Spune Alex că eu sunt Entuziasmul pe două picioare (căz doar n-oi fi v’un miriapod)! Ei, da, și sunt ! Dar sunt așa, pentru că Te cunosc pe Tine, pentru că m-am vândut pe veci Ție, sunt a Ta! Tu știi că fac ca toate fiarele când mi se întâmplă ceva: mă umplu de nervi, mă lamentez, mă jelesc, sun un prieten , mă trântesc pe jos, țip și urlu și apoi, îmi vine să râd 🙂 . Știu că Te uiți la mine și Te distrezi, că sunt așa caraghioasă; știu că îmi vezi zâmbetul poznaș, care mi se ascunde în colțul gurii, în chiar cele mai grele momente, pentru ca ȘTIU, știu sigur că nu mă lași, că totul se poate rezolva – cu Tine! Totul, în afară de Moarte! Orice am negociat cu Tine, în afară de Moarte: măreția ei îți aparține integral, la fel ca și Viața! Acolo spun doar: „Facă-se voia Ta, nu voia noastră!”. Și adaug în gând: dar, dacă e cu putință, să treacă de la mine paharul acesta…! Smerenia am uitat-o pe undeva, așa că strig la și după Tine: Te iubesc, Doamne al meu! Mi Te-ai dăruit mie, acolo, pe Cruce; ești Dumnezeul meu personal! Și ne-ai dăruit ca fii și Maicii Tale, Celei Sfinte! Ai fost mereu cu mine: în boală, în nefericire, în părăsire, în sărăcie, în durere, în bucurie, în zilele în care – astmatică și însărcinată fiind, riscam să-mi „tarez” copiii cu tratamentul specializat, dar tu mi-ai dăruit 18 luni fără nicio criză! Și câte altele…! Mi-ai dăruit părinți buni, care-au făcut și ei ce-au știut mai bine pentru mine; profesori buni, care mi-au dezvoltat mintea, mi-au deschis larg orizontul gândirii; soț bun – care-a venit în viața mea când a trebuit (și care a plecat la fel) – și care m-a ajutat să devin o femeie de oțel, care nu poate fi distrusă; prieteni buni, chiar minunați; copii buni, care mi-au arătat cum sunt eu de fapt 🙂 ; cățel iubitor, care mă smerește cu dragostea lui totală față de mine; simțul umorului, care mă salvează în aproape orice împrejurare; o scăfârlie zăpăcită, dar care înțelege orice; un zâmbet interior permanent; dragoste de natură, de oameni și de viața! Îți mulțumesc, Boierule 🙂 ! Ești Mare! Și ești al meu!
Cristina Olaru
Im not that much of a online reader to be honest but your blogs really nice, keep it up! I’ll go ahead and bookmark your site to come back later. All the best edakccddggbb
ApreciazăApreciază