Paraclisul Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Îndrumătoarea de la Sf. Măn. Mihai Vodă

maica-domnului-odighitria

(Icoană făcătoare de minuni, îndeosebi spre vindecare de cancer şi spre dăruire de copii celor care nu îi pot avea. De asemenea, ajută la găsirea Căii de urmat în viață. Se citeşte de 40 de ori consecutiv acest Paraclis şi Acatistul Bunei Vestiri şi, dacă se poate, de cel puţin 4 ori în faţa Icoanei de la Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti. Pe mine m-a vindecat de cancer (relateaza unul din sutele de cazuri))
Rugăciunile începătoare:
 https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/
Doamne miluieşte! (de 12 ori)
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeu nostru!
PSALMUL 142
Al lui David.
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.
7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce fala Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Tropar
Să ne închinăm toţi cu evlavie Sfintei Icoane a Îndrumătoarei şi către Aceasta din suflet să strigăm: Ca Ceea ce eşti Ajutătoare şi caldă Apărătoare, dă-ne nouă totdeauna ajutorul Tău cald, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Maria, şi de toate bolile izbăveşte-ne!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile Tale, noi, păcătoşii. Că de nu ai fi stat Tu înainte rugându-Te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit pe noi până acum slobozi? Nu ne vom depărta de Tine, Stăpână, că Tu izbăveşti pe robii Tăi pururea din toate nevoile.
PSALMUL 50
Al lui David.
l. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea I-a
Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Tu eşti Apărătoare şi ajutor, Ceea ce eşti plină de Har, Îndrumătoare Marie, celor ce cu credinţă şi cu dragoste caută la grabnica Ta mijlocire, Preacurată! Maică fiind Izbăvitorului, izbăveşte de toate primejdiile şi greutăţile pe cei care cu credinţă şi cu dragoste cheamă în tot ceasul Numele Tău cel cinstit de Îndrumătoare. Venit-a Icoana Ta cea minunată din Vatoped prin chemare nevăzută în Sfânta stână a Xenofontului, revărsând nouă Har, Îndrumătoare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
Tămăduiri izvorăşte în chip minunat tuturor credincioşilor Icoana Ta cea Dumnezeiască, de aceea cântăm Ţie cântare de mulţumire, tot sufletul dreptcredincioşilor! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Fiind bolnav cu trupul şi cu sufletul, cercetării celei Dumnezeieşti şi purtării Tale de grijă învredniceşte-mă Tu, Maica Lui Dumnezeu, ca Ceea ce eşti bună şi Născătoarea Celui Bun.
Cântarea a III-a
Doamne, Cel care ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica Ta, întăreşte-mă pe mine întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi a credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!
Din cer, Fecioară, cu privirea Ta senină, vezi pe cei ce stau la Icoana Ta, Preacurată. Te rugăm împlineşte cererile noastre, Născătoare de Dumnezeu, ce Ceea ce eşti Maică Îndurată a Atotţiitorului. Har şi milă din belşug revarsă Icoana Ta, Preacurată, pe care o numim, Fecioară, Îndrumătoare, şi vindecă totdeauna patimile cele netămăduite ale celor ce aleargă la Tine. Harul Tău cel luminat, care cu adevărat a ieşit în toată lumea din Sfânta Icoană, degrabă întâmpină pe cei ce sunt în primejdii şi dureri, Fecioară Îndrumătoare; pentru aceasta pe Tine Te Lăudăm.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
Femeilor neroditoare le dai rod, Preacurată, şi din calea pierzării la Domnul îi călăuzeşti, sub Acoperământul Tău cel sigur, pe cei ce se pocăiesc din inimă, Tu, singură Îndrumătoare. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Fiind cuprins de neputinţe cumplite şi de chinurile bolilor, Tu, Fecioară, ajută-mi! Cer ajutorul Tău, Fecioară, că pe Tine Te ştiu comoară de tămăduiri neîmpuţinată şi necheltuită, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană. Izbăveşte de toată stricăciunea, primejdia şi necazul pe cei ce caută la Acoperământul Tău cel Dumnezeiesc, ca Ceea ce eşti Îndrumătoare. Caută cu milostivire, cu totul Lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu. Ceea ce eşti Rugătoare caldă şi zid nebiruit, izvor de milă şi lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm către Tine, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână: Vino degrab şi ne izbăveşte pe noi din nevoi, Ceea ce eşti singura grabnic folositoare! Izvor de bunătăţi ni s-a dat nouă Icoana Ta cea Preacinstită, Fecioară Îndrumătoare, de care noi, apropiindu-ne cu credinţă ne umplem de bucurie sfântă şi vestim tuturor lucrarea minunilor Tale cele multe, Curată.
Cântarea a IV-a
Doamne, am auzit Taina rânduielii Tale, am înţeles lucrurile Tale şi am Preaslăvit Dumnezeirea Ta!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Icoana Ta cea Preacinstită, Fecioară Stăpână, întărire s-a făcut nouă, robilor Tăi şi izbăvire din primejdii. Harul Tău vestesc cei izbăviţi din boli şi din necazuri, Născătoare de Dumnezeu, Îndrumătoare, că Tu întâmpini pretutindeni, Preacurată. Întărire şi tîmăduire dăruieşte celor suferinzi în necazurile vieţii, Născătoare de Dumnezeu, Îndrumătoare, ca Ceea ce eşti izvor nesecat al milei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
Curăţire păcatelor noastre şi izbăvire de greşeli cere pentru cei ce aleargă cu credinţă la Acoperământul Tău, Născătoare de Dumnezeu, Îndrumătoare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor!
Amin!
Nădejde, întărire şi zid de scăpare nemişcat câştigându-Te pe Tine, Ceea ce eşti întru tot lăudată, de tot necazul ne izbăvim.
Cântarea a V-a
Luminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt! Pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Întinde, Curată, Acoperământul Tău Prealuminos către Mănăstirea Mihai Vodă cea cinstită, care se înfrumuseţează cu Icoana Ta, Îndrumătoare. Ai auzit glasul celor care cu credinţă se roagă Ţie şi ai vindecat, Îndrumătoare, de boli grele pe cei suferinzi care aleargă la Tine. Ceea ce singură, în chip minunat, ai purtat pe Dumnezeu în trup, Tu, Îndrumătoare, ne vii în întâmpinare pretutindeni şi celor care cer de la Tine le împlineşti cererile.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
Arătatu-Te-ai Mănăstirii Xenofontului Laudă Dumnezeiască, şi tuturor creştinilor Îndrumătoare şi mare Apărătoare, şi nouă celor care Te cinstim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Tămăduieşte, Curată, neputinţa sufletului meu, învrednicindu-mă cercetării Tale şi sănătate, cu rugăciunile Tale, dăruieşte-mi!
Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Bolile cele grele le tămăduieşti şi dăruieşti ajutor cald celor care cer de la Tine, Născătoare de Dumnezeu, Curată Îndrumătoare; de aceea propovăduim
pururea minunile Tale pe care le faci neîncetat. Mai luminos decât soarele este pretutindeni Acoperământul
Tău, Fecioară. Tu vindeci boala cancerului şi dezlegi legăturile nerodirii celor care cer Harul Tău, Cinstită
Îndrumătoare. Pe Tine aflându-Te zid şi Mângâiere Dumnezeiască, Mănăstirea Mihai Vodă se măreşte cu Icoana Ta cea Sfântă, Născătoare de Dumnezeu, Îndrumătoare; pe care tot glasul o laudă ca pe o Păzitoare şi mare scăpare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
Prin valurile vieţii la limanul mântuirii, Fecioară, ca o, Îndrumătoare a tuturor şi Acoperământ, totdeauna duci prin apărarea Ta, pe cei ce sunt înviforaţi, în primejdii, în dureri şi în necazuri! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Acum zac în patul durerilor şi nu este tămăduire trupului meu; ci mă rog Ţie, Celei Bune, care ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul Lumii şi Tămăduitorul bolilor: Ridică-mă din stricăciunea durerilor!
Stihiri
Izbăveşte de toată stricăciunea, primejdia şi necazul pe cei ce caută la Acoperământul Tău cel Dumnezeiesc,
ca Ceea ce eşti Îndrumătoare tuturor, Născătoare de Dumnezeu. Caută cu milostivire, cu totul Lăudată, Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al sufletului meu şi vindecă durerea sufletului meu. (Ectenie pentru cel pentru care se săvârşeşte Paraclisul). Îndrumătoarea noastră şi pavăză în toată viaţa eşti, Preacurată; de aceea, de Icoana Ta cea Sfântă apropiindu-ne, strigăm Ţie: Îndrumă-ne pe noi către cele bune! Pomeni-voi Numele Tău în tot neamul şi neamul! Ascultă fiică, şi vezi şi pleacă urechea Ta şi uită poporul Tău şi casa părintelui Tău!
Evanghelia
Înţelepciune drepţi!
Din Sfânta Evanghelie de la Sfântul Luca, citire: (I, 39-49, 56)
În zilele acelea, sculându-se Maria, S-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda şi a intrat în casa lui Zaharia şi S-a închinat Elisabetei. Iar când a auzit Elisabeta închinarea Mariei, a săltat pruncul în pântecele Ei; şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas mare şi a zis: Binecuvântată eşti Tu între femei şi Binecuvântat este Rodul pântecelui Tău! Şi de unde cinstea aceasta pentru mine, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Căci iată, cum a ajuns glasul închinării Tale în urechile mele, a săltat pruncul de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este Aceea care a crezut că vor fi împlinite întocmai cele spuse Ei de la Domnul! Atunci a zis Maria: Măreşte suflete al Meu pe Domnul şi se bucură duhul Meu de Dumnezeu, Mântuitorul Meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale! Iată, de acum Mă vor ferici toate neamurile, că Mi-a făcut Mie mărire Cel Puternic şi Sfânt este Numele Lui! Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta, ca la trei luni, apoi S-a înapoiat la casa Sa.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
Părinte, Cuvinte şi Duhule Sfânt, Treime Sfântă curăţeşte mulţimea greşelilor noastre! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Îndreaptă-i pe căile pocăinţei, Preacurată, ca o Îndrumătoare, pe cei care se roagă Ţie cu credinţă; şi izbăveşte din nevoi şi din grelele necazuri şi feluritele ispite pe cei ce strigă către ajutorul Tău mântuitor, Pururea Fecioară; că apărarea Ta cea caldă vine întotdeauna în întâmpinare şi mântuieşte de mari primejdii; de aceea vestim, Stăpână, multele Tale minuni.
Ectenie
Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta! Cercetează lumea Ta, cu milă şi cu îndurări. Înalţă fruntea creştinilor ortodocşi şi trimite peste noi milele Tale cele bogate! Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu folosirile cinstitelor Puteri Cereşti, cele fără de trup; cu rugăciunile cinstitului, măritului Prooroc Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan; ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale celor între Sfinţi, Părinţii noştri, mari dascăli şi Ierarhi:Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, Chiril, Nicolae al Mirelor Lichiei şi Spiridon al Trimitundei, făcătorii de minuni; ale Sfinţilor, măriţilor, bunilor biruitori Mucenici; ale cuvioşilor de Dumnezeu purtători Părinţii noştri: GrigorieDecapolitul, Nicodim cel Sfinţit şi Dimitrie cel Nou; ale Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; ale Sfântului (N) a cărui pomenire o săvârşim astăzi şi pentru ale Tuturor Sfinţilor, rugămu-ne Multmilostive Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoşii, şi ne miluieşte!
Doamne miluieşte! (de 12 ori)
Cântarea a VII-a
Tinerii, care au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Întâmpinându-i pe toţi cu Harul Tău Dumnezeiesc, Îndrumătoare Fecioară, vindecă toate bolile şi tot necazul şi veseleşte pe cei ce cântă: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri! Tot glasul vesteşte minunile Tale, Îndrumătoare, că îi ajuţi degrabă pe toţi şi veseleşti pe cei ce-Ţi cântă: Bucură-Te, Fecioară Curată, Apărătoarea noastră! Icoana Ta Sfântă sfinţeşte pe cei ce cad la ea cu credinţă; că pătrunsă de lumina cea nematerialnică a Harului Tău cel bogat, conduce tainic către Lumină pe cei care Te laudă pe Tine, Fecioară. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Tu, Fecioară Îndrumătoare, dezlegi nerodirea femeilor şi sfinţeşti şi îndrepţi către calea pocăinţei, cu apărarea Ta caldă, pe cei care sunt greu robiţi de stăpânirea vrăjmaşului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! De neputinţele trupeşti şi de păcatele sufleteşti, pe cei care vin cu dragoste către Dumnezeiescul Tău Acoperământ, învredniceşte-i să fie tămăduiţi, Născătoare de Dumnezeu, Care ai născut nouă pe Mântuitorul Hristos!
Cântarea a VIII-a
Nu-i trece cu vederea pe cei care au trebuinţă de al Tău ajutor, Fecioară, pe cei care cântă şi Te preaînalţă întru toţi vecii!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Obştea Sfântului Xenofont are Icoana Ta cea Dumnezeiască, Îndrumătoare, pentru aceea măreşte purtarea Ta de grijă. Iar noi, cinstita Mănăstire Mihai Vodă, Îţi mulţumim Ţie şi Te preaslăvim, ca pe Apărătoarea noastră, avându-Te pe Tine Ocrotitoare şi Bisericii Păzitoare. Izbăveşte, Fecioară, din necazuri şi din primejdii pe cei care Te cheamă cu tot sufletul, că Tu eşti Apărătoarea noastră. Izbăvindu-ne din boli prin Harul Tău Dumnezeiesc, Fecioară Îndrumătoare, aducem Ţie cu credinţă cântare de mulţumire.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
Mănăstirea Ta cea Sfântă, Fecioară, care se închină cu credinţă Icoanei Tale celei Dumnezeieşti, acoper-o şi păzeşte-o de ispitele cele fără de număr. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Tu izgoneşti asuprirea şi năvălirea patimilor, Fecioară; pentru aceea Te lăudăm întru toţi vecii! Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-L şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii! Pe Împăratul Ceresc pe Care Îl laudă Oştile Îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Cântarea a IX-a
Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu Te mărturisim pe Tine, Fecioară Curată, noi cei izbăviţi prin Tine, slăvindu-Te cu Cetele cele fără de trup.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!
Dăruind tămăduiri din belşug celor care cer şi întâmpinând pretutindeni pe cei care Te cheamă, Te-ai făcut, Fecioară, pricină de laudă a tot neamul. Mănăstirea Ta cea Sfântă şi pe toţi creştinii care într-un suflet strigă către Tine, Fecioară, păzeşte-i nevătămaţi de toată vrăjmăşia.
Binecuvântăm pe Tatăl pe Fiul şi pe Sfântul Duh Dumnezeu!
Fă cerească mintea mea cu iubirea Fiului Tău, Fecioară, şi îndrumă-ne totdeauna spre căile pocăinţei, ca o Îndrumătoare. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! De Sus nu ne părăsi, trimiţând darurile bunătăţii Tale celei multe, celor ce Te măresc cu inimă neîndoită. O, Prealuminate Nor, Maica Lui Dumnezeu, pe cei care se luptă cu noi surpă-i cu dreapta Ta cea stăpânitoare şi puternică, celor care sunt în scârbe le ajută, pe cei asupriţi îi mântuieşte şi dezleagă de păcate pe cei care se roagă Ţie, că toate le poţi câte le voieşti!
Rugăciune
Cuvine-se cu adevărat să Te fericim, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea Fericită şi Preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai Cinstită decât Heruvimii şi mai Mărită fără de asemănare decât Serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim!
Cu Dumnezeiască dragoste, monahul Ioan, din Rusiconul Sfântului Aton, Te-a dăruit Bisericii noastre. Iar noi, cei ce ne împărtăşim de binefacerile ce neîncetat, în chip tainic şi minunat, se revarsă asupra celor ce O cinstesc, de aceea Te lăudăm şi Te mărim, Îndrumătoare. Icoana Ta izvorăşte în chip minunat tămăduiri minunate celor care Te cheamă cu credinţă; pentru aceea tot glasul vesteşte Harul Tău, lăudând minunile Tale, Îndrumătoare. Cine va cânta purtarea Ta de grijă şi Harul Tău, pe care le ai pentru toţi, Maica Lui Dumnezeu, că dai rod pântecelor neroditoare şi opreşti zăduful patimilor. Bucură-Te Dumnezeiască Biserică a Maicii Domnului, ce ai în sânurile tale Icoana cea Preacinstită; de aceea Te laudă toată lumea, Născătoare de Dumnezeu, împărtăşindu-se da darurile Tale. Cu îndurare vezi,Îndrumătoare, pe cei ce stau la Icoana Ta cea Cinstită şi împlineşte cererile tuturor, Fecioară Îndrumătoare. Mute să fie buzele păgânilor celor care nu se închină Cinstitei Icoanei Tale, cea zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, ceea ce se cheamă Povăţuitoarea. Pe cei ce caută la Acoperământul Tău, Îndrumătoare Marie, şi pe cei care strigă cu credinţă Numele Tău cel Dumnezeiesc, păstrează-i nevătămaţi de dureri şi de necazuri. Toate Oştile Îngereşti, Înaintemergătorul Domnului, Cei Doisprezece Apostoli şi Toţi Sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciuni să ne mântuiască pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-de-moarte, miluieşte-ne pe noi! (de 3 ori)
Tropar
Icoanei Tale celei Sfinte, numită Îndrumătoarea, închinându-i-ne acum cu multă credinţă, Te lăudăm, Curată Fecioară, că ea ne-a fost adusă în chip minunat, revărsând către noi minunile Tale şi izbăvindu-ne din toate nevoile; de aceea, cu dragoste strigăm Ţie: Slavă milostivirii Tale, Slavă purtării Tale de grijă, Una prealăudată! Pe cei ce caută cu credinţă la Acoperământul Tău cel Minunat şi la apărarea Ta cea caldă, Fecioară Îndrumătoare, Maica Lui Hristos Dumnezeu, scapă-i din toată boala, din toată nevoia şi din toate încercările; că toţi către Tine îndreptăm privirile şi chemăm cu credinţă Numele Tău cel Preasfânt, Stăpână. Lăudăm minunile Fecioarei pe care în chip minunat le-a făcut în timpurile noastre şi Icoanei celei Preacurate, numită Îndrumătoarea, care a fost adusă din Mănăstirea Rusicon spre pavăză şi acoperământ, ne închinăm strigând:
Bucură-Te Maică Preacurată!
Ectenie
Miluieşte-ne pe noi, Doamne Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte!
Doamne miluieşte! (de 3 ori)
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, iertarea, buna-sporire şi chivernisire a robilor Lui Dumnezeu (N) şi pentru ca să li se ierte lor toată greşala cea de voie şi cea fără de voie.
Doamne miluieşte! (de 3 ori)
Încă ne rugăm să fie păzit sfânt locaşul acesta, ţara aceasta, oraşul acesta şi toate oraşele şi satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră, şi de războiul cel dintre noi; ca Milostiv, Blând, Lesne-Iertător să ne fie nouă Bunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, şi să-Şi întoarcă toată mânia care se porneşte asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de îngrozirea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, şi să ne miluiască pe noi!
Doamne miluieşte! (de 40 ori)
Auzi-ne pe noi, Doamne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare departe şi, Milostive Stăpâne, Milostiv fii nouă, pentru păcatele noastre şi ne miluieşte pe noi!
Doamne miluieşte! (de 3 ori)
Că milostiv şi iubitor de oameni eşti Doamne Dumnezeule şi Ţie slavă-Ţi înălţăm, Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor!
Amin!
Apoi se zice:
Acatistul Bunei Vestiri a Maicii Domnului
https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/
Condac 1
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem Ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii Tăi. Ci ca Ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm Ţie: Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Icos 1
Îngerul întâistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-Te! Şi împreună cu glasul lui cel netrupesc văzându-Te întrupat, Doamne, s-a spăimântat şi I-a stat înainte grăindu-I unele ca unele ca acestea:
Bucură-Te, Cea prin care răsare bucuria! Bucură-Te, Cea prin care piere blestemul!
Bucură-Te, chemarea lui Adam cel căzut! Bucură-Te, izbăvirea lacrimilor Evei!
Bucură-Te, că eşti scaun Împăratului! Bucură-Te, că porţi pe Cel ce poartă toate!
Bucură-Te, steaua, care arăţi Soarele!
Bucură-Te, pântecele Dumnezeieştii întrupări!
Bucură-Te, înălţime, întru care anevoie se suie gândurile omeneşti! Bucură-Te, adâncime, care nu te poţi vedea lesne cu ochii îngereşti! Bucură-Te, Cea prin care se înnoieşte făptura!
Bucură-Te, Cea prin care Prunc se face Făcătorul!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 2
Ştiindu-Se pe Sine Sfântă întru curăţie, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu; că naştere cu zămislire fără sămânţă, cum Îmi spui? Şi a strigat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 2
Înţelesul cel greu de pătruns căutând Fecioara să-L înţeleagă, a strigat către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putinţă să se nască fiu, spune-mi? Iar el, cu frică, a zis către Ea:
Bucură-Te, tăinuitoarea sfatului cel nespus!
Bucură-Te, încredinţarea celor ce au trebuinţă de tăcere! Bucură-Te, începătura minunilor Lui Hristos!
Bucură-Te, capul poruncilor Lui!
Bucură-Te, Scara Cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu! Bucură-Te, pod, care treci la Cer pe cei de pe Pământ!
Bucură-Te, minune, care de Îngeri eşti mult slăvită!
Bucură-Te, că eşti rană de mult plâns a diavolilor! Bucură-Te, că ai născut Lumina cea Neapusă!
Bucură-Te, că n-ai învăţat pe nici unul în ce chip a fost! Bucură-Te, Ceea ce covârşeşti mintea celor înţelepţi!
Bucură-Te, Ceea ce luminezi gândurile celor credincioşi!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 3
Puterea Celui de Sus a umbrit-O atunci, spre zămislire, pe Cea care nu ştia de nuntă, şi pântecele Ei cel cu bună roadă, ca o ţarină dulce l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mântuire, când vor cânta: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 3
Primind Fecioara în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia, îndată cunoscând închinarea Ei, s-a bucurat şi cu săltările înpântece, ca şi cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-Te, viţa mlădiţei neveştejite!
Bucură-Te, câştigarea Rodului Cel-Fără-de-Moarte!
Bucură-Te, că ai lucrat pe Lucrătorul Cel Iubitor de oameni! Bucură-Te, că ai născut pe Săditorul Vieţii noastre!
Bucură-Te, brazdă, care ai crescut înmulţirea milelor! Bucură-Te, masă, care porţi îndestularea milostivirilor!
Bucură-Te, că înfloreşti raiul desfătării! Bucură-Te, că găteşti adăpostire sufletelor!
Bucură-Te, tămâia rugăciunii celei primite! Bucură-Te, curăţia a toată lumea!
Bucură-Te, Voia cea bună a Lui Dumnezeu către noi, cei muritori! Bucură-Te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 4
Vifor de gânduri necredincioase având întru sine, înţeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la Tine, Cea neamestecată cu nunta, gândind că eşti furată de nuntă, Tu, Ceea ce eşti fără prihană; iar când a cunoscut că zămislirea Ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 4
Au auzit păstorii pe Îngeri lăudând venirea trupească a Lui Hristos şi, alergând spre Acesta ca spre un păstor, L-au văzut ca pe un Miel fără prihană în braţele Mariei, pe care lăudând-O au zis:
Bucură-Te, Maica Mielului şi a Păstorului! Bucură-Te, staulul oilor cuvântătoare!
Bucură-Te, că eşti muncire pentru vrăjmaşii cei nevăzuţi! Bucură-Te, că deschizi uşile Raiului!
Bucură-Te, că cele cereşti se bucură cu cele pământeşti!
Bucură-Te, că cele pământeşti dănţuiesc împreună cu cele cereşti! Bucură-Te, gura Apostolilor cea fără de tăcere!
Bucură-Te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri!
Bucură-Te, temeiul cel tare al credinţei!
Bucură-Te, cunoştinţa cea luminoasă a Harului! Bucură-Te, Cea prin care s-a golit iadul!
Bucură-Te, Cea prin care noi ne-am îmbrăcat cu slavă!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 5
Steaua cea cu Dumnezeiască mergere văzând-o magii, au mers pe urma luminii Ei; şi, ţinând-o ca pe o făclie, cu ea căutau pe Împăratul Cel Tare; şi ajungând pe Cel neajuns, s-au bucurat şi I-au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 5
Au văzut pruncii haldeilor în braţele Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om cu mâna şi, cunoscându-L a le fi Stăpân, deşi luase luase chip de rob, s-au grăbit cu daruri a-I sluji Lui şi a cânta Celei Binecuvântate:
Bucură-Te, Maica Stelei celei neapuse! Bucură-Te, raza zilei celei de taină!
Bucură-Te, că ai stins cuptorul înşelăciunii! Bucură-Te, că luminezi pe tăinuitorii Treimii!
Bucură-Te, că ai zvârlit din putere pe tiranul cel fără de omenie! Bucură-Te, că ai arătat pe Domnul Hristos, Iubitorul de oameni!
Bucură-Te, că ne-ai izbăvit din slujirea idolească! Bucură-Te, că ne curăţeşti de cele întinate!
Bucură-Te, că ai stins închinarea la foc!
Bucură-Te, că ne-ai potolit de văpaia chinurilor!
Bucură-Te, îndreptătoarea înţelepciunii celor credincioşi! Bucură-Te, veselia tuturor neamurilor!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 6
Vestitori purtători de Dumnezeu făcându-se magii, s-au întors în Babilon, împlinind proorocia Ta; şi tuturor mărturisindu-Te pe Tine, Hristoase, au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu ştia să cânte: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 6
Strălucind în Egipt Tu, Lumina Adevărului, ai izgonit întunericul minciunii; că idolii lui nerăbdând tăria Ta, Mântuitorule, au căzut; iar cei ce au scăpat de ei Îi cântau Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-Te, îndreptarea oamenilor!
Bucură-Te, căderea diavolilor!
Bucură-Te, că ai zdrobit stăpânia înşelăciunii! Bucură-Te, că ai vădit înşelăciunea idolească!
Bucură-Te, mare, care ai înecat pe netrupescul faraon!
Bucură-Te, piatră, care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă! Bucură-Te, stâlp de foc, care povăţuieşti pe cei din întuneric! Bucură-Te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norul! Bucură-Te, hrană şi cupă cu mană!
Bucură-Te, slujitoarea desfătării celei sfinte! Bucură-Te, pământul făgăduinţei!
Bucură-Te, izvorâtoare de miere şi lapte!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 7
Vrând Simeon să se mute din veacul acesta înşelător, Te-ai dat lui ca un Prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui şi ca Dumnezeu Desăvârşit! Pentru aceea s-a mirat de înţelepciunea Ta cea nespusă şi au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 7
Arătat-a făptură nouă, arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuţi de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânţă şi păzindu-l întreg precum a fost; ca, văzând minunea, să O lăudăm pe Dânsa:
Bucură-Te, floarea nestricăciunii! Bucură-Te, cununa înfrânării!
Bucură-Te, că ai strălucit chipul învierii! Bucură-Te, că ai arătat viaţă îngerească!
Bucură-Te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioşii! Bucură-Te, copacul cel înfrunzit cu bună umbră, sub care mulţi se adumbresc! Bucură-Te, că ai născut pe Îndreptătorul celor rătăciţi!
Bucură-Te, că ai născut pe Mântuitorul celor robiţi! Bucură-Te, îmblânzirea Judecătorului Cel Drept! Bucură-Te, iertarea multor greşiţi!
Bucură-Te, haina celor goi de îndrăzneală!
Bucură-Te, dragostea care biruieşte toată dorirea!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 8
Văzând naştere străină să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la Cer, că pentru aceasta Dumnezeu Cel Preaînalt pe Pământ S-a arătat Om plecat,vrând să ridice la înălţime pe cei ce-I cântă: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 8
Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de Sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul Cel Necuprins! Că
Pogorâre Dumnezeiască a fost şi nu mutare din loc ci naştere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude aşa:
Bucură-Te, încăperea Lui Dumnezeu Cel Neîncăput! Bucură-Te, uşa tainei celei de cinste!
Bucură-Te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredincioşi! Bucură-Te, lauda cea fără de îndoială a celor credincioşi!
Bucură-Te, purtătoarea cea Preasfântă a Celui ce este pe Heruvimi! Bucură-Te, sălaşul cel Preaslăvit al Celui ce este pe Serafimi!
Bucură-Te, Cea care ai adunat cele potrivnice întru una! Bucură-Te, că ai împreunat fecioria şi naşterea!
Bucură-Te, Cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii! Bucură-Te, Cea prin care s-a deschis Raiul!
Bucură-Te, Cheia Împărăţiei Lui Hristos! Bucură-Te, nădejdea bunătăţilor veşnice!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 9
Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării Tale! Pe Cel neapropiat ca
Dumnezeu, L-a văzut Om apropiat tuturor, petrecând împreună cu noi şi auzind de la toţi: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 9
Pe ritorii mult vorbitori îi vedem, Născătoare de Dumnezeu, că-Ţi stau înainte ca nişte peşti fără de glas! Că nu se pricep să spună în ce chip şi Fecioară ai rămas şi ai putut naşte. Iar noi, de o taină ca aceasta minunându-ne, cu credinţă cântăm:
Bucură-Te, sălaşul Înţelepciunii Lui Dumnezeu! Bucură-Te, comoara rânduielii Lui!
Bucură-Te, că pe filozofi îi arăţi neînţelepţi!
Bucură-Te, că ai vădit pe cei meşteri la cuvânt a fi necuvântători! Bucură-Te, că nebuni s-au arătat întrebătorii cei cumpliţi!
Bucură-Te, că s-au veştejit făcătorii de basme!
Bucură-Te, că ai rupt vorbele cele încâlcite ale atenienilor! Bucură-Te, că ai umplut mrejele pescarilor!
Bucură-Te, că ne-ai ridicat din adâncul necunoştinţei! Bucură-Te, că pe mulţi i-ai luminat la minte!
Bucură-Te, corabia celor ce vor să se mântuiască!
Bucură-Te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieţi!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 10
Vrând Împodobitorul tuturor să mântuiască lumea, la Ea a venit aşa cum I se făgăduise, şi Păstor fiind, ca un Dumnezeu pentru noi S-a arătat Om ca noi; căci cu asemănarea chemând pe cel asemenea, ca un Dumnezeu aude: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 10
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, zid eşti fecioarelor şi tuturor celor ce aleargă la Tine, că Făcătorul Cerului şi al Pământului Te-a gătit pe Tine, Curată, sălăşluindu-Se în pântecele Tău şi învăţându- i pe toţi să-Ţi cânte Ţie:
Bucură-Te, turnul fecioriei! Bucură-Te, uşa mântuirii!
Bucură-Te, începătoarea prefacerii celei pline de înţeles!
Bucură-Te, dătătoarea darului cel Dumnezeiesc! Bucură-Te, că Tu ai înnoit pe cei zămisliţi întru ruşine! Bucură-Te, că Tu ai învăţat pe cei lipsiţi de minte! Bucură-Te, că ai stricat pe stricătorul gândurilor! Bucură-Te, că ai născut pe Semănătorul curăţiei! Bucură-Te, cămara nunţii celei fără de sămânţă!
Bucură-Te, că ai împreunat cu Domnul pe cei credincioşi! Bucură-Te, că între fecioare ai fost unică hrănitoare de prunc! Bucură-Te, cămara cea împodobită a sufletelor Sfinţilor!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 11
Împărate Sfinte, de Ţi-am aduce cântări şi psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine, că se biruieşte toată cântarea care se îndreaptă către mulţimea milelor Tale, pe care le-ai dat
celor ce-Ţi cântă Ţie: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 11
Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt în întuneric, O vedem pe Preasfânta Fecioară; că aprinzând în Sine Focul cel Netrupesc, pe toţi îi călăuzeşte spre cunoştinţa cea Dumnezeiască ce luminează
mintea cu raza Ei şi Se cinsteşte cu chemarea cu acestea:
Bucură-Te, raza Soarelui cel înţelegător! Bucură-Te, raza Luminii celei neapuse! Bucură-Te, fulgerul care luminezi sufletele!
Bucură-Te că îi îngrozeşti pe vrăjmaşi ca un tunet!
Bucură-Te, că dintru Tine a răsărit strălucirea cea cu multă lumină! Bucură-Te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe!
Bucură-Te, că ne-ai arătat chipul cristelniţei! Bucură-Te, Cea care curăţeşti urmele păcatului! Bucură-Te, baie, care speli conştiinţa!
Bucură-Te, cupă, care dai gust bucuriei!
Bucură-Te, adierea mirosului cel bun al Lui Hristos! Bucură-Te, viaţa veseliei celei de taină!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 12
Vrând să dea Har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datoriilor omeneşti a venit Singur la cei ce se depărtaseră de Harul Lui şi, rupând zapisul, aude de la toţi: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icos 12
Cântând naşterea Ta, Te lăudăm toţi, ca pe o Biserică însufleţită, Născătoare de Dumnezeu, că locuind în pântecele Tău, Domnul, Care ţine toate cu mâna, a sfinţit, a slăvit şi a învăţat pe toţi să-Ţi cânte:
Bucură-Te, Locaşul Lui Dumnezeu-Cuvântul!
Bucură-Te, Sfântă, că eşti mai mare decât Sfinţii! Bucură-Te, chivot poleit cu Duhul!
Bucură-Te, comoara vieţii cea neîmpuţinată!
Bucură-Te, coroana cea scumpă a împăraţilor credincioşi! Bucură-Te, lauda cea de cinste a preoţilor cuvioşi!
Bucură-Te, stâlpul Bisericii cel neclintit!
Bucură-Te, zidul împărăţiei cel nebiruit! Bucură-Te, Cea prin care se înalţă biruinţele! Bucură-Te, Cea prin care cad vrăjmaşii! Bucură-Te, tămăduirea trupului meu!
Bucură-Te, izbăvirea sufletului meu!
Bucură-Te, Mireasă, Pururea Fecioară!
Condac 13
O, Maică Prealăudată, Care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai Sfânt decât toţi Sfinţii, primind acest dar de acum, izbăveşte de toată ispita şi scoate din chinul ce va să fie, pe toţi cei ce-Ţi cântă: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (de 3 ori) (apoi icos 1 şi condac 1)
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Preacurată Doamnă, Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, Care poţi face tot binele, primeşte de la noi păcătoşii robii Tăi, aceste daruri care se cuvin numai Ţie, Care eşti Aleasă din toate neamurile şi Te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cereşti şi pământeşti; că pentru Tine a fost cu noi Domnul Puterilor. Prin Tine am cunoscut pe Fiul Lui Dumnezeu, şi ne-am învrednicit de Sfântul Lui Trup şi de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceea Fericită eşti între toate neamurile, că eşti de Dumnezeu Fericită, mai luminată decât Heruvimii şi mai cinstită decât Serafimii! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Fecioară întru tot cântată, nu înceta a Te ruga pentru noi, păcătoşii robii Tăi, să ne izbăvim de tot sfatul celui înşelător şi de toată primejdia şi să fim păziţi nevătămaţi de toată lovirea cea înveninată a diavolului! Până la sfârşit, cu rugăciunile Tale, păzeşte-ne pe noi neosândiţi! Ca întru ocrotirea şi cu ajutorul Tău fiind mântuiţi, slavă, laudă, mulţumire şi închinăciune, pentru toate să înălţăm Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!

Lasă-te în voia lui Dumnezeu!

124268_iisus-hristos

 Lasă-te întru totul lui Dumnezeu şi spune-i în rugăciune:

Tată, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile bune, şi viaţa, şi credincioşia în căsătorie, şi sfânta dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău nume. Amin.

Rugăciune la durere și suferință

IS-HS-Pantocrator-Mrea-Vatoped-sec-XIV

Doamne, ce să fac? Ce voiești Tu să fac? Orice clipă în care nu simt prezența Ta mi se pare pierdută. De atâtea ori sufăr, și în suferința mea mă comport ca și când nu aș ști că singurul lucru pe care îl am de făcut e să vin la Tine și să îți încredințez Ție povara mea. Cum pot să uit atât de des un lucru atât de bine știut? Oare conștiința lui nu a prins rădăcini destul de adânci în inima mea?

Doamne, dar cum să-Ți dau Ție suferințele mele când Tu ai suferit deja atât de mult? Cum să mai adaug poverile mele mărunte la povara Ta atât de grea? Nu pot decât să Te chem să stai un pic cu mine, să petreci un ceas, două în odaia mea, să Te privesc în ochi și să simt atingerea mâinii Tale calde. Nu trebuie nici măcar să-mi spui vreun cuvânt. Până și tăcerea Ta e un balsam pentru sufletul meu, căci în tăcerea Ta sunt adâncuri de simțământ la care cuvintele nu pot ajunge.

Stai cu mine o oră azi în tăcere. Poate nici eu n-am să spun nimic. Poate doar am să plâng, dar și plânsul meu e altfel când îl auzi Tu. Și lacrimile mele sunt mai limpezi când le privești Tu. Și suspinul meu se schimbă în cântec în prezența Ta. În ochii Tăi e o iubire infinită ce transfigurează orice suferință și o umple de Tine. Chiar de nu vrei să-mi alini setea, măcar lasă-mă să privesc spre izvorul Tău de apă vie, să sorb din ochi ceea ce buzele-mi mistuite nu pot să atingă.

Amin

Imaginea: Icoana Domnului nostru Iisus Hristos Pantocrator – Mănăstirea Vatoped, sec al XIV-lea.

Rugăciune către Maica Domnului – pentru înmulţirea iubirii sfinte

10616070_827109740653587_5134956018025400636_n
Preasfântă şi Preaminunată Fecioară Maria, Care ai devenit Maica Dumnezeului nostru, Domnul Iisus Hristos şi ne-ai fost dată şi nouă ca Mamă Sfântă, Te rugăm ajută poporul nostru şi pe toţi cei care Te laudă şi Te preacinstesc!
Deschide-ne inimile şi pune în ele iubirea sfântă pentru Dumnezeu, pentru toţi Cei din Sfânta Împărăţie Cerească şi pentru aproapele nostru şi înmulţeşte această iubire!
Ajută-ne Măicuţă Sfântă să topim gheaţa din inimile noastre!
Ajută-ne să sfărâmăm împietrirea inimilor noastre, ca din ele să se reverse nesfârşit, necontenit, necondiţionat iubirea pentru Dumnezeu!
Dăruieşte-le celor dragi nouă şi celor care au mai multă nevoie, toată iubirea sfântă după care tânjeşte sufletul dornic de Dumnezeu!
Luminează-ne şi ajută-ne ca tot ce facem să fie din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri!
Ajută-ne, Te rugăm, să ne mântuim sufletele!
Vino în inimile noastre, Măicuţă Multiubitoare, să se înmulţească acolo iubirea sfântă şi să ne putem ruga cu inimile înfierbântate de dragostea Ta!
Te iubim, Te preamărim şi Îţi mulţumim Maică Multiubitoare pentru mijlocirea Ta la Dumnezeu, pentru toate milele Tale şi pentru tot ajutorul Tău sfânt!
Amin!

Rugăciune către Maica Domnului – pentru iluminare

2a935103703b6aa460dfe7626ehw-mixed-technique-assuage-my-sorrows
icon-museum-in-frankfurt-am-main-germany-from-greece-18-century-detalil
icon-museum-in-frankfurt-am-main-germany-from-greece-18-century-detalil
O, Preacurată, Preasfântă Fecioară Maria, Te rugăm luminează-ne, ocroteşte-ne de cei vicleni şi răi şi de lucrările lor pierzătoare de suflete!
Întăreşte-ne credinţa!
Vindecă neputinţele noastre!
Ajută-ne nouă şi celor care cu dragoste sfântă Îl slăvesc pe Dumnezeu, să ne mântuim sufletele!
Preacurată Maică a Domnului Iisus Hristos, Preabinecuvântată Apărătoare a noastră contra duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi, priveşte spre robii Lui Dumnezeu de pe acest pământ românesc!
Luminează-ne minţile, inimile şi sufletele!
Luminează-ne viaţa noastră şi calea către Împărăţia Lui Dumnezeu!
Luminează-ne cugetele noastre şi toate drumurile vieţii!
Ajută-ne şi îndrumă-ne pe calea cea bună, binecuvântată de Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos!
Ascultă rugăminţile robilor Tăi şi ale mele, că sunt păcătos, dar am nădejdea că mă vei lumina, că mă vei ajuta, aşa cum ştii, cum poţi sau cum vrei.
Noi slăvim pe Tatăl Ceresc, pe Fiul Tău, pe Duhul Sfânt, Te lăudăm pe Tine şi pe Toate Sfintele Puteri Cereşti şi Îngereşti, pe toţi Sfinţii, acum şi pururea şi în vecii vecilor!
Maică Sfântă Îţi mulţumim că eşti scară la Cer pentru rugăciunile noastre şi că ne ajuţi în toate!
Amin!
icon-museum-in-frankfurt-am-main-germany-from-greece-18-century-detalil

Omul abstract și psihologia vindecării – Mihai Nistor

10304634_1494282464117441_3622101654986307223_n

De câte ori vi s-a întâmplat să fiți în aria psihologiei și să simțiți că lucrați pe un teren complet abstract? Statistică, metodologia cercetării, bazele evaluării, psihofizică, comportamentalism, asociaționism, structuralism genetic. Presupunând că avem un pacient pe care trebuie să îl ajutăm să depășească un moment dificil, să treacă peste o anxietate, să îl ajutăm să se vindece de o anumită problemă etc., vine o întrebare foarte importantă: ce anume îmi pot spune toate cele de mai sus (plus multe altele pe care le-am lăsat deoparte) despre cazul meu? Răspunsul, desigur, variază (uneori, statistica poate oferi informații importante despre pacienții cu anumite probleme), DAR el niciodată nu va fi „acele de mai sus îmi vindecă pacientul”. Cu alte cuvinte, toate cele enumerate mai sus sunt n feluri de a descrie ceva despre om fără să ajungem la omul însuși, la cel pe care îl avem în față.Psihologia TREBUIE să înțeleagă omul așa cum vine el, dincolo de abstracțiile legate de propria persoană, dincolo de categoriile din care face parte sau nu – în fond, fiecare dintre noi face parte (și) din niște categorii.Fiecare om vine cu o anumită „configuratie” unică, cu o anumită atitudine față de sine, față de lume diferite, cu un nivel diferit de conștientizare a problemelor sale și a posibilităților sale etc. etc. Psihologia vindecării NU are voie să fie abstractă, altfel ea nu s-ar fi chemat psihologie, s-ar fi chemat robotică.Te-ai fi uitat pe un chart, ai fi scos datele x,y,z, le-ai fi aplicat într-un anumit algoritm și problema era rezolvată.Right. Nu spun prin asta că vreo arie ori o aplicație a psihologiei este complet inutilă.Spun însă că terapia TREBUIE să fie făcută în raport cu omul pe care îl avem în față, iar înțelegerea acelui om va însemna raportarea la el, și nu raportarea la niște teorii abstracte, CHIAR DACĂ acele teorii ne spun (sau ne pot spune) și ele câte ceva despre omul din fața noastră. Jung a înțeles bine lucrul ăsta și a dus psihologia mai departe de zona îngustă în care o plasase Freud, Alfred Adler a creat psihologia individuală, Frankl a vorbit despre sensul PERSONAL al vieții, Rogers a creat terapia centrată pe pacient.Avem câteva exemple despre ce înseamnă înțelegerea omului din fața noastră așa cum este el, cu particularitățile sale unice, fără însă a face abstracție de datele abstracte pe care ni le oferă statistica, teoriile cognitive și toate cele.

Mihai Nistor

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, înaintea icoanei sale „Tămăduitoarea”

j_15_icoana_maicii_domnului_-_lavra_alexandr_nevski_st_petersburg
Primeşte, Preabinecuvântată şi Preaputernică Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, aceste rugăciuni, pe care le aducem ţie acum cu lacrimi noi, nevrednicii robii tăi, ce înălţăm cu umilinţă cântare înaintea icoanei tale celei de tămăduiri purtătoare ca uneia ce eşti aici de faţă şi iei aminte la ruga noastră: că cererile le împlineşti, necazurile le uşurezi, celor bolnavi sănătate le dăruieşti, pe slăbănogi şi neputincioşi îi tămăduieşti, din îndrăciţi dracii izgoneşti, pe cei năpăstuiţi din necazuri îi izbăveşti, pe leproşi îi curăţeşti şi pe prunci îi miluieşti; încă, Doamnă Stăpână, din legături şi din temniţe slobozeşti şi patimile cele de multe feluri le vindeci, că toate sunt cu putinţă mijlocirii tale pe lângă Fiul Tău, Hristos Dumnezeul nostru.
O, Maică Prealăudată, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Nu înceta rugându-te pentru noi nevrednicii robii tăi, care te slăvim şi te cinstim şi ne închinăm cu umilinţă preacuratului tău chip, având nădejde neclintită şi credinţă neîndoită în tine, Pururea Fecioară, Preaslăvită şi Neprihănită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou  – 5 Mai

193-1-1

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Condacul 1

Strălucitu-ne-ai tuturor ca o nouă stea, când s-au descoperit sfintele tale moaște, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume. Prin mila și smerenia ta, plinește cererile celor care se apropie cu credință și care îți strigă ție: Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

13087027_1079407382117879_7628779591644143401_o

Icosul 1

Ca un înger nemaivăzut ai fost trimis din Cer și ne-ai arătat nouă harul Preasfântului Duh, cu care îi mângâi pe toți credincioșii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta, preafericit te numim și îți strigăm ție:
Bucură-te, că odinioară lupta cea bună ai purtat
Bucură-te, că acum tu strălucești prealuminat
Bucură-te, cel ce ne dăruiești nouă veselie
Bucură-te, că pricinuiești în Ceruri bucurie
Bucură-te, stea cu totul nouă a Bisericii lui Hristos-Dumnezeu
Bucură-te, sabie cu două tăișuri împotriva nebuniei celui rău
Bucură-te, că tuturor te-ai făcut pildă de sfântă nevoință
Bucură-te, că în ale tale lupte ai dobândit cununi de biruință
Bucură-te, întărirea cea nouă a credinței
Bucură-te, rana și surparea necredinței
Bucură-te, că ești putere dăruită celor credincioși
Bucură-te, că preschimbi inimile celor necredincioși
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

13103319_1079406832117934_2169885527534826863_n

Condacul al 2-lea

Viața ta sfântă și sfârșitul preafericit au fost neștiute de oameni, dar prin descoperirea sfintelor tale moaște, Preafericite Efrem, te-ai făcut cunoscut până la marginile pământului, îndemnându-i pe toți să laude dumnezeiasca iconomie și să cânte Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dobândind noi cunoștința dumnezeiască a vieții tale întru Domnul, prin arătarea sfintelor tale oseminte, lăudăm pe Cel care te-a proslăvit prin mulțime mare de minuni, Preafericite Efrem. Prin ele, tu dăruiești mângâiere celor care îți cântă cu umilință:
Bucură-te, că lui Hristos-Dumnezeu Îi ești slujitor
Bucură-te, că al luminii nematerialnice ești văzător
Bucură-te, următor plin de sârg al nevoinței pustnicești
Bucură-te, fierbinte râvnitor al luptelor mucenicești
Bucură-te, vas preacurat, ce ai primit dumnezeiască insuflare
Bucură-te, floare sfântă răspândind tainică înmiresmare
Bucură-te, înțelepte care ai lepădat deșertăciunea cea lumească
Bucură-te, căci în chip tainic ai văzut lumea cea cerească
Bucură-te, căci mulțime de înviforări ai potolit
Bucură-te, că dorirea cea bună a duhului ți-ai hrănit
Bucură-te, că prin dragostea ta sfântă pavăză ne ești
Bucură-te, că înșelăciunile diavolești tu le stârpești
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

13112903_1079407008784583_8746714733680711381_o

Condacul al 3-lea

Prin sfintele tale arătări, ai descoperit celor ce te-au văzut, o, Sfinte Efrem, mucenice al Domnului, slava cea ascunsă pe care ai dobândit-o de la Dumnezeu. Iar prin mulțimea minunilor umpli de nădejde pe toți cei ce strigă Domnului cu credință: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ai strălucit odinioară pe colina neprihăniților, arătându-te plăcut lui Hristos prin sfântă viețuire, iar acum, Sfinte, sfințești cu sfintele tale moaște mănăstirea ta, care se veselește duhovnicește și îți strigă:
Bucură-te, luminător preastrălucit al isihiei
Bucură-te, chip al cumpătării și trezviei
Bucură-te, căci veselești mințile cele credincioase
Bucură-te, că amesteci cugetele inimilor necredincioase
Bucură-te, că veșmintele sufletului tău sunt cu sânge împurpurate
Bucură-te, căci cu pecetea mucenicească faptele ți-s încrustate
Bucură-te, căci caznele păgânilor le-ai îndurat cu răbdare
Bucură-te, că ai râvnit să dobândești cununile nepieritoare
Bucură-te, far străluminat ce ne scoți la neclătit liman
Bucură-te, cel ce îndepărtezi săgetările celui viclean
Bucură-te, că mănăstirii tale îi ești bucurie roditoare
Bucură-te, cupă veșnic primitoare a Întreitului Soare
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

13123236_1079407218784562_7150355378040796968_o

Condacul al 4-lea

Risipind tulburarea și aducând încredințare, te-ai arătat cinstitei egumene și i-ai descoperit în chip limpede că sfintele oseminte pe care le găsise erau ale tale. Iar ea, văzându-te, s-a umplut de dumnezeiască insuflare și a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Egumena, căreia i te-ai arătat, întru tot fericite, ți-a auzit glasul și te-a văzut că îi vorbeai, iar tu i-ai descoperit numele și chipul morții tale. Pentru aceasta, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Mare Mucenice din ceata călugărilor
Bucură-te, cel proslăvit întru soborul sfinților
Bucură-te, căci ai viețuit în chipul îngeresc
Bucură-te, că te-ai învrednicit de rodul cel ceresc
Bucură-te, cunună aurită a sfintei tale mănăstiri
Bucură-te, pom pururea neveștejit, plin de sfintele rodiri
Bucură-te, că pe colina neprihăniților ai viețuit întru nevoință
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu ți-a fost armă și iscusință
Bucură-te, că ai sfărâmat puterea celui pizmaș și dușmănos
Bucură-te, că te-ai împodobit cu frumusețea Domnului Hristos
Bucură-te, că sufletele întinate de păcat le curățești
Bucură-te, că mulțimea credincioșilor o veselești
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

13161928_1079406918784592_7654428420116424604_o

Condacul al 5-lea

Prin uimitoare minuni și prin mulțimea arătărilor tale, tu descoperi tuturor, în vis ori în stare de trezie, slava pe care ai dobândit-o de la Dumnezeu, Sfinte Părinte Efrem. Pentru aceasta, privind cu bucurie către slava ta, strigăm Celui care te-a înveșmântat în lumină: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Racla cu sfintele tale moaște revarsă tămăduiri, bucurie și sănătate celor care vin să se închine în sfântă mănăstirea ta și-ți cer stăruitor ajutorul, Sfinte Părinte Efrem. De aceea, copleșiți fiind de darurile tale care se revarsă atât de bogat, strigăm către tine cu credință:
Bucură-te, cel care ne ești izvor de tămăduire
Bucură-te, că suferinzilor le ești neîncetată izbăvire
Bucură-te, că te arăți celor ce dorm, dar și celor ce veghează
Bucură-te, că vii degrabă la cei ce după ajutorul tău însetează
Bucură-te, că tainic îi sfințești pe cei ce cheamă numele tău
Bucură-te, veselia negrăită a celor ce văd slava chipului tău
Bucură-te, că tu tămăduiești de bolile ce nu au vindecare
Bucură-te, că ne ridici poverile ce le purtăm prin drăceasca insuflare
Bucură-te, că prin pronia de sus, multor credincioși te-ai arătat
Bucură-te, că îi umpli de bucurie pe cei care ți s-au rugat
Bucură-te, căci cortului ceresc îi ești locuitor
Bucură-te, preafierbinte și minunat ocrotitor
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

13139103_1079407062117911_7124267022410735373_n

Condacul al 6-lea

Cei care au dobândit facerile tale de bine s-au făcut solitori ai minunilor tale celor fără de număr și prin razele cuvintelor au întraripat sufletele tuturor credincioșilor. Pentru aceasta, Sfinte Părinte Efrem, mulțimile aleargă la sfântă mănăstirea ta și dobândesc har din belșug prin sfintele tale moaște, cântând Preasfântului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucind ca un alt soare, te-ai arătat și ți-ai făcut auzit glasul pogorât din Cer, pe colina neprihăniților. Neștiut fiind de către pământeni, te-ai făcut cunoscut acum Bisericii lui Hristos, prin descoperirea sfintelor tale moaște, făcându-i pe toți oamenii să îți aducă dulce cântare:
Bucură-te, stâlp al pătimirilor mucenicești
Bucură-te, viță a dreptarelor dumnezeiești
Bucură-te, sfeșnic al luminii lui Hristos
Bucură-te, cel nou arătat nouă, celor de jos
Bucură-te, scară nou zidită a Bisericii Mântuitorului
Bucură-te, că nevoința virtuților ți-a zugrăvit chipul teoforului
Bucură-te, piatra cea din capul unghiului a luptelor mucenicești
Bucură-te, că tiranilor cugetului trupesc li te împotrivești
Bucură-te, că întru slava muceniciei ai suit calea cea cerească
Bucură-te, cel ce preamărești bunătatea dumnezeiască
Bucură-te, cel ce ți-ai vădit bărbăția sufletului
Bucură-te, tu, care abați turbarea vrăjmașului
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

13151979_1079406835451267_8989080469398799344_n

Condacul al 7-lea

În sânurile pământului ai rămas ascuns vreme de mai multe veacuri, purtătorule de Dumnezeu, iar în anii din urmă te-ai arătat prin bunăvoirea Domnului, ca o comoară sfântă, Părinte Efrem, îmbogățindu-i cu harul tău pe cei care-I strigă lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Te-ai arătat ca un nou astru în Biserica lui Hristos, luminând-o cu dumnezeieștile raze ale minunilor tale, iar pe cei care cer cu râvnă mijlocirea ta cea caldă îi izbăvești din asuprirea întunecatelor patimi. Pentru aceea, și noi, Sfinte Părinte Efrem, îți strigăm fără de încetare:
Bucură-te, ciorchine ce cu veselie ne-ndulcești
Bucură-te, căci amarele mâhniri tu risipești
Bucură-te, tămăduire minunată a celor aflați în grele pătimiri
Bucură-te, izbăvire a celor ce sunt împovărați de multe ispitiri
Bucură-te, că ești purtător de Dumnezeu și sfinților următor
Bucură-te, atlet preaiscusit și mucenic al Împăratului tuturor
Bucură-te, că nevoința cu lupta mucenicească ai împreunat
Bucură-te, cel ce slava cea de sus ne-ai arătat
Bucură-te, că întunericul patimilor tu îl risipești
Bucură-te, că în inima drepților bucurie zămislești
Bucură-te, că sângeroșilor păgâni le-ai biruit nebunia
Bucură-te, că fără de strămutare ți-ai purtat mucenicia
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

13161888_1079406998784584_1825160572192598189_o

Condacul al 8-lea

Harul pe care-l dăruiești, Preafericite Efrem, tuturor celor ce te cheamă în ajutor se revarsă asupra lor în chip preaminunat. Pentru aceasta, vestea minunilor tale s-a răspândit în toată Attica, iar noi, care alergăm cu grăbire la sfintele tale moaște, Îi strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Întru totul luminat fiind de strălucirea dumnezeiască, nu te îndepărtezi nici o clipă de mănăstirea cea sfântă, Sfinte Mare Mucenice Efrem, arătându-te în felurite chipuri celor cu inima curată și dăruind har îmbelșugat celor ce cu râvnă îți cântă ție:
Bucură-te, slavă a călugăriei
Bucură-te, stâlp al Ortodoxiei
Bucură-te, curcubeu al luminii nezidite
Bucură-te, că ești părtaș al firii îndumnezeite
Bucură-te, alabastru plin cu mirul lacrimii de umilință
Bucură-te, surâs de bucurie izvorât din aspră nevoință
Bucură-te, jertfă sfințită prin război până la sânge
Bucură-te, că prin tine nebunia necredinței se înfrânge
Bucură-te, viață înveșmântată cu monahicească haină
Bucură-te, mireasmă bună a viețuirii fără de prihană
Bucură-te, stea care pe colina neprihăniților răsare
Bucură-te, că în bezna vremurilor noastre ești precum un soare
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 9-lea

Tu dezlegi legăturile celor slăbănogi, îi tămăduiești pe cei îndrăciți și faci să înceteze mulțimea bolilor fără de leac. Pentru aceasta, atenienii, locuitorii din Pireu și din împrejurimi, se zoresc în număr mare spre mănăstirea ta, Părinte Efrem, lăudându-te pe tine și cântând Celui care te-a încununat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

O, preaminunate Părinte Efrem, când tânăra cea evlavioasă te-a văzut strălucind cu o slavă care nu era din lumea aceasta și a auzit dumnezeieștile tale cuvinte, a mărturisit tuturor grija pe care tu o porți mănăstirii tale. Pentru acestea toate, după cuviință îți cântăm:
Bucură-te, slava călugărilor din vremea de acum
Bucură-te, că spre Cer suit-ai pe mucenicescul drum
Bucură-te, că ocrotitor neobosit al mănăstirii tale ești
Bucură-te, căci cu Sfinții Îngeri dimpreună locuiești
Bucură-te, că i-ai tămăduit pe cei cuprinși de noianul durerii
Bucură-te, că pe paralitic tu l-ai ridicat prin harul înfierii
Bucură-te, căci cu darul tău ai risipit groaznice dureri de cap
Bucură-te, că boala diabetului tot prin darul tău a încetat
Bucură-te, potir ceresc ce te pogori în revărsări de har
Bucură-te, nestemată dată firii omenești în dar
Bucură-te, Mare Mucenice, podoaba nevoitorilor
Bucură-te, icoană preaslăvită a cetei călugărilor
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 10-lea

Cuvioasele monahii te-au văzut în dumnezeiască vedenie ori în vis, preumblându-te prin locașul tău, Sfinte Părinte Efrem, și umplându-se ele de o mare bucurie, te-au ales drept sfântul lor ocrotitor. Pentru unele ca aceste daruri, dintru smerenia inimii strigă către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Adunând în sufletul tău mirul cel de taină dobândit întru adâncul smereniei, dăruiești mângâiere inimilor celor credincioși, iar din racla cu sfintele tale moaște răspândești minunată mireasmă tuturor celor care, cu capetele plecate, îți cântă cu evlavie:
Bucură-te, mir al smereniei preabinemirositor
Bucură-te, că turmei tale îi ești dumnezeiesc păstor
Bucură-te, Rai ce răspândește ale nestricăciunii bune-nmiresmări
Bucură-te, chiparos înalt al sfintei nepăsări
Bucură-te, că pe potrivnicul cu răstignirea ta l-ai biruit
Bucură-te, că prin chinurile mucenicești Hristos te-a proslăvit
Bucură-te, că moaștele tale în tainița pământului s-au aflat
Bucură-te, că din dumnezeiască poruncă tu te-ai arătat
Bucură-te, că întinăciunea sufletelor noastre tu o curățești
Bucură-te, că răutatea credincioșilor degrabă o pârjolești
Bucură-te, că tu în toată vremea dăruiești tămăduire
Bucură-te, că ne ocrotești fără de contenire
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 11-lea

Noroadele credincioșilor de pretutindeni L-au lăudat pe Domnul când au fost aflate sfintele tale moaște, căci El, prin dumnezeiasca Sa iconomie, le-a ținut tăinuite în pământ și nestricate de curgerea atâtor ani. Pe acestea cinstindu-le, Sfinte Efrem, și noi ne închinăm înaintea Împăratului Vieții, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Prin mijlocirea ta la tronul Mântuitorului Hristos, păzești mănăstirea de toată nevoia și necazul, dăruindu-i binecuvântarea ta, Părinte Efrem, căci iat-o alergând spre dobândirea darului tău și strigând cu umilință către tine:
Bucură-te, zidul nostru nesurpat
Bucură-te, al credincioșilor turn nestrămutat
Bucură-te, păzitorul de nădejde al mănăstirii tale
Bucură-te, căci pe copii îi ții sub ocrotirea trezviei tale
Bucură-te, sprijin nebiruit al monahiilor celor cu sârguință
Bucură-te, tainică slavă a maicilor iubitoare de nevoință
Bucură-te, cel ce cererile credincioșilor plinești
Bucură-te, că rugămințile copiilor tăi le primești
Bucură-te, că ne dăruiești toate bunătățile
Bucură-te, că alungi de la noi toate răutățile
Bucură-te, că pentru lumea întreagă te rogi neîncetat
Bucură-te, că prin tine mângâiere mare am aflat
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 12-lea

Din destul reverși daruri și belșug de veselie și de fericire dumnezeiască, Părinte Efrem, iar racla cu sfintele tale moaște veselește sufletele noastre și ne sfințește chiar și trupurile, nouă, celor sărmani, ce îndrăznim să grăim Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudându-ți luptele în cântările noastre, Părinte Mucenice Efrem, slăvim darul de care te-ai învrednicit și, apropiindu-ne de sfintele tale moaște, îți cerem să ne ocrotești până în sfârșitul vieții noastre pământești. Iar pentru tainica ocrotire ce ne-o arăți în toată vremea, îți aducem această cântare:
Bucură-te, cel ce ești asemenea cu toți sfinții
Bucură-te, cel ce te numeri dimpreună cu mucenicii
Bucură-te, căci ai dobândit cununile netrecătoare
Bucură-te, că ai cuprins lumina Întreitului Soare
Bucură-te, apărător neprețuit al celor ce trăiesc în mănăstire
Bucură-te, temelia nou arătată Bisericii, vrednicule de cinstire
Bucură-te, că mulțimi de credincioși ai umplut de veselie
Bucură-te, că tu înalți sufletele, întărindu-le în curăție
Bucură-te, că tu mă slobozești de grijile pierzătoare
Bucură-te, că mă scoți din patimile cele stricătoare
Bucură-te, că la tronul lui Hristos ești mijlocire
Bucură-te, cel ce mă izbăvești dintru mâhnire
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul al 13-lea

O, de trei ori Preafericite Părinte, Sfinte Mucenice Efrem, împreună-locuitorule cu sfinții, roagă-L pe Hristos, dimpreună cu ei, să ne izbăvească din toate nevoile, făcându-ne părtași vieții celei veșnice, pe noi, cei ce-I strigăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic din nou Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Ca un înger nemaivăzut ai fost trimis din Cer și ne-ai arătat nouă harul Preasfântului Duh, cu care îi mângâi pe toți credincioșii, Sfinte Mucenice Efrem. Pentru aceasta, preafericit te numim și îți strigăm ție:
Bucură-te, că odinioară lupta cea bună ai purtat
Bucură-te, că acum tu strălucești prealuminat
Bucură-te, cel ce ne dăruiești nouă veselie
Bucură-te, că pricinuiești în Ceruri bucurie
Bucură-te, stea cu totul nouă a Bisericii lui Hristos-Dumnezeu
Bucură-te, sabie cu două tăișuri împotriva nebuniei celui rău
Bucură-te, că tuturor te-ai făcut pildă de sfântă nevoință
Bucură-te, că în ale tale lupte ai dobândit cununi de biruință
Bucură-te, întărirea cea nouă a credinței
Bucură-te, rana și surparea necredinței
Bucură-te, că ești putere dăruită celor credincioși
Bucură-te, că preschimbi inimile celor necredincioși
Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Condacul 1

Strălucitu-ne-ai tuturor ca o nouă stea, când s-au descoperit sfintele tale moaște, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume. Prin mila și smerenia ta, plinește cererile celor care se apropie cu credință și care îți strigă ție: Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Rugăciune către Sfântul Mucenic Efrem

O, Sfinte Părinte Efrem, căzând înaintea ta cu umilință, ridicăm acum glasul nostru spre tine. Cum se cuvine oare să te numim: minunat următor al Domnului Hristos, mare nevoitor și pustnic, cuvios părinte, mare mucenic, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, izvorâtor de mir, făcător de minuni, grabnic ajutător, mare tămăduitor de multe feluri de boli, slobozitor din multe necazuri și primejdii, mângâietor în deznădejde sau ajutător întru toate nevoile? Cu adevărat, toate aceste numiri le porți dintru darul Duhului Sfânt și de aceea te rugăm să nu ne treci cu vederea, ci degrabă venind întru întâmpinarea noastră, mijlocește-ne mare milă de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Și fie ca prin puterea minunată a rugăciunilor și a predicilor tale să dobândim întărire în a purcede și noi pe calea cea strâmtă ce duce spre Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Rugăciunea părinților pentru copii

wpid-fdbf7b9326cf36bdd264d904e0e06fa3rugaciunea parintilor pentru copii

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai suflat în faţă lui suflare de viaţă şi, binecuvantandu-l, ai zis: creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul, iar la Cana Galileii, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi deci naşterea de fii, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să Te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care ai binevoit să mi-i dăruieşti. Umple-i de înţelepciune şi pricepere. Apară-i de toate cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor tăi ca totdeauna să le fie călăuze şi povăţuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată laudă şi preamări în veci. Amin.

Acatistul Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici – 3 Mai

135840_acatistul-sfantul-irodion-lainici

După obișnuitul început:

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Troparul Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, glasul al 5-lea:

Pe luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină, ca pe un părinte ales să-l slăvim acum noi, ucenicii lui; că înainte-văzător s-a făcut Sfântul Irodion, de boli pe toţi vindecându-i şi duhovnic dumnezeiesc s-a arătat în viaţa sa.

Condacul 1

Pe luceafărul din Lainici, pe Irodion cel cu numele de Apostol, toţi să-l lăudăm; că acesta, ajungând iscusit duhovnic, al Olteniei păstor s-a arătat strălucit, iar în munte a înmulţit pe ucenicii săi, care-i strigă: Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Icosul 1

Marele Ierarh Calinic de la Cernica părinte duhovnic te-a ales pe tine, Cuvioase Irodioane, şi povăţuitor al călugărilor te-a aşezat; că în tinereţea ta a văzut desăvârşirea vieţii tale cuvioase, pentru care îţi strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, luceafărule din Lainici;
Bucură-te, păstorule cel bun;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din potirul veşniciei;
Bucură-te, inimă de părinte şi născător de fii ai luminii;
Bucură-te, fiu al plaiului oltean, primit ca frate la Cernica;
Bucură-te, că în Mănăstirea Lainici mare stareţ ai ajuns;
Bucură-te, că mulţi ucenici ai născut aici în Duhul Sfânt;
Bucură-te, vas al darului înainte vederii;
Bucură-te, purtătorule al crucii cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, sprijin al celor neputincioşi;
Bucură-te, dezlegare prin har a zidirii înrobite;
Bucură-te, cuvânt cu dumnezeiască rodire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 2-lea

Adeseori venea la tine Sfântul Calinic să primească sfat şi dezlegare, cu toate că erai mai tânăr decât el, dar sporirea ta duhovnicească, cu preţ de jertfă câştigată, făcea mai mult decât anii cei îndelungaţi. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Ajungând ierarh în Oltenia, de Dumnezeu purtătorul Ierarh Calinic te-a chemat, Părinte Irodioane, să slujeşti ca stareţ şi te-a numit „Luceafăr al Lainiciului”. Pentru aceasta, împreună cu el îţi cântăm:
Bucură-te, desăvârşire în chipul îngeresc;
Bucură-te, smerenie de om ceresc;
Bucură-te, luminător al credincioşilor cel cu nume de apostol;
Bucură-te, prieten al Mirelui îmbrăcat în haina veacului viitor;
Bucură-te, următor al părinţilor pustiului;
Bucură-te, podoabă a ieromonahilor cu sfinţenie lucrată;
Bucură-te, pământ ce rodeşti însutit sămânţa Cuvântului;
Bucură-te, rod al Pomului Vieţii;
Bucură-te, înţelegere de taină a tainelor Scripturii;
Bucură-te, preoţie cuvioasă şi slujire îngerească;
Bucură-te, jertfă roditoare de înviere;
Bucură-te, făclia cea luminoasă a sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 3-lea

Fiind primit, Cuvioase Irodioane, în obştea Mănăstirii Cernica, stareţul tău, Sfântul Calinic, s-a minunat de viaţa ta îmbunătăţită, căci în osteneli călugăreşti haină de nuntă neîntinată ţi-ai alcătuit şi la Sfânta Liturghie cu cetele îngereşti neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ca la un izvor de apă alergând fraţii în mănăstirea ta, obşte mare s-a întocmit, Cuvioase, iar tu, Sfinte, privind la ei, mulţumeai lui Dumnezeu, zicând: ,,Iată eu şi pruncii daţi mie de Dumnezeu”. Drept aceea, împreună cu ei strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, trâmbiţa Duhului Sfânt;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina cea neînserată;
Bucură-te, vas ales al Preasfintei Treimi ce porţi Cuvântul cel necuprins;
Bucură-te, vieţuire îngerească într-un duh cu Sfântul Ierarh Calinic;
Bucură-te, chip îndumnezeit de fiu al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în rugăciune ai văzut lumea în dumnezeiasca lumină;
Bucură-te, veşmânt al înfrânării pătruns de razele Schimbării la Faţă;
Bucură-te, liturghisire a prefacerii de taină;
Bucură-te, canon al sihaştrilor, împreună vieţuitor cu îngerii;
Bucură-te, paraclis al mângâierii de sus;
Bucură-te, stăruitor în închinarea duhovnicească;
Bucură-te, zidirea înnoitoare a sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 4-lea

Având darul înaintevederii, n-ai primit, Sfinte Cuvioase, laptele femeii ce dădea celui rău făptura lui Dumnezeu, pentru că darul de jertfă numai cudragoste şi rugăciune curată se cuvine să-l aducem lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Părinte al călugărilor, îndemn şi lumină te arăţi credincioşilor, Cuvioase, şi tuturor celor care vin la tine cu credinţă. Pentru aceasta, închinându-ne icoanei şi sfintelor tale moaşte, primim luminare minţii şi inimii, pentru care strigăm aşa:
Bucură-te, iubitorule al liniştirii duhovniceşti;
Bucură-te, rugătorule neîncetat către Dumnezeu;
Bucură-te, făclia Duhului Sfânt care luminezi pe cei binecredincioşi;
Bucură-te, învăţătorule în tainele Scripturii;
Bucură-te, glăsuitorule al Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, mărgăritarul din ţarină aşezat în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, temelie nesurpată de valurile lumii;
Bucură-te, pace dumnezeiască în vremuri de tulburare;
Bucură-te, proorocie luminată ce îndemni şi zideşti;
Bucură-te, lumină a monahilor evlavioşi;
Bucură-te, bucuria Sfântului Calinic de la Cernica;
Bucură-te, cel sfinţit de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 5-lea

Săracilor te-ai făcut pâine hrănitoare, Preacuvioase, orfanilor tată, celor rătăciţi călăuzire, sărmanilor mângâiere, bolnavilor alinare şi tuturor părinte de Dumnezeu purtător, fericite, pentru aceasta acum împreună cu cetele cereşti cânţi neîncetat Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Smerit păstor şi dulce povăţuitor te-ai arătat în Biserica slavei lui Dumnezeu, Sfinte Cuvioase, fiind ridicat stareţ al monahilor prin chemare de sus şi aşezat în scaunul întâistătătorilor lavrei tale, de către Sfântul Ierarh Calinic. Pentru aceasta toţi, cunoscând viaţa ta asemenea îngerilor, se bucurau cântând unele ca acestea:
Bucură-te, lauda Mănăstirii Lainici;
Bucură-te, slava Olteniei;
Bucură-te, trup făcut altar de jertfă Domnului;
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu şi de oameni;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu şi părinte al oamenilor;
Bucură-te, doctor iscusit al bolilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, ocrotitor neputincioşilor şi săracilor alinare;
Bucură-te, pom cu luminoasă roadă de mântuire;
Bucură-te, om ceresc şi înger pământesc;
Bucură-te, cale nerătăcită spre bucurie veşnică;
Bucură-te, că rugăciunea ta scară de la pământ la cer s-a făcut;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 6-lea

Mare apărător al celor asupriţi de duhurile necurate te-ai făcut, Sfinte Irodioane, căci prin rugăciunile tale pe diavoli numai cu cuvântul îi alungai şi pe cei cuprinşi de mrejele lor cu binecuvântarea îi dezlegai. Pentru aceasta şi noi, cunoscând puterea rugăciunilor tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Binecuvântare şi sfat primind de la tine Sfântul Ierarh Calinic, în drumul spre scaunul episcopal de la Râmnic a văzut mai înainte mutarea stareţului Nicandru. Pentru aceasta, deşi mâhnindu-se de despărţire, se bucura că te avea pe tine blând ajutător, drept aceea şi noi îţi cântăm împreună cu el:
Bucură-te, întărirea ierarhilor;
Bucură-te, dezlegătorule al păcătoşilor;
Bucură-te, mlădiţă a Împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, aleasă alcătuire de pământ şi lumină;
Bucură-te, bărbatul doririlor dumnezeieşti;
Bucură-te, pustnic sfânt ce atragi pe oameni la iubirea lui Hristos;
Bucură-te, că permanent ai unit rugăciunea cu răsuflarea;
Bucură-te, întâmpinare de părinte a fiului risipitor;
Bucură-te, inimă în rugăciune, în care se odihneşte Dumnezeu;
Bucură-te, că sufletul şi inima ţi-au fost cuprinse de lumina negrăită;
Bucură-te, că prin cruce ai odrăslit floarea nestricăciunii;
Bucură-te, fiu iubit al Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 7-lea

De Dumnezeu Născătoarea te-a luminat şi te-a călăuzit în toată viaţa ta, Cuvioase Părinte, că tu pe toate sub Acoperământul ei le aduceai şi, la măsura Părinţilor de demult ajungând, cântai împreună cu Sfinţii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

În Biserica din ceruri slujind acum, Sfinte Irodioane, Părinte, şi cu vrednicie locuind împreună cu Sfântul Calinic în lumina neînserată, te rugăm cu căldură, mijloceşte la Tatăl cel ceresc pentru sufletele noastre, să aflăm milă şi har în vremea judecăţii, ca să-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, întărirea celor slabi în credinţă;
Bucură-te, stâlp de foc şi nor luminos pe calea mântuirii;
Bucură-te, armă asupra duhurilor rele în viaţa sihăstrească;
Bucură-te, luminarea celor întunecaţi de patimi;
Bucură-te, curăţirea celor afundaţi în păcate;
Bucură-te, purtătorule al darurilor tainice;
Bucură-te, că reverşi daruri dumnezeieşti peste zidire;
Bucură-te, liman de mântuire al credincioşilor;
Bucură-te, măslin roditor care miluieşti pe cei ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, rai al virtuţilor şi călăuză spre Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor ce se nevoiesc cu smerenie;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 8-lea

În chip de taină, proorocul David dumnezeiasca lege cu privegheri şi post a primit-o, iar tu, Cuvioase Irodioane, cu Trupul şi Sângele MântuitoruluiHristos împărtăşindu-te, darul proorocesc al Duhului l-ai primit; pentru aceasta cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Viaţa cea îmbunătăţită având din pruncie, Sfinte Cuvioase, duhovnic iscusit te-ai arătat şi cu credinţă şi evlavie Sfântului Calinic ai urmat. Drept aceea, fii nouă ajutător şi mijlocitor către Domnul, ca să aflăm de la El milă şi har şi cu veselie să-ţi cântăm:
Bucură-te, duhovnic binecuvântat sub candelă aprinsă;
Bucură-te, Părinte al celor ce caută înfierea dumnezeiască;
Bucură-te, vedere cu duhul a tainelor Împărăţiei;
Bucură-te, conştiinţă a descoperirilor minunate;
Bucură-te, închinare neîncetată, poartă către cer;
Bucură-te, făclie purtătoare de lumină a Bisericii;
Bucură-te, ajutător al preoţilor lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitor al monahilor şi monahiilor în ispite şi prigoane;
Bucură-te, făclie aprinsă pentru cei credincioşi;
Bucură-te, că în smerenie ai ajuns la asemănarea Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că în alergarea ta ai ajuns la răsplata chemării de sus;
Bucură-te, jertfă primită şi bineplăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 9-lea

Vrednic fiind, Părinte, să stai înaintea Tronului dumnezeirii, te rugăm: revarsă har din cer peste noi, ca prin cuvântul tău Însuşi Dumnezeu să vorbească şi cu bucurie să strigăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ca o stea ai luminat pe sihaştri şi cu faptele credinţei ai strălucit pe pământ, petrecând împreună cu îngerii, Părinte. Şi pentru credinţa Evangheliei pe toţi într-un duh i-ai adunat, sfătuindu-i să vieţuiască în chip vrednic, Cuvioase. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, floarea ostenelilor sihăstreşti;
Bucură-te, îmbărbătare spre nevoinţă a mirenilor;
Bucură-te, priveghere în rugăciune cu cetele călugărilor;
Bucură-te, mulţumire adusă în numele Domnului cu soborul preoţilor;
Bucură-te, cunoaştere a iubirii lui Dumnezeu cea mai presus de cunoştinţă;
Bucură-te, ascultare de ucenic înaintea arhiereilor;
Bucură-te, că ţi-ai răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele;
Bucură-te, că te-ai asemănat în Duhul cu marii Părinţi ai Bisericii;
Bucură-te, că împreună cu ei ai dobândit răsplata vieţii cereşti;
Bucură-te, fiu şi moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte, prin care Hristos ia chip în cei chemaţi de El;
Bucură-te, primire prin credinţă a făgăduinţei Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 10-lea

Prin post şi rugăciune ai alungat, Părinte, lucrarea vrăjmaşă din sufletul şi din trupul tău, luând de la Dumnezeu cuvânt cu putere multă. Drept aceea, mulţimile de oameni, primind vindecare de la harul tău, cu mulţumire strigau: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Înger în trup arătându-te, ai primit să trăieşti ca sihastru în Mănăstirea Lainici, fericite Părinte. Şi cu puterea credinţei biruind patimile, mulţime de credincioşi ai adunat în jurul tău, care slăveau pe Dumnezeu, cântând:
Bucură-te, cuvântătorule cu putere Duhului Sfânt;
Bucură-te, mângâiere a dragostei şi păcii celei de Sus;
Bucură-te, că îmbrăţişezi pe toţi cu îmbrăţişare sfântă;
Bucură-te, gând roditor spre ascultarea lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai îmbogăţit cu sărăcia Fiului lui Dumnezeu înomenit;
Bucură-te, pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău;
Bucură-te, făptură nouă în Domnul;
Bucură-te, curăţie a dragostei duhovniceşti;
Bucură-te, purtătorule în trup a răstignirii lui Hristos;
Bucură-te, trup în care s-a arătat viaţa Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, suflet stăpânit de dragostea Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că te-ai înnoit duhovniceşte, urcând din treaptă în treaptă;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 11-lea

Simţindu-ţi sfârşitul aproape, fraţii s-au strâns să asculte îndemnul tău cel din urmă. Deci văzând în duh cele de pe urmă ale lor, le-ai zis: „Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte la sfânta jertfă, pe care în pace să o aducem, cântând: Aliluia!”.

Icosul al 11-lea

Fericite Irodioane, sufletul tău suindu-se la cer împreună cu îngerii, trupul însă ni l-ai lăsat comoară nestricată în veac, pentru tămăduirea sufletelor şi trupurilor noastre. Drept aceea toţi credincioşii îţi cântă:
Bucură-te, văzătorule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, mângâiere a monahilor şi a creştinilor;
Bucură-te, tăiere împrejur a inimii, în duh;
Bucură-te, roadă spre sfinţire;
Bucură-te, slujire întru înnoirea Duhului;
Bucură-te, împreună pătimire cu Hristos;
Bucură-te, preamărire împreună cu El;
Bucură-te, altar al numelui lui Iisus;
Bucură-te, biruitorule împotriva răului cu faptele bune;
Bucură-te, că te-ai liniştit în împlinirea voii dumnezeieşti;
Bucură-te, cuvântătorule în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt;
Bucură-te, împreună lucrător cu Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 12-lea

Maicii Domnului rugându-te, ai ţinut la piept Crucea Mântuitorului Hristos şi duhul ţi-ai dat în mâinile Stăpânului, iar nouă ne-ai lăsat trupul tău plin de sfinţenie care tămăduieşte bolile şi dezleagă legăturile nedezlegate, spre împărtăşirea celor ce cântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Astăzi, toată obştea sihaştrilor la harul de sus se adună şi la ospăţul Stăpânului pe Sfântul Irodion prăznuieşte, mărind cinstită adormirea sa şi cu veselie cântând:
Bucură-te, intrare întru bucuria Domnului;
Bucură-te, lăcaş al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, trup îmbrăcat în nemurire;
Bucură-te, prefacere din slavă în slavă;
Bucură-te, iubire desăvârşită care alungi frica;
Bucură-te, părtaş al dumnezeieştii firi;
Bucură-te, împărtăşire din sfinţenia Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, păzire fără de prihană întru venirea Domnului;
Bucură-te, milostivire spre lumea deznădăjduită;
Bucură-te, nume scris în cartea vieţii;
Bucură-te, fericită odihnire în duh de isihie;
Bucură-te, chip făcut icoană, de pururi închinare;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 13-lea

O, Cuvioase Părinte Irodioane, mare slujitor al harului lui Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină rugăciune şi o du la Tronul Preasfintei Treimi, ca izbăvindu-ne din toate necazurile şi suferinţele să-ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul I şi Condacul 1:

Icosul 1

Marele Ierarh Calinic de la Cernica părinte duhovnic te-a ales pe tine, Cuvioase Irodioane, şi povăţuitor al călugărilor te-a aşezat; că în tinereţea ta a văzut desăvârşirea vieţii tale cuvioase, pentru care îţi strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, luceafărule din Lainici;
Bucură-te, păstorule cel bun;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din potirul veşniciei;
Bucură-te, inimă de părinte şi născător de fii ai luminii;
Bucură-te, fiu al plaiului oltean, primit ca frate la Cernica;
Bucură-te, că în Mănăstirea Lainici mare stareţ ai ajuns;
Bucură-te, că mulţi ucenici ai născut aici în Duhul Sfânt;
Bucură-te, vas al darului înainte vederii;
Bucură-te, purtătorule al crucii cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, sprijin al celor neputincioşi;
Bucură-te, dezlegare prin har a zidirii înrobite;
Bucură-te, cuvânt cu dumnezeiască rodire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Condacul 1

Pe luceafărul din Lainici, pe Irodion cel cu numele de Apostol, toţi să-l lăudăm; că acesta, ajungând iscusit duhovnic, al Olteniei păstor s-a arătat strălucit, iar în munte a înmulţit pe ucenicii săi, care-i strigă: Bucură-te, Sfinte Părinte Irodioane, de Dumnezeu înţelepţite!

Încolțire – Mihai Nistor

mother-tree-72-2

Măiastră primire în tainica lume

Vibrații se-ndrumă, potecă se fac

O pâlnie cerne mișcarea ca vreascuri

Iar apa își varsă undele noi

În albia-nchisă ce caută nume

Electrice noduri pe stânca orbirii

Îndrumă spre negru bucăți nedesprinse

Spre rod de închegare, oglinda privește

Prin straturi tăcute, dansează reflexii

Și voci neatinse din sânul vorbirii

Pătrunde un vifor ca zgomot de carte

Prin spații și puncte, sădim o câmpie

Cu certitudini, sau poate cu certuri

Îi cerem semințe, ne cerne pe noi

Un spațiu se naște în fiece parte …..

Apusul cuprinde întinderea mată

Iar apa se mișcă în ritm de izvor

O aripă naște un zbor spre cealaltă

Adie din oase un crivăț de dor

Se pleacă spre munte câmpia înaltă

Mihai Nistor

30 Aprilie – O zi doar pentru mine

10180_3025779059548_941577213_n

1908423_535194073292499_277580668522942573_n

E noapte, mi-am terminat treburile, mi-am luat cățelușul bolnăvior cu mine în dormitor ca să-l supraveghez, dar și pentru că așa se va simți iubit și ocrotit. Motanul fiicei mele tronează în mijlocul patului. M-am băgat în plapumă, după toaleta de seară, iar el s-a cuibărit în brațele mele, așa cum stau pe burtă, cu laptopul în față, încât trebuie să-i dau uneori coada la o parte, ca să scriu.

Am fost în seara asta la Ovidiu Brăzdău, la Cursul de Conștientizare. Îmi place omul ăsta, înțeleg ceea ce spune, pentru că accesează mai mereu ceva ce și eu am parcurs; mă interesează cursul, dar simt o apăsare și  disconfort în timpul lui. Sunt un om care vorbește, comentează, are păreri, dar cumva mi se pare că sunt din alt film aici. Am lipsit de câteva ori, iar ieri am ajuns cu greu, pe o ploaie torențială.

Doar încăpățânarea mea berbecească mă face să duc până la capăt ceva ce mă face să sufăr, inclusiv fizic. Am mereu sentimentul că privirea mea, fixată asupra celui care vorbește nu e prea ok; că remarcile mele, care vin din spiritualitatea creștin ortodoxă sunt deplasate aici – dar înțeleg că sunt folosite concepte din diferite spiritualități, care au un conținut mai apropiat de ideea pe care dorește să ne-o transmită; mai simt că ceea ce spun pare că ar dori să atragă apreciere. Conștientizez, însă, că pot fi doar gândurile și temerile mele, izvorâte dintr-o dorință reală de a fi validată, vizibilă.

Am fost mulți ani destul de izolată și mi-a trebuit ceva timp și destui oameni care să mă facă să mă simt iarăși actualizată și că ceea ce spun sunt gânduri cuminți, adânc trecute prin cultura și experiența mea de până acum.

Simt apăsătoare tristețea de a fi destul de antipatică; chiar unii prieteni îmi spun că mă iubesc, deși sunt antipatică! Dar, în general sunt o ființă prietenoasă și relaționez foarte ușor, nu simt această respingere, sau nu-mi pasă.

De ce continui – totuși – să mă duc la curs, dacă simt toate astea? Pentru că este ceva în mine, care vrea să fie descoperit și în acest mediu de disconfort personal poate ieși la iveală. Dar de ce mai mult am lipsit decât am venit, de ce o ciudată sincronicitate mi-a adus evenimente pe care nu voiam să le ratez, la aceleași ore?

Oare pentru că fug de neplăcerea acelor conștientizări ce-ar putea să apară? Poate e aceeași facere cu dureri, pe care o întâlnești în terapie, când scormonești în adâncuri și privești cu ochii deschiși la tot ceea ce te-a afectat; poate că e ca la Constelațiile Familiale, pentru care mi-au trebuit ani, ca să am curajul de a mi le lucra. Era teama de ceea ce voi descoperi. Poate este ca la Sand Play, când am început – înciudată –cu un copăcel și fiind sigură că altceva nu mă atrage, dar apoi am alcătuit o poveste minunată în cutiuța fermecată.

Oare nu cumva doar fug de teama de a afla ceva nou, autentic despre mine, care mă va obliga la schimbări majore, la ieșirea din zona de confort? Și-atunci, încep să văd; gândurile mele acoperă alte gânduri. Înfășor îngrijorările mele, din sursă foarte apropiată, cu altele, care nu pot fi la fel de apăsătoare.

Îmi pleacă – mi-au plecat, deja – copiii la casele lor. Mai vin să mai mănânce uneori. Eu și soțul meu ne vom muta de asemenea. Nu am mai fost doar noi doi într-o casă dinainte de venirea copiilor. Simt o ușoară teamă de intimitatea aceasta, pe care nu am mai exersat-o de mult. Ne-am  străduit să facem, cât de bine am putut, meseria de părinți, de gospodari, de soți, de gazde și ce-om mai fi fost. Și toate astea cu prezență 100%.

Am renunțat la carieră, la ani buni de muncă și învățătură, în lipsuri, frig și maratoane după cărți. Dar, a avut sens? Orice pot să îndur, dacă știu că are un rost, un sens! Ei sunt  investiția mea cea mai mare, cea mai importantă, cum va fi în continuare viața lor? Copiii noștri  au crescut; cu dragostea noastră un pic sufocantă pentru ei, cu grija permanentă față de ei și par niște adulți puternici și capabili să-și facă viața lor.

Oricum, de-aici încolo nu mai am ce să adaug; ce a fost de spus s-a spus, educația – cum m-am priceput – le-am făcut-o; principii de viață le-am sădit – sper ca sămânța să dea rod bogat.

Sună telefonul ca la camera de gardă, trebuie să fac mâncare, vine soțul meu o fuguță, mă duce să iau ceva de papa,  fac cumpărături, vorbesc cu copiii un pic, stau cu ei la masă, dar în gând îmi scriu jurnalul – o idee brilliant!

Într-adevăr, am ales să fiu în situația de a nu mai evita și să forez în adâncuri și să admit, să recunosc de ce nu vreau să merg la cursul lui Ovidiu, deși eu i-am cerut să mă accepte – pentru că intuiam că va trebui să accesez adevărul personal. Un alt motiv pentru care am venit la curs este că uit și, în afară de suportul fiziologic, simt că mai e ceva, un motiv subtil, care-mi scapă, se ascunde. Mai e de lucrat pe șantierul ăsta.

Dar, să conștientizez unde sunt acum: o etapă importantă din viața noastră a luat sfârșit; puii noștri au zburat din cuib. Cu emoție și cu un pic de teamă voi privi cum vor ști să zboare. Apoi, mă voi întoarce și înspre mine, un personaj pe care nu l-am prea băgat în seamă, dar a venit vremea să nu mă mai ascund în spatele copiilor. Ceva va fi de făcut și cu viața mea.

Voi face curat, no problem; voi găti – absolutely – și-mi voi aștepta oricând copiii să vină la mami a lor! Dar și scăfârliei pe care mi-a dat-o bunul Dumnezeu voi să-i sporesc  talanții, să-i extind ”fișa postului”.

Până acum am văzut că tot ce mi-am propus am făcut și încă foarte bine. Și tot mi-a rămas un grăunte de teamă de schimbare. Am însă încredere în bunul Dumnezeu, dar și în mine! În puterea și rezistența mea, în mintea asta uitucă, dar care face față oricărei sarcini, până la urmă; în hotărârea mea; în suplețea și adaptabilitatea mea; în simțul umorului (care mă mai și trădează, că m-apucă râsul când mi-e lumea mai dragă), în capacitatea de relaționare cu tinerii, cu copiii – cred că mi-ar umple inima de bucurie să lucrez cu ei!

Încă nu știu de unde să încep, Doamne, dar eu îmi fac partea mea și îmi conștientizez nevoia de a ieși între oameni, cu căldură și bucurie; Te rog Tu să mă ajuți să întâlnesc oamenii potriviți, cărora să le fie de folos ceea ce le pot eu oferi, iar ei să mă ajute să cresc ceea ce este – în potență – bun în mine,  pentru ca la sfârșit să zâmbesc și să-Ți pot spune: a fost frumos, Boierule! Îți mulțumesc!

Cristina Olaru

Acest text va apărea într-o carte la Editura Ascendent. Este ideea Clarei Toma ca 200 de persoane să-și scrie jurnalul aceleiași zile, 30 aprilie. Cum propunerea a venit în cadrul Cursului de Conștientizare, condus de Lect. Dr. Ovidiu Brazdău, proiectul a surprins conștientizările noastre din acea zi :).

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina, ocrotitoarea căsătoriţilor şi a celor care vor să se căsătorească

112944310_1337270025_velikomuchenicairina1

Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea mult lucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.

Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Regulile canonice ale nunții creștine – Sfântul Ioan Gură de Aur

taina_cununiei7

Regulile canonice pe care sunt datori a le împlini tinerii la nuntă creştină ortodoxă sunt douăsprezece la număr şi anume :

1. Cei doi tineri care vor să se cunune unul cu altul, să nu fie între ei nici un fel de rudenie trupească sau duhovnicească, adică din Sfântul Botez. Cununia între rude este oprită cu desăvârşire de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe.
2. Părinţii celor doi tineri trebuie să se învoiască şi să se unească la căsătoria copiilor lor. Nunţile făcute fără voia părinţilor nu aduc bucurie copiilor şi sunt canonisite de Sfântul Vasile cel Mare în canoanele 38, 40 şi 42 ca şi desfrânarea, cu trei ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie până la împăcarea celor doi tineri cu părinţii lor.
3. Cei doi tineri trebuie să se iubească şi să se învoiască a se căsători unul cu altul; căci de se căsătoresc fără voia lor, la îndemnul părinţilor sau pentru câştiguri materiale, această nuntă nu poate dăinui.
4. Logodirea celor doi tineri să se facă cu preot, după rânduiala Bisericii, cu cercetarea canonică cuvenită.
5. Tinerii logodiţi sunt datori să trăiască la părinţii lor până la cununia religioasă şi să-şi păzească cu sfinţenie fecioria, că de vor greşi mai înainte sunt canonisiti de Biserica că nişte desfrânaţi şi opriţi şapte ani de la Sfânta Împărtăşanie.
6. Mai înainte cu o săptămâna sau două de cununia religioasă cei doi tineri sunt datori să se spovedească la duhovnicul lor din copilărie sau la preotul satului, cu post şi rugăciuni şi, dacă au voie, să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie.
7. Cununia religioasă se cuvine, după tradiţie, a se face dimineaţa, de obicei Duminica, mai înainte de începerea Sfintei Liturghii, iar naşii mirilor să fie creştini buni, capabili să înveţe şi să povăţuiască pe calea cea bună pe finii lor.

8. După slujba cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap în mijlocul bisericii, înconjuraţi de credincioşi până la sfârşitul slujbei, iar preotul dă binecuvântare de Sfânta Liturghie şi se roagă împreună cu toţi cei de faţă pentru ajutorul celor încununaţi. Crezul şi Tatăl nostru este dator să le zică mirele.
9. Când preotul zice : ” Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să va apropiaţi ” , atunci cei doi miri se apropie de Sfântul Potir şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dacă au voie de la duhovnicul lor.
10. După terminarea Sfintei Liturghii cei doi miri sunt conduşi la casă mirelui de nuntaşi după vechea tradiţie ortodoxă, unde se aşează la masă, mănâncă şi se veselesc cu cucernicie şi bună rânduiala, întru slavă lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor.
11. Dacă cei doi tineri s-au împărtăşit, se cuvine să fie în curăţenie până în seară zilei următoare, pentru cinstea Sfintelor Taine.

12. În toată vremea căsniciei, creştinii trebuie să nu se împreune Lunea, Miercurea, Vinerea, Sâmbătă şi Duminică, ci numai Marţea şi Joia, exceptând Sfintele Posturi, când este recomandată înfrânarea.

Această este regula canonică a celor ce se căsătoresc, rânduită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, pe care cei mai mulţi creştini o calcă în zilele noastre, spre a lor osândă ( După Hristoitia, Bunul Moral al creştinilor, cap. 26; pag. 67-69, de Sfântul Nicodim Aghioritul ) . Cei ce împlinesc aceste reguli creştine la căsătorie, primesc binecuvântare de la Dumnezeu şi duc viaţă liniştită în familie şi cu bună sporire în toate. Iar cei ce încalcă rânduiala Bisericii la căsătorie, duc viaţă cu multe ispite. După rânduiala Bisericii nu se fac cununii sâmbătă seară, spre ziua Sfintei Duminici. Unii fac nuntă cu scop de câştig, spre a dobândi daruri şi sume mari de bani, schimbând Taina Nunţii rânduită de Dumnezeu în rai, în prilej de desfrânare, de sminteală şi de câştig pierzător de suflete spre a lor osânda. Un alt mare păcat fac tinerii care se cununa numai de ochii lumii, nu pentru naştere de copii, ci spre plăcere trupească şi fac cununie şi petrecere în sfintele posturi, când nunţile sunt oprite.

Rugăciune pentru bolnavi, către Sfântul Efrem cel Nou

ef1-240x120

Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţele lor. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?

Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i pe cei suferinzi! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.

Sfinte Mare Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.

Mișcare – Mihai Nistor

mihalache_ion_artindex_05

Ziduri se izbesc de poartă, locuri ard în locul lor

Cheile-și adapă leul cu izvoare de hiat

Broasca zace-nfometată cu auz fin de izvor

Vântul nu își poartă suflul de pridvor apropiat

Iar metalicul din oase curge valuri de spătar

Ochi de viespe îți prepară turtureaua înjunghiată

Trupul serii, tremurândul, află setea de nectar

O năvalnică purtare se petrece înspumată

Dar în zori, când neființa își zidește armonia

Căutând în pribegirea armelor – o înghețare

Zămislește gândul fraged malul oastei pe câmpia

Munților; se lasă vreme și abis de tremurare

Rugăciune către Sfântul Modest grabnic ajutător pentru animalele bolnave din gospodărie

sfantul_modest7

Doamne Iisuse Hristoase, Ziditorul lumii, învredniceşte-ne pe noi Împărăţiei Tale, că numai pe Tine singur, Stăpâne, Te-a dorit sufletul meu şi pentru numele Tău n-am socotit moartea şi chinurile. Deci, Iubitorule de oameni, să nu mă judeci pe mine nevrednic bunătăţilor tale, ci auzi-mă pe mine robul Tău şi primeşte această rugăciune a mea, şi care va chema numele meu şi va săvârşi pomenirea mea, a smeritului, fii lui ajutor, Doamne, şi nu-l părăsi pe el, ci umple-l pe el de tot binele şi dăruieşte-i milele Tale cele bogate. Şi cine va citi mucenicia nevoinţelor mele, blagosloveşte-l pe el, Doamne, şi toată averea lui, şi depărtează şi goneşte pentru numele robului Tău, Modest, de la toate animalele lui, toată vătămarea şi boala. Aşa, Stăpâne, caută din Sfânt lăcaşul Tău spre rugăciunea mea şi binecuvântează şi înmulţeşte animalele lui şi goneşte pentru numele robului Tău, Modest, de la toate animalele lui, toată vătămarea şi boala. Aşa, Stăpâne, caută din Sfânt lăcaşul Tău, spre rugăciunea mea şi binecuvântează şi înmulţeşte animalele lui, precum ai binecuvântat şi ai înmulţit turmele lui Avraam, ale lui Isaac şi ale lui Iacob şi ale tuturor celor ce au slujit Ţie, că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.

Biblia Ortodoxă

Biblia (1)

Facerea (Geneza)
Ieşirea – a doua carte a lui Moise
Leviticul – cartea a treia a lui Moise
Numerii
Deuteronomul – A cincea carte a lui Moise
Cartea lui Iosua Navi
Cartea Judecătorilor
Cartea Rut
Cartea întâia a Regilor
Cartea a doua a Regilor
Cartea a treia a Regilor
Cartea a patra a Regilor
Cartea întâia Paralipomena (întâia a Cronicilor)
Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)
Cartea întâia a lui Ezdra
Cartea lui Neemia (a doua Ezdra)
Cartea Esterei
Cartea lui Iov
Psalmi
Pildele lui Solomon
Ecclesiastul
Cântarea Cântărilor
Isaia
Ieremia
Plâgerile lui Ieremia
Iezechiel
Daniel
Osea
Amos
Miheia
Ioil
Avdie
Iona
Naum
Avacum
Sofonie
Agheu
Zaharia
Maleahi
Cartea lui Tobit
Cartea Iuditei
Cartea lui Baruh
Epistola lui Ieremia
Cântarea celor trei tineri
Cartea a treia a lui Ezdra
Cartea înţelepciunii lui Solomon
Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Istoria Susanei
Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmarii lui Bel
Cartea întâi a macabeilor
Cartea a doua a macabeilor
Cartea a treia a macabeilor
Rugăciunea regelui Manase

Sfânta Evanghelie după Matei
Sfânta Evanghelie după Marcu
Sfânta Evanghelie după Luca
Sfânta Evanghelie după Ioan
Faptele Sfinţilor Apostoli
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel
Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel
Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel
Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel
Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel
Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel
Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel
Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel
Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel
Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel
Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel
Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov
Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru
A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru
Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
A treia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

Biblia – Sfanta Scriptura – Sfanta Evanghelie
ONLINE

Psaltirea – Psalmii lui David

ProoroculDavid

Psaltirea 

Rugăciunile care se rostesc înainte de citirea Psaltirii

***

PSALMUL 1
Al lui David

1. Fericit bărbatul, care n‑a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n‑a șezut;

2. Ci în legea Domnului e voia lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea.

3. Și va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa și frunza lui nu va cădea și toate câte va face vor spori.

4. Nu sunt așa necredincioșii, nu sunt așa! Ci ca praful ce‑l spulberă vântul de pe fața pământului.

5. De aceea nu se vor ridica necredincioșii la judecată, nici păcătoșii în sfatul drepților.

6. Că știe Domnul calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri.

PSALMUL 2
Al lui David

1. Pentru ce s‑au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat deșertăciuni?

2. S‑au ridicat împărații pământului și căpeteniile s‑au adunat împreună împotriva Domnului și a unsului Său, zicând:

3. «Să rupem legăturile lor și să lepădăm de la noi jugul lor».

4. Cel ce locuiește în ceruri va râde de dânșii și Domnul îi va batjocori pe ei!

5. Atunci va grăi către ei întru urgia Lui și întru mânia Lui îi va tulbura pe ei;

6. Iar eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului.

7. Domnul a zis către mine: «Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te‑am născut!

8. Cere de la Mine și‑Ți voi da neamurile moștenirea Ta și stăpânirea Ta, marginile pământului.

9. Le vei paște pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!».

10. Și acum, împărați, înțelegeți! Învățați‑vă toți, care judecați pământul!

11. Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați de El cu cutremur.

12. Luați învățătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul și să pieriți din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiți toți cei ce nădăjduiesc în El.

PSALMUL 3
Al lui David

1. Doamne, cât s‑au înmulțit cei ce mă necăjesc! Mulți se scoală asupra mea;

2. Mulți zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!».

3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești, slava mea și Cel ce înalți capul meu.

4. Cu glasul meu către Domnul am strigat și m‑a auzit din muntele cel sfânt al Lui.

5. Eu m‑am culcat și am adormit; sculatu‑m‑am, că Domnul mă va sprijini.

6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.

7. Scoală, Doamne, mântuiește‑mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toți cei ce mă vrăjmășesc în deșert; dinții păcătoșilor ai zdrobit.

8. A Domnului este mântuirea și peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.

Slavă…

PSALMUL 4
Al lui David

1. Când Te‑am chemat, m‑ai auzit, Dumnezeul dreptății mele! Întru necaz m‑ai desfătat! Milostivește‑Te spre mine și ascultă rugăciunea mea.

2. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiți deșertăciunea și căutați minciuna?

3. Să știți că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.

4. Mâniați‑vă, dar nu greșiți; de cele ce ziceți în inimile voastre, întru așternuturile voastre vă căiți.

5. Jertfiți jertfa dreptății și nădăjduiți în Domnul.

6. Mulți zic: «Cine ne va arăta nouă cele bune?». Dar s‑a însemnat peste noi lumina feței Tale, Doamne!

7. Dat‑ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin și de untdelemn ce s‑a înmulțit.

8. Cu pace, așa mă voi culca și voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m‑ai așezat.

PSALMUL 5
Al lui David

1. Graiurile mele ascultă‑le, Doamne! Înțelege strigarea mea!

2. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu, căci către Tine mă voi ruga, Doamne!

3. Dimineața vei auzi glasul meu; dimineața voi sta înaintea Ta și mă vei vedea.

4. Că Tu ești Dumnezeul meu, Care nu voiești fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce viclenește.

5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât‑ai pe toți cei ce lucrează fărădelege.

6. Pierde‑vei pe toți cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaș și pe viclean îl urăște Domnul.

7. Iar eu, întru mulțimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina‑mă‑voi spre sfânt locașul Tău, întru frica Ta.

8. Doamne, povățuiește‑mă întru dreptatea Ta din pricina dușmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta.

9. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deșartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc.

10. Judecă‑i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulțimea nelegiuirilor lor, alungă‑i pe ei, că Te‑au amărât, Doamne,

11. Și să se veselească toți cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura și le vei fi lor sălaș și se vor lăuda cu Tine toți cei ce iubesc numele Tău.

12. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma buneivoiri ne‑ai încununat pe noi.

PSALMUL 6
Al lui David

1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți.

2. Miluiește‑mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă‑mă, Doamne, că s‑au tulburat oasele mele;

3. Și sufletul meu s‑a tulburat foarte și Tu, Doamne, până când?

4. Întoarce‑Te, Doamne; izbăvește sufletul meu, mântuiește‑mă, pentru mila Ta.

5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine. Și în iad cine Te va lăuda pe Tine?

6. Ostenit‑am întru suspinul meu, spăla‑voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele așternutul meu voi uda.

7. Tulburatu‑s‑a de supărare ochiul meu, îmbătrânit‑am între toți vrăjmașii mei.

8. Depărtați‑vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.

9. Auzit‑a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.

10. Să se rușineze și să se tulbure foarte toți vrăjmașii mei; să se întoarcă și să se rușineze foarte degrab.

Slavă…

PSALMUL 7
Al lui David

1. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuiește‑mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește,

2. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască.

3. Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele,

4. De am răsplătit cu rău celor ce mi‑au făcut mie rău și de am jefuit pe vrăjmașii mei fără temei,

5. Să prigonească vrăjmașul sufletul meu și să‑l prindă, să calce la pământ viața mea și mărirea mea în țărână să o așeze.

6. Scoală‑Te, Doamne, întru mânia Ta, înalță‑Te până la hotarele vrăjmașilor mei; scoală‑Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit,

7. Și adunare de popoare Te va înconjura și peste ea la înălțime Te întoarce.

8. Domnul va judeca pe popoare; judecă‑mă, Doamne, după dreptatea mea și după nevinovăția mea.

9. Sfârșească‑se răutatea păcătoșilor și întărește pe cel drept, Cel ce cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule drepte.

10. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuiește pe cei drepți la inimă.

11. Dumnezeu este judecător drept, tare și îndelungrăbdător și nu Se mânie în fiecare zi.

12. De nu vă veți întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l‑a încordat și l‑a pregătit.

13. Și în el a gătit unelte de moarte; săgețile Lui pentru cei ce ard le‑a lucrat.

14. Iată, a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia și a născut nelegiuirea.

15. Groapă a săpat și a adâncit‑o și va cădea în groapa pe care a făcut‑o.

16. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui și pe creștetul lui silnicia lui să se coboare.

17. Lăuda‑voi pe Domnul după dreptatea Lui și voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.

PSALMUL 8
Al lui David

1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s‑a înălțat slava Ta mai presus de ceruri.

2. Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, pentru vrăjmașii Tăi, ca să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător.

3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele, pe care Tu le‑ai întemeiat, îmi zic:

4. Ce este omul că‑Ți amintești de el? Sau fiul omului, că‑l cercetezi pe el?

5. Micșoratu‑l‑ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l‑ai încununat pe el.

6. Pusu‑l‑ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le‑ai supus sub picioarele lui.

7. Oile și boii, toate; încă și dobitoacele câmpului;

8. Păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat cărările mărilor.

9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!

Slavă…

DUPĂ ÎNTÂIA CATISMĂ

Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru

Apoi troparele, glasul 1:

Întru fărădelegi fiind zămislit, eu, păcătosul, nu cutez a căuta la înălțimea cerului; dar, îndrăznind către iubirea Ta de oameni, strig Ție: Dumnezeule, milostiv fii mie și mă mântuiește!

De vreme ce dreptul abia se mântuiește, cum mă voi arăta eu, păcătosul, cel ce nu am purtat greutatea și zăduful zilei? Ci numără‑mă, Dumnezeule, cu cei din ceasul al unsprezecelea și mă mântuiește!

Slavă…

Brațele părintești grăbește a mi le deschide, că în păcate am cheltuit viața mea! Și căutând, Mântuitorule, la bogăția cea neîmpuținată a îndurărilor Tale, nu trece acum cu vederea inima mea cea sărăcită, căci către Tine, Doamne, strig cu umilință: greșit‑am la cer și înaintea Ta!

Și acum…

Preasfântă Fecioară, nădejdea creștinilor, pe Dumnezeu, pe Care L‑ai născut mai presus de minte și de cuvânt, roagă‑L neîncetat, împreună cu puterile cele de sus, să ne dea iertare de păcate și îndreptarea vieții, nouă, tuturor, celor ce cu credință și cu dragoste te preamărim pururea.

Apoi Doamne miluiește (de 40 de ori) și rugăciunea aceasta:

Stăpâne atotputernice și necuprins, Putere începătoare de lumină și nepătrunsă, Părintele Ființei celei ipostatice și Purcezătorul Duhului Tău Celui de o putere, Care pentru îndurările milostivirii și pentru negrăita bunătate nu ai trecut cu vederea firea omenească cea cuprinsă de întunericul păcatului, ci dumnezeieștile lumini ale sfintelor Tale învățături le‑ai strălucit în lume mai întâi prin lege și prin proroci, iar mai apoi prin Însuși Fiul Tău cel Unul‑Născut, Care ai binevoit să ne răsară nouă trupește și la strălucirea luminii Tale să ne povățuiască; fie urechile Tale luând aminte la glasul rugăciunii noastre și ne dăruiește nouă, Doamne, cu inimă neadormită și trează să petrecem toată noaptea vieții acesteia așteptând venirea Fiului Tău și Dumnezeului nostru, Judecătorul tuturor, nu culcați și dormind, ci priveghind și cugetând la lucrarea poruncilor Tale să ne aflăm, și întru bucuria Lui împreună să intrăm, unde este glasul cel neîncetat al celor ce prăznuiesc și nespusa dulceață a celor ce privesc frumusețea feței Tale celei negrăite. Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui Celui fără de început, împreună și Unuia‑Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Despre folosul citirii Psaltirii

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

001-mogilasw.georgijapobedonosca-georgijbelodurow
După obișnuitul început:

Condac 1:

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

Icos 1:

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 2:

Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia!

Icos 2:

Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cin­stirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșe­lăciunea idolilor din rădăcină smul­­gând-o. Pen­tru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slu­­jirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel ne­roditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dum­nezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 3:

Din înălțime putere primind, te-ai ară­tat vi­teaz oștean, nevoitorule, al ne­stri­ca­tului Împărat Iisus, de stricăciosul îm­părat nete­mân­du-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!

Icos 3:

Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în ini­mă, ca un leu râvnind, în mijlocul ne­vo­inței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cu­ge­tare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare ne­voi­torule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai bi­ruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte bi­ruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cio­pli­torule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cu­nună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 4:

Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru ne­vo­ințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vred­nicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Ale slujitorilor de idoli defăimătoare po­runci cele scrise împotriva crești­ni­lor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul dis­prețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai îm­părțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pă­mân­­­tești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele mate­rial­nice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu pi­cioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu ve­derea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste pa­timile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 5:

Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care înfierbântându-ți-se min­­­tea, în­dumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai socotit, cân­tând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Către închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce în­târzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grăbă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:
Bucură-te, nemăsurată iubire către Dum­nezeu;
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dum­nezeiești;
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stă­pânului;
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;
Bucură-te, primitorul bunei desfătări;
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și îm­preună asemenea erai iubit;
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai în­străinat;
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­­cenice Gheorghe!

Condac 6:

Cu totul s-a spăimântat tiranul de prea­mi­nu­nata vitejie a ta, mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!

Icos 6:

Luminat, o, mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te bine­­cuvântăm pe tine, zicând:
Bucură-te, strălucite al Treimii propo­vă­­dui­torule;
Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;
Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;
Bucură-te, buze în cer tunătoare ale Dum­nezeirii lui Hristos;
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a ico­nomiei lui Hristos;
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu pro­povăduitorule;
Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;
Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;
Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;
Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 7:

Mari, după tot chipul, sunt felurile chi­­nu­rilor pe care le-ai suferit, muce­nice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai su­ferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pen­tru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cu­getare; de aceea cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;
Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;
Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;
Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;
Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;
Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;
Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 8:

Cu totul străine și preamărite sunt toate mi­nunile câte le-ai făcut, Mucenice Gheor­ghe, în luptele tale, și, după suferințe nenu­mă­rate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dum­nezeu, ai cântat: Aliluia!

Icos 8:

Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minu­nat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:
Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai ne­socotit;
Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;
Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;
Bucură-te, că ai învins puterea veninului;
Bucură-te, că pe un mort de demult din mor­mânt l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;
Bucură-te, prin care copilul a biruit;
Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;
Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;
Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 9:

Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!

Icos 9:

Mărturisitor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe să­vârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pă­mânt, către credința dumnezeiască a lui Hris­­tos se în­demnau, și se bucurau cu duhul, zi­când ție unele ca acestea:
Bucură-te, priveliștea îngerilor;
Bucură-te, privirea oamenilor;
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;
Bucură-te, veselia oamenilor pământești;
Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pă­mântului;
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oa­menilor;
Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;
Bucură-te, dulce strălucire a minților;
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;
Bucură-te, prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;
Bucură-te, purtătorile de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 10:

Ceata demonilor, văzându-te pe tine, mu­cenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icos 10:

Toiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de care noi, minu­nân­du-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, pierzătorul demonilor;
Bucură-te, surpătorul elinilor;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei ne­însuflețiți;
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;
Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai în­fruntat;
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;
Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;
Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;
Bucură-te, prin care satana suspină;
Bucură-te, prin care păgânismul oftează;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 11:

Cetele tuturor sfinților întâmpinau, o, mu­cenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dum­nezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!

Icos 11:

Lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Muce­nice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, ne­sfârșită și negrăită, pentru chinurile ce le-ai su­ferit; pentru aceasta zicem ție:
Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;
Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;
Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;
Bucură-te, cu toți sfinții împreună-pe­tre­că­to­rule;
Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a prea­slăvit acum te-ai mărit;
Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai do­bân­dit;
Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai îm­părtășit;
Bucură-te, cel ce porți cununa cea ne­veștejită;
Bucură-te, cel ce ai luat după har în­dum­ne­zeirea;
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dum­ne­zeu;
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moș­te­nitor al lui Hristos;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 12:

Daruri ai luat, mucenicule, de la Dum­nezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar care cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Cu cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, mucenice, te lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te, zicem către tine:
Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;
Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;
Bucură-te, în felurite împrejurări al credin­cioșilor binefăcătorule;
Bucură-te, doc­tor fără de plată al bol­navilor;
Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;
Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;
Bucură-te, grabnic al celor în nevoi aju­tătorule;
Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 13:

O, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință… și Condacul întâi: Multnevoitorule…

Icos 1:

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 1:

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

http://sfgheorghepascani.iasi.mmb.ro/2191-biserica-sfantul-mare-mc-gheorghe-din-lodd-lida