Ce este?
Insolația este o formă de hipertermie*¹ severă (temperatura ≥ 40°C – rectal) ce apare atunci când mecanismele de adaptare a organismului la temperaturile ambientale sunt depășite. Persoanele cu risc crescut de insolație sunt cele la care procesul de termoreglare este mai puțin eficient (vezi articolul din 02 iulie 2018): sugari, copii mici, vârstnici, supraponderali.
Insolația poate apărea și la persoanele cu un centru al termoreglării maturizat dacă: umiditatea atmosferică este crescută*², persoana desfășoară muncă în aer liber (expunere prelungită) sau activități sportive*ᶟ, persoana este deshidratată. Cum recunoaștem insolația?
La început (DEBUT) apar următoarele semne și simptome:
•Senzație accentuată de oboseală (epuizare de căldură)
•Creșterea temperaturii corpului peste 37°C
•Dureri de cap, amețeli, slăbiciune
•Greață, vărsături
•Dureri și crampe musculare
•Puls accelerat și tensiune arterială scăzută
Dacă nu se iau măsuri în această fază, se ajunge la INSOLAȚIA PROPRIU – ZISĂ, o stare caracterizată prin:
•Creșterea temperaturii la/peste 40°C (măsurată în rect)
•Pielea este uscată și fierbinte, insclusiv în axilă
•Dureri de cap, oboseală intensă și chiar tulburări ale stării de conștiență: confuzie, delir, până la pierderea acesteia.
•Respirație dificilă
•Puls rapid și slab, hipotensiune arterială
•Vărsături în jet*⁴, diaree
•Convulsii
Ce se poate face până la venirea echipajului medical?
Insolația este o urgență medicală, așadar, alertarea 112 este una dintre măsurile cele mai importante. Totuși, ordinea pașilor este:
a. Transportarea persoanei într-un loc răcoros (de preferat o încăpere), îndepărtarea hainelor și asigurarea repausului absolut.
b. Evaluarea stării de conștiență (răspunde, este orientat în spațiu și timp sau nu), a respirației și a pulsului – evaluarea stării de conștiență și a semnelor vitale (respirație, puls)
c. Alertarea 112 – oferim rapid toate informațiile pe care le avem:”vă sun pentru un copil de X sau aproximativ X ani SAU pentru o/un femeie/bărbat de X sau aproximativ X ani, aflată la locația… și care este posibil să aibă insolație; este conștient/ă dar dezorientată (sau în ce stare de conștiență este) sau nu răspunde deloc, respiră greu (sau cum respiră), simt pulsul sau nu + alte semne: vărsătură, convulsii etc.
Dacă persoana este inconștientă, nu respiră și nu-i simțim pulsul, după ce alertăm 112, dacă știm să efectuăm resuscitare, începem manevrele de resuscitare.
Dacă persoana are respirație și puls, o vom așeza în poziție laterală și vom aplica măsurile următoare:
d. Măsurarea temperaturii rectale, repetat (dacă este posibil);
e. Aplicare de prosoape umede, reci sau pungi cu apă rece, pe frunte, partea laterală a gâtului, axile, abdomen, regiune inghinală + stropire cu apă la o temperatură inițială de aproximativ 34°C, temperatură ce va fi scăzută treptat, pe măsură ce scade și temperatura corpului. Răcorirea se face până când simțim că pielea nu mai este fiebinte (sau avem o valoare net redusă la termometrizare);
Stropirea se poate face cu un pulverizator (sau pet cu dop cu găuri mici).
f. Dacă persoana este conștientă, se va hidrata cu o cantitate cât mai mare de apă (măcar 500 – 750 ml până la venirea ambulanței)
NOTE:
*¹ – hipertermia este creșterea temperaturii corpului peste 37°C
*² – umiditatea atmosferică crescută face dificilă termoliza (vezi articolul din 18 iunie 2018)
*ᶟ – efortul fizic crește producerea de căldură în organism = > în timpul activității fizice (de natură sportivă / alta asemănătoare) desfășurată la temperaturi crescute, termoreglarea poate fi dată peste cap.
*⁴ – vărsătura în jet este o vărsătură ce se produce dintr-odată, fără să fie ”anunțată” de greață și ne arată că este afectat sistemul nervos central.
Ei, câte nu se pot întâmpla pe căldura asta… și bune, și rele… Eu voi vorbi despre cele rele că, deh, asta mi-e crucea (o parte din treaba mea ca AM)
Astăzi este despre o scurtă prezentare a procesului superinteligent care se produce la nivelul organismului uman (și la toate organismele homeoterme) – TERMOREGLAREA.
Termoreglarea – reglarea temperaturii corpului – constă în menținerea temperaturii centrale (interne) în jurul valorii de 37° C (la om) prin echilibrul dintre termogeneză (producerea de căldură) și termoliză (pierderea de căldură). Controlul termoreglării este deținut de hipotalamus, iar reglarea ei se face de către sistemul nervos vegetativ simpatic și parasimpatic.
Cum termoreglarea este influențată de mai mulți factori, dintre care amintesc: integritatea pielii (să fie sănătoasă și hidratată), circulația sangvină (sănătatea inimii și a vaselor de sânge), poziția corpului (o poziție ghemuită împiedică pierderea de căldură, iar una întinsă are efect contrar), maturitatea sistemului nervos (control și reglare a celor 2 mecanisme;), ritm somn-veghe (mai scăzută în timpul somnului), este evident că la nou-născuți, sugari, copii mici (1 – 3 ani) și bătrâni procesul se desfășoară cu dificultate. De ce? Fiindcă:
– la nou-născut, sugar și copil mic (1 – 3 ani) centrul termoreglării nu este dezvoltat complet
– la vârstnic, procesele nervoase și cele oxidative sunt diminuate, număr mai redus de glande sudoripare (numărul descrește odată cu înaintarea în vârstă), circulație sanguină mai precară (boli cardio-vasculare), ± alte boli cronice
Fiind vară, voi descrie astăzi, succinct, doar mecanismele prin care organismul pierde căldura (termoliză) pentru a-și menține temperatura internă în jurul valorii de 37° C:
Evaporare– prin transpirație și respirație.
Convecție – căldura se pierde datorită .acțiunii curențior (de aer sau de apă) reci;
Acțiunea îndelungată a curenților marini reci poate duce la hipotermie, chiar dacă afară este cald sau foarte cald, așa că atenție mare la cât timp stăm în apă!
Conducție – pierdere de căldură prin contactul cu un corp solid cu o temperatură scăzută
Iradiere – corpul iradiază căldura în mediul ambiant = > mecanismul funcționează atunci când temperatura ambientală este < decât temperatura corpului
!!! Observăm (în fotografie) că mecanismele prin care se pierde cel mai mult căldura sunt evaporarea și convecția. Ei, dacă umiditatea este crescută, aceste mecanisme devin mai puțin eficiente, de unde tragem concluzia că trebuie să fim foarte atenți când ne expunem sau îi expunem pe cei din categoriile de risc (nou-născuți, sugari, copii mici, vârstnici sau adulți cu probeme de circulație, de piele etc.) unui mediu foarte cald și cu umiditate crescută.
Închei cu speranța că aceste informații vă sunt de folos și spunându-vă că următorul subiect va fi unul legat tot de… greșeli sau excese în contextul temperaturilor crescute – INSOLAȚIA
Pentru ce se indică?
Antibioticul este un medicament ce acționează asupra bacteriilor, motiv pentru care se indică doar pentru prevenirea sau tratarea infecțiilor bacteriene (nu virale).
Antibioticele sunt de mai multe feluri și au moduri diferite de acțiune. Nu voi intra în amănunte, dar vă voi spune că:
– unele antibiotice doar stopează înmulțirea bacteriilor ( = antibiotice bacteriostatice), distrugerea bacteriilor fiind făcută de organism, prin mijloacele proprii de apărare.
– unele antibiotice omoară bacteriile( = antibiotice bactericide)
Bacteriostaticele și bactericidele pot fi cu spectru îngust (acțiune asupra unor germeni) sau cu spectru larg ( acțiune pe o gamă mai largă de germeni). Cine recomandă tratamentul cu antibiotic și în funcție de ce?
DOAR medicul poate recomanda tratament cu antibiotic! Indicația se face în funcție de:
a) Tipul și gravitatea infecției – respiratorie, digestivă, renală, dentară, ORL, tegumentară etc.
b) Starea organismului – imuntate bună sau scăzută, suferințe hepatce sau renale, alte boli asociate, alte tratamente asociate
c) Vârsta persoanei care necesită un astfel de tratament
d) Antibiogramă*
e) Riscul de apariție a unei infecții (când se prescriu preventiv) Ce trebuie să știți dumneavoastră? Dacă sunteți la spital:
– să spuneți medicului din urgență dacă sunteți alergic la vreun antibiotic, medicament sau altceva (praf, polen, ouă etc.)
– că vi se va face testarea la antibioticul recomandat (o înțepătură – floricică – în antebraț)
– că va trebui să respectați recomandările medicului și ale asistentului medical (legate de alimentație, îngrijirea branulei)
– că va trebui să observați și să anunțați imediat dacă apar diverse modificări în timpul tratamentului cu antibiotic (depozite albicioase pe limbă, diaree, scurgeri vaginale albicioase la femei, erupții pe piele sau senzație de sufocare) Dacă luați tratament oral acasă (cu antibiotice)
Dacă la spital se ocupă medicul și asistentul medical de tratament, când primiți tratament acasa responsabiitatea vă revine dumneavoastră. Așadar, este foarte important să:
1. Spuneți medicului (dacă este cel de familie, știe, dacă nu…) ce alte boli aveți și ce medicamente luați în mod obișnuit și cereți-i să vă explice când să luați celelalte medicamete în raport cu antibioticul pe care vi l-a prescris.
2. Respectați cu strictețe orele și numărul de zile pentru care ați primit tratamentul;
Multe persoane uită să ia câte o doză sau schimbă orarul recomandat sau renunță la a mai lua antibioticul atunci când se simt mai bine. Dacă faceți asta vă expuneți următoarelor riscuri: reapariția bolii (recidivă), instalarea rezistenței germenilor la antibiotic.
3. Întrebați medicul dacă antibioticul se ia înainte de masă sau în timpul mesei și respectați ce vă spune legat de aceasta.
4. Luați antibioticul cu apă și nu asociați niciodată antibioticul cu alcool!
Asocierea alcooluilui duce la suprasolicitarea ficatului și, uneori, la anularea efectului antibioticului sau la formarea unor produși toxici pentru organism.
Nu asociați antibioticul cu laptele, fiindcă laptele formeazaă în stomac o barieră (se brânzește) și, astfel, antibioticul nu se va absorbi când trebuie.
Puteți asocia antibioticul cu lactate – iaurt, sana, chefir – numai dacă medicul vă permite. Chiar dacă s-a împământenit acest obicei, în ideea menținerii bacteriilor bune din intestin, asocierea lor cu unele antibiotice duce la formarea unor compuși care reduc efectul antibioticului. Deci, întrebați!
Dacă puteți consuma lactatele sus menționate, alegeți-le pe cele naturale. Cele superpasteurizate NU vor avea efectul așteptat.
5. NU desfaceți capsulele și nu tăiați comprimatele în ideea că veți înghiți mai ușor. Acele capsule și/sau pelicula fină de pe comprimate au un rol bine determinat în absorbția antibioticului.
6. Pentru mămici, tătici, bunici sau… care trebuie să-și trateze puiul:
Pentru puii mai mari, care primesc tratament cu ”pastile”, respectați ce scrie mai sus. Pentru puii mai mititei, care primesc antibiotic praf de dizovat, aveți grijă la următoarele:
– asigurați-vă că ați înțeles exact cât trebuie să-i dați micuțului (2,5 ml, 5 ml, 10 ml)
– dizolvați praful din flacon (sticla de plastic) cu apă fiartă și răcită (puneți apă până la semnul de pe flacon), apoi agitați până la ompgenizare; puneți în dozatorul din flacon (linguriță, căpăcel) cantitatea prescrisă (există dungi pe linguriță sau căpăcel care indică cantitatea: 2,5 ml, 5 ml, 10 ml) și dați-i copilului
– ! nu puneți doza (cantitatea) în biberon fiindcă riscați să nu sugă tot. Medicamentul nu necesită modificarea gustului fiindcă acesta este deja modificat din fabricație, așadar, dați-i-o direct din dozator și asigurați-vă că a înghițit tot.
– după ce ați administrat prima doză, puneți flaconul în frigider (jos)
– înainte cu o oră de următoarea administrare scoateți flaconul din frigider și lăsați-l la temperatura camerei (nu în bucătărie dacă gătiți)
– chiar înainte de administrarea următoare, agitați din nou flaconul pentru omogenizare
7. Indiferent că sunteți adult sau că administrați copiului, urmăriți cu atenție mucoasa bucală și scurgerile vaginale (femei, fetițe). Dacă apar modificări: limba devine albiciosă, apar afte (bubițe cu lichid, dureroase) sau pe chilot apare o scurgere albiciosă, groasă, adresați-vă medicului. La fel, dacă vă apar ”bube” pe corp, mâncărime (prurit), diaree (fără o altă cauză).
8. Dacă apare senzație de sufocare în timpul tratamentului, nu mai pierdeți timpul să căutați medicul de familie, ci apelați de urgență la 112. Posibil să aveți o reacție alergică gravă la antibiotic.
9. !!! După infecțiile cu streptococ beta-hemolitic (amigdalite, faringo-amigdalite, scarlatină, purtători sănătoși) se indică (la cei care nu sunt alergici) o penicilină injectabilă cu efect prelungit (Moldamin) care se face în fesă și este foarte dureroasă. NU renunțați la acest tratament doar fiindcă este dureros, căci veți face complicații grave!
ATENȚIE
1. Tratamentul cu antibiotic este necesar de multe ori, dar NU îl luați după ureche sau doar la recomandarea farmacistului, ci DOAR după ce sunteți consultați de medic.
2. Pentru infecțiile din gât ale copiilor (și nu numai) este foarte importantă recoltarea exudatului faringian/ nazofaringian (o analiză care se ia din gât și prin care se stabilește ce bacterie a produs infecția) pentru a se depista daca este vorba despre Streptococul beta-hemolitic, un germene care poate da complicații grave (reumatism articular, ”reumatism la inimă”, probleme renale). Fiți atenți dacă vi se recomandă să faceți exudatul și, dacă nu, cereți sau faceți-l la privat!
Note
*antibiogramă = metodă prin care se determină ce antibiotice distrug eficient germenul. Mihaela CARDIȘ As. med. licențiat
Nașterea unui copil este o etapă foarte importantă din viața oricărui cuplu și este, de asemenea, punctul de plecare pentru multe schimbări și pentru noi obiceiuri, în întâmpinarea cărora este nevoie de răbdare, de bună dispoziție și de o programare corectă. Astfel că, de foarte multe ori părinții sunt copleșiți și au nevoie să primească niște sfaturi, să acumuleze niște informații, pentru a-și cunoaște mai bine copilul și pentru a-i dărui acestui nou membru al familiei, cel mai bun suport în noul său drum.
În ultimii zece ani, a existat un număr foarte mare de studii concentrate asupra modului în care bebelușii învață. Oamenii de știință au ajuns să dovedească acum ceea ce milioane de părinți au suspectat dintotdeauna: bebelușii sunt niște mașini fenomenale de învățat, iar acest proces de învățare debutează încă de la naștere.
Referitor la dezvoltarea psihomotorie a copilului în primul an de viață, părinții trebuie să știe că este necesară monitorizarea etapelor de dezvoltare ale bebelușului, în funcție de cinci aspecte de bază:
Abilitățile motorii grosiere – Aceste abilități – statul în șezut sau mersul – presupun mișcarea mușchilor mari. Verificăm cât de bine își poate controla bebelușul capul. Copilul are tendința de a se rostogoli? Vrea să stea singur în funduleț? Încearcă să se târască sau să se ridice?
Abilitățile motorii fine – Aceste abilități implică folosirea mușchilor mici ai mâinii. Bebelușul apucă obiecte și le duce la gură? Își folosește degetele individual pentru a prinde obiecte mai mici? Poate transfera obiecte dintr-o mână în alta?
Abilitățile psihosociale – Acestea permit copilului să răspundă și să interacționeze cu mediul înconjurător. Bebelușul zâmbește? E fericit când relaționează cu dumneavoastră? Îi place să vă jucați de-a v-ați ascunselea? Este anxios în prezența străinilor?
Abilitățile legate de dezvoltarea limbajului – Aceste abilități se referă la auz, înțelegere și folosirea limbajului. Micuțul întoarce capul atunci când aude voci sau sunete? Răspunde când îl strigați pe nume? Râde? Înțelege semnificația cuvântului ,,nu’’? Copilul dumneavoastră gângurește?
Abilitățile cognitive – Sunt abilități care-i permit copilului să gândească, să analizeze, să rezolve probleme și să înțeleagă mediul înconjurător. Deci, bebelușul poate să ciocnească două cuburi? Pleacă în căutarea unei jucării pe care a văzut că ați ascuns-o?
Urmărind aceste aspecte, fiecare părinte va deveni mai încrezător și mai interactiv, pentru că nimeni nu cunoaște copilul mai bine decât acesta.
Dar să începem cu perioada de nou-născut. Un nou-născut are multe acțiuni reflexe, care dispar pe măsură ce copilul crește.
Reflexele primitive sunt răspunsuri nervoase automate observate în principal la nou- născut. De exemplu, dacă atingem palma bebelușului cu un deget, acesta va apuca degetul așezat în mânuța sa și-l va elibera dacă mânuța îi va fi mângâiată în exterior. Aceasta este o reacție involuntară la stimularea prin atingere. Reflexul de apucare este întâlnit la copii cam până la vârsta de 4 luni.
Unele reflexe primitive sunt vitale pentru supraviețuire și sunt numite ,,adaptative’’. De exemplu, nou-născutul va întoarce automat capul și va deschide gura, dacă este atins cu un deget pe obraz, în apropierea guriței. Acesta se mai numește ,,reflexul punctelor cardinale’’ sau ,,reflexul buco-lingual de orientare’’, care-l ajută pe bebeluș să apuce sfârcul mamei când îi atinge obrazul. De asemenea, copilul va începe să sugă imediat, dacă un deget sau o suzetă i se pun în guriță, fiind capabil să și înghită în timp ce suge. Un bebeluș care-și suge degetul demonstrează că are reflexe de sucțiune și de înghițire. Acestea sunt reflexe primare, care facilitează hrănirea și devin esențiale pentru supraviețuire.
Un alt reflex important este ,,reflexul de mers automat’’ și arată dacă picioarele bebelușului funcționează corect. Copilul este ținut cu ambele mâini și aplecat spre o suprafață solidă. Presiunea exercitată pe tălpile picioarelor ar trebui să determine membrele inferioare să se întindă și să împingă în afară. Dacă picioarele sunt ținute lângă marginea unei mese, bebelușul își va îndoi piciorul pentru a se așeza. Dacă este aplecat înainte la un unghi de 10-20 grade, el va induce o mișcare asemănătoare mersului. Acest lucru este ușor de demonstrat la un bebeluș mai mic de 6 luni.
Cele mai importante etape ale dezvoltării psihomotorii în primul an de viață sunt:
La 1½ – 2 luni sugarul fixează un obiect cu privirea și îl poate chiar urmări;
La 2 luni, ținut în brațe în poziție verticală, își poate menține capul drept;
La 2½ luni zâmbește clar când cineva îi vorbește;
La 3 luni, pus în decubit ventral (pe burtică), se sprijină pe brațe și își ridică – prin contractarea mușchilor cefei – capul;
La 4 luni recunoaște persoanele apropiate lui, prinde și examinează obiecte mici;
La 5 luni se întoarce din decubit dorsal (poziția culcat pe spate) pe față, apoi din decubit ventral (poziția culcat pe abdomen) pe spate. Atenție! Se poate rostogoli până la marginea patului și poate cădea!
La 6 luni stă în șezut nerezemat;
La 6½ luni începe să se târască;
La 7 luni, dacă este ridicat de o persoană, stă în picioare ținându-se de marginea țarcului;
La 8 luni se ridică singur în picioare, agățându-se de marginea țarcului;
La 9 luni se deplasează cu pași laterali, ținându-se de marginea țarcului;
La 10 luni pășește înainte, sprijinindu-se de cărucior sau fiind ținut de mână;
La 1 an face primii pași singur, cu un mers șovăielnic, cu brațele ținute întinse în față, ca să-și poată păstra echilibrul, asigurându-și o bază largă de susținere. Tot acum rostește primele 3-4 cuvinte simple, bisilabice. Poate fi pus pe olița, dar deocamdata nu o va folosi mereu cu succes.
Cel mai bun moment pentru a vă cunoaște copilul este momentul jocului, când nu îi este foame și când este bine dispus. Țineți-l în brațe, uitați-vă cu tandrețe în ochii săi, vorbiți-i și zâmbiți-i, lăsați-l să simtă cât de important este pentru dumneavoastră.
Când intră în a doua lună de viață, este atras de ascultarea zgomotelor. Țineți o jucărie muzicală sau un clopoțel, jucați-vă cu sunetul în fața ochilor copilului, lăsați-l să combine imaginea cu sunetul. Un mare interes în această etapă a vieții îl reprezintă lumina, în special luminile care clipesc, dar să nu fie intense și să îi irite ochii.
În luna a treia, veți observa că sugarul dumneavoastră devine mai autarhic la joc. Învață să se joace de unul singur, în principiu cu corpul propriu, pe care se bucură să-l descopere. Se joacă cu picioarele, cu mâinile, le lovește în aer (cu ritm sau fără, nu contează), le bagă în guriță. În această lună, puteți agăța de leagănul său jucării de culori intense, muzicale sau cu clopoței, astfel încât să le poată vedea când este culcat. Încetul cu încetul va reuși să prindă jucăriile care îi atrag atenția și va striga de bucurie pentru noua sa realizare.
În al doilea trimestru, atenția sa este atrasă de diverse lucruri, în principiu flexibile, de dimensiuni mici, pe care le poate ține de unul singur. Puteți începe prin a pune în țarcul său, un spațiu aranjat pentru joc. E bine să se joace întotdeauna sub supravegherea dumneavoastră. Tot în această perioadă, este indicat să începeți să îi citiți cărți pentru copii, al căror cuprins nu poate să îl înțeleagă, dar se bucură când privește paginile multicolore ale cărții și când vede expresia feței dumneavoastră în timp ce îi povestiți. Nu uitați că obiceiurile bune, cum este cititul, se cultivă în timp. În luna a cincea, își manifestă interesele pentru muzică și dans.Vă veți distra și veți face gimnastică amândoi dansând în ritmul muzicii pe care o preferă noul membru al familiei. Odată cu dezvoltarea capacităților sale motorii și a coordonării acestora, va începe să țină obiectele cu mai multă siguranță. Schimbați-i jucăriile când observați că nu îi atrag atenția. Puteți să i le dați înapoi peste câteva săptămâni, când poate va descoperi și alte elemente interesante la ele. Se bucură să arunce obiecte și așteaptă de la dumneavoastră să i le aduceți înapoi, ca să le arunce din nou.
În trimestrul al treilea – cuburile, cutiile și vasele, jucăriile cu roți, …. sunt compania ideală pentru copilul dumneavoastră. Lăsați-l să le exploreze și înarmați-vă cu răbdare, deoarece micuțului baterist îi place la nebunie să facă cât mai mult zgomot. Desenele și cărțile îl vor ajuta să învețe sunete și cuvinte, pe care treptat va începe să le folosească. Stați cu el pe covor (nu uitați de relația de egalitate) și citiți-i, arătându-i fotografiile cărților, nuanțând vocea dumneavoastră și repetând rar toate cuvintele. Jucați-vă cu el cât de mult puteți. Provocați-l să concureze cu dumneavoastră și să vă învingă.
Memoria copilului e mai ageră în al patrulea trimestru, când vă va cere să vă jucați jocul care i-a plăcut ieri sau va căuta obiectele la locul unde știe că sunt. Începe să-și formeze o imagine a lumii înconjurătoare și înțelege poziția sa în ea. Merge lejer în patru labe, și-a lărgit deja câmpul explorărilor. Îi plac mai ales lucrurile dumneavoastră, cum ar fi telefonul sau telecomanda. Sunetele continuă să fie o atracție și se bucură să le coreleze cu sursa de unde provin.
Mersul nu se produce dintr-o dată. De-a lungul întregului an, bebelușul a exersat și a încercat pe rând componentele mersului. Reflexul de mers este prezent încă de la naștere și persistă în primele luni. El include multe dintre abilitățile motorii ce vor reveni mai târziu la suprafață. Cum mobilitatea voluntară devine posibilă în a doua parte a primului an, reflexul de mers trece în plan secund.
În jurul vârstei de 5 luni, dacă încercați să ridicați bebelușul în șezut, cel mai adesea își va încorda tot corpul pentru a se ridica și va aborda un zâmbet larg, deoarece conștientizează plăcerea de a sta în picioare. Învață să își controleze mușchii corpului, ce îi va fi necesar când va începe să meargă.
După 6 – 7 luni, urmează târâtul pe burtă, mersul în patru labe, apoi statul în picioare și mersul, ținându-se de marginea țarcului sau de mobilă. Dar toate acestea vor fi luate în stăpânire pe rând.
Mersul ținându-se de marginea țarcului sau de mobilă pregătește picioarele copilului aflat în apropierea mersului independent, să se miște, astfel încât să-și mențină corpul în poziție verticală și să-și mențină echilibrul. În cele din urmă, când copilul se va simți curajos și va îndrăzni să își dea drumul la ambele mâini, se va împletici și va cădea. Dar va continua să încerce, ce tenacitate, până când va reuși să își reunească toate achizițiile senzoriale și motorii pentru a merge, fie și nesigur. Acest nou sentiment de control îi va străluci pe față. Merge, merge cu un zâmbet de satisfacție supremă. I-a reușit!
Maternitatea, ca și paternitatea, nu este o profesie care se evaluează cu un rezultat bun, satisfăcător sau mai puțin bun. Este un rol pe care îl învățați trăindu-l. Nu căutați reguli sau rețete magice! Relaxați-vă și aveți încredere în instinctul dumneavoastră! Succes!
As.mes Anca STAN
Referințe:
Berry Brazelton – Puncte de cotitură de la naștere la 3 ani. Dezvoltarea emoțională și a comportamentului copilului tău, Editura Fundației Generația, 2006
Clinica Mayo – Ghidul primului an din viața copilului, Editura Corint, 2013
Abrahams – Enciclopedia medicală a sugarului și copilului mic, Editura Corint, 2013
Mărcean, V. M. Mihăilescu – Pediatrie și puericultură, Editura Medicală, 2013
H. Panthell, J. F. Fries, D. M. Vickery – Ai grijă de copilul tău, Editura ALL, 2009
Lyra – Un început fericit, Care Direct România, 2012
Sângele este esența vieții, fiind unul din organele vitale ale organismului. La fel ca și alte organe, se compune din mai multe țesuturi specifice. Există însă o diferență, și anume aceea că sângele se află într-o continuă mișcare, transportând corpuri chimice și substanțe metabolice la fiecare din celulele organismului.
Inima este cea care imprimă această mișcare. La fiecare contracție, inima pompează sânge prin arterele sub presiune, asigurându-se că fiecare celulă a corpului este scăldată de substanțe dătătoare de viață.
Globulele roșii sunt celulele care îi dau sângelui culoarea sa tipică. Iar esențialul globulelor roșii este constituit de un corp chimic unic, de o proteină, numită hemoglobină.
Anemia este o afecțiune care presupune existența unui număr redus de globule roșiisănătoase în sânge. Globulele roșii transportă oxigenul către creier și către alte organe și țesuturi, asigurând energia necesară organismului și dând pielii o culoare sănătoasă. Sunt, de asemenea, esențiale pentru creșterea și dezvoltarea copilului.
Cea mai întâlnită cauză a anemiei la copii o constituie deficitul de fier. Fierul este important în crearea hemoglobinei. Se acumulează în organismul copilului în cursul trimestrului III al sarcinii, ceea ce determină ca, la prematuri, depozitele de fier să fie cu atât mai reduse, cu cât gradul de prematuritate este mai mare. Rezervele de fier se epuizează cam la 2-3 luni la prematuri și la 4-6 luni la copiii născuți la termen. După acest timp, rezervele trebuie suplimentate cu alte resurse de fier, cum ar fi: suplimentele de fier, laptele praf sau alimentele care conțin fier.
Cum recunoașteți anemia? Simptomele anemiei nu sunt întotdeauna ușor de recunoscut. De multe ori, copiii sunt diagnosticați cu anemie în urma unui test de sânge făcut din alte considerente. Bebelușul care are acest tip de anemie prezintă următoarele simptome:
Este palid sau slăbit
Obosește ușor (sugarii obosesc în timpul alimentației la sân sau biberon)
Nu are poftă de mâncare
Este iritat în permanență
Majoritatea copiilor continuă să crească normal în greutate, de aceea, faptul că un copil are o greutate bună, nu exclude prezența unei anemii.
Părinții mai pot observa: creșterea foarte lentă a unghiilor, pielea din palmă este deschisă la culoare – mama poate compara culoarea palmelor ei cu cea a palmelor micuțului, uneori copilul vrea să mănânce pământ, zugrăveală, monede, etcși are o rezistență foarte scăzută la infecții.
Când trebuie să vă îngrijorați? Dacă are o paloare nefirească, este obosit, iritabil sau îi lipsește apetitul, dacă nu sunteți siguri de aportul de fier din alimentație, discutați cu pediatrul. În cele mai multe cazuri, un simplu test de sânge este suficient pentru a diagnostica anemia. De aceea, o mică înțepătură în deget, care nu e așa traumatizantă pentru copil, poate să vă ofere informații clare despre concentrația de hemoglobină, despre numărul de globule roșii și astfel, anemia poate fi tratată din timp, cu ajutorul preparatelor pe bază de fier. Netratată, această afecțiune se poate agrava și va fi nevoie de transfuzie de sânge.
Dacă bebelușul are carențe de fier, medicul vă va prescrie suplimente. După prima lună de tratament, nivelul hemoglobinei ar trebui să crească cu aproximativ 1 g/dl. Dacă tratamentul a fost eficient, este necesar să fie continuat până se ajunge la un nivel satisfăcător al hemoglobinei. Cu toate acestea, ar putea fi nevoie de încă o lună sau două de tratament, până când rezervele organismului sunt complet refăcute. Atenție ! Medicamentele cu fier pot schimba culoarea scaunelor. Să nu vă îngrijorați dacă scaunul copilului va deveni negru. La doze uzuale, poate apărea constipația.
Este posibil să supradozați suplimentele de fier. Prea mult fier este dăunător, așa că, asigurați-vă că îi oferiți copilului exact doza recomandată de medic. Atenție ! Nu țineți medicamentele la îndemâna copiilor.
Cum puteți preveni anemia? Acest tip de anemie poate fi prevenit, de cele mai multe ori, dacă vă asigurați că în alimentația copilului se află o cantitate suficientă de fier.
Sunt 6 pași simpli pe care vă sfătuiesc să-i urmați:
Introduceți mai târziu laptele de vacă – Sugarul nu trebuie să consume lapte de vacă înainte de a împlini un an. Până la un an hrăniți-l cu lapte de la sân sau cu lapte praf. Copiii hrăniți mult prea devreme cu lapte de vacă vor avea deficit de fier, pentru că acesta are un conținut redus de fier.
Introduceți fier la momentul potrivit – Dacă alăptați, dați-i copilului cereale cu fier atunci când introduceți mâncărurile solide. Dacă îl hrăniți numai cu lapte matern, după vârsta de 4 luni, discutați cu pediatrul despre suplimentele de fier.
Folosiți lapte praf îmbogățit cu fier – Dacă bebelușul este hrănit cu lapte praf, asigurați-vă că are și fier (de la 4 la 12 mg/l). Cele mai multe formule de lapte praf conțin fier.
Oferiți-i o alimentație echilibrată – Pe măsură ce crește, puteți adăuga în hrana copilului alimente care conțin fier: carne pasată (de vită, pui sau curcan), ficat, gălbenuș de ou, pește, spanac, fasole verde, mazăre, dovlecel, cartofi dulci, caise deshidratate, prune uscate. Este important de stiut că fierul din carne, ficat, pește se absorbe mai ușor în organism decât cel din legume și cereale.
Creșteți absorbția de fier – Oferiți-i copilului hrană bogată în vitamina C, care favorizează absorbția fierului. Alimente bogate în vitamina C: citrice, pepene galben, brocoli, roșii, varză, cartofi, conopidă.
Discutați cu medicul și repetați analizele din sânge recomandate, de câte ori este posibil – Medicul pediatru sau medicul de familie vă va prescrie regulat niște analize uzuale, care îi pot furniza informații despre numeroase boli. Primul parametru care va fi în atenția medicului este concentrația de hemoglobină.
Ce trebuie să mai știți? Anemia prin deficit de fier este, de cele mai multe ori, rezultatul unei alimentații sărace, dar poate să apară și în cazul nașterii premature sau al pierderii de sânge.
Tratamentul se face cu preparate de fier pe cale orală. Acestea se administrează între mese, absorbția fierului în intestin fiind mai scăzută dacă se administrează împreună cu alimentele. Se poate administra cu suc de fructe proaspete, dar nu se administrează cu lapte. Laptele, de asemenea, scade absobția fierului.
Dacă nu este tratat, deficitul de fier poate cauza întârzieri în creșterea și dezvoltarea normală. Unele studii au demonstrat o interdependență pe termen lung între carențele de fier din copilărie și afectarea capacității intelectuale de mai târziu.
Nu încercați să tratați copilul după ureche. Stați de vorbă cu medicul înainte să-i administrați vitamine și suplimente alimentare.
As. med. Anca STAN
Referințe:
Clinica Mayo – Ghidul primului an din viața copilului, Editura Corint, 2013
Abrahams – Enciclopedia medicală a sugarului și copilului mic, Editura Corint, 2013
H. Panthell, J. F. Fries, D. M. Vickery – Ai grijă de copilul tău, Editura ALL, 2009
Popescu – Copilul sănătos şi bolnav, Editura Fiat Lux, 2007
D. Cloţan – Anemiile copilului, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2004
F. Hurdle – Doctorul de casă, Editura Rom Direct Impex, 1994
Cordonul ombilical este o prelungire a pielii care unește uterul matern de ceea ce urmează a fi ombilicul copilului. Prin intermediul acestuia fătul se hrănește cu nutrienți și oxigen de la mama, putând astfel să crească și să se dezvolte.
La câteva minute după naștere cordonul omblilcal este tăiat (manevră nedureroasă), rămânând așa numitul bont ombilical. Acesta are culoare gri-gălbuie, transformându-se în negru, pe măsură ce se usucă și se desprinde.
Desprinderea bontului ombilical se produce în 5-12 zile, dacă bebelușul a fost născut natural sau 12-15 zile dacă a fost născut prin cezariană, acceptându-se o perioadă de până la 20-22 zile, perioadă ce depinde în mod direct de grosimea acestuia.
Dacă au trecut mai mult de 25 zile, trebuie anunțat medicul pediatru care se îngrijește de bebeușul dumneavoastră.
Îngrijirea bontului ombilical
Deoarece ombilicul poate fi o poartă de intrare pentru microbi, e important ca acesta să fie ingrijit corespunzător.
Pe măsură ce apar noi studii, sfaturile pentru îngrijirea ombilicului nou născutului se schimbă. De exemplu, în Spania, bandajarea zonei, acoperirea acesteia cu pansamente, monede, nu se mai practică, considerându-se că întârzie vindecarea naturală a ombilicului. La noi în țară, însă, se păstrează obiceiul protejării bontului cu o compresă sterilă fixată cu o fașă – cel puțin în primele 2-3 zile de la naștere.
Unii medici recomandă folosirea unguentelor cu antibiotic până la căderea bontului, deși studiile recente arată că utilizarea acestora nu este necesară dacă se asigură o igienă corectă a ombilicului și se va păstra zona cât mai uscată .
Reguli generale privind îngrijirea:
Zona din jurul ombilicului se curăță cel puţin o dată pe zi cu comprese sterile înmuiate în apă fiartă si răcită, ser fiziologic, cloramină sau – conform unor studii – în alcool sanitar 70º. Atentie, soluția aleasă NU se aplică direct pe pielea bebelușului, ci pe compresă!
Nu se folosește niciodată vata, deoarece aceasta poate lăsa fire în zona curățată, favorizând apariția infecției.
Nu se acoperă zona ombilicul cu nimic. Acoperirea poate crește riscul de infecţie prin menţinerea zonei umede.
Se evită frecarea cordonului ombilical de către scutec, pampers sau hăinuţele copilului.
NU se forțează desprinderea bontului prin tragere, chiar dacă acesta este aproape detaşat. Lăsaţi cordonul să se desprindă singur.
Nu se aplică uleiuri, loţiuni, betadină sau pudră pe ombilic.
Se evită umezirea ombilicului în timpul băii sau a igienei parțiale.
Consultaţi medicul:
Dacă vi se pare că pe copil îl doare zona ombilicală.
Dacă pielea din zona ombilicului se înroşeşte şi se inflamează.
Dacă din zona ombilicului apare o scurgere, uneori urât mirositoare, care nu se corectează după igiena locală.
În caz de sângerare a zonei – care nu se opreşte în câteva minute sau apare în mod repetat.
Dacă copilul face febră – înainte să aplicaţi orice substanţă străină în zona ombilicului.
Dacă odată căzut bontul ombilical se observă o proeminență (poate fi vorba de hernie ombilicală).
Îngrijirea propriu-zisă
Pregătiți materialele necesare: comprese sterile, soluții dezinfectante, pampers.Spălaţi-vă pe mâinide fiecare dată înainte de a atinge cordonul ombilical.
Umeziți compresa cu solutia aleasă, având grijă la manipularea acesteia și anume: se prinde de cele patru colțuri, astfel încât mijlocul compresei să se păstreze cât mai steril, se toarnă soluția peste, după care se șterge bontul ombilical.
Se va curăța bine de jur împrejur, cu mâna stângă ridicând pensa pentru a putea șterge prin mișcari circulare.
Pentru partea din jurul pensei se va folosi o altă compresa curată.
La urmă, se va folosi o compresă pentru uscarea zonei prin tamponare. NU prin frecare!
Lăsaţi zona expusă la aer.
Îndoiţi sau decupati scutecul astfel încât acesta să nu irite prin frecare ombilicul (sau căutaţi scutece speciale decupate în zona ombilicului).
Rulaţi bluza copilului uşor în sus pentru a permite aerului să circule liber.
Continuaţi să curăţaţi zona, în acelaşi mod, şi câteva zile după ce se desprinde cordonul.
De reținut:
Așa cum am amintit mai sus, curățarea bontului se va face o dată pe zi, sau ori de câte ori este nevoie.
De fiecare dată, observaţicu atenţie zona pentru eventuale semne de infecţie.
În “două” vorbe:
Important pentru buna vindecare a bontului ombilical este menținerea zonei curate, uscate și în afara contactului cu urina, care favorizează apariția infecției.
Nou-născutul prematur nu este doar un copil mai mic, ci un copil imatur din punct de vedere al tuturor aparatelor și sistemelor organismului. Adaptarea nou-născutului prematur la mediul extrauterin este dificilă și se realizează anevoios, o perioadă mai lungă de timp, în funcție de vârsta de gestație, de greutatea avută la naștere sau de complicațiile care au apărut. Externarea la domiciliu a unui prematur este un motiv de bucurie, însă implică multă atenție și responsabilitate din partea părinților.
În primul rând, aceștia trebuie să cunoască semnele care pot indica o suferință a nou- născutului: modificarea colorației pielii, febră, efort respirator, geamăt, alimentație dificilă, scădere în greutate, tonus muscular scăzut, tremurături, abdomen mărit în volum, umflături la nivelul regiunii inghinale sau genitale. Toate acestea sunt semne de alarmă, care impun consultație medicală de urgență.
Datorită riscurilor de dezvoltare a unor deficiențe și sechele, ce pot afecta un nou-născut prematur, după externarea din maternitate, acesta trebuie să intre obligatoriu într-un program de urmărire atentă, care durează până la vârsta de 2 ani. La această vârstă se consideră că are loc recuperarea completă (somatică și neurologică) a unui prematur, devenind egal din aceste puncte de vedere cu un nou-născut la termen. Este important de știut că până la această vârstă, prematurul se evaluează din punct de vedere medical la nivelul vârstei corectate. Exemplu: dacă prematurul s-a născut la 30 săptămâni, el va fi în urmă (neurologic, poate și fizic) cu 8 săptămâni, cât mai avea de crescut intrauterin.
Monitorizarea unui prematur constă în controale periodice obligatorii la medicul pediatru, dar și la medici din alte specialități: neurologie pediatrică, oftalmologie pediatrică, O.R.L., logopedie, kinetoterapie, ortopedie pediatrică, etc.
Consultul la medicul pediatru se face la 7-10 zile de la externare și apoi lunar. Se va cântări periodic, la început la 2-3 zile, apoi săptămânal, pentru a observa tulburările de creștere și a le corecta în timp util. Uneori sunt necesare suplimente vitaminice și minerale.
Consultul la medicul neurolog pediatru se face la 40 săptămâni de gestație, apoi la 2, 6, 12, 18 și 24 luni (vârsta corectată). În funcție de rezultate, sugarul va putea fi trimis la kinetoterapie, pentru recuperarea deficiențelor motorii. Cu cât recuperarea începe mai devreme, cu atât cresc șansele de evitare a sechelelor și a retardului motor.
Examenul oftalmologic este obligatoriu la toți prematurii cu vârsta de gestație sub 34 săptămâni (chiar și peste 34 săptămâni dacă au necesitat îngrijiri de terapie intensivă, în special oxigenoterapie). Consultul se recomandă pentru a diagnostica din timp retinopatia de prematuritate, care este o complicație frecventă și severă a prematurității, ce poate conduce la orbire. Primul consult se va face la 1 lună de la naștere, dar nu înainte de 31 săptămâni (vârsta corectată). Medicul oftalmolog va stabili frecvența cu care vor avea loc consultațiile ulterioare, în funcție de rezultatul obținut.
Testarea auditivă se va efectua la externarea din maternitate și va fi necesară o retestare la O.R.L. la vârsta corectată de 6 luni.
Orice nou-născut prematur trebuie să primească un tratament de profilaxie (de prevenire) a rahitismului, care constă în administrarea de vitamina D3 și calciu, conform recomandărilor medicului neonatolog sau pediatru. Spre deosebire de nou-născuții la termen, prematurii au rezerve insuficiente de fier și o creștere accelerată, de aceea ei sunt predispuși la anemia de prematuritate. Pentru aceasta, majoritatea prematurilor primesc tratament cu fier începând cu luna a doua de viață.
Este bine să aveți același pediatru pe toată durata dezvoltării copilului. Acesta va cunoaște copilul, reacțiile, comportamentul său și poate pune mai ușor diagnosticul. Pediatrul trebuie ales din punctul de vedere al omului de știință bun și informat, dar și al omului cu sensibilitate, care vă arată interes pentru copil. Alegeți medicul care este direct și personal, care discută cu dumneavoastră și cu cel mic, care vă explică ce se întâmplă în fiecare clipă.
Iată că se împlinește deja o jumătate de an de când suntem alături de cititorii revistei ”Mulțumesc”, cărora sper că le-am adus și le vom aduce în continuare informații folositoare.
Am început proiectul bazându-mă doar pe Cristi, dar, pe parcurs, ni s-au alăturat încă trei doamne cu inima bună – Andreea, Lenuța și Anca – , care au ales să dăruiască din cunoștințele lor semenilor noștri, fără să aștepte ceva în schimb (renume, punctaje sau bani). Vreau să știți că sunt recunoscătoare Domnului și vouă pentru asta și că vă mulțumesc din tot sufletul.
M-aș bucura tare mult ca în anul ce vine să păstrăm echipa, ba chiar să o extindem, așa că vă urez de acum inimă plină și gingașă, inspirație, timp pentru a scrie în revistă, sănătate și realizări în plan personal și profesional.
Alimentația prematurului este de preferat să fie cea naturală, deoarece laptele de mamă este perfect adaptat nevoilor de creștere și dezvoltare ale nou-născutului prematur. În cazul prematurului cu greutate mai mică de 2000 grame, dacă laptele de mamă nu asigură integral necesitățile nutriționale ale acestuia, se poate adăuga exclusiv în laptele de mamă muls în prealabil și un fortifiant al laptelui matern. Acesta conține proteine hipoalergenice, vitamine, minerale, etc. Nu conține gluten. Crește aportul caloric și nutritiv al laptelui de mamă, dar se administrează doar sub supraveghere medicală.
Dacă totuși, alimentația cu lapte de mamă nu este posibilă, prematurul se poate alimenta cu formule de lapte praf special adaptate pentru aceștia, care conțin o cantitate mai mare de vitamine și nutrienți decât formulele pentru nou-născuții la termen.
Alimentația trebuie să se efectueze la cerere sau la 3-4 ore (interval impus de mamă), dacă bebelușul nu se trezește spontan. Cantitatea de lapte este variabilă, în funcție de greutate și în funcție de vârsta nou-născutului, dar ea trebuie crescută progresiv, în concordanță cu apetitul bebelușului și evoluția curbei ponderale¹. Prematurul ar trebui cântărit periodic, mai des decât un nou-născut la termen, pentru a evalua starea sa de nutriție.
Copiii cu reflux gastroesofagian² vor primi cantități de lapte mai mici, la intervale orare mai scurte, asociate cu poziție antireflux la 45ᴼ, menținerea după alimentație a unei poziții verticale cel puțin 20 minute și preparate destinate acestei afecțiuni, doar dacă medicul indică.
Pentru a evita aspirarea sau sufocarea nou-născutului în caz de vărsătură, după fiecare alimentație va fi așezat pe o parte, nu pe spate și preferabil nici pe burtă. Se va schimba poziția copilului de pe o parte pe alta, de mai multe ori pe zi, împiedicând astfel plagicefalia (turtirea asimetrică a capului).
În perioada de sugar, față de un nou-născut la termen, care inițiază alimentația solidă de la 4 sau 6 luni, prematurul va fi alimentat exclusiv cu lapte până la vârsta de 6 luni sau 6 kg (condiție care se atinge prima).
Un copil născut prematur nu are încă un sistem imunitar bine pus la punct, de aceea părinții și ceilalți membrii ai familiei trebuie să fie foarte atenți cu îngrijirea micuțului. Așadar, o mare atenție trebuie acordată procesului de sterilizare a biberoanelor, tetinelor și lucrurilor care ajung în preajma copilului. O igienă corespunzătoare va ajuta copilul să stea departe de orice infecție, de orice răceală pe care o poate lua foarte ușor. De asemenea, foarte importante sunt: spălarea pe mâini înainte de manevrarea micuțului și prepararea laptelui, purtarea unei măști în cazul în care aveți o infecție respiratorii, evitarea zonelor aglomerate (magazine, locuri de joacă, etc).
Temperatura în cameră va fi constantă, de 24-25 grade Celsius, cu precauții în timpul nopții, când este recomandată învelirea bebelușului cu o păturică sau un sac de dormit. Se va evita acoperirea feței, pentru a nu sufoca nou-născutul. Cu cât copilul are greutate mai mică, cu atât posibilitățile lui de încălzire sunt mai reduse. Mânuțele și piciorușele sunt de obicei reci și uneori cianotice (vineții). Este indicată purtarea de șosetuțe chiar și în sezonul cald. Cu toate acestea, nu este necesară îmbrăcarea copilului cu mai multe straturi de haine, care pot duce la supraîncălzire. În condiții de caniculă, este permisă utilizarea aparatelor de aer condiționat pentru a răcori camera, în absența copilului. Este de preferat să nu existe diferențe de temperatură între camerele unde stă copilul. Variațiile de temperatură sunt mai periculoase decât temperaturile scăzute.
Umiditatea trebuie menținută între 50-60%, fiind necesar un umidificator, în special în sezonul rece, când camera este încălzită cu ajutorul caloriferelor. Camera trebuie aerisită de mai multe ori pe zi, încercând însă ca temperatura să se mențină constantă.
Pătuțul nou-născutului trebuie ferit de curenții de aer și așezat departe de sursele de căldură. Prematurul poate fi ușor suprastimulat de prea multă lumină sau de sunetele puternice, de aceea va trebui creată o atmosferă cât mai liniștitoare. Este bine ca pătuțul să fie ușor înclinat, la 15-30 grade. Capul să fie mai sus decât corpul, pentru a împiedica regurgitațiile sau vărsăturile. Nu se lasă în pătuț jucării, prosoape, scutece sau alte obiecte care ar putea ajunge accidental să obstrueze respirația copilului.
Foarte important! Orice afecțiune a prematurului evoluează mai sever și mai rapid decât în cazul unui nou-născut la termen. Prematurul are nevoie de îngrijire specială, dar și de foarte multă dragoste.
Fiecare viață este un dar. Prețuiți-l!
Note:
Curbă ponderală – indice de apreciere a nutriției (felul în care ia în greutate)
Reflux gastroesofagian – este un proces care constă în deplasarea retrogradă, fără efort, a conținutului gastric către esofag.
Anca a lucrat 8 ani la Spitalul de Copii Brasov, timp în care a urmat cursurile Facultății de Medicină, specializarea Asistență Medicală Generală. A absolvit în 2011, iar după câteva luni de la absolvire s-a angajat la Maternitatea Brașov, secția Neonatologie. De aproximativ un an lucrează în secția de Terapie Intensivă Neonatală.
Spuneam într-un articol precedent că, uneori, mama nu are suficient lapte (hipogalactie). Vă reamintesc că situația poate fi una trecătoare sau una permanentă. În ambele situații, cantitatea de lapte matern se va completa cu un preparat de lapte praf sau lapte de vacă, aceasta fiind o alimentație mixtă. În niciun caz nu se va renunța la supt, pentru că deja știți că laptele matern, fie el cât de puțin, este o comoară pentru bebeluș.
Dacă scăderea cantității de lapte a apărut datorită unor greșeli ( consum mic de lichide, odihnă insuficientă, stres, negolirea sânilor după fiecare supt), acestea se vor corecta, revenindu-se la alimentarea exclusivă la sân.
Dacă hipogalactia nu se datorează factorilor menționați mai sus, se va aplica alimentația mixtă până la vârsta diversificării.
Alimentația mixtă se poate face prin două metode:
Metoda complementară = metodă fiziologică – la fiecare masă bebelușul suge toată cantitatea de lapte matern și în completare va primi preparatul de lapte praf recomandat. Este metoda recomandată pentru alimentația mixtă, deoarece suptul la fiecare masă menține secreția lactată. Atâta cât este ea…
Metoda alternativă – o masă la sân, o masă cu lapte praf sau alt preparat. Metoda se poate aplica doar atunci când cantitatea de lapte secretată este suficientă cantitativ pentru o masă. Dezavantaj – în scurt timp secreția lactată scade și mai mult datorită stagnării laptelui în sân și, astfel, lipsa stimulării secreției lactate
Diversificarea alimentației sugarului – principii
Diversificarea alimentației sugarului înseamnă să-i dăm acestuia și alte alimente în afară de lapte. Vârsta recomandată pentru începerea diversificării este 6 luni. La această vârstă se consideră că reflexul de masticație este suficient dezvoltat și că tubul digestiv este capabil să digere și alte alimente în afară de lapte. Diversificarea la o vârstă mai mică trebuie să fie bine argumentată de medicul pediatru care se ocupă de bebelușul dumneavoastră și în niciun caz aplicată doar fiindcă “vecina/prietena a diversificat mai repede și bebelușul e bine”.
Ce principii trebuie respectate?
În momentul începerii diversificării, bebelușul trebuie să fie sănătos și să aibă scaune normale
Selectivitate = nu se vor introduce 2 alimente noi în același timp
Progresivitate – cantitatea noului aliment va fi crescută progresiv; de exemplu, când întroducem gălbenușul de ou, vom începe cu ¼ în prima săptămănă (de două ori pe săptămână), apoi ½ în a 2-a săptămână (tot de două ori pe săptămână) apoi se poate da gălbenușul întreg (x2/săptămână)
Prioritate = alimentul nou introdus are prioritate față de cel vechi
Alimentul nou se va da înaintea laptelui cu lingurița
Dacă bebelușul nu acceptă noul aliment, se va întrerupe administrarea și se va încerca din nou după câteva zile. NU se va forța!
Dacă după introducerea noului aliment apar semne de intoleranță – vărsături, diaree – , administrarea alimentului se va opri pe o durată de 1 – 2 săptămâni. Reluarea introducerii alimentului se va face cu prudență, după consultarea cu medicul pediatru.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Societatea Europeană de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică (ESPGHAN) recomandă respectarea obiceiurilor alimentare locale – folosirea fructelor și legumelor exotice, cu care părinții copilului nu au intrat în contact anterior, nu numai că duce la creșterea riscului de alergii alimentare sau dermatită atopică¹, dar nu aduce avantaje nutriționale. În general un anumit aliment care poate părea superior nutrițional, dar exotic, este suplinit foarte bine de unul sau mai multe autohtone.
Alte recomandări
– nu folosiți metode de amăgire ca să convingeți copilul să mănânce (desene animate, jocul cu păpușa/mașinuțe, etc.) și nu țipați la el
– gustați mâncarea oferită copilului (poate fi amară, prea fierbinte, prea acră, etc.)
– lăsați-l să se joace cu mâncarea ( cu o linguriță a lui poate “săpa” în mâncare sau poate încerca să vă hrănească el pe dumneavoastră) în timp ce molfăie ceea ce i-ați băgat în guriță, iar după 9 luni stimulați-l să mănânce singur, chiar dacă se murdărește.
Alimentația artificială este alimentația exclusivă cu lapte de vacă sau un preparat de lapte praf până la vârsta diversificării.
Lapte de vacă sau formula de lapte praf?
De preferat o formulă de lapte praf, dar, pentru familiile care nu-și permit achiziționarea formulei de lapte praf, se poate folosi laptele de vacă. Când se folosește laptele de vacă, trebuie să se respecte următoarele:
– achiziționarea unui lapte neprocesat, dintr-o sursă sigură (animal sănătos, gospodărie curată);
Deoarece laptele de vacă conține prea multe proteine și săruri minerale și prea puține zaharuri – în comparație cu cel matern – , până la vârsta de 6 luni este necesară modificarea¹ acestuia:
DILUȚIA ( în prima lună în proporție de ½ – jumătate, jumătate – lapte și apă fiartă sau decoct de orez²; L2 – L3 diluție 2/3, L 4 – L6 dilluție ¾; după L6 se poate da nediluat; exemple: L1 – > să spunem că masa este de 60 ml = > vom folosi 30 ml lapte și 30 ml apă fiartă sau decoct de orez; L2 – L3 – > să luăm o cantitate de 120 ml = > 80 ml lapte și 40 ml apă fiartă sau decoct de orez; L4 – L6 – > dacă luăm o cantitate de 120 ml = > 90ml lapte și 30 ml apă fiartă sau decoct de orez )
– ! cantitatea pentru fiecare masă variază în funcție de vărstă, greutate și numărul de mese pe zi; cantitățile din exemplul de mai sus sunt date doar pentru a evidenția diluția;
ACIDIFIEREA laptelui se face cu zeamă de lămâie (10 lingurițe la 1000 ml lapte) sau 50 ml acid lactic soluție 10% la 1000 ml lapte
– prin acidulare, laptele de vacă devine mai ușor de digerat pentru sugar (se micșorează durata de ședere în stomac) și este mai bine protejat față de dezvoltarea germenilor;
ZAHARAREA se face cu 50g zahăr la 1000 ml lapte.
Formulele de lapte praf***
Sunt făcute pe bază de lapte de vacă care a fost modificat pentru a deveni cât mai asemănător cu laptele matern. Formula de lapte praf se alege în funcție de gradul de dezvoltare a sugarului și vârsta acestuia, astfel:
Formule de început (de start) pentru bebelușii între 0 – 4 luni – la rândul lor pot fi formule de start pentru prematuri (ex.: Humana 0, Preaptamil, Millupa Prematil) și formule de start pentru sugarii la termen (ex.: Humana 1, Milumil, Similac, etc.)
Formule de continuare – pentru bebelușii > 4 luni; se dau în paralel cu diversificarea, până la vârsta de 1 an (ex.: Aptamil 2, Milupa Milumil, Bebelac 2, etc.)
Formulele speciale de lapte praf – sunt formule dietetice recomandate sugarilor cu diferite probleme; se utilizează DOAR la indicația medicului!
– destinate sugarilor cu risc alergic ridicat ( ex. Humana HA)
– indicate în intoleranța la lactoză, la proteinele din laptele de vacă, galactozemie³ sau în dieta vegetariană (ex.: Humana SL – conține proteine din soia cu valoare biologică ridicată; nu conține proteine din lapte de vacă, lactoză, fructoză, galactoză, zaharoză, gluten)
– recomandate în cazul diareei (ex.: Humana HN – efect rapid de normalizare a scaunului datorită conținutului scăzut în lactoză și grăsimi; asigură revenirea în scurt timp la greutatea normală)
– recomandate în deshidratarea consecutivă diareei ( ex.: Humana Electolyt – compensează rapid pierderile de apă și electroliți)
– indicate în alergii și intoleranțe alimentare severe; intoleranțe multiple la proteine (soia, din laptele de vacă), malnutriție, maldigestie, malabsorbție, realimentare după o infecție intestinală (entrocolită); ex.: Pregomin AS, Neocate, etc.
Ce ne trebuie pentru alimentația artificială și cu procedăm?
Avem nevoie de: biberoane (recipientul) de preferat din sticlă; ! la biberoanele care elimină în lapte diferite substanțe chimice dăunătoare – chinezării…;tetina (partea din cauciuc), perie de curățat, vas special pentru fierberea biberoanelor și tetinelor ± ac pentru perforarea tetinei (la început).
– dacă nu ați procurat o tetină deja perforată, perforați tetina în 3 – 4 locuri cu un ac subțire pe care l-ați încăzit în prealabi la flacără și apoi l-ați lăsat să se răcească puțin; găurile NU trebuie să fie largi fiindcă sugarul trebuie să depună un efort asemănător suptului la sân (dezvoltare optimă)
– după spălare riguroasă cu ajutorul periei, fierbeți biberoanele și tetinele după fiecare masă într-o oală destinată numai pentru asta
Tehnica
– pregătiți bebelușul la fel ca pentru alimentația la sân,
– pregătiți-vă și dumneavoastră – prindere păr, spălat pe mâini,
– diluați (dacă este nevoie) laptele de vacă sau preparați formula de lapte praf cu apă fiartă și ușor răcită,
– agitați bine pană la uniformizare,
– verificați temperatura laptelui picurând pe pielea de pe fața anterioară a antebrațului – în această regiune pielea este mai sensibilă – ( antebraț = partea de la mână până la cot; fața anterioară – partea opusă regiunii păroase),
– introduceți tetina în gurița bebelușului numai după ce ați întors biberonul, astfel încât să nu mai fie aer decât pe fundul lui,
– urmăriți apetitul, cum înghite și apăsați din când în când pe tetină pentru echilibrarea presiunii din interiorul biberonului,
– după ce a păpat, procedați la fel ca după alimentația la sân ( eructat, poziție în pat, urmărire regurgitații și/sau vărsături)
Cu ajutorul lui Dumnezeu, vă voi vorbi în următorul articol despre alimentația mixtă, principiile diversificării alimentației sugarului, alimentația copilului (1 – 18 ani).
Doamne ajută!
NOTE
Modificarea laptelui de vacă – se pune la fiert laptele de vacă + 50 g zahăr și se amestecă până la dizolvare; se lasă la fiert 10 minute, apoi, când s-a răcit puțin (trebuie să fie doar călduț), se adaugă puțin câte puțin zeama de lâmâie sau acidul lactic, amestecându-se pe tot parcursul.
Decoct de orez = apa în care a fiert orez sau făină de orez timp de 10 – 15 minute ( cantitatea de orez/ făină de orez se indică de către medicul de familie/ pediatrul care îl are în evidență pe bebelușul dumneavoastră); înainte de diluție se strecoară printr-o sită fină utilizată doar în acest scop.
Galactozemie = deficit ereditar (din naștere) a enzimei care participă la transformarea galactozei în organism.
***Nu am niciun interes de a face reclamă diferitelor formule de lapte praf. Cele din articol sunt cu titlu de exemplu; vă recomand să alegeți formula de lapte praf împreună cu medicul dumneavoastră de familie sau cu medicul pediatru care îl are în îngrijire pe micuțul dumneavostră!
În articolul precedent colega mea v-a vorbit despre avantajele alăptării exclusive la sân până la 6 luni (pentru sugarul care se dezvoltă normal) și ale continuării alăptării și după diversificarea alimentației. Modul în care pregătim sânii din timpul sarcinii, ce se întâmplă după naștere, cum hrănim copilul, cum păstrăm secreția lactată, etc. sunt lucruri pe care orice mămică trebuie să le știe.
Îngrijirea sânilor și pregătirea lor pentru alăptat
Înainte de naștere
Sigur că odată apărută sarcina, atenția mămicii se va îndrepta mai ales către comoara ce va să vină. Asta nu înseamnă că e greșit să se preocupe și de aspectul ei. Așadar, ce trebuie făcut pentru a le îmbina pe amândouă?
Începând cu luna 4 – 4,5 masați-vă sânii zilnic cu un prosop mai aspru, timp de câteva minute (tonifiază pielea și previne apariția vergeturilor pe sâni).
În ultimul trimestru de sarcină (L6 – L9), fricționați ușor și mameloanele, apoi masați-le ușor ( ca pentru muls – adică și tracțiune); dacă apare un lichid gălbui – posibil în ultima lună de sarcină sau mai aproape de naștere – este foarte bine – canalele galactofore se vor dezobstrua.
Verificați-vă mameloanele! Dacă vi se pare ceva în neregulă – prea mici sau par băgate înăuntru – nu întârziați să vă adresați medicului.
Purtați sutien – unul comod, care să nu strângă, dar care să vă susțină sânii; dacă aveți scurgeri de colostru (lichidul găllbui) protejați contactul acestuia cu sutienul prin acoperirea areolei mamare cu o compresă dintr-un material moale, absorbant (de ex.: finet), compresă ce va fi schimbată înainte să se umezească sutienul. Un sutien îmbibat cu colostru, va răni areola mamară și mamelonul după uscare, așa că e bine să-l schimbați dacă se întâmplă.
După naștere
Veți începe alăptatul la 6 – 8 ore după nașterea naturală sau mai târziu după nașterea prin cezariană. Despre tot ce se face înainte și după alăptat o să scriu mai jos la ”TEHNICA ALĂPTATULUI LA SÂN”.
La 2 – 3 zile după ce ați născut apare ”furia laptelui” în limbaj popular, ale cărei manifestări diferă de la o femeie la alta. La unele femei manifestările sunt furtunoase, la altele ceva mai domoale și mai ușor de suportat. Nu intrați în panică! Furia laptelui ține cam 48 de ore și poate fi depășită cu succes ( nu am zis că și fără suferință) dacă ascultați îndrumările asistentei de la neonatologie. Ce apare – sânii se întăresc și sunt mai roșii, sunt dureroși (mai mult sau mai puțin), pot să apară dureri de cap, ușoară febră (nu depășește 38° C), indispoziție și insomnie.
După ce furia laptelui a trecut, veți intra într-o oarecare rutină, alăptarea făcându-se la un anumit interval orar, în funcție de gradul de dezvoltare a bebelușului ( prematur, dismatur sau sugar eutrofic¹)
Purtați în continuare sutien și procedați la fel ca înainte de naștere.
Igiena trebuie să fie riguroasă ”din cap până în picioare” – corp, organe genitale externe și anus, sâni, unghii – tăiate scurt.
Alimentația mamei în timpul alăptatului
În primele 24 de ore după naștere, regim hidro-zaharat – lactat, fără lichide carbogazoase (puteți consuma de ex.: supe de legume, iaurt/sana, ceaiuri din plante, etc.); din a 2-a zi, se poate trece la o alimentație completă, dar se aleg alimente ușor digerabile și care să nu producă gaze; în cazul nașterii prin cezariană, regimul alimentar va fi adaptat evoluției după oparație.
Pe tot parcursul alimentației la sân se evită alimentele care imprimă laptelui un miros neplăcut sau care pot cauza tulburări sugarului ( afumături, varză, fasole, condimente, cafea, ceai negru sau ceai verde, alte băuturi cu conținut de cofeină, alcool, tutun).
Tehnica alăptatului la sân
O să auziți sau o să citiți fel și fel de teorii privin durata și frecvența suptului. Nu zic că sunt rele, zic doar că durata și frecvența suptului sunt proprii fiecărui sugar. Oricum, la început durata și frecvența sunt mai crescute.
Fie că sunteți încă la maternitate, fie că ați ajuns acasă, aveți de urmat aproximativ aceiași pași. Diferența este că, dacă pe parcursul spitalizării de bebeluș s-a ocupat asistenta medicală și/sau infirmiera, acum o veți face dumneavoastră și membrii familiei .
Înainte de alăptat:
Vă prindeți părul, vă spălați riguros pe mâini, apoi spălați sânii cu apă și săpun neutru, NEPARFUMAT și clătiți; NU folosiți parfum sau alte produse parfumate atunci când alăptați!
Spălați și schimbați copiluțul.
Alăptatul:
La spital – în pat, dacă ați născut prin cezariană; la salonul de nou-născuți, dacă ați născut natural
Acasă – dacă vreți puteți alăpta în pat, situație în care vă puneți pe partea sânului din care veți alăpta sau puteți alăpta șezând pe un scaun, cu piciorul de partea sânului din care alăptați sprijinit pe un scăunel.
În timpul suptului urmăriți apetitul sugarului, forța cu care suge, cum inghite.
După alăptat
Ridicați copilul la verticală (susținând capul dacă e mai mic de 2,5 – 3 luni) și loviți foarte ușor cu palma pe spatele lui ca să poată eructa (râgâi).
După ce a eructat, îl așezați în pătuț – pe o parte cam 15 minute, apoi pe cealaltă parte alte 15 minute, urmărind în acest timp dacă apar regurgitații² sau chiar vărsături.
Goliți-vă sânii (dacă există surplus) prin muls manual sau cu pompa, gest necesar menținerii secreției lactate – dacă nu o faceți, veți pierde treptat secreția lactată.
Spălați sânii și puneți sutienul.
Proba suptului
Înseamnă a verifica cât a supt beblușul la o masă. Se recomandă atunci când mămica observă că beblușul nu ia în greutate și/sau atunci când i se face foame foarte des (1/2 de oră – 1 oră). Cum se face:
Pregătiți copilul pentru alăptare (spălat, schimbat), apoi cântăriți-l.
Dați-i să sugă și, după ce a terminat și a eructat, cântăriți-l din nou. Notați cantitatea și repetați proba la fiecare masă timp de 24 de ore. Dacă constatați vreo problemă – aveți lapte dar copilul nu suge destul/copilul suge viguros dar nu aveți suficient lapte/ copilul suge suficient dar, totuși, este agitat și cere sânul des – vă adresați imediat medicului de familie.
Probleme ce pot să apară în perioada alăptării
Angorjarea sânilor – sânii se întăresc și-i simțiți grei, calzi, dureroși; probabil că nu îî evacuați complet, așa că puneți comprese calde pe ei și NU uitați că trebuie să-i mulgeți de fiecare dată, chiar și după ce depășiți această situație;
Fisuri la nivelul mameloanelor – apar mai frecvent după apariția dințișorilor, dar pot apărea și din cauza unei igiene precare; în această situație, țineți sânii dezgoliți între supturi și aplicați o cremă recomandată de medicul dumneavoastră.
Infecția sânului (mastita) – sânul devine roșu, cald, tare și faceți febră; întrerupeți alăptatul (nu puneți copilul la celălalt sân, pentru că tot laptele este nesteril; puteți să vă mulgeți sânul sănătos, să fierbeți laptele și apoi să i-l dați copilului cu biberonul) și vă prezentați de urgență la medic pentru a primi tratament.
Scăderea cantității de lapte (hipogalactie) – observați că bebelușul își modifică comportamentul legat de alimentație (frecvența suptului, dispoziție); poate să apară fie din cauză că sunteți stresată, fie din cauză că nu mulgeți sânii, nu vă odihniți suficient, nu consumați suficiente lichide SAU poate să aibă o cauză organică. Trebuie să vă adresați medicului care va stabili dacă este o cauză care se poate corecta sau dacă este o situație permanentă, caz în care va trebui să completați cu un preparat de lapte praf.
Contraindicațiile alăptatului la sân
Alăptatul la sân poate fi contraindicat pentru o perioadă sau permanent, cauzele fiind legate de starea de sănătate a mamei sau a copilului. Măsura nu poate fi luată decât de către medic.
NOTE:
Sugar eutrofic = sugar născut la termen cu o greutate corespunzătoare;
Regurgitație = întoarcerea alimentelor în gură din stomac sau esofag, fără efort (voma presupune efort – participarea musculaturii); la sugar poate să apară odată cu eliminarea aerului (eructația) atunci când suge cu lăcomie și a înghițit prea mult aer și/sau când a păpat prea mult.
În articolul următor o să scriu despre alimentația artificială și cea mixtă. Sper ca aceste informați să vă fie de folos și, dacă aveți întrebări, nu ezitați să mi le puneți într-un comentariu la acest articol.
Experiența de mii de ani dar și numeroasele studii științifice efectuate au demonstrat că alimentația naturală a copilului este singura care satisface pe deplin necesitățile nutritive ale acestuia. Tehnologia încearcă să aducă formulele de lapte praf la ”standardul de aur” al laptelui matern, fără a reuși însă. Poate și pentru faptul că laptele matern conține ceea ce nici un savant și nici o mașină nu poate reproduce, și anume – dragostea și sufletul de mamă.
În afară de avantajele legate de sănătatea copilului, alăptatul este un timp special menit adâncirii relației dintre mamă și copil. Astfel, timpul alăptatului reprezintă momente prețioase de tăcere plină de comunicare intensă și dragoste împărtășită, așadar niciunui sugar n-ar trebui să i se ia dreptul de a fi alimentat natural, excepții fiind cazurile în care există contraindicații medicale sau mama nu are lapte.
În continuare voi prezenta câteva dintre avantajele alăptatului la sân:
PENTRU COPIL:
1.Laptele uman este alimentul ideal pentru alimentația sugarului în primele 6 luni de viață.
Conține toate elementele nutritive cantitativ și calitativ, perfect optmizate capacității de digestie a nou-născutului și sugarului .
2. Laptele uman asigură o protecție antiinfecțioasă și antialergică.
De aceea copiii alimentați natural sunt protejați față de diferite boli (boli infecțioase – protecție până la 6 luni, diaree, pneumonie, otită medie, meningită, septicemii – cauze frecvente de moarte infantilă în țara noastră), iar riscul de a face alergii este mai scăzut decât la cei alimentați artificial.
3. Cantitatea de lapte matern si compoziția acestuia variază față de momentul nașterii, în cursul aceleiași zile și în cursul aceluiași supt, aceasta fiind o adaptare la nevoile sugarului:
Colostrul (laptele din primele zile de după naștere) este mai bogat în proteine și taurină (un aminoacid necesar pentru dezvoltarea sistemului nervos).
Creșterea concentrației de grăsimi de la sfârșitul suptului dă senzația de sațietate și astfel se evită supraalimentarea și obezitatea. În schimb laptele praf formulă are aceeași compoziție în cursul aceluiași alăptat!
Laptele de mamă conține factori de creștere care au rol în maturarea tubului digestiv.
Cantitatea de fier din laptele matern este scăzută, dar datorită unor substanțe (ex.lactoferina), fierul se absoarbe mult mai eficient, într-un procent mai ridicat, iar depozitele de fier ale sugarului sunt suficiente până la vârsta de 4-6 luni și nu este necesară suplimentarea alimentației cu fier.
4. S-a constatat că alaptarea naturală determină o scădere semnificativă a riscului de moarte subităa sugarului comparativ cu cel alimentat cu formule de lapte praf.
5. Sucroza care este adaugată în formulele de lapte praf pentru a-l indulci și a-i îmbunătăți gustul (este mult mai dulce decât zahărul obișnuit) este asociată cu obezitatea infantilă și apariția cariilor dentare.
S-a constatat că acei copii care consumă formule au o preferință crescută pentru alimentele mai dulci pe toată perioada vieții, și astfel crește riscul de obezitate (care la rândul ei determină boli cardiace, diabet zaharat, probleme psihice).
6. La copiii alăptați exclusiv la sân în primele 4-6 luni de viață riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip I ( insulino dependent care apare de obicei la persoanele tinere și copii) este mai mic decât la cei hrăniți cu diverse formule de lapte. De aceea este indicat să se hrănească copilul exclusiv la sân până la vârsta de 4-6 luni și apoi să se continuie alimentația naturală dacă este posibil până spre vârsta de 1-2 ani (chiar și mai mult).
7. În cazul alimentației la sân sugarul e nevoit să „muncească”, depune un efort sa sugă – un lucru important pentru dezvoltarea personalității ulterioare care începe încă din primul an de viață.
8.Creează o legătură afectivă fundamentală, cu o importanţă deosebită în dezvoltarea ulterioară a copilului d.p.d.v neuropsihic. Este adevărat că această legatură se creează parțial și în alimentația cu biberonul, dar nu este aceeași.
9. Alăptarea la sân favorizează dezvoltarea corectă a dentiției.
10. Copiii alăptați la sân fac față mai bine stresului.
PENTRU MAMĂ:
1.Alimentația naturală este comodă.
nu necesită echipamente speciale (biberoane, tetine, vase de fiert apa,vase pentru sterilizare), laptele de mamă este steril, are temperatura ideală, nu necesită preparare, este proaspăt.
2. Alăptarea la sân are și un avantaj economic, laptele de mamă, fiind mult mai ieftin decât orice formulă de lapte praf; de fapt este cel mai ieftin aliment și cel mai sănătos pentru copil.
3 S-a observat că alăptatul la sân protejează mama față de aparția cancerului mamar și ovarian.
4.Alăptatul la sân ajută uterul să revină mai repede la mărimea normală și ajută mama să revină mai repede la greutatea de dinaintea sarcinii .
Deci, dacă vreți să slăbiți după sarcină, alăptați natural copilul.
3.Curso de enfermeria: Enfermería Materno- infantil / Universidad Comlutense Madrid
As. med. Lenuța Carmen GRAMA
Lenuța a absolvit Scoala Postliceală Sanitară și a lucrat o perioadă la Spitalul de Pediatrie Brașov, secția Chirurgie – Ortopedie, după care și-a întrerupt activitatea și s-a înscris la Facultatea de Medicină, specializarea AMG. După un an petrecut la Universitatea din Madrid prin progrmul de burse Erasmus, a revenit în țară și se pregătește de absolvire, fiind studentă în anul 4; lucrează și ca asistent medical la secția Cardiologie – Reumatologie a Spitalului Municipal Codlea
Se realizează prin acţiunea pe care masajul o exercită asupra aparatului receptor şi asupra terminaţiilor senzitive ale sistemului nervos vegetativ din piele.
provocarea efectelor subiective caracterizate printr-o stare bună de dispoziţie, de creştere a energiei şi tonusului când muşchiul a fost stimulat şi printr-o stare de relaxare, destindere, deconectare când masajul a fost efectuat în scop liniştitor neuro-sedativ;
atenuarea durerilor prin stimularea nervilor periferici;
producerea la nivel local a unei vasodilataţii;
influenţarea activității viscerale datorită reflexelor segmentare (prin interesarea segmentului medular şi a arcurilor reflexe) la care se asociază efectul reflex nesegmentar realizat prin acţiune asupra zonelor reflexogene cutanate, subcutanate şi musculare;
apariţia unor efecte sedativ-relaxante şi chiar hipnotice printr-un mecanism suprasegmentar de transmisie la nivel subcortical şi cortical;
Efectele psihice și mentale
stare de bine, atât la nivel fizic, cât şi emoţional;
reducerea stresului fizic şi mental;
scăderea anxietăţii;
diminuarea depresiei;
îmbunătăţirea capacităţii de concentrare;
înlăturarea oboselii mentale şi fizice;
înlăturarea problemelor legate de somn;
rol major în combaterea simptomelor de astm;
eliberarea de tensiuni dăunătoare;
Contraindicațiile masajului
Contraindicaţii definitive: interzice aplicarea oricărui procedeu de masaj pe oricare parte a corpului:
psihopaţi, boli psihice cu caracter excitativ şi confuzional
tumori maligne generalizate
osteoporoză în stare avansată
fragilitate vasculară (risc de hemoragii)
bolile cronice incurabile care se pot agrava prin aplicarea masajului
petele pigmentare a caror cauză nu o cunoaştem (pot fi constituţionale sau dobândite)
Contraindicaţiile temporare: sunt determinate de boli, tulburări/leziuni uşoare şi trecătoare, care în urma vindecării vor permite reluarea/aplicarea masajului. Ele vizeaza:
funcționarea deficitară a anumitor organe
starea pielii – nu trebuie să prezinte zone înroşite, inflamate sau infectate;
masajul este interzis pe pielea care prezintă boli de natură parazitară, eczeme, erupţii, plăgi, arsuri, procese inflamatorii profunde (colecții purulente, abcese, furuncule, flegmoane, artrite supurante, osetite şi osteomelite) sau alte manifestări patologice care se pot extinde sau agrava prin masaj
masajul nu se poate aplica decât pe pielea perfect sănătoasă.
Cazuri:
boli neuropsihice (meningoencefalita)
accidente vasculare cerebrale în faza acută. După faza acută masajul este indicat.
boli acute ale aparatului respirator: pleurezii, pneumonii, tuberculoza, abcese pulmonare, hemoptizie, dar mai ales în abcesele pulmonare și în plureziile purulente;
boli cardiovasculare: tulburări severe de ritm cardiac, hipertensiunea arterială, infarct miocardic, miocardita, endocardită, emboli, anghina pectorală, anevrismele aortei, flebitele şi periflebitele în evoluţie, varice pronunţate şi inflamate, ulcer varicose, etc.;
boli de sânge: leucemie acută, hemophilia, boli hemoragipare
boli ale aparatului digestiv: hemoragii digestive, perforaţii, pancreatite, colecistite acute, hepatită virală, inflamaţiile acute sau cronice sau orice altă boală a organelor abdominale, în tulburari digestive, în tot ceea ce poate constitui o suferinţă acută, dureroasă, hemoragică, inflamatorie şi altele care caracterizează abdomenul acut (aceste contraindicaţii sunt caracteristice mai ales masajului abdominal);
boli ale aparatului urogenital: glomerulonefită acută, anexite, hematurie (prezența sângelui în urină)
infecţii generalizate: septicemie.
stări patologice cu caracter general însotite de febră şi agitaţie;
stările de oboseală acută;
bolile infecto-contagioase;
inflamaţiile centrilor nervoşi;
infecţiile acute şi procesele inflamatorii ale oaselor şi articulaţiilor (artrite, osteomielite, gută, etc.);
unele boli şi tulburări sau leziuni ale sistemului endocrin şi nervos, chiar ale aparatului locomotor, care nu permit aplicarea masajului decât dupa vindecare;
stările de ebrietate;
entorse şi luxaţii (în cazul luxațiilor masajul poate favoriza apariţia osteoamelor);
Poate v-am convins, poate nu, că până şi un simplu masaj trebuie să aibă acordul medical, mai ales când suferiți de anumite afecțiuni. Aceste afecţiuni se pot regăsi mai sus, în exemplificările expuse, sau pot să fie cunoscute doar de medicul curant. Asa că, înainte de a lua o decizie în a vă prezenta la un „atelier” de sănătate, remodelare sau mai ştiu eu ce denumiri poartă, gândiți-vă bine înainte…
SĂ FIŢI SĂNĂTOŞI!!!
Referințe:
ADRIAN N. IONESCU – Masajul, procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport, ed. ALL 1994
ION DAN AURELIAN NEMEŞ – Masoterapie – masaj şi tehnici complementare, ed. Orizonturi universitare Timişoara 1999
SABIN IVAN – Masajul pentru toţi, ed.Coresi, 2001
Cristi BUTEICĂ, student anul IV
Facultatea de Medicină, speciallizarea Asistență Medicală Generală
Pe lângă îngijirile zilnice despre care am vorbit în articolul trecut, trebuie să știți și despre schimbarea sondei urinare și alte manevre recomandate pentru prevenirea infecțiilor urinare ascendente și a formării pietrelor în vezica urinară. Așadar, să purcedem 🙂 .
Când se schimbă sonda? – la inteval de 10 zile sau atunci când se observă prelingerea urinii pe lângă sondă.
Cine schimbă sonda? – numai personele calificate pentru asta: medic sau asistent medical
De cele mai multe ori se solicită un cadru medical de la Ambulanță, deși manevra ar trebui să fie făcută de către medicul de familie sau chiar asistentul medical care colaborează cu acesta. Dar, pentru ca următoarea sondă să poată fi montată, este necesar să treacă cel puțin 2 ore de la extragerea celei vechi. De ce? Pentru a lăsa mucoasa uretrală să-și revină. Vă dați seama că niciun cadru medical nu poate sta 2 ore la dumneavoastră acasă și nici nu puteți să le cereți să vină de două ori… Ce e de făcut în situația asta? Simplu! Învățați să extrageți dumneavoastră sonda veche 😉 . Nu e greu deloc!
Extragerea sondei vechi:
Aveți nevoie de: mănuși de cauciuc de unică folosință, o seringă de 20 ml sterilă, 1 scutec absorbant, o oliță, materiale pentru toaletarea zonei (vedeți articolul precedent).
Cum procedați: puneți o mușama pe pat, sub regiunea fesieră, apoi puneți o ploscă sub bazinul persoanei; vă spălați bine pe mâini, îmbrăcați mănușile de cauciuc, desfaceți seringa și o introduceți în orificiul lateral (la orificiul central este atasată punga de urină), apoi trageți de piston – o să iasa un lichid transparent ( serul fiziologic care a fost introdus când s-a montat sonda) ; repetați până nu mai vine lichid – asta înseamnă că balonașul sondei s-a golit și sonda se poate scoate în siguranță. După ce ați scos sonda, faceți igiena locală, puneți scutecul absorbant. Urmăriți și filmulețul de mai jos.
Montarea sondei noi – așa cum am spus, numai de către un cadru medical. Chiar dacă nu montați dumneavoastră sonda, este bine să știți cum se face și să urmăriți dacă cel care montează respectă măsurile necesare. Așadar, etapele montării sondei sunt:
Toaleta regiunii și stergere cu prosop curat (nefolosit) destinat regiunii – toaleta o puteți face și dumneavoastră;
Dezinfecia regiunii – o face cadrul medical; este OBLIGATORIE!; se face cu tampoane sterile îmbibate în soluție dezinfectantă – la femei câte un tampon pentru fiecare regiune, în total 5 tampoane ( 2 pentru labiile mari, 2 pentru labiile mici, 1 pentru meatul urinar = 5); dezinfecția se face de sus în jos, niciodată invers; la bărbați, se folosesc 3 tampoane, iar sensul este de la meatul urinar, în spirală, către baza glandului, după decalotare.
Montarea propriu-zisă – trebuie să se facă în așa fel încât sonda să nu fie desterilizată; deci, va trebui să fiți atenți dacă se respectă următorii pași: spălare riguroasă pe mâini, desfacerea ambalajului sondei fără ca sonda să fie atinsă, desfacerea substanței cu care se lubrifiază sonda ( ulei steril, pliculeț cu gel lubrifiant; NU permiteți lubrifierea sondei cu Algocalmin fiolă – se practică; în situația în care cel care montează sonda nu are lubrifiant special, solicitați folosirea serului fiziologic) ; pregătirea pungii colectoare și a seringii cu ser fiziologic; desfacerea pachetului cu mănuși sterile; abia acum se pot îmbrăca mănușile sterile, apoi se prinde sonda cu mâna dominantă, iar cu mâna non dominantă se lubrifiază sonda; dacă s-au respectat acești pași, atunci e ok, riscul de a contamina sonda și implicit căile urinare este minim; mai trebuie să vă asigurați că nu se forțează înaintarea sondei.
Sistemul de colectare a urinii la bărbați
Este compus dintr-un prezervativ + tubulatură + pungă de urină. Este de preferat în locul sondei urinare!
Avantaje – metodă neinvazivă; riscul de infecție este minim dacă se păstrează igiena riguroasă; ușor de aplicat; nu necesită personal calificat pentru montare ( eventual o singură dată pentru instruire)
Dezavantaje – necesită înlocuirea zilnică ( cost mai ridicat).
În filmuleț aveți instrucțiunile de aplicare a sistemului (are subtitrare în limba română):
Spălătura vezicală
Este necesară mai ales pentru cei care nu se ridică din pat.
Scop – îndepărtarea urinii de stază (urina de stază = urina care rămâne în vezica urinară mai mult timp; ea predispune la apariția infecțiilor și a pietrelor intravezicale);
Când se face – o dată la 3 zile
Aveți nevoie de: mușama, ploscă, mănuși de cauciuc de unică folosință, seringă de capacitate mare – 60 ml sau 100 ml – cu vârf gros ( care să se potrivească capătului sondei – vezi poza) sterilă, 500 ml ser fiziologic.
Cum procedați: așezați mușamaua sub regiunea bazinului, apoi plosca; vă spălați pe mâini riguros, îmbrăcați mănușile, aspirați în seringă ser fiziologic, detașati punga colectoare de la sondă, atașați seringa și introduceți lent serul fiziologic; detașați seringa și lăsați capătul sondei în ploscă, pe un strat de comprese sterile, pentru ca lichidul introdus să se scurgă singur; repetați până la epuizarea celor 500 ml de ser fiziologic; atașați din nou punga de urină.
CONCLUZII
Sondajul urinar este o manevră invazivă ce implică riscul de traumatizare a mucoasei uretrale, a uretrei și de apariție a infecției urinare, motiv pentru care trebuie executat de profesioniști și în condiții de sterilitate pe tot parcursul tehnicii.
Îngrijirea persoanelor cu sondă urinară permanentă necesită atenție, dedicare, empatie, colaborare cu medicul de familie și asistentul medical al acestuia.
Deși se practică, montarea unei sonde noi imediat după extragerea celei vechi este total nerecomandată.
Perioada de repaus între extragere și montare e bine să fie cât mai mare, așadar se recomandă metodele alternative ( scutec absorbant la femei și sistem de colectare cu prezervativ special la bărbați) pe o perioadă mai mare de 2 ore, în funcție de posibilitățile dumneavoastră financiare.
Sper ca aceste informații să vă fie de folos și, dacă aveți întrebări, nelămuriri, vă rog să precizați la comentarii.
Cei care îngrijesc acasă un membru al familiei care are sondă urinară permanentă doresc să aibă toate informațiile despre cum se pot preveni infecțiile și /sau alte complicații legate de „purtarea” acestei sonde. O să încerc să vi le furnizez în următoarele două articole. Astăzi voi scrie doar despre manevrele zilnice care trebuie aplicate. 🙂
Ce se face în fiecare zi:
Igienă locală a organelor genitale – cu apă și săpun neutru – la femei, dinspre pubis spre anus (niciodată invers); la bărbat, dinspre meatul urinar spre baza penisului, după decalotare (la cei necircumciși) – clătire cu apă fiartă, căduță și ștergere cu prosop curat, destinat doar regiunii spălate;
Curățarea sondei la exterior – pe o porțiune de 6-7 cm de la meatul urinar. Curățarea se face de la meatul urinar în jos cu ajutorul unor comprese sterile pe care le-ați îmbibat cu ser fiziologic.
Evaluarea semnelor și simptomelor locale și generale – se urmărește regiunea ( să nu apară roșeață) și se întreabă persoana daca simte ceva la nivelul regiunii ( usturime, durere), se măsoară temperatura în axilă cel puțin o dată pe zi, iar dacă se constată creșterea acesteia, se va măsura de 2 -3 ori pe zi.
Menținerea permeabilității tubulaturii – pentru ca urina să se scurgă în pungă nestingherită, trebuie ca punga să se afle mereu sub nivelul vezicii urinare, iar sonda și tuburile atașate la ea să nu fie presate; dacă persoana pe care o îngrijiți se poate deplasa la toaletă pentru eliminarea scaunului sau se poate plimba prin casă sau chiar afară, fixați riguros punga de urină pe coapsă sau pe gambă.
Golirea pungii de urină – de câte ori se umple;
Pungile prevăzute cu clapetă se vor goli după ce s-a notat cantitatea de urină; în timpul golirii trebuie să fiți atenți ca punga să fie sub nivelul vezicii urinare, astfel încât urina din pungă să nu se întoarcă în vezica urinară; schimbarea pungii cu clapetă se face la 24 de ore – ideal și la maximum 48 de ore.
Pungile fără clapetă se golesc la umplere și se schimbă zilnic. Nu uitați să notați cantitatea și să pensați sonda înainte de detașarea pungii de urină!
Observarea unor aspecte legate de urină – cantitatea zilnică, felul în care arată urina ( culoare, transparență).
Urina are o culoare galbenă, mai deschisă când se consumă o cantitate mai mare de lichide și mai închisă când se consumă o cantitate mai mică de lichide și este transparentă;
Dacă aspectul urinii se modifică mai tare – fie devine roșiatică, fie foarte închisă la culoare (ca berea brună) sau devine tulbure sau cantitatea eliminată într-o zi scade foarte mult sau crește foarte mult independent de cantitatea de lichide consumată – trebuie să vă adresați de urgență medicului de familie.
Dacă apar modificări în aspectul și cantitatea urinii asociate cu creșterea temperaturii, trebuie, de asemenea, să vă adresați de urgență medicului de familie.
Alimentație și hidratare
Alimentația va fi una echilibrată, compatibilă afecțiunii, vârstei, sexului și activității persoanei îngrijite; dacă persoanei pe care o îngrijiți i s-a impus un anumit regim alimentar, va trebui să-l respectați
Legat de consumul de lichide – de preferat apă sau ceaiurile, sucurile de fructe recomandate; având în vedere că staza urinii în vezica urinară + consumul relativ mic de lichide predispune la formarea calculilor (pietrelor) în vezică, se recomandă ca la persoanele cu sondă urinară permanentă să se crească cantitatea de lichide/24 ore, cu aproximativ 500 ml. Recomandarea este valabilă DOAR pentru cei care NU au afecțiuni care să interzică consumul mare de lichide ( HTA, AVC hemoragic în trecut, boli de rinichi sau alte boli care merg cu reținere de lichide)
În partea a 2-a voi scrie despre modalitatea de schimbare a sondei și alte îngrijiri care previn infecțiile și formarea de calculi intravezicali.
descongestionarea, liniştirea centrilor şi căilor nervoase superioare;
activarea şi îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi limfatice în ţesuturile dintre piele şi craniu;
îmbunătăţirea funcţiilor vegetative ale creierului şi obţinerea pe cale reflexă a unei stări descongestionante calmante la nivelul sistemului nervos central;
Efectele masajului spatelui, toracelui si abdomenului
ameliorarea funcţiilor respiratorii, cardiace, digestive şi excretorii;
optimizarea funcţiei circulatorii şi respiratorii prin asigurarea schimburilor nutritive la nivelul plămânilor şi miocardului, masajul toracic fiind eficient în stări de oboseală, palpitaţii, tahicardie şi insuficienţă respiratorie;
normalizarea circulatiei intraabdominale, stimulând funcţiile şi secreţiile viscerale, reglarea tranzitului gastrointestinal, creşterea apetitului, îmbunătăţirea digestiei, absorbţiei şi evacuărilor;
reglarea temperaturii corpului;
îmbunătăţirea funcţiilor hormonale;
îmbunătăţirea funcţiilor de nutriţie şi excreţie;
Influența masajului asupra sistemului circulator și limfatic
prin masaj se stimulează organele hematopoietice²;
activează circulaţia la nivelul intregului corp, reduce tensiunea din ţesuturi, asigurându-se astfel o mai bună irigare a lor;
prin echilibrarea circulaţiei periferice şi profunde se înlătură simptome precum mâini şi picioare reci, amorţeală, creşterea în volum a gambelor, se înlătură oboseala picioarelor după eforturi îndelungate, se favoriează vindecarea eventualelor răni;
Influența masajului asupra sistemului respirator
Influenţa directă asupra cutiei toracice produce o inspiraţie şi o expiraţie profundă. Legăturile fiziologice ale plămânilor cu sistemul nervos şi cu celelalte organe sunt foarte numeroase. Pentru domeniul masajului însă, un interes deosebit îl prezintă legăturile care au la bază acţiuni nervoase reciproce de ordin reflex. Combinaţia masaj cu exerciţii specifice aparatului respirator, s-a dovedit a avea rezultate spectaculoase în afecţiuni respiratorii.
Influența masajului asupra metabolismului
Cea mai importantă influenţă a masajului asupra metabolismului este eliminarea urinei în cantităţi foarte mari, datorită acţiunii mecanice directe asupra ţesutului muscular sau indirecte, prin intermediul sistemului nervos.
În cazul combinării masajului cu procedee termice (băi calde şi fierbinţi), procedee cu namol, se constată o creștere a eliminării prin urină a fosfaţilor, sulfaţilor şi acizilor organici; în același timp eliminarea prin transpiraţie a excesului de bioxid de carbon. Aceeaşi intensificare a metabolismului se poate observa şi atunci când exerciţiile fizice sunt folosite împreună cu masajul.
Note:
viscerocraniu = oasele feței
hematopoieză = procesul de formare și maturizare a celulelor sanguine; organe hematopoietice: centrale – măduva osoasă, timusul -, periferice – splina, ganglionii limfatici, țesutul limfoid al tractului gastro-intestinal
Referințe:
ADRIAN N. IONESCU – Masajul, procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport, ed. ALL 1994
ION DAN AURELIAN NEMEŞ – Masoterapie – masaj şi tehnici complementare, ed. Orizonturi universitare Timişoara 1999
SABIN IVAN – Masajul pentru toţi, ed.Coresi, 2001
Cristi BUTEICĂ, student anul IV
Facultatea de Medicină, speciallizarea Asistență Medicală Generală
Astăzi vă voi prezenta avantajele de care puteţi beneficia dacă veţi include în rutina dvs. zilnică câteva minute de masaj. Făcând o paranteză, în ţări precum Germania, Anglia, Italia, Belgia, oamenii privesc aceste terapii alternative ca o măsură de prevenţie universală.
Influența masajului asupra pielii
Pielea are un rol important în fiziologia umană, fiind un organ protector, excretor şi de termoreglare, împreună cu glandele sebacee, cu vasele sanguine şi cu terminaţiile nervoase. Activitatea acesteia influenţează foarte multe dintre procesele vitale ale organismului uman. Pielea este dotată cu un număr foarte mare de receptori, aflaţi într-o strânsă interacţiune cu sistemul cerebral spinal şi cel vegetativ; ea este cea care preia cele mai multe informații legate de lumea exterioară şi le transmite mai departe creierului pentru a fi prelucrate şi filtrate prin procesul reflexogen. Este primul organ al omului care primeşte excitaţiile produse prin diferitele acţiuni ale masajului.
Masajul are asupra pielii următoarele efecte:
elimină stratul de celule moarte ale epidermei, fapt ce înlesneşte respiraţia cutanată şi ajută la intensificarea proceselor de eliminare din organism a produselor de descompunere, prin glandele sebacee şi sudoripare;
dilată vasele sanguine din piele, intensificând circulaţia locală, iar nutriţia pielii şi a glandelor ei sporeşte; deasemenea, dilatarea vaselor produce creşterea temperaturii pielii, fenomen ce duce la dilatarea porilor şi intensificarea schimburilor cu exteriorul;
ajută la creșterea pragului de recepţie al terminaţiilor nervoase;
influenţează pe cale reflexă mecanismul de termoreglare;
acţionează asupra întregului aparat nervos, prin terminaţiile somatice şi vegetative ale nervilor, influenţând în mod reflex repartiţia sangelui în organism;
influenţează, pe cale reflexă, funcţiile organelor profunde prin intermediul zonelor reflexogene, situate îndeosebi la nivelul spatelui, coloanei vertebrale, capului, picioarelor şi mâinilor;
Influența masajului asupra sistemului muscular
masajul, ca acţiune mecanică asupra muşchiului, produce modificări complexe chiar la nivelul celulelor musculare;
reface muşchiul obosit prin creşterea schimburilor vasculare cu aport de substanţe nutritive şi îndepărtarea reziduurilor;
regenerează şi stimulează muşchii atrofiaţi, traumatizaţi sau paralizaţi;
combate depozitele patologice periarticulare;
îmbunătăţeşte proprietăţile fundamentale ale muşchilor: elasticitate, excitabilitate, conductibilitate, contractilitatea, extensibilitatea şi tonicitatea;
creşte rezistenţa musculară la efort ;
intensifică circulaţia din reţeaua sanguină şi limfatică, intensificând procesele metabolice din muşchi;
prin masaj se obţin efecte calmante, relaxante sau efecte stimulatoare de creştere a tonusului muscular în funcţie de intensitatea, frecvenţa şi durata manevrelor;
combate stazele şi infiltratele locale musculare;
Influența masajului asupra articulațiilor și tendoanelor
dezvoltă supleţea şi rezistenţa tendoanelor pentru o mai bună funcţionare articulară;
favorizează resorbţia lichidelor seroase care stagnează în articulaţii;
combate aderenţele, retracţiile, influenţează aspectul cicatricelor; reduce inflamaţiile, îmbunătăţeşte recuperarea după traumatisme (entorse, luxații și fracturi articulare);
îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi de nutriţie din interiorul osului (prin intensificarea circulaţiei);
Așadar, iată cum un banal masaj vă poate oferi o sumedenie de avantaje.
În următoarele articole vă voi prezenta influența pe care masajul o are asupra întregului organism.
Referințe:
ADRIAN N. IONESCU – Masajul, procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport, ed. ALL 1994
ION DAN AURELIAN NEMEŞ – Masoterapie – masaj şi tehnici complementare, ed. Orizonturi universitare Timişoara 1999
SABIN IVAN – Masajul pentru toţi, ed.Coresi, 2001
Cristi BUTEICĂ, student anul IV
Facultatea de Medicină, speciallizarea Asistență Medicală Generală
Încă de pe vremuri voiam să scriu despre beneficiile ce le poate aduce un „simplu masaj” asupra psihicului şi fizicului omului, dar, de câte ori porneam la drum, de atâtea ori renunţam, întrucât constatam că pe piaţă erau multe lucrări de specialitate care, în mare parte, repetau aceleaşi lucruri.
Cei care sunt de-un leat cu mine poate îşi vor aminti de broşurile mici, mult căutate, prin care era încurajate automasajul, presopunctura, alte tehnici si manevre care îşi au origini adânci în Orient. Aşa că, adunând informaţii şi punându-le cap la cap, m-am gândit că nu strică a vi le aduce la cunoștinţă şi, de ce nu, poate a vă convinge să încercaţi, măcar odată, plăcerile trăite într-o şedinţă.
Scurt istoric
Masajul este practicat de mii de ani (circa 4 – 5000 de ani în urmă) de către chinezi, indieni, egipteni, babilonieni, persani, asirieni, evrei.
În Grecia Antică masajul era folosit ca element esenţial în pregătirea atleţilor la olimpiade.
La romani masajul se practica în băile publice, având un rol de înviorare (efectuat dimineaţa) şi de relaxare (efectuat seara).
În Europa, masajul a fost dezvoltat în Suedia, căpătând şi o denumire specifică, masajul suedez, preluat şi practicat ulterior peste tot.
În Romania, personalităţi precum R. P. Manga, N. Halmagiu, M. Sturza, au fost printre cei care practicau şi predau o astfel de tehnică ce ajunsese la rang de materie în şcolile de profil.
Ce este masajul?
Masajul este o prelucrare, metodică şi mecanică a părţilor moi ale corpului prin procedee manuale şi/sau instrumentale (mecanice, electrice, hidrice etc.) aplicate în scopul obţinerii unor efecte fiziologice, curativo-profilactice, regenerative, sportive, estetice şi terapeutice – o definiţie complexă, pe care o veţi găsi aproape în toate publicaţiile de specialitate.
Scopul masajului
Scopul fiziologic – vizează îmbunătăţirea proprietăţilor fizice ale ţesuturilor şi stimularea funcţiilor importante ale organismului (circulaţia). Din această cauză masajul a devenit o metodă curentă de refacere a sportivilor. De asemenea, are o acţiune benefică în optimizarea funcţională a viscerelor, aparatelor şi sistemelor organismului.
Scopul profilactic (de prevenire) – se referă la menţinerea stării de sănătate, creşterea rezistenţei organismului.
Scopul regenerativ – combate îmbătrânirea prin aducerea corpului într-o formă fizică şi psihică foarte bună.
Scopul estetic – remodelează corpul prin reducerea depunerilor de grăsime, acţionând favorabil asupra zonelor afectate.
Scopul terapeutic – masajul este folosit în tratamentul complex al diverselor boli. Masajul este mijloc pasiv de recuperare (pacientul nu este solicitat) şi mijloc specific al recuperării medicale.
Țesuturi asupra cărora acționează masajul:
– pielea şi mucoasele;
– tesutul celular subcutanat;
– muşchi;
– tendoane şi ligamente;
– vase limfatice şi sanguine;
– nervi;
– ţesuturi articulare şi periarticulare;
– organe interne.
Efecte specifice
– efecte directe – produse de acţiunea mecanică a manevrelor (masajul somatic);
– efecte indirecte – reprezintă rezultatul acţiunilor reflexe transmise în profunzimea organismului, pe membrul opus sau la distanţă;
– efecte stimulante/excitante – obţinute prin aplicarea manevrelor scurte, energetice si rapide;
– efecte calmante/relaxante/liniștitoare – rezultate prin aplicarea manevrelor lungi, executate cu o intensitate scăzută;
– efecte parţiale/locale cum ar fi: hiperemie locală datorită imbunătăţirii circulaţiei locale, indepărtarea stazelor, accelerarea proceselor de resorbţie, calmarea durerii;
– efecte generale care se manifestă prin stimularea funcţiilor aparatului circulator, respirator, digestiv, excretor, stimularea metabolismului general, reglarea somnului, îndepărtarea oboselii, etc.;
– efecte imediate care depind de suprafaţa şi sensibilitatea ţesuturilor masate şi mai ales durata, frecvenţa, intensitatea unei manevre sau tehnici aplicate;
-efecte tardive care se instalează pe cale reflexă şi sunt de lungă durată;
-efecte obiective sunt cele monitorizate de masuer în timpul şi după ședinţa de masaj (hiperemie, contractura musculara, etc.);
– efecte subiective sunt cele declarate de pacient atat în timpul, cât şi după sedinţa de masaj (relaxare, încordare, hipersensibilitatea, apariţia unei dureri, etc.);
În următoarele articole vă voi prezenta infuența pe care masajul o are asupra întregului organism.
Referințe:
1.ADRIAN N. IONESCU – Masajul, procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport, ed. ALL 1994
2.ION DAN AURELIAN NEMEŞ – Masoterapie – masaj şi tehnici complementare, ed. Orizonturi universitare Timişoara 1999
În zilele noastre, ca urmare a stilului de viaţă, moştenirii genetice sau datorită altor factori, întâlnim din ce în ce mai des persoane diagnosticate cu cancer, afecţiune numită în termeni medicali “boală oncologică” şi considerată în popor drept “boala secolului” datorită frecvenţei tot mai crescute.
Lupta cu boala nu este deloc una uşoară, mai ales dacă eşti tânăr. După ce afli diagnosticul negi cu toată fiinţa ta, atât tu cât şi cei apropiaţi: „Aşa ceva nu mi se poate întâmpla tocmai mie!”. Începi apoi să cauţi vinovaţi, te revolţi şi îţi verşi furia pe cei apropiaţi, pe familie, cadre medicale şi chiar şi pe Dumnezeu îl învinuieşti pentru tot ce ţi se întâmplă. Dar realizezi că nu asta este soluţia, te simţi neputincios, treci printr-o lungă perioadă de tristeţe, apoi începi să accepţi ceea ce ţi se întâmplă şi îţi doreşti să lupţi cu toată forţa şi puterea ta, îţi doreşti să profiţi din plin de fiecare clipă rămasă.
Şi care este primul şi cel mai bun lucru pe care îl poţi face? Să te informezi! Să ceri informaţii în primul rând de la personalul medical, de la profesionişti, şi să citeşti despre boala ta, dar cu mare băgare de seamă, pentru că internetul este plin de informaţii eronate şi tratamente „minune” care îţi promit vindecarea chiar de a 2-a zi. Aşa ceva nu există! Lupta cu boala este grea şi durează. Cancerul este considerat de cele mai multe ori o boală incurabilă. Uneori învingi, alteori …doar câştigi timp. Nu ai de unde să ştii care este destinul tău, însă merită cu siguranţă să lupţi şi să nu te dai bătut, pentru tine şi pentru cei dragi.
Ceea ce nu multă lume ştie este că încă din momentul diagnosticării bolii oncologice, poţi şi ai dreptul de a beneficia de îngrijire paliativă. Îngrijirea paliativă, conform definiţiei dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, este un tip de îngrijire care îmbunătăţeşte calitatea vieţii bolnavilor şi familiilor acestora atunci când se confruntă cu o boală ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea, evaluarea şi tratarea corectă şi din timp a durerii şi al altor probleme fizice, psihosociale şi spirituale. Termenul „paliativ” provine din latinescul pallium, care înseamnă „mască”, „acoperământ”, indicând de fapt misiunea fundamentală a acestui tip de ingrijri: mascarea efectelor secundare ale bolii incurabile. Acest tip de îngrijire poate începe încă din momentul tratamentului cu citostace, prin administrarea unui tratament ce va masca efectele neplăcute ale acestuia.
Scopul final acestei îngrijiri este de a oferi cea mai bună calitate vieţii bolnavului dar şi a familiei lui, de a facilita adaptarea la schimbările impuse de boală, de a asigura demnitatea bolnavului în lupta cu boala şi a-i oferi posibilitatea de a avea un sfârşit demn şi fără suferinţă fizică.
Un studiu realizat de Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei Braşov a avut drept concluzie faptul că tot mai multe persoane se confruntă cu problema îngrijirii unui bolnav care suferă de o afecţiune nevindecabilă în stadiu avansat. În peste 75% din cazuri familia este nevoită să facă faţă îngrijirii singură. Pentru a veni în ajutorul lor, Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei a înfiinţat la Braşov în urmă cu 2 ani un Centru de Informare şi Educare în Îngrijiri Paliative pentru Pacienţi şi Familii în cadrul căruia se organizează întâlniri cu scop informativ şi educativ pentru bolnavi şi familiile acestora. Aceste întâlniri se organizează momentan doar la Brașov, dar în viitorul apropiat se vor organiza și la sediul Fundației HOPICE Casa Speranței din București. Pentru o mai bună cunoaștere a nevoilor de informare a acestor persoane, în 2014 s-a realizat o altă cercetare prin care s-a indentificat ce informații sunt utile pentru o adaptare mai rapidă şi uşoară la boală şi pentru acumularea de cunoştinţe privind întreg procesul îngrijirii, ce vor contribui la creşterea nivelului de autoîngrijire / îngrijire oferită, crescând astfel calitatea vieţii bolnavului şi totodată a familiei.
Care au fost rezultatele studiului? După ce au fost analizate datele, cele mai importante nevoi de informare identificate au fost:
– Îmbunătăţirea stării emoţionale 68.7 %
– Metode de a face faţă stresului, anxietăţii 59.7%
– Informaţii despre evoluţia şi prognosticul bolii 55.2 %
– Informaţii despre cauzele bolii, stadii şi opţiuni de tratament 55.2 %
– Tratamentul durerii 50.7 %
– Comunicarea cu familia/prietenii 50.7 %
– Informaţii legate de stilul de viaţă, alimentaţie 44.8 %
– Metode pentru apropierea de Dumnezeu 43.3 %
– Tehnici/sfaturi pentru îngrijirea corporală 40.3 %
– Informaţii legate de drepturile sociale 40.3 %
Am încercat, de asemenea, să aflăm şi care sunt modalităţile prin care bolnavii şi membrii familiilor doresc să primească aceste informaţii: 70.1 % doresc consiliere/întâlnire cu un cadru medical, 41.8 % doresc întâlniri de grup cu pacienţi cu acelaşi diagnostic iar 34.3 % consideră utile materiale informative tipărite (broşuri, cărţi).
Concluziile noastre Pentru ca orice persoană ce suferă de o boală incurabilă să poată beneficia de întregul concept de integrare precoce a îngrijirilor paliative, aceasta trebuie să primească informaţii adaptate la traiectoria bolii sale şi într-un mod şi format cât mai accesibil. Informaţiile oferite trebuie să vină că răspuns la îngrijorările legate de boală, în funcţie de stadiul bolii, şi să reprezinte o soluţie în încercarea de a rezolva aceste probleme. Boala, prin natura sa, îl obligă pe cel bolnav să se adapteze la numeroase schimbări atât în plan fizic cât şi social, spiritual şi emoţional. Punând la dispoziţie informaţii referitoare la Îngrijirea Paliativă şi modul în care aceasta preîntâmpină schimbările produse de boală, vom obţine un efect benefic direct asupra vieţii bolnavului iar acesta va deveni mai cooperant în cadrul procesului de îngrijire, crescând calitatea vieţii lui dar şi a celor din jur.
Există şi un site al acestui Centru de Informare în Îngrijire Paliativă, http://www.infopaliatie.ro, pe care îl recomand cu toată încrederea. Puteţi găsi broşuri în format electronic ce se pot descărca gratuit şi filmuleţe video ce vă pot ajuta să înţelegeţi mai bine afecţiunea de care suferiţi, vă ajută să învăţaţi să aveţi grijă de dumneavoastră sau să îl îngrijiţi pe cel drag. Materialele postate acolo reprezintă munca unei întregi echipe iar informaţiile sunt de încredere, verificate de profesioniştii ce lucrează în cadrul Fundaţiei: medici oncologi cu supraspecializare în îngrijiri paliative, asistenţi medicali cu experienţă, asistenţi sociali, kinetoterapeuţi etc.
Într-un articol viitor o să vă vorbesc despre cum puteți accesa serviciile Hospice și care sunt acestea.
Doamne ajută!
Referinţe:
1.*** WHO definition of palliative care – http://www.who.int/cancer/palliative/definition/en/
2. Faull C., Woof R.- Palliative Care: An Oxford Core Text, Oxford University Press, 2002,1: 4-6
3. Campanie naţională de conştientizare a problemelor cu care se confruntă pacienţii
cu boli grave în stadii avansate, Programul Phare Societate Civilă 2004, UE
4. Saunders C., Sykes N. – The Management of Terminal Malignant Disease, 1993, 2: 17-18
5.*** http://www.hospice.ro
6.*** www.infopaliatie.ro
Andreea NIŢOIU , asistent medical generalist HOSPICE Casa Speranţei Braşov
Andreea este absolventă a Facultății de Medicină din Brașov, specializarea Asistență Medicală Generală și, din anul 2013, face parte din echipa de Educație și Dezvoltare Națională a Fundației HOSPICE Casa Speranței, fiind implicată în organizarea de evenimente educaționale dedicate profesioniștilor în domeniul îngrijirii paliative. Din anul 2014 coordonează Centrul de Informare și Educare în Îngrijiri Paliative pentru Pacienți și Familii. Tot din acest an este și formator în domeniul Îngrijirilor Paliative și susține cursuri destinate pacienților și familiilor lor.
Sursă foto 
Alimentația prematurului este de preferat să fie cea naturală, deoarece laptele de mamă este perfect adaptat nevoilor de creștere și dezvoltare ale nou-născutului prematur. În cazul prematurului cu greutate mai mică de 2000 grame, dacă laptele de mamă nu asigură integral necesitățile nutriționale ale acestuia, se poate adăuga exclusiv în laptele de mamă muls în prealabil și un fortifiant al laptelui matern. Acesta conține proteine hipoalergenice, vitamine, minerale, etc. Nu conține gluten. Crește aportul caloric și nutritiv al laptelui de mamă, dar se administrează doar sub supraveghere medicală.
![_RES0103[1]](https://multumescdotmobi.files.wordpress.com/2015/09/res01031.jpg)
Mulțumesc 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.