Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit şi a celor împreună cu dânsul – 5 Decembrie

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Sfântul Sava cel Sfințit

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel întunecat prin desfătările vieţii şi tulburat de grijile lumeşti, luminează-l cu strălucirea ta, Maica lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maica lui Dumnezeu, deschisu-s-au Uşile Cereşti, prin naşterea ta, prin care dă şi sufletului meu intrare, ca o Milostivă şi către Dumnezeu mă povăţuieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel săgetat cu săgeata celui viclean şi rănit prin vicleşugurile şi meşteşugirile aceluia, cu mila ta vindecă-l, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejdea celor deznădăjduiţi, Îndreptarea celor căzuţi, Ceea ce ai născut Lumina Cea Dumnezeiască, luminează sufletul meu, cel ce este în întuneric.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată dorirea mea în tine am pus-o, Stăpână Curată. Pentru aceasta poftele mele cele trupeşti, degrabă le schimbă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stăpână, Ceea ce eşti Uşa Luminii, fă să-mi răsară mie razele cele luminate ale pocăinţei şi negura păcatelor mele îndepărteaz-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Una întru tot Nevinovată, scapă-mă de toată răutatea, de ispitele cele ce vin asupra mea şi de focul cel veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, grăbeşte de mă cercetează şi mă curăţeşte de rănile cele cumplite şi mă apără de toată supărarea, pe mine cel ce pătimesc.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel întunecat de păcate, luminează-l cu lumina ta, pururea Fecioară, care ai născut pe Soarele dreptăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Scapă-mă de viforul ispitelor şi al vieţii celei stricătoare de suflet şi de focul cel veşnic mă izbăveşte, Dumnezeiască Mireasă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vas Sfinţit al Fecioriei şi Veselia Celui Neîncăput cu firea, sufletul meu cel întunecat de multe patimi, luminează-l.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întru tot Sfântă, Dumnezeiască Mireasă, Stăpâna lumii, izbăveşte-mă pe mine şi din nevoi mă scapă şi îndepărtează mulţimea patimilor mele.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Mânecând strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru; afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Fecioară te lăudăm, întru tot Lăudată, care ai încăput pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De focul cel nestins şi de viermi, scapă-mă, Maica lui Dumnezeu, Ceea ce dai vindecări din milă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti credincioşilor Zid Tare şi biruinţă, întru tot Sfântă, care mântuieşti din ispite pe cei ce te laudă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel neputincios vindecă-l, Preacurată Stăpână, Ceea ce ai născut Mântuirea tuturor, pe Cel Ce ridică neputin­ţele noastre.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Locaş Curat şi întru tot Cinstit al Făcătorului tuturor, dă sufletului meu lacrimi curăţitoare şi scoate-mă de la judecata ce va să fie şi din chinuri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Uşă Dumnezeiască arată intrări Dumnezeieşti smeritului meu suflet, prin care intrând, să se mărturisească şi să ia dezlegare de răutăţi, Născătoare de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Adâncul păcatelor şi valurile deznădăjduirii viscolesc mintea mea; milostiveşte-te, Stăpână şi-mi întinde mâna ta şi mă izbăveşte, Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine te avem Folositoare şi Zid toţi credincioşii care pururea suntem necăjiţi întru adâncul răutăţilor, al tulburărilor şi al nevoilor, Născătoare de Dumnezeu, Singura Scăpare a credincioşilor.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ţie mă rog, Preacurată, omoară păcatul ce sălăşluieşte în mine şi mă învredniceşte, Fecioară, să dobândesc viaţa, ferindu-mă de partea celor ce vor fi chinuiţi după moarte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Multe feluri de patimi mă tulbură, Curată, Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii; de biruinţa acelora şi de focul cel veşnic mă scapă, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce din năravul cel slobod greşesc şi de obiceiul cel nebunesc sunt robit, alerg acum către obişnuita ta milostivire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte-mă, întru tot Sfântă, de Dumnezeu Născătoare, pe mine, cel deznădăjduit. Stinge văpaia patimilor mele şi-mi alină tulburarea inimii, Curată Maica lui Dumnezeu şi mă scapă, Fecioară, de tirania demonilor şi de focul cel veşnic.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă Oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, uşurează-mi păcatele şi sarcina greşelilor mele, ca să te măresc pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai născut pe Judecătorul şi Dumnezeu, arată-L, Curată, cu blândele tale rugăciuni, mie, Milostiv; ca să mă mântuiesc de focul cel veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biruitu-m-au păcatele mele cele multe, Născătoare de Dumnezeu; dă-mi acum mână de ajutor şi mă scapă din focul cel nestins, pe mine nevrednicul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rogu-mă, Preacurată, luminează ochii inimii mele cei orbiţi de întunericul păcatului şi mă arată primitor de Dumnezeiasca strălucire, ca prin tine să mă fac curat Fiului tău.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, mărindu-te împreună cu cetele cele fără de trupuri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte, Preacurată, ticălosul meu suflet şi-mi omoară pierzătoarele patimi: îndepărtează chinuitoarea nepricepere şi izvoare de lacrimi sfinte, pururea în viaţă dăruieşte-mi, prin care să scap de osânda cea cumplită, ce mă aşteaptă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Preacurată, tu eşti Zid creştinilor şi Scăpare lumii, întru care ne mântuim; că din tine Dumnezeu Întrupându-Se, pe tine te-a dat tuturor Acoperământ mântuitor, Dumnezeiască Mireasă. Pentru aceasta, Curată, miluieşte-mă pe mine nevrednicul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu tărie şi cu putere duhovnicească, cu armă de biruinţă încinge smeritul meu suflet, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; îmbracă-l în arma Crucii şi curăţeşte rănile păcatului meu cu roua iubirii tale de oameni şi cu mare mila ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Curată, fii mie Stâlp de mântuire, taberele demonilor arată-le neputincioase şi mulţimea ispitelor şi necazurile îndepărtează-le şi întâmplările cele rele departe le alungă şi izbăvire dăruieşte-mi, Curată.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Sufletul meu smerit întinându-mi-l din pruncie şi cu cuvintele şi cu faptele, eu nevrednicul, pe mine însumi m-am pângărit; şi nu am cum să fac, nici loc de adăpost, nici altă nădejde în afară de tine, nu cunosc, Fecioară. Vai mie, netrebnicul! Pentru aceasta alerg acum rugându-te, Preacurată şi mărturisindu-mă strig ţie: greşit-am! Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască iertare de greşeli, că întru tine Singură mi-am pus nădejdile mele, Fecioară.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini – 27 Iunie

Troparul Sfântului Cuvios Samson, primitorul de străini, glasul al 8-lea:

În răbdare ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulând. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Samson, milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce stai purtând cunună înaintea Scaunului, preafericite, trimite-mi lumină mie, care m-am îndemnat a lăuda cu cântări prăznuirea ta cea prealuminată.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind numai de cele ce te îndemnau către viaţă, ai trecut cu vederea toate cele veselitoare ale lumii şi ai câştigat moştenirea cea mai presus de lume. Pentru aceea adunându-ne, te cinstim pe tine, Părinte Samson.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecându-te Legii lui Dumnezeu, minunate, cu bucurie ai alergat către culmea virtuţii, făcându-te întru toate îndurat; pentru aceea acum te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai, cuvioase, ajutător săracilor preamilosârd şi bolnavilor doctor preaales şi celor necăjiţi apărător; pentru aceasta Dumnezeu te-a mărit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Ceea ce mai presus de cuvânt ai născut pe Dumnezeu, ca pe o Sprijinitoare Întărită tuturor celor supăraţi, neîncetat te slăvim şi te fericim, Preacurată.

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mila lui Dumnezeu ai câştigat mila cea dumnezeiască şi te-ai învrednicit a auzi glasul care te chema pe tine către dumnezeiasca cămară, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să lăudăm pe Sfinţitul Samson, căci urmând milostivirii lui Dumnezeu, s-a făcut milostiv către bolnavi şi îmbrăcăminte tuturor celor goi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecându-ţi viaţa cea dumnezeiască cu sfinţenie şi cu cinste, te-ai numărat împreună cu sfinţii şi ai ajuns la locaşurile cuvioşilor, învrednicindu-te de lumina cea de negrăit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fericit eşti tu şi bine îţi va fi ţie, părinte, celui ce ai păzit legile Domnului şi Dumnezeului nostru; pe Care roagă-L să mântuiască turma ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Alungă, Preacurată, întunericul sufletului şi al cugetului meu şi dă-mi a vieţui ca ziua cu bună cuviinţă, împlinind poruncile cele mântuitoare.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o stea prealuminoasă luminezi inimile noastre, ale tuturor celor ce după vrednică datorie te fericim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădând somnul de la ochii tăi, ai privegheat şi toate dezmierdările trupului le-ai adormit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe săraci iubind, cuvioase, pentru dragostea lui Hristos, ai luat moştenirea cea de sus, bucurându-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sfinţenie ai vieţuit pe pământ, purtătorule de Dumnezeu preafericite şi ai câştigat veseliile cele veşnice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Stăpână Preacurată, Palatul cel Luminos al Cuvântului, te lăudăm cu cuvinte şi te fericim.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorul de lumină şi Făcătorul veacurilor, Domnul, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Odihnindu-se întru tine lumina cea preacurată, te-a făcut cu chip luminos părinte cuvioase, cel ce ai luminat pe credincioşi cu strălucirile virtuţilor tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu multă milostivire te-ai făcut îmbogăţitor al săracilor şi doctor al celor bolnavi, ridicându-le lor casă de doctorie curăţitoare de boli.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-te pe tine de tina patimilor, cu adevărat te-ai arătat locaş curat Preasfântului şi Cinstitului Duh, purtătorule de Dumnezeu, părinte; pentru aceea te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Preasfântă Curată, Ceea ce eşti Podoaba lui Iacov, cu credinţă te lăudăm prin glasuri dumnezeieşti, ca pe Una care ne ai născut nouă pe Dumnezeu Întrupat, de Care se cutremură toate.

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul greşelilor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubind milostivirea, Părinte Samson, pururea pomenite şi deschizând săracilor milostivirile tale cu cuget desăvârşit, te-ai îmbogăţit cu comorile cele cereşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zidit-ai casă preasfinţită întru slava Dumnezeului nostru, la care alergând credincioşi, se curăţă de multe feluri de boli, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sfinţenie ţi-ai săvârşit viaţa şi ai locuit împreună cu cuvioşii, ca un cuvios, rugându-te pentru noi care te cinstim cu credinţă, de Dumnezeu însuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Cer înalt lui Dumnezeu, Împăratul tuturor şi Palat Preacurat şi Cămară Prealuminată cu dumnezeiescul har, Preacurată.

Irmosul:

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca nişte pârgă a firii…

Ca la un doctor preaales şi rugător bine primit, alergăm la dumnezeiasca ta raclă, Sfinte Samson, de Dumnezeu înţelepţite, cuvioase, adunându-ne cu dragoste, cu psalmi şi cu cântări bucurându-ne, preaslăvim pe Hristos, Cel Ce ţi-a dat ţie un dar ca acesta de tămăduiri.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Chipul cel de aur în câmpul Deiera cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având pe Hristos Putere Întărită întru supărări, ai trecut furtuna vieţii neînecat, preafericite şi ai ajuns a te odihni la limanul cel lin, cuvioase, cu veselie strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind îndemnat de multa înţelepciune şi de dragoste duhovnicească, cuvioase, părinte fericite, ai zidit casă mare, la care cei ce scapă îşi iau vindecare toţi, cei ce strigă şi zic: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-te cu dumnezeiasca lumină a virtuţilor, te-ai arătat luminător luminos şi ai luminat marginile lumii, Părinte Samson. Pentru aceea adunându-ne, cu credinţă te fericim pe tine, cântând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lâna odinioară însemna mai înainte pântecele tău cel curat, Preacinstită, care a primit Rouă cea Cerească, Ceea ce a răcorit pe toţi cei cuprinşi de setea păcatului, Prealăudată. Bine eşti cuvântată, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu Care S-a pogorât…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mişcându-ţi limba cu bucurie spre laudele lui Dumnezeu, Părinte Samson, ai supus sufletului patimile trupului cu înfrânarea şi te-ai arătat slugă preacurată lui Hristos şi moştenitor cetăţii celei de sus.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetul tău cel preacurat fiind luminat de dumnezeieştile luminări, s-a arătat foarte luminos şi primitor de curate şi dumnezeieşti străluciri. Pentru aceea cu cântări te cinstim, purtătorule de Dumnezeu preafericite.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Prealăudate, având viaţă preasfinţită, Preafericite Samson  şi mutându-te către Dumnezeu, cu adevărat te-ai preamărit, căci iată pomenirea ta şi dreptatea petrece în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încetează acum furtuna cea cumplită a patimilor mele, Pruncă Preacurată, Binecuvântată; dă război asupra vrăjmaşilor celor fără de trup, care fără milă se pornesc asupra sărăciei mele, ca şi cu credinţă să te laud, Fecioară.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată că tuturor a răsărit ca soarele pomenirea ta, părinte, arătat luminând pe cei ce te măresc pe tine într-însa, ca pe o cinstită slugă a lui Hristos şi moştenitor împărăţiei Lui şi în tocmai numărat cu toţi cuvioşii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât este de luminată viaţa ta, cât este de mare slava ta, cât este de fericit mormântul tău, în care zăcând cinstitul tău trup izvorăşte sănătate celor ce cu credinţă aleargă la dânsul şi cer ajutorul tău totdeauna, înţelepte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce străluceşti raze de soare celor ce te cinstesc pe tine, părinte, luminează-ne simţirile sufletului nostru şi ne rugăm ţie, ca prin rugăciunile tale să ne învredniceşti pe noi să ne facem părtaşi dumnezeieştii străluciri, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca razele soarelui strălucind, luminează simţirile noastre cele sufleteşti ale celor ce te cinstim şi ne rugăm ţie, ca prin rugăciunile tale să ne învredniceşti pe noi a fi părtaşi dumnezeieştii străluciri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce te  ştim pe tine Născătoare de Dumnezeu, prin credinţă ne luminăm cu strălucirile cele prealuminate ale Celui ce S-a întrupat din tine mai presus de cuget, Preasfântă Fecioară şi ne mântuim de întunericul patimilor şi al primejdiilor şi de toate nevoile vieţii.

Irmosul:

Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând în laude îl slăvim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Câştigând suflet milostiv, părinte, ai ajutat pe săraci cu dare îndestulată şi acum te-ai mutat către împărăţia cea de sus, ca să iei răsplătirile ostenelilor tale. Pentru aceasta întru veselia inimii te fericim pe tine, Preacuvioase Părinte Samson.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Ceea ce Singură eşti tare Părtinitoare credincioşilor, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, pe Care mai presus de cuget şi de cuvânt L-ai născut, să mântuiască sufletele noastre de tot necazul, de nevoi şi de primejdii; Maică Fecioară, Folositoarea păcătoşilor şi Ajutătoarea lumii.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Mieluşeaua cea Preacurată văzând pe Mielul şi Păstorul mort, Spânzurat pe lemn, tânguindu-se cu lacrimi ca o maică grăia: Cum voi răbda smerenia Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule?

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Artemie – 20 Octombrie

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Troparul Sfântului Mare Mucenic Artemie, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Artemie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Artemie, glasul 1:

Luptând, preafericite, cu chi­nurile cele de multe feluri, ca un tare diamant ai ruşinat pe Paravatul. Căci, de piatră mare zdrobindu-te pentru Piatra Hristos şi rănindu-te, ai primit cununa muceniciei, Sfinte Mare Mu­cenice Artemie. Slavă Celui Ce te-a întărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea prea într-armată; iar Întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prea rău; Domnul Cel Preamărit, căci cu Slavă S-a preamărit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După ce te-ai luptat cu nevoinţă bună, mucenice şi ai luat cununile cele luminoase, stai înaintea Luminii, luminându-te după împărtăşirea cea fără mate­rie; pentru aceea te rugăm: luminează-ne pe noi cu rugăciu­nile tale.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminatul tău praznic, mu­cenice, pe toţi ne-a chemat astăzi la ospăţ cu bucurie, punând înainte nevoinţele tale, luptele, bărbăţia, împotrivirea; întru care desfătându-ne, cu credinţă şi cu dragoste te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cunoscând, fericite, pe Cel Ce a murit pe Cruce cu Trupul, pe Cel Necuprins cu mintea, pe Domnul, Pricinuitorul vieţii, de bunăvoie ai dorit moartea prin chinuri; pentru aceea ai aflat Slava Cea Nepieritoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întrupându-Se din tine Cu­vântul Cel fără de trup, după Dumnezeiască cuviinţă, pentru mulţimea iubirii de oameni, Preacurată, a luat Patimă şi a izvorât oamenilor nepătimire, Domnul Cel Preamărit; căci cu Slavă S-a preamărit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Înflorit-a pustiul…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a te împodobi, mă­rite, cu cununile muceni­cilor, ai suferit durerile cele amare ale bătăilor şi ale chinui­rilor, cu harul cel Dumnezeiesc.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

N-a mişcat turnul inimii tale, preaînţelepte, pornirea cea iute a chinurilor; că a fost întărit pe piatra cea înţelegătoare, care este nemişcată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spânzurat fiind pe lemn şi fiind ocolit pretutindeni de mulţimea chinurilor, te uitai cu ochiul inimii întins către Acela Ce poate să mântuiască, vrednicule de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întrupatu-S-a Domnul de a Sa voie, din sângiurile tale, Stă­până Preacurată, ca să mân­tuiască omenirea şi a tras la Sine mulţimile mucenicilor.

Irmosul:

Înflorit-a pustiul ca şi cri­nul, Doamne, biserica păgânilor cea stearpă, prin venirea Ta; întru care s-a întărit inima mea.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi Domnul Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta cânt Ţie: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Asemănându-te Celui Ce S-a întins pe Lemn de a Sa voie, te-ai înălţat întinzându-te şi strujindu-te fără de milă şi dezbrăcându-te de hainele cele de pie­le ale morţii.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Durerile trupului tău şi răb­darea nevoinţelor ţi-au prici­nuit ţie, mucenice, odihna cea fără de durere; de care acum îndulcindu-te, uşurezi toată durerea sufletelor noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcându-te întocmai ca un înger cu strălucirea nevoinţe­lor, prin mână de înger trimite ţie hrana cea cerească, pâinea care este viaţa noastră, întărindu-te, mucenice pururea pomenite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară te-a păzit pe tine Dumnezeu după naştere, Ceea ce eşti Neîntinată şi Nestricată, Cel Ce bine a voit să mă ia pe mine tot omul din pântecele tău, pentru bunătatea Sa cea desăvârşită.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Mijlocitor te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, am aflat întoarcerea către Părintele Tău, Începătorul luminii, din noaptea necunoştinţei.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făclie luminoasă te-ai arătat Duhului, Sfinte Artemie, luminând pe credincioşi şi alungând duhuri­le cele rele şi pline de întuneric.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ţi-ai întărit paşii sufle­tului de piatra vieţii, strângându-te între pietre şi fiind încon­jurat de chinuri, ai rămas adevăr răbdător de chinuri nemişcat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind într-armat cu Puterea Duhului, cinstite, n-ai luat în seama spinii cei ascuţiţi, mu­cenice, înţelepte viteazule, cu dânsa călcând la pământ boldurile vrăjmaşului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răbdând pentru noi Cruce şi îngropare, Cel Ce din voia Sa S-a născut din tine, Stăpână, ca un Puternic, a făcut pe Sfântul Mucenic Artemie tare mărturisitor al Patimilor Sale.

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul greşelilor…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin jertfă şi junghiere deplin te-ai adus pe tine, Muceni­ce Artemie, Celui Ce a primit Răstignire de bună voie spre înnoirea noastră.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zdruncinându-se trupul cel răbdător cu bătăi necontenite, Sfinte Artemie, bunătatea sufletului ai păzit-o nevătămată întru credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izbăveşte-ne de boli, mu­cenice, de supărări, de patimi şi de scârbe, pe noi, cei ce aler­găm către tine, următorule al Mântuitorului, Mare Mucenice Artemie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind înviforat de valurile supărărilor şi înecându-mă în năpădirile întreitelor valuri, miluieşte-mă, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pe mine robul tău.

Irmosul:

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari…

Pe mucenicul cel cu dreaptă credinţă şi purtătorul de cunu­nă, care a ridicat semn de biru­inţă împotriva vrăjmaşilor, adunându-ne toţi, să-l lăudăm cu cântări după vrednicie, pe marele între mucenici, Sfântul Artemie, care este bogat dătător de mi­nuni. Căci se roagă Domnului pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat, iar Hristos a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, Roua Duhului; Cel Ce este Binecuvântat şi Preaproslăvit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigând, Sfinte Artemie, cuget nebiruit, prin întărirea cea ne­mişcată a sufletului, ai stricat, mucenice, viclenirile vrăjmaşi­lor, cântând cu înţelegere: Cel Ce eşti Binecuvântat şi Preaproslăvit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile sângiurilor tale, ai stins focul chinurilor cel înalt, de Dumnezeu fericite. Şi fiind rourat cu Roua Duhului, bucurându-te, strigai: Cel Ce eşti Binecuvântat şi Preaproslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izvorând daruri de tămă­duiri, stingi aprinderile patimi­lor cu harul cel Dumnezeiesc; şi cu rugăciunea ta cea neîncetată alungi duhurile; pentru aceasta cu mare glas te fericim, Mărite Mucenice Artemie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai Fecioară cu totul fără prihană, pe Cel Ce a izvo­rât morţilor nemurire, cu Dum­nezeiască cuviinţă. Roagă-te dar, către Dânsul, Curată, să omoare patimile sufletelor şi ale trupurilor noastre şi să ne învrednicească de Viaţa Cea Veşnică.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul cel cu foc…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Topindu-ţi-se trupul, Sfinte Artemie, cu bătăi iuţi, ai răb­dat uitându-te la răsplătirea ce va să fie, pe care a dat-o ţie, mărite, Stăpânul, Celui Ce grăieşti: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul!

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sângiurile tale s-a sfinţit pământul şi trupul tău cel mult chinuit s-a arătat doctorie, go­nind pururea toată boala şi toa­tă răutatea şi toată vătămarea demonilor, de la cei ce năzuiesc către tine, Sfinte Mare Mucenice Artemie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Podoabă pătimirilor te-ai ară­tat, lepădând cele din lume cu cuget binecredincios şi cum­părând cele mai presus de lume cu cel puţin cinstit sânge al tău, Sfinte Artemie şi strigând: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Liman fără de valuri te-ai ară­tat celor înviforaţi şi celor ce umblă pe mare în primejdii şi în scârbe şi în patimi, Sfinte Mare Mucenice Artemie; întru care, fiind păziţi cu harul Duhului Sfânt, strigăm totdeauna: toate lu­crurile, lăudaţi pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Căzând noi pentru mâncarea cea amară a lemnului şi din neluare aminte surpaţi fiind, ne-ai zidit din nou, Fecioară, născând pe Ziditorul şi Cuvântul Cel Ipostatic, Preacurată; Căruia cântăm: toate lucrurile, lău­daţi pe Domnul!

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu Dumneze­iasca Poruncă; pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântau: Binecu­vântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui Cel…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a vedea Frumu­seţile Cele Cereşti, ai tre­cut frumuseţile cele văzute ale lumii şi înfrumuseţându-te cu podoaba nevoinţelor, Mucenice Artemie, veselindu-te ai câşti­gat Bunătatea Cea Desăvârşită.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca zorile, ca soarele a răsărit pomenirea ta, luminând inimile credincioşilor, fericite. Căci tu te-ai arătat luminat moştenitor luminii şi zilei, risipind negura sufletelor noastre, Sfinte Mucenice Artemie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Artemie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să săltăm astăzi duhovniceşte, dănţuindîntru pomenirea Dumnezeiescului Mucenic Arte­mie; să cântăm lui Dumnezeu cu laudă, Cel Ce este Minunat întru Sfinţi şi sfinţeşte pe cei ce-L cinstesc cu dreaptă credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sicriul tău, care izvorăşte neîncetat tămăduiri, cheamă pe credincioşi să ia cu dragoste mântuire, spre sănătatea tru­pească şi spre mântuirea sufletească, cu adevărat, Preafericite Artemie, rugătorule pentru cei ce te laudă pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mă cu Lumina Feţei Tale, Doamne, pe mine care sunt acoperit cu întuneri­cul lenevirii, având Rugătoare către tine, Cuvinte, pe cea cu adevărat Curată Maica Ta, Pu­terile îngereşti şi pe Lăudatul Mucenic Artemie.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată o mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Împăratului veacurilor bine plăcând, ai lepădat, mărite, tot sfatul nelegiuitului împărat şi celor ciopliţi n-ai jertfit; pentru aceasta, jertfă pe sine-ţi te-ai adus Cuvântului Celui Ce S-a jertfit, nevoindu-te cu mare tărie. Drept aceea şi izvorăşti râuri de minuni, vindecând patimile celor ce cu credinţă se apropie de tine, purtătorule de lupte, Mare Mucenice Artemie; roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă po­menirea ta.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Pe ostaşul lui Hristos cel ne­biruit şi surpătorul vrăjmaşu­lui cel preaviteaz, care a stră­lucit în minuni mari, să-l lău­dăm credincioşii, pe Marele Mucenic Artemie; că izvorăşte tămăduiri celor ce aleargă către el cu dragoste, conteneşte patimi cumplite şi ajută oamenilor celor ce sunt în nevoi.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Cel Ce şade pe Scaun de Heru­vimi şi se poartă în Sânurile Părintelui, ca pe un Scaun Sfânt al Său şade, Stăpână, în sânu­rile tale; căci cu adevărat a Împărăţit Dumnezeu Trupeşte peste toate neamurile; pentru aceea cu înţelegere cântăm Lui acum: pe Acesta roagă-L să mântuiască pe robii tăi.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Văzându-Te spânzurat pe Cruce pe Tine, Hristoase, Care eşti Născut din Tatăl Cel fără de început, Ceea ce te-a născut mai pe urmă cu Trup, grăia: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum Tu, Cel Ce eşti Cântat de îngeri ca un Dumnezeu, acum voieşti a Te răstigni de cei fărădelege! Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.

Bucură-te, Sfinte Artemie! Mulțumim din suflet pentru ajutorul tău!

Acest Canon de rugăciune este dedicat fiului meu, Fabian G., cu toată dragostea.

https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-mare-mucenic-artemie

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ştefan Savaitul, făcătorul de canoane – 28 Octombrie

Troparul Sfântului Cuvios Ştefan Savaitul, făcătorul de canoane, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ştefan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ție, preafericite, aducând mulţumire pentru învă­ţătura ta, ne împlinim datoria, Sfinte Ştefan, împletindu-ţi laudă; iar tu, primind aceasta cu blândeţe, preafericite, dă-mi prin rugăciunile tale harul Duhului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pornirea patimilor celor de pierzare ai veştejit-o, părinte, prin cuget gânditor de Dum­nezeu; că ai fost blând, bine primitor, lin şi smerit, fiind în­cununat cu cuvântul înţelep­ciunii şi al ştiinţei, Sfinte Cuvioase Ştefan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sfinţenie te-ai împodobit pe tine însuţi, părinte, prin cu­noştinţă şi prin harul lucrării faptelor bune, grăitorule de Dumnezeu, Preacuvioase Ştefan; că, dorind de cununile Slavei lui Hristos, ţi-ai împlinit foarte bine dorinţa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Aleasă eşti decât toate făpturile cele văzute şi nevă­zute, Ceea ce eşti fără de prihană, că ai născut pe Ziditorul pre­cum bine a voit să Se Întrupeze din pântecele tău, Preacurată; pe Care roagă-L cu îndrăz­neală, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 3-a. Irmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-a viaţa ta, de Dumnezeu purtătorule, Sfinte Ştefan, în lume, ca soarele cel prealuminos şi a luminat pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste se alipesc de tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu învăţăturile tale, cuvi­oase, se luminează marginile lumii, că ai strălucit ca un lu­minător, purtătorule de Dum­nezeu, Bisericii lui Hristos, în care s-a întărit inima ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzitu-ţi-ai sufletul nerodit de patimi şi de dezmierdările trupului, purtătorule de Dum­nezeu, Cinstite Părinte Ştefan. Pentru aceasta, acum, după vrednicie, pe tine te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai cu Curăţia, Stă­până, ca şi crinul în mijlocul spinilor, strălucind cu Străluci­rile Fecioriei Tale, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, puru­rea Preacinstită.

Irmosul:

Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, biserica păgâni­lor cea stearpă prin venirea Ta, în care s-a întărit inima mea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, Sfinte Preacuvioase Ştefan, te-ai făcut cu­nună sihaştrilor, fiind împodobit nu cu piatră de mult preţ, ci cu virtutea; că te-ai ară­tat cu adevărat, fericite, locaş al lui Dumnezeu, cu har dăruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstit-ai purtătorule de Dumnezeu Înţelepciunea Cea Dumnezeiască; că Aceasta te-a luminat pe tine cu cununile ha­rurilor ei, pricinuindu-ţi mărirea cea veşnică, părinte puru­rea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu toate mişcările inimii ai poftit dorinţa cea din urmă, pă­răsind dulceaţa lumii; şi după dorirea ta ai şi aflat desfătare potrivită, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rodul morţii mi-a adus Eva, iar tu, Preacurată, năs­când Viaţa Cea Ipostatică, iarăşi m-ai înviat. Pentru aceas­ta, cânt ţie: Mărire Naşterii tale, Stăpână!

Cântarea a 5-a. Irmos: Mijlocitor lui Dumnezeu…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea patimilor, cu dragostea nepătimirii ai stins-o, purtătorule de Dum­nezeu, Sfinte Ştefan, şi cu gândurile şi cu faptele ai luminat toată starea sufletului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget curat ai vorbit prin scripturile Duhului, de Dum­nezeu grăitorule, Părinte Ştefan şi ai adunat bogăţia gândirii şi a faptei, gânditorule de Dumnezeu, părinte cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cercetând Adâncul Înţelep­ciunii, Cuvioase Ştefan şi aflându-L, ai cuprins cât este de trebuinţă; şi prin osteneli, ai câştigat mărgăritarul cel de mult preţ al cunoştinţei, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată ai luat în pântece Năs­cătoare de Dumnezeu Preacu­rată, pe Hristos Dumnezeu, mai presus de cuvânt, precum Isaia a grăit mai înainte şi L-ai născut mai presus de fire.

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul greşelilor fiind…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai, Părinte Şte­fan, luminător al lumii prealuminat, luminând cu stră­lucirea cuvântului, pe cei ce aleargă către tine cu credinţă şi cu dragoste.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu fericire ţi-ai petrecut viaţa, că, închizându-ţi simţirile, ai ie­şit afară din tulburarea lumii şi cu Dumnezeu ai vorbit, Sfinte Ştefan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât este de bună, cât este de frumoasă cununa ta, cu care te-ai încununat acum, Preaînţelepte Ştefan, fiind încununat cu virtuţile şi împărăţind peste patimi, preaalesule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de fire ai născut Fecioară şi eşti în veci Fecioară, arătând semnele Dumnezeirii Celei Adevărate, a Fiului şi Dumnezeului tău.

Irmosul:

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel necercetat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Sădit-ai raiul virtuţilor şi l-ai udat cu curgerile lacrimilor tale, ca cel ce ai dobândit Lem­nul Vieţii, preamărite; izbăveşte cu rugăciunile tale din stricăciune turma ta, păzeşte de asuprire pe cei ce te cinstesc pe tine cu căldură. Că pe tine, înţelepte, folositor prea mare toţi cu credinţă şi cu dragoste te-am agonisit.

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvintele dogmelor tale, cuvioase, aromează, luminându-se cu darul Duhului; că cinstind o Dumnezeire în Trei Feţe şi lăudând Întruparea Cuvântului, ne umpli pe noi de bun miros, întru tot fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi viaţa asemenea cu cuvântul, părinte, ţi-a pricinuit ţie cunună îndoită, preaferi­cite; că te-a făcut organ al Înţe­lepciunii, părinte preacinstite, cântând Ziditorului tău: Binecuvântat eşti şi Preamărit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuvântul tău este cu sare potrivit, viaţa ta s-a arătat lu­minată cu harul, Preafericite Dumnezeiescule Ştefan; pentru aceea ai locuit în Locaşurile cele de sus veselindu-te, stând acum înain­tea lui Hristos cu îndrăzneală.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptând viaţa mea, Preacurată, povăţuieşte-mă către Limanul Cel cu totul Lin, ca Una ce ai născut pe Dumnezeu, Izvorul Bine­lui, Cel Ce dă tuturor credincio­şilor bunătatea nestricăciunii.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul cel cu foc oarecând…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunună împodobită a pus pe creştetul tău Dătă­torul de viaţă Hristos, Sfinte Preacuvioase Părinte Ştefan, cel cu numele de cunună; că te-ai încuviinţat prin fapte şi te-ai arătat cu socotinţă, cântând: preaînălţaţi toate lucru­rile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe mucenicii lui Hristos i-ai lăudat, gânditorule de Dum­nezeu şi cetele sfinţilor şi îm­preună cu ei te-ai sălăşluit, umplându-te de veselie şi de Dum­nezeiasca desfătare şi cântând: preaînălţaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Gândul Cel fără de patimă, în pântecele tău se uneşte cu gân­dul cel omenesc, Preacurată şi prin zămislirea Trupului s-a făcut sub vreme Cel mai înainte de veci. Pentru aceasta, cu cre­dinţă şi cu dragoste te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuptorul cel cu foc oare­când în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu Dumneze­iasca Poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântau: Binecu­vântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preacinstite Ştefan, cel ce te îndulceşti acum curat şi ai dobândit Desfătarea cea mai presus de gând, unde adu­nările Sfinţilor dănţuiesc, împrejurul lui Dumnezeu, feri­cite, fiind mijlocitor, trage către tine pe cei ce aleargă la aju­torul tău.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutatu-te-ai vesel către Cul­mea celor dorite, către Însuşi Cel cu adevărat Fericit, către Frumuseţea Cea în totul Aleasă, către Viaţa Cea cu adevărat Ne­îmbătrânită, către Lumina Cea Neînserată, purtătorule de Dumnezeu, Părinte Ştefan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca soarele ai strălucit în ce­tele călugărilor, fiind sfinţit din pruncie şi împrăştiind virtuţile vieţuirii tale ca nişte raze, Preadulce Ştefan, purtătorule de Dumnezeu părinte cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cunoscându-te de departe Proorocul, prin ochii cei mai înainte văzători, de tine a grăit mai înainte, că vei fi Maică Făcătorului tuturor şi Stăpâ­nului. Pentru aceasta, te mărim pe tine, întru tot Lăudată, Năs­cătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudata o mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi…

Făcându-ţi sufletul locaş lu­minos al Sfântului Duh, părinte cuvioase, ai avut înăuntru ne­grăit pe Împăratul Hristos şi Domnul; aflat-ai bogăţie de minuni şi împărţi lumii harul cel îmbelşugat. Pentru aceea pă­zeşte de primejdii şi de strică­ciune, pe toţi cei ce te laudă pe tine.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi…

Fecioară Marie, Mărirea în­gerilor, tu, Frumuseţea cea Veselitoare şi Podoaba pământe­nilor, dăruieşte iertare de pă­cate, celor ce te laudă pe tine; milostiveşte-te spre robii tăi, că tu eşti Scăparea celor deznă­dăjduiţi, Preacurată şi cu ade­vărat eşti Tare Solitoare oamenilor.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi…

Mieluşeaua cea Curată, vă­zând pe Mieluşelul şi Păstorul spânzurat pe Cruce, striga: Fiul meu, ce este această vedere străină şi neaşteptată? Cum se osândeşte Viaţa la moarte, ase­menea cu oamenii? Dar te scoa­lă din morţi a treia zi precum ai zis, ca, bucurându-mă, să Te măresc pe Tine.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul – 3 Octombrie

sfdion

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul glasul al 4-lea:

Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, îmbrăcându-te cuviincios cu bun cuget, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi cre­dinţa păzind, calea întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Dionisie: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască su­fletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind învăţat de Dumnezeies­cul Apostol Pavel văzătorul de cele ce­reşti, ai ajuns îndată, Sfinţite Mucenice Dionisie, a fî tăinuitor ceresc şi grăitor de cele Dumnezeieşti.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce te-ai luminat cu Dum­nezeiescul har, luminează, fe­ricite, sufletele celor ce te lau­dă, ca să înţeleagă învăţăturile tale cele de Dumnezeu însuflate, Sfinte Dionisie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învrednicitu-te-ai, Mucenice Dionisie, cu gând prealuminos şi cu su­fletul, a vedea strălucirile rân­duielilor cereşti şi starea ce­telor de acolo.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cămară de mire Luminată, te-ai arătat Întrupării celei mai presus de gând, a Făcătorului tuturor; că din tine, Maica lui Dumnezeu, S-a îmbrăcat în trupul nostru Hristos Domnul.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai presus de Înălţimile Cereşti ridicându-te, cu­vioase, rânduielile, Oştirile şi Strălucirile cele mai presus de lume le-ai tâlcuit tuturor, cu înălţimea graiurilor şi cu preaînţeleptele tale cuvinte.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umplându-te de înalta ştiin­ţă a Dumnezeieştilor nume preacuvioase, ai teologhisit cu­noştinţa Dumnezeirii, făcându-te, prin har Dumnezeiesc, cuvântător al Preasfintei Treimi, Preaferi­cite Dionisie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omorându-te cu dorirea cea spre Dumnezeu şi foarte învăţându-te cu înţelepciunea cea prin harul cel făcător de viaţă, te-ai făcut organ de Dumnezeu purtător, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu lucrarea Duhului Celui Ce toate le săvârşeşte, ai rodit, Fecioară, Trup Stăpânului tu­turor; cu Care ai osândit pă­catul lumii şi ai izvorât Viaţa Cea Veşnică.

Cântarea a 4-a.

Irmosul: Tu eşti Tăria mea Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu Proorocul Avacum, strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bună podoabă a Bisericilor o ai pus în rânduială, că în ele ai zugrăvit, părinte, închipuirea sfinţitelor chipuri, celor ase­menea Puterilor Neînchipuite; prin care se învaţă Taina şi se luminează toată adunarea credincioşilor, cea cugetătoare de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pâraiele cuvântării tale de Dumnezeu, Dumnezeiescule, foarte adapă grădinile cele cuvântătoare şi de-a pururea înflorite, sădite pe dreptate dogmelor; că ai propovăduit Unimea Fiinţei şi Însăşi Cinstita Stăpânire Cea în Trei Feţe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Neîncetarea Ierarhiei tale celei Îngereşti şi dragostea şi dorirea către Dumnezeu şi ple­carea către înălţimea Dumnezeirii cea neabătută şi nepricepută, cu înţelepciunea ai în­văţat-o, ierarhe, celor ce cu credinţă strigă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lucrător Sfinţit S-a făcut Fiul tău mântuirii tuturor, celor ce te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu; Începător şi Lu­minător, Dreptate şi Scutire, Fecioară. Pentru aceea credin­cioşii, după adevăr şi cu înţelepciune, te mărim.

Cântarea a 5-a.

Irmosul: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul; ci, mă întoarce şi la lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Glasul graiurilor tale, purtându-se ca un sunet ceresc, a tunat cu cuvântul harului, în cugetele celor fără de Dum­nezeu şi a luminat inimile credincioşilor, cu razele cele prealuminate ale Dumnezeieştilor dogme.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Asemănatu-te-ai neguţătoru­lui care caută mărgăritare bune, preafericite şi aflând Mărgăritarul Cel cu adevărat de mult preţ şi mirându-te de Strălucirea Lui cea cu lucrare Dumnezeiască, L-ai mărturisit a fi Dumnezeu, ierarhe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu multă înţelepciune ai iubit, părinte, Izvorul înţelep­ciunii şi din dragostea Lui te-ai făcut desăvârşit şi izvorăşti totdeauna râurile Dumneze­ieştilor dogme, grăitorule de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce eşti Plină de har, ai primit întru tine pe Cel Preaîncuviinţat, Care numai cu voirea toate le-a făcut; şi Care ne-a înfrumuseţat pe noi cu luminarea dreptei credinţe, Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuito­rule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă; căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având, cu dragoste, silinţă pentru Lege, ai dobândit harul înţelepciunii, Dumneze­ieşte grăind tu despre Dum­nezeu şi ai lăsat în urmă-ţi dog­me dreptcredincioase, preafe­ricite; din care, îndulcindu-ne credincioşii, pe tine te fericim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobit cu pricepe­rea lui Dumnezeu, cuvioase, cugetătorule de Dumnezeu, ţi-ai plecat urechea Dumnezeiescu­lui Învăţător şi de la Dânsul te-ai învăţat înţelepciunea cea mai presus de lume, Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţa ta a fost minunată, cu­vântul tău şi mai minunat, limba ta strălucitoare de lumină şi gura însufleţită cu foc, Preafericite Dionisie; iar gândul tău, părinte, a fost desăvârşit în chip Dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Noi credincioşii Fecioară, cu bucurie strigăm ţie cu Glasul Arhanghelului Gavriil; că din tine nouă S-a Născut Cel Negrăit, Făcătorul şi Începătorul vieţii, Om făcându-Se şi S-a amestecat cu oa­menii, Iubitorul de oameni.

CONDAC, glasul al 8-lea.

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Prin uşile cerurilor trecând cu Duhul, ca un ucenic al Apos­tolului celui ce a ajuns până la al treilea cer, Sfinte Sfinţite Dionisie, te-ai îmbogăţit cu toată cunoştinţa celor negrăite şi ai luminat pe cei ce şedeau mai înainte în întunericul necunoştinţei. Pentru acesta strigăm: bucură-te părinte a toată lumea.

Cântarea a 7-a.

Irmosul: De pogorârea lui Dum­nezeu, focul s-a ruşinat în Babilon oarecând, pentru aceasta, tinerii în cuptor, cu bucuros picior, ca întru o grădinâ verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învăţăturile tale, ca ploaia cea cerească în pământ secetos, îngraşă inimile celor credin­cioşi, cele ce de-a pururea do­resc şi fără saţiu le învaţă a striga: Binecuvântat eşti, Dum­nezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu pricepere cugetătoare de Dumnezeu, ai scris minţilor celor fără de trup şi cuvântările lor cele de laudă, fericite şi de Dumnezeu fiind insuflat, ai învăţat Biserica a cânta: Binecu­vântat eşti, Dumnezeul părin­ţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Locaş bine întocmit al Prea­sfântului Duh te-ai arătat şi insuflările Lui şi arătările le-ai propovăduit ca un prooroc, În­ţelepte Dionisie, cântând: Bine­cuvântat eşti, Dumnezeul pă­rinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată acum s-a împlinit proorocia lui Isaia, celui grăitor de Dumnezeu, că Fecioara a avut în pântece pe Dumnezeu Cu­vântul şi a Născut pe Dătătorul de viaţă, Căruia toţi cântăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmos: De şapte ori tiranul haldeilor a ars nebuneşte cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu Putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ca o oglindă luminată prin fapte bune, ţi-ai făcut gândul încăpător arătărilor celor curate, Sfinte Dionisie, Preaferi­cite, şi primind Razele Luminii Celei mai presus de gând, ai cân­tat: preoţi binecuvântaţi, po­poare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Har mai îndestulat s-a re­vărsat prin buzele tale; pentru aceea ai arătat Dumnezeieştile învăţături, lăţindu-le şi descoperindu-ne mai luminat înţele­gerea lor cea mai presus de gând, nouă, celor ce cântăm cu credinţă: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Mai cunoscută s-a făcut prin tine, Sfinte Dionisie, Mitropolia cea lăudată a atenienilor, aducându-te pe tine lui Hristos şi Împă­ratului tuturor, ca o pârgă preasfinţită şi totdeauna cântând: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maică a lui Dumnezeu cu totul fără prihană, curăţeşte rănile sufletului meu şi semnele păcatului; că ai născut Fiu pe Cel Ce are puterea să izbăveas­că lesne pe cei legaţi cu lanţu­rile greşelilor din legăturile cele nedezlegate; pe Însuşi Făcăto­rul de bine Dumnezeu, Dătăto­rul de viaţă.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos:

Spăimântatu-s-a de aceas­ta cerul şi marginile pământului s-au minunat. Că Dumnezeu S-a arătat oame­nilor trupeşte; şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine Născătoare de Dumnezeu, începătoriile Cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învrednicindu-te a te face văzător şi dimpreună oste­nitor cu Sfinţii Apostoli, te-ai făcut părtaş Măririi şi dim­preună cu ei, ai mers la vederea Trupului celui cu adevărat Începător de viaţă, al Însăşi Născătoarei de Dumnezeu, Ce­lei Preacinstite; pe care, după vrednicie, o mărim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai moştenitor Dum­nezeieştii Împărăţii în ceruri, părinte, ca un arhiereu după Lege şi ca un pătimitor nebiruit, amestecând sângele cel mucenicesc cu ungerea preoţiei; pentru aceasta ai luat cununi îndoite, precum se cuvine de sfinţenie, tăinuitorule, Sfinte Dionisie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce ai îndrăznire către Dumnezeu, Sfinte Ierarhe Înţe­lepte Dionisie, pentru toţi te roagă pururea, ca să ne izbă­vim de încercări, cei ce te lăudăm cu bună credinţă, pe tine învăţătorul ştiinţelor celor ne­grăite, ca un sfinţit descope­ritor al Bunătăţii Celei tainic ascunse şi cu Dumnezeiască Stăpânire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Biserica cea Cinstită, pe care Hristos, Fiul tău, a câş­tigat-o cu scump Sângele Său, ca un Bun, arat-o cu vitejie bi­ruitoare eresurilor, Ceea ce eşti Plină de har; şi mântuieşte-ne din primejdii şi ne izbăveşte de stăpânirea barbarilor.

SEDELNA, glasul 1.

Podobie:

Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor învierea. Pe Tine Te mărim, Pierzătorul stricăciunii; la Tine cădem, Cel ce ai înviat din mormânt, la Unul Dumnezeul nostru.

Privitorule al cerului şi adâncul înţelepciunii, Dumnezeiescule căutător al Sfatului Celui Tainic; minte care străbate văzduhul, comoara Tainelor cunoscându-le, o, Sfinte Dionisie Prea­fericite, te rugăm: roagă pen­tru noi pe Cel Singur şi Iubitor de oameni.

SEDELNA, glasul al 3-lea.

Podobie:

De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curăția ta Gavriil mirându-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ție? Sau cum te voi numi pe tine? Nu mă pricep și mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, ceea ce ești plină de har.

Făcându-ţi mintea ca o oglin­dă preavăzătoare ai primit înăuntru Fulgerele Duhului cele de Raze aruncătoare şi Lumină­rile Cereştilor Străluciri. Pentru aceasta, te-ai şi învrednicit învederat a oglindi îngereştile începătorii, cu preacurată ageri­mea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea.

Podobie:

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut în chip de netâlcuit pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc ca să mă izbăvesc eu de greşeli, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.

Ca unul ce eşti închipuire Dumnezeiască Vasului celui ales cu adevărat, înveţi Tainele cele Dumnezeieşti, cu Duhul şi luminându-te cu darurile Dum­nezeieştii Străluciri, arătat ai descoperit Cetele îngerilor. Pen­tru aceea, lăsând lumii înţele­gerea Dumnezeieştilor tale dog­me, ai luminat pe toţi, Sfinţite Tăinuitorule Dionisie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.

Podobie:

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut în chip de netâlcuit pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc ca să mă izbăvesc eu de greşeli, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.

Norul Soarelui Celui Înţelegă­tor, Sfeşnic de aur al Dumneze­ieştii Lumini, Nespurcată, Neîntinată, Stăpână fără prihană, luminează-mi, rogu-mă, sufle­tul cel orbit de patimi, cu Lu­mina Nepătimirii şi inima, fiindu-mi întinată, spal-o cu curge­rile lacrimilor şi cu umilinţa pocăinţei şi mă curăţeşte de spurcăciunea lucrurilor mele, ca să strig cu dragoste către tine: Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască, că nu­mai pe tine te am Nădejde, eu, nevrednicul robul tău.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie:

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut în chip de netâlcuit pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc ca să mă izbăvesc eu de greşeli, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.

Fecioara şi Maica lui Hristos, văzând pe Făcătorul lumii pe Lemn, suspina lăcrimând şi cu amar i se topea sufletul şi trupul îşi bătea sfărâmându-se şi cu amar striga către Dânsul: vai mie, o, Fiul meu! Cum îţi voi suferi Patima, piroanele şi suliţa, eu, Ceea ce Te-am născut fără dureri? Ci, grăbeşte de Te scoală, ca să Te văd, Fiule şi Dumnezeule şi să înceteze de tânguiri şi durere; şi celor ce-Ţi laudă Patimile, să le dăruieşti dezlegare greşelilor.

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei şi a Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei – 18 Ianuarie

78949012_2359243904182059_3856755515115700224_n (1)

Cântarea 1, glasul al 3-lea.

Irmosul:

atanasie

Să cântăm Domnului, Celui Ce a făcut minuni mari în Marea Roşie. Căci cu marea a acoperit pe cei potrivnici şi a mântuit pe Israel. Aceluia Unuia să-I cântăm, ca S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

A ta curăţie, Preacurată Fecioară, a curăţit întinăciunea şi urâciunea lumii. Deci pe mine, cel ce am căzut în tina patimilor cu râurile rugăciunilor tale curăţeşte-mă de întinăciunea patimilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, cu apele rugăciunilor tale rourează-mi smeritul meu suflet, cel ce se topeşte de văpaia mulţimii păcatelor mele, ca dobândind Dumnezeiască răcorire, cu cântări să te măresc pe tine, Preacurată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arată-te, Preacurată Stăpână, scăpare mie, celui netrebnic şi mă izbăveşte de mulţimea patimilor mele cele tulbu­rătoare, care înconjoară şi scârbesc acum smeritul meu suflet.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ispitit fiind, cu osârdie, de viscolele cele cumplite ale păcatelor celor ce mă stăpânesc, izbăveşte-mă, Preacurată, pe mine robul tău şi la limanul mântuirii mă povăţuieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Odihnitu-S-a Hristos întru tine, Ceea ce Singură eştiBine­cuvântată şi S-a îmbrăcat din tine în Trupul Său, vrând să mă îmbrace pe mine cel dezbrăcat.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Suflete sterp şi neroditor, câştigă-ţi rod de laudă şi bine rodit şi veselindu-te, strigă: întăritu-m-am prin Tine, Dumnezeule; nu este sfânt şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Luminează-mă cu lumina feţei tale, Stăpână, pe mine cel ce sunt acoperit cu multe păcate şi mă miluieşte, ca să strig Fiului tău: Sfânt eşti, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Patriarhul Iacob mai înainte te-a văzut pe tine Scară, Fecioară. Pentru aceasta pe mine, cel căzut întru adâncul patimilor lumeşti, ridică-mă spre înălţimea cerului, Preacurată Stăpână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Eu sunt cel căzut întru adâncul dezmierdărilor lumeşti, Preasfântă Stăpână, ridică-mă pe mine şi mă curăţeşte, izbăvindu-mă de patimi şi de nevoi şi de întristări.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Proorocul Isaia cel sfinţit luminându-se oarecând cu Dumnezeiescul Duh, a strigat: Iată, Fecioara va lua în pântece pe Dumnezeu, Cel Ce Se va Întrupa, pentru milostivirea cea necuprinsă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Eva cea din început a supus blestemului neamul omenesc, prin mâncarea din pom; iar tu, Preacurată, născând pe Ziditorul, ai adus omenirea la binecuvântare.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Pus-ai spre noi dragoste tare, Doamne, că pe Unul-Născut Fiul Tău pentru noi la moarte L-ai dat. Pentru acesta strigăm Ţie cu mulţumire: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rănile sufletului meu vindecă-le, Stăpână Curată şi mă izbăveşte de patimile cele aducătoare de moarte, ridicându-mă către viaţa de mântuire, Ceea ce ai născut Viaţa.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ocârmuitoare fii mie, Preacurată, celui ce sunt înviforat totdeauna de marea cugetelor lumeşti şi mă povăţuieşte către limanul mântuirii, Preasfântă Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dacă au văzut îngerii, Fecioară Curată, că a ieşit din pântecele tău Fiul lui Dumnezeu, cu veselie ziceau: Slavă Naşterii tale, Stăpână Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăveşte-mă, Maică Curată, Ceea ce ai născut pe Stăpânul, Care a luat chip de rob, în lumea patimilor şi la limanul legii îndreptează-mă, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-te-ai Fecioară, Scaun Prealuminat al Împăratului Ceresc, întru care, voind S-a odihnit cu Trupul, ridicând osteneala noastră cea multă; şi a aşezat pe om pe Sscaunul cel Împărătesc, precum a binevoit.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cel Ce eşti Nevăzut pe pământ Te-ai arătat; şi cu oamenii de bunăvoie ai petrecut, Cel Ce eşti Neajuns. Pentru aceasta la Tine nădăjduind, cântăm Ţie, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai purtat în braţe pe Cel Ce poartă toate, cu Dumnezeiască voie, Născătoare de Dumnezeu, caută spre mine şi mă izbăveşte de cugetele cele netrebnice, care duc la patimi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Odorul Fecioriei tu eşti, Preacurată Fecioară. Drept aceea pe mine cel atras de amăgirile dezmierdărilor lumeşti izbăveşte-mă, Maica lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Norule cel Luminos al Soarelui, luminează-mi mie lumină, ca să se risipească întunericul păcatelor mele; dă-mi mână mie, celui ce sunt căzut în noroiul păcatelor şi ridică-mă de unde zac, că tu Singură eşti Îndreptarea mea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Edenul cel încuiat prin călcarea poruncii celor întâi zidiţi mi s-a deschis prin naşterea ta, Fecioară, Ceea ce ai născut pe Hristos, Viaţa noastră.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămara cea Luminată a Stăpânului, arată-mă pe mine casă luminii; Uşa cea Neumblată, deschide-mi calea pocăinţei, povăţuindu-mă către Viaţa cea nemuritoare.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a înconjurat şi se sfârşeşte duhul meu. Ci, întinzând, Stăpâne, braţul Tău cel Înalt, ca pe Apostolul Petru, Îndreptătorule, mântuieşte-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăvire de greşeli, ca o Bună, dăruieşte-mi mie, robului tău, Preacurată şi mă scoate de la judecata ce va să fie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Striga-voi ziua şi noaptea către tine, Preacurată şi mă voi mântui; şi voi trece peste zidul desfătărilor şi mă voi izbăvi de bântuielile demonilor prin mijlocirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu totul sunt ticălos şi întotdeauna m-am întinat, fiind cuprins de necurăţie; şi văzând acum venind pe urmele mele moartea, strig ţie: Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Omoară, Preacurată, zburdările cugetelor celor viclene, care totdeauna chinuiesc smeritul meu suflet şi ajută-mi să fiu viu prin credinţă şi prin fapte bune.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfântă Fecioară, Ceea ce eşti Bucuria îngerilor, umple de bucurie cugetul meu cel mâhnit şi în lene cufundat.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cei trei tineri, Treimea în cuptor închipuind, îngro­zirea focului au călcat, cântând şi strigând: bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvorule, Cel ce izvorăşti Apa iertării, curgerile păcatelor mele spală-le, dăruindu-mi izvor de lacrimi, ca să te măresc pe tine pururea, Născătoare de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dreapta Elisabeta prin graiuri proo­roceşti lăudând mărirea ta, Preacurată, de măririle naşterii tale celei Dumnezeieşti bucurându-se, le-a propovăduit în chip lămurit; că tu eşti Veselia şi Lauda tuturor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Inima mea, care este clătinată întotdeauna de valurile lumeşti, linişteşte-o, Maică Fecioară, povăţuindu-mă către limanul mântuirii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Răsărind Soarele Slavei din tine, Norul cel Uşor, Născătoare de Dumnezeu, mai presus de gând a luminat toată zidirea; drept aceea cu cuget binecredincios te măresc, Fecioară Maică.

Câtarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Cel Ce S-a pogorât în văpaie cu Putere Dumne­zeiască la tinerii evrei, pe Domnul, Cel Ce S-a arătat, preoţi lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izbăveşte-mă, Maică a lui Dumnezeu, de supărările patimilor, care viscolesc sufletul meu, că nu am altă nădejde afară de tine, Stăpână. Pentru aceasta dă-mi mila ta cea bogată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maică Preacurată, pe Fiul tău fă-L Milostiv nouă tuturor celor ce ne căim şi către Hristos alergăm şi dorim să dobândim iertare de păcate, Stăpâna lumii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născut-ai cu Trup pe Dumnezeu Cuvântul Cel fără de început, Născătoare de Dumnezeu, pe Cel Ce cu Dumnezeiasca Naştere este mai înainte de veci din Tatăl, fără de maică; bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Stăpână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecându-ne cu naşterea ta, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, de omorârea trupească cea de demult şi lepădând blestemul şi stricăciunea şi moartea care s-a pricinuit din păcat, împreună cu Oştile cele de sus te mărim.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

În Muntele Sinai, în rug te-a văzut Moise, pe tine, Ceea ce ai zămislit în pântece Focul Dumnezeirii, fără de ardere; Daniil te-a văzut Munte Netăiat, iar Isaia te-a numit Toiag Odrăslit din rădăcina lui David.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu îndestularea vieţii celei desfrânate, către iad acum m-am apropiat. Ci tu, Fecioară, care ai nespus de multă îndurare, ca Ceea ce ai născut pe Bunul Dumnezeu, în chip mai presus de cuvânt, milostivindu-te, miluieşte-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Unule Împărate, frică-mi este de a doua venire a ta şi mă tem, pentru că fără măsură Ţi-am greşit şi nu mă fac mai bun prin pocăinţă. Ci, ca Cel Ce eşti Bun întoarce-mă şi mă mântuieşte, Iisuse, pentru rugăciunile cele bineprimite ale Celei ce Te-a născut pe Tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Locuind în pântecele tău Cel Ce locuieşte întru Înălţime, te-a făcut pe tine mai Desfătată decât cerurile, Marie, Născă­toare de Dumnezeu. Pe Acela neîncetat roagă-L pentru noi robii tăi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Urmând cuvintelor tale, neamurile neamurilor, pe tine, te vom ferici pururea, Marie; că ai născut pe Dumnezeu Cel cu adevărat Fericit, Preacurată Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvor de tămăduiri avându-te pe tine, Preacurată, adapă-mă pe mine cel cuprins de arşiţa patimilor lumeşti, ca Ceea ce ai născut Izvorul vieţii, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. 

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Arătatu-te-ai, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Tron cu totul de aur al lui Dumnezeu şi Rai aşternut cu flori; că purtând în sânul tău pe Dumnezeu, ne umpli pe noi cu mireasma Dumnezeieştilor haruri. Pentru aceasta noi toţi te propovăduim pe tine pururea Maică a lui Dumnezeu şi te mărim.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul – 11 Decembrie

12-11-cv_daniil_stilpnicul

Troparul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul, glasul 1:

Stâlp al răbdării ai fost râv­nind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufle­tele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Cel Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vrând să laud cu cântări po­menirea ta, Fericite Daniil, trimite-mi din cer rază purtătoa­re de lumină.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare mare ai răsărit, părinte, marginilor lumii, lumi­nând adunările credincioşilor, cu făclia faptelor bune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Supunându-te, părinte, Legi­lor Stăpânului, ţi-ai ucis trupul cu înfrânarea şi l-ai supus pe el duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu totul Om S-a arătat, ră­mânând şi după Întrupare ceea ce a fost, Domnul, Cel Ce S-a născut din tine Neschimbat, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toiagul cumpătării despicând marea patimilor, ai trecut neînecat, părinte şi ai ajuns la muntele nepătimirii celei adevărate şi te-ai unit cu Dumnezeu, prin curăţia cugetului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suindu-te la înălţimea fapte­lor bune, te-ai făcut cunoscut lumii stând înălţat pe stâlp şi cu strălucirea minunilor celor ui­mitoare ai luminat pe cei ce alergau la tine cu credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe piatra cunoştinţei de Dum­nezeu fiind întărit, te-ai arătat netulburat la toate măiestriile demonilor; şi ridicându-ţi de pe pământ trupul tău pe stâlp, ţi-ai într-aripat sufletul spre cele cereşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăveşte-mă, Stăpână, de împresurarea patimilor şi biruieşte pe vrăjmaşii mei ce se luptă cu mine acum şi mă în­tăreşte pe piatra voinţei lui Dumnezeu. Luminează-mi su­fletul meu, Ceea ce eşti Poarta Dumnezeieştii Lumini.

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra Crugu­lui Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi Întărirea credincioşilor, Unule Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti Puterea mea; Tu, Dumnezeul meu, Tu, Bucuria mea; Cel Ce n-ai părăsit Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, împreună cu Proorocul Avacum strig Ţie: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un soare luminos, pă­rinte pururea pomenite, ai vă­zut strălucind pe stâlp pe robul lui Dumnezeu Simeon şi cu Dumnezeieştile Străluciri care izvorau de la el, Dumnezeieşte te-ai luminat, Sfinte Preacuvioase Daniil şi ai mers pe urmele lui.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-ai taberele demonilor cu arma credinţei şi cu izvoa­rele rugăciunilor ai înecat-o, în­lăturând răutatea lor pe care o făceau celor ce înotau pe mare; şi ai mântuit pe cei ce cântau cu credinţă lui Hristos: Slavă Pu­terii Tale, Iubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Urcându-te pe stâlp, prea­fericite, ai stat în picioare tot timpul nopţilor ca şi cum ai fi fost fără de trup, având smerit ochiul sufletului şi ca o oglindă curată primind Lumina Duhu­lui şi arătările cele Dumneze­ieşti cu cuget curat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Legile firii s-au înnoit întru tine, Preacurată, că ai născut pe Cuvântul, Dătătorul de Lege, cu adevărat mai presus de pri­cină şi de cuvânt, Care a izbăvit din robia trupului neamul ome­nesc, al celor ce cântă cu cre­dinţă: Slavă Puterii Tale, Iubi­torule de oameni.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin, pe mine ticălosul? Ci, Te rog mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să dobândeşti Mărirea cea Nemuritoare, părinte, ţi-ai omorât poftele trupului şi por­nirile patimilor le-ai înfrânat, cu ostenelile înfrânării şi te-ai arătat râu de minuni şi izvor de tămăduiri, pururea fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe când erai în rugăciune, fe­ricite, ai văzut pe Minunatul Si­meon, împreună cu doi îngeri, care ţi-a arătat ţie, părinte, ca­lea pe care a umblat pe pământ, strigând: vino şi stai lângă mine, înălţându-te către Dumnezeu prin har.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-te, părinte, cu Raza Cea Neînserată a Dumnezeieştii Străluciri, ai alungat întu­nericul demonilor şi negura pa­timilor şi te-ai arătat stâlp luminos şi scară, care cu adevă­rat duce către Dumnezeu pe cei credincioşi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născând pe Stăpânul, te-ai arătat mai presus decât Puteri­le cele de sus şi ai îndumnezeit firea oamenilor tu, Ceea ce Sin­gură eşti Prealăudată. Pentru aceasta credincioşii te mărim pe tine, Născătoare de Dum­nezeu Fecioară.

Cântarea a 6-a.

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-se gândul tău cu apropierea de Dum­nezeu, părinte, a rămas necu­prins de focul poftelor şi al al­tor patimi şi mai presus de îmboldirile trupului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Umplându-ţi-se sufletul de apele cele făcătoare de viaţă ale harismelor Duhului, de Dum­nezeu înţelepţite, prealăudate, ai izvorât râuri de tămăduiri, care usucă pâraiele patimilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine te-am câştigat Ocroti­toare şi Zid de apărare toţi cre­dincioşii, care pururea ne primejduim în mijlocul adâncului răutăţilor şi în valurile supără­rilor Născătoare de Dumnezeu, care Singură eşti Adăpostul oamenilor.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuito­rule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat şi m-ai auzit, Dumnezeul mân­tuirii mele.

CONDAC, glasul al 8-lea.

Podobie: Ca o pârgă a firii…

Suindu-te pe stâlp, fericite, ai luminat lumea cu sfintele tale fapte şi ca o stea mult strălucitoare, ai depărtat, părinte, în­tunericul înşelăciunii. Pentru aceasta te rugăm pe tine, luminează şi acum, în inimile robi­lor tăi, lumina cea neapusă a cunoştinţei.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecu­vântat eşti Doamne Dumnezeule în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetele îngerilor s-au mirat de starea ta, preafericite, purtătorule de Dumnezeu; că în trup fiind ai luat petrecerea acelora, strigând: Dumnezeule, bine eşti cu­vântat!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind cu înălţimea vie­ţuirii celei fără de materie şi cu lumina proorociei, ne-ai strălu­cit raze de tămăduiri nouă, ce­lor ce cu cucernicie te cinstim, Sfinte Daniil, făcătorule de minuni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Risipeşte negura patimilor mele, preafericite, cu strălucirea rugăciunii tale şi mă îndreptează către cărările vieţii, pe mine, care strig: Binecuvân­tat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostivă fii mie, Fecioară şi mă tămăduieşte cu doctoria ru­găciunii tale, pe mine cel rănit cu sabia păcatului, care strig ţie: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău.

Cântarea a 8-a. 

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorirea cea mai de pe urmă ai atins şi culmea bunătăţilor, părinte, purtătorule de Dumnezeu, înălţându-te pe aripile faptelor bune şi împreună cu cei fără de trup strigi, Sfinte Preacuvioase Părinte Daniil: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vădit întărindu-te Puterea lui Dumnezeu, te-a făcut să rabzi greutatea gerului, arşiţa soarelui, rănile pline de putre­ziciune ale trupului şi răutatea viermilor care ieşeau din aces­tea, strigând: preoţi binecuvân­taţi-L, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca un nou Iov te-ai arătat, Sfinte Daniil, vrednicule de laudă şi fiind cuprins de mulţimea suparărilor şi a necazurilor, ai urmat pilda de blândeţe a Proorocului David, simplitatea Sfântului Iacov şi cumpătarea Dreptului Iosif, strigând Stăpânului: preoţi binecuvân­taţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce te socotim pe tine, Preasfântă Stăpână, Născă­toare de Dumnezeu, cuvintelor tale urmând, Prealăudată, te fericim acum, că ne-ai născut nouă pe Fericitul Dumnezeu, pe Care lăudându-L în două firi şi în­tr-un Ipostas, strigăm: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăuda-ţi-L, popoare preaînălţaţi-L în­tru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori chinuitorul haldeilor nebuneşte a ars cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar pe aceştia văzându-i mântuiţi de o Putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată, mutându-te şi călătoria săvârşind, deschisu-s-au ţie, părinte, porţile cerurilor şi Cetele îngerilor te-au primit; iar Dătătorul de cunună, Hristos, te-a încununat pe tine cu mărirea dreptăţii. Pe Care lăudân­du-L credincioşii, Îl mărim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înflorit-ai, părinte, în livada nevoinţei, ca un crin al câmpu­lui; ridicatu-te-ai ca un chipa­ros la înălţimea desăvârşirii şi grăind ca în psalmi, ca un măs­lin mult roditor te-ai arătat, veselind cu untdelemnul osteneli­lor tale feţele şi inimile noastre.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp înfipt pe temelia fapte­lor bune, turn nemişcat, izvor de minuni, liman de adăpost, comoară de vindecări şi locaş al Duhului te-a cunoscut pe tine lu­mea. Pentru aceasta săvârşeşte astăzi pomenirea ta, Sfinte Preacuvioase Daniil.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răsăritu-ne-a nouă, astăzi, Dumnezeiasca ta pomenire, cu­vioase, mai strălucitoare decât soarele, luminând inimile cre­dincioşilor cu lumina dreptăţii şi alungând întunericul patimi­lor celor pierzătoare de suflet; pe care cu cucernicie săvâr­şind-o, pe tine te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mântuitorule, Cel Ce Te-ai născut şi ai păzit Nestricată după naştere pe Ceea ce Te-a născut când vei şedea să judeci faptele mele, trece cu vederea nelegiuirile şi păcatele mele, ca un Dumnezeu fără de păcat, Milostiv şi Iubitor de oameni!

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat: că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile Cetelor îngereşti şi oamenii, te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Cu înfrânarea, cu ostenelile şi cu rugăciunile împodobindu-ţi sufletul, cu Dumnezeiască cuviinţă, te-ai făcut părtaş în­gerilor, fericite şi ai luat har de minuni cu adevărat, spre a vindeca bolile celor ce te cin­stesc cu dreaptă credinţă. Pentru aceas­ta alungi şi mulţimea demoni­lor şi dai tămăduiri oamenilor, Preafericite Daniil, vrednicule de laudă. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Veniţi toţi credincioşii să mă­rim cu laude pe Împărăteasa, Maica Ziditorului tuturor şi lăudând-o, să strigăm: Fecioară cu totul Lăudată, Ceea ce eşti Pricina Bucuriei, izbăveşte pe cei ce te cinstesc şi acoperă-i cu rugăciunile tale; că ai îndrăz­neală, ca o Maică a lui Dum­nezeu, a te îndura şi a da tămăduire de boli. Pentru aceasta strigăm ţie: roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să dăruiască ier­tare de păcate robilor tăi, celor ce se închină, după vrednicie, Preacuratei tale naşteri.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Văzând Patima cea de pe Cruce a Fiului şi Dumnezeului tău, Preacurată, sfâşiindu-ţi-se cele dinlăuntru, strigai cu amar, tânguindu-te, Preacinstită: cu adevărat, înfricoşător lucru este că de voie Te-ai lăsat răstignit, Stăpâne şi ai primit moarte tru­pească. Pentru aceasta laud, Mântuitorule, voirea Ta cea tainică şi negrăită, că ai venit să mântuieşti zidirea Ta cea ră­tăcită. Ci, scoală-Te acum şi um­ple de veselie inima mea şi nu mă lăsa pe mine singură, să mă cufund în întristare, Cuvinte.

Canon de rugăciune către Sfinţii Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

sf-c-tin-si-elena

Troparul Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, glasul al 8-lea:

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care pazeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Unule Împărate Ceresc, din păcatul cel ce împărăteşte acum întru mine, pentru rugăciunile robilor Tale, mântuieşte-mi smeritul meu suflet.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Râvnitor fiind de împărăţia cea de sus, fericite Constantine, Împăratului şi Stăpânului tuturor cu minte curată crezând ai slujit Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu lumina cea dumnezeieşte stăpânitoare luminându-te, întunericul necunoştinţei ai lăsat cu adevărat, de Dumnezeu înţelepţită Elena, şi după adevăr Împăratului veacurilor ai slujit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti uşă a dumnezeiescului Răsărit, deschide-mi uşile pocăinţei şi din uşile păcatului celui de moarte purtător, cu mijlocirea ta, mântuieşte-mă, Stăpână.

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Răsplătirile cele cereşti a dobândi te-ai nevoit; pentru aceasta Celui ce te-a chemat, de Dumnezeu înţelepţite ai urmat şi întunericul şi înşelăciunea date ţie de la părinţi ai lăsat şi luminător întru dumnezeiescul Duh, te-ai făcut.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De Hristos lipindu-te şi întru Dânsul toată nădejdea punându-ţi preacinstită, la sfinţitele Lui locuri ai ajuns, întru care preacinstitele patimi întrupându-se le-a răbdat Cel bun.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arma cea de mântuire, biruinţa cea nestricată, nădejdea creştinilor, cinstita Cruce cea ascunsă prin pizmă, tu o ai arătat, cu dumnezeiască dragoste fiind aprinsă, de Dumnezeu fericită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din sfinţita petrecere căzând eu, Preacurată, m-am alipit lângă animale şi osândit tot m-am făcut. Ceea ce ai născut pe Judecătorul, de toată judecata scapă-mă şi mă mântuieşte.

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, taina…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din cer, ca şi pe Pavel de demult, te-a vânat Hristos Domnul, Constantine, învăţân du-te să-L cinsteşti pe acest Împărat unul.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu prealuminat semn din stele, fericite, Hristos, Soarele, te-a luminat şi luminător pe tine celor întunecaţi te-a arătat.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Şi după deprinderi şi după dumnezeieştile fapte, ai fost iubitoare de Dumnezeu şi vrednică de minune, fericită. Pentru acesta cu credinţă pe tine te mărim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătat-ai acum dumnezeiasca biruinţă a Crucii cea ascunsă de mulţi ani; prin care ne-am mântuit şi din înşelăciunea demonică ne-am izbăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează sufletul meu cel întunecat cu greşelile, ceea ce ai născut pe Soarele dreptăţii, pururea Fecioară.

Cântarea a 5-a. Irmos: Mânecând strigăm Ţie…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mânecând la Soarele cel neapus şi Stăpânul, împărate de Dumnezeu înţelepţite, de lumină plin te-ai făcut.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împreunatu-te-ai, Elena, cu cetele celor fără de trupuri, lui Dumnezeu slujind cu faptele tale cele îmbunătăţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dragostea şi milostivirea cea desăvârşită, ca o porfiră purtând, te-ai sălăşluit acum întru Împărăţia cea de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sufletul meu cel prin îndemnarea şarpelui întinat cu desfătări trupeşti, curăţeşte-l, Fecioară, preacurată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Adunat-ai, fericite, sobor de părinţi, de Dumnezeu purtători cu preamărire şi printr-înşii, Constantine, inimile tuturor cele înviforate le-ai întărit să slăvească pe Cuvântul întocmai cinstit cu Cel ce L-a născut şi pe un scaun şezător.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Crezând întru Domnul cel viu, care a dat tuturor fiinţa, de slujbele cele de moarte făcătoare, ale idolilor celor urâţi şi deşerţi te-ai lepădat, şi ai luat cu bucurie, Elena, împărăţia cerului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu palma Ta fiind îndreptaţi, Cuvinte, întunericul necunoştinţei cel preaadânc şi viforul cumplitei nedumnezeiri au părăsit, cei ce au împărăţit prin Tine şi s-au adus la limanurile cele line ale dreptei credinţe, bucurându-se.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vindecă inima mea cea bolnavă fără vindecare şi rănită cumplit cu muşcarea celui viclean, Fecioară, şi mă învredniceşte de vindecarea cea de la tine, şi mă miluieşte pe mine cel ce nădăjduiesc întru tine, cu rugăciunile tale, Preacurată.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este ruşinarea tuturor iudeilor şi armă credincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare, şi în războaie înfricoşător.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evreieşti în cuptor…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ale Tale porunci păzind, s-a supus legii Tale Constantin. Pentru aceasta a surpat taberele celor fără de lege, strigând către Tine: Doamne Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lemnul care pe toţi i-a tras din groapa pierzării, cel îngropat prin pizmă, nouă l-ai descoperit, vrednicule de minuni, pe demonii cei preastricători îngropând în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu fapte dumnezeieşti ţi-ai zidit inima ta Biserică lui Dumnezeu, Elena, şi biserici sfinţite Lui ai zidit, unde a primit cu trupul pentru noi preacinstitele patimi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De bună voia mea greşind şi robindu-mă cu netrebnice obiceiuri, la milostivirea ta cea obişnuită alerg acum: mântuieşte-mă pe mine cel deznădăjduit, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca şi cu o porfiră îmbrăcându-te, mărite, cu milostivirea şi ca şi cu o hlamidă cu bunele blândeţi, cu coroană pentru virtuţi te-ai împodobit, fiind cu minte desăvârşită. Şi mutându-te de pe pământ la împărăţiile cele de sus, strigi: Preoţi binecuvintaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Văzându-te pe tine veselindu-te cu fiul tău, cel de Dumnezeu înţelepţit, prealăudată Elena, întru împărăţia lui Dumnezeu, pe Hristos slăvim, Cel ce ne-a arătat nouă cinstita voastră prăznuire, care ne luminează mai mult decât razele soarelui, pe noi cei ce cântăm cu credinţă: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cât este de luminat dorul tău şi obiceiul dumnezeiesc, mărită Elena, lauda femeilor; că ajungând la locurile unde a primit cinstitele patimi Stăpânul tuturor, cu biserici preafrumoase le-ai împodobit, strigând: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ochii sufletului meu cei orbiţi cu multe călcări de poruncă, luminează-i de Dumnezeu Născătoare; împacă mintea mea, rogu-mă şi inima mea cea tulburată cu desfătări de multe feluri şi mă mântuieşte pe mine cel ce strig: Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta…

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mormântul unde se odihneşte sfinţitul şi cinstitul tău trup, Constantine, raze de dumnezeieşti vindecări curate celor ce se apropie le izvorăşte, gonind întunericul a tot felul de patimi, şi cu lumină neînserată luminând pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sfinţenie a ta viaţă sfârşindu-ţi, cu sfinţii acum te-ai sălăşluit, plină fiind de sfinţenie şi de luminare. Pentru aceasta totdeauna izvorăşti râuri de tămăduiri şi patimile îneci, fericită Elena, şi adăpi sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împărate cel fără început şi fără de moarte, împărăţiei celei de sus ai învrednicit pe cei ce i-ai îndreptat de demult pe pământ, cu dreaptă credinţă să împărăţească, Doamne, pe sfânta Elena şi pe marele Constantin, care curat Te-au iubit. Pentru ale căror rugăciuni milostiveşte-Te spre noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe împăratul şi Ziditorul tuturor zămislindu-L, L-ai născut, Fecioară şi iată acum ca o Împărăteasă stai înaintea Lui de-a dreapta, curată. Pentru aceasta te rog să mă izbăveşti din partea cea de-a stânga în ceasul judecăţii şi să mă împreuni cu oile cele de-a dreapta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul…

Simţirile întinzându-ţi spre cer şi semuind podoaba stelelor şi dintr-însele cunoscând pe Domnul tuturor, arma Crucii în mijloc a strălucit, scriind: întru aceasta vei birui şi puternic vei fi. De unde des chizându-ţi ochiul sufletului tău, Scriptura ai citit, şi acea închipuire ai cunoscut,Constantine preacinstite. Roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.