mea, fixată asupra celui care vorbește nu e prea ok; că remarcile mele, care vin din spiritualitatea creștin ortodoxă sunt deplasate aici – dar înțeleg că sunt folosite concepte din diferite spiritualități, care au un conținut mai apropiat de ideea pe care dorește să ne-o transmită; mai simt că ceea ce spun pare că ar dori să atragă apreciere. Conștientizez, însă, că pot fi doar gândurile și temerile mele, izvorâte dintr-o dorință reală de a fi validată, vizibilă.
Am fost mulți ani destul de izolată și mi-a trebuit ceva timp și destui oameni care să mă facă să mă simt iarăși actualizată și că ceea ce spun sunt gânduri cuminți, adânc trecute prin cultura și experiența mea de până acum.
Simt apăsătoare tristețea de a fi destul de antipatică; chiar unii prieteni îmi spun că mă iubesc, deși sunt antipatică! Dar, în general sunt o ființă prietenoasă și relaționez foarte ușor, nu simt această respingere, sau nu-mi pasă.
De ce continui – totuși – să mă duc la curs, dacă simt toate astea? Pentru că este ceva în mine, care vrea să fie descoperit și în acest mediu de disconfort personal poate ieși la iveală. Dar de ce mai mult am lipsit decât am venit, de ce o ciudată sincronicitate mi-a adus evenimente pe care nu voiam să le ratez, la aceleași ore?
Oare pentru că fug de neplăcerea acelor conștientizări ce-ar putea să apară? Poate e aceeași facere cu dureri, pe care o întâlnești în terapie, când scormonești în adâncuri și privești cu ochii deschiși la tot ceea ce te-a afectat; poate că e ca la Constelațiile Familiale, pentru care mi-au trebuit ani, ca să am curajul de a mi le lucra. Era teama de ceea ce voi descoperi. Poate este ca la Sand Play, când am început – înciudată –cu un copăcel și fiind sigură că altceva nu mă atrage, dar apoi am alcătuit o poveste minunată în cutiuța fermecată.
Oare nu cumva doar fug de teama de a afla ceva nou, autentic despre mine, care mă va obliga la schimbări majore, la ieșirea din zona de confort? Și-atunci, încep să văd; gândurile mele acoperă alte gânduri. Înfășor îngrijorările mele, din sursă foarte apropiată, cu altele, care nu pot fi la fel de apăsătoare.
Îmi pleacă – mi-au plecat, deja – copiii la casele lor. Mai vin să mai mănânce uneori. Eu și soțul meu ne vom muta de asemenea. Nu am mai fost doar noi doi într-o casă dinainte de venirea copiilor. Simt o ușoară teamă de intimitatea aceasta, pe care nu am mai exersat-o de mult. Ne-am străduit să facem, cât de bine am putut, meseria de părinți, de gospodari, de soți, de gazde și ce-om mai fi fost. Și toate astea cu prezență 100%.
Am renunțat la carieră, la ani buni de muncă și învățătură, în lipsuri, frig și maratoane după cărți. Dar, a avut sens? Orice pot să îndur, dacă știu că are un rost, un sens! Ei sunt investiția mea cea mai mare, cea mai importantă, cum va fi în continuare viața lor? Copiii noștri au crescut; cu dragostea noastră un pic sufocantă pentru ei, cu grija permanentă față de ei și par niște adulți puternici și capabili să-și facă viața lor.
Oricum, de-aici încolo nu mai am ce să adaug; ce a fost de spus s-a spus, educația – cum m-am priceput – le-am făcut-o; principii de viață le-am sădit – sper ca sămânța să dea rod bogat.
Sună telefonul ca la camera de gardă, trebuie să fac mâncare, vine soțul meu o fuguță, mă duce să iau ceva de papa, fac cumpărături, vorbesc cu copiii un pic, stau cu ei la masă, dar în gând îmi scriu jurnalul – o idee brilliant!
Într-adevăr, am ales să fiu în situația de a nu mai evita și să forez în adâncuri și să admit, să recunosc de ce nu vreau să merg la cursul lui Ovidiu, deși eu i-am cerut să mă accepte – pentru că intuiam că va trebui să accesez adevărul personal. Un alt motiv pentru care am venit la curs este că uit și, în afară de suportul fiziologic, simt că mai e ceva, un motiv subtil, care-mi scapă, se ascunde. Mai e de lucrat pe șantierul ăsta.
Dar, să conștientizez unde sunt acum: o etapă importantă din viața noastră a luat sfârșit; puii noștri au zburat din cuib. Cu emoție și cu un pic de teamă voi privi cum vor ști să zboare. Apoi, mă voi întoarce și înspre mine, un personaj pe care nu l-am prea băgat în seamă, dar a venit vremea să nu mă mai ascund în spatele copiilor. Ceva va fi de făcut și cu viața mea.
Voi face curat, no problem; voi găti – absolutely – și-mi voi aștepta oricând copiii să vină la mami a lor! Dar și scăfârliei pe care mi-a dat-o bunul Dumnezeu voi să-i sporesc talanții, să-i extind ”fișa postului”.
Până acum am văzut că tot ce mi-am propus am făcut și încă foarte bine. Și tot mi-a rămas un grăunte de teamă de schimbare. Am însă încredere în bunul Dumnezeu, dar și în mine! În puterea și rezistența mea, în mintea asta uitucă, dar care face față oricărei sarcini, până la urmă; în hotărârea mea; în suplețea și adaptabilitatea mea; în simțul umorului (care mă mai și trădează, că m-apucă râsul când mi-e lumea mai dragă), în capacitatea de relaționare cu tinerii, cu copiii – cred că mi-ar umple inima de bucurie să lucrez cu ei!
Încă nu știu de unde să încep, Doamne, dar eu îmi fac partea mea și îmi conștientizez nevoia de a ieși între oameni, cu căldură și bucurie; Te rog Tu să mă ajuți să întâlnesc oamenii potriviți, cărora să le fie de folos ceea ce le pot eu oferi, iar ei să mă ajute să cresc ceea ce este – în potență – bun în mine, pentru ca la sfârșit să zâmbesc și să-Ți pot spune: a fost frumos, Boierule! Îți mulțumesc!
Cristina Olaru
Acest text va apărea într-o carte la Editura Ascendent. Este ideea Clarei Toma ca 200 de persoane să-și scrie jurnalul aceleiași zile, 30 aprilie. Cum propunerea a venit în cadrul Cursului de Conștientizare, condus de Lect. Dr. Ovidiu Brazdău, proiectul a surprins conștientizările noastre din acea zi :).
Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea mult lucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.
Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Regulile canonice pe care sunt datori a le împlini tinerii la nuntă creştină ortodoxă sunt douăsprezece la număr şi anume :
1. Cei doi tineri care vor să se cunune unul cu altul, să nu fie între ei nici un fel de rudenie trupească sau duhovnicească, adică din Sfântul Botez. Cununia între rude este oprită cu desăvârşire de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe.
2. Părinţii celor doi tineri trebuie să se învoiască şi să se unească la căsătoria copiilor lor. Nunţile făcute fără voia părinţilor nu aduc bucurie copiilor şi sunt canonisite de Sfântul Vasile cel Mare în canoanele 38, 40 şi 42 ca şi desfrânarea, cu trei ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie până la împăcarea celor doi tineri cu părinţii lor.
3. Cei doi tineri trebuie să se iubească şi să se învoiască a se căsători unul cu altul; căci de se căsătoresc fără voia lor, la îndemnul părinţilor sau pentru câştiguri materiale, această nuntă nu poate dăinui.
4. Logodirea celor doi tineri să se facă cu preot, după rânduiala Bisericii, cu cercetarea canonică cuvenită.
5. Tinerii logodiţi sunt datori să trăiască la părinţii lor până la cununia religioasă şi să-şi păzească cu sfinţenie fecioria, că de vor greşi mai înainte sunt canonisiti de Biserica că nişte desfrânaţi şi opriţi şapte ani de la Sfânta Împărtăşanie.
6. Mai înainte cu o săptămâna sau două de cununia religioasă cei doi tineri sunt datori să se spovedească la duhovnicul lor din copilărie sau la preotul satului, cu post şi rugăciuni şi, dacă au voie, să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie.
7. Cununia religioasă se cuvine, după tradiţie, a se face dimineaţa, de obicei Duminica, mai înainte de începerea Sfintei Liturghii, iar naşii mirilor să fie creştini buni, capabili să înveţe şi să povăţuiască pe calea cea bună pe finii lor.
8. După slujba cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap în mijlocul bisericii, înconjuraţi de credincioşi până la sfârşitul slujbei, iar preotul dă binecuvântare de Sfânta Liturghie şi se roagă împreună cu toţi cei de faţă pentru ajutorul celor încununaţi. Crezul şi Tatăl nostru este dator să le zică mirele.
9. Când preotul zice : ” Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să va apropiaţi ” , atunci cei doi miri se apropie de Sfântul Potir şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dacă au voie de la duhovnicul lor.
10. După terminarea Sfintei Liturghii cei doi miri sunt conduşi la casă mirelui de nuntaşi după vechea tradiţie ortodoxă, unde se aşează la masă, mănâncă şi se veselesc cu cucernicie şi bună rânduiala, întru slavă lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor.
11. Dacă cei doi tineri s-au împărtăşit, se cuvine să fie în curăţenie până în seară zilei următoare, pentru cinstea Sfintelor Taine.
12. În toată vremea căsniciei, creştinii trebuie să nu se împreune Lunea, Miercurea, Vinerea, Sâmbătă şi Duminică, ci numai Marţea şi Joia, exceptând Sfintele Posturi, când este recomandată înfrânarea.
Această este regula canonică a celor ce se căsătoresc, rânduită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, pe care cei mai mulţi creştini o calcă în zilele noastre, spre a lor osândă ( După Hristoitia, Bunul Moral al creştinilor, cap. 26; pag. 67-69, de Sfântul Nicodim Aghioritul ) . Cei ce împlinesc aceste reguli creştine la căsătorie, primesc binecuvântare de la Dumnezeu şi duc viaţă liniştită în familie şi cu bună sporire în toate. Iar cei ce încalcă rânduiala Bisericii la căsătorie, duc viaţă cu multe ispite. După rânduiala Bisericii nu se fac cununii sâmbătă seară, spre ziua Sfintei Duminici. Unii fac nuntă cu scop de câştig, spre a dobândi daruri şi sume mari de bani, schimbând Taina Nunţii rânduită de Dumnezeu în rai, în prilej de desfrânare, de sminteală şi de câştig pierzător de suflete spre a lor osânda. Un alt mare păcat fac tinerii care se cununa numai de ochii lumii, nu pentru naştere de copii, ci spre plăcere trupească şi fac cununie şi petrecere în sfintele posturi, când nunţile sunt oprite.
Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţele lor. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?
Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i pe cei suferinzi! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.
Sfinte Mare Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Ziditorul lumii, învredniceşte-ne pe noi Împărăţiei Tale, că numai pe Tine singur, Stăpâne, Te-a dorit sufletul meu şi pentru numele Tău n-am socotit moartea şi chinurile. Deci, Iubitorule de oameni, să nu mă judeci pe mine nevrednic bunătăţilor tale, ci auzi-mă pe mine robul Tău şi primeşte această rugăciune a mea, şi care va chema numele meu şi va săvârşi pomenirea mea, a smeritului, fii lui ajutor, Doamne, şi nu-l părăsi pe el, ci umple-l pe el de tot binele şi dăruieşte-i milele Tale cele bogate. Şi cine va citi mucenicia nevoinţelor mele, blagosloveşte-l pe el, Doamne, şi toată averea lui, şi depărtează şi goneşte pentru numele robului Tău, Modest, de la toate animalele lui, toată vătămarea şi boala. Aşa, Stăpâne, caută din Sfânt lăcaşul Tău spre rugăciunea mea şi binecuvântează şi înmulţeşte animalele lui şi goneşte pentru numele robului Tău, Modest, de la toate animalele lui, toată vătămarea şi boala. Aşa, Stăpâne, caută din Sfânt lăcaşul Tău, spre rugăciunea mea şi binecuvântează şi înmulţeşte animalele lui, precum ai binecuvântat şi ai înmulţit turmele lui Avraam, ale lui Isaac şi ale lui Iacob şi ale tuturor celor ce au slujit Ţie, că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.
1. Fericit bărbatul, care n‑a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n‑a șezut;
2. Ci în legea Domnului e voia lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea.
3. Și va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa și frunza lui nu va cădea și toate câte va face vor spori.
4. Nu sunt așa necredincioșii, nu sunt așa! Ci ca praful ce‑l spulberă vântul de pe fața pământului.
5. De aceea nu se vor ridica necredincioșii la judecată, nici păcătoșii în sfatul drepților.
6. Că știe Domnul calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri.
PSALMUL 2 Al lui David
1. Pentru ce s‑au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat deșertăciuni?
2. S‑au ridicat împărații pământului și căpeteniile s‑au adunat împreună împotriva Domnului și a unsului Său, zicând:
3. «Să rupem legăturile lor și să lepădăm de la noi jugul lor».
4. Cel ce locuiește în ceruri va râde de dânșii și Domnul îi va batjocori pe ei!
5. Atunci va grăi către ei întru urgia Lui și întru mânia Lui îi va tulbura pe ei;
6. Iar eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului.
7. Domnul a zis către mine: «Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te‑am născut!
8. Cere de la Mine și‑Ți voi da neamurile moștenirea Ta și stăpânirea Ta, marginile pământului.
9. Le vei paște pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!».
10. Și acum, împărați, înțelegeți! Învățați‑vă toți, care judecați pământul!
11. Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați de El cu cutremur.
12. Luați învățătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul și să pieriți din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiți toți cei ce nădăjduiesc în El.
PSALMUL 3 Al lui David
1. Doamne, cât s‑au înmulțit cei ce mă necăjesc! Mulți se scoală asupra mea;
2. Mulți zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!».
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești, slava mea și Cel ce înalți capul meu.
4. Cu glasul meu către Domnul am strigat și m‑a auzit din muntele cel sfânt al Lui.
5. Eu m‑am culcat și am adormit; sculatu‑m‑am, că Domnul mă va sprijini.
6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
7. Scoală, Doamne, mântuiește‑mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toți cei ce mă vrăjmășesc în deșert; dinții păcătoșilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mântuirea și peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.
Slavă…
PSALMUL 4 Al lui David
1. Când Te‑am chemat, m‑ai auzit, Dumnezeul dreptății mele! Întru necaz m‑ai desfătat! Milostivește‑Te spre mine și ascultă rugăciunea mea.
2. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiți deșertăciunea și căutați minciuna?
3. Să știți că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.
4. Mâniați‑vă, dar nu greșiți; de cele ce ziceți în inimile voastre, întru așternuturile voastre vă căiți.
5. Jertfiți jertfa dreptății și nădăjduiți în Domnul.
6. Mulți zic: «Cine ne va arăta nouă cele bune?». Dar s‑a însemnat peste noi lumina feței Tale, Doamne!
7. Dat‑ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin și de untdelemn ce s‑a înmulțit.
8. Cu pace, așa mă voi culca și voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m‑ai așezat.
PSALMUL 5 Al lui David
1. Graiurile mele ascultă‑le, Doamne! Înțelege strigarea mea!
2. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu, căci către Tine mă voi ruga, Doamne!
3. Dimineața vei auzi glasul meu; dimineața voi sta înaintea Ta și mă vei vedea.
4. Că Tu ești Dumnezeul meu, Care nu voiești fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce viclenește.
5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât‑ai pe toți cei ce lucrează fărădelege.
6. Pierde‑vei pe toți cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaș și pe viclean îl urăște Domnul.
7. Iar eu, întru mulțimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina‑mă‑voi spre sfânt locașul Tău, întru frica Ta.
8. Doamne, povățuiește‑mă întru dreptatea Ta din pricina dușmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta.
9. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deșartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc.
10. Judecă‑i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulțimea nelegiuirilor lor, alungă‑i pe ei, că Te‑au amărât, Doamne,
11. Și să se veselească toți cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura și le vei fi lor sălaș și se vor lăuda cu Tine toți cei ce iubesc numele Tău.
12. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma buneivoiri ne‑ai încununat pe noi.
PSALMUL 6 Al lui David
1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți.
2. Miluiește‑mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă‑mă, Doamne, că s‑au tulburat oasele mele;
3. Și sufletul meu s‑a tulburat foarte și Tu, Doamne, până când?
4. Întoarce‑Te, Doamne; izbăvește sufletul meu, mântuiește‑mă, pentru mila Ta.
5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine. Și în iad cine Te va lăuda pe Tine?
6. Ostenit‑am întru suspinul meu, spăla‑voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele așternutul meu voi uda.
7. Tulburatu‑s‑a de supărare ochiul meu, îmbătrânit‑am între toți vrăjmașii mei.
8. Depărtați‑vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.
9. Auzit‑a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.
10. Să se rușineze și să se tulbure foarte toți vrăjmașii mei; să se întoarcă și să se rușineze foarte degrab.
Slavă…
PSALMUL 7 Al lui David
1. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuiește‑mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește,
2. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască.
3. Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele,
4. De am răsplătit cu rău celor ce mi‑au făcut mie rău și de am jefuit pe vrăjmașii mei fără temei,
5. Să prigonească vrăjmașul sufletul meu și să‑l prindă, să calce la pământ viața mea și mărirea mea în țărână să o așeze.
6. Scoală‑Te, Doamne, întru mânia Ta, înalță‑Te până la hotarele vrăjmașilor mei; scoală‑Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit,
7. Și adunare de popoare Te va înconjura și peste ea la înălțime Te întoarce.
8. Domnul va judeca pe popoare; judecă‑mă, Doamne, după dreptatea mea și după nevinovăția mea.
9. Sfârșească‑se răutatea păcătoșilor și întărește pe cel drept, Cel ce cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule drepte.
10. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuiește pe cei drepți la inimă.
11. Dumnezeu este judecător drept, tare și îndelungrăbdător și nu Se mânie în fiecare zi.
12. De nu vă veți întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l‑a încordat și l‑a pregătit.
13. Și în el a gătit unelte de moarte; săgețile Lui pentru cei ce ard le‑a lucrat.
14. Iată, a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia și a născut nelegiuirea.
15. Groapă a săpat și a adâncit‑o și va cădea în groapa pe care a făcut‑o.
16. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui și pe creștetul lui silnicia lui să se coboare.
17. Lăuda‑voi pe Domnul după dreptatea Lui și voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
PSALMUL 8 Al lui David
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s‑a înălțat slava Ta mai presus de ceruri.
2. Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, pentru vrăjmașii Tăi, ca să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător.
3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele, pe care Tu le‑ai întemeiat, îmi zic:
4. Ce este omul că‑Ți amintești de el? Sau fiul omului, că‑l cercetezi pe el?
5. Micșoratu‑l‑ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l‑ai încununat pe el.
6. Pusu‑l‑ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le‑ai supus sub picioarele lui.
7. Oile și boii, toate; încă și dobitoacele câmpului;
8. Păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!
Slavă…
DUPĂ ÎNTÂIA CATISMĂ
Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
Apoi troparele, glasul 1:
Întru fărădelegi fiind zămislit, eu, păcătosul, nu cutez a căuta la înălțimea cerului; dar, îndrăznind către iubirea Ta de oameni, strig Ție: Dumnezeule, milostiv fii mie și mă mântuiește!
De vreme ce dreptul abia se mântuiește, cum mă voi arăta eu, păcătosul, cel ce nu am purtat greutatea și zăduful zilei? Ci numără‑mă, Dumnezeule, cu cei din ceasul al unsprezecelea și mă mântuiește!
Slavă…
Brațele părintești grăbește a mi le deschide, că în păcate am cheltuit viața mea! Și căutând, Mântuitorule, la bogăția cea neîmpuținată a îndurărilor Tale, nu trece acum cu vederea inima mea cea sărăcită, căci către Tine, Doamne, strig cu umilință: greșit‑am la cer și înaintea Ta!
Și acum…
Preasfântă Fecioară, nădejdea creștinilor, pe Dumnezeu, pe Care L‑ai născut mai presus de minte și de cuvânt, roagă‑L neîncetat, împreună cu puterile cele de sus, să ne dea iertare de păcate și îndreptarea vieții, nouă, tuturor, celor ce cu credință și cu dragoste te preamărim pururea.
Apoi Doamne miluiește (de 40 de ori) și rugăciunea aceasta:
Stăpâne atotputernice și necuprins, Putere începătoare de lumină și nepătrunsă, Părintele Ființei celei ipostatice și Purcezătorul Duhului Tău Celui de o putere, Care pentru îndurările milostivirii și pentru negrăita bunătate nu ai trecut cu vederea firea omenească cea cuprinsă de întunericul păcatului, ci dumnezeieștile lumini ale sfintelor Tale învățături le‑ai strălucit în lume mai întâi prin lege și prin proroci, iar mai apoi prin Însuși Fiul Tău cel Unul‑Născut, Care ai binevoit să ne răsară nouă trupește și la strălucirea luminii Tale să ne povățuiască; fie urechile Tale luând aminte la glasul rugăciunii noastre și ne dăruiește nouă, Doamne, cu inimă neadormită și trează să petrecem toată noaptea vieții acesteia așteptând venirea Fiului Tău și Dumnezeului nostru, Judecătorul tuturor, nu culcați și dormind, ci priveghind și cugetând la lucrarea poruncilor Tale să ne aflăm, și întru bucuria Lui împreună să intrăm, unde este glasul cel neîncetat al celor ce prăznuiesc și nespusa dulceață a celor ce privesc frumusețea feței Tale celei negrăite. Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui Celui fără de început, împreună și Unuia‑Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Multnevoitorului al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toți din suflet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mucenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cântăm: Bucură-te, purtătorule de biruință, mare mucenice Gheorghe!
Icos 1:
Înger întru nevoință cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruință al lui Hristos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vitejește pentru credință ca un nematerialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și preafrumosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hristos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soarelui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai înfățișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 2:
Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Ziditorul și împreună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te încununa cu cununa mucenicilor și a cânta Domnului: Aliluia!
Icos 2:
Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cinstirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșelăciunea idolilor din rădăcină smulgând-o. Pentru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slujirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel neroditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dumnezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 3:
Din înălțime putere primind, te-ai arătat viteaz oștean, nevoitorule, al nestricatului Împărat Iisus, de stricăciosul împărat netemându-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!
Icos 3:
Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în inimă, ca un leu râvnind, în mijlocul nevoinței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cugetare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare nevoitorule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai biruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte biruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cioplitorule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cunună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 4:
Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru nevoințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vrednicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
Ale slujitorilor de idoli defăimătoare porunci cele scrise împotriva creștinilor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul disprețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai împărțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pământești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele materialnice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu picioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu vederea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste patimile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 5:
Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care înfierbântându-ți-se mintea, îndumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai socotit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5:
Către închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce întârzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grăbă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:
Bucură-te, nemăsurată iubire către Dumnezeu;
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dumnezeiești;
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stăpânului;
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;
Bucură-te, primitorul bunei desfătări;
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și împreună asemenea erai iubit;
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai înstrăinat;
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 6:
Cu totul s-a spăimântat tiranul de preaminunata vitejie a ta, mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!
Icos 6:
Luminat, o, mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te binecuvântăm pe tine, zicând:
Bucură-te, strălucite al Treimii propovăduitorule;
Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;
Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;
Bucură-te, buze în cer tunătoare ale Dumnezeirii lui Hristos;
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a iconomiei lui Hristos;
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu propovăduitorule;
Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;
Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;
Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;
Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 7:
Mari, după tot chipul, sunt felurile chinurilor pe care le-ai suferit, mucenice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai suferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7:
Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pentru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cugetare; de aceea cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;
Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;
Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;
Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;
Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;
Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;
Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 8:
Cu totul străine și preamărite sunt toate minunile câte le-ai făcut, Mucenice Gheorghe, în luptele tale, și, după suferințe nenumărate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dumnezeu, ai cântat: Aliluia!
Icos 8:
Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minunat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:
Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai nesocotit;
Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;
Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;
Bucură-te, că ai învins puterea veninului;
Bucură-te, că pe un mort de demult din mormânt l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;
Bucură-te, prin care copilul a biruit;
Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;
Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;
Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 9:
Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!
Icos 9:
Mărturisitor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe săvârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pământ, către credința dumnezeiască a lui Hristos se îndemnau, și se bucurau cu duhul, zicând ție unele ca acestea:
Bucură-te, priveliștea îngerilor;
Bucură-te, privirea oamenilor;
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;
Bucură-te, veselia oamenilor pământești;
Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pământului;
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;
Bucură-te, dulce strălucire a minților;
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;
Bucură-te, prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;
Bucură-te, purtătorile de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 10:
Ceata demonilor, văzându-te pe tine, mucenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!
Icos 10:
Toiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de care noi, minunându-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, pierzătorul demonilor;
Bucură-te, surpătorul elinilor;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei neînsuflețiți;
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;
Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai înfruntat;
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;
Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;
Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;
Bucură-te, prin care satana suspină;
Bucură-te, prin care păgânismul oftează;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 11:
Cetele tuturor sfinților întâmpinau, o, mucenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dumnezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!
Icos 11:
Lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Mucenice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, nesfârșită și negrăită, pentru chinurile ce le-ai suferit; pentru aceasta zicem ție:
Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;
Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;
Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;
Bucură-te, cu toți sfinții împreună-petrecătorule;
Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a preaslăvit acum te-ai mărit;
Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai dobândit;
Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai împărtășit;
Bucură-te, cel ce porți cununa cea neveștejită;
Bucură-te, cel ce ai luat după har îndumnezeirea;
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moștenitor al lui Hristos;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 12:
Daruri ai luat, mucenicule, de la Dumnezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12:
Cu cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, mucenice, te lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te, zicem către tine:
Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;
Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;
Bucură-te, în felurite împrejurări al credincioșilor binefăcătorule;
Bucură-te, doctor fără de plată al bolnavilor;
Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;
Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;
Bucură-te, grabnic al celor în nevoi ajutătorule;
Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 13:
O, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință… și Condacul întâi: Multnevoitorule…
Icos 1:
Înger întru nevoință cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruință al lui Hristos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vitejește pentru credință ca un nematerialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și preafrumosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hristos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soarelui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai înfățișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 1:
Multnevoitorului al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toți din suflet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mucenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cântăm: Bucură-te, purtătorule de biruință, mare mucenice Gheorghe!
Psaltirea închinată Maicii Domnului nu este o carte canonică. Această adunare de imnuri scrise în cinstea Preasfintei Fecioare Maria, ca şi Prohodul Maicii Domnului, este de origine slavă şi a fost compusă de-a lungul timpului din evlavie şi dragoste pentru Împărăteasa cerului. Tradusă în ultima vreme şi în limba română, Psaltirea Macii Domnului este citită de unii credincioşi cu evlavie, deşi ea nu este generalizată în cultul Bisericii Ortodoxe Române
Sau cumpărată de aici: http://www.librariasophia.ro/carti-Viata-Urmarea-si-Psaltirea-Maicii-Domnului-Mama-Noastra-(necartonata-color)-so-1658.html
Este o lectură pe care o recomand din tot sufletul pentru copii, în special pentru fetițe, de la cea mai fragedă vârstă; Maica Domnului este cel mai bun model de viață pentru o fată sau femeie.
OCTOIHUL SAU CANOANELE MAICII DOMNULUI , SE CITESC MEREU
SE INCEPE SAMBATA , SI SE CITESC SEARA DE SEARA , 8 SAPTAMANI .
„Şi să fie încredinţat cel ce le va citi în acest fel (Canoanele), că nu numai după moarte va dobândi mult folos, ci şi aici nu-l va lăsa Domnul şi Stăpâna să cadă în mari primejdii sau să se sfârşească cu rea moarte.” Amin.
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca Unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tai; miluiește-ne pe noi.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și Numele Tău chemăm.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Psalmul 50
l. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
CREZUL
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat, și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi;
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slava, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul, este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin!
Apoi se zic următoarele Condace și Icoase:
Condacul 1:
Pe Fântâna cea pururea curgătoare și viețuitoare, pe Izvorul cel dumnezeiesc carele izvorăște apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-L lăudăm cei ce cerem Lui dar, ca Cel ce izvorăște tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apa cu credință și să zicem : „rugămu-ne, rourează-ne cu darul tău”, ca să strigăm ție : Bucură-te, ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Icosul 1:
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânță pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să Te slăvesc strigând către Izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înțelegător care asemenea cu mările reverși minuni peste toată lumea;
Bucură-te, Siloame, al doilea care covârșești curgerile Nilului cu revărsarea darului;
Bucură-te, apă care izvorăști ca dintr-o piatră cu preaslăvire, și a Iordanului lucrare ai primit;
Bucură-te, mână de mântuire care te faci arătată spre trebuință celor ce cer bogata Ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, Izvor din care curge toată bunătatea și îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tu tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor și sănătate trupului;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 2-lea:
Stăpânul cerului și al pământului, lucruri minunate și prea slăvite a săvârșit întru Tine, Ceea ce ești cu totul fără prihană, pentru că de sus a picurat, arătat, ca o ploaie în pântecele Tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-Te pe Tine Izvor de tămăduiri, care vindeci pe toți cei ce-Ți cântă: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Dumnezeiesc Izvor al raiului Fecioară și Maică cerească pe Tine Te numim după vrednicie, căci curgerea și darul Izvorului Tău a străbătut în cele patru părți ale pământului, care se acoperă pururea cu străine minuni, de apa ce se dă spre băutura tuturor celor ce cer. Pentru aceasta bucurându-ne toți creștinii, cu credință alergăm la Izvorul Tău, scoțând totdeauna apa, cu sfințenie și cu dulceață zicând:
Bucură-te, Izvorul curgător de tămăduiri;
Bucură-te, că în dar reverși din destul, bogate vindecări celor bolnavi;
Bucură-te, că pe orbi, ce aleargă la Tine, a vedea lămurit îi faci;
Bucură-te, că pe mulți șchiopi i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai înviat.
Bucură-te, minune străină, acoperită pururi de slava celui Prea Înalt;
Bucură-te, că pe Tine Te numim Rai curgător;
Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând adapi sufletele cele însetate de viață;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 3-lea:
Puterile Tale cele mari și pline de minuni nedeșertate și mai presus de fire pe care tuturor le reverși, cine le va putea spune, o, Izvorule dătător de daruri; că nu numai că gonești bolile cele cumplite de la cei ce aleargă la Tine cu dragoste, ci și patimile cele sufletești le speli, curățindu-le, la toți cei ce-Ți cântă Ție: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Pe Norul cel ceresc cu cântări minunate să-L lăudăm credincioșii, care pe picătura Hristos, dătătorul de viață, pe pământ L-a plouat, pe Apa cea dumnezeiască și vie, cea săltătoare și izvorâtoare, fără de moarte, a dăruit-o nouă credincioșilor care cântăm:
Bucură-te, vasul băuturii celei dumnezeiești, Ceea ce după băutură niciodată nu se deșartă;
Bucură-te, Ceea ce alungi setea care topește sufletele;
Bucură-te că din pântecele minții cei ce beau înțelepțește, revarsă râuri dumnezeiești;
Bucură-te că tuturor le izvorăști darul din destul;
Bucură-te, Izvor de viață primitor care pururi izvorăște daruri;
Bucură-te, Fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă și neputincioasă;
Bucură-te, vedere orbilor;
Bucură-te, dumnezeiască curăție a celor leproși;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 4-lea:
Izvorăște-mi mie Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile cuvântului, ca să laud Izvorul Tău, care izvorăște viață și dar credincioșilor, că Tu pe Cuvântul Cel dintr-un Ipostas L-ai izvorât nouă și locul cel de tămăduire, de obște, fă-l cu adevărat și gata îl arată tuturor celor ce-Ți cântă: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Biserica Ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzuta, ridică arătat pe credincioșii cei ce aleargă la Dânsa și tuturor izvorăști dulceață din destul. Pentru care și noi nevrednici cu cântări duhovnicești, veselindu-ne zicem:
Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viață;
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântați de arșita păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiți de neștiință;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfințit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăști din ceruri daruri fără împuținare;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 5-lea:
Daruri din destul curg din Tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăști apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioșilor celor însetați de viață și gonești arșița păcatelor celor ce-Ți zic: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Neamul omenesc, Te laudă pe Tine Preacinstită, că tuturor le izvorăști din ceruri daruri fără încetare, arătându-Te pe Tine izvor nemuritor, Dumnezeiască Mireasă, nouă celor ce-Ți aducem aceste cântări de laudă:
Bucură-te, izvorâtoarea apei lui Hristos, din care se adapă toată lumea;
Bucură-te, că Făcăorul tuturor întru Tine ca o picătură S-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a privi lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoșată;
Bucură-te, curățirea leproșilor și sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împărați i-ai făcut credincioși desăvârșiți;
Bucură-te, înțelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăție de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 6-lea:
Lucru cu adevărat necuprins și mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru Tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului Tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, care firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care și noi cu umilință ne rugăm: nu ne trece cu vederea, grăbește ajutătoarea noastră grabnică și ne izbăvește din cursele vrăjmașilor ca să Te lăudam zicând așa: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Măririle minunilor Izvorului Tău Fecioară Preacurată, cine le va putea spune că Ceea ce cu adevărat ai înspăimântat gândul omenesc prin picăturile Izvorului Tău, de care povestesc limpede lâna și mana și Siloamul și piatra ceea ce a izvorât și pridvorul lui Solomon. Darul Tău, este mai presus de cuvânt și de gând; drept aceea și noi într-o unire de gânduri cântăm laudele acestea:
Bucură-te, Fecioară că din Tine se revarsă apa care vindecă patimile cele aducătoare de moarte;
Bucură-te, că din izvorul Tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea cu apă, credincioșii se sfințesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseții celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoși pe cei credincioși;
Bucură-te, apa care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 7-lea:
Apa înțelepciunii și a vieții izvorând lumii, pe toți chemi Născătoare de Dumnezeu să scoată apele cele de mântuire și cu ea să stingă cărbunii înșelăciunii și ai necurăției; drept aceea și noi credem cuvintele Fiului Tău, Stăpână, Care a zis: „că în veci nu vor înseta, cei ce cu credință vor bea din ea” zicând: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului Tau, că și nașteri dăruiești, ca Ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care și noi bucurându-ne zicem:
Bucură-te, curgerea înțelepciunii care curățește necunoștința;
Bucură-te, amestecare care picură dumnezeiască dulceață inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viață turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă
Bucură-te, Ceea ce izvorăști liniștea neputințelor;
Bucură-te, Ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, Ceea ce ai liniștit frigul și ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 8-lea:
Minunile Tale cele neauzite Stăpână, fac pe toți credincioșii cei ce le aud a se minuna de apa izvorului Tău; pe cei muți și surzi ca și cum ar fi grăitori îi face, iar pe cei ce pătimesc cumplit, îi vindecă, și tămăduiește desăvârșit pe cei ce-Ți cântă cu credință ție: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Pe toate apele le covârșește Fecioară, Curată, apa izvorului Tău, care dăruiește arătat izbăvirea de boli cumplite și dă sufletelor toată sănătatea, ca Ceea ce se revarsă mai presus de fire tuturor celor ce cântă:
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la Tine îi scoți din cuptorul patimilor;
Bucură-te, ușă prin care străbat razele luminii și luminează ochii trupești și sufletești;
Bucură-te, Ceea ce singura ești mângâierea pământenilor;
Bucură-te, izvor prea cinstit;
Bucură-te, că prin curgerea izvorului Tău, diavolii s-au înfricoșat;
Bucură-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neștiutor spre al Tău izvor;
Bucură-te, că va fi împărat l-ai încredințat;
Bucură-te, că el spre mulțumire biserică în numele Tău a ridicat;
Bucură-te, că Tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că pătimașii ce cu credință năzuiesc la izvorul Tău se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de apă neîmpuținată și de boli vindecător;
Bucură-te, că izvorul Tău tuturor este îndeajuns îndestulător;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 9-lea:
Lumină tuturor mădularelor omenești făcându-Te Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care ai născut pe Făcătorul și Ziditorul tuturor și acum din amestecarea tinei și a apei ai luminat negrăit ochii orbului, cel ce se născuse orb și care nicicum nu vedea soarele cel dulce, care dobândind vederea și văzând lumina și marea minune izvorâtă din milostivirea Ta cea negrăită a zis: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Siloamul vindeca bolile, însă mai presus s-a arătat Prea Sfântă Stăpână izvorul Tău făcător de minuni, fiindcă acesta nu numai o dată într-un an și nu numai acei ce iau mai întâi, dobândesc sănătate, ci de-a pururea vindecă toată rana sufletească și trupească a celor ce cu bună credință și cu dragoste vin către Tine strigând:
Bucură-te, scăldatoarea în care se afundă toate durerile noastre sufletești și trupești;
Bucură-te, vas cu care primim bucuria și mântuirea;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață;
Bucură-te, lemn care îndulcești apele cele amare ale mării lumești;
Bucură-te, Izvor nesecat al apei celei dătătoare de viață;
Bucură-te, Ceea ce îndulcești necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, apă care curățești spurcăciunea păcatului;
Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 10-lea:
Vrând să vădești minunile cele de la izvorul Tău, ai poruncit Stapână lui Leon să ducă orbul în partea cea mai dinlăuntru a pădurii și să-i stingă setea cea trupească cu apă; iar cu tină să-i ungă ochii lui cei întunecați, pentru ca să cunoască puterea Ta și să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor care îl dai în dar tuturor celor ce au nevoie. Pentru aceasta și noi nu tăinuim minunile și facerile Tale de bine către noi robii Tăi, ci cu mulțumire proslăvim pe Dumnezeu și cântăm: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Viața noastră pământească afundată fiind în tina păcatelor, sufletul de păcate îmbolnăvit, trupul de dureri chinuit, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepsește. Către Tine dar alergăm Maica lui Dumnezeu și înaintea izvorului Tău cădem rugându-Te: spală tina păcatelor, vindecă sufletele îmbolnăvite și trupurile chinuite le îndreptează, iar noi cu bucurie să strigăm Ție:
Bucură-te, vindecarea patimilor sufletești;
Bucură-te, izbăvirea durerilor și chinurilor trupești;
Bucură-te, voința cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoși;
Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lor;
Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curață fărădelegile noastre;
Bucură-te, că prin Tine, după măsura credinței se dau vindecări;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veșnice;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 11-lea:
S-a înălțat apa izvorului Tău, Curată, mai presus de ceruri și de adâncurile pământului, aceasta fiind hrana sufletului, miere din piatră și dăruire de mană, slobozitoare de boală și mântuitoare, pentru aceasta mulțimea credincioșilor veselindu-se saltă cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Fântână izvoratoare de viață plină de daruri dumnezeiești s-a arătat nouă Prea cinstit Izvorul Tău, Stăpână, spre băutura, sfințirea și mângaierea noastră; iar noi cu dragoste cinstindu-l și cu credință îngenunchind înaintea lui strigăm Ție:
Bucură-te, chezășuitoarea mântuirii păcătoșilor;
Bucură-te, vindecarea a toate neputințele;
Bucură-te, ceea ce duci rugăciunile credincioșilor Fiului Tău și Dumnezeului nostru;
Bucură-te, pământul făgăduinței din care ne izvorăsc toate bunătățile cerești și cele pământești;
Bucură-te, Ceea ce adapi brazdele pe care cresc mulțimea îndurărilor;
Bucură-te, Ceea ce ne povățuiesti pe noi către patria cerească;
Bucură-te, roua florilor celor neveștejite;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 12-lea:
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-ne vrednici de darurile Tale și te rugăm, treci cu vederea păcatele noastre, dând tămăduire celor ce cu credință se apropie de izvorul Tău și cer binecuvântare și iertare de păcate cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Nu cerem mai multă îndurare de la Tine Stăpână, decât precum Te-ai milostivit și ai dat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul Tău și au dobândit cele de folos, așa Te milostivește deci și spre noi, cei ce suntem cuprinși de faptele cele rele ca să Te slăvim pe tine, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, nădejdea noastră în viață și după moarte;
Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credință și se luptă împotriva ispitelor;
Bucură-te, Ceea ce dai veșnica mântuire celor ce se ostenesc în viață călugărească;
Bucură-te, Ceea ce izbăvești omenirea din foametea sufletească și trupească;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, Ceea ce ne păzești pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă și în văzduh;
Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul Tău, pe care îl și dobândim;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, că prin minunile Tale ai bucurat tot neamul creștinesc;
Bucură-te, Ceea ce ești Izvor de viață dătător!
Condacul al 13-lea:
O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Izvorul cel nedeșertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătății, nădejdea și mântuirea tuturor creștinilor, la Tine ridicăm ochii sufletelor și ai trupurilor noastre, către Tine tindem mâinile noastre cele slabe și din adâncul inimii strigăm Ție : Caută spre noi dintru înălțimea Ta cea sfântă, vezi credința și umilința sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către Tine din inima noastră cea împietrită și depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea și toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viață. Vindecă toate bolile și neputințele noastre cele sufletești și trupești, dăruiește-ne sănătate și cu rugăciunile Tale ne izbăvește de veșnica muncă ca să-Ți cântăm ție neîncetat: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Născătoare de Dumnezeu Fecioară…, Condacul 1: Pe Fântâna cea pururi curgătoare…, apoi această
Rugăciune:
Prea Sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ocrotitoarea neamului omenesc, căreia Stăpânul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a înfiat când era pe Crucea patimilor Sale, văzându-Te pe Tine Maica Sa și pe ucenicul pe care-l iubea, a zis: Femeie iată fiul Tău și ucenicului Fiule iată Mama ta, deci prin aceasta toti câți credem în patima Lui cea făcătoare de viață, cei care am fost atinși de veninul șarpelui și de acul morții și care prin „Rana Lui ne-am vindecat”, Ție ne-a încredințat Stăpânul ca să ne fii Maică, pentru că numai o maică adevărată poate să cunoască toate durerile și suferințele fiilor săi.
Tu Prea Sfântă Stăpână, care din neamul omenesc fiind știi câte suferințe au căzut asupra acestui neam, din pricina păcatelor lui; dăruitu-ne-ai Izvorul Tău cel dătător de multe vindecări pe care-l prăznuim astăzi.
Tu ai facut ca orbul să se rătăcească în căutarea izbăvirii, iar pe bunul și blândul Leon să-l găsească și să-i stingă setea cu apa izvorului Tău și prin spălare i-ai dăruit vederea.
Dar nu numai orbul s-a îndulcit de mila Ta, ci și Leon, pentru bunătatea inimii lui i-ai dăruit împărăția Bizanțului.
Lui Iustinian împăratul i-ai dăruit vindecare de boala lui cea fără de leac și tuturor celor ce au alergat cu credință le-ai dăruit izbăvire din multe feluri de boli, prin multele minuni date de Atotputernicul Dumnezeu prin mijlocirea Ta de Maică, pe care cine le va putea spune după vrednicie și ce grai le va putea grăi.
De aceea și noi acum cădem în genunchi în fața milostivirii Tale, ca uneia care cunoști cât de mare este slăbiciunea noastră, cât de groaznică ne este căderea, cât de departe suntem de adevărata cale a dreptății dumnezeiești; am căzut, ne-am depărtat, toți ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut.
Cine ne va ajuta, cine ne va ridica pe noi, dacă nu Tu care ești Maica noastră cea bună și milostivă, care totdeauna mijlocești la Fiul Tău și Dumnezeul nostru pentru iertarea păcatelor noastre celor multe, de aceea și acum în această zi în care prăznuim amintirea Izvorului Tău celui făcător de minuni; cădem la Tine și cu umilință ne rugăm, să mijlocești la Cel Atotputernic și Atotmilostiv, ca să trimită acestei ape Sfințite în această zi de praznic, darul Siloamului, puterea îngerului de la lacul Vitezda, și marea Ta milostivire de la izvorul cel arătat lui Leon, ca să curățească păcatele noastre și să tămăduiasca toată boala și toată neputința noastră cea sufletească și trupească, ca unde s-a înmulțit păcatul să prisosească harul și unde lipsește sănătatea să plinească această lipsă bogăția darurilor Izvorului Tău celui făcător de minuni.
Ca totdeauna binecuvântând pe Stăpânul și pe Tine mărindu-Te să ne învrednicim de împărăția Fiului Tău și Dumnezeului nostru, ca să strigăm Ție cu mulțumire miluiește-ne pe noi Împărăteasă a Izvorului tămăduirii.
Amin!
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește, Binecuvintează…
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!
Imaginea: Icoana Maicii Domnului Izvorul Tămăduirii de la Sf. Mănăstire Ghighiu
7. ”A zis către ei: „Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău.
8. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!””
Episodul în care un drept oferă pe cineva din casa sa spre necinste mai degrabă decât a necinsti tradiția ospitalității are recurențe în Biblie – incidentul cunoscut drept ”nelegiuirea din Ghibeea”, când evrei nelegiuiți din seminția lui Veniamin asediază un om în casa unde era adăpostit temporar, fiind în călătorie, gazda se oferă să își scoată fiica fecioară, mai degrabă ca ei să-și facă poftele cu ea decât să necinstească oaspeții, dar oaspetele le scoate pe propria concubină pe prag mai degrabă decât să sufere o fată fecioară. Acest incident, în care, ca să nu trădeze bunăvoința gazdei, un bărbat din Israel preferă să își vadă concubina violată până la moarte, un păcat groaznic, despre care bătrânii lui Israel, aflând, spun că nu s-a mai văzut o asemenea nelegiuire, prefigurează trădarea bisericii (siluirea ei…) de către arhiereii și bătrânii dintre farisei, saduchei și cărturarii templului. Mântuitorul, călător fără adăpost în lumea aceasta, este prins și dat celor fără de lege în vinerea mare. Conform descrierii, nelegiuirea din Ghibeea s-a produs într-o noapte de joi spre vineri. Seminția lui Veniamin este aproape stârpită în războiul care urmează, așa că bătrânii și căpeteniile îngăduie ca tinerii din trib să își ia femei dintre fecioarele unei ginte (Galaad) care nu răspunsese la apel când au fost făcute tragerile la sorți pentru recrutarea la război. Aceasta prefigurează intrarea în biserică a neamurilor prin propovăduirea Sfântului Apostol Pavel, israelit din seminția lui Veniamin. Aici (în cartea lui Lot) însă se pot vedea niște deosebiri care fac trimiteri la alt fel de simbolică. În episodul nelegiuirii ghibeoniților, aflăm de un om care locuia pe un deal înalt în Efraim, loc puțin cunoscut, a cărui concubină îl înșeală și, la început, el preferă ca ea să se întoarcă ”la tatăl său în Betleem”. Acesta este un antitip al Mântuitorului ascuns gândurilor oamenilor, chiar și între evrei. De aceea biserica veche nu-i este credincioasă, dar, după ceva timp în care o părăsise (robia Babilonului), el decide totuși să se împace cu ea. Pe drum, găzduiesc cinci zile la tatăl femeii, iar a șasea zi sunt surprinși de nelegiuiți în casa unui om cumsecade care-i adăpostise. La început, gazda se oferă să scoată pe fiica sa fecioară alături de concubina omului numai să nu pățească acesta o nelegiuire. Refuzând însă să expună pe cea neprihănită, călătorul scoate la cei nelegiuiți pe concubina lui, iar ei o violează până o rănesc de moarte. Simbolic vorbind, întrucât omul și femeia lui sunt ”un trup”, vedem aici pe farisei și mai marii templului trădând legea veche. Ei ucid trupul Mântuitorului, adăpostit vremelnic de legea veche, și prin aceasta golesc de taine, adică necinstesc ca printr-un viol, tot conținutul legii vechi. Parabola arată o dualitate a naturilor și voințelor în Iisus Hristos, prefigurând în forma unei pilde complicate taina teandriei. El abandonează răutății și morții corpul care nu putea menține legământul nestricat, întrucât avea sămânța morții, și prin aceasta legea veche, care e similară unei concubine (soție temporară, luată prin tocmeală) și lasă nestricată biserica nouă, născută din duhul ospeției, ca o fiică, deci rudă de sânge, nu prin învoială, cu oricine Îl primește. În episodul nelegiuirii asupra lui Lot și a îngerilor, avem două fete fecioare, fiicele lui Lot, iar siluirea nu se consumă. Înțelegem indirect că sodomitenii nu erau interesați de păcat după legile firii, adică, pe scurt, nu-i interesau femeile. Lot spune ceva important: ambele fete erau neprihănite, nu cunoscuseră bărbat. Chiar și cunoscând că pofta oamenilor Sodomei nu viza femei, să ne întrebăm cu teamă: câți din noi, ca să nu predea doi oaspeți unor tâlhari, și-ar oferi fetele fecioare acestora? Fiicele lui Lot semnifică din nou mai multe realități suprapuse. Mai întâi, ele reprezintă chinurile la care se supunea dreptul Lot pentru nelegiuirile cetății, preferând să poarte asupra lui o vină oribilă, aceea de a-și fi abandonat propriii copii întinării și morții, decât să consimtă să sufere alți nevinovați. Din punct de vedere interior, fiicele lui Lot sunt felul cum omul înaintat în viața după duh sacrifică fără cârtire atât cele de-a stânga cât și cele de-a dreapta. Trupește, aceasta ar reprezenta abandonarea emisferelor creierului, cea rațională și cea intuitivă, așa încât sufletul, chiar lucrând vreo dreptate după trup, să nu se miște spre trup. Pe plan sufletesc, ele sunt contemplarea și fapta animate de Duh (dreptul, chiar făptuind și contemplând cu neprihănire, nu se socoate superior altora prin nimic – rugămintea lui Lot este să nu se facă un rău, altfel el numește pe nelegiuiți ”frații mei”). În viața duhului însă, fiicele lui Lot sunt dobândirea preoției ascunse, sacrificiul celor feciorelnici cu duhul, și oferirea lor de către Lot prefigurează minunile (lucrările peste fire) și dezvăluirile aduse de Mântuitorul nelegiuiților din viața Sa istorică și nouă tuturor, în dorința fierbinte de a ne întoarce de la calea nelegiuită la cea dreaptă. Ele mai reprezintă și semnul că niciun om care încearcă să salveze pe cineva din nelegiuiri adânci nu poate cruța nimic și nu poate numi de la sine nimic al său drept sau bun. Nici nu poate cârti în fața întinării și nedreptății, pe scurt, singurul ajutor în asemenea împrejurări nu vine de la noi, nici de la oameni. În acest sens, Lot și cele două fiice oferite ca schimb pentru a nu fi întinați oaspeții sunt pe de o parte chip al coborârii la iad al Mântuitorului cu ambele naturi ale sale cu totul neprihănite, dar și o prefigurare a unei vindecări în cea mai mare parte dincolo de gândirea omenească: prin înomenirea Sa, și prin completa golire de Sine, Mântuitorul ia asupra Lui lipsurile și necazurile provocate lumii îngerilor buni de căderea celor răi. El împlinește în Sine și prin Sine (prin lucrările suprafirești ale Sale ca Dumnezeu și Fiu al omului) atât cele ale dregătoriei adamice primare rămasă în decădere după păcatul protopărinților, cât și bunele vestiri și lucrările netrupești ale lumii îngerilor. De aceea este numit ”înger de mare sfat, sfetnic luminat”. Aceasta este necuprinsa Lui bunătate și delicatețe: în miezul celor mai mari nelegiuiri, El deschide sufletul unui drept, ca ultim obstacol înaintea pierzaniei nedrepților, și pune acolo daruri care să producă o cât de mică oprire celor care se rostogolesc pe pantele răutății. Pe pământ se golește de Sine și de roadele Sale. În iad, propovăduiește ”duhurilor neascultătoare”. În cer, arată îngerilor cum suferă cele de nesuferit, ia asupra Sa cele de neluat, schimbă toate căile nedreptății în porți spre dreptate. Mai putem spune că fiicele lui Lot prefigurează propovăduirea de dinainte de eshaton prin neprihăniții Enoh și Ilie, două suflete atât de curate încât, așa cum o fecioară e neatinsă de mire, ei au rămas neatinși de moarte, căpetenii ale cetei neprihăniților cu duhul. Atunci când lumea în adâncul necurățeniei va suspina că și-a pierdut modelele, că mântuirea nu mai e cu putință, vor veni învățători ai pocăinței cei care au fost atât de desăvârșiți, în ciuda păcatului strămoșesc, că moartea nici nu îi poate atinge. Ei singuri se dau pe sine jertfă, urmând exemplului Mântuitorului. Deosebim aici și un răspuns indirect dat rugăciunii lui Avraam și nedumeririi multora: cum Dumnezeu, ființa iubirii fără margini, osândește la iad? Iata însă că cei care se osândesc pe sine la iad, deși un drept le spune ”mai degrabă făceți-vă poftele cu fiicele mele”, nu ezită și nu au îndoieli. Iadul este al celor care au plecat din lume într-o stare (într-un ipostas) prielnic iadului prin propria lor decizie. În acest sens părinții bisericii au spus că iadul este mai întâi o stare, nu un loc. Avem o paralelă între două rude: Avraam și Lot. Avraam roagă pe Dumnezeu să nu pedepsească pe cei drepți pentru păcatele celor nedrepți și merge până acolo încât se târguie cu Dumnezeu bucățică după bucățică încercând să facă mai ușoară judecata celor puși în pericol de propriile fapte. Lot adăpostește pe îngeri (lucrările și chipurile tainice ale Lui Dumnezeu) ca și Avraam și se roagă de nelegiuiți să se întoarcă de la hotărârile lor ticăloase. Avraam oferă ca jerfă pe fiul său Isaac, Lot – pe cele două fiice. Fiicele lui Lot sunt cele de sprijin, lucrările și suporturile din cele necunoscute rațiunii omenești înlăuntrul bisericii luptătoare, pentru judecățile tainice ale Lui Dumnezeu, lucrări și viziuni care se descoperă doar rațiunii luminată de biserica triumfătoare. Ele sunt semințe ascunse în firea umană decăzută, aparent nevrednică de har, pentru lucrări și descoperiri mântuitoare neînțelese omului. Ele sunt și dovada că, așa cum spune ortodoxia, binele este întrucâtva indelebil în persoana umană. Deși s-au umilit să privească nelegiuire după nelegiuire, deși au deznădăjduit și consimțit ele însele la răutăți după aceea, deși au zămislit aparent spițe de oameni nelegiuiți, în realitate ele sunt părți importante în iconomia mântuirii. Traseul lor ulterior simbolizează cele două naturi ale Lui Hristos lucrând în ascuns și pe termene foarte lungi, mult dincolo de capacitatea umană de a observa în istorie, iconomia mântuirii între neamuri.
9. ”Iar ei au zis către el: „Pleacă de aici! Eşti un venetic şi acum faci pe judecătorul? Mai rău decât Acelora iţi vom face!”” Şi repezindu-se spre Lot, se apropiară să spargă uşa. O nouă treaptă și din păcate ultima a decăderii sodomitenilor. Așa cum demonii strigau imprecații Mântuitorului, ca și cum L-ar fi certat că le invadează domeniul (lumea), sodomitenii pun în evidență ceva: deși nu-i judeca personal, ba chiar se umilea în fața lor și ar fi acceptat răul asupra casei sale mai degrabă decât să necinstească oaspeții și legea, Lot, tocmai prin aceea, era, într-un sens interior și major, judecătorul lor, le punea în evidență răutatea, neputințele, împietrirea. Acest ”pleacă de aici” îl spunem Lui Dumnezeu pe ultima treaptă a învoirii cu păcatul. ”Ești venetic” este starea care spune Mântuitorului că prințul lumii acesteia nu are nimic în El, și de asemenea nici El în acela. ”Mai rău decât acelora îți vom face” este anunțarea patimilor înfricoșătoare ale Mântuitorului, Care a înfruntat puterea duhurilor răutății de la scară de om, fără a-și aroga apanaje divine sau măcar îngerești.
10. ”Atunci Oamenii aceia, care găzduiau în casa lui Lot, întinzându-Şi mâinile, au tras pe Lot în casă la Ei şi au încuiat uşa” Este așa frumoasă această parabolă încât ne îndeamnă să spunem: Moartea Mântuitorului face iadul loc din care se iese, dar în care nu se mai intră. Lot împreună cu cele două fiice sunt neprihănirile celui feciorelnic cu trupul și cu sufletul care, murind, întră în mormântul de viață purtător și vede pe Mântuitorul ca înger de mare sfat, cu cele două naturi ale sale (închipuite de cei doi îngeri), păzindu-i neprihănirile cum au păzit îngerii pe fiicele lui Lot. Într-adevăr, nu a fost îngăduit niciunui om să vadă Învierea dinăuntrul mormântului de viață purtător, dar fiecare drept care se face fiu al împărăției va trăi aceasta la propria trecere din lume. Lot închipuie și preoția legii noi, aducând cele neprihănite trupești și sufletești ale lumii în altar ca în mormântul învierii, Lot preînchipuind cum preotul reprezintă pe Hristos iar îngerii – întâlnirea în preot a lui Hristos cu Tatăl și Duhul, în timp ce Hristos poartă cu Sine toate ale naturii umane îndumnezeite. Îngerii găzduind la Lot sunt cele două naturi ale Lui Iisus Hristos ascunse în inima unde petrece lăuntric dreptul și care, când se arată lucrătorii nedreptății, trag pe drept și cele neprihănite născute de el dinaintea acelora. Ei însă prefigurează și pe Nicodim și Iosif din Arimateea luând de la cei fără de lege trupul Mântuitorului și închizându-l în mormânt, în taina inaccesibilă celor din lume și acoperindu-L cu in (ascundere vederii) și miresme (ascundere înțelegerii). În fine, scena mai prefigurează pe Iisus Hristos coborând la iad și scoțând de acolo pe toți cei neprihăniți pe care îi dă în mâna îngerilor (”că nu vei da pe sfântul Tău să vadă stricăciune”), atât pe cei aparținând legii vechi care au așteptat acolo, cât și pe cei care se vor nevoi în legea nouă, suferind chinuri și la sfârșit însăși priveliștea cumplită a iadului ca să nu cadă asupra celor păcătoși mânia cea dreaptă după faptele lor.
11. ”Iar pe oamenii, care erau la uşa casei, i-au lovit cu orbire de la mic până la mare, încât în zadar se chinuiau să găsească uşa”. Omul nelegiuit nu poate intra în propria inimă, nici nu poate înțelege tainele dreptului. Omul nelegiuit care se da singur morții nu poate sfinți moartea lui cu Dumnezeu împreună. Iadul devine ușă deschisă pentru rai drepților iar diavolii se chinuie să oprească aceasta dar sunt loviți de orbire și apoi de focul gheenei. Dreptul pare din lume, dar nici el, nici judecățile lui, nici păzitorii lui din nevăzut nu sunt din lume. De aceea lumea este ca oarbă pentru el, iar cei care sunt după chipul lumii se dau aceleiași orbiri. Versetul proorociei lui David cu care satana a ispitit pe Mântuitorul (propunându-i o interpretare mincinoasă și ucigașă de suflet) ”pe mâini te vor ridica pentru ca nu cumva să lovești de piatră piciorul tău” devine aici: îngerii scot din ispită pe drept, pentru ca nu cumva diavolii, asediind cu judecăți mincinoase asemănările lui cu Hristos, să-i facă poticnire. Dar și: Fiul și Duhul, prin lucrarea îngerilor, păzesc ca dreptul să nu fie în mod fals antagonizat materiei, lumii nedesăvârșirii, să nu fie silit la pătimire peste măsură care să-i pună în pericol neprihănirile.
1. ”Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot şedea la poarta Sodomei. Şi văzându-I, Lot s-a sculat înaintea Lor şi s-a plecat cu faţa până la pământ” Fiul și Duhul caută să intre în inima dreptului care chinuie sufletul lui pentru nelegiuirile pământului. Lucrarea lor începe ”seara”, adică atunci când în sufletul dreptului cele ale zilei a șaptea înserează. Aceasta se produce pentru omul înaintat în trăire, la care casa lui Lot semnifică inima. Însă pentru cei pătimași, care doresc îndreptare, dar care nu pot primi Duhul Sfânt în forme sensibile, îngerii reprezintă cele două naturi ale Lui Hristos-vindecătorul, iar casa lui Lot este locul unde sufletul și trupul suferă rănile patimii și bolii. Dreptul se înalță direct înaintea Fiului și Duhului, păcătosul cade la pământ înaintea lui Hristos Ziditorul, împreună pătimitorul și Mântuitorul.
2. ”Şi a zis: „Stăpânii mei, abateţi-vă pe la casa slugii Voastre, ca să rămâneţi acolo; spălaţi-Vă picioarele, iar dimineaţă, sculându-Vă, Vă veţi duce în drumul Vostru”. Ei însă au zis: „Nu, ci vom rămâne în uliţă”.” Sufletul află în formă directă că Dumnezeu nu are nevoie de lucrările lui, deși sufletul are nevoie de Dumnezeu. ”Am cunoscut că Dumnezeul meu ești Tu, că bunătățile mele nu-Ți trebuie”. Desigur, dacă îngerii ar fi vrut să aducă asupra Sodomei toate cele după dreptate, nu aveau nevoie să fie găzduiți de Lot. În taină însă, Dumnezeu acceptă să facă omului parte din nemaiîntâlnitele Lui judecăți și lucrări. Sufletul e conștient că la început șederea împreună cu Dumnezeu e o excepție, așa cum un călător care are treabă în altă parte acceptă un popas în casa cuiva. La cei pătimași, sufletul are nevoie ca Dumnezeu să rămână în casa sa peste noapte, adică să îl susțină, să-l întărească și să-l vindece cât se află sub domnia (întunericul) patimilor. La cei înaintați însă, noapte înseamnă conlocuirea tainică a sufletului cunoscător cu Fiul și Duhul pentru a se face în ascuns ucenic înfierii, până când noaptea zilei a șaptea trece și vine dimineața zilei a opta. Acest ”ca să rămâneți” are deci trei sensuri: peste noaptea patimilor, peste noaptea zilei a șaptea și pentru trecerea în ziua veșniciei. Spălatul picioarelor are de asemenea mai multe înțelesuri. El era o obligație a ospitalității. Deși cu altă ocazie poate călătorul nu ar avea nevoie de această amabilitate, oboseala călătoriei o face necesară. Aceasta este cunoașterea naturală, care spune sufletului că Dumnezeu nu a făcut omul ca pocnind din degete, ci, deși e greu oricărei creaturi să înțeleagă în ce fel, a ținut să se ostenească. Acest prim înțeles al spălării picioarelor este că sufletul cunoscător prin cunoaștere naturală află din ostenelile tainic înțelese cât de binefăcătoare este șederea la picioarele Lui Dumnezeu: Dumnezeu a făcut toate cele văzute cu osteneală și în ele citim că binevoiește să-și asume mai marea osteneală a întrupării ca om. ”Accept că ești prezent în cele ale tale, la care eu sunt doar cea mai măruntă dregătorie” spune sufletul. Al doilea înțeles este spălarea cu lacrimile pocăinței a celor prin care Dumnezeu atinge cele mai joase ale omului. Într-adevăr, așa cum picioarele în mod natural ating țărâna, picioarele nevăzute ale Lui Dumnezeu, articulațiile prin care Se îmbină cu sufletul omului, au ”călcături” până în cele mai pătimașe aspecte ale vieții noastre. Nu sufletul poate curăța acestea, ci în timp ce ”spală picioarele” se curăță pe sine. Cunosc că ești prezent și vizitezi cele mai umile ale vieții mele, spune sufletul Ziditorului. Al treilea înțeles însă este o binevestire ascunsă a înțelepciunii Lui Dumnezeu pentru îngeri: îngerul, deși are puteri de necuprins pentru minte omenească, este cu totul străin de pătimirea cu sens. Îngerii buni sunt străini suferinței, iar cei răi sunt chiar cauza ei, dar fără sens. Se mai spune de asemenea că îngerul lucrează ”fără încheieturi”, nemijlocit, pe când omul este marea taină a mijlocirii, cel care dă trup și ca urmare circumscriere Lui Dumnezeu Cel necuprins. Lucrarea aceasta vestește spălarea picioarelor ucenicilor la Cină, prin care Dumnezeu preaslăvește creatura umană peste dregătoriile îngerilor. Ea anunță marele pogorământ divin: Dumnezeu se face om, se lasă cuprins, pătimește cu omul, ridică omul la veșnice, îi spală toate de la cele mai de jos la cele mai înalte. Îngerii capătă o misiune ascunsă în firea umană. Ei au păzit seminția lui Lot așa încât din ea să se tragă două vițe din neam străin întăi despărțite, apoi dușmane, apoi realtoite în neamul lui Israel – Moab și Amon. Aceasta semnifică tainic că omul, contaminat de revolta luciferică cu lucruri de neînțeles pentru el, care îl subjugă, este întâi făcut să slujească unor puteri vrăjmașe și silnice, care îl despart de moștenirea legitimă și chiar îl fac dușman acesteia. Însă apoi omul obține dregătoria reintoarcerii către Dumnezeu, pocăința care răsare ca din nimic, capacitatea de a face la distanță mare în timp lucrări uimitoare în care pronia divină își găsește odihnă. Pentru acest cuvânt tainic și aparent paradoxal, Dumnezeu numește prin gura lui David într-un psalm ”Moab, vas al spălării mele”, ceea ce pare de neînțeles pentru că Moab era o seminție blestemată, necum să poată spăla ceva, și cu atât mai puțin pe Dumnezeu.
3. ”Iar el I-a rugat stăruitor şi S-au abătut la el şi au intrat în casa lui. Atunci el Le-a gătit mâncare, Le-a copt azime şi au mâncat.” Dreptul este supus, pentru a nu se trufi, uneori, ispitei de a trebui să se roage stăruitor, dar rugăciunea stăruitoare face pe Dumnezeu să arate pogorământ și El vine în ”casa omului”, dar prin casa omului înțelegem: lume (Cuvântul a venit în lume), biserică (tainele materiale ale bisericii dobândesc locuirea Cuvântului și se transformă în materii ale Cuvântului veșnic), trup (Cuvântul S-a întrupat și Duhul vine la om în formă sensibilă), suflet (Cuvântul aduce sufletului chipul dintâi și îl ridică la desăvârșire prin asemănare cu El însuși și darurile Duhului), inimă (rugăciunea coboară mintea în inimă). ”Sălaș la el vom face” spune Domnul. Sufletul gătește mâncare trimișilor dar citim aici ”Mâncarea mea este să fac voia Celui Care M-a trimis”. Mâncarea este numită diferit – mâncare în general, pe care o putem interpreta drept paza poruncilor și azime coapte – semn al smereniei și al recunoașterii faptului că, atât sufletul în legea veche cât și cei pătimași în orice împrejurare, nu au drojdia nevăzută adică chemarea Duhului de a primi veșnicele în formă proprie, personală, față către față. Azima coaptă înseamnă și sufletul străduindu-se să obțină căldură lăuntrică pentru a coace făina (virtuțile), apa (pocăința) și sarea (smerenia) într-un tot. Scena este una din multele prefigurări ale coborârii la iad: departe de a deznădăjdui, toți cei care cred și urmează dreptății vor vedea pe Dumnezeu coborând și, prin simpla proprie prezență, făcând iadul rai și cină domnească.
4. ”Dar mai înainte de a Se culca Ei, sodomenii, locuitorii cetăţii Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa” Aici se vădește nelegiuirea a cărei strigare ”s-a urcat la Domnul”. Nu e vorba numai de patimi contra firii trupești. Daca ar fi fost vorba de acelea, ele ar fi avut prilej de pocăință. Simbolic, înainte ca sufletul cunoscător să lucreze ”odihna Domnului” adică intrarea cu Domnul în sabbatul lăntric, puterile îngerești căzute se adună să împiedice acea lucrare. Ele înconjură casa, adică viața, inima, sufletul celui care se străduie să primească la sine pe Dumnezeu și amenință cu război. La cel pătimaș, aceasta se reflectă într-o întețire a ispitelor deîndată ce începe vreo lucrare care să-l despătimească. La omul înaintat în lucrarea lăuntrică, aceasta duce la apariția puterilor rele ca ispite în formă gândită (războiul minții), dar uneori și văzută (arătarea vrăjmașilor cu chip). Dumnezeu îngăduie aceasta din multe rațiuni, unele de nepătruns nouă în această viață, dar putem deosebi mai ales două: pentru ca cel care lucrează să nu se trufească că acea lucrare a sa, oricât de înaltă, aduce sfârșitul războiului, dar și pentru a pricinui arătarea lucrării drăcești. Dumnezeu nu poartă război de agresiune nici cu diavolul. El ar putea sili desigur puterile răului spunând ceva care seamănă cu ”ieși să ne măsurăm”, și, desigur, cel rău ar fi nimicit deîndată. Este remarcabilă această politețe a Lui până și cu dracii. El pare a le spune: nu Eu v-am adunat să vă nimicesc, ci voi, din pofta de a face rău unui drept, v-ați adunat singuri și v-ați expus hidoșenia, răutatea, dar și neputința. Aceasta este etapa în care cel încă pătimaș dar nevoitor vede că poftele rele nu sunt nicidecum așa cum le descriu ispitele – nu sunt frumoase, nu sunt plăcute, nu sunt bune, ci rele, silnice, urâte, ascunse doar prin viclenie adânc meșteșugită înțelegerii umane. Despre aceasta spune apostolul că legea, deși nu scoate omul din păcat, face păcatul să arate așa cum este, nu așa cum ar dori răul să pară. Pentru cel înaintat cu lucrarea lăuntrică, este momentul de cumpănă când răutatea e înțeleasă în chip văzut, când duhurile rele își strigă pe față numele, își dau în vileag relele, își adună puterile pentru a declanșa războiul final. Tot poporul din toate marginile mai înseamnă: chiar și pentru cei înaintați în nevoință, există patimi care încă locuiesc ascunse în ”margini”, adică în unghere, în locuri ascunse ale încheieturilor sufletului cu trupul, pe care numai ispite de acest fel le pun în evidență, fiind atât prilej de smerenie, cât și de autocunoaștere și de curățare (”s-au spăimântat cei ce locuiesc marginile”…)
5. ”Şi au chemat afară pe Lot şi au zis către el: „Unde sunt Oamenii, Care au intrat să mâie la tine? Scoate-I ca să-I cunoaştem!”” Acest verset spune totul despre neputința ispititorilor: au chemat afară. Diavolul nu îndrăznește să intre în intimitatea conlocuirii Lui Dumnezeu cu omul, ci cheamă pe om ca și cum i se cuvine socoteală. Nu îndrăznește să se apropie de cele dumnezeiești, cere omului să i le predea. Pentru această învățătură aspră, pronia a rânduit ca nu romanii (poporul fără lege) să ia pe Mântuitorul cu sila, ci chiar cei din neamul Lui L-au predat. Simbolic însă mai înțelegem și: diavolul nu poate înțelege deplin cele ascunse ale inimii omului, cere omului să-i dezvăluie și să raționalizeze tainele lui cu Dumnezeu. Un rege al lui Israel, Iezechia, fiind vindecat la rugăciunea proorocului Isaia, face greșeala de a arăta solilor Babilonului (simbolizând mintea decăzută în împrăștiere, idolatrie și autolatrie) toate vistieriile sale. Ca urmare, toate vor fi prădate. Mintea supusă căderii, deîndată ce atinge cele sfinte și tainice, nu rabdă până nu înstrăinează tot, neputând cu niciun chip să slujească celor sfinte.
6. ”Şi a ieşit Lot la ei dinaintea uşii şi, închizând uşa după dânsul” Ușa închisă semnalează din nou mai multe realități. Lot ieșind dinaintea ușii este dreptul care refuză cu orice risc să spună vrăjmașilor taina Domnului – ”că nu voi spune vrăjmașilor Tăi taina Ta…”, omul care refuză orice cădere la învoială cu răul. În același timp, reprezintă biserica închizând în fața nelegiuirii tainele ei prin ușa tainei care este Preacurata. Oriunde un drept apără curația în fața răutății, acolo este biserica. Dar mai presus de toate, Lot, ieșind și lepădând toate ale sale, se face antitip al Mântuitorului însuși, care coboară la iad cu chip de om, fără a-și folosi puteri divine în lupta cu răul și închide după dânsul ușa prin care diavolul avea acces la tainele umane ale conlocuirii cu dumnezeirea, rămasă deschisă și accesibilă răutății și mai pe urmă morții prin păcatul adamic.
Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Icos 1:
Îngerii, Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată a-Ți cânta Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatalui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii și mortii, nu ne judeca pe noi după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 2:
Văzând, Doamne, oamenii căzuți, Te-ai întrupat și ai înviat pe toți, dăruindu-le celor înviați toate spre mântuire. Înviază-ne și pe noi cei omorâți din pricina păcatelor, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!
Icos 2:
Mintea nu pricepe dumnezeiasca taină, cum izvorul vieții înviază, omorând moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simțind bucuria învierii și astfel fiind luminați, cu glas de bucurie duhovnicească grăim către Tine unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai intrat prin ușile încuiate, intră și în casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai întâmpinat în cale pe ucenicii Tăi, întâmpină-ne și pe noi, pe calea acestei vieți, și ne mântuiește;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde și inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut întru frângerea pâinilor, dă-ne și noua a Te cunoaște în dumnezeiasca împărtășanie;
Iisuse, Cel ce ai făgăduit pe Duhul Sfânt ucenicilor Tăi, trimite-ne și nouă pe acest Duh mângâietor de la Tatăl;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 3:
Cu puterea Ta, cea dumnezeiască, înviind pe Lazăr, înviază-ne și pe noi cei ce suntem doborâți de patimi și zăcem în păcatul nepocainței, ca sculându-ne după glasul Tău, să cântăm cântare: Aliluia!
Icos 3:
Având putere asupra morții, sufletele le-ai chemat din moarte, Iisuse. Cheamă-ne și pe noi, din adâncul păcatelor noastre, ca și noi, curățindu-ne simțirile, Ție, celui ce strălucești cu lumina cea neapropiată, cu bucurie să-Ți aducem cântare de biruință, așa:
Iisuse, biruitorul morții, biruiește patimile noastre cele rele;
Iisuse, Datatorule de viață, dă-ne și noua o viață mântuitoare;
Iisuse, izvorul bucuriei, bucură inima noastră întru îndreptările Tale;
Iisuse, Cel ce ai săturat, cu cinci pâini și doi pești, cinci mii de bărbați în pustie, afară de femei și copii, hrănește-ne și pe noi cu pâinea Ta cerească;
Iisuse, nădejdea celor căzuți, scoate-ne și pe noi din adâncul răutăților noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 4:
Viforul patimilor ne tulbură și ne îneacă; ci Te rog pe Tine Iisuse, întinde-ne, ca și lui Petru, mâna Ta cea de ajutor și, cu puterea Învierii Tale, ridică-ne și ne înalță a cânta Ție: Aliluia!
Icos 4:
Având îmbucurătoarea veste a învierii Tale, Iisuse, cerurile cu vrednicie se veselesc și pământul se bucură; iar noi, prăznuind veselia cea veșnica, îndrăznim a-Ți cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce șezi întru lumina cea neapropiată, fii aproape tuturor creștinilor, după îndurările Tale;
Iisuse, Cel ce iubești zidirea Ta, nu ne uita pe noi cei de pe urmă;
Iisuse, Cel ce atragi inimile noastre la Tine, întoarce la Tine și inima noastră cea ticăloasă;
Iisuse, Cel ce împlinești toate cererile cele bune, împlinește și doririle noastre cele bune, ca mai mult decât toate să Te iubim pe Tine;
Iisuse, Cel ce primești orice picătură de lacrimi, nu depărta rugăciunile noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 5:
Viață de Dumnezeu plăcută izvorăște din Tine, o, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui viu. Pentru aceea Te rugăm pe Tine, ca să nu ne piardă pe noi ucigătorul de suflete, nici să ne închidă gura ca să murim nepocăiți, ci învrednicește-ne să-Ți cântăm: Aliluia!
Icos 5:
Văzând cu Duhul pe Dumnezeu înviat, veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă și neroditoare, ci din izvorul nestricăciunii și purtătorul de viață mormânt al Mântuitorului, care, pe pământul cel neroditor al sufletelor noastre udându-l, ne-a învățat pe toți a cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ne-ai poruncit să primim scump sângele Tău, învrednicește-ne fără de lipsă, a primi acest prea cinstit sânge;
Iisuse, Cel ce trimiți ploaie asupra celor drepți și asupra celor păcătoși, stropește-ne și pe noi cu harul Tău, ca să aducem roadă duhovnicească;
Iisuse, Cel ce nu Te-ai scârbit de păcătoasa care Ți-a sărutat cu lacrimi de pocăință picioarele Tale, da-ne si nouă a-Ți uda picioarele Tale cu lacrimi de umilință;
Iisuse, Cel ce ai întărit pe Toma în credința învierii Tale, dă-ne și nouă credință nefățarnică;
Iisuse, Cel ce ai zis: căutați și veți afla, dă-ne și nouă a Te gasi pe Tine;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 6:
Propovăduind cu duhul neîncetat bucuria învierii tale, celei purtătoare de viață, Iisuse, Dumnezeul nostru, dă să fim și noi, păcătoșii, părtași acestei învieri, ca neîncetat să cântăm în Ierusalimul cel de sus: Aliluia!
Icos 6:
Strălucind la toată lumea cu învierea Sa Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesubt; ca să prăznuiască toată zidirea Învierea lui Hristos, întru care întăriți fiind vom cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce toate le umpli de lumina Ta, luminează și ochii noștri cei întunecați;
Iisuse, Cel ce ai împreunat cerul cu pământul, ridică-ne și pe noi de pe pământ la cer;
Iisuse, Cel ce Te-ai pogorât cu lumina Ta cea dumnezeiască în cele de dedesubt, pogoară-Te și în adâncul inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai scos din temnițele iadului sufletele ce te așteptau, scoate-ne și pe noi, păcătoșii, din întunericul mâhnirii, căci viața noastră de iad s-a apropiat;
Iisuse, Cel ce tuturor le întinzi prea curatele Tale mâini, cuprinde-ne și pe noi, ticăloșii, în brațele Tale;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 7:
Vrând Domnul Hristos ca să descopere oamenilor puterea dumnezeirii Sale, S-a acoperit cu pecetea lui Caiafa și nestricând-o, înaintea celor ce-L păzeau, ca un purtător de biruință s-a sculat și ne-a învățat a-i cânta: Aliluia!
Icos 7:
Minunat și cu neputință este a pricepe, cum ieri ne-am îngropat împreuna cu Tine, Hristoase, iar azi ne sculăm împreună cu Tine, în Duh. Dar cu bucurie Îți cântăm Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai înviat și ai dat în dar tuturor viață, întraripează mintea noastră, ca să-Ți urmeze Ție pururea;
Iisuse, Cel ce ai sfințit pământul cu picioarele Tale, sfințește și gândurile noastre, cele care se înalță la Tine;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugrăvi cinstitul Tău chip, dă-ne și nouă a avea pururea în sufletele noastre chipul învierii Tale;
Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai văduvei, primește și de la noi cântarea aceasta;
Iisuse, Cel ce n-ai osândit pe femeia desfrânată, ci, prin puterea Ta, ai îndreptat-o pe calea cea buna, nu osândi nici buzele noastre cele întinate care Te sărută pe Tine, prin cântări de laudă;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 8:
Străin lucru, că pe Dumnezeu întrupat și înviat din morți, noi astăzi cu cugetul văzându-L, toată grija cea lumească să o lepădăm. Și că pe Împăratul tuturor să-L primim și să-I cântam Lui: Aliluia!
Icos 8:
Totul ai fost iubire, Iisuse, către omul cel căzut, și ai pus la dumnezeiasca strajă pe de Dumnezeu grăitorul Avacum, să stea împreună cu noi și să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat despre învierea ta. Pentru aceasta și noi grăim Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai fost păzit de ostași, trimite la straja sufletelor noastre pe ingerul păzitor, pe care noi îl alungăm cu păcatele noastre, ca să ne păzească și să ne călăuzească spre mântuire, pentru învierea Ta;
Iisuse, Cel ce ai orbit cu dumnezeiasca Ta strălucire ochii celor ce Te străjuiau, întoarce ochii noștri de la deșertăciune și-i luminează, spre cunoștința adevărului;
Iisuse, Cel ce ai întrebat pe Apostolul Petru: „Mă iubești?”, dă-ne și noua să avem chipul dragostei lui de la urmă;
Iisuse, Cel ce ai iertat lui Petru Apostolul lepădarea de Tine, iartă și nouă lepădările cele din fiecare ceas, de poruncile Tale;
Iisuse, Cel ce ai dat putere Apostolilor Tăi, a lega și a dezlega, dezleagă-ne și pe noi de nedreptățile noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 9:
Toată firea omenească în Tine s-a preaslăvit, cu învierea Ta, Iisuse, și prin aceasta s-a dăruit nestricăciune trupurilor sfinților, adeverindu-se aceasta prin moaștele sfinților și cântându-Ți cu umilință: Aliluia!
Icos 9:
De Dumnezeu grăitorii ritori mânecă cu duhul întâmpinând ieșirea din mormânt, și în loc de mir, cântare Îți aduc Ție, ca soarelui dreptății și Stăpânului; cu ale căror cântări, primește și aceste rugăciuni ale noastre:
Iisuse, Cel ce ai primit mirul cel vărsat pe Tine, primește și ale noastre cântări de laudă, de mulțumire și de cerere;
Iisuse, soarele dreptății, luminează sufletele noastre cele întunecate;
Iisuse, Cel ce pe pescari i-ai făcut vânători de oameni, atrage și voia noastră cea rea, spre ascultarea Ta;
Iisuse, Cel ce pe Saul l-ai prefăcut în mai-marele Apostol, înțelepțește-ne și pe noi cei ce rătăcim;
Iisuse, pentru rugăciunile acestui Apostol și ale tuturor sfinților Tăi, fie-Ți milă de noi păcătoșii;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 10:
Voind a mântui neamul omenesc, Iisuse, Te-ai pogorât pe pământ și Însuți Dumnezeu fiind, ai primit neputințele noastre, ca și în ele să se arate puterea Ta, care ne îndeamnă a cânta: Aliluia!
Icos 10:
Cel ce ai înviat, Iisuse Hristoase, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce Te-ai pogorât în cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat legăturile cele veșnice, în care se țineau legate sufletele, slobozește-ne și pe noi de legăturile păcatului, ca să-Ți cântăm Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai încredințat pe iubitul Tău ucenic Maicii Tale, încredințează-ne și pe noi îngrijirii ei, celei mântuitoare;
Iisuse, Cel ce suferințele Maicii Tale le-ai prefăcut în bucurie, dă-ne și nouă, nevrednicilor, cu răbdare să purtăm crucea noastră;
Iisuse, Cel ce ai dat lumii ocrotitoare pe Maica Ta, dă-ne și nouă, păcătoșilor, ca să fim sub acoperământul ei;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit pe prunci a se atinge de Tine, dă-ne și nouă blândețile și curăția inimii pruncilor;
Iisuse, Cel ce ai liberat pe desfrânata și i-ai poruncit de acum să nu mai păcătuiască, dă-ne și nouă ca de acum să nu Te mai întristăm;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 11:
Cântare de umilință, despre învierea Ta, binevoiește ca să-Ți aducem Ție, Mântuitorul nostru. Și prin aceasta să primească sufletele noastre mirul vindecărilor de nălucirile cele vătămătoare, ca să-Ți cântăm Ție pururea: Aliluia!
Icos 11:
Primind, prin învierea Ta, razele strălucitoare ale darului, și prin aceasta, ca prin oglindă, duhovnicește văzând scularea Ta cea aducătoare de viață, ne închinăm cinstitei Tale cruci și slăvitei învierii Tale, pe care o lăudam și o slăvim, cântând așa:
Iisuse, Cel ce ai plecat cerul, primește și rugăciunea noastră, ca un îndurător;
Iisuse, Cel ce ai adormit cu trupul ca un muritor, omoară poftele noastre cele trupești;
Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mântuirea noastră, da-ne și nouă cu totul a ne preda Ție;
Iisuse, Cel ce Te-ai suit la ceruri, ca să pregătești locașuri celor ce Te iubesc pe Tine, așază-ne și pe noi în locașurile Tale;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, numără-ne și pe noi cu oile cele de-a dreapta Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 12:
Darul Tău dă-ni-l nouă, Iisuse, Cel ce pe toți ne-ai iubit, și primește rugăciunea noastră, ca o pârgă, ce-Ți aducem Ție. Și depărtează de la sufletele noastre tot gândul cel viclean, ca fără osândă să-Ți cântam Ție: Aliluia!
Icos 12:
Cântând preaslăvită învierea Ta, Te slăvim pe Tine, o, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, și credem că dăruiești tuturor viața veșnică. Pentru aceasta, întru această numită și sfânta zi, ca frații unul pe altul să ne îmbrățișăm. Iar pe cei ce ne urăsc pe noi, să-i iertăm pentru învierea Ta. Deci cu o gură și cu o inimă să cântăm unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează pe Tine, binecuvintează și acum osteneala noastră cea după putere;
Iisuse, Cel ce sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, sfințește și doririle și gândurile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai făgăduit să fii cu cei credincioși până la sfârșitul veacului, fii neîncetat și cu noi păcătoșii;
Iisuse, Cuvântul cel Adevărat al Tatălui, curăță cuvintele noastre cele nevrednice, ca să Te lăudăm pe Tine;
Iisuse, Paștile cele mântuitoare, care duc de la moarte la viață, sălășluiește-ne în locașul Tău, luminându-ne haina sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 13:
O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai călcat cu moartea pe moarte și celor din morminte le-ai dăruit viața, primește ca un miros de bună mireasmă duhovnicească această puțină rugăciune. Și dăruiește-ne nouă, celor ce suntem în mormântul nesimțirii, viața veșnică, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!
Icos 1:
Îngerii, Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată a-Ți cânta Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatalui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii și mortii, nu ne judeca pe noi după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condac 1:
Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Acest acatist se citește de la Paști până la Înălțarea Domnului.
Zile grele am ajuns, de mă (auto)citez, dar tare mare adevăr am spus 🙂
Nu vreau să vă repet mereu și mereu cât de mult îmi iubesc prietenul/prietenii, dar mi-e cu neputință să n-o fac :)! În afară de tot ceea ce știu despre ei, calități ce m-au făcut să-i iubesc; de mici abateri de la ceea ce le cerem cu impertinență semenilor noștri, lipsuri pentru care nu putem să nu-i mai iubim, îi mai și admir pentru ceea ce mințile lor libere de constrângere, pot să dăruiască! În mod particular, m-am referit acum la prietenul meu drag Alexandru Povarnă, Berbecul meu frate, care are jumătate din vârsta mea, dar pe care nicio secundă nu mi-a trecut prin cap să-l privesc matern, de la mica mea înălțime de mare doamnă – întotdeauna relația noastră a fost între doi oameni maturi (sanchi 😀 ) sau doi copii mari, care se joacă, râd, glumesc, se bucură total de viață 🙂! El este Poetul Zburator, frățiorul sufletului meu 🙂 !
Am fost colegi la Master – Teologie; doi outsideri – el absolvent de Sociologie, eu politehnistă, old lady și studentă – în paralel – la Psihologie; el mai rău, urmând – tot în paralel – un alt master. N-aș fi putut să fac două Disertații, nici cu pistolul la tâmplă – pentru una singură am făcut un fel de Zona zoster de stres și oboseală, dar el a putut, a făcut, a susținut și tot vesel și ferice a rămas! El nu s-a plâns niciodată, dar mie îmi venea să urlu, atât de greu mi s-a părut să-i ajung din urmă pe colegii noștri – excepționali -, care urmaseră și studiile de Licență. Ați construit, măcar în joacă, o casă cu câte-o cărămidă duplo ici-colo, cu acoperiș, care se sprijină pe niște piloni destul de rezistenți, dar structura pereților e ca un șvaițer? Ei, așa eram eu – poate noi? Doar că noi suntem Berbeci și dacă eu nu am fost după admitere printre cei zece colegi la fără taxă, aflați că am trecut în anul II la 🙂 ! Eu chiar le-am spus – mai în glumă, mai în serios – colegilor: aveți grijă, că nu am bani de două facultăți – voi face tot posibilul să iau unuia dintre voi locul la fără taxă – și le-am luat amândoi – el chiar de la admitere!
Nu ne-am simțit de la început bine între colegi, pentru că ei erau deja de mult împreună, acumulaseră, trăiseră atât de multe, iar noi eram foarte …noi 🙂 ! Pe mine cred că mă priveau uimiți – aveam 47 de ani! El era atât de tânăr, dar atât de discret și diplomat. A devenit în foarte scurt timp Șeful nostru de an – Marele Șef Alb, cum îi spuneam eu, programând toate examenele, discutând cu profesorii și descurcând toate problemele noastre. Nu pare, când te uiți la el, dar are o autoritate dulce, dar clară, fermă, transmisă cu zâmbete, glume, râs – dar rămâne cum a stabilit! La cât de variate și puternice personalități aveam toți, nu ar fi fost aceste calități suficiente, dacă nu ar fi fost însoțite de calități sufletești și intelectuale remarcabile. Ceea ce ne unea pe toți, însă, era Credința – împărtășeam aceleași valori, aceeași ținută – cumva anacronică, în ochii cetățenilor patriei, aveam același ritual, la venirea la școală; treceam întâi pe la Sfânta Ecaterina și Sf Ioan Gură de Aur, în bisericuța Facultății de Teologie, ne închinam, luam binecuvântare de la minunatul părinte Costea Tănăsache și apoi intram în școală ca într-o altă lume, deosebită mai ales pentru noi, care veneam din alte facultăți, total diferite.
A fost între noi doi un moment anume, pe care-l putem considera începutul oficial 🙂 al prieteniei noastre. Un moment intermediar a fost cel în care – cu talentul meu nativ de stalkeriță, i-am găsit blogul de poezie – Poetul Zburător 🙂 ! A râs când i-am spus. Îmi amintesc că la un seminar am ajuns mai târziu; i-am spus sărut mâna părintelui profesor, mi-am cerut scuze pentru întârziere, iar lui Alexandru i-am pus mâna pe inimă, în trecere, spre locul pe care mi l-a oferit lângă el. Nu vă lăsați înșelați de aparența mea dulce și suavă, ca de garofiță – greu intră cineva la inima mea și bine-ar face să nu facă greșeli grave, de nemilă față de alții, de desconsiderare sau jignire a altor prieteni, că fac prăpăd 🙂 ! Ei, atunci am înțeles și eu că l-am primit în inima mea, realizând că în mod spontan am simțit nevoia să-l ating. Dar momentul precis de început al prieteniei noastre – eterne, sper 🙂 – a fost cel în care – așteptând – ca la Teologie, cu îndelungă răbdare – să începem un examen – noi, care aveam 2 sau chiar 3 examene într-o zi, fiind la două facultăți – ne-am dus la cantina facultății și am luat masa împreună. Ce-am discutat atunci e taina noastră, dar am înțeles – din puține cuvine – că gândim la fel, vedem lucrurile la fel și l-am respectat cu atât mai mult, cu cât era cu atât de mult mai tânăr. Am ajuns să fim o grupă foarte unită. Nu mai lipseam de la școală nici morți – ne plăceau profesorii – ce frumos era, când ne binecuvântau, ne îmbrățișau -, ne plăcea să fim împreună, iar Alexandru este un om care ajută la crearea unității în grupul în care este. E meritul lui că a sudat colectivul grupei noastre! Iată cum arătam după sesiune, la o pizza de post și un fresh – din păcate, nu sunt toți colegii (poate găsești pozele celelalte, Alex):
Mi-aș dori ca odată, când vrei tu, să povestești cum au stat lucrurile și din perspectiva ta.
Pentru că acuși se termină ziua ta, voi scurta povestea și voi evoca doar un episod – două din ceea ce-am trăit împreună:
Am fost în pelerinaj la Crasna, la finalul Masterului – a fost minunat!
Pozele astea rămân emblematice pentru noi 🙂 ! Am mulți prieteni mult mai tineri decât mine, dar mereu mă mir, deși văd că legătura între noi se face foarte firesc și ușor! Cu tine, nu mă mir – doi Berbeci – mereu vom ști chestii unul despre altul, datorită marii asemănări și faptului că unii nu se maturizează veci 😉 !
Apoi, cursul de un an: ”Dialogul Teologie – Știință – Filosofie” – unul lângă altul, ca întotdeauna 🙂
Menționez așa, en passant, lucrarea de absolvire a cursului interdisciplinar, prezentată de mine… 😀 ! 140 de teologi – preoți și profesori de Religie, cei 5 profesori ai noștri și doamna director de la, doesn’t matter 🙂 , rămăseseră înțepeniți, ascultând prezentarea celei mai atipice lucrări 😀 . Recunosc că, în ciuda emoției, aveam un chicotit interior teribil 🙂 !
Picnicul grozav din Parcul tineretului; ascunși toți trei mușchetarii (suntem c-o prietenă minunată, dar căreia nu-i place publicitatea 🙂 ) – noi suntem cu prime time-ul 🙂 ) după o salcie plângăreață, folosind un trunchi căzut drept scaun și păpând pe o mușama nou-nouță – piesă pe care am putut întotdeauna conta c-o vei avea tu, că eu sunt cu papa și cu alte chestii, am glumit și-am râs de mă dureau toți mușchii faciali!
Abia peste un an ne-am mai văzut – dar încă era o frecvență bună – tot la un picnic, dar, atenție – cel mai original picnic: pe covor, în casă 😀 ! Tot noi trei – cu iubita noastră Adriana 🙂
Masa oferită de voi a fost magnifică și parcă am fi fost pe-un covor fermecat – poate că chiar este – care ne-a transportat într-o lume în care bosumflarea și morocănoșii nu sunt agreate/ți, ba chiar sunt interzise/și! Am fost ore-n șir fericită cum nu vă pot explica într-un miliard de cuvinte! Firea ta/voastră veselă, stimulatoare, face ca oamenii să scoată la suprafață de prin tainițele sufletelor lor tot ce au mai bun, mai senin, mai sprințar, mai autentic! Nu știi ce mult înseamnă asta 🙂 !
Apoi, faptul că ai venit să mă susții la prezentarea vieții Sfintei Maria Egipteanca – sfânta mea atât de dragă -, pe care am făcut-o la biserica Sf. Ilie Grant, în cadrul cercului duhovnicesc ce poartă numele Sfintei. Sticluța de vin, de la Mănăstirea Sfintei Cristina, pe care ni-ai dăruit-o, așteaptă neatinsă, pentru că nu se poate bea decât în trei. Și nu oricare 3, ci doar noi 3 🙂 ! howgh 🙂 !
Uită-te și tu cum am scris: numai ”vorbind” singură și virtual cu tine și m-am umplut de bucurie și veselie! Tu-ți dai seama ce apă vie de om ești? Habar n-ai 🙂 ! Te iubesc, Bro și scriind mi s-a făcut și mai dor de tine, dar aștept și eu cuminte la rând, să ne sinconizăm programele toți 3!
Ascultă-mă, că am darul de a intui anumite lucruri: vei fi un om providențial, nu știu dacă în lume, dar vei umple de căldură și lumină orice alt om se va atinge cât de cât de viața ta! Mulțumesc bunului Dumnezeu că te-a trimis în viața mea, la fel pe Adriana noastră și pe toți oamenii minunați, care-mi fac cinstea de a-mi fi prieteni! Te îmbrățișez cu toată căldura și vei fi mereu în rugăciunea și-n dragostea mea și-ți doresc să nu scapi niciodată de mine 🙂 ! Așa să ne-ajute Dumnezeu! Amin!
Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Condacul 1
Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura toată s-a schimbat, Cerul s-a înspăimântat, temeliile pământului s-au clătinat. Iar noi, nevrednicii, închinăciune de mulţumire aducând Pătimirilor Tale pentru noi, cu tâlharul strigăm Ţie: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Icosul 1
Cel ce Dumnezeu fiind, pentru noi om Te-ai făcut şi pe noi, cei omorâţi de păcate, cu Trupul şi Sângele Tău cel făcător de viaţă, ne-ai înviat. Drept aceea Ţie, Căruia ne-ai arătat atâta dragoste, cu mulţumire strigăm:
Iisuse, Dumnezeule, dragostea cea mai înainte de veci, Cel ce pentru neamul pământesc ai binevoit a pătimi;
Iisuse, Cel ce trup ca al nostru ai luat şi cu moartea Ta stăpânirea morţii ai stricat;
Iisuse, Cel ce cu rănile Tale lumea ai răscumpărat;
Iisuse, Mântuitorule, întăreşte-ne în ispite;
Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 2-lea
Văzându-Te pe Tine îngerul în grădina Ghetsimani, în rugăciuni nevoindu-Te până la sudoare de sânge, stând înaintea Ta, Te întărea, când Te îngreunau ca o sarcină păcatele noastre. Căci Tu, pe Adam ridicându-l, l-ai adus înaintea Tatălui, plecându-Ţi genunchii şi rugându-Te. Pentru aceasta cu smerenie, cu credinţa şi cu dragoste Îţi cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelegerea cea neînţeleasă a pătimirii Tale celei de voie n-au înţeles-o iudeii. Pentru aceea, când Te căutau pe Tine noaptea cu făclii, le-ai zis lor: „Eu sunt”; iar ei, deşi au căzut la pământ, după aceea Te-au dus legat la judecată. Dar noi, căzând cu umilinţă şi cu dragoste, strigăm Ţie:
Iisuse, Cel ce eşti Lumina lumii, ai fost urât de toată lumea cea vicleană;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea neapropiată, ai fost prins de stăpânitorii întunericului;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de moarte, de fiul pierzării ai fost dat la moarte;
Iisuse, Cel ce Te dăruieşti tuturor în dar, ai fost vândut pentru treizeci de arginţi;
Iisuse, Cel fără de vicleşug, de vânzătorul Iuda cu vicleşug ai fost sărutat;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 3-lea
Cu puterea dumnezeirii Tale ai arătat dinainte lepădarea cea de trei ori a ucenicului Tău. Dar el, deşi s-a lepădat de Tine cu jurământ, după aceea, când Te-a văzut în casa Arhiereului pe Tine, Domnul şi Învăţătorul lui, a plâns cu amar. Caută dar şi spre noi, Doamne, şi inimile noastre cele împietrite umple-le de dragostea Ta, iar ochilor noştri dă-le lacrimi de pocăinţă, ca să ne spălăm păcatele noastre, strigând către Tine: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având cu adevărat stăpânire ca un Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec, ai stat înaintea Arhiereului Caiafa, cel fărădelege, Tu, Cel ce eşti Domnul şi Stăpânul tuturor, primind să fii chinuit de cei pe care Însuţi i-ai zidit; pentru aceasta primeşte acum de la noi această rugăciune:
Iisuse, Cel ce eşti dorirea tuturor, dacă, pentru frică, Apostolul Petru de Tine s-a lepădat, nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, ci ne mântuieşte;
Iisuse, ajută-ne să nu ne lepădăm de Tine;
Iisuse, Cel ce eşti fără de preţ, dar cu preţ ai fost vândut, scapă-ne şi pe noi de vrăjmaşi;
Iisuse, Arhiereule, Cel ce în Sfânta Sfintelor ai intrat, curăţeşte-ne şi pe noi cu sfânt Sângele Tău de toate întinăciunile trupeşti şi sufleteşti;
Iisuse, Cel ce ai fost legat, dar singur ai puterea de a lega şi dezlega, dezleagă păcatele noastre cele multe;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 4-lea
Iudeii, cu viforul uciderii lui Hristos suflând şi glasul tatălui minciunii ascultând, al diavolului cel ucigător de oameni, Te-au lepădat pe Tine, Cel ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa cea adevărată. Iar noi pe Tine, Hristoase, puterea lui Dumnezeu în care sunt tăinuite toate vistieriile înţelepciunii, mărturisindu-Te, strigăm către Tine: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind Pilat blândeţea graiurilor Tale, Te-a dat ca pe un vrednic de moarte spre răstignire, deşi singur a mărturisit că nici o vină n-a aflat întru Tine. Mâinile şi-a spălat, însă inima şi-a întinat-o, iar noi, minunându-ne de taina Pătimirii Tale celei de voie, cu umilinţă strigăm către Tine:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei, muncit ai fost de fiii celor fărădelege;
Iisuse, Cel ce îmbraci cu podoabă cerul şi pământul, gol ai fost şi batjocorit;
Iisuse, Cel ce speli rănile păcatelor, rănit ai fost;
Iisuse, Împăratul tuturor, în loc de dragoste şi mulţumire, chinuri aspre de la fiii lui Israel ai primit;
Iisuse, Cel ce pentru noi ai fost chinuit şi batjocorit şi rănit, tămăduieşte rănile sufletelor şi trupurilor noastre;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 5-lea
Cu sângele rănilor Tale Te-ai îmbrăcat, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Ştim cu Proorocul, ştim cu adevărat pentru ce sunt roşite hainele Tale; noi, Doamne, cu păcatele noastre Te-am rănit pe Tine; încă Ţie, Celui ce ai fost rănit pentru noi, Îţi strigăm cu credinţă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzându-Te pe Tine cu Duhul mai-înainte grăitorul de Dumnezeu Isaia, plin de răni şi fără de cinste, înspăimântat fiind a strigat: „Văzutu-L-am pe El şi nu avea chip, nici frumuseţe”. Iar noi, privindu-Te răstignit pe Cruce, cu credinţă strigăm:
Iisuse, Cel ce pentru noi necinste ai răbdat, cu slavă şi cu cinste L-ai încununat pe om;
Iisuse, Cel ce pălmuit ai fost pe faţă, spre a Cărui faţă îngerii a căuta nu pot;
Iisuse, Care cu trestia ai fost bătut peste cap, pleacă-ne spre smerenie capetele noastre;
Iisuse, Cel ce ochii cei prealuminoşi cu sânge I-ai avut întunecaţi, întoarce ochii noştri ca să nu vadă deşertăciunile lumii;
Iisuse, Care ai fost bătut şi cu toate mădularele dureri ai suferit, fă-ne întregi şi sănătoşi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 6-lea
Propovăduitor al nevoinţei Tale s-a arătat Pilat, arătând poporului că nimic vrednic de moarte nu se află întru Tine, dar iudeii ca nişte fiare sălbatice, văzând sângele Tău, scrâşneau din dinţi strigând: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L”, iar noi, sărutând preacuratele Tale răni, cântăm: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucit-ai la arătare spre mirarea îngerilor şi a oamenilor. Pilat pentru Tine a grăit: „Iată Omul!”. Veniţi dar cu toţii, să ne închinăm Domnului Iisus, Celui ce pentru noi a fost batjocorit, şi să-I strigăm:
Iisuse, Făcătorul şi Judecătorul tuturor, Tu Te-ai lăsat judecat şi chinuit de cei ce prin Tine s-au zidit;
Iisuse, dătătorul înţelepciunii, celor fără de minte răspuns nu ai dat;
Iisuse, Cel ce tămăduieşti pe cei bolnavi de păcate, dă-ne alinare prin pocăinţă;
Iisuse, Păstorul cel Bun, Cel ce ai fost batjocorit de demoni, umple inimile noastre de dragostea Ta;
Iisuse, primeşte-ne în ceata aleşilor Tăi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 7-lea
Vrând să izbăveşti pe om din robia vrăjmaşului, Te-ai smerit pe Tine înaintea vrăjmaşilor Tăi, Iisuse, şi ca un miel fără de glas, spre junghiere ai fost adus, răni pretutindeni răbdând, ca întru totul să-l vindeci pe omul care Îţi cântă: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Îndelungă răbdare ai avut când ostaşii Te batjocoreau, după porunca judecătorului nedrept, cu răni cumplite chinuind trupul Tău, care s-a umplut în întregime de sânge; pentru aceasta cu lacrimi de umilinţă strigăm Ţie:
Iisuse, Iubitorule de oameni, Care de oameni cu spini ai fost încununat;
Iisuse, Cel fără de patimă, care grele pătimiri ai răbdat ca pe noi din patimă să ne izbăveşti;
Iisuse, Mântuitorul nostru, mântuieşte-ne pe noi cei vrednici de toată osânda;
Iisuse, sprijinitorul şi întăritorul nostru, Care ai fost părăsit de toţi, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi;
Iisuse, bucuria noastră, Cel ce tare ai fost necăjit de oameni, veseleşte-ne pe noi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 8-lea
În chip minunat s-au arătat Ţie Moise şi Ilie pe Muntele Taborului, grăind despre moartea Ta pe care aveai să o pătimeşti în Ierusalim, acolo văzând slava Ta, iar aici mântuirea primind-o, cântăm: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Pentru mulţimea păcatelor mele ocări şi chinuri ai răbdat, Hristoase, pretutindeni de cei răi ai fost gonit, ca unii ce Te socoteau a fi împotriva Cezarului, iar alţii ca pe un făcător de rele Te judecau, încât strigau: „Ia-L şi răstigneşte-L!”. Dar noi pe Tine, Domnul Cel răstignit pentru mântuirea noastră, din adâncul inimii Te rugăm:
Iisuse, Judecătorul nostru, Care cu nedreptate ai fost judecat, nu ne judeca pe noi după faptele noastre;
Iisuse, ajutorul nostru, Cel ce ai pătimit pe Cruce, în ceasul necazurilor nu ne lăsa pe noi;
Iisuse, Care ai strigat către Tatăl pentru ajutor, ajută-ne în neputinţele noastre;
Iisuse, Mântuitorul nostru, Care necinste ai primit, nu ne lipsi de slava Ta, ci ne mântuieşte;
Iisuse, Cel ce ne-ai învăţat adevărata smerenie, nu ne lepăda pe noi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 9-lea
Toată firea s-a clătinat, văzându-Te pe Tine răstignit pe Cruce, soarele în cer razele şi-a ascuns, pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a despicat, pietrele s-au sfărâmat, iadul pe morţi i-a scos afară, iar noi, cu credinţă şi cu smerenie închinându-ne Sfintelor Tale Pătimiri, cântăm: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ritorii cei mult vorbitori, deşi mult grăiesc, nu pot să dea mulţumire vrednică dumnezeieştilor Tale Pătimiri, iar sufletele şi trupurile noastre, inimile şi toate mădularele noastre, cu umilinţă se roagă către Tine, Iubitorule de oameni:
Iisuse, Cel ce pironit fiind pe Cruce mâinile către toţi ai întins, pironeşte şi zapisul greşelilor noastre;
Iisuse, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce în coastă ai fost împuns, învredniceşte-ne a intra în cămara Ta cea cerească;
Iisuse, Cel ce ai fost răstignit, răstigneşte păcatele şi patimile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai săvârşit în chinuri, dă-ne nouă să nu judecăm şi să nu osândim pe nimeni;
Iisuse, Mult-milostive, să nu cadă peste noi osânda Ta;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 10-lea
Vrând să mântuieşti lumea, ai tămăduit, Doamne, orbii, şchiopii, surzii şi leproşii, duhurile cele rele le-ai izgonit, iar cei nerecunoscători cu răutatea chinuindu-Te, pe Cruce Te-au pironit, căci nu ştiau să cânte: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Împărate Preaveşnice, Iisuse, pătimit-ai cu trupul pentru a noastră neînfrânare ca să ne speli de păcate, dându-ne nouă pildă ca să urmăm Sfintele Tale învăţături şi cu dragoste să strigăm:
Iisuse, dragostea cea fără de sfârşit, celor ce Te-au răstignit nu le-ai socotit păcatul;
Iisuse, Cel ce cu lacrimi şi cu suspinuri Te-ai rugat, învaţă-ne pe noi să ne rugăm;
Iisuse, Cel ce toate proorociile despre Tine le-ai împlinit, împlineşte dorinţele cele bune ale inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce Ţi-ai dat duhul în mâinile Tatălui, primeşte în ceasul ieşirii şi duhurile noastre;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit împărţirea veşmintelor Tale, cu blândeţe să desparţi de trupuri sufletele noastre la vremea rânduită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 11-lea
Cântare cu totul umilită a adus Ţie cea cu totul nevinovată, Maica Ta, zicând: „Deşi pătimeşti pe Cruce, Te ştiu pe Tine din pântece ca pe Cel din Tatăl născut mai-nainte de Luceafăr, şi văd că toată făptura cu Tine pătimeşte”. Cel ce Ţi-ai dat Duhul Părintelui Tău, primeşte şi duhurile noastre şi nu ne lăsa pe noi, cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Cântăm suferinţa Ta cea de voie, ne închinăm Pătimirilor Tale, Hristoase, şi credem cu sutaşul că eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Iar când vei veni cu putere multă şi cu slavă mare pe norii cerului, atunci nu ne ruşina pe noi, cei ce suntem răscumpăraţi cu Sângele Tău şi care Îţi strigăm:
Iisuse, Mult-pătimitorule, izbăveşte-ne pe noi de plânsul cel veşnic, pentru lacrimile Preacuratei Maicii Tale;
Iisuse, Cel ce de toţi ai fost părăsit, nu ne părăsi pe noi în ceasul morţii noastre;
Iisuse, primeşte-ne şi pe noi ca pe Magdalena să sărutăm sfintele Tale picioare;
Iisuse, cu vânzătorul şi cu cei ce Te-au răstignit pe Tine, nu ne osândi pe noi, smeriţii Tăi robi;
Iisuse, fă-ne părtaşi bunătăţilor cereşti;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 12-lea
Dăruieşte-ne har, dezlegătorule al tuturor datoriilor, Hristoase, şi ne primeşte pe noi, cei ce cinstim Sfintele Tale Patimi, precum ai primit pe Pavel şi pe cei ce Te-au slăvit pe Tine, şterge păcatele noastre, curăţeşte-ne, sfinţeşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, cei ce cu credinţă, cu smerenie şi cu dragoste cântăm Ţie: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cinstind şi slăvind Pătimirea Ta, Hristoase, Te lăudăm şi credem împreună cu Toma că Domn şi Dumnezeu eşti, Cel ce vei judeca vii şi morţii; învredniceşte-ne, Doamne, Împărăţiei Tale celei veşnice pe noi, cei ce strigăm către Tine:
Iisuse, Cel ce pentru noi ai pătimit, izbăveşte-ne din necazuri, din patimi şi din nevoi;
Iisuse, Cel ce ai fost batjocorit, scapă-ne pe noi de batjocura vrăjmaşilor noştri;
Iisuse, Cel ce ai fost biciuit, nu ne pedepsi pe noi, pentru păcatele noastre, ci ne mântuieşte;
Iisuse, Cel ce Te-ai umilit, dă inimilor noastre umilinţă şi smerenie, ca să ne mărturisim greşelile şi păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce eşti dragostea cea netrecătoare, nu îngădui să fim biruiţi de răutate;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul al 13-lea
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o aducem Ţie, şi cu mântuitoarele Tale Pătimiri, vindecă-ne pe noi de toată durerea sufletească şi trupească, izbăveşte-ne cu Crucea Ta cea Sfântă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi, la sfârşitul vieţii noastre, nu ne lăsa pe noi, izbăvindu-ne cu moartea Ta din veşnica moarte, să strigăm Ţie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice Icosul 1:Cel ce Dumnezeu fiind…, Condacul 1:Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului…, şi această
Icosul 1
Cel ce Dumnezeu fiind, pentru noi om Te-ai făcut şi pe noi, cei omorâţi de păcate, cu Trupul şi Sângele Tău cel făcător de viaţă, ne-ai înviat. Drept aceea Ţie, Căruia ne-ai arătat atâta dragoste, cu mulţumire strigăm:
Iisuse, Dumnezeule, dragostea cea mai înainte de veci, Cel ce pentru neamul pământesc ai binevoit a pătimi;
Iisuse, Cel ce trup ca al nostru ai luat şi cu moartea Ta stăpânirea morţii ai stricat;
Iisuse, Cel ce cu rănile Tale lumea ai răscumpărat;
Iisuse, Mântuitorule, întăreşte-ne în ispite;
Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Condacul 1
Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura toată s-a schimbat, Cerul s-a înspăimântat, temeliile pământului s-au clătinat. Iar noi, nevrednicii, închinăciune de mulţumire aducând Pătimirilor Tale pentru noi, cu tâlharul strigăm Ţie: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Făcător al cerului şi al pământului, Mântuitorul lumii, iată, noi, nevrednicii şi păcătoşii, cu smerenie plecăm genunchii inimilor noastre înaintea măririi slavei Tale şi mulţumire Îţi aducem, Împărate al tuturor şi Doamne, că bine ai voit ca un om a purta toate ostenelile, nevoile, ispitele şi chinurile, ca să fii nouă pildă întru toate. Tu ai purtat toate întristările şi necazurile fiind nouă ajutor, împreună-pătimitor şi Mântuitor. Ştim, întru tot Îndurate Stăpâne, că pentru mântuirea noastră Crucea şi Pătimirile ai răbdat, ca pe noi să ne răscumperi din robia cea cumplită a vrăjmaşului. Ce dar vom aduce Ţie, Iubitorule de oameni, pentru toate câte ai pătimit pentru noi, păcătoşii? Sufletele şi trupurile şi toate cele bune de la Tine sunt şi noi ai Tăi suntem. Numai la milostivirea Ta cea nemăsurată nădăjduim, Bune şi Îndurate Doamne, lăudăm îndelungata Ta răbdare, mărim milostivirea Ta cea multă, închinându-ne Preacuratelor Pătimiri şi cu toată dragostea sărutăm mâinile Tale, strigând: Miluieşte-ne pe noi, robii Tăi, şi fă să nu fie fără de roade întru noi Crucea Ta cea Sfântă şi ca, împărtăşindu-ne aici cu credinţă Pătimirilor Tale, să ne învrednicim a vedea şi în ceruri slava Împărăţiei Tale, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Psaltirea închinată Maicii Domnului nu este o carte canonică. Această adunare de imnuri scrise în cinstea Preasfintei Fecioare Maria, ca şi Prohodul Maicii Domnului, este de origine slavă şi a fost compusă de-a lungul timpului din evlavie şi dragoste pentru Împărăteasa cerului. Tradusă în ultima vreme şi în limba română, Psaltirea Macii Domnului este citită de unii credincioşi cu evlavie, deşi ea nu este generalizată în cultul Bisericii Ortodoxe Române
Mulțumesc 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.