Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon – rostită înaintea morţii, pentru noi – 29 Septembrie


O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor şi Împărate al împăraţilor, cel mai sfânt decât toţi sfinţii, mulţumescu-Ţi că m-ai învrednicit a-mi împlini fără şovăială ostenelile nevoinţei. Iar acum mă rog Ţie ca mâna nevăzutului diavol să nu se atingă de mine şi să mă tragă în adâncul pieirii, ci mai vârtos trimite-i pe sfinţii Tăi îngeri să mă călăuzească în sălaşul Tău preaminunat şi să mă facă moştenitor al Împărăţiei Tale celei preadorite.

Primeşte sufletul meu şi auzi rugăciunile tuturor celor ce Îţi vor aduce Ţie jertfe, întru pomenirea mea! Caută spre dânşii din locaşul Tău cel sfânt şi dăruieşte-le lor darurile Tale cele bogate şi nestricăcioase, că Tu esti Unul Bun şi Milostiv Dătător de bine în vecii vecilor. Amin!