Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XV-a)

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

Icoana-Maicii-Domnului-Biserica-Doamnei-Bucureşti

Porumbei albi zboară peste lacul meu albastru, precum Îngeri albi deasupra cerului albastru. Porumbeii nu ar fi albi și nici lacul n-ar fi albastru, dacă Soarele cel mare nu și-ar deschide ochii săi deasupra lor.

O,  cereasca mea Măicuță, deschide-ți ochiul Tău în sufletul meu, așa încât să pot vedea ceea ce este acolo, ca să pot vedea cine sălășluiește în sufletul meu și ce fel de roade cresc într-însul.

Fără ochiul Tău, eu rătăcesc fără nădejde prin sufletul meu, ca un pribeag în noapte, în întunericul nepătruns al nopții. Iar pribeagul din noapte cade și se ridică și ceea ce întâlnește în cale,  el numește ”evenimente”. Tu ești singurul eveniment al vieții mele. O, făclie a sufletului meu. Când copilul se află în brațele mamei sale, pentru el nu mai există evenimente.

Când mireasa aleargă să-și întâmpine mirele, ea nu vede florile de pe pajiște, și nu aude nici bubuiturile furtunii, nici nu adulmeca mireasma chiparoșilor și nu simte prezența fiarelor sălbatice – ea vede doar chipul mirelui ei; ea îi adulmecă doar sufletul său.

Când dragostea se duce să întâmpine dragostea, nici un eveniment n-o întâmpină. Trupul, timpul și spațiul fac loc iubirii. Pribegii fără țintă și oamenii fără de iubire, au evenimente și au istorie. Dragostea nu are istorie, iar istoria nu are iubire.

Când cineva își croiește drum spre munte sau urcă pe un munte, fără să știe unde merge, evenimentele îl împresoară, de parcă ele ar fi ținta călătoriei sale.  Cu adevărat, evenimentele sunt țelul celor fără de țel și istoria țelul celor fără de cale. De aceea, cei fără de țel și cei fără de cale, sunt blocați de evenimente și se ceartă cu ele.

Dar eu, liniștit mă îndrept spre Tine, atât în sus pe munte, cât și în jos spre vale, și evenimente vrednice de dispreț se îndepărtează cu mânie din calea pașilor mei.

Dacă aș fi o piatră și m-aș rostogoli de pe munte, nu m-aș gândi la pietrele de care mă împiedic, ci la prăpastia de pe fundul pantei celei abrupte. Dacă aș fi un pârâu de munte, nu m-aș gândi la cursul meu întortocheat, ci la lacul care mă așteaptă. Cu adevărat, grozavă e prăpastia celor îndrăgostiți de evenimentele care-i trag în jos.

O, cerească Maică, singura mea iubire, eliberează-mă de robia întâmplărilor și fă-mă robul Tău!

O, preastrălucită Zi, răsari în sufletul meu, ca să-mi pot vedea țelul cărării mele încurcate.

O, Soare al Sorilor, singurul eveniment din Univers, care-mi atrage inima, luminează-mi cele dinlăuntru ale mele, ca să pot vedea cine a fost învrednicit să locuiască acolo, lângă Tine, ca să pot curăți din mine toate roadele ce par dulci de afară, dar care miros a putreziciune în miezul lor.  Amin.

Icoana Maicii Domnului, izbăvitoare de depresie – Biserica Doamnei, Bucureşti

Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului -1 octombrie

/ multumesc2014 / 128 comentarii

Măn Florești

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Troparul, glasul al 4-lea

Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Icos 1:

Mulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine, Împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne și ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântă ție:
Bucură-te, bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci,
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului cel fără de ani,
Bucură-te, locuință umbrită de puterea Duhului Sfânt,
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngerești,
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului,
Bucură-te, ceea ce ești întâmpinată în văzduh de Heruvimii cei cu ochi mulți,
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă Serafimii cei cu câte șase aripi,
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credință ne închinăm și noi, neamul creștinesc,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 2:

Sfântul Andrei cu Epifanie, văzându-te în biserică, în văzduh, rugându-te lui Dumnezeu pentru creștini, au cunoscut că ești Maica lui Hristos Dumnezeul nostru și, căzând la pământ, cu credință s-au închinat sfântului tău Acoperământ, cântând: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere neînțeleasă ești Născătoare de Dumnezeu Fecioară întru apărarea poporului ortodox; pentru aceasta vrăjmașii noștri nu se pricep cât de puternică este rugăciunea Maicii lui Dumnezeu; însă noi, bineștiind atotputernica ta apărare, cu umilință cântăm ție:
Bucură-te cea preamilostivă, mângâierea tuturor celor scârbiți și împovărați,
Bucură-te, povățuitoarea neadormită a tuturor celor orbiți și rătăciți,
Bucură-te, ceea ce cu rugăciunile tale degrabă potolești mânia lui Dumnezeu, cea cu dreptate pornită asupra noastră,
Bucură-te, ceea ce cu atotputernică amenințarea ta potolești patimile noastre cele rele,
Bucură-te, puternică deșteptare a conștiințelor adormite,
Bucură-te, cea prin care iadul suspină și duhurile răutății tremură,
Bucură-te, cea prin care se deschid nouă, credincioșilor, porțile raiului,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 3:

Puterea Celui Preaînalt umbrește pe cei ce cu credință și cu evlavie scapă la preaputernicul tău Acoperământ, căci numai ție, uneia, Preasfântă și Preacurată Maică a lui Dumnezeu, s-a dat a împlini toate cererile tale. Pentru aceasta, credincioșii de toate vârstele te slăvesc pe tine și pe Fiul tău, cântând: Aliluia!

Icos 3:

Având bogăție de milostivire neîmpuținată, tuturor, până la marginile pământului, le întinzi mână de ajutor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce pătimesc alinare, orbilor vedere și tuturor le dai toate, fiecăruia după a lui trebuință. Pentru aceasta cu mulțumire strigăm ție:
Bucură-te, tărie nesurpată și ocrotirea tuturor creștinilor,
Bucură-te, cea dintâi înfrumusețare a sfintelor locașuri și altare,
Bucură-te, îngrădirea cea sigură a tronurilor împărătești,
Bucură-te, ajutătoare neadormită a căpeteniilor de orașe,
Bucură-te, arhistrategă nebiruită a oștilor creștinești,
Bucură-te, oglindă sfântă a dreptății pentru judecătorii cei nemitarnici,
Bucură-te, minte desăvârșită a învățătorilor,
Bucură-te, binecuvântarea caselor și a familiilor evlavioase,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 4:

Fiind cuprinși de viforul multor nevoi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, tu ajută-ne nouă. Și stând înaintea feței altarului Domnului și ridicând mâinile tale, roagă-te ca Domnul, Împăratul slavei, să caute la nevrednica noastră rugăciune, și să asculte cererile celor ce cheamă numele tău cel sfânt și cântă Fiului tău: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a Domnul Dumnezeu pe Iisus al lui Navi rugându-se și a poruncit soarelui de a stat până ce a biruit asupra vrăjmașilor lui. Și acum Domnul Iisus aude rugăciunile tale, împărăteasă aleasă a Duhului Sfânt. Pentru aceasta și noi păcătoșii, nădăjduind la Acoperământul tău, îndrăznim a cânta ție ca Maicii lui Dumnezeu:
Bucură-te, cea luminată de Soarele cel veșnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată,
Bucură-te, ceea ce ai luminat tot pământul cu strălucirea preacuratului tău suflet,
Bucură-te, ceea ce ai veselit toate cerurile prin curăția trupului tău,
Bucură-te, Acoperământul și păstrarea sfintelor locașuri ale lui Hristos,
Bucură-te, luminarea și înțelepțirea păstorilor credincioși ai Bisericii,
Bucură-te, povățuitoarea monahilor și a monahiilor care neîncetat slujesc lui Dumnezeu,
Bucură-te, liniștea cea netulburată a bătrânilor evlavioși,
Bucură-te, veselia cea tainică a fecioarelor și a văduvelor ce trăiesc în curăție,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 5:

Văzătorul de Dumnezeu, Moise, luptând oarecând asupra lui Amalec, când ridica mâinile biruia Israel, iar când le lăsa în jos, atunci Amalec învingea. Însă, ajutat de cei ce-l sprijineau, a biruit pe vrăjmași. Tu, însă, o, Maică a lui Dumnezeu, ridicând mâinile tale la rugăciune către Fiul tău, deși nesprijinită de nimeni, totdeauna biruiești pe vrăjmașii creștinilor și ești scut nouă, celor ce cântăm Fiului tău: Aliluia!

Icos 5:

Văzutu-te-au pe tine cetele sfinților, stând în văzduh, în biserica din Vlaherne, ridicând mâinile la rugăciune către Fiul tău și Dumnezeu; iar arhanghelii cu îngerii cântau ție cântare de mulțumire. Deci, prin mâinile tale cele mai sfinte decât ale lui Moise, întărește-ne și pe noi, cei ce cu umilință cântăm ție:
Bucură-te, cea ale cărei mâini sunt ținute la rugăciune de însăși dragostea și milostivirea ta cea către noi,
Bucură-te, că înaintea ta nu pot să stea vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți,
Bucură-te, ceea ce izgonești din adâncul sufletului nostru patimile și poftele cele rele și spurcate,
Bucură-te, ceea ce fără ardere ții pe mâinile tale focul cel dumnezeiesc al lui Hristos, și pe noi cei reci ne aprinzi cu el,
Bucură-te, aleasă încununare a celor ce, cu întreagă înțelepciune, se luptă împotriva patimilor,
Bucură-te, convorbirea cea de-a pururea cu cei ce se nevoiesc în post și în tăcere,
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor osteniți de mâhnire și de întristare,
Bucură-te, ceea ce ne dai harul umilinței și al răbdării,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 6:

Propovăduitor al harului tău celui neîmpuținat și al milelor tale s-a arătat Sfântul Roman, dulce cântătorul, când în vis a primit de la tine o foaie de hârtie spre mâncare, prin care înțelepțindu-se, a început a cânta cu înțelepciune întru slava ta și a scris laude sfinților, cântând cu credință: Aliluia!

Icos 6:

Strălucit-ai Fecioară a lui Dumnezeu, din aurora dreptății, Soarele cel adevărat, luminând pe toți cu înțelepciune de la Dumnezeu Fiul tău și aducând la cunoștința adevărului pe cei ce au credință și cântă ție:
Bucură-te, ceea ce ai născut cu trup pe Hristos, puterea și înțelepciunea dumnezeiască,
Bucură-te, ceea ce ai rușinat înțelepciunea cea deșartă a lumii acesteia și pe cei orbiți de dânsa îi povățuiești la calea mântuirii,
Bucură-te, păstrarea dreptei credințe și învățătoarea dogmelor ortodoxe,
Bucură-te, ceea ce tai eresurile și rătăcirile cele pierzătoare,
Bucură-te, ceea ce știi cele cu anevoie de prevăzut și la vreme le spui celor ce se cuvine,
Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei mincinoși și prezicerile cele deșarte,
Bucură-te, ceea ce în ceasul nedumeririlor ne pui în minte gândul cel bun,
Bucură-te, ceea ce ne oprești de la deprinderile cele vătămătoare și de la poftele cele rele.
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 7:

Domnul atotvăzătorul și îndelung-răbdătorul, voind să arate adâncul cel nemărginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maică și te-a făcut pe tine creștinilor apărătoare nebiruită. Că după judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osândă, totuși, prin Acoperământul tău cel puternic capătă vreme de pocăință și cântă: Aliluia!

Icos 7:

Minunate a arătat Domnul faptele Sale întru tine, Preacurată Maica Sa, când s-a arătat preaminunatul Acoperământ în mâinile tale, luminând mai mult decât razele soarelui și acoperind poporul ce era în biserica din Vlaherne. Deci, văzând ei acest semn al milostivei tale apărări, cuprinși de spaimă și de bucurie, toți au cântat ție:
Bucură-te, Acoperământ nefăcut de mână, care ca norul te-ai întins peste toată lumea,
Bucură-te, ceea ce ai ținut pe mâinile tale pe Fiul tău și Arhiereul cel veșnic,
Bucură-te, că prin aceasta ne arăți milă și har nouă, în Biserica Ortodoxă,
Bucură-te, stâlp de nor care ne acoperi pe noi, credincioșii, ferindu-ne de toate ispitele și de smintelile lumii,
Bucură-te, stâlp de foc care ne arăți nouă, tuturor, calea mântuirii, chiar și în mijlocul întunecimii păcatelor,
Bucură-te, vădită întărire a credincioșilor nevoitori,
Bucură-te, înțelepțire tainică a robilor lui Dumnezeu celor tăinuiți în mijlocul lumii,
Bucură-te, ceea ce pe mine cel gol de fapte bune nu mă părăsești, ci cu Acoperământul tău și cu harul tău mă miluiești,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 8:

Pe tine, ceea ce te-ai arătat din cer în biserica din Vlaherne, îngerii te-au cântat, apostolii te-au preamărit, Soborul ierarhilor și al cuvioșilor și ceata sfintelor femei te-au lăudat, Înaintemergătorul și cu Teologul s-au închinat, iar poporul ce era în biserică, cu veselie, a cântat: Aliluia!

Icos 8:

Domnul, Cel ce stăpânește toate cele de sus și cele de jos, văzându-Te pe tine, Maica Sa, stând în biserică și cu umilință rugându-te Lui, a zis: Cere, o, Maica Mea, că nu Mă voi întoarce dinspre tine, ci voi îndeplini cererile tale și voi milui pe toți care cântă ție:
Bucură-te, chivot al Legii întru care se păstrează sfințirea a tot neamul omenesc,
Bucură-te, năstrapă preasfântă întru care se păstrează pâinea vieții veșnice pentru cei flămânzi de dreptate,
Bucură-te, vasule cu totul de aur, întru care s-a gătit pentru noi Trupul și Sângele Mielului Dumnezeiesc,
Bucură-te, ceea ce iei în atotputernicele tale mâini pe cei părăsiți de doctori,
Bucură-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slăbiți cu trupul, dar nu cu duhul și cu credința,
Bucură-te, ceea ce dai înțelegere și lumină celor ce sunt întunecați la minte,
Bucură-te, ceea ce cu înțelepciunea ta ne împiedici din calea cea rea a păcatelor și a patimilor,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 9:

Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se roagă ție. Tu, cu Acoperământul tău cel dumnezeiesc, pe cei drepți îi veselești, pe păcătoși îi aperi, pe cei din primejdii îi izbăvești și te rogi pentru toți credincioșii care cântă: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori ca niște pești fără de glas nu se pricep cum să laude după vrednicie praznicul cel mare al preacinstitului tău Acoperământ, căci toate cele grăite de dânșii nu sunt în stare nici a număra îndurările tale. Dar noi, văzând nenumăratele tale binefaceri, cu bucurie cântăm ție:
Bucură-te, ceea ce ne păzești de molimă și de bolile cele aducătoare de moarte,
Bucură-te, ceea ce păzești orașele și satele de cutremurul cel năpraznic al pământului,
Bucură-te, ceea ce cu mână tare ne izbăvești pe noi din revărsarea apelor și din cufundare,
Bucură-te, ceea ce cu roua rugăciunilor tale ne izbăvești pe noi de arderea focului,
Bucură-te, ceea ce ne scapi de foametea cea duhovnicească, hrănindu-ne cu pâinea vieții,
Bucură-te, ceea ce abați de la capul nostru loviturile fulgerului și ale trăsnetului,
Bucură-te, ceea ce ne mântuiești pe noi de năvălirea celor de alt neam și de ucigașii cei tăinuiți,
Bucură-te, ceea ce prin pace și prin dragoste ne izbăvești de vrăjmașii cei de o credință cu noi și de vrăjmășia casnică,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 10:

Vrând să mântuiască neamul omenesc din înșelăciunea vrăjmașului, Domnul cel iubitor de oameni te-a dăruit pe tine să fii Maică nouă, pământenilor. Tu să fii nouă ajutor, acoperământ și scutire, celor întristați mângâiere, celor mâhniți bucurie, celor asupriți apărătoare și să scoți din adâncul păcatelor pe toți care cântă: Aliluia!

Icos 10:

Preasfântă împărăteasă, cu îngerii stai împreună și te rogi zicând: „Împărate ceresc primește pe tot omul ce se roagă ție și cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la fața mea neajutat și neascultat”. Această rugăciune auzind-o adunarea sfinților cu mulțumire strigă ție:
Bucură-te, ceea ce dăruiești cu roade binecuvântate pe cei ce lucrează cu dreptate și cu inimă curată,
Bucură-te, ajutătoarea și răsplătirea tuturor celor ce fac neguțătorie cu dreptate,
Bucură-te, mustrarea tuturor călcătorilor de jurământ și a celor ce agonisesc cu nedreptate,
Bucură-te, grabnică ajutătoare celor ce sunt în primejdii pe uscat și pe ape,
Bucură-te, ceea ce veselești cu roadele credinței pe părinții cei fără de copii,
Bucură-te, hrănitoarea cea nevăzută a celor sărmani,
Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor ce sunt robiți și izgoniți,
Bucură-te, îngrijitoarea cea neadormită a celor ce sunt în legături și în temnițe,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 11:

Cântarea noastră cea cu umilință auzind-o, ia aminte la smerita noastră rugăciune, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că pe tine te rugăm: Nu trece cu vederea glasul robilor tăi. La tine năzuim în năpaste, în mâhniri și în necazurile noastre și înaintea ta stând, cu lacrimi ne rugăm și cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie primitoare de lumină văzându-te pe tine la rugăciune în văzduh, în biserica din Vlaherne, poporul ce era de față a strigat: „De unde este nouă aceasta ca să vină Maica Domnului nostru aici?”. Iar Sfântul Andrei cu Epifanie cu smerenie către tine se rugau zicând:
Bucură-te, dătătoarea cea fără de zavistie a tuturor darurilor celor pământești și sufletești,
Bucură-te, credincioasă mijlocitoare a păcătoșilor celor ce pun început de pocăință,
Bucură-te, pururea împreună ajutătoare a celor ce se luptă împotriva patimilor și a curselor diavolești,
Bucură-te, nevăzută îmblânzire a stăpânilor tirani și cu nărav de fiară,
Bucură-te, odihnă și bucurie tainică a robilor blânzi și primitori,
Bucură-te, liniștea preadorită a căsătoriților credincioși,
Bucură-te, grabnică și fără suferință dezlegare a maicilor născătoare de prunci,
Bucură-te, Maică, ajutătoarea noastră în ceasul sfârșitului nostru,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 12:

Harul cel dumnezeiesc cere-l nouă de la Fiul tău și Dumnezeul nostru. Întinde nouă mână de ajutor. Depărtează de la noi pe tot vrăjmașul și potrivnicul. Împacă viața noastră ca să nu pierim cumplit și fără de pocăință și primește-ne în sălașele cele veșnice, ocrotitoarea noastră, ca bucurându-ne să cântăm: Aliluia!

Icos 12:

Cântând puternicul tău Acoperământ, te lăudăm ca pe o mare solitoare a noastră și ne închinăm ție, ceea ce te rogi pentru creștini. Noi credem și nădăjduim că vei cere de la Fiul tău și Dumnezeul nostru bucuria cea vremelnică și cea veșnică, pentru noi toți, cei ce cu dragoste cântăm ție:
Bucură-te, tare apărătoare a toată lumea,
Bucură-te, sfințirea tuturor stihiilor cerești și pământești,
Bucură-te, binecuvântarea tuturor timpurilor anului,
Bucură-te, călcarea curselor și ispitelor ce vin de la trup, de la lume și de la diavolul,
Bucură-te, preaputernică împăcare a celor învrăjbiți,
Bucură-te, ceea ce te înduri de cei disprețuiți și lepădați,
Bucură-te, ceea ce ridici din groapa pierzării pe cei deznădăjduiți,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 13:

O, preacântată Stăpână, Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului și ai trupului meu; către tine întind mâinile mele cele slabe și din adâncul inimii strig ție: Caută la credința și la umilința sufletului meu. Acoperă-mă cu atotputernicul tău Acoperământ și mă izbăvește de toate nevoile; iar în ceasul sfârșitului meu să stai lângă mine, o, întru tot bună Stăpână, și să mă izbăvești de chinurile cele gătite pentru păcatele mele, ca, mântuindu-mă, pururea să cânt: Aliluia!(Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Mulțimea Arhanghelilor… și Condacul întâi: Împărătesei celei alese…

Icos 1:

Mulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine, Împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne și ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântă ție:
Bucură-te, bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci,
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului cel fără de ani,
Bucură-te, locuință umbrită de puterea Duhului Sfânt,
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngerești,
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului,
Bucură-te, ceea ce ești întâmpinată în văzduh de Heruvimii cei cu ochi mulți,
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă Serafimii cei cu câte șase aripi,
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credință ne închinăm și noi, neamul creștinesc,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 1:

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Rugăciuni către Maica Domnului

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe înțelepciune și putere, judecătorilor, dreptate și necăutare la față, învățătorilor minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.

Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru înfrânarea de la vorbirea cu oamenii și lepădarea de lume

/ multumesc2014 / 2 comentarii
maxresdefault
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care asupra lui Lazăr ai plâns şi lacrimi de jale şi de milostivire ai picurat peste el, primeşte şi lacrimile mele cele amare. Cu patimile Tale vindecă patimile mele. Cu rănile Tale tămăduieşte rănile mele. Cu sângele Tău curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma Trupului Tău celui făcător de viaţă. Fierea cu care ai fost adăpat de vrăjmaşi, să îndulcească sufletul meu luând de la el amărăciunea, pe care potrivnicul mi-a dat-o s-o beau. Trupul Tău cel întins pe lemnul Crucii, să ridice către Tine mintea mea, pe care dracii au tras-o în jos. Capul Tău, care pe Cruce s-a plecat, să înalţe capul meu cel pălmuit de vrăjmaşi. Preasfintele Mâinile Tale, cele ţintuite pe Cruce de necredincioşi, să mă ridice pe mine din prăpastia pierzării, precum preasfântă Gura Ta a făgăduit. Faţa Ta, care a primit pălmuire şi scuipare, să strălucească faţa mea cea pângărită cu fărădelegile. Sufletul Tău, pe care pe Cruce l-ai dat Tatălui Tău, să mă călăuzească spre Tine cu harul Tău. Nu aduc inimă zdrobită în căutarea Ta, nici nu am pocăinţă, nici frângere, care amândouă întorc pe fii la moştenirea lor. Nu am, Stăpâne, lacrimi de mângâiere. Căci întunecatu-s-a mintea mea de cele lumeşti, şi nu poate să caute spre Tine cu zdrobire. Răcitu-s-a inima mea în multe ispite şi nu se mai poate încălzi la lacrimile iubirii către Tine. Ci, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul şi vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă deplină şi inimă zdrobită, ca să ies cu tot sufletul în căutarea Ta. Căci fără de Tine sunt străin de tot binele. Aşa dar, Bunule, dăruieşte-mi harul Tău. Tatăl, Cel ce Te-a scos pe Tine din sânul Său mai înainte de veci, să înnoiască trăsăturile Chipului Tău întru Mine. Eu Te-am părăsit, Tu să nu mă părăseşti. Eu am plecat de la Tine, Tu pleacă în căutarea mea, şi fa-mă să intru în imașul Tău şi mă socoteşte în numărul oilor turmei Tale celei alese, si mă hrăneşte împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine. Căci inima lor curată îţi este Ție sălaş şi se vede în ea strălucirea descoperirilor Tale. Şi strălucirea aceasta este mângâierea şi odihna tuturor acelora, care pentru Tine s-au nevoit cu necazuri şi cu chinuri de tot felul. De care strălucire să ne învrednicim şi noi, cu Harul şi cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru lisus Hristos în vecii vecilor. AMIN.

 

Deschide-mi

/ multumesc2014 / 2 comentarii

whilst-every-borderline-collapse-its-time-to-fill-our-lungs-with-life

Privire rechemată întoarsă spre ceasornic

Aducere în lume a lumii nevăzute

Nisip în fir de iarbă, veniri de timp statornic

Înalță calea firii pustiu, adâncuri mute

 

Străluce luna moartă, renasc arginți ființării

Aducere-aminte din punctul nechemat

Vederea ne aude chemări din fundul mării

Pătrundere celestă în brațul sfărâmat

Mihai Nistor

Imagine: The collapse of Egocentric Times

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XIV-a)

/ multumesc2014 / 4 comentarii

472px-Nizhny_Novgorod_Burning_bush

Ce este vrednic de înveșmântat, dacă nu există nici un trup de înveșmântat? Ce vrednicie mai are trupul, dacă sufletul nu e acoperit cu el? Ce vrednicie mai are sufletul, dacă Tu nu păstrezi trezvia într-însul, ca focul în cenușă?

Veșmântul meu este fum și cenușă, dacă trupul meu nu-i atribuie valoare.

Frumosul meu lac este noroi orb, dacă apa sa limpede este secată din el.

Sufletul meu este fum și cenușă dacă Tu, Roua mea de dimineață, te scurgi dintr-însul.

Tu îți scrii numele peste cenușa tuturor lucrurilor și flacăra strălucirii Tale alungă fumul tuturor lucrurilor.

Flacăra Ta este rouă pentru cei însetați care-și află scăparea în îmbrățișarea Ta. Dar flacăra Ta este foc mistuitor pentru cei ce fug de ea.

Cu adevărat, Tu ești rai pentru cei curați și iad pentru cei necurați.

Când va veni Ziua de Apoi – când Cea Dintâi și Cea de pe urmă Zi se vor descoperi drept o Unică Zi – cei curați se vor bucura, dar cei necurați se vor tângui. Iar cei necurați vor striga: „Vai, noi am mâncat cenușă pe pământ și acum trebuie să mâncăm foc în cer!”.

Prorocii tăi, o, Cerească Maică, au fost descoperitorii focului de sub cenușă, care au plonjat în craterele vulcanilor. Prin mila ta nemărginită, tu i-ai îngăduit fiecărui proroc să descopere scânteia pentru care el a plonjat, până când toate scânteierile s-au unit în incendiul strălucitor al Fiului Tău, o, Maică Cerească.

O, Doamne, Tu ai ridicat păstori pentru fiecare turmă, iar păstorii au aprins focuri pentru turmele lor, ca nu cumva acestea să înghețe pe drumul aspru al istoriei, conducându-le la vremea când Omul Absolut¹, Cel Unul născut Fiu al lui Dumnezeu va izbucni într-un foc mare și va chema toate turmele să se încălzească.

Cu adevărat, cât de adânc ascunse sunt toate metalele prețioase – ochii din adâncurile pământului! Întocmai precum Tu ești ascuns dedesubtul cenușii lumii, o, neprețuită Piatră!

Omul cel sărac își ară câmpul și dă din cap când îi spun: „Om bogat, în adâncul pământului tău sterp se află un lac de aur topit”.

Nu dați din cap, fii împovărați ai Împăratului, când vă spun că trupul e mai de preț decât veșmintele, sufletul e mai prețios decât trupul, iar Împăratul cel Strălucitor e mai de preț decât sufletul.

¹ Omul Absolut = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentr a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, ca pe „noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu-Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

Icoana: Nizhny Novgorod – Burning bush  – (Fecioara din) Rugul aprins

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XIII-a )

/ multumesc2014 / 5 comentarii

man-sf-antonie-arizona-07

Tu nu ceri mult de la mine, iubirea mea. Cu adevărat, oamenii cer mai mult. Sunt învăluit într-un înveliș gros de nonexistență care-mi acoperă ochii sufletului meu. Tu îi ceri doar sufletului meu să-și scoată învelișul cețos și să-și deschidă ochii spre Tine, puterea mea și adevărul meu. Oamenii îmi cer să-mi învelesc sufletul din ce în ce mai mult cu învelitori din ce în ce mai groase.

O, ajută-mă, ajută-mă! Ajută-mi sufletului meu să ajungă la libertate și lumină, să devin ușor, dăruindu-i aripi să zboare.

Poveștile sunt lungi, prea lungi; morala e scurtă – un cuvânt. Poveștile curg mai departe și nasc alte povești, întocmai precum fața netedă a lacului meu se transformă din culoare în culoare. Unde se sfârșește revărsarea de culori a apei de sub soare și unde revărsarea de povești în alte povești?

Poveștile sunt lungi, prea lungi; morala este scurtă – un cuvânt. Tu ești acel cuvânt, o, Cuvinte al lui Dumnezeu¹. Tu ești morala tuturor poveștilor.

Ceea ce stelele scriu pe cer, iarba șoptește pe pământ. Ceea ce apa susură în mare, focul huruie sub mare. Ceea ce îngerul spune cu ochii săi, imamul² strigă din minaretul³ său. Ceea ce trecutul a spus și a zburat, prezentul spune și zboară.

Există o esență pentru toate lucrurile; există o morală pentru toate povestirile. Lucrurile sunt povești ale cerului. Tu ești înțelesul tuturor poveștilor. Povestirile sunt adâncul și profunzimea Ta. Tu ești cuprinsul tuturor poveștilor. Tu ești o pepită de aur într-un morman de pietre.

Când Îți rostesc numele, am spus totul și mai mult decât atât:

O, dragostea mea, ai milă de mine!

O, Puterea și Adevărul meu, ai milă de mine!

¹ Cuvântul lui Dumnezeu =în teologia creștină, „Logosul”sau „Cuvântul”; Iisus Hristos, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi;

² imam = preot musulman care slujește în moschee;

³ minaret = turn înalt, subțire, aflat în vârful moscheii, având unul sau două balcoane, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune.

http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/01/20/raiul-din-pustia-arizonei-49-de-ipostaze-cu-manastirea-sf-antonie-cel-mare-ctitoria-lui-gheronda-efrem-filotheitul-foto/#jp-carousel-7035

Manelele ca viciu. (Cauze şi context. Ce ar putea face mass-media şi ȋn ce condiţii. )

/ multumesc2014 / Un comentariu

923557_788040997873911_4531119331249587105_n

De fapt, de ce nu ne plac manelele? Sau, mai bine zis, de ce sunt ele atât de hulite pe de o parte şi pentru ce au atâţia adepţi de cealaltă? Sunt hulite din motive rasiale? Pentru că nu sunt agreaţi cei care le cântă? Pentru că ei sunt în mare parte ţigani? Adică , din cauza rasei lor se consideră că maneliştii nu pot fi decât inculţi şi lipsiţi de orice fel de fineţe şi că expresia care-i caracterizeză nu are cum să depăşească acest nivel? Un studiu sociologic ar arăta această perspectivă drept reală într-o anumită măsură, însă acelaşi procedeu ar confirma situaţia paradoxală că o mare parte a ascultătorilor de manele sunt oricum, dar nu oacheşi (unii sunt chiar blonzi cu ten aferent şi cu ochi albaştri! ) şi că, paradoxal, fac parte din aceeaşi Românie rasistă, care, dincolo de faţada umanitară de la nivel oficial-politic, îi priveşte pe ţigani cu dezgust. Oricum, originea manelelor nu are nici o legătură cu ţiganii, ( “ romi” sau “rromi” fiind denumiri fictive în ultimă instanţă, care încearcă să înlăture accepţiunea peiorativă alăturată acestor oameni, fapt recunoscut de către cei mai instruiţi dintre ei ). Manelele au apărut pe teritoriul ţării noastre odată cu domnitorii fanarioţi, care, neplăcându-le muzica populară autohtonă, şi-au adus lăutari de-acasă, din Constantinopol, atunci fostul, spre a redeveni peste aproape două secole, Istambul. Să fie atunci hulitorii manelelor stăpâniţi de o puternică ură patriotic-antiotomană, pe care, datorită sutelor de ani de opresiune din trecutul istoric, o extind astăzi asupra oricăror elemente turcice? Categoric nu. O asemenea afirmaţie, fără a fi imposibilă în plan sociologic, este inexistentă ca dovadă penru situaţia în cauză. Însă George Enescu spunea că există doar două tipuri de muzică: bună sau proastă Se izolează astfel sigura explicaţie pentru care manelele pot să nu placă: sunt urâte, pur şi simplu. Adică, nu conţin absolut nici un fel de valoare estetică, ceea ce presupune simultan nulitate intelectuală. Dacă marea frumuseţe a unui element, fie el creaţie artistică, sau fiinţa animată ori obiect, adică nereprezentată de om, poate fi sufocată prin conceptualizare excesivă în raport cu alcătuirea ei, manelele nu se află în pericol din acest punct de vedere ( şi din păcate, nici din altul!), deoarece alcătuirea lor nu conţine nici o variantă de frumos, nici gândire sau capacitatea de a o suscita. Ritmul manelelor se leagă monoton, grosier şi intruziv pentru un om cu gusturi câtuşi de puţin rafinate, melodia este încarnarea sărăciei expresive ( în mod ciudat, chiar şi când este copiată după Celine Dion, vezi ultima găselniţă a unui autohton ), iar versurile sugereaza complexitatea lirică de care sunt în stare triburile aborigene ( doar cântate de aborigeni manelele ar putea dobândi vreo valoare , căci ar indica în mod obiectiv un stadiu de evoluţie şi nu unul de involuţie!). Nici textul, nici ritmul, nici linia melodică a manelelor nu sunt capabile de a trezi vreun proces superior de recreare sau înţelegere, ci pot asigura doar ţopăiala tremurată oriental pe la diferite bairamuri. Oare acesta să fie în prezent, nivelul milioanelor de cetăţeni români, mai ales tineri, care ascultă manele? Acelaşi nivel de derută culturală de după ’89, pe care manelele să-l fi putut specula prin totala lor lipsă de conceptualizare? Din păcate da. Iar vina principală pentru această stare de lucruri o are cenzura comunistă, care a sufocat adevăratul intelectualism, determinând un blocaj masiv în evoluţia cultural-spirituală a poporului român. E adevărat, aceeaşi cenzură comunistă a împiedicat întâmplător emergenţa manelelor prin dimensiunea ei rasistă (se pare, totuşi, că majoritatea membrilor acestei etnii au o puternică înclinaţie pentru elementul oriental, ceea ce se explică prin originea lor vest-indică, dar nu-i face nici pe departe vinovaţi de starea de incultură a naţiunii, cu atât mai mult cu cât sunt minoritari şi le-ar fi fost imposibil să ia la pumni o societate întregă ca ea să le agreeze muzica), dar cu ce preţ şi, de fapt, pregătindu-le terenul propice pe care s-au îngrăşat mai târziu. Pentru că, manelele s-au ivit după revoluţie, când tulbureala post-decembristă de pe toate planurile a funcţionat ca un focar de infecţie care a îmbolnăvit masele cu efectele speculei. În acest climat, manelele au avut mai întâi forma unor cântece de petrecere hibride (cum sunt cele din filmul “Balanţa”, regizat de Lucian Pintilie, asemenea cântece existând de fapt de prin ani ’80, când se relaxaseră multe lucruri); apoi, manelele au trecut la o existenţă latentă în cadrul unei scurte perioade de popularitate a muzicii ţigăneşti ( cea cu “aoleli”,care la vremea respectivă putea fi auzită prin toate pieţele ); şi în final, cu numai câţiva ani în urmă, manelele au luat forma actuală total aspiritualizată, dar care i-a transformat în adevărate persoane publice pe “interpreţii” lor. Fie că sunt prea bogaţi, fie că se luptă cu sărăcia, majoritatea românilor nu vad sensul gândirii şi al autenticităţii. Într-una din două variante posibile, ei reprezintă numărul enorm al celor care, terminând şcoala în comunism, nu puteau şti ce înseamnă cultura datorită trecerii prin studiu precum câinele prin apă, căci, ca orice minciună, dincolo de ce ascundea, sistemul avea nevoie de o faţadă lustruită. Într-o a doua variantă, românii sunt scoliti în golul de după revoluţie, cand au fost victimele indiferenţei salariate, înotul prin educaţie, dar nu numai, făcându-se deja cu ajutorul şpăgii. Moştenind blocajul spiritual din comunism gusturile românilor s-au format în concordanţă cu starea de confuzie post-decembristă iar societatea nu ştie şi, pe de altă parte nici nu vrea să gândească ori să simtă autentic, fiind plafonată la nivelul banilor, adică de cele mai multe ori, al subzistenţei. Cei mai mulţi, în special cei mai săraci, gândesc de fapt ca ţăranul Ştefan a Petrei din “Amintirile din copilărie” ale lui Creangă, care neştiind ce este învăţătura, se limitează la ce se vede cu ochiul liber şi îi ironizează pe intelectuali, zicând: ”logofete, brânză-n cuiu, lapte acru-n călămări, chiu şi vai prin buzunări!”, care vrea să-şi ţină băiatul acasă pentru a-l folosi la munca “adevărată”, cea care aduce direct mâncarea pe masă, care se teme, în sfârşit, că, instruindu-se, copilul va dobândi cine ştie ce năravuri rele (mentalitate încă întâlnită prin satele româneşti). Şi atunci, dacă aceasta este situaţia oamenilor maturi, atunci majoritatea tinerilor de astăzi au în faţă o cale nebătătorită întocmai ca şcolarii lui Creangă, şi întocmai ca ei, au o singură alternativă, aceea de a nu gândi, pentru că rostul celeilalte nu-l înţeleg. Însă, în ciuda majorităţii ei alarmante, situaţia nu se întinde la nivelul întregii societăţi. Există anumite segmente, unde setea de cultură este uriaşă, mai ales printre tineri, ceea ce costituie un adevărat antipod pentru situaţia generală. Aceşti tineri au avut norocul să trăiască în medii în care s-a preţuit cultura, fie că părinţii lor au fost intelectuali şi i-au putut îndruma să-şi găsească şi să-şi valorifice înclinaţiile, fie că au fost oameni simpli, dar au avut puternica intuiţie că tot învăţătura e mai bună. Prin urmare, inducerea respectului pentru învăţătură constituie calea de a înlătura refuzul de gândire al celorlalţi. Şi aici intervine, de fapt, eterna problemă a sărăciei. Dacă suferă de foame, sau trăieşte în iminenţa mizeriei, omul nu are cum să-şi îndrepte copilul spre o carieră intelectuală, care nu-i poate garanta traiul. Este vorba despre un cerc vicios : cultura nu e respectată pentru că nu aduce bani, iar lipsa de respect o sărăceşte . Şi atunci tânărul, pentru că a gândi nu i se pare prea util, îşi găseşte rostul în a fi “şmecher”, în specula care domneşte de cincisprezece ani în ţară, precum şi în a asculta manele, ce reprezintă doar unul dintre vârfurile unui aisberg uriaş. Soluţia acestei mari probleme de conştiinţă se află dincolo de efortul singular al mass-media, din cauză că existenţa lor este condiţionată de interesul receptorului. În momentul în care mass-media ar fi inundate cu materiale culturale, ele ar deveni elitiste şi nu numai că s-ar rata educarea publicului ascultător de manele, dar acesta ar fi pierdut ca sursă de venit pentru instituţiile de presă, iată de ce o asemenea idee este cu adevărat inaplicabilă. Soluţia constă în retezarea răului de la rădăcină adică în alocarea de fonduri masive pentru cultură. Abia atunci când cultura ar produce bani, ar fi rândul mass-media să o popularizeze intens, mai ales prin marea accesibilitate a televiziunii. Cultura ar “prinde”, ştiindu-se că poate asigura bunăstare materială, adică o rasplată înţeleasă de majoritatea societăţii şi în final ar ajunge să fie perceputa în scopul şi esenţa ei reale de către din ce în ce mai mulţi oameni. Iar in locul dezinteresului s-ar instala o lege nescrisă a discernământului fata de cei dotaţi realmente şi cei lipsiţi de înclinaţie, întocmai după tipicul vestic. Atunci românul ar începe să gândească şi primul său gând, după o mirare mai mare sau mai mică, ar fi cel de înţelegere al Smarandei Creangă, care auzise la biserica din Parimei că : “omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neânvăţat slugă-l va avea” .

Alexandru Ivan

Imagine: Paul Hitter’ Art

Rugăciunea Părintelui Sofronie Saharov pentru descoperirea tainei căii mântuirii

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu
Mantuitorul-in-rugaciune-catre-Tatal

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Te rugăm şi Te implorăm nu ne lepăda de la faţa Ta şi nu Te mânia de fărădelegile noastre. Arată-Te nouă, Lumină a lumii, ca să ne descoperi taina căilor mântuirii Tale, ca să ne facem fii şi fiice ale luminii Tale!

 

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea experienţa Vieţii Veşnice, Editura Deisis, Sibiu 2007, p.108)

Icoana: Mântuitorul-în-rugăciune-către-Tatăl

imn

/ multumesc2014 / 2 comentarii

(ciobanul pieptănând mioara)

îngerii ascund bob de tămâie în peştii care se satură de scoici

şi înghit din greşeală perle

îngerii cădelniţează din argint de dor şi frunză de nor

buna fugă de lumină şi lume a ciupercii şi fuga albului,

pentru cântec, din mierle

îngerii întind între soare şi lună atomii precum cinci degete

ale mâinelui şi mâinii

îngerii macină universul tot, pentru naşterea pământului

sub grâu, şi a ploii, şi cerului, peste putinţa, şi însorirea, şi sărarea pâinii

îngerii bat trecere pe ai inimii muri şi mângâie flăcări pe cununi de abis

pentru sfinte de trubaduri, aleasa viţă, divin

cuvinte de cremene sângerând retezarea fostului vis, cu vineri şi vin

îngerii dau nota zece la tot gândul văii plângerii

şi trec la corigenţă, chiar şi cu trei

lepădarea din ochii cei mai cei, tainei pleoapele

îngere, fluier de os al osiei şi de soc al focului

binecuvântă-mi, rogu-te, fagul cu drag şi apele

cu așteptări Cuvântului și cu dăruiri busuiocului!

însă, Doamne, mă apasă, cu viaţa Ta pe coasă

că ei nu pot să înoate în durere

când aduce înviere

şi noi nu putem, slăbănogi, neînvăţaţi serii

să înnoptăm în leşul morţii fagurii mierii

Alexandru Amarfei

Mai dați-i poetului – Girel Barbu

/ multumesc2014 / 478 comentarii
10592895_343912259104823_3085441917983413498_n

mai dați-i poetului
o rază de soare
(poate să fie și de lună
dar să fie nou-nouță)
să se sprijine de ea
când îl bântuie furtuna.

mai dați-i poetului
ochii voștri să vedeți
câtă tristețea se ascunde
în subsolul toamnei.

mai dați-i poetului
o clipă din somnul vostru
în averse
să-și reverse visele
peste malurile cărții.

mai dați-vă pe voi poetului
să vă rimeze sufletele
cu sufletul lui
toți sunteți poezii
vă lipsește mâna care să vă scrie
pe fila zorilor
împrumutați-i poetului
o aripă de înger
nu pentru zbor,
el însuși este zborul…
ci ca să-și înnădească
privirea ruptă în
bucăți!

mai dați-i poetului
o rază de soare
să se sprijine în ea
când cerul îl doare.

Girel Barbu

Ilustrația îi aparține autorului

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XII-a )

/ multumesc2014 / 3 comentarii

ioana-stoila-maica-domnului-cu-pruncul (1)

Unge-mi inima cu untdelemnul milei Tale, milostivul meu Domn. Fie ca niciodată mânia împotriva celor puternici și nici disprețul față de cei slabi să nu-mi cuprindă inima. Căci totul e mai firav decât roua dimineții. Fie ca niciodată să nu se cuibărească în inima mea ura față de cei ce complotează răul împotriva mea, spre a lua aminte la sfârșitul lor și să rămân în pace.

Milostivirea deschide calea spre inima tuturor creaturilor și aduce bucurie. Nemilostivirea aduce ceață la provă și crează izolare.

Ai milă de robul Tău cel vrednic de milă, Preabună Marie și descoperă-mi taina milei Tale.

Omul Absolut¹ este copilul milei Tatălui și lumina Duhului. Toată creația este doar o poveste despre El. Sorii cei puternici din ceruri și cele mai mărunte picături de apă din lac poartă într-însele o părticică din istoria, povestea despre El. Toți ziditorii cerului și ai pământului, de la preaputernicii serafimi până la stăpânii și cele mai mărunte particule de praf, grăiesc exact aceeași poveste despre El, care este preesența lor și izvorul cel mai dinainte de viață dătător.

Ce sunt toate cele de pe pământ, și soarele și luna decât creația Lui? Cu adevărat, în acest chip toată creația văzută și nevăzută este Omul Absolut¹ în povestiri. Esența este simplă, dar nu există sfârșit sau număr la povestirile despre esență.

Frații mei, cum oare pot eu să vă vorbesc despre esență, când voi nu înțelegeți nici măcar povestirile?

Ah, dacă măcar ați ști cât e de mare dulceața și lărgimea și tăria când ajungi la capătul tuturor povestirilor, acolo unde încep istorisirile și acolo unde ele se sfârșesc. Acolo unde limba tace și unde totul se spune dintr-o suflare!

Cât de plictisitoare devin atunci toate îndelungile și obositoarele povestiri ale creaturilor! Cu adevărat ele sunt tot atât de plictisitoare ca pentru cel obișnuit să vadă fulgerul și căruia îi spui povestiri despre fulger.

Primește-mă în Tine, o, Unule Născut Fiule, așa încât să pot fi unul cu Tine așa precum am fost înainte de creație și de Cădere².

Fie ca luna și plictisitoarea mea poveste despre Tine să se sfârșească cu vederea Ta, fie și de o clipă. Fie ca să moară înșelarea mea în privința Ta, care m-ar putea face să cred că sunt ceva fără de Tine, că sunt altceva în afara Ta.

Urechile mele sunt pline de povești. Ochii mei nu mai caută să vadă nimic în afară de Tine, esența mea, Cel plin de povestiri.

¹ Omul Absolut = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentr a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, ca pe „noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu-Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

² Cădere = „Căderea omului” sau „Căderea”, în teologia creștină, căderea neamului omenesc dintr-o stare de neprihănire într-una de păcătoșenie înnăscută și păcat originar, datorată neascultării lui Adam și a Evei în grădina Raiului, când aceștia au mâncat din rodul pomului cunoașterii binelui și răului (Cf. Facere, cap. 2 și 3)

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XI-a )

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

ioana-stoila-sfanta-treime-pictura-pe-sticla-40-x-30-350-euro

Odată m-am legat de Tine, iubirea mea, iar toate celelalte legături s-au rupt. Văd o rândunică zburând deasupra cuibului ei sfărâmat și-mi spun: „Nu sunt legat de cuibul meu”. Văd un fiu plângându-și tatăl și spun: „Nu sunt legat de părinții mei”. Văd un pește murind de îndată ce este scos din apă și spun: „Acesta sunt eu! Dacă aș fi scos din brațele Tale, aș muri în câteva clipe, ca un pește aruncat pe nisip”.

Totuși, cum m-aș fi putut cufunda atât de mult în Tine, fără cal de întoarcere și fără să fi trăit, dacă n-aș fi fost mai înainte în Tine? Cu adevărat am fost în Tine de la prima Ta trezire, fiindcă simt că Tu ești casa mea.

Veșnicia există în veșnicie întocmai precum vremelnicia în timp. Într-o veșnicie, o, Doamne, Tu Te aflai într-o inefabilă identitate cu Tine Însuți și în sfințenia Ta de seară. În acea vreme ipostasurile¹ Tale erau adevărul dinlăuntrul Tău, căci le era cu neputință ca ele să nu se afle în Tine. Dar ele nu s-au recunoscut una pe alta fiindcă ele nu erau conștiente de diversitatea lor. Într-o a doua veșnicie Tu erai în sfințenia Ta matinală, iar cele trei ipostasuri¹ s-au recunoscut pe ele însele ca atare.

Tatăl nu a fost înainte de Fiul, nici Fiul n-a fost înainte de Tatăl, nici Atotsfântul Duh n-a fost înainte sau după Tatăl și Fiul. Ca un om care atunci când se trezește brusc deschide amândoi ochii în același timp, la fel s-au trezit deodată și Cele Trei Ipostasuri¹ din Tine în același timp. Nu există nici un Tată fără Fiul și nici un Fiul fără Duhul Sfânt.

Când stau întins pe marginea lacului meu și dorm inconștient, nici puterea conștiinței, nici dorința, nici acțiunea nu mor în mine, ci mai degrabă ele se revarsă într-o unitate indefinită, fericită, asemănătoare nirvanei².

Aceasta este istoria Ta în sufletul meu, o, Doamne, tâlcuitorul vieții mele. Nu este oare istoria sufletului meu tâlcuitorul istoriei a tot ceea ce este creat, a tot ceea ce este împărțit și a tot ceea ce este unit? Și al Tău, de asemenea, Patria mea, sufletul meu este – iartă-mă, o Doamne – tâlcuitorul Tău.

O, Patria mea, mântuiește-mă de atacurile străinilor asupra mea. O, Lumina mea, alungă întunericul din sângele meu. O, Viața mea, arde toate larvele morții din sufletul meu și din trupul meu.

¹Ipostas = în teologia creștină:

(1) esența sau natura unică a Dumnezeirii și, prin urmare, a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi;

(2) oricare dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi;

(3) personalitatea lui Hristos ca deosebită de cele două firi ale sale, umană și divină (plural: ipostasuri).

²nirvana = în budism, starea de fericire desăvârșită realizată prin mortificarea existenței individuale și prin absorbția sufletului în duhul suprem, sau prin mortificarea tuturor dorințelor și patimilor.

Icoana: IOANA STOILA – SFÂNTA TREIME – PICTURA PE STICLA

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a X-a )

/ multumesc2014 / 2 comentarii

ioana-stoila-maica-domnului-ii-pictura-pe-sticla-20-x-20-200-euro 

Către o limbă tăcută și o minte contemplativă Tu Te apropii, o, Atot Sfinte Duhule, mirele sufletului meu. Tu eviți o limbă vorbăreață așa precum lebăda evită un lac bântuit de furtună. Ca o lebădă tu înoți peste liniștea inimii mele și o faci rodnică.

Încetați cu înțelepciunea voastră cea lumească, voi, frații mei. Înțelepciunea¹ e născută, nu făcută. Așa precum Înțelepciunea¹ Se naște în Dumnezeu, tot astfel ea se naște pe pământ. Înțelepciunea născută creează, dar nu este creată.

Așadar, voi fanfaronilor vă lăudați cu intelectul vostru! Ce este intelectul vostru în afara amintirii multor fapte? Și dacă voi vă amintiți atâtea, cum de ați putut uita momentele de minunată naștere a înțelepciunii înlăuntrul vostru? Uneori vă aud vorbind despre cugete mărețe care s-au născut în voi în chip neașteptat, fără a face vreun efort. Cine v-a adus aceste cugete, voi, intelectualilor? Cum de s-au născut ele fără un tată, dacă voi acceptați că nu le-ați zămislit voi?

Cu adevărat vă spun vouă: tatăl acestor cugete este Atotsfântul Duh, iar maica lor supraviețuiește ca un locșor pur, neprihănit al sufletului vostru, acolo unde Atotsfântul Duh încă mai îndrăznește să intre.

Așadar, orice înțelepciune din cer și de pe pământ se naște din Fecioara și din Atotsfântul Duh. Acesta a plutit deasupra purității celui dintâi și Omul Absolut², Înțelepciunea lui Dumnezeu¹ s-a născut.

Ceea ce puritatea Tatălui este în cer, fecioria Maicii este pe pământ. Ceea ce reprezintă lucrarea Sfântului Duh în cer, tot astfel lucrează El și pe pământ. Așa cum este nașterea înțelepciunii în cer, la fel este și nașterea ei pe pământ.

O, suflete al meu, veșnica mea surpriză! Ceea ce s-a întâmplat odată în cer și cu voi trebuie să se întâmple odată pe pământ. Trebuie să deveniți precum o fecioară, ca voi să puteți primi Înțelepciunea lui Dumnezeu. Trebuie să fiți ca o fecioară, astfel încât Duhul lui Dumnezeu să Se poată îndrăgosti de voi. Toate inimile din cer și de pe pământ își au izvorul în Fecioara și în Duhul.

O fecioară dă naștere la înțelepciunea creatoare. O femeie desfrânată creează cunoașterea stearpă, aridă. Doar o fecioară poate vedea adevărul, în vreme ce o femeie desfrânată poate doar recunoaște lucruri,

O, Doamne, în Treime slăvit, curățește-mi vederea sufletului meu și pleacă-Ți chipul asupra lui, astfel încât sufletul meu să poată străluci cu slava Domnului său, așa încât minunata istorie a cerului și a pământului să-i poată fi dezvăluită, ca să se poată umple de strălucire ca lacul meu atunci când soarele se află deasupra sa la amiază.

¹ Înțelepciune = unul dintre apelativele lui Iisus Hristos din Biblie (cf. I Cor. 1, 24 – „Hristos, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu”). Teologia creștină face legătura lui Hristos cu anumite pasaje despre înțelepciune din Vechiul Testament (cf. Prov. 9, 1-11).

² Omul Absolut = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentr a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, ca pe „noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu-Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

Icoana: IOANA STOILA – MAICA DOMNULUI II- PICTURA PE STICLA – 20 X 20

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a IX-a )

/ multumesc2014 / 4 comentarii

11-iisus-hristos-arhiereu (1)

O, Doamne, taina cea mai adânc hrănită a sufletului meu, cât de ușoară e această lume, când eu o pun în balanță cu Tine! Pe un taler al balanței este un lac de aur topit, iar pe celălalt un nor de fum.

Toate grijile mele, dimpreună cu trupul meu și convulsiile sale prostești de dulceață și amărăciune – ce sunt acestea altceva decât fum, dinapoia cărora sufletul meu înoată într-un lac de aur?

Cum le pot eu mărturisi oamenilor taina pe care o văd prin cercurile de foc ale Arhanghelilor Tăi? Cum le pot eu vorbi particulelor despre totalitate? Este într-adevăr dureros pentru cel mut de uimire să le grăiască celor asurziți de zgomot.

Mai întâi vine nașterea și apoi creația. Întocmai precum un gând minunat se naște tainic și cu pace în om, iar gândul astfel născut creează mai apoi, tot astfel a procedat și Omul Absolut, ca Cel Unul Născut să apară în Tine și mai apoi a creat tot ceea ce Dumnezeu poate crea.

În curăția Ta absolută, prin lucrarea Atotsfântului Duh, Fiul S-a născut¹. Aceasta este nașterea lui Dumnezeu de Sus.

Așa cum este sus, tot astfel e și jos – obișnuiau să spună cei din vechime. Ceea ce s-a întâmplat în cer, s-a întâmplat și pe pământ. Ceea ce s-a întâmplat în veșnicie, s-a întâmplat și în vremelnicie.

Îmi ești drag, iubirea mea, fiindcă Tu ești o taină pentru mine. Orice iubire arde fără să se stingă atâta timp cât durează taina. Taina revelată este dragoste arsă. Eu mă făgăduiesc Ție cu o veșnică iubire chiar dacă Tu mi Te făgăduiești prin taină veșnică.

Tu Te-ai înveșmântat în șapte ceruri; Tu Te-ai ascuns prea adânc de orice fel de ochi. Dacă toți sorii ar fi să se unească într-un singur focar, toți aceștia n-ar putea pătrunde prin toate vălurile Tale. Tu nu Te-ai tăinuit de bună voie, o, Preamărite Doamne, ci din pricina nedesăvârșirii noastre. O creatură divizată și disecată nu Te vede. Tu ești netăinuit doar celui ce s-a făcut una cu Tine. Tu ești netăinuit doar celui pentru care zidul dintre „eu” și „Tu” a dispărut.

O, Doamne, cea mai adânc hrănită taină a sufletului meu, cât de ușoară e această lume când o pun în aceeași balanță cu Tine!

Pe un taler al balanței se află un lac de aur topit și pe celălalt un nor de fum.

¹ ”Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut.” (Ps. 2, 7)

Icoana: Iisus Hristos Arhiereul Cel veșnic.

”Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi, ca să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut„- Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel ( 5.5)

 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a VIII-a )

/ multumesc2014 / 2 comentarii

crucifixionethiopienne

Lumile roiesc în jurul Tău ca albinele în jurul unui cireș înflorit. O lume o dă pe cealaltă deoparte; una contestă moștenirea celeilalte; unul se uită la celălalt ca la un intrus în casa sa, toți pretind un drept mai mare de la Tine decât Tu însuți o faci.

Din revărsarea plinătății Tale mulțimile-s hrănite, o, Dulceață nesfârșită. Toți se îmbuibă și toți pleacă înfometați.

Din toate gloatele, gloata omenirii pleacă cea mai înfometată. Nu fiindcă Tu n-ai avut hrană pentru oameni, o, Stăpâne, ci fiindcă ei nu-și recunosc hrana și așa, ei se luptă cu omizile pentru același frunziș.

Înaintea tuturor creaturilor și înaintea tuturor veacurilor și a întristării Tu, o, Doamne, l-ai conceput pe om în inima Ta. Tu l-ai conceput pe om mai întâi, chiar dacă Tu l-ai vădit cel de pe urmă în grădinile Creației – la fel precum grădinarul se gândește la trandafirul înflorit tot timpul cât sapă și plantează pedunculii uscați de trandafir – întocmai precum un constructor trăiește bucuria turlelor în timp ce plănuiește o biserică, chiar dacă el le construiește pe acestea tocmai la urmă.

Tu l-ai născut pe om în inima Ta, înainte ca Tu să începi crearea lumii.

Ajută-mi limba de țărână să dea un nume acestui om, acestei străluciri a slavei Tale, acestui cânt al binecuvântării Tale. Să-L numesc eu Omul Absolut¹? Fiindcă întocmai precum El a fost cuprins în inima Ta, tot astfel a fost și întreaga lume plăsmuită, incluzându-l pe om și pe vestitorii omului, cuprinsă în mintea Ta.

Și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl în afară de Fiul și nici nimeni nu-L cunoaște pe Fiul afară de Tatăl (cf. Mt 11:27). Tu erai precum nirvana², o, Doamne, până când Fiul a fost conceput întru Tine; Tu erai fără număr sau nume.

Cum te voi preamări în mijlocului unei mulțimi de omizi înfometate, pe care un vânt le bate în cireșul înflorit, iar altul le alungă de acolo și a căror viață întreagă se petrece între două vânturi?

O, Doamne, visul meu de zi și noapte, ajută-mă să te preamăresc, așa încât nimic să nu poată deveni măreț în inima mea afară de Tine.

Fie ca toate creaturile să Te preamărească, o Doamne, ca nu cumva acestea să se mărească pe ele însele în locul Tău.

Cu adevărat, Tu ești nesfârșit de mare, o, Doamne, chiar dacă imnele noastre Te-ar preamări oricât!

Chiar atunci când toate roiurile de insecte sunt azvârlite din cireșul înflorit, cireșul rămâne același în măreția și frumusețea sa primăvăratică.

vinieta

¹ Omul Absolut, Ultim = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentru a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiu al lui Dumnezeu, ca pe „Noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

² nirvana = în budism, starea de fericire desăvârșită realizată prin mortificarea existenței individuale și prin absorbția sufletului în duh suprem, sau prin mortificarea tuturor dorințelor și patimilor.

Scrisoare către un prieten surd

/ multumesc2014 / 8 comentarii

68748625

Omul este ghidat după parfum sau după moarte?

De ce spunem numai de bine despre morţi şi de ce nu vorbim mereu frumos şi despre vii? De ce simţim nevoia să ne băgăm nasurile lungi în vieţile scurte ale altora, fără nici o invitaţie prealabilă? De ce avem impresia că ne simţim mai bine când altuia îi e rău? De ce să îl fac pe altul să plângă, doar ca să nu mă mai simt eu singurul oropsit? De ce să nu ne îngrijim de viaţa noastră şi de moartea noastră … şi  numai de ele. De ce transformăm parfumurile florilor în duhorile noastre? De ce atunci când Fericirea trăieşte cu alţii, noi spunem că nu e adevărat şi nu e Fericirea ci…. orice, numai Fericirea nu…. Fericirea cea mare nu se poate să fie la alţii când tu ai aşteptat-o atât, când tu ai suferit atât, când tu ai făcut totul pentru ea…. sau poate că aşa ai crezut.

Da, aşa este… viaţa asta e nedreaptă, însă dacă te plângi şi scuipi în sufletele celorlalţi rămâne tot la fel şi vei rămâne singur şi mai nefericit … toată viaţa… toată viaţa asta nedreaptă vei rămâne cum ai fost născut… cu sufletul gol. Iar într-un suflet gol este întuneric, frig şi mucegai… într-un suflet gol nu vor cânta niciodată păsările.

Dragul meu, tu după ce îţi ghidezi viaţa? Tu pentru ce simţi că te-ai născut acum câţiva ani şi pentru ce crezi că vei muri peste câteva luni? Sfârşitul nu e mâine, sfârşitul este chiar azi, după ce bate clopotul …

Adio, prietene! Rămâi cu bine! Rămâi  cu viaţa ta… eu mă duc să îmi trăiesc viaţa şi Fericirea mea.

P.S. Nu trebuie să îmi răspunzi niciodată la aceste vorbe… mai bine îţi înghiţi saliva şi îţi ţii palma legată cu mâna stângă. Gândeşte-te la tine, la mine, la viaţă, la parfum, la moarte. Încearcă să găseşti mireasma fericirii tale şi să te parfumezi cu ea, căci altfel … altfel… moartea va veni mai repede să te parfumeze ea.

Alexandru Povarnă

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a VII-a )

/ multumesc2014 / 3 comentarii

1456517_677505112283444_755902617_n

Aș vrea, dacă s-ar putea, să fac muzicanți din piatră, dănțuitori din nisipul lacului și cântăreți din frunzele tuturor copacilor din munți, astfel încât aceștia să mă poată ajuta să-L slăvesc pe Domnul – și astfel încât glasul pământului să poată fi auzit în mijlocul cetelor îngerești!

Fii oamenilor se imbuibă la masa Stăpânului absent și nu cântă pentru nimeni în afara lor înșile și pentru gurile lor pline care, în cele din urmă se vor întoarce din țărână.

Cumplit de tristă este orbirea fiiilor oamenilor, care nu văd puterea și slava Domnului. O pasăre viețuiește în pădure și nu vede pădurea. Peștele înoată în apă și nu vede apa. Cârtița viețuiește în pământ și nu vede pământul. Cu adevărat, asemănarea omului cu păsările, peștii și cârtițele este grozav de tristă.

Oamenii, ca și animalele, nu dau atenție la ceea ce există cu supraabundență, ci își deschid ochii asupra a ceea ce este rar sau excepțional.

Există o supraabundență de Tine, o, Doamne, răsuflarea mea, de aceea oamenii nu Te văd. Tu ești mult prea vădit, o, Doamne, suspinul meu, și de aceea atenția oamenilor e abătută de la Tine și îndreptată spre urșii polari, spre rarități aflate la distanță.

Tu Îi slujești pe slujitorii Tăi prea mult, dulcea mea credincioșie, de aceea Tu ești supus disprețului. Tu Te ridici spre a aprinde soarele deasupra lacului prea devreme, de aceea somnoroșii nu Te pot suporta. Tu ești prea râvnitor în a aprinde lămpile de veghe pe bolta cerului noapte, râvnirea mea neîntrecută, iar inima cea leneșă a oamenilor grăiește mai mult despre un slujitor indolent decât despre râvnă.

O, dragostea mea, aș vrea să-i pot face pe toți locuitorii pământului, apei și văzduhului să Îți psalmodieze imne Ție! Aș vrea să pot stinge lepra de pe fața pământului și să preschimb această lume desfrânată la fecioria cea dintâi a ei, cu care Tu ai creat-o!

Cu adevărat, Domnezeul meu, Tu ești tot atât de măreț cu sau fără lume.

Tu ești la fel de măreț chiar dacă lumea Te slăvește sau dacă lumea Te hulește. Dar când lumea Te hulește, Tu pari a fi chiar și mai măreț în ochii sfinților Tăi.

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a VI-a )

/ multumesc2014 / 4 comentarii

4803_p17lpsi4m2of7n8voqh12nl1n1da

În genunchi, voi, generații și popoare, dinaintea măreției lui Dumnezeu! Vă repeziți a cădea în genunchi dinaintea cârmuitorilor voștri prea ticăloși, totuși ezitați să îngenunchiați la picioarele Atotputernicului!

Voi spuneți: „Ne va pedepsi oare cu adevărat Domnul pe noi care suntem atât de mici? Dacă El ne-ar fi făcut mai mari și mai tari, atunci El ne-ar fi pedepsit. Dar după cum stau lucrurile, priviți, noi de-abia depășim înălțimea unei tufe de scaieți de pe marginea drumului în comparație cu universul care vuiește în jurul nostru, copleșindu-ne, iar tu încă ne ameninți cu pedeapsă din partea Celui Carele este incomparabil mai mare decât noi?”

Nebunilor! Când tâlharii voștri de cârmuitori vă cheamă la rele care ar face să se cutremure chiar universul, voi încă afirmați că sunteți prea mici. Vă scuzați din pricina micimii sau a neputinței doar când e vorba de a lucra fapte de mare preț.

Chiar dacă vo sunteți mici în ochii voștri, sunteți însemnați în Cartea Vieții sub un nume mare. Strămoșul vostru Adam avea măreția unui arhanghel și strălucea cu chip îngeresc. De aceea, fie răsplata unui arhanghel, fie pedeapsa lui vă este destinată.

Când dorința strămoșului vostru pătrunde în inima voastră, dorința de a cunoaște creația fără Creator, chipul său de arhanghel se întunecă precum pământul, iar măreția sa se fărâmițează în fleacuri care te cuprind pe tine, sămânța sa. Fiindcă el vrea să cunoască fleacurile și să se împrăștie în fleacuri spre a le pătrunde, gusta și încerca.

Toate fleacurile, toate nimicurile, cele mai multe se adună și își întorc chipul de la pământ spre Creator, astfel încât strămoșul vostru arhanghelicesc să poată fi din nou repus în drepturi, iar chipul său să poată străluci din nou cu strălucirea unei oglinzi îndreptate spre soare.

O, Domnul și Creatorul meu, readu-l pe om la frumusețea cea dintâi, cu care l-ai creat pe el. Acest fel de om nu este lucrul mâinilor Tale. Acest soi de om s-a creat el singur pe sine. Numele său este boală – cum poate să fi existat vreodată boala în mâinile Tale? Numele său este teamă – cum ar putea vreodată teama să izvorască din Cel Netemător? Numele său este rea voință – cum ar putea vreodată reaua voință să provină de la Cel Biruitor?

Umple-mă de Tine, o, sănătatea mea, umple-mă cu veșnica Ta lumină a dimineții și fă ca boala, teama și reaua voință să se evaporeze de la mine, întocmai precum o mlaștină se evaporează în prezența soarelui și se transformă în câmp fertil!

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a V-a )

/ multumesc2014 / 3 comentarii

cross-as-tree-of-life-2

Încă puțin și călătoria mea va lua sfârșit. Ține-mă pe cărarea abruptă către Tine încă puțin, o, Biruitorule al morții; fiindcă cu cât mai sus urc către Tine, cu atât mai mulți oameni încearcă să mă tragă în jos, în prăpastia lor. Cu cât mai adâncă se face prăpastia lor, cu atât mai mare este nădejdea lor de a Te înfrânge. De fapt, cu cât mai adâncă se face prăpastia, cu atât mai îndepărtat ești Tu de prăpastie.

Cât de ignoranți sunt slujitorii pomului cunoașterii! Ei nu-și măsoară tăria lor în Tine, ci în mulțimea lor. Ei nu concep o lege a dreptății în numele Tău, ci prin prisma intereselor lor. Orice fel de cale alege majoritatea lor, aceasta va fi calea adevărului și a dreptății. Pomul cunoașterii a devenit pomul crimei, prostiei și al întunericului înghețat.

Cu adevărat, oamenii inteligenți și bine informați ai acestei lumi știu totul, în afara faptului că sunt slujitori ai satanei. Când ultima zi va apune, satana se va bucura de numărul oamenilor adunați în recolta sa. Toate boabele de neghină! Dar în prostia sa, chiar satana socoate cantitatea mai degrabă decât calitatea. Una din grăunțele Tale de grâu va fi mai prețioasă decât întreaga recoltă a satanei. Fiindcă Tu, o, Biruitorule al morții, Te bizui doar pe plinătatea pâinii vieții și nu pe cantitate.

În deșert le spun celor fără de Dumnezeu „Îndreptați-vă spre Pomul Vieții și veți cunoaște mai mult decât v-ați putea dori vreodată să cunoașteți. Din pomul cunoașterii satana vă lucrează o scară pe care voi să puteți coborî în lumea de jos.

Cei făr’ de Dumnezeu mă batjocoresc spunându-mi: „Prin Pomul Vieții tu vrei să ne convertești la Dumnezeul tău, pe Care noi nu-L vedem”.

Cu adevărat, voi nu-L veți vedea niciodată. Lumina care orbește chiar și ochii serafimilor vă va arde pupilele ochilor pentru totdeauna.

Dintre toți cei care viețuiesc în putreziciunea pământului, cei ce cred în Dumnezeu sunt cei mai rari. O, lacule și munte, ajutați-mă să mă bucur că și eu călătoresc împreună cu acești prea puțini, prea neînvățați și prea disprețuiți credincioși.

Încă puțin, fraților, și călătoria noastră va lua sfârșit. Sprijinește-ne încă puțin, o, Biruitorule al morții.

vinieta

Imagine:  Crucea – Pomul Vieţii Noului Adam,

“Este Facebookul realmente o unealta de comunicare?”

/ multumesc2014 / 6 comentarii

images

Însăşi sintagma de „site de socializare” este mai degrabă incompatibilă cu cea de „unealtă de comunicare”, oricât de paradoxal ar părea, căci ultima reprezintă o sfera prea neoperaționalizată pentru prima. Asemeni tuturor siturilor de socializare, Facebookul se aliniază aprope exclusiv funcţiei de gratificare a mass-media, şi deci, prin particularizarea funcţionalităţii acestei categorii de produse mediatice, Facebookul este în primul rând o unealtă de autogratificare, indiferent de elevarea intelectual-morală la care se manifestă acest proces şi, respectiv, de intimitatea dintre utilizatori şi voi cita aici descrierea extrem de edificatoare pe care o face sitului din această perspectivă scriitoarea Doina Ruşti: „…Facebookul este o mare piaţă, în care poate să vorbească oricine şi în care este imposibil s-o facă fără spectatori. Ai văzut că în diverse săli academice sau într-un studio tv stau adeseori de vorba nişte oameni pe care nu-i mai ascultă nimeni. Ei sunt nişte morţi, care se usucă de multe ori înainte de a se fi terminat emisiunea. Tot aşa, un scriitor care publică o carte, în loc să se îmbete de fericire, tremură pânditor în aşteptarea unor reacţii. Facebookul vindecă toate aceste nemulţumiri. Pe Facebook toată lumea poate să se simtă scriitor şi toţi scriitori primesc un răspuns imediat. Facebookul dă acea recunoaştere din partea semenilor, după care tânjeşte orice suflet de om..” Abia apoi şi într-o măsură mult mai redusă Facebookul poate fi o unelata de comunicare, înţeleasă aici fie în sens colocvial ( pentru care, de altfel, se folosesc alte aplicaţii din mediul virtual sau poştă clasică), fie că e vb de transmiterea unor informaţii nepersonale, imparţiale ori din sfera publicitar-persusivă…Cât priveşte performanţele nete ale Facebookului, cea mai importantă trebuie să fie cea de natură socială, care constă în atragerea şi menţinerea acelei categorii cu abilităţi intelectuale şi conduită peste medie, în mare parte graţie încrederii sporite prin comparaţie cu alte situri, pe care o poate aduce interfaţa mult mai interactivă şi mai relevantă în redarea psihologiei utilizatorului… „Este Facebook o lume ierarhizată?”…Este cu siguranţă o lume eterogenă ce poate fi ierarhizată, de exemplu şi prin extensie, din punct de vedere al diferenţei de calitate umană întâlnită aici, care dă înclinaţii şi interese cel puţin diferite, dacă e să ne amintim răspunsul la întrebarea precedentă; sau, întrucât Fb se bazează pe mecanismele dinamicii grupurilor decrise în Psihologie, un alt tip de ierarhie care se formează pe aici este cea dintre liderii de opinie şi restul grupurilor de discuţie ( fie că ele sunt oficializate prin interfaţa sitului, fie că sunt ad hoc din acest punct de vedere, iată un alt tip de ierarhie, cel puţin formală)…Prin urmare, Facebookul poate fi considerat o veritabilă clonă virutala a societăţii moderne, fără multitudinea de reguli a originalului, cu excepţia celor câteva care atrag nişte măsuri coercitive din parte utilizatorului ori administratorilor (sau, în cazuri extreme din partea legilor lumii reale) şi, respectiv, în mare, a celor pe care le presupune o conversaţie faţă în faţă…

Alexandru Ivan