Acatist pentru izbăvirea de boală către Preadulcele Iisus


cropped-71210215_2398600383731119_7654080644338679808_o.jpg

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și Numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(a Născătoarei de Dumnezeu)

Ușa milostivirii deschide-o nouă, bine-cuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru!
(cu trei închinăciuni)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioşia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni dintre cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Crezul

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de Viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel Ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Condacul 1

Miluiește-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău care pătimește, arătându-i mila Ta cea nemăsurată. Dă-i lui putere să se ridice din patul durerii și să se roage Ție împreună cu noi, cei cu sufletele slăbite de patimi, dar însetate de tămăduirea Ta: Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Icosul 1

Doamne, Cel Ce ai zis că nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, primind smerita noastră rugăciune care se aduce Ție cu zdrobire de inimă, vino cu puterea Ta cea tămăduitoare și alină durerile robului Tău care se află în mare suferință, trimițând peste noi harul Tău cel curățitor, ca să strigăm:

Iisuse, Fiul lui David, miluiește-ne;

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce ai venit în lume pentru cei păcătoși și bolnavi, miluiește-ne;

Iisuse, Care din dragoste pentru neamul omenesc ai primit a Te răstigni, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce ai luat asupra Ta durerile noastre, miluiește-ne;

Iisuse, Întărirea, Scăparea și Izbăvirea noastră, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 2-lea

„Să cinstim boala care este însoțită de sfințenie și să-i cinstim pe cei ale căror suferințe i-au dus la biruință, căci poate între acești bolnavi se ascunde un nou Iov”, a grăit Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu; noi, lăudându-L pe Dumnezeul Care încununează răbdarea celor ce duc fără cârtire crucea bolii și Care îi ridică pe cei căzuți în deznădejde, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce ai spus că până și perii capului ne sunt numărați, Care nu lași să vină asupra noastră dureri și necazuri mai mari decât putem duce, Care, odată cu încercările, ne trimiți și puterea de a le face față, Cel Ce vezi că de multe ori slăbiciunea firii noastre ne împiedică să simțim ajutorul Tău, primește și puțina noastră rugăciune:

Iisuse, Care dai celor ce poartă crucea bolii nădejdea în puterea Ta, și nu în puterile firii, miluiește-ne;

Iisuse, Care celor ispitiți le dăruiești mucenicească răbdare, ca să nu hulească Numele Tău, miluiește-ne;

Iisuse, ca să ne învrednicim de cunună, și nu de osândă, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce ne-ai îndemnat să îi cercetăm pe bolnavi, miluiește-ne;

Iisuse, Care nu Te desparți de cei aflați în suferințe, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce ajungi înaintea oricărui om la cei încercați de boală, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 3-lea

Dacă s-ar ridica încercările, nu am putea merge pe calea mântuirii și porțile Raiului ni s-ar închide. Pentru aceasta, atunci când Domnul îngăduie să vină asupra noastră felurite suferințe, să căutăm a vedea în ele lucrarea Sa cea curățitoare și să Îi mulțumim că ne poartă de grijă, cântându-I cu evlavie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Când pocăința sfărâmă zidul gros al părerii de sine, sufletul nădăjduiește că, prin boală, Domnul îi va da curățire de păcate. Cerându-Ți ca, împreună cu fratele nostru bolnav, să ne apropiem și noi de pocăința cea nefățarnică, ne rugăm Ție:

Iisuse, Cel Ce cunoști patimile și neputințele oamenilor, miluiește-ne;

Iisuse, ca să ne cunoaștem slăbiciunile cele ascunse și să Îți cerem izbăvire, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce primești suferința ca pe o jertfă fără-de-sânge, miluiește-ne;

Iisuse, Care prin boală dai curățire de păcate, miluiește-ne;

Iisuse, Care îngădui să vină asupra noastră suferințe trecătoare ca să ne ferești de cele veșnice, miluiește-ne;

Iisuse, Care ne faci să pricepem marea taină a bolii, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 4-lea

Chip al morții fiind boala, avem acum bun prilej să cugetăm la obștescul sfârșit, pentru că această cugetare îndepărtează patimile și apropie Duhul de viață dătător de sufletele noastre, ale celor care, cunoscându-ne slăbiciunile, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Doamne, izbăvește-l pe fratele nostru de moartea cea năprasnică, dându-i lui vreme de pocăință. Să nu îl tai pe el înainte de vreme, ca pe smochinul cel neroditor, ci, cu milostivirea Ta, să sapi împrejur și să îl îngrijești cu mila Ta, așteptând cu iubire de oameni rodul pocăinței și al întoarcerii sale. Te rugăm să ne înveți și pe noi să ne pocăim cu inimă zdrobită pentru păcatele noastre, ca să fim izbăviți de suferințele cele fără sfârșit și să Îți cântăm:

Iisuse, dându-ne vreme de pocăință, miluiește-ne;

Iisuse, primind pocăința și lacrimile noastre, miluiește-ne;

Iisuse, înțelepțindu-ne prin cugetarea la moarte, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce i-ai sfințit pe cei ce s-au nevoit prin această cugetare, miluiește-ne;

Iisuse, alungând de la noi frica morții, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce ai înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 5-lea

„Oare există boală pe care Dumnezeu să nu o poată vindeca?” – se întreabă necredincioșii
cei îndărătnici; dar noi, știind mulțimea vindecărilor Tale, Fiule al lui Dumnezeu, credem puterii Tale și mărturisim că nimic nu Îți este cu neputință Ție, Celui Ce ai tămăduit în chip minunat pe cei care în suferințele lor au găsit puterea de a-Ți
cânta: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cuvintele Sfintelor Evanghelii stau înaintea noastră drept mărturie a dragostei Tale pentru oameni, a nemărginitei Tale purtări de grijă față de cei aflați în suferințe, și ne arată că oricât de mari ar fi căderile noastre nu pot covârși mulțimea milei și a îndurărilor Tale. Știind aceasta, ne rugăm Ție, Iubitorule de oameni:

Iisuse, Care i-ai miluit pe bolnavii care au alergat la Tine, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce ai miluit mulțime de orbi, de șchiopi și de demonizați, miluiește-ne;

Iisuse, Doamne, Care ai putere de a vindeca orice neputință, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce și în zilele noastre faci minuni mari și preaslăvite, miluiește-ne;

Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Care nu Te desparți de Biserica Ta, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce până la sfârșitul veacurilor vei tămădui bolnavii, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 6-lea

„Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, scoateți afară pe demoni. În dar ați luat, în dar să dați!”, ai spus, Mântuitorule, ucenicilor Tăi, iar ei, ascultându-Te, au împărțit în toată lumea vindecări minunate, aducând la dreapta-credință pe mulți dintre cei care au văzut cum s-a biruit prin har rânduiala firii, și au cântat cu mulțumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Împreună cu Preacurată Maica Ta, cetele sfinților se roagă Ție, Dumnezeule al izbăvirilor, pentru tămăduirea credincioșilor care sunt
apăsați de boli, de suferințe și necazuri.
O, Milostive Doamne, împreună cu rugăciunile lor curate, primește și nevrednica noas-
tră rugăciune:

Iisuse, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile Sfinților Doctori fără-de-arginți, miluiește-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile Sfinților făcători de minuni, miluiește-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile celor ce au tămăduit boli de nelecuit, miluiește-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile Sfinților pe care îi cinstim cu evlavie, miluiește-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile tuturor Sfinților, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 7-lea

Pe cât de mult s-a răspândit vestea vindecărilor pe care le-au făcut cuvioșii Tăi, spre slava Bisericii Tale, Iisuse, pe atât de mult a încercat necuratul diavol să atragă lumea în înșelare prin vindecători închipuiți, care necinstesc învățăturile dreptei credințe, care îi îndepărtează pe oameni de Tine și care, cu inimile pătate de noroiul ereziei, cheamă Numele Tău și spun fără teamă: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Izbăvește-l, Doamne Iisuse Hristoase, pe robul Tău de toate vicleșugurile celor care îi amăgesc pe oameni prin vindecările lor, pentru a-i rupe de Tine și a-i arunca în cursele diavolului. Să se învrednicească el de darul deosebirii și al înțelepciunii, ca nu cumva să fie înghițit de adâncurile iadului, ci, împreună cu noi, să îi înfrunte pe cei ce spun că vindecă prin puterea Ta, deși necinstesc învățăturile Bisericii Tale, și tot împreună cu noi să Îți cânte:

Iisuse, întărindu-ne în dreapta credință, miluiește-ne;

Iisuse, fără a cărui milă cădem pradă celui viclean, miluiește-ne;

Iisuse, ca să pricepem că cea mai pierzătoare boală este erezia, miluiește-ne;

Iisuse, pentru a lepăda ajutorul cel înșelător, miluiește-ne;

Iisuse, ca să primim suferința, și nu vindecarea cea amăgitoare, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce nu Te-ai lăsat amăgit de diavol în pustie, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 8-lea

Mult îndurase de la doctori femeia care avea de mulți ani scurgere de sânge, dar vindecarea a dobândit-o numai când a venit la Tine. Ferește-i, Doamne, pe cei credincioși de doctorii lipsiți de iscusință și iubitori de arginți și ajută-i să găsească doctori care le pot fi cu adevărat de ajutor, ca, tămăduindu-se, să Îți cânte: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Doamne, trimite Duhul Tău dătător de viață peste toți cei care se îngrijesc de robul Tău, ca să facă aceasta așa cum se cuvine. Ca să nu-i înmulțească suferințele și să nu-i umple sufletul de amărăciune, ci prin grija lor să mângâie sufletul său necăjit. Trimite peste ei harul Tău, ca să se roage Ție împreună cu noi:

Iisuse, Care Te sălășluiești în cei care îngrijesc bolnavii cu jertfelnicie, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce îi ajuți să Te vadă pe Tine în chipul celor pe care îi îngrijesc, miluiește-ne;

Iisuse, care ajuți bolnavii să vadă în ajutorul omenesc ajutorul Tău cel ceresc, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce ferești bolnavii de nepriceperea doctorilor, miluiește-ne;

Iisuse, Cel Ce pui înaintea celor suferinzi doctorii cei mai iscusiți, miluiește-ne;

Iisuse, Care de toate Te îngrijești, rânduind cu înțelepciune cele de trebuință, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 9-lea

Îți înălțăm rugăciuni, Doamne, nu numai pentru cei de aproape ai noștri, ci și pentru toți bolnavii pentru care nu are cine să se roage și pentru toți cei apăsați de singurătate. Dăru-
iește-le lor mila Ta, Preabunule Doamne, dăruiește-le să cunoască puterea Ta și să simtă prezența Ta cea sfântă, ca, izbăvindu-se de amărăciune, să Îți cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Nimeni nu este fără de păcat și fiecare om a greșit față de semenii săi; dascăl de neprețuit
este pentru unii suferința, căci îi ajută să fie mai buni și mai înțelegători față de neputințele celorlalți, și aceasta ne îndeamnă să ne rugăm Ție, Învățătorului nostru;

Iisuse, dăruindu-ne dragoste pentru aproapele, miluiește-ne;

Iisuse, ca să fim mai iubitori și mai blânzi, miluiește-ne;

Iisuse, trimițând peste noi pacea pe care ai dat-o ucenicilor Tăi, miluiește-ne;

Iisuse, învățându-ne să ascultăm povețele tainice ale îngerului păzitor, miluiește-ne;

Iisuse, ferindu-ne de duhul mâniei, al vrajbei și al răutății, miluiește-ne;

Iisuse, îndepărtând de la noi patima mândriei și a iubirii de sine, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 10-lea

Degeaba primim vindecarea trupurilor dacă sufletele noastre rămân bolnave; degeaba ne tulburăm încercând să dobândim sănătate pentru trupul cel supus stricăciunii dacă părăsim grija pentru suflet, căci nicio vindecare nu este deplină până ce nu I se înalță lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Doamne, ajută-l pe robul Tău să caute nu numai vindecarea trupească, ci și pe cea sufletească. Povățuiește-l, călăuzește-l, luminează-l să alerge la acoperământul Bisericii Tale sfinte, pentru a lua putere să meargă pe calea mântuirii. Și, pentru ca boala prin care trece să fie pentru el și pentru noi prilej de întoarcere la Tine, îndrăznim să ne rugăm Ție:

Iisuse, sădind în noi dorința unei vieți virtuoase, miluiește-ne;

Iisuse, îndemnându-ne să ne spovedim toate păcatele, miluiește-ne;

Iisuse, dăruindu-ne să ne împărtășim cu Preacuratele Tale Taine, miluiește-ne;

Iisuse, revărsând peste noi darurile Sfântului Duh, miluiește-ne;

Iisuse, sălășluindu-Te în inimile noastre cele
îndurerate, miluiește-ne;

Iisuse, ca să cunoaștem iubirea Ta cea mângâietoare, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 11-lea

Mare bucurie se face pe pământ pentru un bolnav care dobândește sănătate, și încă mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește. Cu adevărat mare bucurie va fi în cer și pe pământ dacă robul Tău va dobândi atât tămăduirea trupească, cât și pe cea sufletească și Ți-ar aduce cântarea de mulțumire: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Dacă am avea credință cât un grăunte de muștar, robul Tău ar putea primi vindecare grabnică; oricât de puțină ar fi credința noastră însă, nu vom înceta a ne ruga Ție ca, așa cum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei, tot așa să primești acum și rugăciunile pe care le facem pentru vindecarea trupească și sufletească a acestuia care bolește, a noastră și a tuturor celor aflați în patul de suferință:

Iisuse, pentru rugăciunile tuturor celor ce îți cer aceasta, miluiește-ne;

Iisuse, ascultând cererile preoților care ne pomenesc la Sfântul Jertfelnic, miluiește-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile soborului îngeresc, miluiește-ne;

Iisuse, ca să sporim în săvârșirea faptelor bune, miluiește-ne;

Iisuse, trecând cu vederea faptele noastre cele rele, miluiește-ne;

Iisuse, dăruindu-ne credință puternică și nefățarnică, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 12-lea

Deși noi, cei păcătoși, nu știm să căutăm în viață decât ceea ce este bine pentru trup, avem în față pildele cuvioșilor care au purtat cu răbdare felurite boli și necazuri fără să ceară de la Dumnezeu ușurare, ci numai puterea de a răbda toate și de a cânta în focul încer-
cărilor: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Doamne, Tu știi dacă pentru robul Tău este mai de folos să primească grabnică vindecare sau să se mai nevoiască o vreme răbdând boala și pentru aceasta Te rugăm să rânduiești viața lui după cum este cu adevărat bine și să îi dai putere pe calea mântuirii, ca să se roage împreună cu noi așa:

Iisuse, Lumina care izgonești întunericul, miluiește-ne;

Iisuse, Nădejdea celor deznădăjduiți, miluiește-ne;

Iisuse, Bucuria veșnică a celor ce Te caută, miluiește-ne;

Iisuse, Păstorule al turmei Tale cuvântătoare, miluiește-ne;

Iisuse, Mire al sufletelor care au iubit nevoința, miluiește-ne;

Iisuse, Răsăritule al Răsăriturilor, miluiește-ne;

Iisuse Preadulce, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, miluiește-ne!

Condacul al 13-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce ai fost, ești și vei rămâne același Samarinean milostiv Care îngrijești nu numai pe cei căzuți între tâlharii lumii acesteia, ci și pe cei aflați în multe alte feluri de suferințe, acoperă-i pe ei cu harul Tău și, ca un Iubitor de oameni, alină-le durerile, pentru ca în vecii vecilor să-Ți cânte Ție: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Se repetă Icosul întâi și Condacul întâi.

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

Preaputernice și slăvite Doamne Iisuse Hristoase, Tu, Care ai venit în lume să tămăduiești neputințele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, și ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rugăm să primești smerita mea nevoință și această mică rugăciune a noastră pentru toți cei încercați de boală! Mântuiește-i, Doamne, precum știi, ca un Bun și Iubitor de oameni, și rânduiește Tu toate spre folosul lor. Că noi neputincioși suntem și nu îi putem ajuta, dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De este voia Ta, îi poți pedepsi precum se cade pentru păcatele lor, tămăduindu-i cu ierburile amare ale durerii, ca un Doctor priceput, precum vei vrea. Dar, căzând înaintea Ta, Te rugăm îndură-Te de robii Tăi, potolește-le fierbințeala, alină-le suferința, ridică-i din patul durerii. Să le fie această încercare prin care trec spre îndreptarea vieții, spre început bun mântuirii și spre iertarea păcatelor. Și, dacă le este de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruiește-le răbdare și liniște, alungând de la ei toată frica și toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheați de durere și să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-i, Iubitorule de oameni, ca, văzând ei mila Ta, să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăință și de mulțumire, ca să se învrednicească fiecare să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îți sunt păcatele!”. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Sursa: http://episcopiascandinavia.se/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s