Dimensiunea participativă a cunoaşterii şi a vieţii – un punct de vedere psihologic (I) – Florin Caragiu

/ multumesc2014 / 3 comentarii
Omul – o provocare şi o limită pentru cunoaşterea experimentală

Psihologia în genere priveşte către fenomenul uman, remarcându-i unicitatea, ce constă în existenţa psihismului conştient. Acesta defineşte fiinţa antropologică precum un fenomen originar şi unic. Se afirmă că persoana este astfel organizată încât întregul are proprietăţi ce nu pot fi regăsite la nivelul părţilor. De aceea, concepţiile reducţioniste ratează, de regulă, definiţia omului. Pe de altă parte, modelarea experimentală nu e nici ea o metodă propice de cercetare a fenomenului personal, deoarece acesta nu poate fi raportat decât la sine, ca întreg, sau, mai bine zis, la un ideal lăuntric care-i o pecete iconică a chipului lui Dumnezeu prezent în om, potrivit viziunii creştine. „În psihologie, simplul nu poate explica complexul, deoarece natura psihismului este interontică şi nu se poate reduce la o suprapunere de nivele înăuntrul unui întreg divizibil în facultăţi psihice. De fapt, pericolul debitării pe nivele a persoanei constă în dispariţia prin scotomizare a înseşi condiţiei sale existenţiale” (Sorin Doru Ogodescu, „Persoană şi lume”, ed. Albatros, 1989, p. 100). Acelaşi autor a remarcat faptul că modelul simplului care explică complexul este determinist liniar, în timp ce persoana constituie un cu totul alt tip de organizare, neliniară, „angajată într-un efort nesfârşit de geneză şi instaurare a noutăţii” (Ιdem).
Cât priveşte reducţionismul interpretativ, freudismul apare exemplar sub acest aspect. Tripla reducţie a freudismului constă în biologizarea psihicului, psihologizarea socialului şi naturalizarea umanului. Cu aceste trei postulate majore, psihanaliza freudiană s-a instalat până nu demult în centrul ştiinţelor despre om. Ca ştiinţă antropologică, psihologia se confruntă cu o primă întrebare cheie, formulată astfel de V. Pavelcu: „Cum este posibil studiul ştiinţific al unui fenomen, prin definiţie invizibil şi insesizabil, pe baza unor semne vizibile şi materiale, dar inadecvate celui dintâi” („Metamorfozele lumii interioare”, ed. Junimea, 1976, p. 65). Altfel spus, cum să studiezi ştiinţific, experimental, sufletul? Istoria psihologiei stă la începuturile ei sub semnul dualismului, al dezbaterilor aprinse privind unitatea dintre suflet şi corp, moral şi fizic, subiectivitate şi organicitate cerebrală. Naşterea psihologiei ca ştiinţă coincide cu instituirea unor metode experimentale şi de măsurare cantitativă a comportamentelor. Modelul metodologic era căutat în fiziologie, temeiul teoretic în evoluţionism, consecinţa fiind impunerea unui mecanism constând în înţelegerea complexului prin simplu, a psihismului prin mediu. Psihologia experimentală, în primele sale faze, s-a axat pe apriorismul asociaţionist, altfel spus, a făcut din funcţiile psihice elementare, cu legile lor de asociere şi combinare precise, elementele fundamentale de explicaţie şi de echivalare între comportamentul instinctivo-ereditar al animalelor şi manifestarea umană extrem de complexă, care este, după cum se ştie, structurată spiritual, ca o piramidă axiologică. Psihologia redusă la fiziologie, la obiectivismul mecanicist (numele vehiculate în epocă legate de această concepţie sunt Claude Bernard, Pavlov, Richet, Watson etc.) lasă astfel să se înţeleagă că organul psihismului şi al reflexelor este unul şi acelaşi. Între timp, întemeierea psihologiei animale a făcut posibilă naşterea psihologiei diferenţiale şi, astfel, punerea temeiului de cercetare pentru aprofundarea diferenţei dintre animal şi om, mai bine zis dintre animalitate şi umanitate, dintre instinct şi inteligenţă, dintre adaptare majoritară şi creaţie prioritară. În psihologia contemporană e încă activă operaţia de reducere a psihicului la fiziologic, fizic sau social. Este vorba de un reducţionism epistemologic, care reflectă, de fapt, reducţionismul ontologic, adică înţelegerea psihicului ca fenomen fiziologic, fizic sau social. În opinia noastră, o psihologie a întregului, în autenticul sens al cuvântului, nu poate fi întemeiată decât prin reîntoarcerea la metafizică, la antropologia iconică, răsturnând perspectiva asupra fundamentelor ontologice.

Psihoneurologia credinţei 

Psihoneurologia credinţei şi-a propus să găsească zona cerebrală a credinţelor, zona din creier unde rezonează trăirea afectivă a aderării la un adevăr, diferită de reflectarea lui noţională. Experimentele par să indice existenţa unor mecanisme neuropsihice diferenţiate, de la a şti la a crede. Neocortexul, zona terţiară a creierului, prin activitatea ei corelată cu anumite procese psihice, apare responsabil de desfăşurarea proceselor intelectuale cum ar fi sistematizarea informaţiilor, judecăţi, analize, silogisme. Zonele primare şi secundare din creier joacă un rol minor în cunoaşterea raţională, dar un rol mare în comportament. Ele sunt foarte active la păsări şi mamifere. Sistemul limbic, foarte legat de emoţii şi cu o structură foarte veche e considerat de unii specialişti (vezi dr. Jacqueline Renaud, „Science et vie”, nr. 736/ 2007, p. 47) locul din creier de maximă rezonanţă cu starea credinţei religioase. Sistemul limbic intervine în transmisia fluxurilor de semnale între diferitele zone din creier, funcţionând nu doar ca un releu, ci, interesant de remarcat, ca o unitate integratoare a semnalelor privind echilibrul vegetativ (circulaţia sanguină, respiraţia, digestia etc.) şi starea emoţional-afectivă. Este punctul din creier unde corpul şi sufletul par a căuta o integrare, o fuziune, o armonizare. Tocmai credinţa creştină este cea care ne propune un mod total de viaţă, o trăire integrală şi integrată, cu trupul şi cu sufletul. Credinţa de acest fel e profund legată de participarea afectivă, de adeziunea prin dragoste la o realitate personală, de dialogul cu ceilalţi (îngeri, natură, semeni, şi cu Dumnezeu, realitatea transcendentă şi trinitară în sine).

Instinct şi inteligenţă, individualitate şi personalitate

Psihologia diferenţială deosebeşte omul de animal, în primul rând prin criteriul existenţei la om a conştiinţei, care este intim legată de limbajul articulat. Reflectând realitatea văzută şi gândind asupra celei nevăzute, conştiinţa imaginează lumi posibile şi făureşte idealuri. Ea nu se mulţumeşte cu adaptarea la mediul dat. De regulă, animalele răspund prin reacţii automate impresiilor venite din mediul fizic. Instinctul reprezintă o organizare de reflexe. Spre deosebire de animal, omul nu mai e silit să sufere în chip pasiv influenţa mediului. Pe de o parte, funcţia de anticipare a raţiunii face din el o fiinţă activă. Instinctele şi tropismele sunt reacţii care nu se pot sustrage impresiilor externe despotice. „Animalul nu mai e stăpân pe a ieşi din drumul ce i s-a impus de forţele mediului exterior, ca şi un astru care gravitează în jurul soarelui” (G. Bohn, „La naissance de l’intelligence”, Paris, 1918, p. 65). Selectarea impresiilor externe şi răspunsul selectiv sunt comportamente tipic umane. „Această diferenţă profundă între reacţia omului şi a animalului oferă o problemă de care va trebui să ţinem seama, şi anume: nu toate impresiile se traduc prin expresii musculare, nu toate excitaţiile în reacţii. Şi în aceasta constă una din deosebirile între om şi animal. În acest chip, omul stăpâneşte mediul într-o mare măsură, nu este stăpânit de el” (I. C. Petrescu, „Şcoala activă”, ed. Didactică şi Pedagogică, 1985, p. 86). Mai mult, am putea spune, la om funcţiunea creativă predomină asupra celei adaptative. Omul doreşte să adapteze mediul la sine, să-l „umanizeze”. „Conştiinţa omenească se depărtează de automatismul animal pentru a cuceri în reacţiile sale o adaptare ideală… Toate aceste idealuri (idealul nemuririi, idealul frumosului, idealul adevărului, idealul moral etc.) nu sunt câtuşi de puţin adaptări la lumea cea cunoscută conştiinţei, ci sunt adaptări la o lume ideală şi necunoscută, şi cu toate acestea spre ele a fost atrasă conştiinţa omului, în tot cursul dezvoltării sale şi chiar dacă ştiinţificeşte nu se poate explica deocamdată acest fapt” (C. Rădulescu-Motru, „Elemente de metafizică”, în: „Antologie de texte filozofice”, ed. Ştiinţifică, 1978, pp. 285-286).
În creştinism, Dumnezeu este Treime de Persoane deofiinţă. Această existenţă treimică reprezintă modelul Iubirii cuvântătoare. Teologia personalistă afirmă persoana ca pe o valoare supremă şi drept un criteriu absolut în desfăşurarea discursului filosofic. În orice teorie personalistă, atributele persoanei sunt considerate a fi, din perspectivă psihologică, voinţa, autodinamismul teleologic şi conştiinţa de sine. În creştinism, fiinţa creată apare dependentă de Persoana divină infinită. Caracterul antinomic al personalismului creştin a fost adus adesea în discuţie, cu referire la natura omului, concomitent o entitate autonomă şi o creaţie a lui Dumnezeu. Totuşi, sfinţii părinţi au soluţionat această dilemă, explicând ce este voinţa liberă şi de ce supunerea faţă de Dumnezeu nu echivalează cu o îngrădire a libertăţii. Psihologul H. Gaudig, în cartea sa „Die Idee der Persönlichkeit und ihre Bedeutung für die Pedagogik”, Leipzig, 1923), a arătat că personalitatea reprezintă cea mai înaltă formă a fiinţei individuale. Individualitatea, spunea el, ne este dată de la natură, iar personalitatea este potenţialitatea individualităţii. Sintetizând concepţia lui Gaudig, I. C. Petrescu explică: „Individualitatea este complexul de stări fizice şi sufleteşti cu care este înzestrat individul ce încă nu s-a cercetat pe sine. Aceste stări sunt lipsite de unitate. Cu acest complex haotic de stări nu poate trăi individul uman. El tinde să se stăpânească pe sine şi să se desăvârşească. Când stările individualităţii se precizează şi se coordonează, când toate părţile tind către realizarea unui ideal ce cuprinde întreaga fiinţă, dar care este subordonat spiritului, atunci individualitatea îmbracă o nouă formă, atunci individualitatea devine personalitate. Astfel, personalitatea este opera libertăţii umane. Ea presupune încordarea forţelor lăuntrice, o luptă pentru cea mai înaltă valoare, spre care tinde individualitea” (op. cit., p. 119).
Încercările de a defini personalitatea şi de a circumscrie acest concept au întâmpinat întotdeauna dificultăţi insurmontabile pe teren psihologic şi nu numai, datorită complexităţii problemei şi lipsei instrumentelor necesare atingerii unui subiect care poate fi abordat dintr-o infinitate de unghiuri. În psihologia personalităţii, un cercetător precum J. Nuttin afirma că ne aflăm abia în faza de defrişare preliminară în ceea ce priveşte abordarea acestui subiect. Personalitatea este punctul de provocare a intersectării interdisciplinare pentru domeniile ştiinţifice. În acest sens, rămâne în picioare aserţiunea lui Goethe, după care cunoaşterea omului rămâne suprema performanţă a ştiinţei. Deşi volumul informaţiilor a crescut la dimensiuni greu imaginabile, deşi metodologia exploratorie a cunoscut progrese notorii, nu se poate să nu remarcăm că realitatea persoanei umane rămâne şi astăzi supusă unor abordări parţiale, unor modelări limitate şi insuficiente.
Jean Piaget a atribuit personalităţii însuşirile definitorii ale structurii: totalitatea, transformarea, reglajul, în timp ce Mihai Drăgănescu a nuanţat ideea, când a afirmat că personalitatea posedă o arhitectură mai complexă decât a unui sistem, ea reprezentând un arhem, datorită dimensiunii lăuntrice la care se raportează prin funcţiuni fenomenologice.  (Va urma)
 
Florin Caragiu
*** (textul prezentării susţinute de autor la ediția a V-a a Simpozionului Național privind dialogul dintre Teologie, Filosofie și Știință, cu tema „Viaţa şi Conştiinţa – în orizontul temporalităţii – abordări teologice, filosofice şi ştiinţifice”, organizat la Centrul pastoral și cultural, Mănăstirea Durău, 13-16 septembrie 2012, de Patriarhia Română, Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Centrul de Dialog şi Cercetare în Teologie, Ştiinţă şi Filosofie din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti.)
Sursa: http://florincaragiu.blogspot.ro/

Rugăciunea Sfântului Nicolae Velimirovici către Maica Domnului

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

man-sf-antonie-arizona-27

Împărăteasă, Maică a Împăratului Hristos, care prin tine s-a arătat să ne facă fii şi fiice împărăteşti, ţie-ți aducem mulţămită pentru prea-multele bunătăţi şi acoperemântul şi ocrotirea de văzuţii şi nevăzuţii noştri vrăjmaşi, din veac şi până în acest ceas.

Maică cea bună a lui Dumnezeu, înalţă rugăciunile şi cererile noastre la Înălţimea Sa cea vecinică, Cel fără de moarte Dumnezeul şi Împăratul Hristos, pe care L-ai născut şi la feciorelnicii-ţi sâni L-ai hrănit. Frica de Dânsul, Dreptul Judecător, a istovit toate puterile noastre, şi nu mai îndrăznim să-L chemăm pe El şi să-I aducem rugăciune.

Călcat-am legea dragostei Sale, dispreţuit-am chinurile Sale până la sânge pentru noi, rătăcit-am în ţară străină, unde oamenii nu se osebesc de porci, nici hrana oamenilor de-a porcilor; L-am ocărât, L-am amărât, ne temem şi ne ascundem de Dânsul precum Adam când a greşit în Rai. Şi vedem acum că fără de minte am cugetat şi fără de minte am umblat.

Dar, precum vinovatul nu îndrăzneşte a se ruga Judecătorului, ci caută pe cei apropiaţi Lui şi-i roagă să mijlocească la Judecător, şi noi, ca nişte vinovaţi dintre cei mari, ca nişte păcătoşi dintre cei negri de păcate; ca nişte nelegiuiţi, şi încă preacurvari, ca nişte nebuni fără de minte, şi încă nemaiântâlniţi, nu avem îndrăzneală înaintea Sa, a Dreptului Judecător, ci venim la tine, Maica cea bună a Dreptului Judecător, Hristos. Soleşte pocăinţa noastră şi ale noastre rugăciuni, ca să te preaslăvim pe tine, precum părinţii noştri sârbi care ţie s-au rugat şi de la tine bucurie au primit, şi-au mărturisit şi-au întărit aceasta cu pecetea multor biserici ridicate în cinstea ta.

Ţie ne rugăm, Împărăteasă, Maică a Împăratului Hristos, du înaintea fiului tău, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, aceste rugăciuni:

Iată-ne pe noi, Doamne, toţi păcătoşii Tăi sârbi (și de alte naționalități), în duh şi adevăr, închinându-ne celor sfinte ale Tale.

Iată-ne în cetatea cea sfântă a Ierusalimului, întru care proroceau David şi Prorocii întruparea Ta. Închinămu-ne Sionului Tău cel sfânt şi ne rugăm Ţie, iartă-ne pe noi şi ne mântuieşte. Amin.

Iată-ne în Nazaretul cel sfânt, întru care Preasfânta Maica Ta a primit Bunavestire a măritului Arhanghel Gavriil, cum că pe Tine Te va zămisli de la Duhul Sfânt şi Împărat Te vei naşte, a căruia Împărăţie nu va avea sfârşit. Închinămu-ne şi ne rugăm Ţie: Iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi ne mântuieşte.

Iată-ne în peştera Betleemului, unde oareşcând închidea David oile neânţelegătoare şi mieii săi, întru care Te-ai născut, Cuvinte al lui Dumnezeu, căruia I s-au închinat păstorii şi Magii; acolo unde steaua a strălucit şi a călăuzit către Tine, acolo unde îngerii cântau slavoslovie: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire; iată-ne şi pe noi, păcătoşii, închinându-ne Ţie şi rugându-Te: greşit-am, Doamne Iisuse, iartă-ne pe noi şi ne mântuieşte.

Iată-ne pe urmele Tale, întru toate cetăţile şi satele prin care ai umblat, şi ai propovăduit bunavestire a vieţii vecinice, şi ai lucrat minuni; sărutăm fiecare urmă a Ta, îţi slăvim dumnezeirea şi ne rugăm Ţie: iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi ne mântuieşte.

Iată-ne la râul cel sfânt al Iordanului, întru care Te-ai botezat, şi la iezerul unde ai ales pescarii a fi Apostoli, şi pe Tabor, unde Te-ai schimbat la faţă, şi în Sion unde, la Cina cea de Taină, Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Tău o ai rânduit spre mântuire, şi în Bethanía, unde pe Lazăr ai înviat, şi în Biserica lui Solomon, unde te-ai împotrivit făcătorilor de rele.

Întru toate aceste locuri, ne închinăm Ţie şi pe Tine rugăm: iartă-ne pe noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, iartă, iartă şi ne mântuieşte.

Iată-ne la înfricoşata Golgotha, pe care ai fost răstignit şi cu patimi ai mărturisit arătarea Ta, şi la mormântul dintru care ai înviat, şi în Eleon, de unde Te-ai înălţat. Pretutindenea ne pocăim de păcatele noastre, pretutindenea cu pocăinţă plângem.

Pe Tine slavoslovim şi Ţie ne rugăm: Doamne, iartă, miluieşte-ne şi mântuieşte-ne pe noi, păcătoşii robii Tăi.

Nimenea nu ne poate ierta, de nu ne ierţi Tu, căci am greşit Ţie. Nimenea în cer şi pe pământ nu ne poate mântui de văzutul şi nevăzutul rău, fără de Tine, Doamne, căruia s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Greşit-am, iartă-ne, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi pururea Fecioarei Maria. Ţie se cuvine slavă şi slavoslovie, şi puterea şi stăpânia şi închinăciunea, de la toate neamurile şi noroadele cereşti şi pământeşti, în tot veacul şi în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin!

De ce public ”Rugăciunile pe malul lacului”!

/ multumesc2014 / 6 comentarii

st-nikolai-photo

Am tot vrut să vi-l prezint pe Sfântul Nicolae Velimirovici (n. 23 dec. 1880 ) și atunci i-am căutat biografia.

Citind despre plecarea lui la Domnul, m-am simțit ca un omuleț, părăsit de Părintele lui…Nu știu să vă spun de ce mă simt atât de legată de Sfântul Nicolae Velimirovici, dar vă scriu plângând amar, cu acea durere, mai mare decât el, a unui copil.

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost un mare erudit, cu doctorate:

În Teologie – în anul 1908, la Berna, cu tema: „Credința în Învierea lui Hristos, ca fundament al dogmelor bisericii apostolice„ (această lucrare originala a fost scrisă în limba germană, publicată în Elveția și tradusă mai târziu în Sârbă);

În anul următor, 1909, acest adevărat geniu, la vârsta de 29 de ani, și-a pregătit doctoratul în Filosofie la Oxford, în Anglia, apoi, în vara aceluiași an, la Geneva. Nikolai și-a scris a doua lucrare de doctorat intitulata „Filosofia lui Berkeley„, în limba franceză.

A primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al mai multor Universități; cunoștea 7 limbi străine la perfecție, dar a scris și predat mai mult în  Limba Engleză, altfel poate că multe subtilități ale limbii s-ar fi pierdut la traducere.

Părintele Nicolae a scris multe cărți, două dintre acestea fiind: „Cuvinte despre A-tot-omul„– 1920 și „Rugăciuni la marginea lacului„, în 1921.

Această din urma lucrare a fost scrisă în momentele de odihnă de pe malul Lacului Ohrida, într-un stil poetico-narativ foarte adânc și pătrunzător, asemenea Psalmilor lui David.

În perioada în care Sfântul Nicolae Velimirovici a vizitat Sfantul Munte Athos, el îl va cunoaște pe unul dintre cei mai minunați sfinți ai veacului nostru: Sfântul Siluan Athonitul.

Tot aici, în anul 1930, el îl va hirotoni ierodiacon pe Părintele Sofronie Saharov. În anul 1952, Bătrânul Sofronie va publica „Caietele lui Siluan„ la îndemnul Sfântului Nicolae Velimirovici, care va spune: „Siluan e mai mare decât toți ceilalți sfinți în dragostea sa! Când citești pe toți ceilalți, o disperare te cuprinde, dar niciodată nu se întâmplă așa ceva cu ceea ce a scris Siluan„. 

Sfântul și de-Dumnezeu-purtătorul Părintele nostru Episcop Nicolae a trecut la Domnul în timp ce se ruga, în noaptea dintre 17 si 18 martie 1956, în chilia lui modestă, de la Seminarul Ortodox Sfântul Tihon, la Mănăstirea ortodoxă Rusă a Sfântului Tihon din South Canaan, Pennsylvania. Avea 76 de ani. Slujba de înmormântare a fost făcută la Catedrala Sârbă a Sfântului Sava din New York. Ca și Sfântul Sava, luminătorul Serbiei, Sfântul Episcop Nicolae a murit în pământ străin. În spatele bisericii mari a Mănăstirii Celie din satul său natal, lângă mormântul Sfântului Arhimandrit Iustin Popovici (1979) – ucenicul său iubit, i se pregătise și Sfântului loc de veci. Și, la 27 aprilie 1991, după 25 de ani de la adormirea întru Domnul, trupul Sfântului Episcop Nicolae a fost adus acasă, în vestul Serbiei.

Credincioșii ortodocși americani, și mai ales rușii ortodocși nu l-au uitat pe Episcopul Nicolae. La Mănăstirea Sfântului Tihon, chilia lui a fost preschimbată într-o cameră de rugăciune și meditație.

Dar, aceste foarte multe amănunte biografice vi le voi pune la dispoziție prin link-ul despre viața Sfântului; ceea ce m-a făcut pe mine să plâng a fost imensa dragoste ce radiază din scrierile sale; poate acesta a fost motivul care m-a făcut să mă simt ca un orfan, când am citit despre plecarea lui la Domnul, deși știu prea bine că de acolo de unde este acum, ne înfiază pe toți. Așa am mai simțit numai citind despre Părintele Paisie Olaru, pe care – de asemenea – l-am plâns amarnic, regretând că nu am fost la el, cât timp acesta a fost printre noi. Dar Părintele Paisie mi-a trimis spre mângâiere nu unul, ci doi ucenici de-ai lui, ca să mă satur, măcar un pic, de iubire duhovnicească.

Deci, n-aș vrea să vă motivez că doar înalta ținută intelectuală a Rugăciunilor sale m-a motivat să le public – și asta, desigur, dar mai ales frumusețea și poezia lor, adânca pace și iubire, ce se revarsă din ele.

Vă avertizez că sunt în număr de 100! Cu ajutorul bunului Dumnezeu, le voi publica pe toate. Rugăciunile de folos în anumite împrejurări de viață, le voi publica cel mai probabil la rubrica ”Rugăciunea săptămânii”.

Bucurie sfântă să aveți, dragoste între voi și duhul păcii!

Amin!

La data de 19 mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae Velimirovici al Ohridei și Jiciei în sinaxarul de sfinți al sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Cu adânca smerenie și recunoștință pentru mila Domnului, cădem înaintea iubitului sfânt și prieten al lui Dumnezeu, strigând:

Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Troparul Sfântului Nicolae Velimirovici – Glas 8

Propovăduitorule cu gura de aur al lui Hristos cel înviat,
Călăuzitorule prin veacuri al neamului sârbesc purtător de cruce,
Alăută sunătoare a Sfântului Duh,
Înălțarea și dragostea călugărilor,
Bucuria și lauda preoției, învățătorule al pocăinței, Vlădica a tot norodul,
Capetenie a oștirii de rugători ai lui Hristos,
Sfinte Nicolae al Sârbilor și a toată Pravoslavia,
Împreună cu toți sfinții Serbiei Cerești,
Roagă pre Unul Iubitorul-de-oameni
Să daruiască pace și înțelegere neamului nostru.

Condacul Sfantului Nicolae Velimirovici – Glas 3

Născându-te în Leliciul Serbiei,
Arhipăstor ai fost în Ohrida Sfântului Naum,
Pre Scaunul Sfântului Sava în Jicea ai stătut
Norodul lui Dumnezeu cu Evanghelia ai învățat și luminat
La pocăință și iubirea de Hristos pre oameni ai adus,
Pentru Hristos și pătimire la Dachau ai răbdat:
Pentru aceasta te proslăvim pre tine,
Sfinte Nicolae, noule bineplăcut al lui Dumnezeu!

Sfantul Nicolae Velimirovici – în mărturia sfinților contemporani

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de puține ori, „Noul Gura de Aur al Serbiei„. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus al San Francisco-ului, care a fost în tinerețe profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el că este „un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie Hrapovitki. Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe.”

Despre Sfântul Nicolae Velimirovici, arhimandritul Iustin Popovici spunea următoarele: „El cugeta întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marile asceți ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Teolog. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune și simte întreaga Zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș. Această lucrare se poate împlini numai în Dreapta Slăvire. Întregul suflet se adună în rugăciune și pășește printr-acest lucru de o greutate covârșitoare, ce se cheamă „lume”, călăuzit fiind de rugăciune; căci rugăciunea este singura călăuza a minții, a inimii și a voii, căreia i s-a dat darul vederii.„

Tot iubitul lui ucenic, Iustin Popovici, scria aceste cuvinte în 1961, la cinci ani după moartea Sfântului Episcop Nicolae:

„Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Apostol! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Evanghelist! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Mărturisitor! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Mucenic! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Sfânt!”

Sursa: Ed. Predania

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-nicolae-velimirovici-73101.html#

Puterea cuvintelor “Doamne miluieşte”… – Sf. Nicolae Velimirovici

/ multumesc2014 / Un comentariu

Rosteşte cuvintele acestea atât la singular cât şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi ca cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.

Rogu-mă Ţie, Doamne, pentru mine, cel născut întru neputinţă: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi oamenii, născuţi întru neputinţă: Doamne, miluieşte-ne! Amăgitu-m-a lumea şi am călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei ce au călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluiește-ne!

Încă o zi sau două voi mai fi oaspetele Tău în această lume, după care ca umbra mă voi duce şi mă voi număra între răposaţi: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei adormiţi întru credinţă rogu-mă Ţie: Doamne, miluieşte-ne!

Doamne, miluieşte-i pe cei ce sunt la putere, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă oameni ai silniciei.

Doamne, miluieşte-i pe cei ce sunt întru bogăţie, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă desfrânaţi.

Doamne, miluieşte-i pe săraci şi pe orfani, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să cadă în deznădejde.

Doamne, miluieşte-i pe cei ce au ştiinţă lumească, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să-şi facă dumnezei din sine, iar de Tine să uite.

Şi de îţi va veni în minte când te rogi tu pentru vreuna dintre fiinţele omeneşti, fie ea dintre răposaţi sau dintre cei vii sau dintre cei nenăscuţi încă, să spui îndată: Doamne, miluieşte!

Şi de îţi va veni în minte un om vrăjmaş al tău, spune: Doamne, miluieşte-l!

Iar ce putere e în cuvintele acestea îţi va spune când vă veţi întâlni cu orbul Bartimeu: orb am fost, şi am văzut!

Îţi vor spune leproşii: leproşi am fost şi ne-am curăţit!

Îţi vor spune îndrăciţii: nebuni am fost şi ne-am înţelepţit!

Îţi vor spune slăbănogii: bolnavi am fost şi ne-am însănătoşit!

Îţi vor spune morţii: morţi am fost şi am înviat!

Îţi vor spune apostolii: furtună a fost şi s-a potolit!

Îţi va spune păcătoasa care s-a pocăit: am păcătuit şi am primit iertare!

Îţi va spune tâlharul de pe cruce: răufăcător am fost şi am intrat cel dintâi în Rai!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003,  pp. 145-146)

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XV-a)

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

Icoana-Maicii-Domnului-Biserica-Doamnei-Bucureşti

Porumbei albi zboară peste lacul meu albastru, precum Îngeri albi deasupra cerului albastru. Porumbeii nu ar fi albi și nici lacul n-ar fi albastru, dacă Soarele cel mare nu și-ar deschide ochii săi deasupra lor.

O,  cereasca mea Măicuță, deschide-ți ochiul Tău în sufletul meu, așa încât să pot vedea ceea ce este acolo, ca să pot vedea cine sălășluiește în sufletul meu și ce fel de roade cresc într-însul.

Fără ochiul Tău, eu rătăcesc fără nădejde prin sufletul meu, ca un pribeag în noapte, în întunericul nepătruns al nopții. Iar pribeagul din noapte cade și se ridică și ceea ce întâlnește în cale,  el numește ”evenimente”. Tu ești singurul eveniment al vieții mele. O, făclie a sufletului meu. Când copilul se află în brațele mamei sale, pentru el nu mai există evenimente.

Când mireasa aleargă să-și întâmpine mirele, ea nu vede florile de pe pajiște, și nu aude nici bubuiturile furtunii, nici nu adulmeca mireasma chiparoșilor și nu simte prezența fiarelor sălbatice – ea vede doar chipul mirelui ei; ea îi adulmecă doar sufletul său.

Când dragostea se duce să întâmpine dragostea, nici un eveniment n-o întâmpină. Trupul, timpul și spațiul fac loc iubirii. Pribegii fără țintă și oamenii fără de iubire, au evenimente și au istorie. Dragostea nu are istorie, iar istoria nu are iubire.

Când cineva își croiește drum spre munte sau urcă pe un munte, fără să știe unde merge, evenimentele îl împresoară, de parcă ele ar fi ținta călătoriei sale.  Cu adevărat, evenimentele sunt țelul celor fără de țel și istoria țelul celor fără de cale. De aceea, cei fără de țel și cei fără de cale, sunt blocați de evenimente și se ceartă cu ele.

Dar eu, liniștit mă îndrept spre Tine, atât în sus pe munte, cât și în jos spre vale, și evenimente vrednice de dispreț se îndepărtează cu mânie din calea pașilor mei.

Dacă aș fi o piatră și m-aș rostogoli de pe munte, nu m-aș gândi la pietrele de care mă împiedic, ci la prăpastia de pe fundul pantei celei abrupte. Dacă aș fi un pârâu de munte, nu m-aș gândi la cursul meu întortocheat, ci la lacul care mă așteaptă. Cu adevărat, grozavă e prăpastia celor îndrăgostiți de evenimentele care-i trag în jos.

O, cerească Maică, singura mea iubire, eliberează-mă de robia întâmplărilor și fă-mă robul Tău!

O, preastrălucită Zi, răsari în sufletul meu, ca să-mi pot vedea țelul cărării mele încurcate.

O, Soare al Sorilor, singurul eveniment din Univers, care-mi atrage inima, luminează-mi cele dinlăuntru ale mele, ca să pot vedea cine a fost învrednicit să locuiască acolo, lângă Tine, ca să pot curăți din mine toate roadele ce par dulci de afară, dar care miros a putreziciune în miezul lor.  Amin.

Icoana Maicii Domnului, izbăvitoare de depresie – Biserica Doamnei, Bucureşti

Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului -1 octombrie

/ multumesc2014 / 128 comentarii

Măn Florești

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Troparul, glasul al 4-lea

Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Icos 1:

Mulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine, Împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne și ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântă ție:
Bucură-te, bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci,
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului cel fără de ani,
Bucură-te, locuință umbrită de puterea Duhului Sfânt,
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngerești,
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului,
Bucură-te, ceea ce ești întâmpinată în văzduh de Heruvimii cei cu ochi mulți,
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă Serafimii cei cu câte șase aripi,
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credință ne închinăm și noi, neamul creștinesc,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 2:

Sfântul Andrei cu Epifanie, văzându-te în biserică, în văzduh, rugându-te lui Dumnezeu pentru creștini, au cunoscut că ești Maica lui Hristos Dumnezeul nostru și, căzând la pământ, cu credință s-au închinat sfântului tău Acoperământ, cântând: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere neînțeleasă ești Născătoare de Dumnezeu Fecioară întru apărarea poporului ortodox; pentru aceasta vrăjmașii noștri nu se pricep cât de puternică este rugăciunea Maicii lui Dumnezeu; însă noi, bineștiind atotputernica ta apărare, cu umilință cântăm ție:
Bucură-te cea preamilostivă, mângâierea tuturor celor scârbiți și împovărați,
Bucură-te, povățuitoarea neadormită a tuturor celor orbiți și rătăciți,
Bucură-te, ceea ce cu rugăciunile tale degrabă potolești mânia lui Dumnezeu, cea cu dreptate pornită asupra noastră,
Bucură-te, ceea ce cu atotputernică amenințarea ta potolești patimile noastre cele rele,
Bucură-te, puternică deșteptare a conștiințelor adormite,
Bucură-te, cea prin care iadul suspină și duhurile răutății tremură,
Bucură-te, cea prin care se deschid nouă, credincioșilor, porțile raiului,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 3:

Puterea Celui Preaînalt umbrește pe cei ce cu credință și cu evlavie scapă la preaputernicul tău Acoperământ, căci numai ție, uneia, Preasfântă și Preacurată Maică a lui Dumnezeu, s-a dat a împlini toate cererile tale. Pentru aceasta, credincioșii de toate vârstele te slăvesc pe tine și pe Fiul tău, cântând: Aliluia!

Icos 3:

Având bogăție de milostivire neîmpuținată, tuturor, până la marginile pământului, le întinzi mână de ajutor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce pătimesc alinare, orbilor vedere și tuturor le dai toate, fiecăruia după a lui trebuință. Pentru aceasta cu mulțumire strigăm ție:
Bucură-te, tărie nesurpată și ocrotirea tuturor creștinilor,
Bucură-te, cea dintâi înfrumusețare a sfintelor locașuri și altare,
Bucură-te, îngrădirea cea sigură a tronurilor împărătești,
Bucură-te, ajutătoare neadormită a căpeteniilor de orașe,
Bucură-te, arhistrategă nebiruită a oștilor creștinești,
Bucură-te, oglindă sfântă a dreptății pentru judecătorii cei nemitarnici,
Bucură-te, minte desăvârșită a învățătorilor,
Bucură-te, binecuvântarea caselor și a familiilor evlavioase,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 4:

Fiind cuprinși de viforul multor nevoi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, tu ajută-ne nouă. Și stând înaintea feței altarului Domnului și ridicând mâinile tale, roagă-te ca Domnul, Împăratul slavei, să caute la nevrednica noastră rugăciune, și să asculte cererile celor ce cheamă numele tău cel sfânt și cântă Fiului tău: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a Domnul Dumnezeu pe Iisus al lui Navi rugându-se și a poruncit soarelui de a stat până ce a biruit asupra vrăjmașilor lui. Și acum Domnul Iisus aude rugăciunile tale, împărăteasă aleasă a Duhului Sfânt. Pentru aceasta și noi păcătoșii, nădăjduind la Acoperământul tău, îndrăznim a cânta ție ca Maicii lui Dumnezeu:
Bucură-te, cea luminată de Soarele cel veșnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată,
Bucură-te, ceea ce ai luminat tot pământul cu strălucirea preacuratului tău suflet,
Bucură-te, ceea ce ai veselit toate cerurile prin curăția trupului tău,
Bucură-te, Acoperământul și păstrarea sfintelor locașuri ale lui Hristos,
Bucură-te, luminarea și înțelepțirea păstorilor credincioși ai Bisericii,
Bucură-te, povățuitoarea monahilor și a monahiilor care neîncetat slujesc lui Dumnezeu,
Bucură-te, liniștea cea netulburată a bătrânilor evlavioși,
Bucură-te, veselia cea tainică a fecioarelor și a văduvelor ce trăiesc în curăție,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 5:

Văzătorul de Dumnezeu, Moise, luptând oarecând asupra lui Amalec, când ridica mâinile biruia Israel, iar când le lăsa în jos, atunci Amalec învingea. Însă, ajutat de cei ce-l sprijineau, a biruit pe vrăjmași. Tu, însă, o, Maică a lui Dumnezeu, ridicând mâinile tale la rugăciune către Fiul tău, deși nesprijinită de nimeni, totdeauna biruiești pe vrăjmașii creștinilor și ești scut nouă, celor ce cântăm Fiului tău: Aliluia!

Icos 5:

Văzutu-te-au pe tine cetele sfinților, stând în văzduh, în biserica din Vlaherne, ridicând mâinile la rugăciune către Fiul tău și Dumnezeu; iar arhanghelii cu îngerii cântau ție cântare de mulțumire. Deci, prin mâinile tale cele mai sfinte decât ale lui Moise, întărește-ne și pe noi, cei ce cu umilință cântăm ție:
Bucură-te, cea ale cărei mâini sunt ținute la rugăciune de însăși dragostea și milostivirea ta cea către noi,
Bucură-te, că înaintea ta nu pot să stea vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți,
Bucură-te, ceea ce izgonești din adâncul sufletului nostru patimile și poftele cele rele și spurcate,
Bucură-te, ceea ce fără ardere ții pe mâinile tale focul cel dumnezeiesc al lui Hristos, și pe noi cei reci ne aprinzi cu el,
Bucură-te, aleasă încununare a celor ce, cu întreagă înțelepciune, se luptă împotriva patimilor,
Bucură-te, convorbirea cea de-a pururea cu cei ce se nevoiesc în post și în tăcere,
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor osteniți de mâhnire și de întristare,
Bucură-te, ceea ce ne dai harul umilinței și al răbdării,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 6:

Propovăduitor al harului tău celui neîmpuținat și al milelor tale s-a arătat Sfântul Roman, dulce cântătorul, când în vis a primit de la tine o foaie de hârtie spre mâncare, prin care înțelepțindu-se, a început a cânta cu înțelepciune întru slava ta și a scris laude sfinților, cântând cu credință: Aliluia!

Icos 6:

Strălucit-ai Fecioară a lui Dumnezeu, din aurora dreptății, Soarele cel adevărat, luminând pe toți cu înțelepciune de la Dumnezeu Fiul tău și aducând la cunoștința adevărului pe cei ce au credință și cântă ție:
Bucură-te, ceea ce ai născut cu trup pe Hristos, puterea și înțelepciunea dumnezeiască,
Bucură-te, ceea ce ai rușinat înțelepciunea cea deșartă a lumii acesteia și pe cei orbiți de dânsa îi povățuiești la calea mântuirii,
Bucură-te, păstrarea dreptei credințe și învățătoarea dogmelor ortodoxe,
Bucură-te, ceea ce tai eresurile și rătăcirile cele pierzătoare,
Bucură-te, ceea ce știi cele cu anevoie de prevăzut și la vreme le spui celor ce se cuvine,
Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei mincinoși și prezicerile cele deșarte,
Bucură-te, ceea ce în ceasul nedumeririlor ne pui în minte gândul cel bun,
Bucură-te, ceea ce ne oprești de la deprinderile cele vătămătoare și de la poftele cele rele.
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 7:

Domnul atotvăzătorul și îndelung-răbdătorul, voind să arate adâncul cel nemărginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maică și te-a făcut pe tine creștinilor apărătoare nebiruită. Că după judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osândă, totuși, prin Acoperământul tău cel puternic capătă vreme de pocăință și cântă: Aliluia!

Icos 7:

Minunate a arătat Domnul faptele Sale întru tine, Preacurată Maica Sa, când s-a arătat preaminunatul Acoperământ în mâinile tale, luminând mai mult decât razele soarelui și acoperind poporul ce era în biserica din Vlaherne. Deci, văzând ei acest semn al milostivei tale apărări, cuprinși de spaimă și de bucurie, toți au cântat ție:
Bucură-te, Acoperământ nefăcut de mână, care ca norul te-ai întins peste toată lumea,
Bucură-te, ceea ce ai ținut pe mâinile tale pe Fiul tău și Arhiereul cel veșnic,
Bucură-te, că prin aceasta ne arăți milă și har nouă, în Biserica Ortodoxă,
Bucură-te, stâlp de nor care ne acoperi pe noi, credincioșii, ferindu-ne de toate ispitele și de smintelile lumii,
Bucură-te, stâlp de foc care ne arăți nouă, tuturor, calea mântuirii, chiar și în mijlocul întunecimii păcatelor,
Bucură-te, vădită întărire a credincioșilor nevoitori,
Bucură-te, înțelepțire tainică a robilor lui Dumnezeu celor tăinuiți în mijlocul lumii,
Bucură-te, ceea ce pe mine cel gol de fapte bune nu mă părăsești, ci cu Acoperământul tău și cu harul tău mă miluiești,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 8:

Pe tine, ceea ce te-ai arătat din cer în biserica din Vlaherne, îngerii te-au cântat, apostolii te-au preamărit, Soborul ierarhilor și al cuvioșilor și ceata sfintelor femei te-au lăudat, Înaintemergătorul și cu Teologul s-au închinat, iar poporul ce era în biserică, cu veselie, a cântat: Aliluia!

Icos 8:

Domnul, Cel ce stăpânește toate cele de sus și cele de jos, văzându-Te pe tine, Maica Sa, stând în biserică și cu umilință rugându-te Lui, a zis: Cere, o, Maica Mea, că nu Mă voi întoarce dinspre tine, ci voi îndeplini cererile tale și voi milui pe toți care cântă ție:
Bucură-te, chivot al Legii întru care se păstrează sfințirea a tot neamul omenesc,
Bucură-te, năstrapă preasfântă întru care se păstrează pâinea vieții veșnice pentru cei flămânzi de dreptate,
Bucură-te, vasule cu totul de aur, întru care s-a gătit pentru noi Trupul și Sângele Mielului Dumnezeiesc,
Bucură-te, ceea ce iei în atotputernicele tale mâini pe cei părăsiți de doctori,
Bucură-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slăbiți cu trupul, dar nu cu duhul și cu credința,
Bucură-te, ceea ce dai înțelegere și lumină celor ce sunt întunecați la minte,
Bucură-te, ceea ce cu înțelepciunea ta ne împiedici din calea cea rea a păcatelor și a patimilor,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 9:

Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se roagă ție. Tu, cu Acoperământul tău cel dumnezeiesc, pe cei drepți îi veselești, pe păcătoși îi aperi, pe cei din primejdii îi izbăvești și te rogi pentru toți credincioșii care cântă: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori ca niște pești fără de glas nu se pricep cum să laude după vrednicie praznicul cel mare al preacinstitului tău Acoperământ, căci toate cele grăite de dânșii nu sunt în stare nici a număra îndurările tale. Dar noi, văzând nenumăratele tale binefaceri, cu bucurie cântăm ție:
Bucură-te, ceea ce ne păzești de molimă și de bolile cele aducătoare de moarte,
Bucură-te, ceea ce păzești orașele și satele de cutremurul cel năpraznic al pământului,
Bucură-te, ceea ce cu mână tare ne izbăvești pe noi din revărsarea apelor și din cufundare,
Bucură-te, ceea ce cu roua rugăciunilor tale ne izbăvești pe noi de arderea focului,
Bucură-te, ceea ce ne scapi de foametea cea duhovnicească, hrănindu-ne cu pâinea vieții,
Bucură-te, ceea ce abați de la capul nostru loviturile fulgerului și ale trăsnetului,
Bucură-te, ceea ce ne mântuiești pe noi de năvălirea celor de alt neam și de ucigașii cei tăinuiți,
Bucură-te, ceea ce prin pace și prin dragoste ne izbăvești de vrăjmașii cei de o credință cu noi și de vrăjmășia casnică,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 10:

Vrând să mântuiască neamul omenesc din înșelăciunea vrăjmașului, Domnul cel iubitor de oameni te-a dăruit pe tine să fii Maică nouă, pământenilor. Tu să fii nouă ajutor, acoperământ și scutire, celor întristați mângâiere, celor mâhniți bucurie, celor asupriți apărătoare și să scoți din adâncul păcatelor pe toți care cântă: Aliluia!

Icos 10:

Preasfântă împărăteasă, cu îngerii stai împreună și te rogi zicând: „Împărate ceresc primește pe tot omul ce se roagă ție și cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la fața mea neajutat și neascultat”. Această rugăciune auzind-o adunarea sfinților cu mulțumire strigă ție:
Bucură-te, ceea ce dăruiești cu roade binecuvântate pe cei ce lucrează cu dreptate și cu inimă curată,
Bucură-te, ajutătoarea și răsplătirea tuturor celor ce fac neguțătorie cu dreptate,
Bucură-te, mustrarea tuturor călcătorilor de jurământ și a celor ce agonisesc cu nedreptate,
Bucură-te, grabnică ajutătoare celor ce sunt în primejdii pe uscat și pe ape,
Bucură-te, ceea ce veselești cu roadele credinței pe părinții cei fără de copii,
Bucură-te, hrănitoarea cea nevăzută a celor sărmani,
Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor ce sunt robiți și izgoniți,
Bucură-te, îngrijitoarea cea neadormită a celor ce sunt în legături și în temnițe,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 11:

Cântarea noastră cea cu umilință auzind-o, ia aminte la smerita noastră rugăciune, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că pe tine te rugăm: Nu trece cu vederea glasul robilor tăi. La tine năzuim în năpaste, în mâhniri și în necazurile noastre și înaintea ta stând, cu lacrimi ne rugăm și cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie primitoare de lumină văzându-te pe tine la rugăciune în văzduh, în biserica din Vlaherne, poporul ce era de față a strigat: „De unde este nouă aceasta ca să vină Maica Domnului nostru aici?”. Iar Sfântul Andrei cu Epifanie cu smerenie către tine se rugau zicând:
Bucură-te, dătătoarea cea fără de zavistie a tuturor darurilor celor pământești și sufletești,
Bucură-te, credincioasă mijlocitoare a păcătoșilor celor ce pun început de pocăință,
Bucură-te, pururea împreună ajutătoare a celor ce se luptă împotriva patimilor și a curselor diavolești,
Bucură-te, nevăzută îmblânzire a stăpânilor tirani și cu nărav de fiară,
Bucură-te, odihnă și bucurie tainică a robilor blânzi și primitori,
Bucură-te, liniștea preadorită a căsătoriților credincioși,
Bucură-te, grabnică și fără suferință dezlegare a maicilor născătoare de prunci,
Bucură-te, Maică, ajutătoarea noastră în ceasul sfârșitului nostru,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 12:

Harul cel dumnezeiesc cere-l nouă de la Fiul tău și Dumnezeul nostru. Întinde nouă mână de ajutor. Depărtează de la noi pe tot vrăjmașul și potrivnicul. Împacă viața noastră ca să nu pierim cumplit și fără de pocăință și primește-ne în sălașele cele veșnice, ocrotitoarea noastră, ca bucurându-ne să cântăm: Aliluia!

Icos 12:

Cântând puternicul tău Acoperământ, te lăudăm ca pe o mare solitoare a noastră și ne închinăm ție, ceea ce te rogi pentru creștini. Noi credem și nădăjduim că vei cere de la Fiul tău și Dumnezeul nostru bucuria cea vremelnică și cea veșnică, pentru noi toți, cei ce cu dragoste cântăm ție:
Bucură-te, tare apărătoare a toată lumea,
Bucură-te, sfințirea tuturor stihiilor cerești și pământești,
Bucură-te, binecuvântarea tuturor timpurilor anului,
Bucură-te, călcarea curselor și ispitelor ce vin de la trup, de la lume și de la diavolul,
Bucură-te, preaputernică împăcare a celor învrăjbiți,
Bucură-te, ceea ce te înduri de cei disprețuiți și lepădați,
Bucură-te, ceea ce ridici din groapa pierzării pe cei deznădăjduiți,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 13:

O, preacântată Stăpână, Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului și ai trupului meu; către tine întind mâinile mele cele slabe și din adâncul inimii strig ție: Caută la credința și la umilința sufletului meu. Acoperă-mă cu atotputernicul tău Acoperământ și mă izbăvește de toate nevoile; iar în ceasul sfârșitului meu să stai lângă mine, o, întru tot bună Stăpână, și să mă izbăvești de chinurile cele gătite pentru păcatele mele, ca, mântuindu-mă, pururea să cânt: Aliluia!(Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Mulțimea Arhanghelilor… și Condacul întâi: Împărătesei celei alese…

Icos 1:

Mulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine, Împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne și ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântă ție:
Bucură-te, bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci,
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului cel fără de ani,
Bucură-te, locuință umbrită de puterea Duhului Sfânt,
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngerești,
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului,
Bucură-te, ceea ce ești întâmpinată în văzduh de Heruvimii cei cu ochi mulți,
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă Serafimii cei cu câte șase aripi,
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credință ne închinăm și noi, neamul creștinesc,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 1:

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Rugăciuni către Maica Domnului

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe înțelepciune și putere, judecătorilor, dreptate și necăutare la față, învățătorilor minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.

Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru înfrânarea de la vorbirea cu oamenii și lepădarea de lume

/ multumesc2014 / 2 comentarii
maxresdefault
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care asupra lui Lazăr ai plâns şi lacrimi de jale şi de milostivire ai picurat peste el, primeşte şi lacrimile mele cele amare. Cu patimile Tale vindecă patimile mele. Cu rănile Tale tămăduieşte rănile mele. Cu sângele Tău curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma Trupului Tău celui făcător de viaţă. Fierea cu care ai fost adăpat de vrăjmaşi, să îndulcească sufletul meu luând de la el amărăciunea, pe care potrivnicul mi-a dat-o s-o beau. Trupul Tău cel întins pe lemnul Crucii, să ridice către Tine mintea mea, pe care dracii au tras-o în jos. Capul Tău, care pe Cruce s-a plecat, să înalţe capul meu cel pălmuit de vrăjmaşi. Preasfintele Mâinile Tale, cele ţintuite pe Cruce de necredincioşi, să mă ridice pe mine din prăpastia pierzării, precum preasfântă Gura Ta a făgăduit. Faţa Ta, care a primit pălmuire şi scuipare, să strălucească faţa mea cea pângărită cu fărădelegile. Sufletul Tău, pe care pe Cruce l-ai dat Tatălui Tău, să mă călăuzească spre Tine cu harul Tău. Nu aduc inimă zdrobită în căutarea Ta, nici nu am pocăinţă, nici frângere, care amândouă întorc pe fii la moştenirea lor. Nu am, Stăpâne, lacrimi de mângâiere. Căci întunecatu-s-a mintea mea de cele lumeşti, şi nu poate să caute spre Tine cu zdrobire. Răcitu-s-a inima mea în multe ispite şi nu se mai poate încălzi la lacrimile iubirii către Tine. Ci, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul şi vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă deplină şi inimă zdrobită, ca să ies cu tot sufletul în căutarea Ta. Căci fără de Tine sunt străin de tot binele. Aşa dar, Bunule, dăruieşte-mi harul Tău. Tatăl, Cel ce Te-a scos pe Tine din sânul Său mai înainte de veci, să înnoiască trăsăturile Chipului Tău întru Mine. Eu Te-am părăsit, Tu să nu mă părăseşti. Eu am plecat de la Tine, Tu pleacă în căutarea mea, şi fa-mă să intru în imașul Tău şi mă socoteşte în numărul oilor turmei Tale celei alese, si mă hrăneşte împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine. Căci inima lor curată îţi este Ție sălaş şi se vede în ea strălucirea descoperirilor Tale. Şi strălucirea aceasta este mângâierea şi odihna tuturor acelora, care pentru Tine s-au nevoit cu necazuri şi cu chinuri de tot felul. De care strălucire să ne învrednicim şi noi, cu Harul şi cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru lisus Hristos în vecii vecilor. AMIN.

 

Deschide-mi

/ multumesc2014 / 2 comentarii

whilst-every-borderline-collapse-its-time-to-fill-our-lungs-with-life

Privire rechemată întoarsă spre ceasornic

Aducere în lume a lumii nevăzute

Nisip în fir de iarbă, veniri de timp statornic

Înalță calea firii pustiu, adâncuri mute

 

Străluce luna moartă, renasc arginți ființării

Aducere-aminte din punctul nechemat

Vederea ne aude chemări din fundul mării

Pătrundere celestă în brațul sfărâmat

Mihai Nistor

Imagine: The collapse of Egocentric Times

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XIV-a)

/ multumesc2014 / 4 comentarii

472px-Nizhny_Novgorod_Burning_bush

Ce este vrednic de înveșmântat, dacă nu există nici un trup de înveșmântat? Ce vrednicie mai are trupul, dacă sufletul nu e acoperit cu el? Ce vrednicie mai are sufletul, dacă Tu nu păstrezi trezvia într-însul, ca focul în cenușă?

Veșmântul meu este fum și cenușă, dacă trupul meu nu-i atribuie valoare.

Frumosul meu lac este noroi orb, dacă apa sa limpede este secată din el.

Sufletul meu este fum și cenușă dacă Tu, Roua mea de dimineață, te scurgi dintr-însul.

Tu îți scrii numele peste cenușa tuturor lucrurilor și flacăra strălucirii Tale alungă fumul tuturor lucrurilor.

Flacăra Ta este rouă pentru cei însetați care-și află scăparea în îmbrățișarea Ta. Dar flacăra Ta este foc mistuitor pentru cei ce fug de ea.

Cu adevărat, Tu ești rai pentru cei curați și iad pentru cei necurați.

Când va veni Ziua de Apoi – când Cea Dintâi și Cea de pe urmă Zi se vor descoperi drept o Unică Zi – cei curați se vor bucura, dar cei necurați se vor tângui. Iar cei necurați vor striga: „Vai, noi am mâncat cenușă pe pământ și acum trebuie să mâncăm foc în cer!”.

Prorocii tăi, o, Cerească Maică, au fost descoperitorii focului de sub cenușă, care au plonjat în craterele vulcanilor. Prin mila ta nemărginită, tu i-ai îngăduit fiecărui proroc să descopere scânteia pentru care el a plonjat, până când toate scânteierile s-au unit în incendiul strălucitor al Fiului Tău, o, Maică Cerească.

O, Doamne, Tu ai ridicat păstori pentru fiecare turmă, iar păstorii au aprins focuri pentru turmele lor, ca nu cumva acestea să înghețe pe drumul aspru al istoriei, conducându-le la vremea când Omul Absolut¹, Cel Unul născut Fiu al lui Dumnezeu va izbucni într-un foc mare și va chema toate turmele să se încălzească.

Cu adevărat, cât de adânc ascunse sunt toate metalele prețioase – ochii din adâncurile pământului! Întocmai precum Tu ești ascuns dedesubtul cenușii lumii, o, neprețuită Piatră!

Omul cel sărac își ară câmpul și dă din cap când îi spun: „Om bogat, în adâncul pământului tău sterp se află un lac de aur topit”.

Nu dați din cap, fii împovărați ai Împăratului, când vă spun că trupul e mai de preț decât veșmintele, sufletul e mai prețios decât trupul, iar Împăratul cel Strălucitor e mai de preț decât sufletul.

¹ Omul Absolut = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentr a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, ca pe „noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu-Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

Icoana: Nizhny Novgorod – Burning bush  – (Fecioara din) Rugul aprins

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XIII-a )

/ multumesc2014 / 5 comentarii

man-sf-antonie-arizona-07

Tu nu ceri mult de la mine, iubirea mea. Cu adevărat, oamenii cer mai mult. Sunt învăluit într-un înveliș gros de nonexistență care-mi acoperă ochii sufletului meu. Tu îi ceri doar sufletului meu să-și scoată învelișul cețos și să-și deschidă ochii spre Tine, puterea mea și adevărul meu. Oamenii îmi cer să-mi învelesc sufletul din ce în ce mai mult cu învelitori din ce în ce mai groase.

O, ajută-mă, ajută-mă! Ajută-mi sufletului meu să ajungă la libertate și lumină, să devin ușor, dăruindu-i aripi să zboare.

Poveștile sunt lungi, prea lungi; morala e scurtă – un cuvânt. Poveștile curg mai departe și nasc alte povești, întocmai precum fața netedă a lacului meu se transformă din culoare în culoare. Unde se sfârșește revărsarea de culori a apei de sub soare și unde revărsarea de povești în alte povești?

Poveștile sunt lungi, prea lungi; morala este scurtă – un cuvânt. Tu ești acel cuvânt, o, Cuvinte al lui Dumnezeu¹. Tu ești morala tuturor poveștilor.

Ceea ce stelele scriu pe cer, iarba șoptește pe pământ. Ceea ce apa susură în mare, focul huruie sub mare. Ceea ce îngerul spune cu ochii săi, imamul² strigă din minaretul³ său. Ceea ce trecutul a spus și a zburat, prezentul spune și zboară.

Există o esență pentru toate lucrurile; există o morală pentru toate povestirile. Lucrurile sunt povești ale cerului. Tu ești înțelesul tuturor poveștilor. Povestirile sunt adâncul și profunzimea Ta. Tu ești cuprinsul tuturor poveștilor. Tu ești o pepită de aur într-un morman de pietre.

Când Îți rostesc numele, am spus totul și mai mult decât atât:

O, dragostea mea, ai milă de mine!

O, Puterea și Adevărul meu, ai milă de mine!

¹ Cuvântul lui Dumnezeu =în teologia creștină, „Logosul”sau „Cuvântul”; Iisus Hristos, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi;

² imam = preot musulman care slujește în moschee;

³ minaret = turn înalt, subțire, aflat în vârful moscheii, având unul sau două balcoane, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune.

http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/01/20/raiul-din-pustia-arizonei-49-de-ipostaze-cu-manastirea-sf-antonie-cel-mare-ctitoria-lui-gheronda-efrem-filotheitul-foto/#jp-carousel-7035

Manelele ca viciu. (Cauze şi context. Ce ar putea face mass-media şi ȋn ce condiţii. )

/ multumesc2014 / Un comentariu

923557_788040997873911_4531119331249587105_n

De fapt, de ce nu ne plac manelele? Sau, mai bine zis, de ce sunt ele atât de hulite pe de o parte şi pentru ce au atâţia adepţi de cealaltă? Sunt hulite din motive rasiale? Pentru că nu sunt agreaţi cei care le cântă? Pentru că ei sunt în mare parte ţigani? Adică , din cauza rasei lor se consideră că maneliştii nu pot fi decât inculţi şi lipsiţi de orice fel de fineţe şi că expresia care-i caracterizeză nu are cum să depăşească acest nivel? Un studiu sociologic ar arăta această perspectivă drept reală într-o anumită măsură, însă acelaşi procedeu ar confirma situaţia paradoxală că o mare parte a ascultătorilor de manele sunt oricum, dar nu oacheşi (unii sunt chiar blonzi cu ten aferent şi cu ochi albaştri! ) şi că, paradoxal, fac parte din aceeaşi Românie rasistă, care, dincolo de faţada umanitară de la nivel oficial-politic, îi priveşte pe ţigani cu dezgust. Oricum, originea manelelor nu are nici o legătură cu ţiganii, ( “ romi” sau “rromi” fiind denumiri fictive în ultimă instanţă, care încearcă să înlăture accepţiunea peiorativă alăturată acestor oameni, fapt recunoscut de către cei mai instruiţi dintre ei ). Manelele au apărut pe teritoriul ţării noastre odată cu domnitorii fanarioţi, care, neplăcându-le muzica populară autohtonă, şi-au adus lăutari de-acasă, din Constantinopol, atunci fostul, spre a redeveni peste aproape două secole, Istambul. Să fie atunci hulitorii manelelor stăpâniţi de o puternică ură patriotic-antiotomană, pe care, datorită sutelor de ani de opresiune din trecutul istoric, o extind astăzi asupra oricăror elemente turcice? Categoric nu. O asemenea afirmaţie, fără a fi imposibilă în plan sociologic, este inexistentă ca dovadă penru situaţia în cauză. Însă George Enescu spunea că există doar două tipuri de muzică: bună sau proastă Se izolează astfel sigura explicaţie pentru care manelele pot să nu placă: sunt urâte, pur şi simplu. Adică, nu conţin absolut nici un fel de valoare estetică, ceea ce presupune simultan nulitate intelectuală. Dacă marea frumuseţe a unui element, fie el creaţie artistică, sau fiinţa animată ori obiect, adică nereprezentată de om, poate fi sufocată prin conceptualizare excesivă în raport cu alcătuirea ei, manelele nu se află în pericol din acest punct de vedere ( şi din păcate, nici din altul!), deoarece alcătuirea lor nu conţine nici o variantă de frumos, nici gândire sau capacitatea de a o suscita. Ritmul manelelor se leagă monoton, grosier şi intruziv pentru un om cu gusturi câtuşi de puţin rafinate, melodia este încarnarea sărăciei expresive ( în mod ciudat, chiar şi când este copiată după Celine Dion, vezi ultima găselniţă a unui autohton ), iar versurile sugereaza complexitatea lirică de care sunt în stare triburile aborigene ( doar cântate de aborigeni manelele ar putea dobândi vreo valoare , căci ar indica în mod obiectiv un stadiu de evoluţie şi nu unul de involuţie!). Nici textul, nici ritmul, nici linia melodică a manelelor nu sunt capabile de a trezi vreun proces superior de recreare sau înţelegere, ci pot asigura doar ţopăiala tremurată oriental pe la diferite bairamuri. Oare acesta să fie în prezent, nivelul milioanelor de cetăţeni români, mai ales tineri, care ascultă manele? Acelaşi nivel de derută culturală de după ’89, pe care manelele să-l fi putut specula prin totala lor lipsă de conceptualizare? Din păcate da. Iar vina principală pentru această stare de lucruri o are cenzura comunistă, care a sufocat adevăratul intelectualism, determinând un blocaj masiv în evoluţia cultural-spirituală a poporului român. E adevărat, aceeaşi cenzură comunistă a împiedicat întâmplător emergenţa manelelor prin dimensiunea ei rasistă (se pare, totuşi, că majoritatea membrilor acestei etnii au o puternică înclinaţie pentru elementul oriental, ceea ce se explică prin originea lor vest-indică, dar nu-i face nici pe departe vinovaţi de starea de incultură a naţiunii, cu atât mai mult cu cât sunt minoritari şi le-ar fi fost imposibil să ia la pumni o societate întregă ca ea să le agreeze muzica), dar cu ce preţ şi, de fapt, pregătindu-le terenul propice pe care s-au îngrăşat mai târziu. Pentru că, manelele s-au ivit după revoluţie, când tulbureala post-decembristă de pe toate planurile a funcţionat ca un focar de infecţie care a îmbolnăvit masele cu efectele speculei. În acest climat, manelele au avut mai întâi forma unor cântece de petrecere hibride (cum sunt cele din filmul “Balanţa”, regizat de Lucian Pintilie, asemenea cântece existând de fapt de prin ani ’80, când se relaxaseră multe lucruri); apoi, manelele au trecut la o existenţă latentă în cadrul unei scurte perioade de popularitate a muzicii ţigăneşti ( cea cu “aoleli”,care la vremea respectivă putea fi auzită prin toate pieţele ); şi în final, cu numai câţiva ani în urmă, manelele au luat forma actuală total aspiritualizată, dar care i-a transformat în adevărate persoane publice pe “interpreţii” lor. Fie că sunt prea bogaţi, fie că se luptă cu sărăcia, majoritatea românilor nu vad sensul gândirii şi al autenticităţii. Într-una din două variante posibile, ei reprezintă numărul enorm al celor care, terminând şcoala în comunism, nu puteau şti ce înseamnă cultura datorită trecerii prin studiu precum câinele prin apă, căci, ca orice minciună, dincolo de ce ascundea, sistemul avea nevoie de o faţadă lustruită. Într-o a doua variantă, românii sunt scoliti în golul de după revoluţie, cand au fost victimele indiferenţei salariate, înotul prin educaţie, dar nu numai, făcându-se deja cu ajutorul şpăgii. Moştenind blocajul spiritual din comunism gusturile românilor s-au format în concordanţă cu starea de confuzie post-decembristă iar societatea nu ştie şi, pe de altă parte nici nu vrea să gândească ori să simtă autentic, fiind plafonată la nivelul banilor, adică de cele mai multe ori, al subzistenţei. Cei mai mulţi, în special cei mai săraci, gândesc de fapt ca ţăranul Ştefan a Petrei din “Amintirile din copilărie” ale lui Creangă, care neştiind ce este învăţătura, se limitează la ce se vede cu ochiul liber şi îi ironizează pe intelectuali, zicând: ”logofete, brânză-n cuiu, lapte acru-n călămări, chiu şi vai prin buzunări!”, care vrea să-şi ţină băiatul acasă pentru a-l folosi la munca “adevărată”, cea care aduce direct mâncarea pe masă, care se teme, în sfârşit, că, instruindu-se, copilul va dobândi cine ştie ce năravuri rele (mentalitate încă întâlnită prin satele româneşti). Şi atunci, dacă aceasta este situaţia oamenilor maturi, atunci majoritatea tinerilor de astăzi au în faţă o cale nebătătorită întocmai ca şcolarii lui Creangă, şi întocmai ca ei, au o singură alternativă, aceea de a nu gândi, pentru că rostul celeilalte nu-l înţeleg. Însă, în ciuda majorităţii ei alarmante, situaţia nu se întinde la nivelul întregii societăţi. Există anumite segmente, unde setea de cultură este uriaşă, mai ales printre tineri, ceea ce costituie un adevărat antipod pentru situaţia generală. Aceşti tineri au avut norocul să trăiască în medii în care s-a preţuit cultura, fie că părinţii lor au fost intelectuali şi i-au putut îndruma să-şi găsească şi să-şi valorifice înclinaţiile, fie că au fost oameni simpli, dar au avut puternica intuiţie că tot învăţătura e mai bună. Prin urmare, inducerea respectului pentru învăţătură constituie calea de a înlătura refuzul de gândire al celorlalţi. Şi aici intervine, de fapt, eterna problemă a sărăciei. Dacă suferă de foame, sau trăieşte în iminenţa mizeriei, omul nu are cum să-şi îndrepte copilul spre o carieră intelectuală, care nu-i poate garanta traiul. Este vorba despre un cerc vicios : cultura nu e respectată pentru că nu aduce bani, iar lipsa de respect o sărăceşte . Şi atunci tânărul, pentru că a gândi nu i se pare prea util, îşi găseşte rostul în a fi “şmecher”, în specula care domneşte de cincisprezece ani în ţară, precum şi în a asculta manele, ce reprezintă doar unul dintre vârfurile unui aisberg uriaş. Soluţia acestei mari probleme de conştiinţă se află dincolo de efortul singular al mass-media, din cauză că existenţa lor este condiţionată de interesul receptorului. În momentul în care mass-media ar fi inundate cu materiale culturale, ele ar deveni elitiste şi nu numai că s-ar rata educarea publicului ascultător de manele, dar acesta ar fi pierdut ca sursă de venit pentru instituţiile de presă, iată de ce o asemenea idee este cu adevărat inaplicabilă. Soluţia constă în retezarea răului de la rădăcină adică în alocarea de fonduri masive pentru cultură. Abia atunci când cultura ar produce bani, ar fi rândul mass-media să o popularizeze intens, mai ales prin marea accesibilitate a televiziunii. Cultura ar “prinde”, ştiindu-se că poate asigura bunăstare materială, adică o rasplată înţeleasă de majoritatea societăţii şi în final ar ajunge să fie perceputa în scopul şi esenţa ei reale de către din ce în ce mai mulţi oameni. Iar in locul dezinteresului s-ar instala o lege nescrisă a discernământului fata de cei dotaţi realmente şi cei lipsiţi de înclinaţie, întocmai după tipicul vestic. Atunci românul ar începe să gândească şi primul său gând, după o mirare mai mare sau mai mică, ar fi cel de înţelegere al Smarandei Creangă, care auzise la biserica din Parimei că : “omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neânvăţat slugă-l va avea” .

Alexandru Ivan

Imagine: Paul Hitter’ Art

Rugăciunea Părintelui Sofronie Saharov pentru descoperirea tainei căii mântuirii

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu
Mantuitorul-in-rugaciune-catre-Tatal

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Te rugăm şi Te implorăm nu ne lepăda de la faţa Ta şi nu Te mânia de fărădelegile noastre. Arată-Te nouă, Lumină a lumii, ca să ne descoperi taina căilor mântuirii Tale, ca să ne facem fii şi fiice ale luminii Tale!

 

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea experienţa Vieţii Veşnice, Editura Deisis, Sibiu 2007, p.108)

Icoana: Mântuitorul-în-rugăciune-către-Tatăl

imn

/ multumesc2014 / 2 comentarii

(ciobanul pieptănând mioara)

îngerii ascund bob de tămâie în peştii care se satură de scoici

şi înghit din greşeală perle

îngerii cădelniţează din argint de dor şi frunză de nor

buna fugă de lumină şi lume a ciupercii şi fuga albului,

pentru cântec, din mierle

îngerii întind între soare şi lună atomii precum cinci degete

ale mâinelui şi mâinii

îngerii macină universul tot, pentru naşterea pământului

sub grâu, şi a ploii, şi cerului, peste putinţa, şi însorirea, şi sărarea pâinii

îngerii bat trecere pe ai inimii muri şi mângâie flăcări pe cununi de abis

pentru sfinte de trubaduri, aleasa viţă, divin

cuvinte de cremene sângerând retezarea fostului vis, cu vineri şi vin

îngerii dau nota zece la tot gândul văii plângerii

şi trec la corigenţă, chiar şi cu trei

lepădarea din ochii cei mai cei, tainei pleoapele

îngere, fluier de os al osiei şi de soc al focului

binecuvântă-mi, rogu-te, fagul cu drag şi apele

cu așteptări Cuvântului și cu dăruiri busuiocului!

însă, Doamne, mă apasă, cu viaţa Ta pe coasă

că ei nu pot să înoate în durere

când aduce înviere

şi noi nu putem, slăbănogi, neînvăţaţi serii

să înnoptăm în leşul morţii fagurii mierii

Alexandru Amarfei

Mai dați-i poetului – Girel Barbu

/ multumesc2014 / 478 comentarii
10592895_343912259104823_3085441917983413498_n

mai dați-i poetului
o rază de soare
(poate să fie și de lună
dar să fie nou-nouță)
să se sprijine de ea
când îl bântuie furtuna.

mai dați-i poetului
ochii voștri să vedeți
câtă tristețea se ascunde
în subsolul toamnei.

mai dați-i poetului
o clipă din somnul vostru
în averse
să-și reverse visele
peste malurile cărții.

mai dați-vă pe voi poetului
să vă rimeze sufletele
cu sufletul lui
toți sunteți poezii
vă lipsește mâna care să vă scrie
pe fila zorilor
împrumutați-i poetului
o aripă de înger
nu pentru zbor,
el însuși este zborul…
ci ca să-și înnădească
privirea ruptă în
bucăți!

mai dați-i poetului
o rază de soare
să se sprijine în ea
când cerul îl doare.

Girel Barbu

Ilustrația îi aparține autorului

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XII-a )

/ multumesc2014 / 3 comentarii

ioana-stoila-maica-domnului-cu-pruncul (1)

Unge-mi inima cu untdelemnul milei Tale, milostivul meu Domn. Fie ca niciodată mânia împotriva celor puternici și nici disprețul față de cei slabi să nu-mi cuprindă inima. Căci totul e mai firav decât roua dimineții. Fie ca niciodată să nu se cuibărească în inima mea ura față de cei ce complotează răul împotriva mea, spre a lua aminte la sfârșitul lor și să rămân în pace.

Milostivirea deschide calea spre inima tuturor creaturilor și aduce bucurie. Nemilostivirea aduce ceață la provă și crează izolare.

Ai milă de robul Tău cel vrednic de milă, Preabună Marie și descoperă-mi taina milei Tale.

Omul Absolut¹ este copilul milei Tatălui și lumina Duhului. Toată creația este doar o poveste despre El. Sorii cei puternici din ceruri și cele mai mărunte picături de apă din lac poartă într-însele o părticică din istoria, povestea despre El. Toți ziditorii cerului și ai pământului, de la preaputernicii serafimi până la stăpânii și cele mai mărunte particule de praf, grăiesc exact aceeași poveste despre El, care este preesența lor și izvorul cel mai dinainte de viață dătător.

Ce sunt toate cele de pe pământ, și soarele și luna decât creația Lui? Cu adevărat, în acest chip toată creația văzută și nevăzută este Omul Absolut¹ în povestiri. Esența este simplă, dar nu există sfârșit sau număr la povestirile despre esență.

Frații mei, cum oare pot eu să vă vorbesc despre esență, când voi nu înțelegeți nici măcar povestirile?

Ah, dacă măcar ați ști cât e de mare dulceața și lărgimea și tăria când ajungi la capătul tuturor povestirilor, acolo unde încep istorisirile și acolo unde ele se sfârșesc. Acolo unde limba tace și unde totul se spune dintr-o suflare!

Cât de plictisitoare devin atunci toate îndelungile și obositoarele povestiri ale creaturilor! Cu adevărat ele sunt tot atât de plictisitoare ca pentru cel obișnuit să vadă fulgerul și căruia îi spui povestiri despre fulger.

Primește-mă în Tine, o, Unule Născut Fiule, așa încât să pot fi unul cu Tine așa precum am fost înainte de creație și de Cădere².

Fie ca luna și plictisitoarea mea poveste despre Tine să se sfârșească cu vederea Ta, fie și de o clipă. Fie ca să moară înșelarea mea în privința Ta, care m-ar putea face să cred că sunt ceva fără de Tine, că sunt altceva în afara Ta.

Urechile mele sunt pline de povești. Ochii mei nu mai caută să vadă nimic în afară de Tine, esența mea, Cel plin de povestiri.

¹ Omul Absolut = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentr a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, ca pe „noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu-Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

² Cădere = „Căderea omului” sau „Căderea”, în teologia creștină, căderea neamului omenesc dintr-o stare de neprihănire într-una de păcătoșenie înnăscută și păcat originar, datorată neascultării lui Adam și a Evei în grădina Raiului, când aceștia au mâncat din rodul pomului cunoașterii binelui și răului (Cf. Facere, cap. 2 și 3)

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XI-a )

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

ioana-stoila-sfanta-treime-pictura-pe-sticla-40-x-30-350-euro

Odată m-am legat de Tine, iubirea mea, iar toate celelalte legături s-au rupt. Văd o rândunică zburând deasupra cuibului ei sfărâmat și-mi spun: „Nu sunt legat de cuibul meu”. Văd un fiu plângându-și tatăl și spun: „Nu sunt legat de părinții mei”. Văd un pește murind de îndată ce este scos din apă și spun: „Acesta sunt eu! Dacă aș fi scos din brațele Tale, aș muri în câteva clipe, ca un pește aruncat pe nisip”.

Totuși, cum m-aș fi putut cufunda atât de mult în Tine, fără cal de întoarcere și fără să fi trăit, dacă n-aș fi fost mai înainte în Tine? Cu adevărat am fost în Tine de la prima Ta trezire, fiindcă simt că Tu ești casa mea.

Veșnicia există în veșnicie întocmai precum vremelnicia în timp. Într-o veșnicie, o, Doamne, Tu Te aflai într-o inefabilă identitate cu Tine Însuți și în sfințenia Ta de seară. În acea vreme ipostasurile¹ Tale erau adevărul dinlăuntrul Tău, căci le era cu neputință ca ele să nu se afle în Tine. Dar ele nu s-au recunoscut una pe alta fiindcă ele nu erau conștiente de diversitatea lor. Într-o a doua veșnicie Tu erai în sfințenia Ta matinală, iar cele trei ipostasuri¹ s-au recunoscut pe ele însele ca atare.

Tatăl nu a fost înainte de Fiul, nici Fiul n-a fost înainte de Tatăl, nici Atotsfântul Duh n-a fost înainte sau după Tatăl și Fiul. Ca un om care atunci când se trezește brusc deschide amândoi ochii în același timp, la fel s-au trezit deodată și Cele Trei Ipostasuri¹ din Tine în același timp. Nu există nici un Tată fără Fiul și nici un Fiul fără Duhul Sfânt.

Când stau întins pe marginea lacului meu și dorm inconștient, nici puterea conștiinței, nici dorința, nici acțiunea nu mor în mine, ci mai degrabă ele se revarsă într-o unitate indefinită, fericită, asemănătoare nirvanei².

Aceasta este istoria Ta în sufletul meu, o, Doamne, tâlcuitorul vieții mele. Nu este oare istoria sufletului meu tâlcuitorul istoriei a tot ceea ce este creat, a tot ceea ce este împărțit și a tot ceea ce este unit? Și al Tău, de asemenea, Patria mea, sufletul meu este – iartă-mă, o Doamne – tâlcuitorul Tău.

O, Patria mea, mântuiește-mă de atacurile străinilor asupra mea. O, Lumina mea, alungă întunericul din sângele meu. O, Viața mea, arde toate larvele morții din sufletul meu și din trupul meu.

¹Ipostas = în teologia creștină:

(1) esența sau natura unică a Dumnezeirii și, prin urmare, a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi;

(2) oricare dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi;

(3) personalitatea lui Hristos ca deosebită de cele două firi ale sale, umană și divină (plural: ipostasuri).

²nirvana = în budism, starea de fericire desăvârșită realizată prin mortificarea existenței individuale și prin absorbția sufletului în duhul suprem, sau prin mortificarea tuturor dorințelor și patimilor.

Icoana: IOANA STOILA – SFÂNTA TREIME – PICTURA PE STICLA

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a X-a )

/ multumesc2014 / 2 comentarii

ioana-stoila-maica-domnului-ii-pictura-pe-sticla-20-x-20-200-euro 

Către o limbă tăcută și o minte contemplativă Tu Te apropii, o, Atot Sfinte Duhule, mirele sufletului meu. Tu eviți o limbă vorbăreață așa precum lebăda evită un lac bântuit de furtună. Ca o lebădă tu înoți peste liniștea inimii mele și o faci rodnică.

Încetați cu înțelepciunea voastră cea lumească, voi, frații mei. Înțelepciunea¹ e născută, nu făcută. Așa precum Înțelepciunea¹ Se naște în Dumnezeu, tot astfel ea se naște pe pământ. Înțelepciunea născută creează, dar nu este creată.

Așadar, voi fanfaronilor vă lăudați cu intelectul vostru! Ce este intelectul vostru în afara amintirii multor fapte? Și dacă voi vă amintiți atâtea, cum de ați putut uita momentele de minunată naștere a înțelepciunii înlăuntrul vostru? Uneori vă aud vorbind despre cugete mărețe care s-au născut în voi în chip neașteptat, fără a face vreun efort. Cine v-a adus aceste cugete, voi, intelectualilor? Cum de s-au născut ele fără un tată, dacă voi acceptați că nu le-ați zămislit voi?

Cu adevărat vă spun vouă: tatăl acestor cugete este Atotsfântul Duh, iar maica lor supraviețuiește ca un locșor pur, neprihănit al sufletului vostru, acolo unde Atotsfântul Duh încă mai îndrăznește să intre.

Așadar, orice înțelepciune din cer și de pe pământ se naște din Fecioara și din Atotsfântul Duh. Acesta a plutit deasupra purității celui dintâi și Omul Absolut², Înțelepciunea lui Dumnezeu¹ s-a născut.

Ceea ce puritatea Tatălui este în cer, fecioria Maicii este pe pământ. Ceea ce reprezintă lucrarea Sfântului Duh în cer, tot astfel lucrează El și pe pământ. Așa cum este nașterea înțelepciunii în cer, la fel este și nașterea ei pe pământ.

O, suflete al meu, veșnica mea surpriză! Ceea ce s-a întâmplat odată în cer și cu voi trebuie să se întâmple odată pe pământ. Trebuie să deveniți precum o fecioară, ca voi să puteți primi Înțelepciunea lui Dumnezeu. Trebuie să fiți ca o fecioară, astfel încât Duhul lui Dumnezeu să Se poată îndrăgosti de voi. Toate inimile din cer și de pe pământ își au izvorul în Fecioara și în Duhul.

O fecioară dă naștere la înțelepciunea creatoare. O femeie desfrânată creează cunoașterea stearpă, aridă. Doar o fecioară poate vedea adevărul, în vreme ce o femeie desfrânată poate doar recunoaște lucruri,

O, Doamne, în Treime slăvit, curățește-mi vederea sufletului meu și pleacă-Ți chipul asupra lui, astfel încât sufletul meu să poată străluci cu slava Domnului său, așa încât minunata istorie a cerului și a pământului să-i poată fi dezvăluită, ca să se poată umple de strălucire ca lacul meu atunci când soarele se află deasupra sa la amiază.

¹ Înțelepciune = unul dintre apelativele lui Iisus Hristos din Biblie (cf. I Cor. 1, 24 – „Hristos, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu”). Teologia creștină face legătura lui Hristos cu anumite pasaje despre înțelepciune din Vechiul Testament (cf. Prov. 9, 1-11).

² Omul Absolut = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentr a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, ca pe „noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu-Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

Icoana: IOANA STOILA – MAICA DOMNULUI II- PICTURA PE STICLA – 20 X 20

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a IX-a )

/ multumesc2014 / 4 comentarii

11-iisus-hristos-arhiereu (1)

O, Doamne, taina cea mai adânc hrănită a sufletului meu, cât de ușoară e această lume, când eu o pun în balanță cu Tine! Pe un taler al balanței este un lac de aur topit, iar pe celălalt un nor de fum.

Toate grijile mele, dimpreună cu trupul meu și convulsiile sale prostești de dulceață și amărăciune – ce sunt acestea altceva decât fum, dinapoia cărora sufletul meu înoată într-un lac de aur?

Cum le pot eu mărturisi oamenilor taina pe care o văd prin cercurile de foc ale Arhanghelilor Tăi? Cum le pot eu vorbi particulelor despre totalitate? Este într-adevăr dureros pentru cel mut de uimire să le grăiască celor asurziți de zgomot.

Mai întâi vine nașterea și apoi creația. Întocmai precum un gând minunat se naște tainic și cu pace în om, iar gândul astfel născut creează mai apoi, tot astfel a procedat și Omul Absolut, ca Cel Unul Născut să apară în Tine și mai apoi a creat tot ceea ce Dumnezeu poate crea.

În curăția Ta absolută, prin lucrarea Atotsfântului Duh, Fiul S-a născut¹. Aceasta este nașterea lui Dumnezeu de Sus.

Așa cum este sus, tot astfel e și jos – obișnuiau să spună cei din vechime. Ceea ce s-a întâmplat în cer, s-a întâmplat și pe pământ. Ceea ce s-a întâmplat în veșnicie, s-a întâmplat și în vremelnicie.

Îmi ești drag, iubirea mea, fiindcă Tu ești o taină pentru mine. Orice iubire arde fără să se stingă atâta timp cât durează taina. Taina revelată este dragoste arsă. Eu mă făgăduiesc Ție cu o veșnică iubire chiar dacă Tu mi Te făgăduiești prin taină veșnică.

Tu Te-ai înveșmântat în șapte ceruri; Tu Te-ai ascuns prea adânc de orice fel de ochi. Dacă toți sorii ar fi să se unească într-un singur focar, toți aceștia n-ar putea pătrunde prin toate vălurile Tale. Tu nu Te-ai tăinuit de bună voie, o, Preamărite Doamne, ci din pricina nedesăvârșirii noastre. O creatură divizată și disecată nu Te vede. Tu ești netăinuit doar celui ce s-a făcut una cu Tine. Tu ești netăinuit doar celui pentru care zidul dintre „eu” și „Tu” a dispărut.

O, Doamne, cea mai adânc hrănită taină a sufletului meu, cât de ușoară e această lume când o pun în aceeași balanță cu Tine!

Pe un taler al balanței se află un lac de aur topit și pe celălalt un nor de fum.

¹ ”Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut.” (Ps. 2, 7)

Icoana: Iisus Hristos Arhiereul Cel veșnic.

”Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi, ca să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut„- Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel ( 5.5)

 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a VIII-a )

/ multumesc2014 / 2 comentarii

crucifixionethiopienne

Lumile roiesc în jurul Tău ca albinele în jurul unui cireș înflorit. O lume o dă pe cealaltă deoparte; una contestă moștenirea celeilalte; unul se uită la celălalt ca la un intrus în casa sa, toți pretind un drept mai mare de la Tine decât Tu însuți o faci.

Din revărsarea plinătății Tale mulțimile-s hrănite, o, Dulceață nesfârșită. Toți se îmbuibă și toți pleacă înfometați.

Din toate gloatele, gloata omenirii pleacă cea mai înfometată. Nu fiindcă Tu n-ai avut hrană pentru oameni, o, Stăpâne, ci fiindcă ei nu-și recunosc hrana și așa, ei se luptă cu omizile pentru același frunziș.

Înaintea tuturor creaturilor și înaintea tuturor veacurilor și a întristării Tu, o, Doamne, l-ai conceput pe om în inima Ta. Tu l-ai conceput pe om mai întâi, chiar dacă Tu l-ai vădit cel de pe urmă în grădinile Creației – la fel precum grădinarul se gândește la trandafirul înflorit tot timpul cât sapă și plantează pedunculii uscați de trandafir – întocmai precum un constructor trăiește bucuria turlelor în timp ce plănuiește o biserică, chiar dacă el le construiește pe acestea tocmai la urmă.

Tu l-ai născut pe om în inima Ta, înainte ca Tu să începi crearea lumii.

Ajută-mi limba de țărână să dea un nume acestui om, acestei străluciri a slavei Tale, acestui cânt al binecuvântării Tale. Să-L numesc eu Omul Absolut¹? Fiindcă întocmai precum El a fost cuprins în inima Ta, tot astfel a fost și întreaga lume plăsmuită, incluzându-l pe om și pe vestitorii omului, cuprinsă în mintea Ta.

Și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl în afară de Fiul și nici nimeni nu-L cunoaște pe Fiul afară de Tatăl (cf. Mt 11:27). Tu erai precum nirvana², o, Doamne, până când Fiul a fost conceput întru Tine; Tu erai fără număr sau nume.

Cum te voi preamări în mijlocului unei mulțimi de omizi înfometate, pe care un vânt le bate în cireșul înflorit, iar altul le alungă de acolo și a căror viață întreagă se petrece între două vânturi?

O, Doamne, visul meu de zi și noapte, ajută-mă să te preamăresc, așa încât nimic să nu poată deveni măreț în inima mea afară de Tine.

Fie ca toate creaturile să Te preamărească, o Doamne, ca nu cumva acestea să se mărească pe ele însele în locul Tău.

Cu adevărat, Tu ești nesfârșit de mare, o, Doamne, chiar dacă imnele noastre Te-ar preamări oricât!

Chiar atunci când toate roiurile de insecte sunt azvârlite din cireșul înflorit, cireșul rămâne același în măreția și frumusețea sa primăvăratică.

vinieta

¹ Omul Absolut, Ultim = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentru a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiu al lui Dumnezeu, ca pe „Noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

² nirvana = în budism, starea de fericire desăvârșită realizată prin mortificarea existenței individuale și prin absorbția sufletului în duh suprem, sau prin mortificarea tuturor dorințelor și patimilor.

Scrisoare către un prieten surd

/ multumesc2014 / 8 comentarii

68748625

Omul este ghidat după parfum sau după moarte?

De ce spunem numai de bine despre morţi şi de ce nu vorbim mereu frumos şi despre vii? De ce simţim nevoia să ne băgăm nasurile lungi în vieţile scurte ale altora, fără nici o invitaţie prealabilă? De ce avem impresia că ne simţim mai bine când altuia îi e rău? De ce să îl fac pe altul să plângă, doar ca să nu mă mai simt eu singurul oropsit? De ce să nu ne îngrijim de viaţa noastră şi de moartea noastră … şi  numai de ele. De ce transformăm parfumurile florilor în duhorile noastre? De ce atunci când Fericirea trăieşte cu alţii, noi spunem că nu e adevărat şi nu e Fericirea ci…. orice, numai Fericirea nu…. Fericirea cea mare nu se poate să fie la alţii când tu ai aşteptat-o atât, când tu ai suferit atât, când tu ai făcut totul pentru ea…. sau poate că aşa ai crezut.

Da, aşa este… viaţa asta e nedreaptă, însă dacă te plângi şi scuipi în sufletele celorlalţi rămâne tot la fel şi vei rămâne singur şi mai nefericit … toată viaţa… toată viaţa asta nedreaptă vei rămâne cum ai fost născut… cu sufletul gol. Iar într-un suflet gol este întuneric, frig şi mucegai… într-un suflet gol nu vor cânta niciodată păsările.

Dragul meu, tu după ce îţi ghidezi viaţa? Tu pentru ce simţi că te-ai născut acum câţiva ani şi pentru ce crezi că vei muri peste câteva luni? Sfârşitul nu e mâine, sfârşitul este chiar azi, după ce bate clopotul …

Adio, prietene! Rămâi cu bine! Rămâi  cu viaţa ta… eu mă duc să îmi trăiesc viaţa şi Fericirea mea.

P.S. Nu trebuie să îmi răspunzi niciodată la aceste vorbe… mai bine îţi înghiţi saliva şi îţi ţii palma legată cu mâna stângă. Gândeşte-te la tine, la mine, la viaţă, la parfum, la moarte. Încearcă să găseşti mireasma fericirii tale şi să te parfumezi cu ea, căci altfel … altfel… moartea va veni mai repede să te parfumeze ea.

Alexandru Povarnă