Sfinte Părinte Efrem, copiii noștri se depărtează de Dumnezeu și inima noastră e mâhnită știind că o apucă pe căi străine, care nu duc nicidecum către cele de Sus.

Minunat și totodată înfricoșător este darul libertății cu care Domnul ne-a înzestrat și doar o rugăciune stăruitoare și atotcuprinzătoare poate purta mulțimea căilor și alegerilor omenești.

Cu adevărat inima noastră e răstignită, de aceea te rugăm: ajută-ne ca noi înșine să nu ne lepădăm de Dumnezeu socotindu-ne neatârnați de El.

Conștiința ne mustră și ne spune că tocmai văzându-ne faptele și fățărnicia și luându-le drept pildă, copiii noștri se depărtează și se leapădă de Domnul, căci noi înșine suntem înstrăinați de chipul părintesc.

Mărturisim că nu ne rugăm statornic pentru copiii pe care Tu Însuți ni i-ai dăruit.

Încă știm că i-am rănit sufletește, iar atunci când se cuvenea să le arătăm dragostea și blândețea cea părintească cea prin rugăciune, le-am arătat chip al mâniei și asprimii întru care s-a închegat chipul cel drăcesc și plin de urâciune.

Iartă-ne, Sfinte Efrem, căci toți dimpreună, părinți și copii, suntem moștenitori ai firii celei căzute care iubește întunericul mai mult decât lumina.

Ridică-ne din împotmolirile învârtoșărilor noastre și ne arată și ne întărește pe calea prin care să ajungem cu toții la îndreptare și pocăință nefățarnică. Amin.