Rugăciune către Cuviosul Părinte Mărturisitor Arsenie Boca


Doamne, Iisuse Hristoase, primește ostenelile, slujbele și sfintele rugăciuni ale robului Tău, Părintele nostru Arsenie, care mult s-a ostenit și a slujit Ție, ca să-Ți câștige suflete, intorcându-le de la viața și faptele cele păcătoase ale lor și pilda de răbdare și dragoste părinteasca ne-a dat.

Te rugăm, Stăpâne, ajută-ne să slujim și noi cu dragoste, în curăție trupească și sufletească, prin rugăciuni neîncetate să Te mărim, să Te binecuvântăm și să urmăm sfătuirile robului Tău, Părintele nostru Arsenie, pe care îl rugăm: roagă-te, Sfinte, Preacuvioase Părinte Arsenie, ca și noi, în viața ce ne-o petrecem să împlinim poruncile Domnului și sfaturile ce ni le-ai dat și învățăturile din multele și minunatele predici pe care le-ai rostit.

Pomenește-ne, acum, din Împărăția Cerurilor, unde Te veselești cu toți Sfinții și cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care te-a încredințat în Muntele Athosului Sfântului, care trăia acolo cu 200 de ani în urmă și cu tine să ne veselim în veci. Amin!

Publicitate