Acatist la Icoana Maicii Domnului ”Sfătuitoarea” – 14 August


 Icoana Maicii Domnului ”Sfătuitoarea”

CONDAC 1

Maica Înțelepciunii, altarul rugăciunii neîncetate, mijlocitoarea noastră grabnică la tronul ceresc, oglinda desăvârșirii, nu ne pricepem noi a Te lăuda pe Tine după vrednicie, însă ca să nu ne arătăm nemulțumitori darurilor Tale revărsate si asupra noastră, mult păcătoșilor, din tot sufletul strigăm către Tine: Aliluia!

ICOS 1

Foarte s-a minunat paracliserul Gheorghe când însuți Tu, Preacurată, Te-ai arătat lui în vedenie, și înfricoșat de această rânduială, se grăbea a scrie în cartea inimii sale cu condeiul tremurând al gândului smerit :

Bucură-Te,minunată vedere a cetelor îngerești;

Bucură-Te, binecuvântarea gândurilor noastre;

Bucură-Te,că voia Domnului ne-o descoperi nouă;

Bucură-Te, izvor al rugăciunii neîncetate;

Bucură-Te, foc al iubirii dumnezeiești;

Bucură-Te, că aprinzi și gândurile noastre cu dorirea Adevărului;

Bucură-Te, pod care ne treci la viața veșnică;

Bucură-Te, că veghezi pașii gândurilor noastre;

Bucură-Te,că nu ostenești a mijloci pentru cei pierduți;

Bucură-Te, trâmbiță ce ne chemi în staulul ceresc;

Bucură-Te, liman prea dorit al iubitorilor de adevăr;

Bucură-Te, palat ceresc zidit pe temelia iubirii;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 2

În toate nevoile să ne fii nouă grabnică ajutătoare, risipind viforul ispitelor care tulbură pacea sufletelor noastre, ca să ajungem la Pacea Care covârşeşte mintea, strigând : Aliluia!

ICOS 2

Poruncit-ai paracliserului Gheorghe să înlocuiască crucea de metal cu una de lemn de pe biserica Ta din Tikhvin, iar noi cerem întărire prin rugăciunea Ta, Curată, ca să ne purtăm crucea noastră fără cârtire şi să cântăm Ţie cu dragoste aşa :

Bucură-Te, povăţuitoarea tainică a paracliserului smerit;

Bucură-Te,că ne dai nouă putere în purtarea Crucii;

Bucură-Te, a paracliserului Gheorghe luminătoare;

Bucură-Te, îndreptătoarea noastră pe calea mântuirii;

Bucură-Te, că ne dăruieşti gândul cel bun în necazuri;

Bucură-Te, că ne întăreşti pe piatra răbdării;

Bucură-Te, sfatul cel înalt al mântuirii;

Bucură-Te, scară a deăvârşirii rugătorilor;

Bucură-Te, izvor de gânduri smerite;

Bucură-Te, vas plin de mirul înţelepciunii;

Bucură-Te, icoană care ne chemi la adâncă smerire;

Bucură-Te, munte înalt al vederilor duhovniceşti;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 3

Nu cerem de la Tine, Maică, vedenii şi daruri înalte, ci doar darul vederii păcatelor noastre, prin care putem dobândi comoara mântuirii, cântând Domnului: Aliluia!

ICOS 3

Pe locul vedeniei minunate arătate paracliserului Gheorghe s-a zidit un paraclis în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, împreună cu care nu înceta a Te ruga pentru izbăvirea din primejdii şi mântuirea celor care cântă Ţie:

Bucură-Te,solitoare a mânturii credincioşilor;

Bucură-Te, rugătoare osârdnică pentru cei care Te cinstesc;

Bucură-Te, ocrotitoarea noastră în primejdii;

Bucură-Te, scut nebiruit al mântuirii;

Bucură-Te, liniştea celor tulburaţi de ispite;

Bucură-Te, vistierie necheltuită a milei;

Bucură-Te, podoaba fără de preţ a lumii îngereşti;

Bucură-Te,pod care ne porţi către limanul păcii;

Bucură-Te, scară cuvântătoare a cântărilor cereşti;

Bucură-Te, cunună a iubitorilor de sihăstrie;

Bucură-Te, cântec al duhovniceştilor povăţuiri;

Bucură-Te, biserică împodobită cu veşmântul rugăciunii;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 4

De mai multe ori a ars paraclisul zidit în cinstea Sfântului Nicolae, dar mai multe nume s-au scris în cartea ctitorilor, ca toţi să cânte : Aliluia!

ICOS 4

O biserică de lemn a fost zidită în locul paraclisului care arsese şi o mănăstire s-a întemeiat în cinstea icoanei Tale, în jurul căreia adunându-ne noi, cântăm cu gând smerit aşa:

Bucură-Te, biserică vie a Împăratului slavei;

Bucură-Te, că eşti povăţuitoare către Lumină;

Bucură-Te, oglinda desăvârşirii neapropiată privirii îngereşti;

Bucură-Te, Pom al Raiului din care am cules Rodul vieţii;

Bucură-Te,că pururea Te îngrijeşti de mântuirea oamenilor;

Bucură-Te, izvor pururea curgător al înţelepciunii;

Bucură-Te, casă cerească a Mântuitorului;

Bucură-Te,arătătoarea căii de mântuire;

Bucură-Te, trandafir nerăpit din grădina inimilor;

Bucură-Te,cort al slavei nepătruns de fulgerul gândului;

Bucură-Te, văl al smereniei peste neputinţele noastre;

Bucură-Te,carte nescrisă de gândul omenesc;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 5

Către Tine întindem gândurile noastre cele slabe, ca să ne dai ajutor în încercările noastre și cu fulgerul rugăciunii Tale să risipești toți norii ispitelor, ca să aducem pe cerul inimii razele cântărilor de: Aliluia!

ICOS 5

Din vistieria milei Tale dăruieşte nouă talanţii darurilor dumnezeieşti, ca să lucrăm cu înţelepciune pământul inimii noastre şi să aducem roade vrednice de pocăinţă, cântând Ţie cu mulţumire aşa:

Bucură-Te, izvor neîmpuţinat al milei;

Bucură-Te,odihna iubitorilor de rugăciune;

Bucură-Te,risipitoarea curselor celui rău;

Bucură-Te, dăruitoarea de sfaturi spre mântuire;

Bucură-Te,netezirea căilor inimii noastre;

Bucură-Te,vistierie neîmpuţinată a darurilor;

Bucură-Te, fântână nesecată a înţelepciunii;

Bucură-Te, cântec mai presus de cântarea omenească;

Bucură-Te, glas al iubitorilor de pustie;

Bucură-Te, a monahilor povăţuire spre înălţimi;

Bucură-Te, ridicare din groapa necazurilor;

Bucură-Te, floare rară a iubitorilor de cele duhovniceşti;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 6

Sfaturile cele înțelepte ni le pui în minte, nouă, celor care suntem cu totul biruiți de nepricepere, și către Mirele Hristos pururea ne povățuiești, ca să intrăm și noi cu fecioarele cele înțelepte în cămara cea înțelegătoare a slavei Domnului, cântând cu bucurie: Aliluia!

ICOS 6

Prin marea cea învolburată a necazurilor ne trimiţi corabia rugăciunii Tale şi mâna Ta nevăzut ne ocârmuieşte spre limanul păcii lui Hristos, pe Care Îl roagă cu stăruinţă să ne facă şi pe noi părtaşi vieţii celei veşnice, ca să-Ţi cântăm:

Bucură-Te,corabie a mântuirii credincioşilor;

Bucură-Te, liniştirea celor învăluiţi de ispite;

Bucură-Te,munte înalt al sfinţeniei;

Bucură-Te,ridicarea poverii păcatelor noastre;

Bucură-Te,casă cerească a Înţelepciunii;

Bucură-Te,cununa credincioşilor Bisericii;

Bucură-Te, grădină plină de adierea păcii;

Bucură-Te, chemarea celor din întunericul patimilor;

Bucură-Te,liniştea celor ce nădăjduiesc întru Tine;

Bucură-Te, crin neveştejit din grădina Raiului;

Bucură-Te, turn înalt al înţelepciunii de sus;

Bucură-Te, cunună a preoţilor cucernici;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 7

Gândul cel smerit dăruiește-mi mie, Ceeea Ce ai născut pe Cuvântul Care S-a smerit până la moarte pentru mântuirea neamului omenesc, Căruia cei sloboziți din întunericul iadului Îi aduc cântarea de: Aliluia!

ICOS 7

Mintea mea e covârşită de multe gânduri rele şi neputinţa nepriceperii mă desparte de hotarul înţelepciunii, dar Te rog pe Tine, Fecioară, să îmi trimiţi lumina Duhului, ca să cânt Ţie unele ca acestea:

Bucură-Te, că dai înţelepciune celor nepricepuţi;

Bucură-Te,că ne izbăveşti din robia neştiinţei;

Bucură-Te, văzătoare a taienlor celor prea înalte;

Bucură-Te, că ai purtat în pântece pe Împăratul slavei;

Bucură-Te, că Te-ai arătat scaun de heruvimi;

Bucură-Te,că ai întrecut şi cetele serafimilor;

Bucură-Te, că ne-ai izbăvit din întunericul osândirii;

Bucură-Te,că ne călăuzeşti spre Lumină;

Bucură-Te,că ne treci către viaţa cea veşnică;

Bucură-Te, corabie ce ne treci pe malul pocăinţei;

Bucură-Te, că risipeşti norul gândurilor rele;

Bucură-Te, că nu nu lipseşti de mila Ta;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 8

Oglindă a slavei celei veşnice Tu eşti Preacurată, Ceea Ce ai adus în lume pe Fiul Tatălui, pe Care nu înceta a-L ruga să mântuiască pe toţi cei care strigă: Aliluia!

ICOS 8

Din temniţa patimilor slobozeşte-mă Preacurată, Ceea Ce prin naşterea Ta am primit darul vieţii veşnice prin sfărâmarea temniţelor iadului, ca toţi să săltăm cu picior vesel în grădina milostivirii dumnezeieşti şi să cântăm:

Bucură-Te,călăuzitoare spre poarta Împărăţiei cerurilor;

Bucură-Te, că ai născut pe Biruitorul morţii;

Bucură-Te, că Te înduri de cei istoviţi de păcate;

Bucură-Te, că ne slobozeşti din temniţa necazurilor;

Bucură-Te, că mângâi pe cei covârşiţi de întristare;

Bucură-Te, că ne acoperi cu vălul păcii lui Hristos;

Bucură-Te, că ne scoţi din primejdia morţii;

Bucură-Te, că ne dai mână de ajutor în necazuri;

Bucură-Te, că ne acoperi cu mila Ta în toată vremea;

Bucură-Te, că nu ne laşi în viforul ispitelor;

Bucură-Te, că ruşinezi pe cei care nu Te cinstesc;

Bucură-Te, că ne dai ajutor în ceasul frământărilor;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoar!

CONDAC 9

Nu se pricep cei cu minte întunecată să laude minunile Tale, Preacurată, dar noi, uimindu-ne de taină, cu mulţumire ne plecăm Ţie şi cântăm: Aliluia!

ICOS 9

Pe noi, cei biruiţi de multe păcate, ne povăţuieşte pe calea mântuirii, ca să nu fim cu totul lepădaţi de la faţa Domnului, ci să intrăm în bucuria Domnului, cântându-Ţi Ţie aşa:

Bucură-Te, comoară a tainelor duhovniceşti;

Bucură-Te, trâmbiţă ce ne cheamă la mântuire;

Bucură-Te, icoană vie a înţelepciunii de sus;

Bucură-Te, scară ce ne povăţuieşte la Adevăr;

Bucură-Te, leagăn duhovnicesc al mântuirii;

Bucură-Te, slujitoare a tainelor Celui Preaînalt;

Bucură-Te, glas ce ne cheamă la pocăinţă;

Bucură-Te, munte pecetluit de paşii Duhului;

Bucură-Te, liniştea celor împovăraţi de griji;

Bucură-Te, că ne dai ajutor pe muntele pătimirii;

Bucură-Te, că tai grabnic legăturile patimilor;

Bucură-Te, că nu ne laşi lipsiţi de a Ta ocrotire;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 10

Valurile gândurilor mele celor rele le oprește cu scutul rugăciunii Tale și mă arată pe mine netulburat de necazuri, ca să cânt cu pace: Aliluia!

ICOS 10

Vistierie de daruri cerești pe Tine Te știm, Ceea ce prin nașterea ta ai adus în lume pe Darul Cel neprețuit, Care ne-a răscumpărat pe noi din osânda morții, ca toți să cântăm Ție așa:

Bucură-Te, că ai născut pe Cel fără de ani;

Bucură-Te, că prin Tine s-a șters blestemul nostru;

Bucură-Te, vistierie prea dorită a înțelepciunii;

Bucură-Te, casă sfântă a darurilor cerești;

Bucură-Te, palat al Împăratului Celui mare;

Bucură-Te, odihna celor împovărați de ispite;

Bucură-Te, masă duhovnicească a Înțelepciunii;

Bucură-Te, mângâierea sufletelor necăjite;

Bucură-Te, ușă prin care ajungem la Viață;

Bucură-Te, că ne-ai deschis porțile mântuirii;

Bucură-Te, grădină prea dorită a darurilor Luminii;

Bucură-Te, sălaș minunat al Celui Neîncăput în ceruri;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 11

Cumplit mă tem de înfricoșătoarea judecată a Fiului Tău,. Știindu-mă pe mine vas a toată nelegiuirea, dar pe Tine Te pun rugătoare pentru mântuirea mea, strigând: Aliluia!

ICOS 11

De mândria cea fără de margini fiind rănit, m-am făcut netrebnic înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, dar Te rog pe Tine să îmi dai mână de ajutor, ca să pot cânta așa:

Bucură-Te, așteptarea celor greșiți;

Bucură-Te, foc curățitor al pocăinței;

Bucură-Te, luminarea celor nepricepuți;

Bucură-Te, îngrădidrea celor fără de apărare;

Bucură-Te, dăruitoarea de gânduri curate;

Bucură-Te, a Sfinților neîncetată dorire;

Bucură-Te, lauda cetelor îngerești;

Bucură-Te, mulțumirea credincioșilor;

Bucură-Te,izgonitoarea demonilor;

Bucură-Te, nădejdea tare a celor din nevoi;

Bucură-Te, vistierie a darurilor cerești;

Bucură-Te, pod ce ne treci la viața veșnică;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 12

Pe Cel de Care se înfricoșează puterile cele cerești, Viața noastră, L-ai purtat în pântecele Tău cel fecioresc și ai scos din pântecele morții pe toți cei care cântă cu mulțumire : Aliluia!

ICOS 12

În ceasul sfârșitului meu să îmi fii mie apărătoare tare, căci nu am nici o faptă vrednică de mântuire și se grăbesc duhurile rele să mă surpe în adâncul cel întunecat al osândei, de aceea alerg către Tine strigând așa:

Bucură-Te, că ne scoți din ghearele morții;

Bucură-Te, că rușinezi duhurile întunericului;

Bucură-Te, că ne mijlocești iertare la judecată;

Bucură-Te, că ne trezești la pocăință;

Bucură-Te, că Te înduri de cei greșiți;

Bucură-Te, căutarea celor pierduți;

Bucură-Te,lumina celor întunecați;

Bucură-Te, fulger risipitor al înșelăciunii;

Bucură-Te, fântână nesecată a înțelepciunii;

Bucură-Te, izvor pururea curgător al minunilor;

Bucură-Te, îmbrățișarea celor regăsiți;

Bucură-Te, carte a tainelor cerești;

Bucură-Te, Maica Înțelepciunii, dăruitoarea de sfaturi mântuitoare!

CONDAC 13

O, Maică Preabinecuvântată, Ceea ce cu undița rugăciunii ne scoți din marea cea tulburată de ispite a acestui veac, nu ne lăsa pe noi să ajungem în adâncurile iadului, ci cu focul rugăciunii Tale strică zapisele păcatelor noastre, ca să cântăm cu mulțumire: Aliluia!