Mila Maicii Domnului – Rugăciune

1509942_984540308241280_2337343285815245152_n1

Sunt tulburat, mă rog Ţie să mă îmbrăţişezi am nevoie de Tine, dulce Maică. Acoperă-mă de tot răul, şterge lacrima mea, nu întoarce faţa Ta de la mine. Mi-e dor de Tine foarte tare, vreau să Te simt în preajma mea mereu. Şterge Maică toată suferinţa, spală-mi faţa mea cu lumina Ta. Te rog, roagă-Te pentru mine cu un singur cuvânt Tatălui ceresc. Spune-mi, iubita mea că va trece tot răul şi va răsări lumina în noi toţi. 

Cât de mult ai suferit, Maica mea; suferinţa mea nu se compară cu a Ta pentru că Tu ai simţit cum inima îţi este stăpunsă de cuie…

Iar eu, stau aici ca un om păcătos care nu gândesc de multe ori înainte să fac o faptă, şi mă pripesc, iar acum îmi curg lacrimi ca Tu să mă ajuţi. Te rog iartă-mă, iartă-ne şi vino lângă noi, iubita mea Maică!

De ce eşti atât de bună cu mine? Ce am făcut eu bun înaintea Ta? Ce am făcut de ne iubeşti atât de mult? Aceasta este dragostea adevărată, iubita mea şi eu nu ştiu? Să iubeşti fără să ceri nimic în schimb, să fii blând şi iertător?

Te rog să nu mai plângi pentru noi, pentru că lacrimile Tale sunt mult prea preţioase şi sfinte. Nu am eu cuvinte care să le descrie, şi nici creionul nu ştie să scrie despre ele…

Tu eşti pură, Tu eşti lumină şi cred cu tărie că oricine se roagă Ţie, Tu îi vei răspunde. Poate nu acum, poate nu aici pe pământ pentru că nimeni nu înţelege judecăţile din cer. Dar poate le vei răspunde mai târziu, la vreme potrivită, în lumea cealaltă sau la judecată, când toţi avem nevoie de Tine, să ne fii păzitoare.

Vreau să Te simt mai mult în preajma mea. De ce nu ştiu să mă rog Ţie mereu? Tu eşti atât de bună încât mereu Te milostiveşti spre noi, iar eu păcătosul, nu am cuvinte curate pe care să le aştern aici. Scoate-mă din suferinţa mea, ajută-mă să fiu liber şi să am mintea luminată. Nu am cuvinte de laudă pentru că nu-mi permit. Vreau să te iubesc mereu, dar vreau să te iubesc şi mai mult şi mai mult în fiecare zi, să am încredere în Tine că nu ne vei lăsa niciodată pentru că Tu eşti Maica Domului Iisus.

Maica mea, şterge cu iubirea Ta tot răul din mine şi din noi. Îmbrăţişează-mă pentru că am nevoie cu adevărat. Iubirea Ta este nemăsurată dar mi-e teamă că nu ştiu mereu s-o apreciez. Învaţă-mă să iubesc şi eu şi să fiu puternic în orice moment.

Ajută-mă să nu mă ruşinez niciodată pentru că mă închin Ţie, pentru că nu ştiu ce vremuri vor veni. Te rog, ajută-ne Maica noastă să ne salvăm sufletele! Vreau să fii lângă mine mereu şi lângă toţi cei care se roagă Ţie pentru că ştiu că ne asculţi. Am putea oare să nu mai greşim faţă de Tine?

Măicuţa mea, te rog din tot sufletul să nu întorci faţa Ta de la mine păcătosul, te rog Preasfântă Născătoare de Dumnezeu să aduci dragostea Ta în viaţa mea, să luminezi ochii mei cu soarele Tău; te rog să mă ierţi pentru că nu ştiu să mă rog Ţie cum se cuvine şi pentru că nu-ţi mulţumesc pentru iertarea şi bunătatea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu ajută-mă să ies din întunericul păcatului meu, ajută-mă sa fiu din nou eu, om. Vreau să iubesc, dar nu ştiu să am răbdare. Ce aş mai putea să spun decât că îmi doresc să fii mereu în sufletul meu.

Iartă-mă şi iubeşte-mă aşa cum sunt, iar eu îţi mulţumesc, Maica mea pentru tot!

Via  https://preasfantafecioaramaria.wordpress.com/page/64/

Imagine: Icoana Maicii Domnului – artist Ioana Stoila    

https://www.facebook.com/stoila.ioana/media_set?set=a.163790786982907.38827.100000559607805&type=3

https://www.google.ro/search?q=ioana+stoila&espv=2&biw=1242&bih=545&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=K_rBVMn0OILVONb2gagI&ved=0CCoQsAQ

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh

1_1425

Întâi se citesc Rugăciunile începătoare: https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/
Condac 1:
Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pămantul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!
Icos 1:
Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:

Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îti fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluieste întru noi!

Condac 2:
În chipul limbilor de foc, întru lumină și suflare de vânt de bucurie făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli și de văpaia lui fiind cuprinși, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri și nevoi răbdând cu bucurie pe pământ și pe ape, de morțile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieșind vestirea cântarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!
Icos 2:
Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Ție cântare îți aducem, pe Tine Te binecuvântam și Îți mulțumim Tie, Dumnezeule, Duhule Sfinte:

Vino, Cela Ce Sfânt ești și Biserica o păzești;
Vino și dă un suflet și o inimă celor ce cred în Tine;
Vino și aprinde evlavia noastră cea rece și neroditoare;
Vino și risipeste negura necredinței și a răutății, care se îndesește pe pamânt;
Vino și călăuzește pe toți pe drumul vieții celei drepte;
Vino și ne povățuiește la tot adevărul;
Vino, Ințelepciune neajunsă, și cu judecățile cele de Tine știute, mântuiește-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 3:
O, Prea Adâncă Taină! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl și cu Fiul toate le-ai zidit! Tu care ai împodobit cetele îngerilor de sus, întru locasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la ființă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cerești. Unind Tu trupul și sufletul într-o minunată alcătuire, zidit-ai neamul omenesc; pentru aceasta toată suflarea Ta laudă și cântă: Aliluia!
Icos 3:
Alfa și Omega, Începutule și Sfârșitule, Tu, Veșnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor și cu iubitoarea Ta îmbrățișare ai adus pe toți și pe toate la viață. Din suflarea Ta cea de viață făcătoare a răsărit, din genunea cea fără de chip, frumusețea lumii celei întâi zidite, pentru care îți strigăm:

Vino la noi Prea înțeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce esti Mare în micuța floare, ca și în luminătorii cerului;
Vino, Felurime negrăită și Frumusețe veșnică;
Vino și luminează întunecata netocmire a sufletului meu;
Vino și ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește în noi!

Condac 4:
 
O, Duhule Preabun și Neajuns, din care izvorăște sfințenia! Tu ai înveșmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare și neapropiată a Dumnezeirii Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, Împarateasă a îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci și apostoli, Tu i-ai purtat până la al treilea cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumusețea cea de sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduc pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoși, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, îți cântă: Aliluia!
Icos 4:
Prin Duhul Sfânt totul viază, și cu puterea Lui se va ridica spre învierea cea de obște toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta și cel dintâi al veacului ce va sa vie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule, Mângâietorule, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăși de fericire, întru Dumnezeiasca lumină, cu Sfinții toți, cu părinții și apropiații noștri.

Vino dar, și de a sufletului moarte ne izbăvește;
Vino, și înainte de sfârșitul nostru, ne îndestulează cu Trupul și Sangele Mântuitorului Hristos;
Vino și dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino și luminoasă fă scularea noastră din somnul morții;
Vino și ne învrednicește să privim cu bucurie la norii veșniciei;
Vino și fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino și luminează atunci ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Condac 5:
Auzind glasul Tău: “Dacă cineva însetează, să vină la Mine și să bea”, rugămu-Te, Fiule al lui Dumnezeu, astâmpără-ne setea de viața duhovnicească și dă-ne apa vieții. Revarsă asupră-ne unda harului Duhului Sfânt, Cel ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca sa nu mai însetăm în veac, toți cei ce cântăm cu umilință: Aliluia!
Icos 5:
Nestricăciosule și Neziditule, Veșnicule, Prea Înduratule Duh, Apăratorule al celor drepți, Curățitorule al păcătoșilor, slobozește-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se strice întru noi, cei care Îti cântăm:
Vino, Preabunule și dă-ne umilință și izvoare de lacrimi;
Vino și ne învață să ne închinăm Ție în Duh și în adevăr;
Vino, Preaînaltule Adevăr, și lămurește îndoielile sărăcăcioasei noastre înțelegeri;
Vino, Viață Neîmbătrânitoare, și ne primește din strâmtoarea veacului acesta pământesc;
Vino, Lumină Veșnică, și se vor risipi toate nălucirile și spaimele;
Vino, Putere veșnic nouă, împrospătându-i pe copiii tăi cei osteniți;
Vino, Nemărginită Bucurie, și uitate vor fi vremelnicele întristări;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!
Condac 6:
Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maică! Împodobită, slăvită Mireasă, cu cerurile împreună, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupră-ți odihnește Duhul Cel Preasfânt, Care tămăduiește neputințele, împlinește lipsurile, dăruiește viață celor morți și îi aduce la viața veșnică pe toți cei ce cu cuviință și cu dreptate strigă: Aliluia!
Icos 6:

”În lume necazuri veți avea”, a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare și cine ne va mângâia? Tu, Duhule Mângâietor, Însuți dezleagă întristarea noastră! Mijlocește pentru noi cu suspinuri negrăite și ușurează inimile celor care te roagă:

Vino, Dulce răcoare a celor osteniți și împovărați;
Vino, Împreună Grăitorule cu cei întemnițați și Adăpostul celor prigoniți;
Vino, și miluiește pe cei slăbănogiți de sărăcie și de foamete;
Vino și tămăduiește patimile trupurilor și sufletelor noastre;
Vino și cercetează pe toți cei care însetează de lumina Ta;
Vino și alină întristarea noastră cu nădejdea veșnicei bucurii;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 7:

“Celui care hulește împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta aceasta nici în veacul acesta, nici în cel viitor”, a spus Domnul. Ascultând acest cuvânt străin ne cutremurăm, ca nu cumva să fim judecați cu cei neascultători și cu luptătorii împotriva lui Dumnezeu. Nu lăsa, Duhule Sfinte, inima noastră sa se plece spre cuvinte de vicleșug. Întoarce din schisme, eresuri și necredință pe toți cei rătăciți, iar pe întâii născuți ai Bisericii Tale învrednicește-i să cânte în vecii vecilor: Aliluia!

Icos 7:
Când S-a îndepărtat Duhul Sfânt de la Saul, atunci spaima și neliniștea l-au cuprins, iar întunericul deznădajduirii l-au coborât în cele mai de dedesubt; așa mi s-a întâmplat și mie în ziua întristării și împietririi cugetului meu, căci m-am îndepărtat de la lumina Ta; ci dă-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu până ce lumina Ta mă va lumina pe mine, cel împuținat la suflet:

Vino dar, și nu mă lepăda pentru cârtirea și nerăbdarea mea;
Vino și potolește cumplita vijelie a tulburării și aprinderii;
Vino și odihnește pe cei necăjiți de strâmtorile vieții;
Vino și îmblânzește inima în ziua împietririi și a mâniei;
Vino și surpă urzelile, tulburările și spaimele duhurilor întunericului;
Vino și dă-ne cu suflarea Ta, inimă zdrobită, ca prin răbdare să mântuim sufletele noastre;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Condac 8:
Mântuiește-ne, Cerescule Părinte! Săraci suntem, neputincioși și orbi, și goi duhovnicește! Dăruiește-ne aurul Tău, cel curățit în foc, cu veșmânt alb acoperă rușinea noastră, vindecă ochii noștri cu balsamul Tău. Pogoară și în vasele cele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfântului Tău Duh, Cel de viață făcător, învrednicindu-ne bucuriei celei de a doua nașteri pe toți cei ce cântăm: Aliluia!
Icos 8:
Ca turnul Babel se prăbușește fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omenești. Bine îmi este mie că m-ai smerit, că în păcate și în căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea și nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tau, grăind:

Vino dar, Unule Preaînteleptule Ziditor al vieții;
Vino și lămurește-ne căile Tale cele neînțelese;
Vino precum un fulger și luminează sfârșitul vieții pământești;
Vino și binecuvintează tot începutul bun pe care îl punem;
Vino și fii nouă ajutător la fapte bune;
Vino și luminează mintea noastră în ceasul descumpănirii;
Vino și dăruiește duh de pocaință, ca să se risipească prin aceasta scârbele ce stau să vină asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 9:
Atât a iubit Dumnezeu lumea, ca și pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat , Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și Și-a întins pe Cruce mâinile Sale de Ziditor al lumii, iar prin Sângele Său răscumpărat-a din păcat și din moarte întreaga lume! Pentru aceea, toată zidirea așteptând libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu, cântă Tatălui care a iubit, Fiului care a răscumpărat și Duhului care a sfințit: Aliluia!
Icos 9:
Duhul Cel Făcător de viață, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel, a odihnit și asupra mea, când mă aflam la scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însa lucrarea bunătății Sale din pricina greșelilor mele. Pentru aceea, precum așteapta zorii drumețul rătăcit noaptea în pădure, așa și eu însetez de razele Tale, Bunule, ca sa nu pier cu totul:

Vino dar, la cel pecetluit cu numele Tău cel înfricoșat;
Vino dar și ușurează cugetul chinuit și pârjolit fără cruțare;
Vino și înnoiește întru mine chipul Tău ce S-a întunecat;
Vino și risipește nălucirile cele născute din păcat;
Vino și mă învață să împărtășesc durerile cele străine;
Vino și pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire;
Vino și dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 10:
Duhul Sfânt naște a doua oară pe om spre viața veșnică. Duhul Sfânt însuflețeste pe mucenici, sfințește preoții, încununează pe cei drepți, face din pâine și din vin Însuși Dumnezeiescul Trup și Sânge al lui Hristos. O, adâncul bogăției și al înțelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale: Dragostea veșnică și atotiertătoare, care se întristează pentru păcătoși și vrea ca toți să fie mântuiți prin ea, ca niște fii ai luminii, pentru care strigăm: Aliluia!
Icos 10:
Cine ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu? Scârba, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foamea, sau goliciunea, sau nevoia, sau sabia? Daca ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moștenire nepieritoare în ceruri: ci dă-ne, Doamne, să Te iubim. nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă și cu nevoința întregii vieți:

Vino, Atotputernicule Duh, și ne sporește credința atotbiruitoare;
Vino și ne dă îndrăzneală în rugăciune;
Vino și încălzește inimile, ca să nu se răcească dragostea noastră din pricina prea multor fărădelegi;
Vino și dă-ne să nu cădem în vreme de prigoană și de batjocorire a credinței;
Vino și ne păzește de ispite peste puteri și de sminteli;
Vino și înviază inimile noastre prin rourarea Ta;
Vino, tămăduiește-ne, sfințește-ne și ne ridică, Bunule, cu harul Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Condac 11:
Acestea zice Domnul: “Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fiii și fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voștri vise vor visa, iar tinerii voștri vor vedea vedenii”. Duhule Preadorit, dă-ne doar o fărâmitură de la masa fiilor celor aleși ai Mângâierilor Tale, celor care cu umilință strigăm: Aliluia!
Icos 11:
Acolo unde ai răsărit, fie și doar pentru o clipă, în locul cel de taină al sufletului, strălucind ca un fulger, neuitată este frumusețea descoperirii Tale, prin care se preschimbă, cu preschimbare dumnezeiască și înfricoșată cuviință, făptura cea din tina. Învrednicește-ne Bunule Mângâietor, încă din viața pământească să Te vedem cu inimă curată, noi, cei care strigăm:

Vino, Fulger Dătător de lumina veșniciei;
Vino și luminează-ne cu strălucirea cea neînserată;
Vino, Vistiernicul smereniei și Veselia celor blânzi;
Vino, Apă Vie, răcorește-ne arșita patimilor;
Vino, că departe de Tine nu aflăm liniște și tihnă;
Vino, ca împreună cu Tine pretutindeni este Împărăția Cerurilor;
Vino și întiparește-ne în suflet chipul Tău cel ca de soare;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 12:
Râu nesecat al harului, Cela Ce ierți păcatele, Duhule Sfinte! Primește rugăciunea noastră pentru întreaga lume, pentru cei credincioși și pentru cei necredincioși și pentru fiii neascultării; întoarce-i la Tine și pe toți adună-i în Împărăția Sfintei Treimi, ca să se rușineze de Tine și cel din urmă vrajmaș – moartea – iar lumea, renăscută din focul cel curățitor, să cânte cântarea cea nouă a nemuririi: Aliluia!
 
Icos 12:
Văd cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc – ca pe o mireasă împodobită, cu chip de soare, în sărbătoare. Aud săltarea drepților la Cina Domnului, aud glasurile îngerilor și pe Prealuminatul nostru Domn Hristos între aleșii Sai, iar durerea, întristarea și suspinarea au pierit. Împărate Ceresc, Duhule Sfinte, învrednicește-ne prin înșeptita cunună a darurilor Tale să ne împărtășim în Domnul de bucuria veșnica, noi, cei care strigăm:

Vino, Bunule, și trezește în noi setea de viața de dincolo de mormânt;
Vino și aprinde în inimile noastre dorirea vieții veacului celui adevărat;
Vino și ne descoperă bucuria Împărăției celei ce va să vină;
Vino și dă-ne strălucirea ca zapada a curăției;
Vino și umple-ne cu strălucirea Dumnezeirii;
Vino și ia-ne la nunta Mielului;
Vino și ne învrednicește să împărățim în slava Ta cea veșnica;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condac 13:

O, noian purtător de lumină al iubirii celei mântuitoare, Duhule Făcător de viață! Încălzește cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel înghețat întru fărădelegi, grabește pieirea răului cu nepătrunsele Tale judecăți și ne descoperă cum să prăznuim în veșnicie adevărul cel Dumnezeiesc, astfel ca sa fie Dumnezeu totul întru toate, și cele cerești și cele pământești și cei izbaviți din iad, dimpreună să cânte: Aliluia!

Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt
Împărate ceresc, preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Prea Sfintei Treimi. Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atot-vindecatoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi chipul cel prea-scump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, goneşte-l de la noi; şi ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci; şi aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel ceresc; iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXI-a)

02f227dbf27b97b37455965

Tu reverși lumină în întuneric, Doamne și atunci forme și culori răsar. Tu Îți apleci chipul deasupra prăpastiei al cărei nume este Nimicnicia, iar prăpastia încearcă să înfățișeze frumusețea chipului Tău în umbre. Întreaga creație Îți arată felul în care prăpastia visează la Tine.

Lacul meu este, de asemenea, frumos în vreme ce chipul plin de pace al soarelui rămâne aplecat asupra sa. Iar toți cei care trec pe acolo laudă frumusețea lacului meu. Dar de îndată ce soarele își ascunde chipul, lacul meu devine întunecos și fără fund. Și nici un trecător nu aduce vreodată laudă lacului decât în prezența soarelui sau a tovarășilor strălucitori ai soarelui.

Chipul prăpastiei îi îmbată pe cei care nu văd soarele aplecat deasupra prăpastiei. Frumusețea lucrurilor începe atunci când un privitor își apleacă chipul asupra lor. Nu există oglindă dacă nu există chip care să se oglindească într-însa. Dar chiar și un chip aflat în fața oglinzii nu înseamnă nimic dacă nu există lumină.

În lumina chipului Tău nu dau atenție vreunei creaturi. Fără de Tine, creaturile și cu mine n-am fi oglinzi una față de alta, ci mai degrabă întuneric și prăpastie și o răceală opacă.

Creația Îți deformează frumusețea întocmai precum un vis deformează realitatea. Creația mă tulbură întocmai precum visele. Căci ce este creația înafara unor vise ale realității Tale negrăite?

Apropiații îmi spun: ”Am visat vise frumoase”. Universul îmi e martor când vă spun că voi sunteți mai frumoși decât visele voastre. Universul visează și el, și nu poate visa suficient despre propria sa frumusețe. O, universul meu somnoros: atâta vreme cât un vis visează un vis, acel vis se teme de altul, chiar dacă un vis își caută un interpret și un mângâietor într-altul. Cine cui îi prorocește: visul realității sau realitatea visului?

O, frumosul meu univers: visează la Realitate, iar Realitatea îți va spune totul. Acceptă Realitatea pentru care tu ești un vis și te vei trezi, iar atunci nu vei mai umbla după frumusețe, ci vei fi Frumusețea Însăși.  Există doar o Realitate și doar o Frumusețe și ea este rațiunea visului tău.

Să nu-mi spuneți, copii, despre frumusețea stelelor. Dacă Domnul S-ar retrage pe Sine de la stele, gurile voastre ar rămâne mute. Stați în întunericul gros de pe lângă lacul meu și încercați să-i cântați. Cu adevărat veți amuți și veți tăcea până când soarele va răsări, până când soarele își va revărsa frumusețea sa peste lac și-i va reda gâtului tău lipsit de grai, glasul său.

Chipul Tău revarsă frumusețe peste întreaga creație. Universul înoată în frumusețea Ta precum un vas plutește pe mare.

Iar când Tu pleci peste cenușa rece, cenușa se transfigurează și primește un chip.

Fă ca inima mea să-și revină la simțirile ei, Domnul meu, astfel încât ea să nu poată fi atrasă de frumusețea pieritoare, ci de Tine, Frumusețea mea Nemuritoare.

O, singura mea Frumusețe!

Îngăduie-mi să-Ți văd chipul, din ce în ce mai mult – doar Chipul Tău.

vinieta

Rugăciune de pocăinţă către Domnul nostru Iisus Hristos

monah-rugator-3

(fragment adaptat dintr-o rugăciune din secolul al XV-lea)

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel singur milostiv şi lesne iertător, Izvorul milei, Noianul cel neîmpuţinat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit să chemi pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Primeşte-mă pe mine, Tu, Cel ce i-ai poruncit lui Petru, întâiul dintre ucenicii şi Apostolii Tăi, ca să ierte de şaptezeci de ori câte şapte păcatele, arătând nemărginirea bunătăţii şi a iubirii Tale de oameni şi deschizând cu milostivire şi îndurare uşa pocăinţei tuturor celor care au păcătuit, dăruindu-le vreme de întoarcere şi alungând deznădejdea.

Doamne Iisuse Hristoase, primeşte-mă pe mine cel ce mă întorc cu lacrimi şi cu suspine şi mă căiesc pentru cele greşite şi cer iertare. Pleacă-Te spre rugăciunile şi cererile mele. Milostiveşte-Te ca un milostiv, îndură-Te ca un îndelung-răbdător, miluieşte-mă ca un iubitor de oameni şi-mi iartă mie toate câte am păcătuit Ţie. Primeşte-mă pe mine robul Tău, care Îţi mulţumesc că nu m-ai pierdut până acum pentru fărădelegile mele, şi-Ţi cer dezlegare şi iertare pentru cele greşite de mine. Şi Te rog ca de acum înainte să mă întăreşti întru credinţa, nădejdea şi dragostea Ta şi să mă păzeşti neclintit de toate meşteşugurile şi năpădirile vicleanului, ca să nu mă răpească răutatea spre prăpastia pierzării, nici să mă fac vânat vrăjmaşului.

Doamne Iisuse Hristoase întăreşte-mă să fac voia Ta şi să împlinesc poruncile Tale. Spală-mă cu desăvârşire de spurcăciunea păcatului şi curăţeşte-mă de toată duhoarea cea pătimaşă, de necurăţia şi întinăciunea trupului şi a duhului. Şi-mi dăruieşte linişte statornică şi pace adâncă a gândurilor, ca prin toate acestea îndulcindu-mă de binefacerea Ta, de îndelunga-răbdare şi de bunătatea Ta cea nemăsurată şi dobândind din destul mila Ta cea dumnezeiască, să mulţumesc, să laud şi să slăvesc Numele Tău cel Preasfânt şi al Celui fără de început al Tău Părinte şi al Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea  şi în vecii vecilor. Amin.

Celui care se plânge că Dumnezeu nu-l ascultă – Sfântul Nicolae Velimirovici

duhovnic-prel

Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte.

Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi a spălat picioarele celor ce îl iubesc. Mult se bucură Ziditorul nostru să-i asculte pe copiii Săi cei ascultători. Pe Moise, pe Avraam şi pe Iacov, Ziditorul i-a ascultat în toate câte L-au rugat. Şi prin lucrări fireşti şi mai presus de fire El Şi-a revărsat mila asupra celor care împlineau legea Lui.

Dacă nu a vrut să asculte rugăciunile mele şi ale tale, asta se întâmplă ori fiindcă nu am vrut să ascultăm poruncile din legea Lui, ori rugăciunile noastre nu au fost aşa cum trebuie. Domnul a grăit prin Isaia poporului neascultător: De veţi înmulţi rugăciunea voastră, nu vă voi asculta, şi puţin mai încolo: De veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca (Isaia l, 15,19).

Aşadar, Dumnezeu ne ascultă când suntem ascultători, şi nu ne ascultă când suntem neascultători. Nu ascultă nici când cerem ceva păgubitor şi lipsit de noimă. Apostolii Iacov şi Ioan L-au rugat odată pe Domnul să pogoare foc din cer asupra satului unde nu voiseră să le dea găzduire. Iar El, întorcându-Se, i-a certat (Luca 9,55). Nu numai că nu le-a ascultat rugăciunea, ci i-a şi certat. Gândeşte-te şi tu dacă rugăciunile tale au fost vrednice de un om şi vrednice de Dumnezeu.

Încă ceva. De ce te rogi lui Dumnezeu numai în restrişte? Prin aceasta pe tine te înjoseşti, iar pe Dumnezeu Îl jigneşti. Ziditorul nostru cere de la noi să simţim neîncetat că suntem în faţa Lui şi să avem neîncetat împărtăşire cu El prin rugăciune. Neîncetat rugaţi-vă! Rugându-te lui Dumnezeu numai atunci când dă peste tine nenorocirea, faci din tine un cerşetor oarecare, iar pe Dumnezeu Îl ruşinezi, fiindcă Îl chemi, ca pe un pompier, numai atunci când îţi arde casa.

Hristos ne-a dat dreptul să Îl numim pe Tatăl Lui, Tată al nostru. Ce e mai dulce decât asta? Şi ce este mai dulce pentru copii decât a fi în faţa părinţilor? Să ne străduim neîncetat şi noi, deci, să fim în faţa Tatălui nostru Ceresc cu inima şi gândurile şi rugăciunile. Rugăciunea noastră în vreme de propăşire şi bucurie e ca un capital duhovnicesc, care ne foloseşte la vreme de nevoie şi suferinţă mai mult ca rugăciunea de o clipă făcută când vin zilele de restrişte.

Pace ţie de la Domnul!

Manelele ca viciu – Alexandru Ivan

frabz-i-dont-always-listen-to-manele-but-when-i-do-its-from-the-Neighb-e557d3Nicolae-Guta-Bac-2012

(Cauze şi context. Ce ar putea face mass-media şi ȋn ce condiţii.)

De fapt, de ce nu ne plac manelele? Sau, mai bine zis, de ce sunt ele atât de hulite pe de o parte şi pentru ce au atâţia adepţi de cealaltă? Sunt hulite din motive rasiale? Pentru că nu sunt agreaţi cei care le cântă? Pentru că ei sunt în mare parte ţigani? Adică , din cauza rasei lor se consideră că maneliştii nu pot fi decât inculţi şi lipsiţi de orice fel de fineţe şi că expresia care-i caracterizeză nu are cum să depăşească acest nivel? Un studiu sociologic ar arăta această perspectivă drept reală într-o anumită măsură, însă acelaşi procedeu ar confirma situaţia paradoxală că o mare parte a ascultătorilor de manele sunt oricum, dar nu oacheşi (unii sunt chiar blonzi cu ten aferent şi cu ochi albaştri! ) şi că, paradoxal, fac parte din aceeaşi Românie rasistă, care, dincolo de faţada umanitară de la nivel oficial-politic, îi priveşte pe ţigani cu dezgust. Oricum, originea manelelor nu are nici o legătură cu ţiganii, ( “ romi” sau “rromi” fiind denumiri fictive în ultimă instanţă, care încearcă să înlăture accepţiunea peiorativă alăturată acestor oameni, fapt recunoscut de către cei mai instruiţi dintre ei ). Manelele au apărut pe teritoriul ţării noastre odată cu domnitorii fanarioţi, care, neplăcându-le muzica populară autohtonă, şi-au adus lăutari de-acasă, din Constantinopol, atunci fostul, spre a redeveni peste aproape două secole, Istambul. Să fie atunci hulitorii manelelor stăpâniţi de o puternică ură patriotic-antiotomană, pe care, datorită sutelor de ani de opresiune din trecutul istoric, o extind astăzi asupra oricăror elemente turcice? Categoric nu. O asemenea afirmaţie, fără a fi imposibilă în plan sociologic, este inexistentă ca dovadă pentru situaţia în cauză. Însă George Enescu spunea că există doar două tipuri de muzică: bună sau proastă Se izolează astfel sigura explicaţie pentru care manelele pot să nu placă: sunt urâte, pur şi simplu. Adică, nu conţin absolut nici un fel de valoare estetică, ceea ce presupune simultan nulitate intelectuală. Dacă marea frumuseţe a unui element, fie el creaţie artistică, sau fiinţa animată ori obiect, adică nereprezentată de om, poate fi sufocată prin conceptualizare excesivă în raport cu alcătuirea ei, manelele nu se află în pericol din acest punct de vedere ( şi din păcate, nici din altul!), deoarece alcătuirea lor nu conţine nici o variantă de frumos, nici gândire sau capacitatea de a o suscita. Ritmul manelelor se leagă monoton, grosier şi intruziv pentru un om cu gusturi câtuşi de puţin rafinate, melodia este încarnarea sărăciei expresive ( în mod ciudat, chiar şi când este copiată după Celine Dion, vezi ultima găselniţă a unui autohton ), iar versurile sugereaza complexitatea lirică de care sunt în stare triburile aborigene ( doar cântate de aborigeni manelele ar putea dobândi vreo valoare , căci ar indica în mod obiectiv un stadiu de evoluţie şi nu unul de involuţie!). Nici textul, nici ritmul, nici linia melodică a manelelor nu sunt capabile de a trezi vreun proces superior de recreare sau înţelegere, ci pot asigura doar ţopăiala tremurată oriental pe la diferite bairamuri. Oare acesta să fie în prezent, nivelul milioanelor de cetăţeni români, mai ales tineri, care ascultă manele? Acelaşi nivel de derută culturală de după ’89, pe care manelele să-l fi putut specula prin totala lor lipsă de conceptualizare? Din păcate da. Iar vina principală pentru această stare de lucruri o are cenzura comunistă, care a sufocat adevăratul intelectualism, determinând un blocaj masiv în evoluţia cultural-spirituală a poporului român. E adevărat, aceeaşi cenzură comunistă a împiedicat întâmplător emergenţa manelelor prin dimensiunea ei rasistă (se pare, totuşi, că majoritatea membrilor acestei etnii au o puternică înclinaţie pentru elementul oriental, ceea ce se explică prin originea lor vest-indică, dar nu-i face nici pe departe vinovaţi de starea de incultură a naţiunii, cu atât mai mult cu cât sunt minoritari şi le-ar fi fost imposibil să ia la pumni o societate întregă ca ea să le agreeze muzica), dar cu ce preţ şi, de fapt, pregătindu-le terenul propice pe care s-au îngrăşat mai târziu. Pentru că, manelele s-au ivit după revoluţie, când tulbureala post-decembristă de pe toate planurile a funcţionat ca un focar de infecţie care a îmbolnăvit masele cu efectele speculei. În acest climat, manelele au avut mai întâi forma unor cântece de petrecere hibride (cum sunt cele din filmul “Balanţa”, regizat de Lucian Pintilie, asemenea cântece existând de fapt de prin ani ’80, când se relaxaseră multe lucruri); apoi, manelele au trecut la o existenţă latentă în cadrul unei scurte perioade de popularitate a muzicii ţigăneşti ( cea cu “aoleli”, care la vremea respectivă putea fi auzită prin toate pieţele ); şi în final, cu numai câţiva ani în urmă, manelele au luat forma actuală total aspiritualizată, dar care i-a transformat în adevărate persoane publice pe “interpreţii” lor. Fie că sunt prea bogaţi, fie că se luptă cu sărăcia, majoritatea românilor nu vad sensul gândirii şi al autenticităţii. Într-una din două variante posibile, ei reprezintă numărul enorm al celor care, terminând şcoala în comunism, nu puteau şti ce înseamnă cultura datorită trecerii prin studiu precum câinele prin apă, căci, ca orice minciună, dincolo de ce ascundea, sistemul avea nevoie de o faţadă lustruită. Într-o a doua variantă, românii sunt scoliti în golul de după revoluţie, cand au fost victimele indiferenţei salariate, înotul prin educaţie, dar nu numai, făcându-se deja cu ajutorul şpăgii. Moştenind blocajul spiritual din comunism gusturile românilor s-au format în concordanţă cu starea de confuzie post-decembristă iar societatea nu ştie şi, pe de altă parte nici nu vrea să gândească ori să simtă autentic, fiind plafonată la nivelul banilor, adică de cele mai multe ori, al subzistenţei. Cei mai mulţi, în special cei mai săraci, gândesc de fapt ca ţăranul Ştefan a Petrei din “Amintirile din copilărie” ale lui Creangă, care neştiind ce este învăţătura, se limitează la ce se vede cu ochiul liber şi îi ironizează pe intelectuali, zicând: ”logofete, brânză-n cuiu, lapte acru-n călămări, chiu şi vai prin buzunări!”, care vrea să-şi ţină băiatul acasă pentru a-l folosi la munca “adevărată”, cea care aduce direct mâncarea pe masă, care se teme, în sfârşit, că, instruindu-se, copilul va dobândi cine ştie ce năravuri rele (mentalitate încă întâlnită prin satele româneşti). Şi atunci, dacă aceasta este situaţia oamenilor maturi, atunci majoritatea tinerilor de astăzi au în faţă o cale nebătătorită întocmai ca şcolarii lui Creangă, şi întocmai ca ei, au o singură alternativă, aceea de a nu gândi, pentru că rostul celeilalte nu-l înţeleg. Însă, în ciuda majorităţii ei alarmante, situaţia nu se întinde la nivelul întregii societăţi. Există anumite segmente, unde setea de cultură este uriaşă, mai ales printre tineri, ceea ce constituie un adevărat antipod pentru situaţia generală. Aceşti tineri au avut norocul să trăiască în medii în care s-a preţuit cultura, fie că părinţii lor au fost intelectuali şi i-au putut îndruma să-şi găsească şi să-şi valorifice înclinaţiile, fie că au fost oameni simpli, dar au avut puternica intuiţie că tot învăţătura e mai bună. Prin urmare, inducerea respectului pentru învăţătură constituie calea de a înlătura refuzul de gândire al celorlalţi. Şi aici intervine, de fapt, eterna problemă a sărăciei. Dacă suferă de foame, sau trăieşte în iminenţa mizeriei, omul nu are cum să-şi îndrepte copilul spre o carieră intelectuală, care nu-i poate garanta traiul. Este vorba despre un cerc vicios : cultura nu e respectată pentru că nu aduce bani, iar lipsa de respect o sărăceşte . Şi atunci tânărul, pentru că a gândi nu i se pare prea util, îşi găseşte rostul în a fi “şmecher”, în specula care domneşte de mulți ani în ţară, precum şi în a asculta manele, ce reprezintă doar unul dintre vârfurile unui aisberg uriaş. Soluţia acestei mari probleme de conştiinţă se află dincolo de efortul singular al mass-media, din cauză că existenţa lor este condiţionată de interesul receptorului. În momentul în care mass-media ar fi inundate cu materiale culturale, ele ar deveni elitiste şi nu numai că s-ar rata educarea publicului ascultător de manele, dar acesta ar fi pierdut ca sursă de venit pentru instituţiile de presă, iată de ce o asemenea idee este cu adevărat inaplicabilă. Soluţia constă în retezarea răului de la rădăcină adică în alocarea de fonduri masive pentru cultură. Abia atunci când cultura ar produce bani, ar fi rândul mass-media să o popularizeze intens, mai ales prin marea accesibilitate a televiziunii. Cultura ar “prinde”, ştiindu-se că poate asigura bunăstare materială, adică o rasplată înţeleasă de majoritatea societăţii şi în final ar ajunge să fie perceputa în scopul şi esenţa ei reale de către din ce în ce mai mulţi oameni. Iar in locul dezinteresului s-ar instala o lege nescrisă a discernământului fata de cei dotaţi realmente şi cei lipsiţi de înclinaţie, întocmai după tipicul vestic. Atunci românul ar începe să gândească şi primul său gând, după o mirare mai mare sau mai mică, ar fi cel de înţelegere al Smarandei Creangă, care auzise la biserica din Parimei că : “omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neînvăţat slugă-l va avea”

sau

Alexandru Ivan

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXX-a)

rublevs_saviour

Șterge-mi, o, Doamne, toate amintirile – înafară de una. Căci amintirile mă îmbătrânesc și mă slăbesc. Amintirile distrug ziua de azi. Ele apasă asupra zilei de azi cu trecutul și îmi slăbesc nădejdea mea în viitor, fiindcă toate îmi șoptesc la ureche: ”Va fi doar ceea ce a fost deja”.

Dar eu nu doresc să fie doar ceea ce a fost. Eu nu doresc și nici Tu nu dorești, o, Doamne, ca viitorul să fie trecutul repetat. Soarele n-ar mai avea valoare dacă el ar urmări doar repetările de lucruri.

Cărările bătute îl induc în eroare pe călător. Țărâna a umblat peste țărână vreme îndelungată. Cărările pământești au devenit plictisitoare, fiindcă ele au fost bătute iară și iară din generație în generație de-a lungul vremii. Șterge-mi, o, Doamne toate amintirile mele înafară de una.

Doar o singură amintire te rog să nu o ștergi, ci s-o întărești în mine. Să nu ștergi, ci să întărești în conștiința mea amintirea slavei pe care am avut-o când mă aflam întru totul cu Tine și în Tine, înainte de timp și de iluziile vremelnice.

Când și eu eram o treime armonioasă în sfântă unitate, întocmai întocmai precum Tu ești din veșnicie în veșnicie.

Când sufletul din mine era, de asemenea, în armonie și prietenie cu conștiința și viața.

Când sufletul meu era de asemenea un pântece fecioresc, iar conștiința mea era înțelepciunea în feciorie, iar viața mea era putere și sfințenie duhovnicească.

Când și eu eram întru totul lumină și când nu era nici un întuneric în mine.

Când și eu eram extaz și pace și când nu erau chinurile dezechilibrului în mine.

Când și eu Te cunoșteam, întocmai precum Tu mă cunoști pe mine și când eu nu eram amestecat cu întunericul.

Când și eu nu aveam hotare, nici vecini, nici pereți despărțitori între ”mine” și ”tine”.

Să nu-mi ștergi această amintire, Părintele meu, ci să mi-o întărești.

Chiar dacă ea îmi descoperă prăpastia de-a lungul căreia călătoresc întru smerenie și nimicnicie.

Chiar dacă ea mă desparte de prieteni și de plăceri și distruge toate barierele dintre Ieri, Azi și Mâine (1).

Chiar dacă ea mă scoate din mine însumi și mă face să par ieșit din minți în ochii tovarășilor mei de drum.

Cu adevărat, nici o tovărășie nu-mi face plăcere, înafară de a Ta și nici o amintire nu mă bucură înafară de amintirea Ta.

O, milostivul meu Părinte, șterge-mi toate amintirile mele înafară de una singură.

vinieta

(1) – ”Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evrei 13,8)

Imaginea: Icoana Mântuitorului – Sf. Andrei Rubliov

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXIX-a)

schimonah-pocainta

Pentru toate păcatele oamenilor eu mă căiesc înaintea Ta, Prea Milostive Doamne. Cu adevărat, sămânța tuturor păcatelor curge prin sângele meu! Cu eforturile mele și cu mila Ta eu înăbuș acest mănunchi viclean de buruieni zi și noapte, așa încât nici o neghină să nu poată răsări în țarina Domnului, ci numai grâu curat (1).

Mă căiesc pentru toți cei ce sunt necăjiți, care se clatină sub povara grijilor și nu știu că trebuie să-Ți încredințeze Ție toate grijile și necazurile lor. Pentru cel slab chiar și cea mai neînsemnată grijă este insuportabilă, dar pentru Tine un munte de griji este ca un bulgăre de zăpadă aruncat într-un cuptor încins.

Mă pocăiesc pentru toți bolnavii, fiindcă boala este rodul păcatului. Când sufletul este curățit prin pocăință, boala dispare odată cu păcatul, iar Tu, Veșnica mea sănătate, fă-Ți sălaș în sufletul meu.

Mă pocăiesc pentru necredincioși, care prin necredința lor adună necazuri și boli atât asupra lor, cât și asupra prietenilor lor.

Mă pocăiesc pentru toți cei ce-L hulesc pe Dumnezeu, care hulesc împotriva Ta, fără să știe că ei hulesc împotriva Stăpânului Care-i îmbracă și-i hrănește.

Mă pocăiesc pentru toți ucigașii de oameni care iau viața altora spre a și-o păstra pe-a lor. Iartă-i, Mult Milostive Doamne, fiindcă nu știu ce fac (2). Fiindcă ei nu știu că nu există două vieți la fel în univers, ci una, și că nu există doi oameni la fel în univers, ci unul.

Mă pocăiesc pentru toți cei ce depun mărturie mincinoasă, fiindcă în realitate ei sunt ucigași de oameni și sinucigași.

Pentru toți frații mei care sunt hoți și care sunt lacomi după avuții inutile eu plâng și suspin, fiindcă aceștia și-au îngropat sufletul lor și n-au nimic cu care să vină înaintea Ta.

Pentru cei trufași și lăudăroși plâng și suspin, fiindcă dinaintea Ta ei sunt precum cerșetorii cu buzunarele goale.

Pentru toți bețivii și mâncăii plâng și suspin, fiindcă ei au devenit robi ai robilor lor.

Pentru toți adulterinii mă pocăiesc fiindcă ei au trădat încrederea Duhului Sfânt, care i-a ales pentru a forma o nouă viață printr-înșii. În schimb, ei au preschimbat viața de slujire într-o viață de distrugere.

Pentru toți clevetitorii mă pocăiesc, fiindcă ei au transformat prea prețiosul Tău dar, cel al vorbirii, în nisip ieftin.

Pentru toți cei ce distrug căminul și casa aproapelui și pacea acestuia eu mă căiesc și suspin, fiincă ei își agonisesc blestem asupra lor și a poporului lor.

Pentru toate limbile mincinoase, pentru toți ochii plini de suspiciune, pentru toate inimile furioase, pentru toate stomacurile nesătule, pentru toate mințile întunecate, pentru toată reaua voință, pentru toate cugetele necurate, pentru toate simțămintele ucigașe, mă pocăiesc, plâng și suspin.

Pentru întreaga istorie a omenirii de la Adam și până la mine, păcătosul, mă pocăiesc; fiindcă toată istoria este în sângele meu. Fiindcă eu sunt în Adam și el este în mine.

Pentru toate lumile, mari și mici, care nu se cutremură dinaintea înfricoșatei Tale prezențe, eu plâng și strig: O, Stăpâne Multmilostive, ai milă de mine și mă mântuiește.

(1) – Pentru Parabola grâului și-a neghinelor, vezi Matei 13, 24-30

(2) – Cf. Luca 23, 34vinieta

 

 

Sfântul Nicolae Velimirovici: Știi tu oare, fiule?

De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară?
Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.

Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune?
Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.

Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii?
Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s’au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor?
Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.

Ştii tu oare, fiule, de ce s’au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime?
Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele?
Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.

Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi va îndrepta toate.

Sfântul Nicolae VelimiroviciInima în Marele Post, Editura Predania,https://serbiaortodoxa.wordpress.com/ 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXVIII-a)

Pe-Piatra-Gaunoasa

Mă simt mut și fără grai, Domnul meu Cel Preafrumos, atunci când vreau să-Ți exprim neclintirea și toată plinătatea Ta. De aceea, implor întregul univers să îngenuncheze alături de mine și să grăiască în locul meu, fiindcă sunt neputincios și fără grai. Eu zidesc altare de piatră pentru Tine, o, Temelie de piatră a nădejdii mele. Iar fii cei trufași ai lumii, care se pretind a fi mai apropiați de Tine decât sfinții Tăi, mă batjocoresc: ”Priviți-l pe păgân, care mai degrabă s-ar închina la pietre decât la Domnul!” Cu adevărat, eu nu mă închin la pietre,ci mai degrabă eu, dimpreună cu pietrele mă închin la Domnul Cel viu. Căci piatra este și ea departe de Domnul și are trebuință de mântuire. Păcatul m-a făcut mai necurat decât piatra înaintea feței Cerului. Fie ca piatra să fie mântuită laolaltă cu cu mine și fie ca ea, ca simbol al trăiniciei să-mi ajute slabele mele cuvinte să exprime trăinicia dreptății lui Dumnezeu. De aceea eu îmbrățișez piatra ca pe un tovarăș de cădere* și ca pe un tovarăș de rugăciune și mântuire. Eu aprind candela și lumânarea pe altarul de piatră, o, Lumină inepuizabilă. Iar cei trufași gâfâie și exclamă: ”Priviți la omul cel superstițios, care nu știe că Dumnezeu este duh!” Robul Tău, o, Doamne, știe că Tu ești duh, dar el cunoaște și milostivirea Ta față de tot trupul. Și așa văzând undelemnul strălucitor și ceara înmiresmată, îmi spun: ”Oare ești tu mai bun decât uleiul sau ceara? Undelemnul sau ceara la miez de noapte, ca soarele la amiază, înfățișează slava Domnului mai limpede decât limba ta. Îngăduie-le să-ți fie ajutor la rugăciune. Îngăduie-le să-ți fie tovarăși de rugăciune și mântuire”. Îți împodobesc altarul cu icoane de lemn, cruci de aur, serafimi de argint, acoperăminte de mătase și cu cărți de mântuire legate în piele. Iar eu mă închin până la pământ dinaintea altarelor Tale împodobite și înfrumusețate. Dar cei trufași râd de mine și spun: ”Priviți la închinătorul la idoli, care nu-L preamărește pe Domnul, ci obiecte mute!”. Totuși, Tu știi, singurul Idol, că eu Te venerez doar pe Tine. Dar întrucât trufia nu-mi poate cuprinde inima și nici întârzia mântuirea, mă adresez copacilor și plantelor, pietrelor și animalelor să-Ți strige Ție dimpreună cu mine, fiecare ]n propria sa limbă. Cu adevărat, toate creaturile și întreaga creație au trebuință de izbăvire și de aceea, toate au nevoie să se unească în rugăciune cu omul, care a dus creația în păcat și o conduce acum spre izbăvire. Sfințesc pâinea și vinul pe altarul Tău, și îmi hrănesc sufletul cu ele. Să-i lăsăm pe cei trufași să mă batjocorească până la capăt, iar eu mă voi rușina de dorința mea de a Te avea pe Tine drept hrana și băutura mea, o, Hrana mea de Viață dătătoare. Eu mă închin  dinaintea unui altar de piatră, ca astfel să pot învăța a socoti întreg universul drept altarul Celui Preaînalt. Eu mă hrănesc cu pâine și vin sfințit la altarul tău, așa încât să pot învăța a socoti tot ceea ce mănânc drept Sfântul Tău Trup, iar tot ceea ce beau drept Sfântul Tău Sânge. Eu mă rog cu toată zidirea și pentru întreaga zidire, spre a putea învăța smerenia înaintea Ta și spre a-mi putea exprima întreaga taină a iubirii mele față de Tine, o, Atotcuprinzătoare Dragoste.

Elogiu lui Eminescu – Girel Barbu

10419576_396092323886816_2791417823353026549_n
Despre Poet nu trebuie să vorbim
decât ca despre o iarbă cerească
cu cele mai frumoase
și mai luminoase cuvinte,
lumea fără poezia lui ar fi fost
ca o casă fără ușă.
Despre Poet să ne aducem aminte
ca de-o fântână
în care ne-am stins setea,
despre Poet să gândim
ca despre o țară
unde greierii fac de santielă
la hotarul dintre anotimpuri.
Pentru el dacă ne cheltuim
toate bucuriile, și tot rămânem datori
munți de iubire,
despre Poet să vorbim
ca despre un zeu întârziat
prin altarele sufletelor noastre.
Fără cântecul lui primăvara
s-ar fi destrămat pe margini
Girel Barbu
Imaginea: Pirogravură realizată de artistul plastic Mihai Cătruna.

 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXVII-a)

crearea-lumii

Păsările voastre mă trezesc dimineața și freamătul lacului mă îndeamnă la somn seara. Dar nu păsările sunt cele ce mă trezesc, nici lacul cel care mă îndeamnă la somn, ci Tu, o, Doamne, Stăpânul glasului. Tu Îți împrumuți glasul păsărilor și freamătul nopții lacului. Tu ai împrumutat un glas fiecărui gât și ai pus o poveste în fiecare creatură. Sunt înconjurat de vestitorii Tăi, ca un elev de mulți dascăli și ascult neobosit din zori până în amurg. O, Doamne, Stăpâne al glasului, grăiește mai limpede prin vestitorii Tăi! Soarele îmi grăiește despre strălucirea chipului Tău, iar stele despre armonia ființei Tale. Soarele vorbește într-o limbă, iar stele vorbesc într-o limbă diferită, dar toate limbile provin din aceleași corzi vocale. Corzile vocale Îți aparțin Ție, iar Tu ai rostit cel dintâi sunet care a început să vibreze în surzenia și lipsa de formă a nimicniciei și care apoi s-a răspândit în nenumărate alte sunete și crainici, tot astfel precum un nor întunecat irumpe în picături de ploaie. O, Doamne, Stăpâne al glasului, grăiește mai limpede prin vestitorii Tăi! O exclamație a ieșit din pieptul Miresei lui Dumnezeu când Ea L-a văzut pe Fiul Tău – un glas plin de o dragoste ce nu putea fi cuprinsă în tăcere. Iar exclamația aceea a răsunat în inima Fiului Ei și acest ecou – acest răspuns la dragostea Maicii Sale – Duhul Sfânt L-a răspândit cu preaputernicele Sale brațe prin întregul univers. De aceea, întreg universul este plin de vestitorii Tăi, o, Cântul meu și Dragostea mea. O, Doamne, Stăpâne al glasului, grăiește mai limpede prin vestitorii Tăi! Din această pricină, Tu ai grăit, de asemenea, în parabole, o, Fiule al lui Dumnezeu și Tu explicai lucruri și evenimente ca povestiri despre Prea Înaltul Dumnezeu. Tu ai tămăduit bolnavii cu cuvintele și ai înviat morții cu cuvintele, fiindcă Tu ai revelat taina iubirii. Iar taina iubirii este o taină a cuvintelor. Prin toate creaturile, ca prin trompeți pătrunzătoare, s-au revărsat cuvintele, iar prin cuvinte, dragostea Cerului. O, Doamne, Stăpâne al glasului, învață-mă dragostea Ta prin toți vestitorii Tăi!

Imaginea – Icoana Facerii

vinieta

Icoana Maicii Domnului a Acatistului – (12 ianuarie)

????? ????? ????? icoana-maicii-domnului-a-acatistului-4-1 icoana-maicii-domnului-a-acatistului-8-1-de-la-hilandar icoana-maicii-domnului-a-acatistului-12-1-detaliu icoana-maicii-domnului-a-acatistului-13-1-tabor

Rugăciuni pentru copiii noștri :)

rugaciunea_in_familie

Rugăciune către Preasfântă Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Stăpână, Fecioară, de Dumnezeu Născatoa­re, mântuieşte şi ocroteşte pe fiii mei (numele), pe toţi pruncii, pruncele, ti­nerii, pe cei botezaţi şi pe cei fără de nume şi pe cei ce se află în pântecele mamei lor. Ocroteşte-i pe ei cu acoperământul tău de Maică, păzeşte-i pe ei întru frica de Dumnezeu şi întru ascultarea de părinţi şi roagă-te Dom­nului nostru şi Fiului tău să le dăru­iască lor ceea ce le este de folos pen­tru mântuirea lor. Îi încredinţăm pe ei purtării tale de grijă, Maică, că tu eşti Acoperământ dumnezeiesc al robilor tăi. Amin.

Rugăciunea părinţilor pentru binecuvântarea copiilor

Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, binecuvântează, sfinţeşte, ocroteşte pe acest copil al meu cu puterea făcătoare de viaţă a Crucii Tale. Amin.

Rugăciune pentru copii

Dumnezeule, Părinte Ceresc Multîndurat, miluieşte pe co­piii noştri (numele) pentru care Te ru­găm cu smerenie şi pe care îi lăsăm într-adins ocrotirii Tale. Aşează întru ei credinţă tare, învaţă-i pe ei cucernicia înaintea Ta şi învredniceşte-i pe ei să Te iubească cu putere pe Tine, Zidi­torul şi Mântuitorul nostru. Îndreaptă-i pe ei, Doamne, pe calea adevăru­lui şi a binelui, ca să săvârşească toate spre slava numelui Tău. Învaţă-i pe ei evlavia şi viaţă cea virtuoasă, ca să fie buni creştini şi folositori oamenilor. Da-le lor sănătate sufletească şi trupească şi spor în lucrările lor. Izbăveşte-i pe ei de vicleniile diavolu­lui celui întunecat, de mulţimea smintelilor, de patimile cele scârnave, de toate necurăţiile şi de oamenii cei fără de rânduiala. Pentru numele cel sfânt al Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile Preacinstitei Sale Maici şi ale tuturor sfinţilor, îndrumă-i pe ei către limanul liniştit al veşnicei Tale împărăţii, ca ei împreu­nă cu toţi drepţii pururea să-Ţi mulţu­mească Ţie, împreună cu Fiul Tău cel Unul-Născut şi cu Duhul Sfânt, Dom­nul de Viaţă făcătorul. Amin.

Rugăciune mai înainte de a începe să-i învăţăm pe copii

Doamne Dumnezeule şi Ziditorule al nostru, al Cărui Chip suntem noi, oamenii, pe care ne-ai în­frumusețat şi ne-ai ales şi pe care ne-ai învăţat Legea Ta cea mântuitoare; Cel ce ai descoperit tainele Tale pruncilor, lui Solomon şi tuturor celor care Te caută pe Tine, Dătătorule – deschide inima, mintea şi gura robilor tăi aceștia, ca să se înţelepţească prin pute­rea legii Tale şi să cunoască învațătu­ra care le este lor de folos pentru slavă sfântului Tău nume, pentru folosul şi zidirea Sfintei Tale Biserici, pentru în­țelegerea binelui şi săvârşirea voii Ta­le. Izbăveşte-i pe ei de toate răutăţi­le vrăjmaşilor, ocroteşte-i pe ei în cre­dința cea creştină şi în curăţie, în toată vremea vieţii lor – că să se întăreas­că cu înţelepciunea şi să împlinească poruncile Tale, şi astfel înţelepţiţi să preaslăvească preasfânt numele Tău şi să se facă moştenitori ai împăraţi­ei Tale, căci Tu eşti Dumnezeu întru tot milostiv şi întru tot bun, şi Ţie se cuvin toată slavă, cinstea şi închină­ciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii veci­lor. Amin.

Alte rugăciuni folositoare ale părinţilor pentru copii

I

Doamne, Dumnezeule! Fiii pe care îi am sunt un dar al bună­tăţii Tale. Tu ai făcut a se naşte în mine simţământul care îi face scumpi inimii mele, simţământul dragostei părin­testi. Ţie Îţi închin copiii mei, Doam­ne! Binevoieşte a le fi lor Părinte, căci eu sunt un neputincios muritor şi fără de ajutorul Tău nu pot face nimic. Tu, Cel ce dai hrană păsărilor cerului, Cel ce păzeşti floarea ce răsare în mijlocul stâncilor, Părinte a toată lumea, bine­voieşte a îngriji şi de copiii mei, ca să poată fi fericiţi şi în viaţă această, şi în cea viitoare. Ajută-mi să cultiv în ei bunătatea şi printr-o bună creştere să îi fac folositori semenilor. Dă-le lor, Doamne, înţelepciune, ca să cunoască şi să voiască binele. Dă-le lor comorile cele cereşti ale virtuţii, că acestea sunt bogăţii nepieritoare. Nu cer pentru ei, Dumnezeul meu, bogăţii pământeşti care sunt supuse stricăciunii, ci Te rog să le dai trupuri sănătoase şi iubitoare de osteneală, ca să poată birui re­lele vieţii. Păzeşte inimile lor de orice alunecare păcătoasă şi apară nevinovăţia lor. Rânduieşte, Preabunule Stă­pâne, ca ei să ajungă prin harul Tău fii credincioşi ai Sfintei noastre Biserici şi să binecuvânteze numele Tău în veci.

Doamne, Dumnezeule, iar­tă-mă că nu ştiu să cresc cum se cu­vine aceşti copii pe care mi i-ai dăruit! Iartă-mă, Dumnezeule, iartă-mă! În loc să înveţe de la mine numai cele bune, copiii învaţă şi cele rele şi fără să vreau devin prilej de sminteală pentru ei. Degeaba îi sfătuiesc să facă binele şi să ţină poruncile, dacă ei văd că eu nu le păzesc. Degeaba îi îndemn cu vorbele, dacă faptele mele nu sunt pe măsură. O, cât sunt de vinovat în faţă Ta şi a lor! În loc să Te mărturisesc prin faptele mele, am făcut împotriva. Greu cu adevărat este pentru mine, păcătosul, să cresc copiii cum trebuie. Cum va creşte un copil care nu a vă­zut în părinţii săi pildă de fapte bune? Iartă-mă, Doamne, iartă-mă! Iartă-i şi pe părinţii, pe moşii şi strămoşii mei, pentru toate păcatele pe care le-au săvârşit, fiind prin ele pietre de poticni­re pentru urmaşii lor. Îndreptează-mă pe mine, păcătosul, Doamne, să duc o viaţă curată, ca să-mi pot îndrepta co­piii pe calea poruncilor Tale. Să vină pacea Ta peste casă noastră, să vină peste noi milă Ta, ca să sporim în fap­te bune şi în tot ce e bineplăcut Ţie. Ca să petrecem cealaltă vreme a vieţii noastre în pocăinţă şi să dobândim în această viaţă darul Tău, iar în cealal­tă, bucuria cea veşnică. Pentru rugă­ciunile Preabinecuvântatei Născătoa­rei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţi­lor Tăi. Amin.

II

Doamne, Dumnezeul nostru, Ce­la ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om şi ai suflat în faţa lui suflarea de viaţă şi, binecuvântându-l, ai zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, iar la Cană Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi deci naşterea de fii, cu multă umilin­ță rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să Te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti. Umple-i pe ei de înţelepciune şi pricepere. Îndreaptă paşii lor pe căile omeniei, ale dreptăţii, ale dragostei de oameni şi ale bunei-cuviinţe. Ajută-mi a cultivă în ei bunătatea şi a-i face folositori lorusi şi obştii în mijlocul căreia trăiesc. Dă-le lor comorile cereşti ale virtuţii, care nu pier niciodată.

Nu cer pentru ei, Doamne, bogaăţii pământeşti, ci Te rog: dă-le un trup sănătos şi iubitor de osteneală, pre­cum şi suflet luminat şi râvnitor spre tot binele, ca să ajungă buni fii ai Sfin­tei noastre Biserici şi vrednici cetăţeni ai Patriei, ca de-a pururi să binecu­vânteze numele Tău. Amin!

III

Atotputernice Stăpâne, Ziditorul şi Părintele nostru cel Ceresc, care din bunătatea şi prin binecuvântarea Ta mi-ai dăruit copii: Însuţi pri­meşte mulţumita şi lauda inimii mele pentru acest dar; şi mă învredniceşte de harul şi ajutorul Tău, ca să-mi pot îndruma copiii pe căile credinţei, ale evlaviei şi dragostei Tale, ca odată cu vârstă să crească şi în har şi înțelep­ciune, şi să se învrednicească de moş­tenirea vieţii veşnice. Amin.

IV

Dumnezeule, Care eşti înțelep­ciunea şi bunătatea nesfârşită, trimite-L pe Duhul adevărului asu­pra copilului/copiilor nostru/noştri ca să îi (le) lumineze mintea şi inima cu lumina Sa. Te rugăm ca învăţătura să nu-l (-i) îndepărteze de Tine, ci să fie mereu pentru el (ei) o căutare a ade­vărului şi o dobândire a cunoştinţelor necesare spre a-şi împlini rolul în so­cietate, pentru a-şi câştig cinstit exis­tența şi pentru a-şi ajuta mai bine se­menii. Amin.

V

[Pentru fiul plecat departe]

Doamne, fiul nostru se află de­parte de noi. Ne gândim de­seori la el; fără el casă pare pustie, lip­sa lui ne face să suferim. Dar Tu îl iu­besti fără margini şi eşti aproape de el. Îndepărtează de la el orice primej­die trupească şi sufletească, fereşte-l de tovărăşiile cele rele. Dă-ne să-l pu­tem revedea printre noi cât mai cu­rând. Amin.

VI

[Pentru copilul bolnav]

Doamne Iisuse, în timpul vieţii Tale pământeşti Ţi-ai arătat iu­birea, ai fost mişcat în faţa suferinţe­lor şi de multe ori ai vindecat pe cei bolnavi, revărsând bucuria asupra fa­miliilor lor. Copilul nostru e bolnav: noi încercăm să-l ajutăm cu tot ceea ce e omeneşte cu putiinţă. Dar ne simţim neputincioşi: viaţa nu e în mâinile noastre. Îţi oferim suferinţele noastre şi ale lui şi le unim cu suferinţele pătimirii Tale. Fă ca această boală să ne ajute să înţelegem mai bine sensul vieţii şi dăruieşte fiului nostru sănăta­tea, ca împreună să-Ţi putem mulţumi şi să Te putem slăvi întotdeauna. Facă-se voia Ta! Amin.

VII

Doamne Iisuse Hristoase, Dum­nezeul nostru, luminează min­ţile copiilor noştri cu harul Tău cel da­tător de viaţă. Tu, Care dai celor în­telepți înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai lu­minat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, şi s-au arătat va­se alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai lumi­nat-o pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să în­vețe cele bineplăcute Ţie şi să se um­ple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chib­zuință. Să nu primească ei cunoștin­țe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât de Dumnezeu. Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă ce­le bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre bi­nele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei ce îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lu­crarea cea bună şi îi întăreşte în cre­dință, ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima zi a vie­ţii lor. Amin.

în locul nostru – gina goia

10668225_801311846555684_1465901248_n

doar melcii se iubesc

tăcerea aia care sparge

inima

auzim prin urechea

celuilalt

cum transferăm

ficații

plămânii

și mai ales

sângele

*

fac terapie de tine

de câteva

nopți

să te uit

ori

să mă eutanasiez

*

dincolo

/spuneai/

începe

iubirea

g.goia/ dublin

Acatistul tuturor icoanelor Maicii Domnului

1013616_790471071026307_4786648684636252654_n

Kondac 1
Celei mai alese dintre toate neamurile, Preacinstitei Fecioare şi Stăpânei noastre care
izvorăşte milă nemăsurată întregii lumi, cu scrieri de laudă proslăvim minunile Ei şi apariţia
icoanelor făcătoare de minuni. Tu, Pururea Fericită, nu trece cu vederea bucurie nouă, celor
ce te numim:
Bucură –te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Icos 1
Arhistrategul Mihail şi toate Puterile Cereşti te slăvesc pe Tine Stăpână, Ceea ce eşti
mai cinstită decât Heruvimii şi mai cinstită fără de asemănare decât Serafimii, pururea
Născătore de Dumnezeu; şi noi păcătoţii de pe pământ, asemănându-ne Puterilor celor fără
de trup şi bucurându+ne de primul cuvânt al bucuriei adus ţie de Arhanghelul Gavriil şi
dreapt Elisabeta, împreună cu ei, din adâncul inimilor, cântăm Ţie:
Bucură-te binecuvântată!
Bucură-te că Domnul este cu tine!
Bucură-te ceea ce eşti Blagoslovită între femei!
Bucură-te chemarea binecuvântării lui Dumnezeu!
Bucură-te că Duhul Sfânt a coborât peste tine şi puterea Celui de sus te-a umbrit!
Bucură-te că ai zămislit în pântece, L-ai născut pe Fiul şi l-ai numit Iisus!
Bucură-te că cel născut din Tine Sfânt este şi se numeşte Fiul lui Dumnezeu!
Bucură-te că binecuvântat este rodul pântecelui tău!
Bucură-te maica Dumnezeului nostru!
Bucură-te ceea ce ai crezut în săvârşirea celor spuse Ţie de la Dumnezeu!
Bucură-te că auzind aceste prorociri, Duhul Tău s-a bucurat întru Dumnezeu
Mântuitorul Tău!
Bucură-te Preacurată Fecioară , slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 2
Mintea omenească nu poate să înţeleagă cum însuşi Dumnezeu s-a sălăşluit în
pântecele Fecioarei şi cum după naşterea Fiului Tău, Fecioară ai rămas.Plecându-ne înaintea
minunatei taine a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, cu bucurie cântăm Ţie, celei ce i-ai dat
trupul Tău, l-ai hrănit cu lapte şi l-ai purtat pe braţe, cântarea îngerască: Aliluia!
Icos 2
Toate zilele vieţuirii tale pe pământ au fost după,cum a prorocit Ţie dreptul Simeon,
când l-ai întâlnit la biserică: ”iată, prin sufletul tău va trece sabia”.Singura bucurie pe care ai
avut-o în lume după suferinţa care repede a trecut, a fost în dimineaţa primei zile după
sâmbătă, când cu pace ai auzit glasul Îngerului zicându-ţi: „bucură-te Binecuvântată, că Fiul
Tău a înviat a treia zi din mormânt!”. Şi noi împreună cu El, cu bucurie în glas îţi aducem
lauda noastră:
Bucură-te Năsătoarea veşnicului Împărat!
Bucură-te ceea ce ne-ai odrăslit Rodul Vieţii!
Bucură-te credincioasă roabă a lui Dumnezeu!
Bucură-te binecuvântarea tuturor neamurilor!
Bucură-te ceea ce pe toţi ne-ai luat de fii, lângă Crucea Fiului tău!
Bucură-te că întotdeauna ne arăţi iubirea ta de mamă!
Bucură-te conducătoarea credinţei creştine!
Bucură-te ceea ce te rogi pentru noi Fiului Tău Hristos Dumnezeul nostru!
Bucură-te Preabinecuvântată şi Preanevinovată!
Bucură-te ceea ce petreci în slava cerească, împreună cu Dumnezeu!
Bucură-te că prin curăţia Ta străluceşti mai mult decât soarele!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 3
Cum în multe chipuri Tu, Preasfântă Stăpână ai întărit neamul omenesc în credinţa în
Dumnezeu şi Fiul Tău? Câte icoane ale tale făcătoare de minuni ne-ai dăruit nouă! În chip
minunat te-ai arătat în adevăr şi în vise binecinstitorilor ce s-au nevoit! Cum putem descrie
minunile tale? Care glasuri pot înălţa cântari de laudă către tine? Cine nu te înduplecă
Presfântă Fecioară? Care buze vor tăcea, când de Tine se bucură toată suflarea, soborul
îngeresc şi neamul omenesc? Nu vom tăcea nici noi nevrednicii, pururea să vestim puterea
ta, Născătoare de Dumnezeu şi să cântăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3
Sfântul Ignaie de Dumnezeu purtătorul şi Dionisie Areopagitul privindu-te Preasfântă
Stăpână, n-au găsit cuvinte pentru a descrie strălucirea chipului Tău, bunătatea dumnezeiască
şi puterea Ta. Aceştia căzând înainte-ţi, nu s-au zdrobit, căci nu toţi te pot privi, Fecioară
Cerească. Tu, din iubire pentru cei ce cred în Fiul Tău, ai îngăduit Sfântului Aostol şi
Evanghelist Luca să înfăţişeze cinstiutl tău chip alături de Pruncul Dumnezeu şi Fiul Tău, ca
tot genunchiul pământesc să se plece Ţie şi în toate veacurile toţi privindu-Te să-şi înalţe
gândurile spre Tine, Precuvîntată Stăpână.şi noi păcătoşii, Te numim pe Tine, ceea ce esti de
toşi cântată:
Bucură-te că primul tău chip s-a numit:”cu voi este binecuvântarea mea şi puterea va
dăinui!”
Bucură-te că ai fost dăruită ţării noastre Rusia în ţinutul sfântului Vladimir!
Bucură-te ceea ce prin acest chip luminos, veseleşti cel mai slăvit ţinut Moscova!
Bucură+te că prin această icoană, neîncetat se dăruieşte binecuvântare şi milă!
Bucură-te că icona făcătoare de minuni a săvârşit minuni în oraşul Lido!
Bucură-te că văzând minunea, apostolii şi credincioşii s-au uimit!
Bucură+te ceea ce izvorăşti minuni celor ce se închină înaintea acestei icoane!
Bucură-te ceea i-ai învăţat pe apostoli să te numească „Presfântă Născătoare de
Dumnezeu ajută-ne nouă!”
Bucură-te că în vremea vieţuirii tale ai cercetat sfântul munte al Athosului şi ai ales
acest loc bineplăcut Ţie ca fiind al Tău!
Bucură-te că ai trimis-o pe sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii, să luminineze
ţinutul Ivirului!
Bucură-te împlinirea celor prorocite şi lauda apostolilor!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 4
Aducând vrăjmaşului omenesc prigoana asupra creştinilor, chinuind trupurile
credincioşilor, tu ai apărut arătându-te lor, întărindu-i în răbdareşi credinţa în Hristos,
dăruindu-le duhul înţelepciunii. Şi azi, sfintele muceniţe, miresele lui Hristos Ecaterina,
Varvara şi altele, te însoţesc atunci când poposeşti la aleşii lui Dumnezeu de pe pământ şi
cântă cântarea: Aliluia!
Icos 4
Binecredinciosul cneaz Vladimir încredinţându-se, a adus la Hristos poporul rus şi a
întemeiat primul sfânt lăcaş de închinăciune din ţinutul Kievului, în numele preacinstitei
Tale Naşteri, Stăpâna lumii, dăruind a zecea parte din bunurile sale pentru înfrumuseţarea
acestuia. Din acele vremuri şi până astăzi binecuvântările Tale şi marea milă se revarsă peste
popor. Şi ca un dar nepreţuit al bunei tale voiri, de a alege oraşul Kiev ca fiind un colţ al Tău,
ai dăruit chipul tău făcător de minuni „Adormirea Maicii Domnului” şi ai îngăduit înălţarea
bisericii în obştea sfinţilor Antonie şi Teodosie. Cine va putea spune mulţimea oamenilor
care cu lacrimi îşi pleacă genunchii înaintea preacinstitei Tale icoane? Care obşte nu aleargă
la Tine? Cine poate spune toate minunile care se revarsă înaintea icoanei Tale? Nici noi nu
tăinuim binefacerile Tale Preacurată şi cu umilinţă Te numim:
Bucură-te că Fiul tău te-a suit de la pământ la cer!
Bucură-te că înălţându+te spre cele de sus te-ai bucurat de slava dumnezeiască!
Bucură-te că prin apostolul Toma ai întărit mutarea Ta la ceruri!
Bucură-te Prestol dumnezeiesc cel în chipul focului înălţat de pe pământ spre
Împăraţia Cerească!
Bucură-te ceea ce ai descoperit prin vedenie marea Lavră Kievo-Pecerska!
Bucură-te ceea ce ai dăruit maoştele sfinţilor mucenici şi aur pentru zidirea ei!
Bucură-te ceea ce ai înmânat sfinţilor întemeietori Sfânta Ta icoană „Uspenia”!
Bucură-te că ai săvârşit minune pe locul zidirii bisericii Tale curăţindu-l cu foc ceresc!
Bucură-te lauda monahilor şi a cetelor îngereşti!
Bucură-te ceea ce preschimbi suferinţa în celor ce aleargă la tine în minunată bucurie!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 5
Aflându-te Preafericită Maică în locaşurile cereşti împreună cu Fiul Tău şi văzând
suferinţele robilor tăi din ţinutul Kazan, unde credinţa creştină a fost batjocorită de agareni,
ai binebvoit să arăţi icoana ta prin care s-au proslăvit icoanele tale, oamenii iubitori de
Hristos ţi-au ncântat cu credinţă: Aliluia!
Icos 5
Arătând minuni tuturor suferinzilor, năpăstuiţilor, obidiţilor şi rătăciţilor credinţă, ai
dăruit multmilostivă Stăpână, binecuvântările icoanelor tale făcătoare de minuni,
numite:”Bucuria tuturor celor necăjiţi”, „Potoleşte suferinţa mea” şi „Aflarea sufletelor
pierdute”.Cei săraci au vărsat o mare de lacrimi înaintea lor.Care suflet nu a alergat la tine în
această viaţă, căzând înaintea icoanelor tale? Care suferinţe nu le-ai transformat în bucurii?
Celor aflaţi în primejdii dar care se rugau ţie, cui nu i-ai întins mâna spre ajutor? Îţi
mulţumim, ceea ce eşti de toţi cântată, pentru milele pe care le reverşi păcătosului neam
omenesc şi din toată inima îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, „bucuria tuturor celor
necăjiţi”!
Bucură-te maica milostivirii!
Bucură-te grabnic ajutătoare a celor aflaţi în necazuri şi supărări!
Bucură-te bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi potoleşte suferinţa noastră!
Bucură-te că prin mijlocirea ta, nimiceşti necazurile vremelnice!
Bucură-te binecuvântare dăruită în biserică, prin aceste icoane!
Bucură-te că prin ele izgoneşti negura păcatului ca un stâlp de foc!
Bucură-te că s-a proslăvit icoana ta numită „Mângâietoarea” în suferinţă şi întristări!
Bucură-te lauda obştii Athosului şi a ţinutului nostru înaintea icoanei tale ”Bucurie şi
Mângâiere”!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria înteregii lumi!
Kondac 6
Tuturor fiind mângâietoare, credincioşii privesc icoana numită de tine „grabnică
ascultătoare” şi se închină înaintea ei nu numai în obştea din mânăstirea Dochiar, dar şi în alte
ţinuturi unde este numită: bucură-te a tuturor „grabnic ascultătoare”, care împlineşti cererile
cele bune ale celor ce cântă Fiului Tău Hristos Dumnezeul nostru: Aliluia!
Icos 6
Puterea Ceui Preaînalt, umbreşte pe cei ce cu credinţă şi bunăvoire aleargă la
preacinstitul tău Acoperământ Preacurată Stăpână, că din cele mai vechi timpuri şi până
astăzi, Tu acoperi cu sfântul tău omofor întregul neam creştinesc şi ţara noastră Rusia cu tote
obştile ei. Creştinii de pretutindeni, privind la icoana ta în care te arăţi împreună cu Îngerii,
Arhanghelii, cu Înaintemergătorul, cu Teologul şi cu Soborul tuturor sfinţilor, se minunează
de mijlocirea ta înaintea Lui Dumnezeu pe care o arăţi tuturor celor care cu capul şi
genunchii plecaţi te numesc pe tine:
Bucură-te bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Omofor!
Bucură-te Acoperământul şi mântuirea sufletelor obştii!
Bucură-te înfrumuseţarea sfinelor lăcaşe şi altare!
Bucură-te binecuvântarea caselor şi a familiilor celor evlavioase!
Bucură-te înţelepciunea şi ocârmuirea păstorilor Bisericii!
Bucură-te ceea ce sădeşti temerea de Dumnezeu monahilor şi monahiilor!
Bucură-te întărirea celor nevoitori!
Bucură-te ceea ce dăruieşti îneţlepciune celor tăinuiţi în mijlocul lumii!
Bucură-te Acoperământul şi binecuvântarea celor lipsiţi!
Bucură-te Apărătoarea celor prigoniţi pe nedrept!
Bucură-te ajutătoarea neîncetată a celor ce se află în legături şi în temniţă!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 7
Văzând pescarii pe luciul apei icoana ta din Tihvin purtată de o putere nevăzută şi
strălucind mai mult decât soarele, au strigat către Dumnezeu:”dă-ne nouă acest dar
dumnezeiesc, nu ascunde această comoară, căci cu ea nădăjduim să îmbogăţim sărăcia
sufletească, şterge lacrimile şi suspinele noastre!”…ca toţi primind cele trebuincioase, să-ţi
cântăm ţie Preacurată: Bucură-te Stăpână milostivă, Apărătoarea noastră înaintea lui
Dumnezeu, a celor ce cântă Fiului Tău cântarea îngerească: Aliluia!
Icos 7
Care dintere credincioşi vizitând ţinutul Moscova nu se pleacă Născătoare de
Dumnezeu înaintea preacinstitelor tale icoane „Iviriţa” şi „De Dumenezeu Iubită”? Cine nu
se va umili văzând mulţime de oameni care la miez de noapte întâmpină icoana ta „Iviriţa”?
Cine va uita chipul tău „De Dumnezeu Iubită”, din cei care în zilele de sărbătoare se mângâie
cu el? Nu te depărta de la noi în toată vremea vieţii noastre Maică Multmilostivă şi auzi
cântarea ce-ţi aducem:
Bucură-te blajină Apărătoare care ne deschizi uşile raiului!
Bucură-te că locuitorii Moscovei sunt binecuvâântaţi înaintea icoanei tale „Iviriţa”!
Bucură-te că această icoană este purtată ziua şi noaptea în casele celor suferinzi şi
bolnavi!
Bucură-te că ai săvârşit minuni prin această icoană încă de pe drumul din aAthos spre
pământul Rusiei!
Bucură-te că ai poruncit bimnecinstitorului Manuil să răscumpere icoana ta din
mâinile necredincioşilor care împiedicau întoarcerea ei în ţara Rusiei!
Bucură-te că această răscumpărare i s-a înapoiat!
Bucură-te că multe ale tale minuni s-au scris şi s-au proslăvit prin aceasta icoană!
Bucură-te Împărăteasă de Dumnezeu iubită nădeejdea şi limanul nostru!
Bucură-te că descoperindu-te cneazului Andrei i-ai arătat locul în care să zidească
mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”!
Bucură-te ceea ce te arăţi în icoană, alături de sfinţi cuvioşi şi muceniţe!
Bucură-te că prin icoana „De Dumnezeu Iubită” ai săvârşit minuni în oraşele Uglice,
Tule şi altele!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 8
Răsăritu-ne-ai ca zarea luminoasă icoana icoana ta făcătoare de minuni „Bucurie
Neaşteptată” înaintea căreia toţi cei ce se află cufundaţi în păcate, nevoi şi suferinţe îşi pleacă
genunchii zicând: „Bucură-te ceea ce dăruieşti „Bucurie Neaşteptată” celor credincioşi”! Şi
primind mila ta cântă pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8
Binevestitorul tău arhanghel Gavriil, trimis fiind de Dumnezeu şi ivindu-se în chip
minunat pe pământ, ne-a învăţat să te lăudăm precum îngerii, dăruindu-ne această cântare:
”cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cea
pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”. Şi noi aducându-ţi această
cântare, Prealăudată, alăturându-ne cetelor îngereşti, te numim:
Bucură-te ajutătoare milosârdă a creştinilor şi mijlocitoare a celor păcătoşi!
Bucură-te ceea ce esti mai mărită decât Puterile Cereşti!
Bucură-te că prin icoanele tale făcătoare de minuni, ai dăruit sfântului munte Athos,
binecuvântare şi înţelepciune!
Bucură-te că prin icoana ta „Hrănitoarea cu lapte”, s-a împlinit prorocirea sfântului
Sava!
Bucură-te ceea ce pentru rugăciuniile monahilor din Athos aduse înantea icoanei tale
„Înaintevestitoarea”, ai revărsat bisericii untdelemn din belşug!
Bucură-te egumenă a mănăstirii ……că ne-ai arătat nouă icoana ta „Cu trei mâini –
Troeruciţa”!
Bucură-te ceea ce eşti prealăudată înaintea icoanelor tale „Înţelegerea eclesiarhului”şi
„Gherondisa” a căror stareţă eşti!
Bucură-te că stareţului care citea acatistul înaintea icoanei tale „Acatist”, i-ai grăit din
icoană „bucură-te şi tu stareţ al lui Dumnezeu”!
Bucură-te că icoana te „Odighitria” a fost adusă de două ori în chip minunat din
mănăstirea „Vatopedu” în mănăstirea „Xenofont”!
Bucură-te ceea ce în chip de negrăit, ai revărsat minuni în Athos de la icoanele
„Pecetluitoarea” şi „Ctitoriţa”!
Bucură-te hrănitoare milostivă a soţiei împăratului Plachidului, care ai iertat păcatul
acesteia când a călcat pe muntele Athos!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 9
În zilele Sfintelor Paşti, când biserica prăznuieşte cu bucurie Învierea lui Hristos, ne
amintim şi de minunile tale preacurată, pe care le-ai săvârşit prin icoanele „Izvorul
Tămăduirii” şi „Întrezărirea”, iar în chip minunat s-a izbăvit din mâinile necinstitorilor de
Dumnezeu, icoana ta numită „Dulcea Sărutare”. Pentru aceasta, mulţumind Dătătorului de
viaţă, cântăm cu bucurie cântarea: Aliluia!
Icos 9
Retoirii cei mult vorbitori nu se pricep cum să te numească Preacurată Stăpână. Şi noi
aducem ţie aceste cântări de laudă înaintea icoanelor tale şi cu bucurie te numim:
Bucură-te „Lumină Nepieritoare” şi „Cer Binecuvântat”!
Bucucră-te „Pântece Fericit” şi „Stea prealuminoasă”!
Bucură-te „Bucuria Îngerilor” şi „Trei Bucurii”!
Bucură-te milostivă şi „Miluitoarea”!
Bucură-te „Ochiul care nu doarme” şi „Sporirea minţii”!
Bucură-te „Chemarea la smerenie” şi „Chia Înţelepciunii”!
Bucură-te „Îmblânzirea Inimilor Învrăjbite” şi „Scăparea de la înnec”!
Bucură-te „Fecioară Nenuntită” şi „Ajutor în naşteri”!
Bucură-te „Călăuzitoarea Păcătoşilor” şi „Tămăduitoarea”!
Bucură-te „Cuvântul ce s-a întrupat” şi „Ceea ce înainte şi după naştere, Fecioară te-ai
aflat”!
Bucură-te „Bunătatea Tuturor” şi „Semistrelnaia”-cu şapte săgeţi!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 10
Propovăduieşte Navgorodul proslăvita ta apărare, preacurată Stăpnă, aucându-şi
aminte de zilele de demult în care au năvălit duşmanii puternici şi înarmaţi, iar de la icoana
ta „Semnul”s-a arătat ajutor binecuvântat lumii, căci aceştia cuprinşi de frică s-au risipit, iar
ţinutul tău ocrotit fiind, s-a păstrat întreg şi toţi cu mulţumire cântă ţie: Bucură-te Stăpână
ceea ce ne-ai arătat „Semnul milei tale” şi Mântuitorului cântăm: Aliluia!
Icos 10
Stăpână Preabună, puterea de foc a Celui Preaînalt înfrumuseţează sfânta ta icoană
„Rugul Aprins” prin care ai săvârşit multe minuni peste tot locul. Căci mintea omenească nu
poate cuprinde toate binecuvântările ce izvorăsc din icoanele tale făcătoare de minuni, care sau
săvârşit pe muntele Poceaevo, în Censtohov şi în Ahtârko prin icoanele
„Feodorovskaia”,„Tolgskaia” şi altele, neajungând anii pentru pomenirea lor. Nu tăinuim
nici noi binefacerile tale Preabinecuvântată şi cu bucurie în inimă îţi cântăm aceste cântări de
laudă:
Bucură-te Binecuvântat „Rug Aprins” care ne izbăveşti de aprinderea focului!
Bucură-te Lauda Poceaevolui, nădejdea şi liniştea noastră!
Bucură-te Maica Domnului, mijlocitoare şi apărătoare sârguincioasă ce ne-ai dăruit
icoana din „Obnora”!
Bucură-te Sofie, ceea ce eşti Înţelepciunea Dumnezeiască, făcundu-se astfel biserici în
oraşele Kiev, Novgorod şi altele!
Bucură-te că ai săvârşit în chip minunat pisania icoanei „Semnul din Obştea SerafimPonetaev”!
Bucură-te că icoana ta din obştea Kievo-Bratski a venit în acest loc şi a rămas până în
zilele noastre!
Bucură-te că obştea monahilor s-a adunat în jurul icoanei tale din Kozelşan!
Buucră-te că prin icoana ta din Kasperov ai dăruit linişte oraşelor Odessa şi Herson!
Bucură-te ceea ce ai sfinţit oraşul Vilnios prin icoana ta „Ostrabramskia”, că înaintea
acesteia toţi binecinstitorii îşi pleacă genunchii!
Bucură-te „Zid de Nesurpat” şi „Sporitoarea Grânelor”!
Bucură-te „Cântătoarea” şi „Plângătoarea”!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 11
Preacuvoşii păstori şi toţi credincioşii, întreaga săptămână te laudă Preacinstită, ca pe
„Odighitria”’-Călăuzitoarea şi nimeni nu poate să numere icoaneleTale din toate ţările
creştine. Mai ales te laudă minunatul ţinut din Smolensk pe care l-ai salvat de sub jugul tătar, 15
cu glasul tău poruncindu-i ostaşului Mercurie să lupte cu vrăjmaşul. Pentru aceasta, toată
suflarea te numeşte:
Bucură-te Preabună Odighitrie, minunea şi ascultătoarea lumii, şi cântă fiului
tău:Aliluia!
Icos 11
Ce glas poate să descrie bucuria aleşilor lui Dumnezeu, când Tu cu iubire te arăţi lor
pe pământ întărindu-i, liniştindu-i şi povăţuindu-i. În ceasul acela cerul se uneşte cu
pământul şi lumina străluceşte mai mult decât soarele, în chiliile preacuvioşilor. Şi noi
păcătoşii amintindu-ne de aceasta şi împărtăşindu-ne cu bucuria cerească a bineplăcuţilor lui
Dumnezeu, cu smerenie îţi cântăm:
Bucură-te că ai poruncit sfântului Grigore al Neocezareei să propovăduiască învăţătura
Sfintei Treimi!
Bucură-te ceea ce pe Dositei Preacuviosul l-ai aşezat să petreacă în post şi rugăciune
în Ghetsimani şi l-ai adus la monahism!
Bucură-te că l-ai salvat pe ucenicul lui Pavel de muncile iadului, arătându-te de două
ori Preacuviosului şi învăţându-l rugăciunea pentru cei adormiţi!
Bucură-te ceea ce l-ai fericit pe cosma din Maiuma spunându-i ce plăcută îţi este
cântarea de laudă: „ceea ce esti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare
decât Serafimii”!
Bucură-te că împreună cu Apostolii Petru şi Ioan, te-ai arătat vizitându-l pe
Preacuviosul Serghie din Rodonej şi ucenicul său Mihei!
Bucură-te ceea ce de multe ori te-ai arătat preacuviosului serafim de Sarov spunându-i
să împlinească ultima poruncă, pe pământ, aceea de a construi obştea Serafimo-Diveevo!
Bucură-te că în ziua BuneiVestiri pe acesta l-ai vizitat împreună cu Apostolul Ioan, cu
Înaintemergătorul şi cu douăsprezece fecioare muceniţe, înştiinţându-l de mutarea la cele
veşnice!
Bucură-te că ai binecuvântat-o şi pe smerita monahie Eupraxia!
Bucură-te ceea ce în chip minunat te-ai arătat în vedenie sfinţilor: Chiril al
Alexandriei, Petru din Athos şi Roman Dulcecuvântătorul şi altor sfinţi preacuvioşi!
Bucură-te că prin glasul tău ce iesea din sfânta Ta icoană „Edesskia”, l-ai condus în
biserică pe Alexie, omul lui Dumnezeu!
Bucură-te ceea ce cu acelaşi glas ai îndreptat-o pe drumul pocăinţei pe Maria
Egipteanca!
Bucură-te Preacurată Fecioară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 12
Adâncă binecuvântare reverşi Preacurată din icoana ta „Înduioşătoarea”, care se află în
obştea mănăstirii Serafimo-Diveevo. Înaintea ei, alesul lui Dumnezeu şi al tău, înaintestătător
pe pământul Rus-Preacuviosul Serafim, rugându-se Te numea „Bucuria tuturor Bucuriilor”
si-ţii cânta fiind zăvorât în Pustie, cantecul său: „Slava întregii lumi…”
Şi noi impreună cu el Te lăudăm Preacurată Stăpână şi aducem Lui Dumnezeu cântarea
îngereasca: Aliluia!
Icos 12
Cântând nenumăratele tale milostiviri, minunile şi apariţiile pe care le-ai dăruit întregii
lumi, cu inima umilită cădem înaintea ta Stăpană, multumindu-ţi, lăudându-te şi preamărind
prea sfânt numele Tău. Nu–ţi întoarce faţa de la noi, cei ce pierim în păcate, apără-ne şi
împacă viata noastră, pe cei rătaciţi întoarce-i, pe prunci îi hrăneşte cu duhul buneicuviinţe,
pe cârmuitorii noştrii întăreşte-i şi păstrează-ne în credinţă curată, ca întotdeauna să Te
lăudăm pe Tine, Ceea ce eşti mai presus de ceruri şi mai curată decât strălucirea soarelui:
Bucura-te Fecioară nenuntită şi Împărăteasa Împăraţilor!
Bucură-te Chivot Ceresc, ceea ce pe Dumnezeu -Cuvântul L-ai purtat!
Bucura-te trâmbiţă bine glăsuitoare şi porumbiţă tăcută!
Bucură-te adânc nemăsurat şi taina cea negrăită!
Bucură-te izvor nesecat de sfinţenie şi minuni!
Bucură-te curăţia fecioarelor şi veselia liniştită a mamelor!
Bucură-te hrănitoarea pruncilor şi apărătoarea văduvelor!
Bucură-te însănătoşire a celor bolnavi şi izbăvirea celor aflaţi în legaturi şi în temniţe!
Bucură-te odihna celor trudiţi şi nădejdea celor deznădăjduiţi!
Bucură-te nădejdea noastră în viaţa aceasta şi în cea veşnica!
Bucură-te ceea ce eşti Ocrotitoare la trecerea noastră prin vămile văzduhului şi Apărătoare la
înfricoşata judecată a Lui Hristos!
Bucură-te Preacurată Feciară, slava şi bucuria întregii lumi!
Kondac 13
O, Preacurată Fecioară, Stăpâna cerului şi a pământului, priveşte aceste cântări de
laudă pe care le aducem din sufletele noastre învredniceşte-ne pe noi păcătoşii să Te putem
vedea în locaşurile cereşti, ceea ce eşti slava şi bucuria tuturor bucuriilor, cântându-ţi şi
lăudându-te împreună cu Dumnezeu cel în Treime slăvit, cântarea îngerească: Aliluia!
(acest Kondac se citeşte de trei ori)
Apoi se citeşte din nou Icosul 1: „Arhistrategul Mihail şi toate puterile cereşti…” şi
Kondac 1: „Celei mai alese din toate neamurile, Preacinstitei Fecioare…”
După aceea, se citeşte această rugăcine:
Rugăciunea Maicii Domnului
O, Preasfântă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea şi Acoperămîntul celor
ce aleargă la Tine!
Vezi-mă din înălţimea cea sfântă a cerului şi coboară-ţi privirea asupra mea, a păcătosului
care cade înaintea Preacuratuilui Tau Chip. Auzi calda mea rugăciune du-o la Fiul Tau şi
Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Înduplecă-l să lumineze sufletul meu cel întristat de păcate
cu lumina binecuvântarii Sale, să mă izbăvească de toate nevoile, bolile şi suferinţele ce mă
împresoară, să-mi dăruiască pace şi linişte, sănătate trupească şi sufletească să împace inima
mea suferindă tămăduindu-mi rănile pentru a putea face fapte bune, să cureţe minte mea care
este trasă în jos de grijile acestei vieţi, învătându-mă să împlinesc poruncile Sale, să mă
izbăvească de chinurile cele veşnice şi să mă învednicească de Cereasca Sa Împărăţie.
O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Tu eşti „Bucuria tuturor celor necăjăţi”!
Auzi-mă şi pe mine care sunt cuprins de suferinţă, Tu Ceea ce eşti numită „Potoleşte
suferinţa mea”, Tu „Rug Aprins”, ocroteşte lumea şi pe noi pe toţi, de vătămătoarele săgeţi 17
de foc ale vrăjmaşilor noştrii, Tu, „Aflarea Sufletelor Pierdute”, nu mă lăsa să pier în bezna
păcatelor mele. După Dumnezeu, în Tine îmi este toată nădejdea şi încrederea mea eşti Tu.
Fii mie Apărătoare în această vremelnică viaţă iar în viaţa veşnică, fii mijlocitoare
pentru mine înaintea iubitului Tău Fiu, Iisus Hristos Dumnezeul nostru!
Pe Tine, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, Preabinecuvântată Fecioară Maria, Te voi
cânta cu bunăvoire până la sfârsitul zilelor mele. Amin.

Boabe, elefanţi şi aripi

timthumb

De întuneric sunt furat, de negru sunt acoperit peste corp. Lumina dinspre lampa îmi arde faţa. Strălucesc fără voie. Jocul de fotbal din boabe de struguri a rămas abandonat pe biroul imprimat cu rămăşiţe de gânduri, de proiecte, de înjurături, de lacrimi şi de visuri.

Dacă mi-aş pune capul pe birou poate aş adormi în lumină şi nu aş mai avea coşmaruri.

Mi-ar trebui un cor bizantin să mă ridice uşor, uşor de la viaţă la visare, de la v la V mare. Doar o mână mică de cadână neatinsă să mă poarte prin ploaie, să îmi cânte cânt de prunc şi să mă farmece cu zbor de voal străvechi arăbesc purtat pe şolduri ce râd viclean la soare. Îmi place să fug cu tine habibi! Turme de elefanţi deshidrataţi şi slăbănogi merg pe lângă noi călare unul peste altul. În curând se vor scufunda în mare. Marea din deşert nu are nici 2 metri, dar sunt suficienţi cât să înece 50 de elefanţi nebuni şi însetaţi din timpuri mitice. Ce nenorocit poate fi instinctul… din salvator în fatidic! Ce genial poate fi omul de la aripi la prăpăstii!

În oraşul ce se naşte cu ţipete şi plânsete din pântecele aspru sunt lumini ce mă atrag: să mergem să petrecem. Mă voi duce fix la magazinul fără oameni, cel mai gol din tot oraşul şi voi cumpăra cât mai multe, după care fug la bere. Ce oraş ciudat! Ce magazin… gol şi straniu. Idee originală cu siguranţă, dar… neobişnuită ca tot ce e original. Magazin în care se vând ARIPI DE ÎNGER. Nici măcar nu se vând: „Magazinul nostru vă oferă o pereche de aripi de înger gratuit. Nu se poate lua decât o pereche de aripi de către fiecare persoană în parte. Aripile se aleg personal pentru a se potrivi cu persoana ce le va purta, putând să vă alegeţi dimensiunile, culoarea şi textura. Perechea este veşnică şi nu se mai poate schimba din momentul în care acestea s-au lipit de spatele dumneavoastră. Nu se acceptă probele.” Toţi trec pe lângă magazin şi parcă nici nu îl văd. Nimeni nu doreşte să care o pereche de aripi după el în miez de noapte. De ce să purtăm aripi când putem să ne îmbrăcăm în aur şi nestemate? Eu am să bat la uşă să îmi aleg o pereche, chiar de va trebui să mai car pe lângă rucsacul veşnic şi 2 aripi mari din pene groase. Deşi… poate mă vor învăţa să zbor.

Boabe de struguri strivite şi fermentate în noapte… vin de vise, licoare de noapte, lumină arzătoare peste pleoape.

Ceva mă doare în spate…

Alexandru Povarnă

Eseu hermeneutic la poezia „Timbru”

Întrucât ne-am plimbat puţin prin ogradă cu Ion Barbu…

Timbru – Ion Barbu

Cimpoiul veşted luncii sau fluierul în drum
Durerea divizată o sună-ncet, mai tare
Dar piatră-n rugăciune şi-a humei despuiare
Şi undă logodită sub cer vor spune, cum?
Ar trebui un cântec încăpător precum
Foşnirea mătăsoasă a marilor, cu sare
Sau laudă grădinii de îngeri, când răsare
Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum

 
S-a spus despre aceste versuri că ar reprezenta panteism. Acest lucru, dificil de exclus în aparenţă, devine greu de conceput ţinând cont că poezii din acelaşi ciclu exprimă clar apartenenţa lui Ion Barbu la credinţă în sacramentele creştine – a se vedea versul „pe slujite vinuri firimitură-i astru” (în poezia „Poartă”), trimitere clară la liturghia creştină. Dar mai putem adaugă ceva. În multe locuri dificile din punct de vedere hermeneutic, este un ajutor să concepem, dacă poezia are vocaţie mistică, un fapt simplu: părţile din poem care se referă la instrumente, instrumentar sau personaje antagonice sunt fie părţi din trupul uman privite din perspectiva sufletească, fie virtuţi sau chiar familii de virtuţi, aşa cum am văzut, într-un comentariu anterior, că trei ciobani din Mioriţa nu înseamnă niciodată trei fiinţe umane separate, ci omul cărnii, omul pornirilor sufleteşti şi omul spiritual.
În acest sens, al explicaţiei simple dar întregitoare, de vreme ce cântecul propus de poet trebuie să fie încăpător, şi nu oricum, ci acoperind un spectru lichid comparabil cu oceanul, sau vastitatea imnurilor îngereşti care proslăvesc omul în plenitudinea sensurilor lui (un înger poate anticipa despre un om totalitatea tendinţelor lui), putem riscă să susţinem că atât „cimpoiul veşted luncii” cât şi „fluierul în drum” sunt metafore pentru instrumente ale conştiinţei, şi nu orice fel de instrumente, ci cele care ritmează conştiinţa.
Este ridicul să apelăm la explicaţii ţinând de lumea sensibilă pentru expresii evident metaforice. Nu poate fi vorba deci de un cimpoi în sensul literal, ci de un instrument cu atributele cimpoiului faţă de o lunca. Lunca este locul unde apele răului devin molcome, fără agitaţii, fără valuri. Cimpoiul, prin contrast cu fluierul, este un rezervor de aer care întâi este acumulat, apoi presat, şi abia apoi generează ritmuri. Veşted luncii înseamnă extras, îndepărtat, sintetizat (prin oarecare opoziţie) din zona apelor molcome. Fluierul în schimb este un instrument care trebuie ritmat direct cu răsuflarea, fără un rezervor-tampon. Referirea este la fluierul în drum, adică loc uscat, pe unde se merge cu piciorul.
Dar aceste instrumente au un rol minor, ele sună durerea divizată. Putem aici duce deja interpretarea la esenţă: produsul apelor liniştite (creierul, locul înecat în apă al gândirii molcome, generează conştiinţa ritmurilor proprii şi, cu această, gândirea şi fragmentarea lumii că univers al inteligibilelor), precum şi produsul răsuflării sincopate (vorbirea, gândirea care poate fi expusă în cuvinte şi transmisă) sunt atributele prin care omul, singură fiinţă care poate suferi cu sens, modulează universul suferinţei divizate (în cuvinte) – acea suferinţă la care conştiinţele individuale au acces, fie din curgerea vieţii interioare, fie din drumul agitat al faptelor. Cimpoiul, gândirea sintetică, în veştejirea (uscarea de sensuri caduce) a luncii (viaţă meditativă), face o comprimare întru ritmare a apelor vieţii, aşa cum cimpoiul-instrument comprimă aerul, iar acest loc-tampon, acest rezervor în care intră viaţă şi din care ies sensuri, este modulat de gândirea personală. Vorbirea discursivă, fluierul, în schimb, operează pe drum, la vedere, oarecum exoteric, comunicând semenilor deschis sensurile atribuite de noi lumii.
Şi, cu toate acestea, spune poetul, este cu neputinţă că aceste instrumente, deşi operează înţelept, să producă adevărul despre fiinţă în întregime. Piatră-n rugăciune înseamnă conştiinţa care a operat schimbări atât de puternice încât, deşi limitat de materie, sufletul transformă această limitare însăşi în suport al solidităţii rugăciunii, că şi cum sufletul e amplificat de trăirea în trup, că şi cum trupul este un cimpoi din care, departe de a fi sechestrat, sufletul dobândeşte un rezervor de trăiri, realimentabil, care fac ruga să pară tangibilă şi chiar dura, cu sensuri de neclintit, aşa cum chimia pietrei este imuabilă şi, întrucâtva tainică (de ce are atomul de siliciu 4 valenţe şi de ce materia, în general, se organizează aşa cum este organizată, sunt întrebări afundate în mister…)
A humei despuiare: cuvântul, deşi se atinge de materie, aşa cum şi răsuflarea se atinge de fluier, are aptitudinea de a modifică absolut orice, virtual vorbind, în conştiinţele celor care îl ascultă. Deşi sprijinit de material, el pătrunde la încheieturile sufletului, că şi cum s-ar debarasa de materia de care, paradoxal, se serveşte că suport.
Aceste realităţi, pe care poetul doreşte să le indice drept tangibile, deşi subtile, ţinând de obiect (real, de la res, obiect), nu de subiectivitate dezlânată, duc la percepţia ritmurilor celeste oglindite în creatură umană şi, prin această, în tot cosmosul. Este o promisiune (logodnă), umbrită de şederea în trupul trecător. Dar cum să conţină instrumentele superioare (sufletul solidificat în ruga şi cuvântul penetrant până în adâncimile sufletului) anvergură necesară cerului?
Cântecul, spune un ierarh ortodox1, este prima activitate umană care a început să reunească omul cu raiul după cădere. Foşnirea mătăsoasă a marilor cu sare este amplitudinea uriaşă a pocăinţei, apă sărată care udă ochii, răspunzând apei sărate care scaldă creierul, asigurând gândirii mediul ideal de propagare şi sufletului locul de ieşire din coexistenţa cu păcatul, chiar dacă într-o formă care nu desprinde de trup. Lacrimă, deşi finită, conţine un infinit de promisiuni foşnite cerului. Dar nu vorbim de un plâns al depresiei, al frustrării, al ricoşeului prin dezamăgire faţă de lume, ci de lacrimă cântată, foşnetul schimbării minţii, care devine, din loc al tristeţii şi secluziunii, loc al cântecului sărat de lacrimi dar şi sărat de cunoştinţă unde cerul dobândeşte ecou, întristat pentru cădere dar şi cântând comuniunea cu cerul prin apă cunoaşterii în curăţie.
La celălalt capăt, cuvântul care seamănă virtuţi produce în conştiinţa miracolul jertfei. Trunchiul de fum al Evei este mărturisirea (fumul se înalta la cer, adică jertfă se înalta la cele divine) că dumnezeirea încape în făptură umană prin întrupare. Acest proiect, pe care ortodoxia îl mărturiseşte că fiind, de la origine, independent de cădere (Dumnezeu urmă să se întrupeze şi dacă Adam nu ar fi căzut, pentru a odihni îngerii de un etern urcuş) este contrapunctul la pocăinţă, virtutea cunoscătoare a firii umane care a fost desemnată că alternativă odihnitoare pentru arderea veşnică a conştiinţelor îngerilor. Priveliştea că Dumnezeu infinit binevoieşte să încapă în Adam şi Eva, finiţi, este atât prilej de extaz angelic cât şi modalitate de a cunoaşte în întregime cosmosul, fără durerea păcatului şi fără agonia pedepsei. Răul poate fi vindecat, dar nici nu este necesar. Cunoaşterea (gnosis) se identifica, atunci când omul asimilează revelaţia întrupării, cu firea adevărată, desăvârşită, firea natural-divină a omului. Înţelegem că titlul (timbru) este o chemare la identificare prin ritm şi hiatus (ritmul rostirii, ritmul ascultării) la a deveni, prin rezonanţă, solidari cu dumnezeirea, personali în instrumentarea relaţiilor noastre cu lumea, recognoscibili aşa cum o voce este identificată după timbru. Departe de a fi o mărturisire panteistă, poezia trimite mai degrabă la armonia heruvimilor, fiinţe „pline de ochi” (care identifica peste tot armonia, sinergia cu divinul, şi o fac cu maximă exactitate, dar şi dorinţa naturală a fiinţei spre îmbunătăţirea după Dumnezeu, în hiaturile armoniei), arată „ecoul” care ne extrage conştiinţa din lume, atunci când este ecoul Cuvântului din care primim întruparea dumnezeiască.

Dr. Alexandru Amarfei

*** – Girel Barbu

10891746_392231610939554_7101494919041649709_n

în maternitatea
dintre prăpăstii
o stâncă gravidă
naște o cruce
pe care în curând
va fi răstignit
un Poem.
Girel Barbu

 

Comentarii la slujba miezonopticii (VII)

”De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele ca să păzesc cuvintele Tale”: înțelegem aici expresia lucrătoare a veșniciei pe care omul și-o poate asuma prin Fiul fără să și-o mai facă osândă, care apare și în versete precedente dar în forme mai atenuate. De exemplu, la ”În veac nu voi uita îndreptările, Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne”, această asumare a veșniciei e încă anamnestică, așa cum am consemnat, dar aici vorbim de restaurarea dregătoriilor adamice originare în formă mai bună: i-a dat Dumnezeu grădina raiului lui Adam ca s-o lucreze și s-o păzească, pe când aici îi dă poruncile care prefigurează pe Fiul în legea veche și actualizează harul în legea nouă. Abia aici inocența (nu mai umblăm în căile răului) este posibilă în formă pozitivă, completă, lucrătoare, nu negativă, așa cum, atunci când strălucește soarele, nimeni nu mai are nevoie de lămpi.

Versetele care urmează întăresc contrastul și subliniază îndulcirea sufletului de cele dumnezeiești: ”Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea!”. Calea nedreptății este expusă sufletului în întregul ei – ”Din poruncile Tale m-am făcut priceput, pentru aceasta toată calea nedreaptă am urât”. De marcat că după acest fascicul de versete începe cel care corespunde literei N, nun, figurată la semiți ca un șarpe. Iluminarea strivește șarpele, distruge căile lui și îndulcește sufletul de tainele veșnice scoțându-l pentru veșnicie din influența otrăvii răului. Aici parcurgem a doua etapă după luminarea voinței și restaurarea pazei grădinii veșnice, pregustarea raiului, scăparea de sub consecințele împărtășirii nelegiuite a protopărinților. Psalmul dobândește o mișcare accelerată. Dacă până aici mișcările erau ample ca parcurs al sufletului și totuși smerite ca dimensiune, de aici percepem sufletul într-o alergare spre cele dumnezeiești pe măsură ce devine din ce în ce mai imobil față de cele trecătoare, și nu numai aici ci în toate, de la cele cerești mergând la cele pământești și cele dedesubt. Toiagul lui Aaron făcut șarpe înghite toiegele preoților Egiptului făcute șerpi, Fiul a coboară în mormânt cu trupul transformat în lege și cu legea îmbunătățită cu cele veșnice din suflet până în iad. Șerpuirea apelor îneacă șarpele ca un al doilea potop.

”Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele”. Înțelegem iluminarea ca pe o alergare în calea Domnului și ca pe o însușire în sens trupesc a harului – de aici este în mod tainic dezvoltată fraza cutremurătoarei spălări a picioarelor unde Domnul, invitat de Petru să-i spele și mâinile și capul, spune că cel căruia i-au fost spălate picioarele este curat, simbol pentru aceea că pogorământul dumnezeiesc nu pune ca vină asupra omului decăt încălcarea cu voie a căii Sale, nu păcatele lucrate din slăbiciune (lucrul mâinilor) sau ignoranță (capul). De aici înainte lumina este îndoit percepută de suflet, care devine capabil de discriminări fine și în anticipare, nu numai ca și cum în conlocuirea cu trupul sufletul nu mai simte povara păcatului, ci și pentru căile pe care urmează să fie îndrumat de Domnul. Nu numai simțirea ci și voința întreagă se află sub stăpânire dumnezeiască, încât sufletul știe că nu va mai fi călcător de lege, nu în aceea că împlinește legea ca o faptă de îndreptățire, ci pentru că însușirea jertfei Fiului lucrează toate îndreptățirile și oferă și energia corespunzătoare, ba chiar în prisos ”Juratu-m-am si m-am hotarat sa pazesc judecatile dreptatii Tale”.

Sufletul dobândește asemănarea cu Logosul după har dar și prin experiența umilinței până dincolo de marginile înțelesului lumesc și până la moarte – ”Umilit am fost până în sfârșit : Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău”. E prima dată că sufletul cere îndreptățit de Dumnezeu însăși învierea prin asemănarea cu Logosul, de unde într-un fascicul precedent învierea era un act al milei iar în altele – o lucrare de rob pentru asemănarea prin antitipurile legii. De aceea sufletul poate spune acum Lui Dumnezeu cele mai intime înțelesuri ale sale. Așa cum la prima treaptă sufletul în necunoștință spunea legea doar cu buzele, aici sufletul în accelerată cunoaștere de sine spune ”întru oameni bunăvoire” și prin bună voia de a se asemăna Logosului învață nu doar cele generice ale legii, ci primește învățămintele despre judecată. Învierea vestește sfârșitul lumii în prefigurarea eshatonului. ”Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoiește-le, Doamne, și judecățile Tale mă învață”. Percepem aici alergarea duhovnicească a celor iluminați prin cele dumnezeiești – epocile trec precum clipele, sufletul parcurge tot eonul până la final. Fiind în învățarea personală a judecății, el este în sânul lui Avraam, în anamneza permanenta a legii și în bucuria eternității cu Domnul: „Sufletul meu în mâinile Tale este pururea și legea Ta n-am uitat”.

Despre această fericită stare și însetat să ne-o ofere spune Domnul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia. Acest ”Amin, amin”, dubla asumare a legii și harului, ascultarea și bunăvoirea, natura divină și umană transmise făpturii, fac sufletul imun nu numai la rătăcirile trecutului ci și la orice ispită: ”Pusu-mi-au păcătoșii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit”.

Dr. Alexandru Amarfei