Mijlocirea cerească
În tradiţia creştină se obişnuieşte ca, pentru izbăvirea de patima beţiei (iar acum şi de a narcoticelor), oamenii să se roage Mucenicului Bonifatie, Cuviosului Moise Arapul, Sfântului Ioan din Kronstadt, Ierarhului Bonifatie cel Milostiv.
Rugăciune către sfântul înger păzitor:
Îngerul lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt şi acoperitorul sufletului şi al trupului meu, iartă-mi toate câte am greşit în ziua de astăzi şi de toată viclenia vrăjmaşului meu celui potrivnic mă izbăveşte, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeul meu, şi te roagă pentru mine, păcătosul şi nevrednicul rob, ca să mă arăţi vrednic bunătăţii şi milei Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului meu Iisus Hristos şi tuturor Sfinţilor. Amin.
Rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon
O, Sfinte Mucenice Trifone, grabnic ajutătorule al tuturor celor ce la tine aleargă şi se roagă înaintea sfintei tale icoane, degrabă ascultătorule şi mijlocitorule!
Auzi-ne şi acum în tot ceasul rugăciunea noastră, a nevrednicilor robilor tăi, care cinstim sfânta pomenirea ta: că tu, bineplăcutule al lui Hristos, însuţi ai făgăduit mai înainte de ieşirea ta din viaţa aceasta stricăcioasă că te vei ruga Domnului pentru noi şi ai cerut de la Dânsul darul acesta: dacă cineva, în oricare nevoie şi întristare a sa, va prinde a chema sfânt numele tău, acela izbăvit va fi de toată năvălirea celui rău. Şi precum oarecând pe fiica împăratului de la Roma, care de diavol se chinuia, o ai vindecat, aşijderea şi pe noi păzeşte-ne de cursele lui cumplite în toate zilele vieţii noastre şi mai vârtos în ziua cea înfricoşată a suflării noastre celei de pe urmă mijloceşte pentru noi, când întunecatele chipuri ale viclenilor draci ne vor împresura şi vor începe să ne înfricoşeze.
Fii nouă atunci ajutător şi grabnic izgonitor al viclenilor draci şi la Împărăţia Cerurilor călăuzitor, unde acum stai cu ceata sfinţilor înaintea Scaunului lui Dumnezeu; roagă pe Domnul să ne învrednicească şi pe noi a fi părtaşi ai veseliei şi bucuriei celei de-a pururea fiitoare, ca dimpreună cu tine să ne învrednicim a slăvi pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Mângâietorul, în veci. Amin.
Rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie
O, mult pătimitorule şi întru tot lăudate Mucenice Bonifatie! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre, ale celor ce te lăudăm, nu le lepăda, ci cu milostivire auzi-ne. Vezi pe fraţii şi pe surorile noastre care de greaua neputinţă a beţiei sunt ţinuţi şi pentru aceasta cad de la Maica lor, Biserica lui Hristos şi de la mântuirea veşnică.
O, sfinte Mucenice Bonifatie! Atinge-te de inima lor cu harul cel dat ţie de la Dumnezeu, degrabă scoală-i din căderile păcătoase şi la mântuitoarea înfrânare adu-i pe ei. Roagă pe Domnul Dumnezeu, pentru Care ai pătimit, ca iertându-ne nouă greşalele noastre să nu întoarcă mila Sa de la fiii Săi, ci să întărească întru noi trezvia şi întreaga înţelepciune, să ajute cu dreapta Sa celor ce au făcut mântuitorul legământ al trezviei ca să-l păzească ziua şi noaptea până întru sfârşit, întru El priveghind, şi întru El să dea răspuns bun la Judecata cea Înfricoşată.
Primeşte, bineplăcutule al lui Dumnezeu, rugăciunile mamelor ce varsă lacrimi pentru copiii lor, ale femeilor cinstite care se tânguiesc pentru soţii lor, ale copiilor orfani şi sărmani părăsiţi de către beţivi, ale noastre, ale tuturor celor ce la icoana ta cădem şi să ajungă această plângere a noastră la Scaunul Celui Preaînalt ca tuturor cu ale tale rugăciuni să ne dăruiască sănătatea şi mântuirea sufletelor şi a trupurilor, iar mai vârtos Împărăţia Cerurilor. Acoperă-ne şi ne păzeşte de vânarea celui viclean şi de toate cursele vrăjmaşului; în ceasul ieşirii noastre ajută-ne să trecem fără împiedicare prin vămile văzduhului şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de osânda cea veşnică.
Deci roagă pe Domnul să ne dăruiască dragoste nefăţarnică şi neclintită de Patria Cerească înaintea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi ai Sfintei Sale Biserici, ca să ne acopere milă lui Dumnezeu în nesfârşiţii veci ai vecilor. Amin.
Rugăciune către Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima băuturii
Mare este puterea pocăinţei! Nemăsurată este puterea lui Dumnezeu! Tu, Cuvioase Moise, dintâi ai fost tâlhar, însă apoi te-ai îngrozit de păcatele tale, ai dobândit frângere de inima pentru ele şi întru pocăinţă ai intrat în cinul monahicesc, şi astfel, întru mare plângere pentru fărădelegile tale de mai înainte şi întru ostenicioasele nevoinţe ale postirii şi rugăciunii ai petrecut zilele tale până la sfârşit, şi te-ai învrednicit prin harul lui Hristos de iertare şi de darul facerii de minuni.
O, Cuvioase, care de la păcate grele ai ajuns la fapte bune preaminunate! Ajută şi robilor lui Dumnezeu (numele) care sunt traşi la pierzare, prin vătămarea sufletului nemuritor şi a trupului, care este biserică a Duhului Sfânt, de întrebuinţarea fără de măsură a băuturii, dar care se roagă ţie. Pleacă spre dânşii privirea ta cea milostivă şi nu îi trece cu vederea, ci ia aminte la dânşii, care la tine aleargă.
Roagă, Sfinte Moise, pe Stăpânul Hristos, ca El, Cel Milostiv, să nu îi lepede pe dânşii, neputinciosii şi nefericiţii, pe care a pus stăpânire patima băuturii, şi să nu se bucure diavolul de pierzarea lor, fiindcă toţi, ca zidiri ale lui Dumnezeu, am fost răscumpăraţi prin Preacuratul Sânge al Fiului Lui. Auzi deci, Cuvioase Moise, rugăciunea lor şi a noastră. Goneşte de la dânşii pe diavolul, dăruieşte-le putere să-şi biruie patimă, adu-i pe calea binelui, slobozeşte-i din robia beţiei, izbăveşte-i din pierzarea băutului fără măsură, ca înnoindu-se întru trezvie duhovnicească şi întru minte luminată să îndrăgească toată înfrânarea şi buna credinţă şi veşnic să proslăvească pe Dumnezeu Cel Atotbun, Care pururea mântuieşte zidirea Sa, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune către Mântuitorul nostru
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îngrădeşte-mă cu sfinţii Tăi îngeri, cu rugăciunile Atotpreacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci, a sfântului mai mare voievod al lui Dumnezeu, Mihail, şi a tuturor celorlalte Cereşti şi netrupeşti puteri, ale sfântului prooroc, Înainte-Mergător şi Botezător al Domnului, Ioan, ale sfântului apostol şi evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, a sfinţitului mucenic Ciprian şi ale sfintei muceniţe Iustina, a sfinţilor ierarhi Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Leon, episcopul Cătăniei, Nichita al Novgorodului, Ioasaf al Belgorodului, Mitrofan al Voronejului, a cuvioşilor Zosima şi Savatie de la Şolovăţ, Serafim din Sarov, făcătorul de minuni, a sfintelor mucenice Elpis, Pistis şi Agapi şi a maicii lor Sofia, a sfântului mucenic Trifon, a sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana şi a tuturor sfinţilor Tăi: ajută-mi mie, nevrednicului robului Tău (numele), izbăveşte-mă de toate bântuirile vrăjmaşului, de tot răul, vrăjitoria, farmecul şi de oamenii cei vicleni, că să nu-mi poată pricinui vreun rău. Doamne, cu lumina strălucirii Tale păzeşte-mă dimineaţa, şi la amiază, şi seara, şi când merg spre somn, şi cu puterea harului Tău abate şi depărtează toată reaua păgânătate, care din insuflarea diavolului se lucrează. Întoarce iarăşi întru cele mai dedesubt tot răul care se unelteşte şi se lucrează, că a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slavă, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.








Din pruncie ai fost crescut de părinții tăi în dragostea de neam și credință, iar la vârsta oșteanului luptător ai fost rânduit de Dumnezeu să conduci Țara Moldovei. Pentru aceasta alesul între ierarhi, Mitropolitul Teoctist, la locul numit Direptate, domn te-a uns, ca împreună să glăsuim:
Te-am cărat după mine atâta timp






Noaptea de sânziene…! Aș putea să scriu despre lucruri frumoase – au fost câteva, dar ceea ce reverberează în mintea mea e o amintire mai pregnantă decât toate. A fost odată ca niciodată o fetiță foarte mică. Avea doar 6 ani și era foarte bolnavă: un astm bronșic agresiv o făcea să nu poată dormi nopțile; putea doar să citească sau să se roage, respirînd cu neînchipuit de mare dificultate. Totuși într-o noapte a adormit. Pentru că ai ei o ungeau cu tot felul de unturi, doar-doar i-or ușura suferința, avea în loc de pijama un cearșaf vopsit bleumarin, cu o gaură la mijloc, prin care scotea un căpușor ciufulit, dar cu niște ochișori foarte vii și veseli. Somnul i-a fost întrerupt de țipetele disperate ale unei femei, pe care cineva o bătea cu sălbăticie. Așa micuță cum era, s-a aruncat la picioarele bărbatului, rugându-l să nu omoare acea femeie. Poate întrucâtva rușinat, bărbatul a lăsat-o. Dar pentru fetiță viața nu a mai fost la fel. Siguranța, pacea și dulceața copilăriei au dispărut pentru totdeauna. Tot timpul era trează, atentă, se supraveghea în tot ce spunea, tot ce făcea. A crescut cu frica pentru viața oamenilor din jurul ei. Boala devenise insuportabilă. Fără a-și dori moartea, ajunsese atât de des în proximitatea ei, încât nici nu se mai temea de ea. Iubea, însă spitalele, cu pereții lor albi, cu perfuziile salvatoare; ba chiar ar fi amânat un pic senzația de ușurare, ca să-i savureze mai profund dulceața. Citea enorm; simțirea și înțelegerea i se armonizau și deveneau din ce în ce mai delicate și mai profunde. Suferința o înnobila, n-o înrăise. O înțelegere, plină de omenie, o făcea să-și privească semenii cu multă compasiune. Dar fără iluzii – îi văzuse de ce sunt în stare. Ca măsură instinctivă de protecție, ajunsese să radiografieze dintr-o privire fiecare persoană, pentru a-i sesiza potențialul de agresivitate. Apoi, își rafinase cercetarea oamenilor, până la a le sesiza trăsături esențiale de personalitate. Devenise empatică și se conecta uneori atât de mult cu suferința oamenilor, încât își revenea cu greu, ca dintr-o boală. Prelua curajoasă și nechibzuită suferința lor, până când aceasta era s-o doboare. Căuta înțelegere, comuniune cu oamenii, dar mulți trăiau fără prea multe gânduri și cu greu găsea puntea de comunicare, bogată în semnificații și trăiri, așa cum și-o dorea. Obosită de căutare și într-o descurajare de moment, acceptă să se căsătorească. Măștile cădeau una după alta, dar când acel om, aproape necunoscut, a lovit-o prima oară, se dădea cu capul de pereții băii, în care plângea și urla, deznădăjdută și revoltată că se băgase în cursa căsniciei, într-o relație abuzivă, de care se ferise ca de moarte. Șantaje sentimentale, încercări – mimate – de sinucidere, au făcut-o să mai continue căsnicia aceea, care era clar un fiasco. Ceea ce nu înseamnă că nu a durut, ca atunci când smulgi un plasture de pe rană, când s-a terminat. Să experiezi împărțirea prietenilor a fost unul dintre șocuri. Apoi, distanțarea colegelor, ca nu cumva să fie soțul lor atras de femeia tristă, ce-și căuta locul în Univers; amabilitatea bărbaților, ce se ofereau, consolator. La toate fricile trăite până atunci, s-a adăugat o alta: va avea vreodată o familie normală, un soț iubitor, copii, o casă, pe care s-o iubească, s-o îngrijească? Detesta ochiul critic și aspru cercetător al lumii, care-o judeca, fără a ști nimic din cele întâmplate. Acea familie a primit-o în dar de la Doamne-Doamne, care i-a trimis în cale un om la fel de harnic, de gospodar, de puternic și hotărât. Personalitățile lor aprige s-au armonizat cu greu, iar ea, chiar dacă uneori forța lui fizică îi dădea fiori, nu dădea nici moartă înapoi. Știa că, dacă nu depășește teama de foc din chiar mijlocul lui, nu va scăpa niciodată de ea. Plină de arsuri, dar din ce în ce mai puternică, fata aceea curajoasă s-a ridicat din sclavia fricii și nu a pierdut nici dragostea de oameni, nici privirea tandră și amuzată asupra căutărilor lor. Acea fată sunt eu.








Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.