Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul – Izgonitorul demonilor și vindecătorul bolilor psihice – 16 aug. și 20 oct.

/ multumesc2014 / 3 comentarii

Sf. Gherasim din Kefalonia 388

*** rugăciunea se face timp de 40 de zile cu post ***
Condacul 1:
Pe robul lui Dumnezeu, Sfântul Gherasim, care prin mulţimea nevoinţelor sale a primit cununa cea nestricăcioasă, pe cel care prin sfintele sale moaşte revarsă râuri de tămăduiri, veniţi, credincioşilor, să-l lăudam într-un glas, zicând: Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Icosul 1:

Viaţa ta a fost o viaţă răstignită, sfinte al lui Dumnezeu, că lepădând poftele lumeşti ai luat crucea lui Hristos asupra ta, iubind nevoinţa şi defăimând trecătoarele desfătări. Învăţându-ne de la tine să mergem pe calea Evangheliei şi a rugăciunii, îţi zicem cu inima smerită:
Bucură-te, că pământul Trikalei l-ai binecuvântat,
Bucură-te , că din copilăria ta ai mers pe calea virtuţilor,
Bucură-te, că în insula Zakintului te-ai îndeletnicit cu rugăciunea,
Bucură-te, că împreună cu sfinţii aghioriţi o lauzi pe Născătoarea de Dumnezeu
Bucură-te, că te-ai învrednicit să te închini la Locurile Sfinte,
Bucură-te, că în biserica Sfântului Mormânt ai primit mângâiere cerească,
Bucură-te, că aprinzând acolo candele ai aprins şi candela inimii tale,
Bucură-te, că fiind hirotonit preot nu ţi-ai împuţinat nevoinţele,
Bucură-te , că întorcându-te în Zakint în peşteră ai vieţuit,
Bucură-te , că în Kefalonia ai fost trimis de Dumnezeu,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul 2:

Ocrotitor al drept-credincioşilor te-ai arătat, sfinte, risipind mrejele ereticilor apuseni care căutau să atragă lumea în înşelare. Că prin tăria cuvântului şi prin mulţimea minunilor ai închis gurile ritorilor mult-vorbitori, cântându-I lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat : Aliluia.

Icosul 2:

Şi după moartea ta ai fost prigonit de cărturarii şi preoţii slujitori ai papei, care nu voiau să recunoască sfinţenia ta şi darul dat ţie de Dumnezeu prin neputrezirea sfintelor tale moaşte, care stătuseră în pământ mai mult de doi ani şi fuseseră descoperite întregi şi binemirositoare. Trupul tău binecuvântat a fost îngropat iarăşi în pământ, spre mâhnirea credincioşilor, dar nu după multă vreme a fost pus în biserică spre închinare, spre bucuria celor care te lăudau, zicând:
Bucură-te , că prigonitorii sfintelor tale moaşte au fost ruşinaţi,
Bucură-te , că prin neputrezirea trupului te-ai arătat templu al Duhului Sfânt,
Bucură-te , semn de netăgăduit al Învierii Mântuitorului Hristos,
Bucură-te, mustrătorule al celor care defaimă predaniile Sfinţilor Părinţi,
Bucură-te , că prin minuni ai ruşinat propovăduirea catolicilor,
Bucură-te, că pe hoţul care a spart geamul raclei tale l-ai pedepsit,
Bucură-te , cel ce îi pedepseşti pe cei care batjocoresc Biserica lui Hristos,
Bucură-te, aprig duşman al schismelor şi ereziilor,
Bucură-te, îndreptătorul al celor rătăciţi pe calea adevărului,
Bucură-te, că pe mulţi i-ai adus la cunoaşterea dreptei credinţe,
Bucură-te, povăţuitorule al preoţilor pe calea mărturisirii adevărului,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

moaste-sf-gherasim3

Condacul 3:

Cine poate spune mulţimea minunilor tale, robule al lui Dumnezeu? Că poporul te laudă , mulţumindu-ţi pentru grabnicul tău ajutor, că nu s-a pomenit să alerge cineva la tine şi să rămână fără răspuns. Şi, pentru aceasta, Îi cântăm Celui ce te-a încununat : Aliluia!

Icosul 3:

Te-ai arătat omului care voia să aducă la mănăstirea ta zece capre, ca mulţumire pentru ajutorul primit de la tine, şi i-ai arătat drumul, ca să nu se rătăcească. Şi când te-ai făcut nevăzut, el a înţeles purtarea ta de grijă, că şi după moarte ai primit puterea de a fi călăuza creştinilor. Pentru aceasta ţi-a cântat unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ne arăţi calea spre Împărăţia Cerurilor,
Bucură-te , că primeşti laudele noastre precum Hristos cei doi bani ai văduvei,
Bucură-te, nădejde a celor ispitiţi de deznădejde,
Bucură-te, lumină cerească care luminezi vieţile noastre,
Bucură-te , că alungi îndoiala de la cei slabi în credinţă,
Bucură-te, că pelerinii simt chemarea ta şi se grăbesc să ajungă la tine,
Bucură-te, că mănăstirea ta, Noul Ierusalim, s-a arătat comoară duhovnicească,
Bucură-te, îndrumător al monahilor pe calea muceniciei fără de sânge
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Spiridon eşti surpător al ereziilor,
Bucură-te, că împreună cu Dionisie ocrotitor eşti al drept credincioşilor,
Bucură-te, că ai binecuvântat pământul Zakintului,
Bucură-te, că nu doar insulele , ci tot pământul grecesc te cinsteşte,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul 4:

Să alerge mulţimea bolnavilor spre ajutorul ceresc, să caute cei istoviţi din pricina durerilor spre Sfântul Gherasim, care s-a arătat doctorie dumnezeiască, nou şarpe de aramă ridicat de Dumnezeul lui Moise în pustia sufletelor noastre, şi să îi cântăm Celui ce l-a acoperit cu mulţumire de daruri: Aliluia.

Icosul 4:

Pe negustorul cu mâna bolnavă nu l-ai lăsat să alerge prin ţări străine după ajutorul doctorilor cu nume mare, ci l-ai chemat la mănăstirea ta din Kefalonia. Şi, atingându-se de racla ta, după ce s-a rugat cu credinţă, a dobândit tămăduire. Şi, împreună cu soţia sa, I-a mulţumit lui Dumnezeu, pentru care noi iţi zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce auzi rugăciunile bolnavilor,
Bucură-te, că ai primit de sus darul tămăduirilor,
Bucură-te, far spre care se îndreaptă mulţimea celor suferinzi,
Bucură-te, cel ce vii în întâmpinarea celor apăsaţi de boală,
Bucură-te, doctor ceresc care îi cercetezi pe bolnavi,
Bucură-te , că îi păzeşti pe credincioşi de doctorii cei nepricepuţi,
Bucură-te, că goneşti frica celor ce se tem de doctori,
Bucură-te, că stingi focul durerilor de nesuportat,
Bucură-te, ca îi ajuţi pe cei pe care nu îi vindeci să rabde fără să cârtească,
Bucură-te, scăpare a celor care nu mai aşteaptă ajutor de la oameni,
Bucură-te, că în ceasul morţii veghezi sufletele care părăsesc această lume,
Bucură-te, îngrijitor al celor care îi îngrijesc pe bolnavi,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltiri diavoleşti!

Condacul 5:

Minune nemaiauzită s-a arătat prin tine, sfinte, că prin femeia stăpânită de duhul necurat care voia să o arunce în apă şi să o înece ai ţinut-o prin rugăciunile tale deasupra apei. Şi le-ai cerut maicilor să alerge să o ajute, iar ele, găsind-o stând deasupra apei ca pe uscat şi văzând că se tămăduise, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 5:

„Gherasime, mă arzi ca un foc, voi pleca, căci m-au ajuns flăcările pe care le scoţi din tine”, a strigat diavolul prin gura tinerei care fusese adusă la racla cu sfintele tale moaşte, mărturisind darul dat ţie de Dumnezeu. Şi tânăra, tămăduindu-se, ţi-a adus mulţumiri cu inima zdrobită, zicându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, cuvioase, că mare este darul dat ţie de sus,
Bucură-te, că cei chinuiţi de diavol primesc uşurare prin tine,
Bucură-te, prigonitorule al duhurilor celor necurate,
Bucură-te, lumină care goneşti întunericul,
Bucură-te, rugător pentru cei pentru care nu are cine să se roage,
Bucură-te, primind cuvintele de mulţumire de la cei pe care i-ai ajutat,
Bucură-te, că ai ţinut-o deasupra apei pe femeia îndrăcită,
Bucură-te, că ai vindecat-o prin rugăciunile tale,
Bucură-te, că maicile au cunoscut puterea rugăciunilor tale,
Bucură-te, că prin această minune le-ai îndemnat să recunoască sfinţenia ta,
Bucură-te, că atunci sfintele tale moaşte au fost puse spre închinare,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltiri diavoleşti!

Condacul 6:

Văzând cum unii creştini biruiţi de deznădejde au fost ispitiţi de gândul sinuciderii, ai venit în ajutorul lor in chip minunat, îndemnându-i să lepede cugetele drăceşti şi să îi cânte lui Dumnezeu : Aliluia.

Icosul 6:

Pe tânărul îndrăcit care vroia să-şi pună capăt zilelor şi s-a aruncat din clopotniţa nu numai că l-ai ţinut în viaţă, ci l-ai şi tămăduit de suferinta sa, izgonind pe diavol. Iar pe cei care s-au temut că, din pricina căderii, tânărul va muri i-ai întărit în credinţa în Dumnezeu, pentru care ai zis către tine unele ca acestea:
Bucură-te, că strici urzelile diavoleşti,
Bucură-te, că tânărul care s-a aruncat din clopotniţă nu a murit,
Bucură-te, că l-ai scos nevătămat din gura iadului,
Bucură-te, că îi fereşti pe creştini de păcatul sinuciderii,
Bucură-te, sfinte, care te rogi pentru toată lumea,
Bucură-te, că nu te scârbeşti de patimile noastre,
Bucură-te, că ne arăţi calea lepădării de patimi,
Bucură-te, că ne chemi la războiul duhovnicesc,
Bucură-te, mustrătorule al leneviei şi iubirii de sine,
Bucură-te, că aduci lumină în minţile întunecate,
Bucură-te, că cei pe care i-ai scăpt din ghearele iadului îţi mulțumesc,
Bucură-te, apus al disperării şi răsărit al nădejdii,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul 7:

„Crucea este arma nebiruită, sabie cu doua tăişuri”, striga copilul chinuit de diavol, muşcând crucea ta pe care o ţinea preotul care citea rugăciuni în faţa sfintelor tale moaşte. Şi diavolul, strigând că nu poate suferi puterea ta, a plecat, iar copilul i-a cântat Domnului: Aliluia.

Icosul 7:

Mult au suferit părinţii lui Spiridon, căznindu-l pe copilul lor stăpânit de diavol cum îţi spunea cuvinte hulitoare. Dar, având în sufletele lor nădejdea în Dumnezeu şi ştiind mulţimea minunilor tale, au stăruit în rugăciune şi rugăciunea le-a fost ascultată. Iar noi, crezând că vii în ajutorul tuturor celor care se roagă ţie cu credinţă, îţi aducem aceste puţine laude:
Bucură-te, cel ce lui Spiridon i-ai luminat copilăria,
Bucură-te, că ai împlinit rugăciunile părinţilor lor,
Bucură-te, cel ce ai şters mulţimea lacrimilor lor,
Bucură-te, că prin nevoinţa ta ai primit putere împotriva demonilor,
Bucură-te, că puterea crucii ţi-a fost pavăză în ispite,
Bucură-te, ca cei ce săruta crucea ta iau binecuvântare,
Bucură-te, chemarea pe calea cea îngustă a mântuirii,
Bucură-te, pildă de nevoinţă şi îndreptar de rugăciune,
Bucură-te, că ne înveţi să iubim nevoinţa,
Bucură-te, că te-ai asemănat pustnicilor din vechime,
Bucură-te, că împreună cu aceştia te rogi pentru noi păcătoşii,
Bucură-te, că ne călăuzeşti spre Ierusalimul cel de sus,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltiri diavoleşti!

Condacul 8:

Prin gura femeii paralitice din Etolia s-a auzit duhul necurat zicându-ţi : „Nu am putere asupra ta, căci prin rugăciune te faci foc pe deplin”. Iar tu i-ai dat tămăduire bolnavei şi împreună cu parinţii săi, aceasta I-a adus Domnului cântarea de mulţumire: Aliluia.

Icosul 8:

Nu te-ai scârbit de femeia îndrăcită, care te blestema în fel şi chip, ci ţi-a fost milă de ea, că mult pătimise din lucrarea diavolului. Şi, plecând urechile la rugăciunea îndureratului ei bărbat, ai vindecat-o, pentru care au plecat din mănăstirea ta mulţumindu-ţi pentru ajutor şi zicându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, foc ceresc care îi arzi pe diavoli,
Bucură-te, că pe cei care ajung la sfintele tale moaşte îi binecuvântezi,
Bucură-te, că pe cei care nu pot ajunge la tine îi ajuţi după credinţa lor,
Bucură-te, tămâie cu bun miros care alungi demonii,
Bucură-te, că risipeşti puterea farmecelor,
Bucură-te, cel ce ne fereşti de răutăţile duşmanilor,
Bucură-te, că în faţa ta vrăjitorii se arată neputincioşi,
Bucură-te, că până la sfârşitul vremurilor vei lupta împotriva lor,
Bucură-te, că întăreşti în răbdare rudele celor îndrăciţi,
Bucură-te, că în ispite aduci alinare sufletelor lor,
Bucură-te, glas care cântă laude Dumnezeului celui viu,
Bucură-te, că pomenirea numelui tău le este rană demonilor,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul 9:

Doi ani de zile au pătimit cei doi fraţi îndrăciţi din Mavrata, şi prin rugăciunile tale îngerii întunericului au plecat, zicând: „Ne-ai ars, nu mai putem să rămânem mai mult”. Iar noi, cunoscând puterea data ţie de la Dumnezeu, Îl lăudăm şi cu mulţumire Îi cântăm: Aliluia.

Icosul 9:

„Mamă, dezleagă-mă”, a zis către mama sa tânărul care fusese legat pentru tulburarea făcută din pricina demonului care îl stăpânea. Cacio, căutând ajutor de la doctori, a rămas neajutorat, dar cerând ajutor de la tine a aflat izbăvire şi, tămăduindu-se, ţi-a cântat unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai vestit bucuria mamei credincioase şi fiului ei,
Bucură-te, cel ce ai adus liniştea în sufletele lor chinuite,
Bucură-te, că pe tatăl cel necredincios l-ai chemat spre lumina adevărului,
Bucură-te, că mulţi părinţi se roagă ţie pentru copiii lor,
Bucură-te, că nu au rămas ruşinaţi cei care au nădăjduit în ajutorul tău,
Bucură-te , că pe fraţii din Mavrata nu i-ai lăsat să se chinuiască,
Bucură-te, că ai dezlegat legăturile cu care îi legaseră diavolii,
Bucură-te, că rudeniile care îi legaseră cu lanţuri şi funii s-au minunat,
Bucură-te, că dezlegându-i pe fraţi L-au slăvit pe Dumnezeu,
Bucură-te, că părinţii acestor fraţi mult au postit pentru a-i ajuta,
Bucură-te, că îi povăţuieşti pe părinţi să stăruiască în rugăciune,
Bucură-te, că prin rugăciunile părinţilor îi ajuţi pe fiii lor,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de unetirile diavoleşti!

Condacul 10:

Ajungând în faţa judecătorului, creştinul cel nevinovat nu s-a lăsat biruit de deznădejde, ci a aşteptat lucrarea ta, ocrotitorule al celor năpăstuiţi. Şi având loc în vremea judecăţii un cutremur de pământ, cel care îl nedreptăţise a fost cuprins de frica morţii şi şi-a recunoscut păcatul, iar creştinul I-a mulţumit Domnului, zicând: Aliluia!

Icosul 10:

Ne-a cerut Mântuitorul Hristos să îi binecuvântăm pe cei care ne blesteamă şi să îi iubim pe cei care ne fac rău, dar suntem slabi în credinţă şi răutăţile vrăjmaşilor noştri ne covârşesc. Pentru aceasta cădem către tine, Sfinte Gherasime, cerând să vii în ajutorul celor nedreptăţiţi, şi să te lăudăm aşa:
Bucură-te, că pe creştinul cel nevinovat l-ai ajutat,
Bucură-te, că judecătorul i-a făcut dreptate celui năpăstuit,
Bucură-te, că stai împotriva pârâşilor care nu au frică de Dumnezeu,
Bucură-te, judecător ceresc care împarţi dreptatea,
Bucură-te, că ne înveţi să biruim răutatea prin bunătate,
Bucură-te, că ne îndemni să alegem iubirea în locul urii,
Bucură-te, împăciuitorule al celor care se vrăjmăşesc,
Bucură-te , că aduci pacea în casele creştinilor,
Bucură-te, că pe părinţi îi împaci cu fiii lor,
Bucură-te, că alungi tulburarea din mănăstiri,
Bucură-te, că pe cei prigoniţi pentru credinţa lor îi întăreşti,
Bucură-te, că şi noi mărturisim harismele tale,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul 11:

Ajungând la mănăstirea ta, soldatul Decaneos nu a vrut sa ţi se închine, ci te-a batjocorit, dispreţuindu-i pe cei care se rugau ţie pentru ajutor. Dar degrabă l-a ajuns mânia lui Dumnezeu, că a murit de moarte năpraznică, fără să îţi mai ceară iertare şi fără să Îi cânte celui ce poartă de grijă tuturor: Aliluia.

Icosul 11:

Lumea aceasta, iubitoare de desfrâu şi de apostazie, îi prigoneşte pe iubitorii de Dumnezeu, batjocorindu-i pentru credinţa lor. Şi mulţimea ispitelor i-ar doborî la pământ, dacă nu ar fi ocrotiţi de Dumnezeu şi dacă nu ar fi călăuziţi de ajutorul Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor. Iar noi, cei care ştim minunile tale, iţi cântăm:
Bucură-te, că prin mustrarea celor necredincioşi ne fereşti de păcatul necredinţei,
Bucură-te, primind rugăciunile celor ce se roagă ţie pentru rudele lor,
Bucură-te, ajutându-i pe copii pentru rugăciunile părinţilor lor,
Bucură-te, ajutându-i pe părinţi pentru rugăciunile copiilor credincioşi,
Bucură-te, mustrătorule al celor care au minţile întunecate de păcat,
Bucură-te, că, în viaţă fiind, ai chemat oamenii să se spovedească
Bucură-te, că şi acum ne îndrepţi paşii spre Taina Spovedaniei,
Bucură-te, că cei ce se roagă ţie leapădă frica de spovedanie,
Bucură-te, împreună-rugător cu duhovnicii pentru îndreptarea ucenicilor lor,
Bucură-te, chip al povăţuitului desăvârşit
Bucură-te, biruitorule al patimilor, că îi ridici pe cei căzuţi,
Bucură-te, călăuzitorule al păstorilor pentru rugăciunile celor păstoriţi,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul 12:

Vrând soldaţii italieni să distrugă mănăstirea ta, te-ai arătat într-un nor mare, alungând duşmanul spre bucuria călugărilor şi a creştinilor dreptcredincioşi. Ai făcut de ruşine puterea celor puternici şi i-ai înălţat pe cei smeriţi, care I-au cântat lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia.

Icosul 12:

Necazuri de tot felul ne împresoară şi furtuna ispitelor se abate asupra noastră, sfinte Gherasime. Dar credem că nu ne vei lăsa singuri, ci vei veni în ajutorul nostru, cerând de la Dumnezeu pentru noi cele ce ne sunt cu adevărat de folos. Şi pentru aceasta iţi zicem:
Bucură-te, cel ce păzeşti mănăstirea ta din Kefalonia de toate relele,
Bucură-te, că ai stat împotriva soldaţilor rău-credincioşi
Bucură-te, că prin arătarea ta ai umplut sufletele lor de teamă,
Bucură-te, ca prin rugăciunea ta au fost biruiţi,
Bucură-te, trâmbiţă care vesteşti înfrângerea duşmanilor,
Bucură-te, armă aducătoare de biruinţă ostaşilor drept-credincioşi,
Bucură-te, că şi acum păzeşti casele creştinilor care te cinstesc,
Bucură-te, liman al celor greu încercaţi de primejdii,
Bucură-te, scut al celor care prăznuiesc pomenirea ta,
Bucură-te , risipitorule al duhurilor care ne ispitesc,
Bucură-te, că dai cele de trebuinţă celor ce se roaga ţie,
Bucură-te, rugător neobosit în faţa tronului Sfintei Treimi,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul 13:

O Sfinte Gherasime, lauda Kefaloniei şi cunună a bisericii lui Hristos, vino degrabă în ajutorul nostru, al celor necăjiţi, întristaţi şi deznădăjduiți şi roagă-te pentru noi ca Bunul Dumnezeu să ne ridice povara încercărilor care ne apasă şi să ne dea tărie în credinţă, ca să Îi cântăm : Aliluia! (se zice de 3 ori)

Icosul 1:

Viaţa ta a fost o viaţă răstignită, sfinte al lui Dumnezeu, că lepădând poftele lumeşti ai luat crucea lui Hristos asupra ta, iubind nevoinţa şi defăimând trecătoarele desfătări. Învăţându-ne de la tine să mergem pe calea Evangheliei şi a rugăciunii, îţi zicem cu inima smerită:
Bucură-te, că pământul Trikalei l-ai binecuvântat,
Bucură-te , că din copilăria ta ai mers pe calea virtuţilor,
Bucură-te, că în insula Zakintului te-ai îndeletnicit cu rugăciunea,
Bucură-te, că împreună cu sfinţii aghioriţi o lauzi pe Născătoarea de Dumnezeu
Bucură-te, că te-ai învrednicit să te închini la Locurile Sfinte,
Bucură-te, că în biserica Sfântului Mormânt ai primit mângâiere cerească,
Bucură-te, că aprinzând acolo candele ai aprins şi candela inimii tale,
Bucură-te, că fiind hirotonit preot nu ţi-ai împuţinat nevoinţele,
Bucură-te , că întorcându-te în Zakint în peşteră ai vieţuit,
Bucură-te , că în Kefalonia ai fost trimis de Dumnezeu,
Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul 1:
Pe robul lui Dumnezeu, Sfântul Gherasim, care prin mulţimea nevoinţelor sale a primit cununa cea nestricăcioasă, pe cel care prin sfintele sale moaşte revarsă râuri de tămăduiri, veniţi, credincioşilor, să-l lăudam într-un glas, zicând: Bucură-te, Sfinte Gherasime, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Rugăciune

Sfinte Gherasim, robule al lui Hristos, cel ce ai strălucit înaintea oamenilor ca lumina în întuneric, care ai călăuzit poporul spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină rugăciune. Vezi, sfinte, durerile noastre. Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulţimea ispitelor care ne învăluiesc neîncetat. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, aşa cum te-ai rugat pentru mulţimea credincioşilor care mărturisesc minunile tale.

Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputreziciunea sfintelor tale moaşte. Că ne-am întărit în credinţă auzind că bolnavii care s-au atins de racla ta au fost vindecaţi şi că i-ai alungat pe diavoli de la cei îndrăciţi.

O, Sfinte Gherasim, precum ai scăpat insula Kefaloniei, cum ai scăpat-o de jugul agarenilor şi de multe necazuri, tot aşa ajută-ne şi pe noi. Am căutat uşurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de la oameni, dar am rămas nemângâiaţi. La tine venim, sfinte, nădăjduind că nu ne vei ruşina. Ci ne vei da cele de trebuinţă, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem.

Ştim că dacă în viaţă alegem după voia noastră cea rea rămânem lipsiţi de ajutorul dumnezeiesc. Roagă-te pentru noi, tu, sfinte, să cunoaştem şi să facem voia lui Dumnezeu, ca să ajungem în raiul cel prea-dulce, în care tu îl lauzi pe Dumnezeu cu toţi sfinţii şi cu toate puterile cereşti, în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul.
Rugăciunea pentru izbăvirea celui îndrăcit

Sfinte Gherasim, podoaba a Kefaloniei şi ocrotitorule al ortodocşilor, primeşte puţina mea rugăciune pentru (numele), care mult se chinuieşte. Ştiu că ai primit darul de a-i ajuta pe cei chinuiţi de duhurile necurate, şi pentru aceasta te rog să îi dezlegi de legăturile diavoleşti cu care este legat. Arată-ți şi acum puterea, sfinte, ajutând această făptură care mult pătimeşte. Ştiu că pe tânărul care vroia să îşi curme viaţa, aruncându-se din clopotniţă, nu doar că l-ai ţinut în viaţă, ci l-ai şi izbăvit de diavolul care îl chinuia. Ştiu că pe femeia pe care diavolul voia să o înece ai ţinut-o în chip minunat deasupra apei până ce maicile au venit să o ajute. Şi nu numai că nu a murit, dar prin rugăciunile tale a şi scăpat din ghearele diavolului care o chinuia.
Mare este durerea părinţilor care suferă, văzând copiii pătimind, mare este durerea rudelor când un om este bântuit de duhurile necurate. Vezi durerea inimii mele, sfinte nu mă lăsa. Ştiu că știi rugăciunea inimii mele, Sfinte, nu mă lăsa. Ştiu că rugăciunea mea este slabă, dar nu pentru credinţa mea, ci pentru iubirea ta faţă de neamul creştinesc te rog cu inimă zdrobită: îndură-te, sfinte şi alungă de la (numele) toată lucrarea drăcească, pentru că el, cunoscând puterea dumnezeiască, să ducă o viaţă bine-plăcută lui Dumnezeu până la sfarşitul vieţii sale, mulţumindu-ţi pentru ajutorul primit şi lăudându-L pe Dumnezeu, Cel ce este minunat întru Sfinţii Săi. Amin.

Rugăciunea celui chinuit de diavol.

Sfinte Gherasime, mare făcătorule de minuni, vezi necazul meu şi durerile mele. Roagă-te pentru mine lui Hristos Dumnezeu, ca să ridice povara care mă apasă. Ajută-mă, sfinte, ajută-mă, că nu cer desfătări lumeşti, ci cer să fiu izbăvit din lanţurile diavolului. Nu te scârbi de mine, păcătosul, ci vino în ajutorul meu.
Am auzit de mulţimea minunilor tale, Sfinte, şi cred lui Hristos că nu vei trece cu vederea cererea mea. Da, Cuvioase Părinte Gherasim, ajută-mă, nu mă lăsa. Alungă norii deznădejdii de la sufletul meu. Alungă-l pe necuratul diavol, care mă împinge să fac lucruri necuvioase şi să spun cuvinte de ocară. Stai în ajutorul meu, sfinte, şi ajută-mă să dobândesc sănătate sufletească și trupească. Primeşte puţina mea rugăciune, că eu, scăpând din lanţurile diavolului celui urâtor de oameni, să mă ridic din groapa în care zac şi să pun început bun mântuirii, slăvind în vecii vecilor Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXI-a)

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

icoana-lidianca1

O, Maică cerească, primește-mă întru slava Ta. Căci atunci când slava lumească este cuprinsă de întuneric, niciodată ea nu răsare precum soarele.

Iar cununa pe care oamenii o oferă, este întotdeauna o cunună de spini pentru cei ce sunt raționali, și o tichie de nebun pentru cei ce sunt iraționali.

Atunci când aurul este în pământ, tuturor le place și îl caută. După ce el este așezat ca o coroană pe capul unui om, întunericul invidiei și urii îi umbrește strălucirea.

Preschimbă-mă în aur tăinuit, în cea mai ascunsă comoară a Ta, astfel ca nimeni să nu mă poată afla în afară de tine.

Fiindcă atâta vreme cât Tu mă cunoști, eu sunt cunoscut. Atâta vreme cât oamenii mă cunosc, numele meu este sub îndoială.

Ascunde-mă de ochii cei răi ai lumii, căci ei mă înfurie. Păstrează-mă ca pe o taină pe care invidia să n-o poată descoperi.

Fii mai înțelept decât mine și nu mă descoperi nimănui. Cu adevărat, eu Te-am avut ca pe taina cea mai de preț, descoperindu-Te lumii, dar lumea m-a batjocorit. Căci invidia batjocorește atunci când ea nu poate pune mâna pe ceea ce invidiază.

Prietenii mei, de ce vă împărtășiți de slava omenească până la intoxicare, o slavă care începe cu cântec și se sfârșește cu noroi! Prieteni, toate gurile care vă cântă laudele voastre, știu și un alt cântec opus, pe care-l veți auzi mai târziu.

Fugiți de slava care seamănă cu un turn, construit pe spatele unei balene, ca nu cumva atât vrăjmașii, cât și prietenii să râdă de voi pe țărm.

Slava unanimă, care vine de la oameni este cea mai nevrednică, fiindcă este indiferență. Dacă slava voastră este o răsplată de la oameni, atunci tu ești un muncitor zilier, care-a fost plătit, iar mâine oamenii vă pot arunca de pe domeniile lor.

Cu adevărat, nici o nouă zi nu vă recunoaște contractul cu ziua trecută. Fiecare zi deschide un nou câmp și face o nouă înțelegere. Dacă slava voastră este lucrarea puternicelor voastre brațe, zilele voastre vor fi mâine, iar nopțile voastre vor fi teamă.

Dacă slava voastră este lucrarea înțelepciunii voastre, înțelepciunea va fi o tăiere a slavei voastre, iar voi veți fi incapabili să vă mișcați.

Dacă vă numiți slava cu numele vostru, Cerul vă va pedepsi pentru minciună și furt. Mergeți cu slava voastră printr-un cimitir și vedeți dacă cei morți vă vor da slavă.

Cu adevărat deja umblați printr-un cimitir și primiți slavă de la morminte mișcătoare. Cine vă va slăvi, după ce mormintele mobile vor deveni morminte imobile?

Vă veți întrista foarte tar pe lumea cealaltă, când veți auzi ceea ce cred despre voi cu adevărat cei ce v-au slăvit în lumea aceasta.

O, cerească Maică, ascunde-mă departe de ochii și de limbile oamenilor. Ascunde-mă acolo unde doar ochiul Tău pătrunde și doar cuvântul Tău se aude. Te rog fierbinte, Frumusețea mea cea Veșnică!

Codrule, codruțule – Girel Barbu

/ multumesc2014 / 2 comentarii

1979626_356847621144620_7694154459255188677_n

– Codrule codruțule
Unde ești drăguțule,
Că de când nu te-am văzut
Multe toamne au trecut,
Spune unde mi te-ai dus
În ce țară din Apus?
Codrule fără noroc
Ce popor te-aruncă-n foc?
Aurul cui îl topești
Copiii cui încălzești
Pâinea cui o rumenești?
Străinii cu vipușcă
Fac din tine pat de pușcă?
– Am fost cu românul frate
Trei milenii jumătate
Eu ți-am apărat străbunii
Când veneau în țară hunii.
Ai făcut din mine-Altar
Unui neam fără habar.
Te-am ținut în sânul meu
Când îți lipsea Dumnezeu.
În mine cântat-au cucii
Și se-adăposteau haiducii
Ți-ai făcut din mine casă,
Poartă, ușă, scaun, masă,
Schit, biserică, vioară,
Acum pribegesc afară.
Eram una cu poporul
Dar m-a ciopârțit toporul
Dacă îți păsa de mine
Nu eram prin țări străine,
Eram frate lângă tine

Girel Barbu

Ilustrația aparține autorului.

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca

/ multumesc2014 / 2 comentarii
 san_lu10

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte şi Evanghe­liste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cel Tăiat pe cea Netăiată…

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gura ta ştiind-o pahar Dumnezeiesc, al Înţelep­ciunii Celei Preaînalte, Înţelep­te Apostole Luca, Vistieria Cea Mare şi Negrăită a harului, îmbogăţindu-ne, o luăm cu osâr­die, Domnului cântând, căci cu Mărire S-a preamărit.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Taină învăţându-te Hristos cele cereşti şi Scripturile cele de Dumnezeu insuflate, fără mijlocire deschizându-le ţie Apostole Luca, tăinuitor te-a arătat şi propovăduitor preaînţelept, al celor mai presus de minte, care cu osârdie cânţi: Domnu­lui să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pusu-te-a Biserica lui Hristos împreună călător cu Apostolul Pavel, Sfinte Luca Preafericite, pe tine cel ce ai stră­lucit Dumnezeieşte cu harul Lui; şi urmelor lui ai urmat, cântând: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Chipul zămislirii celei Negrăi­te şi Dumnezeieşti, ale celei Cu­rate, cu totul lăudate l-ai arătat, Apostole Luca; cum că Duhul cel Preasfânt arătat a venit peste Dânsa şi cuvântul a umbrit-o; căruia cu un glas să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Catavasia:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea celor ce…

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Evanghelia ta, Dumnezeiescule Luca, a arătat şi arată pe Răsăritul Cel de sus, care a cercetat pe oameni.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Faptele Apostolilor prea Dum­nezeieşte urmându-le cu toată buna credinţă, slăvite, prin scrisoare le-ai însemnat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Apostolul Pavel, fericitul, ţi-a împletit ţie începături de laude şi laudele tale le-a arătat prin epistole.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată, acum te fericesc, precum mai înainte ai zis, Preacurată, toate neamurile oamenilor, mân­tuite fiind prin tine acum.

Catavasia:

Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Încălecat-ai pe cai pe Apostolii Tăi, Doamne…

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă te-ai văzut luminat cu Razele Duhului, te-ai învrednicit cu mâinile tale a ti­pări, preabunule, Legile Lui, ce­lor iubitori de Dumnezeu, credincioşilor celor ce cântă: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Harul aflându-te pe tine locaş Mângâietorului, s-a vărsat de prisos în buzele tale şi propovă­duitor păcii te-ai arătat, tutu­ror celor ce cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul care te-ai arătat păr­taş nevoinţelor Apostolului Pavel, slă­vite, de cununi după dreptate te-ai învrednicit şi împreună cu dânsul bucurându-te pentru Împărăţie, cu un glas cântaţi: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflând Domnul frumuseţea minţii tale, ca şi cu nişte Dum­nezeieşti Raze, frumos strălu­cind, ai fost orânduit propovă­duitor celor ce cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Surpat-a Domnul pe cei pu­ternici de pe scaune, Fecioară şi Maică, precum a zis; şi pe cei flămânzi i-a umplut de Dum­nezeieşti bunătăţi; pe cei ce cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Catavasie:

Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale, celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Luminează-ne pe noi…

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina Cea Înţelegătoare, în inima ta luând-o, dacă te-ai curăţit de întinăciunile cele de mai înainte prin Legea dragostei, tuturor, Sfinte Luca, ai îm­părţit-o.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, cu fulgerele harului, preafericite, strălucit te vezi ară­tat, vorbind Dumnezeieşte, Apostole Luca, cu limbă de foc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dorit-ai cu Apostolul Pavel,  Preaînţeleptul, împreună ai umbla; că iubit te-ai numit, ca un slujitor şi Evanghelist al Harului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Ceea ce eşti cu adevărat Vistieria Fecioriei, Che­marea strămoaşei şi Dezlegarea blestemului strămoşului.

Catavasia:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciune ridic către Domnul…

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe muntele virtuţilor suindu-te, Apostole, ai vorbit cu Cel Dorit ca şi Moise; şi Ta­blele cele de Dumnezeu scrise, însemnate cu degetul Duhului, îndoite le-ai luat, Fericite Luca, Învăţătorule al lumii.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumea ai luminat cu învăţă­turile tale, ca un ritor al cinsti­tei Biserici, căci cu Razele Preasfintei Trei­mi Celei Nezidite, luminat te-ai văzut de Dumnezeu primite; şi te-ai făcut ca un Luceafăr, lumi­nând marginile lumii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bolile sufletelor, de Dum­nezeu însuflate, acum le vin­deci şi ale trupurilor, precum de demult ţi s-a încredinţat din cer harul Duhului; că Apostolul Pavel pe tine te mărturiseşte a fi doctor celor de faţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Căutat-a spre tine Domnul, înnoind firea mea, ca un puter­nic făcându-ţi mărire, precum ai zis, Născătoare de Dum­nezeu, cu totul fără prihană; şi m-a mântuit prin tine din stri­căciune, ca un Dumnezeu şi de oameni Iubitor.

Catavasie:

Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-Însa.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătat-Te-ai astăzi lumii…

Ucenic făcându-te Cuvântu­lui lui Dumnezeu, împreună cu Apostolul Pavel ai luminat tot pământul şi negura ai gonit, scriind Dum­nezeiască Evanghelie a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evrei oarecând…

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, cum Apostolilor Luca şi Cleopa S-a arătat Stă­pânul din mormânt! Că înviind i-a învăţat pe ei să cânte: Bine­cuvântat eşti Doamne Dum­nezeule în veci!

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cărarea vieţii mergând, împreună călător ai aflat feri­cite pe Cuvântul, Care ţi-a des­chis uşile Locaşurilor celor Ce­reşti ţie, celui ce cântai: Binecuvântat eşti Doamne Dum­nezeule în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Alăuta Duhului te-ai arătat, care vesteşte de la Dumnezeu cântările cele dulci, luminând Sfinte Luca pe oamenii cei ce cântă: Binecuvântat eşti Doamne Dum­nezeule în veci!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel fără de trup a grăit ţie Fecioară: Bucură-te Marie, de Dumnezeu Născătoare, cu care împreună credincioşii cântăm Fiului tău: Binecuvântat este Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Catavasia:

N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel Ce S-a preamărit…

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte Table de Dumnezeu scrise, luând cărţile tale cu credinţă, ne îndulcim de lu­minarea harului, preafericite; pe Domnul lăudându-L şi preaînălţându-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca şi cu un organ cu limba ta Duhul lucrând, luminează pe oameni, cu Taină învăţând dog­mele harului, pe cei ce laudă pe Domnul şi-L preaînalţă întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legat fiind în dragoste cu Apostolul Pavel cel de Dumnezeu grăitor, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Apostole Luca şi însoţire preacinstită v-aţi ară­tat, pe Domnul lăudându-L şi preaînălţându-L întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu năvodul cuvintelor tale, cel de Dumnezeu împletit, ai vânat pe oamenii cei ţinuţi în rătăcire şi ai prins cu lumina­rea credinţei pe cei ce laudă pe Domnul şi-L preaînalţă întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfânta Elisabeta, Maică a Domnului te-a vestit pe tine, proorociţă arătându-se, purtând pe Botezătorul şi Înaintemergătorul; pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Hotarele firii le-ai trecut…

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai stat, Sfinte Luca, întru bucuria celor de tine dorite, întru­cât ai ajuns la săvârşire şi sfâr­şit fericit ai dobândit după ade­văr, dezlegându-se simbolurile prin arătările Adevărului.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-ai lumii ca un soa­re, de Dumnezeu insuflate, stând înaintea Treimii cu Apostolul Pavel cel de Dumnezeu văzător, Sfinte Luca Prealăudate. Cu care neîncetat te mărim pe tine, de Dumnezeu arătătorule.

Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Raza cea de Lumină, Purtătorule Apostol Luca, roagă-te a se lu­mina cântăreţii tăi şi dăruieşte pace lumii, preafericite, ca ne­încetat să te mărim pe tine, de Dumnezeu grăitorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bucurându-te, acum, Sfinte Apostole Luca, stai înaintea Împăratului tuturor, fiind împodobit cu cununa Dumnezeieştii Bunei Podoabe şi a Frumuseţii. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu grăitorule, neîncetat te mărim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cuvântul Cel fără de trup L-ai primit, pe Cel Ce a voit să înnoiască firea mea şi pe Aces­ta Întrupat Fecioară L-ai năs­cut. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, neîncetat te mărim.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei…

Călătorind tu după Învierea lui Hristos, Apostole Luca Preasfinţite, împreună cu Sfântul Cleopa în satul Emmaus, pe când vă întrebaţi a stat de faţă Domnul în chip ne­cunoscut; şi luând iarăşi dare de pâine, ai cunoscut pe Mân­tuitorul, căruia roagă-te, să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Ca un călător împreună cu Apostolul Pavel, feluri de nevoi ai suferit cu răbdare, întru tot lăudate Apostole al Domnului şi alerga­rea credinţei prin chinuire să­vârşind, te veseleşti, fericite, împreună cu dânsul întru cele de sus. Pentru aceasta şi lumii propovăduind Evanghelia lui Hristos, ai luminat toată partea cea de sub soare, Sfinte Luca Preacin­stite. Roagă-te lui Hristos Dum­nezeu, iertare de greşeli să dă­ruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Pe Ceea ce este Uşă Cerească şi Sicriu, Munte cu totul Sfânt, Nor Strălucitor, să o lăudăm; pe Scara cea Cerească, Raiul cel Cuvântător, Mântuirea Evei şi Odorul cel Mare a toată lumea; că într-Însa s-a lucrat Mântuirea lumii şi iertarea greşelilor celor de de­mult. Pentru aceasta grăim că­tre dânsa: roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce se închină cu credinţă, Preasfintei naşterii tale.

Întrebare – Mihai Nistor

/ multumesc2014 / Un comentariu

circle

În nepătrunsul zilei, aliaj de vipere însetate de fum

Unda scutură corneea din temeliile gândirii

Pas himeric îmi aduce lanțul răsuflat ca rege

Scorbura cu zestre mută îmi alege: zugrăvește întinare

În ziua de pâine.

Mă fac una cu iarba melcului

Solzi și zimți de fierăstrău se joacă de-a lanțul

Ceață și non-lumină devin cratime

Între două stânci, deasupră de sol

O voce în picaj îmi simte seva

De vin

Mihai Nistor

Imaginea: Rosannagh Scarlet – ‘Whirlpool’ , Acrylic,

Emulsion and Spray Paint on Canvas

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XX-a)

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

10728777_10152726555661550_490285268_n

Gândește-te la tine, de parc-ai fi mort, îmi spun mie însumi – și nu vei simți venirea morții. Tocește boldul morții în timpul vieții, iar când aceasta va veni, nu va mai avea cu ce să te împungă.

Cugetă la tine în fiecare dimineață ca la o minune nou născută și nu vei simți bătrânețea. Nu aștepta să vină moartea, fiindcă  moartea a și venit deja cu adevărat și nu te-a părăsit. Dinții ei sunt  mereu în trupul tău. Tot ceea ce a viețuit înainte de nașterea ta și tot ceea ce va supraviețui după moartea ta, aceea chiar acum este viu în tine.

Într-o noapte, un Înger a desfăcut sulul timpului, al cărui sfârșit n-am fost în stare să-l percep, iar el mi-a arătat două puncte pe sul, unul lângă celălalt. ”Distanța dintre aceste două puncte”, spuse el, ”este durata vieții tale”.

”Aceasta înseamnă că viața mea deja e pe sfârșite”, am strigat eu, ”și trebuie să mă pregătesc pentru călătorie. Trebuie să fiu ca o gazdă harnică care-și petrece ziua de azi curățind casa și care face pregătiri pentru sărbătorirea slavei de mâine.”

Cu adevărat, ziua de azi a tuturor fiilor oamenilor este în cea mai mare parte plină de griji pentru ziua următoare. Totuși, puțini dintre cei ce cred în făgăduințele Tale, se preocupă de ceea ce se va întâmpla în ziua de după moartea lor.

Fie ca moartea mea, o, Doamne, să fie un ultim suspin nu după această lume, ci pentru acel binecuvântat și veșnic Mâine. Printre candelele stinse ale prietenilor mei, și candela mea se stinge.

”Nu fi prost”, îmi reproșez mie însumi, ”și nu regreta că aceasta candelă a ta se stinge. Îți iubești prietenii atât de puțin așa încât ți-e teamă să-i urmezi? Nu regreta că arde candela cu flacără joasă, ci că lasă-n urmă o lumină obscură și neclară”.

Sufletul meu s-a obișnuit să-mi părăsească trupul  în fiecare zi și-n fiecare noapte și sa se extindă până la limitele universului. Când faci acest lucru, sufletul meu simte de parcă sorii și lunile înoată peste el întocmai precum lebedele înoată pe lacul meu.

El strălucește printre sori și întreține viață pe plantele din jurul pământului. El susține munții și mările; El controlează tunetul și vânturile. El umple cu totul ziua de Ieri, de Azi și de Mâine (1).

Și el se întoarce la adăpost într-o locuință strâmtă și dărăpănată pe una dintre acele planete ale pământului.

El revine în trupul pe care el încă, pentru încă un minut sau două, îl numește al său, și care se leagănă ca umbra sa printre dâmburi de morminte, printre cârduri de fiare, printre urlete de nădejdi mincinoase.

Nu mă plâng de moarte, o, Dumnezeule Viu, nu mi se pare ceva trist. Ea este o grozăvie pe care omul și-a creat-o sieși. Mai puternic decât orice de pe pământ, moartea mă împinge spre întâlnirea cu Tine.

Am avut un alun în fața casei mele și moartea mi l-a răpit. Am fost mânios pe moarte și am blestemat-o spunând: ”De ce nu m-ai luat pe mine, un animal nesătul, în loc de ceva făr’ de păcat?”.

Dar acum mă gândesc la mine de parcă aș fi mort și lângă alunul meu. O, Dumnezeul meu Nemuritor, privește cu milă spre o candelă care se stinge și curățește-i flacăra, fiindcă doar o flacără curată se înalță spre fața Ta și intră în ochiul Tău, cu care Tu privești spre întreaga lume.

(1) ”Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evrei 13,8)

 

Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva – 14 Octombrie

/ multumesc2014 / 2 comentarii

sf-parascheva-arsenie-boca1

Troparul, glasul al 4-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

Condac 1:

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi, nevrednicii păcătoși, pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuito­rului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Icos 1:

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 2:

Așa Împăratul tuturor răsplătește biruințele. Așa mâna proniei cea nevăzută întărește neamul omenesc, îmbrățișând cu credință cele de dânsa rânduite spre mântuire. Pentru aceasta să ne depărtăm de nelegiuiri; până când vom petre­ce în păcate? Doamne, întărește inimile noastre ca să-Ți cântăm în fapte bune cântarea îngerească: Aliluia!

Icos 2:

Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine care de multe ori ai luat pe sfinți și pe îngeri în ajutor la pământeștile ispite; fii acum și pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povățuit Mântuitorul Hristos, și primește cântarea aceasta:
Bucură-te, mărgăritar neprețuit al vistieriei noastre;
Bucură-te, floare nevestejită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, temelie neclintită a creștinătății;
Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoare și rugătoare către Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a preoților cucernici;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a străinilor;
Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniților;
Bucură-te, milostivă povățuitoare a văduvelor;
Bucură-te, învingătoarea dușmanilor;
Bucură-te, izbăvirea tuturor celor ce te cheamă spre ajutor;
Bucură-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucură-te, vindecătoarea de răni ale trupurilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 3:

Spre tine pururea nădăjduim; de multe boli și primejdii s-a izbăvit țara aceasta, alinând și prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună și milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni; dar și acum, îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine năzuim cu lacrimi, să ne ajuți, ca să scăpăm din primejdii și să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Epivata, văzând lauda pământului ei răsărind dintru ale sale, cu bucurie te-a întâmpinat, preacuvioasă, mărturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care în urmă ne-am învrednicit a dobândi moaștele tale, cum vom putea îndestul a propovădui minunile pe care le-ai făcut, de nu cântăm acestea:
Bucură-te, luminătoarea Moldovei;
Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucură-te, învățătoarea părinților tăi;
Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământești;
Bucură-te, adunătoarea cereștilor daruri;
Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucură-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucură-te, îndreptătoarea mândriei;
Bucură-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor;
Bucură-te, osânditoarea dușmanilor;
Bucură-te, miluitoarea săracilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 4:

Preacurată Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu, primește și ale noastre datornice rugăciuni de la noi nevrednicii, pe care prin mijlocitoarea noastră sfântă ți le aducem spre iertarea păcatelor și ne dă nouă pace și mare milă de la Fiul tău, Căruia Îi cântăm neîncetat: Aliluia!

Icos 4:

Celei după vrednicie și cu credință următoare a cuvântului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecărilor și plată cerească, prin glasul Mântuitorului zicând: slugă bună și credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău, îți aducem cântarea aceasta:
Bucură-te, sămânță nerătăcită;
Bucură-te, trup neobosit;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, aur lămurit;
Bucură-te, foc arzător plevilor;
Bucură-te, pământ de îndestulare;
Bucură-te, rodul pocăinței;
Bucură-te, îmblânzirea relelor cugetări;
Bucură-te, risipitoare de furtuni;
Bucură-te, aducătoare de mană;
Bucură-te, dătătoare de mângâieri;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor creștinilor către Domnul;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 5:

Obosiți de truda gândurilor lumești ne-am deșteptat acum noi, ticăloșii, lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădej­dile după faptele noastre spre a ne liniști, nefăcând nici un lucru vrednic de mântuire și temându-ne de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, și strigăm: miluiește-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!

Icos 5:

Cine nu te va ferici pe tine, Cuvioasă, că te-ai învrednicit a potoli prin nevoințele tale zburdălnicia trupului și a dobândi mântuirea sufletească cu cinstea cea neluată de mâini omenești a cereștii măriri? Sau cine nu te va ferici că ai străbătut prin viteazul tău cuget împletiturile vicleanului cele amăgitoare, și l-ai rușinat? Pentru aceasta, primește următoarea cântare:
Bucură-te, turnul biruinței;
Bucură-te, ușa mântuirii;
Bucură-te, pavăza credinței;
Bucură-te, lăcașul statorniciei;
Bucură-te, chipul bunătăților;
Bucură-te, apărarea cinstitei cruci;
Bucură-te, închinătoarea ei vrednică;
Bucură-te, că prin al ei ajutor ai fost izbânditoare;
Bucură-te, că printr-însa te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a biruinței frumoasă stâlpare;
Bucură-te, învingătoare a stăpânirii iadului;
Bucură-te, moștenitoarea cereștii măriri;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 6:

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea faptelor tale, noi nevrednicii? Căci nici fap­tele, nici credința nu ne apropie de preacinstitele tale lucrări; dar mărturisind slăbiciunea noastră, ne rugăm ție a ne ajuta și a mijloci către Dumnezeu să primească cântarea: Aliluia!

Icos 6:

Ne-au cuprins acum dureri de negrăit, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu așteptăm, toți ne-au părăsit deodată, până și plăcerile ce odinioară ne desfătau acum se luptă cu noi; vai de ticăloșia noastră, nu avem altă nădejde decât mila lui Dumnezeu și al tău ajutor sfânt. Pentru aceasta, ne rugăm ție a ne ajuta, vindecându-ne, ca să cântăm ție:
Bucură-te, leacul durerii;
Bucură-te, mâna vindecării;
Bucură-te, casa ocrotirii;
Bucură-te, raza mângâierii;
Bucură-te, cortul îndestulării;
Bucură-te, rourarea fierbințelii;
Bucură-te, mântuirea de boli;
Bucură-te, scăparea celor înspăimântați;
Bucură-te, izgonitoarea pagubelor;
Bucură-te, privighetoare neadormită;
Bucură-te, stea luminoasă;
Bucură-te, scară izbăvitoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 7:

Doamne, cercetează și vindecă pe robii Tăi cei cuprinși de durere, zice Preacuvioasa, rugându-se neîncetat, că nu au reazem, nici mângâiere. Iar zilele grele sunt, și pentru că ne-am mântuit, să ne bucurăm și să cădem la Dum­nezeu, pocăindu-ne și cântând: Aliluia!

Icos 7:

Nelegiuirile noastre, mulțimea strâmbătăților pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astăzi ne osândesc și nu știm ce vom răspunde mergând la judecată, unde toți ne prigonesc, toți se ridică asupra noastră să ne împileze; tu însă, o, preabună Maică, care asculți mărturisirea noastră, mijlocește către Domnul să prefacă starea osândirii noastre în bunătăți, scoțând din inimile vrăjmașilor noștri toată urâciunea și te vom preamări cu laude ca acestea:
Bucură-te, mijlocitoarea celor greșiți;
Bucură-te, folositoarea celor asupriți;
Bucură-te, îndreptătoarea judecătorilor răi;
Bucură-te, doveditoarea celor clevetiți;
Bucură-te, scăparea celor judecați și osândiți;
Bucură-te, contenire a patimilor;
Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor;
Bucură-te, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucură-te, domolire a celor puternici;
Bucură-te, înlesnire a slăbănogilor;
Bucură-te, stârpitoare a răutăților;
Bucură-te, izvorâtoare a milostivirii;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 8:

Acestea grăind, ne liniștim, ne veselim și ne bucurăm; saltă sufletele noastre că nu-și vor râde de noi vrăjmașii noștri. Nu ne va părăsi Dumnezeul nostru până la sfârșit, pentru rugăciunile tale, Preacuvioasă, ci trimițând mila Lui asupra poporului, precum este obișnuit, și noi, nevrednicii, ne vom împărtăși cu el de ale Sale bunătăți, cu care dim­preună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

La toți vom spune minunile tale, în glas vom cânta prăznuirea ta, după datoria obștii care ți-aduce spre mulțumire: mărire laudei tale, mărire îndelung-răbdării cu care te-ai încununat, nevoindu-te prin credință, mărire faptei celei cu statornicie urmată după pilda Iubitorului de oameni; pentru acestea, grăim către tine:
Bucură-te, mireasă duhovnicească;
Bucură-te, cununa adevărului;
Bucură-te, toiagul biruinței;
Bucură-te, mărirea monahilor;
Bucură-te, povățuitoare a obștii;
Bucură-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucură-te, păzitoare a sihaștrilor;
Bucură-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucură-te, propovăduitoare a dreptei credințe;
Bucură-te, surpătoare a eresurilor;
Bucură-te, dobândire a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, următoare a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 9:

Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toți cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viață nestricăcioasă a luat în veci; pentru aceasta mărire a aflat și darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 9:

Rău-cugetătorii, prin tine mustrați fiind, se înspăimântă văzând slava lui Dumnezeu, cea gătită omului depărtat de păcate, în tine luminând, văzând taina cea necuprinsă a chipului măririi, asupra ta, Cuvioasă, că astăzi strălucește aducând credincioșilor daruri de vindecări; pentru aceasta, ei s-au rușinat, pocăindu-se și noi ne-am veselit, cântându-ți ție:
Bucură-te, izbăvitoarea noastră;
Bucură-te, povățuitoare;
Bucură-te, îndreptătoare;
Bucură-te, izgonitoare de rele;
Bucură-te, aducătoare de bun miros;
Bucură-te, otrăvitoarea jivinelor;
Bucură-te, stârpitoarea insectelor;
Bucură-te, ferirea de năluciri;
Bucură-te, risipitoarea de grindină;
Bucură-te, aducătoarea de ploi mănoase;
Bucură-te, îmbelșugătoarea de roade bune;
Bucură-te, veselitoarea plugarilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 10:

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, Preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu preacuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Zidurile casei părinților tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare pentru a te opri de la mărimea hotărârii ce ai luat, fă­găduindu-te a îmbrățișa viață monahicească; pentru aceasta și depărtându-te de toată dezmierdarea și plăcerile lumești, haina cea scumpă cu a cerșetorului, venind de la biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ți părinții ce te certau cu mustrări de la asemenea plecare. Deci cu smerenie dobândind cele preaînalte, de la toți auzi:
Bucură-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina de sus;
Bucură-te, patul nevinovăției;
Bucură-te, scaunul domniilor;
Bucură-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucură-te, ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, apărătoare neînfruntată;
Bucură-te, mustrătoare a celor ce ne ispitesc;
Bucură-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucură-te, întăritoare a celor ce ne slujesc;
Bucură-te, luminătoare a celor ce ne mângâie;
Bucură-te, împreună-lucrătoare cu cei ce ne hrănesc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 11:

Suntem plini de păcate, Îndurate Doamne, și greu se luptă sufletele noastre gândind la judecată, căci ce vom face noi păcătoșii, năpădindu-ne deodată neprevăzutul sfârșit? Milă cerem, Doamne, milă Hristoase al nostru, căci nu avem chip de îndreptare; nu trece cu vederea rugăciunile noastre și pocăința, care în tot ceasul după păcate ne-a cuprins și primește ca pe o chezășie a bunei noastre voințe și a temerii de Tine, rugăciunea aceasta, pe lângă care Ți-aducem mijlocitoare și pe Maica noastră Parascheva, cântând cu dânsa dimpreună: Aliluia!

Icos 11:

Mulți păcătoși mai înainte de noi și-au dobândit mântuirea umilindu-se. Cum, dar, noi ne vom depărta de această nă­dejde? Către tine însă năzuim, Preacuvioasă Maică, și nu vom fi rușinați, nedepărtându-te de noi ca de păcătosul acela care lângă tine a fost înmormântat fără a i se cunoaște nevrednicia sa și pentru care ai cerut prin vedenie să i se mute trupul cel stricat de lângă moaștele tale. Deci ne rugăm, primește rugăciunile și lacrimile noastre, mijlocind iertarea păcatelor noastre pentru că îți cântăm:
Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, fecioară neîntinată;
Bucură-te, comoară nedeșertată;
Bucură-te, maică prealăudată;
Bucură-te, mântuirea cea smerită;
Bucură-te, lauda celor cinstiți;
Bucură-te, mângâierea celor nenorociți;
Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;
Bucură-te, buna mea sfătuitoare;
Bucură-te, preablândă îndreptătoare;
Bucură-te, a sufletelor veselitoare;
Bucură-te, grabnică ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 12:

Nespusă este mângâierea noastră, privindu-te, cu noi petrecând, ca un dar al lui Dumnezeu trimis țării acesteia; că de ce boli am fost cuprinși și nu ne-ai vindecat; în care întristări și nu ne-ai bucurat; de câte ori lipsiți, prigoniți și în războaie și tu ne-ai ajutat nouă, în totul plinind cuvântul Mântuitorului din Evanghelia Sa! Pentru aceasta, cu sme­renie dobândind dreapta cea preaînaltă la scaunul măririi, îți cântăm ție: Bucură-te! și lui Dumnezeu lauda cea ce­rească: Aliluia!

Icos 12:

Izbăvește-ne pe noi, Maică, de lăcuste, de gândaci și de toată răutatea; izbăvește-ne pe noi, Maică, de foc, de grin­dină și de fulger; izbăvește-ne pe noi, Maică, de chinul cel de veci și de ceasul osândirii și ne învrednicește a dobândi prin rugăciunile tale starea de-a dreapta în ziua judecății, prin mântuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne și hrănindu-ne în pace până la răsuflarea cea mai de pe urmă, ca să-ți cântăm:
Bucură-te, alăută duhovnicească;
Bucură-te, trâmbiță apostolească;
Bucură-te, făclie luminoasă;
Bucură-te, rază cerească;
Bucură-te, nădejdea oamenilor;
Bucură-te, izgonirea demonilor;
Bucură-te, tămăduirea rănilor;
Bucură-te, feritoarea de răutăți;
Bucură-te, aducătoarea de bunătăți;
Bucură-te, luminătoarea casnică a Moldovei;
Bucură-te, izbăvitoarea lui Vasile Voievod și a altor miluitori;
Bucură-te, sprijinitoarea și a mea, a smeritului păcătos;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 13:

Ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim sfintele tale moaște, Cuvioasă Maică Parascheva, propovăduind cu mărire și cântări toate minunile tale pe care prin darul lui Dumnezeu și pentru a noastră mântuire le-am dobândit; bine primită fă rugăciunea noastră, sfântă, și grăbește totdeauna a ne ajuta ca să cântăm cu bucurie faptele tale și slava lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Îngerii din cer cu laude… și Condacul întâi: Preacuvioasei noastre Maici…

Icos 1:

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 1:

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuito­rului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Rugăciune către Sfinta Cuvioasă Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.

Icoana Sfintei Paraschiva, pictată de Sf. Părinte Arsenie Boca

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XIX-a)

/ multumesc2014 / 2 comentarii

monah-isihast-2

În mijlocul zarvei și batjocurii oamenilor,  rugăciunea mea se înalță către Tine, o, Împăratul meu și Împărăția mea. Rugăciunea este tămâie care neîncetat îmi tămâiază sufletul și o înalță spre Tine și Te atrage pe Tine către el.

Apleacă-Te, Împăratul meu, ca să-Ți pot șopti taina mea cea de preț, rugăciunea mea cea mai de taină, dorirea mea cea mai statornică. Tu ești ținta tuturor rugăciunilor mele, al tuturor căutărilor mele.

Nu caut nimic înafara Ta, cu adevărat, Te caut doar pe Tine. Ce aș putea căuta eu de la Tine, care să nu mă despartă de Tine? Să caut eu oare a fi stăpân peste câteva stele, în loc de a stăpâni ca stăpân dimpreună cu Tine peste toate stelele?

Să caut eu a fi cel dintâi dintre oameni? Și atunci cât de rușinos va fi pentru mine, când mă vei așeza pe locul cel mai de pe urmă de la masa Ta (1)! Să caut eu milioane de guri  omenești care să mă laude? Cât de cumplit îmi va fi mie când voi vedea că toate aceste guri sunt pline de țărână (2).

Să caut eu a mă înconjura de obiectele cele mai de preț din lumea întreagă? Cât de umilitor ar fi pentru mine ca acele obiecte să-mi supraviețuiască și să strălucească atunci când întunericul țărânei îmi va umple ochii (3)?

Să caut eu oare ca Tu să nu mă desparți de prietenii mei? Ah,  desparte-mă, o, Doamne, desparte-mă de prieteni cât mai degrabă cu putință, fiindcă ei reprezintă zidul cel mai gros dintre Tine și mine.

”De ce să ne rugăm”, îmi spun cei apropiați mie, ”când Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile?”

Dar eu le spun: ”Rugăciunea voastră nu e rugăciune, ci neguțătorie josnică. Voi nu vă rugați lui Dumnezeu spre a-L primi în sufletele voastre pe El, ci pe satana. De aceea, Înțelepciunea  cerului nu primește rugăciunile de pe limba voastră”. 

”De ce să ne rugăm”, mormăie apropiații mei, ”când Dumnezeu știe de ceea ce avem nevoie mai dinainte?”

Dar, cu tristețe eu le răspund: ”Aceasta este adevărat, Dumnezeu știe că voi n-aveți nevoie de nimic înafară doar de El. La ușa sufletului tău, El așteaptă să intre”(4)

Prin rugăciune, ușile se deschid pentru ca Împăratul slavei să poată intra. Nu spune unul dintre voi celuilalt: ”Intrați, vă rog?” . ”Dumnezeu nu caută slavă pentru Sine, ci pentru voi. Toate lumile din univers nu pot adăuga nimic la slava Sa, cu atât mai puțin voi. Rugăciunea voastră este o slăvire adusă vouă, nu lui Dumnezeu. Plinătatea și mila se află Într-Însul. Toate cuvintele cele bune pe care voi le îndreptați spre El în rugăciune, se întorc către voi îndoit”.

O, Împăratul și Dumnezeul meu Cel plin de slavă, doar dinaintea Ta mă plec și mă rog. Pătrunde în mine, ca un șuvoi năvalnic pe nisipul cel însetat. Ci doar revarsă-Te în mine, Tu, Apă de Viață dătătoare; atunci iarba va crește ușor în nisip și mielușei albi vor paște în iarbă. Ci doar revarsă-Te în sufletul meu însetat, Viața mea, Mântuirea mea.

vinieta

1. Cf. Luca 14, 7-10

2. Cf. Ioan 12, 43

3. Matei 6, 19-21

4. Cf. Apoc. 3, 20

Imaginea: Monah isihast

Cu moartea pre moarte călcând (I)… – Cristina Olaru

/ multumesc2014 / 3 comentarii

purtarea-crucii1

Am ales anume această imagine, pentru că reprezintă o Viață cu sens, ce se îndreaptă spre o moarte ce are sens, noblețe și jertfelnicie, dar și un folos major pentru omenire. Reprezintă, de asemenea, ce avem noi de făcut cu viața noastră; păi, simplu, să-i urmăm lui Hristos! Și-atunci, viața noastră ar fi un perpetuu recurs la conștiință, conform unei definiții pe care-am dat-o pe Facebook și-a  devenit virală, la un moment dat, în sens negativ: Conștiința este răspunsul interior la întrebarea: ”Ce-ar face Hristos în locul meu?”, dar urmată și de trăirea cu acribie în reperele Axiologiei creștine. Vorbesc despre conștiință într-un articol despre moarte, pentru aceasta va fi prima instanță și martor, totodată la Judecata Particulară, la 40 de zile după plecarea sufletului la Domnul. În timpul vieții reușim să producem un zgomot ce poate ”bruia” vocea lui Dumnezeu în om: prin plăceri, ce anesteziază durerea vieții, lipsită de comuniune adevărată cu Hristos și cu oamenii; prin petreceri, ce par a o înlocui, prin tot felul de ”suzete”, care să ne aline foamea de dragoste – de la oameni, dar mai ales dorul după Dumnezeu, setea de Absolut, ce există în noi de la Facere, dorul după Raiul pierdut. Adam a trăit pe pământ doar cu gândul la fericirea, pierdută, de a sta lângă Dumnezeu, învăluit în dragostea Sa. Suntem străini și goi în acest Univers, prin care ne mișcăm temători și stingheri, nedumeriți de ce-am ajuns și ce trebuie să facem pe-aici. Când luăm cea mai simplă unealtă, primim instrucțiuni de folosire în zeci de limbi, dar când primim viața? Suntem crescuți de niște părinți care nu știu nici ei prea bine ce trebuie să facem; creștem, la rândul nostru, copii, fiind la fel de năuciți asupra misiunii noastre, ca și părinții noștri. Dar, luând Sfânta Scriptură ca Îndrumar în fiecare împrejurare a vieții, pe Hristos și pe Sfânta Sa Maică drept modele existențiale, totul capătă sens, deși nu este mai ușor! Păi, să vedem dacă mai sunt de actualitate aceste modele! Căderea s-a pricinuit omului din ispitirea celui rău prin Lemn – Pomul paradisiac; prin Fecioară – Eva nu cunoscuse pe Adam și prin neascultare, care a atras asupra neamului omenesc moartea. Pentru Biserica lui Hristos, problematica pomului și a grădinii din Eden e legată de taina scoaterii lui Adam din pământ și de chemarea acestuia la o existență transfigurată, duhovnicească. Pomul, paradisul, pământul și întreg cosmosul, țineau de libertatea omului, de modul în care acesta le asuma. Sfântul Ioan Gura de Aur afirma că Dumnezeu nu i-a poruncit omului nimic, ci doar l-a sfătuit – așa cum ne povățuim noi copiii – în privința tainelor Creației, promovându-i astfel libertatea (cf. Omilii la Facere, 14, 3). Prin cele prin care a căzut, tot prin acelea omul s-a și ridicat:

  • prin lemn – lemnul Crucii, ce-a devenit din unealtă de rușine și de pedeapsă, ocrotitoare și re-sfințitoare a întregii Creații, dar și mijloc de îndepărtare a celui rău!
  • prin fecioară a căzut neamul omenesc, aflat în potență în ființa protopărinților noștri; tot prin fecioară, Preasfânta Fecioara Maria – cea mai curată făptură de pe pământ – s-a călcat capul ispititorului șarpe;
  • prin neascultare a venit moartea în lume – prin ascultare ea a fost transformată în Trecere.

* Ascultarea – nu este aceasta virtutea pe care-o cerem și căutăm să le-o inspirăm copiiilor?:

  • în primul rând a Sfintei Fecioare, care a primit să fie Maica lui Dumnezeu, fiindu-i respectată libertatea ce i-a fost dăruită omului de la Facere, chiar și când i se oferea cea mai onorantă propunere, de a fi aleasă dintre toate fecioarele lumii, pentru a primi prunc dumnezeiesc în pântece, de la Duhul Sfânt.
  • ascultarea pe care-o face Mântuitorul față de Tatăl ceresc, jertfindu-se pentru răscumpărarea cu preț de sânge – al Lui – pentru păcatele neamului omenesc.
  • De asemenea, El ascultă de părinții lui după trup – Sfânta Sa Maică și logodnicul acesteia, Sfântul Iosif, care-L ocrotește, încă din Pântecele Preacurat și  Preasfânt al Maicii Sale, fugind cu ea în Egipt, apoi crescându-L ca pe fiul său, luându-L ca ajutor în munca sa, căutându-l 3 zile, atunci când Iisus dispare și-L găsesc la Templu, deslușindu-le Scripturile.

* Munca:

  • și Sfânta Fecioară și Iisus au muncit; Maica Domnului țesea minunat și făcea toate muncile, ca orice altă femeie a acelor locuri și vremuri, iar Iisus lucra alături de Sfântul Iosif, în atelierul lui de tâmplărie.

* Rugăciunea:

  • De la 3 ani, Sfânta Fecioară Maria este dusă la Templu – așa cum au făgăduit Sfinții Ei Părinți Ioachim și Ana, împodobită ca o Împărăteasă, ce avea să fie:

Sfântul Ioachim: „Chemaţi fiice evreice curate să ia făclii aprinse!” Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, şi am chemat preoţi, şi pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi, că m-am arătat astăzi şi maică, şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc„. Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieştii prunce, Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Tesalonicului, grăieşte aşa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeieşti să fie după vrednicia ei, şi astfel de un mărgăritar ca acesta prealuminat şi de mult preţ să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuinţă să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava şi frumuseţea cea mai mare„.

Arhiereul Zaharia o primeşte pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare. Iar către Zaharia a zis Ioachim: „Primeşte, Zaharia, pe cortul cel curat; primeşte, preotule, sicriul cel fără de prihană; primeşte, proorocule, cădelniţa şi cărbunele cel nematerialnic, primeşte dreptule tămâia cea duhovnicească„. Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu: „Primeşte, o proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primeşte-o şi o sădeşte pe ea în muntele cel sfânt, în locaşul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârşire cele ce bine a voit pentru dânsa„. Iar prunca, săltând şi bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deşi era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârşită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.

Apoi ţinând prunca de mână, cu bucurie a adus-o Zaharia în Sfânta Sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, şi heruvimii slavei care umbreau altarul, unde nu numai femeilor, ci nici preoţilor nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârşirea făgăduinţelor Domnului…„

Când Sfântul Arhanghel Gavriil îi aduce Buna Vestire Sfintei Fecioare, aceasta se afla tot în rugăciune.

* Înțelepciune:

  • Înțelepciune, dar și ascultare, atunci când primește să fie încredințată spre grijă Sfântului Iosif, ca logodnică, făcându-se aceasta și pentru  înșelarea celui rău, ce știa că de la o fecioară îi va veni pedeapsa.
  • Când este salutată și felicitată de Sfântul Arhanghel Gavriil:

– ”Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei. Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus.”.

Este de presupus că Prea înțeleapta Fecioară fusese de mult vestită că va fi Maica lui Dumnezeu-Fiul, și cere deslușire Arhanghelului, pentru a nu fi înșelată de cel rău, care se știe că poate lua și înfățișare de Înger de lumină:

– ”Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?”

Și răspunzând, Îngerul i-a zis:

– ”Duhul Sfânt Se va pogori peste tine și puterea Celui Preaânalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.”

* Curaj în asumarea misiunii și-a durerii:

  • Și i-a binecuvântat dreptul Simeon și a zis către Maria, mama Lui: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi„

* Înfierea neamului omenesc, prin ascultarea poruncii Fiului ei, de pe Cruce, făcându-se Maică mijlocitoare între noi şi Dumnezeu:  „cerul se umanizează, se sensibilizează, el nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat de noi, căci în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu având pe de-o parte, prin bunăvoinţa Lui, autoritate de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de altă parte, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre„. (Pr. Dumitru Stăniloae)

Cristina Olaru (Ghenof)

(Va urma)

inimă aproape galbenă

/ multumesc2014 / Un comentariu

Serafeim2010

O inimă aproape galbenă ce stă ascunsă într-un început de peşteră în plin proces de adâncire şi pietrificare… cântă o melodie surdă. E asemenea macului cel galben din marginea mării, ce străluceşte stingher în apă, căci nimeni nu se uită la macii galbeni, toţi vor să prindă în poze cei mai roşii maci din lume. Oare suferă de hepatită sufletească?

O inimă ce ar vrea să îi iubească pe toţi şi încă nu poate, dar aşteaptă ajutor din văzduh… şi va veni cu siguranţa o rază de soare care să o ajute cât de curând. Aşteaptă sânge din pământ să îşi coloreze frunzele anemice. Nu vrea decât sângele durerii, al durerii ce macină celelalte inimi roşii aflate în lăzi de carne şi oase. Îşi cântă visul, îşi cântă propria durere, îşi cântă dorul de … viaţă şi de om.

Cumva a fost uitată sau poate aruncată, ori a plecat din lume pentru rugăciune.

Oricum nu ar fi existat pereche pentru o inimă de altă culoare.

Trei aripi se apropie pe stânga, trei aripi bat uşor de-a dreapta şi par că o înalţă spre adânc.

Bate gongul…

Se deschide poarta.

Alexandru Povarnă

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XVIII-a)

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

repentance

Căiți-vă pentru faptele voastre, locuitori ai pământului. Iată, ochiul Stăpânului lumii privește adânc înlăuntrul vostru.

Nu vă încredeți în ochii voștri ce se  pot înșela, fie ca Ochiul să vă lumineze calea. Ochii voștri sunt perdele peste Ochiul lui Dumnezeu.

Pocăința este recunoașterea căii păcatului. Pocăința deschide o nouă cale. Ochii celui ce se pocăiește sunt deschiși spre două căi: spre calea pe care merge și spre calea pe care ar trebui să meargă.

Sunt mai mulți cei ce se află în stare de simțire a căinței, decât cei ce se îndreaptă spre o nouă cale. Vă spun: penitentul trebuie să aibă două feluri de curaj – el trebuie să aibă  curajul să-și plângă căile cele vechi și trebuie să aibă curajul de a se pregăti pentru o nouă cale.

Ce folos ai să simți doar căința și să pășești încă pe calea cea veche? Ce credeți voi despre o persoană care se îneacă și strigă după ajutor, dar când acesta sosește, nu se apucă de mâna vieții? Asemăn o astfel de persoană cu voi.

Căiți-vă pentru faptul că tânjiți după această lume și după tot ce există într-însa. Fiindcă această lume este cimitirul strămoșilor voștri care stă cu gura căscată și vă așteaptă. Încă puțin și veți fi și voi strămoși, tânjind să auziți cuvântul ”pocăință”, dar nu-l veți auzi.

Întocmai precum vântul începe să bată și alungă ceața dinaintea soarelui, tot astfel moartea vă va alunga de la fața lui Dumnezeu. Pocăința întinerește inima și prelungește durata vieții omului. Lacrimile unui penitent spală întunericul din ochii săi, oferind ochilor acestuia o strălucire pruncească.

Ochiul lacului meu este ca ochiul unei căprioare, totdeauna umed și strălucitor ca un diamant. Cu adevărat, umezeala din ochi seacă mânia din inimă. Sufletul penitentului este ca o lună nouă. O lună plină trebuie să se micșoreze, o lună nouă trebuie să crească.

Cel care se pocăiește curăță buruienile din câmpul sufletului său, iar sămânța binelui începe să crească. Cu adevărat, penitent nu este cel care se vaită, după fapta cea rea ce a comis-o, ci este cel ce plânge pentru toate faptele cele rele pe care le-ar putea comite.

Un moșier înțelept nu numai că taie tufa de spini care l-a înțepat, ci și toate tufele de spini de pe câmp, care-l vor putea înțepa. O, domnul meu, grăbește-Te să-i arăți fiecărui penitent o cale nouă, după ce va arăta dispreț față de calea sa cea veche.

O, Maică Cerească, Mireasă a Duhului Celui Atotsfânt, pleacă-te spre inima noastră atunci când ne căim. Deschide izvorul lacrimilor din noi spre a spăla țărâna cea grea care ne întristează ochii.

O, Duhule Atotsfinte, bate și împrăștie duhoarea necurată din sufletul penitentului, care l-a înăbușit, și condu-l la pocăință. Noi ne plecăm și te rugăm fierbinte, o, dătătorule de viață și Atotputernice Duhule Sfinte!

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XVII-a)

/ multumesc2014 / 8 comentarii

monah7

Cât de plictisitoare îmi sunt povețele cârmuitorilor acestei lumi și ale oamenilor înțelepți. O, cât de plictisitoare mi se par, de când înțelepciunea Ta  mi-a cutremurat inima și mintea, Sfinte Doamne.

Cei pe care dorințele întunecate ale inimii îi trag în prăpastie nu cred în lumina Ta. Nu există piedici în calea unei pietre când aceasta se rostogolește pe o pantă de deal. Cu cât mai înaltă și mai abruptă este panta și cu cât mai adâncă e prăpastia, cu atât mai iute și mai de neoprit este rostogolirea pietrei.

O dorință întunecată momește o alta prin împlinirea ei; iar aceea atrage o alta, până când tot ceea ce este bun într-un om se veștejește, iar tot ceea ce este rău țâșnește ca un torent dezlănțuit, până când, dimpreună cu orice altceva, tot ceea ce Duhul Sfânt a zidit este alungat, atât înlăuntru, cât și înafară.

Până când detractorii luminii încep să se disprețuiască pe ei înșiși și pe dascălii lor. Până când dulciurile cele mai dulci încep să-i înăbușe cu duhoarea lor. Până când toate bunurile materiale, pentru care ei și-au ucis aproapele și au șters de pe fața pământului cetăți, vor începe să-și bată joc de monstruozitatea lor.

Atunci își vor ridica ochii spre cer și prin balega existenței lor putrede și pângărite, ei vor striga: ”Sfinte Dumnezeule!”

Cât de mult mă supără, precum o săgeată de foc, să-i aud pe oameni fălindu-se cu puterea lor, de când am ajuns să-Ți cunosc mâna Ta cea puternică, Sfinte Doamne Atotputernice!

Ei construiesc turnuri de piatră și spun: ”Noi suntem ziditori mai buni decât Dumnezeul tău!”. Dar eu îi întreb: ”Ați zidit voi, ori părinții voștri, stelele?”

Ei descoperă lumină în pământ și se fălesc: ”Noi știm mai mult decât Dumnezeul tău!” Dar eu îi întreb:”Cine a îngropat lumina sub pământ ca voi s-o puteți descoperi?”

Ei zboară prin aer și spun cu trufie: ”Noi înșine am creat aripi pentru noi, unde este Dumnezeul tău?” Dar eu îi întreb: ”Cine v-a dat ideea aripilor și-a zborului, dacă nu cumva păsările pe care nu voi le-ați creat?”

Totuși, vezi ce se întâmplă când Tu le deschizi ochii spre a-și vedea propria lor neputință! Când creaturile iraționale le arată puterea lor monstruoasă; când mintea lor se umple de uimire privind turnurile înstelate, care se află în spațiu fără de stâlpi sau de temelii; când inima lor se umple de teamă din pricina propriilor lor neputințe și nebunii – atunci, rușinați și smeriți, ei își întind brațele spre Tine și strigă: ”Sfinte Doamne Atotputernice!”

Cât de mult mă întristează văzându-i pe oameni că supraevaluează această viață, mai ales de când am gustat dulceața nemuririi Tale, Sfinte Nemuritor! Cei miopi văd doar această viață și spun: ”Aceasta este singura viață care există, iar noi o vom face nemuritoare cu ajutorul faptelor noastre printre oameni!”

Dar eu le spun: ”Dacă începutul vostru e ca un râu, atunci el trebuie să aibă și un izvor; dacă el este ca un copac, el trebuie să-și aibă rădăcinile sale; dacă este ca o rază de lumină, ea trebuie să vină de la vreun soare oarecare”.

Și din nou le spun: ”Așadar, voi intenționați să vă fixați nemurirea printre muritori? Încercați să faceți focul în apă!”

Dar când ei privesc moartea în față, rămân fără grai și tulburarea le cuprinde inima. Când miros trupul mireselor lor moarte, când lasă chipurile goale ale prietenilor lor în mormânt, când își pun mâinile pe piepturile fiilor lor care s-au răcit, când înțeleg că nici împărații nu-și pot cumpăra moartea cu coroanele lor, nici eroii cu faptele lor vitejești, nici cei înțelepți, cu înțelepciunea lor – atunci ei simt vântul înghețat al morții suflând și peste grumajii lor și atunci cad în genunchi și-și pleacă capetele în care mândria se pleacă și ea, rugându-se Ție:

”Sfinte Nemuritor, ai milă de noi!”

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XVI-a)

/ multumesc2014 / 2 comentarii

00_arbore_soarele_si_luna

Ridicați-vă, o, fii ai soarelui lui Dumnezeu! Ridicați-vă, căci soarele cel milostiv a răsărit și-a început să-și reverse lumina cu dărnicie peste câmpurile întunecate ale pământului. El a răsărit  spre a vă elibera din întunericul și groaza somnului.

Păcatele voastre de ieri nu sunt înscrise în soare. Soarele nu le amintește și nici nu caută răzbunare pentru nimic. Pe chipul său nu sunt riduri de pe fruntea voastră și nici vreo mâhnire, invidie sau întristare. Bucuria sa este aceea de a oferi tinerețea, întinerirea sa stă în slujire.

Fericiți sunt cei ce slujesc, căci ei nu vor îmbătrâni. Ce s-ar întâmpla, dacă soarele v-ar imita, frații mei? Ce puțină lumină s-ar revărsa pe pământ, o, avarilor! Cât de însângerată ar fi lumina sa, voi, criminalilor!

Cât de vânăt de invidie ar deveni atunci când ar vedea sori mai mari decât el, voi, oameni invidioși! Cât de roșu de mânie ar deveni el atunci când ar auzi blasfemiile de jos, voi oameni furioși!

Cât de galben ar deveni, tânjind după frumusețea stelelor, voi, oameni lacomi! Cât de palid de teamă s-ar face, dar n-ar afla nicio urmă pe cale, voi, lașilor! Cât de întunecat de grijă s-ar face, voi, neliniștiți, plini de tulburare! Cât de ridat și de îmbătrânit s-ar face, trăind din greșelile trecutului, voi, oameni răzbunători!

Cât de mult s-ar depărta de la calea cea dreaptă, dacă ar lupta pentru drepturi, voi, solicitatori ai drepturilor! Cât de rece și mort s-ar face, și cum ar mai învălui el întregul univers, cu moartea sa, voi, predicatori ai morții!

O, cât de fericită poate fi lumea, pentru că soarele nu vă va imita niciodată, o, fii și fiice ale pământului! Într-adevăr, nu cunoaște multe lucruri ca voi, dar el știe două lucruri pentru veșnicie: că el este slujitor și simbol. El știe că este slujitor al Celui Ce l-a aprins și că este simbol al Celui Ce l-a pus întru slujirea Sa.

Fiți slujitori ai Celui Care vă  luminează cu soarele pe dinafară și cu Sine pe dinlăuntru și veți gusta dulceața veșnicei tinereți. Fiți simbol al Celui Ce v-a pus printre animalele pământului și veți întrece în strălucire soarele.

Cu adevărat, toate animalele din jurul vostru vor înota în fericire, pe lângă razele bunătății voastre, așa cum lunile înoată în jurul sorilor.

Totuși, ce sunt soarele și toate stelele decât niște grămezi de cenușă, prin care strălucești Tu, o, fiule al lui Dumnezeu. Grămezi de cenușă, care-Ți micșorează strălucirea și o cern printr-însele ca o sită groasă!

Căci cu adevărat, în deplina Ta strălucire, nimic nu poate fi văzut în afară de Tine, întocmai precum în întunericul deplin, nimic nu se poate vedea, înafară de întuneric.

O, Doamne, Doamne, nu ne arde cu strălucirea Ta, care nu poate fi suportată de ochii noștri și nu ne lăsa în întuneric, acolo unde îmbătrânești și te ruinezi. Tu singur cunoști măsura nevoilor noastre, o, Doamne, slavă Ție!

Imaginea: Arbore – Soarele și luna

Dimensiunea participativă a cunoaşterii şi a vieţii – un punct de vedere psihologic (II) – Florin Caragiu

/ multumesc2014 / Un comentariu

4a913-dscn4901

Experiment şi observaţie

Progresul ştiinţelor experimentale, cu inerentele excese scientiste, a încercat la un moment dat să impună opinia conform căreia singura psihologie ştiinţifică este cea experimentală. Se ştie că experimentul reprezintă o metodă de cercetare ştiinţifică, constând în reproducerea artificială, în „condiţii de laborator”, a unui fenomen natural, sau în modificarea premeditată a lui pentru a observa răspunsul dat în condiţii speciale, puse în scenă de cercetător. Dezavantajele experimentului constau în excluderea acelor interconexiuni prezente în cadrul unui sistem mai larg, din care face parte, însă în mod natural, şi fenomenul studiat, cu precizarea că însuşi contextul natural reprezintă o variabilă, şi poate una dintre cele mai importante ale devenirii fenomenului. Metoda experimentală în psohologie recurge la tehnici psihometrice, exercitate prin procedee de măsurare, cuantificare şi clasificare a faptelor psihice, în ipoteza unor legi standard, care pot fi testate, cum ar fi aplicarea unor anumiţi stimuli pentru a obţine un anumit comportament. Există laboratoare de psihologie experimentală (cel dintâi creat de Wundt).
O mare parte dintre psihologi resping, însă, ideea triumfalistă de psihologie ştiinţifică experimentală. Ei adoptă poziţia conform căreia metoda experimentală nu se poate aplica fenomenelor psihice, altfel spus, faptul psihic nu poate fi supus experienţei aşa-zise de laborator. Datorită intervenţiei acesteia din urmă, cunoaşterea globală este sacrificată în favoarea cunoaşterii analitice, care prin analiza de amănunt a părţilor, comparabilă cu o disecţie, periclitează unirea lor într-un ansamblu şi ratează păstrarea sensului de întreg. S-au făcut şi plastice comparaţii cu experimentele din fizica cuantică, unde aranjamentul şi instrumentarul modifică reacţia supusă observaţiei.
Fenomenologia, prin Husserl, la rândul ei, a obiectat că psihologia experimentală sacrifică cunoaşterea individului şi a individualului unui cunoaşteri generale care nu ţine nici un ochi deschis către fluxul conştiinţei, al trăirii transcendentale. Acesta este subîntins de o intuiţie globală, numită de către fenomenologi fluxul vieţii. Elementele unicat din trăire nu pot fi decelate prin experiment, ci prin pura observaţie introspectivă, ce decurge într-un timp natural, reglat după bătăile inimii, şi într-un mediu natural, neagresat de provocări exterioare. Pentru Husserl, esenţa lucrurilor şi relaţiilor se dezvăluie numai în condiţiile în care fluxul natural al conştiinţei nu este perturbat. În această concepţie, fenomenologia este considerată esenţa psihologiei. Totodată, se aduce argumentul că lumea obiectivă este un produs al funcţiei constituante a conştiinţei, caz în care relaţiile subiectului cu lumea nu pot fi supuse unui experiment aranjat din exterior. Adler a adus propriul său argument critic împotriva experimentului psihologic, afirmând că fiecare individ uman este o structură psihică cu caracter unic. Studiul psihologiei necesită observaţie îndelungată, nu experiment programat. Variaţia psihologică proprie, particulară, e mai semnificativă decât legea generală, decât răspunsurile standard, cele care nu spun nimic, în fond, despre adevărul persoanei, despre fenomenologia intimă a devenirii. După Adler, cunoaşterea unei persoane nu are nimic de-a face cu exigenţele unei măsurări cantitative. El vorbeşte despre necesitatea studiului intensiv al cazului, despre descoperirea legii dinamice individuale, diferită de la persoană la persoană, ca măsură, ritm şi direcţie. De regulă, i se obiectează lui Adler că, acordând o atât de mare importanţă studiului intensiv al cazului particular, face să dispară psihologia ca ştiinţă. Acest lucru nu este adevărat, totuşi, atât timp cât variaţia particulară e analizată în lumina semnificaţiilor ei dense, inefabile, dar şi extrem de relevante intersubiectiv, care ţin de o generalitate mai adâncă şi chiar incomensurabilă, prin care fondul spiritual se manifestă întotdeauna luând chipul particularului.
S-a obiectat, nu în ultimul rând, că metoda experimentală sacrifică subiectivul pentru obiectiv, introspectivul pentru comportamental. Metoda opusă experimentului este observaţia psihologică, care vede fenomenul în timpul şi în mediul său naturale, dar mai ales ţinând cont de variaţiile particulare ale cazului.
Există analişti ai comportamentului duhovnicesc ce afirmă că şi creştinismul ne propune un experiment de înduhovnicire, un anumit tip de practică atipică, menit să genereze un anumit set de reacţii atipice. Această punere a problemei în termeni de comparaţie cu un „aranjament experimental” ni se pare cu totul inadecvată. Exerciţiul spiritual, care e al întregii personalităţi, nu-şi propune să ne condiţioneze din exterior, ci, dimpotrivă, să ne elibereze de condiţionări, de nevoi, de provocările şi de constrângerile deterministe. Tocmai acestea ne fac să ne simţim înstrăinaţi de noi înşine, practic, „să nu ne simţim în pielea noastră”. „Experimentul creştin” se dovedeşte a fi, de fapt, o autentică experiere, prin care omul consimte să facă experienţa profunzimilor sale necunoscute, dar căutate şi dorite cu setea celui care vrea să se adape de la Izvorul vieţii. Şi cine nu vrea să fie veşnic viu şi veşnic iubit? Scria Gabriel Marcel: „A spune te iubesc înseamnă a-ţi spune nu vei muri”. Iubirea lui Hristos este chipul de neşters pecetluit pe existenţa fiecărei creaturi, astfel încât, după sfântul apostol Pavel, şi natura, nu doar omul, suspină în aşteptarea învierii. Experienţa creştină ne priveşte pe noi înşine, priveşte concretul cel mai substanţial al vieţii umane, atâta vreme cât omul are întrebări grave de pus şi piatra mormântului deasupra capului. Dar, spunând acestea, nu înseamnă că frica de moarte ne determină să teologhisim. Să nu uităm că intuiţia iubirii ce străpunge întunericul i-a creat pe marii poeţi şi pe vizionari. Creativitatea umană ancorată în clipa de fericită credinţă nu cunoaşte frica, pentru că e purtată de aripile dragostei universale, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Frica nu te poate face să zbori, pe când dragostea şi nădejdea, da. Temelia constituită de virtuţile teologice (credinţă, nădejde şi dragoste) susţine edificiul axiologiei creştine, în cuprinsul căreia valorile vitale însele apar transfigurate, gustând din viaţa cea nouă, care aspiră să se desfăşoare în mediul fericirilor, nu al nevoilor, crezând în această posibilitate şi pregustând-o.
În cultura occidentală, John Norris este cel ce a introdus termenul de supraraţional, referindu-se la supraraţionalul credinţei, care transcende atât raţionalul, cât şi iraţionalul. E acesta un termen suprem integrator, care ne determină să înţelegem că în actul credinţei nu dispărem, ci ne împlinim ca totalităţi vii, după entelehie, după suspinul naturii din noi şi după suspinul Duhului Sfânt din miezul inimii noastre, unde cine are urechi de auzit aude chemarea veşniciei întrupate. Supraraţionalul nu desfiinţează, aşadar, raţiunea, nu desfiinţează nici natura, ci le transfigurează, omul însuşi trăind destinul de a fi cruce cosmică, punct de întâlnire a cerului cu pământul.

Eros, joc, creativitate

Vechea psihologie asociaţionistă, trasată de Mill şi Bain, pe urmele filosofiei lui Locke şi Hume, nutrea convingerea că spiritul receptează pasiv impresiile lumii externe. Spiritul, în acest caz, era comparat cu o scenă pe care apar şi se combină senzaţiile. Acest mecanicism excludea ideea de spontaneitate, de act liber, de alegere interioară, făcută în lumina unei judecăţi de valoare. Psihologiei asociaţioniste i se opune psihologia organică, potrivit căreia sufletul este, el însuşi, o forţă cauzală, şi că dezvoltarea sufletului urmează căi dictate de propria lui structură. Conştiinţa se dezvoltă prin creşterea puterii de selecţie, prin maturizarea centrilor de inhibiţie. Atenţia intensivă nu mai răspunde la orice impresie. Curăţirea lăuntrică ne smulge gravitaţiei păcatului. Ca o concluzie, sufletul nu este sclavul lumii externe, aşa cum îl vedeau senzualiştii. O concepţie activistă ajunge, astfel, să se opună celei pasive. Activitatea ludică la copil e soră bună cu creativitatea prin exercitarea simţului de transformare a lumii, sau măcar a imaginii ei, urmare a ficţiunii ludice. Trăirea prin semnificanţi, prin simulări, privilegiindu-l pe „ca şi cum ar fi”, e proprie atât artei, cât şi jocului. Etologii au observat, de asemenea, că animalele (mai ales cele trăind în condiţii de claustrare, în grădinile zoologice) se apără de nevroză prin joc şi că făpturilor vii, în general, le place muzica tonală, armonioasă. Cimpanzeii au un uimitor simţ al ritmului. Unii naturalişti au văzut în aceste comportamente veritabile rudimente estetice (a se vedea Henri Piéron, „De l’animal à l’homme”, Paris, Albin Michel, 1953, p. 171).
Psihologia copilului a apărut o dată cu ideea că acesta nu este, cum se credea, o fiinţă receptivă în sens pasiv, ci una activă, care nu se poate dezvolta decât prin activitate, exerciţiu şi joc. „Munca copilului nu e nicăieri mai spontană şi de aceea, evident, mai elementară decât în ocupaţiile sale libere: jocul şi povestea, şi împletirea acestora, desenul şi modelajul” (Fr. Giese, „Kinderpsychologie”, 1922, München, p. 376). Modelând exteriorul, copilul se modelează pe sine cu intuiţia paradisiacă a unei creaţii unitare, a unei poveşti despre lume cu final salvat. În universul său ludic, copilul face şi desface lucrurile, învăţând ce-i responsabilitatea, acea responsabilitate atât de specifică tuturor fetiţelor ce-şi duc la culcare, la ora potrivită, păpuşile. Una dintre temele de dezbatere la un recent Simpozion de biologie şi spiritualitate, ţinut la Braşov, în februarie 2012, a fost semnificaţia jocului la animale şi la om. Una din concluziile unei prelegeri intitulate „În apărarea naturii” (autor C. C. Lasswell) este că jocul poetic şi nu numai se hrăneşte din intuiţia suculentă a reinserţiei paradisiace a corpului în spaţiu şi în natură. E o relaţie cu mare miză, pentru că pe coordonatele ei apare şi loveşte moartea, după cădere. Şi tot pe aceste coordonate se constituie egoul corporal beligerant. Răsturnarea ludică răstoarnă, însă, antagonismele, prin accesul la o trăire neîmpărţită. Mistica, s-a spus de către trăitorii creştini (ca, de pildă, părintele Ghelasie de la Frăsinei) înseamnă depăşirea antagonismului şi a raţiunii separatiste. Raportul dintre creat şi necreat nu este antagonist. Leagănul jocului, trăit ca o intimitate cu spaţiul-învelitoare, cu natura în întregul ei devenită non-violentă şi, mai mult, capabilă de răspuns, de împreună-mişcare cu subiectul uman, creează premisele pentru o receptivitate a minţii către cele de Sus. O concluzie ce s-a descprins din studiul amintit este că la copil, pentru a deveni vie, simţirea are nevoie de joc, de gest, de fantezie, de proiecţie şi simulare. Punctul de aplicaţie al acestei fantezii e jocul. Jocul are avantajul că exclude utopia. În joc, realitatea, aşa cum e, nu e confiscată prin violenţă, ci transfigurată, văzută altfel. Cu totul altfel se întâmplă în cazul utopiilor istorice, ce acţionează nietzschean, printr-o voinţă de transformare propriu-zisă, dirijată împotriva realităţii prezente. Jocul, opera inocenţei, nu are dimensiune istorică, de aceea e „răscumpărător” prin non-violenţa lui. În mod similar, imaginaţia poetică are o esenţă contemplativă, trăsătură care nu se regăseşte în corpul utopiei, înclinată spre realizarea revoluţiei utopice. Referindu-se la Ortodoxie, Sorin Antohi remarca faptul că aceasta este ferită de utopie, e străină de voinţa realizării prin forţă a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Valorificarea creştină a psihologiei

Erosul şi creativitatea sunt strâns legate. Iubirea, se afirmă, a jucat un rol important în geneza artei. În timpul paradei sexuale, animalele îşi etalează propria frumuseţe şi caută podoabe în plus pentru a impresiona, dansând în faţa perechii. Iubirea duhovnicească (agape) este mai mult decât orice un sentiment activ, un sentiment care se autodepăşeşte perpetuu, printr-un exerciţiu de participare a întregii personalităţi, timp în care simţirea, credinţa şi voinţa tind să acţioneze sinergic. Iubirea aceasta cu deschidere universală întemeiată pe altruism ne face sensibili la frumuseţea sufletului, dar şi la durerea celuilalt, oricare ar fi el, ne descoperă chipul fiinţei înnoite dinlăuntru. Creştinismul este prima şi unica religie care valorifică până la capăt dinamica vie a psihologiei umane, punând în valoare simţirea, sentimentul, iubirea, dar şi suferinţa, numai întrucât Dumnezeu S-a întrupat, coborând în domeniul simţirii, cum a spus Clement din Alexandria. „Punctul de vedere creştin accentuează tocmai mila lui Dumnezeu. Dumnezeu, a spus Clement din Alexandria, este bogat în milă. Dumnezeu este, într-adevăr, o imagine minunată – numai ochi şi urechi. Acelaşi Clement spune despre Logos, Cuvântul lui Dumnezeu, că deşi era în esenţă şi din eternitate neafectat de suferinţă, de dragul nostru El a luat asupra Sa carnea noastră, cu capacitatea ei de a suferi, şi a coborît în domeniul simţirii. Pentru Clement însuşi, esenţa ideii creştine despre Dumnezeu a fost că Dumnezeu, de bună voie, a hotărât să simtă pentru oameni şi împreună cu ei” (William Barclay, „Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament”, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, U.S.A., 1992, pp. 379-380).
Astfel, taina Iubirii Treimice şi manifestarea ei în raport cu creaţia, care este taina Întrupării dumnezeieşti, constituie cheile de acces spre cunoaşterea lumii şi a omului, a originii, parcursului şi finalităţii vieţii create, conform iconomiei dumnezeieşti şi dialogului între Dumnezeu şi creaţie ce are loc în cuprinsul acesteia.

Florin Caragiu

(textul prezentării susţinute de autor la ediția a V-a a Simpozionului Național privind dialogul dintre Teologie, Filosofie și Știință, cu tema „Viaţa şi Conştiinţa – în orizontul temporalităţii – abordări teologice, filosofice şi ştiinţifice”, organizat la Centrul pastoral și cultural, Mănăstirea Durău, 13-16 septembrie 2012, de Patriarhia Română, Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Centrul de Dialog şi Cercetare în Teologie, Ştiinţă şi Filosofie din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti.)

Sursa: http://florincaragiu.blogspot.ro/

Restaurarea omului – fragment sinteză – Pr. Dumitru Stăniloae

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

Pr.-Prof.-Acad.-Dr.-Dumitru-Staniloae
„Moartea este suprema probă prin care se aleg oamenii care cred de cei care nu cred. Moartea suportată cu credinţă este cel mai deplin omagiu, adus lui Dumnezeu. Nu ne cere Dumnezeu viaţa de aici pentru a şi-o adauga la a Sa, ci ne cere prin aceasta actul suprem al credinţei în El” (Paul Althaus – „Die letzen Dinge”)

Iisus S-a făcut om pentru a putea intră în solidaritate cu omenirea, pentru a o mântui. Deci, a luat o natură umană, capabilă de a muri (moartea este urmarea păcatului strămoşesc), chiar fără a păcătui personal, dar asumându-şi păcatul universal omenesc, a deschis în omenitatea Lui poartă morţii. Iisus-Logosul, care a învins neantul la creațiune, S-a plasat din nou în faţă lui, dar nu ca Dumnezeu, ci ca om, ca victimă, ca obiect menit să se lase învăluit de el. Moartea sau neantul fiind şi deplina absenţă a lui Dumnezeu şi maximă apropiere a celui rău, Iisus, care-şi înfrâna dumnezeirea de a-şi exercita puterea, a gustat ca nici un om grozăvia morţii. Aceasta s-a putut întâmpla pentru că, preluând păcatele omenirii, s-a produs depărtarea de Dumnezeu şi îndrăzneala satanei de a se apropia de El. În starea de victimă, peste care înaintează moartea, El este subiect – jertfă este totodată jertfitor.El nu este doborât de moarte, El moare ridicat în sus; simţurile, sufletul lui Hristos sunt ţinute în maximă trezvie şi capacitate de suferinţă. Aşezându-se în raport cu moartea ca om, a trebuit să se comporte ca om ce poartă asupra lui păcatul omenirii, dar nu vrea să-l înmulțească, refuzând sancţiunea, ci să-l ispăşească, primind-o benevol. Prin om a căpătat neantul din nou putere asupra Universului creat, tot prin om trebuia învins; prin om şi în om trebuia reconfirmată firea în existenţă. Dar omul simplu nu ar fi putut învinge neantul; în faţă neantului trebuia să stea Logosul că om. Doar omul purtat de Logos putea să aibă puterea de a suporta moartea, în aşa fel încât să o înfrângă! El a experiat întâi deplina înstrăinare şi părăsire de către Dumnezeu, apoi moartea până la ultima limită : „Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai părăsit?” Deşi a avut parte de cele mai mari dureri ce se pot închipui, pentru că sensibilitatea lui Iisus în raport cu suferinţa şi umilinţa era unică, El nu s-a dezis de misiunea Sa de restaurare a omului. Nu s-a lăsat copleşit de suferinţă şi de moarte, nu I-a putut atinge spiritul. Lucrarea de distrugere a vieţii istorice a lui Iisus prin puterea neantului era atât de intensă, încât s-a resimţit şi cosmosul; pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a rupt, şi stâncile s-au despicat, soarele s-a întunecat, nesuferind să-L vadă batjocorit pe Dumnezeu. Dar, culminaţia morţii coincide cu biruinţă asupra ei, Iisus ridicându-se chiar în clipa morţii în celălalt plan de existenţă, căci nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de moarte. Cel dintâi care a plecat de aici fără urmă de păcat personal, nu a avut viaţa îngustată decât de trup, nu şi de păcat, de aceea, îndată ce a scăpat de trup, puterile spiritului sau omenesc, au ţâşnit în adâncimea şi vastitatea vieţii Sale depline. Biruinţa lui Iisus asupra morţii – realizată în omenitatea Sa – se transmite şi oamenilor, aduce şi scăparea de moarte a naturii omeneşti, prin consolidarea definitivă a ei în apropiere de Dumnezeu, indestructibilitatea ei, prin comuniune spirituală cu omenitatea lui Hristos şi în depărtarea de cel rău. Puterea cea nouă în omenitate stă în apropierea intimă de Dumnezeu, cu voia lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.

http://www.teologiepentruazi.ro/cv-pr-prof-acad-dr-dumitru-staniloae/

Sinteză realizată de Cristina OLARU (Ghenof)

Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu la vreme de necaz și întristare

/ multumesc2014 / Un comentariu

1377311_306200242851861_305638908_n

                                            alcătuită de Sfântul Nicolae Velimirovici

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. 

Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin

Dimensiunea participativă a cunoaşterii şi a vieţii – un punct de vedere psihologic (I) – Florin Caragiu

/ multumesc2014 / 3 comentarii
Omul – o provocare şi o limită pentru cunoaşterea experimentală

Psihologia în genere priveşte către fenomenul uman, remarcându-i unicitatea, ce constă în existenţa psihismului conştient. Acesta defineşte fiinţa antropologică precum un fenomen originar şi unic. Se afirmă că persoana este astfel organizată încât întregul are proprietăţi ce nu pot fi regăsite la nivelul părţilor. De aceea, concepţiile reducţioniste ratează, de regulă, definiţia omului. Pe de altă parte, modelarea experimentală nu e nici ea o metodă propice de cercetare a fenomenului personal, deoarece acesta nu poate fi raportat decât la sine, ca întreg, sau, mai bine zis, la un ideal lăuntric care-i o pecete iconică a chipului lui Dumnezeu prezent în om, potrivit viziunii creştine. „În psihologie, simplul nu poate explica complexul, deoarece natura psihismului este interontică şi nu se poate reduce la o suprapunere de nivele înăuntrul unui întreg divizibil în facultăţi psihice. De fapt, pericolul debitării pe nivele a persoanei constă în dispariţia prin scotomizare a înseşi condiţiei sale existenţiale” (Sorin Doru Ogodescu, „Persoană şi lume”, ed. Albatros, 1989, p. 100). Acelaşi autor a remarcat faptul că modelul simplului care explică complexul este determinist liniar, în timp ce persoana constituie un cu totul alt tip de organizare, neliniară, „angajată într-un efort nesfârşit de geneză şi instaurare a noutăţii” (Ιdem).
Cât priveşte reducţionismul interpretativ, freudismul apare exemplar sub acest aspect. Tripla reducţie a freudismului constă în biologizarea psihicului, psihologizarea socialului şi naturalizarea umanului. Cu aceste trei postulate majore, psihanaliza freudiană s-a instalat până nu demult în centrul ştiinţelor despre om. Ca ştiinţă antropologică, psihologia se confruntă cu o primă întrebare cheie, formulată astfel de V. Pavelcu: „Cum este posibil studiul ştiinţific al unui fenomen, prin definiţie invizibil şi insesizabil, pe baza unor semne vizibile şi materiale, dar inadecvate celui dintâi” („Metamorfozele lumii interioare”, ed. Junimea, 1976, p. 65). Altfel spus, cum să studiezi ştiinţific, experimental, sufletul? Istoria psihologiei stă la începuturile ei sub semnul dualismului, al dezbaterilor aprinse privind unitatea dintre suflet şi corp, moral şi fizic, subiectivitate şi organicitate cerebrală. Naşterea psihologiei ca ştiinţă coincide cu instituirea unor metode experimentale şi de măsurare cantitativă a comportamentelor. Modelul metodologic era căutat în fiziologie, temeiul teoretic în evoluţionism, consecinţa fiind impunerea unui mecanism constând în înţelegerea complexului prin simplu, a psihismului prin mediu. Psihologia experimentală, în primele sale faze, s-a axat pe apriorismul asociaţionist, altfel spus, a făcut din funcţiile psihice elementare, cu legile lor de asociere şi combinare precise, elementele fundamentale de explicaţie şi de echivalare între comportamentul instinctivo-ereditar al animalelor şi manifestarea umană extrem de complexă, care este, după cum se ştie, structurată spiritual, ca o piramidă axiologică. Psihologia redusă la fiziologie, la obiectivismul mecanicist (numele vehiculate în epocă legate de această concepţie sunt Claude Bernard, Pavlov, Richet, Watson etc.) lasă astfel să se înţeleagă că organul psihismului şi al reflexelor este unul şi acelaşi. Între timp, întemeierea psihologiei animale a făcut posibilă naşterea psihologiei diferenţiale şi, astfel, punerea temeiului de cercetare pentru aprofundarea diferenţei dintre animal şi om, mai bine zis dintre animalitate şi umanitate, dintre instinct şi inteligenţă, dintre adaptare majoritară şi creaţie prioritară. În psihologia contemporană e încă activă operaţia de reducere a psihicului la fiziologic, fizic sau social. Este vorba de un reducţionism epistemologic, care reflectă, de fapt, reducţionismul ontologic, adică înţelegerea psihicului ca fenomen fiziologic, fizic sau social. În opinia noastră, o psihologie a întregului, în autenticul sens al cuvântului, nu poate fi întemeiată decât prin reîntoarcerea la metafizică, la antropologia iconică, răsturnând perspectiva asupra fundamentelor ontologice.

Psihoneurologia credinţei 

Psihoneurologia credinţei şi-a propus să găsească zona cerebrală a credinţelor, zona din creier unde rezonează trăirea afectivă a aderării la un adevăr, diferită de reflectarea lui noţională. Experimentele par să indice existenţa unor mecanisme neuropsihice diferenţiate, de la a şti la a crede. Neocortexul, zona terţiară a creierului, prin activitatea ei corelată cu anumite procese psihice, apare responsabil de desfăşurarea proceselor intelectuale cum ar fi sistematizarea informaţiilor, judecăţi, analize, silogisme. Zonele primare şi secundare din creier joacă un rol minor în cunoaşterea raţională, dar un rol mare în comportament. Ele sunt foarte active la păsări şi mamifere. Sistemul limbic, foarte legat de emoţii şi cu o structură foarte veche e considerat de unii specialişti (vezi dr. Jacqueline Renaud, „Science et vie”, nr. 736/ 2007, p. 47) locul din creier de maximă rezonanţă cu starea credinţei religioase. Sistemul limbic intervine în transmisia fluxurilor de semnale între diferitele zone din creier, funcţionând nu doar ca un releu, ci, interesant de remarcat, ca o unitate integratoare a semnalelor privind echilibrul vegetativ (circulaţia sanguină, respiraţia, digestia etc.) şi starea emoţional-afectivă. Este punctul din creier unde corpul şi sufletul par a căuta o integrare, o fuziune, o armonizare. Tocmai credinţa creştină este cea care ne propune un mod total de viaţă, o trăire integrală şi integrată, cu trupul şi cu sufletul. Credinţa de acest fel e profund legată de participarea afectivă, de adeziunea prin dragoste la o realitate personală, de dialogul cu ceilalţi (îngeri, natură, semeni, şi cu Dumnezeu, realitatea transcendentă şi trinitară în sine).

Instinct şi inteligenţă, individualitate şi personalitate

Psihologia diferenţială deosebeşte omul de animal, în primul rând prin criteriul existenţei la om a conştiinţei, care este intim legată de limbajul articulat. Reflectând realitatea văzută şi gândind asupra celei nevăzute, conştiinţa imaginează lumi posibile şi făureşte idealuri. Ea nu se mulţumeşte cu adaptarea la mediul dat. De regulă, animalele răspund prin reacţii automate impresiilor venite din mediul fizic. Instinctul reprezintă o organizare de reflexe. Spre deosebire de animal, omul nu mai e silit să sufere în chip pasiv influenţa mediului. Pe de o parte, funcţia de anticipare a raţiunii face din el o fiinţă activă. Instinctele şi tropismele sunt reacţii care nu se pot sustrage impresiilor externe despotice. „Animalul nu mai e stăpân pe a ieşi din drumul ce i s-a impus de forţele mediului exterior, ca şi un astru care gravitează în jurul soarelui” (G. Bohn, „La naissance de l’intelligence”, Paris, 1918, p. 65). Selectarea impresiilor externe şi răspunsul selectiv sunt comportamente tipic umane. „Această diferenţă profundă între reacţia omului şi a animalului oferă o problemă de care va trebui să ţinem seama, şi anume: nu toate impresiile se traduc prin expresii musculare, nu toate excitaţiile în reacţii. Şi în aceasta constă una din deosebirile între om şi animal. În acest chip, omul stăpâneşte mediul într-o mare măsură, nu este stăpânit de el” (I. C. Petrescu, „Şcoala activă”, ed. Didactică şi Pedagogică, 1985, p. 86). Mai mult, am putea spune, la om funcţiunea creativă predomină asupra celei adaptative. Omul doreşte să adapteze mediul la sine, să-l „umanizeze”. „Conştiinţa omenească se depărtează de automatismul animal pentru a cuceri în reacţiile sale o adaptare ideală… Toate aceste idealuri (idealul nemuririi, idealul frumosului, idealul adevărului, idealul moral etc.) nu sunt câtuşi de puţin adaptări la lumea cea cunoscută conştiinţei, ci sunt adaptări la o lume ideală şi necunoscută, şi cu toate acestea spre ele a fost atrasă conştiinţa omului, în tot cursul dezvoltării sale şi chiar dacă ştiinţificeşte nu se poate explica deocamdată acest fapt” (C. Rădulescu-Motru, „Elemente de metafizică”, în: „Antologie de texte filozofice”, ed. Ştiinţifică, 1978, pp. 285-286).
În creştinism, Dumnezeu este Treime de Persoane deofiinţă. Această existenţă treimică reprezintă modelul Iubirii cuvântătoare. Teologia personalistă afirmă persoana ca pe o valoare supremă şi drept un criteriu absolut în desfăşurarea discursului filosofic. În orice teorie personalistă, atributele persoanei sunt considerate a fi, din perspectivă psihologică, voinţa, autodinamismul teleologic şi conştiinţa de sine. În creştinism, fiinţa creată apare dependentă de Persoana divină infinită. Caracterul antinomic al personalismului creştin a fost adus adesea în discuţie, cu referire la natura omului, concomitent o entitate autonomă şi o creaţie a lui Dumnezeu. Totuşi, sfinţii părinţi au soluţionat această dilemă, explicând ce este voinţa liberă şi de ce supunerea faţă de Dumnezeu nu echivalează cu o îngrădire a libertăţii. Psihologul H. Gaudig, în cartea sa „Die Idee der Persönlichkeit und ihre Bedeutung für die Pedagogik”, Leipzig, 1923), a arătat că personalitatea reprezintă cea mai înaltă formă a fiinţei individuale. Individualitatea, spunea el, ne este dată de la natură, iar personalitatea este potenţialitatea individualităţii. Sintetizând concepţia lui Gaudig, I. C. Petrescu explică: „Individualitatea este complexul de stări fizice şi sufleteşti cu care este înzestrat individul ce încă nu s-a cercetat pe sine. Aceste stări sunt lipsite de unitate. Cu acest complex haotic de stări nu poate trăi individul uman. El tinde să se stăpânească pe sine şi să se desăvârşească. Când stările individualităţii se precizează şi se coordonează, când toate părţile tind către realizarea unui ideal ce cuprinde întreaga fiinţă, dar care este subordonat spiritului, atunci individualitatea îmbracă o nouă formă, atunci individualitatea devine personalitate. Astfel, personalitatea este opera libertăţii umane. Ea presupune încordarea forţelor lăuntrice, o luptă pentru cea mai înaltă valoare, spre care tinde individualitea” (op. cit., p. 119).
Încercările de a defini personalitatea şi de a circumscrie acest concept au întâmpinat întotdeauna dificultăţi insurmontabile pe teren psihologic şi nu numai, datorită complexităţii problemei şi lipsei instrumentelor necesare atingerii unui subiect care poate fi abordat dintr-o infinitate de unghiuri. În psihologia personalităţii, un cercetător precum J. Nuttin afirma că ne aflăm abia în faza de defrişare preliminară în ceea ce priveşte abordarea acestui subiect. Personalitatea este punctul de provocare a intersectării interdisciplinare pentru domeniile ştiinţifice. În acest sens, rămâne în picioare aserţiunea lui Goethe, după care cunoaşterea omului rămâne suprema performanţă a ştiinţei. Deşi volumul informaţiilor a crescut la dimensiuni greu imaginabile, deşi metodologia exploratorie a cunoscut progrese notorii, nu se poate să nu remarcăm că realitatea persoanei umane rămâne şi astăzi supusă unor abordări parţiale, unor modelări limitate şi insuficiente.
Jean Piaget a atribuit personalităţii însuşirile definitorii ale structurii: totalitatea, transformarea, reglajul, în timp ce Mihai Drăgănescu a nuanţat ideea, când a afirmat că personalitatea posedă o arhitectură mai complexă decât a unui sistem, ea reprezentând un arhem, datorită dimensiunii lăuntrice la care se raportează prin funcţiuni fenomenologice.  (Va urma)
 
Florin Caragiu
*** (textul prezentării susţinute de autor la ediția a V-a a Simpozionului Național privind dialogul dintre Teologie, Filosofie și Știință, cu tema „Viaţa şi Conştiinţa – în orizontul temporalităţii – abordări teologice, filosofice şi ştiinţifice”, organizat la Centrul pastoral și cultural, Mănăstirea Durău, 13-16 septembrie 2012, de Patriarhia Română, Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Centrul de Dialog şi Cercetare în Teologie, Ştiinţă şi Filosofie din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti.)
Sursa: http://florincaragiu.blogspot.ro/

Rugăciunea Sfântului Nicolae Velimirovici către Maica Domnului

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

man-sf-antonie-arizona-27

Împărăteasă, Maică a Împăratului Hristos, care prin tine s-a arătat să ne facă fii şi fiice împărăteşti, ţie-ți aducem mulţămită pentru prea-multele bunătăţi şi acoperemântul şi ocrotirea de văzuţii şi nevăzuţii noştri vrăjmaşi, din veac şi până în acest ceas.

Maică cea bună a lui Dumnezeu, înalţă rugăciunile şi cererile noastre la Înălţimea Sa cea vecinică, Cel fără de moarte Dumnezeul şi Împăratul Hristos, pe care L-ai născut şi la feciorelnicii-ţi sâni L-ai hrănit. Frica de Dânsul, Dreptul Judecător, a istovit toate puterile noastre, şi nu mai îndrăznim să-L chemăm pe El şi să-I aducem rugăciune.

Călcat-am legea dragostei Sale, dispreţuit-am chinurile Sale până la sânge pentru noi, rătăcit-am în ţară străină, unde oamenii nu se osebesc de porci, nici hrana oamenilor de-a porcilor; L-am ocărât, L-am amărât, ne temem şi ne ascundem de Dânsul precum Adam când a greşit în Rai. Şi vedem acum că fără de minte am cugetat şi fără de minte am umblat.

Dar, precum vinovatul nu îndrăzneşte a se ruga Judecătorului, ci caută pe cei apropiaţi Lui şi-i roagă să mijlocească la Judecător, şi noi, ca nişte vinovaţi dintre cei mari, ca nişte păcătoşi dintre cei negri de păcate; ca nişte nelegiuiţi, şi încă preacurvari, ca nişte nebuni fără de minte, şi încă nemaiântâlniţi, nu avem îndrăzneală înaintea Sa, a Dreptului Judecător, ci venim la tine, Maica cea bună a Dreptului Judecător, Hristos. Soleşte pocăinţa noastră şi ale noastre rugăciuni, ca să te preaslăvim pe tine, precum părinţii noştri sârbi care ţie s-au rugat şi de la tine bucurie au primit, şi-au mărturisit şi-au întărit aceasta cu pecetea multor biserici ridicate în cinstea ta.

Ţie ne rugăm, Împărăteasă, Maică a Împăratului Hristos, du înaintea fiului tău, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, aceste rugăciuni:

Iată-ne pe noi, Doamne, toţi păcătoşii Tăi sârbi (și de alte naționalități), în duh şi adevăr, închinându-ne celor sfinte ale Tale.

Iată-ne în cetatea cea sfântă a Ierusalimului, întru care proroceau David şi Prorocii întruparea Ta. Închinămu-ne Sionului Tău cel sfânt şi ne rugăm Ţie, iartă-ne pe noi şi ne mântuieşte. Amin.

Iată-ne în Nazaretul cel sfânt, întru care Preasfânta Maica Ta a primit Bunavestire a măritului Arhanghel Gavriil, cum că pe Tine Te va zămisli de la Duhul Sfânt şi Împărat Te vei naşte, a căruia Împărăţie nu va avea sfârşit. Închinămu-ne şi ne rugăm Ţie: Iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi ne mântuieşte.

Iată-ne în peştera Betleemului, unde oareşcând închidea David oile neânţelegătoare şi mieii săi, întru care Te-ai născut, Cuvinte al lui Dumnezeu, căruia I s-au închinat păstorii şi Magii; acolo unde steaua a strălucit şi a călăuzit către Tine, acolo unde îngerii cântau slavoslovie: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire; iată-ne şi pe noi, păcătoşii, închinându-ne Ţie şi rugându-Te: greşit-am, Doamne Iisuse, iartă-ne pe noi şi ne mântuieşte.

Iată-ne pe urmele Tale, întru toate cetăţile şi satele prin care ai umblat, şi ai propovăduit bunavestire a vieţii vecinice, şi ai lucrat minuni; sărutăm fiecare urmă a Ta, îţi slăvim dumnezeirea şi ne rugăm Ţie: iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi ne mântuieşte.

Iată-ne la râul cel sfânt al Iordanului, întru care Te-ai botezat, şi la iezerul unde ai ales pescarii a fi Apostoli, şi pe Tabor, unde Te-ai schimbat la faţă, şi în Sion unde, la Cina cea de Taină, Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Tău o ai rânduit spre mântuire, şi în Bethanía, unde pe Lazăr ai înviat, şi în Biserica lui Solomon, unde te-ai împotrivit făcătorilor de rele.

Întru toate aceste locuri, ne închinăm Ţie şi pe Tine rugăm: iartă-ne pe noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, iartă, iartă şi ne mântuieşte.

Iată-ne la înfricoşata Golgotha, pe care ai fost răstignit şi cu patimi ai mărturisit arătarea Ta, şi la mormântul dintru care ai înviat, şi în Eleon, de unde Te-ai înălţat. Pretutindenea ne pocăim de păcatele noastre, pretutindenea cu pocăinţă plângem.

Pe Tine slavoslovim şi Ţie ne rugăm: Doamne, iartă, miluieşte-ne şi mântuieşte-ne pe noi, păcătoşii robii Tăi.

Nimenea nu ne poate ierta, de nu ne ierţi Tu, căci am greşit Ţie. Nimenea în cer şi pe pământ nu ne poate mântui de văzutul şi nevăzutul rău, fără de Tine, Doamne, căruia s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Greşit-am, iartă-ne, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi pururea Fecioarei Maria. Ţie se cuvine slavă şi slavoslovie, şi puterea şi stăpânia şi închinăciunea, de la toate neamurile şi noroadele cereşti şi pământeşti, în tot veacul şi în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin!

De ce public ”Rugăciunile pe malul lacului”!

/ multumesc2014 / 6 comentarii

st-nikolai-photo

Am tot vrut să vi-l prezint pe Sfântul Nicolae Velimirovici (n. 23 dec. 1880 ) și atunci i-am căutat biografia.

Citind despre plecarea lui la Domnul, m-am simțit ca un omuleț, părăsit de Părintele lui…Nu știu să vă spun de ce mă simt atât de legată de Sfântul Nicolae Velimirovici, dar vă scriu plângând amar, cu acea durere, mai mare decât el, a unui copil.

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost un mare erudit, cu doctorate:

În Teologie – în anul 1908, la Berna, cu tema: „Credința în Învierea lui Hristos, ca fundament al dogmelor bisericii apostolice„ (această lucrare originala a fost scrisă în limba germană, publicată în Elveția și tradusă mai târziu în Sârbă);

În anul următor, 1909, acest adevărat geniu, la vârsta de 29 de ani, și-a pregătit doctoratul în Filosofie la Oxford, în Anglia, apoi, în vara aceluiași an, la Geneva. Nikolai și-a scris a doua lucrare de doctorat intitulata „Filosofia lui Berkeley„, în limba franceză.

A primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al mai multor Universități; cunoștea 7 limbi străine la perfecție, dar a scris și predat mai mult în  Limba Engleză, altfel poate că multe subtilități ale limbii s-ar fi pierdut la traducere.

Părintele Nicolae a scris multe cărți, două dintre acestea fiind: „Cuvinte despre A-tot-omul„– 1920 și „Rugăciuni la marginea lacului„, în 1921.

Această din urma lucrare a fost scrisă în momentele de odihnă de pe malul Lacului Ohrida, într-un stil poetico-narativ foarte adânc și pătrunzător, asemenea Psalmilor lui David.

În perioada în care Sfântul Nicolae Velimirovici a vizitat Sfantul Munte Athos, el îl va cunoaște pe unul dintre cei mai minunați sfinți ai veacului nostru: Sfântul Siluan Athonitul.

Tot aici, în anul 1930, el îl va hirotoni ierodiacon pe Părintele Sofronie Saharov. În anul 1952, Bătrânul Sofronie va publica „Caietele lui Siluan„ la îndemnul Sfântului Nicolae Velimirovici, care va spune: „Siluan e mai mare decât toți ceilalți sfinți în dragostea sa! Când citești pe toți ceilalți, o disperare te cuprinde, dar niciodată nu se întâmplă așa ceva cu ceea ce a scris Siluan„. 

Sfântul și de-Dumnezeu-purtătorul Părintele nostru Episcop Nicolae a trecut la Domnul în timp ce se ruga, în noaptea dintre 17 si 18 martie 1956, în chilia lui modestă, de la Seminarul Ortodox Sfântul Tihon, la Mănăstirea ortodoxă Rusă a Sfântului Tihon din South Canaan, Pennsylvania. Avea 76 de ani. Slujba de înmormântare a fost făcută la Catedrala Sârbă a Sfântului Sava din New York. Ca și Sfântul Sava, luminătorul Serbiei, Sfântul Episcop Nicolae a murit în pământ străin. În spatele bisericii mari a Mănăstirii Celie din satul său natal, lângă mormântul Sfântului Arhimandrit Iustin Popovici (1979) – ucenicul său iubit, i se pregătise și Sfântului loc de veci. Și, la 27 aprilie 1991, după 25 de ani de la adormirea întru Domnul, trupul Sfântului Episcop Nicolae a fost adus acasă, în vestul Serbiei.

Credincioșii ortodocși americani, și mai ales rușii ortodocși nu l-au uitat pe Episcopul Nicolae. La Mănăstirea Sfântului Tihon, chilia lui a fost preschimbată într-o cameră de rugăciune și meditație.

Dar, aceste foarte multe amănunte biografice vi le voi pune la dispoziție prin link-ul despre viața Sfântului; ceea ce m-a făcut pe mine să plâng a fost imensa dragoste ce radiază din scrierile sale; poate acesta a fost motivul care m-a făcut să mă simt ca un orfan, când am citit despre plecarea lui la Domnul, deși știu prea bine că de acolo de unde este acum, ne înfiază pe toți. Așa am mai simțit numai citind despre Părintele Paisie Olaru, pe care – de asemenea – l-am plâns amarnic, regretând că nu am fost la el, cât timp acesta a fost printre noi. Dar Părintele Paisie mi-a trimis spre mângâiere nu unul, ci doi ucenici de-ai lui, ca să mă satur, măcar un pic, de iubire duhovnicească.

Deci, n-aș vrea să vă motivez că doar înalta ținută intelectuală a Rugăciunilor sale m-a motivat să le public – și asta, desigur, dar mai ales frumusețea și poezia lor, adânca pace și iubire, ce se revarsă din ele.

Vă avertizez că sunt în număr de 100! Cu ajutorul bunului Dumnezeu, le voi publica pe toate. Rugăciunile de folos în anumite împrejurări de viață, le voi publica cel mai probabil la rubrica ”Rugăciunea săptămânii”.

Bucurie sfântă să aveți, dragoste între voi și duhul păcii!

Amin!

La data de 19 mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae Velimirovici al Ohridei și Jiciei în sinaxarul de sfinți al sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Cu adânca smerenie și recunoștință pentru mila Domnului, cădem înaintea iubitului sfânt și prieten al lui Dumnezeu, strigând:

Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Troparul Sfântului Nicolae Velimirovici – Glas 8

Propovăduitorule cu gura de aur al lui Hristos cel înviat,
Călăuzitorule prin veacuri al neamului sârbesc purtător de cruce,
Alăută sunătoare a Sfântului Duh,
Înălțarea și dragostea călugărilor,
Bucuria și lauda preoției, învățătorule al pocăinței, Vlădica a tot norodul,
Capetenie a oștirii de rugători ai lui Hristos,
Sfinte Nicolae al Sârbilor și a toată Pravoslavia,
Împreună cu toți sfinții Serbiei Cerești,
Roagă pre Unul Iubitorul-de-oameni
Să daruiască pace și înțelegere neamului nostru.

Condacul Sfantului Nicolae Velimirovici – Glas 3

Născându-te în Leliciul Serbiei,
Arhipăstor ai fost în Ohrida Sfântului Naum,
Pre Scaunul Sfântului Sava în Jicea ai stătut
Norodul lui Dumnezeu cu Evanghelia ai învățat și luminat
La pocăință și iubirea de Hristos pre oameni ai adus,
Pentru Hristos și pătimire la Dachau ai răbdat:
Pentru aceasta te proslăvim pre tine,
Sfinte Nicolae, noule bineplăcut al lui Dumnezeu!

Sfantul Nicolae Velimirovici – în mărturia sfinților contemporani

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de puține ori, „Noul Gura de Aur al Serbiei„. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus al San Francisco-ului, care a fost în tinerețe profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el că este „un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie Hrapovitki. Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe.”

Despre Sfântul Nicolae Velimirovici, arhimandritul Iustin Popovici spunea următoarele: „El cugeta întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marile asceți ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Teolog. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune și simte întreaga Zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș. Această lucrare se poate împlini numai în Dreapta Slăvire. Întregul suflet se adună în rugăciune și pășește printr-acest lucru de o greutate covârșitoare, ce se cheamă „lume”, călăuzit fiind de rugăciune; căci rugăciunea este singura călăuza a minții, a inimii și a voii, căreia i s-a dat darul vederii.„

Tot iubitul lui ucenic, Iustin Popovici, scria aceste cuvinte în 1961, la cinci ani după moartea Sfântului Episcop Nicolae:

„Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Apostol! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Evanghelist! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Mărturisitor! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Mucenic! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Sfânt!”

Sursa: Ed. Predania

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-nicolae-velimirovici-73101.html#

Puterea cuvintelor “Doamne miluieşte”… – Sf. Nicolae Velimirovici

/ multumesc2014 / Un comentariu

Rosteşte cuvintele acestea atât la singular cât şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi ca cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.

Rogu-mă Ţie, Doamne, pentru mine, cel născut întru neputinţă: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi oamenii, născuţi întru neputinţă: Doamne, miluieşte-ne! Amăgitu-m-a lumea şi am călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei ce au călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluiește-ne!

Încă o zi sau două voi mai fi oaspetele Tău în această lume, după care ca umbra mă voi duce şi mă voi număra între răposaţi: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei adormiţi întru credinţă rogu-mă Ţie: Doamne, miluieşte-ne!

Doamne, miluieşte-i pe cei ce sunt la putere, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă oameni ai silniciei.

Doamne, miluieşte-i pe cei ce sunt întru bogăţie, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă desfrânaţi.

Doamne, miluieşte-i pe săraci şi pe orfani, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să cadă în deznădejde.

Doamne, miluieşte-i pe cei ce au ştiinţă lumească, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să-şi facă dumnezei din sine, iar de Tine să uite.

Şi de îţi va veni în minte când te rogi tu pentru vreuna dintre fiinţele omeneşti, fie ea dintre răposaţi sau dintre cei vii sau dintre cei nenăscuţi încă, să spui îndată: Doamne, miluieşte!

Şi de îţi va veni în minte un om vrăjmaş al tău, spune: Doamne, miluieşte-l!

Iar ce putere e în cuvintele acestea îţi va spune când vă veţi întâlni cu orbul Bartimeu: orb am fost, şi am văzut!

Îţi vor spune leproşii: leproşi am fost şi ne-am curăţit!

Îţi vor spune îndrăciţii: nebuni am fost şi ne-am înţelepţit!

Îţi vor spune slăbănogii: bolnavi am fost şi ne-am însănătoşit!

Îţi vor spune morţii: morţi am fost şi am înviat!

Îţi vor spune apostolii: furtună a fost şi s-a potolit!

Îţi va spune păcătoasa care s-a pocăit: am păcătuit şi am primit iertare!

Îţi va spune tâlharul de pe cruce: răufăcător am fost şi am intrat cel dintâi în Rai!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003,  pp. 145-146)