”Fericit este omul care ascultă de Mine și veghează în fiecare zi la porțile Mele și cel ce străjuiește lângă pragul casei Mele! / Cel ce Mă află, a aflat viața și dobândește har de la Domnul; / Iar cel ce păcătuiește împotriva Mea, își păgubește viața lui. Toți cei ce Mă urăsc pe Mine, iubesc moartea!” (Pildele lui Solomon -8.34-36)
Aseară am fost la Biserica Sf. Ilie Grant, unde slujesc: Pr. Atanasie Tanasache Costea – preot paroh și Pr. Petru Comșa, cu prilejul sărbătorii Sfantului Petru Athonitul, întâlnirea fiind în cadrul Cercului ”Sfânta Maria Egipteanca”.
Domnul Prof. Costea Munteanu, de la ASE, a facut o prezentare minunată a vieții Sfântului, iar discuțiile ulterioare au durat pâna târziu, în noapte!
Deslușirile Părintelui Petre Comșa, însă, m-au pus pe gânduri, pentru că a concluzionat că principala virtute creștină și pe care ne-o cere Dumnezeu, este CUMINȚENIA.
În înțelepciunea sa, acest popor al nostru, pe care mereu îl desconsiderăm, a folosit ca suprem îndemn în frumoasa educare a copiilor, această sintagmă: ”Fii cuminte!”. Aceasta înseamnă atât de multe: ascultă de Poruncile dumnezeiești, de sfaturile bune părintești, muncește și te roagă, ”să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Sfânta Evanghelie după Luca-10.27) și toate Poruncile, cuprinse, de fapt, în acestea două!
Trăim într-o lume aproape secularizată, freudiană, cuprinsă între Eros și Thanatos, amenințată de auto izolare și consumerism excesiv. Erosul ajută făpturile omenești să depășească ura, inerentă căderii: ”tu ai fost de vină; ba tu!”, dar ar fi păcat să fie trăit separat de plenitudinea dragostei, în întregul făpturii ce poartă chipul lui Dumnezeu, amprentat în ea.
În iubirea creștină, dragostea este purtătoare și generatoare de virtuți, neexcluzând Erosul, dar așezându-l – cuminte – în uniunea sfințită și binecuvântată a Cununiei în Biserica lui Hristos.
Iar Moartea este doar o Trecere, un prag spre Eternitate, iar frica tenebroasă de moarte, devine în creștinism ”început al înțelepciunii”, frica de a nu fi despărțit sau înstrăinat de Dumnezeu, frica de a fi lipsit de „îndrăzneala dragostei” și un îndemn la viață curată și cuminte.
Să ascultăm din dragoste și să-L iubim pe Dumnezeu, să facem poruncile Lui din cumințenie, ca El pururea să aibă milă de noi și să ne poarte de grijă, să fim mereu în fluviul Proniei divine. După cum spune cu multa dreptate Clement Alexandrinul, „nu te temi de Dumnezeu, ci te temi sa nu cazi din harul lui Dumnezeu”.
Depășim frica de moarte prin Bucurie și aceasta nu poate fi dată, decât focalizând toate puterile sufletești spre Hristos, care este Dragoste desăvârșită, Calea, Adevărul și Viața – Cel ce a răscumpărat cu preț de sânge pe omul căzut, redându-l vieții veșnice. Altfel cum ne-am explica bucuria extatică a martirilor pentru Hristos, decât prin bucuria Întâlnirii și prin faptul că pot și ei dărui ceva – sângele lor, sfințit de jertfă – în schimbul Jertfei hristice.
Iar Calea de întâlnire cu Dumnezeu și de dobândire a bucuriei este Rugăciunea, îndreptarea vieții, Spovedania, Împărtășania și îndeplinirea datoriei, liniștea conștiinței și dragostea. Prin ascultare, rugăciune și cumințenie, Omul Recent, se îndreaptă spre urmarea Fiului Omului, care a trăit desăvârșit în ascultare; de Părinții lumești, mai întâi, iar apoi de Tatăl ceresc, până la a îndura moarte pe Cruce, ”cu moarte pe moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le”.
Dar nu doar rugăciunea ne scoate din frica de moarte, ci harul Lui Dumnezeu, cerut prin rugăciune.
De ce ne cere atâta osteneală Dumnezeu? De ce ne cere să ne desăvârșim, până la dobândirea asemănării cu El? Oare noi nu le cerem copiilor noștri să-și atingă potențialul maxim, să merite sacrificiul făcut pentru creșterea și educarea lor? Oare nu suntem pretențioși cu ei, pentru ca ei să aibă cea mai bună viață ce le stă în puteri? Iar Dumnezeu ne cere să fim cuminți, pentru a ne scrie în Cartea Vieții.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să nu ne robim celor trecătoare, ci să căutăm spre cele veșnice și să trăim Eternitatea împreună cu El. Amin!
Cristina Olaru (Ghenof)
tru că este o Revista Literara cu un pronunțat caracter creștin ortodox, am simțit nevoia să vă împărtășesc din sursele care mi-au lămurit și mie acele subiecte – de loc ușor de înțeles – din Sfânta Scriptura. Am vrut inițial sa vă prezint un rezumat, dar pur și simplu nu m-am îndurat să scot niciun cuvânt dintr-un text, care esențializează și explică mesajul Facerii în cel mai posibil de înțeles mod! Citiți cu atenție; veți găsi în text argumente pentru atei si evoluționiști și cred că o să vă și placă :)! Accesați acest link, vă rog:
Mulțumesc 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.