Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Petru Athonitul – 12 iunie


 sf-cuvios-petru-atonitul-2

Troparul Sfântului Cuvios Petru Atonitul, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmosul: Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia Egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alt nou Petru Biserica astăzi ne pune nouă înainte, strălucind cugetele noastre cu dumnezeiască pomenirea ta, părinte preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De stricăciunea patimilor curăţindu-ţi ochii minţii, cuvioase, lămurit ai văzut neasemănata frumuseţe a împăratului Hristos, Cel Ce te-a mărit pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind întru tine, preafericite, neînserarea Dumnezeirii celei în Trei Sori, te-a făcut lumină şi încăpere curată a dumnezeiştilor daruri, părinte de Dumnezeu înţelepţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce pentru noi din tine, Fecioară, S-a îmbrăcat cu o menirea prin covârşirea bunătăţii, a preaslăvit cetele cuvioşilor, cele ce L-au iubit pe EL.

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorându-ţi pe pământ mădularele, cuvioase, prin îndumnezeitele cugetări ţi-ai învieţuit sufletul tău şi ai câştigat viaţa veşnică şi strălucirea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce bine ai vieţuit, te-ai împreunat, preafericite, cu cetele cele de sus petrecând în linişte şi în dumnezeiasca frumuseţe strălucind.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În munţi, înţelepte, ascunzân du-te, te-ai depărtat de adunarea cu oamenii şi toată mintea ţi-ai întraripat spre cereştile frumuseţi, veselindu-te.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cunoscându-te pe tine, Fecioară, Palat vesel al Fiinţei Celei de negrăit, după datorie te mărim, cei ce ne-am mântuit prin naşterea ta, Preacurată.

Irmosul: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cântarea a 4-a

Irmosul: Auzit-am, Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În munţi şi în peşteri, înţelepte, petrecând şi dumnezeieşti suişuri în inimă punând, toate izbucnirile patimilor le-ai uscat cu dumnezeiescul har.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De arcurile demonilor şi de săgeţi şi de curse cu desăvârşire ai scăpat, fiind acoperit cu pavăza credinţei, cuvioase şi cu frica Domnului fiind păzit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând zdrobit sub picioarele tale pe vicleanul şi vrednicul de râs balaur, pe cel ce cu cruzime se îngâmfa, Părinte Petre, Preafericite, slavă Domnului înălţăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născându-Se Domnul dintru tine, Doamnă cu totul fără prihană, a mântuit lumea de stăpania vrăjmaşului şi a mărit pe toţi cuvioşii, ca pe cei ce L-au iubit pe El.

Cântarea a 5-a

Irmosul: Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suindu-te în muntele cinstitelor porunci ca Moise, cuvioase, lămurit ai văzut pe Dumnezeu, pe cât ţi-a fost în putinţă şi luminându-ţi-se toate simţirile sufletului, te-ai mărit foarte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfrumuseţându-te pururea, înţelepte, prin dumnezeieştile plecări, de toată patima ai rămas neîmpărtăşit, părinte şi prin cuvioşie te-ai îmbrăcat cu nepătimirea ca şi cu o porfiră.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ascunse fiind moaştele tale, înţelepte, mai mulţi ani, s-au arătat spre luminarea noastră, izvorându-ne râuri de vindecări şi mirurile harului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Frumuseţea lui Iacov, cu preasfinţite glasuri te cântăm, căci ai născut în lume trupeşte Lumina cea din Lumină, Care luminează adunarea cuvioşilor.

Cântarea a 6-a

Irmos: De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărit fiind cu puterea Duhului, toată puterea vrăjmaşului o ai smerit şi biruitor fâcându-te, la Hristos purtător de cunună ai alergat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Următor ai fost, cuvioase, verhovnicului Petru, pietrei credinţei, al cărui şi nume ai purtat şi cu credinţa îmbelşugat te-ai îmbogăţit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dumnezeiască nevoinţă te-ai nevoit, părinte şi credinţa cu cuvioşie ai păzit. Şi dar ţi se păstrează ţie cununa bunei lucrări.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu în pântecele tău S-a sălăşluit şi toată fiinţa omenească o a îndumnezeit şi mulţimea cuvioşilor cu sfinţenie la Sine o a tras, Preacurată.

Irmosul: De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus…

Depărtându-te pe sine de însoţirea cu oamenii, ai locuit în crăpăturile pietrelor şi în peşteri, pentru dorul cel după Dumnezeu şi pentru dragostea Domnului tău, Părinte Petre, de la Care ai câştigat cunună. Roagă-te neîncetat să ne mântuim noi.

 CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Credinţa lui Hristos…

Lumină înţelegătoare şi cerească înlăuntrul în inima ta primind, vas prealuminat te-ai arătat nestricatei Treimi şi har de tămăduiri ai primit, strigând: Aliluia.

Cântarea a 7-a

Irmosul: Chipul cel de aur în câmpul Deiera fiind cinstit, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget întărit ridicând pe umeri crucea, părinte, ai urmat Celui Răstignit, ca un monah preasfinţit, arzând patimile ca pe o materie şi strigând, preafericite: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiescul Cuvânt te-a descoperit pe tine, cel ce erai de mulţi ani ascuns ca pe o tainică comoară, Petre, Cuvioase, spre luminată primire de către toţi cei ce au în ascuns întinăciuni de păcate, cuvioase şi care învederat s-au îmbogăţit câştigându-te pe tine mijlocitor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin unirea cu Hristos te-ai arătat tămâie bine-mirositoare a bunătăţilor. Şi din cinstitele tale moaşte izvorăşti mir cu preabun miros, mişcând spre minune pe cei ce le văd, părinte cuvioase, căci în trup ai vieţuit viaţă îngerească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preafrumosul Cuvânt, aflându-te pe tine Frumoasă şi Bună între femei, Preasfântă, S-a sălăşluit în Preasfânt pântecele tău, sfinţind pe toate cetele cuvioşilor, care strigă: Binecuvântată eşti Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De fericirea cea dumnezeiască te-ai învrednicit cu adevărat, Petre de Dumnezeu cugetătorule, sărăcind de bunăvoie şi petrecând cu tânguire, înţelepte şi blând făcându-te, moşteneşti pământul celor blânzi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Privighetor cuget având, ai adormit năvălirile patimilor şi dormitând acum somnul cel datornic împreună cu toţi drepţii, preafericite, te-ai arătat neadormit mijlocitor pentru cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luptându-te cu gerul şi cu arsura, înţelepte, lămurit ai pierdut îngheţul demonilor cu căldura Duhului şi patimile trupeşti le-ai omorât, strălucind cu lumina nepătimirii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

În muntele Atosului locuind, Petre de Dumnezeu cugetătorule, precum oarecând în muntele Carmelului Ilie Tezviteanul în linişte pe Dumnezeu căutându-L, vrednicule de laudă, te-ai învrednicit şi de vederea Lui pe cât a fost cu putinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Având cuget trândav şi suflet îngreuiat de îndulcirile vieţii, la tine năzuiesc, Născătoare de Dumnezeu, Curată, strigând ţie: ridică-mă, izbăveşte-mă pe mine cel deznădăjduit şi osândit.

 Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Carele S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Carele cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl slăvim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos Dumnezeu îmbrăcându-te pe tine cu putere şi cu tărie, te-a împuternicit ca să biruieşti meşteşugirile demonilor, preafericite, ca cel ce L-ai iubit pe El din toată inima şi din tot sufletul. Pentru aceasta cu credinţă şi cu dragoste te fericim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai în casa Domnului ca un măslin, de Dumnezeu cugetătorule, cu untdelemnul ostenelilor tale veselind feţele noastre, ale celor ce săvârşim această mărită şi dumnezeiască prăznuire a ta, frumuseţea monahilor, vârful cuvioşilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Moaştele tale, pururea pomenite Petre, izvorăsc cu strălucire bineînmiresmând pe cei credincioşi, căci, te-ai arătat bună mireasmă simţită lui Dumnezeu şi în viaţă şi după moarte. Pentru aceasta după vrednicie te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vas sfinţit al Domnului Dumnezeului nostru, vorbitorule împreună cu mucenicii, cu apostolii, cu proorocii şi cu îngerii, roagă-te pentru toţi cei ce cu credinţă te cinstim pe pământ, ca toţi să aflăm iertare de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fie-ţi milă, Doamne, de mine, fie-ţi milă când vei vrea să mă judeci şi să nu mă osândeşti la foc, nici cu mânia Ta să mă mustri pe mine, Te roagă pe Tine Hristoase, Fecioara, care Te-a purtat în pântece, adunarea apostolilor şi a cuvioşilor.

Irmosul: Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Carele cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare în stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl slăvim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Prin omorârea trupului ai în gropat toată tulburarea patimilor, Sfinţite Petre şi viaţă fără de sfârşit după moarte ai luat. Pentru aceasta astăzi, Biserica lui Hristos prăznuieşte vrednică de laudă pomenirea ta, cel ce eşti podoaba cuvioşilor.

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Povăţuieşte-ne la calea pocăinţei pe noi cei ce ne abatem pururea la calea răutăţilor şi mâniem pe Preabunul Dumnezeu, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă, Binecuvântată Marie, Scăparea oamenilor celor deznădăjduiţi, Locaşul lui Dumnezeu.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1.Podobie: Mormântul Tău…

Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea Preacurată, mort pe Cruce întins, striga: Fiul meu, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această de negrăit a Ta rânduială, prin care ai mântuit înţeleaptă zidire a mâinilor Tale celor Preacurate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s