Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului – 28 Octombrie


sf-dimitrie-rostovol.jpg

Mântuiește-mă, Mântuitorul meu, după bunătatea Ta, și nu după faptele mele! Tu voiești a mă mântui, Tu știi în ce chip să mă mântuiești. Mântuiește-mă, dar, după cum voiești, după a Ta putere, după cum știi cu judecățile pe care numai Tu le cunoști, mântuiește-mă! Întru Tine, Dumnezeul meu, îmi pun nădejdea și voii Tale Sfinte mă încredințez – fă cu mine după cum voiești! De voiești să mă aduci întru lumină, fii binecuvântat! De voiești să mă ții întru întuneric, fii iarăși binecuvântat! De-mi vei deschide ușile milostivirii Tale, prea bine va fi atunci și nespus de frumos. De vei închide înaintea mea ușile milostivirii Tale, binecuvântat vei fi Tu, Cel ce m-ai ferecat întru dreptate. De nu mă vei nimici pe mine dimpreună cu fărădelegile mele, slavă milostivirii Tale celei nemărginite! De mă vei prăpădi dimpreună cu fărădelegile mele, slavă judecății Tale celei drepte! Precum voiești, tocmește pentru mine lucrul!

https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/descoperirea-moastelor-sfantului-dimitrie-mitropolitul-rostovului

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s